Cadru de dezvoltare a turismului rural si agroturismului
Legislatie
Reglementarea juridica a activitatii de turism în România o cosntituie Ordonanta de Guvern nr. 58 din 21 aug. 1998 - privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 309/26 aug. 1998.
Potrivit acestui act, turismul reprezinta un domeniu prioritar al economiei nationale (art.1, al.1).
Pe de alta parte turismul este o activitate specific umana, care se adreseaza populatiei de diferite vârste, profesii si conditii sociale. De aceea, activitatea de turism este indisolubil legata de diverse stiinte, precum geografia, istoria, geologia, biologia, economia. Acest lucru nu inseamna altceva decât ca domeniul de studiu al tu 727p1519h rismului, vazut si înteles prin prisma activitatii sale si a fenomenelor social-economice, conditionate de valorificarea acestuia, se suprapune stiintelor enumerate mai sus prin: fondul natural pe care îl detine, factorul uman si procesele de productie generate.
Rolul primordial în valorificarea corespunzatoare a activitatilor ce tin de domeniul turismului îl joaca, evident, cadrul natural.
Principalele acte normative emise dupa anul 1990 pentru stimularea dezvoltarii turismului rural românesc se refera la definirea structurilor turistice de primire si la criteriile de clasificare a acestora.
Astfel, prin Ordonanta Guvernului nr. 62 din 24 august 1994, aprobata prin Legea nr. 145/1994 se definesc pensiunea turistica si ferma agroturistica pentru cazarea turistilor. Ulterior, prin Ordinul Autoritatii Nationale pentru Turism nr. 61/1999 (publicat în Monitorul Oficial nr. 242 bis/1999), s-au reactualizat notiunile si continutul acestora în forma de pensiune turistica rurala si pensiune agroturistica.
Aceste doua tipuri de spatii de cazare si servire a mesei se redefinesc si se contopesc într-o singura notiune, si anume pensiunea turistica rurala, prin HG nr. 1328/2001 si OMT nr. 510/2002 (M.O. 582 bis/ 2002). Mentionam ca prin aceleasi acte normative se institutionalizeaza si pensiunea turistica urbana.
Definitiile ce apar în actele normative sunt urmatoarele:
Pensiunile turistice sunt structurile de primire turistica, având capacitate de cazare de pâna la 10 camere, totalizând maximum de 30 de locuri, în mediu rural, si pâna la 20 de camere în mediul urban, functionând în locuintele cetatenilor sau în cladiri independente, care asigura în spatii special amenajate cazarea turistilor si conditiile de pregatire si servire a mesei.
Pensiunile agroturistice (echivalentul fermelor agroturistice) sunt pensiunile turistice care pot asigura (în afara de cazare - n.a.) o parte din alimentatia turistilor cu produse din productia proprie, fara a exista obligativitatea servirii mesei (aceasta definitie mai are o circulatie restrânsa).
Actele legislative stipuleaza si urmatoarele conditii pentru organizarea unei pensiuni turistice rurale:
amplasarea pensiunilor turistice rurale trebuie realizata în locuri ferite de surse de poluare si de orice alte elemente care ar pune în pericol sanatatea sau viata turistilor;
dotarile din camere si din grupurile sanitare destinate turistilor vor fi cu exclusivitate la dispozitia acestora. În interiorul camerelor nu se admit obiecte personale ale proprietarului (articole de îmbracaminte si încaltaminte, bibelouri sau alte obiecte care ar stânjeni turistii);
spatiile pentru prepararea si servirea mesei, în cazul în care sunt destinate si pentru consumatorii din afara, numarul locuitorilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifica similar unitatilor de alimentatie pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului (M.O. nr. 242 bis/1999, M.O. nr. 582 bis/2002);
pensiunile turistice rurale care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor respecta, pentru montarea corturilor si rulotelor, criteriile privind echiparea sanitara si dimensinea parcelelor (criterii minime privind clasificarea campingurilor, satelor de vacanta si a popasurilor turistice; în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 582 bis/2002)
Prin alte acte normative s-au stabilit si unele facilitati pentru dezvoltarea turismului rural. Între acestea, amintim Ordonanta Guvernului nr. 63/1997 (M.O. nr. 226/1997), privind:
acordarea de prioritati la instalarea de linii pentru telecomunicatii (telefon, telex, fax);
asistenta tehnica de specialitate - sub toate formele - din partea Ministerului Turismului si a asociatiilor profesionale;
consiliile locale pot pune la dispozitie din terenurile disponibile, în formele si conditiile prevazute de lege, suprafete de teren necesare cosntituirii, dezvoltarii si exploatarii de pensiuni turistice rurale;
cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor si pensiunilor rurale turistice rurale în materialele de promovare turistica editate de Ministerul Turismului si ANTREC;
includerea în programele institutiilor de învatamânt cu profil de turism sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice rurale (ASE Bucuresti, Centrul de Formare si Inovare pentru Dezvoltare în Carpati-Dorna Candreni etc., Tourism, Hotel; Restaurant-Consulting Group etc.)
Facilitatile se acorda si persoanelor fizice, asociatiilor familiale si societatilor comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiumi turistice rurale, amplasate în satele si comunele care apartin deorase si municipii, conform legii.
o Organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, aprobate prin HGR nr. 364/15.05.1996 în completarea HGR nr. 201/1990 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Decretului Lege nr. 54/1990;
o
Aprobarea
a doua amendamente
o Stabilirea "Normelor si criteriilor privind clasificarea pe flori (margarete) a pensiunilor turistice rurale" aprobate prin OMT nr. 20/1995 si publicate în M.O. nr. 10/1995.
În scopul protectiei calitatii produsului turistic, activitatea pensiunilor turistice rurale trebuie sa se desfasoare cu respectarea actelor normative ce reglementeaza turismul în România. În acest sens, în functie de calitatea serviciilor oferite si la nivelul de dotare, pensiunile turistice din mediul rural sunt clasificate pe flori (mai precis, de la 1 la 5 margarete).
La activitatea consiliilor tehnice de clasificare si verificare a pensiunilor turistice rurale, alaturi de specialisti din Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor pot participa si reprezentantii asociatiilor profesionale din turism si agricultura (Federatia Româna pentru Dezvoltare Montana - FRDM, Asociatia Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural - ANTREC), acordând consultanta tehnica de specialitate pentru întocmirea documentatiei de clasificare.
De alttfel, în scopul solutionarii cu operativitate a problemelor privind organizarea si promovarea turismului rural în România, la nivelul Ministerului Turismului a fosat constituita "Comisia tehnica pentru dezvoltarea turismului rural", din care fac parte specialisti de la ministerele si institutiile implicate si anume: Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Turism, Centrul National de Învatamânt Turistic, Ministerul Apelor si Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Definirea turismului rural si agroturismului
Calatoriile turistice au aparut în antichitate, iar activitatile turistice în spatiul rural au început a fi practicate empiric din aceeasi perioada.
În perioada romana majoritatea
calatoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare, iar
traseele lor parcurgeau inevitabil spatiul rural. În acelasi timp cu
evolutia societatii omenesti se diversifica si
structura calatoriilor, astfel, în Evul Mediu, calatoreau
în numar însemnat comerciantii, dar întâlnim frecvent ambasadori,
preoti si pelerini, oameni de stiinta, artisti,
calfe si studenti. Unii din acesti calatori au decis
sa transmita experinetele lor. Putem prezenta în sprijin
scrierile calugarului francez Aimeri Picaud, carre realizeaza la
Turismul, care prin specificul sau exploateaza conditii naturale si valori ale patrimoniului cultural, are importante consecinte negative asupra mediului. În aceste conditii, sunt pe deplin justificate eforturile de promovare a unor forme de vacanta al caror impact asupra mediului sa fie cât mai redus, forme cunoscute în practica si teoria de specialitate sub titulatura de agroturism, ecoturism, turism ecologic, turism verde, turism blând (dulce, moale), turism durabil.
Indiferent de terminologia utilizata, aceste forme de turism au un continut - exprimat prin tipologia unitatilor de cazare si alimentatie, actiuni de agrement, intensitatea fluxurilor turistice - în perfecta armonie cu mediul natural si socio-cultural al zonelor receptoare, urmarind chiar, prin solutii de amenajare, refacerea mediului, îmbunatatirea calitatii acestuia. Între formele cele mai raspândite ale turismului ecologic pot fi mentionate vacante rurale, cele în arii protejate - parcuri, rezervatii, spatii verzi etc.
În practica uzuala, pentru desemnarea vacantelor rurale se folosesc notiunile de turism rural si agroturism.
Turismul rural este, de fapt, un fenomen de data recenta, dar noutatea se refera la dimensiunea fenomenului turistic în spatiul rural. Aceasta expansiune este determinata de existenta a doua motivatii pentru turismul rural:
Desi se desfasoara în spatiul rural, argoturismul si turismul rural sunt doua concepte care, pentru unii autori, au acelasi continut, iar pentru altii, sunt doua notiuni diferite.
Practica arata ca aceste categorii se identifica pâna la un anumit nivel, au un numitor comun care scoate în evidenta atât elemente de comunitate, de incluziune, cât si elementele diferite care conduc la departajare, la diferentiere.
Privit în ansamblu, turismul rural include o paleta larga de modalitati de cazare, de activitati, evenimente, festivitati, sporturi si distractii, toate desfasurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, elaborarea unei definitii cât mai exacte a termenului de turism rural si care sa fie utilizata în mod unitar pe tot continentul european se confrunta cu numeroase probleme specifice.
Astfel, fiind un fenomen socio-economic relativ recent, preocuparile de a defini turismul rural sunt relativ sporadice si eterogene, ele avându-si sursa în interesul acordat acestei problematici de catre diverse categorii de specialisti: sociologi, economisti, geografi, specialisti în amenajarea teritorului, psihologi, etc. În acest context, în ceea ce priveste definirea si continutul conceptului de turism rural, pot sesizate mai multe acceptii, din care :
Acceptiunea psihologica. Potrivit acesteia, turismul rural poate fi definit ca o forma particulara de turism bazata pe o anumita "arta" a primirii turistilor si a unui comportament diferit de cel practicat în mod obisnuit în cadrul altor tipuri de turism. Din aceasta perspectiva, turismul rural este o "stare de spirit" care implica deopotriva ospitalitatea din partea cominitatii rurale si respect si consideratie pentru mediul rural, din partea turistului. Turistul nu este un client anonim, ci un oaspete primit ca un prieten, atât de catre persoanele care îl gazduiesc, cât si de catre întreaga comunitate rurala a satului respectiv. Chiar daca aceasta acceptie nu pierde din vedere elementul precum puritatea aerului, naturaletea si calitatea peisajului s.a., accentul se pune asupra contractelor umane, dialogului, schimbului de impresii.
Acceptiunea sociologica. Concepe turismul rural ca pe o activitate care se practica în intimitatea societatilor rurale, întelese ca spatii de viata cotidiana în care turistul descopera al societatii rurale; amenajarea spatiului, implementarea echipamentului de recreere trebuie realizat de comunitatea rurala însasi, singura în masura sa creeze o atmosfera lipsita de artificialitate în care turistul poate descoperi un mod de viata traditional care îi creeaza treptat sentimentul apartenentei si înradacinarii în comunitatea respectiva.
Acceptiunea geografica. Aparent, este mai putin restrictiva si relationeaza turismul rural cu existenta spatiului rural corespunzator. Turismul rural este definit ca fiind forma de turism care se manifesta în spatiul rural, indiferent care sunt caracteristicile fizico-geografice si demografice ale acestuia.
Din punct de vedere economic, zona rurala evidentiaza trei tipuri de baza:
rural periferic sau rural profund;
zone rurale integrate;
ruralul intermediar.
Coordonatele turismului rural sunt:
spatiul - fara existenta oamenilor acesta nu poate constitui suportul convietuirii, întrucât un spatiu fara produse nu poate raspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism rural;
oamenii - în lipsa spatiului si a produselor dispun de o capacitate de primire redusa;
produsele au în general o existenta efemera.
În functie de regiune, cele trei coordonate, descriu realitati diferite motiv pentru care produsul turistic rural are semnificatii diferite.
Ecuatia fundamentala a produsului turistic rural este :
cazarea la ferma = vacanta petrecuta în sat + petrecerea timpului liber în spatiul rural
Dimensiunea economica, sociala si culturala si atractivitatea turismului rural sunt date de imaginea fermei, satului si a spatiului rural.
Satul semnifica dimensiunea umana, intimitatea sociala, animatia locala. Satele turistice sunt asezari rurale pitoresti bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, pastrator de traditii si cu un bogat trecut istoric, care în afara functiilor politico-administrative, sociale, economice si culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot timpul anului si functia de primire si de gazduire a turistilor pentru petrecerea unui sejur cu durata nedefinita.
Spatiul reprezinta întregirea activitatii de cazare la ferma si a vietii satului în slujba turismului rural; el este simbolul libertatii, respiratiei, apei pure, verdetii, florilor, culorilor; el invita la contemplatia peisajelor dar si la activitati fizice în plina natura, acestea cosntituind un criteriu important în alegerea petrecerii vacantelor la tara. Dintre structurile turismului rural care se pot dezvolta în spatiul rural fac parte: pensiunuile turistice, motelurile, campunguri, tabere scolare, tabere de creatie artistica, sate de vacanta, tabere pentru activitati ecologice si alte forme organizatorice create în scopul dezvoltarii turismului rural.
Concluzionând, "Turismul rural este un concept care include toate activitatile turistice care se desfasoara în mediu rural". Dar specialistii din Uniunea Europeana îsi pun întrebarea: "Are turismul rural calitati specifice intrinseci sau e vorba doar de o simpla activitate turistica ce se desfasoara într-o localitate rurala? Care sunt acele trasaturi pe care trebuie sa le aiba turismul rural, astfel încât sa merite întradevar calificativul <rural>"?
Lista acelor trasaturi ar include:
apropierea de natura;
absenta multimii de oameni;
liniste si un mediu ambiant "nemecanizat";
contacte personale - în opozitie cu izolationismul si anonimatul tipic urban;
senzatia de continuitate si stabilitate, de traire a unei istorii vii si trainice;
posibilitatea de a cunoaste îndeaproape locurile si oamenii acelor locuri;
contactul nemijlocit cu autoritatile locale, cu preocuparile, cu activitatea specifica zonei;
cunoasterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local;
înregistrarea în minte a identitatii indivizilor comunitatii si a altor trasaturi specifice ce si de "adevaratul" turism rural;
integrarea în comunitate pe perioada sejurului (Grolleau, 1987).
O alta definitie, ar fi: "Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea organizata si condusa de populatia locala si care are la baza o strânsa legatura cu mediul ambiant, natural si uman" (UE, H. Grolleau, 1987).
Termenul, agreat pe teritoriul Uniunii Europene si în afara acestuia, îndebste folosit este acela de "turism verde" - culoarea simbol a spatiului rural, având rolul de a distinge aceasta forma de turism de celelalte, cum sunt: "turismul alb" (sporturile de iarna), "turismul albastru" (vacantele la mare), "turismul luminilor" (turismul urban). "Turismul verde", "dulce" sau "moale" este o forma de turism sinonima turismului rural, deci, în principiu, are acelasi continut, o oferta diferentiata de cea clasica, diversa, originala si întotdeauna organizata si condusa de oamenii de la sate.
Fata de turismul rural, agroturismul este mai strict din punct de vedere al condisiilor vacantei; în plus ia în calcul aspecte legate de efectele economice asupra gospodariilor taranesti si localitatilor rurale în ansamblul lor.
Agroturismul presupune, sederea în gospodaria taraneasca - pensiune, ferma etc. - consumarea de produse agricole din gospodaria respectiva (uneori indica si o anumita proprotie - cel putin 20%) si participarea, într-o masura mai mare sau mai mica, la activitatile agricole "ferma taraneasca") sau echivalentul acestuia, care se foloseste de obicei pentru a desemna simplu si clar folosirea caselor taranesti îsi pierd functiunea agricola sau nu sunt prea mult timp ocupate de taranii activi proprietari ai gospodariilor. În ciuda pierderii legaturii directe cu activitatea agricola propriu-zisa, "farm tourism-ul" este o importanta forma de turism rural, cu un considerabil aport în economia locala.
În concluzie, agroturismul este o forma a turismului rural care utilizeaza pentru cazare si servirea mesei numai pensiunile turistice rurale si pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat si pitoresc, de atractiile turistice naturale si de valorile cultural-istorice, de traditiile si obiceiurile prezente în mediu rural. Spatiul rural satisface prin componentele sale o paleta larga de motivatii: odihna si recreere, cunoastere, cultura, practicarea sportului, cura de aer sau balneara, vânatoare si pescuit sportiv, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilitatilor de loisir. Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrala a mediului rural, cu potentialul sau agricol, turistic, uman si tehnica-economic.
Clientela agroturismului este reprezentata în mod definitoriu de persoane cu resedinte în alte zone, de regula urbanizate. Beneficiari ai acestei forme de turism, în modalitati specifice, pot fi si persoanele care au rude sau chiar resedinte secundare la tara, precum si cei care au interese (de exemplu economice) în agricultura în mediul rural.
Agroturismul poate fi montan, de deal si de ses. El poate fi organizat de catre gospodariile individuale (autorizate si certificate) sau la nivel de localitate - cu subcontractarea spatiilor de cazare. Pe lânga formele amintite, exista si se pot concepe si altele, într-o varietate de modalitati, rezerva constituind-o complexitatea turismului.
Trasaturi ce diferentiaza agroturismul de turismul traditional, standard:
consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esentiale sunt: calitatea pensiunii turistice rurale sau agroturistice si a serviciilor de primire la fermieri, cunoasterea mediului natural, uman si cultural, precum si originalitatea pensiunii turistice;
oferta turistica este autentica, originala, diversa si personalizata, organizata si condusa de fermieri, deci de oamenii satului;
este o activitate economica complementara exploatatiei agricole si nu o alternativa sau un substitut al acestuia;
ofera populatiei cu venituri reduse posibilitatea de odihna si reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacante sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural educative si cu ospitalitate specifica;
nu necesita investitii foarte mari pentru amenajari de infrastructura generala si dotari turistice sau pentru alte amenajari de profil;
se evita marile aglomerari turistice de pe litoral sau din statiunile balneare si montane;
este un turism "difuz" prin specificul ofertei sale diversificate si de mare raspândire în spatiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural si celui construit, dar... atentie - si aici trebuie sa se tina seama de un anumit "prag ecologic" si "prag fizic" (capacitatea optima de primire);
nu este compatibil cu turismul de masa, dezvoltat în statiuni si centre turistice si în arii periurbane.
Forme actuale de organizare a turismului rural
Punctul de plecare în definirea formelor organizatorice de dezvoltare a turismului rural îl constituie facilitatile create de cadrul legislativ existent la un moment dat. Mai precis, prin efectul Decretului Lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, se creeaza coordonatele înfiintarii agentilor economici cu vocatie în desfasurarea de activitati specifice turismului rural.
Dupa anul 1990, masurile privind constituirea si întarirea cadrului organizatoric necesar stimularii dezvoltarii turimului rural s-au concretizat în:
constituirea - cu sprijinul Ministerului Turismului - a Asociatiei Nationale pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), care numara 31 filiale, respectiv: Alba, Arges, Bacau, Buzau, Bistrita-Nasaud, Bihor, Brasov, Cluj, Caras-Severin, Covasna, Dâmbovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Galati, Harghita, Hunedoara, Iasi, Ilfov, Litoral, Maramures. Mehedinti, Mures, Neamt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vrancea si Vâlcea, însumând în prezent peste 3000 de gospodarii;
constituirea Federatiei Române pentru Dezvoltare Montana (FRDM), cu peste 400 locuinte omologate de Federatie (pentru turismul rural în zone pilot); Federatia nu utilizeaza clasificarea spatiilor de cazare conform normelor nationale aprobate prin acte legislative (OMT 510/2002);
avizarea de catre Ministerul Turismului a cosntituirii altor organizatii nonguvernamentale care au ca scop dezvoltarea turismului rural, precum:
Asociatia "Agroturism Montan" cu sediul în Cluj Napoca, jud. Cluj:
Fundatia de Agroturism "Marea Neagra", cu sediul în Constanta;
Asociatia de Turism montan Prahova;
Asociatia "Rural Eco-Tours Agro-Montan" (RETAM) cu sediul în Cluj Napoca;
Fundatia Turistica "Agro-Tour OSR" cu sediul în Vadu Izei, jud. Maramures;
Asociatia de Turism Montan "Carpatina Sud", cu sediul în Sibiu s.a.
înfiintarea Agentiei Nationale a Zonei Montane cu 28 de sectii teritoriale care au în atributiile lor si promovarea agroturismului;
constituirea Asociatiei Operation Villages Roumaines (1989, în Belgia);
crearea primei organizatii a agricultorilor privati, denumita "Federatia Agricola Montana-Dorna", care numara 1500 de membri în 10 asociatii comunale;
înfiintarea Asociatiei Turistice "Botiza" etc.
Promovarea activitatii de turism rural si agroturism
Activitatea de turism rural si agroturism se promoveaza prin Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC) - Bucuresti, care editeaza cataloage si brosuri, pliante de uz international si national.
Cataloagele editate respecta codificarea EUROGÎTES privind pictogramele pentru fiecare pensiune turistica si agroturistica.
Promovarea ofertei turistice rurale se realizeaza si prin intermediul expozitiilor si Târgului National de Turism din România, unde ANTREC, cu filialele sale,participa cu exponate artizanale si mestesugaresti locale. De asemenea, ANTREC este prezenta la toate târgurile si bursele de turism international.
Prin programele PHARE s-au realizat studii de marketing pentru oferta agroturistica româneasca, cu solutii concrete în organizarea si promovarea agroturismului la nivel local (Vatra-Dornei, Bran-Moeciu, Arieseni-Gârda etc.).
Înfiintarea unor centre de informare si documentare turistica în unele arii de dezvoltare a agroturismului (Suceava, Brasov, Cluj, Maramures etc.), ca si a unor dispecerate de cazare informatizate (Moeciu), conduce la o promovare eficienta a acestei oferte turistice pe piata turistica interna si externa.
Publicitate îsi face si celelalte asociatii locale de turism prin pliante sau mici monografii ale satelor respective.
|
