CÎTEVA DIN TAINELE VREMII sI ALE VIEŢII ÎN CARPAŢI
Strapungînd cu crestele lor paturile cele mai joase ale atmosferei, Carpatii patrund într-un climat deosebit de cel al împrejurimilor lor.
Fiecare colt de stînca, fiecare vale si fiecare panta însorita atrag pe un anumit fagas procesele climatice care capata astfel caractere locale. În general, crestele carpatice, învaluite permanent cu aer rece si rar, datorita înaltimilor la care se gasesc, sufera prea putine modificari de la iarna la vara în ceea ce priveste temperatura.
Totodata, aerul rarefiat permite razelor solare sa se reverse din plin peste stîncile golase, care prinse în mîngîierea lor fierbinte influenteaza si paturile inferioare de aer. Sub influenta caldurii soarelui, paturile de aer devin usoare si se ridica, antrenînd cu ele si vaporii de apa, care, condensîndu-se, formeaza nori de tip cumulus, mici gheme albe, stralucitoare, prevestitoare de cele mai multe ori de timp frumos.
Diferenta de temperatura care se creeaza între înaltimi si locurile joase (vai, depresiuni) duce la formarea cunoscutelor brize de munte, ce difera de la zi la noapte.
Fenomenul cel mai raspîndit, însa, în Carpati este acela de fohn, vînt ce se simte mai ales în Carpatii meridionali. El ia nastere prin ridicarea maselor de aer pe pantele expuse vîntului, mase care se pravalesc apoi pe versantul opus unde se încalzesc prin frecare, ajungînd jos ca un vînt cald, uneori vestitor al primaverii.
Iarna predomina timpul senin, crestele înalte ramînînd deasupra norilor, spre deosebire de vara, cînd norii se ridica deasupra crestelor, amenintînd plaiurile cu furtuni si ploi, cu lapovita sau ninsori. Din fericire, aceste fenomene ale naturii dureaza putin timp, lasînd în urma lor un cer senin si pajisti înviorate care încînta ochiul prin prospetimea culorilor.
Climatul din Carpatii nostri a dat posibilitatea vietuitoarelor si vegetatiei sa se urce pe culmi înalte si sa urzeasca vesmîntul care da farmec stîncilor, demne prin maretia lor de a capata o astfel de îmbracaminte. si cînd spunem aceasta avem în fata mai ales imaginea vegetatiei ale carei specii se dispun pe fîsii etajate în functie de relief si climat, asemenea unor volanase ce dau roata muntilor si împodobesc poalele îngreunate de faldurile largi.
Pîna la înaltimile de 1420 m în Banat, 1270 m în Maramures si 1300 m în restul tarii este domeniul fagului, care-si tîraste trena larga, brodata cu argintul apelor si verdele deschis al poienilor, lasînd-o sa acopere si dealurile joase din împrejurime.
Mai sus, locul fagului este preluat de brazi si molizi, care urca uneori pîna la 1700 m. Mereu verzi si învaluite în mireasma dulceaga a rasinei, padurile de conifere impresioneaza prin desimea lor ce se interpune ca o prelata între soare si sol, si prin linistea apasatoare care pare scapata din ascunzisurile vesniciei. Putinele luminisuri care se ivesc din loc în loc par adevarate glastre în care s-au adunat toate florile muntelui, pline de fragezime, multicolore si cu frunze înmuiate în lacrimi de roua.
De la circa 1600 m în sus, trecîndu-se în domeniul pajistii subalpine, padurile de brad se opresc pe o linie sinuoasa, iar cei cîtiva brazi care încearca sa patrunda mai departe sînt repede dezgoliti de vînturi si transformati în copaci mici, piperniciti. Ei sînt astfel fortati sa cedeze locul jepilor si ienuperilor cu tulpini tîrîtoare ce se încolacesc tesînd o plasa deasa si se ridica numai cu cîtiva zeci de cm deasupra pamîntului.
Ici, colo, îsi mai fac loc afinisuri, bujori de munte, coacazi de munte, merisori si rachitele etc.
De la un timp, pe masura ce urcam, încep sa dispara si aceste tufisuri, facînd loc pajistii alpine propriu-zise, care îmbratiseaza toate culmile înalte ce trec de 2000 m în Carpatii meridionali si de 1700 m în Carpatii rasariteni. Cu exceptia cîtorva tufe de arbusti (bujori de munte, coacazi de munte, afini, merisori etc.), aci îsi gasesc loc în special plantele ierboase pe care insolatia puternica le îmbraca într-o multime de culori vii.
Primele raze de iunie, care înfioara coltii abia scapati din strîmtoarea zapezii, fac sa se reverse repede puzderie de coronite multicolore. Pajistile înverzite par a se învalui într-o mare de lumina ale carei unduiri ne plimba prin fata albastrului, rozului sau violetului tamîioarelor, al garofitelbr, al gentienelor, al campanulelor, al galbenului curat al piciorului cocosului si multor altor flori. Iar cînd în iulie acestea palesc sub arsita îndelungata, le iau locul florile de mac alpin, florile de "nu ma uita", de bujori de munte etc., secondate fiind, pe povîrnisurile înalte, de mult cautata floare de colt.
În tot timpul verii pajistile înalte sînt napadite de florile cele mai variate care înmanunchiaza multime de modele. Abia spre sfîrsitul lui septembrie, cînd primii fulgi de zapada încep sa teasa hlamida argintie, petalele înfrigurate prind a cadea pierdute sub vesmîntul alb.
Aceeasi etajare, în functie de conditiile climaterice, pe care am vazut-o la vegetatie, se observa si la numeroasele animale care populeaza muntii nostri. Dintre acestea, cele mai multe traiesc în zona padurilor. Ne multumim doar a aminti ca aci este patria ursului, a pisicii salbatice, a rîsului, a viezurelui, a jderului, a caprioarei, a cerbului comun si a mistretului, apoi a gaitei de munte, a cocosului de munte, a vulturului si a numeroaselor insecte si reptile.
Sus, în zona pajistilor alpine, numarul vietuitoarelor si în special al pasarilor si mamiferelor este mai mic. Dintre acestea, cele care cauta tancurile înalte si prapastioase ale Fagarasilor, Parîngului sau muntilor Retezat sînt caprele negre.
Odihnindu-se pe stînci abrupte, scurmînd cu picioarele printre pietre, dupa iarba, sau sorbind lacome din apa limpede a lacurilor glaciare, caprele negre stau neîncetat la pînda, tintind cu privirile lor agere împrejurimile si adulmecînd aerul. Alaturi de ele, pe culmile înalte ale muntilor nostri îsi mai fac aparitia vulturii barbosi, pasari uriase cu barbi negre (m. Retezat), ciocîrliile de munte, cintezele alpine, sopîrlele, diferiti melci si mai ales fluturi.
Din cele de pîna acum se vede ca muntele, cu toate conditiile sale climaterice aspre, nu a constituit o bariera pentru vietuitoare, care, adaptîndu-se mediului, au contribuit la crearea maretului peisaj caruia omul i-a dat si-i da ultima modelare prin activitatea sa de zi cu zi.
|
