Nota redactiei: Între textele depuse de Emilian Cristea la revista noastra s-a aflat si cel privitor la brîul Ciorînga Mare - Ramura de jos; redam integral acest articol cu convingerea ca vom produce o bucurie cititorilor nostri.

Abruptul nord-vestic al Pietrei Craiului are mai multe trasee nemarcate, cautate de drumeti pentru frumusetea locurilor ce le strabat. Între ele cel mai usor este acela din lungul Brîului Ciorînga Mare. În revista noastra nr. 4 din 1967 s-a descris acest traseu. Deoarece brîul Ciorînga Mare are si o ramificatie, am fost obligati sa gasim pentru ea o denumire corespunzatoare. Astfel, itinerarului care conduce la Vîrful Ascutit pe Creasta Nordica a Pi 19219y2419t etrei Craiului (descris În 1976) i s-a spus "Brîul Ciorînga Mare - Ramura de Sus", iar celui care conduce în strunga Izvorului prin Padina Popii, "Brîul Ciorînga Mare - Ramura de Jos". Comparate, Ramura de Sus are un parcurs desfasurat pe 1400 m diferenta de nivel în timp ce Ramura de jos are numai 1.150 m. Ambele trasee sînt nemarcate.

Le recomandam drumetilor obisnuiti cu catararea pe stînci; durata pentru Ramura de jos: 6 ore.

Ne-am petrecut noaptea la cabana Plaiul Foii. Am pornit la drum în zori, cînd soarele nu reusise înca sa dea creasta. De la cabana pîna la locul mlastinos din marginea drumului carosabil spre Zarnesti sa tot fi mers 250 m. Aici, ne oprim si parasind soseaua catre dreapta, ne lasam torturati de panta foarte înclinata a unui bot de deal care ia sfîrsit dupa 5 minute în poienile cu raristi, revarsate pe Podul lui Calinet. Cercetînd în voie tainica împaratie de piatra a masivului, îl vedem de la NE unde Bîrsa Mare îi curma maretia si pîna spre SV unde Tamasul Mare topeste înaltimile. Pretutindeni e numai piatra modelata ca niciunde. O lume mirifica, sculptata dupa fantezia naturii, toata risipita fara masura, dar identificata de oameni si inventariata dupa forma ce o au: muchii, brîuri, hornuri, ace, colti, degete, vîlcele, saritori, strungi sau creste, pesteri ori pereti. Toate au nume si sînt cunoscute atît alpinistilor cît si drumetilor încercati.

Prin bruma albastra a diminetii înaintam drept spre rasarit, zorind sa scapam de fagasul tractoarelor. Din sus de Izvorul Olteanului, prindem cararea conturata pîna la Izvorul Orlovski. Aici, din preajma celebrei colonii de tisa, confundata de multi cu bradul, vedem primele seninari ale masivului. Greul abia începe. Urcam anevoie prin marele amfiteatru, marginit în dreapta de impresionanta saritoare a Calinetului, numita Galbenarea. Dupa circa 15 minute de truda prin grohotis si iarba, am cîstigat 110 m diferenta de nivel. Ne oprim pentru ca unii nu stiu pe unde este drumul. De la nivelul pamîntului, se ridica perpendicular un perete înalt care pune la îndoiala reusita ascensiunii noastre. Cei cu initiativa nu pregeta. Gasesc prize pe fata peretelui si încet, încet, cîstiga înaltime. Într-un loc întîlnim un cablu ajutator, montant de Salvamontul Brasov. Folosindu-l, sîntem recunoscatori realizatorilor. Pe piatra de calcar, uneori crapata, alteori gaurita sau numai slefuita si înnegrita de vreme, se catara, straduindu-se sa creasca, o vegetatie dominata de rasinoase. Prin padure muntele ne arata cu zgîrcenie stîncile. Le-a pastrat doar ca ornament, asa cum o face de pilda la Adapatoarea Caprelor unde peretele boltit ca o streasina priveste lumea florilor crescute în preajma lui. Mergem prin aceste salbaticii aproape o ora socotita de la Izvorul Orlovski. Dupa atîta efort si emotii simtim nevoia sa ne întremam trupul si sufletul.

Înca un cablu si cu el un nou examen de vointa si îndemînare. Apoi urcus si iar urcus pîna la poala unui perete. Sîntem la rascrucea potecilor: în dreapta spre Padina lui Calinet, la stînga, pe cararea noastra spre Brîul Ciorînga Mare. Urcam, bucurîndu-ne ca în fata padurea se rareste. Lumina, bucuria vietii, ne asteapta. Ea se revarsa peste cuprinsuri, dînd Peretelui Rachitei si Muchiei Ţimbalului Mare mai multa maretie. Sub ele ne oprim, ca sa schimbam o vorba cu alpinistii, aflati la refugiul Ciorînga Mare si sa vizitam paraginita cabana Ascunsa.

De la refugiul Ciorînga Mare începe Brîul Ciorînga Mare. Esarfa lui, îmbracata în haina padurii si a florilor de munte, este o încîntare. Hatasul încinge pereti, traverseaza viroage, ne obliga sa ne cataram, ori trece prin ferestre sapate ca tunelul în stînca. Dupa o vreme padurea se rareste. Poteca se întrece pe aici pe sub marele perete ridicat sa apere ,,gradina" Brîului Ciorînga Mare. Din loc în loc masivitatea lui este întrerupta de vîlcele care, din cauza obstacolelor inaccesibile sînt învaluite în mister.

Într-un loc unde altimetrul, reglat dupa altitudinea cabanei Plaiul Foii arata 1.790 m, fata muntelui este spintecata de Hornul Închis. Aici este punctul din care intram pe traseul Ramurei de jos a Brîului Ciorînga Mare. Hatasul, abia conturat, îti face loc printre jnepeni. Radacinile si crengile lor, crescute de-a valma, zgîrie, lovesc sau închid calea. Salbaticia si asprimea pantelor, peste care se arcuieste cerul albastru ca ghintura, ne-au fermecat. Mirajul muntelui domina, iar parfumul padurii si racoarea din desis, înlatura oboseala celor trei ore de mers, socotite din valea Bîrsa Mare.

Lupta cu padurea o încheiem pe piciorul care, pravalit din Vîrful Ascutit, delimiteaza catre nord cuprinsurile de la obîrsia vaii Ciorînga Mare. Din acest punct, muntele ne ofera alt peisaj. Jnepenisul atît de compact nu mai are putere, pentru ca Ciorînga nu-l vrea. Prefera sa-l aiba crescut în pîlcuri, spre a lasa coastelor înfatisarea unei gradini; a unei gradini revarsata sub Peretele Ciorînga Mare evidentiat, datorita straturilor rasturnate pîna la verticala, asa cum sînt de pilda, cele din Peretele Orga Mare.

Trecuti de cumpana piciorului amintit, coborîm, depasind cîteva muchii mai accidentate, ridicate între doua vîlcele. Urmeaza albia îngusta si plina cu grohotis a vaii Ciorînga Mare. Dincolo de ea, pe versantul drept, poteca ne sileste sa urmarim fetele înierbate pîna la gura pesterii Ciorînga Mare. Aici, asemeni unor trepte, sînt fixate cu ciment în coasta muntelui, cîteva scoabe de fier. Sprijiniti pe ele, trecem pe deasupra pesterii spre locuri mai primitoare. Peretele la început înclinat, îsi pierde curînd asperitatea. În final, pe spatele lui apusean, întîlnim crescute ca într-o gradina, cele mai rare flori de munte. Bogatia si frumusetea locului ne îndeamna la popas, înconjurati de neamul florilor, ne desfatam privirea, observînd forma, culoarea si preferintele fiecareia. Dintr-un punct retras privim covorul vegetal, dominat de galbenul sclipetilor. Vulturiva si neamul ei de specii, si-a gasit loc lînga gusa porumbelului. Deasupra lor, în perete, agatate de codite subtiri ca ata stau, stralucind în soare, florile cu franjuri ale garofitei albe. Dintre flori, bunatatea o reprezinta gentiana galbena, iar rautatea omagul si stirigoaia. si daca ar fi sa dam chip si gingasiei, atunci poate ca ea ar trebui atribuita garofitei Pietrei Craiului, care-ti leagana florile pe codite plapînde, abia ridicate deasupra ierbii.

Din cuibul de liniste si lumini, unde traiesc florile în tihna am plecat, dupa ce sase ore am facut plaja. Nu putem iesi din aceasta oaza decît urcînd pe o scara. Sprijinita pe fata muntelui, ea ne scoate pe creasta care separa Ciorînga de Padina Popii. Versantul opus al crestei, ne supune celui mai sever, examen de catarare. Ajutati de crengile cîtorva jnepeni, sprijinind bine picioarele pe prize, coborîm rabdatori aproape 20 m diferenta de nivel. Despovarati de emotia coborîrii, ne lasam în voia hatasului, batatorit de copitele ciopoarelor de capre negre. Fara sa urcam prea mult, ajungem în Strunga Izvorului. Ramura de Jos a Brîului Ciorînga Mare s-a terminat si odata cu ea si problemele de orientare, pentru ca am întîlnit în strunga Izvorului, marcajul triunghi albastru. Poteca marcata la început, priporoasa, se abate pe sub peretele Padina Popii, facîndu-si loc prin grohotisul miscator, înaltimile scad odata cu soarele care cade dupa culmi. Din aceasta cauza regretam ca nu putem privi linia marilor trasee alpine, realizate în Padina Popii de cataratorii din Zarnesti si Brasov. Tot coborînd, ajungem într-un loc unde, ajutati de doua cabluri, urcam si coborîm Umarul din Padina Popii, încingem apoi pe la baza cele trei turnuri ale Dianei, privind peste tot, cît poate sa cuprinda ochii. Spre stînga, cum umblam, se vede jos, curgînd în sclipiri de argint, Bîrsa Mare. Dincolo de ea, peste culmile îmbracate în zeghea padurii, zarea se reazema pe înaltul masivelor Fagaras si Iezer-Papusa. Crestele lor, învaluite în amurg, se pregatesc sa doarma rezemate pe aerienele perne ale negurii.

Din poiana fostului refugiu Diana, schimbam calauza, pentru ca pe Valea Ursilor semnul este triunghi galben. Condusi de el, coborîm pe frîuri de codru. Zapuseala miezului de vara o racoresc adierile zefirului. Iesim din padure în Poiana Ursilor, dupa ce am coborît o ora. Pentru ca locul îngaduie, mîngîiem din nou cu privirea seninarile Pietrei Craiului, învaluita în luciri sîngerii, ea, frumoasa Carpatilor, cocheteaza cu umbra asternuta peste desisul de perie ce-i învesmînteaza poalele, pregatindu-se sa întîmpine noaptea dupa ritualul stabilit de legile firii.