CEVA DESPRE NASTEREA CARPATILOR NOSTRI

În calatoria de-a lungul Carpatilor nostri, curiozitatea ne va pune de multe ori mintea la încercare si o va îmboldi sa raspunda noianului de întrebari care o napadesc cu fiecare pas facut.

Sîntem datori, ca dintr-un început sa dezghiocam macar cîteva din tainele ascunse în aceste încremeniri de piatra. Iar prima taina ce trebuie cunoscuta, si care înca se mai ascunde sub colturi de val, este aceea a nasterii si cresterii framîntatului arc muntos carpatic.

Ne vedem, asadar, siliti sa coborîm pe agitata scara, a timpurilor geologice si de acolo, cu fiecare treapta urcata, sa prindem succesiunea de tablouri a multimii de momente care au dus la cladirea maretului edificiu de astazi.

Iata-ne, pentru început, în timpuri pentru care an 747i82h ii devin secunde si necunoscutul înca destul de nepatruns, în timpuri pe care calendarul geologic le strînge sub denumirea de paleozoic, asa precum cel istoric a strîns anii în secole, secolele în epoci etc.

Pe atunci, teritoriul tarii noastre, ca si cea mai mare parte din Europa, era acoperit de ape, ale caror valuri alergau în voie, zbuciumîndu-se nestingherite în largimea fara capat. Un singur colt de uscat, în regiunea podisului moldovenesc, îndraznea sa înfrunte cu îndaratnicie izbiturile valurilor care se vedeau nevoite sa faca cale întoarsa.

Ba, ceva mai mult, uneori, se aventura chiar catre mare, gonind apele spre vest, luînd în piept fundul de farîme si silindu-l sa se încreteasca. si astfel de încalcari a spatiului maritim de catre uscat si cutari de straturi nu au fost rare.

Cele care ne intereseaza, însa, mai mult pe noi, prin faptul ca au dat nastere primilor muguri din care vor creste Carpatii, au avut loc la sfîrsitul erei paleozoice de care pomeneam mai sus si poarta numele de cutari hercinice.

În aceste timpuri, din adîncul marii apar la suprafata, sprijinindu-se pe încretiri mai vechi (ca în Dobrogea), sau alaturîndu-li-se acestora, culmile muntoase care întuneca zarea cu spinarile lor aproape înnegrite.

Ici, colo, unde straturile s-au cutat uneori pîna la rupere, s-au format crapaturi adînci, prin care izbucneau la suprafata, sfredelind bancurile de piatra, torente de lava, care, apoi, racindu-se, s-au prefacut în roci dure si au cimentat mai mult temelia Carpatilor.

Duritatea si masivitatea acestor primi muguri i-a facut sa razbata vremurile si sa se pastreze pîna astazi, formînd culmi muntoase înca destul de înalte.

Prin aceste cutari uscatul tarii noastre se largeste, iar apele marine, învinse, se retrag, lasînd în urma, prin locurile joase, nenumarate mlastini întesate cu vegetatie, peste care rîurile de mai tîrziu au depus straturi groase de sedimente. Vegetatia prinsa în sedimente a fost fortata sa arda înabusit, transformîndu-se cu timpul în bogate zacaminte de carbune.

Clima devine din ce în ce mai uscata si pustiul tropical se întinde peste culmile de piatra din care apele musca cu lacomie, carînd sedimente rosii, arse de soare si depunîndu-le în locurile acoperite de apa.

Cu timpul, culmile pietroase, despuiate de vegetatie, se prefac în nenumarate farîme, astfel încît înaltimile lor scad.

O data cu începutul celei de a doua mari diviziuni a calendarului geologic, mesozoicul, apele marine îsi reped din nou valurile furioase asupra uscatului, acoperind o mare parte din cutele hercinice din care au mai ramas doar cîteva insule izolate.

Urmeaza apoi un rastimp în care se da o lupta necontenita între uscat si mare. Aci marea acopera uscatul formînd golfuri, aci uscatul creste gonind apele, în timp ce de pe culmile insulare rîurile cara enorme cantitati de material.

În timpul acestei perioade îndelungate sedimentele au avut ragaz sa se depuna în straturi foarte groase, formînd calcarul în care natura a daltuit mai tîrziu frumoasele privelisti din muntii Raraului, blocul de calcar în care sînt sapate cheile Bicazului, muntii Hasmasului, Piatra Craiului, Oslea, Cazanele, muntii Trascaului etc.

O data cu umplerea fundurilor marine cu sedimente, fortele interne ale pamîntului se trezesc din nou. Blocurile de uscat, care înclestau apele, salta iarasi în piept adîncurile, fortîndu-le sa se încreteasca si sa iasa la suprafata, adaugîndu-se insulelor hercinice vechi. Încep acum cutarile alpine, care antreneaza sedimentele din jur, împingînd apele spre exterior.

Din nou se nasc crapaturi prin care se împrastie la suprafata lava vulcanica, iar cîteva blocuri de uscat din jur, care nu mai pot rezista ritmului de înaltare a zonei carpatice, se rup si aluneca, scufundîndu-se sub apele din apropiere.

Daca în prima perioada geologica cutarile mai vechi nu au fost influentate de obstacole, în aceasta perioada valurile de piatra ce se ridica din adîncuri se izbesc de insulele vechi, rigide, sau de uscaturile din jur, fiind fortate sa-si schimbe neîncetat directia.

Din cauza acestor izbituri, o parte din cutele care au crescut din adîncuri nemaiputîndu-si mentine echilibrul s-au rasturnat unele peste altele. O astfel de cuta rasturnata, cea mai mare din Carpatii nostri, este aceea care pornind din muntii Banatului si Poiana Ruscai a acoperit aproape întregul lant carpatic meridional. Ea este cunoscuta în geologie sub numele de pînza getica.

Iata-ne, asadar, gata de a urca alta treapta a timpului geologic, care ne aduce în fata tabloul celei de a 3 a epoci geologice si anume tertiarul.

În aceasta perioada marile se retrag în canale mai strîmte sau în locurile unde uscatul s-a scufundat, iar culmile muntoase îsi înalta capetele din ascunzisul marilor, indicînd drumul arcului carpatic.

Zvelte si puternice, aceste culmi nu se mai aseamana nici pe departe cu mohorîtii muguri care în paleozoic încercasera sa creeze un relief nou. Mai toate culmile par acum încoronate cu diademe argintii sculptate în calcarul alb, proaspat iesit de sub ape.

Coastele umede si îmbracate cu pamînt roditor se acopar cu o vegetatie bogata care se aseamana tot mai mult cu aceea cunoscuta de noi astazi. Ici, colo, apele marine se strecoara printre stînci formînd golfuri linistite, catre care coboara sute de pîrîiase ce cara vrednice sfarîmaturi de stînca, fara a-si închipui ca mai înainte de a ajunge sa distruga muntele vor reusi sa faureasca plamada altui uscat.

Linistei înspaimîntatoare din timpurile hercinice, sau urletelor uriaselor reptile de mai apoi, le iau locul cîntecele pasarilor, care mai de graba par niste muzicanti ce-si acordeaza instrumentele înainte de concert. Viata, deci, se face din ce în ce mai mult simtita.

În aer, pe uscat sau în apa se tes încet si cu migala noi si noi specii harazite a fi stramosii celor de acum.

Acestei activitati febrile în lumea a tot ceea ce era viu, îi corespunde un zbucium aproape continuu în interiorul scoartei terestre. Asaltul uscatului si în special al muntilor asupra marii devine din ce în ce mai insistent. Sedimentele depuse pe fundul canalelor marine nici nu încep sa se aseze bine si sînt prinse de noi zvîrcoliri, care le scot la suprafata sub forma de înaltimi, alaturîndu-le celor vechi. Apele se înghesuie din ce în ce mai mult în santurile înguste, marginase muntilor.

Fiecarei zvîrcoliri îi corespunde o schimbare a reliefului. Astfel, zonei mediane a lantului cristalin din Carpatii Rasariteni i se adauga, rînd pe rînd, catre est, cute de sedimente noi, grosiere. Apele sînt gonite catre exterior, invadeaza podisul moldovenesc pe care ne obisnuisem sa-l vedem numai uscat, precum si muntii Apuseni care, devin o insula în mijlocul unei mari.

Miscarile dese pe care le sufera pamîntul tarii noastre duc la formarea unor serii întregi de rupturi adînci prin care se produc eruptii vulcanice. O astfel de fractura se formeaza pe marginea vestica a Carpatilor Rasariteni, care are ca urmare nasterea celui mai mare lant vulcanic din Europa : Oas - Guta - Caliman - Harghita. Totodata, se creeaza o serie de golfuri si lacuri împlîntate printre culmi muntoase si în care apele marine persista înca mult timp. Dintre acestea multe au astazi o deosebita valoare economica prin bogatiile ce le contin în subsol.

Treptat, treptat, arcul carpatic se largeste, apele se retrag lasînd în urma noi cute muntoase. În tot locul se observa cum uscatul iese învingator, apele dau înapoi si natura se pregateste sa aseze ultimile caramizi la edificiul carpatic. Este numai o impresie, însa, caci linistea care cuprinsese pentru un timp totul lasa sa se întrevada noi framîntari.

Pamîntul clocoteste din nou; radacinile muntilor, împlîntate mult în pamînt, fac eforturi sa scape din strînsoarea adîncurilor. Lupta este apriga, dar la suprafata se simte prea putin. Muntii, scapati din tintuire, îsi înalta culmile cu înca cîteva sute de metri. Temelia lor masiva îsi face si ea loc la suprafata, înghesuind straturile sedimentare din preajma, care se cuteaza usor, eliberîndu-se din învelisul apelor si alaturîndu-se muntilor.

Sîntem în cea de a patra si ultima diviziune a calendarului geologic, cuaternarul.

În jurul Carpatilor a aparut acum cununa dealurilor subcarpatice, ce par mai degraba a fi niste contraforturi. În felul acesta, edificiul muntos al Carpatilor a fost ridicat, urmînd ca treptat, treptat, sa se finiseze.

De la un timp, razele soarelui încalzesc mai putin. Dinspre nord se strecoara un suflu rece, iar din înaltimi cad fulgi de zapada care acopera crestele carpatice formînd enorme platose de gheata. Totul intra într-o încremenire de moarte careia se pare ca nimic nu-i poate rezista, dar omul traieste, se lupta si învata multe lucruri. El paraseste ascunzisurile facute în pripa si se fixeaza în pesteri, învata sa-si faca arme si sa vîneze pentru a-si procura hrana si îmbracaminte.

De mai multe ori la rînd caciulile de gheata au acoperit crestele muntoase, iar vînturile reci au depus în locurile joase cantitati enorme de praf, care a dat loesul de astazi. Astfel se face ca ceea ce trebuia sa duca la macinarea si îmbatrînirea Carpatilor a contribuit la finisarea si întinerirea crestelor lor.