CREASTA RODNEI IARNA
. Trei-patru zile, cu bivuac . Urmati strict muchia principala . Pe Buhaescu vîntul bate din senin
O tura dificila. Va recomand sa parcurgeti masivul de la est la vest, deoarece vînturile dominante vin dinspre nord si nord-est; este preferabil sa urcati si sa coborîti fiind împinsi din spate sau lateral dreapta de marile mase de aer, daca ele se pun în miscare pe perioada cîn 858v2116i d faceti acest traseu. Altfel vîntul va taie respiratia si va îneaca ochii de lapovita, ninsoare sau lacrimi.
Pe tot parcursul ne vom deplasa matematic numai pe creasta, reducînd la minim numarul de traversari de-a latul unor fete cu zapada. Fara busola si harta, pioleti si o cordelina, sa nu va încumetati sa intrati în masiv.
Daca porniti dis-de-dimineata din Rodna, dupa o noapte petrecuta în tren, veti urca cu o ocazie pe valea Vinului pîna la exploatarile miniere de sub muchia Curatel. O saa ajungeti în creasta dupa vreo 2..3 ore de urcus serpentinat prin padure, timp în care va veti întîlni cu ortacii care ies din sut, muchia fiind împînzita cu mai multe guri de exploatare.
Drumul pîna pe vf. Ineu (2279 m) nu pune probleme tehnice deosebite, dar atentie în caz de vizibilitate proasta sau furtuna. Recomandarile ce urmeaza au în vedere tocmai aceste situatii nefaste. Deci, avînd directia de mers sud-nord, nu va va veni de loc usor sa faceti traversarea necesara la stînga (vest) pentru a intra pe Coasta Neteda si sa prindeti astfel linia crestei principale a masivului. Veti avea tendinta sa urcati si sa coborîti Ineul si va veti trezi pe o creasta descendenta, îngusta st foarte expusa, care se numeste Piciorul Plescutei. Vîrful Ineu e marcat printr-un paralelipiped din piatra cimentata. Va întoarceti de la ei înapoi (spre sud) -prin saua Ineut - si mergeti cît mai aproape de marginea cornisei circului glaciar din dreapta, pîna simtiti ca directia vîntului s-a schimbat si ca va abateti la dreapta fata de urmele pe care le-ati facut urcînd dinspre muchia Curatel. Intrati astfel pe Coasta Neteda. Desi este destul de subtire si ascutita, nu ridica probleme tehnice deosebite; ajungînd aproape de capatul ei veti înîlni o despicatura. E singurul punct din întreaga creasta principala a masivului unde va va fi absolut necesar pioletul pentru a avea trebuinciosul punct de sprijin suplimentar la coborîre. Va veti asigura atent pe acesti 15-20 de metri. În functie de starea vremii, de gradul de oboseala al participantilor dupa depasirea acestui punct dificil, pe stînga, spre sud, puteti opta pentru un loc de bivuac pentru maximum doua corturi. Eu l-am folosit într-o iarna. Daca echipa nu e obosita si ora prea înaintata, se mai poate merge sa punem corturile sub vf. Cisa (1950 m)., pe singura culme sudica ce porneste din el, cam la 15-20 minute de coborîre, acolo unde înclinatia pantei va permite.
Pentru a doua zi va propunem sa parcurgeti zona de creasta ce trece prin vîrfurile Omului (2134 m) si Puzdrele (2189), pîna în tarnita Susanului. În caz de vreme proasta, va sugerez sa fiti atenti la vîrful Puzdrele, întrucît veti fi foarte usor ispititi ca dupa ce-l urcati sa continuati drumul spre nord, catre vf. Fetii (1815 m), din cauza inexistentei unor marcaje care sa strapunga crusta ghetii si a zapezii. Deci, daca e vreme rea, preferati sa ocoliti prin sud vf. Puzdrele si prindeti muchia larga si rotunjita ce va duce în tarnita (saua). Bîrsanului. Pîna acolo, faceti la început o coborîre, destul de putin ispititoare daca e ceata. În tarnita Bîrsanului bivuacul e recomandat cam la zece minute de coborîre din creasta spre nord, nicidecum mai jos, sapînd si batatorind o platforma în panta de zapada. În cea de-a treia zi, în primele ore ale diminetii, sa va pregatiti sufleteste pentru un urcus pieptis, pe o panta cu jnepeni, printre care în functie de grosimea si consistenta zapezii, veti ajunge sa înotati - uneori - pîna la brîu. Atentie la orientare cînd urcati pe vîrfurile Repedea (2074 m) si Cormaia (2033 m), pentru a nu pierde linia crestei principale. Dintre aceste doua piscuri si pîna aproape de tarnita La Cruce creasta se îngusteaza si putem usor devia spre stînga (sud), pe muchii extrem de spectaculoase si ispititoare, asemanatoare cu zona de creasta ce urmeaza sa ne duca corect pîna în tarnita.
Apoi urmeaza ascensiunea pe vîrfurile Buhaescu (2119 m), Rebra (2221 m) si Pietrosu Rodnei (2303 m). Mergeti tot timpul la limita de siguranta fata de comisa dinspre abruptul nordic. Fiti atenti cum intrati în caldarea glaciara a lacului Iezer, zona comisei s-ar putea sa va puna cîteva probleme. Este recomandata legarea în cordelina pentru a preîntîmpina un accident. Pripa si oboseala de la sfîrsitul acestei zile lungi nu trebuie sa ne produca belele. Bivuacul se poate face fie ceva mai jos de creasta, fie în zona de fund a caldarii, lînga un umar pietros, pentru a fi feriti de o eventuala avalansa. Daca ora nu e suficient de înaintata, putem ajunge chiar pîna la Statia Meteo. Dar asta va depinde de oboseala acumulata, de grosimea si consistenta stratului de zapada, de vizibilitatea si ora la care s-a început coborîrea.
În zona Repedea-Buhaescu directia vînturilor se schimba foarte usor, ca de altfel si starea vremii. Într-una din turele de iarna, dupa ce depasisem tarnita La Cruce si ne angajasem în urcus spre Buhaescu, ne-a fost dat sa traim o situatie tesita din comun. Eram patru. În mai putin de treizeci de secunde, vîntul care batuse pîna atunci cu 20-30 km/h a saltat brusc la 80 km/h. Adrian Anastasescu, care se oprise pe creasta sa îsi stearga ochelarii (minus sase la dioptrii), s-a simtit smucit peste buza caldarii nordice. Vîntul a crescut la peste 110-120 km/h. Eu, mai jos ca el cu vreo trei metri, pentru a nu fi zburat dincolo de muchie, am început cu greu sa cobor versantul vestic, înfigînd întîi betele de schi la 30-40 cm mai jos spre stînga, dupa care abia-abia îmi miscam si corpul în aceeasi directie. Vîntul avea tendinta sa ma lipeasca de panta, pentru ca prin tîrîre sa ma trimita dincolo de muchie. Chingile rucsacului ma bateau peste fata, deoarece curentul împingea masa de aer de jos spre muchia sub care ne aflam. Aproape ca nu mai puteam respira. Era o senzatie de vid. Pentru a inhala aer îmi coboram gura în spatele fermoarului închis de la hanorac.
Daca eu ma deplasam ca un paianjen sprijinindu-ma de bete, colegii, pentru a putea sa vina dupa mine, s-au prins de brate, strînsi umar lînga umar, pentru a rezista si înainta în fata presiunii neasteptat de mari a vîntului. În tot intervalul de timp cît ne-a trebuit ca sa coborîm cei 30-40 de metri salvatori, pentru a iesi din raza de actiune a curentului de aer, nu ne-am putut auzi din cauza zgomotului foarte puternic facut de uriasa masa de aer în miscare, asemanator celui scos de motorul unui avion daca i-am fi fost în preajma. Cerul era perfect senin în acel moment. La o ora mai tîrziu a venit un front de nori care a acoperit întreaga zona cu un clopot de ceata, mînata cu furie de vînt.
Razvan Petcu
|
