BUCsOIUL MIC
Ca sa cunoastem un coltisor din minunatul peisaj al Bucegilor - mai putin stiut - parasim Poiana Batrînilor situata sub poteca marc 22122m127w ata cu triunghi rosu ce leaga poiana Pichetul Rosu de Busteni, peste Munticel, unde am petrecut o noapte în cortul instalat lînga apa cristalina a unui izvor, si începem sa urcam pe o poteca nemarcata ce se anina printre brazii de la piciorul muntelui Bucsoiu Mic. Ne facem loc, cu greu, prin molidisul des, si la o ora de mers poteca devine din ce în ce mai conturata si usor de observat. Urcusul este anevoios, purtîndu-ne pasii peste blocuri mari de stînca, pe brîneaguri cu iarba, prin ganguri înguste sapate în roca dura. De aici creasta Bucsoiului Mic, cunoscuta si sub numele de creasta Balaurului, ne ofera privelisti de neuitat spre sud, firul vaii Morarului ne desparte de creasta Morarului Drumetul, ce se încumeta sa se avînte prin aceste locuri, poate admira Coltii Morarului ce, de departe, par uitati de neastîmparul omului. Spre nord-vest privirea rataceste pe impunatoarea piramida a Bucsoiului Mare de care ne desparte adînca vale a Bucsoiului. Spre est serpuiesc culoarele vailor Prahova si Timis, dincolo de care se desfasoara culmile Baiului Gîrbovei si Pietrei Mari. Pîna sa ajungem în saua Bucsoiului, au trecut 4-5 ore de la plecare, dar osteneala urcusului ne este rasplatita din plin. Am admirat splendida floare de colt. regina exilata în solitudini cuaternare. Spre vest zarim creasta fierastruita a Pietrei Craiului.
Ne aflam pe poteca marcata cu banda rosie, îndreptîndu-ne spre sud, si dupa o jumatate de ora de mers ajungem la 2507 m alt., în vîrful Omu, cel mai înalt punct al Bucegilor. Spre sud, dincolo de firul elegant al vaii Cerbului, zarim muntele Costila - paradis al alpinistilor. Fiecare munte si-a avut piscurile sale, care cu greu s-au lasat cucerite, dar cea mai frumoasa izbînda ramîne Fisura Albastra din peretele Costilei. Putini stiu ca Fisura Albastra a fost descoperita în 1945 si ca sa fie cucerita au trebuit sapte ani de încercari si sperante, 100 de zile în 44 de escalade, 23 de nopti în perete, 300 de pitoane si 300 m de coarda.
De aici, din vîrful Omu, peisajul este fascinant, iar daca avem norocul de o dupa-amiaza senina, un
apus de soare ne va picura în suflet imagini de neuitat. Dar, sa oferim prilejul celor ce doresc sa-si gaseasca alinarea dorului de drumetie sa vada toate acestea la fata locului.
|