de VAL. PUsCARIU
Vice-Presedintele Turing-Clubului României
Fericit e drumetul care a avut prilejul sa poposeasca la pasul Prislopului, pe unde trece cea mai înalta (1113 m.) dintre soselele care strabat coama Carpatilor nostri.
Caci privelistea desfasurata din pragul descalecarei lui Bogdan si 545t1914f Dragos Voda poate fi trecuta printre acelea care ramân în amintire ca o întruchipare a fericirii.
Dinspre miazanoapte între lanturile salbatice ale Cerna-horei, acoperite cu paduri întunecate de brad, pâna aproape de vârfurile pe care se plimba necontenit negurile, abia ghicesti vaile pe unde se îndreapta cursul celor doua Tise[1]. Deasupra lor domneste din departare vârful înalt al Pop Ivanului; iar mai apropiate, cel plesuv al Toroiagei, care. se apropie si el de 200Q m., stapâneste împreuna cu Pietrosul Mare (2305 m.) din fata, întreaga depresiune a Borsei, în care îsi strânge apele valea Visaului. Spre rasarit, între paduri seculare murind de batrânete sau în lupta cu furtunile, privirea surprinde pe lânga drumul ce coboara în serpentine lenese, o dunga argintie furisându-se în fundul vaii adânci.
E Bistrita Aurie, ale carei începuturi le întâlneste drumetul bun de picior în circurile glaciare de sub vrf. Cisa, un semen al Ineului.
De la izvor si pâna la cotul cel mare pe care-l face drumul Prislopului, când înconjoara Magura Bârjabei (1561 m.), adica acolo unde primeste primul sau afluent, Bârjabelul, ea poarta numele de Valea Putreda, împrumutat desigur de la ploile "putrede", adica încete si necurmate care tin uneori în aceasta regiune, mai cu seama primavara, zile si saptamâni. De aici încolo, calatorul o poate urmari necontenit pâna la Iacobeni, marindu-si albia cu apele venite dinspre Ineu (Valea Ineului, Valea Latei) si vrf. Omului (Valea Ruscai, Valea Deaca) sau din obcinele Bucovinei (Ţibaul si Cârlibaba).
Daca firul ei de apa este în aceasta regiune, unde curge limpede si neastâmparata fara alta vecinatate decât codrii nesfârsiti de brad, mai de graba argintie, numele de ,,Bistrita aurie" se trage desigur de la nisipul aurifer purtat la vale din timpuri stravechi, de undele ei sburdalnice. Marturie sunt înca movilele de nisip pe care a crescut de mult iarba; ele se însiruie pe tarmul sau drept pâna în apropierea satului Ciocanesti.
"Acesta e râul - spune N. Iorga: - care a calauzit spre Baia, spre tara pe care el era sa o întemeieze ca Domnie, pe Voevodul Bogdan, pribeagul maramuresan, vânatorul de zimbri al povestii. Aceasta e mareata cale pustie pe care a trecut unul din întemeietorii vietii noastre istorice".
Pustie si astazi, ca si acum patru decenii, când rândurile de mai sus au fost scrise de marele istoric[2]. Caci, cale de mai bine de o posta, asezarea omeneasca este redusa doar la câteva case de padurar si cantoane de sosea.
Pâna la întâlnirea soselei ce vine din regiunea Rodnelor ardelene, încalecând pasul Rotundei (1257 m.), rar întâlnesti vietate de om. Sunt deobiceiu taietori de lemne, Maramureseni chipesi cu plete lungi si gube mitoase, venind sau ducându-se la lucrul greu al taiatului si caratului bustenilor.
Din dreptul "stâncei monumentele care apara gura Ţibaului apar si gospodariile mai temeinice; ele tin de Cârlibaba - nume care desigur înseamna Gârla Babei - primul sat al regiunei, cu casele însirate pe cele doua tarmuri ale Bistritei. Frumoasa bisericuta de lemn sta astazi parasita, iar activitatea plutaritului a fost stânjenita de vremelnica granita nefireasca care a taiat satul în doua.
Cum o parte din Cârlibaba se întinde si pe valea ce poarta acelasi nume, plutele întocmite din lemnele exploatate în muntii Iedul si Tatarca coboara de pe a-ceasta vale pâna la Iacobeni, folosind apa retinuta în stavilarele Buhaiescu si de pe pârâul Ţibau.
Împrejurarile neprielnice pentru plutarit în regiunea Bistritei Aurii au favorizat în schimb creiarea unei industrii alimentare înfloritoare.
Satul Ciocanesti, aflat între Cârlibaba si Iacobeni, a carui populatie nu cred sa treaca cu mult peste o mie de locuitori, este vestit prin prepararea untului si a brânzeturilor, fabricate dupa cele mai perfectionate metode de cooperativa "Albumita".
Dar sa ne întoarcem la Bistrita; Iacobenii cu izvoare vrednice de leac, o întâmpina cu casutele lui de lemn. Potolita, între livezi de fân si pâlcuri de brazi, ea poarta pe undele repezi povara plutelor spre "Ţara Dornei"[3], unde o asteapta nenumarati afluenti, deopotriva de sprinteni, întâlnindu-se ca într'o adevarata casa a apelor la Vatra Dornei, Neagra cu sarul si Sarisoara venind dinspre miazazi, cu Dornele marite de apele Cosnei si Tesnei, venite dinspre miazanoapte si apus, tocmai de la marginea Ţarii Nasaudului.
"Ţinutul Dornei - spunea marele nostru geograf G. Vâlsan - se afla tocmai la nodul cel mai puternic al Carpatilor românesti. Aci temelia muntelui ajunge la 130 km. în curmezis[4], fiindca lantului carpatic i se alipesc muntii Rodnei si ai Calimanului. Dar tocmai în mijlocul masivului se gaseste un ses înalt având trecatori multe în toate directiile, înaltimile mari stau rânduite pe margini si au forme rotunde.
Numai vaile care încearca sa-si înfiga izvoarele în miezul cristalin al masivului sunt înguste, dar printre ele pe înaltime se lungesc plaiuri domoale, pe care poti calatorii fara urcusuri si coborâri însemnate si pe care în trecut se aflau drumurile cele mai umblate".
Dornele-s numai izvoare si pâraie, numai tapsanuri presarate de brazi si asezari de sate cu o populatie curat româneasca.
Datorita acestei configuratii, oraselul Vatra Dornei renumit si prin apele sale minerale este fara îndoiala unul din popasurile cele mai îmbietoare pentru un turist[5].
Drumurile ce întovarasesc cursul Bistritei si cararile ce urca spre muntii îmbracati în mantii de brad, te îmbie de pretutindeni; spre apus, mai aproape Ousorul (1639 m.), apoi valea îngusta a Cosnei, cu urcusul Suhardului (1540 m.) si a Suharzelului (1709 m.), spre miazazi Lucaciul (1769 m.) si Pietrele Rosii (1619 m.), dincolo de care se întinde lantul întreg al Calimanilor, spre miazanoapte Bârnârelul (1328 m.), iar mai departe Giumalaul (1857 m.) si Raraul (1653 m.).
Adaogati la toate aceste frumuseti naturale, aerul aspru al înaltimilor, racoarea care te izbeste în fata în fiecare revarsat de zori sau dupa apusul soarelui, satele înstarite si populatia sprintena si vioaie si veti conveni ca o gospodarire mai temeinica a turismului dornean, care ar trebui sa înceapa cu igiena asa ziselor hoteluri si restaurante ar deschide fara îndoiala iubitorilor de natura, o minunata regiune, astazi putin accesibila.
Dorna e un cuvânt vechiu românesc pe care-l întâlnim si astazi în tinuturile muntene, însemnând "apa adânca". Dupa geograful I. Conea în Ţara Hategului, de pilda, el înseamna vâltoare sau vârtej într'o apa curgatoare; adica ceia ce este genunea în alte parti-locurile cele mai adânci din cursul unei ape.
|
