CITEVA DIN TAINELE VREMII SI ALE VIETII IN CARPATI

Strapungīnd cu crestele lor paturile cele mai joase ale atmosferei, Carpatii patrund īntr-un climat deosebit de cel al īmprejurimilor lor.

Fiecare colt de stīnca, fiecare vale si fiecare panta īnsorita atrag pe un anumit fagas procesele climatice care capata astfel caractere locale. Īn general, crestele carpatice, īnvaluite permanent cu aer rece si rar, datorita īnaltimilor la care se gasesc, sufera prea putine modificari de la iarna la vara īn ceea ce priveste temperatura.

Totodata, aerul rarefiat permite razelor solare sa se reverse din plin peste stīncile golase, care prinse īn mīngīierea lor fierbinte influenteaza si paturile inferioare de aer. Sub influenta caldurii soarelui, paturile de aer devin usoare si se ridica, antrenīnd cu ele si vaporii de apa, care, condensīndu-se, formeaza nori de tip cumulus, mici gheme albe, stralucitoare, prevestitoare de cele mai multe ori de timp frumos.

Diferenta de temperatura care se creeaza īntre īnaltimi si locurile joase (vai, depresiuni) duce la formarea cunoscutelor brize de munte, ce difera de la zi la noapte.

Fenomenul cel mai raspīndit, īnsa, īn Carpati este acela de fohn, vīnt ce se simte mai ales īn Carpatii meridionali. El ia nastere prin ridicarea maselor de aer pe pantele expuse vīntului, mase care se pravalesc apoi pe versantul opus unde se īncalzesc prin frecare, ajungīnd jos ca un vīnt cald, uneori vestitor al primaverii.

Iarna predomina timpul senin, crestele īnalte ramīnīnd deasupra norilor, spre deosebire de vara, cīnd norii se ridica deasupra crestelor, amenintīnd plaiurile cu furtuni si ploi, cu lapovita sau ninsori. Din fericire, aceste fenomene ale naturii dureaza putin timp, lasīnd īn urma lor un cer senin si pajisti īnviorate care īncīnta ochiul prin prospetimea culorilor.

Climatul din Carpatii nostri a dat posibilitatea vietuitoarelor si vegetatiei sa se urce pe culmi īnalte si sa urzeasca vesmīntul care da farmec stīncilor, demne prin maretia lor de a capata o astfel de īmbracaminte. si cīnd spunem aceasta avem īn fata mai ales imaginea vegetatiei ale carei specii se dispun pe fīsii etajate īn functie de relief si climat, asemenea unor volanase ce dau roata muntilor si īmpodobesc poalele īngreunate de faldurile largi.

Pīna la īnaltimile de 1420 m īn Banat, 1270 m īn Maramures si 1300 m īn restul tarii este domeniul fagului, care-si tīraste trena larga, brodata cu argintul apelor si verdele deschis al poienilor, lasīnd-o sa acopere si dealurile joase din īmprejurime.

Mai sus, locul fagului este preluat de brazi si molizi, care urca uneori pīna la 1700 m. Mereu verzi si īnvaluite īn mireasma dulceaga a rasinei, padurile de conifere impresioneaza prin desimea lor ce se interpune ca o prelata īntre soare si sol, si prin linistea apasatoare care pare scapata din ascunzisurile vesniciei. Putinele luminisuri care se ivesc din loc īn loc par adevarate glastre īn care s-au adunat toate florile muntelui, pline de fragezime, multicolore si cu frunze īnmuiate īn lacrimi de roua.

De la circa 1600 m īn sus, trecīndu-se īn domeniul pajistii subalpine, padurile de brad se opresc pe o linie sinuoasa, iar cei cītiva brazi care īncearca sa patrunda mai departe sīnt repede dezgoliti de vīnturi si transformati īn copaci mici, piperniciti. Ei sīnt astfel fortati sa cedeze locul jepilor si ienuperilor cu tulpini tīrītoare ce se īncolacesc tesīnd o plasa deasa si se ridica numai cu cītiva zeci de cm deasupra pamīntului.

Ici, colo, īsi mai fac loc afinisuri, bujori de munte, coacazi de munte, merisori si rachitele etc.

De la un timp, pe masura ce urcam, īncep sa dispara si aceste tufisuri, facīnd loc pajistii alpine propriu-zise, care īmbratiseaza toate culmile īnalte ce trec de 2000 m īn Carpatii meridionali si de 1700 m īn Carpatii rasariteni. Cu exceptia cītorva tufe de arbusti (bujori de munte, coacazi de munte, afini, merisori etc.), aci īsi gasesc loc īn special plantele ierboase pe care insolatia puternica le īmbraca īntr-o multime de culori vii.

Primele raze de iunie, care īnfioara coltii abia scapati din strīmtoarea zapezii, fac sa se reverse repede puzderie de coronite multicolore. Pajistile īnverzite par a se īnvalui īntr-o mare de lumina ale carei unduiri ne plimba prin fata albastrului, rozului sau violetului tamīioarelor, al garofitelbr, al gentienelor, al campanulelor, al galbenului curat al piciorului cocosului si multor altor flori. Iar cīnd īn iulie acestea palesc sub arsita īndelungata, le iau locul florile de mac alpin, florile de "nu ma uita", de bujori de munte etc., secondate fiind, pe povīrnisurile īnalte, de mult cautata floare de colt.

Īn tot timpul verii pajistile īnalte sīnt napadite de florile cele mai variate care īnmanunchiaza multime de modele. Abia spre sfīrsitul lui septembrie, cīnd primii fulgi de zapada īncep sa teasa hlamida argintie, petalele īnfrigurate prind a cadea pierdute sub vesmīntul alb.

Aceeasi etajare, īn functie de conditiile climaterice, pe care am vazut-o la vegetatie, se observa si la numeroasele animale care populeaza muntii nostri. Dintre acestea, cele mai multe traiesc īn zona padurilor. Ne multumim doar a aminti ca aci este patria ursului, a pisicii salbatice, a rīsului, a viezurelui, a jderului, a caprioarei, a cerbului comun si a mistretului, apoi a gaitei de munte, a cocosului de munte, a vulturului si a numeroaselor insecte si reptile.

Sus, īn zona pajistilor alpine, numarul vietuitoarelor si īn special al pasarilor si mamiferelor este mai mic. Dintre acestea, cele care cauta tancurile īnalte si prapastioase ale Fagarasilor, Parīngului sau muntilor Retezat sīnt caprele negre.

Odihnindu-se pe stīnci abrupte, scurmīnd cu picioarele printre pietre, dupa iarba, sau sorbind lacome din apa limpede a lacurilor glaciare, caprele negre stau neīncetat la pīnda, tintind cu privirile lor agere īmprejurimile si adulmecīnd aerul. Alaturi de ele, pe culmile īnalte ale muntilor nostri īsi mai fac aparitia vulturii barbosi, pasari uriase cu barbi negre (m. Retezat), ciocīrliile de munte, cintezele alpine, sopīrlele, diferiti melci si mai ales fluturi.

Din cele de pīna acum se vede ca muntele, cu toate conditiile sale climaterice aspre, nu a constituit o bariera pentru vietuitoare, care, adaptīndu-se mediului, au contribuit la crearea maretului peisaj caruia omul i-a dat si-i da ultima modelare prin activitatea sa de zi cu zi.