Calatorie prin Cheile Nerei
Intinse pe
aproape 22 km, in Parcul National Beusnita Nera, Cheile Nerei ofera numeroase
oportunitati turistilor dornici de aventuri: alpinism, rafting, caiac canoe,
mounting biking. Punctul slab il reprezinta accesul
anevoios, atit pe drumurile nationale, cit si pe cele judetene, ceea ce nu ii
descurajeaza pe turisti sa vina in numar mare pentru a se bucura de
facilitatile puse la dispozitie de pensiunile din zona.
Cum putem ajunge
in Cheile Nerei?
Parcul National Cheile Nerei-Beusnita acopera zona sudica a Muntilor Aninei si
o parte din zona nordica a Muntilor Locvei. Cel mai
important oras din vecinatatea Cheilor este
Inceputul aventurii
Este greu de hotarit traseul pe care il vom urma. Spre
documentare, il preferam pe cel care poarta numarul 17 din Colectia Muntii Nostri
(despre Muntii Aninei) si ne decidem alegind un traseu care sa cuprinda ce este
mai spectaculos din sectorul de chei. Pornim, asadar, din Sasca Romana, cu
destinatia podul Bei si apoi Cantonul Beu, de pe valea Beului. Trecem prin
primele tuneluri sapate in calcar (sase la numar) si,
dupa aproximativ o ora, sintem la podul Beu. Urcusul nu a
fost dificil si nici continuarea nu se anunta obositoare. Parcurgem incet cei 5 km pina la Cantonul Beiu si pastravaria cu
acelasi nume. Desi semnele interzic accesul cu masina, zona este populata cu autoturisme si turisti galagiosi. Este
primul loc de campare, unde gasim apa proaspata si ne
pregatim sa facem focul si sa innoptam.
Pornim a doua zi in zori spre primele obiective spectaculoase pe care ni le-am propus a le vizita: Lacul Beu si cascadele
Beusnitei. Dupa numai o ora ajungem la celebrul lac, avind
convingerea ferma ca a meritat osteneala. De un
albastru clar, lacul surprinde prin numarul mare de pastravi care inoata alene
printre plante, nederanjati de prezenta noastra. Deschidem imediat volumul
"Muntii Nostri", avizi de noi informatii, si descoperim ca Lacul Beu
se afla la o altitudine de 310 m, este alimentat de un izbuc situat pe fundul
dolinei in care este instalat lacul, masoara 284 mp si are o adincime de 3 m. Dupa o sesiune intreaga de fotografiat, continuam
traseul spre Cascada Beusnita, la care ajungem dupa numai 30 minute. Sint, de
fapt, trei cascade, prima dintre ele avind 15 m, fiind acoperita cu un strat de muschi. Unii dintre noi se avinta spre intrarea
de la ceea ce cred ca este o mica pestera, dar se
intorc dezamagiti de ingustimea si inaccesibilitatea ei. Pe o
ploaie marunta ne indreptam spre Cantonul Beu (unde ne-am lasat rucsacii),
intilnindu-ne cu oamenii de la Administratia Parcului National Nera Beusnita.
De la Beu ne vom indrepta spre al doilea loc de campare,
Cantonul Damian. Ne intoarcem, asadar, pe acelasi drum pe care am venit,
pina la podul Beu, si de acolo cotim stinga spre Damian. Intram astfel pe valea
Nerei, ale carei ape involburate le urmarim atenti. Surpriza pe care o intilnim
pe drum ne face sa ne amintim de salbaticia in care ne
aflam. Chiar pe peretele ce ne strajuieste drumul
gasim un sarpe, de care ne speriem la inceput, insa treptat ne apropiem si
incepem sa il fotografiem. Cine stie cind ne mai intilnim cu
urmatorul? Ne scuipam in sin, in semn de usurare, gindindu-ne ca putea
fi o vipera veninoasa care ne-ar fi luat prin surprindere. Nu terminam
conversatia despre vipere (aceasta zona fiind printre putinele din
Urmatoarea zi este cea care ne va aduce si cele mai
multe satisfactii. Plecam in zori spre Lacul Dracului, urmind
fidel cursul apei. Dupa 45 minute apare si prima surpriza: poteca se
termina, iar marcajul se vede abia pe partea cealalta a riului, fara sa avem vreo punte pe care sa traversam. Ne
suflecam pantalonii si trecem Nera, cu apa-i rece si involburata, nu fara
emotii.
Lacul Dracului
De aici incepe spectacolul: tunele, locuri inguste, mirosul de liliac ce ne urmareste la tot pasul, pante abrupte si coboriri
anevoioase. Tinta este Lacul Dracului, insa mai e mult
pina acolo. Trecem treptat pe linga Pestera Boilor, Pestera Gura Porcariului si
Dubova, pe linga Salasu lui Vogiun, si calculam ca avem mai putin de doua ore
pina sa vedem lacul. Urcam ultima bucata pe un noroi
pina la genunchi si vedem indicatorul izbavitor: mai sint 15 minute. Ultimul
sfert de ora (din cele aproape sase ore petrecute pe
drum) ne poarta pasii printr-o padure de liliac inflorit, coborind abrupt spre
lacul mult asteptat. Rabdarea nu ne-a fost inselata: un
lac clar, adinc de 12 m, bogat in pastravi, pe malul caruia luam o binemeritata
pauza de masa. Tot aici aflam si legenda lacului. In vremuri de demult traia in
apele sale un drac. Povestea incepe cind, intr-o buna
zi, un pescar nu isi gaseste de lucru si vine pe
marginea lacului, la pescuit. Sugubat si in cautare de suflete noi, dracul ii
propune un ramasag mosneagului: sa friga un peste fara
sa se indoaie, daca nu, il ia cu el pe lumea cealalta. Omul accepta, dar il provoaca si el pe drac: sa friga un tap, fara ca acesta
sa rinjeasca. Lucru ca si facut, cad la invoiala si se pun pe treaba:
mosneagul, istet, ia un bat si infige pestele de-a
lungul pe el, frigindu-l fara sa se indoaie. Vazind ca nu-i a buna cu istetimea
mosului, dracul ia si el un bat si infige capul
tapului, punindu-l pe foc. Numai ca, pe masura ce se
frigea, capul de tap se intindea mai mult pe bat, pina cind, in sfiriitul
jarului, isi dezveli dintii ca intr-un rinjet. La vazul unei asemenea ispravi,
dracul crapa de ciuda si se arunca direct in lac, nemaiaratindu-se prin aceste
locuri.
Amuzati de farmecul povestii, hotarim se ne intoarcem agale spre Cantonul
Damian, locul unde ne-am lasat rucsacii. Alegem o alta
cale: Ogasul Porcului - Cascada Susara - Carbunari. Ajungem intr-un tirziu la
cascada, unde nu stam prea mult, pentru ca incepe sa
se insereze, si urmam o scurtatura pina la Carbunari. O masina de ocazie ne
duce de acolo pina inapoi la Damian, unde aprindem din nou focul si repovestim
intimplarile de peste zi. Drumul pina la izvor (aflat la 30 minute), parcurs
noaptea, ne prilejuieste o noua surpriza: in lumina lanternelor, doi ochi ne
privesc de la numai citiva metri. Nu stim ce este, dar
banuim ca vreo pisica salbatica ne-a simtit prezenta. Ultimele cinci minute
aproape ca le parcurgem in fuga si rasuflam usurati cind ajungem la foc.
Posibilitati de turism
In cea de-a patra zi coborim agale spre Sasca Romana.
Reintilnim pensiunea Cheile Nerei, pe linga care am trecut in prima zi, si ne
informam asupra serviciilor pe care aceasta le pune la dispozitia turistilor:
inchirierea de barci (inutil de mentionat ca pe toata durata traseului am
intilnit prin Chei numeroase ambarcatiuni cu turisti dornici de aventura - de
toate virstele), de biciclete si de echipament pentru practicarea alpinismului.
De asemenea, aflam ca putem practica tirul sau calaria.
Luam numarul de telefon (0721.095.591) si adresa de mail: www.cheilenerei.ro,
pentru o viitoare revenire.
La sfirsit, desi obositi, sintem multumiti de traseul parcurs. Din pacate, nu
am avut timp sa vizitam si alte obiective importante, precum Avenul
Cutezatorilor, ori sa ne cufundam in pesterile pe linga care am trecut, sau sa
ne avintam pe cararile din Muntii Aninei. Am fi vrut sa
trecem si pe acolo, nu de alta, dar cine stie cind vom mai ajunge prin aceste
locuri!
|
