CUVĪNT ĪNAINTE

Pe rotundul patriei, īn cetatea de piatra a Carpatilor Meridionali, se afla un spatiu de suflet si de inima al romānilor, o straveche poarta de vie circulatie, īntre Muntenia si Transilvania. Acesta este Culoarul Rucar-Bran, tinut unic si original, de tulburatoare armonie si frumusete, o promisiune a vacantelor noastre.

Strajuit de masivele Leaota si Bucegi, de Iezer-Papusa si Piatra Craiului Culoarul Rucar-Bran, prin particularitatile sale geografice, constituie o unitate teritoriala bine individualizata. Din īmbinarea fericita a componentelor mediului geografic rezulta un ridicat potential de habitat, valorificat printr-o straveche populare, care coboara dincolo de zorii istoriei.

Ceea ce da īnsa un farmec aparte Culoarului Rucar-Bran este peisajul armonios plasmuit, īn care relieful, blīnd, variat este croit parca dupa masura umana, desi īmprumuta din monumentalitatea si maretia muntilor vecini.

Asezarile omenesti, care continua strabune vetre de populare, completeaza fericit elementele cadrului natural, īnsirīndu-se pe firul vailor, concentrīndu-se īn micile depresiuni sau risipindu-se pe plaiurile īnalte si domoale, sfidīnd parca īnaltimile; īntīlnim aici, de altfel, multe asezari situate la peste l 100 m, considerate un adevarat record de altitudine pentru Carpatii Meridionali, cum sīnt sirnea, Fundata, Fundatica.

Stravechea populare si valorificare a resurselor montane a generat o simbioza fericita īntre om si mediul carpatic, prin aparitia unor amenajari temporare de tipul celor pastorale, forestiere, cinegetice si turistice, care īmpīnzesc muntii. Se contureaza astfel un veritabil model economic, agropastoral si turistic, din īmbinarea unor stravechi īndeletniciri umane, cu activitati moderne.

Cadrul natural, de un pitoresc inegalabil, monumentele istorice, vestigiile civilizatiei carpatice potentate de impresionantele realizari contemporane, pozitia geografica favorabila, accesibilitatea deosebita se constituie īntr-un valoros patrimoniu turistic, intrat de mai multa vreme īn circuitul national.

Am īncercat sa redam, cu vie emotie si profunde sentimente de dragoste aceste rīnduri, care se vor un omagiu adus memoriei strabunilor nostri, iubitori de libertate si neatīrnare din Carpati, dar si locuitorilor ele astazi ai plaiurilor rucarene si branene.

Īmplinim, de asemenea, o mai veche promisiune a adolescentului de acum doua decenii, care, plecat din satul subcarpatic de pe valea Dīmbovitei, de la Gemenea, patrundea pentru īntīia oara, cu emotie de uimire, īn universul maret si grav al Carpatilor, prin "poarta" de la Rucar-Bran.

Cartea de fata constituie si o invitatie adresat 313g67d a atīt turistilor grabiti, care din goana autocarului sau automobilului percep prea putin din farmecul inefabil al plaiurilor montane, cu satele risipite īntre munte si cer, cīt si iubitorilor de drumetie, de a pasi cu īncredere īn universul acestui colt al Carpatilor, cu imagini de neuitat, cu oameni ospitalieri si case curate, obiceiuri si traditii seculare, īn stravechea "strunga" de transhumanta de la Rucar si Bran.

Autorul 

" ... La munte, natura te covīrseste

si īti inspira respect. Ea se distinge

prin maretie si gravitate."

George Vālsan 

Veritabila cununa muntoasa - "corona montium" cum īi numeau īnvatatii antici. - Muntii Carpati, prin particularitatile lor geografice complexe, dau nota dominanta pamīntului romānesc.

Munti de īncretire, tineri din punct de vedere geologic si mijlocii ca īnaltimi, acestia sīnt formati din roci variate, īnfatisīndu-se turistului ca o permanenta promisiune īn cunoasterea frumusetilor inegalabile ale patriei. Armonios plasmuiti din īmbinarea plaiurilor netede si a culmilor mai priporoase cu multimea depresiunilor si vailor, īnzestrati cu mari bogatii naturale, Carpatii au fost locuiti neīntrerupt īnca din primii zori ai istoriei, avīnd un remarcabil potential de habitat, īntre numeroasele porti do patrundere īn fermecatorul orizont carpatic se īnscrie, desigur, si Culoarul depresionar Rucar-Bran, un spatiu montan original, o veritabila "membrana do osmoza" īntre Muntenia si Transilvania, tinut de un deosebit pitoresc, unic īn .geografia do suflet a romānilor.

Considerat ca o arie de discontinuitate geografica relativa, Culoarul depresionar Rucar-Bran, ce apartine grupei montane a Bucegilor, pare īmplīntat īn rama Carpatilor Meridionali, conturīndu-se ca o unitate de relief originala si bine individualizata.

Situat la o altitudine cu valori cuprinse īntre 500 si l 500 m, strajuit ele muntii Leaota si Bucegi, īn est, Iezer-Papusa si Piatra Craiului, īn vest, culoarul se desfasoara pe directia principala nord-est - sud-vest.

Acest spatiu carpatic are o suprafata de circa 775 km². Se desfasoara pe o lungime de 45 km, īntre localitatile Stoenesti si Sohodol, avānd latimea maxima de 14 km īn dreptul comunei Moeciu. El pare "suspendat" fata de Depresiunea Brasov, īn partea de nord, si Subcarpati, īn partea de sud.

Uneori, īn literatura de specialitate, Culoarului Rucar-Bran i se alatura si culoarele secundare ale Tamasului si Oticului, aflate īn bazinul superior al Dīmbovitei, īncadrate de muntii Iezer-Papusa, Fagaras, Ţaga si Piatra Craiuiui. Asupra limitelor estice si vestice nu exista nici o īndoiala, deoarece sīnt clar exprimate īn peisaj de abrupturile puternice ale masivelor limitrofe, care pe cele doua flancuri domina cu 500-800 m acest culoar depresionar intracarpatic.

Īn schimb, extremitatile sale nordice si sudice ramīn "suspendate" catre depresiunile Brasov si Stoenesti cu 350-400 m. Poate si acest aspect constituie un element de originalitate si unicitate, care, alaturi de celelalte, confera acestui spatiu geografic carpatic o evidenta personalitate.

Daca īn nord, o denivelare clara de natura tectonica, de circa 400 m, ce apare pe directia localitatilor Sohodol-Magura, cu vizibile diferentieri ce se reflecta īn peisaj, delimiteaza net Culoarul Rucar- Bran de Depresiunea Brasov, nu acelasi lucru se poate afirma despre limita sudica, pentru care se mai poarta discutii, īn sensul ca o parte dintre specialisti extind culoarul doar pīna la Rucar, iar altii includ acestei originale unitati depresionare si Culoarul Dīmbovitei pīna la cheile de la Cetatuia, cuprinzīnd astfel si bazinetele depresionare Dragoslavele si Stoenesti.

Fig 01

Asadar, acest spatiu montan, care se desfasoara īntre limitele descrise, reprezinta prin particularitatile sale complexe cu valoare de unicat, o regiune de complementaritate geografica atīt fata de unitatile montane limitrofe, cīt si fata de tinutul subcarpatic din sud si Depresiunea Brasov din nord.

Sub raport administrativ asezarile din culoar apartin judetului Arges (Stoenesti, Dragoslavele, Rucar) si judetul Brasov (Fundata, Moeciu si Bran). Strabatīnd Culoarul Rucar-Bran, aceste plaiuri mioritice de un īncīntator farmec, ramīi coplesit de maretia reliefului din jur. Ce sa admiri mai īntīi ? creasta crenelata a Pietrei Craiului, adesea īncinsa de mantia sidefie a norilor, ori abruptul nordic al Bucegilor? linia calma a Iezerului, ori monumentalitatea Leaotei ? Peisajul este īntr-adevar unic si īncīntator; ici-colo tīsnesc mici īnaltimi, pe care localnicii le numesc ,,maguri", ce domina vaile si depresiunile tivite de smaltul florilor vii, ori culorile mereu fascinante ale padurilor de la munte.

Gospodariile localnicilor se aduna īndeosebi de-a lungul vailor si īn micile bazinete si depresiuni, dar se rasfira si pe culmile semete, la poalele padurilor, sfidīnd parca īnaltimile, contopindu-se cu cerul.

Fiecare anotimp vine aici cu o nota distincta īn cromatica peisajului; de la albul imaculat al zapezilor, care īnvesmīnteaza muntii īn castele coborīte din lumea basmelor copilariei, ori betia de culori a verilor, cu covorul multicolor al pasunilor si fīnetelor montane.

si peste tot se simte harnicia oamenilor care continua milenare ocupatii, iar asezarile umane mari si frumoase semnifica perenitatea civilizatiei carpatice romānesti. Iata de ce este unica si originala aceasta "poarta" īn Carpati de la Rucar-Bran, daltuita cu frumusete de natura si īmbogatita de vrednicia locuitorilor sai.

Īnfatisarea actuala a reliefului din Culoarul Rucar- Bran constituie, fara īndoiala, rezultatul unei īndelungate evolutii. Majoritatea cercetarilor evidentiaza faptul ca acest spatiu, care se suprapune culoarului, s-a individualizat īn mezozoic (la sfīrsitul cretacicului), īn urma miscarilor de cutare, prin care s-au īnaltat Sinclinalele Bucegi, Piatra Craiului si anticlinalul Leaota. Īn mod cert framīntarile tectonice din muntii vecini au gasit o ampla rezonanta ce se resimte si īn peisajul actual al acestei regiuni. Fundamentul culoarului este alcatuit din formatiuni petrografice dure, cristaline, asemanatoare celor din muntii Fagaras si Leaota. Cam de la mijlocul erei mezozoice, teritoriul actual al Culoarului Rucar-Bran a functionat ca un bazin de sedimentare īncadrat de masivele cristaline ale Leaotei, Fagarasului si Iezerului. Aici s-au acumulat, din jurasic pīna īn cretacic, īn mai multe cicluri, mai īntīi formatiuni predominant calcaroase (calcare compacte sau stratificate, calcare recifale, marnocalcare cu intercalatii de gresii si marne), apoi formatiuni detritice, alcatuite īndeosebi din conglomerate si gresii. Dupa sedimentarea completa din cretacic culoarul devine uscat, intrīnd astfel sub actiunea factorilor erozionali. Cercetatorul avizat, dar si turistul dornic de cunoastere, poate descifra cu usurinta urmele vietuitoarelor marine cu schelet calcaros care populau atunci bazinul acvatic. Sub pasul grabit al turistului de astazi se ascunde o fascinanta lume a convulsiilor geologice, īn care durata unei vieti pare o clipa īn vesnicia erelor si a perioadelor īnscrise īn istoria naturala a acestor locuri.

Fig 02

Varietatea reliefului, īn care relativa uniformitate a Platformei Bran contrasteaza cu bazinetele depresionare Pestera, Dīmbovicioara, Podu Dīmbovitei, Rucar si Dragoslavele, ori complexul carstic deosebit de evoluat din zona centrala sīnt consecintele unei intense activitati de modelare īn roci cu duritati diferite, īn care rolul apei a fost decisiv. De fapt, apa, de la minuscula picatura pīna la rīul zgomotos si īnvolburat, a sfredelit masivele calcaroase cu o rabdare de bijutier, dīnd la iveala un relief carstic pitoresc, de la ametitoarele chei pīna la mirifica si vrajita lume a pesterilor, de la micile doline cu pīlcuri razlete de copaci, pīna la poliile īntinse ocupate de gospodarii, toate conturīnd aevea un splendid crochiu geografic.

Asadar, o īndelungata evolutie paleogeografica explica, īn parte, frumusetea si originalitatea acestui spatiu geografic intramontan. Este si motivul pentru care relieful, pitoresc si variat, da un farmec deosebit peisajului.

De fapt, originalitatea acestui spatiu carpatic a fost surprinsa de cercetatori īn chiar denumirile initiale propuse: "uluc depresionar", "coline", "platforma" si, īn fine, de "culoar depresionar", care corespunde cel mai mult realitatii geografice. Iata cum sintetiza de pilda geograful M. Constantinescu (1941) acest culoar: "... un horst fata de tinuturile joase pe care se sprijina si o depresiune īn comparatie cu muntii vecini". Iar aceasta īntinsa arie depresionara intracarpatica, alcatuita din plaiuri netede sau usor ondulate, desfasurate īntre 900 si l 200 m, din care se īnalta zvelte magurile calcaroase, apartine, īn cea mai mare parte a ci, suprafetei carpatice de bordura, ce īsi gaseste aici corespondent īn "platforma Branului", cu mare extindere īn partea de nord, si īn "platforma Dīmbovitei", mult mai īngusta, abia sesizabila, īn partea de sud. Datorita acestei particularitati impuse de evolutia paleogeografica si de diferentierile structural-tectonice, īn ansamblul Culoarului Rucar-Bran, prelungit spre sud pīna la cheile Dīmbovitei de la Cetatuie, pot fi distinse doua unitati de relief, respectiv Culoarul Dīmbovitei, īn sud, si Platforma Bran, īn nord, separate īn partea centrala de cumpana de ape Giuvala-Fundata, care desparte dealtfel bazinul hidrografic al Dīmbovitei de bazinul rīului Turcu.

CULOARUL DĪMBOVIŢEI este cuprins īntre Podu Dīmbovitei, la nord, o veritabila raspīntie de drumuri īn culoar, si cheile de la Cetatuia, īn sud, fiind strajuit de muntii Leaota, īn est, si Iezer, īn vest. Nota specifica este data atīt de multimea bazinetelor depresionare de origine tectono-eroziva, care se īnsira aidoma unor margele pe valea Dīmbovitei, dar si do relieful carstic evoluat, plin de pitoresc.

Rīul Dīmbovita constituie fara īndoiala factorul erozional cel mai important, adīncirea acestuia fiind impulsionata atīt de nivelul de baza coborīt, cīt si de miscarile neotectonice, care au determinat īnaltarea si mai pronuntata a muntilor din jur.

De asemenea, el se suprapune unor aliniamente tectonice importante si unui mozaic petrografic alcatuit din sisturi cristaline, marne, calcare si conglomerate, care au contribuit la individualizarea unor depresiuni, separate īntre ele prin sectoare mai īnguste de vale. Astfel, depresiunile Podu Dīmbovitei, Rucar, Dragoslavele si Stoenesti au favorizat localizarea si dezvoltarea unor importante asezari omenesti.

DEPRESIUNEA PODU DĪMBOVIŢEI reprezinta una dintre cele mai clare depresiuni tectonice din Carpati, fiind delimitata, pe toate cele patru laturi ale sale, de aliniamente de falie, corespunzatoare unor puternice abrupturi calcaroase. Acesti pereti crenelati de calcar ce o īnconjura ca un zid de cetate īi confera un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin si despicaturile adīnci, sub forma de chei, po care Dīmbovita si afluentii ei le fac la patrunderea sau iesirea din depresiune: cheile Dīmbovitei, Dīmbovicioarei, Oratii si Cheii. Īn partea sa centrala se afla vatra localitatii cu acelasi nume, ale carei gospodarii se disperseaza pe versantii īnsoriti īntr-o miraculoasa geometrie. Tot aici converg drumurile carosabile ce urmeaza cursul rīurilor Dīmbovita, Dīmbovicioara si Cheia, precum si drumul national dintre Brasov si Cīmpulung.

DEPRESIUNEA RUCĂR, despartita de Podu Dīmbovitei prin horstul de la Pleasa Posadei (l 072 m), un minunat loc de priveliste, reprezinta o depresiune tectonica de tip graben aflata īn zona

de convergenta a Dīmbovitei cu Rīusorul. Relieful variat este explicat prin marea diversitate petrografica. Formele carstice, bine reprezentate īn Dealul Crucii si La Cuculet, stau alaturi de cele dezvoltate pe gresii si conglomerate, īndeosebi pe Valea lui Ecle.

Vatra depresiunii, situata la circa 700 m altitudine, a permis amplasarea asezarii cu acelasi nume, pe baza unei populari multimilenare, favorizate de drumul stravechi transcarpatic, dar si de vechea functie vamala. Asezarea umana de aici a folosit initial confluenta hidrografica, dar si valea Rīusorului, care a permis amplasarea vetrei satului spre amonte, cīt si spre versantii muntilor Iezer, Pleasa Posadei sau Dealul Crucii.

DEPRESIUNEA DRAGOSLAVELE, separata de Rucar prin culoarul mai īngust al Dīmbovitei, sub forma de defileu, este mai putin extinsa, avīnd o forma alungita. Este un bazinet de eroziune selectiva, strajuit catre sud-vest de Muntele Mateias (l 239 m), iar catre nord-est de Muntele Vīrtoapele sau Piatra Dragoslavelor (l 434 m), ambele alcatuite din calcar, sub forma unor maguri solitare care ofera un tur de orizont deosebit de instructiv spre muntii din jur si asupra Culoarului Dīmbovitei.

DEPRESIUNEA STOENEsTI-BĂDENI constituie compartimentul sudic al Culoarului depresionar Rucar-Bran. Este situat la contactul dintre muntii Iezer-Papusa si Leaota cu Subcarpatii si s-a format prin eroziune diferentiala, cu precadere īn marne si gresii cretacice. Are o altitudine de 580-600 m. Spre sud este īnchis de cheile Dīmbovitei de la Cetatuia, adīncite īn conglomerate cretacice, iar cele doua compartimente depresionare - Stoenesti si Badeni - sīnt separate īntre ele prin micul defileu de la Plaiul Cheii.

Relieful carstic, dezvoltat pe calcarele mezozoice, se afla practic raspīndit īn tot lungul Culoarului Dīmbovitei, dar se constata o mai larga amploare īn īmprejurimile Depresiunii Podu Dīmbovitei. Desi a fost studiat īn amanunt īn ultimul timp, carstul dīmbovitean reprezinta un potential turistic de prima importanta, īnca insuficient cunoscut si, mai ales, valorificat īn economia turistica. Din bogatia si varietatea formelor carstice dīmbovitene evidentiem īn primul rīnd cheile si pesterile care, prin pitorescul si spectaculozitatea lor, constituie puncte de mare atractivitate turistica.

Cheile, aceste forme spectaculoase faurite de reteaua apelor curgatoare īn masivele calcaroase, reprezinta importante locuri de interes turistic con-centiate īndeosebi pe Dīmbovita si pe principalii ei afluenti: Dīmbovicioara, Crovul, Ghimbavul si Cheia.

Cele mai interesante si mai spectaculoase complexe de chei se afla pe valea Dīmbovitei: Cheile Petrimanului īn cursul superior si Cheile Plaiului Mare sau Cheile Mici la patrunderea rīului īn Depresiunea Podu Dīmbovitei, Cheile Mari sau Cheile de Jos, sculptate īn trupul Muntelui Ghimbav, īntre Podu Dīmbovitei si Rucar. Īn sfīrsit, cheile de la Cetatuia sau de la Cetateni sapate tot de apa Dīmbovitei, dar nu īn calcare ci īn conglomerate cretacice.

Principalul afluent al Dīmbovitei este Dīmbovicioara, care si-a faurit īntr-o lupta fascinanta doua sectoare de chei: cheile Dīmbovicioarei, situate īn imediata vecinatate a localitatii Podu Dīmbovitei si ale Brusturetului, īn amonte de satul Dīmbovicioara, spre obīrsie. Dintre aceste complexe de chei, mai cunoscute sīnt cele de pe Dīmbovita (cheile de la Cetateni si Plaiul Mare) si de pe Dīmbovicioara, intrate īntr-un circuit turistic eficient, dar mai spectaculoase sīnt cheile dintre Podu Dīmbovitei si Rucar, ferastruite īn Muntele Ghimbav de catre Dīmbovita (Cheile Mari), Cheia (Cheita) si Ghimbav care, īn lipsa unor poteci amenajate, au ramas astfel ca la īnceput de lume. Desigur, strabaterea acestora este īnca dificila, necesitīnd, o buna pregatire fizica, echipament adecvat si multe cunostinte de catarare.

Īnaltimea unor chei depaseste 200-300 m, iar grandoarea peisajului este greu de descris. Nu stim ce ne impresioneaza mai mult. Verticalitatea peretilor ce sprijina cerul mereu ravasit de nori, izvoarele reci care apar pe neasteptate la capatul unei vai oarbe (sohodoale) sau la baza unui abrupt, susurul tainic al apei sfredelind cu rabdare peretii calcarosi, grotele si avenele, conurile de grohotis de la bāza versantilor sau temeritatea cītorva exemplare de molid, smocuri de iarba si pīlcuri de flori multicolore care s-au avīntat spre viata, prinzīnd radacini chiar pe cele mai inaccesibile abrupturi si stīncarii!

Iata de ce drumetul fara graba, care trece prin aceste meleaguri, e bine sa faca scurte popasuri si īn lumea cheilor. La capatul celalalt al culoarului, īn platforma braneana, sectoarele de chei de pe Valea simonului si Sbīrcioarei, mai mici ca dimensiuni, pastreaza o nota de inedit prin aspectul lor salbatic si merita sa fie vizitate.

Pesterile reprezinta o lume nebanuita de taine si frumuseti, ascunse īn pīntecele muntelui, izvodite de lucrarea īnceata si tenace a picaturii de apa asupra rocii de calcar. Multimea pesterilor demonstreaza existenta unui relief carstic puternic evoluat, explicabil prin īnsasi evolutia geologica timpurie a acestui perimetru montan, alaturi de rolul agentilor modelatori, īn care reteaua hidrografica a avut partea principala de actiune. Īn acelasi timp, pesterile au constituit adevarate locuinte folosite de oamenii culturii musteriene (circa 60 000-40 000 ī.e.n.), cīnd conditiile climatice ale perioadei glaciare s-au īnrautatit, impunīnd adaptarea populatiei la noile realitati.

Cele mai mari si mai cunoscute pesteri se afla, desigur, tot īn compartimentul central al culoarului: Pestera Dīmbovicioarei, situata pe valea omonima, īn amonte de satul Dīmbovicioara, pestera de la Coltul Surpat sau Plaiul Mare, pe valea Dīmbovitei, nu departe de Podu Dīmbovitei, pestera Uluce, aflata la confluenta pīrīului Urdarita cu Rudarita, Pestera Stanciului din Muntii Piatra Craiului, ori pesterile din arealul localitatii Pestera din platforma braneana s.a.

Alaturi de valoarea turistica deosebita a acestor pesteri, este de mentionat valoarea lor stiintifica, reprezentata prin depozitele fosilifere, formatiunile carstice specifice, lumea nebanuita a rīurilor si lacurilor subterane, fauna originala, adaptata la mediul cavernicol etc. Pestera cea mai cunoscuta din acest areal este cea a Dīmbovicioarei. Din nefericire, ea a avut mult de suferit datorita afluxului turistic neorganizat, īn urma caruia amatorii de "suveniruri", nesupravegheati, au distrus ceea ce natura, cu migala si pricepere, a construit īn milioane de ani.

Alternanta poliilor, a dolinelor si avenelor cu formele de relief dezvoltate pe conglomerate si roci cristaline determina un peisaj variat, de mare pitoresc, care constituie, alaturi de alti factori, elemente de mare atractivitate pentru numerosii turisti care strabat culoarul depresionar, īmpreuna cu relieful calcaros - principalul factor geomorfologic īn desfasurarea turismului - relieful periglaciar si glaciar din zona muntilor vecini Iezer, Leaota, Bucegi si Piatra Craiului completeaza armonios cadrul natura] specific culoarului.

PLATFORMA BRANULUI, cu asezari si gospodarii risipite pīna sub abrupturile Pietrei Craiului si Bucegilor, poate fi cuprinsa cu privirea de la īnaltimea "gīlmelor" calcaroase ce se īnalta deasupra plafonului general al acesteia. Spre nord-est, pe aliniamentul Predelut-Poarta, se termina brusc spre Depresiunea Brasov, iar spre sud-est, cu o deschidere mai redusa, īntre Dīmbovicioara si Cheia, domina Depresiunea Podu Dīmbovitei.

Situata la o altitudine cuprinsa īntre 800 si l 300 m, platforma braneana prezinta o dubla īnclinare, atīt pe directia principala sud-vest - nord-est, dar si dinspre rama muntilor limitrofi, spre axul central constituit din interfluviul Drumul Carului. Desi aparent pare o platforma relativ uniforma, ici-colo izbucnesc magurile calcaroase, "gīlmele", care introduc o nota de spectaculozitate īn relief, dominīnd cu circa 50-100 m nivelul acesteia, minunate locuri de ascensiune de unde putem cuprinde o ampla panorama. Ne aflam īn īmparatia carstului branean. Complexele carstice de la sirnea, Pestera, Magura si Fundata, situate partial pe masivele calcaroase, ne īntīmpina cu lumea misterioasa a pesterilor, avenelor, cheilor si dolinelor, clemente de certa polarizare a fluxului turistic.

Platforma Branului este adīnc fragmentata de vai: Rīul Turcului cu afluentii sai principali, Moeciu, simon, Poarta de Sbīrcioara, īn partea de nord, si rīul Cheia cu afluentii Urdarita si Rudarita, īn partea de sud.

De pe axul central al platformei branene -Drumul Carului, straveche denumire ce arata via circulatie transcarpatica - se pot urmari cu usurinta unele deosebiri de peisaj determinate de particularitati geografice locale.

PLATFORMA FUNDATA, mai īnalta si mai īmpadurita, constituie compartimentul sudic al platformei branene. Alcatuita dintr-o alternanta de calcare si conglomerate, are un peisaj dominat de "gīlmele" calcaroase ce depasesc frecvent l 200 m: Bora (l 344 m), Coltul Coziei (l 361 m), Dealul Sasului (l 220 m), Vatarnita (l 320 m), Predeal (l 381 rn). Acestea impun asezarilor sirnea, Fundata, Fundatica sa se situeze la plafonul maxim īn Carpatii Meridionali.

PLATFORMA PEsTERA-sIMON, situata īn partea nordica a platformei branene, este mult mai neteda, mentinīndu-se pe spatii īntinse la altitudini de l 000-l 100 m. Relieful carstic reprezentat prin doline, mici chei, dar mai ales pesteri este binc conservat. Gospodariile asezarilor Magura si Pestera sīnt dispersate printre pasuni si fīnete pīna aproape de abrupturile Pietrei Craiului.

Clima Culoarului depresionar Rucar-Bran se īncadreaza prin particularitatile sale īn climatul montan moderat, fiind influentat de masivele īnalte ale Carpatilor Meridionali.

Desfasurarea elementelor climatice este generata de circulatia generala a maselor de aer care se face pe directia predominanta nord-est - sud-vest. Varietatea reliefului, cresterea altitudinii īn culoar, īn dublu sens, dinspre periferii spre cumpana de ape Giuvala-Fundata si dinspre axul culoarului spre versanti, pīna la circa l 400--l 500 m, genereaza gra-dienti verticali īn scaderea temperaturii, cresterea cantitatii de precipitatii, nebulozitate si presiune atmosferica. Covorul vegetal, īndeosebi vegetatia forestiera, alaturi de expozitia diferita a versantilor, bazinetele depresionare etc. imprima sensibile variatii īn topoclimatul culoarului.

Climatul, reconfortant si tonic pentru activitatile umane, se caracterizeaza prin ierni mai moderate decīt pe culmile montane din jur, cu veri relativ calduroase si toamne lungi, calde si uscate.

Regimul termic se caracterizeaza prin valori medii anuale de 4-8°C, temperatura scazīnd evident cu īnaltimea: 7,2°C la Rucar (700 m altitudine), 4,4°C la Fundata (l 370 m) si -2,8^CC la vīrful Omu (2 505 m) din Muntii Bucegi.

Īn unele depresiuni, īndeosebi la Rucar si Podu Dīmbovitei, se īnregistreaza frecvente inversiuni termice care, pe līnga temperaturile minime coborīte, mai determina ceturi de vale, brume timpurii si tīrzii, īnghet la sol.

Repartitia geografica a precipitatiilor atmosferice arata cresterea acestora o data cu altitudinea, dinspre regiunile periferice ale culoarului spre pasul Giuvala. Precipitatiile medii anuale īnregistrate la Rucar, de pilda, sīnt de 810,9 mm, īn timp ce la Fundata acestea ajung la l 020,9 mm. Maxima pluviometrica absoluta s-a īnregistrat la Fundata, la 19 iunie 1924, cīnd timp de 24 de ore au cazut 306 mm, una dintre cele mai mari valori pluviometrice din tara noastra.

Interesant pentru fluxul turistic este durata medie a stratului de zapada, īndeosebi pentru practicarea sporturilor de iarna. Īn timp ce la statiile meteorologice din afara culoarului, la Cīmpulung si Brasov se īnregistreaza 121 si, respectiv, 144 zile cu strat de zapada, la Fundata rezista 200 zile, de unde rezulta reale posibilitati de practicare a sporturilor de iarna, īndeosebi pe pīrtiile ce asteapta freamatul vesel si tonic al turistilor. La Fundata stratul de zapada se mentine de la mijlocul lunii noiembrie pīna īn prima decada a lunii aprilie.

Īn general vīntul este cel mai instabil element meteorologic, fiind influentat, desigur, de circulatia generala atmosferica, relief si alti factori. Particularitatile culoarului, muntii din jur, determina ca directia principala a vīnturilor la Fundata sa fie relativ uniform repartizata īntre directia nord-est, 41,7% si sud-vest, 42,6%.

Local sīnt cunoscute vīnturi pe care locuitorii de aici, dupa o experienta multiseculara, le-au denumit "Pietrarul", care bate dinspre Piatra Craiului, topind zapezile cu pericol de avalanse, si "Baltare-retul", care se resimte dinspre culmile Bucegilor si Leaotei, determinīnd īncalzirea vremii. Prin particularitatile parametrilor climatici diferentiati dupa relief si expozitia versantilor, īn Culoarul Rucar-Bran au fost individualizate nu mai putin de cinci topoclimate (E. Teodoreanu, 1980).

Topoclimatul Platformei Fundata, la altitudinea de l 100-l 350 m, se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale cuprinse īntre 4° si 6°C, amplitudine termica anuala de 19-20°C, numarul mediu anual al zilelor de iarna fiind de 50-70 anual, al zilelor cu īnghet de 150-160, al zilelor de vara de 18-24. Se remarca o permanenta miscare de aer sub forma unor curenti pe directia nord-est si sudvest. Precipitatiile sīnt bogate, cuprinse īntre 900 si l 200 mm anual, cu ploi torentiale frecvente. Stratul de zapada nu depaseste īn medie 50 cm, persistent īntre noiembrie si aprilie. Este climatul cel mai uniform din tot culoarul depresionar, favorabil pasunatului, dezvoltarii pajistilor, fondului forestier si chiar pentru cultura cartofului.

Insolatia puternica, puritatea remarcabila a aerului, lipsa curentilor puternici, durata mare a stratului de zapada sīnt favorabile amenajarii unei statiuni climatice si turistice care ar pune īn valoare nu numai potentialul climatic deosebit, dar si cadrul natural plin de pitoresc al acestei regiuni carpatice.

Topoclimatul pantelor sudice se desfasoara īntre 600 si l 100 m altitudine, caracterizīndu-se prin temperaturi medii anuale cuprinse īntre 6 si 8°C, fenomene do inversiune de temperatura la Podu Dīmbovitei, Rucar, Dragoslavele si chiar Stoenesti, lipsa vīnturilor dominante, 30-50 zile de iarna identic cu numarul zilelor de vara. Precipitatiile sīnt cuprinse īn medie īntre 750 si 900 mm, cu ploi torentiale frecvente, iar stratul de zapada persista, īn anumite locuri, 3-4 luni pe an. Este un climat favorabil padurilor de foioase si de amestec, dar accesibil si pomiculturii si chiar culturii unor legume, īn special īn Depresiunea Stoenesti-Badeni.

Topoclimatul pantelor nordice este cuprins īntre 650 si l 100 m, fiind specific platformei branene. Se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale cuprinse īntre 5 si 7°C, amplitudini termice anuale de 21-22°C, prin precipitatii putine, diminuate, de circa 650-850 mm anual, cu 30-50 zile de iarna si 20-40 zile de vara pe an.

Sīnt frecvente aici inversiunile termice, care influenteaza desigur desfasurarea celorlalte elemente climatice. Acest topoclimat permite dezvoltarea deosebita, alaturi de cresterea animalelor, a pomiculturii la Bran si Moeciu, precum si cultura pe agroterase a cartofului, orzului si chiar a porumbului furajer.

Topoclimatul versantilor estici, spre muntii Leaota si Bucegi, cu altitudini īntre 800 si 1400 m, se diferentiaza datorita expozitiei versantilor, prin modificari sensibile ale gradientilor verticali, aici precipitatiile fiind mai bogate. Favorizeaza dezvoltarea padurilor si a pajistilor naturale si secundare. Se remarca prezenta unor culoare de avalanse īndeosebi dinspre abruptul Bucegilor si vīnturi locale puternice ca de pilda "Baltaretul".

Topoclimatul versantilor vestici, spre muntii Iezer-Papusa si Piatra Craiului se distinge prin gra-diertti verticali pronuntati, cu un caracter vadit de adapost fata de circulatia atmosferica preponderent vestica. Precipitatiile sīnt sensibil diminuate, vīnturile locale au caracter formal, marind uscaciunea. Conditiile climatice specifice Culoarului Rucar- Bran au constituit o premisa favorabila īn stravechea locuire a acestor fermecatoare plaiuri carpatice, dar si īn posibilitati de practicarea turismului tot timpul anului.

Īn Culoarul Rucar-Bran apele curgatoare alcatuiesc un veritabil paienjenis, care, cu o tenacitate de invidiat, au ferastruit muntii, generīnd bazinete depresionare cu lunci si terase, dar si chei impunatoare de rara spectaculozitate.

Apele curgatoare sīnt reprezentate de rīul Dīmbovita, care dreneaza partea centrala si sudica a culoarului si de Rīul Turcului care se scurge īntr-o directie opusa, spre Depresiunea Brasov. Īn fapt aceste rīuri apartin de sisteme hidrografice diferite, Dīmbovita sistemului Arges, iar Valea Turcului sistemului Olt.

Bazinul hidrografic al Dimbovitei ocupa circa doua treimi din suprafata culoarului, fiind cel mai important afluent al Argesului, cu o lungime de 266 km si o suprafata a bazinului sau aferent de 2 759 km². Rīu de legenda - Dīmbovita - se formeaza īn Masivul Iezer-Papusa, de sub Vīrful Rosu, de la o īnaltime de 2 240 m, prin unirea pīraielor Boarcasul si Valea Vladului. De aici īncepe de fapt aventura Dīmbovitei, nume de adīnca rezonanta īn istoria romānilor.

Īntre izvor si Podu Dīmbovitei, rīul strabate pe circa 42 km lungime o denivelare spectaculoasa de aproape l 500 m, avīnd o panta medie de 39,4 m/km. De mentionat īn acest sector spectaculoasele chei ale Petrimanului si Plaiului Mare, adevarate bijuterii ale naturii, obiective turistice de prima īnsemnatate, deosebit de accesibile.

La Podu Dīmbovitei rīul se mai domoleste putin, dar īsi mareste simtitor debitul prin colectarea mai multor afluenti, pregatindu-se parca sa se īnfrunte īntr-o lupta decisiva cu masivul calcaros al Ghimbavului care īi sta īn cale. Principalul afluent de aici este Dīmbovicioara. Desi nu are decīt o lungime de 11 km, a daltuit Cheile Brusturetului si apoi Cheile Dīmbovicioarei - cele mai cunoscute si accesibile chei din īntregul culoar. Un afluent cu nume sugestiv - Cheia, format din unirea Rudaritei cu Urdarita, aduna apele dinspre Dealul Sasului si Muntii Leaota si formeaza pīna la confluenta trei sectoare de chei la fel de salbatice, īnsa mai putin cunoscute. Debitul mediu anual al Dīmbovitei ajunge astfel la 4,55 m³/s īn timp ce scurgerea medie pe anotimpuri oscileaza īntre 38,3 m³/s, primavara, si 13,5 m³/s iarna, valori dealtfel caracteristice scurgerii rīurilor de tip carpatic.

Īntre Podu Dīmbovitei si Rucar, Dīmbovita sfredeleste īntr-un spectacol do mare frumusete abrupturile nordice ale Muntelui Ghimbav, formīnd cele mai spectaculoase chei ale sale - Cheile Mari.

Aici, īn sectorul de chei, Dīmbovita primeste pīrīul Ghimbav, care īsi aduna apele de pe clina nord-vestica a Muntilor Leaota, formīnd īnainte de confluenta un sector de chei - Cheile Ghimbavului - cu nimic mai prejos ca maretie si monumentalitate decīt Cheile Mari ale Dīmbovitei.

Abia scapata din chinga strīnsa a cheilor, la Rucar, Dīmbovita conflueaza cu Rīusorul, cel mai important afluent provenit din Muntii Iezer-Papusa, cu o lungime de 15 km si suprafata bazinului sau hidrografic de 53 km². Acest important afluent īsi are obīrsia la sud de vīrful Papusa, colecteaza harnic mici pīraie, dar bogate īn apa, ca Boteanu, Strīmba, Maldarul, Andreiasul, situate pe partea dreapta a Rīusorului. Strabate localitatea Rucar,. determinīnd o structura partial alungita acestei asezari carpatice, īn care gospodariile se īnsira pe mai multi kilometri, de-o parte si de alta a Rīusorului, iar din loc īn loc, frumoase podete de lemn, parca coborīte din lumea basmului, se arcuiesc peste undele īnvolburate ale apelor repezi si curate de munte.

Īn aval de Rucar, Dīmbovita se largeste considerabil, despartind Muntii Leaota de Muntele Mateias, lunca si terasele favorizīnd īnsirarea satelor care se tin lant pīna la Stoenesti. Īn bazinetul Dragoslavele principalii afluenti ai Dīmbovitei sīnt Frasinul, Valea Caselor si Valea Hotarului, ultimele pīraie provenind din Muntii Leaotei, pe firul carora se poate patrunde usor īn acesti munti; o mentiune deosebita merita Valea Caselor pe care, asa dupa cum arata numele, de-o parte si de alta gospodariile patrund mult spre pasunile Leaotei.

Ultimii afluenti mai importanti, pīna la iesirea din culoar, sīnt Valea Badcnilor, cu o lungime de

.15 km si o suprafata a bazinului hidrografic, de 57 km² si Valea lui Coman, pe partea stīnga, apoi pīrīul Stoeneasca, pe partea dreapta.

Contributia acestor mici afluenti se resimte īn cresterea debitului mediu multianual al rīului de la 4,55 m³/s la Podu Dīmbovitei, la 9,55 m³/s la postul hidrometric de la Malu cu Flori (la patrunderea vaii Dīmbovitei īn Subcarpati).

Majoritatea viiturilor se produc primavara īn urma topirii zapezilor din munti si a precipitatiilor bogate, iar fenomenul de īnghet īnregistreaza circa 50 de zile anual, īntre decembrie si februarie. Interesanta este si scurgerea medie de aluviuni, mai redusa pīna la Rucar (2,5-5 t/ha. an) si mai mare la Stoenesti (5-10 t/ha. an), datorita petrografiei īn care predomina rocile friabile si o torentialitate activa.

Forta apei a fost folosita din vechime de locuitori īn transportul lemnului sau īn instalatiile hidraulice de tehnica taraneasca, la mori, pive ori ferastraie. O mentiune aparte merita vechiul plutarit de pe Dīmbovita, care s-a practicat pīna prin anii 1962.

Īn aval de Pecineagu amenajari vechi, pe firul vaii, īnlesneau transportul materialului lemnos pīna la Rucar si Dragoslavele; cīntecul plutasilor īncarcat de fiorul dorului, pentru cei ramasi acasa, īnsotea drumul, adesea plin de primejdii, prin cheile salbatice, care periodic primeau jertfe din rīndul īndraznetilor munteni. Īn spatele unor mici baraje de lemn (Pecineagu, Cascoe, Valea lui Ivan s.a.) apa era slobozita cu un vuiet salbatic, iar pe undele īnvolburate plutele abia se strecurau prin cheile salbatice ale Dīmbovitei, pīna ajungeau la atelierele de prelucrare.

Mai tīrziu, prin construirea unei retele de drumuri forestiere auto, īnzestrate cu mijloace de transport moderne, de mare capacitate, s-a rezolvat pentru totdeauna transportul "aurului verde", din muntii bine īmpaduriti, spre fabricile prelucratoare de la Rucar, Dragoslavele ori Stoenesti.

Valorificarea hidroenergetica a Dīmbovitei este recenta, prima amenajare - barajul de la Pecineagu - a dat nastere unui impresionant lac, īn care se rasfrīng culmile īnfratite ale Fagarasului si Iezerului.

Bazinul hidrografic al Turcului dreneaza platforma braneana, are o lungime de 25 km, iar suprafata bazinului este de 200 km², apartinīnd sistemului hidrografic al Oltului. Directia de curgere a rīului se suprapune īnclinarii generale a platformei branene, pe directia principala sud-vest - nord-est.

Principalii afluenti ai Turcului, Moeciu, simon, Sohodol, Poarta si Sbīrcioara, aduna apele de pe clina Pietrei Craiului si Bucegilor, au o panta accentuata, formeaza mici lunci si terase, influentīnd amplasarea asezarilor omenesti din culoar.

Desigur, si apele branene, desi mai mici, au fost folosite īndeosebi īn amplasarea ferastraielor, morilor si pivelor, multe dintre acestea īntīlnindu-se si astazi. Bogatul paienjenis de rīuri care strabate Culoarul Rucar-Bran imprima peisajului o nota de mare pitoresc, contribuind, alaturi de alti factori naturali, la dezvoltarea turismului. Astfel, una dintre atractiile turistice ale Dīmbovitei o reprezinta si practicarea pescuitului. Īn apele de limpezimea cristalului, tīsnesc asemenea unor sageti pastravii aurii, o tentatie pentru orice pescar amator, o promisiune a vacantelor noastre estivale.

Ceea ce da farmec peisajului este si covorul vegetal, care īmpodobeste, īntr-o diadema uriasa, Culoarul Rucar-Bran si muntii vecini cu paduri tainice si umbroase, peticite de pajistile multicolore.

Varietatea reliefului, desfasurarea acestuia pe īnaltime īntre 500 si circa l 500 m, conditiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic imprima vegetatiei dispunerea etajata si bogatia speciilor.

Fara īndoiala vegetatia forestiera ocupa primul loc īntre ecosistemele Culoarului Rucar-Bran. Raspīndite īn trupuri masive, īndeosebi īn zona īnalta de la Giuvala-Fundata si mai ales pe versantii masivelor muntoase limitrofe sau izolate īn petice, īnviorīnd plaiurile de balada din culoar, padurile constituie o bogatie naturala deosebita, ce a avut un rol important īn viata populatiei locale. Raportat la suprafata culoarului, procentul vegetatiei forestiere este de 47%, o valoare normala pentru un culoar depresionar carpatic, datorita popularii timpurii . Specialistii au aratat, dealtfel destul de clar, ca exista o relatie spatiala de inversa proportionalitate, īntre densitatea populatiei si gradul de īmpadurire.

Suprafetele forestiere cele mai īntinse apartin comunei Rucar, circa 20 000 ha, aici aflīndu-se unul dintre marile ocoale silvice ale tarii. Din platforma braneana, Branul poseda aproape 4 000 ha. La o prima analiza se constata asadar o predominare a fondului forestier īndeosebi īn Culoarul Dīmbovitei, mult mai atasat muntilor decīt platforma braneana. Īn acelasi timp dezvoltarea pastoritului, mai ales īn satele branene, a determinat de-a lungul veacurilor extinderea pasunilor si fīnetelor montane, īnlocuind unele suprafete ele padure.

Īn repartitia altitudinala a padurilor distingem un prim etaj al padurilor de foioase, īndeosebi fagete, situat īntre 500 si l 000 m si un etaj al padurilor de amestec pīna la l 400-1 500 m.

Padurile de foioase sīnt raspīndite īn bazinetele depresionare din partea de sud a Culoarului Dīmbovitei, precum si pe valea Moeciu, īn partea de nord. Alaturi de fag (Fagus silvatica), cel mai raspīndit arbore al acestor paduri, care poate atinge pe versantii lini si īnsoriti o talie impresionanta, se mai afla carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Frasinus excelsior) si mesteacanul (Betula verucosa). Pe alocuri īsi fac uneori prezenta si exemplare de ulm de munte (Ulmus montana), plop (Populus tremula) si chiar artar (Acer platanoides).

Padurile de amestec, īn care alaturi de fagete coniferele devin o data cu īnaltimea predominante, ocupa versantii mai īnalti, pīna la l 400-l 500 m, sau mai īntunecosi, cu expozitie nordica. Tabloul acestor paduri este inegalabil prin cromatica, īndeosebi primavara si toamna. Cele mai raspīndite specii de conifere sīnt: molidul (Picea abies), bradul (Abies alba) si laricea (Larix decidua), de o mare valoare economica.

Dintotdeauna padurile au exercitat o irezistibila atractie pentru oameni, oferindu-le cu generozitate resurse de hrana, material de constructii si adapost. Īn milenara existenta umana s-a verificat si proverbul conform caruia "romānul este frate cu codrul" si s-au pus bazele civilizatiei carpatice a lemnului. si astazi gospodariile localnicilor folosesc īntr-o apreciabila masura lemnul, aidoma ca īn vremea stramosilor, desi materialele moderne se afla īn ofensiva la acest sfīrsit de secol.

O prospera industrie forestiera antreneaza si acum multi locuitori īn doborīrea, transportul ori prelucrarea lemnului.

Despre vechimea exploatarilor si chiar a exportului de lemn din culoar ne vorbesc multe documente. Astfel, lemnul do conifere al padurilor dīm-bovitene era exportat pīna īn Imperiul Otoman, fiind folosit, datorita calitatilor deosebite, īn santierele navale pentru confectionarea corabiilor si catargelor (Gheorghe Pīrnuta, 1972).

Pajistile secundare reprezinta o asociatie care ocupa, datorita dezvoltarii unui pastorit intens si stravechi, mari suprafete īn Platforma Bran. Covorul pajistilor montane este format din numeroase specii reprezentative prin paius (Festuca rubra), firuta (Agrostis tenuis), teposica (Nardus stricta), paiusul de livada (Festuca pratens) si trifoiul alb (Trifolium repens).

Numeroase flori īnvioreaza cu corolele lor multicolore pasunile si fīnetele montane. Din buchetul florilor de munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus), sīnzienele (Galium verum), lumīnarica (Verbascum thapsus) ori gura leului (Antirrhinum majus).

Un peisaj original īl constituie vegetatia zonelor carstice, īn care alaturi de ovasciorul auriu (Trisetum ftavescens) ori specii de paius, īsi fac simtita prezenta garofita (Dianthus spiculifolius) si rogozul (Carex rupestris), care īnvioreaza tabloul poliilor si dolinelor.

Specii de mare interes stiintific sīnt, desigur, endemismele, dintre care amintim garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), unica īn lume, care se rasfata pe brīnele inaccesibile ale Pietrei Craiului, alaturi de sīngele voinicului (Nigritella nigra), bulbucul de munte (Trollius europaeus), drobusor (Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi). Iata de ce s-a impus, īnca de mult, īnfiintarea unor rezervatii naturale, īntre care mai cunoscuta este aceea din Muntii Piatra Craiului, care ocupa īn prezent circa l 400 ha.

Daca primavara si vara padurile si pajistile ne ademenesc prin verdele lor crud, prin covorul multicolor al florilor din pasuni si prin mirosul fīnului cosit, toamna se desfasoara spectacolul neasemuit al codrilor ruginii, īn care se aprind din loc īn loc "focurile" frunzelor atinse de bruma. Īntr-un cuvīnt, peisajul Culoarului Rucar-Bran reprezinta pentru turistul aflat la odihna sau trecator un tablou a carui negraita frumusete ne cheama si-ne recheama mereu īn orice anotimp.

Cadrul natural specific Culoarului Rucar-Bran este deosebit de favorabil pentru o fauna bogata si diversificata, care populeaza padurile, fīnetele si pasunile montane, apele īnvolburate ori tainicile pesteri, pīna la crestele scaldate īn nori. Īn umbra padurilor de fagete si conifere īsi gasesc un adapost ideal numeroase specii: lupul (Canis lupus), rīsul (Felix lynx), jderul de padure (Martes martes), veverita (Scirius vulgaris) ori pīrsul de alun (Muxardinus avelanorius). Unele mamifere prezinta un interes cinegetic, care le-au dus faima pretutindeni. Sīnt exemplarele marete de urs (Ursus arctos) si mistret (Sus scrofa), sau de o frumusete tulburatoare ca cea a cerbului (Cervus elaphus), atent la cel mai mic zgomot ivit.

Pe culmile mai īnalte ale muntilor, pe brīnele salbatice ale Pietrei Craiului, singuratica sau īn grupuri, traieste o podoaba a naturii carpatice, capra neagra (Rupicapra rupicapra), specie ocrotita de lege.

Numeroase specii de pasari ne īncīnta prin coloritul penajului ori prin cīntecele tainice si tulburatoare; sīnt specii de pitigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea sfīrīietoare (Philoscopera dibilatrix), ori ciocanitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).

Īn undele repezi ale Dīmbovitei si īn apele afluentilor mai mari traiesc lalolalta cu pastravul (Salmo trutta fario) - cel mai valoros peste din apele de munte, zglavoaca (Cottus gobio), lipanul (Thymallus thymallus) si moioaga (Barbus meridionalis petnyi), reprezentīnd o reala tentatie pentru pescarii sportivi si amatori, dar si pentru turistul venit sa se deconecteze aici, īn fascinantul univers al Carpatilor.

Bogatia faunistica este completata īn mod original de bogate specii cavernicole, care populeaza lumea tainica a pesterilor si golurilor subterane. Posibilitatile de practicare a vīnatului si pescuitului constituie o premisa favorabila īn amplificarea turismului de sejur, o invitatie tentanta pentru cunoastere si drumetie.

Veritabila sinteza geografica, īnvelisul, de soluri din Culoarul Rucar-Bran se īncadreaza īn categoria so-lurilor montane brune si brune acide. Relieful deosebit de variat, substratul pe care se dezvolta (cal-caros ori conglomeratic) au determinat individualizarea īn principal a trei tipuri de soluri, suport pentru īnvelisul vegetal natural ori pentru culturile agricole.

Cele mai raspīndite soluri din culoar sīnt solurile brune montane de padure, care ocupa circa 65% din suprafete, īntīlnite la altitudini medii pīna la circa l 300 m īndeosebi īn platforma braneana, dar si pe culmi si povīrnisuri. Se dezvolta pe un strat de conglomerate cu elemente cristaline si pe calcare, au un profil scurt, nediferentiat, bogate īn humus. Sīnt īn acelasi timp slab aprovizionate cu fosfor si potasiu si au o buna permeabilitate. Pe aceste soluri se dezvolta atīt padurile de fagete sau de amestec, cīt si pasunile .si fīnetele montane. Se practica si culturi agricole īn sistemul agroteraselor īnalte pīna la circa l 350-l 400 m.

Solurile brune acide de padure sīnt raspīndite pe suprafetele mai joase din bazinetele depresionare, īndeosebi īn Culoarul Dīmbovitei. Substratul este reprezentat din formatiunile sedimentare si cristaline. Prezinta un profil mai adīnc, bogat īn humus, fosfor si potasiu, putin permeabil si cu o textura .argiloasa-lutoasa. Pe aceste soluri se dezvolta īndeosebi pajistile, dar pot fi si cultivate daca se administreaza īngrasaminte naturale sau amendamente cu calcare.

Solurile rendzinice sīnt īntīlnite frecvent la altitudini diferite, pe terasele din lungul rīurilor, pe culmi si platforme...Au un profil foarte scurt, slab diferentiat structural, sīnt greu permeabile, adesea bogate īn humus si azot. Pe aceste soluri se dezvolta covorul multicolor al pajistilor montane.

Componentele fizico-geografice alcatuiesc īntr-o armonioasa plasmuire, un cadru natural pitoresc, original si unic. Acesta este Culoarul Rucar-Bran, o poarta larg deschisa spre mirificul orizont al Carpatilor romānesti.

"... Ci am lasat domnia mea pre obiceiul cel batrīn

cum au fost mai denainte vreme de veac

ca sa-si fie solii drumul Rucarului si īn viitoare si īn ducatoare."

Hrisov domnesc din 12 martie 1674 - Duca Voevod

Cadrul natural prielnic, cu forme normale de relief, un climat montan moderat la care se adauga varietatea resurselor naturale, au favorizat din plin popularea acestui spatiu carpatic. Asezarile au aparut aici īnca din cele mai īndepartate timpuri, beneficiind de adapostul natural al muntilor si padurilor. Poate ca īn nici un alt spatiu montan nu s-a resimtit mai mult importanta unui drum transcarpatic ca cel al Branului, care a unit dintotdeauna provinciile aflate de o parte si de alta a Carpatilor, determinīnd aparitia si dezvoltarea asezarilor si a unor īndeletniciri specifice.

De fapt, prezenta omului pe aceste meleaguri este mult mai veche. Descoperirile arheologice au dovedit ca popularea s-a efectuat īncepīnd cu paleoliticul mijlociu, īn faze succeseivc si cu intensitati diferite (T. Hasdeu, 1979), īndeosebi īn perimetrul satelor branene de astazi.

Conform descoperirilor facute īn raza localitatilor Pestera si Magura, unde au fost puse īn evidenta razuitoare, lamele si vīrfuri de silex, avem primele marturii despre omul paleoliticului mijlociu (60 000-40 000 ī.e.n.).

Epoca neolitica aduce importante modificari īn existenta umana, desi pesterile, dealtfel numeroase īn culoar, continuau sa fie adaposturi sigure iarna sau īn cazul unor pericole deosebite. Īn acelasi timp locuitorii īncep sa-si construiasca gospodarii simple, bordeie, case cu schelet de lemn si īn afara pesterilor, pe firul vailor, īn depresiuni sau pe culmile mai domoale.

Obiectele de uz gospodaresc si de podoaba, apartinīnd epocii bronzului, descoperite la Pestera, atesta continuitatea locuirii acestor plaiuri, marcīnd despartirea triburilor trace de agricultori, de cele ele pastori.

Epoca fierului, prin descoperirile facute īn cīteva sate branene si la Cetateni, pe valea Dīmbovitei, īi prezinta pe geto-daci organizati īn puternice uniuni de triburi, dominīnd etnic, politic, cultural si economic un spatiu geografic vast.

O atentie deosebita merita complexul arheologic de la Cetateni, unde au fost descoperite doua niveluri de locuire, primul datīnd probabil din secolele II-I ī.e.n. Aici, pe interfluviul situat īntre Valea Chiliilor si Valea lui Coman, au fost descoperite urmele unei cetati dacice de forma pa-trat-rectangulara, cu ziduri groase de 2 m, construite din piatra de rīu si gresie neprelucrata, fara folosirea mortarului. Cetatea avea poxitie strategica deosebita. Īn partea de sud-vest un zid de incinta, cu o lungime de 56 m si o latime īntre 2 si 2,5 m, asigura o buna aparare īn fata dusmanilor. Cercetarile arheologice au dovedit ca viata pasnica a geto-dacilor se desfasura, de fapt, la baza cetatii, pe terasa Dīmbovitei, cetatea fiind folosita doar īn scopuri defensive. Distrugerea ei prin incendiu, īn vremea lui Burebista, este legata si de īnceperea actiunii de unificare a geto-dacilor.

Pozitia geografica favorabila a cetatii a determinat o deosebita dezvoltare a schimburilor comerciale. Aici se īntīlneau marfurile geto-dacilor dintre Carpati si Dunare, cu cele provenite din Peninsula Balcanica sau din bazinul Marii Mediterane.

Continuitatea popularii de la Cetateni este evidentiata prin generatiile de asezari, care s-au perpetuat din secolul II ī.e.n. pīna īn zilele noastre. Mai multe lacasuri sfinte (biserici, schituri) datīnd din secolele XIII, XV, XVII, precum si "Schitul Negru Voda" dovedesc peste veacuri puternica organizare si viata economica existenta aici, unde, probabil, s-a aflat enigmatica "cetate a Dīmbovitei". Drumul transcarpatic al Branului capata asadar o reala importanta īncepīnd chiar din timpul statului dac centralizat. El determina treptat amplificarea vietii economice din culoar, aparitia si dezvoltarea vechilor asezari. Īn mod cert asezarea de la Cetateni devine cu adevarat importanta abia īn feudalismul timpuriu, dupa īntemeierea formatiunilor statale romānesti.

Aici va fi, pīna īn 1368, primul punct vamal de pe valea Dīmbovitei, amintit īn diverse documente. Īn timpul stapīnirii romane īn Dacia, drumul transcarpatic al Branului capata o certa valoare comerciala si militara, fiind situat atunci la granita dintre Imperiul Roman si teritoriile ocupate de dacii liberi. Pe acest drum se deplasau legiunile romane īn vederea apararii provinciei Dacia de valurile popoarelor migratoare. Tcibula Peutingeriana - alcatuita dupa o harta a lumii vechi din secolul al IX-lea - ne arata figurat existenta drumului daco-roman prin Pasul Bran, care ajungea pīna īn inima statului dac de la Sarmizegetusa. Dealtfel si Limes-ul transalutanus, care reprezenta un aliniament de castre romane dispuse din Cīmpia Romana si pīna īn Muntii Carpati, la Cumidava (Rīsnovul ele azi), constituie īntr-un fel o dovada a importantei drumului transcarpatic. Castrele erau asezate la distante de 35-40 km unul de altul. O parte din ele, ca cele de la Flamīnda, Urluieni, Sapata de Jos, Baneasa, Rosiori, Pitesti - īn regiunea de cīmpie -, Jidava (īn Depresiunea Cīmpulung), Scarisoara (Rucar), probabil Oratia si Cumidava (Rīsnov), au cīstigat cu timpul īn importanta, reusind sa se dezvolte.

Unele castre romane au generat asezari omenesti permanente atīt īnainte, cīt si dupa retragerea aureliana din Dacia. Castrul de la Jidava, situat īn apropierea orasului Cīmpulung de azi, asigura īndeosebi paza acestui drum strategic si comercial ce patrundea īn culoar. Castrul roman de la Scarisoara-Rucar, construit din placi masive de caramida, era bine pazit de un detasament care facea parte din Cohors II Flavia Bessorum din Moesia Inferioara. Īn sfīrsit, castrul roman de la Cumidava (Rīsnov) a fost ridicat de Cohors VI Cumidavensium Alexandrina, unitate alcatuita din daci liberi īnrolati īn slujba Imperiului Roman īn prima jumatate a secolului al III-lea. Vestitul geograf al, antichitatii grecesti, Ptolemeu, mentionīnd Cumidava printre marile centre ale Daciei, afirma ca ea avea, printre altele, si rolul de a proteja drumul transcarpatic al Branului.

Trecerea populatiilor migratoare prin culoar nu a lasat urme deosebite. Se pare ca īn toponimia locala numele Muntelui Pecineagu s-ar afla īn directa legatura cu invazia pecenegilor. Popularea Culoarului Rucar-Bran intra īntr-o faza decisiva dupa īnchegarea formatiunilor statale romānesti de o parte si de alta a Carpatilor. Acum au loc primele atestari documentare ce contribuie la conturarea, īn linii mari, a asezarilor omenesti. Asezarile umane de aici īsi amplifica treptat functiile economice datorita, mai ales, apropierii de Cīmpulung, prima capitala a Ţarii Romānesti. Primii voievozi munteni - Basarab I, Nicolae Alexandru Basarab si Vladislav Vlaicu - reusesc, printr-o politica īnteleapta, sa asigure dezvoltarea Ţarii Romānesti, īncheind diverse aliante si tratate, dintre care amintim tratatul cu Brasovul, fapt ce s-a reflectat pozitiv īn viata asezarilor din culoar. Pentru prima oara sīnt atestate documentar vama de la Cetateni si cea de la Cīmpulung (1368) si ulterior vama Dīmbovita, "schela Dragoslavele si Rucar", cum o īntīlnim īn documentele de epoca (1377). De cealalta parte a culoarului, asezarea Branului este amintita documentar tot īn 1377, si tot ca punct vamal. Este cazul sa aratam ca "migratia" punctelor vamale spre Giuvala, ultimul pīna īn 1918 genereaza satele Podu Dīmbovitei, Fundata, partial Valea Urdii si Fundatica. Functia vamala a determinat aparitia "satelor de hotar'', ce se bucurau de un statut special. Vamesii de la Rucar si Dragoslavele primeau uneori īnsarcinari diplomatice - de cele mai multe ori, confidentiale -, erau ascultati īn Sfatul tarii, iar "satele de hotar", ce asigurau paza si īntretinerea drumului transcarpatic al Branului, erau scutite de anumite taxe si impuneri. Mai mult, aceste asezari "tineau sub ascultare" o serie de sate din jur. Veniturile realizate de vama constituiau o sursa sigura īn visteria domneasca, o parte din aceste venituri īndreptīndu-se catre unele manastiri, īn special din Cīmpulung.

Importanta drumului transcarpatic a dus la activizarea schimburilor comerciale, prin antrenarea satelor din culoar īn economia do schimb, intensificīnd astfel nu numai pastoritul, ci si exploatarile forestiere. Acestea clin urma se extind, cu timpul, nu numai pe valea Dīmbovitei, ci si pe vaile cītorva afluenti cum sīnt Dīmbovicioara, Valea Caselor, Valea Badenilor, din compartimentul muscelean, sau Valea simonului, din cel branean. Intensificarea schimburilor comerciale a atras dupa sine si intensificarea legaturilor īntre romānii asezati de o parte si de cealalta a Carpatilor. Pe buna dreptate scria geograful francez Emm. de Martonne, la īnceputul secolului nostru, ca dintotdeauna au existat " ... legaturi naturale īntre populatia romāneasca de pe versantii Carpatilor, īntre vechea cetate Cīmpulung si orasul Brasov".

Intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea pastoritului, inclusiv a pastoritului transhumant, stapīnirea Branului si de catre voievozii munteni, alaturi de multi alti factori, au contribuit la unitatea etnica si spirituala a populatiei din marele culoar transcarpatic, la individualizarea zonelor etnografice Rucar si Bran, considerate de o mare bogatie si originalitate.

Iata cum drumul transcarpatic al Branului si-a īmpletit destinul cu cel al asezarilor din culoar. Desi majoritatea acestor localitati sīnt atestate documentar dupa 1377, ele continua, īn fapt, strabune vetre de populare ce coboara din vremea tracilor. De asemenea, el are o deosebita importanta īn directionarea deplasarii sezoniere a pastorilor braneni sau musceleni cu turmele de oi īn vederea asigurarii hranei pentru animale.

Cauzele aparitiei si dezvoltarii transhumantei (trans ,,peste" si humus "pamīnt") sīnt legate de cresterea deosebita a efectivelor de animale (īn special ovine) si de necesitatea asigurarii hranei īn muntii din mosia sau hotarul satelor din culoar. De asemenea, aservirea feudala a satelor branene si presiunile cetatii Brasov asupra "colibasilor" au determinat deposedarea localnicilor de muntii lor, acestia fiind nevoiti astfel sa se adapteze noilor conditii, practicīnd transhumanta.

Deoarece transhumanta a jucat un rol deosebit īn viata asezarilor clin Culoarul Rucar-Bran, este interesant sa facem unele precizari.

Apreciata unanim ca tipul de pastorit cel mai complex de la romāni, transhumanta a fost atestata documentar īnca din secolul al XV-lea. Astfel, un prim document din 1414, citat de Ioan sandru (1983), si un altul din anii 1521-1528, ne relateaza despre "knezii" romāni īn Marginimea Sibiului, care merg sa se īnvoiasca sa pasuneze turmele īn muntii si cīmpiile din Muntenia. Tot asa scrisoarea lui Dem. Gerdey, din septembrie 1542, ca si documentele anterior citate, arata aparitia si dezvoltarea fenomenului.

Transhumanta redusa (initiala) este semnalata īn conditiile īn care turmele oierilor din Culoarul depresionar Rucar-Bran ramīn īn muntii limitrofi culoarului, iernīnd īn Subcarpati sau īn cīmpiile din tiproptere, deci la distante mici de locul- de bastina. Transhumanta ampla, propriu-zisa, avea loc īn situatia cīnd turmele erau deplasate pentru iernat pīna departe īn lunca si Delta Dunarii. Astfel, turmele care varau pe fata muntilor Cocora, Tataru, Coteanu, Caraiman, Jepii Mari si Jepii Mici, Mitarca si Jugureanu, din bazinul hidrograilc al Ialomitei, sau īn muntii Susai, Zamora, Neamtu si Turcu din bazinul hidrografic al Prahovei, alteori chiar īn muntii mai īndepartati de la Curbura Carpatilor, se deplasau pentru iernat tocmai īn Cīmpia Romāna, lunca si baltile Dunarii, īn Delta Dunarii sau Dobrogea, si nu de putine ori dincolo de fruntariile tarii, īn Balcani, īn Muntii Pindului si īn Crimeea.

Asupra vechimii trecerii turmelor transhumante prin Pasul Bran sta marturie documentul din anul 1418, prin care erau stabilite norme privind reglementarea trecerii acestora, precum si obligatiile oierilor. Tot īn acelasi sens, decretul emis de "Guberniul Transilvaniei" este primul act normativ īn legatura cu "pasapoartele" necesare pastorilor care īnsoteau turmele.

Spre deosebire de alte zone (Marginimea Sibiului), īn satele branene īntotdeauna numai barbatii au practicat pastoritul (īn special cel transhumant). Documentele privind reglementarile fiscale la care erau supusi pastorii braneni devin tot mai numeroase, pe masura ce se īnmultesc si plīngerile adresate de braneni domnilor munteni pentru a interveni īn favoarea lor. De exemplu, un document datat 21 august 1778 consemneaza plīngerile pastorilor braneni si seceleni īmpotriva vamesilor de la Rīmnic si Buzau, care le-au luat " ... oile cele alese de prasila cu sila si ni s-au lepadat la un pret de nimica, numai pretul oilor la jumatate''. Nu putine au fost actele, emise de capitala Ţarii Romānesti, prin care se stabileau unitar taxele de intrare, "ierbarii si cornarit" impuse oierilor transilvani, asa cum glasuia un sugestiv document din 4 decembrie 1786.

Amploarea fenomenului transhumantei rezulta si din faptul ca īn anul 1833 patrundeau īn Ţara Romāneasca, prin "plaiul Dīmbovitei" de la Rucar, importante efective de animale, apartinīnd satelor branene. Interesant de remarcat este faptul ca un document din anul 1832 mentiona existenta a nu mai putin de 87 poteci īn zona Branului care, strabatīnd Bucegii si Leaota, ajungeau īn plaiurile Dīmbovitei si Ialomitei. Multe dintre aceste poteci erau folosite si de pastorii braneni pentru a evita "numerotarea oilor" si, implicit, īndatoririle fiscale sau abuzurile unor vamesi.

Īn secolele XVII-XIX au existat cel putin sase drumuri principale de transhumanta, cunoscute sub denumirea de "drumul oilor", dupa cum urmeaza:

din zona Branului, drumul trecea pe la Rucar si Stoenesti, urmīnd valea Dīmbovitei pīna la Tīrgoviste, apoi spre Ploiesti, Slobozia, Vadu Oii pe Dunare, ajungīnd īn Dobrogea si Delta Dunarii;

din platforma braneana un alt drum se īndrepta prin culoar pīna la Rucar, urmīnd apoi valea Dīmbovitei pīna la Bucuresti, de unde se bifurca spre "schelele" de la Calarasi si Oltenita;

un alt drum pornea din zona musceleana,, de la Rucar, prin Cīmpulung si Pitesti catre Dunare, avīnd ca puncte terminus Giurgiu si Oltenita;

din zona Bran un drum strabatea Ţara Bīrsei, tinuturile covasnene si prin Bretcu ajungea la Tīrgu Ocna, urmīnd valea subcarpatica a Trotusului, traversa apoi rīul Siret, ajungīnd la Prut sau coborīnd catre Galati;

drumul Nehoiului trecea prin Sacele, ajungea īn valea superioara a Buzaului pe care o urma pīna īn Cīmpia Romāna, spre Braila si Baltile Dunarii;

īn sfīrsit, un drum care a aparut mai tīrziu pornea din Bran, urma valea superioara a Prahovei prin Pasul Predeal, apoi strabatea Subcarpatii Munteniei si Cīmpia Romāna.

Majoritatea acestor "drumuri ale oilor", pornind din Bran, urmau vaile principalelor rīuri, pīna la baltile si lunca Dunarii.

Transhumanta īn satele muscelene a fost un fenomen de mai mica amploare, datorita existentei pasunilor īntinse din muntii Leaota si Iezer si chiar, de mai departe, din Fagaras si Bucegi. La aceasta contribuia si .stapīnirea īn devalmasie a pasunilor de catre obstile din Rucar, Dragoslavele si Stoenesti. Cu toate acestea, apar primele "īmpartiri ale muntilor" de la l decembrie 1797, care semnifica, īn plan social, iesirea din devalmasie, precum si primele simptome ale destramarii obstiilor satesti.

Consecinta a pastoritului transhumant, satele de "ungureni", aparute ca un reflex al revarsarilor de populatie din Transilvania īn exteriorul edificiului carpatic, īn special īn arealul subcarpatic, a fost relevata de numerosi cercetatori, lata ce spunea Emm. de Martonne īntr-un studiu din 1907: " ... satele de ungureni sīnt daca nu īn īntregime cel putin īn mare parte populate cu transilvaneni. Ungureanul, adica romānul din Transilvania, este adeseori un fost cioban". Satele de "ungureni" de pe valea Dīmbovitei, Slobozia, Piatra si Badeni-Ungureni provin din "iradierea" locuitorilor din Moeciu si Bran.

Practicarea īndelungata a transhumantei a determinat o anume diviziune a muncii īn micile colectivitati umane si īn familie, o ierarhie pastorala, īn care baciul era figura centrala, iar ceilalti membri specializati ca sterpari, cīrlanari, miorari, berbecari, mīnzari etc. Acumularile materiale īndelungate au determinat aparitia de mari proprietari, tīrlasii, care detineau mii de oi, un numar īnsemnat de bovine si herghelii.

Economia pastorala s-a rasfrīnt si asupra fizionomiei asezarilor umane din Culoarul depresionar Rucar-Bran, a contribuit la mentinerea constiintei etnice si nationale a unitatii culturale si istorice a romānilor de pe ambii versanti ai Carpatilor.

Īn anumite perioade istorico s-a constatat o mare mobilitate a formelor de habitat, cīnd vetrele de sat, īndeosebi īn secolele XVI-XVIII, fie au "coborīt" pe firul vailor, fie an "urcat" prin "roire" pe versanti, fluctuatii impuse de unele necesitati legate mai ales de economia pastorala. 

"Roirea satelor", fenomen istorieo-geografic frecvent īn aria carpatica romāneasca, s-a bucurat de o atentie deosebita m literatura istorica (N. Iorga, C. C. Giurescu), sociologica (D. Gusti, H. Stahl) si geografica (S. Mehedinti, G. Vālsan, V. Tufescu, V. Mihailescu s.a.) mai ales īn perioada interbelica. Īn esenta, fenomenul consta īn desprinderea din satul "matca" a unei parti din populatie si crearea unui sat nou - satul "roi" -, datorita unor cauze multiple: sporul natural mai ridicat īn anumite zone, farīmitarea obstilor mosnenesti, opresiuni sociale, religioase sau ele alta natura. Roirea satelor a fost specifica, īn anumite etape istorice, si unor asezari din Culoarul depresionar Rucar-Bran. Deplasarile s-au realizat atīt īn interiorul culoarului - spre cumpana de ape sau īn lungul vailor, cīt si īn regiuni mai īndepartate - īn Muntenia, Moldova si chiar Dobrogea.

Īn anumite documente istorice, roirea este cunoscuta sub formula "fuga din sat", fenomen cu implicatii diverse. Pentru exemplificarea acestui fenomen, din trecut, alegem satul Rucar si partial Dragoslavele, deoarece din acest areal, adevarat rezervor demografic, s-au desprins grupuri mari de populatie, constituind ulterior "matricea" a numeroase noi asezari omenesti.

Catre Moldova se evidentiaza doua mari etape de migrare. Prima, la īnceputul secolului al XVII-lea, mentionata de documentul din 24 aprilie 1621, care relateaza "implantarea" rucarenilor si drago-slovenilor īn Soveja vrīnceana, īntemeind acolo satele Rucareni si Dragosloveni, iar a doua etapa de migrare, tot catre Soveja, a avut loc la īnceputul secolului al XVIII-lea, consemnata si de documentul emis de ispravnicul judetului Muscel din 10 mai 1710. Astfel, īn anul 1880 Rucareni si Dragosloveni erau deja asezari mari, avīnd l 320 si, respectiv, l 180 locuitori, demonstrīnd vigoarea fenomenului. Iata cum prezinta sovejanul Simion Mehedinti, īntemeietorul geografiei moderne romānesti, acest fapt: ".. . am staruit acolo pīna azi. .., am pastrat graiul muntenesc si portul, si numele. Pīna azi dupa trecerea de atītea veacuri ne zicem īntre noi rucarenii si dragoslovenii, macar ca ocīrmuirea ne zice sovejeni... pastratori de traditie."

Satul Casin a fost īntemeiat īn vremea lui Vasile Lupu de pribegii veniti din Rucar si Dragoslavele, care s-au "infiltrat", de asemenea, si la Hīr-ja si Bīlea. Satul Racoasa, tot din Moldova, a cunoscut infiltratii ale rucarenilor, atestate documentar din 14 aprilie 1579, care arata ca din Rucar ,,au fost dusi numitii preoti la satul Racoasa din Moldova". Infiltratii masive de rucareni au fost semnalate atīt īn tinutul Putnei, la Borsani si Cotofenesti, cīt si īn alte sate din jurul localitatii Marasesti.

Īn Transilvania, rucarenii s-au asezat īn Ţara Bīrsei si īn Ţara Fagarasului, mīnati de aceleasi greutati. Amintim astfel satul Rucar din Fagaras, care a fost īntemeiat de domnii munteni, stapīnitori ai domeniilor fagarasene, cu locuitorii din satele muscelene din culoar, īn secolele XVII-XVIII. Despre stabilirea rucarenilor īn "hotarul Branului", iata ce ne relateaza un document din 25 aprilie 1695. Este vorba de o scrisoare trimisa de Constantin Brīncoveanu, domnul Ţarii Romānesti, judelui Brasovului, Hannas Mancas, din cārc spicuim: ". .. facem stire dumitale pentru niste oameni de la Rucar si Dragoslavele, care au fugit de-a colo si au venit aici īn tara dumneavoastra, de sed pe hotarul Branului."

"Conscriptia urbariala" din 3 ianuarie 1761, existenta la Arhivele Statului din Brasov, aminteste de "jeleri" īn satele branene, veniti din Ţara Romāneasca (inclusiv din satele muscelene), si care nu se deosebeau de iobagii transilvaneni.

Īn Muntenia, aria infiltratiilor era deosebit de ampla. Astfel, catune īntregi din fostele sate Danesti si Negresti de pe valea Argeselului, Leresti de pe valea Rīului Tīrgului, ori Bogatesti si Jugur din apropierea orasului Cīmpulung proveneau din Rucar īn cea mai mare parte. Pe valea Dīmbovitei subcarpatice, satele Manesti-Ungureni si Dragaiesti-Ungureni au puternice inflitratii de rucareni, ca si asezarile din jurul Tīrgovistei si mai departe, īn Baraganul ialomitean si brailean, īn Dobrogea.

"Roirea" rucarenilor si dragoslovenilor īn interiorul culoarului depresionar a fost determinata de popularea treptata a spatiului aferent, remarcīndu-se ascensiunea formelor de habitat spre versantii muntilor limitrofi. Puternicele fluxuri de roire stan la originea unor mici asezari, precum Satic, pe valea superioara a Dīmbovitei, Ciocanu, la poalele Pietrei Craiului, Fundatica, īn special cu dragoslovenii, sau Podu Dīmbovitei, legat si de functia vamala.

Asadar, roirile au contribuit decisiv la popularea unor spatii din interiroul si exteriorul culoarului depresionar, la valorificarea resurselor carpatice, īn urma acestui fenomen īnchegīndu-se asezari durabile ai caror locuitori si-au pastrat peste veacuri obiceiurile si datinile strabune.

" ... Poarta deschisa īntre Transilvania si Ţara Romāneasca, strunga de transhumanta,

loc de īntīlnire al romānilor de pretutindeni, aici se vorbeste o limba neteda, slefuita,

curata ca o piatra īntr-un rīu de munte, o limba leagan a celei literare omogenizate."

Maria Bans

Straveche poarta carpatica, loc de trecere a locuitorilor aceluiasi neam, dintr-o parte īn alta a Carpatilor, Culoarul Rucar-Bran a fost dintotdeauna o veritabila "membrana de osmoza" īntre Ţara Romāneasca si Transilvania. Īn timp ce primele date statistice, datīnd din anul 1710, īnscrise īn asa-numita "Conscriptia urbariala", fac consemnarea numerica a populatiei satelor branene, pentru satele muscelene "Catagrafia" din anul 1810 constituie prima sursa de informare. Conform acestor date, satele branene aveau, īn 1761, un numar de l 095 locuitori, iar asezarile muscelene aveau, īntr-o īnregistrare mai tīrzie, din 1810, l 521 locuitori.

O serie de evenimente nefavorabile, numeroase invazii straine, ciuma din 1770, si-au pus, rīnd pe rīnd, ampreneta asupra evolutiei numerice a populatiei. Dealtfel, atīt transhumanta, cīt si roirile frecvente au dus la micsorarea numarului de locuitori. Daca īn anul 1840 populatia Culoarului Rucar-Bran era de circa 8 400 locuitori, ea reuseste sa se dubleze la īnceputul secolului nostru, iar la recensamīntul realizat īn 1910 sa se īnregistreze o populatie de 18825 locuitori, īntre anii 1910 si 1930 populatia creste īntr-un ritm lent, datorita efectelor primei conflagratii mondiale ce va afecta si acest teritoriu romānesc. Sīnt cunoscute luptele grele purtate aici pentru apararea pamīntului stramosesc si īntregirea neamului, numeroasele jertfe umane aduse apararii independentei si integritatii patriei.

Se constata, dupa cel de al doilea razboi mondial, o crestere a numarului populatiei; la recensamīntul din 1977 populatia Culoarului Rucar-Bran atingea aproape 30 000 locuitori, īnregistrīndu-se ritmuri demografice mai īnalte īn satele Stoenesti, Rucar, Moeciu si Bran.

Analiza detaliata a fenomenului geodemografic demonstreaza un echilibru firesc īntre sexe, o predominare a grupelor tinere, aratīnd vigoarea demografica specifica zonelor carpatice. Īn ciuda unui trecut istoric zbuciumat, elementul pur romānesc reprezenta 99,6% din populatie si nu īntīmplator acest spatiu cu valentele unui veritabil rezervor demografic se īnscrie īn "triunghiul de aur" al limbii literare romānesti: Tīrgoviste-Cīmpulung-Brasov.

Formele de habitat specifice Culoarului Rucar-Bran reprezinta o adevarata sinteza a factorilor naturali cu cei istorici si economici. Īn mare masura varietatea formelor de relief a generat o localizare a vetrelor nu numai complexa dar cīt se poate de originala. Astfel, īn depresiunile din Culoarul Dīmbovitei, si-au mutat vatra localitatile Rucar, Dragoslavele, Slobozia, Stoenesti, Badeni si Cotenesti, cu tendinte de compactizare, datorita unirii nucleelor de habitat sau de ramificare pe vaile afluente Dīmbovitei.

Reteaua de vai, īndeosebi cele adīncite īn platforma braneana, a imprimat asezarilor o structura alungita de tip "strada", cum sīnt: simon, Moeciu de Sus si Moeciu de Jos. Relieful carstic, precum si plaiurile netede dominate de magurile calcaroase si-au pus si ele amprenta īn fizionomia multor asezari din culoar. Astfel, localitatile Fundata, Fundatica, sirnea, Pestera si Magura au o structura risipita - polinucleara.

Daca majoritatea asezarilor ajung pīna la 800 m altitudine, īntīlnim totusi opt localitati distribuite īntre 800 si l 000 m, precum si patru asezari si anume Fundata, Fundatica, sirnea si Pestera aflate la o altitudine de peste l 000 m, reprezentīnd adevarate recorduri de īnaltime pentru Carpatii Meridionali.

Aceste asezari concentrate īn nuclee, de-a lungul vailor si īn mici bazinete depresionare, sau risipite pe "gīlmele" calcaroase si pe versantii īnalti, sprijinind parca linia orizontului carpatic, confirma peste veacuri si afirmatia istoricului antic L. Annae-us Florus care scria, īn lucrarea "O scurta istorie a razboaielor Romei" ca "dacii traiesc lipiti de muntii lor" (daci montibus inhaerent), demonstrīnd comuniunea dintre poporul romān si spatiul sau geografic (M. Popescu Spincni "Romānia īn izvoare geografice si cartografice", 1978).

Pitorescul asezarilor este generat de gospodariile locuitorilor frumos rīnduite si durate din piatra si lemn, cu dragoste si suflet, īmprumutīnd ceva din armonia si monumentalitatea peisajului. "Gospodaria, casa taraneasca, scria R. Vuia īn 1938, au fost martorele vietii familiale si economice a societatii rurale. Fiecare gospodarie este un mic muzeu, fiecare denumire este o dovada a evolutiei si civilizatiei poporului romān."

Evolutia multimilenara a vetrelor de asezari a determinat o adaptare activa la conditiile de mediu si la aparitia satului de tip muscelean si de tip branean. Daca satul muscelean prezinta un anumit specific, cu casele de un alb imaculat, o arhitectura proprie īn care se detaseaza sala īnalta sprijinita pe stīlpi de lemn frumos lucrati, īn satul branean, cu casele mai strīns unite īntre ele, se observa nota de influenta transilvaneana. Aceste tipuri distincte se interfereaza, īntr-o originala sinteza, īn asezarile īnalte de la sirnea si Fundata, demonstrīnd via circulatie existenta aici din timpuri stravechi.

Din multimea formelor de habitat, prezentam cīteva tipuri de gospodarii, expresie a unei economii predominant pastorale.

Gospodaria cu ocol īntarit constituie, fara īndoiala, o buna adaptare a habitatului uman la conditiile specifice economiei agropastorale branene. Avīnd o forma poligonala (īntre cinci si sapte laturi), gospodaria cu ocol īntarit reprezinta un ansamblu deosebit de armonios, o culme a arhitecturii populare romānesti, īn care functionalitatea īntregului se īmbina īn chip fericit cu cerintele economiei rurale. īntregul ansamblu este alcatuit din casa propriuzisa, grajduri, ficrbatoarc, adaposturi pentru furaje si unelte. Curtea interioara este adesea pietruita. Gospodaria cu ocol īntarit este o veritabila cetate taraneasca din piatra si lemn, cu o remarcabila acuratete arhitectonica, specific romāneasca, īn care mesterii anonimi au gasit solutii tehnice ingenioase īn asigurarea trainicie! constructiei.

Īn anumite conditii, nucleul acestor gospodarii a constituit vatra initiala a unor asezari umane permanente, contribuind la ascensiunea habitatului uman la peste l 000 m altitudine (Fundata, sirnea, Fundatiei!, Valea Urdii).

Casa colibasilor braileni, datīnd de la sfīrsitul secolului al XVIII-lea si disparuta astazi aproape īn totalitate, era compusa din doua pīna la trei camere (tinda, casuta si casa mare). Construita din lemn, pe o temelie de piatra, aceasta gospodarie a fost mult raspīndita īn trecut, remarcīndu-se prin simplitate, sobrietate si functionalitate.

Casa de tip muscelean se caracterizeaza printr-o armonioasa īmbinare arhitectonica a volumelor. Īn construirea ei se foloseste piatra, la temelie, si lemnul inclusiv pentru acoperis. Specificul consta atīt īn aparitia salii deschise, sprijinita pe stīlpi frumos ornati cu motive populare diferite, asezata pe o larga pivnita (camara de iarna), cīt si īn dispunerea camerelor.

Asemenea locuinte, īn constructia carora se foloseste, mai mult lemnul, īntīlnim la Rucar, Dragoslavele, Dīmbovicioara, Satic si chiar la Fundata.

Īn ceea ce priveste asezarile temporare, ele reprezinta adevarata adaptare activa a amenajarilor pastorale, forestiere, hidrotehnice la conditiile specifice spatiului limitrof din munti (Leaota, Bucegi, Iezer-Papusa, Piatra Craiului).

Amenajarile pastorale constituie cele mai vechi forme de habitat, cu utilizare temporara din Culoarul depresionar Rucar-Bran, ca reflex al aparitiei si dezvoltarii pastoritului, pe baza unor īntinse si bogate pasuni si fīnete alpine. Habitatul pastoral reprezentat de stīne, salase, odai, colibe este cuprins īntre 800 si 2 100 m altitudine, cu cca mai mare frecventa īntre l 400 si l 800 m.

Dintre toate amenajarile pastorale stīnele si grajdurile sīnt cele mai frecvente forme de habitat pastoral. Daca stīnele depasesc frecvent 2 000 m, grajdurile sīnt situate pīna la l 500-l 600 m. Stīna, cu variantele sale traditionale, avīnd doua sau trei īncaperi, se īntīlneste practic īn tot culoarul depresionar. Desi īntre stīna braneana si cea musceleana exista unele deosebiri, rezultate mai ales din numarul si organizarea īncaperilor, ele prezinta totusi multe trasaturi comune determinate de folosirea acelorasi materiale de constructie. De regula lespezi de calcar si gresie pentru fundatie, bīrne de brad īncheiate īn coada de rīndunica, pentru pereti, si sita sau sindrila pentru acoperis. Ele folosesc vechi vetre, adesea seculare, situate īn locuri adapostite, ferite de vīnt si cu expozitie sudica, īn preajma padurilor si izvoarelor.

Asocierea mai multor stīne, dezvoltarea potecilor si drumurilor, defrisarile masive, extinderea pajistilor secundare au constituit premise fundamentale īn aparitia unor catune si sate, precum Funda-tica, sirnea, Ciocanu, Valea Urdii etc. Īn ansamblu, majoritatea stīnelor se īntind īndeosebi īn sectorul central si nordic al culoarului, unde s-a practicat intens oieritul, īn timp ce īn compartimentul muscelean alaturi de stīne se īntīlnesc si grajdurile pentru cresterea, īn special, a bovinelor.

Grajdul trebuie privit ca o amenajare pastorala complexa, legata mai ales de valorificarea pe loc a resurselor furajere si nu īn mod simplist, ca un modest adapost pentru animale. Aparute īn apropierea asezarilor din Culoarul Dīmbovitei, ele īnregistreaza o frecventa deosebita īntre 1000 si l 600 m altitudine. Īn jurul lor se cultiva mici suprafete cu plante furajere si legume. Legata de prezenta acestor amenajari temporare, diviziunea muncii a facut ca o parte din membrii familiei, īndeosebi cei vīrstnici, mai rar tinerii casatoriti, sa-si petreaca cea mai mare parte din timp departe de sat, clupa un calendar arhaic īnca din vremea dacilor. Īn multe īmprejurari, concentrarea grajdurilor a dus la aparitia de catune si ulterior a satelor (Valea Caselor, Suseni, Ciocanu, Satic si partial sirnea. Fundatica etc.).

Priceputi mesteri, locuitorii Culoarului Rucar-Bran au folosit forta rīurilor de munte repezi cu debit bogat, construind instalatii simple dar ingenioase pentru a-si usura munca si viata. Prelucrarea līnii necesita amenajari simple, dar eficace: piva cu ciocane ori dīrsta cu vīltoare. si astazi se mai poate admira la Rucar, de pilda, piva cu ciocane, care bate sumanele īn clipocitul apelor Dīmbovitei, aievea ca īn urma cu multe veacuri. Prelucrarea lemnului, o mare bogatie a acestor locuri, a determinat amenajarea joagarelor pentru confectionarea cherestelei.

Majoritatea acestor instalatii erau situate pe Dīmbovita si principalii sai afluenti (Dīmbovicioara, Rīusorul, Cheia, Ghimbavul), dar si pe rīurile Turcu, simon si Sbīrcioara, īn apropierea asezarilor umane.

Morile de apa, folosite pentru macinatul cerealelor, aveau o mare frecventa atīt pe Dīmbovita, cīt si pe Rīul Turcului. Cel mai vechi document istoric referitor la existenta morilor īn zona braneana, datat 13 aprilie 1460, aminteste de taxele percepute de Castelul Bran asupra moraritului (proventus molerum).

Pivele si dīrstele, necesare prelucrarii līnii si a tesaturilor, beneficiaza tot de energia hidraulica. Īn zona braneana erau mentionate la l mai 1830, 8 dīrste si 11 pive, iar la Rucar, īn 1863, 6 dīrste si 4 pive. Desigur ca densitatea acestora a fost īn strīnsa legatura cu dezvoltarea pastoritului, iar scaderea considerabila a numarului acestora se datoreste tehnicilor moderne de prelucrare industriala.

Din putinele exemplare ramase se pot īnca vizita cele doua pive de la Rucar, una la Moeciu si alta la Dīmbovicioara, īn afara pivei de la sectia etnografica din incinta Castelului Bran. Joagarele, destinate confectionarii cherestelei, au cunoscut, īncepīnd cu secolul al XIX-lea, o mare afluenta. Īn zona braneana erau 14 astfel de instalatii la Moeciu de Sus, simon si sirnea si mult mai numeroase īn lungul Dīmbovitei, la Rucar (18), Dragoslavele (12), Stoenesti (9) si Dīmbovicioara (6). Desigur, dezvoltarea prelucrarii lemnului (fabricile de cherestea de la Rucar, Dragoslavele si Stoenesti) a determinat scaderea pīna la disparitia totala a acestor instalatii. Ele ramīn īnsa importante pentru modalitatile ingenioase folosite de tehnica populara.

Īmbinīnd utilitatea cu estetica, costumul popular, īn variantele sale muscelean si branean, a evoluat lent, influentīndu-so reciproc si caracterizīndu-se printr-o anumita specificitate, unitate stilistica si armonie.

Īn acelasi timp, Culoarul Rucar-Bran fiind o regiune de vie circulatie carpatica, se resimt īn bogatia si frumusetea portului popular influente din Ţara Romāneasca si Transilvania.

Epoca de maxima īnflorire a portului popular oste considerata a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si pīna īn primele decenii ale secolului nostru.

Majoritatea pieselor costumului popular erau lucrate īn gospodarie, din materiale produse īn cadrul economiei de tip autarhic, rural. Rolul femeii era primordial īn confectionarea costumelor populare. De-a lungul veacurilor, noile materiale - bumbacul, borangicul, firul metalic - si tehnicile noi de lucru s-au perfectionat, determinīnd desigur o īmbogatire īn expresivitate, culoare si utilitate.

Studiile de specialitate arata diferentieri clare īntre portul popular branean si cel muscelean, īntre cel al barbatilor si cel al femeilor, īntre portul de sarbatoare si cel obisnuit, precum si interferentele stilistice īntre zonele etnografice Muscel si Bran.

"Portul popular din zona Branului, īnrudit cu cel al zonelor īnvecinate - Muscel si Dīmbovita -, seria Titus Hasdeu īn 1979, releva unele trasaturi specifice, explicabile pe de o parte prin natura ocupatiilor, iar pe de alta prin asimilarea si redarea īn forme locale a unor elemente de fond transilvanean. Diferentierile portului pe baza de vīrsta, sex, anotimp, conditii sociale, au dus la o creatie populara deosebit de interesanta prin varietatea pieselor componente ale costumului, bogatia coloristica si ornamentala. Din piesele costumului femeiesc se remarca iile cusute sau alese cu līna si bumbac īn tonuri de rosu si negru cu fire aurii si argintii, fota larga cu pulpane īn vārgi, īncretita la spate, stergarul de cap din bumbac sau borangic, laibarica de catifea neagra.

Costumul barbatesc este mai redus ca numar de piese. Camasa larga din pīnza de īn sau bumbac, cioarecii si laibaricele lucrate din zeghii, pieptare, cojocele, caciulile si gluga definesc structura portului pastoresc deosebit de bine pastrat īn toata zona.

Asadar, datorita varietatii, cromaticii si terminologiei pieselor componente, portul popular branean reprezinta o valoroasa creatie, evidentiind deopotriva mostenirea arhaica autohtona dar si legaturile permanente īntre romānii situati de o parte si de alta a Carpatilor. Portul popular muscelean, imortalizat īn cunoscute tablouri de neīntrecuti mesteri ai penelului romānesc, N. Grigorescu si Carol Popp de Szathmary, īl īntīlnim si astazi īn asezarile situate īn Culoarul Dīmbovitei. Frumusetea acestui port consta mai īntīi īn culorile vii si alese, modelele de un rafinament deosebit, cu motive cel mai adesea florale sau geometrice. Portul femeilor este neīntrecut, maramele din borangic, iile frumos lucrate si bogate, salbele stralucitoare pun īn evidenta frumusetea naturala a acestor harnice si maiestre purtatoare de har, care tes adevarate poeme īn culori, dar stiu a face treburi barbatesti, obisnuite sa duca greul gospodariei īn lipsa barbatilor mereu plecati cu treburi la munte ori la padure.

si aici exista diferentieri īn costumul femeilor, pe vīrste, sociala sau civila, ca si īntre "straiele" de sarbatoare si cele obisnuite, iar valoarea sa indiscutabila demonstreaza, peste secole, gustul pentru frumos al locuitorilor acestor plaiuri mioritice.

Desigur, si alte manifestari ale creatiei populare ca ceramica, cojocaritul, īncondeiatul oualor, ori manifestari de mare amploare, precum "nedeia de la Fundata", care se desfasoara īn prima duminica a lunii iulie, "ravasitul oilor" sau "īmpartitul muntilor" (obiceiuri legate de economia pastorala ancestrala), constituie elemente de mare atractie turistica.

La acestea adaugam numeroasele obiceiuri, traditii, bogatia si expresivitatea creatiilor folclorice, nuntile rucarene si branene s.a., pentru a avea o sumara privire a vietii spirituale populare, perpetuata peste secole, simbol al civilizatiei populare carpatice romānesti, permanente resurse de dezvoltare a turismului īn Culoarul Rucar-Bran.

Bogatia si originalitatea zonelor etnografice muscelene si branene īn toate manifestarile geniului popular, de la constructia de locuinte, unelte si mobilier, pīna la productiile folclorice de o mare sensibilitate si sinceritate, demonstreaza milenarele radacini ale civilizatiei carpatice romānesti.

Īn descifrarea "personalitatii" geografice a Culoarului Rucar-Bran, toponimia ne ajuta sa īntelegem evolutia asezarilor, vechile īndeletniciri si evenimente istorice mai importante care s-au derulat de-a lungul vremurilor.

Astfel, pozitia geografica a vetrei satului īsi gaseste reflectarea īn numele unor sate. Asezari ca Valea Caselor, Moeciu, simon s.a. situate pe vai au dat rīurilor respective denumirea omonima. Alte forme de habitat, folosind pentru vatra lor dealuri si maguri, au īmprumutat numele de la topicele respective: Piatra, Magura, Predulet, īn timp ce relieful carstic se rasfrīnge prin nume sugestive de Cheia, Pestera, Sohodol s.a.

Relieful de platforma puternic fragmentat, pozitia vetrei satului īn raport cu masivele montane limitrofe determina o dispersie accentuata a gospodariilor, iar toponimul "Fundata" semnifica un loc īngust, periculos, īnfundat īntre munti.

Numele asezarii Bran provine de la slavonul brana=poarta, loc de acces si poarta a culoarului depresionar dinspre Depresiunea Brasov. Dealtfel, fostul catun Poarta a fost integrat acestei localitati ca urmare a dezvoltarii si contopirii nucleelor respective.

Multe asezari īmprumuta numele de la eroul eponim, īntemeietorul presupus - mai mult legendar - al acestor sate. Exemplificam cu sate din compartimentul muscelean: Dragoslav-Dragoslavele, Stoian-Stoencsti (probabil un capitan devotat al lui Mihai Viteazul), Cotea-Cotenesti, Badea-Badeni etc. Desigur, aceste toponime trebuie īntelese īn legatura cu stapīnirea īn devalmasie a pamīnturilor din timpuri stravechi.

Importanta drumului transcarpatic apare si īn numele satelor Podu Dīmbovitei (loc de traversare a Dīmbovitei) si Drumul Carului (carul fiind secole de-a rīndul principalul mijloc de transport).

Roirile populatiei se regasesc īn numeroase diminutive: Fundata-Fundatica, Rucar-Rucareni, Dra-goslavele-Dragosloveni s.a. Evolutia toponimului Rucar, de la forma latina Ruffa arbor, la cele germanice, Rudbon, Rothbaun. Ruckendorf si pīna la formele vechi romānesti Rucalu si Rucal, exprima īn fapt evolutia acestei stravechi asezari, cīt si diferitele moduri de transcriere īn documentele istorice si cartografice.

Evolutia istorica, marcata de mari framīntari, navalirea popoarelor migratoare, colonizarea sasilor, luptele pentru neatīrnare se reflecta fidel īn denumirea unor forme de relief, precum Plaiul Turcilor, Dealul Sasului, Movila Neamtului sau īn denumirea apelor: Rīul Turcului, Valea Turcului, Izvorul Nemtoaicelor. O atentie deosebita i se acorda topicului "posada" - localizata de unii cercetatori īntre Rucar si Podu Dīmbovitei la Plesa Posadei - cu īntelesul de loc īngust, periculos, greu de strabatut, unde s-ar fi desfasurat celebra batalie din 1330 dintre trufasii osteni unguri si bravii aparatori ai Ţarii Romānesti.

Economia traditionala pastorala a determinat aparitia unor toponime legato de amenajarile temporare ale acestei activitati (Dealul Stīnci, Muntii Stīnelor, Stīnisoara, Dealul Hodaii, Odaia), de numele animalelor (Valea Mielului, Dealul Boilor, Vacaria) sau de obtinerea produselor animaliere (Valea Zerului, Dealul Jintitei, Caserie (cartier al Rucarului).

Activitatile de despadurire sīnt prezente īn toponime indicīnd modul de obtinere prin incendiere (Arsura, Bradu Ars, Arsita, situate īn platforma braneana) sau prin doborīre (Curatura, Cureasca, Dealul Curaturii).

Pulsatia vietii economice, īntretinuta, controlata si dezvoltata īn culoarul depresionar s-a reflectat si īn numele drumurilor care satisfaceau diversele activitati - "drumul oilor", "drumul casului", "drumul cailor", "drumul varului" sau "drumul bradului". Adesea chiar si instalatiile de tehnica taraneasca si-au lasat amintirea īn topica, precum Coltul Morii, Valea Morilor, La Dīrste, La Joagare, Valea Pivelor, Dīrstaru, Moraru, Pivaru.

Urmarind aceasta "haina a toponimelor" reusim sa deschidem noi porti īn cunoasterea trecutului istoric al asezarilor si ocupatiilor oamenilor din Culoarul Rucar-Bran.

" ... Natura te copleseste prin puterea zamislirii de viata si forme."

I. Simionescu

Prin particularitatile sale geografice, culoarul depresionar Rucar-Bran, strabatut de drumul transcarpatic al Branului, a avut un rol deosebit īn facilitatea legaturilor dintre provinciile romānesti situate de o parte si de alta a Carpatilor, unind vechile capitale Cīmpulung si Tīrgoviste de cetatea Brasovului. Poate nicaieri ca aici, amplificarea īn timp a functiilor drumului Branului nu a determinat o dezvoltare atīt de intensa a vechilor asezari, favorizate din plin de adapostul muntelui si padurii, beneficiind de darurile cu care natura generoasa a īnzestrat aceste locuri. Pentru drumetul plecat cu dorinta de a "evada" din mediul citadin si a regasi linistea tulburatoare de la poalele muntilor sau pe culmi īndepartate, asezarile din Culoarul Rucar-Bran, rasfatate de culorile pastelate ale peisajului montan, te īntīmpina oricīnd, oferind posibilitati deosebite īn practicarea unui turism de tranzit sau stationar.

Īn acelasi timp, din pitorestile asezari ale culoarului putem patrunde spre muntii Leaota, Bucegi_r lezcr-Papusa si Piatra Craiului, atunci cīnd poteca muntelui te cheama spre īnaltimi, pe sub vīrfuri de cetina, pentru a asculta susurul izvoarelor ori tumultul pīraielor si cascadelor, sau a scruta orizontul pīna la mari departari.

Delimitarea principalelor zone turistice rezulta din īmbinarea mai multor criterii ca: individualitatea spatiala, specificitatea fenomenelor turistice si perspectiva exploatarii turistice integrale īn conditii de rentabilitate economica.

Zona turistica Bran se suprapune sub aspect geografic platformei branene, acelor plaiuri dulci ca un cīntec, situate īntre abruptul Bucegilor si creasta Pietrei Craiului, avīnd ca centru polarizator Branul, poarta larg deschisa de patrundere īn culoar dinspre Depresiunea Brasov.

Principalul obiectiv īl constituie Castelul Bran, depozit de istorie, traditie si legenda, devenit simbol al acestor meleaguri romānesti. Īn incinta se afla Muzeul etnografic, o fereastra larg deschisa spre civilizatia rurala carpatica, ce reuneste cele mai semnificative forme de habitat, instalatii de tehnica taraneasca, costume populare, ceramica.

Formele carstice din complexul Magura-Pestera-sirnea se constituie īn obiective turistice naturale remarcabile. Posibilitati variate de petrecere a vacantelor ofera numeroasele trasee turistice spre muntii Piatra Craiului si Bucegi. Frumusetea asezarilor branene risipite pe culmi ori pe vai, alaturi de originalitatea portului popular si a folclorului completeaza īn mod fericit cadrul de manifestare a turismului.

Zona turistica Podu Dīmbovitei se suprapune īn parte teritoriului ocupat de localitatile Podu Dīmbovitei si Dīmbovicioara. Nota caracteristica este data de pozitia sa centrala īn culoar, putīnd fi considerata o adevarata "placa turnanta" pentru drumurile si potecile turistice, de aici rasfirīndu-se atīt drumurile care urmaresc Culoarul Rucar-Bran, cīt si cele care īnsotesc, spre obīrsii, vaile Dīmbovitei, Dīmbovicioarei si Cheii. Aceasta zona turistica este īnzestrata cu cel mai spectaculos relief carstic. Stau aici sculptate de natura numeroasele chei de pe vaile Dīmbovitei (Plaiul Mare, Cheile Mari), Dīmbovicioarei (Brusturet si Dīmbovicioara), Crovului, Rudaritei si a altor afluenti. Lumea fascinanta a pesterilor de la Dīmbovicioara, Ursilor, Uluce etc., alaturi de celelalte forme carstice au contribuit la īnscrierea zonei printre cele mai vizitate din Carpatii Meridionali. Pozitia geografica deosebit de avantajoasa, īntre muntii Leaota, Bucegi si Piatra Craiuiui, ofera posibilitati variate īn alegerea traseelor de vacanta sau īn ascensiunile alpine.

Asezarile, mulate dupa relief, fie īnsotesc valea din ce īn ce mai īngusta a Dīmbovicioarei pīna īn apropierea cheilor de la Brusturet, fie se catara ametitor pe versantii muntilor. Complexul turistic de la Brusturet si mai ales cel de la Dealul Sasului (186 locuri cazare) sustin īntregul flux turistic īn timpul anului, īndeosebi īn sezonul estival.

Sub raport istoric, zona turistica Podu Dīmbovitei pastreaza marturii paleoistorice si stratigrafica īn Pestera Ursilor, alaturi de ruinele cetatii de la Oratia sau fostul punct vamal din vremelnica si nedreapta vama carpatica, situat nu departe de ramificatia Drumului Dīmbovicioarei, din DN 73. Zona turistica Muscel cuprinde Culoarul Dīmbovitei si localitatile Rucar, Dragoslavele si Stoenesti, avīnd drept centru polarizator Rucarul.

Aflata īn zona de influenta urbana a orasului Cīmpulung si beneficiind de o pozitie geografica deosebit de avantajoasa, zona musceleana prezinta valori turistice indiscutabile. Astfel, sub aspect istoric, se remarca castrul roman de la Scarisoara- Rucar, complexul de cetati de la Cetatuia, punctele vamale de la Dragoslavele si Rucar, locul de adunare al taberei lui Mihai Viteazul de la Stoenesti ("plaiul lui Mihai"), de pe platoul Malaistea, ori monumentul de la Mateias, toate asezate īntr-un peisaj dominat de masivele Leaota si Iezer, dar si, de varietatea reliefului - cheile Ghimbavului, Cheitei, cheile de la Cetatuia s.a.

Turistul are posibilitati multiple de ascensiune īn Leaota, Iezer-Papusa sau pe Dealul Crucii, excelent punct pentru un tur de orizont. Arhitectura musceleana, casa tipica cu pridvor varuita īn alb, alaturi de amenajarile tehnice traditionale, pive, joagare, precum si portul popular sau obiceiurile specifice constituie de asemenea atractii turistice evidente. Posibilitatile de cazare sīnt oferite de hanul Rucar (42 locuri.)

De la Podu Dīmbovitei putem vizita si zona turistica Tamas-Otic (corespunzatoare culoarelor secundare ale Dīmbovitei superioare), strīns legata economic si turistic de Culoarul depresionar Rucar- Bran.

Zona turistica Tamas-Otic corespunde arealului economic al localitatii Rucar, axat īn principal pe valea Dīmbovitei si cea a Rīusorului, caracterizat prin alternanta peisajului carstic cu cel dezvoltat pe conglomerate si roci cristaline ce demonstreaza varietatea formelor de relief. Singura localitate este Satic, situata īn amonte de Cheile Plaiului Mare, īn rest predominīnd habitatul cu utilizare temporara (pastoral), forestier, cinegetic, baza de santier (Pecineagu), care pot oferi deosebite posibilitati de practicare a turismului īn zona. Peisajul natural este īntregit de traseele montane angajate īn ascensiunea muntilor Piatra Craiului, Ţaga, Fagaras si Iezer-Papusa, existīnd si posibilitatea practictoii sporturilor legate de vīnat sau pescuit.

Patrunderea īn Culoarul Rucar-Bran este facilitata de caile ferate care ajung pīna īn apropierea culoarului, dar mai ales de reteaua de cai rutiere modernizate sau nemodernizate. Īn cazul optarii pentru transportul feroviar pot fi folosite urmatoarele statii:

Argesel (Mateias), statie terminus pe linia C.F. 105 (Golesti - Cīmpulung - Argesel). Este legatura feroviara cea mai apropiata de culoar, de la aceasta statie pīna la Dragoslavele sīnt doar 7 km;

Tīrgoviste, statie pe linia C.F. 104 (Bucuresti Nord - Pietrosita). Din Tīrgoviste se pot folosi autobuzele I.T.A. pe directia Tīrgoviste - Cīmpulung;

Zarnesti, statie terminus pe linia C.F. 203 (Brasov - Zarnesti). De aici putem continua calatoria cu autobuzele I.T.A. pe directia Zarnesti - Bran sau Brasov - Zarnesti - Bran;

Rīsnov, statie pe linia C.F. 203 (Brasov-Zarnesti), de unde folosim autobuzele pe directia Brasov - Rīsnov - Bran.

Caile rutiere patrund īn interiorul Culoarului Rucar-Bran, ele apartinīnd categoriilor de drumuri nationale, judetene si comunale.

Cīmpulung-Dragoslavele-Rucar-Bran (DN 73) are 74 km lungime si este complet modernizat, reprezentīnd de fapt vechiul drum transcarpatic al Branului, din care se desprind numeroase sosele judetene si comunale catre toate asezarile si obiectivele turistice din culoar;

Tīrgoviste-Voinesti-Stoenesti-Valea Mare-Pravat (DN 72 A) are o lungime de 74 km si este modernizat din anul 1969. Reprezinta drumul ele acces principal care patrunde īn culoar pe la Stoenesti, de unde se desprinde si drumul judetean Stoenesti - Dragoslavele. DN 72A se racordeaza īn localitatea Valea Mare-Pravat (līnga Combinatul de lianti de la Mateias) cu drumul national Cīmpulung -Bran (DN 73);

Predeal-Rīsnov (DN 73A) deriva din E 15 (Bucuresti - Brasov) a carui bifurcatie are loc la Predeal. DN 73A se racordeaza apoi la Rīsnov cu DN 73 (Pitesti - Cīmpulung - Brasov).

Stoenesti-Dragoslavele, cu o lungime de 8 km, este partial modernizat, favorabil circulatiei auto si scurteaza cu 20 km accesul spre culoar prin DN 72 A si apoi DN 73.

Podu Dīmbovitei-Satic-Pecineagu, cu o lungime de 21 km, īnsoteste valea superioara a Dīmbovitei. Este un drum bine īntretinut, desi nemodernizat, practicabil īn tot timpul anului. Acest drum faciliteaza accesul īn culoarele Tamas si Otic, precum si patrunderea spre muntii Iezer-Papusa, Piatra Craiului, Ţaga si Fagaras.

Podu Dīmbovitei-Dīmbovicioara-Brusturet are 15 km lungime, modernizat partial īn satul Dīmbovicioara, bine īntretinut, accesibil mijloacelor auto cu mentiunea ca īn perioada noiembrie - aprilie drumul este dificil, iar sectorul Dīmbovicioara - Brusturet iarna este impracticabil, dealtfel cabana Brusturet este īnchisa īn acest sezon.

Drumul comunal Fundata-sirnea (5 km) se desprinde din DN 73 (īn apropierea popasului turistic sirnea), accesibil aproape tot timpul anului, este bine īntretinut si reprezinta calea de acces spre pitoreasca localitate turistica sirnea, precum si spre creasta Pietrei Craiului.

Drumul comunal Fundata-Fundatica (3 km) se desprinde tot din DN 73, īn centrul comunei Fundata. Este unul dintre cele mai īnalte drumuri auto din Carpatii Meridionali. Iarna este dificil de parcurs. Drumul comunal Moeciu-Fundatica (8 km) se bifurca din centrul comunei Moeciu, desprinzīndu-se din DN 73 si urmareste īndeaproape valea Moeciului spre amonte. Dificil de strabatut iarna, īndeosebi sectorul Moeciu de Sus - Fundatica.

Drumul comunal Bran-Magura (6 km), nemodernizat, bine īntretinut, permite accesul īn Platforma Bran si apropierea de cheile Prapastiei din Muntii Piatra Craiului.

Automobilistii pot folosi statiile PECO de la Tīrgoviste, Cīmpulung, Rīsnov si Brasov.

Popasul turistic Mateias, situat pe DN 73 (Cīmpulung - Brasov) īn incinta Mausoleului Mateias, poseda 30 locuri de cazare īn casute si restaurant. Prin pozitia sa geografica, popasul este si un punct de belvedere. Valea Dīmbovitei apare, de la aceasta īnaltime, ca o suvita de beteala pe care se īnsiruie sale mari si frumoase, precum si valea Argeselului, cu asezarile ei pitoresti, dominata de impunatoarea constructie a Combinatului de lianti si azbociment din apropiere. Livezi bogate se catara pe dealurile Mataului, pīna la aproape l 000 m, īncarcate de rodul fructelor. Īn departare se contureaza panorama orasului subcarpatic Cīmpulung.

Aici se poate vizita Mausoleul Mateias, care pastreaza pentru eternitate memoria bravilor si anonimilor barbati cazuti pe cīmpul de onoare īn lupta pentru īntregirea neamului.

Hanul turistic Rucar, din centrul comunei Rucar, este situat la o altitudine de 700 m, are o capacitate de cazare de 42 locuri, cu functionare īn tot timpul anului, si constituie un bun loc de popas. De pe Dealul Crucii avem posibilitatea sa cuprindem imaginea asezarii, a Cheilor Dīmbovitei, dintre Podu Dīmbovitei si Rucar, precum si crestele Bucegilor sau ale Iezerului pierdute īn nori. Din Rucar se pot face interesante excursii spre si īn muntii din jur, pe Valea lui Ecle, pe valea Rīusorului, pe valea Ghimbavului sau īn Muntii Tamasului. Arhitectura locala, portul popular, tezaurul folcloric constituie permanente atractii turistice la Rucar si īn īmprejurimi.

Popasul turistic Pestera Dīmbovicioarei, situat pe drumul judetean Podu Dīmbovitei - Brusturet, la intrarea īn Pestera Dīmbovicioarei, este un loc ideal de popas dupa vizitarea pesterii. O constructie rustica, ridicata līnga apa Dīmbovicioarei, ne īntīmpina cu ospitalitate. Popasul este deschis īntre lunile mai si octombrie, dar nu dispune de locuri de cazare.

Complexul turistic Brusturet, construit īn bazinetul depresionar cu acelasi nume, la poalele Muntelui Galbena, la circa l 050 m altitudine, beneficiaza de un pitoresc decor montan. Complexul dispune de 83 locuri de cazare, majoritatea īn casute, cu confort ridicat. Este alimentat cu energie electrica produsa de un grup propriu. La restaurantul complexului, amenajat rustic, prin folosirea unor elemente specifice - scoarta de stejar si trunchiuri de copaci, precum si diverse trofee cinegetice -, pot lua masa 200 de vizitatori, īntr-o ambianta placuta. Prin frumusetea cadrului natural, Complexul turistic Brusturet este nu numai un minunat loc ele popas - īntre lunile mai si octombrie -, ci si un punct de unde se pot organiza excursii īn Muntii Piatra Craiului (cabana Curmatura), spre satele branene Ciocanu si sirnea sau spre valea Dīmbovitei, īn Muntii Tamasului.

Hanul Piatra Craiului, situat pe DN 73 (Cīmpulung - Brasov), cu o larga priveliste spre Masivul Piatra Craiului, dispune de 125 locuri de cazare, dintre care 20 īn. casute. Hanul se afla la altitudinea de l 050 m si la 16 km de Rucar, spre Fundata.

Bucurīndu-se de un frumos renume īn circuitul turistic branean, unitatea functioneaza permanent. De aici se pot organiza drumetii īn Piatra Craiului si Bucegi, precum si excursii īn satele apropiate.

Popasul turistic sirnea, aflat tot pe DN 73 (Cīmpulung - Brasov), la intersectia cu drumul judetean (localitatea Drumu Carului - sirnea) este deschis tot timpul anului. Nu dispune de locuri de cazare, ci constituie doar un punct de aprovizionare, prin restaurantul amenajat īn incinta lui. Poate fi folosit ca loc de campare avīnd o priveliste de o rara frumusete spre creasta Pietrei Craiului si Masivul Bucegi. Pe drumul bine īntretinut, la numai cītiva kilometri, se poate ajunge īn satul sirnea, una dintre cele mai pitoresti asezari din zona, unde exista posibilitati de cazare pentru un sejur de cīteva zile sau mai mult.

Hanul Bran si cabana Bran-castel situate īn imediata vecinatate a Castelului Bran, la o altitudine de 740 m, sīnt unitati turistice care dispun de locuri de cazare avīnd restaurant, cofetarie si bufet. Hanul Bran dispune de 54 locuri de cazare, iar cabana Bran-castel de 25.

Aceste unitati branene sīnt locuri de popas pentru vizitarea Castelului Bran, a Muzeului etnografic din apropiere, si baza de plecare īn excursiile organizate īn Muntii Bucegi si Piatra Craiului sau spre satele branene Pestera, sirnea si Ciocanu.

"... Toate īnveselesc aici: aerul curat, freamatul padurii, suietul apelor,

casele albe presarate printre copaci, īnfatisarea mīndra si voiniceasca

a gospodarilor, chipul rumen si luminos al rucarenilor si portul lor adevarat romānesc."

Al. Vlahuta

Vechiul drum transcarpatic al Branului a unit primele capitale ale Ţarii Romānesti, Cīmpulung si Tīrgoviste, de orasele transilvanene, īndeosebi de Brasov.

Iata de ce unul dintre posibilele- si necesarele cai de acces spre Culoarul Rucar-Bran īl reprezinta, fara īndoiala, drumul care porneste din vechea cetate de scaun a Tīrgoviste!, prin Voinesti, spre Stoenesti, urmarind cu staruinta valea subcarpatica a Dīmbovitei.

Desi edificata pe vatra unor stravechi asezari pro-todacice si dacice, asa cum o dovedesc cercetarile recente, Tīrgovistea este atestata, destul de tīrziu, īntr-un document datīnd din anul 1396. Cetate de scaun, īntemeiata de Mircea cel Batrīn, Tīrgoviste avea sa joace un rol de seama īn istoria romānilor, prin functia sa de capitala a Ţarii Romānesti, timp de peste trei secole. "De la Mircea pīna la Vladimirescu - scria ilustrul carturar patriot, descins de pe meleagurile dīmbovitene, Ion Ghica - nu este un singur nume ilustru care sa-nu fie scris cu sīnge pe pamīntul Tīrgovistei".

Resedinta a unui sir de voievozi, cu dragoste fata de glia strabuna, de la Mircea cel Batrīn las Constantin Brīncoveanu, Tīrgoviste a cunoscut perioade de glorie si marire, fiind un adevarat bastion al luptei antiotomane din rasaritul Europei. A avut īnsa si vremuri de decadere, suferind cumplit īn urma numeroaselor lupte, jafuri si incendii la care a fost supusa aproape neīntrerupt, de-a lungul unui ev mediu romānesc deosebit de zbuciumat.

Alaturi de vocatia istorica de invidiat, asezarea de pe malul drept al Ialomitei are si un trecut cultural remarcabil. "... Fericit loc, Tīrgovistea! Din ea, din jurul ei, din zarea ei, apar la īnceputul veacului al XIX-lea spiritele mari ale regenerarii noastre nationale: Vacarestii, Heliade, . Cīrlova, Alexandrescu", scria cu mīndrie acelasi Ion Ghica, īntr-adevar, de aici, de la Tīrgoviste, īnca de la sfīrsitul secolului al XVI-lea, au pornit īn lumea romāneasca tiparituri sub obladuirea unor domnitori si dregatori cu iubire fata de slova scrisa, adevarati umanisti ai vremii lor, ca Petru Cercel, Constantin Brīncoveanu, Udriste Nasturel, Matei al Mirelor si multi altii.

Īn acelasi timp, Tīrgoviste se īnscrie īn perimetrul de aur al fauririi limbii literare romānesti, unde s-a cristalizat graiul rotund si plin de haruri si īntelepciune, poteca pentru gīndul romānesc deschis si sincer. Depozitate cu grija si harnicie īn numeroase asezaminte de cultura, multe de interes national - Complexul muzeal Curtea Domneasca, Manastirea Dealu, Muzeul tiparului si al cartii vechi romānesti, ori Muzeul scriitorilor tīrgovis-teni s.a. -, dovezile de elevata spiritualitate romāneasca se cer descoperite si reafirmate la adevarata lor valoare.

Astfel, Curtea Domneasca (strada Nicolae Balcescu, nr. 221) grupeaza monumente din secolele XIV-XVIII, dintre care Turnul Chindiei, ridicat īn vremea lui Vlad Ţepes, ctitoria domneasca mare din timpul lui Constantin Brīncoveanu, zidurile de incinta ramase pe unele portiuni intacte, se constituie īntr-un tot unitar, dovada nepieritoare a unor perioade istorice de reala īnflorire, motiv de inspiratie pentru īntīii poeti tīrgovisteni care au cīntat "ruinirile Tīrgovistei".

Manastirea Dealu, situata pe un promontoriu deluros, īmpadurit, la cītiva kilometri de municipiu, a fost ridicata de voievodul Radu cel Mare, īntre anii 1499 si 1501, pe locul unui vechi schit din vremea lui Mircea cel Batrīn. Din vechile constructii a ramas pīna astazi, dupa atītea veacuri, biserica, aflata īn centrul complexului, originala prin modul de rezolvare a solutiilor constructive, bogat ornamentata la baza turlelor si pe fronton. Aici s-au realizat primele tiparituri din tara noastra de catre calugarul Macarie, raspīndite ulterior īn tot spatiul romānesc si chiar dincolo de fruntarii, pīna īn Gruzia si Siria.

Īn fosta casa a lui Alexandru Bratescu-Voinesti, scriitorul care a zugravit cu nostalgie si sinceritate tinuturile dīmbovitene, se afla Muzeul scriitorilor tīrgovisteni (strada Justitiei, nr. 3-5). Lacasul de cultura pastreaza marturii ale personalitatilor tīrgovistene, īncepīnd cu Matei al Mirelor si Udriste Nasturel, cel mai mare carturar al vremii sale, alaturi de stolnicul Constantin Cantacuzino, īnconjurat de cronicarii Stoica Ludescu si Radu Popescu.

Pe drumul deschis de acestia, īn cultura romāna, la sfīrsitul secolului al XVIII-lea apar poetii Vacaresti, cca mai numeroasa familie de poeti din lirica romānesaca, de la autorul cunoscutului testament literar, lenachita Vacarescu, pīna la Elena Vacarescu, stralucita ambasadoare a spiritualitatii noastre īn strainatate. Desigur, nu. lipsesc din acest muzeu Ion Heliade Radulescu, daruit cu patima culturii, dar si politicii democratice, īndrumator si initiator al culturii romānesti, apoi Vasile Cīrlova, poet romantic plecat pretimpuriu pe drumul eternitatii nu īnainte de a fi cīntat gloria de odinioara a orasului, Grigore Alexandrescu scrutīnd moravurile ,,politicesti" ale vremii īn cunoscutele sale fabule. Din epoca moderna si contemporana īl īntīlnim pe Ion Ghica si nu īn ultimul rīnd gazda, Al. Bratescu-Voinesti, īntīmpinīndu-si distinsii oaspeti cu o muzica discreta cīntata la propriul violoncel, care īi īmpodobeste si acum biroul de lucru, ori citind din minunatele īntīmplari din ,,lumea celor ce nu cuvīnta".

Īn preajma Muzeului scriitorilor se afla, īn fosta "casa Cretulescu", Muzeul tiparului si al cartii vechi romānesti (strada Justitiei, nr. 3-5), unic īn tara, depozitar al primelor tiparituri, īncepīnd din secolul al XVI-lea (1508) si din veacurile urmatoare, datorita activitatii fructuoase depuse de Macarie, Coresi, Varlam, Udriste Nasturel, Dosoftei si multi altii.

Dintr-un līnced tīrg īn care "nu se īntīmpla nimic" si traia din amintirea gloriei trecute, Tīrgoviste a devenit un oras industrial, o adevarata cetate a otelului īnalt aliat si al instalatiilor petrolifere, al strungurilor si lampilor fluorescente, semnificīnd demnitatea si harnicia locuitorilor dīmboviteni.

Punct de plecare spre Culoarul Rucar-Bran, municipiul Tīrgoviste beneficiaza de o puternica baza materiala turistica, reprezentata de patru hoteluri, numeroase unitati de alimentatie publica, statii de benzina, spatii de parcare si alte servicii specializate īn vederea bunei desfasurari a fluxului turistic.

Parasind vechea cetate de scaun a Tīrgovistei, urmarim firul panglicii de asfalt a DN 72A, spre nord, care strabate o parte a cīmpiei piemontane cu acelasi nume, iar la numai 5 km de oras īntīlnim cochetul popas turistic "Priseaca", amplasat īntr-un decor pitoresc. Cu posibilitati de cazare permanente, vara cazarea facīndu-se īn casute, popasul ofera vizitatorilor preparate culinare cu specific muntenesc si constituie totodata un loc de odihna pentru tīrgovisteni. Toponimul "Priseaca" provine de la una dintre vechile īndeletniciri ale locuitorilor, aici aflīndu-se mari prisaci domnesti, īncepīnd cu secolul al XV-lea, cīt si de la sistemul defensiv al cetatii tīrgovistene aflata īn apropiere.

De la popasul amintit, privelistea ce se deschide īn fata cuprinde un larg orizont. Nu prea departe se profileaza valea larga subcarpatica a Dīmbovitei de la Dragomiresti, unde caracterul de tranzitie geografica este usor sesizabil. Armonia formelor de relief, specifice Subcarpatilor Ialomitei si Piemontului Cīndesti, se manifesta prin īntrepatrunderea lor īn netezimea cīmpiei tīrgovistene cu aspect de "golf".

Peisajul pe care-l strabatem este datator de optimism: turle ale sondelor petroliere spinteca vazduhul, alaturi de livezile bogate īn rod, īntr-o fericita simbioza spatiala industriala si agricola. De mentionat ca sondele ce ferastruiesc maruntaiele pamīntului īn cautarea "aurului negru" au dat la iveala bogate resurse de gaze asociate, atīt de necesare economiei nationale.

Satele se tin lant, īndeosebi pe partea dreapta a Dīmbovitei, ocupīnd īn special nivelul terasei a doua sau conurile de dejectie ale afluentilor ce īsi au obīrsia īn Piemontul Cīndesti. Dintre asezari, ar merita o mentiune aparte comuna Manesti, pentru frumusetea gospodariilor si pitorescul cadrului natural. Ea poate fi inclusa īn itinerarul nostru, efectuīnd o mica abatere de 5 km din drumul national prin traversarea Dīmbovitei. La Manesti vom avea prilejul sa cunoastem vechiul mestesug al ceramicii, perpetuat pīna īn zilele noastre. Adevarate poeme īn lut, vasele olarilor ele la Manesti sīnt valorificate īn tīrgurile ce se desfasoara saptamīnal sau anual īn aria subcarpatica, pīna la Culoarul depresionar Rucar-Bran.

Merita de asemenea sa ne oprim pentru a admira frumoasele porti ele lemn dīmbovitene, sculptate cu migala si pricepere ele mesterii de prin partea locului. Acest mestesug al prelucrarii lemnului īn satele dīmbovitene capata stralucire īn constructia vechii biserici din Vīrtop (Cīndesti), lucrata īn exclusivitate din lemn de stejar, inclusiv cuiele sīnt de lemn, ridicata īn primele decenii ale secolului al XVIII-lea pe un interfluviu ce domina asezarea.

Revenind la traseul principal, vom observa prezenta unor cruci din piatra, de fapt īnsemne. Īn majoritatea lor din vremea īntīiului īntregitor de tara, Mihai Viteazul, care a strabatut de mai multe ori valea Dīmbovitei, fie ademenind puhoiul turcesc, fie īn asteptarea vreunui ajutor promis de peste' munti ce nu mai venea. Asemenea cruci se gasesc īn apropierea soselea la Gheboieni, Voinesti si Gemenea. Textele descifrate din slavona amintesc īntīmplari, nume. de capitani, din vremurile tulburi ale feudalismului din tarile romāne.

Īncepīnd cu satul Gheboieni, ce apartine de comuna Tatarani, spre amonte, asezarile rurale se īnsiruie si pe stīnga Dīmbovitei, folosind atīt terasele, cīt si tapsanele piemontane, pīna la confluenta Rīului Alb cu Dīmbovita. Satele se īndesesc tinīndu-se ca margelele pe ata de-a lungul principalului afluent al Dīmbovitei subcarpatice, Rīul Alb. Aici se individualizeaza mici bazinete depresionare de eroziune diferentiala (Barbulct, Rīul Alb, Gura Barbulet s.a.), care adapostesc satele cu acelasi nume. Este important de semnalat faptul ca aici s-au gasit ape minerale clorurate a caror valorificare ar contribui la īnscrierea comunei Barbulet īn rīndul statiunilor balneoclimaterice, cel putin de interes judetean. Alaturi de cresterea animalelor si pomicultura, īndeletniciri dealtfel traditionale, īn unele din aceste sate dīmbovitene mai semnalam o ocupatie si anume aceea a cusaturilor populare. Femeile sīnt sensibile pastratoare ale mestesugului cusaturilor, fiind neīntrecute mestere īn arta culorilor, pe care le īmprumuta cu talent din paleta livezilor dīmbovitene si le transpun pe fote, ii si covoare, de acum cunoscute īn multe tari europene.

Continuīndu-ne drumul de la Tīrgoviste spre nord, vom ajunge, dupa parcurgerea a 25 km, īn una din asezarile reprezentative ale meleagurilor dīmbovitene, la Voinesti. Dezvoltat pe vatra unei vechi asezari - probata de vestigiile unei cetati de pamīnt din secolele V-VII - Voinestiul este atestat, ca dealtfel majoritatea satelor romānesti, īn plin feudalism, abia īn secolul al XVI-lea si constituie unul dintre punctele importante ale drumului comercial Tīrgoviste - Brasov.

Natura si-a revarsat cu generozitate darurile si pe aceste meleaguri: relieful dominat de terase, ce coboara lin dinspre dealurile subcarpatice, climatul blīnd, adapostul padurilor de foioase etc. La aceste daruri, voinestenii au adaugat, prin harnicia lor, adevarate nestemate locurilor.

Ne amintim īnca din copilarie dealurile cu pomi avīnd frunzele īngalbenite de boala, īn miez de vara, pigmentate cu puncte mari si rosii, tīnguin-du-se parca īn vīntul molatec si cerīnd un nesperat ajutor. Dar iata ca, īntre timp, se īnfiinteaza la Voinesti o statiune de cercetare stiintifica moderna, care, preluīnd traditiile multiseculare īn pomicultura, transforma aceasta īndeletnicire īn principala activitate economica specifica satelor subcarpatice dīmbovitene. Realizarile remarcabile ale cercetatorilor voinesteni - materializate prin crearea a numeroase soiuri, printre care amintim: Frumosul de Voinesti, Voinea, Generos, Deliciosul de Dīmbovita s.a. - sīnt cunoscute si dincolo de fruntariile tarii, fiind consemnate īn toate pomologiile mondiale.

Īn vremea toamnei, un popas la Voinesti, īn renumitele lui livezi, ramīne de neuitat. Geometria culturilor, cu merii īncarcati de roadele īn care predomina rosul si galbenul, cu parfumul suav din preajma coacerii, compune un tablou de o delicata cromatica, odihnitor si optimist.

Īnainte de a parasi Voinestii, mai aruncam o privire peste nesfīrsitele livezi desfasurate ca īn basme pe dealuri domoale. Poate ca basmul cu "Prīslea cel voinic si merele de aur" s-a plasmuit, de mult, aici, la Voinesti, īn vreo noapte incendiata de stele, la streasina verzuie a muntilor, prevestind parca nasterea celui mai reprezentativ bazin pomicol din Subcarpatii Munteniei.

Plecam din Voinesti si ne īndreptam spre alte asezari pitoresti, puncte de popas pe valea subcarpatica a Dīmbovitei. Traversam rīul pe la Gemenea, o alta asezare pomicola, cu privelisti ce ne retin atentia īnca de la prima vedere: gospodarii rasfirate la mijlocul livezilor, padurile de fag si de stejar ce īnainteaza pīna īn vatra satului, odihnitorul peisaj subcarpatic. Prin padurile de aici si-ar fi gasit salas Radu lui Anghel, despre ale carui ispravi mai aflam cīte ceva īn vechile balade si cīntece.

Dupa o legenda, de altfel pretentioasa, care circula prin partea locului, numele de Gemenea ar deriva de la cel al legiunii romane Gemina (!), cantonata īn Dacia, care ar fi avut si pe aici loc de popas. Desigur, lipseste īnsa dovada care sa confirme legenda.

Ajunsi la Malu cu Flori, de asemenea o frumoasa asezare pomicola, ne putem deplasa 3 km spre est, pīna la Pucheni, localitate situata īntr-o mica depresiune subcarpatica de la poalele Muntilor Leaota si vestita prin iscusitii crescatori de animale. Ne continuam drumul pe valea Dīmbovitei, īnca 3 km, spre Laicai, unde saptamīnal (joia) se organizeaza un renumit tīrg si unde, din vechime, se facea schimbul comercial īntre locuitorii cīmpiei, plaiurilor si muntilor. La Laicai a poposit, īn momente de cumpana si poate īntr-o noapte memorabila, Mihai Viteazul si oastea sa, īmbarbatīndu-si ostenii īn vederea grelelor īncercari ce-i asteptau. Tot la Laicai si-a petrecut una din ultimele sale nopti si Tudor Vladimirescu, īnainte de a cadea sub lovitura miseleasca, tradatoare, a eteristilor.

O mica abatere de 3 km, spre stīnga de Laicai, de la drumul principal, ne prilejuieste cunoasterea localitatii Valeni-Dīmbovita, o comuna de harnici pomicultori si crescatori de animale, vrednici pastratori ai portului si obiceiurilor populare muscelene, de unde, revenind la panglica argintie a soselei modernizate (DN 72 A) vom patrunde īn Culoarul depresionar Rucar-Bran.

Accesul dinspre sud īn Culoarul Rucar-Bran se face prin cheile de la Cetatuia (Cetateni), sculptate do valea Dīmbovitei īn formatiunile conglomeratice ale Leaotei. Urmele locuirii acestor plaiuri se pierd īn negura mileniilor. Descoperirile arheologice au scos la iveala vestigiile unor generatii de asezari, de la cele protodacice pīna la cetatile feudale, dovedind o continuitate milenara de locuire. Ea reprezinta cea mai veche cetate de zid geto-dacica din sudul Carpatilor, care a jucat un rol deosebit īn spatiul carpatic al Munteniei, cu legaturi ample si īn alte orizonturi de civilizatie.

Functia comerciala, ulterior vamala, pīna la 1368, a determinat existenta unei vieti economice si spirituale prospere, īnfloritoare pentru asezarile de pe valea Dīmbovitei. Īn antichitate, aici exista un adevarat antrepozit de marfuri provenite din tarile Europei Centrale si de Vest, din rasaritul Europei sau din Orientul Apropiat.

Dar cele mai strīnse legaturi se realizau īntre "dava" de la Cetateni si lumea elenistica, atestate prin ceramica, tesaturi, monezi si alte obiecte specifice descoperite aici. Mai tīrziu, īn epoca feudala, numeroase au fost evenimentele si īntīmplarile petrecute pe aceste plaiuri, pe drumul aspru al Dīmbovitei, unele cu ample rasfrīngeri īn destinul locuitorilor autohtoni. Sa amintim ca pe acest drum transcarpatic au trecut īn vijelia lor distrugatoare hoardele tataresti īn mult pomenitul an 1241. Dupa unele izvoare, pe la Cetateni ar fi poposit si "īngīmfatii cavaleri de la Malta". Dar stravechea vatra de la Cetateni pastreaza cu piosenie, potrivit legendei, urmele celui dintīi "īntemeietor" al Ţarii Romānesti, Basarab I, unde avea īntarita una dintre cele mai importante cetati, probabil controversata "Cetate a Dīmbovitei" ce ar fi fost ulterior distrusa de otomani. Oricum, putem afirma ca la Cetateni au existat acele "generatii de asezari", cu rol de polarizare, ce asigurau paza drumului comercial al Rucarului si Branului, constituind īn acelasi timp un bastion al luptei antioto-mane, un simbol al neatīrnarii si independentei statului feudal al Ţarii Romānesti.

Dupa atītea veacuri, legendele - memoria nescrisa a poporului - pastreaza īnca vii, prin aceste locuri, faptele de arme ale primului īntregitor de tara, Mihai Viteazul, retras din cetatea de scaun a Tīrgovistci aici, īn asteptarea puhoiului otoman. si-a asezat cu iscusinta oastea si, īn taina, a zagazuit apele īnvolburate ale Dīmbovitei īn defileu, spune-legenda, cu ajutorul pieilor de bivol. Otomanii, dupa ce pradara cetatea Tīrgovistei, pīrjolind si alte asezari, au ajuns pe urmele lui Mihai, nebanuind ce li se pregateste. Cīnd s-au apropiat de defileu, ca la o porunca, apele adunate īn spatele barajului, eliberate din strīnsoare, s-au napustit maturīnd totul si īnecīnd ostile otomane prinse īntre peretii īnalti ai Leaotei. Legenda mai spune ca turcii urlau, īne-cīndu-se īn ape, si ca, din urmarit, Mihai Viteazul, prin geniul sau strategic, a prefacut totul īntr-o stralucita biruinta. Dupa cīteva zile Mihai Viteazul, īn trecere pe aceeasi vale a Dīmbovitei, face popas la "Cīrciuma de piatra" de la Laicai, īn drum spre Tīrgoviste.

Īn sectorul cheilor se profileaza un adevarat "cuib de vulturi" - schitul rupestru Negru Voda, situat pe un promontoriu ce domina īmprejurimile. Dupa o ascensiune pe jos de circa 30 minute ajungem la aceasta originala ctitorie, punct din care se deschide un larg orizont spre zona subcarpatica.

Īntreaga constructie, sapata īntr-o stīnca de gresie, este alcatuita din trei īncaperi, avīnd o singura ferastruica si o turla de lemn. Remarcabila este pictura murala interioara a schitului, restaurata īn anul 1840, īn tempera, īn care un loc important īl ocupa chipurile primilor Basarabi. Dintre acestea se detaseaza figura lui Radu Negru Basarab, care a dat si denumirea schitului. Temele abordate sīnt anterioare secolului al XIV-lea, amintind prin tehnica, realizare artistica si rafinament de picturile existente īn Capadochia si Italia sudica, de unde putem trage concluzia fireasca a legaturilor culturale dintre Ţara Romāneasca si tarile mediteraneene.

Pozitia ctitoriei pe promontoriul stīncos al cheilor, pe unde se strecoara apele, ne evoca parca versurile poetului: "Pe o stīnca neagra / īntr-un vechi castel...".

Efortul urcusului este pe deplin rasplatit, atīt de vestigiile istorice, care se īnfatiseaza cu darnicie, cīt si de privelistile ce se deschid spre Muntii Leaota, spre muscelele Cīmpulungului, sau spre dealurile īmpovarate de livezi ale Subcarpatilor. O ascensiune la Cetatuia de la Cetateni echivaleaza cu o incursiune īn trecutul istoric atīt de bogat al acestor plaiuri. De aici, de la Cetateni, se pot organiza atragatoare drumetii pe Valea lui Coman, pīna īn inima Muntilor Leaota, urmīnd drumul forestier, auto sau alte trasee si poteci turistice.

La poalele Muntilor Leaota se īnsiruie asezarile Stoenesti, Dragoslavele si Rucar, ce constituie importante puncte de atractie turistica, dar si loc de pornire spre culmile Leaotei.

Situata īn partea sudica a culoarului depresionar, comuna Stoenesti beneficiaza de o pitoreasca asezare pe valea Dīmbovitei, īntre Muntii Leaota, īn est, Dealul Piatra, prelungirea calcarelor din Muntele Mateias īn Subcarpati. Marea varietate a reliefului este explicata de contactul dintre rocile dure, sisturi cristaline si calcare din unitatile montane, cu cele mai friabile, alcatuite din marne, marnocalcare si argile specifice Subcarpatilor. Pe acest fond, eroziunea a grefat mici bazinete, terase si piemonturi, precum si o lunca destul de īngusta, rolul decisiv īn modelarea reliefului avīndu-l rīul Dīmbovita si afluentii sai Stoeneasca, Badeanca si Valea lui Coman.

Asadar, conditiile naturale favorabile au permis popularea acestui bazinet de la poalele Leaotei.

Desi atestarea documentara a satelor componente comunei Stoenesti este relativ tīrzie - cel mai vechi fiind Stoenesti, atestat īn secolul al XIV-lea - nu ne īndoim de existenta lor anterioara. Īn epoca feudala, cu deosebire, s-au petrecut prin aceste locuri multe īntīmplari si evenimente. Dintre acestea, merita a fi amintite desele popasuri ale voievodului Mihai Viteazul. si astazi, dupa atītea secole, se mai vad pe platoul Malaistea urmele taberei sale din 1595.

O interesanta inscriptie īn slavona, descoperita īn anul 1930, gravata pe un monument īn piatra pe drumul Sloboziei, a fost ridicata īntre 1595 si 1596 pe timpul domnitorului Mihai Viteazul, retras la Stoenesti dupa batalia de la Calugareni cu 8 000 dintre cei mai viteji soldati ai sai. Asa cum este cunoscut, dupa batalia de la Calugareni din 13 august 1595, Mihai Viteazul, desi īnvingator, se retrage din calea puhoiului otoman, condus de Sinan Pasa, distrugīnd totul īn calea sa. Mihai astepta la Stoenesti ajutoarele promise de catre principele Ardealului, Sigismund Bathory, ca si de la voievodul moldovean Razvan Voda, hartuind īn acelasi timp ostile turcesti. Īn octombrie 1599 Mihai reia ofensiva, zdrobind armatele otomane mult mai numeroase, facīnd multi prizonieri si luīnd o prada bogata de razboi. Mare parte din oastea otomana a fost īnecata īn Dunare, astfel ca voievodul īnscrie īn cronica vremii o glorioasa victorie.

Printre alte evenimente ce s-au derulat pe plaiurile Stoenestilor sīnt si cele legate de desfasurarea īn acest spatiu a luptelor din primul razboi mondial, care au lasat urme adīnci īn memoria locuitorilor, a batrīnilor, care si azi povestesc īntīmplarile dramatice din acel timp. Astfel, īn localitatea Slobozia, aflata pe valea Dīmbovitei, pe drumul Dragoslavelor, la numai 4 km de Stoenesti, un monument de marmura ne aminteste, prin inscriptia ce o poarta, ca «īn toamna de durere a anului 1916, dupa batalia de la Pravat si retragerea trupelor romāne, s-a gasit pe acest loc o simpla cruce de brad cu inscriptia: "Sergent Tudose Iacob din Regimentul 60 infanterie cu alti 20 de soldati». Iata, deci, īnca o marturie despre iuresul luptelor si jertfele bravilor aparatori ai plaiurilor strabune.

Localitatea Stoenesti reprezinta si o raspīntie de drumuri. De aici, DN 72 (Tīrgoviste - Voinesti - Stoenesti - Valea Mare-Pravat) se desfasoara īn bucle largi, strabatīnd, pe valea Stoe-neasca, dealul Piatra, de unde avem prilejul sa admiram panorama satului Piatra, lipit .parca īntre munti si cer. Ajunsi pe culme avem o minunata priveliste. Īn vale se zareste panglica argintie a Argeselului, ce se strecoara printre livezile care urca īn trepte largi spre dealul Matau, unul dintre cele mai īnalte din Subcarpati (l 018 m).

Tot din Stoenesti, un drum judetean de circa 6 km strabate valea Dīmbovitei, pe versantul stīng al Muntilor Leaota, pīna la Dragoslavele, trecīnd prin. micile localitati Lunca Gīrtii si Slobozia, care ocupa lunca īngusta a rīului si versantii mai lini ai vaii.

Īn pitoreasca depresiune subcarpatica ce-i poarta numele se afla situat orasul Cīmpulung, atestat documentar īn anul 1300 sub denumirea de Longo Campo. Vocatia istorica indiscutabila poate fi urmarita prin rolul pe care l-a avut īn istoria Ţarii Romānesti, mai ales dupa izbīnda lui Radu Negru Basarab asupra trufasului rege Carol Robert, la Posada, cīnd orasul devine prima capitala a tarii muntenesti, īntre anii 1300-1369.

Este evident ca pozitia geografica a asezarii a fost dintotdeauna deosebit de favorabila mai ales prin adapostul natural oferit de muntii si padurile din jur. Pe de alta parte, situarea sa pe drumul comercial ce patrunde īn culoarul depresionar spre Brasov i-a permis o dezvoltare economica atīt de necesara unei resedinte voievodale. si astazi se mai vad urmele castrului roman de la Jidava, care asigura securitatea drumului strategic ce unea Muntenia cu Transilvania.

Punct vamal pīna īn 1368, orasul Cīmpulung a cunoscut, dupa cum s-au desfasurat evenimentele istorice, perioade de īnflorire, dar si de inevitabil declin.

Orasul de la poalele Mateiasului a fost de-a lungul veacurilor o vestita asezare de mosneni, bucurīndu-se de numeroase privilegii cuprinse īn cunoscuta "Pīnza a orasului", īntocmita īn anul 1747 din porunca domnitorului Constantin Mavrocordat, īn care figureaza 38 de hrisoave si carti domnesti privitoare la Cīmpulung, īntre anii 1559 si 1747.

Dintre obiectivele turistice mai īnsemnate ale orasului mentionam Complexul muzeal Negru Voda, strada Negru Voda, nr. 64, cu vestigii ale unor constructii ridicate probabil de legendarul domnitor īn primul sfert al secolului al XIII-lea. Biserica realizata din piatra cioplita, pe un plan de bazilica romana, a f oct distrusa de cutremurul din 1628 si refacuta de Matei Basarab īn 1635, cīnd voievodul i-a adaugat un puternic zid de aparare. Ulterior, īn anul 1737, īn urma unei incursiuni otomane, edificiul a fost incendiat iar zidurile distruse. Forma actuala a ansamblului este opera de restaurare efectuata īntre anii 1828 si 1832 sub īndrumarea arhitectului Frantz Walet, īn timpul egumenului Filaret Beldiman.

Īn centrul vechi al orasului, īncastrata īntr-o veche cladire, se afla "Crucea juramīntului", (strada Negru Voda, nr. 102), monument istoric modest, dar cu adīnci semnificatii, ridicat īn anul 1674 de comunitatea oraseneasca pentru a dovedi vechile privilegii. Dealtfel, mentinerea principiului autoadministrarii obstei conduse de catre un jude, ajutat de 12 pīrgari, alesi anual dintre fruntasii obstei, s-a mentinut pīna īn anul 1831, fiind īn acelasi timp singurul oras astfel organizat din Principate.

Sub aspect cultural se remarca īnfiintarea unei tipografii, īn anul 1635, din īndemnul lui Petru Movila, īn care au fost tiparite veritabile monumente de bibliofilie: Psaltirea, Molitvenic slavonesc, Cartea de īnvatatura s.a.

Depozitate cu grija si dragoste, vestigiile adapostite īn Muzeul orasenesc de istorie, ori īn cel de etnografie, constituie dovezi incontestabile asupra vechimii si continuitatii popularii acestui teritoriu romānesc.

Muzeul orasenesc de istorie, arta si stiintele naturii, situat īn centrul localitatii, līnga primarie, pe strada Negru Voda, nr. 118, īntr-o cladire monumentala, prezinta trecutul si prezentul orasului si al īmprejurimilor. Dintre exponate, se remarca piesele descoperite īn urma cercetarilor si sapaturilor arheologice efectuate īn vestigiile castrului roman de la Jidava, īn complexul de cetati dacice de la Cetateni, de la Curtea Domneasca din Cīmpulung, de la Leresti si din alte localitati.

Sīnt prezentate īntr-o ordine cronologica produse mestesugaresti, unelte si arme, steaguri de lupta si steagul fostului judet Muscel, sau obiecte ce au apartinut unor mari personalitati care s-au nascut ori au trait īn oras.

Colectia de arta plastica cuprinde numeroase picturi, desene, sculpturi si tapiserii realizate de Teodor Pallady, Corneliu Baba, Henri Catargi, Lucian Grigorescu, Constantin Baraschi, Oscar Han, Aurel Jiquidi si alti maestri ai penelului si daltei romānesti. Sectia de stiintele naturii prezinta, īntr-un tot unitar, exponate naturalizate din fauna romāneasca, cu o predominare a speciilor din zona.

Sectia de etnografie si arta populara a muzeului este adapostita īntr-o cladire monument de arhitectura din secolul al XVI-lea, construita īn stil muscelean, cu parter si etaj, pe strada Republicii, nr. o. Numeroasele exponate īntregesc imaginea despro bogatia, autenticitatea si expresivitatea etnografica a zonei Muscel, frumusetea inegalabila a portului popular romānesc, interiorul casei taranesti, ocupatiile specifice regiunii.

Īn afara acestor importante asezaminte istorice si culturale, īn vechea cetate de scaun a Cīmpulungului exista si alte obiective de larg interes turistic. Astfel, Biserica Baratiei, aflata īn centrul orasului, pe strada Negru Voda, nr. 116, a fost īntemeiata īn secolul al XIII-lea de comunitatea saseasca din oras (originara din Transilvania). De-a lungul timpului, a suferit unele distrugeri, modificari si adaugiri. Turnul clopotnitei, o veritabila emblema pentru acest edificiu, dateaza din anul 1730. Ridicat peste un alt turn vechi, el a fost imortalizat īn cunoscute tablouri semnate de mesteri ai penelului romānesc: Carol Popp de Szathmary si Nicolae Grigorescu.

Īn pitorescul oras de pe Rīul Tīrgului si alte ctitorii au avut un rol īnsemnat īn raspīndirea culturii, dintre care amintim Biserica Domneasca, pe strada Republicii, nr. 12, ridicata īn 1567 de catre Doamna Chiajna, sotia domnitorului Mircea Ciobanul si de fiul lor Petru Voievod, apoi renovata īntre anii 1870 si 1889. Īn incinta sa a luat fiinta o scoala domneasca, īn anul 1669, prin grija lui Antonie Voda.

Īn fata Casei de Cultura se afla bustul lui Negru Voda - realizat de sculptorul Dimitrie Mirea īn 1910 - pe soclul caruia se pot citi urmatoarele: "Memoria luceafarului basarabesc, admiratorii gloriei strabune īnchina acest monument. Cīmpulung, primul scaun domnesc, saluta chipul īn bronz al urzitorului Ţarii Romānesti." īn fata hotelului "Iezer", este situat Monumentul eroilor (Piata Republicii), opera sculptorului cīmpulungean Dumitru Matauanu, care evoca, prin mijloacele specifice artei monumentale, eroismul celor "care au pecetluit cu sīngele si viata lor trecatoare hotarele vesnice ale Romāniei īntregite si nepieritoare" īn timpul marilor batalii din primul razboi mondial la care localnicii au contribuit din plin, prin jertfa lor de sīnge.

Īn apropierea pietei centrale, pe un modest soclu de piatra, īntīlnim bustul lui Radu lui Anghel f 1827-1865), un cunoscut personaj de balada, care, prin ispravile sale, a intrat de mult īn galeria eroilor populari din folclorul muscelean si dīmbovitean. Numeroase case memoriale pot constitui obiective turistice care permit vizitatorului sa patrunda īn universul vietii si operei unor mari scriitori, cum au fost Ion Barbu, Emil Gīrleanu, George Oprescu sau George Ulieru, a unor artisti plastici de renume ca Ion Negulici, Constantin Baraschi sau a unor oameni de stiinta cum ar fi aceea īn care s-a nascut savantul Constantin I. Parhon. Īn timp ce constructiile vechi, monumentale, precum Liceul Pedagogic, Liceul "Dinicu Golescu" (1925-1937), Primaria veche (1928-1934), Palatul de justitie (sfīrsitul secolului al XIX-lea), Casa de Cultura (1907), arunca o lumina asupra arhitecturii de mare originalitate, de factura baroca si neoclasica, vilele presarate mai cu seama īn partea veche a orasului pastreaza nealterata arhitectura musceleana.

Din Cīmpulung se pot organiza excursii, precum traseul ce īnsoteste Rīul Tīrgului, pīna la cabana Voina, accesul fiind facilitat de o sosea asfaltata (22 km). Sate mari si aratoase se īnsiruie la poalele Iezerului (Voinesti, Leresti), vestite prin spiritul gospodaresc si harnicia oamenilor, prin frumusetea si acuratetea arhitecturii muscelene, prin bogatul tezaur etnografic si folcloric, usor de descifrat pentru drumetul iscoditor si mai putin grabit, iubitor al artei noastre populare.

Īn amonte de Leresti, la 5 km, ne īntīmpina amenajarea hidroenergetica cu acelasi nume. Ajunsi la cabana Voina ne vom convinge, pentru a cīta oara, de frumusetea locurilor, de tentatia de a petrece īn aceasta "oaza" de liniste si aer montan, multe zile de vacanta. Cabana Voina reprezinta pentru turisti un important punct de plecare pe traseele de munte din Masivul Iezer-Papusa. Aflata la o altitudine de 950 m, la poalele Muntelui Vacarea, cabana dispune de o capacitate de cazare de 155 locuri.. avīnd program de functionare īn tot timpul anului.

Traseele turistice pornesc chiar din spatele cabanei. Ele strabat īndeosebi Masivul Iezer-Papusa si sīnt, pentru iubitorii drumetiei, minunate prilejuri de a cunoaste frumusetea acestor munti. Un traseu pe care īl recomandam este cel ce urca: pe Iezerul Mare (2 406 m) si la lacul Iezer din masivul cu acelasi nume. Plecam din spatele cabanei Voina, urcīnd pieptis Muntele Vacarea, printr-o padure de amestec, apoi cu molizi, pīna la circa 1600 m altitudine. Pīna īn vīrful Iezerul Mare poteca strabate cumpana de ape dintre Rīusor si Batrīna. Dupa ce ajungem pe vīrful Iezerul Mare poteca coboara putin pīna la circul glaciar ce adaposteste lacul Iezer, adīnc de 5,5 m, dealtfel singurul lac glaciar din acesti munti.

Sugeram drumetilor ca dupa o noapte petrecuta la refugiul Iezer, situat īn apropierea lacului, sa continue drumul pe creasta spre Muntii Fagaras sau Curmatura Oticului si apoi la Pecineagu. Acest traseu īl recomandam numai turistilor experimentati si bine echipati. Timpul necesar este de 7-8 ore. Iarna ascensiunea īn Muntii Iezer este dificila si nu o recomandam.

Admitīnd ca ne-am reīntors la cabana Voina si am ramas aici cīteva zile, revenim la drumul national Cīmpulung - Dragoslavele - Rucar - Bran (DN 73), strabatem localitatea Valea Mare-Pravat, situata la 5 km de Cīmpulung, ce aminteste da crīncenele batalii purtate de armata romāna cu ostile cotropitoare germane īn primul razboi mondial. Din centrul comunei, un drum vechi ne poate duce peste culmile nordice ale Mateiasului, prin saua Pravat, catre localitatea Dragoslavele, drum care este mai putin folosit acum, dupa modernizarea actualei sosele ce trece pe līnga Mausoleul Mateias.

La Namaiesti, localitate situata la circa 8 km de Cīmpulung si 2 km din DN 73 spre stīnga, īn directia noastra de mers, pe valea Argeselului, putem vizita Casa memoriala George Topīrceanu. Īn apropiere se afla un original schit, sapat īn piatra, din secolul al XIV-lea, asemanator celui de la Cetateni. Traversīnd valea Argeselului, pe serpentine largi, ne apropiem de popasul turistic Mateias, situat īn imediata apropiere a Mausoleului, de unde avem o panorama ampla spre Culoarul Dīmbovitei, ca si spre muntii Iezer, Leaota si Depresiunea Cīmpulung. Popasul turistic Mateias, mic dar cochet, asigura conditii modeste de cazare īn casute (30 locuri) si masa la restaurant.

Pe un promontoriu impunator, situat pe versantul sudic al Muntelui Mateias, se afla zidit, īnca din anii 1927-1935, un maret monument, edificat dupa planurile arhitectului cīmpulungean Dimitrie lonescu-Berechet, din calcare de Albesti, pentru a cinsti īntru eternitate gloria si eroismul ostasilor romāni cazuti īn bataliile de aparare a pamīntului sfīnt al tarii, de reīntregire a hotarelor sale, īn primul razboi mondial.

Spre a īntelege mai bine semnificatia monumentului de la Mateias, vom face o scurta incursiune īn paginile istoriei. Īn seara memorabilei zile de 14 august 1916 armatele romāne, concentrate īn jurul arcului carpatic, patrund īn Transilvania prin 18 puncte diferite, pentru a elibera si a reīntregi trupul patriei cu aceasta provincie istorica, stapīnita, īn ciuda faptului ca era locuita de o populatie majoritara romāneasca si asuprita, de Imperiul austro-ungar. Dupa doi ani de lunga asteptare, īn care ostasii nostri sapasera fortificatii, iata a venit clipa mult dorita, cīnd, la orele 20, "Grupul de acoperire Bran", din apropiere de Podu Dīmbovitei, a primit ordinul de lupta. Unele īntīmplari din aceasta perioada au fost maestrit surprinse īn paginile romanului lui Carnii Petrescu - "Ultima noapte de dragoste, īntīia noapte de razboi".

Pe trei coloane principale ostasii romāni pornesc īn noapte spre "punctul vamal" de la Giuvala, unde se dau primele lupte si unde a cazut exemplar )u datorie locotenent-colonelul Poenaru Bordea, prima jertfa din lungul sir ce va urma pentru cauza sfīnta a romānilor - reīntregirea patriei. Dupa un mars triumfal, la 20 august 1916, "Grupul Bran" cucereste satele branene si patrunde puternic īn dispozitivul dusman pe aliniamentul Ghimbav - Vladeni - Halchiu, cooperīnd la dreapta cu "Grupul Predeal". Ulterior ofensiva continua pīna la valea Oltului si Fagaras, dupa lupte crīncene ce secera vietile multor ostasi romāni.

Asa cum se stie, īn toamna anului 1916, dupa lupte īndīrjite date la Turtucaia, īn sudul Dunarii, armatele romāne sīnt nevoite sa se retraga. Grupul de armate dusmane sub conducerea generalului Ma-kensen trec Dunarea, amenintīnd direct sudul tarii si capitala, Bucuresti. Datorita īnzestrarii modeste īn armament si tehnica de lupta, dupa .o rezistenta īndīrjita īn zona culoarului depresionar, "Grupul Bran" se retrage pe pozitii defensive īn apropiere de Giuvala.

Luptele crīncene reīncep īn ziua de 27 septembrie 1916, cīnd atacurile la baioneta dovedesc īnca o data legendara vitejie a ostasilor romāni. Comandamentul german aduce serioase īntariri īn intentia de a īncercui "Grupul Bran" prin Zarnesti, peste Muntele Tamasul. Brigada 8 alpina austro-ungara trece la atac, dar armata romāna reuseste sa stavileasca puternicele atacuri combinate ce se resimt īndeosebi la Rucar si Dragoslavele. Armata romāna se retrage pe un front larg de 33 km, īntre Vama Strunga din Leaota, Dragoslavele si Muntele Clabucet, din nord-estul orasului Cīmpulung, pentru a īmpiedica patrunderea armatelor inamice īntarite cu divizia 22 bavareza si Corpul l de rezerva german, condus de de generalul von Morgen.

Īntre timp, ostasii nostri pregatesc o rezistenta īndīrjita la Mateias, īntr-adevar, pe la Mateias nu se mai putea trece, īncepīnd cu ziua de 30 octombrie aici se dau lupte deosebit de crunte īn care victoria va fi obtinuta de vajnicii aparatori ai independentei tarii, dar cu imense sacrificii īn oameni si materiale. La Mateias, Namaiesti, Pravat, Dragoslavele, Leresti luptele ating o intensitate fara precedent, īnsusi generalul german Pecht, comandantul unei brigazi, recunoaste vitejia ostasilor romāni: "Ei se apara cu dez-nadejdie; pentru fiecare metru patrat din pretioasele lor plaiuri, lupta cu o īndīrjire surprinzatoare". (Atanasiu Victor, 1976). Cu mīna īnclestata pe arma si cu deviza devenita lait-motiv al eroismului romānesc "Pe aici nu se trece!", ostasul romān, taranul anonim venit din toate colturile patriei, īsi face cu prisosinta datoria fata de glia strabuna.

Pentru a cinsti memoria celor cazuti pe cīmpul de onoare, cīmpulungenii edifica un monument evocator, care īnsa, din lipsa de fonduri, se īnalta cu dificultate pe parcursul a 8 ani. Dupa o bucata de vreme, datorita deteriorarii partiale a monumentului, la care se adauga fisurile provocate de cutremure, a fost necesara restaurarea lui.

Mausoleul Mateias a fost reintegrat circuitului turistic destul de tīrziu. Ample fresce care zugravesc principalele momente din istoria nationala, scene de razboi si nume de localitati sapate īn piatra eternizeaza gloria strabuna ce caracterizeaza poporul nostru iubitor de libertate si independenta.

Basoreliefurile impunatoare care semnifica "Pe aici nu se trece!" domina brīul monumentului. La partea superioara a basoreliefului, īntr-un vas de piatra, arde o flacara vesnica, simbolizīnd eterna iubire de patrie, eroismul legendar al romānilor. Subsolul mausoleului adaposteste osemintele a 500 de eroi ai neamului cazuti la datorie, comandanti, ofiteri superiori, gradati si īndeosebi soldati, care au schimbat pentru o vreme plugul cu pusca īntru apararea pamīntului natal.

Mausoleul Mateias constituie pentru tinerele generatii o veritabila lectie de istorie si patriotism, un generos prilej de rememorare a unor pagini nepieritoare din lungul sir de lupte ale poporului romān pentru libertate si independenta. Turnul mausoleului ofera o panorama de neuitat asupra īmprejurimilor Mateiasului, asupra vailor si muntilor, asupra acestor plaiuri iubite, de istorie si legenda.

La Dragoslavele putem ajunge folosind drumul national Cīmpulung - Dragoslavele - Rucar - Bran (DN 73), care coboara īn serpentine largi pe culmea Mateiasului, sau urmīnd drumul judetean care īnsoteste valea Dīmbovitei, de la Stoenesti, cale de 8 km. Localitatea Dragoslavele este situata īn depresiunea cu acelasi nume, dominata de vīrfurile Piatra Dragoslavelor (l 434 m), īn est, si Mateias (l 239 m), īn vest.

Straveche asezare, Dragoslavele continua un sir neīntrerupt de forme de habitat īnca de pe vremea dacilor. Īn feudalism, rolul de "vama", īmpartit uneori cu Rucarul, i-a conferit, īn anumite perioade istorice, statutul de "sat de hotar" cu toate atributele ce deriva din aceasta. Dealtfel, vama de la Cīmpulung a fost mutata initial la Dragoslavele, nu departe de actualul local al scolii, punctul vamal fiind evidentiat printr-o inscriptie īn slavona. Īn documentele istorice o īntīlnim sub denumirea de "vama Dīmbovitei" sau "vama Dragoslavele si Rucar". Iata de ce economia satului (pastorit, exploatare forestiera, prelucrarea calcarului) a fost antrenata de timpuriu īn schimburile comerciale ce se efectuau īntre provinciile romānesti, prin folosirea drumului transcarpatic al Branului.

La Dragoslavele a existat din vechi timpuri o raspīntie de drumuri. Aici se īntīlnea vechiul drum de pe valea Dīmbovitei, cu drumul de culme, ce porneste din Cīmpulung, trecīnd prin localitatea Namaiesti si saua Pravat (895 m), astazi mai putin folosit datorita construirii soselei modernizate de peste Mateias.

Frumoasa asezare Dragoslavele ofera posibilitatea de a cunoaste arhitectura musceleana, monumentele istorice, portul popular de o sobra frumusete, precum si nedezmintita ospitalitate a locuitorilor. Vatra satului s-a extins considerabil, iar noile gospodarii, adevarate vile de munte, stralucind de curatenie, au dus la unirea cu Rucarul, īn nord, si Stoenesti, īn sud, dezvoltīndu-se astfel tipul de sat "strada".

Prin potentialul sau turistic, Dragoslavele poate fi considerat "sat turistic", datorita atīt frumusetilor naturale, cīt si celor de interes istoric. Dintre monumentele istorice retin atentia vechea biserica domneasca, situata īn centrul comunei, construita pe vremea cīrmuirii domnitorului Grigore Ghica si a sotiei sale Maria Sturza, datīnd din anul 1661, apoi schitul de lemn de la Podisor, asemanator constructiilor maramuresene de acest gen, ca si crucea ce aminteste de fosta vama dragosloveana. Interesante puncte de belvedere sīnt vīrful Mateias (l 239 m), saua Pravat (895 m) din Muntii Iezer-Papusa si Piatra Dragoslavelor (l 434 m) din Muntii Leaota.

RUCĂR - SIMBOL AL CIVILIZAŢIEI CARPATICE ROMANEsTI

Asezat īn frumoasa depresiune cu acelasi nume de la poalele muntilor Leaota si Iezer-Papusa, la confluenta Rīusorului cu Dīmbovita, Rucarul este unul dintre cele mai mari si mai vechi sate romānesti de munte.

Desi atestat documentar abia īn a doua jumatate a secolului al XIV-lea, īntr-un document din 1368, Rucarul continua neīntrerupt o straveche vatra de locuire ale carei urme se pierd īn negura istoriei. Astfel, primele dovezi certe ne arata existenta aici a castrului roman de la Scarisoara, din vremea stapīnirii romane īn Dacia, care asigura īn principal paza drumului transcarpatic al Branului.

Meleagurile rucarene au fost, īn decursul secolelor, martore ale unor mari evenimente din istoria romānilor, īncepīnd cu legendarul Radu Negru Basarab din tinuturile transilvanene, mai precis din Fagaras, īn anul 1290, dupa cum consemneaza slova cronicarilor: "Iar cīnd a fost cursul anilor de la zidirea lumii 6798, iar de la Hristos 1290, fiind īn Ţara Ungureasca (Transilvania, n.n.), un voievod ce l-a chemat Radu Negru Voievod, mare herteg pre Amlas si Fagaras, īn zilele lui Andrias crai, ridicatu-s-au de acolo cu toata casa lui si cu multime de noroade: romāni, papistasi, sasi si de tot felul de oameni pogorīnd de pe apa Dīmbovitei au īnceput a face tara noua", scrie Letopisetul Ţarii Romānesti.

Trecerea primului voievod al muntenilor, Radu Negru Basarab, pare a fi confirmata de numeroasele ctitorii si asezaminte din preajma, de la Cīmpulung, Cetateni si Namaesti, alaturi de traditia orala ce coboara īn vechile legende īnmiresmate de patina veacurilor. Cīteva decenii mai tīrziu, la Posada (1330), ce dupa unii s-ar situa īn apropiere de Rucar, la Pleasa Posadei, a fost īnscrisa una dintre cele mai glorioase pagini din istoria noastra, surprinsa īn cunoscuta Cronica pictata de la Viena.

Functia vamala pe care a detinut-o Rucarul, vreme de cīteva secole, s-a rasfrīnt asupra dezvoltarii sale, prin statutul special de care se bucura īn cadrul organizarii Ţarii Romānesti. Un hrisov emis la 25 iulie 1634, īn vremea domniei lui Matei Basarab, prin care Rucarul este scutit de anumite dari si biruri, glasuieste: "... Rucarul este la marginea tarii domniei mele si poarta greutate si nevoie mare si mare suparare pentru treburile si slujbele domniei mele si face mare cheltuiala pentru soli... si supravegheaza muntii si marginile tarii si vama dornici mele si īnca de la alte greutati si nevoi sufera pentru trecatoare" (Gheorghe Pārnuta, 1972).

De-a lungul vremurilor s-au perindat pe la Rucar numerosi voievozi cu ostile, fie īn retragere spre locurile sigure din Carpati, spre Bran si Brasov, īn vreo alianta antiotomana, fie īn vreo incursiune spre pamīnturile transilvane ale Fagarasului si Almasului, stapīnite de domnii munteni. Astfel, pe aici s-au scurs osti sau au poposit domnitorii munteni Radu Paisie (1541), Mircea Ciobanul (1550), Patrascu Voievod (1556), Mihai Viteazul (1598), apoi serban Voda (1604), Mihnea al III-lea (1658), Constantin Brīncoveanu (1690) si multi altii.

si oaspeti straini de seama au strabatut aceste locuri, precum regele Suediei, Carol al XII-lea, īn anul 1712, dupa batalia de la Poltava. Evenimentele anului revolutionar 1848 se rasfrīng si aici, la Rucar, unde se refugiaza guvernul provizoriu. La Rucar au fost gazduiti fruntasii revolutionari stefan Golescu, Gheorghe Magheru, Christian Teii, Nicolae Balcescu si altii, gasind ospitalitate si īntelegere la mosnenii rucareni. De altfel, Nicolae Balcescu preconiza un rol deosebit localitatii pe care īnsa evenimentele ulterioare nu-l vor confirma.

Intrarea tarii noastre īn vīrtejul primului razboi mondial avea sa aiba urmari importante si asupra Rucarului, unde se vor purta batalii crīncene, īn care si fiii localitatii īsi vor avea partea lor de eroism īn apararea plaiurilor natale.

Obstea mosneneasca din Rucar a fost tipica pentru tinuturile muscelene. Numeroase documente atesta vechimea, modul de organizare si conducere, dar si elementele de destramare a ei. Īn ansamblu, obstea a jucat un rol deosebit īn viata rucarenilor. Stapīnirea īn devalmasie " .. . din cīmp, din apa, din munti, din silistea satului si de peste tot hotarul" - dupa cum glasuiesc documentele din secolul al XVI-lea - s-a rasfrīnt īn evolutia vetrei satului, īn dispunerea proprietatilor, īn bogatia obiceiurilor si datinelor.

Dezagregarea obstei rucarene devine evidenta īncepīnd cu secolul al XVI-lea, dar īndeosebi īn cele urmatoare, datorita unor cauze complexe, din care mentionam patrunderea elementelor capitaliste īn sistemul autarhiei feudale, infiltrarea unor straini, dezvoltarea mestesugurilor si comertului. Tensiunea acumulata de obstea mosneneasca īntr-o seculara lupta cu cei care voiau s-o destrame s-a materializat īn rascoala din 1911, soldata cu numeroase victime, care a avut un ecou pīna dincolo de hotarele tarii.

Pe fondul unor nemultumiri mai vechi, amplificate de marea rascoala taraneasca din 1907, mosnenii se ridica īn 1911 la lupta īmpotriva exploatarii, precum si a uzurparii unor drepturi strabune de catre P. Bastea, un negustor grec infiltrat īntre stapīnii obstei. Litigiul a īnceput de la taierea unei paduri ce apartinea obstei rucarene. El se amplifica si capata un aspect popular, transformīndu-se īntr-o veritabila miscare.

Īn fata situatiei, autoritatile reprima sīngeros pe tarani si trimit īn acest scop la Rucar o companie de jandarmi īnarmati, care aresteaza si maltrateaza īn mod salbatic circa 30 de fruntasi ai obstei. Sub escorta, acestia sīnt dusi la Cīmpulung unde se continua cercetarile, dar si maltratarile. Mosnenii trimit delegati la Bucuresti, dar interventiile lor ramīn fara rezultat, autoritatile aparīndu-si dealtfel, prin Bastea, propriile averi.

Facīnd bilantul anului 1911 prestigioasa publicatie "Facla" rezuma astfel situatia: "Iata un sat īntreg - Rucarul - batut, schingiuit, sīngerat". Asadar, evenimentele prilejuite de rascoala din 1911 se constituie īntr-un moment de seama pe drumul luptei seculare a rucarenilor pentru dreptate, libertate si o viata mai buna.

Sub aspect economic, cresterea animalelor a ramas o ramura importanta cu vechi traditii īn viata Rucarului. Prelucrarea laptelui si prepararea brīnzeturilor sīnt atestate de numeroase documente, ca cel din anul 1687, care arata cum se preparau brīnzeturile īn cartierul numit azi "Caserie", precum si comertul cu produsele lactate la care participau si rucarenii. Catagrafia din anul 1892 ne arata ca locuitorii din Rucar aveau circa 40 000 oi, care se cresteau īn muntii din jur.

Exploatarile forestiere au de asemenea vechi traditii īn partea locului, lemnul padurilor rucarene constituia o importanta marfa la export. Exista documente care ne dezvaluie ca lemnul de brad si de molid din padurile locului se exporta īn Imperiul Otoman, fiind folosit la confectionarea catargelor pentru ambarcatiuni fluviale si maritime. Transportul lemnului a generat si aparitia "drumului lemnului", ce se suprapunea si era complementar cu "drumul oilor" si "drumul varului". Dovada ritmului defrisarii padurilor si prelucrarii primare a lemnului o constituie existenta a 60 de ferastraie, pe Dīmbovita, Rīusor si afluentii lor, īn anul 1857. Preluīnd aceste traditii, īntreprinderea forestiera din Rucar concentreaza astazi circa l 500 lucratori proveniti īn special din Rucar si din satele vecine.

Dezvoltarea economiei forestiere a atras dupa sine si o stimulare a turismului. Ne referim la faptul ca amenajarile respective - cabane, cantoane - sprijina turismul, putīnd deveni gazde ospitaliere pentru cei doritori de drumetii īn muntii Iezer-Papusa, Leaota, Piatra Craiului.

Rucarul este si o adevarata vatra culturala. Aici īsi are īnceputurile formatia corala din Rucar ce dateaza din anul 1886. Un eveniment cultural deosebit l-a constituit īnfiintarea la Rucar, īn 1971, a "Societatii culturale Ion Barbu", fiind la acea data prima societate culturala la sate din tara.

Din Rucar s-au ridicat personalitati marcante alo vietii noastre culturale. Printre acestea īl amintim pe īnvatatorul Ion D. Petrescu (1818-1903), participant activ la revolutia de la 1848, publicist de talent si autor al unor lucrari istorice valoroase: "Descalecarea lui Negru Voda si cetatea sa de pe Dīmbovita", "Radu cel Mare", "Tīrgoviste" etc. Tot astfel, poate fi mentionat istoricul autodidact Dimitrie Bajan, provenit dintr-o veche familie de mosneni rucareni, care a publicat īn anii 1928-1929 "Studii privind documente de la Arhivele Statului" si "Crucea juramīntului", fiind un bun cunoscator al istoriei acestor locuri.

Īn domeniul literaturii, scriitorul Mihai Lungeanu s-a remarcat prin volumul "Īn sarbatori" (1910), premiat mai tīrziu de catre Academia Romāna, alaturi de "Comoara lui Prīslea", "Povesti", īn care autorul surprinde aspecte ale vietii rucarenilor. Tot la Rucar, īn anul 1895, vede lumina zilei Dan Bar-bilian (pe numele sau literar Ion Barbu), matematician si poet. Alaturi de cercetarile sale originale īn domeniul geometriei, poetul a adus o importanta contributie la afirmarea liricii romānesti prin cunoscutele volume de poezie "Dupa melci" (1928), "Joc secund" (1930), "Ochean" (1964). La Rucar au creat si alti mesteri ai literaturii romānesti, cum a fost Tudor Musatescu, iar plaiurile rucarene au reprezentat tentatii benefice si pentru Nicolae Iorga sau Camil Petrescu.

Potentialul turistic al Rucarului este dat de īmbinarea fericita a conditiilor naturale cu cele ale activitatii umane, de vestigiile istorice, de folclorul si portul local. Īn primul rīnd este necesar a fi subliniat relieful variat, extrem de atragator, īn care cheile Ghimbavului, Dīmbovitei si Dīmbovicioarei ciin apropierea localitatii sīnt tot atītea puncte de popas si īncīntare pentru iubitorii poeziei naturii. Dealurile din apropierea Rucarului, dealul Pleasa Capitanului (l 361 m). Dealul Crucii (l 022 m), Posada (811 m), Pleasa Posadei (1072 m), sīnt splendide puncte de belvedere, nu numai pentru panorama neasemuita a asezarii sau valea Dīmbovitei, ci si pentru mai departe, spre orizonturile montane ale Pietrei Craiului, Leaotei si Iezerului.

Asezarea īn sine, beneficiara a unui topoclimat favorabil si depozitara a unor valori istorice, etnografice si folclorice, este īn masura sa dirijeze spre ca un flux turistic.

Turistii care se opresc la Rucar au posibilitatea sa admire arhitectura rucareana, tipic musceleana, ce se caracterizeaza prin acuratetea si armonia liniilor si volumelor, īmbinīnd īn chip fericit pitorescul cu functionalitatea. Rafinamentul constructiilor este rezultatul unor stravechi īndeletniciri, mesterii locali, adevarati artisti, inspirīndu-se din monumentalitatea si armonia peisajului, din cutezanta muntilor si din frumusetea codrilor seculari. Stīlpii din lemn ai caselor, daltuiti cu arta, exprima puritatea si frumusetea sufletului romānesc atīt de evidente īn aceste binecuvīntate locuri daruite de natura si sporite īn frumusete de oameni.

Bogatia si frumusetea portului popular rucarean au impresionat īnca de mult pe unii maestrii ai penelului, cum au fost Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, care īn "Rucarencele" lor au prins ceva din inefabilul orizont spiritual rucarean. Policromia de o mare varietate si armonie, motivele populare specifice muscelene au facut din portul popular rucarean un veritabil mesager al artei si culturii populare din partea locului.

Aceste stravechi īndeletniciri sīnt īn prezent reluate, stimulīndu-se spiritul creator mai cu seama al femeilor, aceste modeste artiste, care creeaza adevarate basme īn culori, īn lungile ierni de munte, obiectele lor bucurīndu-se de mare interes īn cadrul expozitiilor si manifestarilor etnografice.

Tezaurul folcloric se caracterizeaza printr-o tematica vasta, īn care elementul dominant este legat de economia pastorala. Cīntecele, baladele, doinele sīnt strabatute de problematica vietii pastorale, cu īndelungata traditie si cu radacini istorice īndepartate. Unele productii evoca viata si ispravile unor eroi de balada din partea locului, īntr-una din acestea se aminteste de eroul de balada Stanciu: "Sus la plaiul muntelui, Sub cetina bradului si foita fagului, La Valea Ivanului De sub Piatra Craiului E cerdacul Stanciului".

Obiceiurile de iarna, sezatorile folclorice, "nunta rucareana" reprezinta de fapt ferestre spre orizontul spiritual rucarean, īncarcat de simboluri si semnificatii. Asadar, plaiurile Rucarului sīnt bogate īn evenimente istorice, iar cadrul natural, arta populara, folclorul traditional se constituie īn adevarate comori ce se cer a fi cunoscute si apreciate de catre drumetul ce poposeste aici, dar nu spre a se urca grabit īn masina, pentru a pleca, ci pentru a ramīne cīteva zile sau macar cīteva ore.

FUNDATA - RECORD DE ĪNĂLŢIME ĪN CARPAŢII MERIDIONALI

La poalele maiestuosului masiv al Pietrei Craiului, ocupīnd nivelurile superioare ale platformei branene (l 200-l 300 m), se afla una dintre cele mai īnalte asezari carpatice romānesti, localitatea Fundata.

Desi atestarea documentara este tīrzie (1762), satele Fundatei reprezinta expresia materiala a ascensiunii habitatului īn Carpati, pentru valorificarea bogatelor resurse naturale oferite de spatiul montan. Aceste asezari - Fundata, Fundatica, sirnea - au beneficiat de o avantajoasa pozitie geografica, la cumpana de ape dintre Dīmbovita si Rīul Turcului, īn apropiere de vechiul drum transcarpatic al Branului.

Viata pastorala a cunoscut īn anumite perioade adevarate momente de īnflorire. Transhumanta practicata īn satele branene a cuprins si Fundata. si astazi īn satele Fundatei multi locuitori continua stravechea īndeletnicire - pastoritul. Dealtfel, dupa īncarcatura de animale pe hectar, Fundata ocupa unul dintre locurile de seama īn rīndul satelor carpatice.

Numeroase sīnt manifestarile folclorice legate de pastorit. Sa amintim doar "nedeile muntilor", sarbatoare reluata īn ultimii ani la Fundata. Dar, pentru īntelegerea importantei acestor manifestari este necesara o scurta incursiune istorica.

Denumirea de nedeie deriva, probabil, dupa multi cercetatori, din cuvīntul slav nedelja - duminica, cu sens de sarbatoare. "Constatam īnsa ca astazi - seria Ion Conea īn 1936 - prin nedeia romāneasca se īntelege o sarbatoare unica peste an. Īnseamna, deci, ca trecīnd īn romāneste, cuvīntul vechi slav a fost primit si īntrebuintat cu alta acceptie. Asa dar, ce vor fi fost īn trecut nedeile? Au fost ele niste simple serbari si petreceri de tineret? sau au fost tīrguri? sau au fost, īn sfīrsit, si una si alta?..." si mai departe, acelasi subtil cercetator al geografiei umane carpatice, scria: ".. . Īn anii cīnd se īntemeiau cele doua state feudale romānesti din estul si sudul Carpatilor, nedeia carpatica nu era altceva decīt o petrecere pe culmile muntilor, legata bineīnteles de pastoritul montan".

Prima atestare documentara a nedeii carpatice dateaza din anul 1373 si se refera la Cornu Nedeii din Carpatii Orientali, fiindu-ne prezentata ca "o petrecere pe munti". Nedeile, aceste "tīrguri de doua tari", cum erau cunoscute īn documente, se constituiau īn sarbatori ample pe culmile Carpatilor, aratīnd intensa viata pastorala care palpita īn spatiul montan. Īn muntii vecini Culoarului depresionar Rucar-Bran se organizau asemenea nedei īn Poiana Sīntilia din Leaota, :n muntii Capitanu si Gainatu din Iezer-Papusa, Ia nord de Cīmpulung, la care, daca le adaugam si pe cele din Fagaras si Bucegi, capatam imaginea unor asemenea sarbatori, multe dintre ele legate direct de īndeletnicirile pastorale.

Nedeile s-au desfasurat veacuri de-a rīndul īn poienile īnalte ale muntilor, la poale de padure, līnga izvoare, reunind anual o multime de locuitori din satele montane si din Subcarpati, dar si din regiuni mai īndepartate. Dupa o lunga perioada de īnflorire, nedeile "migreaza" īn regiunile subcarpatice. ... Sa ne imaginam vremea unei nedei de "Sīntilie" nu departe de Rucar, īntr-o poiana pitoreasca, aleasa cu grija, īnca de dimineata urca grupuri de oameni - barbati, femei, copii, batrīni si tineri - pentru a petrece o zi de sarbatoare, a schimba o vorba, a vinde si a cumpara, a face legaturi pentru o viata. Umbrare mari, pentru a preveni vreo ploaie, repede stīrnita de norii īnselatori, stau gata pregatite. Negustori de tot felul, unii veniti din locuri mai īndepartate, si-au expus marfurile īn voie, lautarii cīnta īndracit īn mijlocul horelor pe care le īncing flacaii si fetele, īn straie noi, de sarbatoare. Batrīnii s-au adunat īn pīlcuri, vorbind despre una si despre alta, dar mai ales despre pastorit, despre lungile lor drumuri de transhumanta, iar vreunul, mai bun povestitor, istoriseste pataniile sale, despre vremea mereu schimbatoare, sau despre vicleniile hotilor ce nu de putine ori īi atacau. Femeile vorbesc, desigur, de-ale lor, grijulii sa-si casatoreasca fetele si baietii cīt mai repede, īn vreme ce ochii lor alearga dupa nepotii ce se zbenguie prin multime. Petrecerea tinea astfel ore īn sir si, la un semnal, nedeia se desfacea, cu regretul tinerilor ca a fost atīt de scurta ...

Oamenii coborau la treburile lor, dar ecoul sarbatorii mai staruia īn inimile tuturor. Bacii, cu oamenii lor, plecau, pe poteci numai de ei stiute, spre stīne si odai pentru a-si relua munca de zi cu zi, aceeasi din vremea dacilor ...

De-a lungul secolelor, manifestarile complexe ale nedeilor (de petrecere, de schimburi comerciale, de cunoastere, de casatorie) au constituit liantul sufletesc ce a unit pe romāni de pe toti versantii muntilor, expresie a continuitatii unor stravechi datini.

Reluarea nedeii de la Fundata, īncepīnd din anul 1969, este o fericita initiativa a localnicilor, care, la fiecare sfīrsit de iulie, aduna multimi impresionante de oameni: Este evident ca nedeia de la Fundata are, īn zilele noastre, o alta semnificatie, īndeosebi cultural-artistica si folclorica, reunind formatii si interpreti din judetele Arges, Brasov, Dīmbovita, Prahova si din alte zone ale tarii, pastratori ai traditiilor, dar si creatori de noi nestemate folclorice. Nedeia de la Fundata, redevenita traditie, reprezinta o importanta atractie turistica pentru numerosii drumeti si- excursionisti, dornici sa participe la o serbare de atare proportii īn poienile din apropierea centrului satului, nu departe de drumul national care strabate culoarul.

Alaturi de nedeie, merita, desigur, sa amintim si alte obiceiuri derivate din ocupatia pastoritului, deosebit de dezvoltate aici, īn culoar, īn satele Fundatei, dintre care mentionam: "īmpartitul muntilor" - reflex peste veacuri al stapīnirii īn devalmasie a pasunilor si fīnetelor montane din muntii limitrofi; de asemenea, "masura laptelui", "īnsemnarea cilor^u si "ravasitul oilor".

Satul risipit pe plaiurile blīnde, ca un cīntec, ale platformei branene, formele carstice care aduc o nota de spectaculozitate, apropierea de impunatoarea creasta a Pietrei Craiului, dar si de Muntii Leaota, puritatea deosebita a aerului, Fundata fiind considerata o statie-etalon īn privinta lipsei poluarii aerului, bogatia folclorului branean sīnt tot atītea elemente care probeaza necesitatea intensificarii turismului īn zona.

O vacanta de cīteva zile la Fundata, Fundatica sau sirnea echivaleaza cu o evadare īntr-un univers inedit, odihnitor si placut.

BRAN - ITINERAR ISTORIC

Pe un promontoriu, ce domina īmprejurimile, se afla, crescut parca din trupul unei uriase stīnci, Castelul Bran, daltuit cu truda si īnnegrit de scurgerea atītor veacuri. Construit de mesterii brasoveni īn urma privilegiului din 19 noiembrie 1377 acordat locuitorilor de la poalele Tīmpei de catre Ludovic de Anjou, castelul va juca un rol deosebit īn viata provinciilor aflate de o parte si de alta a Carpatilor Meridionali, asigurīnd īndeosebi securitatea drumului comercial ce strabatea culoarul de la Bran, spre Rucar, īnca din timpuri stravechi.

De fapt, cetatea Bran facea parte dintr-un sistem vast de aparare a Transilvaniei, incluzīnd, īntre altele, cetatile Severin si Talmaciu, sistem de fortificatii ridicat īn calea popoarelor migratoare, īntre care cumanii si tatarii erau cei mai de temut. Patrunderea otomanilor īn Peninsula Balcanica va constitui un real pericol nu numai pentru tarile romāne, ci si pentru Europa Centrala. Avīnd, asadar, un declarat rol strategic, cetatea Bran īsi va subordona functionalitatea acestui scop. Modificarile ulterioare pe care le-a suferit vor accentua rolul de vama si mai ales ele "cap de pod" īn Culoarul depresionar Bran-Rucar.

Īnca de la edificarea sa, cetatea a fost īnzestrata cu o "garnizoana de arcasi si balistari", iar pentru īntretinerea personalului cetatii i-a fost atribuit un domeniu format din 12 sate din Ţara Bīrsei: Baciu, Turches, Cernatu, Satulung, Tīrlungeni, Zizin, Purcareni, Crizbav, Apata, Budila, Zarnesti si Tohan. Istoria zbuciumata a cetatii Bran face parte din istoria complexa a legaturilor dintre provinciile istorice romānesti, īn decursul evului mediu. Stapīnirea cetatii de catre principii transilvaneni, de municipalitatea brasoveana sau de catre domnitorii munteni avea sa se reflecte fidel mai cu seama īn amplificarea relatiilor seculare dintre Ţara Romāneasca si Transilvania, de fapt īntre primele capitale valahe de la Cīmpulung si Tīrgoviste cu burgurile ardelene, īntre care Brasovul a detinut īntīietatea.

Cetatea Bran a exercitat īnca de la edificarea sa o puternica influenta asupra satelor branene, atīt prin statutul acestor "sate de hotar", ce se bucurau de o anumita autonomie, cīt si prin relatiile conducatorilor cetatii cu colibasii (jelerii) b'raneni, de multe ori deosebit de tensionate.

Īn urma tratatului de alianta antiotomana īncheiat īntre Mircea cel Batrīn si Sigismund de Luxemburg, semnat la Brasov īn 1395, Branul intra īn stapīnirea domnitorilor munteni, care īi vor amplifica, fireste, rolul comercial. Astfel, amintim cunoscutul privilegiu acordat de Mircea cel Batrīn negustorilor brasoveni, prin care īntarea "asezamintele ce le-au avut de la stramosi pentru vama, prin tīr-gurile din Ţara Romāneasca si pe drumul de la Brasov, prin trecatoarea Branului pīna la Braila" (Titus Hasdeu, 1979).

De-a lungul veacurilor, cetatea Bran a suferit numeroase modificari si adaugiri, determinate de rolul si importanta sa ca bastion īn calea navalirilor otomane, punct strategic si vamal īn Drumul Branului. Arhitectura edificiului, specifica secolului al XIV-lea, a fost initial subordonata rolului de cetate, folosind din plin avantajele oferite de pozitia strategica defensiva īn relieful montan īnconjurator. Astfel, planul īntregii constructii este neregulat, edificiul fiind prevazut cu trei turnuri de supraveghere si aparare, dispuse īn functie de rolul fiecaruia - de supraveghere, tragere sau aparare.

Modificari importante īn īnfatisarea castelului survin īn secolul al XVII-lea, cīnd constructiei i se adauga un nou turn pe latura de sud. Se construieste, de asemenea, o scara mobila de lemn specifica cetatilor medievale. Refacerea si aspectul actual este datorat īn general aceleiasi municipalitati brasovene la sfīrsitul secolului trecut (1883-1886). Renovarea completa a monumentului a fost realizata īn perioada interbelica (1922-1929).

Īncaperile seculare ale cetatii adapostesc īn prezent valoroase elemente, īn care arta gotica si cea baroca se īmpletesc armonios cu arhitectura rustica medievala transilvaneana, conferind astfel īntregului ansamblu o indiscutabila si fermecatoare aura romantica.

Se impun, īndeosebi, colectiile de mobilier gotic si baroc, colectiile de pictura si sculptura, de portelanuri si arme medievale, alaturi de valoroase colectii de icoane pe sticla, īntregite de numeroase trofee de vīnatoare, toate cu scopul de a reda cadrul si atmosfera veacurilor trecute.

Curtea interioara impresioneaza prin verticalele īndraznete, care, alaturi de masivitatea curtinei, denota maiestria si ingeniozitatea atītor mesteri anonimi, care s-au inspirat parca din privelistile monumentale din jur. Spectacolele de "sunet si lumina", concertele muzicale gasesc aici un decor autentic, constituind īn acelasi timp atractii de elevata valoare si tinuta artistica. ...De la nivelul ultimului etaj se poate admira una dintre cele mai fermecatoare privelisti carpatice, asezarile branene lipite parca de munti, dominate de maretia grava a Bucegilor si a Pietrei Craiului.

Dar Branul semnifica īn acelasi timp si o "poarta" īn cultura romāneasca. Pe acest drum īncarcat de istorie, solii negustorului Neacsu din Cīmpulung duceau judelui Brasovului, Johannes Benkner, vestea navalirii turcilor la Dunare. Vestea era transpusa īntr-o scrisoare īn limba romāna, care constituie si īn prezent una dintre primele marturii scrise īn limba noastra: "I pak (si iarasi) dau stire domniei tale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu ca īmparatul au iesit din Sofiia si aiminterea nu e, si se-au dus īn sus pre Dunare..." (Titus Hasdeu, 1979).

Tot pe Drumul Branului l-au purtat pasii si pe diaconul Coresi, care parasea tiparnita sa din Tīrgoviste pentru a zidi din slova cartilor izvoare de slova romāneasca īn haina chirilica si īn Scheii Brasovului, de unde vor sorbi lumina atītea generatii de romāni transilvaneni, constrīnsi de vicisitudinile vremurilor. Martor prin veacuri si vecin cu vesnicia Bucegilor, coborītor parca din paginile īngalbenite ale vreunei cronici pictate anonime, loc de secrete aliante si īntelegri antiotomane, popas īn calea negustorilor din cele patru zari, vama nedreapta si vremelnica, turnurile zvelte ale castelului strajuiesc si astazi satele branene si intrarea īn culoarul depresionar.

Īn apropierea Castelului Bran, de fapt īn fostul parc al cetatii, ca o dovada a grijii permanente pentru conservarea civilizatiei carpatice, a fost amenajat un Muzeu etnografic, reprezentativ pentru zona Branului, care reuneste ansambluri de gospodarii taranesti, forme de habitat temporare si instalatii de tehnica poulara. Muzeul etnografic din Bran este o fereastra deschisa larg spre civilizatia rurala carpatica, plamadita aici din veacuri īndepartate.

Branul, stravechea poarta carpatica, s-a racordat de-a lungul timpului la efortul general de cladire a unei vieti noi. Urmasii vestitilor pastori transhumanti, ori ai jelerilor veniti din Muntenia, de peste munti, au devenit iscusiti mīnuitori ai masinilor si utilajelor complexe īn īntreprinderile industriale din Rīsnov, Tohan, Zarnesti si Brasov. Din Bran se pot īntreprinde numeroase ascensiuni īndeosebi īn Bucegi, dar si īn Piatra Craiuiui, prin Pestera, sirnea si Ciocanu.

Spre Masivul Bucegi sugeram urmatoarele trasee:

Bran-Clincea-vīrful Omu (2 505 m)

Mijloace de acces: drumul comunal prin Poarta si poteca marcata (banda rosie); timp de parcurs: 7-8 ore.

Traseul īncepe din cartierul Poarta (Bran) folosind mai īntīi drumul comunal pīna la biserica satului. De aici urmarim un drumeag de carute, care lasa īn partea dreapta izvoarele vaii Poarta, iar īn partea stīnga bazinetul Sohodolului. Urcam Muchia Panicerului, iar dupa ce trecem prin poiana cu acelasi nume, apoi prin poienile Zanoaga si Clincii ajungem īntr-o portiune de creasta strajuita de turnulete de piatra - "La Stīnci". Trecem prin pajisti largi si īnierbate, obīrsia Urlatorii Clincii, dupa care, īn urcus mai accentuat, poposim pe culmea Ţiganesti de unde se deschide o frumoasa perspectiva asupra vailor Malaesti si Gaura, precum si asupra crestelor Padina Crucii si Bucsoiu. De aici, prin hornul "La Scara", vīrful Scara (2 422 m) si Curmatura Hornurilor ajungem la vīrful Omu (2 505 m).

Bran-Culmea Ciubotea-vīrful Omu (2505 m)

Mijloace de acces - soseaua comunala Bran-Poarta, poteca marcata (triunghi galben); timp de parcurs: 6-7 ore.

Traseul strabate la īnceput cartierul Poarta, urmīnd apoi valea Poarta, pe care o traverseaza de cīteva ori pīna la Muntele Goga. Poteca urca apoi pantele Zanoagei, catre Culmea Ciubotei, printr-o padure rara de confiere. Dupa ce traverseaza vaile Urlatoarea Mica si Steioara, traseul continua apoi spre Podu Spintecaturii. Īn curīnd, poteca se suprapune traseului anterior pe care īl urmareste pīna la cabana si vīrful Omu. Īn ciuda frumusetii traseului, panta accentuata, caderile frecvente de pietre, lipsa apei si a refugiilor creeaza dificultati.

Bran-valea Gaura-vīrful Omu (2 505 m)

Mijloace de acces: soseaua comunala, poteca marcata (punct rosu); timp de parcurs: 6 ore.

Īncepem traseul tot din Bran-Poarta, pīna la iesirea din localitate. Urcam versantul Muntelui Noaghia pīna īn saua "La Polite" (l 623 m), unde se afla si un adapost; aici ne asteapta,o priveliste frumoasa spre Culmea Ciubotei, valea Gaura si abrupturile Gutanului. De aici coborīm usor catre valea Gaura, strabatem salbaticele chei dintre Muntele Gaura, pe stīnga, si Doamnele, pe dreapta. Ne oprim putin spre a privi apele īnvolburate ale micii cascade "Moara Dracului", apoi prin caldarea glaciara a vaii Gaura urcam īn saua Hornurilor (2 315 m) si de aici spre vīrful Omu ce se profileaza pe fundal ca o cetate maiestuoasa.

Bran-Strunga (l 909 m)-cabana Padina (l 525 m)

Mijloace de acces: DN 73, drumul comunal simon, poteca marcata (banda rosie); timp de parcurs: 6 ore.

Ca si celelalte trasee, aceasta porneste tot din Bran-Poarta, strabatīnd centrul localitatii. Urmam apoi soseaua ce trece prin satul simon, dupa care urcam pe Plaiul lui Lom si Plaiul Pleasa pīna la Poiana Gutanului (1459 m) si casa de vīnatoare Bīngaleasa. Aici era un loc traditional de popas al branenilor īn drum spre versantul sudic al Bucegilor, spre Moroieni sau Pestera. Prin padurea de molid ajungem sub abrupturile impunatoare ale Grohotisului (Strungii) pe care le urmarim pīna īn saua Strunga (l 909 m) de unde ne vom īndrepta spre cabana Padina (l 525 m).

SPRE CETATEA DE PIATRA A MUNŢILOR LEAOTA

Situati īn partea de vest a complexului montan Bucegi, Muntii Leaota, cuprinsi īntre Culoarul depresionar Rucar-Bran si valea Brateiului īn est, se remarca printr-o accentuata masivitate determinata de predominarea sisturilor cristaline puternic metamorfozate. Sub raport structural masivul cristalin al Leaotei reprezinta un anticlinal cuprins īntre Sinclinalele Bucegi si Piatra Craiului.

Muntii Leaota īnregistreaza o altitudine medie de 1500 m. Vīrful Leaota (2135 m), situat īn centrul masivului, constituie principalul nord orohidrografic, avīnd forma unei piramide triunghiulare, unde converg, īn principal, patru culmi mai importante.

Edificiul muntos al Leaotei, cu aspect insular si o dispozitie radiara, este brazdat de jur-īmprejur de o bogata retea hidrografica, dependenta de litologie si relief, īn principal afluenti ai Dīmbovitei si Ialomitei.

Intens fragmentat, relieful Leaotei se prezinta ca o īnsumare de plaiuri alpine cu suprafete de nivelare aidoma unor praguri suspendate. Culmile principale se aseamana cu niste spinari largi si rotunjite, cu povīrnisuri moderat īnclinate.

Īnvelisul vegetal, īn care predomina padurile de conifere si foioase, multitudinea fenomenelor carstice, īnmanuchiate īn Culmea Zacotelor, Coltii Ghimbavului si Vīrtoapele, precum si legaturile lesnicioase catre Bucegi, constituie pentru turist un manunchi de argumente hotarītoare si necesare cunoasterii Muntilor Leaota.

Din asezarile Culoarului Rucar-Bran putem patrunde usor īn īmparatia grava a Muntilor Leaota. Privelisti fermecatoare dinspre valea Dīmbovitei, paduri seculare de fagete sau īn amestec cu conifere ne īntīmpina cu fosnetul lor tainic spre culmile netede ale Leaotei. Sugeram celor amatori de ascensiuni cīteva din traseele turistice cele mai cunoscute si accesibile, care pornesc din Stoenesti, Dragoslavele, Rucar si Podu Dīmbovitei:

Valea lui Coman-Valea Olanelor-Marginea Domneasca (l 650 m)

Mijloace de acces: sosea forestiera auto, poteca nemarcata; timp de parcurs: 4-5 ore; nu se recomanda iarna.

Traseul īncepe din apropiere de confluenta Vaii lui Coman cu Dīmbovita, īn sectorul Cheilor Dīmbovitei, urmīnd cale de circa 6 km o moderna sosea forestiera, care īnsoteste Valea lui Coman si ne va duce pīna la cabana forestiera Fiasul. Aceasta cabana ne poate gazdui īn caz de nevoie noaptea sau pe timp nefavorabil. Pīna aici, putem folosi si mijloacele auto forestiere. Strabatem un peisaj de o mare frumusete cu paduri de foioase si conifere ce coboara ca o mantie pe versantii abrupti ai vaii, taiati īn conglomerate cretacice, ce abia lasa loc soselei forestiere. Din loc īn loc, bazinete mai largi ne ofera o buna perspectiva asupra traseului.

Dupa un scurt popas la cabana Fiasul, urmam un drum forestier auto cale de 2 km pe Valea Fia-sului, pīna la o alta cabana forestiera, mai modesta, construita pentru cazarea muncitorilor forestieri. Acest drum īl putem parcurge cu mijloace auto forestiere sau timp de 2 ore, pe jos. Īn continuare, mergīnd pe directia nord-est, se deschide īn fata Valea Olanelor, pardosita cu dale mari de piatra. Dupa numai circa 300 m ne vom afla la confluenta cu un mic pīrīu de munte unde zarim un semn de orientare, de fapt un marcaj forestier, reprezentat printr-o banda rosie īncadrata de alte doua albe, asezate īn pozitie orizontala pe un fag tīnar, iar pe o piatra, de la radacina fagului, inscriptia VII/95. Valea Olanelor se parcurge cu relativa usurinta urmīnd o poteca paralela cu firul apei. Paduri de fagete coboara pīna spre albia apei Olanelor, iar pīlcuri de mesteceni albi aduc o nota de veselie īn severitatea vegetatiei forestiere. Pe alocuri se vad adaposturi pentru vīnat, dar si pentru hrana animalelor pe timp de iarna.

Furati de peisaj, aproape ca nu observam cum valea se īngusteaza, padurea de conifere devine dominanta si deodata ni se īnfatiseaza golul alpin al Marginii Domnesti. Dupa un urcus de circa 20 de minute, ajungem pe creasta Marginii Domnesti, calcīnd pe un catifelat covor de muschi si pasuni īn care vara straluceste rosul smirdarului, incendiind parca cuprinsul. Un drum de carute strabate creasta pe directia nord-est. Ne este necesara circa 1½ ora de la ultima cabana forestiera pīna la golul alpin al Marginii Domnesti.

Drumul pe creasta este usor de parcurs. Urmam drumul de caruta trecīnd pe līnga cīteva amenajari pastorale si la un moment dat ne apar īn fata crestele calcaroase ale Bucegilor. Sīntem aproape de vīrful Romānescu (l 713 m) care-si trimite o culme lina spre sud. De aici putem privi destul de bine vīrful Leaota (2 135 m), dar noi ne continuam drumetia de vreo 30 de minute pe Muntele Romānescu (l 713 m), coborīnd spre cabana Leaota (l 330 m).

De pe culmea Marginea Domneasca avem posibilitatea unui tur de orizont: spre nord, ating cerul vīrfurile Cioara (l 793 m) si Rīiosu (l 739 m), catre vest se observa dealul Matau (l 018 m) si satul Mioarele, catarat pīna spre vīrf, cu livezile de pomi fructiferi, parfumata podoaba a locurilor. Mai īn departare, se zaresc turlele cetatii industriale de la Cīmpulung si Mateias, īn timp ce īnspre sud livezi nesfīrsite si paduri de foioase ne īncīnta ochiul si ne arata trecerea spre regiunea subcarpatica.

Stoenesti-Priseaca (l 360 m)-vīrful Leaota (2 133 m)

Mijloace de acces: poteca nemarcata; timp de parcurs: 5 ore.

Este un traseu de creasta, poate cel mai spectaculos, care īncepe din nordul satului Stoenesti, dupa ce traversam rīul Dīmbovita, din fata unei pepiniere a ocolului silvic. De aici urmam o poteca nermacata, cunoscuta de pastori, pe versantul Muntelui Priseaca, īn directia nord-est, prin lastarisul aparut īn urma exploatarilor forestiere, pīna ajungem īn creasta, īntr-o poiana larga observam pe trunchiul a doi brazi īngemanati marcajul forestier VII/16, punct de reper īn drumetia noastra. Ajungem apoi īn etajul pajistilor montane din Muntele Priseaca (l 360 m), pus īn evidenta de amenajari pastorale complexe (o stīna si grajduri de vite), timp de circa 2 ore.

Din Muntele Priseaca poteca coboara īntr-o sa situata īntre o padure de fag, la nord, si o vale nisipoasa, la sud. Apoi, dupa ce facem un ocol destui de mare spre dreapta, ocolind Muntele Fagetelului, drumul ne conduce spre Vīrful Rosu (l 706 m), bine individualizat, līnga care īsi rasfata oglinda īn soare un mic lac, printre putinele din acesti munti, punct de reper sigur īn orientare.

Continuam plaiul spre nord-est si apoi spre est trecīnd peste vīrfurile Cioara (l 793 m) si Rīiosu - (l 739 m) pīna īn culmea principala, la nord de vīrful Leaota, la care putem ajunge īn circa 30 minute.

Dragoslavele-saua Prislop-"Fierarie"

Mijloace de acces: drum forestier auto (14 km), poteca nermarcata; timp de parcurs: 2½ ore, cu mijloace auto.

Din centrul satului Dragoslavele se īndreapta spre est un drum comunal, care dupa circa l km se continua cu un modern drum forestier, obligat sa serpuiasca conform serpentinelor spectaculoase ce se īnscriu pe sub Piatra Dragoslavelor, peste saua Prislop, īnsotind pīna la un punct albia Galbenului. Dupa circa 9 km īntīlnim pīrīul Ghimbav, apoi cabanele forestiere de la "Fierarie" si Secarile. De aici, soseaua continua aproape 4 km pe valea Secarile, pīna sub Muntele Cumparata, ajungīnd īn culmea principala a Muntilor Leaota, la nord de vīrful Leaota (2 135 m). Pe acest traseu, din punctul īn care soseaua forestiera a īntīlnit valea Ghimbavului, putem face o mica abatere spre vest, īn directia de curgere a rīului, avīnd posibilitatea de a vizita Cheile Ghimbavului (circa 3 km lungime), interesante prin salbaticia si maretia lor.

Podu Dīmbovitei-valea Cheii-valea Ghimbavului-vīrful Leaota (2 135 m)

Mijloace de acces: drum forestier auto (3 km), poteca nemarcata; timp de parcurs: 6-7 ore; nu se recomanda iarna.

Din localitatea Podu Dīmbovitei, un traseu īncīntator ne poarta pasii, urmīnd īn amonte valea Cheii, pe drumul forestier auto 178. Abia am parasit minunata asezare de la Podu Dīmbovitei cīnd, deodata, iata-ne ajunsi īn micul bazinet depresionar īn care se deschid cele doua sectoare de chei ale pīrīului Cheia. Dintre acestea ne atrage atentia salbaticia Cheitei, īntunecata si prapastioasa, care strīnge pīrīul omonim īntr-o chinga de piatra cale de circa 350 m, pīna la confluenta cu Dīmbovita, rezultīnd unele dintre cele mai spectaculoase chei din zona. Dar traseul nostru urmeaza spre amonte cursul pīrīului Cheia si dupa circa 3 km, de la Podu Dīmbovitei, parasim drumul forestier auto, īndreptīndu-ne spre sud catre Curmatura Ghimbavului (l 053 m). De aici, prin pasuni multicolore, smaltuite de corolele numeroaselor flori de munte, coborīm īn valea Ghimbavului pe care o urmam catre amonte, pe drum forestier pīna la "Fierarie". Loc īn care se desprind mai multe poteci spre vīrful Leaota.

Va propunem poteca ce strabate culmea Secarile, care se desprinde de la cabana forestiera Secarile, sau urmīnd valea Andolia si valea Secarile traversam culmea Cumparata Mica. O poteca de creasta marcata ne va conduce apoi spre vīrful Leaota (2 135 m).

Fundata-Fundatica-sleaul Mīndrului-Curmatura Fiarelor (l 795 m)

Mijloace de acces: drumul comunal (2 km), poteca marcata (banda rosie); timp de parcurs: 4 ore.

Din centrul localitatii Fundata, asezare ce detine recordul īnaltimii īn Carpatii Meridionali, urmīnd drumul comunal ce strabate mici nuclee de gospodarii (Rosia), dupa numai 2 km ajungem la Fundatica, minunata asezare ale carei gospodarii se risipesc pe mici platouri carstice sau se catara pe "gīlmele" calcaroase. Lasīnd īn urma aceasta mica dar cocheta asezare, urmam poteca marcata cu banda rosie spre sleaul Mīndrului.

Un peisaj īncīntator ne īntīmpina la tot pasul. Din sleaul Mīndrului poteca ne poarta pasii pe o directie sudica, spre versantul estic al Muntelui Sīntilia, locuri īncarcate de legenda, unde cu veacuri īn urma se organizau vestite nedei.

Furati de peisaj am si ajuns, īnsotind tot spre sud poteca, pe culmea Muntelui Sīntilia. De aici, doar dupa circa l ora, ajungem pe o poteca mulata paralel cu curbele de nivel la Curmatura Fiarelor (l 795 m), o raspīntie spre traseele din muntii Leaota sau Bucegi.

LA PORŢILE LUMINII - PECINEAGU

Obīrsia rīului Dīmbovita se afla sub vīrful Papusa, care, prin pīraiele Boarcasul si Vladul, unite la Gura Vaii Vladului (l 235 m), formeaza apoi rīul ce va strabate muntii, dealurile subcarpatice, īnfrumusetate de livezi, si cīmpiile manoase pīna la varsarea sa īn Arges, la sud de Bucuresti. La Gura Vaii Vladului se gaseste si un canton forestier, pīna unde ajunge drumul forestier auto 172, lung de 40 km, ce urmareste valea Dīmbovitei pīna la .Podu Dīmbovitei. Alte drumuri se continua spre Curmatura Oticului, acolo unde īl vor īntīlni pe cel construit pe valea Rīului Doamnei, de pe versantul opus, īntre muntii Iezer si Fagaras.

Rīul si drumul forestier merg tot timpul īmpreuna īmpletindu-se, apele lui culegīnd numeroase pīraie provenite din masivele Fagaras si Iezer. Pe versantii īnalti observam formele glaciare tipice, caldari, stīnci scrijelite, trene de grohotisuri si izvoare cristaline care susura la tot pasul. Mici cascade zgomotoase īnvioreaza si īnveselesc peisajul, pīlcuri de padure alterneaza cu suprafete defrisate īn ultimii ani, unde lastarisul si noile plantatii forestiere reiau ciclul secular al vegetatiei.

Se pare ca pe aceste plaiuri au trecut "voinicii cu fruntea lata" ai legendarului Negru Voda, venind din Ţara Fagarasului, de-a dreptul peste creste oa sa puna temei nou puternicului stat feudal romānesc de la sud de Carpati. Sīnt locuri īncarcate de legende si mister oare vorbesc despre caile tainuite, dar lesnicioase, dintre Muntenia si Transilvania.

Peisajul este fascinant: mici bazinete erozionale sapate īn fromatiuni cristaline ne ofera locuri de popas, unde putem īntinde cortul si īnnopta, ascultīnd susurul izvoarelor si cīntecul cetinii padurii de molid. Vīrfuri maiestuoase - Mezea (2 114 m), Batrīna (2 358 m) si Papusa (2 379 m) - strajuie ca niste graniceri neadormiti departarile. Din loc īn loc, se mai zaresc si astazi urme ale fostelor baraje de lemn peste apa Dīmbovitei, care ajutau la plutarit. Valea Comisului, un afluent mai important, īsi are obīrsia sub vīrful cu acelasi nume, situat la altitudinea de l 884 m, sporind debitul rīului Dīmbovita Deodata, o oglinda uriasa de apa ni se īnfatiseaza la Pecineagu. Este lacul de acumulare format īn spatele barajului, cu un volum de circa 64 milioane m³ de apa, construit pe valea Dīmbovitei, care capteaza īnsa si alti afluenti ce vin din Fagaras si Iezer.

Urmīnd īn aval cursul Dīmbovitei, ajungem īn Cheile Petrimanului, de un rar pitoresc, ce se īntind pe circa l km. Numeroase amenajari forestiere si pastorale din zona ne pot oferi adapost ocazional. Arcuindu-se spre sud-vest, valea Dīmbovitei separa pe un spatiu mai larg cele doua masive vecine - Piatra Craiului si Iezer-Papusa.

Furati de peisaj, ajungem pe nesimtite la Cojocaru, o frumoasa asezare situata la 850 m altitudine, la circa 8 km de barajul de la Pecineagu, īnconjurata de fīnete multicolore. Nu departe, la 5 km departare de Podu Dīmbovitei, se profileaza o alta asezare - Satic, cu pajisti odihnitoare īn preajma, pe care se rasfata īn voie gospodariile bine īntocmite ale localnicilor.

De fapt, sectorul de drum īntre Satic si, īn amonte, pīna la valea Cascoe este cel mai pitoresc si mai spectaculos. Prin transformarea amenajarilor de santier de la Pecineagu īn baze turistice, valea superioara a Dīmbovitei va fi din ce īn ce mai cunoscuta drumetilor.

La numai 3 km amonte de Podu Dīmbovitei, patrundem īn Cheile Plaiului Mare (Cheile Mici) ale Dīmbovitei, taiate pe o lungime de 2 km īn rocile calcaroase ale Muntelui Juga, de o monumentalitate impresionanta, ce depasesc īn frumusete si peisaj inedit chei mult mai renumite din tara. Adīncimea apei, vīltorile si bulboanele nascute din īnchingarea muntilor, verticalitatea peretilor, semetia brazilor cocotati pe cīte un pripor, totul vine sa se constituie īntr-un spectacol natural fara egal. Deloc grabiti, vom urca pe scarile sapate īn versantul drept al vaii ce ne duc drept la pestera Coltul Surpat (Pestera Ursilor), descoperita īntīmplator de un muncitor forestier īn deceniile trecute. Cu o explicabila curiozitate, amestecata cu teama, vom observa formele de relief specifice, depozitele fosiliere, coloniile de lilieci etc., deschiderile boltilor subpamīntene de ape, cru dorinta sa descoperim emotia acestei lumi tainice. Recomandam vizitarea galeriei din stīnga, mai usor de parcurs si recent amenajata pentru circuitul turistic.

Parasind lumea tacuta si misterioasa a pesterii, gīndurile ne poarta cu mult īn urma, spre glaciatiunile cuaternare, imaginīndu-ne asprimea vietii primilor locuitori ai acestor meleaguri, necontenita lor lupta cu frigul naprasnic, cu fiarele salbatice din jur. Deodata, cheile se sfīrsesc brusc. Largi bucle ale soselei ne duc spre plaiuri mai line, spre un peisaj mai domol, pe cīnd ne mai rasuna īn urechi freamatul apelor din īmparatia calcarelor cu forme ciudate. Dupa circa 40 km de la Gura Vaii Vladului, iata-ne ajunsi īn linistea īmprejurimilor Podului Dīmbovitei.

Desigur ca, ajunsi īn valea superioara a Dīmbovitei, avem prilejul do a cutreiera īmprejurimile pīna īn Fagaras, Iezer-Papusa sau Piatra Craiului, urmīnd numeroasele poteci nemarcate ori trasee marcate, dintre care va recomandam cīteva dintre cele mai accesibile:

Gura Vaii Vladului-saua Mezea (2 114 m)-Stīna Vladului-Gura Vaii Vladului

Mijloace de acces: poteca nemarcata; timp de parcurs: 5 ore; nu se recomanda parcurgera acestui traseu iarna.

De la confluenta Vladului cu Boarcasul urmam o poteca nemarcata pe culmea Mezea, spre vest, timp de circa o ora. Poteca se desfasoara mereu prin padure, pīna atinge un gol de munte, īn apropiere de o stīna. De aici, dupa īnca o ora de urcus īn directia nord-vest, īntīlnim marcajul triunghi rosu ce trece pe sub creasta Mezea. Ne aflam de fapt la o altitudine de 2 114 m pe puntea de legatura dintre Fagaras si Iezer-Papusa, o adevarata sa, una dintre cele mai frumoase regiuni alpine din Carpati. De aici, privirea scapa spre culmile Fagarasului, ale Iezerului sau spre valea Dīmbovitei la sud, catre Rīul Doamnei la vest. Īn fata panoramei ce se deschide, urcusul nu ni s-a mai parut greu, fiind din plin rasplatiti de cele ce ne bucura ochii.

Din saua Mezea, o adevarata raspīntie de poteci, putem sa ne deplasam spre refugiul Iezer (circa 5 ore) sau spre cabana Urlea din Fagaras (cale de īnca 9 ore), urmīnd traseele specificate īn ghidurile turistice ale acestor masive. De aici ne putem īnapoia īn valea Dīmbovitei pe acelasi drum sau pentru realizarea circuitului va propunem continuarea drumetiei, folosind din saua Mezea marcajul triunghi rosu, care ne poarta pasii pe versantul estic, pe o poteca cunoscuta de pastori. Dupa numai 30 de minute ajungem la Stīna Vladului, una dintre cele mai īnalte amenajari pastorale, unde putem poposi cīteva clipe. Urmam apoi cursul vijelios al Vaii Vladului pīna la cabana forestiera, de unde soseaua forestiera de pe valea Dīmbovitei, cale de 5 km, ne poarta spre Gura Vaii Vladului, īnchizīnd astfel circuitul.

Gura Vaii Vladului-vīrful Batrīna (2341 m)

Mijloace de acces: drum forestier auto, poteca nemarcata; timp de parcurs: 4 ore; nu se recomanda acest traseu iarna.

Pentru cunoasterea versantului nordic al Muntilor Iczer-Papusa, va sugeram un traseu turistic care porneste din Gura Vaii Vladului, urmīnd soseaua forestiera cale de 2 km pīna la confluenta Pīrīului Coltilor cu Dīmbovita. O poteca de pastori, nemarcata, ne poarta pe valea pīrīului Coltii lui Andrei pīna la stīna cu acelasi nume, timp de 1½ ora, pe directia principala sud-vest.

Stīna este situata īntr-o pozitie minunata īn Plaiul Coltilor, o prelungire nordica a vīrfului Batrīna (2 341 m) care se profileaza īn toata monumentalitatea sa. De la stīna, folosind o poteca de creasta cu directie sudica, timp de 15-20 minute, ajungem la limita superioara a padurii, unde īncepe etajul jnepenilor.

Aici putem admira relieful glaciar si periglaciar, pasind prin caldari glaciare si cīmpuri de piatra, care adaposteau īn timpul ultimei glaciatiuni uriasi ghetari, ale caror "limbi" ajungeau pīna īn valea Dīmbovitei.

Ajunsi īn creasta principala, dupa circa o ora de la stīna din Plaiul Coltilor, īntīlnim un traseu turistic marcat cu triunghi rosu, care din sleaul Batrīna ne duce la vīrful Batrīna (2 341 m). Revenim pe acelasi traseu la Gura Vaii Vladului, cu atentie deosebita īn zona circurilor, mai ales iarna, datorita pericolului de avalanse.

Confluenta vaii Richita cu Dīmbovita-vīrful Tamasul Mare (l 735 m)-Plaiul Turcilor (Curmatura Foii, l 343 m)-confluenta Tamasului Mare cu Dīmbovita

Mijloace de acces: poteca marcata; banda albastra si triunghi; timp de parcurs: 4 ore; nu se recomanda iarna.

De la confluenta pīrīului Richita cu Dīmbovita (unde se afla de fapt un canton forestier permanent, ce ne poate oferi gazduire īn caz de nevoie) putem face o placuta ascensiune spre vīrful Tamasul Mare (l 735 m), care strajuie valea Dīmbovitei cu padurile de conifere tivite pe versanti. Pe aici, o poteca turistica, cunoscuta, face legatura īntre cabana Plaiul Foii, din Muntii Piatra Craiului si Muntii Iezor-Pa-pusa, peste culmea Dracsin (l 861 m).

Asadar, de la cantonul forestier Richita, urmīnd poteca turistica marcata cu banda albastra si mergīnd pieptis, circa o ora, printr-o padure de amestec (fagete si conifere), ajungem īntr-o poiana din golul de munte, de unde ni se ofera o 'priveliste ampla. Urmīnd poteca cu directia sud-est si apoi sud, ajungem sub vīrful Tamasul Mare (l 735 m), unde se afla o stīna care ne poate gazdui īn apropierea sa, īn caz de nevoie. De aici putem admira cu nesat culmile Papusei si Pietrei Craiului. Dupa un scurt popas reconfortant, poteca ne poarta peste izvoarele Vaii Turcilor pīna la Plaiul Turcilor (Curmatura Foii) situat la l 343 m.

Toponomia ne duce, desigur, cu gīndul la vechi īntīmplari īncarcate de aura legendelor si īnmiresmate de scurgerea veacurilor. Parasim traseul marcat cu banda albastra si, din apropierea stīnei din Plaiul Turcilor, urmam poteca ce coboara pe muchia principala, timp de 1½ ora, pīna la valea Tamasului, acolo unde aceasta conflueaza cu Dīmbovita.

Traseul banda albastra se continua īn directia sud-est la Plaiul Foii, unde se īntīlneste cu marcajul triunghi rosu, care face legatura īntre cabana Plaiul Foii si valea Dīmbovitei, prin Valea lui Ivan.

Curmatura Foii (l 343 m) reprezinta o veritabila raspīntie de poteci turistice, dar noi alegem poteca marcata cu triunghi galben, care coboara pe valea Tamasului īn valea Dīmbovitei.

Nu departe de confluenta Tamasului cu Dīmbovita, la circa 1,5 km o varianta secundara din drumul principal de pe valea Dīmbovitei ne conduce la cabanele forestiere Tamas, care ne pot oferi permanent gazduire si hrana.

Cheile Petrimanului-Muntele Dracsinul (l 861 m) -vīrful Papusa (2 379 m)

Mijloace de acces: poteca marcata (banda albastra); timp de parcurs: 5 ore; nu se recomanda iarna.

Īnainte de a patrunde īn salbaticele chei ale Petrimanului, la confluenta pīrīului Dracsinul cu Dīmbovita, o moderna sosea forestiera ne poarta, cale de 250 m, pīna cīnd īntīlnim o poteca turistica marcata cu banda albastra, pentru a patrunde īn orizontul Muntilor Iezer-Papusa.

Urmarim marcajul turistic, care īnsoteste valea Dracsinului (timp de 10 minute), dupa care urmīnd o directie nordica, ajungem pe muchia Muntelui Dracsin (l 861 m), dupa un urcus de circa 2 ore de la plecare pīna la limita superioara a padurii. Parasind muchia Muntelui Dracsin, pe versantul sudic se afla stīna Dracsin, situata la circa l 750 m, un minunat loc de odihna.

Revenind pe muchia principala avem o panorama vasta spre culmile Pecineagul si Plaiul Hotului de unde mergem spre vīrful Cascoe (2 325 m), aflat īn apropiere.

Cīmpuri impresionante de pietre, trene īngemanate de grohotisuri ne retin atentia, dar trebuie sa circulam cu grija, existīnd permanent pericolul surparii.

De la vīrful Cascoe (2 325 m), urmīnd traseul de creasta pe directia sud-vest, ajungem dupa circa o ora pe vīrful Papusa (2 379 m), de unde putem realiza un tur de orizont spre muntii Fagaras si Piatra

Craiului. Pentru īntoarcere folosim acelasi traseu, cu grija pentru parcurgerea īn etape scurte a acestor meleaguri carpatice.

Cojocaru-Valea lui Ivan-Curmatura Foii (l 343 m)

Mijloace de acces: poteca marcata (triunghi rosu); timp de parcurs: 3-4 ore.

Din apropierea confluentei Vaii lui Ivan cu Dīmbovita, din nucleul de amenajari pastorale de la Cojocaru, urmam spre amonte acest pīrīu, de unde poteca marcata cu triunghi rosu ne poarta pasii prin minunate poieni smaltuite de covorul multicolor al fīnetelor montane. Dupa numai o ora de mers ajungem la cabana de vīnatoare Piatra Craiului, asezata alaturi de o stīna mai veche si un observator de vīnatoare. Cabana poate oferi gazduire, vara, īn caz de nevoie, iar poienile din jur un excelent loc de instalare a cortului.

De aici se deschid largi perspective spre Muntii Papusa unde distingem cu usurinta numeroasele amenajari pastorale.

Continuīndu-ne ascensiunea pe directia principala nord-est si nord, poteca ne poarta pasii peste vaile paralele orientate est-vest (Piscul cu Brazi, Piscul Rece, Padina Lancii, Izvorul Tamasel) pīna īn Valea Dragoslavelor, timp de circa 2 ore.

De aici, īn scurt timp ajungem la Curmatura Foii (l 343 m), pastrīnd aceeasi directie nordica. De la Curmatura Foii se pot face si alte trasee spre Muntii Piatra Craiului, dar noi preferam sa ne īntoarcem pe valea Tamasului, urmīnd poteca marcata cu triunghi galben timp de 1½ ora.

Iata, asadar, doar cīteva sugestii pentru cunoasterea mirificelor orizonturi carpatice accesibile din frumoasa vale superioara a Dīmbovitei, trasee care va asteapta pasii, pentru a va purta īn linistea si maretia grava a muntilor falnici si a padurilor tainice.

ĪN CĂUTAREA GAROFIŢEI PIETREI CRAIULUI

De la Podu Dīmbovitei, strabatīnd pitorestile chei ale Dīmbovicioarei si Brusturetului ori venind dinspre satele branene sirnea si Pestera, privirea ne este captata de enigmatica si singuratica creasta a Pietrei Craiului, care se desfasoara pe circa 25 km lungime pe directia principala nord-est - sud-vest.

Dintre numeroasele cai de acces spre Piatra Craiului optam pentru varianta traseului ce se desprinde din localitatea Podu Dīmbovitei, urmīnd īn amonte rīul Dīmbovicioara, īnainte de a patrunde īn racoarea dintre peretii abrupti ai cheilor Dīmbovicioarei, poposim cīteva clipe pentru a mai arunca o privire asupra asezarii Podu Dīmbovitei. Loc de trecere peste apa Dīmbovitei, punct vamal pentru o scurta perioada, satul s-a dezvoltat lent, printr-o ridicare treptata a gospodariilor pe versanti.

Dupa parcurgerea a cītorva kilometri pe serpentinele modernei sosele (DN 73) poposim la cetatea Oratia cunoscuta īn partea locului si sub denumirea de "Cetatea Neamtului", iar īn documente de "Cetatea Dīmbovitei". Asezata pe un promontoriu calcaros, cetatea Oratia a avut un rol important īn paza drumului transcarpatic al Branului cu reale posibilitati strategice defensive. A fost ridicata de mesteri iscusiti īntre anii 1215 si 1220, probabil pe ruinele unui vechi castru roman ce facea parte din vestitul Limes transalutanus. Asupra autorilor constructiei staruie controversele: a fost oare durata de īnteleptii domnitori munteni cu scopuri defensive, un veritabil "cuib de vulturi" pe Drumul Branului, sau a fost ridicata de catre cavalerii teutoni, care patrunsesera īnca din secolul al XI-lea īn Ţara Bīrsei? Oricum, retinem ca īn anul 1368 cetatea Oratia a jucat un rol de scama īn conflictul armat dintre oastea lui Vlaicu Voda si cea ungara condusa de Nicolae Lackfi, care a trecut muntii pentru a-l ataca pe domnul muntean.

Dupa o existenta de cīteva veacuri, cīnd a stat de veghe īn apararea drumului transcarpatic al Branului, a fost distrusa de catre otomani, care nu puteau admite acest puternic bastion īn calea lor spre inima Europei. Ruinele ei ne vorbesc peste timp de glorie, cīnd ochii ageri ai strajerilor de pe ziduri scrutau valea īn eventualitatea apropierii dusmanilor. Dupa ce am rememorat o fila din istoria locurilor, ne continuam drumul spre cetatea īncremenita a Pietrei Craiului, īn cautarea gingasei flori ce īndulceste asprimea bīrnelor de piatra ale acestor munti, garofita.

Sapate īn calcarele mezozoice din extremitatea sudica a Pietrei Craiului, Cheile Dīmbovicioarei impresioneaza prin maretia si peisajul creat de "munca" milenara a rīului. Apele lui serpuiesc printre peretii īnalti, de unde abia se zareste un petic de cer, brazi singuratici care se agata cu radacinile lor de cine stie ce ascutis de stīnca, fericiti ca au reusit sa razbata spre lumina, la viata. Mici largiri ale vaii permit scurte popasuri pentru a privi īn liniste, ceea ce natura a izvodit aici. De la poalele peretilor abrupti ai muntelui se scurg firicele cristaline ale unor izvoare, "gīlgaiele" ascunse aici dupa o calatorie misterioasa prin cotloane de pesteri si avene, ca sa sporeasca debitul Dīmbovicioarei. Iarna, aflīndu-ne prin aceste locuri, peisajul ne fascineaza prin puritatea zapezilor de pe brazi si de pe stīnci, prin formele delicate, īnchipuind castele ori imagini ireale din basme.

Continuīndu-ne drumul, observam ca dintr-o data valea se largeste si, aproape pe nesimtite, ajungem īn localitatea Dīmbovicioara, sat de munte cu casele catarate pe versanti, dar aproape de albia rīuletu-lui cu acelasi nume. Construite din piatra si lemn, casele satenilor stralucesc de curatenie. Cele mai vechi pastreaza īnca nedezmintit stilul muscelean, īn care nelipsitul cerdac este sprijinit pe stīlpi de lemn frumos sculptati.

De la Dīmbovicioara, un drum rustic se strecoara īn serpuiri ametitoare spre satul Ciocanu, cunoscut pentru priceperea locuitorilor sai īn traditionala ocupatie a cresterii animalelor. Drumetul care a pasit pe acest plai, īn care natura īsi rasfata īntreaga splendoare, va ramīne impresionat de peisaj. Urmīndu-ne drumul īn amonte, pe Dīmbovicioara, dupa putin timp, circa 6 km, ne vom afla īn misterioasa lume subterana a Pesterii Dīmbovicioarei, opera rabdatoare a picaturii de apa ce, īn decursul mileniilor, a dizolvat rocile calcaroase si a iscodit formele bizare ce ni se īnfatiseaza ochilor. Raza de lumina din lanterna calauzei noastre smulge din cotloane īntunecoase plasmuiri fantastice: chipuri umane, forme zoomorfe ce vor sa se ascunda parca dincolo de draperia stalactitelor si stalagmitelor. .. O lume de basm si vis se dezvaluie mereu, pe masura ce īnaintam prin galerii, unde īntunericul domneste o data cu eternitatea si unde formele neclintite de milenii se ivesc fantomatice pentru cīteva clipe, uimindu-ne. Imaginatia locuitorilor a tesut nenumarate legende avīnd ca subiect īnchipuita lume a palatelor subpamīntene din Pestera Dīmbovicioarei.

Pestera Dīmbovicioarei este cunoscuta īn literatura de specialitate īnca din anul 1767, semnalata initial de J. Fridvalsky. Este modelata īn calcare de vīrsta jurasica, prezinta o galerie principala de circa 100 m lungime, usor ascendenta si cu ramificatii laterale. Este o pestera calda (10-12°C) cu o umiditate moderata.

Se poate vizita īn tot timpul anului, pentru grupuri existīnd un ghid permanent, care ne calauzeste pasii īn minunata lume subpamīnteana. La iesirea din pestera, un mic popas turistic, original, plasat pe un podet peste apa Dīmbovicioarei, te īntīmpina cu ospitalitate, fiind un minunat loc de odihna. Dupa un scurt popas ne continuam īnsa calatoria spre Muntii Piatra Craiului.

Drumul īngust se gītuie si mai mult cīnd patrundem īn cheile Brusturetului, aflate doar la l km amonte de pestera. Dīmbovicioara īsi īmputineaza apele, devenind un pīrīias zglobiu, cu unde cum e lacrima, strunite de chingile de piatra alo peretilor cheilor. Ne miram ca acest firicel de apa, caruia īi atin calea stīncile, parīnd ca-l coplesesc cu masivitatea lor, a reusit sa sape asemenea despicatura īn coasta muntelui si sa se strecoare mai departe, cu sclipiri de argint, spre albia Dīmbovitei.

Urmīnd firul Dīmbovicioarei, deodata albia se largeste si face loc unui bazinet depresionar, cel de la Brusturet, la 4 km de pestera, unde se afla un cunoscut complex turistic. La aceasta altitudine, de l 050 m, peisajul si amenajarile par o gura de rai. Loc de popas prelungit, Brusturetul, aflat la poalele Muntilor Piatra Craiului, ne ofera, īn afara de posibilitati de cazare īn casute si masa, puncte de plecare īn temerare drumetii.

De aici putem ajunge, pe mai multe trasee, la cabana Curmatura, din Piatra Craiului, fie urmīnd valea Brusturetului īn amonte, prin punctul "La Table", fie din Ciocanu, sirnea si Pestera, prin Poiana Vladusca.

Piatra Craiului, acest urias sinclinal asimetric, īn care predomina calcarele si conglomeratele, sta

semeata, .etalīndu-si frumoasa creasta ascutita si zimtata, greu de strabatut, flancata de versantii abrupti, la baza carora trene de grohotis (Marele Grohotis) compun un peisaj specific.

Ocrotirea mediului īnconjurator, protectia monumentelor naturii si-a gasit aici o fericita expresie īn īnfiintarea rezervatiei naturale "Piatra Craiului", ce avea initial, īn 1938, doar 440 ha, extinsa īn prezent pe 3 760 ha. Rezervatia cuprinde īn perimetrul ei creasta nordica principala, versantii de nord, nord-vest si vest, alaturi de versantul estic īntre Coltii Grindului si Curmatura Pietrei Craiului.

Īn rezervatie īntīlnim floarea de colt (Leontopodium alpinum), sīngele voinicului (Nigritella rubra), bulbucii de munte (Trollius europaeus), iedera alba (Daphne blagayana), ghintura galbena (Gentiana lutea) si, īn sfīrsit, garofita Pietrei Craiuiui (Dianthus callizonus). Unica pe glob, aceasta delicata floare, relicta tertiara, traieste numai pe brīnele si stīncile singuratice ale acestor munti.

Pentru a "tine pasul" cu valoroasa flora, faunul rezervatiei este, la rīndul ei, variata si cu elemente reprezentative, din care amintim capra neagra (Rupicrapa rupicapra), vulturul barbos (Aquila chrisaetos), cocosul de munte (Tetrao urogallus) acvila de munte (Aquila alpina), iar cu efective ceva mai mari: ursul (Ursus carpathicus), rīsul (Lynx lynx) si lupul (Canis lupus).

Dupa un sejur de cīteva zile īn peisajul Muntilor Piatra Craiului, folsind baza materiala a Complexului turistic Brusturet, revenim pe valea Dīmbovicioarei pīna la Podu Dīmbovitei, sau din centrul localitatii Dīmbovicioara ne īnscriem pe drumul serpuit, dar spectaculos, lung de 3 km, pīna īn satul Ciocanu, cu lesnicioase cai de acces spre asezarile din Platforma Bran.

Privelisti īncīntatoare, poteci serpuind printre fīnete si paduri seculare, un miros īmbatator de cetina, gospodariile decupate parca dintr-o carte de ilustratii, portul popular de o neasemuita frumusete, sufletul deschis si optimist al muntenilor, vorba domoala si īnteleapta, iata doar cīteva frīnturi care ne vor ramīne īn minte multa vreme de aici īnainte dupa cīteva zile petrecute pe meleagurile carpatine.

Ţinut de legenda, original, unic, tulburator si fascinant. Acesta este CULOARUL RUCĂR-BRAN, o adevarata "poarta" īn Carpatii Romānesti.

Cuvīnt īnainte

CADRUL NATURAL

PRIN CULOARUL RUCĂR-BRAN PE FIRUL ISTORIEI

OAMENI sI LOCURI

TURISMUL

ITINERARE TURISTICE

Pe Valea Dīmbovitei spre Culoarul Rucar-Bran Cīmpulung-Mateias-Dragoslavele

Rucar-Bran - o poarta īn Carpatii Meridionali.

Spre cetatea de piatra a Muntilor Leaota

La portile luminii - Pecineagu

Īn cautarea garofitei Pietrei Craiului