Chemarea muntilor

Chemarea muntilor

Oameni, iubiti muntele!

Adevaratul sens al vietii este īnsasi bucuria de a trai.

Omul, īn scurgerea mileniilor, a īnvatat sa se cunoasca pe sine, sa cunoasca si sa iubeasca natura. Pamīntul si marile au fost primele sale ispite si biruinti. Tīrziu, tīrziu de tot, dupa jertfa lui Icar, omul a cucerit si cerul.

A iubit omul dintotdeauna muntele ? A mers īnsetat spre īnaltimile pline de taine si frumuseti, sau i-a fost teama de ele si nu le-a dorit ?

Adevarul este ca la īnceput omul n-a iubit muntele. Pentru el muntii, stīncosi si cu zapezi, īnvaluiti adesea īn ceata si furtuni, erau lacasul zeilor, al duhurilor rele, al spiritelor strabunilor.

Indigenii din America de Sud strabateau muntii cu spaima, fie cu gura īnchisa, fie rostind īn soapta formule magice. Totemurile din nordul Europei sau cele asiatice marturisesc si ele aceeasi admiratie plina de spaima fata de zeii muntilor. Chinezii considerau ca piscurile muntilor sīnt stapīnite de spirite, iar cinci dintre muntii lor īi socoteau sacri. Obiecte de adorare a muntelui s-au gasit si la indieni, īn Peru.

Mitologia scandinava aminteste de zeii mari si mici ai muntelui.

Legendele povestesc despre bogatia nemasurata a muntilor, dar si de duhurile rele, de piticii cu o forta neobisnuita care o pazesc. Īn castelul gheturilor eterne sta pe tron o zeita necrutatoare, cu fruntea īncoronata de diamante, care cheama la ea, rīzīnd cu cruzime, pe eroii care cuteaza sa o īnfrunte. Ei urca īndrazneti pīna la dīnsa, dar odata ajunsi sus, ramīn īnlantuiti de patul mortii, celebrīnd nunta lor vesnica cu mireasa de cristal.

Īn antichitate muntii erau inaccesibili, fiind stapīniti de zei. Olimpul, la greci, era lacasul zeilor trufasi si certareti, Etna, locuinta titanilor, iar Caucazul, muntele lui Prometeu īnlantuit.

Denumirile muntilor nu sīnt totdeauna īmbietoare - Muntele blestemat, Muntele groazei, Dintele rechinului, Muntele de sīnge - iar traversarea lor curajoasa, dar nebuneasca, de catre unii mari cuceritori, ca Hanibal, Cezar, Napoleon, a fost platita greu.

Romanticii sīnt cei dintīi mari īndragostiti ai muntelui. Cu exceptia cītorva vizionari aproape anonimi, nimeni nu s-a gīndit īnaintea lor la cunoasterea si cucerirea muntilor. Ei au fost ignorati sau tabu pīna cīnd romanticii, la īndemnul entuziast si generos al lui Rousseau: "sa ne īntoarcem la natura", au pornit spre ei, i-au cunoscut si īndragit, deschizīnd astfel oamenilor, tuturor oamenilor, un drum nou, o lume noua plina de neprevazut, poezie si eroism.

Drumetia de munte, alpinismul nu au aparut īnsa cu adevarat decīt spre sfīrsitul secolului al XVIII-lea, īntīiul mare poet al lumii care are curiozitatea sa urce pe munte, pe Ventoux, este Francesco Petrarca. Dar alpinismul nu se va naste decīt īn 8 august 1786, cīnd vīnatorul de capre si temerara calauza alpina Jacques Balmat, īmpreuna cu un medic de tara, pasionat turist, Michel Paccard, vor urca īn emotia tuturor pīna la cel mai īnalt pisc din Alpi, pe Mont Blanc.

Din Alpi, īndrazneala si voluptatea cuceririi celor mai īnalte si neatinse culmi s-au raspīndit īn toata lumea, iar termenul de alpinism a īnceput sa fie folosit deopotriva pentru orice īncercare, fie la noi, īn Bucegi, fie īn Caucaz, īn Anzi sau Himalaya. Chemarea spre munte a devenit tot mai staruitoare, mai plina de neastīmpar si farmec.

Muntele, ca si marea, a cerut la īnceput nespus de multe jertfe. Aproape n-a fost vīrf cucerit care sa nu fi fost platit cu vieti tinere si temerare. Dar īncet, īncet, omul a domolit muntele si l-a īnvins. L-a sapat īn "maruntaie" si a creat īn zece ani de eforturi tunelul Simplon, de 20 km, dintre Elvetia si Italia. I-a īnaltat pe crestet, la peste 4 000 m, observatoare astronomice si statiuni pentru studiul razelor solare. A pus pinteni muntelui si l-a calarit cu teleferice, planīnd suspendate īn goluri ametitoare. Iar alpinistii i-au īmblīnzit ultimele rabufniri de nesupunere.

Este adevarat ca pentru cucerirea celor patrusprezece uriasi ai lumii, de peste 8 000 m, mai toti īn Himalaya, omului i-a trebuit mai mult de o jumatate de secol. Everestul, cel mai īnalt munte de pe glob (8 848 m), a fost asaltat timp de peste treizeci de ani de unsprezece expeditii, pīna īn anul 1953, cīnd un īnalt si pasnic apicultor neozeelandez, Edmund Hillary, si un dīrz indigen nepalez, Tensing Norke, l-au īnvins, spulberīnd astfel legenda muntilor necuceriti. Astazi n-a mai ramas din lantul neīnvinsilor de ieri, al muntilor de peste 8 000 m, nici un pisc necucerit.

La īnceput toate cuceririle omului au fost neīntelese si nepretuite. Alfabetul si tiparul plictiseau pe regi, īnotul si jocurile cu mingea erau interzise multimilor de catre biserica, calatoriile īn jurul lumii erau socotite cele mai nebunesti dintre nebunii, iar stiinta care contrazicea religia - erezie si sarlatanie.

Cīndva, īn secolul al XVI-lea, un elvetian scria prima carte despre munti. Astazi īn lume exista peste o suta de mii de carti despre marea pasiune a cunoasterii si cuceririi muntilor. Au scris minunat despre munti Goethe, Heine, Daudet. si eroic, asa cum l-au īnfruntat Guido Rey, Abalakov, Frison-Roche, Hillary.

Muzica, la noi si pretutindeni, a dedicat muntelui - de la Vīrful cu Dor si muntii Apuseni la Annapurna - poeme si simfonii. "Simfonia pe un cīntec de munte", "Manfred", "Simfonia Alpilor".

Patruzeci si opt de ani, un artist īndragostit de natura a sculptat īn muntii Chinei "Poarta dragonului". Īn Bucegi, pe Caraiman, Eugen Barbu īl vede sculptat pe Eminescu, cu pletele fluturīnd īn vīntul verii sau īn furtunile cu zapezi.

Cine a fost īn munti īn nopti de clestar, iarna, īn zile nesfīrsit de lungi si darnice vara, īn clocot de viata noua primavara si īn agonii de culoare toamna, acela nu poate sa nu se fi īndragostit de munte !

Dragostea pentru munte este, pentru cine i s-a dat īntreg, una din cele mai pure si depline, īn care nu vei fi niciodata dezamagit sau īnselat. Ea seamana cu celelalte mari pasiuni care nu ostenesc si nu mor niciodata: lectura, studiul, arta sau miscarea.

Muntele cheama la sine toate vīrstele, daruindu-se fiecareia pe masura inimii ei. Tinerii gasesc īn munte excursiile de vara si sporturile de iarna; ei iubesc atmosfera prieteneasca a cabanelor si drumurile spre īnaltimi, īsi potolesc setea de miscare. Schiorii si alpinistii sīnt pentru totdeauna legati de munte, asa cum sīnt legati marinarii de mare si aviatorii de cer.

Vīrstnicii merg īn munti ca sa iasa din monotonia si agitatia oraselor, sa traiasca ambianta calma si senina a urcusurilor īn dimineti īnsorite.

Artistii cauta si gasesc īn munte seninatatea si linistea creatiei; scriitorii - puritatea si tacerea īnaltimilor; muzicienii - acorduri noi si tainice, lumea sonora a padurii, a gheturilor, a furtunii; pictorii - culori si teme, peisaje si oameni, pe care din zori pīna īn noapte muntele le daruie generos.

Cine pleaca la munte se pregateste pentru un sir necontenit de bucurii si surprize, pentru ca muntele este o invitatie la neprevazut si frumusete. Ea īncepe cu nerabdarea si frenezia plecarii, se continua cu bucuriile drumului, cu voluptatea neasemuita a victoriei si se sfīrseste cu amintirile excursiei si cu nostalgia reīntoarcerii sau chemarea altor dragi, desi īnca necunoscute, tarīmuri.

Dar nu numai atīt. Muntele este o lume īntreaga, un univers. Spre el, pentru cunoasterea si cucerirea lui, se īndreapta entuziasti, si adeseori eroic, geografii, geologii, speologii, naturalistii.

Flora si fauna muntelui, cu simbolicele flori-de-colt si cu sprintarele veverite si capre negre, iata o noua īmparatie īn care se patrunde tacut si atent. Cīinii St. Bernard, imensi si buni, sīnt si ei un simbol al puritatii muntelui.

Pīna si profesiunile - plutas, calauza, meteorolog, cabanier - devin altceva acolo sus, īn vecinatatea cerului, a brazilor, a apelor: curaj, generozitate, eroism. Iar cabanele, adevarate oaze īn albul sau verdele muntelui, aduc o atmosfera specifica, unica, de sinceritate, de cīntec si voie buna, de calm si poezie. Fiecare cabana īsi are viata si destinul ei. Ele se nasc sau mor dupa legi neprevazute, ca si oamenii. Un drum mereu cautat le naste, o avalansa sau uitarea le īngroapa. Ele viseaza la soare ca turistii, cautīnd īn zari fericiri viitoare.

Iubiti, desigur, marea. De pe tarmul ei priviti, contemplati, visati. Pe aripile pescarusilor gīndurile, dorurile noastre zboara īnalt si departe. Marea a fost, pe drept cuvīnt, denumita leaganul civilizatiei: Egipt, Fenicia, Venetia, Anglia. Muntele a fost si va ramīne taria de caracter si vointa a unei tari: Elvetia, Peru, Tibet.

Marea invita si la īndrazneala, dar foarte mult la reverie si vis. Muntele, dimpotriva, la cugetare si fapta. (A spus-o un estetician romān, Tudor Vianu, si o confirma veacurile si istoria culturii.)

Astazi, muntele si marea, dincolo de semnificatiile lor istorice si estetice, ramīn doua mari si vesnice ispite ale omului modern. Marea este minunata, neīntrecuta, dar e numai poezia si vacanta unui singur anotimp. Muntele, īn schimb, este poezia si vacanta tuturor anotimpurilor: primavara - īntoarcerea la viata, vara - īmparatia lui Verde īmparat, toamna - aur si argint, iarna - simfonie īn alb.

Marea īnseamna tarm si apa, nisip si valuri, trupul gol si bucuria regasirii lui īn adīncuri, deci totala contopire cu lumea din care am pornit cīndva, cu milioane de ani īn urma. Muntele e vasta si necontenit noua lume de privelisti, natura īn soare, ceata si furtuna, omul īn lupta cu īnaltimile si cu el īnsusi.

Marea a dat mai multi cuceritori, hoinari si artisti: Columb si Magellan, Loti si Gerbault, Debussy si Rimski Korsakov, Thurner si Gauguin. Īn schimb, muntele ramīne maret prin chemarea, prin mirajul, prin ispita sa de necunoscut, frumusete si glorie.

Purtam īn noi cele doua chemari - chemarea muntelui si a marii. De la simfonia verdelui si īnaltului, la simfonia īntinsului si albastrului, de la efortul urcusului si al luptei pentru vīrf, la reveria plajei īnsorite si a valurilor nesfīrsite.

Prin varietate, prin bogatia lui de locuri si īntīmplari, muntele poate fi socotit o īnalta scoala a curajului, a caracterului, a personalitatii, īntr-adevar, nu exista o scoala mai barbateasca, mai dīrza, dar si mai placuta īn acelasi timp, ca muntele.

Cīnd copilul vostru va īmplini saisprezece ani, īndemna un scriitor francez, duceti-l la munte. Muntele īl va face sa īnteleaga ceea ce jos, īn oras, nu va īntelege niciodata, sa se cunoasca pe sine. Dar dragostea pentru munte si īntelegerea lui poate īncepe cu mult īnainte, din anii copilariei. Ca si cu lectura sau muzica, cu cīt te legi mai timpuriu de munte, cu atīt mai bine. Īn timp vine cunoasterea, pretuirea, pasiunea.

Oameni, iubiti muntele !...

De pe īnaltimi, frumusetile naturii si īntelesurile vietii sīnt altele. Mergeti spre munte ca spre o bucurie necunoscuta, dar dorita. Nu e nevoie sa asaltati fisurile albastre si piscurile inaccesibile. E de-ajuns sa priviti saltul curajos al caprelor negre si zborul īnalt al vulturilor. Mīine, sufletul vostru le va semana. Atunci muntele va fi patruns īn voi, ca seva īn copaci primavara. si veti putea, peste ani, spune fericiti: noi am iubit muntele !

Marii cuceritori si muntele

Adevaratii cuceritori ai muntilor au fost, desigur, alpinistii. Dar cu mult īnaintea lor, din motive razboinice, au strabatut muntii cuceritorii de popoare si tarīmuri īndepartate. Pe ei nu i-a chemat nici neastīmparul si nici dorinta de a vedea cum arata, din īnaltimi, cerul si pamīntul. I-a mīnat dorinta de a stapīni. si daca īn drumul lor au fost munti, ei trebuiau trecuti, oricīte greutati si jertfe ar fi cerut aceasta: dincolo de munti īi astepta prada si gloria.

Desi n-au fost īndragostiti, īnsetati de munte si frumuseti, istoria īi aminteste. Iar noi trebuie sa īntelegem istoria asa cum se cuvine ...

Dintre marii comandanti militari, primul care s-a urcat pe munte pare sa fie Alexandru cel Mare.

Īn anul 334 ī.e.n., el traverseaza muntii Taurus din Asia Mica si podisul Iranului, pentru a porni lupta īmpotriva regelui Por si a cuceri India. Armata lui numara 30 000 de pedestrasi si 4 500 de calareti. Se spune ca, īnainte de a trece muntii, Alexandru lua o hotarīre care uimi si īnfricosa totodata: ordona ca aproape toate carele, īngreuiate de arme si prazi de razboi, sa fie arse. Pe unul din comandanti, prieten al sau, Menandrus, care nu s-a supus si nu a ramas īn fruntea garzii pe care o conducea, l-a ucis el īnsusi.

Īn "Vietile paralele" Plutarh istoriseste pe larg lupta lui Alexandru cu Por, dar despre trecerea muntilor, care a precedat lupta, nu scrie nimic. A fost desigur una din grelele īncercari ale armatei sale, dar ca totdeauna, avīndu-l pe el īn frunte, totul s-a sfīrsit cu bine.

Uluitoare ramīne īnsa, īn perioada rivalitatii romano-cartagineze, campania din Italia a lui Hanibal.

A fost o temerara trecere a Alpilor.

Sīntem īn anul 218 ī.e.n., cīnd Hanibal, cutezatorul general cartaginez, porneste de pe crestele estice ale Spaniei spre Galia, cu intentia de a invada nordul Italiei si a coborī spre Roma.

Armata sa, compusa din 80 000 de pedestrasi, 12 000 de calareti si 37 elefanti de lupta, strabate Pirineii si, neobisnuita cu frigul si īnaltimile, īnfrunta 33 de zile culmile de gheata, potecile primejdioase si furtunile de zapada ale Alpilor.

Este poate una din cele mai īndraznete si victorioase īncercari din epoca aceea. Dar nebunia aceasta īl costa pe Hanibal viata a 60 000 de pedestrasi, a 6 000 de calareti si aproape a tuturor elefantilor.

Dupa o refacere īn Galia cisalpina si dupa un mars la fel de nebunesc, de trei zile si trei nopti, prin mlastinile unui rīu, dincolo de Pad īncep marile ciocniri dintre romani si cartaginezi. Hanibal conduce armata de pe singurul elefant care-i mai ramasese īn viata. Astfel se īncheie mareata trecere a Alpilor de catre Hanibal, omul care a īnspaimīntat Roma si care a facut sa ramīna īn istorie cuvintele de alarma: "Hanibal ante portas".

Neīnfricat, dīrz, rezistent a trebuit sa fie si Cezar.

Īn campania sa din Galia (sec. I ī.e.n.), cīnd nu o data a trecut muntii Alpi, pe atunci īnfricosatori si necunoscuti. Multe īntīmplari pitoresti sīnt amintite chiar de Cezar īn lucrarea sa "Despre razboiul cu galii". Cunoscuta fraza "As vrea sa fiu mai bine cel dintīi aici, decīt al doilea la Roma" a fost spusa pe cīnd trecea Alpii, īntr-un sat saracacios din Galia. Anii aceia de lupta īn Galia, aproape zece, cucerirea a opt sute de cetati si trei sute de neamuri, luptele cu Vercingetorix au fost nu numai ani de glorie, dar si de grea īncercare si au facut din Cezar un mare comandant si un nume de neuitat.

Īn aprilie 1796, ne povesteste Tarle, Napoleon porneste cu armata sa peste Alpi, spre Italia. Īn aceasta campanie, Bonaparte a dat dovada de o mare īndrazneala si de un total dispret fata de riscurile personale, desi parerea lui era ca un comandant nu trebuie sa se expuna pericolelor, moartea lui nefolosind la nimic, ba, dimpotriva, putīnd provoca confuzie, panica, destramarea armatei.

Dar aceasta traversare a Alpilor era cu totul neobisnuita si de aceea Napoleon a uitat de precautii si a considerat ca e nevoie de exemplul sau personal. Trecerea, timp de cinci zile, pe vestita "Cornisa", de-a lungul Alpilor Maritimi, sub focul navelor engleze, ramīne o īncercare de mare temeritate si una din izbīnzile de campanie ale lui Napoleon.

Lucrarea pictorului francez Paul Delaroche ni-l arata pe Napoleon calare prin zapada muntilor, cu mantia batuta de vīnt. Armata sa rabda cu stoicism frigul, "īndura privatiuni oribile", cum scrie Stendhal īn īnsemnarile sale, dar pīna la urma se īnvinge pe sine si reuseste aceasta trecere plina de cutezanta si disperare, reamintind pe Cezar si Hanibal.

O alta trecere a muntilor de catre armatele franceze conduse de Napoleon a avut loc īn luna mai a anului 1 800. Cu mari dificultati a fost īnvinsa atunci trecatoarea Grand Saint-Bernard, situata la 2 472 m. Stendhal povesteste īn "Viata lui Henri Brulard" aceasta traversare cutezatoare, iar pictorii Meyner si Lebel īi surprind momentele emotionante.

Suvorov īnvingatorul "Puntii Diavolului". A mai ramas un an pīna la sfīrsitul secolului (1799). Rusii se razboiesc cu francezii īn trecatoarea St. Gothard, pe care vor s-o strabata cu orice pret, ca sa ajunga īn valea Ronului si sa faca jonctiunea cu armata generalului Rimski Korsakov.

Suvorov e neobosit. Cu pelerina sa albastra, fara buclele perucii pe atunci obligatorii, calareste zi si noapte, conducīnd trupele mai departe, mereu mai departe. Calauzele elvetiene spun: "Rusul este un soldat viteaz, dar muntii nostri sīnt īnalti cīt cerul si trecatorile iarna nu le pot trece nici vulturii".

Īn ciuda frigului, a zapezii si a echipamentului putin calduros, Suvorov īsi pastreaza voia buna. "Ehei, Eroska - spune el īntr-o zi soldatului care-i toarna sa se spele - gīndeam noi vreodata acasa, la noi, ca o sa ne spalam cu apa din Alpi ?"

Armata rusa are 17 000 de soldati; a lui Massena 100 000. Dar Suvorov spune ca fiecare rus face cīt zece francezi si deci... e superior.

Asaltul trecatorii St. Gothard a fost sīngeros si dīrz. Luptele s-au dat pe Monte Proza si francezii, īnvinsi, au azvīrlit tunurile īn prapastii si s-au retras.

Noaptea victoriei este petrecuta de Suvorov la 2 100 m īnaltime, pe un frig de decembrie, desi e doar Septembrie, si pe o ninsoare care nu mai conteneste, īn aceleasi uniforme necă 353e48d ;lduroase si fara provizii. Se doarme pe zapada, sub cerul liber, cu gīndul acasa...

Dar lupta nu se īncheiase. Īn retragere, la 15 km de trecatoare, francezii ocupa "Puntea Diavolului", cu īnaltimi ametitoare si prapastii. Un loc de unde, cu doua batalioane si un tun, poti nimici o armata īntreaga. Dar catarīndu-se pe stīnci, soldatii lui Suvorov, adevarati soimi de munte, luneca pe horn chiar īn spatele francezilor. Īn ecoul multiplicat al īmpuscaturilor, aceasta coborīre pe zapada īnghetata, īn care un pas gresit īnseamna moartea, va ramīne nemuritoare īn istorie si pe pīnza pictorului rus Surikov.

Acestea sīnt cīteva din cuceririle muntilor de catre marii oameni ai istoriei. Dar muntii, neobisnuiti cu praful de pusca si sīnge omenesc, īi asteptau pe poeti, pe oamenii de stiinta, pe alpinisti. si asteptarea lor s-a īmplinit īntr-o zi.

Dintre īnteleptii antichitatii, prea multi cunoscatori ai muntilor nu putem cita. Muntele inspira teama, īngrijorare, blestem. Omul nu īndraznea sa īnfrunte vointa cruda, nemiloasa a zeilor care salasluiau Īn preajma norilor si a cerului. Īn imaginatia popoarelor vechi, pamīntul, muntii erau striviti de picioarele zeilor sau ale elefantilor, iar daca Atlas purta atīt de greu globul pamīntesc, aceasta era si din cauza muntilor. Īn realitate īnsa nimeni nu stia unde erau muntii, nimeni nu-i vazuse de aproape.

Unul din primii cunoscatori ai muntilor nu a fost un om de stiinta, dar a avut pasiunea unui cercetator. Prin anul 138 ī.e.n., īn vasta si īndepartata China traia un ofiter din garda imperiala, Cian Ţian.

Curajos, puternic si rezistent, iscusit tragator cu arcul, Cian Ţian, īnsotit de o suta de oameni, porneste la ordinele cīrmuitorilor statului sa caute neamul ieucizilor, ramura a poporului chinez, īnfrīnta si alungata īn Asia Centrala de huni.

Cian pleaca din capitala Chinei si se īndreapta spre apus. Strabate muntii Nansan, trece Zidul chinezesc, dar este prins de huni, care, fara sa-l pedepseasca, īl retin timp de zece ani si-i dau de sotie pe fiica unui nobil hun.

Dar setea de libertate si dorul de tara īl chinuie. Īn anul 128 Cian cu sotia si fiul sau, ajutat de credinciosul sau tovaras Tanī, fuge īn patrie. Strabate din nou stepe si munti. De asta data, povīrnisurile sudice ale Tiansanului de rasarit, prin trecatorile īnalte ale Tiansanului central pīna īn valea Fergana, īn tara Davan.

Cīrmuitorul acestei tari īl roaga pe Cian sa plece din nou la ieucizi, spre Amu-Daria, si sa stabileasca cu ei relatii comerciale. Cian porneste la drum, ajunge īn regatul Dasia al ieucizilor, dar acestia nu doreau relatii comerciale cu China.

Asa ca Cian pleaca īnapoi, spre casa (127 ī.e.n.). Ocoleste pe la nord Pamirul, pe care īl numeste Ţunlin (muntii Cepei), strabate valea Altai si ajunge, credea el, la lacul Lobnor, situat la 780 m īnaltime. Dar se īnsela. Asa cum se īnselau si cei ce credeau īn povestea fluviului Hwangho (fluviul Galben), care ar izvorī, spuneau legendele, din fantasticul munte Kunlun, īnalt de 2500 m, adica 1 500 kilometri ! !

Prins din nou de huni si retinut de asta data numai un an, Cian Ţian fuge din nou cu ai sai si cu nelipsitul Tanī si dupa treisprezece ani de peregrinari pline de aventuri se īnapoiaza pentru totdeauna īn patrie. Dupa calculele sale, Cian a strabatut īn acesti ani aproape 25 000 m, adica 15000 kilometri.

De la Cian Ţian au ramas cele dintīi marturii geografice despre muntii si apele Asiei Centrale, despre Tiansan, Pamir si apele ce izvorasc din ei: Sīr-Daria si Amu-Daria. Pentru anii 138-126 ī.e.n. aceasta a īnsemnat desigur foarte mult. De aceea īn primele pagini ale "Istoriei descoperirilor geografice" figureaza descoperirea Asiei Centrale de catre chinezi si calatoriile curajoase ale lui Cian Ţian.

Alpii au fost al doilea semn de īntrebare a! lumii antice. Īn secolul V ī.e.n. Herodot īi ignora īnca, dar istoricul si geograful Polibiu (130 ī.e.n.) ne vorbeste despre muntii Greciei si despre Alpi.

El cunoaste granitele muntilor Alpi, cei mai mari din Europa, le īntrezareste īnaltimile. Aminteste lacurile Elvetiei, apele Ronului si cele patru drumuri ale Alpilor, dintre care unul era cunoscut lumii din expeditia lui Hanibal asupra Romei.

Istoria aminteste de cei doi Pliniu: cel tīnar si cel batrīn. Acela al carui nume se va lega de munti va fi Pliniu cel Batrīn (23-79 e.n.), autorul scrierii enciclopedice "Istoria naturala", alcatuita din 37 de carti, dintre care aproape jumatate cuprind cunostinte de botanica, zoologie si mineralogie.

Curiozitatea lui stiintifica īl va urca pe Vezuviu (1 277 m) si-l va face sa scrie pagini interesante. Un curios destin: Pliniu cel Batrīn va muri īn anul 79, īn timpul eruptiei aceluiasi munte, nepotolitul Vezuviu, īncercīnd sa salveze vietile celor amenintati de furia lui.

Vor trece secole si muntii vor continua sa ramīna o taina si un mister nedezlegat, īntīia carte tiparita, cu adevarat stiintifica, despre munti, este lucrarea īn limba latina a elvetianului Aegidius Tschudi "De prima ac vera Alpina Rhaetia" (1538). Celelalte doua, care īi urmeaza si care sīnt redactate tot īn latina, fiind scrise de Konrad Gessner (1541) si Josias Simmler (1574), nu sīnt carti de stiinta, ci mai mult īnsemnari poetice si filozofice asupra muntilor Alpi.

si aceasta numai pentru ca Alpii nu erau cunoscuti cu adevarat, iar piscurile lor cele mai īnalte nu fusesera cucerite. Aceasta s-a īntīmplat, asa cum se stie, abia peste doua secole, īn anul 1786.

La īnceputurile alpinismului, Alpi, Mont Blanc-ul au constituit o permanenta ispita. O calauza alpina, Jacques Balmat, īmpreuna cu un medic de tara, Paccard, l-au urcat pentru īntīia oara la 8 august 1786.

Dar peste un an, īn 1787, omul de stiinta genevez Horace Benedict de Saussure īsi īmplineste visul de un sfert de veac, urcīnd si el Mont Blanc-ul. Cartea sa "Voyages dans les Alpes" (1796) vadeste omul de stiinta, de caracter si de actiune, care a fost de Saussure.

Patruzeci de ani s-a pregatit si a asteptat el, tenace si īncrezator, ziua cīnd va urca pe Mont Blanc, īnca din tinerete, desi iubea stiinta si promitea sa devina un savant (la 22 de ani preda ca profesor matematicile si era totodata un foarte priceput fizician, botanist, geolog), īndrageste natura, excursiile, dificultatile, asemenea tatalui sau care fusese un pasionat al muntelui.

Īn 1760 de Saussure urca la Brevent, de unde vede pentru īntīia oara bine Mont Blanc-ul. El instituie un premiu pentru cel care-l va cuceri. si timp de douazeci si sapte de ani, statornic, an de an, de Saussure va urca īn Alpi, chemat mereu ca de o Fata morgana, de maretul si neīnvinsul Mont Blanc.

Este poate un caz din cele mai rare, cīnd dupa un sfert de veac un om īsi īmplineste fericit visul, īmplinire cum doar exploratorii polari sau marii corabieri ai secolului al XVI-lea au mai avut cīndva ...

Īnsemnarile sale de calatorie īn Alpi nu le-a publicat imediat. Omul de stiinta care asteptase aproape trei decenii ca sa urce pe piscul mult visat (3 august 1787) nu voia sa se grabeasca cu cartea pe care desigur o considera, asa cum a si ramas īn istorie, cartea vietii sale ...

Deosebit de valoroase sīnt consideratiile sale asupra ghetarilor, asupra vīrstei, naturii si miscarii lor, dar si paginile de poezie alpina despre frumusetea peisajelor si maretia muntelui. De aceea H. B. de Saussure n-a ramas īn istoria alpinismului numai ca īntīiul om de stiinta care a urcat si a studiat muntele, ci si ca un precursor al literaturii alpine.

Jules Michelet (1798-1874), renumit om de stiinta, istoric, n-a fost un mare cuceritor al piscurilor. si chiar daca ar fi fost, cum a trait īn epoca pionierilor muntilor, astazi numele lui ar fi fost poate uitat. Ca si neuitatul de Saussure, īntīiul om de stiinta care a urcat, la aproape cinci mii de metri, numele lui Michelet a ramas legat de munte prin cartea sa, citata mereu si pretutindeni, "La montagne" (1868).

Cu "Muntele" Michelet continua seria cartilor sale pasionante, īncepute īn 1856: Pasarea, Insecta, Marea. Paginile īn care descrie Saint-Gervais, livezile din Javernaz si regiunea Auvergne sīnt de un farmec si de o tinerete care īnfrunta anii.

Mai ales poezia padurilor este tulburatoare: stejari de o forta neobisnuita, cu coroane despotice, tei cu frunzisuri moi si umbroase, brazi augusti cu lungi barbi de licheni īnfruntīnd semet cerul si furtuna. O pace a lemnului, a padurii, frīnta doar de tumultul torentelor si al cascadelor. Mai sus, pinii care se leagana muzical īn soare si vīnt, iar si mai sus, īmparatia florilor rare de munte. Apoi, dincolo de viata care moare a vegetatiei, ghetarii. De aici īncepe drumul fara ezitari si temeri al vointei omului. si odata ajuns pe pisc, iata-le stapīnul a tot ce ramīne la picioarele tale: paduri, ape, asezari omenesti.

Michelet e fermecat de minunile muntilor. De seva care se aude urcīnd īn copaci, de frumusetile salbatice ale crestelor, de maretia unica a Mont Blanc-ului, pe fruntea caruia citeste "destinul, viitorul, zilele fericite ale Europei".

Nimeni ca el - scrie īn prefata cartii Andre Theuriet - n-a descris mai pasionant "viata stranie a ghetarilor, maretia padurilor, gratia poienilor, peisajele pastorale ale Engadinei". Nimeni n-a exprimat mai adīnc ca el filozofia muntelui si lectiile pe care ni le da.

J. Michelet povesteste cu farmec, ca un scriitor si nu ca un om de stiinta, primele ascensiuni pe Mont Blanc, despre Elvetia si lacurile ei - īn care albastrul apelor se contopeste cu albastrul cerului - despre urcusul plin de melancolie al turmelor italiene sau despre zborul pasarilor, pe arsita ori pe furtuna, deasupra muntilor īnalti si prapastiosi.

Trecem prin marile trecatori ale Alpilor: Saint Bernard, straveche si tragica, Simplon, plina de refugii, dar si de pericolul avalanselor. Evocam spiritele strabunilor, vechile altare ale celtilor si galilor, cei tare tematori de duhurile muntilor.

Nu lipsesc anotimpurile (tulburatorul capitol "Moartea muntelui") sau reflectiile filozofice asupra singuratatii si linistei alpine. Nici lupta permanenta a omului de la munte cu greutatile care-l calesc. Ascultati acest proverb engadin: "Noua luni iarna, trei luni infern" si amintiti-va de Wilhelm Tell si de lupta lui pentru libertate.

Pentru Michelet adevarata īntelegere a muntelui n-o poti avea decīt dupa adolescenta, la maturitate, cīnd dragostea pentru natura devine sens de viata si īntelepciune. El suie si pe Mont Cenis. Cucerit de "frumusetea fantastica a Pirineilor, de atmosfera lor magica, de inexplicabila lor feerie", Michelet, romantic, uita ca e istoric. E stapīnit īn īnserari de simfonia rosului si auriului, a licaririlor sub luna, virginal albe si opale. si ascensiunea continua īn noapte, misterioasa, plina de farmec si emotii.

Dar neegalate, de neuitat ramīn piscurile marete si salbatice ale Mont Blanc-ului si lacurile lui verzi, īn care cerul se oglindeste cīnd senin si īmpacat, cīnd framīntat si furtunos. Pretutindeni, la nesfīrsit, Alpii. Alpii stralucitori si eterni, stapīni ai īnaltimilor si pasiunilor noastre. Cīntare a cīntarilor marilor piscuri !...

Alexander Humboldt (1769-1859), geograful si naturalistul lumii, a strabatut aproape toate continentele si le-a urcat muntii.

Alpii i-a suit de nenumarate ori, a cercetat timp de un an muntii vulcanici Cotopaxi (5 897 m) si Chimborazo (6 310 m) īn Anzi; pe atunci, pe la 1800, Chimborazo era considerat cel mai īnalt munte din lume. A strabatut la saizeci de ani Uralii pentru a cunoaste Asia. Dupa douazeci de ani de calatorii si īnsemnari, publica celebra sa carte, cu titlul atīt de actual astazi, "Kosmos".

Din cartile care vorbesc despre el si despre bunul si nedespartitul sau prieten, francezul Aime Bonpland, pe care īl cunoaste la Paris si de care va fi legat īntreaga viata, ne-am faurit imaginea unei corzi alpine. Humboldt, īnsetat mereu de noutate, zvelt, rezistent - cap de coarda; Renard, studios, fin, īntelegator, urmīndu-l pretutindeni ca secund.

Cinci ani au parcurs ei īmpreuna marile, oceanele, continentele (1799-1804). Dupa un popas pe insulele Canare si un studiu al vulcanului Tenerife, a carui ascensiune o face, cerceteaza vegetatia tropicala luxurianta si plina de primejdii a Americii de Sud. Ajung pīna la locul de īntīlnire dintre apele Orenocului si Amazonului, cunoaste triburile antropofage si asista la pregatirea otravurilor īn care se īnmoaie vīrfurile sagetilor.

Dupa ce vad Cuba, "margaritarul Antiletor", pleaca mai departe īn Ecuador si Peru, pīna la Lima, capitala statului, situata la 4 816 m īnaltime. Drumul continua īn ani si necunoscut: Mexic, America Centrala, Statele Unite si apoi, dupa cinci ani de pribegie, reīntoarcerea īn Europa. Atīt de bogat, de vast, de divers era materialul adus din aceasta calatorie, ca au fost necesari douazeci de ani pentru studierea si publicarea lui īn treizeci de volume.

Se cunoaste īn lumea stiintei munca lor comuna, de albine niciodata obosite, culegīnd din aceasta calatorie peste 6 000 specii de plante, dintre care 3 000 necunoscute, pe care apoi le studiaza si le determina. Lucrarile "Privelisti din natura" si "Calatorie īn regiunile echinoctiale ale noului continent", publicate īn 1825, fac si ele ocolul pamīntului.

Studiul vulcanilor efectuat de Humboldt atīt de departe de Europa, īn Anzii Americii de Sud, īl situeaza astazi īn rīndul vulcanologilor exploratori, cum este belgianul Haroun Tazieff, autorul uimitoarelor "īntīlniri cu diavolul".

Ca sa pornesti la saizeci de ani spre Asia, peste Urali, pīna la granita Chinei si aceasta la īnceputul secolului al XIX-lea (1829), īnseamna ca nu esti numai om de stiinta, ci si un turist exceptional, un calator īndraznet si dīrz. De altfel, ascensiunea sa din tinerete, facuta īn 1802, la 33 de ani, pe vulcanul Chimborazo (6310 m) pīna la īnaltimea de 5 785 m, a fost considerata o mare performanta, fiind cea mai mare īnaltime atinsa de om pīna atunci.

Alexander Humboldt īsi pastreaza locul sau glorios īn stiinta lumii. Dar noi l-am dori prezent si īn galeria celor care au urcat muntii ca sa le patrunda tainele si frumusetile, ca H. de Saussure si Michelet sau, mai tīrziu, Fedcenko, Nansen si Racovita.

O alta calatorie de cinci ani ramasa īn istoria lumii a fost aceea a vasului Beagle si a omului de stiinta englez Charles Darwin, caruia i se datoreaza teoria evolutiei speciilor, ideea ca omul descinde din maimuta.

Darwin n-a fost numai un cercetator al naturii, ci si sincer īndragostit de ea. Pescuia, vīna, calatorea, urca munti. Minunate ramīn īnsemnarile sale din calatoria īn jurul lumii pe vasul Beagle (1831-1836), despre excursiile facute pe tarmurile unde poposea si mai ales traversarea Anzilor, de la Santiago de Chile la Mendoza, īn martie 1835, pe care o descrie adesea pasionant, liric, īn capitolul al XV-lea al cartii sale.

Urmariti aceasta imagine neobisnuita a unui munte necunoscut pe care neastīmparul lui Darwin nu-l putea lasa neexplorat: "Muntele Tupungato (6 800 m) ni se īnfatisa īntr-o priveliste minunata: era īmbracat de sus pīna jos cu o mantie de zapada, pe care, chiar īn mijloc, se vedea un petic albastru, un ghetar fara īndoiala, ceea ce se īntīmpla rar prin muntii acestia, īncepui sa ma catar din greu si īndelung. Munti conici, de granit rosu, se īnaltau semeti, de amīndoua partile; pe vai erau cīteva cīmpii īntinse de zapezi vesnice".

Omul care era sa nu fie luat pe vas de comandantul Fitz Roy, fizionomist naiv, care credea ca nasul lui Darwin nu inspira tenacitate si īncredere, se dovedeste īn aceasta calatorie de o rezistenta si de o putere de munca uimitoare. Pentru Darwin, ca si pentru Humboldt, aceasta calatorie a īnsemnat sīmburele tuturor cercetarilor si adevarurilor stiintifice de mai tīrziu. Se spune ca ideea evolutiei, idee care va revolutiona lumea, a avut-o īn muntii Anzi, la peste cinci mii de metri īnaltime, descoperind niste moluste cristalizate. "E veche si nu mai putin uimitoare povestea molustelor, care altadata se tīrau pe fundul marilor, iar azi se gasesc la aproape 14 000 de picioare (5 200 m) deasupra nivelului lor. Nimic, nici chiar vīntul, cu toata nestatornicia lui, nu este atīt de miscator ca fata scoartei pamīntului".

Īn muntii Cordilieri arheologul peruvian Augusto Cardich a descoperit recent, īn 1959, resturi omenesti, cu o vechime de 8 000 de ani, apartinīnd unei civilizatii preceramice.

Biologia īnseamna viata, si muntele care a pornit din adīncul apelor si s-a īnaltat peste ele īnseamna de doua ori viata. Oamenii de stiinta au īnteles-o cei dintīi si au demonstrat-o.

Cunoasterea deplina, stiintifica a muntilor Tiansan si Pamir-Altai se datoreaza cercetatorilor rusi. De aceste descoperiri sīnt legate pentru totdeauna numele oamenilor de stiinta si exploratorilor Piotr Petrovid Semionov, supranumit si Tiansanski, Nikolai Alekseevici Severfov, care a stabilit cel dintīi unitatea geologica din sistemul muntos al Tiansanului si Aleksei Pavlovici Fedcenko, primul om ele stiinta care a descoperit ghetarii din muntii Turkestan.

Semionov, evocat atīt de frumos īn partea īntīia a cartii lui Evgheni Simonov "Oameni si munti", īncepe asaltul "muntilor cerului" - de care Marco Polo amintise ceva - īn mai 1857. Din expeditie fac parte cincizeci si opt de oameni calari.

El traverseaza munti si lacuri, se strecoara prin trecatoarea Karakīr (3 821 m) si este cel dintīi cercetator european care urca povīrnisurile muntilor Khan Tengri. De la Semionov a ramas caracterizarea reliefului si structurii geologice a Tiansanului, precum si a zonei ghetarilor si a limitei zapezilor din īntreg masivul.

Presedinte al Societatii ruse de geografie īntre anii 1873 si 1914, deci timp de patruzeci de ani, el initiaza si organizeaza multe din expeditiile care s-au facut īn Asia Centrala, Siberia si Extremul Orient.

Cercetarile īncepute de Semionov sīnt continuate cu pasiune si pricepere de Severtov, pentru care studiul Asiei Centrale devenise, asa cum singur marturisea, scopul vietii sale. El īntregeste studiile geografice cu cele zoologice, ia parte la mai multe expeditii si de fiecare data īntocmeste harti inedite asupra celor vazute cu pretul atītor eforturi. Urca muntii Kirghiz si Karatau si este cel dintīi cercetator care stabileste ca ei fac parte din sistemul muntos Tiansan (1864).

Īn septembrie 1867, Severtov porneste iar spre munti, de asta data cu o mare expeditie al carei tel era Turkestanul. Nimeni pīna la el nu descrie atīt de amanuntit si plastic īnaltele platouri din Tiansan. Dupa ce trece prin mai multe trecatori si ajunge la rīul Narīn, patrunde īn sud-vestul muntilor Koksaltau si este primul european care atinge 41° latitudine nordica, de cealalta parte a Tiansanului central.

Numele lui Fedcenko ne este cunoscut si din harti. Marele ghetar din Pamir care īi poarta numele, lung de 77 km si cu o suprafata de 1 350 km², este unul din cei mai mari ghetari ai lumii, īntīiul ca lungime. Fedcenko nu a trait decīt 29 de ani, si a murit tragic īn timpul unei ascensiuni pe Mont Blanc (septembrie 1873). Dar tineretea lui, dornica sa cunoasca totul si sa aduca o contributie personala la stiinta lumii, rasplateste aceasta viata nedrept de scurta.

Fedcenko cerceteaza īn anul 1871 versantele nordice ale muntilor Altai, urca prin trecatoarea Tenghizbai (3 627 m) si ajunge pe un lant de munti necunoscuti, pe care īi denumeste Zalaisk, muntii de dincolo de Altai, si ale caror piscuri le masoara. Dar cele mai de seama cercetari care ne-au ramas de la Fedcenko sīnt asupra ghetarilor din Turkestan si despre comunitatea faunei si florei din sistemul Pamir-Altai, Asia Centrala si muntii Himalaya.

Cercetarile din Tiansan si Pamir au fost continuate si de oamenii de stiinta sovietici. Savantul si alpinistul sovietic August Andreevici Letavet a organizat expeditii de amploare, cu specialisti īn geodezie si filmari din avion. Īn anii 1938 si 1943 aceste expeditii au strīns noi date geografice, īntre altele descoperirea la 20 km sud de Khan Tengri a Piscului Pobeda (Victoria) de 7 439 m, cel mai īnalt vīrf din Tiansan si al doilea din U.R.S.S.

Un alt mare explorator si om de stiinta rus este Nikolai Mihailovid Prjevalski. Īn aproape douazeci de ani de expeditii el a parcurs īn Asia Centrala mai mult de 30 000 de km. A facut o serie de importante descoperiri privind relieful si apele, clima si flora Asiei Centrale, īmpreuna cu colaboratorul sau Roborovski, ei au strīns aproape 16 000 exemplare de plante din 1 700 specii, dintre care doua sute de specii si sapte genuri total necunoscute pīna atunci; totodata au adunat 7600 vertebrate, īntre care si cīteva zeci de specii noi.

Īn cele patru calatorii celebre ale lui Prjevalski, el atinge īn prima calatorie peste podisul Gobi Mongolia si Pekinul, descoperind lanturi noi de munti, cu īnaltimi de peste cinci mii de metri: Kukunor si Kukusili. Era īntīiul european care se avīnta pe īnaltimile necunoscute ale Tibetului de nord, spre izvoarele fluviilor Hwangho si Yangtze. Pentru prima oara apar acum pe harta Asiei douazeci de lanturi noi de munti si sapte mari lacuri. Lucrarea sa īn doua volume īl face cunoscut īn īntreaga lume, fiind tradusa īn mai multe tari europene.

A doua calatorie Prjevalski o īntreprinde spre lacul Lobnor, cercetīnd cu amanuntime lantul muntos Altin-tag, si el necunoscut, precum si compozitia si īntinderea lacului Lobnor. Īn sfīrsit, ultimele doua calatorii īndraznete si grele Prjevalski le-a facut īn Tibet. Acum el traverseaza trecatori la peste 4000 m, trece prin vecinatatea muntilor Kunlun si Marco Polo si ajunge pīna la trei sute de kilometri de Lhassa, unde intrarea strainilor era interzisa. Īn amintirea cercetatorului si exploratorului Prjevalski, lantul de munti, lung de 700 km (cu un vīrf de 7 720 m si trecatori la 5800 m), din nordul Tibetului, īi poarta pentru totdeauna numele.

Calatorii temerare, ca si Prjevalski, va face si exploratorul suedez Sven Hedin īn Pamir (1893-1894) si īn Tibet. El ajunge pīna la Pekin si urca cel dintīi, īn 1894, Mustagh Ata din Pamir, pīna la peste 6000 m. Se stie ca acest munte dificil (7 546 m) va fi mai tīrziu asaltat fara succes de o expeditie condusa de englezul Shipton. Acesta a ajuns doar pīna la 6 800 m, ceea ce arata deosebita performanta a exploratorului suedez Sven Hedin reusita cu jumatate de secol īnainte, fara materiale speciale si fara o tehnica alpina moderna. Pentru īntīia data muntele Mustagh Ata va fi cucerit īn iulie 1956 de o expeditie chino-sovietica.

Fridtjof Nansen, dupa ce fusese īn tinerete campion de schi fond al tarii sale si campion al lumii la patinaj viteza, dar si student foarte bun si studios, la 27 ani, nesocotind sfaturile prietenilor, pleaca īntr-o expeditie care-l va consacra: Groenlanda (2 mai 1888).

Mai īnainte, la 21 de ani, participase la expeditia de pe vasul "Viking" si-si descoperise īntīia pasiune stiintifica, biologia focii. Nebuneasca traversare a Groenlandei, īn care l-au īnsotit alti cinci īndrazneti (doi norvegieni si trei laponi) se desfasoara īn 65 de zile si nopti de gheata si necunoscut. Expeditia aceasta eroica parcurge 560 km, īnfruntīnd crevase, munti īnalti de 2 700 m, ger de 50°.

Dar numai asa a fost posibil ca, mai tīrziu, acelasi neīnfricat om de stiinta, laureat al Premiului Nobel pentru pace īn 1922, sa porneasca cu "Fram" spre Polul Nord si sa ajunga la cea mai nordica latitudine atinsa vreodata de om pīna atunci -86°15.

Tot Nansen este autorul unei carti mai putin cunoscute decīt "Spre pol", dar nu mai putin interesanta, "Prin Caucaz spre Volga" (1929).

Un cercetator consacrat tot de o expeditie polara (vasul "Belgica", 1897), dar ramas īn stiinta lumii ca īntemeietor al biospeologiei, este romānul Emil Racovita.

E. Racovita este omul care si īn studiul sau si īn timpul sau liber a iubit muntii si s-a apropiat de ei. El a ajuns pīna īn insulele Baleare, unde a cercetat pestera Dragonului si a patruns īn pesterile muntilor Pirinei. Peste 1 400 de pesteri din Franta, Algeria, Italia, Iugoslavia au fost cercetate cu grija de Emil Racovita.

Dar nu poti dezlega tainele adīncurilor fara a īntelege structura si īnaltimile muntilor. De aceea lumea lui E. Racovita este si cea a muntilor, nu numai a adīncurilor acestora. De altfel, Racovita este initiatorul celei dintīi asociatii turistice romānesti din Transilvania, "Fratia munteana" (1921), īn care vor mai activa, de asemenea, si alti oameni de stiinta ardeleni.

Prezenta comuna a oamenilor de stiinta si a alpinistilor īn muntii nostri se oglindeste īn descoperirea si studiul pesterilor. Datorita alpinistilor care folosesc adesea scari, corzi, pitoane, alaturi de barci pneumatice, s-a putut patrunde īn adīncurile pamīntului, pentru cercetari.

Explorarea pesterii de Ia Izvorul Tausoarelor (regiunea Cluj), cunoasterea celei mai lungi pesteri de la noi din tara (Topolnita - peste 10 km) si a "Cetatilor Ponorului", descoperirea uneia din cele mai mari colonii de lilieci din tara noastra, īn pestera sura Mare (regiunea Hunedoara), recentele cercetari din pestera cu mii de fluturi din muntii Cernei - toate acestea n-ar fi fost posibile daca stiinta nu si-ar fi dat prieteneste mīna cu alpinismul.

Speologii de azi, care continua drumul deschis de Emil Racovita, sīnt si ei oameni ai īndraznelii si ai muntelui. Cartile lui Norbert Casteret ("Aventuri sub pamīnt") si Michel Siffre ("Īn afara timpului") ne poarta īn lumea necunoscuta, subterana, plina de taine a pesterilor.

Filmul si cartea uimitoare ale lui Haroun Tazieff, om de stiinta belgian, specializat īn studiul vulcanilor, "īntīlniri cu diavolul", ne-au sugerat īn acest final de capitol alaturarea lui la cei ce strabat muntii si le dezvaluie tainele.

Poate ca nimeni dintre oamenii de stiinta nu īnfrunta mai mult ca vulcanologii atīt de permanent si curajos, īn ascensiunile lor stiintifice, dar totodata si de performanta alpina, moartea. Luptīnd cu gazele, cu lava topita, cu bombele vulcanice, acesti oameni ai unei stiinte noi, dar īntr-un domeniu stravechi, plin de superstitii si magie, merita toata admiratia noastra.

Īn lume exista sase sute de vulcani, situati la īnaltimi īntre o suta de metri, ca vulcanul Tal de pe insula Luzon din Filipine, si 6885 m, ca vulcanul Ojos del Salado din Anzi, fara a mai socoti si vulcanii submarini necercetati īnsa de curiozitatea omeneasca, īndrazneala, vecina adesea cu nebunia, a celor care cerceteaza vulcanii, desi nu se stie niciodata cīnd erup, cere nu numai pregatire stiintifica, ci si rezistenta alpina. Cu aparatul de filmat, cu masca īmpotriva gazelor, cu coarda de nailon pe umar, vulcanologii pasesc īn "īmparatia lui Vulcan si a Infernului" pentru a smulge naturii tainele ei si a darui omenirii adevarurile de care are atīta nevoie.

E greu de stiut care femeie a urcat mai īntīi pe muntele cel mai īnalt, dar considerīnd ca alpinismul īncepe cu cucerirea Mont Blanc-ului (1787), ascensiunea Henriettei d'Angeville pe Mont Blanc īn 1838, cu fratele ei, poate fi considerata īntīia mare victorie a unei femei asupra muntilor.

Drept multumire pentru ca o condusese si o ajutase īn ascensiune, ea īi daruieste fratelui sau Adolphe d'Angeville drept amintire un foarte frumos album cu desene si stampe īnfatisīnd Alpii. Despre aceasta ascensiune romantica a scris o carte interesanta Emile Gaillard.

Charles Durier sustine īnsa ca prima femeie care a urcat Mont Blanc-ul ar fi Maria Paradis, si īnca cu trei decenii īnainte, īn iulie 1808. Iata impresiile acestei prime cuceritoare a celui mai īnalt munte din Europa.

Eram o simpla femeie de serviciu. Ghizii īmi zisera īntr-o zi: "Mergem sus, vino cu noi; strainii te vor vedea si vei primi bani". Aceasta ma hotarī si plecai cu ei.

«Pe Marele Platou nu mai puteam sa merg; mi se facuse rau si ma culcai pe zapada. Suflam ca gainusele care nu mai pot de caldura. Ma sprijinira, ma trasera dupa ei, dar īnainte de a ajunge la Stīncile Rosii, le spusei: aruncati-ma īntr-o prapastie si duceti-va unde vreti... "Trebuie sa mergi pīna la capat", īmi raspunsera ghizii. Ma luara din nou, tragīndu-ma, ma īmpinsera, ma purtara si iata-ne, īn sfīrsit, sositi.»

Desigur, de atunci multe femei s-au urcat, vara sau iarna, pe munti de doua, cinci sau sapte mii de metri. Pīna īn 1933, recordul de altitudine alpina era detinut de alpinista Bullock-Workman (6 930 m). La asaltul piscurilor din Kara-korum (din anul 1933) participa si sotia profesorului Dyhrenfurth, dar nu ca alpinista, ci ca īnsotitoare. Expeditia cucereste dificilul Queen Mary Peak (7420 m).

Dar dragostea pentru munte nu sta numai īn asaltul si cucerirea celor mai īnalte piscuri. Georges Sand (1804-1878) a iubit muntii, le-a cautat prietenia, s-a inspirat din maretia si linistea lor. Se spune ca ea colinda muntii, departe de prejudecatile veacului si saloanelor, īmbracata barbateste si tragīnd din lulea. De la ea ne-au ramas, īn afara romanelor si scrisorilor, doua carti legate de pasiunea ei pentru natura ,,Le compagnon du Tour de France" (1840) si lucrarea īn care e descrisa regiunea Auvergne si Berry cu piscul Pui de Dorne (1 465 m).

Tot īn aceeasi epoca, o romānca, mare pasionata de calatorii si studiu, fiica banului Ghica, Elena, pe numele literar Dora d'Istria, urca īn 1856 īn muntii Elvetiei pe MOnch (4105 m), unde, cu gīndul la patria sa īndepartata, īmplīnta pe vīrf tricolorul romānesc. Cartea ei, "Elvetia germana si urcusul pe Monch", a aparut īn limba franceza īn acelasi an (1856) si istoriseste temerara ascensiune pe acest munte de peste patru mii de metri.

Claire-Eliane Engel ramīne marea īndragostita si poeta a Mont Blanc-ului si a alpinismului, carora le dedica pagini valoroase. Dintre lucrarile ei mai amintim "Lupta pentru Himalaya" (1936) si inedita, bogata "Literatura alpina a secolelor 18 si 19 Īn Franta si Anglia".

Povestesc ascensiuni alpine īn Alpi, Cordilieri si Himalaya, Sylvia d'Albertas, Nicole Leininger, Micheline Morin. Carti vii, dinamice, nu literaturizate, ci vibrīnd de īncordarea luptei cu stīnca si īnaltimile, īntīia ascensiune de iarna a Mont Blanc-ului a fost realizata de o femeie. Englezoaica Isabella Straton, condusa de ghizi din Chamonix, a urcat īn 30 ianuarie 1876 pe vīrful muntelui, logodindu-se cu acest prilej cu ghidul Jean Charlet.

Dar īntre timp femeia si-a cucerit noi drepturi si, īntre acestea, posibilitatea de a deveni aviatoare, parasutista, alpinista. si astazi fiecare tara īsi are temerarele si priceputele cuceritoare ale vīrfurilor de granit si peretilor de calcar.

Īncepīnd cu anul 1955 se tin si la noi campionate feminine de catarare, de alpinism pe stīnca. Prima noastra campioana a fost inginera silvica Nina Vasiliu (Rarau, 1955). Doua curajoase echipe feminine (stiinta si Progresul), compuse din cīte patru fete, au reusit īn doua zile grele traversarea de iarna, cu schiurile, a Pietrei Mici din masivul Piatra Craiului.

Īn august 1961, fiziciana si alpinista Ioana Vladescu, īn compania lui Sorin Ciulii si a unor alpinisti cehi si sovietici, a urcat īn Pamir, vīrful Lenin, īnalt de 7134 m. Este prima romānca īnvingatoare a unui pisc de peste 7000 m si aceasta ne face sa credem ca nu va trece mult si vom vedea si o cuceritoare a piscurilor de peste 8000 m.

Dintre alpinistele de frunte ale lumii merita desigur amintita georgiana Aleksandra Djaparidze. Ea are nu mai putin de douazeci si cinci de ani de alpinism si face parte din cei trei Djaparidze care au asaltat si īnvins Ushba, Kazbek, Shkara, precum si creasta plina de dificultati si riscuri a Caucazului. A facut aproape o suta de ascensiuni, ajutīnd geolologi, botanisti si zoologi īn cercetarile lor, care fara ajutorul ei de alpinisti, nici nu s-ar fi putut face. Djaparidze īntruchipeaza curajul si tehnica generatiilor de alpiniste sovietice. Īntre altele ea a scris o carte despre grotele din munti, cu titlul sugestiv "Pe urmele legendelor".

Īn acelasi an (1953), īn care, dupa tentative de decenii, cu greutati si jertfe de neīnchipuit, a fost cucerit Everestul, o expeditie franceza, condusa de Pierre Bernard, asalteaza necuceritul Nun Kun (7135 m), īnvingatorii - dupa o dramatica escalada, precedata de o avalansa care zdrobeste echipa de vīrf si-i face aproape sa renunte - sīnt elvetianul Pierre Vitoz si frantuzoaica Claude Kogan, una din cele mai mari alpiniste din lume (desi numai de 1,50 m īnaltime si 45 kg greutate). Īn anul 1959, la 35 de ani, aceasta apriga si īndemīnatica cuceritoare a muntilor este acoperita de o avalansa īn Himalaya, unde conducea o echipa formata numai din femei. Moartea ei īn loc sa īnfricoseze, īndeamna la lupta. Noi expeditii feminine ataca īn ultimii ani piscurile pe care pīna acum n-au urcat decīt barbatii. Expeditia feminina engleza, condusa de Dorothy Gravina īn Nepalul de vest, cucereste īn 1962 un vīrf de 6553 m.

Īn Japonia, chiar si astazi, femeile nu au voie sa urce pe anumiti munti, socotiti sacri; asa cum, cu ani īn urma, femeile nu aveau voie sa joace teatru, rolurile feminine fiind interpretate de barbati, īn travesti. Īn anul 1957, un grup de alpiniste japoneze au īncercat sa urce - deghizate īn barbati, dubla cutezanta - pe muntele Ochima. Dar barbatii, alarmati, au prins de veste, au urcat īn graba muntele si au īmpiedicat marele "sacrilegiu". Femeile au trebuit sa se īntoarca din drum, sa coboare, dar poate ca o viitoare īncercare se va solda cu o victorie.

Muntele cel mai īnalt al Africii (Kilimanjaro, 6010 m dupa ultimele masuratori) fusese urcat de multe ori, dar nimeni nu a ramas niciodata pe vīrf mai mult de cīteva ore. Iata īnsa ca, īn anul 1963, pentru īntīia data, o expeditie internationala compusa din sase barbati (trei francezi, doi mauritani, un american) si... doua femei a escaladat piscul, ramīnīnd pe el timp de zece zile.

Pīna astazi, din cele patrusprezece piscuri de peste 8000 m din Himalaya si Karakorum, nici unul n-a fost cucerit de vreo femeie. O singura expeditie feminina scotiana, una din primele de mare altitudine, a reusit sa urce īn 1955 un vīrf de 6 700 m īn Himalaya, deschizīnd drum si altor expeditii feminine.

Mustagh Ata, "parintele muntilor de gheata", īnalt de 7545 m din Pamir, asaltat si neīnvins de Sven Herin si Eric Shipton, a fost pentru a doua oara urcat īn anul 1959 (īntīia data īn 1956), de o expeditie chineza, din care faceau parte si... opt femei.

A fost o lupta grea, de saptamīni, cu peretii de 45°, cu zapada, ghetarii, altitudinea. Dar pīna la urma muntele, despre care o legenda spune ca ascunde īn vīrf un lac albastru, īnconjurat de o pajiste verde pe care o camila paste dintr-o iarba ce creste neīncetat - semn al vesniciei, muntele acesta s-a dat īnvins. Din cei treizeci si trei de īnvingatori, opt sīnt femei, si anume: doua muncitoare de ferma, patru studente īn geologie, o fiziciana, o cercetatoare geologa.

Cel mai recent record mondial feminin de altitudine a fost stabilit īn anul 1962 de catre doua alpiniste chineze. Ele au īnaltat steagul Republicii Populare Chineze pe vīrful Minyag Kangkar (7587 m) din muntii Sīciuan. Acelasi pisc fusese cucerit cu sapte ani īn urma, īn 1957, de catre o expeditie chineza compusa din saptesprezece alpinisti, dintre care patru au pierit īn īncercarile finale de asalt al piscului.

Minyag Kangkar este un munte de o rara frumusete. "Nu exista pe pamīnt loc mai frumos decīt Minyag Kangkar", exclama localnicii. Legendele spun ca o noapte petrecuta pe acest munte echivaleaza cu zece ani de meditatie si rugaciuni neīntrerupte.

Femeile de toate culorile si toate nationalitatile asalteaza pasnic īnaltimile pīna mai ieri ale spiritelor rele si zeilor neīmblīnziti. Curīnd pasii lor vor calca pe urmele celor care, īnfruntīnd īmparatia rece a zapezii si a mortii, au ajuns pīna pe acoperisurile lumii, la zeita mama a pamīntului. Īn curīnd vom auzi de noi izbīnzi ale īndraznelii si vointei feminine !

Uriasul pamīntului a fost īnvins. Everestul a fost asaltat si cucerit īn 1953 de Hillary si Tensing.

Dar mai putin cercetati, desi mai putin īnalti, au mai ramas īnca un an, doi sau trei, Chogori (K2) (8611 m), al doilea munte al lumii cucerit īn 1954 de italienii Compagnoni si Lacedelli, Kangchendzonga (8597 m), al treilea munte al lumii, īnvins de o expeditie britanica īn 1955, Makalu (8 481 m), al cincilea munte al lumii, escaladat de francezii Terray si Couzy.

Īn anul 1955 ramasesera īnca necuceriti Lhotse (8501 m) si Dhaulagiri (8172 m), asaltati de expeditii elvetiene, si Manaslu (8 125 m), tinta unei expeditii japoneze.

Astazi toti uriasii au fost cuceriri. N-a mai ramas munte de peste 8 000 m neīnvins de īndrazneala si vointa omeneasca. Dar iata ca īn 1957, anul geofizic international, īncepe cucerirea unui nou tarīm necunoscut, cel de al saselea continent: Antarctica !

Descoperit īn anul 1820 de navigatorii rusi Lazarev si Bellinghausen, acest nou continent vast si alb, cu o suprafata de 14 milioane km², cu un strat de gheata īn medie de 2 500 m si cu o temperatura care n-a mai fost īnregistrata medieri pe pamīnt - 88,3° la statiunea sovietica "Vostok", situata la  3 420 m altitudine, deschide si el drumul expeditiilor polare si... alpine.

Dupa expeditiile cu nave ale lui Amundsen si Shakleton, cu cīini si schiuri, ale lui Amundsen si Scott, cu avionul, ale lui Byrd si Ellsworth, īncep acum la mijlocul secolului al XX-lea expeditiile pe muntii Antarcticii.

Cel mai īnalt munte al noului continent este Executive Committee Range (6 096 m), mai īnalt deci ca cel mai mare munte din Africa sau Australia si aproape egal cu McKinley din America de Nord (6193 m).

Piscurile a trei munti se īnalta aici la peste patru mii de metri (Markham, 4602, Erebus, 4023, Nansen, 4010). Ulmer are 3 810 m, iar Polul Sud, 2 804 m. Tot īn Antarctica se afla masivul care poarta numele aviatorului sovietic Perov, care a salvat īn 1958 o expeditie belgiana amenintata sa piara īn gheturile vesnice ale Sudului.

Toti acesti munti au fost descoperiti si masurati de expeditiile stiintifice internationale, care au decretat Antarctica drept un teritoriu pasnic, īn care se pot efectua numai studii si cercetari polare.

Dar muntii sīnt munti si ispitesc fara voia lor. si iata-l pe Edmund Hillary, binecunoscutul cuceritor al Everestului, strabatīnd īn fruntea unei expeditii neozeelandeze de asta data lanturile de munti glaciari ai Antarcticii. Īn 78 de zile de vara polara, la blīnda temperatura de -25°, expeditia, condusa cu dīrzenie si pricepere de Hillary, parcurge peste 2000 km, escaladeaza muntii de aproape cinci mii de metri Markham si Kirpatrick si, īnfruntīnd gheturile sfarīmicioase ale crestelor, atinge la 3 ianuarie 1958 Polul Sud. Prin radio baza Scott primeste urmatorul mesaj: "Calauzindu-ne dupa soare, am ajuns la tinta. Sīntem foarte obositi, dar si foarte multumiti ca ne-am atins obiectivul", īnca o data, Hillary intra īn istoria cuceririlor geografice.

Dar dupa muntii continentelor si ai Polului, va veni rīndul celor din adīncul marilor si oceanelor. Omul, īn neastīmparata lui curiozitate, a si patruns īn lumea plina de taine a adīncurilor, īn asa-numita lume a tacerii. Francezul Jacques Ives Cousteau a coborīt pīna la 90 m cu o masca protectoare. Savantul Auguste Piccard, īnsotit de fiul sau Jacques, a ajuns cu batiscaful pīna la adīncimea de 3 150 m, īn tentativa din septembrie 1953, īn preajma insulei Capri, performanta depasita peste un an de Hount si Willm (4050 m) si apoi de Jacques Piccard (11 000 m).

Cea mai mare adīncime din lume masoara 11 034 m si a fost īnregistrata prin sondaj īn dreptul insulelor Mariane din nordul Australiei si nu departe de insulele Filipine, unde de asemenea au fost masurate adīncimi de zece mii de metri. Asadar, adīncimea marii īntrece īnaltimea muntilor si nu este egala lor, cum afirmau nemotivat unii cercetatori.

Muntii adīncurilor - iata probabil viitoarea ispita a alpinistilor submarini. De pe acum chiar se face vīnatoare submarina, iar Cousteau va construi līnga Monaco primul sau oras sub mare.

Īn fond de ce ne-am mira ? Īnceputurile noastre de viata n-au fost acvatice ?

Īn Pacific se gaseste unul din cei mai mari vulcani submarini, amiralul Makarov, īnalt de 5000 m si deocamdata... neexplorat. Munti submarini de 3000-4 500 m se īntind de-a lungul si dedesubtul Oceanului Atlantic, constituind Masivul sau Valul Atlantic Central. Acest lant de munti īncepe din nord si continua si īn emisfera sudica, cu īnaltimi care ating uneori 6000 m. Se spune chiar ca insulele Azore n-ar fi altceva decīt vīrfurile foarte īnalte ale unor munti submarini prapastiosi, marginiti de vai adīnci.

Pe linia acestor munti, īn zona Gibraltarului, se pare ca a disparut acum 10000-12000 de ani misteriosul continent Atlantida, despre care Platon aminteste īn scrierile sale si care l-a inspirat si pe romancierul francez Pierre Benoit.

Oamenii iscoditori si īntelepti sapa nu numai īn maruntaiele pamīntului, asa cum au facut cu tunelul de sub Mont Blanc, ci si sub mari si oceane. Un roman fantastic imagina un tunel pe sub Atlantic, īntre Europa si America. Un proiect realizabil propune un tunel sub Canalul Mīnecii, īntre Calais si Dover. Cousteau construiesti primul "oras" submarin. Iar cel mai original tunel submarin din lume a si fost realizat, īn 1957, īn Japonia: tunelul Hammon. El leaga insulele Honshu si Kyushu; are o lungime de 3 460 m si doua etaje: cel de sus pentru circulatia automobilelor, cel de jos pentru pietoni.

Un lant de munti submarini, īnaltīndu-se la peste 2000 metri deasupra fundului marii, a fost descoperit Īn 1958 de geofizicienii care au explorat Arctica. Fantezia lui Jules Verne este astazi aproape cu totul depasita. De ce n-ar fi īntrecut de realitate si cu cei "20 000 de leghe sub mari" ?

Apoi oamenii vor privi deasupra capului lor, spre stele ... Cum drumul pīna la Jupiter, planeta cea mai mare a sistemului nostru solar, supranumita si gigantul gigantilor, este de 550 milioane kilometri, oamenii vor ateriza mai īntīi īn luna, unde vor escalada muntii īnalti de 9000 m, cu aceleasi nume ca pe pamīnt - Alpi, Caucaz, Apenini, Carpati, craterele Lomonosov, Ţiolkovski, Jolliot Curie, lantul muntilor sovietici, si apoi muntii celorlalte planete.

Poate ca astazi toate aceste idei par nastrusnice si nerealizabile. Dar amintiti-va ca asa au gīndit si contemporanii lui Prjevalski, Nansen sau Amundsen. si astazi pamīntul ni se pare mic si prea binecunoscut. Deci sa privim īn adīncuri si spre stele. Alpinismul va coborī īn oceane, ca speologii īn pesteri si se va īnalta īn īnalturi, asemenea cosmonautilor. Universul va fi cunoscut īn toate nepatrunsele lui taine. Dar omul va sti si atunci sa descopere noi lumi necunoscute...

Literatura

Totdeauna plini de neastīmpar si entuziasm, īnsetati de neprevazut si noutate, scriitorii - de la Petrarca la Rousseau, de la Goethe, Puskin, Byron la Daudet, Dumas si Heine - au iubit cu pasiune muntele, foarte adesea cu o pasiune nebuna, "d'un fol amour", cum scrie īn īnsemnarile sale despre Spania poetul si romancierul francez Theophile Gautier.

Īn munti ei au cautat si gasit īndelung dorita liniste, surprinzatoare frumuseti, teme noi de inspiratie. Pentru toate acestea - chemare, bucurie, rod - scriitorii au parasit lumea oraselor si a saloanelor, pentru lumea de feerie a īnaltimilor si lupta cu natura.

Ei devin nu numai cautatori de teme poetice, ci sinceri si pasionati iubitori ai muntelui, pasiune care la scriitorii Orientului īndepartat, din India, Tibet, China, se transforma īn adevarat cult si filozofie de viata.

Pentru Rabindranath Tagore īnaltimea este, pentru cei care se tīrasc pe pamīnt, sublimul si adeseori neīntelesul: "Pasarile, obisnuite sa-si petreaca viata īn gluma, īn fundul curtii, īn bucatarie, nu pot sa īnteleaga cum vulturii se bucura sa strabata īnaltimi sublime".

O veche zicala chineza, a lui Confucius, spune ca "īnteleptul se bucura de apa, omul virtuos de munti". Muntele pentru chinezi este si o culme a sufletului omenesc. Tu Lung, scriitor chinez din secolul al XVI-lea, īn cartea sa despre ,,Drumurile lui Ming Liao-tse", aminteste de cei cinci munti sacri ai Chinei. Cel care se gaseste pe culmea lor se afla deasupra vīnturilor ceresti si poate privi cele patru lacuri, miriadele de vīrfuri muntoase, miriadele de fluvii, care par ca īncing pamīntul. Calea Lactee straluceste īn infinitul cerului, īti pare ca poti atinge cu mīna vulturii cerului. si soarele si luna īti lumineaza timpul si drumul. De trei ori fericit cel care aude muzica divina a vīntului muntilor..."

Ramayana, epopee indica din secolul al VI-lea ī.e.n., cīnta īntre altele muntele sfīnt dintre Rama si Sita, cu zapezi stralucitoare, gratioase cascade si paduri īncarcate cu flori. "Dupa ce am vazut minunile acestui munte maret, muntele sfīnt Citracuta, nu mai avui teama de exilul meu, de viata mea solitara. Sa-mi traiesc aici zilele, alaturi de tine, draga mea Sita, si de fratele meu Lachsmana, nu e nici o tristete. Priveste aceste creste sublime care urca spre cerul stralucitor. Unele argintii, de purpura sau opal, altele de smarald. Ai spune un diamant īn plin soare".

"Om manipadme hum". Lauda, pelerine, frumusetea florii de lotus, īl īndeamna pe muritor Dalai Lama. Cunoaste īn floarea de lotus si īn fulgul de zapada minunile lui Buddha. O mie de pacate sīnt iertate. "Om manipadme hum".

Īn Europa muntele n-a fost īnteles si pretuit de la īnceput de toti scriitorii. Chateaubriand, sensibil si evocator al atītor frumuseti din natura, este de-a dreptul īngrozit de Alpi. Hegel, care la Berna are prilejul sa cunoasca muntii Elvetiei, rational, rece si "īmbatrīnit de tīnar", cum īl caracterizeaza unii contemporani, nu simte nici un fior si nici un īndemn spre ei.

Adoratia unor romantici ca Dumas, Musset, Lamartine va veni ceva mai tīrziu, dar cu rod īndoit. Rousseau cel dintīi ia Alpii ca motiv de inspiratie, cadru pentru "Vicaire savoyard" si scrie lucruri īndraznete īn "Lettres de la montagne". De altfel, cuvīntul "romantic" a fost folosit īntīia data īn literatura lumii de J. J. Rousseau pentru a descrie frumusetea lacului Geneva.

Interesant ca pīna si Voltaire, om de orase si saloane, insensibil la farmecul naturii, se entuziasmeaza adolescent la vederea lacului Geneva, caruia īi dedica versuri inspirate.

Īnsusi Kant, filozoful idealist, omul care n-a parasit niciodata īn cei optzeci de ani ai sai Konigsbergul natal, a trebuit sa recunoasca frumusetea si varietatea muntilor: "Cīt de monotona ar fi fata pamīntului fara munti".

Una din primele marturii literare privitoare la munte este descrierea lui Tit Liviu despre ascensiunea lui Filip al V-lea, regele Macedoniei, pe muntele Hemus din Tracia. Ascensiunea s-a facut īn anul 181 ī.e.n., din curiozitate. Filip voia sa se convinga daca, asa cum spunea poporul, de pe vīrful muntelui se vede Marea Neagra, Adriatica, Dunarea si Alpii.

Dupa sapte zile de mars, Filip ajunge la poalele muntelui. Aici se opreste o zi pentru a alege pe aceia pe care avea de gīnd sa-i ia cu sine. Apoi porneste la drum ... Cu eforturi moderate ataca īntīi īnaltimile mai joase. Urca mai departe, unde īntīlneste locuri īmpadurite fara vreo urma de poteca. La un moment dat padurea e atīt de deasa, īncīt abia se zareste cerul.

Urca si mai departe. Deodata un nor neobisnuit de īntunecat acopera totul. Parea ca se lasase noaptea. Se ajunge pe vīrf cu mare greutate si mare bucurie. Bucuria celor care au īnvins necunoscutul si muntele, desi, cum scrie Tit Liviu, "toti erau obositi de dificila ascensiune si cel mai mult dintre ei, regele Filip, care era si cel mai īnaintat īn vīrsta".

Dornic sa vada rasaritul soarelui de pe Etna (3 269 m), īmparatul roman Adrian urca acest munte īn anul 126 e.n. Adapostul construit atunci la o ora de urcus spre vīrf este considerat īn istoria alpinismului cel dintīi refugiu alpin, iar ascensiunea lui Adrian, cea dintīi ascensiune cu caracter turistic, estetic.

Asa cum se credea, pe acest pisc soarele rasarea īntr-o stralucire de culori asemanatoare curcubeului. Stīnca de la care s-a īnceput ascensiunea s-a numit de atunci, īn amintirea numelui lui Adrian, "Torre del Filosofo" (Turnul filozofului).

Cel dintīi mare scriitor cuceritor si cucerit de munte este Francesco Petrarca. El urca pe Ventoux, munte īnalt de aproape doua mii de metri (1 912 m), īn aprilie 1336, deci mai mult de sase secole īn urma.

Īncīntat de tot ceea ce vede, marturiseste ca aceasta ascensiune n-o va uita niciodata. "Stateam privind totul īn jur si mintea mea staruia acum asupra lucrurilor omenesti".

Petrarca este coplesit de maretia peisajului, īntelege acum adevarul filozofilor care vorbesc de īnaltimile neatinse ale muntilor, de valurile vaste ale marii, de respiratia oceanului, de miscarile īnfinite ale astrelor...

Iata-l ajuns pe vīrf. Se odihneste pe un mic loc plan si mediteaza: ,,Miscat de o neobisnuita adiere a vīntului usor si de vastul si liberul spectacol, ramasei īnmarmurit. Privii. Norii īmi erau sub picioare, īmi īndreptai atunci ochii acolo unde inima ma īndemna, spre Italia. si Alpii, desi atīt de departati, Alpii rigizi si īnzapeziti, īmi pareau apropiati".

Istoria a cunoscut si lunga noapte a evului mediu. Dar secolul al XV-lea, pasiunea si imaginatia lui Gutenberg, ne vor aduce lumina tiparului si primele marturii tiparite ale oamenilor de cultura.

Care este cea dintīi carte despre munte ? Interesant, dar nu usor de spus. Istoricii, geografii, literatii īsi sustin fiecare punctul lor de vedere si cum aceasta s-a īntīmplat de mult, pe cīnd turismul si alpinismul nici macar nu existau ca notiune, este greu sa dai cuiva īntru totul dreptate.

Fireste, aceasta mult-cautata carte a muntelui nu poate fi "Scala Paradisi" a lui Saint-Jean (sec. VII) si nici "De elevatione montis" a lui Thomas (sec. XIV). Dupa parerea celor mai multi si mai priceputi, īntīia adevarata lucrare despre munti a fost si ramīne "De Alpibus commentarius" a lui Jo-sias Simler. Ea este prima carte de calatorie īn Alpi si a aparut īn 1574.

Dar īnca īnainte Konrad von Gesner publicase lucrarea sa, cu un continut mai bogat, istoric īnsa, "De montium admiratione" (1541). Iar si mai īnainte, asa cum veti īntīlni la capitolul Alpilor, Aegidius Tschudi scrie īntīia carte de topografie alpina, "De prima ac vera Alpina Rhaetia" (1538).

Sa ramīnem asadar la Josias Simler si cartea lui de impresii, redactata īn limba latina īn anul 1574. si sa ne bucuram uimiti ca la īnceputul secolului al XVIII-lea, cu mult īnainte de cucerirea Mont Blanc-ului, Albrecht Haller, bun medic si pasionat alpinist, dedica un volum de poezii muntilor lui dragi, "Alpii", īn 1729.

Dar cea dintīi opera literara a unui mare scriitor, īn care muntele este aratat īn toata frumusetea lui, ramīne "La nouvelle HeloTse" a lui J.J. Rousseau (1761). Aici sīnt descrise, de cel care va deschide drumul romanticilor prin īndemnul sau "īnapoi la natura", crestele muntilor Valais, plimbarile romantice la Stīncile din Meillerie si pe lacul Geneva, acelasi lac Geneva pe tarmul caruia traise si scrisese īnainte Voltaire.

J. J. Rousseau e impresionat de singuratatea, de linistea padurilor si muntilor. O pace launtrica coboara īn sufletul sau nelinistit. Aici, īn muntii īnalti, "aerul este mai pur, corpul mai usor, spiritul mai senin; placerile mai putin arzatoare, pasiunile potolite".

Meditatia devine aici, la īnaltimi, calma si profunda. Jos, ai lasat pamīntestile framīntari. Devii acum grav, multumit, gīnditor. Te miri ca baile de aer ale muntilor nu figureaza printre "marile remedii ale medicinei si ale moralei". Bogatia, varietatea privelistilor te uimesc si te īncīnta. Pasari necunoscute, plante bizare, cascade albastre, o lume noua. Aerul atīt de curat face culorile mai vii, distantele pier, uiti de tine si de locul īn care te gasesti. si J. J. Rousseau īsi reaminteste versurile lui Petrarca:

Qui, non palazzi, non teatro o loggia,

Ma'n lor vece un abete, un faggio, un pino,

Tra l'erba e'l bel monte vicina

Leva di terra al ciel nostri intelletto[1]

Dar Alpii sīnt unici si prin maretia ghetarilor. Enorme culmi de gheata, cum spune Rousseau, īnfratite parca aici cu muntele, de la īnceputul lumii. si cine ar putea uita vreodata amurgurile, cīnd dupa apusul soarelui muntii cei īnalti se scalda īnsīngerati īn razele lui, colorīnd trandafiriu culmile sale albe de zapada.

Acum doua sute de ani J. J. Rousseau, precursor al Revolutiei franceze, s-a dovedit si īn scrisul sau precursor al literaturii alpine. Entuziasmul si voluptatea sa de drumetie, paginile, am spune unice, din romanul "Noua Eloiza", fac din acest scriitor un tovaras bun de mers pe munte, un īndemn statornic la meditatie si bucurie.

Goethe ar fi putut da literaturii universale cea dintīi mare opera literara dedicata muntelui, dar īnsemnarile sale de calatorie din Elvetia (1779) nu aduc mai mult decīt unele pasaje sugestive si cīteva desene, pretioase prin aceea ca apartin marelui poet german.

si el, asemenea lui Rousseau, este uimit, impresionat de maretia muntilor si ghetarilor, de alba lor puritate. "Viziune de o frumusete extraordinara" este stralucirea īn noaptea senina a stelelor muntilor. si tot viziune unica, stranie, este lupta naturii, a zapezii, a vīntului si a stīncilor īn hornul lui Balmat.

Goethe iubeste tacerea muntilor. "Muntii sīnt profesori tacuti si fac din nou discipoli ascultatori". Nu numai poezia īnaltimilor īl īncīnta pe poet. Ci si lupta naturii, a omului, a acestui Faust etern cautator de īntelesuri si fericiri. Muntele este īntelepciune, adevar, frumusete. De aceea el trebuie sa ne fie profesor de viata si prieten drag...

Prin "Manfred" (1817), poem filozofic cu īntrebari profunde asupra vietii, George Byron aduce īn literatura nu numai cadrul, dar si adevarurile vietii oamenilor de la munte. Cautarile lui Manfred īn Alpi, natura aspra, dar minunata a muntelui, viata pastoreasca a muntenilor, toate acestea fac din "Manfred" un poem al muntilor si al omului care-si cauta rostul si īmplinirile.

Byron este coplesit de frumusetea muntilor. El se īntreaba fara sa-si poata raspunde: "Muntilor! Pentru ce e īn voi atīta frumusete ?" īntr-adevar muntii sīnt o ispita, o chemare pe care nu poti sa n-o urmezi. "Muntele are o prospetime si o forta de viata pe care nu le vor cunoaste niciodata placerile desarte si lenea".

O alta capodopera a lui Byron, "Prizonierul din Chillon" (1816), se datoreaza si ea Alpilor si lacului Geneva. Castelul Chillon strajuieste trecatoarea dintre tarmurile lacului Geneva. Īn temnita castelului a fost īnlantuit timp de patru ani (1532-1536), de unul din cei sapte stīlpi de piatra, udati de ape, Bonivard, eroul poporului elvetian. Castelul este situat pe o insula stīncoasa, chiar līnga tarm, spre Montreux. Īn apropiere - Ronul, fluviu puternic si liber. Īn zare, acoperiti de zapezi - Alpii, cu Dents du Midi. Pe ape, odihnind uneori, si īn īnalt, spre azur - pescarusii. Iar īn temnita īntunecoasa, rece si umeda, cu dalele de piatra tocite de lanturi si pasi grei, tintuita de stīlpi - Libertatea.

Muntii si omul. Stīncile acestea eterne atingīnd cerul si omul, adeseori atīt de nevrednic de sine. Coloanele gotice īnaltate pur spre astre. si muzica aceasta fara asemanare, care este muzica muntilor.

Prin "Manfred", "Prizonierul din Chillon", "Ratacirile lui Ghilde Harold", poeme inspirate de natura si mīndria Alpilor, George Byron ramīne unul din scriitorii cei mai legati de munte, deoarece nimic nu a simbolizat poate mai mult libertatea, pentru cel care va cadea la Missolonghi luptīnd pentru independenta grecilor, decīt muntele, īnaltimile acestea cucerite uneori, dar īnvinse niciodata ...

Asa cum scriitorii din centrul Europei au mers spre Alpi si magicul lor Mont Blanc, tot asa scriitorii rusi au facut din Caucaz Parnasul lor.

Aici a stat Puskin īn anii exilului, departe de rautatea si meschinaria saloanelor si a curtii. Aici s-a inspirat el pentru poemele "Prizonierul din Caucaz" si "Fīntīna din Baccisarai".

si tot īn Caucaz este exilat, trimis īn surghiun pentru poezia sa revolutionara "Moartea poetului", dedicata lui Puskin, M. Lermontov. Aici, īn carnetul sau de piele cafenie, daruit la plecare de scriitorul V. Odoevski, va scrie el, inspirat de culmile singuratice si stīncoase ale muntelui Masuk, poeziile: Un vis, Muntele, Cearta, Cīndva o frunza s-a desprins, īmi port pustiu prin noapte pasul, precum si ultima poezie a vietii sale, curmata nedrept de timpuriu, la douazeci si sapte de ani, īntr-un duel, poezia Proorocul.

"Primiti salutul meu, o, munti albastri ai Caucazului" acesta este unul din laitmotivele poeziei lui Lermontov, "Caci voi mi-ati leganat copilaria pe crestele salbatice, voi m-ati purtat si m-ati īnvesmīntat īn nori de argint si m-ati deprins cu cerul si taria... Adesea-n ceasurile aurorii priveam zapada si ghetarii-ndepartati pe stīnci... O, Caucazule, cīt ti-am iubit furtuna. Pustiitoarele, rasunatoarele furtuni !"

Un alt mare īndragostit al muntilor este scriitorul englez John Ruskin, scotian dupa tata, care vazīnd īntīia data Alpii la Chamonix, la vīrsta de patrusprezece ani, ramīne un statornic admirator al lor timp de aproape cinci decenii.

Ruskin calatoreste de mic īn Franta, Italia, Germania. Īn cartile sale, aparute la jumatatea secolului al 19-lea (Pictorii moderni, Cele sapte lampi ale arhitecturii, R. de la Sizeranne), dedica Alpilor pagini minunate si entuziaste. Interesant este ca el īsi ilustreaza singur lucrarile, talent din copilarie, care, adaugat la acela de poet, facuse pe profesori sa-l considere un copil precoce.

īntreaga opera a lui John Ruskin este un imn īnchinat naturii. Frumosul īn natura si arta, iata care trebuie sa fie nazuinta omului. Priviti cum se iveste din zapezi, īn Alpi, īn luna mai, o floare "gīnditoare si firava" a carei corola ca un clopotel albastriu, īncondeiata pe dunga cu purpura, spīnzura si tremura pe stīnca de gheata. Contemporanii, īn frunte cu Carlyle, īi admira ideile, i se recunoaste meritul de a fi deschis un drum nou, o noua renastere. Se vorbeste acum admirativ de frumusetea naturii, a stīncilor si a florilor. Dar Ruskin studiase la Oxford si stiintele. Pasiunea pentru natura si Alpi īl va face sa scrie lucrarea "Despre straturile geologice din Alpi".

Nici Victor Hugo, care totusi a fost īn Pirinei si Alpi si a scris despre ei, si nici Alexandre Dumas, care a stat o noapte īntreaga de vorba cu Jacques Balmat, nu au dat cartea mult asteptata de noi.

"Tartarin īn Alpi" (1885) a lui Alphonse Daudet este o istorioara vesela, cu multe peripetii, dar numai atīt. Iar "Calatoria īn Harz", din tineretea lui Heinrich Heine (1824), este mai mult un pretext literar, decīt pasiune si īntelegere alpina.

si totusi īnsemnarile lui V. Hugo sīnt prezente, desigur si prin valoarea autorului lor, īn toate antologiile alpine ale lumii. Peisajele pe care le descrie sīnt de o fermecatoare frumusete, sentimentele pe care le īncearca omul īn maretia muntelui, coplesitoare. Alpii - un spectacol unic, īn fata caruia omul mediteaza profund. O imensa carte deschisa īn care citim totul despre natura si despre noi īnsine.

V. Hugo crede nestramutat īn destinul omului: "Nimic nu-l face pe om sa sovaie, nici o masa, nici un bloc, nici o piedica, nici rezistenta materiei, nici maiestatea naturii. Cu tīrnacopul īn mīna, omul porneste sa ia cu asalt nemarginirea... Globule, nu te īmpotrivi stradaniilor furnicii tale".

Sa nu uitam nici romanul lui Jules Verne, inspirat din frumusetea muntilor nostri, pe care el i-a cunoscut si pretuit, roman scris īn anul 1892 si intitulat "Castelul din Carpati".

Romanul este rodul unei calatorii pe care Jules Verne a facut-o la noi īn tara, īnsotind pe o prietena a familiei sale. Locul actiunii este un sat asezat pe muntele Plesa, la poalele Retezatului. Īn apropiere curge rīul Nyad, desigur un afluent al Jiului.

Eroii sīnt toti romāni: padurarul Niculae Dec, biraul Colt, fiica sa Miorita, ciobanul Fric, savantul Orfanic, īnvatatorul Hermod. Descrierile de natura sīnt pitoresti si reale: defileul Vulcanei, localitatile de dincolo de cele doua Jiuri, asezate la gura minelor de carbuni, piscurile īndepartate ale Retezatului si Parīngului.

J. Verne aminteste īncīntat si de mīncarurile romānesti, precum si de drojdia si tuica noastra. si de asemenea de voievodul Huniade, simbol al libertatii poporului, de legendele Mesterului Manole, a cetatii Deva si a stīncii de bazalt de la Detunata. Sa fim mīndri ca marele Jules Verne s-a inspirat din frumusetea locurilor si din viata dīrza, cinstita a poporului nostru.

Dintre scriitorii moderni, ispitit si īndragostit de munti este academicianul francez Henry Bordeaux, ale carui "Peisaje romānesti" aduc momente, imagini si oameni dragi din lumea mereu tīnara si pasionata a Alpilor.

Un mare premiu anual de literatura l-a primit destul de recent, īn 1957, ghidul Guy Belzacs pentru cartea sa emotionanta "Calauzele īsi au stelele lor".

Prezenta muntilor īn literatura rusa, atīt de vie īn poezia lui Puskin si Lermontov, continua astazi modern cu "Oameni si munti" a lui Evgheni Simonov. Cartea povesteste, la īnceput romantat, drumurile lui Tiansanski, apoi realist, dramatic, emotionant, īntīmplarile, īncercarile prin care trece expeditia care cucereste īn 1933 piscul Pobeda (7 439 m).

Nu a ramas gen literar īn care muntele sa nu fie prezent, si īnca la īnaltime. Jean Secret īi dedica un eseu "Alpinistul", Marcel Achard o binecunoscuta piesa de teatru, mai apoi ecranizata si īn care J. Louis Barrault juca unul din primele sale roluri de film la 3 200 m altitudine").

Samivel, Cos scriu despre munte si eroi coborīnd din Tartarin. Iar Joseph Peyre, īntre altele, trei carti izbutite despre īnaltimi: "Mont Everest", "Matterhorn", "Mallory et son dieu".

si īn opera lui Hemingway muntele este prezent: muntii Elvetiei īn romanul "Adio arme", muntii Africii īn "Zapezile de pe Kilimandjaro". Dar numai ca decor, nu ca problematica. Pentru Hemingway neobosita lui dragoste a fost si a ramas īntotdeauna marea si ea i-a adus, īn parte, gloriosul Premiu Nobel ("Batrīnul si marea").

O carte despre care se vorbeste aproape īntotdeauna cīnd este amintita opera lui Thomas Mann este desigur "Muntele vrajit" (Zauberberg, 1924), a carei traducere romāneasca a lasat-o neterminata, prin surprinzatoarea sa moarte, Ion Marin Sadoveanu. Titlul este tulburator pentru literatura alpina, dar lumea de idei si personaje nu este atīt de legata de munte cum ne-am fi īnchipuit si dorit. Romanul, unul din cele mai dragi autorului, este construit, dupa cum singur o marturiseste, dupa legile muzicii: "Am considerat totdeauna propriul meu talent ca o transpunere a artei muzicale si concep forma artistica a romanului ca un fel de simfonie, ca pe o tesatura de idei si o constructie muzicala. Īn sensul acesta "Muntele vrajit" are īntre cartile mele cel mai mult caracterul unei partituri".

Actiunea se petrece la un sanatoriu, īn Elvetia, la Davos. Eroul principal Hans Castorp, ca un Faust sau Hamlet modern, cauta si el īntelesurile adevarate ale vietii. Doua personaje simbolice, un umanist si un iezuit, īl determina sa aleaga. Viata nu poate fi privita, iubita si cucerita decīt de pe pozitii umaniste. Altfel, totul este minciuna si scrum.

Cum am mai spus, īn acest roman muntii nu sīnt decīt cadrul, peisajul: zapezi, nopti cu luna, ninsori... Fragmentul despre cascadele muntilor este de o frumusete clasica si ades este amintit īn antologii.

si acum un ultim popas īn literatura noastra. De totdeauna scriitorii nostri au īndragit muntii si au scris despre ei. Īnaintasii, Alecu Russo, Vasile Alecsandri le-au preamarit printre cei dintīi frumusetile.

Aleea Russo, care fusese īn Elvetia si-i admirase frumusetile alpine, spune totusi ca muntii nostri trebuie sa ne fie si mai dragi. "Am auzit prea adesea, pe unii si pe altii, comparīnd Carpatii nostri cu muntii Elvetiei, cu toate ca aceste persoane n-au vazut niciodata, nici chiar īn vis, frumoasa Elvetie".

Desigur, recunoaste Russo, muntii Elvetiei sīnt mareti. Creste īnalte, vai adīnci, torenti naprasnici. "Īn fata acestora ochiul se minuneaza, ratiunea ramīne neputincioasa".

Dar cīt de altfel sīnt muntii nostri, muntii Moldovei. "Īn prezenta muntilor nostri sufletul se lasa visarii, e o elegie nesfīrsita". Sīnt gīndurile despre munte ale unui mare scriitor, īntr-o calatorie īn anul 1839, undeva la Piatra Teiului !

Pentru Vasile Alecsandri, iar mai tīrziu pentru Vlahuta si Delavrancea, credinciosi prieteniei si muntilor Moldovei, Ceahlaul este chemarea spre natura.

Alecsandri īn īnsemnarile sale de drumetie, publicate īn revista "Propasirea" - "O plimbare la munti" (1844) - aduce, ca altadata Cantemir, care considera Ceahlaul nu mai putin vrednic de glorie decīt Olimpul, omagiu acestui munte. "Ceahlaul ni se arata īn toata marimea lui, ca un urias ce si-ar fi īntins capul deasupra muntilor ca sa priveasca apusul soarelui".

Tot de la Vasile Alecsandri ne-a ramas descrierea unor necunoscute drumuri de munte, a unei doine culese din satul Piatra pe valea Bistritei si a multor alte poezii populare. Timp de trei ani (1840-1843), Alecsandri strabate īn lung si-n lat Moldova. Merge prin sate si asista la hore, urca pe munte si se opreste la stīne. Este cel dintīi scriitor influentat rodnic de poezia populara si cel dintīi care o valorifica. Dragostea pentru munti si folclor a scriitorilor moldoveni se datoreaza si marelui nostru Vasile Alecsandri.

"Pseudokineghetikos", una din cele mai originale lucrari din literatura noastra, a fost scrisa de Alexandru Odobescu īn anul 1874, sub influenta lui Gogol si Turgheniev, pe care el īi citise īn original. Se cunoaste prea bine īntīmplarea care l-a facut, fara voie aproape, pe Odobescu sa scrie īn loc de o prefata o carte īntreaga. si prietenul sau C. Cornescu īl va fi iertat desigur si se va fi bucurat ca un modest manual de vīnatoare, scris de el, a sugerat si inspirat eruditului si multilateralului Odobescu acest fals tratat cu incursiuni atīt de subtile Īn literatura, muzica, plastica.

Noi nu urmarim vīnatoarea īn cartea lui Odobescu, ci paginile despre munte, cele din capitolele al X-lea si al XI-lea. Nu Baraganul atīt de maiestrit descris, ca stepa din "Taras Bulba", ci privelistea carpatica de pe Bisoca, spre Penteleu, "starostele muntilor din Buzau", si spre alti nenumarati munti asezati "ca trepte ale unei scari de uriasi".

Apusul de soare de pe Bisoca, din īnaltimile lui, ia proportii simbolice, atotcuprinzatoare: "Soarele apunea drept dinaintea noastra; cercul lui rosiatic scapatase pīna pe zarea orizontului si razele-i, calde si senine, pare ca se asternuse peste tot sesul rasaritean al tarii".

Alexandru Vlahuta a fost un scriitor original, caci nu multi sīnt scriitorii care scriu despre pictura, īntre acestia sīnt si exceptii: Rilke a scris despre Rodin, Aragon despre Courbet, Vlahuta despre Grigorescu.

La noi multi scriitori au pornit sa cucereasca tara, fie īnainte, fie dupa Vlahuta, īi cunoastem. I-am citit. Dar nici unul nu a avut ideea de a-si face itinerarul si a-si grupa īnsemnarile pe īntreaga harta a tarii. "Romānia pitoreasca"(1901) este preludiul turismului nostru literar si al excursiilor īn circuit, simbolul frumusetilor romānesti.

Dinicu Golescu scrisese īnainte "īnsemnare a calatoriei mele", cu impresii din tarile apusene, N. Filimon īsi povestise excursiile īn Germania, Bolintineanu pe cele din Bulgaria, Macedonia si Egipt, Alecsandri, calatoria din Africa. Dar nici un scriitor romān nu scrisese unitar, laolalta, īntr-o singura privire de ansamblu, despre tara noastra.

Ghidul nostru Vlahuta ne poarta inspirat, īn acelasi timp poetic, istoric, geografic, pe toate meleagurile tarii noastre dragi. Moldovean ca si Russo, Hogas, Sadoveanu, Vlahuta are īn el neastīmparul plecarii, al locurilor noi, necunoscute. «A-ti cunoaste tara cu toate frumusetile si minunatiile ei - scrie un critic contemporan cu Vlahuta - e poate una din datoriile cele mai mari si dorinta fiecaruia trebuie sa fie aceasta. Cum īnsa aceasta este o himera, cei ce nu au putinta s-o faca pot sa citeasca "Romānia pitoreasca" si-si vor face o idee de podoabele ce īncununa tara noastra».

Pe Dunare, de la Portile de Fier la Sulina. Pe Marea Neagra. si īn muntii nostri. Da, mai ales īn muntii nostri. Despre ei scrie Vlahuta cele mai multe si mai entuziaste pagini. Calatoria spre īnaltimi īncepe calare, pe sub muntii Mehedintilor, sus pe Colibas. Aici i se povesteste legenda muntelui Babele, asemanatoare cu o alta legenda ascultata pe Ceahlau, si tot cu Dochia cea rea si transformarea ei īn stīnca.

Minunata este valea Motrului si manastirea Tismana. Dar neīntrecuta podoaba a muntilor tot Valea Jiului ramīne. Jiul, zbatīndu-se sugrumat de strīnsoarea bratelor de piatra si strigīnd de parca ar fi pieirea lumii. Dar sa mergem mai departe. Sa urcam din nou pe cai si apoi, pe jos, pe drumuri neumblate si uneori de nepatruns, pe papusa muntilor Parīng, pe Piatra Taiata, la pestera Polovragi, de unde un tunel sub munte se spune ca ar strabate subteran pīna dincolo, īn Transilvania.

Neastīmparul si curiozitatea drumetului nostru īl poarta prin locurile cele mai frumoase si tainice: cheia Recei, "fantastica pestera Stogu", Valea Oltului, unde nu e loc "de care sa nu fie legat un cīntec, o legenda, un nume de viteaz".

Cu dorul neīmplinit si tristetea fratilor īnstrainati - cartea apare īn 1901, pe cīnd Transilvania era dincolo de granitele Romāniei - poetul nostru calator īsi continua drumul prin Cīineni, Curtea de Arges, Cīmpulung. Urmeaza iar darnice peisaje de munte: Rucar, Dīmbovicioara, Pestera de la Dīmbovicioara īi pare poetului "o lume de basme". Cu un popas īn istorica Tīrgoviste, cetate de scaun, capitala a tarii timp de mai mult de trei secole, calatoria lui Vlahuta strabate acum pitoreasca vale a Ialomitei, cheile Tatarului, schitul Pestera. Neobosit, dornic necontenit sa nu piarda nici o frumusete, turistul nostru urca pasionat pe Obīrsia, pīna la Omul si coboara īnfiorat de salbatice maretii pe valea Cerbului, spre oraselele Vaii Prahovei: Predeal, Azuga, Buseni, Sinaia.

Dar calatoria īnca nu s-a terminat. Fara Moldova si minunatii ei munti (Vrancea, Neamtului, Sucevii) si fara o coborīre pe plute de la Dorna la Piatra, trecīnd prin Toance, n-am fi cunoscut īntreaga "Romānie pitoreasca". Sa iubim muntii. "Din cīte primejdii nu ne-au scapat pe vremuri muntii si codrii acestia !... Aici, īn sipotul izvoarelor si-n freamatul codrilor a rasunat pentru-ntīia oara frumoasa noastra doina si nu e pīrīu, nici plai, de care sa nu fie legata o amintire scumpa sufletului nostru, nu e vīrf de munte, īn tot cuprinsul acesta, care sa nu-si aiba povestea si cīntecul lui".

Dintre muntii tarii noastre, Ceahlaul ramīne laitmotivul tuturor scriitorilor moldoveni si chiar nemoldoveni, ca George Topīrceanu. Ceahlaul si valea Bistritei. Dar mai ales Ceahlaul.

Despre el scrie Nicu Gane īn nuvelele sale. Munte care nu īnfioara, nu sperie prin salbaticie, ci "dezmiarda simtirile omului, dīndu-i icoana unei naturi blīnde, īn sīnul careia parca locuieste totdeauna primavara". Dar si Garabet Ibraileanu si Ionel Teodoreanu. Pentru criticul Ibraileanu nici o fericire nu poate egala o noapte pe Ceahlau. O noapte la īnaltimi, sub stele si brazi, īntre prieteni: Stere, Sadoveanu, Hogas, Mironescu. "Altceva nu exista ! Ai douazeci de ani, o pelerina pe umeri, nu crezi īn microbi si esti pe Ceahlau ... Dar ca sa ajungi pe Ceahlau trebuie sa stii cum si cu cine".

Calistrat Hogas a intrat īntr-adevar īn legenda. Pentru el, muntii Moldovei n-au fost dragoste, ci patima, īntreaga lui viata a dus-o īntre orele de clasa - era profesor de latina si romāna la Piatra Neamt - si excursiile īn munti. Adapostit ca sub un cort, cum se spunea, de vasta-i palarie calabreza, cu o romantica pelerina pe umeri, sorbind apa vie a muntilor - asa va ramīne pentru totdeauna īn amintirea noastra Calistrat Hogas.

Se scula obisnuit īn zori, la cinci dimineata. Iarna umbla fara palton si scria cu pasiunea cu care traia si hoinarea īn munti, īnfatisarea sa, chipul, semana cu al lui Victor Hugo.

Desi īi era draga "Pisicuta", calul sau de munte, umbla cu voluptate si strasnicie pe jos. "Orice calatorie, afara de cea pe jos, e dupa mine - spunea Hogas - o calatorie pe picioare straine". De ce ? Fiindca "a avea la īndemīna cu-peaua unui tren, roatele unei trasuri sau picioarele unui cal, īnseamna a merge sezīnd si a vedea ceea ce ti se da, nu īnsa si tot ce ai voi".

Nimeni ca Hogas n-a descris īn literatura noastra maretia, sublimul muntilor: urcusurile pline de neprevazut si pitoresc, privelistea Ceahlaului, a acestui "fantastic castel de aur, zidit de mīna fermecata a vreunui vrajitor", bucuriile drumetiei, ca o cumpana īntre realitate si vis, noaptea magica, cu piscurile īn negura, parca "hotare īnalte dintre pamīnt si cer".

Urmariti coplesitoarea furtuna, unica īn munti si īn literatura noastra pīna la Geo Bogza. Aceasta prabusire de apocalips, īn care totul se framīnta, se sfarma, se naruie, "colosala tragedie a naturii, pe care stihiile se pregateau s-o joace pe imensa scena a vazduhurilor".

Dar natura e mereu īnvingatoare si datatoare de viata. Furtunii īi urmeaza linisti adīnci si amurguri vrajite, lata-l pe C. Hogas, "amantul nestramutat al marilor privelisti", cum singur se numeste, deasupra norilor, atīt de aproape ca "de-as fi īntins mīna, as fi prins stelele".

El merge pe munti ca-ntr-o calatorie īn necunoscut. O calatorie care-l soarbe īn vasta ei imensitate. si Hogas īnfiorat, īsi spune: "Poate ca pasii mei īndrazneti calcau acum pe rascrucile pamīntului si printr-o halucinatie acustica, īmi parea ca-i aud scīrtīitul greoi pe osia sa".

Cartile lui Calistrat Hogas "Pe drumuri de munte" (1914) si "īn muntii Neamtului" (1921), īndragite de fiecare noua generatie, īnalta literatura noastra turistica pe piscurile literaturii universale. Nu o spunem din patriotica mīndrie, ci din convingerea critica de a avea īn Calistrat Hogas un Dumas sau Heine al muntilor nostri, al muntilor lumii...

Un roman al muntelui, al omului de la munte, scris īn numai zece zile, este "Baltagul" lui Mihail Sadoveanu (1929), dupa ce timp īndelungat culesese īn muntii Vrancei si aiurea cele o suta patruzeci si cinci de variante ale Mioritei si dupa un drum la munte, sus, dincolo de Bistrita si Dorna, pe culmile Stīnisoarei.

M. Sadoveanu a iubit ca nimeni altul Ceahlaul, valea Bistritei, manastirile si muntii Moldovei. Aici se contopea el cu natura romāneasca si cu cronicarii. Aici a petrecut el īn aleasa tovarasie sau olimpiana singuratate clipele cele mai dragi ale vietii sale.

Este cunoscuta minunata legenda a Ceahlaului, sīnt cunoscute si iubite cartile sale de pescuit si vīnatoare ("Īn īmparatia apelor", "Povestiri de vīnatoare", "Raiul"), povestirile inspirate de valea Frumoasei din muntii Sebesului.

Este, credem, mult citata si adīnca semnificatie a drumetiei: "Ai umblat opt ceasuri; ai strabatut douazeci si ceva de kilometri; te-ai multumit, la amiaza, cu o gustare frugala; nu te simtesti flamīnd; nu te simtesti obosit; esti īn starea aceea speciala de euforie, pe care nimic nu ti-i poate da īn celelalte īmprejurari ale vietii".

Se cunoaste si īntīmplarea povestita cu farmec de Ibraileanu, despre o calatorie cu plutele pe Bistrita, īn care, aparent absent si absorbit de o partida de sah, parea ca scriitorul nu observa nimic, nu-l emotioneaza nimic din frumusetile fara seaman ale privelistilor.

- Ce faceti, maestre ? īl īntreaba surprins un tīnar īnsotitor.

- sad, raspunde mofluz Sadoveanu, continuīndu-si cu si mai multa īncordare partida de sah.

... Ca apoi, spre mirarea tuturor, sa publice īntr-un numar urmator din "Viata Romāneasca" o splendida descriere a acestei calatorii, cu amanunte si observatii cum nimeni din cei foarte atenti numai la drum nu ar fi putut-o face. Muntele si apa erau īn Mihail Sadoveanu ca stīnca si brazii īn fiinta muntelui. Lenta leganare pe plute si cufundata lui absenta īl faceau si mai treaz la minunile de frumuseti ale naturii īnconjuratoare.

Nimic n-a iubit Mihail Sadoveanu mai mult ca muntii Moldovei, Agapia, Neamtu, Poiana Raiului, Raraul, Ceahlaul, iata numai cīteva din darurile acestui pamīnt cīntat de cronicari si poeti. Ţara Moldovei este o tara a minunilor. "Privelistea muntilor moldovenesti are un caracter anumit - ne spune Mihail Sadoveanu. Parca ar fi un decor pentru īncīntarea ochilor si multamirea sufletului". si aceasta īncīntare si multamire o va exprima scriitorul īn opera sa ori de cīte ori va scrie despre frumoasa si blīnda Ţara a Moldovei...

La īnceputurile turismului nostru, o pasionata de drumetie, cu nume de padure tīnara, Bucura Dumbrava, a scris pentru toti īndragostitii de munte, indiferent de vīrsta si anotimpuri, īndemnuri pentru a iubi īnaltimile: "Cartea muntilor" (1920). Modeste, simple, firesti ca florile de munte, sfaturile ei cuprind īntreaga lume a celor care cauta linistea si multumirea īn natura: pregatirea, plecarea, tovarasii de drum, cabana, flora alpina, stīncile, duhul muntilor.

Sa ne patrundem de īntelepciunile simple ale Bucurei Dumbrava. "Cīnd e bine sa te duci pe munte ? Totdeauna. Nu e anotimp care ar putea sa-ti īnchida drumul spre īnaltimi". Cu cine ? "Baga de seama, drumete, si nu pleca la munte cu orisicine. Nici daca conduci tu, nici daca conduce altul". Pregatiti-va sufleteste pentru plecare. "Clipa plecarii la munte are o mare īnsemnatate, pentru ca atmosfera ei īnrīureste asupra excursiei īntregi, īnchiputi-va un concert care ar īncepe cu un vajnic acord fals".

Visul ar fi sa ne hranim cu parfumul florilor si al padurii. Dar fiindca numai aceasta nu-i posibil, sa ne īngrijim de hrana, "caci alta e foamea sus si alta cea de jos". Economisiti-va fortele. Ale voastre si ale celor cu care drumetiti. Nu vorbiti īn urcus, asteptati totdeauna pe cel mai slab, nu va īncarcati exagerat rucsacurile. Nu puneti īntrebari inutile: "Un bun turist, dupa ce a pornit la drum, nu mai pune īntrebari unei calauze bune despre itinerar". Iubiti si pretuiti ceasul focului la munte: "Am un tīnar tovaras de drum care nu aprinde un foc fara sa-i spuie cīteva cuvinte prietenoase, rugīndu-l sa arda frumos".

Ciobanul e primitor si nu se simte niciodata singur. "Nu sīnt singur, sīnt cu oile si cu muntii", īndragiti florile, dar "sa nu rupi nici o floare, daca nu esti hotarīt s-o duci pīna acasa si s-o īngrijesti, asezīnd-o īntr-un vas cu apa".

Unii drumeti iubesc piscurile, crestele de munte. Altii stīncile. "Stīnca ne umple cu o bucurie puternica si linistita... īn om se desteapta un fel de voluptate a urcarii, bucuria de a birui greutatea trupului sau, de a-l ridica aproape de cer".

Muntele este bucuria de a trai. Daca i-am semana, am fi totdeauna cinstiti si dīrji. Dragostea pentru munte īnseamna contopirea cu el. Adevaratul turist trebuie sa aiba muntii īn suflet "cu toate florile si padurile, cu apele si vīnturile, cu zilele si noptile, cu soarele, luna si stelele !"

Inginerul de drumuri Nestor Urechia a fost un admirator fanatic al Bucegilor. Pentru el Bucegii īnsemnau paradisul. "Cea mai curata desfatare a mea - marturisea el - este sa ma asez īn fata Bucegilor si sa-i privesc. Ei m-au īmbiat la vise senine si au tras departe de buzele mele cupa de amaraciune ce semenii mei īsi daruiesc unii altora. Acela care-i priveste nepasator nu vede decīt o īngramadire ciclopica de stīnci. Pentru mine, īnsa, fiecare din acesti munti este o fiinta deosebita".

Īn marea sa dragoste pentru Bucegi, la fel ca pictorul Gosse care toata viata lui a pictat Alpii, Nestor Urechia strabate īn toate anotimpurile si pe toate drumurile Bucegii. Le patrunde tainele, la descopera orele culorilor, īi schiteaza topografic si le culege legendele.

Cine nu a auzit de "Zīnele din valea Cerbului", scrisa la Poiana din Anini pe valea Cerbului, dedicata fiicei sale Aimee si considerata chiar de autor cartea sa cea mai draga. Sīnt povesti minunate din īmparatia muntelui, povesti spuse īn noptile de sfat ale zīnelor muntilor: Zīna Zīnelor, Zīna Gīzelor, Zīna Pasarilor, Zīna Vīnturilor, Zīna Stelelor, Zīna Ninsorilor. Seara de seara ele īsi deapana basmele de-a lungul vaii Cerbului si noi le auzim si acum ca-n anii copilariei, caci omul ramīne totdeauna īn suflet cu bunatatea si dorul anilor dintīi.

Convins, ca si Bucura Dumbrava, ca tineretul trebuie sa īndrageasca si sa cunoasca muntii, el īl īndeamna la drumetie, scriind "Umbletul pe jos" (1916), ca apoi, īn acelasi an, sa mai dea doua lucrari animate de aceeasi arzatoare dragoste de munte: "Dragi sa ne fie muntii" si "Robinsonii Bucegilor", ultima premiata de Academia Romāna.

O antologie delicata, convingatoare, ramīne "Fermecatoarea natura" (1924), iar ultima sa carte poarta titlul atotcuprinzator "Īn īmparatia muntilor" (1928). Īnca cu doi ani īnainte, Urechia daruise muntilor sai cei mai dragi, pe care īi urcase timp de treizeci de ani, la īnceput cu Gepeleanu, un īnaintas al turismului nostru, apoi cu prieteni devotati, cartea cu titlul unei chemari, unei ispite, "Vraja Bucegilor" (1926). Acesta a fost Nestor Urechia. Sigur, nu un mare scriitor, cu talentul celor care l-au precedat sau īl vor urma īn literatura muntilor. Dar fara īndoiala cel mai patimas si hoinar dintre ei.

Scriitorul Geo Bogza a fost mai īntīi un neastīmparat si neobosit reporter. El a parcurs si cunoscut īntreaga noastra tara, ca odinioara Alexandru Vlahuta. Sinteza acestor calatorii pe īntreg pamīntul patriei noastre este desigur eseul "Tablou geografic" (1953) si poemele īn vers alb īnchinate locurilor si oamenilor de la noi.

Iubeste Geo Bogza muntii ? Care munti si pentru ce anume ? Citind cartea "Ţari de piatra, de foc si de pamīnt" (1939), desprindem mīhnita, marea lui dragoste pentru Apuseni. Pentru stīncile si oamenii de cremene ai "cetatii de piatra". Pentru Horia si Avram Iancu, pentru tot ce-a fost suferinta si sīnge īn istoria motilor din muntii de aur ai Apusenilor.

Motii se aseamana muntilor. Sīnt īncruntati si dīrji ca ei. Dar asa cum crestele muntilor au īnfruntat furtuna, tot asa au biruit urgia timpurilor oamenii, motii. Horia ramīne simbolul, "omul de piatra īn care s-a concentrat taria muntilor aspri si stīncosi".

Daca īn "Ţara de piatra" muntii nu apar unitar, ei fiind aici cadru, sens istoric, peisaj, īn schimb īn "Cartea Oltului" (1945) muntii sīnt aproape tot timpul dominatori si stapīni.

Acest poem īn proza al marelui nostru fluviu, care-si poarta zvelt si darnic apele pe 700 de km de pamīnt pitoresc, a fost scris īn urma unei tineresti excursii pe bicicleta, īn anul 1939.

sapte sīnt treptele existentei Oltului: treapta minerala - izvorīrea din Hasmasul Mare, treapta vegetala - Oltul se īndreapta spre miazazi, treapta multiplei fecunditati - īntoarcerea spre miazanoapte, treapta spirituala - Oltul strabate Ardealul, treapta marii istorii - strapungerea Carpatilor, treapta deplinei biruinte - Oltul traverseaza īntinsa cīmpie, si treapta reīntoarcerii īn Cosmos - varsarea īn Dunare.

Este aproape imposibil sa alegi citate din cartea lui Geo Bogza. Ar trebui sa o retranscrii pe jumatate. Nu se poate concepe astazi o antologie a muntelui fara Geo Bogza.

Povestea Oltului nu este un basm. Viata lui este īncercare grea si lupta. "Pe cīnd Muresul strabate linistit Ardealul, curgīnd tot timpul spre apus, Oltul se framīnta si mereu se īntoarce din drum, chinuit de aspra cale pe care si-a ales-o si de propria-i constiinta".

Muntele Hasmasul Mare din care izvoraste Oltul e un "poem simfonic al pamīntului". Cīndva, o mare furtuna i-a nascut īnaltimile. Īn vecinatatea lui, "transatlantic greoi" plutind īn neguri sau pe valuri albastre, Ceahlaul si, bizar, lacul Ghilcos, imaginea rasturnata, "un munte lichid cu vīrful īn jos". "De aici din Hasmas, de sub un brad singuratic, din acest loc plin de poezie si mister" vine pe lume Oltul.

Furtuna pe Hasmas. Forta imensa care zvīrle īn prapastii, īntr-o singura zi de mīnie, cincizeci de mii de brazi. Norii, ploaia, stīncile si muntii. O cumplita frematare, halucinanta: "mii de torente, naprasnic dezlantuite... o puzderie de vipere lichide alearga printre stīnci, muscīndu-le cu furie. Apoi deodata, de la o zare la alta, totul devine albastru si pur".

Muntii lui Geo Bogza sīnt fiinte omenesti. si Oltul de asemenea... Hasmasul respira cu plamīnii lui de piatra. Oltul paseste calm īn cīmpia linistita a Ciucului, nelinistit si dīrz īn muntii vulcanici. Aici īsi aduna el īntīia oara viori si flaute ca sa cīnte Universului bucuria sa uriasa.

Oltul devine prietenul oamenilor. Traieste īntīmplari nenumarate īn Ţara Bīrsei. Strīnge legendele muntilor Persani. Īn noptile senine, īn noptile simfonice ale Carpatilor, "muntii devin cum nu se poate mai solemni, regasindu-si gravitatea din fiecare noapte si cele mai profunde sensuri ale existentei".

Oltul trece īntelept pe līnga cetati si orase. Mediteaza asupra spatiului, muncii, vietii. Pune īn fata oamenii de la munte cu cei de la cīmpie. si īntr-un tīrziu, plin de amintiri, bucuros de uriasa lui īntīlnire cu oamenii, ostenit de zbuciumul sau creator, Oltul īntīlneste Dunarea si se pierde īn apele ei adīnci, sub stelele lumii, din nou īn Cosmos...

Alexandru Vlahuta, pasionat si igenios, ne-a dat īntīia "Romānie pitoreasca", iar Mihail Sadoveanu cu "Baltagul" - romanul oamenilor de la munte. "Cartea Oltului" este poemul apelor, al fluviului care parcurge spatii si timp. Iar "Accidentul" lui Mihail Sebastian, cel dintīi roman al schiului si muntilor (1941).

Īntrebarea la care cititorul trebuie sa raspunda este daca schiul, acest sport al lunecarii, al visului si muntelui, acest frate bun al nostru, neīnteles si adesea neiubit, poate salva un om, un om blazat, dezamagit de viata si dragoste ?

Dar nu numai īn acest optimist raspuns sta valoarea cartii, ci īn poezia, īn frumusetea cu totul neobisnuita a metaforelor si īn plastica peisajului.

Aventura, neobisnuita īntīmplare care-l face pe Paul, eroul romanului, sa ajunga īn munti si sa īndrageasca schiul, īncepe pe strazile Capitalei, dar urca repede īn īnaltimi, spre creste.

Din chiar primele clipe totul este cum n-a mai fost vreodata: aceste doua lopeti mari, negre, cu catarame si legaturi metalice care devin aripi de zbor, trenul tineretii, al vacantei, pornind īn noapte si īn cīntec, costumele multicolore, cu ochelari īn loc de masca, parca anume pentru un carnaval al iernii, al zapezii.

Drumul pīna la Poiana Brasovului e un preludiu al minunilor care aveau sa vina. Iar īntīiele lectii - o lupta crīncena cu gravitatea si voluptatea miscarii, īnca vag traita. "E frumos ?" īntreaba Nora, partenera de schi a lui Paul, aceea care īl convinsese sa vina aici, īn munti. "E prea frumos. Putin prea frumos. Parca a fost facut īntr-adins, pregatit dinainte; brazii sīnt prea multi, zapada prea mare... si tacerea asta colosala..."

Zile senine, cu soare marin, zile de ceata si viscol, zile si nopti unice, de feerie si basm. Culoare si muzica. "Lanturi de munti cresteau si se prabuseau īntr-o lumina magica... īntreg muntele era o cutie de rezonanta, ca o vioara... Bucegii pareau niste munti de creta, sculptati minutios, cu vīrfurile delicate si exacte. Ţara Bīrsei se desfasura ca o macheta īn relief. Zapada parea ca-si schimba īn soare densitatea..."

Uneori īn noapte totul era albastru: brazii, zapada, stīncile. Doar muntii pareau fosforescenti cu vīrfurile lor stralucitor albe. Cabana, schiorii, pantele, toate erau cuprinse de o frematare tīnara, de o exaltare care nu stiai de unde vine, dar care te cuprindea ametitor.

Cu totii se īnapoiau la cabana "osteniti de prea mult soare, īmbatati de nesfīrsita leganare pe schiuri". Mai ales soarele īi coplesea. sedeau pe zapada, īn sezlonguri de schi sau pe treptele cabanei. Paul "īsi auzea tīmplele zvīcnind si urechile īi erau asurzite de un tumult confuz de ghioc. Uita unde se afla si de cīnd. I se parea ca este īn aceasta toropeala luminoasa de totdeauna si pentru totdeauna. Nu avea amintiri, nu avea gīnduri. Nici o imagine nu trecea prin ochii lui īnchisi, nici propria lui imagine".

Un concurs de schi tulbura linistea muntelui, dar īi da o noua īnfatisare. Muntele vibreaza acum de strigate, de lunecari pe schi, de cīntece. Schiorii ? "Stele negre, cazatoare, pe un cer de zapada". Abia īn noapte, totul revine la tacere si calm. Noaptea stelelor īnalte, a zarilor albastre si a muntilor fosforescenti...

Munti, zapezi, schi...

si caderea. Zborul. socul. E o singura secunda. Daca ar fi doua, poate am muri. E ametitor. .. "Nimic īn lume, nici vinul, nici muzica, nici iubirea... nu, nici iubirea, nimic, nimic nu aduce atīta lumina"...

La aceasta īntelegere fericita a muntelui nu ajungi usor. Dar totul nu e sa ajungi la ea, ci ajuns la ea s-o poti pastra mereu, īntreaga viata !...

Dintre scriitorii contemporani, unul dintre cei tineri, sufleteste si ca vīrsta, este si Eugen Barbu. si nu e greu de explicat de ce. Fiindca iubeste cu anii adolescentei natura, miscarea, tineretea.

Īn reportajele sale, plastice, onomatopeice, pulsīnd de vitalitate, "Pe-un picior de plai" (1957), strabat cīmpiile, muntii, marea, zarile. Ţara noastra īntreaga, bogata si plina de frumuseti, se īntīlneste īn paginile acestui neastīmparat hoinar.

Capitolul care noua ne ramīne cel mai drag este desigur acela al muntilor, "Muntii linistiti", cum l-a intitulat autorul. Aici, īn cīteva pagini īndraznete si īmplinite, Eugen Barbu priveste adīnc, meditativ, muntii si pare sa-l continue īn reflectii pe Geo Bogza.

Aceasta marturisire a lui Eugen Barbu īl aduce entuziasmat īn familia celor care iubesc muntele, īntr-adevar, E. Barbu este prietenul bun, confidentul lui Puc, spiritul ghidus, neastīmparat, al iernii sportive. si de asemenea, omul care luneca cu viteza ametitoare pe schiuri "placere a zborului, a desprinderilor de pamīnt, salt īn abisuri".

E. Barbu iubeste iarna, asa cum pare sa iubeasca toate anotimpurile. Asa cum iubeste muntele, marea, padurea. Dar iarna parca īndeosebi. Iarna, muntele, zapezile, schiul...

- Sīnt muntele !

- Sīnt omul care iubeste muntele !

- Sīnt muntele, prietenul omului care iubeste muntele!

- Sīnt omul īndraznet, sīnt alpinistul !

- Fii bine venit la mine, te salut, schiorule !

- Am lasat uneltele sa se odihneasca, pentru ca a luat sfīrsit o saptamīna si iata-ma aici.

- Te cunosc. Vara si iarna īmi alungi singuratatea si pasarile, dar īmi place sa-ti aud glasul si rīsul.

- Īti place bucuria ca si mie. Bucuria e creatoare. Unde ti-e fata ?

- Acum mi-au crescut plete de zapada si ma acopar cu fulare de ceata ...

- Te-aud de departe. Vara ai un par electric de fulgere, dar acum īmi pari orb si mīnios.

- Nu sīnt nici orb, nici mīnios. Vorbesc. Gura mea e Ecoul. Tunetul furtunilor e departe, vino !

si acest dialog īntre munte si om, parca dia!ogul vīntului cu marea din Debussy, continua tainic si īnfiorat.

- Vino, omule, te iubesc pentru īndrazneala ta !

- Te iubesc pentru frumusetea ta rece, pentru cele negraite...

- Te iubesc, omule, pentru truda ta pe care o privesc de-aici!

- Te iubesc pentru linistea si semetia ta.

- Sīnt prima imagine a lumii. De cīnd sfera noastra de lut cīnta singura īn Univers, asteptīnd Viata, privesc lumea !

- Te iubesc pentru īntelepciunea ta !

- Tu urci potecile mele, pentru ca vrei sa aud iubirea si dorinta de a descoperi cīt mai aproape de cer!

- De aceea am colindat oceanele, de aceea am strabatut padurile īnversunate īn taina lor, de aceea am coborīt īn fundul pamīntului !

- Te iubesc, omule, pentru nelinistea ta ! Te iubesc, omule, pentru ca traiesti! Te iubesc, omule, pentru ca doresti totdeauna mai mult...

Muntele nu este o parte din Univers, ci un Univers el īnsusi. Frumuseti simfonice si plastice. Maretii de titani. Privelisti parca din alte planete. Natura dezlantuita, cosmic, īn dezagregari creatoare de atomi. si lupta cu omul pentru a-l face mai īndraznet, mai īntelept, mai bun, mai stapīn pe sine si pe tot ce-l īnconjura. Asa desprindem muntele din scrisul lui Eugen Barbu.

Iarna, muntele "īsi privea rochia de mireasa asternuta pe umerii a sapte munti; si cum īi sclipea beteala pe drumurile de diamant pe care calca..." Stīncile, vara, da, stīncile pareau "imense doamne de grafit, īmbracate īn mala-covuri cenusii de fum, plutind cu gratie deasupra planetei".

Īn munte, la balurile aeriene, stranii cīteodata, cīnta "muzica infernala a vīntului" si "violoncelele coniferelor". Cīnd e frig, "pe geamurile mici ale cabanei paunii gerului de dimineata īsi desfac cozile mirifice".

Muntele e culoare, mereu alta culoare: "Nu stiu cīte nuante are galbenul, dar muntii au trecut de la culoarea sopīrlei la aceea a viorelei, apoi umerii lor de piatra au devenit suri si a cazut apoi pe ei o pecingine, o rugina rece, batīnd īn cafeniu; aveau atunci, numai cīteva clipe, ceva urīt pe ei, o boala stinsa si cred ca era numai veninul lunii, blestemul ei neputincios".

"De la contemplarea pasarilor, omul a prins gustul zborului". Nu este vorba numai de aviatie, ci si de schi, "schiul, sport modern, exercitiu al gratiei si curajului". Cine l-a facut macar o singura data, stie ca "plutirea īn infinit poarta īn sine delicii de neīnlocuit".

Furtuna. Munte. "Padurea e o catedrala īn care bubuie orga vīntului. Zapada are flacari argintii... La creasta alearga un piton de ger care ne plesneste cu coada. Īn padure este o primejdie sonora, ametitoare. Trunchiurile imense au rezonante atonale... Undeva, echilibrul naturii a fost sfarīmat, poate platim adīnca placere de a fi surprins muntii īn clipa lor unica de īncīntare de sine..."

Amurg. A trecut furtuna. "Ziua īsi flutura zdrentele īn catargele brazilor. Deasupra Caraimanului s-a ivit o turma de casaloti negri cu pīntecele īnsīngerate īn coltii ascutiti ai Morarului. Departe, pe alt munte, se aprind luminile īn ferestre chematoare".

si oamenii. Nu, nu e nici o īndoiala. "Muntele īsi merita oamenii pe care-i are". Acesti oameni nu se simt niciodata slabi, singuri sau tristi. "Au dreptate: nu sīnt singuri, īsi au muntele".

Dar noi ? Sīntem noi oameni ai muntelui, chiar daca nu sīntem de la munte ? Ce-am īnvatat noi pīna acum īn viata din īnalta lectie de poezie si fapta a muntelui ?...

Īn literatura muntelui, astazi, doi scriitori si un tīnar turist pasionat īsi cauta drum spre īnaltimi. Cel dintīi, apreciat si pentru lucrarile sale istorice, este Dumitru Almas. Romanul sau, īn parte depasit īn conceptie, se numeste "Mesterul Manole" si el strīnge pagini minunate despre dragoste si dragostea muntilor.

"Drumetia cere rabdare, convingere, hotarīre, pasiune", pare sa vorbeasca cu gīndurile noastre D. Almas. Muntii nostri nu sīnt īnalti ca alti munti ai lumii. Dar sīnt ai nostri si sīnt buni si calmi. "Carpatii sīnt inima tarii noastre. Ca sa ne iubim tara, trebuie sa-i cunoastem inima". "Muntele ne da frumusete, libertate si lumina. si cīnd va fi sa murim, sa murim si sa īnflorim din nou - īsi doreste romancierul - īn smirdarii muntilor, sa fim roua pe cer... sa ma prefac īn duh al izvoarelor".

Al doilea scriitor este Alexandru Balaci, om de cultura si īndraznet alpinist. Īn compania alpinistilor nostri, el a facut īntre alte curajoase ascensiuni Acele Morarului, ascensiune de gradul IV, ceea ce pentru un om de studiu si biblioteca este suficient de mult pentru a īntelege muntele altfel decīt din carti si din fotografii.

Pentru pasionatul de drumetie Alex. Balaci muntele este "acea parte a planetei noastre care se īnvecineaza cel mai mult cu cerul", o severa scoala a dīrzeniei si a prieteniei, bucuria de a te scalda īn lumina si a asculta "apele care cad, marile freamate ale padurilor de brad īn acorduri de orga".

Profesorul si alpinistul Balaci considera lupta aspra si īndrazneata pe verticala peretilor un lucru hotarītor īn existenta noastra. Aceasta lupta ne verifica, ne formeaza, ne pastreaza ageri si neīnfricati. Alpinistul nu este un nebun sau un sinucigas: "Alpinistul nu merge nebuneste īn munti pentru a se sinucide, ci, dimpotriva, pentru a se bucura īn mijlocul luminii, al celor mai radiante culori, al spatiului nesfīrsit"...

Nimic poate nu verifica mai bine o prietenie ca o coarda alpina. "Muntele este īntr-adevar o piatra de īncercare severa a prieteniei, a lealitatii si a curajului".

Desigur de aceea trairile īn munte sīnt atīt de intense si de neuitat: "Poate ca nici o alta pagina a vietii noastre nu va fi rasfoita mai des si mai recitita decīt aceea a unei ascensiuni, a carei traire ne-a umplut sufletul de o īnalta si barbateasca mīndrie".

Prefata lui Alex. Balaci la cartea despre Bucegi a lui Emilian Cristea si N. Dimitriu este un elogiu clasic al muntelui si-al cuceritorilor lui. Dar de la Alex. Balaci, pasionatul, cel care a escaladat Acele Morarului, asteptam nu numai prefete la cartile altora despre munte, ci chiar o carte a muntelui, avīntata, profunda.

Īn sfīrsit, tīnarul cunoscator si pasionat al muntilor, al Bucegilor, este Andrei Pandrea, autorul cartii "Hoinar prin Bucegi" (1957).

El īsi īncepe cartea cu un citat din Heine, calator īn muntii Harz, face pasi sfiosi īn "mīndra cetate a Bucegilor", urca pe poteci cunoscute si mai putin cunoscute, īnnopteaza la cabane, strabate hornuri si creste.

Vīrful Omul este "voievodul de stīnca al muntilor", schitul Ialomita o amintire din secole (1509), turistii, "pelerinii muntilor".

O simfonie īn patru parti dedica autorul anotimpurilor la munte: primavara - murmurul pīraielor, vara - cīntecul pajistei, toamna - talangi de oi rasuna īn vale, iarna - dezlantuirea stihiilor.

Acest entuziast reportaj al Bucegilor se īncheie cu o pasionata declaratie de dragoste pentru munte: "Iubesc codrul vesnic verde al bradului, iubesc culmile neīnfricate cu crestele dure, iubesc apele care murmura curgīnd la vale, iubesc umila floare care de mii de ani rasare pe plai; iubesc veveritele zglobii si vulturii falnici; iubesc oamenii īntelepti ai naturii!"

Toti oamenii buni, sensibili, generosi iubesc muntele. Va amintiti spaima lui Shakespeare īn fata celor care nu iubesc muzica: "Paziti-va de cei ce nu iubesc muzica; ei sīnt meschini, ipocriti, sarlatani".

Alaturi de cei care īnteleg si iubesc muntele sīnt scriitorii. Adesea prin ei, si noi, ceilalti oameni, pasim mai aproape de īnaltimi si azur. Muntele este o poarta spre bucurie si īntelegere. Sa batem cu īncredere si īndrazneala īn ea. Dincolo, ne asteapta tineretea vietii !...

Cīndva, la īnceput de veac, īn 1913, poetul Tonegaru a strīns īntr-un volum toate poemele marii (Poezia marii). Iar mai tīrziu, Ion Pillat, care publicase cu Perpessicius o antologie a poetilor tineri (1928), īndragostit de un anotimp al poeziei, ne daruie "Antologia toamnei".

Dar nimeni nu a daruit muntelui si celor care-l iubesc o antologie a muntilor. S-a crezut poate ca muntele a ispitit mai putin, ceea ce īn parte e adevarat, poate s-a socotit ca poeziile īnchinate muntelui nu sīnt de valoarea celorlalte, cu alte teme si alte anotimpuri. Poate ...

Adevarul ? Muntele, prin viata lui de milioane de ani, prin pitorescul si filozofia lui, prin zbuciumul sau cosmic si prin plastica lui inedita a inspirat poetii cei mai mari, poetii lumii si ai nostri.

Primii poeti ai muntilor, la noi si pretutindeni, au fost pastorii. Poezia pastoreasca a tuturor popoarelor cīnta muntele. Sīnt poezii de dragoste si de dor, dar si de tristete si jale. Ca si cīntecul, poezia populara doineste din frunza si bucium. Ea lauda cerul si brazii, stīncile si apele. Īn munte, īn natura, omul traieste īn vecinatatea norilor si a furtunii, se simte dīrz, cinstit, neīnfricat.

"Miorita" este simbolul poeziei noastre populare. Dar si al poeziei de munte. Ea a fost gasita si culeasa īntīia data de Alecu Russo, īn muntii Vrancei, si-apoi publicata de Vasile Alecsandri si cultivata de literati.

"Miorita" nu este numai o poezie populara, cu o īntīmplare īn munti, īntre ciobani. Ea este conceptia de adevar si de frumos a poporului nostru, chiar dincolo de viata.

" ... sa le spui curat

Ca m-am īnsurat

Cu-o mīndra craiasa,

A lumei mireasa;

Ca la nunta mea

Au cazut o stea;

Soarele si luna

Mi-au tinut cununa;

Brazi si paltinasi

l-am avut nuntasi;

Preoti, muntii mari,

Paseri, lautari,

Pasarele mii,

si stele faclii !" (Miorita)

Muntele, Carpatii sīnt prezenti īn poezia romāneasca chiar de la īnceputurile ei. Nu numai īn poezia populara, ci si īn cea culta. Ascultati aceasta strofa din "Primavara amorului" a lui Iancu Vacarescu:

"La Carpati mi-am adus jalea

Lor am vrut s-o harazesc;

Rasunetu, frunza, valea,

Apele mi-o īnmultesc."

Īn creatia lui Vasile Alecsandri muntele apare deseori ca tema independenta, desi poetul pastelurilor cīnta mai ales luminoasa lunca de la Mircesti. si, totusi, lui V. Alecsandri i se datoreaza publicarea "Mioritei", o legenda din muntii Apenini "Muntele de foc", pastelul "Bradul" si doua poezii cu titluri promitatoare, "Iarna la Sinaia" si "Balada Pelesului", dar fara atmosfera de munte.

Dintre poeziile amintite, doar "Bradul" are prospetimi alpine. Īn ciuda tuturor capriciilor naturii, a apelor, a viforului, a gerului si fara sa-i pese de corbii negri si pradalnici, bradul īsi pastreaza eterna sa tinerete:

"Īn zadar īmi pui povara de zapada si de gheata.

Fie iarna, fie vara, eu pastrez a mea verdeata !"

Adevarul este ca V. Alecsandri n-a fost un poet al īnaltimilor, un pasionat de drumetie. Poetul a calatorit mult si īn toata Europa. Īn tara iubea Siretul si Ceahlaul, dar nu pe culmi. Pe atunci muntii nostri īnca nu īncepusera sa fie strabatuti. Pentru aceasta va trebui sa asteptam pe Al. Russo, pe Vlahuta, pe Hogas, pe Sadoveanu.

Fara deosebita valoare poetica, dar de meritorie valoare istorica, este ciclul de poezii scris de C. Aricescu īn 1872, reamintind, parca prin titlu, poezia lui V. Alecsandri "O preumblare prin munti".

Avīntat, romantic, declamator, poetul Aricescu īncepe cu o invocare pe muntele Papusa:

"Primiti o salutare fraterna, o, Carpati !

si voi, o, umbre sacre a marilor barbati.

Ce-n asta citadela sublima de granit

Chivotul libertatii de barbari l-ati ferit !"

Urmeaza un elogiu al naturii īncīntatoare si al muntilor puternici - asa cum vor fi īn viitor natiunile cīnd se vor īmpotrivi tiraniei. Lasati acum pe filozofi si īnvatati, īnchideti orice carte a oricarui autor. Lasati oamenii rai si grijile marunte.

"Veniti, veniti la munte sa va regenerati īn fata astui templu, devin buni cei stricati si orbii vad lumina si liberi sīnt cei sclavi, si sanatosi bolnavii si tari se fac cei slabi."

Realista īn descrierea muntelui si privelistilor din jur este poezia "Penteleul", cu forma sa de vultur, cum spune poetul, pe care amurgul īl īneaca īntr-o mare de foc. Despartirea de locurile acestea atīt de darnice īn bucurii si frumuseti este plina de regrete si melancolii,

"Adio, locuri scumpe.

Cu lacrimi eu va las.

Caci pentru mine furati iubitul meu Ramas."

Cine altul daca nu George Cosbuca a scris īn secolul trecut cele mai izbutite poezii, pasteluri despre munte ? "O noapte pe Caraiman", pastel din volumul "Fire de tort", si legenda "Muntele Ratezat" sīnt cu adevarat poezii ale muntilor nostri.

Veti asculta totdeauna cu emotie, īntr-o īnserare īn Bucegi, versurile lui Cosbuc.

"E seara pe culme, si nu-i;

Se-ntuneca-ncet Caraimanul

Cum nu-l mai vazui.

Stau neguri pe Jepi, pe Furnica,

si neguri pe Vīrful-cu-Dor;

Se lasa din umedul nor Tacerea,

si noaptea, si frica pe culmile lor."

(O noapte pe Caraiman)

"Fugiti cu turma repede spre vai", se apropie furtuna (Pe munte). Pe culmi alearga "duhul razbunarii". Este īntr-adevar o revarsare de ape si fulgere, ca īn furtuna lui Hogas sau Bogza. Dar nu-i singura furtuna. "Pe plaiul muntelui" un mot mergea calare, cīnd deodata īi iese īn cale batrīnul hot Stoian, dornic de arginti, de banii putini ai motului. Motul se plīnge de griji, de dari, de stapīni. Dar hotul nici nu vrea s-auda. si-n timp ce hotul numara banii, ghioaga motului face dreptate: "Un mort ramase-n urma si-un mot trecea calare".

Tot Cosbuc ne povesteste legenda cu munti si stīnci a Retezatului.

,,Fier de plug luīnd īn mīna,

Azvīrli spre turn cu el,

si-a izbit asa pagīna

Zidul cel de-o saptamīna,

Retezīndu-l asa fel,

Ca si culme, si cetate,

Cu flacau si fatā-n zbor,

Toate fost-au spulberate

si prin vai īntunecate

S-a naltat mormanul lor."

(Muntele Ratezat)

Clipe senine, jucause īi inspira poetului privelistile de "Pe Tīmpa". si imagini proaspete, luminoase, calatoria de-a lungul Vaii Prahova, de la izvoare pīna la varsarea ei īn apele Teleajenului.

"Prahova" este o fata frumoasa, zvelta, care sare peste stīnci, se strecoara printre brazi, īsi pune flori īn par. Jucausa cīnd trece prin Azuga, mīnioasa la cotituri, īnfiorata de privirea Caraimanului. Pe un deal - Cīmpina, si-apoi Doftana. si mai departe, ultim popas, Teleajenul.

Un dar nepretuit face poetul brasovean st. O. Iosif muntilor, scriind "Icoane din Carpati". Ciclul de poezii īncepe cu o izbucnire romantica, ca īn poezia lui Heine.

"Griji amarīte, zbuciumari desarte va las de-acum !

Ma cheama-n zare muntii, muntii mei !

Ce dor, ce dor adīnc m i-era de ei !

Ce dor i-a fost poetului

De freamatul bradetului,

De murmurul izvorului,

De fluierul pastorului,

De glasul pasarelelor

si de vecinul stelelor,

De vīrful Caraimanului,

Ce dor, ce dor i-a fost sarmanului !"

Calatoria mult dorita īncepe cu Caraimanul "īnnegurat", mosneag īn veci cu fruntea sus, si continua cu Vīrful cu Dor, care desteapta si poetului dorurile sale "departe peste munti si vai", unde ar vrea sa coboare din īnalt ca un vultur.

Undeva īn vai un sat de munte. Coboara soarele si oile vegheate de cīini si magari. si īn urma lor ciobanul cu caciula īntr-o parte. Ai spune, pictura de Grigorescu.

"Se tīnguiesc

Talangi pe cai,

si neguri cresc

Din negre vai,

Plutind pe munti....

La Fagadau,

La Vadul-Rāu,

Sus, la rascruci,

Vin trei haiduci

Pe cai marunti..."

(Doina)

Este una din cele mai frumoase si iubite poezii a lui Iosif. Īn galopul cailor, īn umbrele īnserarii, īn cīntul talangilor

"Haiducii mei

Doinesc toti trei;

si clocotesc,

si hohotesc

Paduri adīnci..."

si ciclul continua. Un ciobanas mester la joc, o fata visatoare "cu fruntea-n mīna alba", un ceas de noapte Īn care "scapara stelele". O meditatie poetica, ca o poezie de Victor Hugo, "La gura pesterii", īncheie ciclul "Icoane din Carpati".

La scīnteia unui foc, un batrīn pustnic povesteste. si glasul lui se pierde de ani si amintiri. Departe, ca-n zilele dintīi ale lumii "orga surda a padurii cu mii de soapte, taine de izvoare", peste munti mīndru si solitar Caraimanul si, peste toate, peste īntreaga lume, ca un "potir de argint", eterna luna !

Asemenea lui Iosif, si Panait Cerna coboara "Īn pestera". Din lacrimi si din suferinta omul si-a facut armura pentru vremuri grele. Din picurul lacrimilor, de pe tavanele tristetilor au crescut stalactite.

"Dar dupa ani de picurare

S-au īnchegat coloane pline:

Eterna boltii lacramare

Īn loc s-o surpe, - o sustine."

Mult mai senina este poezia īnchinata "Vīrfului cu Dor", a carui frumusete e cu atīt mai deplina, cu cīt adesea este zavorīta de ceturi. si totusi "ce viu sclipesc sub cer Bucegii".

Octavian Goga n-a fost numai poetul Oltului si-al libertatii pamīntului sau natal. El a iubit muntii, muntii care īi desparteau pe frati, dar care īi uneau sufleteste de totdeauna, pentru totdeauna.

"Trup sfīnt din trupul ce se frīnge,

Voi, munti de brad si de stejar,

Strajeri ai tarii care plīnge,

Plin de povesti si plini de sīnge,

V-au surghiunit peste hotar."

(Muntii)

Cum am pute sa nu iubim muntii, sa nu ne fie dragi. Aici pe culme, sus pe culme, "aninīndu-se de brazi se aude Doina, cīntare, mestera cīntare", aici, īn vecinatatea "cetatilor de stele", poetul īsi poarta dorul si gīndurile toate, aici s-au nascut paduri si lacuri. Aici sīnt toate povestile noastre:

"Voi, muntilor mīndri, mosnegi cununati

Cu stelele boltii albastre,

Īn leaganul vostru de codri si stīnci

Dorm toate povestile noastre."

(Īn munti)

Privind Ceahlau si privind īn timp, poetul are certitudinea viitorului. Ne va fi tara-ntreaga si poate doar batrīnii vor mai povesti pe unde-a fost, de mult, hotarul.

,,Va fi-ntr-o zi de primavara

Cu molcom zvon īn zari albastre

Cīnd poate nimeni n-a mai plīnge

Farāmitarea tarii noastre."

(Ceahlaul)

Cronologic si major artistic, īn literatura contemporana datoram īntīietate poetului Demostene Botez. Īn ciclul sau de poezii "Muntii", scris la Iasi īn 1918, el are la īnceput nostalgia muntilor care īi despart pe frati.

"si īn serile tīrzii de vara

Umbra lor ne mīngīie pe frunte,

si simtim cum fiecare munte

Trece granita īn tara."

Urmeaza o trecere īn revista a muntilor si a gīndurilor legate de ei: Negoiul, Urlatoarea, Ceahlaul. Melancolii, īngrijorari. Dar si speranta ca īntr-o zi, apropiata, muntii nu vor mai īnsemna granite.

"Cu cīt ne departam de ei mai tare,

Asa cum sīnt de veci, pietrosi si goi,

Pornesc si dīnsii parca dupa noi,

Mutind īncoace departata zare."

Tot un iesan, īnsa adoptiv, Gh. Topīrceanu, ne-a lasat īntre atītea balade vesele si triste si o minunata balada a muntilor.

,,Mioare si talangi. Baciul Toma cu magarii. Vīntul trece printre brazi "ca un fosnet lung de apa". Pleaca turmele de la stīne si īn toamna ramīn īn urma "muntii singuri si batrīni", īncep ploile si ceturile. Dormitīnd pe-o buturuga apare Muma-Padurii. A īnceput sa ninga. si deodata:

,,Īn senina zi de iarna,

Vezi departe muntii mari

Cum īsi zugravesc īn soare

Piscuri vinete spre cer,

Povīrnisuri sclipitoare,

Brazi īmpodobiti de ger,

Atīrnīnd ca niste salbe

Pe grumajii lor de stīnci,

Peste plaiurile albe

si prapastiile-adīnci."

(Balada muntilor)

Ciudat, muntele, spre deosebire de mare, nu este prezent īn poezia lui Eminescu sau Arghezi.   Īn schimb, el este foarte prezent si plin de semnificatii filozofice īn poezia lui Lucian Blaga.

Aproape īn toate volumele sale de poezii, poetul care s-a nascut īn Lancram si a copilarit nu īn munti, dar nu departe de muntii Sebesului si care mai apoi si-a petrecut anii de scoala si tinerete la poalele Tīmpei, urcīnd adeseori cu voluptate pe munti - poetul naturii, al dragostei, al vietii nu putea uita muntele. Va amintiti desigur tulburatoarea dorinta:

"Numai pe tine te am, trecatorul meu trup,

Dati-mi un trup, voi, muntilor, marilor,

Dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia īn plin."

(Dati-mi un trup, voi, muntilor)

Ca si Alecsandri, Blaga scrie "Cīntecul bradului". Este o alta imagine, o alta densitate, desi īn timp si peste timp, bradul si-a pastrat forta si vesnicia.

"Subt ursa mare, surpat de bureti, neatins de om, neajuns de ereti, batrīn, batrīn, īn imperiul meu bradul barbos strajuieste mereu."

Īn padure taindu-si drum pīna acolo departe, unde "se-nchid toamna serpii sub stīnca", "uitīnd de lume si lumea de el, traieste "Haiducul".

"Iezerul". Sub un cer vīnat, aparitie albastra, ca un ochi al lumii:

"Īn pīlnia muntelui iezerul netulburat,

Ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.

Cata lung Ochiul spre nord si spre vīrste

si molcom apoi spre vīnatul cer."

Unde, daca nu īn munti, dragostea este mai pura si mai rupta din stele ?

Pe-un pisc

Sus. Numai noi doi.

Asa: cīnd sīnt cu tine

Ma simt nespus de aproape de cer.

Asa de-aproape de-mi pare ca de ti-as striga

Īn zare - numele - i-as auzi ecoul

Rasfrīnt de boita cerului.

Numai noi doi.

Sus."

(Sus)

Pentru Lucian Blaga muntele este īntelepciune si dor. El este "Munte vrajit". Cu toate tainele, chemarile si dezlegarile lui.

"Intru īn munte. O poarta de piatra

Īncet s-a īnchis. Gīnd, vis si punte ma salta.

Ce vinete lacuri ! Ce vreme īnalta."

si unde, daca nu īn munti, "Printre lacurile de munte", totul īn jur apare transparent de clar: stīncile, brazii, muntii, lacurile toate. Dar daca am vedea cu lacurile?

Daca am vedea cu lacurile, stelele s-ar apropia īntīmpinīndu-ne la drumul jumatate.

O īntrebare a framīntat creierul omenesc milenii de-a rīndul: cum s-au nascut muntii ? La ea au raspuns geografii, geologii, naturalistii. si poetii. Ascultati si raspunsul lui Lucian Blaga:

"Muntii s-au facut cīnd

Norii de la īnceput s-au dezbracat de greul plumb, de greul lut.

Muntii s-au facut cīnd Norii,

Dorind sa fie calatori si usori,

si-au lepadat sub ei, īn vīnt, povara pe pamīnt.

De-atunci Muntii stau,

Gramezi de plumb, gramezi de lut

si cata catre zile de-nceput."

(Munti si Nori)

Īn "Oda pamīntului meu", poem de Mihu Dragomir, publicat īn 1957, cum ar fi putut lipsi muntii ?

"Pletosi, tacuti sīnt muntii si īncapatīnati, īnfipti cu radacini de silex īn strafunduri. Satul de-atīta umbra prin codrii-ntunecati se mai īntind la soare, cu apele, pe prunduri."

Frate cu poetul si cu toti cei care vin la ei sa gaseasca liniste si īntelepciune, muntii, desi ursuzi si īntunecati, stau de vorba cu apele. Muntii īnchid īn ei comori: istorie ieri - bogatii astazi.

"Podite cu uraniu mi-s pesterile-adīnci, puteri ce duc īn spate navala mea voioasa si cern nemarginirea din īnghetate stīnci, si-n veacul nou, atomic, ma simt la mine-acasa."

Alexandru Andritoiu, poet ardelean, iubeste omul, natura, muntele. si, fireste, Apusenii. Din aproape nici un volum al sau de poezii (Dragoste si ura, Cartea de līnga inima) nu lipsesc poeziile de munte: īntoarcerea la munti, Montana, Funicularul, Muntii. Noua, cele mai izbutite ni se par a fi poeziile d:n volumu! "Īn Ţara Motilor se face ziua" (1953): Pastel motesc, Tīrg de fete pe Muntele Gaina, Īn adīncuri si Mocanita, din care desprindem versurile:

"Zi de vara muta si albastra, nici un zgomot pacea n-o adasta.

Numai Ariesu-ncaruntit cīnta-ncet cu harfe de granit,

Numai "Mocanitei", tren pitic, trece ca un serpe un colnic

si fumīndu-si pipa ei de fier despleteste fum uscat spre cer."

(Mocanita)

Poet al muntilor Apuseni este si Vlaicu Bīrna, care a scris un īntreg poem pentru prezentarea muzical-literara a suitei simfonice cu acelasi nume de Martian Negrea, suita premiata, cum se stie, la Festivalul de la Bucuresti, din 1953.

"Suim cu Ariesul spre Muntii Apuseni,

Lasam cīmpia-n urma cu lanuri de secara;

Ne-ajung cu strāiti pe umar, tarani arieseni,

Motestile carute ce-au colindat prin tara."

Poemul urmeaza compozitia muzicala. De pe Aries se ajunge īn Cetatile Ponorului, adevarate bijuterii ale naturii, se coboara īn adīncurile colorate ale pesterii Scarisoara si apoi se iese la soare, pe urma izbucurilor.

Poetii tineri iubesc muntele. Ei cīnta natura lui mareata, salbatica sau luminoasa, precum si transformarile facute de mīna omeneasca pentru un mīine fericit. Poetii clujeni Aurel Rau si Aurel Gurghianu le dedica doua cicluri inedite. Aurel Rau, ciclul "Dintr-o noua calatorie īn muntii Neamtului", īn volumul "Focurile sacre" (1956). Aurel Gurghianu, ciclul "Cīntecele muntilor", īn volumul "Zilele care cīnta" (1957).

O noua poezie a muntelui izvoraste din versurile lui Aurel Gurghianu: "Frumuseti eterne si frumuseti de azi". "Un cīntec de astazi al brazilor", "Īn plina zi" - toate cu acelasi laitmotiv īnseninat.

"Oameni ai muntilor,

Mi-e draga bucuria voastra,

Bucuria muncii

Care nu se mai iroseste īn zadar,

Sīngele copacilor e proaspat ca primavara."

(ciclul Cīntecele muntilor)

Noua calatorie facuta de poetul contemporan Aurel Rau īn muntii Neamtului pastreaza poezia īnaltimilor, dar o īnalta īnca si mai sus, īn viitor. "Prevestirea hidrocentralei", "Sosirea constructorilor", "Munca de noapte", "Īntīia treapta de la baraj" - iata tot atītea culmi cīt ale muntilor. Muntele īnseamna urcus, actiune, fapta. Munca īi este frate bun.

"De vuiet, de scrīsnetul malaxoarelor

Au insomnie brazii carunti.

Īn noapte acum toata lumea munceste,

Numai luna hoinareste prin munti."

(Munca de noapte)

si cum ar fi putut lipsi Ceahlaul, dar un alt Ceahlau, al viitorului.

"si cineva citeste din Cantemir.

Bizarele forme-ale stīncilor

Seamana si-acum cu niste zei pagīni

Desfigurati de ploi si de sfīrlezele vīntului.

Cine stie . . .

Dar īnainte totul se arata clar,

Linistit,

Prevestind si mai īnalte creste."

(Vedere de pe Ceahlau)

Tot un poet tīnar, si tot ardelean, si tot cīntaret al muntilor, este Rusalin Muresan, al carui volum de poezii se intituleaza sugestiv: "Coboara muntii" (1955).

"Coboara muntii, īn cīmpii coboara,

Tezaur urias si nesecat,

Precum natura-mama ni i-a dat:

Colan maret pe inima de tara."

Dar muntii nu se cuceresc fara lupta, īn folosul oamenilor.

,,Coboara muntii oameni buni, va spun.

si veacuri o s-avem cu ei de furca.

Ei doar prin lupte mari ni se supun!"

(Coboara muntii)

si laitmotivul continua: coboara muntii plutele spre sate (Plutele), coboara muntii aurul prin paduri si stei (Pe Crisul Alb), coboara muntii farīme de granit (Cariera de piatra). O poezie viguroasa, optimista, īn care omul īnfrunta muntele si īl supune.

"Cu tīrnacoape albe si brat bronzat de soare

Desprind din munte aspre fārīme de granit;

Detuna dinamita īn linistea prea mare

si geme uriasul de veacuri adormit."

(Cariera de piatra)

Nu uitati niciodata, oameni, cuvintele poetului:

"Coboara muntii oameni buni, va spun,

si veacuri o s-avem cu ei de furca !"

Muntele apare, tema sau cadru, izolat īnsa, si īn versurile altor poeti.

"E muntele ce tace greu cufundat īn sine, purtīnd pe umeri fulgere de piatra", poezie dedicata de Eugen Jebeleanu lui Mihail Sadoveanu, si el, la rīndu-i, iubitor al muntilor (E muntele). C-o turma de mioare se vrea īn linistea muntilor Zaharia Stancu (Ma vreau īn munti). Dantela īnspumata si īn preajma ei salbatice capre negre, asa apare pentru Veronica Porumbacu cascada serbotei (serbota). Pe muntii lumii, oamenii de sub toate stelele, meridianele si paralelele sīnt chemati de Magda Isanos la ziua apropiatei biruinti, sub stindardele rosii (Muntii lumii pe inima mea).

Ape, paduri, zapezi trandafirii - chemare treaza pentru cel cufundat īn carti si visare (T. Vianu, Ape si munti). Tulburatoare glasuri de brazi, peste ape, peste vai si inimi, cheama tinerii pe santierele de munca si marele santier al socialismului (Ion Brad, Tulnice).

Cu acest popas īn care i-am strīns līnga foc, sa ne citeasca chiar singura lor poezie despre munte, urcam din nou īn munti, mai īnalt. Nu numai compozitorul Dariu Pop a fost īncīntat de frumusetea muntilor Rodnei carora le-a dedicat o suita compusa din sase tablouri, ci deopotriva poetul A. E. Baconski. Īn volumul sau de poezii, aparut īn anul 1967, "Fluxul memoriei", un īntreg ciclu se intituleaza īmbietor "Un dor de timp īn muntii Rodnei".

Un "Preludiu" alpin, o "Moina", un "Lied de iarna", o "Trecere lina" ne poarta īn īmparatia linistii si a sensurilor profunde de viata. Apele, stīncile īsi au cīntecul lor. Asa cum īl au si brazii (Cīntecul brazilor). Dincolo de forta lui de viata, muntele īsi are si melancoliile lui (Elegia muntilor). Chemarea cea mai staruitoare, un dor de timp, īl poarta pe poet pe culmi si prin vai.

"Cu mii de ani īn urma,

Pe-aceleasi drumuri serpuind de-a lungul apelor

Turmele toamna coborau spre ses

si neamurile mele de pastori

Ghiceau prin neguri albastrui, Siretul."

E toamna. Ceturi plutesc din miazanoapte. Amintirea trecutului staruie īn noi. Curajul si bunatatea strabunilor traieste īnca īn noi. si cīntecul.

"Dar cīntecele au zburat din fluiere

si ratacesc fluide prin vazduh,

Ca murmurul izvoarelor,

Ca sopotul padurilor de tei..."

Noapte. Tīrziu. Īn sat coboara turmele. Se aud talangi. Asa e de mii de ani. si poetul nu-i decīt o clipa īn aceasta trecere de ani. De aceea īn noaptea tīrzie, cu ceturi de toamna, poetul simte "un dor de timp".

" - De aceea poate deschizīnd fereastra,

Īmi sprijin fruntea īn paliiele mīinilor,

si-ascult īndepartatul meu trecut."

(Un dor de timp īn muntii Rodnei)

Din poezia populara a lumii, emotionanta prin filozofia si bogatia ei de imagini despre munte este poezia chineza. Cititi, uimiti de-atīta frumusete si fantezie, poemul "As-Ma fata ecoului", scris īnca īnaintea erei noastre, tradus īn romāneste de Eusebiu Camilar.

"Peste īnaltii munti

Zburau vulturi mareti fi crunti,

Flori adormitoare

Īnconjurau oglinzile apelor clare.

Avea neīntrecutul A-Ha

O surioara, As-Ma,

Cīnd s-a nascut ea, peste sat

A crescut si s-a īntins

O floare,

Cum rasar si se-ntind īn necuprins

Curcubeele stralucitoare."

As-Ma avea fata alba ca luna, trup zvelt, picioarele ca florile. Crestea fata ca-n poveste, ca un "lotus prin vreme". A venit si vremea petitului. Dar nu i-a fost As-Mei sa aleaga.

Caci Hai-J cel urīt ca o broasca, cu limba de sarpe si ciont de papagal, din neamul J-Bu-Ba-La, o rapeste. Tristete grea se lasa īn munti.

"Fara As-Ma padurile nu mai puteau īnfrunzi,

Florile nu mai puteau īnflori,

Pasarile cīntau acum arare,

Dar cu glasuri stinse, de margaritare;

Nici fluturii, īn lumina fierbinte,

Nu mai zburau īn nouri, ca mai īnainte."

A-Ha, fratele As-Mei, īndurerat, pleaca īn cautarea ei. El ajunge īntr-un tīrziu la neamul J-Bu-Ba-La, cu care se īntrece īn ghicitori. A-Ha īnvinge. Dar dusmanii sai nu se tin de cuvīnt. A-Ha e pus sa lupte cu tigrii, īnvingator si aici, neamul cel rau cere ajutor rīului cel rau Sil-Has. si acesta era sa rapuna pe As-Ma si pe A-Ha. Dar Scatulama, ecoul muntilor, a īndragit-o si īntristata de suferintele As-Mei a chemat-o la ea. Asa a devenit As-Ma fata ecoului.

"Scatulama si-a pārāsit asprele stīnci,

A poruncit apelor sa stele

si vazduhului sā-ntinda repede

Punti stralucitoare de curcubeie.

si a coborīt Scatulama din munti

Pe stralucitoarele punti,

Īntinse pīna deasupra genunilor.

si a luat-o pe As-Ma de subtioara

Ca pe-o nefericita surioara.

si a dus-o-n munti

Īn vecinatatea linistii

si-a furtunilor."

si de-acolo glasuieste ea peste timp, fratelui ei:

"Frate A-Ha, cīnd urci cararile

La vīnatoare,

Cīnd semeni ogoare,

Striga-ma, caci eu ti-oi raspunde ...,

Oricīnd, din toti muntii

Din toate zarile."

(As-Ma fata ecoului)

Cea mai mare poeta a Japoniei, Izume Sikibu, evoca si ea īn versurile sale muntele si luna:

,,In afara lumii pe un drum īntunecat oriunde trebuie sa merg mā vegheaza īn departare luna muntilor."

Īntīiul poet al muntilor din literatura universala este, spre mirarea si bucuria noastra, un mare poet: Francesco Petrarca. De altfel el este si cel dintīi om de cultura care urca pe un munte, pe Ventoux.

Ascensiunea aceasta, temerara pentru anul 1335, Petrarca o face īmpreuna cu fratele sau mai mic, Gherardo, iar īnsemnarile sale despre urcusul muntelui si frumusetea īnaltimilor sīnt printre cele dintīi pagini ale literaturii alpine. Poezia sa dedicata muntelui, din volumul cu peste trei sute de sonete si douazeci si noua de cantone, "Il canzoniere", deschide liric, meditativ, antologia noastra.

"Īn muntii īnalti si īn paduri salbatice gasesc putina odihna...

Unde-si asterne umbra vreun pin īnalt sau pe-o colina

Fac uneori popas...

Unde nu-ntīlnesti umbra, pe īnaltul muntelui,

Spre cea mai mare si mai abrupta culme,

Ma cheama adesea o dorinta vie..."

Dar Petrarca nu este singurul mare poet al lumii care īn īnceputurile acestea de neastīmpar ale Renasterii cauta linistea si maretia muntilor. Sīnt istorici literari care afirma ca si Dante a urcat īn munti, e drept numai la 1547 m, la Camaldoli, pe Prato al Soglio, dar a urcat!...

A doua prezenta lirica este si ea o suroriza. Poetul libertatii, poetul celor umili si nedreptatiti, Robert Burns, poet scotian mort prematur īn 1796, la numai 37 de ani, iubeste muntii atīt de mult, īncīt oriunde merge, gīndurile lui, toate, sīnt tot la ei.

"Mi-e inima īn munti, īn largile zari,

Īn munti, dupa cerbi, pe īnalte carari,

Dupa cerbi, dupa ciute, pe vīrfuri de stei,

Mi-e inima-n inima muntilor mei.

Ramīneti cu bine, voi, munti scotieni,

Meleaguri cu vajnici si vrednici munteni;

Oriunde ma vīntur prin lume pribeag,

Pamīntul acesta mi-i pururea drag.

Cu bine, culmi albe, culmi neprihanite,

Cu bine, vīlcele si vai īnverzite,

Cu bine, paduri aninate pe stīnci,

Cu bine, navalnice haituri adīnci."

(Mi-e inima-n munti, trad. Dan Dutescu)

Mult inspirati de munti vor fi romanticii. Nu lirism exaltat sau imaginara voluptate, ci bucurie deplina a maretiei naturii. Lamartine n-a scris īntr-un fum de opiu meditatiile sale poetice, ci pe marginea lacului Leman, pe care īl iubea atīt de mult, si īn preajma muntilor.

Padurile si piscurile muntilor sīnt puternice si mīndre. Numai norii ajung īn taria īnaltimilor. A fi pe vīrful muntilor īnseamna a atinge cerul. Este o bucurie pe care trebuie sa stii s-o cuceresti si s-o meriti.

"si astfel cīnd vei trece pe sub sublimul munte

Vei cuceri suisul prelung privind spre culme

si crestele eterne ce veacul vor sā-nfrunte

Mantie verde, codrul, pe stīnci zvīrlite-n lume,

si nori sumbre cunune

Ce muntele īsi pune

Te-ncumeta si urca tinutul nestiut

Ce-n ceruri se topeste. Pieri printre nori pierdut."

(Cele doua insule)

Putini scriitori au iubit atīt de mult muntele ca Theophile Gautier. Desigur, Dumas, Balzac, Daudet i-au cautat linistile si frumusetea. Dar de o pasiune pentru munti neobisnuita, vecina cu exaltarea, numai Gautier a fost capabil. Atīt pentru muntii tarii sale, Alpii, cīt si pentru muntii Spaniei, de care aminteste īnfiorat īn calatoria sa din 1839. Nimeni nu a scris atīt de avīntat si pictural despre munti ca Th. Gautier.

Nici Victor Hugo, īn lungile lui peregrinari, īn tristetea zilelor de exil nu va avea vreodata clipe mai senine ca cele petrecute īn preajma Alpilor. "Legendele secolelor" cīnta muntii īn toata sublima lor frumusete. Ce īsi doreste poetul īn clipa mortii ? Nimic altceva decīt ca muntele sa-i fie mormīntul.

Cu cel mai sincer dispret al saloanelor si cu neīnsetat dor de culmi īsi īncepe īnsemnarile calatoriei sale din Harz, Heinrich Heine.

"Eu acum ma urc pe munte

La colibele curate,

Unde pieptul se deschide,

Unde liber vīntul bate.

Eu acum mā urc la munte

Unde-s brazi stapīnitorii

Rīuri curg si cīnta pasari

si semet s-alunga norii.

Ramīneti, saloane mīndre,

Straluciri fara folos;

Eu zīmbind din vīrf de munte

Voi privi spre voi īn jos."

(Calatorie īn Harz - 1824)

Aproape nu este poet mare al liricii universale care sa nu fi cīntat natura, muntele. Longfelow īi pretuieste spiritualitatea, optimismul, dīrzenia (poezia "Excelsior" tradusa la noi de George Cosbuc).

"Spre seara, printr-un satisor

Din Alpi, un tīnar calator

Trecea purtīnd prin nea si vīnt

Un steag cu-acest strain cuvīnt: Excelsior !"

Poetii rusi Puskin si Lermontov īsi uita pentru o clipa exilul si mīhnirile, īn maretia si salbaticia Caucazului, mīndru si dīrz.

"Vāzduhu-acolo e curat ca ruga de copil.

si oamenii ca pasari duc traiul fara grija.

Iar viata lor e lupta si le-o citesti pe chip.

Īn case afumate, de trestie sau lut.

Brodind cu fir de aur ori arma curatind,

Femei si fete-acolo, simt sufletul ca-i līnced.

O, sufletul lor sudic si nedeprins cu latul."

(Lermontov: Caucazul - 1832, trad. Victor Tulbure)

si tot Caucazul, de asta data īn poezia lui Puskin: vuietul si forta cascadelor si avalanselor, furtuni necrutatoare, pajistile blīnde īn care pasc cerbii.

"Caucazu-i sub mine, imens si fertil.

Īl vad cum īsi tine zapezile-n palme.

Un vultur atīrna īn cerurile calme,

Alaturi de mine, īn zbor imobil.

Vad cum mi se nasc la picioare, cascade

si vad avalansa uriasa cum cade.

Iar norii plutesc pe sub mine, cuminti.

Se-nfurie ploi si vīrtejuri nebune.

Furtuna razbeste, īnvinge, rapune.

Dar jos creste muschiul, sub raze fierbinti.

Īn vale e leaganul verde al ierbii.

Acolo sīnt pasari. Acolo pasc cerbii.

(Caucazul, trad. Victor Kernbach)

J. W. Goethe n-a scris numai proza īn urma calatoriilor sale din munti. Īn afara īnsemnarilor sale. Dintr-o calatorie īn Elvetia (1779), Goethe a mai lasat literaturii universale aceasta mica nestemata: "Peste culmile toate".

"Peste culmile toate -

Tacere;

Prin crengi nemiscate,

O adiere

Pīlpīie-abia;

si pasarea tace-n padure.

Īndata, usure

Pacea si tu vei afla."

Aceste versuri pure, proaspete, au fost scrise de poet īntr-o dimineata de vara, īntr-un sat de munte din Turingia, iar la noi au fost talmacite cald de Maria Banus.

Muntele īnseamna libertate. si daca aceasta a fost furata, oamenii vor sti s-o ia īnapoi (Wilhelm Tell):

" ... o sa chem

din munti ciobanii, toti or sa se adune

si sus, sub cerul libertatii, unde

voinica-i inima si gīndul proaspat,

o sa le spui cumplita far-de lege."

Nimeni nu are de ce se teme. Tirania nu poate fi stapīna īn īnaltimile muntilor.

"Cīnd esti vioi si ai simturile treze

si crezi īn tine si īn cel de sus,

scapi lesne si din cumpene grele.

Nascut īn munti, cum sa te temi de munti ?

Daca īmparatul nu face dreptate

Īn munti traim si fara de-mparati."

(Friedrich Schiller: Wilhelm Tell)

si cine, chiar dupa atīta vreme, nu recita tulburat, din Byron, fie "Ratacirile lui Ghilde Harold", scris īn preajma lacului Geneva, acolo unde l-a cunoscut pe Shelley, fie "Manfred" cel nefericit, cautīndu-si īn muntii Alpi dragostea si adevaratul sau destin de viata.

Aici, īn Alpi, īntīlneste Manfred duhurile muntilor, vīnatorul mīndru si curajos, cascada si zīna Alpilor, oamenii de munte. Nimeni pīna la Byron n-a dat un cadru si un sens atīt de īnalt muntelui ca īn acest poem dramatic vast, de frumuseti neegalate, "Manfred".

"Mont Blanc e-al muntilor monarh

Īncununat de-a anilor gramada

Pe tron de stīnci, īn mantie de nori,

Cu diadem de vesnica zapada."

La noi, īntīia traducere a dramei filozofice "Manfred" se datoreaza lui C. A. Rosetti, īn 1843, iar ultima, moderna, lui Virgil Teodorescu.

Īntelepciunea simpla a omului de la munte, acesta este adevarul tīrziu la care ajunge Manfred īn cautarile sale zadarnice. Fericirea ? O munca cinstita, īncredere īn viata si īn oameni, bunatate.

"Ţaran din Alpi, virtutile-ti frumoase,

Atīt de simple, casa primitoare

si firea-ti aspra, dīrza si pioasa.

La adapost de gīnduri necurate,

si zile calme, nopti de somn adīnc;

Vad truda ta pīnditā de primejdii,

Curata, totusi, vad nadejdea ta,

Īn tihna batrīnetii si-ti vad groapa

Cu cruce, cu ghirlānzi, cu brazde verzi,

si-n epitaf citesc iubirea celor

Ce te-au urmat. Aceasta vad. si-apoi

Īn golul dinlauntrul meu privesc,

La pīrjdlitu-mi suflet."

(Manfred, trad. Virgil Teodorescu)

Dintre poeziile nu numai alpine, dar dedicate oamenilor muntilor, cuceritorilor, trebuie amintita oda īnchinata lui H. B. de Saussure si primei sale ascensiuni pe Mont Blanc, de poetul cu nume sonor si īnrudit cu muntele, poate pseudonim, I. Pindemonte: "Ode per la prima ascensione di De Saussure al M. Bianco".

Ciossue Carducci nu este numai liricul, peisagistul (Mezzogiorno alpino), ci si admiratorul vointei īndraznetilor, a cutezatorului Emilio Rey (Esequie della guida Emilio Rey).

"Deodata negura care īnvaluie

Mont Blanc-ul iata se risipeste

si purifica aerul senin topindu-se.

īn mijlocul sparturii norilor

abrupt, ascutit, salbatic se īnalta

si straluceste īn soare Coltul Uriasului

īn timp ce strapunge cerul amenintator."

(Funeralii ghidului Emilio Rey)

Unul din cei mai mari poeti ai muntelui ramīne, fara īndoiala, poetul italian Gabriele d'Annunzio. Dintre nenumaratele lui poezii īn care admira linistea, maretia si īndemnul la lupta al īnaltimilor, doua sīnt mereu amintite īn prezentari si antologii: "Alle montagne" si "Per la morte di Giovanni Segantini", unul din pasionatii pictori alpini.

Ţarile nordice cu paduri, fiorduri si aurore boreale sīnt poetice si muzicale. Grieg, Sibelius, Lundkvist. Muntele are īn nord frumuseti si asprimi aproape polare. Aici omul se contopeste cu natura, īn care vede un prieten si un frate. si oriunde ar merge, natura aceasta aspra, dar draga, īi ramīne īn suflet si īl cheama de-a pururi. Asa ca īn poezia norvegianului Tarlei Vesas.

"Vorbesti de pamīntul natal: zapada si codrii de brad sīnt pamīntul natal.

De la-nceputu-nceputului sīnt ale noastre.

Īnainte macar s-o aflam de la altii,

Sīnt īn noi īnsine, si īn noi ramīn totdeauna.

Amestecat cu sufletul nostru de-a pururi;

si daca nimeni nu vede zapada si codrii de brad sīnt, totusi, īn noi,

Da, povīrnisuri de zapada si arbori, si arbori cīt vezi cu ochiul,

De ori unde-am fi ne-ntoarcem la ele."

(Zapada si codru de brad, trad. Veronica Porumbacu)

Dar lirica universala este fara granite, infinita. si īn vastitatea ei se pierde pīna si vasta īmparatie a muntelui poetic...

Legendele si miturile Olimpului si Etnei sīnt legende ale fanteziei anticilor. Zeus si Jupiter, stapīni ai cerului, ai fulgerelor, parinti ai zeilor. Afrodita si Venus, zeite ale dragostei, fara care viata nu ar avea sens si rod. Apolo, zeul luminii, al muzelor, al artelor. Demeter si Ceres, zeii ogoarelor, cīmpului, bogatiei. Dionysos si Bachus, zei ai veseliei si vinului, iar Faeton, zeul soarelui.

si mai sīnt eroii. Prometeu, cel care a furat zeilor focul pentru oameni. Hercule, cu ispravile sale de necrezut. Ulise, cuceritorul Troiei si ratacitorul pe mare. Dedal si Icar, īntīii īndrazneti ai zborului īntre pamīnt si cer.

Dar si marea īsi are legendele sale. De Ia zeii Neptun si Poseidon, stapīni ai valurilor si furtunii, la sirenele care ispitesc si-i cheama pe marinari īn adīncuri. De la povestea seherazadei cu Simbad corabierul, la Sadco, pescuitorul pestilor de aur de care s-a īndragostit zeita apelor.

Dar muntii ? Nu-si au si ei legendele si povestile lor stravechi ? Ba da, si pare-se ca aceste legende sīnt mai multe chiar decīt ale apelor si marii. De ce ? Fiindca de totdeauna omul a fost mai legat de munte, de pamīnt, decīt de īntinsul nesfīrsit al apelor. si fiindca fiecare munte īsi are un nume care vine adesea din milenii, iar fiecare nume o poveste si-un destin.

Sīnt munti ai culorilor - Mont Blanc, Monte Rosa, Muntele Albastru, Muntele Negru si munti ai blestemelor - Muntele blestemat, Dintele rechinului, Muntele Diavolului. Īn numele lor neobisnuite, ciudate, ei cuprind o lume de mistere si miraje: Chomolungma - zeita mama a pamīntului, Pamir - supranumit si acoperisul lumii, Kangchend-zonga - sipetele cu comori ale marilor zapezi.

Muntii nostri īsi au si ei legendele lor.

Apusenii - o lume īnca prea putin cunoscuta, dar bogata īn privelisti si povesti.

Muntii Moldovei - domoli, patriarhali, cu Ceahlaul tuturor legendelor.

Retezatul - īmparatie a stīncii si a lacurilor albastre, cu tainice īntīmplari de demult.

Fagarasii - mareti, salbatici, cu legendele care n-au coborīt īnca din nori si furtuni.

Bucegii - muntii nostri cei mai dragi poate, fiind si cei mai cunoscuti si cu cele mai bogate legende.

Sa īncepem drumul nostru īn legendele muntilor cu Apusenii, unde sīnt: ghetarul Scarisoara, Tīrgul de fete de pe Muntele Gaina, Cheile Turzii, Detunata, Vladeasa, Baisoara. Ce sa alegem ? Cu voia dumneavoastra, legenda Tīrgului de fete...

Muntele Gaina, īnalt de 1 468 m, face parte din maretul masiv Bihor, al Carpatilor Apuseni. La rascrucea drumurilor de munte din Ţara Motilor, el a fost si a ramas vestit pentru Tīrgul sau de fete.

Legendele spun ca odinioara, de mult, aici, pe pajistea īnconjurata de īnaltimi, se tineau sarbatorile pastorale. Veneau sa schimbe de ale mīncarii si īmbracamintei oamenii locurilor din jur, din Trascau si muntii Metalici, din Ţara Abrudului si valea superioara a Crisului Alb.

Se cumparau lucruri de tot felul, si vite, si unelte. Se bea, se dantuia si se cīnta. Iar curīnd se "cumparau" si neveste. Asa a intrat īn legenda si istorie Tīrgul de fete de pe Muntele Gaina.

Versurile lui Andritoiu evoca aceasta sarbatoare a bucuriei si tineretii:

"E-un vechi obicei printre moti ca-n fistece an sa se-adune din sate, catune si stīne, īn miezul lui iulie, toti pe piscul Gaina. Aici vin fete cu mica lor zestre; bocceaua, un cal si capestre, s-aleaga flacaii voinici pe-aceea ce-o munci mai cu sīrg. Sīnt fetele scoase la tīrg..."

Cu pas de urias sa trecem īn Moldova. si sa ne suim, daca vreti, cu un popas la Durau, unde a pictat cīndva Tonitza, sus, sus de tot pe Ceahlau, Olimpul imaginatiei lui Dimitrie Cantemir cīnd a scris despre frumoasa tara a Moldovei.

Sīnt multe, desigur, legendele muntilor acestora patriarhali, sfiosi, cu manastirile pictate ca īn putine locuri pe pamīnt. Poate cunoasteti pe aceea a lui Nicu Gane despre "Comoara de pe Rarau" sau populara poveste a cojoacelor Babei Dochia sau, de nu, legenda "Scaldatorii Vulturilor" din romanul lui Dumitru Almas "Mesterul Manole".

"Īn tancurile acelea īsi au salasul un soi de vulturi mari si frumosi, despre care se zice ca, atunci cīnd simt ca li s-au rarit penele din aripi si nu mai pot fulgera vazduhul cu iuteala tineretii, se izbesc de stīnci si cad zdrobiti īn genuni fara fund. Scaldatoarea Vulturilor, tintirimul vulturilor".

Dar cea mai frumoasa legenda ni se pare aceea a Pietrei Teiului, istorisita cu neīntrecut farmec de īndragostitul apelor si crestelor moldave, Mihail Sadoveanu.

Se spune ca odata, de mult, necuratul a pus ramasag cu Dumnezeu ca va īneca valea Bistritei. si iata-l, īntr-o noapte de furtuna, luīnd din muntele cel mai īnalt al lumii o stīnca si purtīnd-o īn zbor, sub zimtii aripilor lui, spre locul hotarīt, ca sa zagazuiasca si sa īnece satele si oamenii.

Dar fie ca piatra era prea grea, fie ca drumul era prea lung, au īnceput sa se iveasca zorile si cocosii au prins sa cīnte. Necuratul a scapat stīnca chiar pe malul rīului si asa a ramas si azi si va ramīne poate pentru totdeauna.

Iar cocosii care au salvat satele si oamenii, tot de-atunci au ramas īn mare cinste la munteni si din ei se face borsul cel bun. A doua oara necuratul n-a mai īncercat sa īnece valea Bistritei, si nici nu va mai īncerca vreodata...

De pe Ceahlau, prin umbritele si racoroasele chei ale Bicazului, cu un foc de tabara pe marginea lacului Ghilcos - si el cu legendele, Lacul Rosu sau al Ucigasului - sa pornim voiniceste peste culmi, pīna-n Retezat. Aici ne asteapta povestea muntelui, pe care ne-o spune cu stelele īn oglinda iezerelor, hoinarul Xantus.

"A fost odata ca niciodata... Cu mii de ani īn urma, au trait pe aici niste uriasi naprasnici, din neam rau si razboinic. Iorgovan, voievodul lor, statea cu un picior pe Pietrele, iar cu altul pe vīrful Peleaga.

Uriasii acestia erau niste monstri mīncatori de oameni si bautori de sīnge. Cīnd dupa ospaturile lor sīngeroase īi apuca setea, scurmau cu unghiile īn stīnci pīna ce faceau niste caldari uriase, din care apoi sorbeau ana de clestar a lacurilor de munte. Asa s-au nascut Bucura, Zanoaga si o sumedenie de alte lacuri fara nume.

Pīna si vīrful Retezatului poarta numele razmeritelor launtrice. Impunatorul masiv de piatra a fost turtit, asa cum este astazi, de o secure aruncata de un urias.

Grozavia domniei uriasilor a fost curmata de eroul legendar Fat-Frumos, care cu o singura lovitura data cu palosul sau ascutit a taiat capul lui Iorgovan, aruncīndu-l īn rīul Cerna. Enorma capatīna de piatra a uriasului din legenda se mai gaseste si astazi acolo... De atunci īncoace, īn īmparatia muntilor s-a statornicit pacea si linistea ..."

Tot o vasta īmparatie a muntelui, cīndva de mari framīntari si cutremure, astazi de linisti salbatice si infinite, sīnt Fagarasii.

Cine nu a auzit macar, daca nu a dat zile de urcus si nopti īn cort pe crestele alpine ale Fagarasilor, de Negoiul si Moldoveanu, de valea serbotei si Strunga Dracului, de Bīlea-Cascada si Bīlea-Lac, de Podragu si Vistea.

si totusi, curios si trist, cu putine exceptii, Fagarasii sīnt muntii cei mai absenti din literatura si plastica noastra. Oamenii au faurit īn timp, īn tara lor de minuni, dar si de zile de blestem, cabane, marcaje, refugii, īntr-o zi īi vor strīnge si legendele.

Pīna atunci sa ascultam de la ciobani, la foc, la mamaliga, povestea lacului Bīlea, asa cum a auzit-o Dumitru Almas.

Fost-a pe aceste meleaguri un castel minunat, un print bun si blīnd si o printesa nespus de frumoasa, mai frumoasa ca toate printesele, dar si mai rea ca toate. Cīnd printul a plecat departe, la razboi, printesa a calcat juramīntul de credinta dat printului. Dar cum printul era nazdravan, a aflat si tare s-a mīniat. "Muntii s-au fo' farīmat, ca erau mult mai falnici pe atunci, castelul marmurit o īnghitit pe pamīnt, cu tot cu printasa cea pacataosa si dusu-s-a pīna īn gheena, de sta si azi la talpa iadului. Iar īn loc, samn si stiinta pentru noi, s-o ivit iezerul aista, ca un ochi de mare, no, tocma asa precum o fo' castelul, roata, īmprejur".

sapte munti, sapte voinici.

Aceasta este legenda muntilor Vrancei, munti cu nume de voinici: Bīrsea, Spulberul, Negrila, Spirea, Bodea, Paveleanul, Nistorul. O veche poveste, spusa din tata-n fiu, de demult, de la strabunii nostrii...

Era pe vremea lui stefan Voda al Moldovei. Codrii desi se īntindeau pīna spre apele Trotusului si Milcovului, ascunzīnd īnlauntrul lor vīnat bogat.

Pe-o culme, sub coasta muntelui Lepsa, īntr-o casa micuta, salasluia Tudora Vrīncioaia, o batrīna vrednica si curajoasa. Cei sapte feciori ai ei, tot unul si unul, erau ciobani la stīnele din muntii Vrancei.

Aici, la casa batrīnei Vrīncioaia a poposit īn amurgul unei zile stefan cel Mare. Īnfrīnt īn lupta, parasit de boieri, trist si descurajat, Domnul Moldovei ceru adapost si liniste.

Atunci cei sapte feciori ai batrīnei pornira īn toate zarile, adunara oaste si sub conducerea lui stefan Voda nimicira pe dusmani.

Ca semn de recunostinta si de īncredere īn popor, Domnul Moldovei hotarī ca cei sapte munti care vegheau Ţara Bīrsei sa poarte pentru totdeauna numele celor sapte voinici. Asa s-a nascut legenda muntilor Vrancei.

Cei mai dragi si mai cunoscuti munti ai nostri ramīn īnsa Bucegii, poate fiindca sīnt si cei mai accesibili. Ei au fost marea dragoste a multor scriitori si geografi si daca ideea de alpinism s-a nascut pe Mont Blanc, atunci ideea de drumetie si de "carpatism" putem spune ca le apartine lor.

Frumusetea lor a inspirat multi poeti si prozatori, de la st. O. Iosif si Alexandru Vlahuta, pīna la Mihail Sebastian si Eugen Barbu, dar nimeni n-a stiut mai bine ca Nestor Urechia sa culeaga, ca pe niste flori de munte aninate de stīnci, legendele Bucegilor.

si nu putine sīnt acestea, caci numele sīnt si ele de legenda: Vīrful cu Dor, Furnica, Babele, Omul, Cheile Tatarului.

Dintre legende n-am ales pe aceea, cunoscuta, a ciobanului care uitat īn dragostea sa urca pe munte, unde piere de dor, chemat ca-n Miorita de mioarele sale sau legenda schitului Ialomicioara, ridicat īn 1509, evocata de Andrei Pandrea si nici povestile Pelesului sau ale Zīnelor din valea Cerbului, ci povestea poate nestiuta de unii, a florii-de-colt, floare simbol pentru simplitatea, frumusetea si īndrazneala drumetiei, a dragostei de munte.

Steaua care condusese pe magi īsi īmplinise menirea. si porni acum īn lume sa-si caute loc pe pamīnt. Ajungīnd ea deasupra Bucegilor, tare se minuna de frumusetea locurilor, dar mai ales de linistea, de pacea pe care n-o gasise nicaieri pe unde umblase. Aici mi-e locul de odihna, hotarī steaua. si faramitīndu-se īn mii de stelute, cobori pe steiurile vaii Cerbului. De-atunci sīnt īn munte stelute albe, moi ca līna si pure ca lacrima (Nestor Urechia: Zīnele din valea Cerbului).

Asa cum culeg aceste flori-de-colt īndragostitii de īnaltimi tot asa credem ca vor fi culese de aceiasi īndragostiti ai muntelui legendele lui. si-n ele vom gasi pentru toti si totdeauna chemarea si rasplata muntilor nostri dragi, ale legendelor care s-au nascut pe creste si vai. Legende care si acum mai plutesc prin ceturi si timp...

Emile Javelle este considerat creatorul literaturii alpine, asa cum Balzac ramīne creatorul romanului fluviu, Malarme al poeziei simboliste, Walter Scott, iar la noi Sadoveanu, al romanului istoric.

Emile Javelle, alpinist elvetian, a trait īntre 1847-1883. O viata scurta, dar darnica īn trairi, īn neastīmpar. Javelle s-a nascut īn Franta, la St. Etienne, īn septembrie 1847. Peste trei ani parintii īl vor aduce la Paris, unde Javelle cunoaste pe unchiul sau bizar, calator la Chamonix si Grand-Saint-Bernard, pastrīnd ca īntr-un muzeu glorioase amintiri: un baston ornat cu un corn de capra neagra, un sac tirolez si un ierbar cu plante si nume neobisnuite, straine. Copilaria lui Javelle este stapīnita de acest ierbar ciudat al ciudatului sau unchi si īn special de o singura planta: Androsace, de pe stīncile Mont Blanc-ului. Aceasta explica, curios poate, dar adevarat, pasiunea sa timpurie pentru Alpi. Poate ca aceasta pasiune, aceasta nostalgie n-ar fi fost decīt atīt, daca ar fi ramas la Paris, dar viata a vrut altfel...

Tatal sau pleaca īn Elvetia, la Bale, unde se recasatoreste si deschide un atelier de fotografiat. Jevelle este un copil bun, dar nu-si iubeste noua sa mama si fuge īn Franta.

Īntr-o dimineata clara, proaspata, minunata, tīnarul de saisprezece ani strabate Elvetia, Savoia, Dauphine. Patrunde īn munte si uluit, coplesit, priveste Mont Blanc-ul. Visul īncepe sa se īmplineasca. Floarea de ierbar, Androsace de Mont Blanc, īl va calauzi de-acum īntreaga viata pe drumurile si īnaltimile Alpilor. Pentru a fi īn preajma muntilor si līnga tatal sau, Javelle se hotaraste. Va reveni la Bale. Elvetia va deveni a doua sa patrie si pentru cei mai multi el va ramīne alpinist si scriitor elvetian.

Javelle nu are numai pasiunea naturii, ci si a studiului. Devine profesor, da lectii de franceza, īncepe sa studieze geologia, iata-l profesor la Vevey, instruind atent si cu pricepere elevii, savurīnd clipele īn care īn dreptul ferestrei apar īn lumini magice Alpii.

Muntii īl atrag magnetic. Dar nu numai ca pe un visator. Priviti-l acum pe francezul elvetian Emile Javelle pornind curajos, fara calauze, pe drumuri neumblate, spre creste. Valais, Tour Noir, Grand Paradis, Mont Blanc.

Fara munti, fara Alpi, Javelle nu mai putea trai. Īn cartea sa, socotita cea dintīi opera a literaturii alpine, "Amintirile unui alpinist", Javelle evoca aceasta dragoste patimasa a lui pentru munti.

Dimineti de clestar care transforma muntii īn orbitoare lumina si īn aur, drumuri pline de neprevazut, stīnci si crevase, ghetari al caror mers lent īl īntelege perfect datorita studiilor sale geologice, apusuri īn care sīngereaza piscurile si nopti adīnci care aduc linistea lumii, toate acestea apar acum pentru prima oara īn literatura.

Nu pot concepe cea mai frumoasa viata, marturisea Javelle, "fara a ma bucura de pacea profunda si odihnitoare a vailor īnalte ale muntilor, de seninatatea mīndra a crestelor albe, de speranta drumurilor fara sfīrsit si a ascensiunilor mereu reīnnoite".

Dar oboseala drumurilor sale singuratice sau calauzind pe altii īi este fatala. Se īmbolnaveste grav. E internat la Zinai. Medicii, desigur, sīnt nebuni, scrie un scriitor francez care l-a iubit pe Javelle. Cum pot ei sa tina un om al muntilor, īntre munti, īntr-o localitate pe unde trec toate caravanele si toti īnsetatii de Alpi.

Javelle nu rezista ispitelor. El īndruma turistii, le face planuri si cīnd simte ca altfel nu se poate, pleaca cu ei spre vīrf. Aceasta īi īnrautateste boala. Este din nou internat, īntr-un loc dezolant, la poalele lui Monte Moro.

Dar nici aici Javelle nu-si uita dragostea: natura, muntele. O ultima īncercare, Vevey. Totul e zadarnic. Inima lui mistuita de dorul Alpilor, obosita de cīte facuse pentru ei, se opreste ca-ntr-un ultim popas, spre vīrf, īntr-o zi de primavara a anului 1883. Javelle abia īmplinise treizeci si sase de ani. Īntr-adevar, asa cum simtise īnca din copilarie, Javelle iubise muntii pīna la moarte.

Nu numai unul din cei mai mari alpinisti ai Italiei, dar si cel mai de seama scriitor alpin al ei este fara īndoiala Guido Rey (1861-1935).

Īnca din tinerete Guido Rey descopera marea frumusete si tulburatoarea chemare a muntilor. si le ramīne credindos īntreaga viata. "O caravana care merge pe un ghetar - spune G. Rey - ma face totdeauna sa ma gīndesc la o corabie care pleaca īn calatorie. Cīnd doua caravane se īntīlnesc pe ghetar, seamana cu doua vase care se īncruciseaza īn plina mare".

Acest sentiment al calatoriei si al prieteniei - caci oamenii care se īntīlnesc la īnaltimi se saluta, īsi strīng mīinile, īsi povestesc īntīmplarile - nu e singurul sentiment pe care-l traieste alpinistul. Pentru ca muntele īnseamna mai īntīi de toate dorinta de a cunoaste si īnfrunta natura, neprevazutul, imposibilul.

Ceea ce pretuieste mult Guido Rey la munte este metamorfoza, transformarile prin care trece chipul omenesc īn aerul si īnaltimea muntilor. "Trasaturile, culoarea, chiar si expresia privirii iau un caracter neobisnuit. Chipul omenesc, atīt de frumos cīnd e tīnar, devine si mai frumos, mai barbatesc, mai dinamic. El poarta urmele luptei continue, ale unei vieti dure dar senine. Privirea cauta totdeauna departe, limpede, profunda, ca aceea a marinarilor, o privire care reflecta vastele orizonturi".

Mai mult de cincizeci de ani Guido Rey a urcat neobosit muntii. Īn toate anotimpurile, pe orice vreme si pe orice versant, oricīt ar fi fost el de potrivnic. Īn afara muntelui, care a fost poezia vietii mele, obisnuia sa spuna Rey, restul n-a fost decīt proza.

Īntr-adevar, pentru marii cuceritori ai muntelui, la fel ca pentru un scriitor, un muzician sau un om de stiinta, nimic nu este mai puternic ca pasiunea lor. De fapt, cum marturisea odata un scriitor francez, ce este viata īnsasi, daca nu o curajoasa ascensiune ?...

Desi īsi pierde īn Hornul Uriasului din Alpi cel mai bun prieten, G. Rey ramīne legat de munte, pe care-l va cuceri si mai departe cu īndrazneala, dar si cu ratiune. El gaseste un nou drum īn Cerveni, dupa ce ramasese suspendat sase ore deasupra unei prapastii de trei mii de metri. Urca īn 1883 Ciamarella pe fata sudica si peste patru ani Viso, pe la est. Urmeaza Dolomitii cu toata dantela lor dantesca. Muntele ramīne mereu "poezia" vietii sale. "Tineri - exclama G. Rey - iubiti muntele ! El va daruie bucuria efortului, va face mai entuziasmati si mai puri".

G. Rey era nepotul celebrului Quintino Sella, geolog renumit si fondator al Clubului alpin italian. Omul acesta nu iubea nimic mai mult, īn afara profesiunii sale, ca muntele. Alpii erau marea, obsedanta sa ispita. Acestui om īi datoreaza Rey dragostea sa de munte.

Monte Rosa a fost īntīia sa īntīlnire cu muntele. O aparitie coplesitoare, īnvaluita īn roz, sub un cer albastru, īntr-o dimineata senina si rece. De atunci, pīna putin īnaintea mortii sale, G. Rey a ramas un neīnsetat si neīnfricat om de munte. Italienii si-l mai amintesc īnca batrīn, dar drept si dīrz, hoinarind pe culmi cu nedespartitul sau alpenstoc.

Victoriile sale alpine, cucerite īn epoca de aur a alpinismului, vor ramīne de neuitat: Cerveni, piscurile de mare dificultate din Mont Blanc, trasee aproape inaccesibile īn Dolomiti.

si la fel vor ramīne neegalate cartile sale, cu titluri atīt de sugestive, de plastice: "Alpinismo acrobatice", "Famiglia alpinistica", "Alpinismo a quattro mani".

G. Rey povesteste temerarele si dramaticele ascensiuni din Mont Blanc-ul granitic si semet: Crepen, Dintele rechinului, Dru, Piscul Verde. Alpii sīnt, pentru alpinistii de oriunde, o grea piatra de īncercare. Pentru G. Rey ei nu sīnt īnsa numai pietre de īncercare, ci piscuri pe care curajul si īndemīnarea īnalta omul pīna la nori. Alpii, "cetate fantastica, lant de ziduri inaccesibile, turnuri care se profileaza pe cer cu culoarea lor caramizie, aurita de soarele atītor secole".

Dolomitii dantelati, amintind parca bijuteriile īn calcar ale Pietrei Craiului, sīnt īmparatia stapīnita de Guido Rey: San Martino di Castrozza, Cima della Madonna, Cimone della Palia, Vajollet, Marmolada. Sculpturi gigantice īn piatra. Fantezie cosmica. Munti dintr-o planeta necunoscuta īnca. Sau, asa cum scrie G.Ray, "cetati ruinate, minarete crapate, profiluri roase de sfincsi, ramasite de catacombe, coloane colosale, de zece ori mai īnalte decīt cele din Teba".

Pentru Guido Rey muntele e īnsasi viata, "neasemuita bucurie a trupului si a spiritului, cu totul alta decīt toate celelalte bucurii omenesti, fiindca ea īsi are esenta īn voluptati fara granite si de nedescris".

Dragostea de munte se naste si e necontenit prezenta īn albastrul cerului, īn prietenia stīncii, īn linistea imensa care coboara īn noi. Aceasta neasemuita dragoste izvoraste din "senzatia īnaltimilor, prezenta pericolului, tumultul libertatii, uitarea tuturor lucrurilor omenesti".

Guido Rey ramīne īn istoria alpinismului īndraznetul cavaler, cavalerul minunat al īnaltimilor. Alpinistii care l-au vazut urcīnd muntii īn tinerete, dar si la saptezeci de ani. Cititorii care i-au citit cu admiratie cartile, l-au numit Harold al marilor munti, vestitorul si cīntaretul dragostei de munte.

Unul dintre cei mai pretuiti scriitori alpini, el īnsusi ghid si alpinist, este binecunoscutul Roger Frison-Roche. Nascut la Paris, īn februarie 1906, dintr-o familie din Savoia, la saptesprezece ani, atras de munti, paraseste capitala si se muta la Chamonix. Muntele devine marea sa dragoste, permanenta atractie. si īn acelasi timp, scrisul. Tot atunci el īncepe sa colaboreze la diferite ziare si reviste.

Īn anul 1935 o expeditie īn muntii Saharei īi dezvaluie frumuseti nevisate. Urmarea ? Scrie o carte "Chemarea Hogarului" si se leaga de Africa ca Hemingway de zapezile de pe Kilimanjaro si vīnatorile de lei. Peste un an revine īn Africa si īn 1938 ia marea hotarīre: se stabileste īn Algeria ca ziarist. Aici, cu nostalgia si amintirile din Alpi, scrie el cartea sa cea mai cunoscuta, ajunsa la peste un milion de exemplare si tradusa īn foarte multe tari, "Premier de cordee" (Cap de coarda).

Este povestea, destinul tīnarului Pierre Servettaz, pe care īl cheama staruitor, obsedant muntele, desi acolo, īn preajma piscurilor a pierit strivit de stīnci tatal sau, desi el īnsusi a cunoscut mīnia muntelui, fiind grav accidentat īntr-o ascensiune. Nimic, nimic nu poate opri gīndurile, dorinta sa de a deveni cap de coarda, de a conduce si a pazi vietile celor care iubesc muntele si vor sa-i cunoasca puterea,si frumusetile.

Aceasta carte minunata, elogiu al muntelui, dar si al curajului si devotamentului omenesc, a fost dedicata ghizilor din Chamonix cu indicatia simpla a autorului, "unul dintre ai lor".

Īn anii razboiului, corespondent pe front īn Tunis, el este facut prizonier īn 1942 si apoi trimis īn Franta. Din nou reīntīlneste muntii patriei. Lupta eroic īn Savoia, īn miscarea de rezistenta si termina razboiul ca locotenent de vīnatori de munte. La īnapoierea sa īn Algeria scrie īn 1948 romanul "La grande crevasse".

Parcurge cu o pasiune nestavilita Sahara, īn repetate rīnduri, īn toate anotimpurile, la toate īnaltimile, īn toate īmprejurarile. Rodul acestor calatorii ? O noua carte "Pe schi si pe camila traversīnd Marele Erg occidental", carte care se va epuiza foarte curīnd.

Din nou un roman despre Alpi si o īntoarcere la "Mont Blanc si cele sapte vai". si-apoi o noua ispita: filmul. Cu Georges Tairraz, care a ilustrat cele mai multe din cartile sale, realizeaza īn 1950 un film īn culori, de o rara frumusete, "Bivuacuri sub luna", inspirat tot de Sahara. Cu acelasi titlu scrie apoi un roman īn doua volume. Īn sfīrsit, īn 1957, cartea despre care stim foarte putin - pagini din dramele alpine - "Retour ā la montagne".

Acesta este Frison-Roche, capul de coarda nu numai al ascensiunilor de mare dificultate, dar si al literaturii alpine care escaladeaza temerar consacrarea literaturii universale.

Tot īn avangarda creatorilor literaturii alpine īl gasim si pe Luis Trenker. De ce ? Pentru ca toata viata lui a fost legata de munte. Alpinist si schior de frunte, desi nu campion olimpic sau cuceritor de piscuri necucerite, L. Trenker a facut totul ca prin el, prin ce a scris si a dat, oamenii sa īndrageasca cu pasiune si patima muntele.

Cine rasfoieste una, oricare din cartile lui, va īntelege si va simti ca īn natura putine frumuseti depasesc pe cele ale muntilor. si nu-i vorba numai de text, ci mai ales de neīnchipuit de frumoasele fotografii ale vailor, crestelor, masivelor, care fac din imaginea fotografica arta plastica si din curiozitatea de a privi, dor de munte...

Sa deschidem larg minunata lui carte, aparuta īn 1935 la Leipzig "Bergwelt-Wunderwelt" (Lumea muntelui-lumea minunilor), si sa hoinarim putin prin timp si spatii, purtati de īnaripatele privelisti ale tuturor muntilor lumii.

De la nasterea lumii, la popoarele comunei primitive, la romantici si la generatiile alpinismului istoric, alpinismul a parcurs etape surprinzatoare si pitoresti. Aceasta unica istorie a alpinismului lumii, atīt de literar si ilustrat prezentata, ar fi fost de-ajuns ca sa lege numele lui Trenker de frumusetea si maretia muntilor. Dar Trenker, īn marea lui dragoste pentru munti, stīnci si schi, ne-a mai dat feeria alba a lui ,,Berge in Schnee" si lauda muntilor īn "Meine Berge". Romanele sale sīnt toate inspirate din viata muntilor (Berge in Flammen, Der Rebeli, Der Feuerteufel), la fel ca si romanul propriei sale vieti "Kamaraden der Berge".

Trenker nu putea sa nu aduca omagiul sau marilor īnaintasi, cutezatorilor cuceritori ai muntilor, "Helden der Berge" (Eroii muntilor).

El a facut si film, fiind totodata interpret, scenarist si regizor. "Infernul alb de pe muntele Palii", munte de 3 912 m, īn Bernina, si filmul inspirat de luptele de pe frontul din muntii Alpi, "Munti īn flacari", sīnt marile lui realizari cinematografice. Tot Trenker a fost acel care a evocat cinematografic epopeea alba a cuceririi Matterhornului (4482 m), īn prima īncercare din 1857 a italianului Gorret si a celor doi frati Carrel.

Pentru toate acestea Luis Trenker ramīne legat pentru totdeauna de munti si de Alpi. Numele lui va rasuna īn ecoul vailor si sus pe creste, asa ca īn iodlerul lui de tinerete si glorie, īntr-o coborīre cu o suta de kilometri pe ora.

O carte de neobisnuita frumusete si īndrazneala este, īn literatura muntelui, cartea lui Lionel Terray "Cuceritorii inutilului".

Cine este Lionel Terray ? El īnsusi se prezinta astfel: "Nascut la poalele Alpilor, am fost campion de schi, ghid profesionist, alpinist de mare altitudine, membru īn opt expeditii īn Anzi si Himalaya, mi-am consacrat toata viata muntelui".

Fiu de medic, desi destinat unei profesiuni intelectuale, Terray, un razvratit si un neastīmparat al muntelui, īl cunoaste la vīrsta de unsprezece ani si-apoi, sub īndrumarea lui Gaston Rebuffat, devine omul de munte care va ramīne toata viata.

Este una din cele mai glorioase figuri ale alpinismului francez si mondial. Cuceritor al piscurilor celor mai dificile si asaltate. De la Annapurna, īntīiul munte de peste 8000 m cucerit de om, la versantul estic al muntelui Chacraraju din Peru, urcat īn august 1962.

Terray este cel care reuseste a doua victorie asupra Eigerului, muntele cu zeci de victime, care urca peretele nordic al muntelui Aconcagua, Fitz Roy, Mustagh Tower, Makalu si, īn 1962, Januu, de aproape 8 000 m, īn Himalaya. Doua decenii de īntrecere cu cerul si stīnca, si de īntīlniri cu moartea. Pentru Terray alpinismul nu este vanitate, record, glorie, ci o enorma bucurie care clocoteste īn inima, "care patrunde pīna īn ultima fibra, atunci cīnd dupa o lunga oscilare la granitele posibilitatilor umane putem din nou sa strīngem viata cu ambele brate".

Terray crede īn pregatire, īn īndrazneala, īn prietenie. Paginile din carte dedicate marelui sau prieten Louis Lachenal sīnt emotionante, tulburatoare. Doua firi diferite si totusi cea mai buna coarda a lumii. Louis dezlantuit, pasionat pīna la nebunie, īndemīnatic pīna la neverosimil, izbutind sa gaseasca pīna īn ultima clipa rezolvarea care parea de negasit si Lionel calm, rational, echilibrat. Poate tocmai aceasta pendulare de temperamente, de structuri explica echilibrul fortelor. Ca si dragostea lor fara limite pentru munte si prietenia lor, care mergea dincolo de granitele vietii si ale mortii.

"Cuceritorii inutilului" este cartea vietii lui Lionel Terray. Dar nu numai a lui. Ci a tuturor celor care se regasesc īn ea. "Cuceritorii inutilului" ? Nu ! Cuceritorii īnaltului, al noului, ai neatinsului. Ne dam noi seama cīt de util este vietii noastre acest inutil al cuceritorilor muntilor?...

Vitali Mihailov Abalakov este cel mai reprezentativ alpinist sovietic. Se poate spune chiar ca īnceputurile si gloria marilor ascensiuni sovietice i se datoreaza lui. Acum Vitali Abalakov a īmplinit cincizeci de ani de viata si treizeci de ani de ascensiuni alpine. A īnceput sa se catere pe munti īnca de la vīrsta de doisprezece ani. Īnsotitor, prieten si mai tīrziu tovaras de coarda si expeditii i-a fost fratele sau mai mic, Evgheni. Īmpreuna au urcat stīncile Krasnoiarskului copilariei si apoi tot īmpreuna au pornit īn prima lor escalada, de mare dificultate, vīrful Dīh-Tau din Caucaz (1931). A urmat inaccesibila - pīna la ei - traversare a Bezingai.

Profesiunile alese i-au despartit īn viata, dar pasiunea lor pentru munte le-a ramas īntreaga si i-a pastrat alaturi. Evgheni, visator, artist, a devenit sculptor, īn timp ce Vitali, spirit practic, inventiv, a ales ingineria. Vitali a construit pentru sportivi o serie īntreaga de aparate. Cum i-ar fi uitat pe alpinisti? El era constructorul si tot el experimentatorul.

Īntīia ascensiune de "7000 m" a lui Vitali a avut loc īn anul 1936, pe Khan Tengri (6995 m) īn Tiansan, vīrf denumit si Kan To (Muntele de sīnge). Se stie ca aici, la fel ca Lachenal pe Annapurna, si-a pierdut Vitali mai multe degete, degerate, si i-a fost amputata laba piciorului.

Dar Vitali Abalakov nu era omul īnfrīngerii, al renuntarilor. "Omul se ridica mai presus decīt muntele", obisnuia el sa spuna. si a dovedit-o... Dupa cucerirea vīrfului Trapez si a escaladelor de iarna initiate īntīia data de el, iata asaltul dīrz si victorios al vīrfului Lenin (7134 m). Rasplata curajului si īndemīnarii sale: titlul de maestru emerit al sportului si Ordinul Lenin.

Īnca multe ispravi eroice au urmat de atunci. Anii treceau si alpinistul, caruia medicii īi recomandasera dupa Kan To cumintenie si cel mult sah sau pescuit, este acum īn vīrsta de cincizeci de ani. La vīrsta aceasta, alpinistii īsi scriu amintirile sau conduc taberele viitorilor cuceritori ai muntilor. Dar Vitali nu se grabeste. El simte īnca īn el puteri nebanuite pentru lupta cu muntele. Nimeni mai bine ca el nu-i cunoaste tainele, vicleniile, frumusetile.

Timp de aproape doua decenii vīrful semet de 7439 m din Tiansan a īnfrīnt toate īncercarile. Nu se poate, īsi spune Vitali Abalakov, nu se poate ca noi, alpinistii sovietici, sa ne plecam īn fata unui munte, fie el si imposibil de cucerit.

Unsprezece oameni din trei generatii de alpinisti au asaltat timp de saptamīni piscul acesta īncapatīnat, cu care Vitali s-a mai rafuit odata, īn 1938. Dar nimic, nici peretii abrupti, nici gheata, nici viscolul si frigul nu-i pot opri.

La 30 august 1956 toti cei unsprezece oameni ai expeditiei sīnt pe vīrf. Peste cincizeci de piscuri din Muntii Cerului sīnt dominati de acest vīrf īnvins de vointa omeneasca, de acest pisc caruia īnvingatorii i-au dat numele de Pobeda (Piscul Victoriei).

Vitali Abalakov este un om al faptelor. El cuteaza, lupta, īnvinge. si scrie. Modest, simplu, firesc. Cine citeste "Asaltul Piscului Victoria" povestit de Evgheni Simonov va gasi toate gīndurile si toate faptele lui Vitali Abalakov. Īn fiecare pagina scrisa simti pioletul si coltarii lui Vitali framīntīnd muntele. Cu un stilou inspirat Vitali scrie pe albul zapezii povestea cuceririi marelui pisc, īn care punctele. Sīnt oamenii, aceste furnici cutezatoare pe care nimic nu le īnspaimīnta si nu le face sa renunte.

Īnteleapta sa prevedere este o caracteristica a lui Abalakov. "Vīrful Victoria este o momeala, īi pīndeste pe imprudenti. Ca totdeauna, trebuie sa ne ocupam de fiecare amanunt. Sa prevedem totul... Acolo sus, la peste sase mii de metri altitudine, orice amanunt devine foarte important".

Abalakov simte vremea rea, ceata sau furtuna. El prefera sa coboare īnaltimi greu cucerite, decīt sa riste reusita sau sa jertfeasca oameni. Ei urca mereu la minus 20° temperatura, sub amenintarea capricioasei si scurtei veri a Tiansanului. Īn timpul odihnei alpinistii citesc din O'Henry si Prjevalski. Dupa zile de asteptare īndelunga si obositoare, mai obositoare decīt urcusul, Abalakov da semnalul plecarii.

Cu totii īi privesc silueta cunoscuta. Stīncile si el, cuceritorul. Īn picioare pīslarii par īncaltaminte de scafandru. Dar coltarii amintesc de cuiele pantofilor de atletism.

Abalakov si Gusak merg acum īn coarda, spre pisc. O cetate alba, necucerita, asteapta rece, īncruntata. Dar oamenii care de atītea saptamīni au pornit s-o cucereasca nu mai vor sa dea īnapoi. Drumul e greu, dar vointa oamenilor mai puternica decīt orice. si pīna la urma, victorioasa.

Alpinistii nostri au dovedit īn ascensiunile lor multa īndrazneala si hotarīre. Dar hotarīrea de a scrie pīna acum le-a lipsit.

Emilian Cristea, cel mai temerar si mai vīrstnic din avangarda cutezatorilor, a povestit īn ziare si reviste multe din ispravile sale si ale tovarasilor sai de ascensiune. Premiere īn Bucegi, tentative īn Fisura Albastra, traversari de iarna cu avalanse īn Piatra Craiului, explorari īn adīncul pesterilor din muntii Apuseni sau Cernei - toate au fost scrise si nu asteapta, īntregite de alte īntīmplari inedite, decīt culegerea īn volum.

Dar pīna atunci, mai tīnar si mai vrednic la scris, Ion Coman, si el neobosit cautator de trasee neumblate, a publicat "Am īndragit muntii" (1963), o carte de evocari si pasiuni alpine.

Ion Coman īndrageste de foarte tīnar muntele si īi cauta prietenia si īntelepciunea pretutindeni si īn toate anotimpurile. Pe drumuri simple, pe pereti pe care īnca nimeni n-a urcat, cu motocicleta, pe schiuri, Ion Coman hoinareste de la un capat la altul prin tara si īncīntat īi descrie frumusetile. si bineīnteles nu uita īntīmplarile care te īntīmpina, cum stim cu totii, la fiecare pas īn excursii.

Desi īsi pierde īntr-o ascensiune fratele mai tīnar, el ramīne mai departe credincios muntelui, convins ca nici o bucurie pe pamīnt nu īntrece bucuria īnaltimilor īnvinse si a vietii īn natura: "Am īndragit clipele cīnd, ajunsi sus, ne strīngem mīna frateste si īmbratisam orizontul; am īndragit asprimea elementelor naturii, ecoul iodlerelor, roseata apusurilor, modestia florilor alpine, marea de nori culcata la picioarele noastre"...

Din Bucegi īn Apuseni, din primavara īn iarna, de la espadrile la bocancii de schi, Ion Coman e necontenit prezent īn munte. Cine a facut drumuri asemenea lui, se va simti si el autor al cartii. Totul este scris asa cum orice pasionat de munte ar face-o, daca ar avea īndemn si mestesug la scris. Cine nu a mers mult pe munte, dar simte ca si-ar dori-o, va porni sigur pe creste, citind aceasta carte.

Muntele cel mai drag lui Ion Coman ramīne Piatra Craiului. Aici este minunata Cabana Ascunsa, Padina lui Calinet, Marea Orga. Aici a fost īnvins muntele si a īnvins prietenia (Creasta Prieteniei, traseu de opt lungimi de coarda, opt ore de lucru si gradul V B dificultate).

Nimic nu este mai frumos, mai deplin ca alpinismul, ne īncredinteaza Ion Coman. Alpinismul este "lumea īnaltimilor, o lume aspra si frumoasa, nascuta din zbuciumul planetei, mīngīiata de nori si rudimentar cioplita de mīna sculptorilor cu putere nemasurata: soarele, apa si vīntul". Muntii ne pastreaza dīrji, tineri, optimisti. Tot ceea ce putem cere vietii ne da muntele, "spatiu, maretie, asprime, frumusete, prietenie". Sa fim vrednici de el...

Dupa Cristea si Coman ar urma Aurel Irimia, alpinistul cu performante care peste granita l-ar fi facut demn de o expeditie īn Himalaya. si el va lasa īntr-o zi coarda si pitonul pentru hīrtie si stilou, desi marii alpinisti au dovedit ca ele īncap toate foarte bine si īn rucsac, si īn cortul izotermic. si astfel am face si noi īn literatura alpina īntīii pasi, premierele de īndrazneala ale viitorilor scriitori alpini.

Īnainte de a īncheia acest capitol, nu putem sa nu facem un ultim popas, amintind literatura himalayana. Ea este dramatica, eroica, epopeica. Nu fantezie, nu personaje si īntīmplari inventate, ci viata, īndrazneala, īncordare supraomeneasca. Ea seamana prin maretie si jertfa doar celeilalte literaturi  a cuceririi apelor, polilor, īnaltului.

La Los Angeles, la Olimpiada din 1932, germanul Paul Bauer primea medalia de aur a literaturii olimpice pentru cartea sa care povestea expeditia de pe Kangchendzonga (8 597 m).

Pagini tragice, morti grele aduce expeditia de pe Nanga Parbat (8125 m), supranumit si Muntele groazei.

Cartile scrise de Bruce, Finch, Howard, Burry, Smythe sīnt cartile pionierilor, īn cursa naprasnica a īnvingerii muntilor Himalayei. "Tigrii din Himalaya" de Frytz Rudolph este recunoasterea istorica a aportului adus de indigeni la victoriile alpinistilor straini īn muntii cei mai īnalti ai lumii din Nepal si Tibet. Prin "tigri" se īnteleg indigenii care purtau bagajele, urcīndu-le pīna la peste 8000 m. Ei s-au dovedit totdeauna dīrji, cinstiti, curajosi pīna īn clipa din urma, cīnd īnfruntau musonul si avalansele. Dar lucrul acesta se uita mult prea repede sau pur si simplu se ignora. Victoria lui Norke Tensing, modestul si īncercatul nepalez, rasplateste munca si zecile de jertfe ale serpasilor.

"8 000 de metri deasupra si dedesubt" se intituleaza cartea īndraznelilor si nebuniilor lui Hermann Buhl, alpinistul care a cucerit singur, dupa 16 ore de urcus, piscul necucerit al lui Nanga Parbat. Iar "Annapurna, primul 8000 metri" este epopeea expeditiei franceze īn care Maurice Herzog a scris aceste pagini cu degetele īnsīngerate.

Cartea pe care a scris-o Tensing despre cucerirea Chomolungmei, "Tigrii zapezilor" -carte īnca necunoscuta la noi - īncheie glorios drumul de efort si sīnge pe care s-a urcat pīna la "casa zapezilor".

Dar cartea care nu poate ramīne necitita, neadmirata, este cartea celui mai īndraznet dintre īndrazneti, a cuceritorului necuceritului pisc al Himalayei, Everestul, "īnalta aventura" a lui Edmund Hillary. Acest īnalt si pasnic apicultor neozeelandez urca pentru īntīia data īn munti la saisprezece ani. "Pīna la 16 ani nu vazusem īnca muntele", scrie īn primele pagini ale cartii marele cuceritor al Chomolungmei.

El īnvata de mic meseria tatalui sau si devine la treisprezece ani un bun crescator de albine. De la albine la munti, aceasta a fost fantezia īntīmplarii, a unei vacante scolare petrecute la munte si schi, pe unul din muntii Noii Zeelande.

Hillary avea, cum am spus, saisprezece ani, era, cum singur marturiseste, "un tinerel īnalt, osos si stīngaci" care nu se departase pīna atunci īn viata lui mai mult de cincizeci de mile de localitatea unde traia. Muntele nu-l atragea. Dar marea lui dorinta era aceea de a colinda lumea.

Prima zapada vazuta īn viata, cele zece zile de schi petrecute īn aceasta vacanta si apoi la douazeci de ani prima lui mare excursie pe insula de sud a Noii Zeelande si ascensiunea piscului Olivier de pe muntele Sealy, īl hotarasc sa devina alpinist.

"Zapada era placuta si tare, asa īncīt puteam sapa trepte solide, lovind doar cu piciorul. Sus, pe creasta muntelui, am gasit o priveliste īncīntatoare: o vale īntinsa ca un ghetar masiv, īnconjurata de piscuri de o rara frumusete. Cuceream pentru prima oara un vīrf de munte... A fost cea mai fericita zi din viata mea."

Īn Hillary se desteptase marea pasiune pentru munte si alpinism, pasiune care daca te cucereste o data, te īnsoteste īn viata pīna la moarte, īncep si lecturile. "Citeam cu nesat - scrie Hillary - tot ceea ce se putea scrie despre munti". Doua carti īnsa l-au facut sa īndrageasca si mai mult muntii: "Tabara sase" de Frank Smythe si "Nanda Devi" de Eric Shipton. Cartea lui Smythe, care-l purta pe Hillary prin ceata, ger si vīnt pe creasta nordica a Everestului, l-a impresionat cel mai mult. "Nu-mi amintesc sa fi trait vreodata atīt de intens o carte".

Hillary pleaca īn excursii de unul singur, īncarcat cu poveri, īn regiuni accidentate. Cunostinta cu ghidul Harry Ayres, cel mai bun alpinist al Noii Zeelande, īi deschide īntelegeri noi asupra alpinismului, īndeosebi asupra tehnicii escaladelor pe gheata. Iar prietenia lui George Lowe īi strecoara īn suflet dorinta marilor cuceriri, a marilor necunoscute: piscurile Himalayei. Hillary īmplinise treizeci si unu de ani !

Īn alpinism se pare ca o traditie cere ca īnainte de Himalaya sa urci Alpii. Iata-1 pe Hillary īn Austria si Elvetia īnfruntīnd Alpii si-apoi, īn grup, reusind deosebita performanta de a urca īn cinci zile, īn Oberlandul bernez, cinci vīrfuri de peste patru mii de metri.

O telegrama īl astepta la coborīre, la posta din Jungfraujoch. George Lowe īl chema sa participe la o expeditie pe Mukut Parbat (7 242 m) īn Garhwal. A fost īntīia expeditie din Himalaya la care a luat parte, victorios, Edmund Hillary, cuceritorul de mai tīrziu al Everestului.

Pīna la jumatatea secolului al XX-lea nimeni nu urcase pe Himalaya dincolo de 8000 m. Īn anul 1922 o expeditie engleza ajunge pe versantul nordic, prin Tibet, la 8326 m, iar īn 1924 o alta expeditie, urmīnd acelasi drum, prin nord, atinge īnaltimea de 8572 m. Cum piscul muntelui este de 8 848 m, īnseamna ca pentru a fi īnvinsi acesti ultimi, īndaratnici si razbunatori 276 m au trebuit nu mai putin de... 29 ani !

Expeditia generalului Hunt, īn care a fost selectat dupa criterii severe si Hillary, trebuia cu orice pret sa īnvinga, mai ales dupa esecul elvetienilor, cu un an īnainte, īn 1952, la mai putin de trei sute de metri de vīrf. Se īmplineau īn acest an, 1953, treizeci si doi de ani de la īntīia expeditie pentru cucerirea Everestului. Cine reusea acum, intra pentru totdeauna īn istorie.

Hillary era unul din cei treisprezece foarte buni alpinisti ai expeditiei, dar nu omul pe care se conta pentru asaltul final. Acesta trebuie dat de Evans-Bourdillon, care īntr-adevar īn ziua de 25 mai urcasera pīna la 8 748 m, deci la o suta de metri de vīrf. Īnaltime la care nimeni nu mai ajunsese vreodata si care spunea tuturor ca victoria este aproape. Dar a doua zi, dupa supraomenestile eforturi facute, Evans si Bourdillon n-au mai fost capabili sa urce din nou. Nici ei, nici ceilalti. Se punea īntrebarea: se va rata si de asta data cucerirea piscului ?

si-atunci, culmea ironiei, dupa zeci de ani de expeditii britanice, misiunea cuceririi celui mai īnalt pisc din lume, Chomolungma, botezat englezeste Everest, a revenit unui indigen nepalez, Norke Tensing si unui alpinist din dominioane, Edmund Hillary. Amorul propriu al englezilor a cedat dorintei de victorie, de superioritate asupra tuturor celorlalte expeditii si mai ales asupra celei elvetiene.

Asaltul a fost eroic. Norke si Edmund, īnfratiti de efort si īndrazneala, au trait clipe neuitate, groaznice adeseori, cum scrie Hillary: "La jumatatea urcusului m-am oprit epuizat. Daca priveam īn jos printre glezne, priveam īntr-un abis de 3 000 m. Niciodata nu m-am simtit īn mai mare primejdie ca atunci, īngrijorat, i-am facut semn lui Tensing sa urce pīna la mine. - Ce zici de asta, Tensing ? Raspunsul veni prompt: - Foarte rau, foarte primejdios. - Ce crezi, mergem mai departe ? La care īmi raspunse īn felul lui obisnuit: - Cum vreti !"

Dar īnca nu era totul. Aproape de vīrf īi astepta calm "cel mai formidabil obstacol de creasta - o treapta mare de stīnca". Hillary o cunostea din fotografiile luate din avion si o considera un obstacol care putea foarte bine sa īnsemne īnfrīngerea unei expeditii.

Erau la 8 833 m, dar īnca nu pe vīrf. Nefiind sigur ca vor trece acest obstacol, Hillary cu "acel sentiment de mīndrie pe care-l traiesti atunci cīnd esti sigur ca ai realizat un fapt unic", facu cīteva fotografii ale acestui cel mai īnalt loc atins pīna atunci de vreun picior omenesc.

Cu un ultim efort, cautīnd prize, īnfigīnd pioletul īn fisurile de gheata, īntinzīnd la maximum cei doisprezece metri ai coardei, Hillary deschise drumul si Tensing īl urma.

Dupa doua ore de taiat trepte īn zapada, sleiti de puteri, cīnd tocmai se īntrebau ce le mai rezerva urcusul, cīnd li se parea ca merg de-o vesnicie, īsi dadura seama deodata ca era ultima treapta. "Īn fata mea - spune Hillary - creasta cobora abrupt spre o cornisa, descriind o curba mare, iar departe, īn zare, puteam vedea culorile de pastel si līna alba ale norilor din tinuturile muntoase ale Tibetului".

Era ora 11,30, 29 mai 1953. Acolo sus, pe vīrf, deasupra īntregului pamīnt, pe cel mai īnalt pisc al tuturor muntilor lumii - 8 848 m - "caldura domoala a bucuriei, scrie emotionat Hillary, īmi napadea toata fiinta, o bucurie mai putin zgomotoasa, dar mai puternica decīt oricare alta pe care o simtisem vreodata mai īnainte pe un vīrf de munte".

Hillary privi chipul radiind de fericire al lui Tensing. Surīdea luminos sub masca de oxigen si sub turturii de gheata de pe barba si mustati. "I-am īntins mīna si ne-am felicitat īn tacere - spune Hillary - dar pentru Tensing si pentru clipele traite strīngerea mīinii īnsemna prea putin si, cuprins de elan, m-a prins cu toata caldura īn brate si ne-am batut pe umeri reciproc, īn semn de felicitare".

Asa a fost īntīia data pe piscul victoriei vointei omenesti īn mai 1953. Poate ca peste ani alte victorii, mult mai grele, vor dovedi omului puterea lui asupra Universului. Dar victoria asupra Everestului va ramīne unica, asa cum unic este īn lantul muntilor lumii vīrful Chomolungma, zeita mama a pamīntului !..

E greu de spus ce e mai mult muntele: culoare sau muzica ? Verde de infinite culori, albastru si violet, alb pur si curcubeie. Zori, amurguri, īnserari, anotimpuri. O paleta darnica si neprevazuta pentru orice iubitor al picturii.

Dar muntele, prin excelenta, este dinamism, miscare, muzica. Unde s-a nascut ecoul daca nu īn munti ? De unde au aparut iodlerele si valsurile tiroleze ? Unde s-au nascut doinele ?

Unde daca nu īn munti izvoarele, apele, vīntul, ploaia, furtuna se nasc, cresc, coplesesc totul si aduc apoi calmul si seninul unei lumi mai dornice de viata. Ape care curg domol sau furtunos - viori cu surdina sau īn pizzicato; urcus īn munte - acorduri de orga; cascade - harpa si clopotei; vīnt de toamna īn frunze care cad - serenada de celo; ploaie si furtuna - instrumente dezlantuite, dominate de xilofon, tobe si talgere; ninsoare si zapezi - poem simfonic cu lunecari pe clape.

si nu numai atīt. Cum īn munte linistite sīnt adīnci, cosmice, se poate vorbi si de o simfonie a tacerilor, simfonie pe care doar muntele o poate compune si cīnta.

Dar, totodata, poate nicaieri mai mult ca la munte nu-ti vine asa din senin sa cīnti, sa chiui. Un iodler la mare ar fi nepotrivit. Sirenele prefera liedul, cantoneta, serenada. Nu stiu de ce, dar cuvīntul acordeon īmi evoca aproape totdeauna imaginea īnsorita si muzicala a unei cabane, fie īnecata īn verdele padurii, fie surīzīnd alb dintre brazi si pīrtii de schi.

Doinele si jocurile noastre s-au nascut si ele la munte. Nu cunoastem prea multe instrumente muzicale care au aparut īntīia data pe tarm de mare. Poate titera, harpa, havaiana. Īn schimb fluierul, cornul, buciumul, cavalul sīnt si ramīn ale muntelui.

Oamenii de la munte cīnta mai mult si mai frumos. Oamenii ce vin la munte cīnta mai cald si laolalta. Iar despre munte oamenii cīnta entuziast si pitoresc.

Se povesteste o īntīmplare ciudata, din viata si mai ciudata a marelui Paganini, care ar dovedi puterea de inspiratie a muntelui. Īn primul din nenumaratele drumuri ale copilariei lui zbuciumate, din Genova īn Cremona, peste muntii īnalti si ninsi, cu un scurt popas īn Elvetia, Nicolo Paganini e impresionat de tot ce vede si, precoce, reda pe coarde, īn gama lui mi, puritatea zapezii, albul nesfīrsit, scīnteierile reci si albastre ale ghetarilor, clinchetul argintiu al diligentei care strabate trecatori si culmi albe.

Vom prezenta muzica inspirata de munte, aceasta pentru multi necunoscuta muzica a muntilor, pornind ca īntr-un urcus de excursie sau ascensiune, de la muzica populara a regiunilor de munte, la maretia si adīnca poezie a poemelor simfonice si a simfoniilor. Adica, de la "Mīndrulita de la munte", la "Vīrful cu Dor", "Muntii Tatra" si "Simfonia Alpilor".

Un drum de minunate si neprevazute popasuri, de surprinzatoare si pitoresti privelisti. O excursie muzicala īn care natura a chemat artistul spre tainicele si maretele ei frumuseti. Sa pornim deci cu rucsacul plin de darnice melodii, spre īnaltimi...

Nu exista tara, popor, continent, care īn muzica sa populara sa nu cīnte muntele. Negrii si chinezii, indienii si tibetanii, elvetienii si georgienii, cu totii, īn muzica lor pastoreasca sau alpina, īsi arata dorul, dragostea sau taria fata de munte.

Cīntecele incasilor din Peru, locuitori dīrji si īnfratiti cu natura, traind īn padurile si muntii īnalti de peste patru mii de metri ai Anzilor, sīnt cīntece pline de ritm si culoare.

Cīntareata cu posibilitati vocale neobisnuite - Yma Sumak - le-a purtat īn īntreaga lume, peste mari si oceane.

Imnul Soarelui (Taita Inti), Muntele mama noastra (Montana mama), Glasul Anzilor (Ataipura) si tulburatorul cīntec al junglei ladul verde (Chuncho) sīnt melodii izvorīte din īnaltimi si din milenii. Ele reamintesc si poarta peste ani aceasta eterna lupta si fratietate a omului cu natura, cu muntele.

La noi sīnt doinele, īnvīrtitele, romantele, Haiduceasca, jieneasca, Ţarina de la Abrud, Mi-e dor de munti, de Caraiman. Este cīntat bradul si muntele: "Munte, munte, brad frumos". Frumusetea, prospetimea copacului cu vesnica tinerete inspira dorul de a trai ca el: "De-as creste ca brazii-n munte" sau "De-as trai ca bradu-n munte".

Nimeni nu-i mai vrednica, mai zvelta ca "Marioara de la munte" sau "Mīndrulita de la munte". Nu degeaba au intrat īn legenda Muntele Gaina si cīntecele lui de dor si nunta.

Ca si īn poezia populara, īn muzica muntele este o chemare, un frate, un prieten de zile bune si rele. Se aud apele, freamata padurea, vījīie furtuna. Ritmurile sīnt repezi, dorinta de viata treaza. Peste jalea doinelor rasuna chiotul haiducesc al muntelui.

Ciobanii n-au numai dansurile lor aprige, cu sarituri si strigaturi, ci si cīntecele lor īn care vuiesc tineretea si muntii. Cu cīt te apropii mai mult de munte, cīntecele si dansul sīnt mai barbatesti, mai viguroase. Breaza este un dans de oameni īn care clocotesc neastīmparul si forta. si asa sīnt si dansurile din Ţara Fagarasului sau Ţara Oasului. Ţara noastra are un inel, o hora de munti. Prin cīntec si dans oamenii de la munte īsi exprima īncrederea si bucuria lor de viata.

Liricele elanuri spre munte se transforma īncet īn viata de munte, īn oameni de munte, īn īntīmplari de fiecare zi īn codri, prin vai, īn cabane.

Apare stapīnitor, plin de curaj cu arcul sau, "Wilhelm Tell" (Rossini). Vai adīnci si stīnci īnalte, furtuna īn paduri si īn suflete robite, cornul vestitor al luptei si al victoriei.

"Freischutz" al lui Weber este si el o poveste a muntelui, a padurilor si a vīnatorii. Uvertura operei si mult-cīntatul cor al vīnatorilor sīnt proaspete ca o dimineata īn munti, ca o plimbare cu piciorul gol prin roua diminetii.

Oameni de la munte si contrastul īntre acestia si orasenii nobili, bogati si stupizi, gasim la Zeller, īn mereu tīnarul¹ si melodicul sau "Vīnzatorul de pasari".

Singura lucrare romāneasca de opera, de fapt opereta, este satira muzicala a lui Viorel Dobos, "Cīntecul muntilor", cu cīteva reusite duete si o dantelata arie de coloratura. Prin cadru, prin atmosfera mai trebuie amintita lucrarea lui Filaret Barbu "Plutasul de pe Bistrita".

si astfel pasim, cu emotia, cu īnfrigurarea cu care urcam prin padure spre creste, īn domeniul simfonicului: suite, poeme, simfonii.

Vincent d'Indy, care n-a fost numai directorul lui Schola Cantorum, ci si profesorul marelui nostru George Enescu, era originar din muntii Cerveni, pe care-i iubea mult pentru natura lor severa si meditativa. Īn afara simfoniei pe un cīntec francez de munte, scrisa pentru pian si orchestra, V. d'Indy a compus si suita "Zi de vara la munte", inspirata de muntii lui dragi si care cuprinde "Zorile unei zile de munte", mirarea si bucuria ivirii diminetii, "Dupa-amiaza sub pini", contemplare īntrerupta o clipa de un dans taranesc si "Seara" care coboara calm si grav o data cu īntoarcerea oamenilor la casele lor.

Tot cu o "Dimineata" de munte īncepe suita īntīia din "Peer Gynt" de Edward Grieg. Flautul si oboiul sugereaza cīntul din fluier al pastorilor care īntīmpina noua zi. Viorile, īn crescendo, redau lumina biruitoare a zorilor. Violoncelul se joaca cu o raza de soare, iar cornul vesteste pastoral ziua care īncepe īn liniste si seninatate. Finalul suitei, care se intituleaza "Īn palatul regelui muntilor", e īnrudit cu moartea lui Manfred (Ceaikovski) si ca si acolo, instrumentele de corzi, pe o tema a contrabasilor, transforma un dans plin de mister īntr-un vīrtej de sunete care cuprinde totul īn frenezia lui ritmica.

O muzica poate mai putin cīntata, desi tot adīnc rod al cunoasterii si dragostei de munte, a scris Frederic Mompu pianist catalan (Impresii de munte, 1895), Fischer cu seducatorul lui "O noapte īn Alpi" si cehul Jaroslav Kricka, a carui "Suita de munte" a fost premiata la īntrecerile olimpice de arta din anul 1936, cu locul III si o medalie de bronz.

O compozitie recenta, din ultimii ani, "Farmecul muntilor" a lui Alo Koll, īncepe, se pare, cu obsedanta "victorie a soarelui de dimineata", continua cu o plimbare cu barca pe lac si se īncheie cu o sonora si optimista serbare taraneasca. Interesant este stilul lucrarii, echilibrat cu talent īntre romanticii germani si modernistii cu orchestratie colorata si bogata.

Cucerit de frumusetea muntilor Carpati si de īndrazneala luntrasilor care-si conduc cu maiestrie plutele printre stīnci si ape repezi, compozitorul ucrainean Gomoleak a compus īn 1950 suita "Schite transcarpatice", īn care dupa introducerea apasatoare a unui "trecut greu" se trece la "Plutaritul lemnului" si "Zarile Carpatilor" (parti asemanatoare ca idee, deosebite total ca forma de "privelisti moldovenesti" a lui Viorel Dobos: partea īntīi si a doua, sus la munte - Bistrita la toance), suita īncheindu-se cu o plina de verva "Sarbatoare populara". Ceea ce place īndeosebi īn aceasta lucrare este īmbinarea de poezie a apelor si a muntilor. Cine a mers vreodata cu plutele, va īntelege si pretui tocmai aceasta fratietate a naturii, a apelor si a stīncilor si, legate de ele, vointa si victoria omului.

De aici, din Carpati, peste ani si tari, iata-ne īn Elvetia minunatelor lacuri si-a īnca pe atunci necuceritilor munti. Geneva, august 1835. Zile pline, fericite, din viata lui Franz Liszt. O dragoste calda, romantica, Marie d'Agoult. Lecturi literare, lectii de pian unor elevi nu totdeauna talentati, discutii filozofice si artistice, articole la Gazeta muzicala, excursii si plimbari pe lac cu prietenii lui Chopin. Linistea, dragostea, natura noua si pitoreasca īl īndeamna sa compuna. Se asaza la pian si evoca impresiile plimbarilor pe lac, ale unei excursii īn Alpi. Deci īnca īnainte de Richard Strauss, care el īnsusi a urcat īn Alpi, sau de Ceaikovski, care-si poarta eroul, pe nelinistitul Manfred, tot īn Alpi, Liszt, sub impresia frumusetilor alpine si sub stapīnirea lecturilor din Shakespeare si Byron facute de Marie īn timp ce el compune, scrie "Albumul unui calator" (Anii de pelerinaj), care īncepe cu clopotele bisericii Sf. Petru din Geneva, ale caror sunete īl urmareau pe compozitor, ca si versurile din "Ratacirile lui Childe Harold" de Byron. Īn acest prim album al sau, liric si pictural, Liszt va mai lasa: Lacul din Wallenstadt, La marginea unui izvor, Valea lui Obermann, Florile melodice ale Alpilor.

Īn sfīrsit, noi, romānii. Paul Constantinescu, atīt de statornic legat de folclor, a scris muzica unui balet rasplatit cu premiul Enescu, reprezentat si peste granita, la Viena, "Nunta īn Carpati" (1938) si a carui suita se cīnta si īn concertele simfonice. Iar Martian Negrea, povestitorul din Grui si autorul muzicii de film la "Baia Mare", īndragostit sincer si de mult de Apuseni, a compus īn 1953 suita "Muntii Apuseni" care a primit diploma de merit la Festivalul de la Bucuresti din acel an si apoi Premiul de stat.

Suita cuprinde patru parti si are un plastic continut descriptiv-programatic. "Pe Aries īn sus" - prima parte, prima schita a suitei. O zi īnsorita de vara. Apele Ariesului cristaline si vesele, dar si darnice, caci īn limpezimea lor sclipesc parca bulgarii de aur ai steampurilor motesti. "Cetatile Ponorului" - a doua schita. Stīnci masive īnaltate asemenea unei vechi cetati darīmate, din care n-a ramas decīt o bolta uriasa. si aici, īn nopti vrajite, īn susurul apei care curge pe sub stīnci, apar si danseaza ielele. Parca nu s-a schimbat nimic de foarte demult, din timpul dacilor.

"Ghetarul de la Scarisoara" - partea a treia. Basm si feerie. Mister. Ai spune Catacombele din "Tablourile" lui Musorgski. Stalactitele si stalagmitele cu forme bizare, cioplite de mīna naturii īn mii de ani. Īn lumina tortei aprinse totul pare fantastic si apasator. Sa iesim la lumina, acolo e viata, acolo e libertatea.

"Izbucul" - finalul. O tarantela sprintara reda deopotriva si neasteptata aparitie a izvoarelor, a apelor care izvorasc printre stīnci, si disparitia lor tot atīt de neprevazuta īn stīncile care le-au nascut. Un joc de-ascunselea, pe o tema de dans popular, īn care simti īntreaga natura romāneasca.

Suita lui Martian Negrea, pentru a carei prezentare radiofonica Vlaicu Bīrna a scris versuri nu mai prejos de muzica, ramīne una din bunele lucrari romānesti si una din cele mai dragi īndragostitului de munti, de Apuseni.

Un valoros film turistic realizat la noi este fara īndoiala "Masivul Retezat". Pentru acest minunat film colorat, care ne urca pe toate crestele, ne poarta pe tarmul lacurilor albastre si ne duce, īn soapta, īn parcul natural, "monument al naturii", īntins pe suprafata de 750 km², Ion Dumitrescu a scris o muzica expresiva si dinamica. Ea urmareste cu fidelitate scenariul literar scris cu pricepere si pasiune de naturalistul clujean Ianos Xantus.

Retezatul masiv si unic ispiteste deopotriva pe turisti, alpinisti si oameni de stiinta. A sosit primavara: ghiocei si brīnduse, ape īnvolburate, pui de pisica salbatica. Īn poiana cītiva ursuleti se joaca. "Sa ne vedeti cīnd vom fi mari", par ei sa spuna.

Printre razele de soare ale diminetii ciobanii pleaca cu oile la pasune, iata si stravechea Sarmizegetusa, cu circul roman cladit de cuceritori.

Echipa de geologi, alpinisti si operatori urca pe cai spre culmi. Apar florile, unele dintre cele mai rare din Europa: orhideea, papucul doamnei, bulbuci, pomagul, floare otravitoare...

O trompeta vesteste īnfrigurat prima aparitie a masivului. Caravana traverseaza pe coarda o cascada īnspumata. si, deodata, lacurile. Harpa urmareste undele scīnteietoare ale apei: cristale limpezi, dimineata; petale de sidef, la prīnz; purpura si matase aurie, seara. Sīnt saptezeci de lacuri īn Retezat si fiecare īsi are frumusetea lui specifica.

Urcam tot mai sus. Din nou dimineata. Rasare victorios soarele. Pastravii sclipesc ca argintul viu. La 2200 m, parca suspendat īntre munti si cer, lacul Taul Negru. Este cel mai īnalt lac din masivul Retezat. Lacul Zanoaga apare ca-ntr-un decor de povesti, iar Bucura este cel mai īntins lac din tara si are un anume farmec: de oriunde l-ai privi pare altul.

Parcurgem īntinse regiuni cu jnepeni, iata si "Roua cerului", planta rara si īnselatoare. Apare si ursul, stapīn al padurii. si printre pietre, primejdioasa, vipera.

Īnca mai sus, mereu mai sus. Deasupra alpinistilor doar vulturul, rotindu-se īn cautarea prazii. Se profileaza īn departare Peleaga. Vegetatia e din ce īn mai saraca. Īn schimb, rara aparitie, zvelte si sperioase capre negre. Cu agerime si īndrazneala ele sar pe tancuri si dispar īn hauri.

Acum ochiul cuprinde toate departarile. Maret, tacut, biruitor, veghind crestele dantelate īn azur si albastrimile vinete ale lacurilor - Peleaga, cel mai īnalt munte al Retezatului (2 511 m). Muzica scrisa pentru privelistile unice de Retezatului īi mareste frumusetea si stīrneste īn noi dorinta de a-l cunoaste si iubi.

Īn asteptarea muzicii inspirate de Fagaras, Piatra Craiului sau Ceahlau, sa īnsemnam aici "Ţara Motilor", o suita de Carmen Petra, dupa reportajele lui Geo Bogza si cele sase schite simfonice dedicate de Dariu Pop muntilor Rodnei. Precum si "Cantata muntilor", lucrare de proportii, īnchinata frumusetilor muntilor nostri, īn a caror vecinatate traieste autorul Norbert Petri.

Suita "Ţara Motilor" are sapte parti, dar nici una cu adevarat alpina. Ea staruie īndeosebi asupra istoriei framīntate a motilor (Saracie de stīnca tare, Razvratitii Horia, Closca si Crisan si Martiraiul) si a vietii grele a acestora (Pīine amara īn fundul pamīntului, Brazii cimitirelor, tulnice tīnguitoare, Munca īn toi, la torsul cīnepii si-n inima muntilor). Mīndria moteasca, dīrzenia motilor biruitoare peste jertfe si timp si seninul vremilor de azi sīnt temele ultimelor doua parti ale suitei (Cetatea din vīrful Cīrnicului - Sarbatoare muiereasca īn valea Ariesului).

Dariu Pop a fost unul din bunii prieteni din tinerete ai lui Liviu Rebreanu. Simpatia lui pentru muntii Rodnei este tot atīt de fireasca, pe cīt a fost a lui Martian Negrea pentru muntii Apuseni. Crescut īn preajma muntilor Rodnei, obisnuit sa-i vada, sa-i admire, sa-i calce, compozitorul, cīnd a putut sa exprime muzical dragostea lui de care era atīt de plin, a compus aceasta suita, "sase tablouri din muntii Rodnei".

"Cantata muntilor" a fost compusa de Norbert Petri, pe versuri de Ion Magnea. Ea a fost īntīia data executata chiar sub bagheta autorului.

"Cantata muntilor" este un omagiu al frumusetii si tariei muntilor nostri. Ei ne-au dat "un suflet de balada", ne-au purtat pe cararea lor "de azur si de matase" si au fost pentru noi toti "simbolul neclintirii".

Īnaltii, voinici si ninsi, muntii nostri ne-au fost si ne-au ramas prieteni. S-au dus pentru totdeauna greul si plīnsul. Din Apuseni īn Bucegi, din culme īn culme sa-ntindem o hora vesela. Munca si prietenia sa ne fie īndemn. Iar muntii tovarasie...

Prezentarea poemelor simfonice despre munte o īncepem chiar cu creatorul poemului simfonic, cu Franz Liszt. Primul din cele douasprezece poeme simfonice ale lui Liszt, inspirat dupa un poem al lui Victor Hugo, se numeste "Ce se aude pe munte". Mai īntīi un zgomot imens, confuz, īnsotit de acorduri, de murmure suave. Sīnt harpele spatiului īn care plutim si din care deodata se desprind doua voci amestecate: una pura, senina, biruitoare - Natura, a doua sfīsietoare, plina de lacrimi si strigate - Omenirea. si ascultīndu-le, compozitorul, meditativ, īsi pune plin de neliniste īntrebarea destinului omului. Sīnt putine pagini muzicale īn istoria muzicii care sa exprime atīt de īnalt, de cuprinzator, ideile filozofice ale unui poem literar. Dar sa nu ne miram. Este vorba doar despre Victor Hugo si Franz Liszt.

Un alt poem simfonic, scris tot de un mare compozitor, este poemul "O noapte pe muntele plesuv", la care Musorgski a lucrat mai mult timp si care ulterior a fost definitiv orchestrat de Rimski Korsakov. Inspirat din lumea de basme si legende a poporului rus, el reda o noapte de dansuri si vraji, cum am mai īntīlnit īn "Dans macabru" de St. Saens si īn proportii dantesti īn finalul "Simfoniei fantastice" a lui Berlioz. Poemul lui Musorgski, desi se cīnta fara īntrerupere, īn realitate are patru momente: īntīlnirea vrajitoarelor, cortegiul diavolesc, apoteoza lui Satan si sabatul vrajitoarelor. Expresive, dinamice sīnt ritmurile de dans, de dezlantuire orgiaca a duhurilor rele, īn noaptea fara stele, grea de taine si mister. Linistitoare, izbavitoare e venirea diminetii, vestita prin clopotele bisericii din sat care vor alunga stihiile. "O noapte pe muntele plesuv" este o lucrare īn care regasim dramatismul si mijloacele muzicale ale monologului lui Boris Godunov.

Tot de la Vincent d'lndy, marele īndragostit al muntilor Cerveni, ne-a ramas, din primii sai ani de creatie, "Poemul muntilor". Alaturi de "Wallenstein" si "Cīntecul clopotului", el vadeste influenta wagneriana, pe care o vor avea si īntīiele sale drame lirice. Din pacate acest poem se cīnta extrem de rar, istoriile muzicale nu-i dau continutul, iar la noi el n-a avut pīna acum īnca o prima auditie. Noi l-am amintit fiindca apartine lui Vincent d'lndy si fiindca e vorba de munte.

Enumeram īn continuare o serie de poeme dedicate nu celor ce se īntīmpla pe munte sau unor idei filozofice, rod al contemplarii, ci muntilor īnsisi: "Muntii Tatra" (Novak), "Muntele Azov" (Muravlev), "Farmecul Dolomitilor" (Car Iani), "Muntii Hentei" (Dam Din Suren), "Poemul padurilor si muntilor Chinei" (Ma Sī Tzum). Sīnt peisaje muzicale cu culoarea lor locala, cu povestea milenara a padurilor, apelor si piscurilor, a antimpurilor si a īntīmplarilor istorice. Asa cum este si "Balada muntelui Blanik" de Janacek, scrisa dupa un poem al lui Jaroslav Vrchlicky. Dintre poemele amintite, prin ritmurile neobisnuite, exotice si prin solo-ul de vioara ca un laitmotiv de seherazada, place mult "Muntii Hentei", al compozitorului mongol Dam Din Suren.

Un poem simfonic foarte putin cunoscut la noi, desi el glorifica cea dintīi biruinta a omului asupra celor mai īnalti munti ai lumii, este ,,Annapurna". Asemeni lui Raloh Vaugham Williams, care dedica "Simfonia Antarctica" (1953) expeditiei lui Robert Scott la Polul Sud, compozitorul francez Andre Ammeler compune poemul simfonic "Annapurna" īn cinstea cuceritorilor acestui munte din Himalaya, prima victorie a lumii peste 8 000 m (8 078 m - 1950) si o dedica lui Maurice Herzog si tovarasilor sai de expeditie.

Au scris compozitorii nostri poeme simfonice inspirate de munte? Raspundem bucuros afirmativ, dar cu remarca ca toate cele trei poeme compuse pīna acum sīnt inspirate doar de frumusetea si pitorescul Bucegilor: Vīrful cu Dor, Prin muntii nostri, Poemul Carpatilor. Maretia salbatica a Fagarasilor sau a Retezatului īnca nu si-a gasit artistul. Muntii īnsa traiesc mult. Ei pot sa astepte, asa cum asteapta de milenii, si īntr-o zi tot va poposi īn ei cel mult asteptat...

Poemul lui Hartulari-Darclee "Vīrful cu Dor" este scris dupa povestea populara a ciobanului care, parasit de iubita sa, se retrage sus pe vīrful muntelui, de unde nu va mai coborī niciodata, vīrf care va primi numele de Vīrful cu Dor. Sa ascultam poemul. Se ivesc zorile. Pe cer mai sclipesc cīteva stele, īn vale, sub puterea soarelui, se destrama ultimii nori. Viorile īn tremolo, īnsotite discret de celesta si flaut, sugereaza linistea si puritatea dimentii. Ciobanul singur si uitat e sus pe munte. Se chinuie de dor si e framīntat de renuntare. Muntele (oboiul, tema populara) l-a primit ca pe un frate si-i īmpartaseste tristetea. Cel chinuit de dor, sfīrsit de puteri, adoarme. Dar e trezit de talangile oilor care-si cauta credincioase stapīnul. Ciobanul se trezeste, se suie pe o stīnca, le vede, se bucura, dar īsi aminteste de dragostea lui si de legamīntul facut. El va ramīne si va muri acolo sus. si pentru totdeauna locul acela se va numi Vīrful cu Dor.

Un binefacator concediu īn Bucegi (1948), cu nelipsitele excursii si neprevazute, si iata-l pe compozitorul de 23 de ani Laurentiu Profeta compunīnd cu tot elanul tineretii un poem al īnaltimilor, intitulat "Prin muntii nostri". Viata īn munte si viata īn munca, la poalele lui, īncepe īn zori, cu risipirea cetii si ivirea soarelui. Cornul anunta aceasta redesteptare a naturii si a oamenilor. Apoi īncep pulsatiile vii ale muncii creatoare si, īn final, entuziasmul, bucuria pentru tot ce s-a realizat nou si frumos. Fara sa aiba un continut programatic mai legat de viata muntelui, poemul lui L. Profeta este totusi un dar adus muntilor, Bucegilor si mai ales legaturii dintre om si mediul īnconjurator, dintre munca si natura, o prezentare senina, optimista a oamenilor de la munte.

Elev al lui Martian Negrea, cu care a studiat compozitia, Alexandru Pascanu va deveni si el un iubitor si-un cīntaret al muntilor. "Poemul Carpatilor" pe care l-a compus īn 1953, la 35 de ani, este o calatorie īn Bucegi, īnceputa "Īn zori de zi", cu popasuri "La Pīrīul Rece" si la "Pestera Ialomicioara", cu o īntrerupere a "Furtunii" si apoi cu un drum "La stīna", de unde, urcīnd mereu pe creasta, "De sus se vede tara īntreaga". Este īn aceasta hoinareala prin Carpati ceva din neastīmparul si neprevazutul "Simfoniei Alpilor" si, ca si ea, poemul se cīnta fara pauze, fara a marca trecerea la cele sase tablouri simfonice. O adevarata excursie, īn care īntīlnesti frumuseti īn care furtuna vine pe negīndite, dar care totusi nu te īmpiedica sa ajungi la vīrf, de unde sa admiri larga priveliste a tarii.

Muntele este un poem, iar poemul simfonic transpune muzical tot ce e īn munte sunet, culoare si fapta. Dar muntele, ca si marea, are o maretie a sa, cosmica, unica, simfonica: simfonia muntelui !

Mai īntīi, amintita mai īnainte "Simfonia pe un cīntec de munte" pentru orchestra si pian de Vincent d'lndy. O lucrare delicata, de atmosfera alpina si de climat sufletesc, īn care pianul picura toate visarile si melancoliile. Ceva din concertul pentru pian al celuilalt romantic, Grieg. De ce a folosit V. d'lndy īn aceasta simfonie pianul cu parti solistice, asa cum a facut-o mai deplin Lalo īn "Simfonia Spaniola", cu vioara, nu ni se spune si trebuie s-o ghicim. Poate e vorba de un dialog cu sine īnsusi si atunci pianul ar da orchestrei raspuns la īntrebarile compozitorului sau. Instrument complex, pianul exprima continuu impresiile atīt de variate si adīnci de la munte. Sau poate numai pentru sonoritatea lui, īn care am regasi deopotriva apele, brazii, vīntul, furtuna. Se īncepe cu o visare; o melodie calma si lenta, plina de farmec si poezie. si aceasta meditatie continua si īn partea a doua a simfoniei. Dar ea devine vie, vesela, dansanta īn partea a treia si ultima a lucrarii, care exprima energia si prospetimea muntelui. Tema unica si mereu conducatoare a simfoniei - vechiul cīntec francez de la munte - ramīne asemenea unei melodii optimiste si dragi, cu care te-ai desteptat dimineata si care te īnsoteste toata ziua, ca un refren de dincolo de tine si totusi numai al tau.

Un nou Faust cauta raspuns īntrebarilor pline de enigme ale existentei. Este Manfred, eroul lui Byron, omul care īn cautarea dezlegarii tainelor naturii si a cuceririi libertatii, neīnteles de cei din jur, e īnfrīnt si moare.

Manfred, prin complexitatea psihologiei lui, a ispitit pe Schumann, care a scris pentru el muzica de scena, dar opera muzicala cu adevarat mare, care a ramas sa īnfrunte anii, este simfonia lui Ceaikovski.

Scrisa la sugestia si dupa un program dat de Balakirev, simfonia "Manfred" (1885) este o evocare impresionanta a Alpilor, a ratacirilor si mortii lui Manfred. Īn prima parte a lucrarii, Manfred, chinuit de pierderea iubitei, colinda muntii, cuprins de un sentiment de zadarnicie, īncearca sa gaseasca īmpacarea īn natura, dar uitarea nu vine. Scherzo-ul partii a doua ni-l arata pe Manfred la poalele unei cascade īn curcubeu, cascada zīnei Alpilor. Dar nici aceasta nu-i da linistea mult cautata. si atunci Manfred se retrage īntre oamenii de munte, sperīnd ca īn viata lor saraca, dar simpla si curata, va gasi mīngīiere si rost. Dar degeaba. Poate secretul vietii este īn mīinile lui Ahriman, zeul subteran al muntilor. E ultima īncercare si Manfred o face cu curaj. Dar zeul muntilor si duhurile lui sīnt mai puternici decīt vointa lui Manfred. Īntr-o bacanala, care prin dinamismul si tragismul ei reaminteste parca pe Wagner sau Berlioz, Manfred cade prada cautarilor lui zadarnice.

Muzica lui Ceaikovski se ridica la īnaltimea poemului lui Byron. De altfel, sa nu uitam ca tot Ceaikovski a transpus īn muzica "Francesca da Rimini" a lui Dante si "Romeo si Julieta" de Shakespeare. El foloseste o orchestratie bogata, teme expresive si cantabile, un laitmotiv al iubitei - ca Berlioz īn "Simfonia fantastica" - instrumente care prin lumea lor sonora sugereaza plastic si patetic imagini: harpa pentru cascada, orga pentru moartea eroului, īn final. Ratacirile lui Manfred prin munti, gīndurile lui apasatoare si chipul iubitei care-l īnsoteste pretutindeni sīnt doua teme de o forta neobisnuita, iar valsul partii a doua, al viorilor si al harpei, de o prospetime si noutate fara asemanare cu valsurile celorlalte simfonii. Atīt prin continut, cīt si pentru forma, simfonia "Manfred" ramīne una din cele mai īndraznete simfonii ale lui Ceaikovski, una din marile lucrari ale istoriei muzicii si printre cele mai de seama din muzica muntilor.

Dar opera muzicala pe care noi o socotim cea mai reprezentativa pentru muzica muntilor este desigur "Simfonia Alpilor" a lui Richard Strauss. Ea este pentru munte ceea ce "Marea" lui Debussy este pentru mare, sau "Pastorala" lui Beethoven pentru frumusetea naturii.

Simfonia lui R. Strauss, care ne poarta din nou, ca si Ceaikovski, īn lumea Alpilor, dar de asta data nu cu nelinistile si destinul lui Manfred, ci cu dorinta cunoasterii naturii si a minunatiilor ei, a fost compusa īn 1915 si īn ea vom regasi puterea de creatie a celui care a fost socotit pe drept unul din cei mai mari compozitori ai timpurilor noastre.

Idei clare, teme inedite, o orchestratie de o forta si expresie unica, acesta-i Richard Strauss. Poemele sale simfonice, operele sale si aceasta Simfonie a Alpilor l-au facut nemuritor. Nu usor de executat si dirijat, "Simfonia Alpilor" mai necesita, pentru o deplina a ei interpretare, orga si o orchestra mare.

Ne-am īntrebat adeseori daca o lucrare de proportia, de frumusetea si continutul acesteia, ar fi putut fi scrisa de compozitor, fara ca el sa fi urcat īn Alpi, sa īntīlneasca uimit si fericit toate acele minunatii pe care, dupa aceea, ni le-a adus noua īn dar. Desi se spune ca poeti mari au scris poezii reusite despre mare, fara sa o fi vazut macar o data īn viata, noi credem ca īn ceea ce priveste "Simfonia Alpilor" si Richard Strauss acest lucru n-ar fi fost posibil.

Ca si Heinrich Heine care a urcat īn Harz, ca si Alphonse Daudet sau Alexandre Dumas care cunosteau bine Alpii, ca si Vlahuta care nu putea scrie "Romānia pitoreasca" fara sa o fi strabatut, la fel R. Strauss n-ar fi putut compune "Simfonia Alpilor" daca nu i-ar fi iubit, daca nu i-ar fi cunoscut si urcat. Sa nu uitam, R. Strauss a scris "O viata de erou", l-a nascut din nou pe Don Quijote si l-a faurit pe Till Buhoglinda. El stia sa desparta adevarul de fantezie si legenda, lata de ce credem ca "Simfonia Alpilor" este lucrarea unui adevarat īndragostit si cunoscator al muntelui, asa cum au fost Rimski-Korsakov si Pierre Loti īn muzica si literatura marii, sau Antoine de St. Exupery īn literatura īnaltului, a aviatiei.

Dar sa pornim la drum. Linistea noptii a fost strapunsa de zorile diminetii. Introducerea lenta arata tocmai aceasta lupta si biruinta, īnceata, dar sigura, a luminii. Īn dimineata racoroasa se īncepe urcusul. Cornii vestesc apropierea padurii, viorile, jocul apelor. Pe poienile īnflorite pasc vitele. O pastorala calma de nimic tulburata, lata īnsa ca deodata, īn orchestra, apar semnale de alarma. Pīndesc primejdii la fiecare pas. Sīntem pe ghetar si orice lunecare ne poate zvīrlī īn prapastii, īn abis. Dar mai departe ne asteapta rasplata. Vom fi pe vīrf si de-acolo vom privi īn jur, pīna departe, totul. Iata-ne īntr-adevar pe pisc. O tema biruitoare. Victoria omului si maretia, sublimul naturii.

Bucuria nu ne este īnsa īndelunga. Din toate partile, ca o armata nevazuta, te-ncercuieste negura. O liniste nefireasca si vasta vesteste apropierea furtunii. Priviti-o, ascultati-o. Cumplita, necrutatoare, atotputernica. Altfel ca īn "Pastorala" lui Beethoven. O forta care naruie totul si care nu se opreste decīt tīrziu si cu īncetul.

Se īnsenineaza, īncepem coborīrea. Sīntem uzi de parca n-am fi avut nimic pe noi, dar coplesiti īnca de maretia si forta naturii (tema urcusului inversata). Soarele apune. A fost si pentru el o zi plina de īncordari si emotii. si linistea noptii coboara iar, ca-n ziua dintīi a lumii.

Īn tacerea care numara doar timpul si bataile inimii, amintirile zilei revin calm si blīnd ca o sarutare, ca un refren drag. Visator, omul multumeste naturii si fagaduieste sa-i ramīna credincios.

Aceasta sa fie si dorinta noastra a tuturora. Muzica este un prieten bun si sincer. Muntele, o pasiune care te pastreaza tīnar si īntelept. Iar muzica muntilor, un prilej de-a uni īntr-un singur gīnd, īntr-o singura dorinta, doua dragoste - dragostea de munte, dragostea de muzica - si a face din ele una singura: dragostea de viata !

Trebuie sa recunoastem de la īnceput, marea a ispitit mult si de totdeauna pe artistii plastici. Este si firesc. Nicaieri ca aici nu este atīta revarsare de miscare, culoare si lumina.

Marea este prezenta īn lucrarile lui Monet, Turner, Gauguin, Petrascu, stiubei. Retina unui pictor este, asa cum s-a dovedit, mai sensibila la valurile marii decīt la freamatul brazilor, la iradierea soarelui, decīt la albul egal al zapezii.

E adevarat ca mult mai putini artisti plastici cunosc si iubesc muntele. El este mai inaccesibil, mai pretentios si mai nestatornic. Desi daca īi punem alaturi ca valori artistice, amīndoi au dreptul de a fi egali īn inspiratie si realizare artistica, asa cum egale sīnt literatura si muzica muntilor si marii.

Una din stravechile marturii ale artei plastice alpine a fost recent descoperita de o expeditie de arheologi īn muntii Nuratan din Uzbekistan. Pe stīnci, pe versantii muntelui, artisti anonimi de-acum cīteva mii de ani, din antichitate, au lasat peste doua mii de desene sapate īn piatra sau lucrate īn vopsea rosie. Desenele īnfatiseaza animale, grupuri de oameni la vīnatoare, dansīnd sau rugīndu-se, pe cai sau sezīnd. Vopselele minerale cu care acesti pictori au ornat desenele proveneau dintr-o mica si apropiata pestera din munte. Bogatia aceasta de desene sculptate si pictate īn stīnca muntelui este unica pīna acum īn lume.

Muntii apar decorativ sau simbolic īn iconografia popoarelor crestine si īn grafica miniaturala a Extremului Orient. Natura, īn conceptia de viata a chinezilor, nu apare, ca la greci, sub forma unor fiinte vii, īnsufletite. si nici ca la indieni, o forta care a zamislit pamīntul.

Fiecare colt de natura greaca, culme sau apa apartinea zeitatilor si īn cinstea lor muritorii ridicau temple. Pentru chinezi, īntreaga lor lume erau cei cinci munti sacri īn care ei vedeau un imens templu al naturii.

Nici un alt popor nu contopeste atīt de deplin arta sa cu peisajul īnconjurator. Priviti acest templu maret, īnaltat pe Tai-Shan, la 1 500 m, avīnd la poalele muntelui alte nenumarate temple. Aspiratia spre īnaltime, spre cer, nu este numai arhitectonica, ci si filozofica. Urcusul nu īnseamna numai supunere fata de cei de sus, de zei, ci purificare, simbolul drumului vietii omenesti.

Templul egiptean era ascuns undeva īnauntru, īn adīncul muntelui. Templul chinez e pe vīrf de munte. El īmbratiseaza larg lumea, libertatea spiritului, atīt de draga filozofiei chineze. Templul Cerului din Pekin cu terasele patrate - pamīntul - si formele rotunde - bolta cereasca, este expresia artistica a acestor idei de viata.

Pictura chineza este si ea legata puternic de natura. Chinezii adorau muntii si apele. Aproape nu exista peisaj pictat īn epoca Tan īn care sa nu apara munti, cascade, pini, neguri īndepartate. Acest gen de pictura se numeste īn chineza shan-shui, adica munti si ape. Calmul, pacea este caracteristica picturii peisagiste. Uneori chinezii puneau īn fata bolnavilor paravane cu astfel de peisaje linistitoare, fiind convinsi īn efectul lor binefacator.

Daca pictau lanturi lungi de munti, pictura era orizontala, daca, dimpotriva, muntii erau īnalti, abrupti, īn trepte, sulul era vertical. Cele mai valoroase peisaje chinezesti apartin perioadei Sung, din sec. X-XIII. Adeseori pictorii īndragostiti de natura si pasionati de excursii plecau la munte, hoinareau si nu aduceau nimic lucrat. Dar ei erau fericiti, caci Lao-Tse īi īnvatase sa gīndeasca asa: "Limpede vede acela care priveste de departe".

Īn pictura moderna muntele, peisajul alpin nu este atīt de mult cautat de pictor ca marea. Muntele nu are revarsarea de orizont, lumina si culoare a marii. Spre munti, mai ales iarna, se merge foarte rar, iar unii munti, poate tocmai cei mai interesanti, mai salbatici si mai darnici īn privelisti sīnt greu de urcat, chiar pentru īndragostitii de drumetie. Muntele, si īntelegem prin munte īnaltimile, crestele lacurile albastre si adīnci, poate si fiindca e mai dificil, mar putin ospitalier ca marea, nu a chemat spre el prea mult pictorii.

Nu se poate spune ca muntele nu are o poezie a lui, o bogatie de lumini si culoare - zori, dimineti, amurguri, anotimpuri - dar drumul spre el nu-l gaseste oricine si oricīnd. Ca sa pictezi Bucegii, Piatra Craiului sau Fagarasii nu-i de-ajuns sa fii un pictor bun; mai trebuie sa fii deopotriva un pasionat si īncercat turist.

Nu orice pictor se simte la larg īn zilele adesea capricioase, inegale, mai ales pentru lumina, ale muntelui. Negoiul e neastīmparat ca un copilandru. Retezatul īsi are si el tīfnele lui, Bucegilor, pentru a iesi din banalitate, din litografie, trebuie sa le gasesti noi frumuseti si noi taine.

Īn Dolomiti, Alpi, Caucaz, Himalaya dragostea pentru munti a urcat pīna la ei, la īnaltimi īnca si mai mari ca ale noastre, cu venerata pasiune, pe adevaratii poeti ai naturii si ai artei.

Se spune ca cel dintīi peisaj alpin se datoreaza lui Durer, īn preajma anilor 1500. De asemenea se stie ca īnsusi Leonardo da Vinci a urcat īn 1511 īn masivul Monte Rosa, vīrful de 2 536 m al lui Monte Bo.

Aceasta noua descoperire a lumii - muntele - nu va chema si inspira numai pe scriitori si muzicieni, ci si pe pictori. Franta, tara ideilor īndraznete, originale, va organiza an de an, īncepīnd din 1901, la Paris, pe bulevardul St. Germain, expozitia pictorilor alpini, a plasticii muntelui.

Fireste, īn Austria, Elvetia, Italia, tarile vastei īmparatii albe, Alpii, aparusera generatii de pictori īndragostiti de munte: Ernst Platz, Segantini, H. Wieland, Otto Barth, R. Reschreiter.

Albert Cos īsi serie impresiile sale de pictor si om de munte: "Souvenirs d'un peintre de montagne". Apar din ce īn ce mai multe carti ilustrate de pictori care urca sus, pe creste. Alpilor li se dedica culegeri bogate de peisaje, īn acuarele si ulei. Iar pictorilor muntilor, un studiu atent īn revista de arta plastica "L'art vivant", īn numarul din septembrie 1927. Īn acelasi an Viena organizeaza si ea o apreciata expozitie de plastica alpina.

Alpinistul sovietic Evgheni Abalakov nu devine numai īnvingatorul celor mai īnalte si dificile piscuri (Caucaz, Pamir, Tiansan), ci si sculptorul acestui nou erou al luptelor pacifiste, cuceritorul īnaltimilor neatinse.

si la noi pasiunea pentru Bucegi a inginerului Nestor Urechia poarta spre īnaltimi si pe scriitorul Bucuta si pe romanciera Bucura Dumbrava, dar de asemenea si pe pictorul Ary Murnu, care va ilustra cartea tineretii noastre, "Vraja Bucegilor".

Dragostea pentru munte este adevarat cult si ritual īn tarile Asiei: China, India, Japonia. Aici muntele nu e numai īntoarcere la natura sau īntrecere cu tine īnsuti, ca la europenii romantici, ci īnsasi esenta vietii, cosmogonie si filozofie de viata.

Fujiyama, cu bizara-i coroana de lumina, este muntele sfīnt. Everestul, Chomolungma, cel mai īnalt munte din lume, este numit de tibetani "Zeita mama a pamīntului", Himalaya, lantul piscurilor de peste 8000 m, īnseamna īn limba localnicilor "Casa zapezilor", iar Khan Tengri din Tiansan, "Stapīnitorul cerurilor".

Patruzeci si opt de ani - aproape o viata de om - a sculptat mesterul chinez Ou Jiako, din secolul al XIX-lea, īn stīnca muntelui Sisan, "Poarta dragonului". Broderia aceasta sculpturala īn granitul muntelui nu arata numai cultul acestui popor pentru īnaltimi, ci si rabdarea fara limite a artistului, rabdare venita din īndepartate si anonime traditii artistice.

Pictura de culori simple, dar sugestive, este de o fermecatoare originalitate, albul si rotundul īnvaluind totul: ape, lacuri, ceturi, munti. O lumina care scalda totul ca feeria unei zile īnsorite. Gravurile dimpotriva: negrul adīnceste vaile, padurea, vegetatia, prapastiile. Muntele minunilor - galerii imense cu sculpturi de marimi neobisnuite, fresce viu colorate si picturi de rara finete, iata īnca un tezaur al unei Chine putin cunoscute.

Cīt de cu totul alta este poezia cromatica a Nordului, plastica, am spune sonora, a fiordurilor norvegiene, munte si mare totodata. Fie simpla, naiva, feminina ca īn lucrarile Suzanei Zabrowska (Fiordurile Raftsund si Lofoten), fie risipitor de darnica, ca īn acuarelele impresioniste, parca neverosimile, de film tehnicolor, ale germanului Heinrich von Medwey din Hamburg.

Iata si Spania, nu a florilor si a pietelor īn sarbatoare, Spania lui Albeniz si De Falia, ci Spania urcusurilor grele de munte, a catīrilor care trag ostenind, a stīncilor pravalite peste ape, a castelelor care nu asteapta seniori si serenade, ci pe stapīnii lor de azi, obositi de plictiseala unei zile fara munca, o Spanie īn care muntele nu e poezie si invitatie la contemplare, ci fragment de viata, geografie, decor cotidian, īntre europeni si asiatici conceptia artistica difera īn prezentarea muntelui, dar el ramīne totusi ispita si dor. E mult mai framīntat peisajul asiaticilor. Ca īntr-o viziune a lui Van Gogh, pinii, crestele, apele apar aici tumultuoase, zbuciumate, framīntate. Ceturi, furtuni, natura īn lupta cu elementele ei. Alteori viziunea e pur si simplu stilizata. Calm, visare, reverie. Pictura de carbune ori pastel, pe matase sau lemn de esenta rara. Cosmogonie sau idilice peisaje alpine. De la miniatura cea mai fina la arta decorativa cea mai expresiva. si pīna la compozitie.

Alpii au alte dimensiuni si alta cromatica. Iar scoala plastica europeana, alta viziune artistica: mai calma, temperata, cu prim plan precizat, policroma si nu alb-negru. Dar muntele īsi pastreaza si asa frumusetile, maretia lui. si culoarea, asa cum spune chiar numele lor: Mont Blanc, Monte Rosa, Aiguille Verte ...

Din aceasta calatorie īn Univers, mai bine-zis īn universul muntilor, desprindem imensa varietate a plasticii alpine. Nu este ea tot atīt de bogata īn paleta ca marea, dealurile, sesul ?

si īnca nu am analizat muntele īn diversitatea lui de teme: anotimpuri, momente din zi, munca si oameni. Asa sīnt padurea, cascadele, crestele īn zori de zi sau īn amurg, cu lumini irizate sau verdele Īn zeci de nuante.

Alteori deasupra muntilor coboara nori grei, cenusii, prevestind īn sagetarile de lumina ale fulgerelor apropiata furtuna. Dar, curios, furtuna atīt de coplesitor prezenta īn muzica si literatura muntilor, īn plastica lipseste. Se cere pentru aceasta īndrazneala, o forta si o fantezie creatoare care nu si-a gasit īnca maestrul.

Īn muntii picturilor noastre doinesc ciobanasi, se coboara voiniceste pe plute, se catara temerar pe creste alpinisti, dar nu se īntīlneste decīt arareori dramatismul īnaltimilor īn furtuna si zapezi. si totusi o lucrare romāneasca īn carbune, a brasoveanului Waldemar Schachl, "Dupa avalanse" - īn valea Malaiesti - te poarta īnspaimīntat īntr-o drama a muntelui, īn care gerul, vīntul si ceata sīnt stapīne peste oameni si viata.

Muntele modern - cabana, turismul, schiul, concursurile - a inspirat mai ales grafica, afisele alpine invitīnd la drumetie si sport pretutindeni pe glob unde sīnt munti batrīni si oameni tineri. Iar daca recunoasteti si fotografiei dreptul de a fi arta, īnseamna ca plastica muntelui se īmbogateste generos cu o noua lume, nu atīt de culoare, desigur, cīt de idei si imagini.

Cartile artistic ilustrate ale lui Luis Trenker, albumele Dolomitilor, Alpilor, Caucazului, Himalayei, expozitiile de fotografii - īn care nu rareori fotografiile sīnt cu adevarat plastice - toate acestea apartin fara īndoiala artei si marii noastre pasiuni pentru munte. Cine nu a retrait voluptatea zilelor petrecute pe munte si nu a vibrat estetic privind īn albume sau la expozitii īnserari la cabana, zapezi cu reflexe solare, siluete īnsorite pe pīrtii paradisiace, plute coborīnd ape īnspumate, pe ploaie, stīnci de forme bizare si oameni puternici si dīrji īn munca muntelui, de transformare a naturii si vietii ?

S-ar putea crede, cercetīnd revistele si studiile noastre de arta plastica, monografii si pinacoteci, ca muntele nu este prea mult prezent īn arta plastica romāneasca. Īn parte este adevarat, dar prezentul ne dovedeste altceva, iar perspectivele sīnt mai mult decīt promitatoare.

Avem, mai īntīi, cu un veac īn urma, īnaintasii, calatori straini uimiti de frumusetea naturii romānesti si de traditionala noastra ospitalitate.

O gravura din 1820 a lui Iacob Alt evoca peisajul "Orsovei vechi". Localitate pitoreasca, vegheata de ape si munti, astazi īn prag de a deveni, prin construirea marelui baraj de pe Dunare, o amintire, asemenea gravurii lui Alt.

Renumita noastra statiune balneoclimaterica Baile Herculane, cu o traditie de peste doua mii de ani si cu īmprejurimi īntr-adevar unice, a inspirat pe Bartellet, care īntr-o gravura īn arama ne īnfatiseaza "Baile Herculane pe la 1843".

Mai cunoscuta va este poate una din gravurile īn lemn ale francezului Ch. Doussault, care īn cartea sa "Album moldo-valaque", aparuta īn 1848 la Paris, va face sa participati la o "Vīnatoare īn Muntenia la 1844".

Un desen de Michel Bouquet, din acelasi album moldo-valah, reprezentīnd "Vīrf īn Bucegi" si gravura pe otel, colorata, dupa L. Rohbock, "Cheile Turzii", sīnt dupa aprecierea noastra cele mai semnificative pentru munte.

Dar aceasta īnsa nu-i totul. Parcurgīnd lucrarea (īnsemnarile calatorilor straini la noi īn tara) "Voyage de Paris a Bucarest", veti putea privi, reflecta si visa asupra gravurii īn lemn a "Pesterii Polovragi" de Lancelot (1860) si desenului īn creion al "Portilor de Fier", datorita tot lui Michel Bouquet. "Sinaia la 1861" este o litografie de K. Daniels, nu deosebit de valoroasa, dar "Vīnatoare de ursi īn Ardeal" - o compozitie expresiva, desi tratata scolastic, a renumitului pictor ceh Vincentiu Melka, lucrare aparuta īn 1871 īntr-o revista din Budapesta. Bucuria acestui final victorios de vīnatoare este legitima, tara noastra fiind, cum se stie, īnca din secolul trecut, una din putinele tari din Europa īn care mai traiesc si se mai pot vīna ursi.

Toate aceste emotionante marturii ale trecutului, nu totdeauna izbutite artistic, au totusi valoare istorica si ele ne sīnt dragi si nu pot lipsi nicicum dintr-un album al plasticii muntilor. Singura noastra parere de rau este aceea de a nu fi avut pentru aceasta epoca pictorii nostri.

Asa cum vor fi īn curīnd Carol Pop de Szatmary, Sava Hentia, Nicolae Grigorescu. Īn pinacoteca orasului Cluj am vazut īntīia data acuarela lui Szatmary (1812-1885, 1888) intitulata "Muntii Bucegi". Nu este o lucrare mare, o compozitie, dar ea vadeste, ca si "Peisaj de munte", ulei īn colectia Galeriei Nationale, o prima īntelegere si un prim īndemn spre munte. Lucrarea idilica, senina a lui Sava Hentia (1848-1904) "Ciobanasi" strīnge laolalta calmul si puritatea muntilor, blāndetea mioarelor si a copiilor, care le pazesc cīntīnd din fluier.

Nicolae Grigorescu ramīne, asemenea lui Enescu īn muzica si Sadoveanu īn literatura, marele rapsod al naturii si sufletului romānesc. Va amintiti desigur din lucrarile lui: "Ciobanasii", "Drumetul" si mai ales "Cheile Dīmbovicioarei". Īn zilele de vacanta petrecute chiar īn satele de pe apa Dīmbovicioarei, Nicolae Grigorescu n-a fost īncīntat numai de frumusetile naturii, dar si de chipurile oamenilor de la munte, a caror seninatate si dīrzenie a redat-o īn cīteva schite de portret (Muntean, Rucareanca). Iata argumentul major al plasticii muntelui: Nicolae Grigorescu si lucrarile sale dintr-una din cele mai pitoresti regiuni ale tarii, Rucar, Dīmbovicioara.

si Aman are o pictura care prin nume si loc se leaga de munte, "Sinaia 1888". Este o imagine a īnceputului de viata a acestui oras, la īnceput de drumetie carpatina. Īn prim plan parcul, oameni plimbīndu-se, turlele manastirii Sinaia. Īn plan secund, vag, muntii. Nu este, desigur, asa cum ne-am fi dorit, o pictura alpina. Dar este a unui oras drag noua si a unuia din marii nostri pictori, si de aceea o pretuim si o amintim aici.

Fiind vorba de Sinaia, fireste v-ati gīndit Ia Castelul Peles si poate la Zīnele din valea Cerbului sau la legenda Vīrfului cu Dor. Curios si trist, īn salile de basm ale Castelului Peles, nascut parca īntr-o zi de clestar din frumusetea muntilor (1875), cu exceptia a doua pīnze īn ulei (1,50x1 m) semnate de Becker, amīndoua peisaje de munte dar nu de la noi, nu se mai gaseste nimic inspirat din farmecul Bucegilor, de brazii, de cerul, de īnaltimile muntilor nostri atīt de dragi.

Nici muzeul Brukenthal din Sibiul vecinatatilor cu muntii Cibinului si Fagarasilor nu are prea multe picturi inspirate de munte. Īn afara singurei lucrari romānesti, un "Tīrg de munte", semnat de Szatmary, toate celelalte lucrari sīnt straine: "Peisaj stīncos" - miniatura - de Frans Boels, din secolul al XVI-lea si "Peisaj muntos" de Joduchus de Momper (1564-1635). Poate dragostea noastra pentru munte este patimasa, iar dorinta de a īntīlni īn muzeele noastre astfel de lucrari, exagerata. si totusi daca Weimarul a strīns de pretutindeni din lume tot ce este legat de opera lui Faust, daca Salzburgul si Bayreuthul sīnt orase ale muzicii si ale traditionalelor festivaluri, daca īn strainatate exista muzee cu schiurile lui Nansen, cartile despre muntii Alpi, sau expeditiile din Himalaya, de ce sa nu avem si noi, undeva īntr-un oras īn tara, sa spunem la Brasov, un muzeu si o biblioteca a muntelui ?

Cel mai frumos dar facut pīna azi Bucegilor ramīne legenda "Vīrfului cu Dor" a lui G. Mirea (1852-1934), pictura de īnaripata poezie, īn care totul pare desprins din īnaltimi, ca si īn poemul cu acelasi nume al compozitorului Hartulari-Darclee. Asezat la loc de cinste īn Galeria Nationala, el surprinde prin marime si culoare si emotioneaza prin tema. Albastrul dominant al lucrarii, albastrimile muntelui īnrudeste cromatic muntele cu marea, asa cum au fost ele īnrudite geologic cu milioane de ani īn urma. Privind "Vīrful cu Dor" al lui Mirea, simti o nestavilita dorinta de a porni si tu spre īnaltimi, dar nu pentru a ramīne acolo pentru totdeauna, ca ciobanul din legenda, ci pentru a te īnfrati cu muntele si a reveni la el, entuziast si statornic.

Dintre pictorii de azi care s-au īmprietenit cu muntele, au mers spre el si i-au cules īn culori bogatia si neastīmparul, vom aminti īn primul rīnd pe Miron Constantinescu, Gheorghe Lowendal si Secosanu.

Miron Constantinescu a surprins prin expozitia sa dedicata īn īntregime muntilor: schite, laviuri si acuarele din Fagaras, Bucegi si Piatra Craiului. Pentru īntīia oara Negoiul, lacul Avrig, lacul si cabana Bīlea, cabana de pe Omul, peisaje din Piatra Craiului veneau ele la oras, spre oamenii care le īndragisera sau ar fi trebuit sa le īndrageasca. Mergīnd de la un tablou la altul, simteai parca cum hoinaresti īntr-o zi senina de august pe crestele muntilor, la marginea lacurilor, spre cabane si piscuri.

Aceeasi senzatie de voluptate a drumetiei, a neprevazutului ne-au daruit-o lucrarile lui Secosanu, atras si el de maretia salbatica a Parīngului si Fagarasilor.

Gheorghe Lowendal are un alt stil de a picta, caracteristic, usor de recunoscut: decorativul. Dar pasiunea pentru munte e aceeasi. Desi aduce cu sine dupa multe zile de stat īn munti o lume pe care noi o cunoastem atīt de bine Bucegii, totusi suita sa de lucrari este noua, interesanta, originala si noi am numit-o "Povestea Bucegilor". Caci este īntr-adevar poveste sau legenda, aceasta imagine plastica a muntilor atīt de cunoscuti si dragi: Sfinxul de la Babele, Povestea despre Babele, Caraimanul cu cabana Brav, Balaurul, Valea Morarului, Caraimanul cu Crucea, Valea Prahovei, Valea Ialomitei...

Un alt colt de tara, cu munti domoli, dar de blīnda frumusete si miraculoase pesteri, cu oameni dīrzi si nedreptatiti de istorie, a intrat īn plastica romāneasca prin pictura lui Eugen Gīsca, asa cum a pasit īn literatura prin Geo Bogza.

Pictorul a trecut de la compozitia dramatica din ,,Horia si capitanii sai" la peisajul atīt de caracteristic al Ţarii Motilor; dar nu peisaj simplu, ci īnsufletit de viata si oameni: drumeti pe coama de munte, oamenii la strīnsul fīnului, femei la rīu, o idila la margine de sat, femei pornind cu desaga la tīrg...

Se mai vad casele cu acoperisul tuguiat specific Apusenilor, stogurile de fīn, muntii. Totul īntr-un colorit stins, parca īn ceata, dar si cu unele rabufniri ale soarelui, asa cum este uneori, īn unele anotimpuri, prin partile locului. Dar noi īnca mai asteptam tainele adīncurilor, ghetarul cu orga lui de forme si cu'ori de la Scarisoara, valea Ariesului cu trenuletul intrat īn legenda si poezie - Mocanita, satele rascoalelor din 1784 si ale revolutiei din 1848, Apusenii de astazi...

Surprinzatoare este absenta aproape totala a muntelui īn pinacoteca Brasovului. Singura lucrare deosebita este un ulei al pictorului elvetian, prieten cu Odobescu, mare īndragostit de peisaje romānesti si calator īmpreuna cu Odobescu prin tara, Henry Trenk (1818-1892).

Lucrarea se numeste "Oltul la Cīrlige" si ea surprinde Oltul chiar īn defileu, cu soseaua serpuind alaturea, cu care cu coviltir, īn umbra īnaltimilor. Īn contrast cu pata aceasta mai de umbra, o parte din apele Oltului si muntele sīnt īntr-o victorioasa lumina. O calma si clasica imagine a Oltului, a unui pictor din scoala europeana care ne-a cunoscut si ne-a iubit tara.

Un pictor contemporan, cu o bogata activitate plastica de cinci decenii si multe lucrari inspirate de natura, de munte, este sibianul Hans Hermann. Dintre operele sale oglindind frumusetea privelistilor muntilor amintim gravura cu acul "Muntii Fagarasului", acvafortele despre valea Sīmbetei, gravurile Bucegii, valea Malaiesti, lacul Zanoaga din Retezat, acvafortele Coltul Balaceni si lacul Caprelor din muntii Fagarasilor.

Uneori pictorii nostri mari s-au inspirat si ei din munte: Luchian - "Cioban cu oile", stefan Popescu - "Predeal", "La munte", Camil Ressu - "Drum spre Dīrste".

Octavian Angheluta ne-a dat chiar o īndrazneata compozitie alpina si sportiva, cea dintīi de acest gen semnata de un pictor consacrat, "Jocurile mondiale universitare de la Poiana". Pe creasta ninsa a muntelui Postavarul schiori din mai multe tari, īntr-o atmosfera sarbatoreasca, sīnt īn asteptarea concursului de schi. Dar pīna atunci īnca se mai poate īnvata. Unul din schiori arata celorlalti miscari de tehnica. Tineri si tinere pe schiuri, īn soare, atenti, īl privesc. Zapada se armonizeaza vesel cu multicolorul costumelor si steagurilor. Iar īn jur simti aerul rece si sanatos al muntilor...

Cu adevarat statornica, sincer legata de munte este plastica brasoveana, ai carei reprezentanti īnca īnainte de a pune mīna pe penel au urcat pe jos si pe schiuri muntii din jurul Brasovului.

Temele lor sīnt asemenea anotimpurilor: mereu altele si mereu aceleasi, tinere si pline de viata. Nu exista ora din zi si nu exista anotimp din an īn care pictorii brasoveni sa nu hoinareasca aparent absenti, dar contemplativi si treji īn ei, prin īmprejurimile atīt de darnice īn pitoresc ale orasului sau ale regiunii.

Ne amintim de o īnserare si o noapte, iarna, īn Postavar, a lui Bomches, de toamnele mustind de culoare ale lui Hermann, de desenele īn carbune ale Lacului Rosu si Suhardului de Ioan Matis si de muntii din jurul Brasovului prezenti īn gravurile lui Helfried Weiss.

Tīnara generatie sibiana este si ea pe acelasi drum al frumusetilor muntilor. Apare din ce īn ce mai mult si omul, la scoc, la exploatari forestiere, īn lupta cu natura, pe care nu o priveste numai liric, meditativ, ci dīrz, tenace ca un īnvingator.

Aceasta este, fugar prezentata, ca-ntr-o excursie de o zi, plastica muntilor. Muntele care īsi primeste bucuros si sincer oaspetele, pe cel care vine cu prietenie spre el. Teme infinite asemenea muntilor nenumarati si privelistilor mereu neprevazute īl asteapta pe artistul care īn dragostea lui pentru natura, pentru īnaltimi, ar urca pīna la ei.

Pīna nu de mult necunoscut, neīnteles, hulit, muntele face astazi parte din viata noastra, din bucuriile noastre adolescente, indiferent de vīrsta. Arta care se inspira din viata si o exprima cu talent si convingere nu putea sa uite muntele. Mai ramīne ca marii iubitori ai muntelui, tineretea cea neastīmparata care colinda īn toate anotimpurile si īn toate felurile muntii, sa vina spre arta si prin munte, sa īnvete a iubi mai presus de orice frumosul, natura si adevarurile lor de viata.

Cuceritorii

Pamīntul, cerul, apele, adīncurile au fost pentru om, īnca de la aparitia lui, o continua si tulburatoare ispita. Īn aceasta īntīlnire cu natura si cu sine, cu spatiul si cu timpul, lupta pentru īnaltimi ramīne una din cele mai īncordate si dramatice.

La īnceput omul a īnaltat cea mai īnalta statuie, aceea de 30 m a lui Apolo (280 ī.e.n.), cunoscuta īn antichitate sub numele de Colosul din Rhodos si considerata ca una din cele sapte minuni ale lumii. Un cutremur de pamīnt a zdrobit aceasta cutezanta a omului de a se ridica mai presus de propria sa īnaltime.

Dar omul a continuat sa tinda spre īnaltimi. Campanile, turnul din piata venetiana San Marco, avea 99 m, biserica Sf. Petru din Roma, unde a lucrat cīndva Michelangelo, 132 m, iar Ulmer Munster, cel mai īnalt turn de biserica din lume, 161 m. Iata astfel depaseste si faimoasa piramida a lui Keops - si ea una din minunile lumii antice, 137 m - si silueta zvelta a celui mai īnalt copac din lume, eucaliptul, care creste īn Australia si atinge īnaltimi de peste 150 m.

Īncepe acum batalia īnaltimilor care depasesc doua si trei sute de metri. Universitatea Lomonosov priveste de la 208 m rīul Moscova si viitorul lumii. Turnul Eiffel se īnalta deasupra Senei si a Parisului la 327 m, iar cea mai īnalta cladire din lume, Empire State Building din New York (449 m), pare ca atinge cerul. Dar turnul de televiziune de la Moscova va fi si mai īnalt: 533 m !

De aici omul nu se mai īncumeta sa cucereasca īnaltimile. Balonul īi da pentru prima oara acest fior si aceasta voluptate a victoriei, īntīiul zbor peste o mie de metri apartine francezului Charles, care īn 1783 atinge neverosimila īnaltime de 3 500 m.

Dar ca toate recordurile, aceasta granita va fi si ea depasita si cu timpul va deveni amintirea nostalgica īndepartata a unei īndrazneli, astazi de īncepator. Fizicianul Gay-Lussac va urca cu Biot pīna la 7000 m, īn anul 1804, iar peste un veac si mai mult, īn 1932, tot un fizician, elvetianul Piccard, va face primul zbor īn stratosfera, cu balonul, la 16 940 m, īnaltime care va fi si ea depasita, sovieticii atingīnd īn 1933, 19 000 m.

Iata īnsa ca apare avionul, acest neastīmparat stapīn al cerului, si dupa ce austriacul Celerich izbutise īn 1914 sa atinga 8050 m, īn 1920 se trecea granita celor zece mii de metri. Astazi se da batalia cuceririi Cosmosului si a spatiilor interplanetare. Victoriile cosmonautilor, īnaltimile ametitoare de sute de kilometri sīnt o biruinta si o promisiune.

Īn acesta cutezatoare si eroica lupta pentru īnaltimi īsi gaseste locul meritat si alpinismul, īntīile victorii ale omului fiind cucerite pe pamīnt, pe acesti munti ai lumii, care de milioane de ani ne priveau de sus.

Cuceritorii muntilor (Balmat, Mallory, Abalakov, Hillary, Tensing, Buhl) vor figura pentru totdeauna alaturi de aceia ai apelor, ai pamīnturilor īndepartate, ai polilor si cerului. Muntii lumii nu-si au numai stravechile lor origini geologice, ci si milenarele lor existente istorice.

De ce sa nu recunoastem ca nu ne explicam prea precis cum se nasc muntii prin eruptii vulcanice, eroziune si īncretirea scoartei, cum s-au despartit cu milioane de ani īn urma continentele si cum prin miscarea blocurilor acestora, din fundul oceanelor s-au ivit munti bizari si masivi ?

Cine vrea sa creada ca īn Antarctica sīnt munti de peste 6000 m, ca podisul Tibetului este la aproape 5000 m īnaltime, ca muntii Dobrogei, acum trei sute milioane de ani, cīnd s-au format, erau īnalti de mii de metri (astazi Ţutuiatul abia mai are 456 m) si cine are azi imaginea viitoare a falnicilor Carpati, Alpi, Cordilieri, Himalaya, care peste milioane de ani vor arata asemenea dealurilor dobrogene

Dar pīna atunci mai este īnca vreme. Sa vedem cum arata astazi muntii, care sīnt piscurile cele mai īnalte, care au fost jertfele cerute pentru cucerirea lor si care au fost īnvingatorii. Pe continente, cei mai īnalti munti si cuceritorii lor sīnt binecunoscuti:

Geografia si istoria eroica a alpinismului cunosc 14 piscuri de peste 8000 m si aproape 200 de peste 7000 m. Fiecare cucerire si-a avut paginile ei de glorie si jertfa. Ca sa īntelegeti cīt de necrezut de grea a fost aceasta batalie cu uriasii pamīntului, amintiti-va numai ca primul mare pisc de peste 8 000 m (Annapurna, 8 078 m), asaltat de francezi cu pretul multor jertfe, īntre care si degetele mīinilor si picioarelor īnvingatorilor, Maurice Herzog si Louis Lachenal - a fost cucerit abia īn 1950.

Dupa treizeci de ani de expeditii si īncercari aproape totdeauna eroice, a cazut si Chomolungma "Zeita mama a pamīntului", cel mai īnalt si inaccesibil pisc al lumii: 8 848 m. Dar nu mai putin eroice au fost īncercarile de a cuceri Nanga Parbat (8 125 m), muntele groazei, muntele celor 31 de jertfe, īnvins īn 1953, sau cel de-al doilea munte īnalt al lumii: K2 (Chogori) (8611 m), cucerit īn 1954.

si acestea nu sīnt decīt patru din marile batalii ale muntilor. Adaugati toate celelalte zeci si sute de batalii pentru Himalaya, Karakorum, Tiansan, Pamir, treceti apoi īn Anzi si Cordilieri, urcati pe Kilimanjaro, Caucaz, Alpi si nu uitati nici Carpatii nostri cu īnaintasii lor romantici si temerarii cataratori de azi.

Muntii lumii ! Mii de metri īnaltime, zeci de mii de kilometri lungime. Toti semanīnd parca īntre ei, dar nici unul asemenea celuilalt. Ziduri marete si salbatice de 8 000 km ca Anzii Cordilieri sau de 2500 km ca lantul Himalayei, vulcani care mai ameninta si acum viata oamenilor si a pamīntului Cotopaxi-Ecuador (5897 m), Popocatepetl-Mexic (5 452 m), cascade cu caderi de apa de sute de metri (Angel-Venezuela, 979 m), ghetari lungi de 60-80 km sau cu imense suprafete (Vatna Jokull-Islanda, 8 800 km²), fiorduri de 240 km ca Hamilton Inlet din Labrador si trecatori la 5 580 m īn Karakorum.

si totusi, īnfruntīnd si supunīnd natura, pretutindeni, aceasta īncapatīnata furnica a Universului, acest urias al ei, omul, si-a facut asezari la peste 3 500 m (La Paz-Bolivia, 3 694 m, Lhassa-Tibet, 3 600 m si chiar Mina Chupiquina īn Chile, cea mai īnalta asezare omeneasca de pe glob, 5 600 m), tuneluri lungi de 20 km, cum este Simplonul īn Alpi, īntre Elvetia si Italia, construit īn zece ani (1896-1906) cu nenumarate jertfe materiale si omenesti, cai ferate la mare altitudine, ca cea din Peru la 4 816 m deasupra oceanului, sau cea elvetiana, construita īn 16 ani (1896-1912), care urca de la localitatea Scheidegg (2 064 m) pīna la 3 457 m, nu departe de piscul celui de-al cincilea munte al Europei, Jungfrau (4 159 m).

Muntii lumii sīnt presarati astazi cu marcaje si cabane, observatoare si statiuni meteorologice, teleferice si trenuri electrice. Cel dintīi club alpin din lume a fost cel englez, creat īn 1857. El numara atunci, la īnfiintare, 480 de membri. I-au urmat cluburile german, elvetian, norvegian.

Astazi, numarul pasionatilor si cuceritorilor de munti creste cu fiecare zi si īndraznetele lor fapte aproape ca nu mai mira pe nimeni, desi sīnt adesea uimitoare. Peste o suta de mii de carti, īn toate limbile si īn toate genurile, vorbesc oamenilor despre dragostea si biruinta lor, grea īn timp, asupra muntilor.

Muntii lumii au fost īn īntregime cuceriti. Dar mai ramīn muntii celorlalte planete si muntii, care au si primit nume, ai lunii. Un nou alpinism īi asteapta pe cuceritorii muntilor: cucerirea muntilor planetelor, cucerirea muntilor Universului.

Nu sīnt īn tara noastra munti mai cunoscuti, mai iubiti si mai cīntati decīt Bucegii. Inima muntilor nostri si inima noastra sīnt Bucegii. De totdeauna si pentru totdeauna Bucegii vor īnsemna poate, pe nedrept, fata de ceilalti munti minunati ai nostri, chemarea muntelui.

Aici s-a nascut drumetia si tot aici cele dintīi inspiratii poetice despre munte. Pe stīncile Bucegilor s-au catarat pentru prima oara alpinistii si tot īn Bucegi s-au ivit, sfioase, cele dintīi cabane. Spre Bucegi si-au īndreptat pasii scriitorii si pe Bucegi hoinaresc astazi pasionatii de turism, indiferent de vreme si anotimpuri.

Primii turisti ai Bucegilor au fost pastorii, iar primul bucegist romān, cum īl numeste Nestor Urechia, a fost... francezul Vaillant. S-a īntīmplat de mult, īntr-un capricios iulie al anului 1839 si ne-o aminteste cu fragmente din īnsemnarile lui Vaillant chiar Nestor Urechia, īn cartea sa "Dragi sa ne fie muntii" (1916).

Vaillant era un om de cultura cu idei progresiste si, precum s-a dovedit, un pasionat de natura si drumetie. El a stat la noi īn tara treizeci si patru de ani si a publicat la Paris, īn 1844 (dupa altii īn 1849), trei volume documentate "La Roumaine" (histoire, langue, litterature, ortographie, statistique), īn care, desi eram īn anii premergatori Unirii, īi prezenta totusi laolalta pe ardeleni, valahi, moldoveni.

Excursia lui si a slugerului Angelescu care-l īnsotea, īmpreuna cu doua calauze, Stoica Voda si Ion Puiu (iata deci si aici, ca-n orice īnceput, prezenta ghizilor), este īntīia ascensiune pe Bucegi si reaminteste, parca prin patriarhalitate si poezie, pe aceea de pe Mont Blanc.

Dupa hurducaturile drumului cu caruta pīna la Sinaia īncepe urcusul pe līnga manastirea ridicata īn 1695 de Mihai Cantacuzino si apoi, calare, spre vīrful muntelui Dorul, "care se īnalta maret īn fata noastra". Sīnt lasati īn urma Paduchiosul si Furnica, movila Iepurelui (o stīna acum botezata), culmea Crucea Voinicului, a carui poveste, de aproape o suta de ani, o spune sfatos Stoica.

Un popas si o meritata odihna sub o ciuperca mare de piatra, care mai exista si azi la poalele Dorului, ale Vīrfului cu Dor, un vīnt naprasnic de care scapa ca prin minune si iata-i coborīnd pe jos de asta data, peste brazii doborīti de furtuni cu zece ani īn urma, spre muntii Ialomitei. Tīrziu, spre seara, frīnti de oboseala, dar īncīntati de cele vazute, ajung la Pestera. Primire frateasca si o noapte fara vise.

A doua zi dimineata, mai departe... Īn cale, stīnci, jnepeni. .. Pe jos si calare, cei patru īsi fac drum cu greu spre Babele. Desi vara, sus pe vīrf e frig, e atīt de frig, īncīt īsi pun mantalele, īi īnconjura de pretutindeni ceata. Ninge, apoi ploua, iese soarele, cade grindina. ,,Timp de douazeci de minute se perinda toate anotimpurile".

Dar vremea nu-i sperie. S-a facut frumos si, urcīnd calare Obīrsia Ialomitei, drumetii nostri ajung dupa doua ore de urcus pe culmea Caraimanului, sus de tot, pe Omul, unde Vaillant, cu gīndul la viitoarea Unire a Principatelor īn care credea, vrea sa īnfiga drapelul tricolor, dar din cauza vīntului puternic nu o va putea face.

Privelistea muntilor de aici de pe Omul, vazuti īntīia data de acest francez entuziast si de īnsotitorii lui, e mareata si Vaillant se straduie s-o descrie cīt mai plastic. "Zarim la stīnga costisele repezi si aurite ale Ardealului, spre miazazi se rotunjesc cocoasele roscate ale Gīrbovei; la dreapta, piscuri sterpe strapung norii, iar la picioarele noastre se casca prapastii īnfioratoare, din care izvorasc mii de colti, mai putin subtirei si īndesati ca sulitele unei falange, mai putin greoi si razletiti ca mormintele faraonilor, dar tot atīt de zvelti si numerosi ca sagetile repezite ale tuturor catedralelor gotice din Europa".

Bucuria acestor privelisti nu tine īnsa mult. O ceata groasa, de nu vezi la trei pasi calul care merge īnainte si un vīnt ce te doboara, īi hotarasc sa coboare prudent si repede. Cu un ocol fara voie, pīna la poalele Paduchiosului, o baie rece la picioare si o īntīlnire, cu strasnici cīini ciobanesti, iata-i ajunsi la stīna de pe Furnica si-apoi seara la opt, la manastirea Sinaia. Asa a fost pe Bucegi, īn cīteva zile capricioase de iulie, acum o suta douazeci si cinci de ani...

Dar Vaillant nu va fi singurul strain care va urca īn acele vremi īndepartate pe Bucegi. Celebrul alpinist englez Leslie Stephen unul din īntemeietorii Clubului alpin englez (1857) si cuceritor al Alpilor, īnsotit de Bryce, urca īn 1866 īn Carpati, pe Bucegi si Ceahlau, descriindu-i īn "The Playground of Europe" (1871).

Īntre timp īnsa, cei din Ardeal īncepusera urcusurile pe munti, cea mai buna dovada fiind cartea profesorului si parohului Yohann Michael Salzer din Medias, care tipareste īn 1860, la Sibiu, "Reisebilder aus Siebenburgen", impresii din Bucegi si Ceahlau, dupa Valeriu Puscariu cea dintīi carte documentata despre muntii nostri.

Curīnd vor īncepe si romānii sa urce crestele Bucegilor. Dintre aceste romantice ascensiuni ale īnceputului, istoria drumetiei noastre a pastrat, īntre altele, putine, evocarea excursiei pe Omul īn 1886, deci acum optzeci de ani, facuta de Ion Turcu din Zarnesti, īnsotit de un profesor brasovean si un tīnar din Tohan, student la Politehnica din Viena.

Impresiile acestei excursii si ale altora facute īntre anii 1885-1892, Ion Turcu le publica īn volumul, putin cunoscut, dar deosebit de pitoresc si pretios pentru īnceputurile turismului nostru, "Excursiuni pe muntii Ţarii Bīrsei si ai Fagarasului" (Brasov, 1896).

Īnca cu un an īnainte, īn 1885, Ion Turcu, ajuns la Pestera, vrea sa urce la Om, dar o ploaie rece si fara sfīrsit īl impiedica. Īn august 1886, timpul pare mai binevoitor. Cei trei excursionisti pleaca din Bran, prin Strunga, la schitul Ialomicioara. Dupa o noapte de odihna urca pe Cocora si dupa ce trec si de Stīna din Obīrsie petrec o noapte sub cer, la foc de jnepeni, o noapte rece pe care nu o vor uita niciodata.

A doua zi, īn zori, la cinci dimineata, pornesc mai departe, dincolo de izvoarele Ialomitei. Le iese īn īntīmpinare cu stelute de munte (flori-de-colt) un cioban din partile locului.

Lasīnd la dreapta Caraimanul, Costila si Valea Cerbului, ei ajung dupa doua ore de mers pe Om (2 507 m), cel mai īnalt vīrf al Bucegiului, cum spune Turcu, folosind vechea denumire si nu pe cea geografica.

Moment de larga si calma contemplare. Īn jur si departe, munti. Cu ocheanul de peste un metru, adus aici de cītiva membri brasoveni ai Societatii Carpatice Transilvane, ei privesc īn zare pīna īn Ţara Bīrsei, īn care se vad oamenii pe cīmp la seceris si pīna spre Zarnesti, unde disting casele.

Drumetii din Sinaia le dau sa citeasca ziare romānesti. Cineva povesteste legenda muntelui Omul. E simpla si plina de adevar, ca orice adīnca īntelepciune. Muntele nu poarta numele lui Manuil sau Manea, care se īngrijea de toti, de oameni si animale, de supararile si bolile acestora, ci ale Omului, ale Omeniei lui.

Ziua de august e senina si privelistile acestea de la doua mii cinci sute de metri vor ramīne pentru totdeauna dragi si neuitate. Asa cum vor deveni pentru orice turist care va urca vīrful Omul si crestele darnice īn privelisti ale Bucegilor.

Īntre primii cuceritori ai Bucegilor se cuvine sa amintim si oamenii de stiinta care, alaturi de drumetii visatori, au strīns date si au scris cele dintīi pagini despre Bucegi; geologul Murgoci, francezul Martonne, de la care a ramas denumirea de Alpii Transilvaniei data Fagarasilor, naturalistii Simionescu si Borza.

Dar mai presus de toti, legati pentru totdeauna de Bucegi, prin marea si statornica lor dragoste, ramīn cei trei īnaintasi ai turismului nostru: o scriitoare, Bucura Dumbrava, un inginer, Nestor Urechia si un pasionat de documente Mihai Haret. Fireste, ei nu au fost singurii - niciodata nu esti singur īn munte - dar sīnt cei mai patimasi si fideli.

Cu atīt mai frumoasa, mai sincera este dragostea Bucurei Dumbrava pentru muntii nostri, cu cīt ea nici n-a fost romānca. Drumurile facute īntīia oara de ea īn Bucegi, neuitata "Cartea muntilor", pīna si astazi una din cele mai sincere chemari spre natura si drumetie, ideea "Hanului Drumetilor" (asociatie turistica), īn parte īnteleasa īn acea vreme, romanul "Haiducii", inspirat din viata codrului si a luptei pentru libertate a lui Iancu Jianu - toate acestea fac din Bucura Dumbrava o īnaintasa nu numai romantica, ci si o dīrza combatanta pentru victoria drumetiei romānesti. Ea a urcat Alpii, dar natura romāneasca a Bucegilor si a Retezatului - lacul Bucura īi poarta cu nostalgie numele - muntii nostri i-au ramas mai dragi si lor le-a daruit toate gīndurile si dorurile ei.

Alaturi de ea, īn drumuri si nazuinti, a fost Nestor Urechia. Īnca din copilarie Bucegii īl vor ispiti cu formele si culorile, cu parfumurile si muzica lor si cīnd īn 1889 este numit inginer al soselei Cīmpina-Predeal, el īsi īncepe initierea de bucegist, de neobosit si īncercat turist, dar totodata de sincer si inspirat scriitor al muntilor, Javelle al nostru. Despre Nestor Urechia am amintit, cu pretuire, la literatura muntilor, dar el īsi are loc si aici, īn istoricul drumetiei romānesti. El face primele trasee mai grele si necunoscute din Bucegi si tot de la el, inginerul, ne-au ramas nu numai cartile despre Vraja si Robinsonii Bucegilor, ci si minutioase schite, asa cum apar Bucegii, mai ales de jos din Busteni.

Cel de-al treilea īndragostit al Bucegilor va fi Mihai Haret, membru al Societatii de geografie din Paris, al Clubului Alpin francez si italian, organizatorul si animatorul Turing Clubului Romān, de care se leaga īntreg turismul nostru modern. El va īnvata drumetia si dragostea de munte de la profesorul Nicolae Bogdan, un alt īnaintas al Bucegilor care nu trebuie uitat. M. Haret se va lega pentru toata viata de Bucegi si lor le va darui cele mai multe si mai frumoase din lucrarile lui: Masivul Bucegi, Pelesul, Pestera Ialomicioara, Casa Pestera. Pasiunea si munca sa creatoare vor fi continuate, dupa prea timpuria sa moarte, de Valeriu Puscariu, care īnsa ramīne legat de muntii Apuseni, pentru care are o legitima pasiune.

Victoria Bucegilor nu ar fi fost īnsa posibila numai cu acesti īndrazneti si pasionati oameni de munte. Mai erau necesare cabanele, casele de adapost cum li se spuneau la īnceput si asociatiile turistice, caci fara ele muntele ramīne numai al cītorva, numai al celor care vorbesc īntre ei despre el.

Cea mai veche asociatie carpatica din tara noastra dateaza din 1873. Ea functiona la Brasov, avea 1600 membri si voia sa fie un raspuns dat vremii cīnd īn Europa se īnfiintau an de an, īn toate tarile cu munti, cluburi alpine. Acum se marcheaza la noi īntīile drumuri de munte si se construiesc primele cabane: Negoiul (1881), Malaesti (1882), Casa Omul (1888).

Īn preajma anului 1900 apar cīteva asociatii turistice mai bine organizate: Societatea Carpatica din Sinaia (1895) si Societatea Turistilor Romāni (1903), care avea īntre initiatori un cerc mai larg de iubitori ai naturii: doctorul I. Cantacuzino, chimistul C. Istrati, geologul Munteanu Murgoci, matematicianul Traian Lalescu.

Din pacate īnsa, viata acestor atīt de necesare societati turistice a fost scurta: pīna īn 1910 Societatea Carpatica si pīna īn 1915 Societatea Turistilor Romāni. Asa cum n-a fost lunga nici existenta "Hanului Drumetilor" (1921-1926), pentru care a luptat atīt de mult Bucura Dumbrava si cei pe care ea avusese puterea sa-i convinga si sa-i entuziasmeze. Interesant este ca īn aceiasi ani, la Cluj, Emil Racovita, creatorul biospeologiei, pune bazele primei societati romānesti de turism din Ardeal "Fratia Munteana" (1921).

Īnfiintarea Turing Clubului Romān (1926) deschide epoca turismului organizat. Se vor naste apoi multe societati turistice, unele cu nume sugestive ("Hai la drum", "Dor deduca", "Romānia pitoreasca", A.D.M.I.R.), dar merite deosebite si o noua orientare spre alpinism revine Clubului Alpin Romān (1934). Dupa al II-lea razboi mondial, turismul si alpinismul au capatat pentru īntīia data la noi īn tara un caracter popular de masa: sectii turistice si alpine, cabane noi, cursuri de alpinism, concursuri, excursii īn tara si īn strainatate.

si astfel, calcīnd pe urmele īnaintasilor, putem face astazi ascensiunea istorica a Bucegilor, īn asteptarea cronicarului care va scrie cu īntelegere si pasiune īntreaga lor viata turistica de peste o suta de ani.

Excursiilor patriarhale de la īnceputul si jumatatea secolului al 19-lea (Vaillant, Salzer, Turcu), le-a urmat epoca drumetiei contemplative (Bucura, Urechia), apoi a turismului de munte organizat (Haret) si, īn sfīrsit, aceea a alpinismului, a adevaratilor cataratori si cuceritori ai muntelui: N. Dimitriu, N. Comanescu, E. Cristea, I. Coman, A. Irimia.

Alpinismul, la rīndul sau, a avut si el doua epoci: prima, a īnaintasilor, a deschizatorilor de drum si a doua, a marilor performante si īnvingatori.

Nu putem numi premiera turistica a Bucurei Dumbrava pe Valea Malinului premiera alpina. Asa cum nu facea alpinism Nestor Urechia care, īnca īnainte de 1907, traversa cu īndrazneala Valea Seaca, desigur fara corzi, pitoane si tehnica alpina. Īn tovarasia vīnatorilor de capre Gelepeanu si Butmaloiu, Urechia a urcat si alte vai īn Bucegi, īntre care si maiestuoasa Vale Alba, paradisul de mai tīrziu a alpinistilor nostri.

Īnainte de 1914, singurele ascensiuni care ar putea fi numite alpinism au fost cele facute de Rosetti Solescu (īntre care si Acele Morarului), totodata un īnaintas al schiului si autorul primului manual romānesc de schi, publicat īn 1921.

Dupa tentativele īndraznete dar nesemnificative dintre anii 1920-1930, alpinismul de stīnca, ascensiunile de iarna si marile traversari iau avīnt dupa 1930. Īntīia escaladare a peretului nord-estic din Negoiul se face īn 1938. Dar īnca mai īnainte fusese asaltat peretele de sute de metri al Galbenelelor, īn Costila.

Īn 1933 apare revista alpina "Buletinul Alpin Romān" si pe Costila si Piatra Craiului se tin primele cursuri de alpinism (1938, 1939), alpinistii nostri realizīnd īn acesti ani unsprezece premiere de gradul V.

Īntīia mare traversare de iarna a Fagarasilor este isprava a doi campioni de schi si a unui īncercat alpinist: Ion Cojocaru, Gyuri Covaci, Dan Popescu. Ei strabat cu curaj cei 10 km ai crestelor amenintate de cornisa si avalansa, īn aprilie 1939, de la Sīmbata la Vistea.

Fireste, pīna la traversarile de iarna de 80-100 km ale Retezatului, Fagarasilor si Bucegilor, realizate de alpinistii de la Armata si Dinamo (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Teodor Hurbean, Nicolae Jitaru) īn 25-30 de zile de mari eforturi si riscuri e drum lung, dar alpinismul nostru l-a facut perseverent si dīrz.

Au trebuit sa treaca patru decenii de alpinism romānesc si aproape doua secole de la ascensiunea lui Jacques Balmat, pentru ca trei alpinisti romāni - Gh. Udrea, Ion Dobre, Alex. Stanescu - sa urce la 4180 m, pe cel mai īnalt munte al Europei, Mont Blanc (august 1957) si doi soti, fizicieni atomisti, lucrīnd īn Uniunea Sovietica, la Dubna, sotii Ciulii, sa escaladeze unul din cele mai īnalte piscuri din Pamir, Vīrful Lenin, īnalt de 7 134 m (august 1961).

Dar sa revenim la Bucegi... Asa cum vastul masiv din Alpi ramīne paradisul alpinistilor europeni, iar Caucazul al cataratorilor sovietici, tot astfel Bucegii īnseamna pentru noi alpinism si mari trasee alpine.

De ce nu Fagarasii, Retezatul, Piatra Craiului? Mai īntīi fiindca Bucegii sīnt mai aproape, mai accesibili, mai cunoscuti; dar īn acelasi timp, greu de escaladat, bogati īn pereti.

Urmariti numai cu ochii deschisi sau cu un binoclu peretele de trei sute de metri din muntele Costilei. Aici sīnt marile ispite, cu nume la fel de īmbietoare: Fisura Grotelor, Traseul celor trei surplombe, Furcile, Hornul Coamei. Aici numele cataratorilor s-a legat pentru totdeauna de stīnca si de victoria asupra ei: Umarul lui Coman, Umarul lui Rosculet.

Asa cum am īnvatat la scoala si poate sa v-o spuna orice scolar silitor, cele mai īnalte vīrfuri din tara noastra sīnt Moldoveanul (2 543 m) si Negoiul (2 535 m). Dar cea mai grea īncercare si cea mai frumoasa izbīnda asupra muntelui, la noi, ramīne pentru totdeauna Fisura Albastra.

Fiecare masiv si-a avut necuceritele sale piscuri: Alpii - Matterhornul, Figerul, Grandes Jorasses, Dolomitii - Cima Grande di Lavaredo, Caucazul - Elbrusul, Cordilierii - Aconcagua, Himalaya - Everestul. Iar Bucegii - acest traseu de o diabolica dificultate - Fisura Albastra.

Din tren, din gara Busteni, Fisura Albastra pare un jgheab negru īn stīnca nu totdeauna scaldata īn soare. Ai spune, loc pentru vulturi sau zapezi de primavara, pentru ploi si vīnt, pentru nopti īntunecoase si reci.

Dar omul iscoditor si neīnfricat a gīndit ca aceasta trecere spre cer prin imposibil īi e sortita lui. si iata-l luptīnd zile si nopti cu stīnca si cu gravitatia, cu timpul si cu el īnsusi. Nu multe sīnt, īn istoria cuceririlor alpine romānesti, povesti atīt de pasionante ca aceasta a Fisurii Albastre. S-o ascultam...

Traseul a fost descoperit de ochiul īncercat si neobosit al celui mai vīrstnic dintre alpinistii nostri, Guido Rey al nostru, Emilian Cristea. Aceasta īn vara anului 1945.

De jos, din Valea Alba si de la baza, traseul nu parea sa aiba dificultati de neīnvins. Fireste, un traseu greu, dar nu imposibil. Asa par de altfel toate lucrurile grele īn viata: simple, cu atīt mai simple, cu cīt se dovedesc mai tīrziu de complicate si de nedezlegat.

Cine ar fi gīndit atunci, īn primele tentative de cunoastere si parcurgere a acestui traseu care va deveni redutabila si vestita Fisura Albastra, ca vor trebui pentru cucerirea ei 44 de escalade, 100 de zile, din care 23 de nopti īn perete, 300 de pitoane si 300 m de coarda ? Iar īn ani, nu mai putin de sapte, sapte ani de īncercari si sperante.

De ce este atīt de inospitaliera si inaccesibila Fisura Albastra ? Pentru ca escaladarea pe pereti nu se poate face, din lipsa fisurilor, decīt cu dificile traversari. Sīnt apoi portiuni īntregi de gresie sfarīmicioasa īn care ciocanul cauta zadarnic loc pitoanelor. Īn sfīrsit, pentru surplombele adesea parca de netrecut ale partii superioare a traseului si pentru īntreaga lungime, varietate si dificultate a Fisurii, care cere deopotriva si īn tot timpul tehnica, īncordare, curaj.

Numai o īndrazneala vecina cu uitarea de sine, o īndemīnare īn care pīna si vīrful degetelor si picioarelor sīnt hotarītoare, si o rezistenta aproape neomeneasca pot īnvinge acest culoar īnrudit prin īncapatīnare si rautate cu cele din Mont Blanc, Dolomiti sau Caucaz.

Tot īncercīnd mereu, pe vreme buna si rea, īn zile lungi de vara si īnserari repezi de toamna, au trecut lunile, anii. Ca un melc care īsi poarta īncet dar sigur cochilia si frunza de dud gasita īn drum, alpinistul a cīstigat metru cu metru zidul rece, neprimitor, fara nici un sprijin de care acum īl leaga, mai presus de viata, dorinta de a-l stapīni.

Au fost clipe īnfiorator de grele, acolo sus, īn vecinatatea norilor si a furtunii. Urcusuri care-ti fura respiratia, hornuri prin care te strecori hoteste, aproape sugrumīndu-te, echilibru imponderabil īn flexorii degetelor.

Zile cīnd un semn al corzii, dupa minute nesfīrsite de asteptare, īnsemna īnca un pas īnainte. O lupta de centimetri, de paianjen care-si tese pīnza, sau de furnica purtīndu-si stoic firul de grīu sau farīmitura de pīine.

Zile īn care de sus cad peste tine pietre nevazute, īn care gura uscata de sete de peste douasprezece ore asteapta un picur de apa sau dimpotriva zile īn care ploaia strecurata prin horn se cerne la nesfīrsit pe līnga tine, pe tine, prin tine, īncīt ai senzatia unei plante acvatice sau a unui dus.

si noptile... noptile acelea de veghe, de frig sau dura trezire, ancorat pe jumatate de metru patrat, suspendat la sute de metri deasupra prapastiilor, cu stelele cerului sclipind deasupra ta si cu stelele caselor de pe Valea Prahovei sub picioarele tale, stingīndu-se īn zori una cīte una, asemenea orelor de asteptare īnaintea unui atac pe front. Omul si muntele, omul si natura. Lupta de secole pentru o īmprietenire de ore si zile !...

si iata ca īntr-un august 1952, īn al saptelea an de īncercari si sperante, Fisura Albastra a fost īnvinsa si omul a urcat biruitor prin ea, pīna pe creasta muntelui Costila, la cerul albastru, care din cīnd īn cīnd se zarea īn popasuri si care, tel si speranta, a dat numele acestei īncercari de ani de zile: Fisura Albastra !

A fost cea din urma īnfruntare a muntelui. Cinci zile de atac dezlantuit si dornic de victorie, īn care coarda si prietenia au īnvins imposibilul. Ca orice stradanie īndelunga, si aceasta nazuinta si lupta s-au soldat cu victorie. si omul s-a dovedit īnca o data mai tare ca natura si ca el īnsusi !

Va trebui neaparat povestita īntr-o zi aceasta cucerire de Matterhorn a Fisurii Albastre. Sfatosul Emilian Cristea si tinerii lui īnsotitori vor intra astfel, fara pitoane si carabiniere, īn literatura si istoria muntelui.

Peste un an, īn 1953, si apoi pīna īn 1955, deci timp de trei ani, alti alpinisti, din noua generatie, prieteni de schi pe Valea Alba - Alex. Floricioiu cap de coarda, Norbert Hiemesch si Roland Velkens secunzi - asalteaza din nou Fisura Albastra, de asta data pe directisima. A fost o noua lupta acerba cu stīnca si viclesugurile ei. Pentru a o īnvinge au trebuit 80 de ore de lucru efertiv, cinci nopti dormite īn perete, trecerea extrem de dificila a celor trei surplombe si, am spune, fara exagerare, eroica traversare īn scarite a tavanului de zece metri, adevarata punte de trecere a diavolului.

S-au folosit pe traseu patru bivuacari, nici una prea placuta, corzi de patruzeci de metri, lucru acrobatic de mare īndemīnare, finete si curaj la sapte sute de metri deasupra firului vaii, un curaj care ar speria pīna si pe aviatorii sau parasutistii cei mai īndrazneti.

Astfel a fost īnvinsa pentru a doua oara, īn iulie 1955, Fisura Albastra, cea mai dificila escalada a muntilor nostri.

De atunci putini, foarte putini - īntre altii Hurbean si Jitaru īn 1957 - au mai īndraznit sa iasa spre creasta si cer prin Fisura Albastra.

Pentru toti īndragostitii de alpinism Fisura Albastra ramīne un simbol, o invitatie la īndrazneala si virtuozitate alpina. Pentru noi ceilalti, īndragostiti doar romantic de munte, dovada iscusintei omenesti si a victoriei omului asupra naturii.

Īn antichitate, muntii erau stapīniti de legende si duhuri, de ciclopi, cerberi si stapīnitor ai iadului. Nimeni nu dorea nici sa-i cunoasca, nici sa-i urce sau sa-i cerceteze.

Pe atunci, Alpii au fost, ca si astazi, cei mai īnalti munti ai Europei, īn stapīnirea romanilor. Dar nici grecii, cei mai neastīmparati si curiosi dintre antici, nu au stiut multa vreme ceva despre ei.

Herodot (sec.V ī.e.n.) īi ignora, iar atunci cīnd īntīmplator aminteste de numele lor, īi confunda cu un oarecare afluent dunarean. Se stia totusi vag de un lant de munti īn nordul Mediteranei, dar nimeni nu-i vazuse si nu scrisese despre ei.

Iata īnsa ca dupa cucerirea īn anul 222 ī.e.n. de catre romani a orasului celtic Como si a Helvetiei, urmeaza nebuneasca si ingenioasa trecere a Alpilor de catre Hanibal, cu tauri purtīnd īn coarne somoioage aprinse de paie, ca sa īnspaimīnte pe dusman (132 ī.e.n.).

Primul istoric si geograf care scrie despre Alpi din vazute este grecul Polibiu (130 ī.e.n.). Pentru īntīia data īn istoria Alpilor cineva īsi da seama de maretia lor, de īnaltimea si de vasta lor īntindere, de la Marsilia la Adriatica.

Daca muntii Greciei pot fi urcati īntr-o zi, scrie Polibiu, atunci pentru Alpi sīnt necesare cel putin cinci. Tot el este primul care indica patru din drumurile Alpilor.

Sa le urmarim pe harta:

- din Riviera prin Liguria peste lacurile Alpilor īn hornul Teuda sau Col d'Argenteuil;

- drumul muntelui Cenis, micul St. Bernard (drumul lui Hanibal);

- drumul marelui St. Bernard;

- trecatoarea Rhaetia.

Dintre lacurile Alpilor, Polibiu cunoaste Garda, Como si Magiore, dintre ape aminteste Ronul, dar despre frumusetea si maretia piscurilor nu spune nimic. Fireste, ele ar fi trebuit urcate, ori acum doua mii de ani aceasta ar fi īnsemnat, spuneau toti, nebunie si moarte.

Numele de Alpi vine de la cuvīntul celtic alp, care īnseamna īnaltime. Poate ca tot din el s-a format si cuvīntul latin alb, albie, cu īntelesul de alb, creste, piscuri albe.

Cīnd s-au nascut Alpii si cum arata ei, ce lungime si īnaltime au, sīnt desigur īntrebari pentru geografi si geologi; dar pentru noi, dornici sa stim cīt mai mult, va fi interesant sa aflam cīte ceva.

Alpii apartin sistemului care īi poarta numele - sistemul alpin - care cuprinde de asemenea muntii Pirinei, Carpati, Balcani, Caucaz si chiar īndepartatii munti ai Himalayei. Actul lor de nastere poarta aceeasi data: era tertiara, 19 milioane de ani! Le-am ura ani multi, viata lunga, daca n-am sti ca muntii, asemenea oamenilor, cu cīt pasesc īn timp, cu atīt se apropie mai mult de moarte.

Alpii, modesti, nu au nici lungimea Cordilierilor. (8000 km), nici īnaltimea Himalayei (8848 m). Ei se īntind pe o distanta de 1100 km lungime si 260 km latime, legīnd patru tari, care de fapt au si dat pe cei dintīi pasionati si īndrazneti alpinisti ai lumii: Franta, Italia, Austria, Elvetia.

Din amfiteatrele marete si salbatice ale Alpilor - scria īn cartea sa despre munti Michelet - pornesc spre patru mari europene patru mari fluvii: Po, Ronul, Rinul si Innul. Alpii - cetate de apa a Europei, inima ei, a fecunditatii si viitorului ei. Marea circulatie a atmosferei - vīnturi, nori, ploaie, zapezi - īsi are sediul īn Alpi.

Cei mai īnalti munti ai Europei sīnt īn Alpi. Pentru cucerirea lor se dau de peste doua sute de ani lupte neīncetate, care īnca si azi cer jertfe grele. Natura a ramas stapīna acolo sus, desi īnvinsa, asa cum odinioara īn istorie civilizatia greaca a ramas īnvingatoare, desi Grecia a fost supusa de romani. Primele carti despre Alpi au aparut la scurt timp de la inventia tiparului, dar nu se stie īn ce masura ele sīnt cu adevarat inspirate de cunoasterea profunda a muntilor. ,,De prima acvera Alpina Rhaetia", a lui Aegidius Tschudi (1538), pare sa fie īntr-adevar īntīia lucrare despre Alpi.

Asa cum "De montium admiratione" (1541) de Konrad Gesner si .,De Alpibus commentarius" (1574) a lui Josias Simmler sīnt īntīile omagii aduse de calatori frumusetii muntilor, iar "Die Alpen" (1729) primul mare poem al literaturii alpine, scris de medicul poet AIbrecht Haller.

Etape marcheaza cartea lui Jean Jacques Rousseau "La nouvelle Heloise" (1761), care de^cchide romanticilor o lume noua de inspiratii, de idei, cartile lui De Saussure (1779), Edward Whymper (1871), W. Coolidge (1908) si Guido Rey (1903), care īntre multi altii aduc pentru īntīia oara Alpilor darul adevaratilor alpinisti, al neīnfricatilor cataratori.

Dar mai presus de carti, desi ele ramīn sa īnfrunte timpul, sīnt faptele cuceritorilor Alpilor, epopeea luptelor pentru marile īnaltimi. Lupte pe care istoria nu le aminteste nicaieri, dar care depasesc īn semnificatii si rod razboaiele punice si elenica, napoleoniene sau franco-germane, pe care omenirea ar fi fost fericita sa nu le fi trait.

Sīntem ispititi sa īmpartim istoria alpinismului - caci īn fond Alpii au īnsemnat īnceputul - īn trei epoci:

- epoca romantica 1786-1857

- epoca clasica 1857-1921

- epoca eroica 1920 pīna astazi.

Ce īnsemnatate au anii care marcheaza aceste trei perioade ?

1786 - cucerirea Mont Blanc-ului. 1857 - constituirea primului club alpin din lume. 1921 - īnceputul marilor escalade īn Alpi si a marilor expeditii īn Himalaya.

Alpinismul se naste cu īntīia ascensiune pe Mont Blanc, dar aceasta glorioasa premiera este precedata de alte numeroase tentative, nu cu ideea de a cuceri piscul, ci din placerea de a urca cīt mai sus si curiozitatea de a strabate drumuri necunoscute īnca.

Īn 1730 pastorul Severhand urca la 2932 m, iar īn 1784 parintele Clement atinge - se spune, desi pare de necrezut - Dents du Midi (3261 m), īnca īnainte, īn 1762, sīnt urcati īn Alpii austrieci Grossglockner (3 798 m) si Ankogel (3 263 m). Dar īntīia si cea mai semnificativa biruinta a omului asupra muntilor, simbolizata de Alpi, ramīne cucerirea Mont Blancului. Sa urmarim istoria acestei prime ascensiuni.

Īn Alpi, pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, s-a zvonit ca muntii, sus de tot, dincolo de neguri, sīnt plini de diamante. Pesterile īncep sa fie cercetate, sapate, scormonite. Īn 1784 oamenii vorbesc ca un ghid ar fi adus de pe vīrf 300 kg de mari cristale transparente, rubinii, care īi facura pe toti sa-si piarda capul...

Un Balmat, din vestita familie de ghizi, urca īndraznet mai sus ca oricine. Dar afara de o furtuna īngrozitoare nu mai gasi nimic. Īn schimb, īn locul bogatiilor, este gasit drumul spre Mont Blanc. 6 august 1786 devine o data istorica, iar Jacques Balmat din Chamonix īntīiul cuceritor al Alpilor

Jacques Balmat, īn vīrsta de 25 de ani, era de o dīrzenie putin obisnuita, īnainte de a gasi adevaratul drum spre vīrf, el īncercase sa ajunga ne Mont Blanc traversīnd ghetarul Uriasului si-apoi ghetarul Miage.

Dar de fiecare data prapastiile Muntelui blestemat si ale lui Dorne du Gofiter īi īmpiedica accesul sore pisc. Norocul aiuta īnsa pe īndrazneti. O noapte petrecuta fara voie īn Marele Platou īl face sa observe mai bine īn zori drumul mult cautat. Comunica la coborīre doctorului de tara Paccard cele observate si iata-i la 7 august 1786 pe acesti doi energici si curajosi oameni de munte pornind sa cucereasca Mont Blanc-ul.

Ei urca pe versantul de nord, cel accesibil. A doua zi, la patru dimineata, trec ghetarul. Sīnt vazuti ultima oara īnainte de a dispare īn Marele Platou. O mare tacere si neliniste fac ziua parca nesfīrsita. Dar la aproape sase si jumatate seara, doua minuscule puncte negre apar īn strigatele emotionate ale celor de jos. Stīncile Rosii fusesera īnvinse si Mont Blancul cucerit. Pentru īntīia data de la īnceputul lumii.

Chiar a doua zi, de Saussure, care de douazeci si sapte de ani viseaza cu pictorul Marc Theodore Bourrit sa ajunga pe vīrf, vrea sa plece pe urmele lor. Īnsa ploaia si zapada īl īmpiedica s-o faca. Abia peste un an, īn august 1787, H.B. de Saussure, īnsotit de J. Balmat si de aproape douazeci de oameni īnarmati cu prajini lungi si scari pentru trecerea crevaselor, īsi va īndeplini visul de un sfert de secol. si astfel intra īn istoria alpinismului, a cuceririi Mont Blanc-ului, primii trei oameni din lume: ghidul cautator de comori Jacques Balmat, doctorul de tara Paccard, amīndoi din Chamonix si genovezul de Saussure.

Desi īn tinuta speciala si cerīnd eforturi de rezistenta si īndemīnare neobisnuite, deci alpiniste, totusi īntīile ascensiuni īn Alpi ne apar, peste ani, romantice si le consideram astfel, asa cum cele de dupa 1850 vor fi clasice prin tehnica si grad de dificultate, iar cele de dupa 1920 eroice prin nebuneasca lor temeritate si prin tributul de vieti pe care l-au dat, nu totdeauna cu judecata, dar din toata inima si dragostea de munte de care numai alpinistii sīnt capabili.

Dar sa pasim īn istorie. Sa ne strecuram prin hornuri si sa planam aerian peste prapastii si timp:

Mont Blanc 4810 m Franta J. Balmat 8.8.1786 Elvetia M. Paccard

Monte Rosa 4638 m Elvetia Fratii Smythe 31.7.1855 Italia

Matterhorn 4482 m Elvetia Whymper-Douglas 14.7.1865 Italia Hudson-Hadow

Finsterarhorn 4275 m Elvetia Rudolf Mayer 16.8.1812 īnsotit de ghizi

Jungfrau 4158 m Elvetia Fratii Meyer 1811

Grossglockner 3798 m Austria Fratii Klotz 28.7.1800

Cum sa nu numim romantica o astfel de epoca īn care, cum vedeti, alpinistii sīnt legati adesea nu numai de coarda alpina, ci si de rudenie, frati de sīnge si frati īn dragostea de munte.

Cine credeti ca sīnt creatorii primului club alpin din lume ? Curios, desi ei nu au munti mari, iar Londra de cīnd se stie se pierde īn ceturi, englezii, chemati de noua pasiune a secolului, īnfiinteaza Īn 1857 Clubul Alpin Englez. Whymper devine cuceritorul Matterhornului (1865), iar peste un secol, īn 1953, expeditia engleza condusa de Hunt va īnvinge, dupa decenii de īncapatīnare a muntelui si grele jertfe omenesti, Everestul.

Aceasta jumatate a secolului al XIX-lea se caracterizeaza prin contradictii sociale si noi pasiuni. Se pare ca dragostea de munte este una dintre ele. Sīnt anii īn care Victor Hugo, Theophile Gautier, Alexandre Dumas, George Sand, Louis Pasteur se īndreapta cu totii spre munte, spre Alpi si Mont Blanc, fie din curiozitate, fie din dorinta sincera de a-l cunoaste si iubi.

Nu exista īnceput īndraznet fara grele īncercari si jertfe. Legenda lui Icar nu este numai legenda, ci si simbol. Una din dramele īnca si astazi neuitate, a cuceririi Alpilor, este ascensiunea pe Matterhorn (4482 m) a lui Whymper. Piscul este cucerit, dar, la īnapoiere, unul din cei sase membri ai expeditiei lunecīnd pe povīrnis si coarda rupīndu-se tīraste dupa el īn abis īnca trei oameni. Un pret prea sīngeros pentru o victorie asupra muntelui. Astazi, aceasta īntīmplare de acum un secol nu mai tulbura atīt; dar ea va aminti totdeauna īnceputurile īndraznete si eroice ale alpinismului.

Īnfiintarea primului club alpin stīrneste o avalansa de initiative, aproape fiecare tara europeana cu munti creīndu-si clubul sau de alpinism sau turism: 1857 - Clubul Alpin Englez, 1862 - Clubul Alpin Austriac, 1863 - Cubul Alpin Elvetian, 1863 - Clubul Alpin Italian, 1868 - Clubul Alpin Norvegian, 1874 - Clubul Alpin Francez.

Īntīia curiozitate a acestor date de nastere este, cum s-au mai spus, timpuria si bizara constituire a Clubului Alpin Englez, iar a doua, tīrzia organizare a Clubului Alpin Francez, la aproape un secol de la prima si victorioasa ascensiune a Mont Blanc-ului.

Asadar, anul 1857 īnseamna īnceputul epocii clasice a alpinismului, iar ofensiva asupra celorlalte mari piscuri din Alpi si Dolomiti continua, dīnd roade. Schwarzenstein este cucerit īn 1852; Monch (4 105 m) īn 1857; Eigenil (3 975 m) īn 1858, iar Marmelada di Rocca (3 342 m) īn 1861.

Īntre anii 1878 si 1900 īncep īncercarile īncununate de succes ale cuceririlor celor mai dificile si periculoase piscuri din Mont Blanc - dupa cīt se pare pasiunea englezilor, care devine si va ramīne peste ani paradisul european al marilor alpinisti: 1878, Aiguille de Dru (C.T. Dent), 1881, Aiguille de Grepon (Mummery), 1882, Dent du Geant (Sella. W. W. Graham), 1885, Aiguille Blanche (H. Seymour King), 1893, Dent du Requin (Mummery).

Dar omul, mereu iscoditor si cutezator, a mai scornit o idee: cucerirea muntilor iarna! Īncepe asadar o noua si īnversunata lupta: strabaterea for pe zapezi, cu schiurile si escaladarea peretilor de gheata cu piolete speciale si coltari. Fratii Otto si Emil Zsigmondy publica īntīiul manual alpin al lumii "Die Gefahren der Alpen" (1886), iar Mathias Zdarski inventeaza slalomul, cortul care īi poarta numele, si scrie prima carte, de tehnica a schiului alpin (1897).

Omul care urca pentru prima oara pe schiuri dincolo de 3 000 m īnaltime este Wilhelm Paulcke. Aceasta se īntīmpla in 1896 pe Oberalpstock (3 330 m), iar peste un an, tot el, īnsotit de īnca patru curajosi alpinisti si schiori, traverseaza Oberlandul Bornei de la Guttanen la Belalp. Amintim ca recordul de īnaltime cu schiurile apartine si astazi englezului Franck Smythe, care īn ascensiunea Jongsang Peak-ului (7 495 m), realizata de expeditia Dyhrenfuhrt īn anul 1930, a urcat pīna la 7160 m !

Istoria alpinismului pastreaza cu emotie si mīndrie amintirea celor dintīi ascensiuni de iarna, pe jos sau cu schiurile. Cine a urcat iarna numai ca sa se plimbe sau sa priveasca din īnaltimi departarile, undeva la doua mii de metri, va īntelege desigur mai usor ce īnseamna aceste traversari, uneori de zile, pe creasta amenintata la fiecare pas de cornise care se desprind, de ceata care te tine necrutator pe loc, de furtuni de zapada si de inevitabilele avalanse.

Īntīia ascensiune de iarna a Mont Blanc-ului a fost facuta de doi ghizi si un porteur (Jean Charlet, Silvain Gouttet, Michel Balmat), la aproape o suta de ani de la īntīia ascensiune celebra, a celuilalt Balmat. Aceasta s-a īntīmplat īn 31 ianuarie 1876 cu prilejul conducerii spre vīrf a alpiniste engleze Isabela Stratton.

Iata muntii si anii cīnd au fost asaltati si īnvinsi īn timpul iernii, pe jos si cu schiurile. Sīnt performante care, realizate īnca īnainte de 1910, apar de-a dreptul uimitoare.

Pe jos Cu schiurile

Jungfrom 4158 m   1874 1902

Grossglockner 3 798 m 1875 1909

Mont Blanc 4810 m 1876 1904

Ortler 3 899 m 1880 1909

Marmelada di Rocca 3 342 m īn 1884 1910

Finsterarhorn 4275 m 1887 1901

O traversare de iarna aproape nebuneasca a masivului Mont Blanc s-a facut pe jos īn 1887 si abia īn 1924 pe schiuri. Exceptionala ramīne desigur si tentativa reusita a Lt. A. Chevalier, care īn 1937 strabate Alpii pe schiuri de la Chamonix la Zermatt.

Am numit epoca contemporana a cuceririi Alpilor epoca eroica. De ce eroica ? Mai īntīi fiindca dragostea de munte, de ascensiuni noi devine pasiune, patima, chiar exaltare. Apoi, fiindca nu mai e vorba acum atīt de trasee dificile, cīt de trasee de cea mai mare dificultate, pīna la gradul V B si mai mult, si īn cele mai grele conditii. Īn sfīrsit, pentru ca aceste īncercari care turistului simplu, īndragostitului de drumetie īi par adevarate īncercari de sinucidere, se fac foarte adeseori de unul singur, īnfruntīnd toate neprevazuturile, dintre care ultimul este... moartea.

Acestui alpinism, pe care Emilio Comici l-a numit "Alpinismo eroico", alpinistii īi ramīn statornici, fideli pīna la urma. Ca si īn literatura si arta, ca si īn pasiunea pentru tehnica si stiinta, alpinismul te cere īntreg si te rasplateste dupa cīt i te darui.

Alpinismul nu este numai o pendulare pe stīnci, o strecurare dibace printre hornuri spre azur si victorie, o lupta lucida īntre viata si moarte cu muntele, anotimpurile si neprevazutul. El ramīne pentru cei care-l iubesc si cred īn aceasta chemare, mai puternica decīt instinctul de conservare, o scoala mai curajoasa decīt cea mai dīrza scoala a vietii, un sens si o menire mai presus de micile noastre idealuri pamīntene.

Achille Ratti, profesor si preot īn tinerete, mai tīrziu Papa Pius XI, a urcat Monte Rosa, Cervin, Mont Blanc si a fost unul din prietenii de ascensiuni ai marelui Guido Rey,

Regele Albert al Belgiei a fost un catarator pasionat, de mare īndrazneala si talent. El piere anonim, ca orice om al muntelui si nu ca un rege, īntr-o escalada.

Heinrich Klier, doctor īn filozofie si scriitor (īntre alte carti, romanul tradus īn mai multe limbi "Vara minunata"), escaladeaza 26 de piscuri īn Alpi, are cīteva premiere dificile si se poate mīndri cu un 6 000 m si mai multi 5 000 m īn Cordilieri.

Jean Arland, unul din membrii expeditiei franceze īn Himalaya din 1936, era un foarte priceput alpinist si medic si toate gīndurile lui erau īnchinate muntelui. Muntele l-a luat la el, īn tovarasia sa eterna, īntr-o īntīmplare neprevazuta, īn anul 1938.

Cine nu a auzit de Guido Rey, īnvingatorul atītor piscuri din Mont Blanc si Dolomiti, autorul neuitatei carti, actuala īnca si azi si īntotdeauna, "Alpinismo acrobatice", de G. Gervasutti, care īmpreuna cu R. Chabod realizeaza īn 1934 premiera Tacul-ului (4249 m, gradul V B) īn Mont Blanc, de Emilio Comici care ne-a lasat nu numai īndraznetele sale premiere īn Alpi (īntre acestea peretele de nord al lui Cima Grande di Lavaredo īn 1933, cu fratii Dimal), ci si emotionanta sa confesiune "Alpinismo eroico", carte de capatīi a tuturor celor care se īnfratesc cu stīnca.

Sau de Gabriele Boccalatte, care dupa ce cucerise, īn premiera, pe Mont Blanc, peretele de sud al Piscu'ui Negru, peretele de sud-est al Piscului Alb si contraforturile nord-estice din Tacul, plateste aceasta cutezanta si biruinta cu viata, cazīnd īntr-o zi de august īn peretele sudic al lui Aiguille de Triolet.

Dar sa nu-i deplīngem. Primele jertfe s-au ivit īnca de la īnceputurile luptei pentru Alpi. Jacques Filmat, cuceritorul din 1786, va fi īnghitit de ghetari īn 1834, dupa ce, cu putin īnainte, īn 1820, familia Balmat a mai platit muntelui un tribut, pe Pierre.

Dupa Mummery, care a fost, dupa cum singur marturiseste īn cartea sa "Ascensiunile mele īn Alpi si Caucaz", unul din marii īndragostiti ai acestor munti si īndeosebi ai piscurilor din Mont Blanc (Aiguille de Grands Charmoz si Aiguille de Grepon 1881, Dant du Requin 1893) si rare se pierde, undeva departe īn tinutul Nanga Parbat īn 1895, se pare ca alpinistii englezi nu au mai asaltat Alpii cu pasiunea romanticelor īnceputuri. Ei īncep sa se īndrepte spre Asia, unde din 1890 vor asalta cu forte mereu sporite si materiale tot mai perfectionate Everestul si celelalte necucerite piscuri de 7-8 000 m din Karakorum si Himalaya.

Francezii si elvetienii īn schimb au ramas mai departe legati de Alpi, munti īnalti care-i despart ca granita, dar īi unesc īn pasiune si īn lupta cu īnaltimile. Marcel Kurz, Raymond Lambert dintre elvetieni si Maurice Herzog, Louis Lachenal, Gaston Rebuffat, Lionel Terray dintre francezi, iata numai cīteva din numele glorioase ale acestei epoci. Dar si ei vor trada pīna la urma frumusetea si maretia Alpilor, dantela lor de stīnci si hornuri, pentru a se lupta īn Cordilieri sau Himalaya cu vasta, salbatica īntindere de zapezi si gheturi si cu peretii prapastiosi de mii de metri adīncime, atītea mii cīt īntreg muntele Mont Blanc. Ca si īn dragoste, ca si īn viata, o pasiune mai noua si mai mare copleseste pe cea veche. Mai staruie nostalgic amintirile, dar gīndurile, toate, si fapta, actiunea ramīn ale noii chemari, ale pasiunii celei mari.

Sa mai ramīnem o clipa pe muntii care au nascut alpinismul, pe muntii Alpi. Sa-i urcam din cele patru tari care-i cauta īnaltimile, sa escaladam cei mai īnalti pereti si sa urcam pe vīrfurile lor cel mai greu de cucerit. Sa īnvingem din nou Alpii, pentru a treia oara. Īntīia data au facut-o Rhizii si visatorii, a doua oara alpinistii de mare īndrazneala si tehnica, iar acum cei care le descopera dificultati inaccesibile, dar care si ele pot fi īnvinse.

Grandes Jorasses (4 208 m) are pereti de 1 200 si 1 800 m, cei mai grandiosi pereti ai Alpilor. Foarte putine trasee duc spre vīrf si toate sīnt de cel mai īnalt grad de dificultate, V B, si poate chiar mai mult. Escaladarea acestor pereti, de cīnd exista muntele, nu s-a facut de mai mult de douazeci de ori.

Ultima, nebuneasca, aproape sinucigasa ascensiune a acestui munte s-a facut recent, īn februarie 1963, cīnd alpinistii italieni Walter Bonatti si Cosimo Zapelli reusesc īn nedumerirea generala premiera imposibilului: ascensiunea versantului nordic Grandes Jorasses prin pintenul Walker, pe timp de iarna. Ei au petrecut sase zile si sase nopti īn perete, pe un vīnt ce atingea o suta de kilometri si la o temperatura de -30°. Īntreaga lume a urmarit speriata, prin presa si radio, aceasta aventura īn infern. Dar pīna la urma vointa si īndrazneala omeneasca au īnvins din nou, ca īn atītea rīnduri, si imposibilul a devenit posibil. Ascensiunea s-a terminat, desi desfasurata īn conditii neīnchipuit de grele, cu o zi mai devreme fata de cum īsi propusesera alpinistii, dar au fost clipe care puteau transforma fiecare zi īn ultima. Grandes Jorasses a fost īnvins. El a trebuit sa se plece īnca o data īn fata dīrzeniei omului.

Un alt traseu de maxima dificultate, dar si de neasemuita frumusete este escaladarea peretelui de vest al lui Petit Dru, īnalt de 1100 m. Considerat īn prezent ca cel mai dificil traseu -īnclinatia medie a peretului este de 80°-82° - el īi obliga pe alpinisti sa foloseasca pe o portiune de aproape doua sute de metri prize artificiale. Acest perete a fost urcat pentru īntīia data abia īn 1952 de o echipa de alpinisti francezi condusa de Mangnone, dupa un asalt de opt zile, si pīna acum n-a fost parcurs decīt de cinci ori.

Matterhornul, pentru a carui glorie au luptat acum un secol Ed. Whymper si Antoine Carrel, a stīrnit si īn timpurile noastre ispite. Peretele nordic al acestui munte, perete de 1100 m, este unul din cele mai dificile trasee din Alpi, apreciat ca avīnd gradul V B si mai mult (VI B). El a fost urcat la 1 august 1931 de germanii Toni si Franz Schmidt.

Traversarea vīrfului Grepon, īnalt de 3 489 m, este de asemenea unul din traseele de mare dificultate. Suita de obstacole neprevazute, greu de trecut fara o tehnica desavīrsita si curaj, fac din Grepon o proba a maestrilor. Escaladarea se face pe īntreg parcursul la verticala absoluta sau surplombanta. Ascensiunea e si mai dificila cīnd se face pe peretele dinspre Marea de Gheata. Chiar marsul de apropiere este foarte pretentios, facīndu-se pe o panta de gheata extrem de abrupta. Dupa un urcus de stīnca se īncepe escaladarea propriu-zisa: un horn suspendat de treizeci si cinci de metri, mai multe surplombe si terase, iar īn final, spre vīrf, o ultima si de loc usoara fisura surplombanta.

Cel mai frumos si mai dificil vīrf din Dolomiti este Civetta (3 210 m), dupa cel de-al doilea nume al sau, metaforic "Peretele peretilor", īnalt de o mie de metri, deasupra lacurilor Alleghe, Civetta seamana cu o orga gigantica adusa aici de un urias iubitor de muzica. Creste, turnuri, contraforturi fac din acest perete cu optsprezece trasee, toate de un īnalt grad de dificultate, un paradis al alpinistilor. Peretele Civettei, īn īntregul lui, este considerat de toti specialistii ca unul din cei mai dificili din lume.

Alpii sīnt pentru toti alpinistii muntii cei mai dragi, pe care oricine vrea sa-i cunoasca si sa-i urce. Faima lor a crescut mereu si lupta pentru cucerirea lor, dusa de aproape doua secole, le-a dat o maretie unica. Nu numai īnaltimea muntilor atrage interesul alpinistilor, ci si forma si structura lor, numarul de trasee si dificultatea acestora.

Drumul spre Mont Blanc, īn 1786 unul singur, are astazi douazeci de trasee. Din totalul de 77 vīrfuri de 4000 m ai Alpilor Apuseni, 66 se afla īn regiunea Wallis si a masivului Mont Blanc. Cei mai mari cataratori ai lumii si cei mai īndrazneti cuceritori ai Himalayei aici si-au facut ucenicia, aici au īndragit pentru totdeauna muntele.

De aceea alpinistilor romāni Gh. Udrea, Alex. Statescu si Ion Dobre li s-a parut un vis ziua īn care, pentru prima data īn istoria alpinismului nostru, au urcat pe Mont Blanc, pe minunatele si glorioasele lui piscuri (august 1957).

Dorinta lor initiala a fost sa urce pe Mont Blanc chiar īn ziua de 23 August. Pentru aceasta au plecat din tabara internationala organizata de F.S.G.T. pe ziua de 22 august, ajungīnd īn seara aceleiasi zile la cota 3 800, la refugiul Aiguille de Gouter, unde au ramas peste noapte. A doua zi dimineata trebuiau sa-si continue drumul spre vīrf, dar ceata si viscolul īi fac sa renunte. Mai trece o zi. Timpul se cuminteste si, nerabdatori, cei trei alpinisti romāni, īnsotiti de un francez si de un german, tot alpinisti din tabara, pornesc hotarīt la urcus.

25 august. Din nou acelasi drum din Montroc, sediul taberei, spre refugiul Gouter. si īnca o noapte de asteptare cu emotii pentru capriciile vremii. Īn zori, la trei dimineata, ora stabilita pentru plecare, timpul nu-i de loc prietenos. Ceata deasa si vīnt, un vīnt puternic si continuu. Din ora īn ora, agitati de acest neprevazut, cei care asteapta de patru zile sa asalteze Mont Blanc-ul ies afara sa vada cum este vremea. La sase dimineata ceata se risipeste si alpinistii pleaca la drum. Prima echipa: Gh. Udrea cap de coarda, Ion Dobre si francezul M. Claude secunzi. A doua echipa: Alex. Statescu conducator, si germanul Hans Joachim. Legati de corzi, ei urca destul de greu pīna la refugiul Vallot (4 347 m). Scurt popas īn care se manīnca si se lasa rucsacurile. Se porneste la asaltul final. Vīntul se īnteteste. Pioletul nu poate fi īnfipt doar cu o singura mīna. Coarda zgīltīita mereu de vīnt īi face sa nu-si dea seama precis de semnele coechipierilor. Francezul Claude sufera o degeratura si e frecat cu zapada. Creasta nu e acum mai lata de treizeci de centimetri. Vīntul sufla amenintator. Ultimii cincizeci de metri par nesfīrsiti. Dar aproape, aici, sub picioarele lor, este Mont Blanc-ul. Se vede magnific Monte Rosa si īn zare vīrfurile cele mai īnalte ale Alpilor elvetieni. Mont Blanc a fost urcat pentru īntīia data si de romāni ! Sīntem īn 26 august 1957.

Īnainte de a ne desparti de Alpi si de cei care l-au asaltat sau cucerit, mai sīntem datori cīteva evocari. Reaminti-ti-va nelinistea, dar si bucuria dezlantuita īn iulie 1938 de cucerirea īntr-adevar eroica a peretului de nord, vertical, de 1 600 m, din Eiger, dupa 61 de ore petrecute īn perete de echipa Vorg-Heckmair si 68 ore de Harrer si Fritz Kasparek.

Asemenea lui Grandes lorasses, īnvins si iarna, alpinistii Kinshofer si Monnhardt, care īn 1962 vor ataca si cuceri pe versantul vestic īnca neuitatul Nanga Parbat, realizeaza īnainte de aceasta īntīia escalada de iarna a peretului nordic al Eigerului, performanta uimitoare, greu de egalat.

Dar īn munte, bucuria se īmpleteste cu mīhnirea, marile izbīnzi cu dureroasele si tragicele insuccese. Sa pastram o clipa de tristete pentru italienii Molteno si Valsechi, morti pe vīrf īn expeditia īnvingatoare de pe Pic Badiledin iulie1937. si īnca una pentru Willy Welzenbach, Willy Merkl si Alfred Drexel, prieteni nedespartiti īn ascensiunile din Alpi, pe care un destin necunoscut īi astepta la mii de kilometri distanta de muntii lor dragi, īn cea de-a doua expeditie pe Nanga Parbat, muntele groazei (1934). Acolo de unde nu s-a mai īnapoiat nici Adolf Gottner, care dupa cīteva trasee extrem de dificile īn Alpi realizase īn premiera peretele de nord, de neīnvins, al Civettei din Dolomiti.

Nu-l putem uita pe Paul Bauer, animatorul celor doua expeditii pe Kangchendzonga (8 597 m) si care printre primii īn lume a fost atīt de aproape de granita mult visata a celor 8 000 m. si nici pe Erwin Schneider si Peter Aschenbrenner, supravietuitori norocosi ai dramei de pe Nanga Parbat. Īnainte de a pleca īn Himalaya, ei au facut īn Alpi toate īndraznelile posibile si imposibile. Erwin era un catarator neobosit, pentru care nu existau obstacole. Dupa ce a urcat, coborīt si urcat din nou toti Alpii, a plecat īn Himalaya sa se masoare cu titanii si īntre primele lui victorii au fost cinci piscuri peste 7000 m. El ramīne unul din cei mai mari alpinisti austrieci. Pieter, dīrz, cu o īncredere de granit īn fortele si calmul sau, dupa ce a strabatut infernalul culoar nord-estic al Mont Blanc-ului, a parasit si el Alpii pentru īnaltimi mai inaccesibile si mai ispititoare.

Cel mai īndraznet si tehnic alpinist austriac a fost considerat, dupa victoria sa exceptionala, de unul singur, asupra lui Nanga Parbat, din 1953, Hermann Buhl. Biruinta sa asupra acestui urias (8 125 m), asupra acestui munte blestemat, lacom de vieti, o datoreaza si Alpilor. Prima sa mare isprava a fost ascensiunea de iarna, īn premiera, cu Kuno Rainer, a peretelui de sud-vest al muntelui Marmelada. A urcat apoi īn trei zile de furtuna, īn tovarasia aceluiasi Kuno, acele ascutite ale lui Aiguille de Chamonix si a izbutit pentru a doua oara īn istoria Mont Blanc-ului sa strabata drumul de stīnci care duce la Grandes Jorasses si sa-l urce pe la nord, pīna īn vīrf. Dar cea mai nastrusnica, cea mai aventuroasa ascensiune a lui Buhl, īntreprinsa īn asteptarea plecarii īn Himalaya, a fost ascensiunea de iarna īn care a plecat singur sa īnfrunte cel mai lung perete din Alpii de est, al muntelui Watzmann. Doua mii de metri de stīnca, urcati la lumina lunii, īntr-o zapada pīna la sold, pe hornuri īnghetate si lunecoase. Singur, noaptea, iarna. Cuvintele lui, rostite dupa aceasta ascensiune de necrezut, unica īn istoria atīt de curioasa si dramatica a Alpilor, "acum nu mai mi-e teama de Nanga", s-au dovedit profetice. Ceea ce īnseamna ca omul, ca īn "Simfonia a cincea" de Beethoven, poate lupta cu propriul sau destin si-l poate īnvinge.

Dar sa nu īncheiem istoria cuceririlor din Alpi, fara a dedica macar un capitol ghizilor, calauzelor de munte. Fara ele, fara Jacques Balmat si urmasii sai din toate timpurile - Michel Croz, Mathias Zurbriggen, Jean Antoine Carrel, Bseugner, R. Frison-Roche, Gaston Rebuffat - aceasta istorie n-ar fi putut īncepe, nici continua. Asa cum nu s-ar fi putut scrie epopeea Everestului fara "tigrii" din Himalaya.

Povestea Alpilor este o poveste adevarata. Īn ea Omul si Natura se iau la lupta apriga, pe viata si pe moarte, dar sfīrsesc prin a deveni prieteni pentru tot restul vietii, pentru totdeauna.

Vast lant muntos, Pamirul a fost denumit de geografi si poeti "Acoperisul lumii". Nascut din framīntarea pamīntului, aici la granita Uniunii Sovietice, Afganistanului si a Chinei, Pamirul īsi īnalta spre cer piscurile sale īnalte si ascutite, īntrecute īn īnaltime pe glob doar de vīrfurile ninse sau cetoase ale muntilor Himalaya si Karakorum.

Asia, acest īntins continent al lumii, are doua noduri orografice: masivul Armeniei si Pamirul. Pamirul se caracterizeaza prin lanturile de munti care se desprind din el - Tiansanul, printr-unul din cele mai īnalte lacuri din lume, Kara-Kul (3 900 m), prin cea mai īnalta statiune meteorologica (4000 m), prin ghetari lungi de 70-80 km (Fedcenko, 76 km) si prin īnaltimi care depasesc 7000 m.

Īn Pamirul de sud-vest, īn lantul muntos sahdarin se īnalta crestele cu nume glorioase, Marx (6 726 m), Engels (6510 m), precum si alte trei piscuri peste sase mii de metri, īntre care si "Universitatea din Tbilisi" (6127 m). Toate aceste vīrfuri au fost asaltate si urcate de echipe de alpinisti din Gruzia.

Cuceritorii Pamirului au avut īn oamenii de stiinta rusi vrednici īnaintasi. Piotr Semionov, numit si Tiansanski, este cel dintīi european īndraznet si dornic de a patrunde īn lumea necunoscuta a Pamirului. El parcurge calare tinuturi īntinse, strabate trecatori īnalte si urca cel dintīi pe povīrnisurile muntilor Khan Tengri (1857).

Īl urmeaza Severfov, care atinge cea mai nordica latitudine a Tiansanului (1867) si binecunoscutul Fedcenko, caruia i se datoreaza studiul ghetarilor din Turkestan si al muntilor Alai si Transalai (1871).

Traditia aceasta a cercetatorilor si a expeditiilor īn Pamir si Tiansan este continuata si reīnnoita de alpinistii sovietici īn secolul nostru.

Mai īntīi este cucerit Khan Tengri (6 995 m) īn anul 1931. Acest munte, numit si Kan To, Muntele de sīnge, pentru setea lui de jertfe omenesti, este īmblīnzit de o expeditie dīrza avīnd īn frunte pe Mihail Pogrebetki. Peste cinci ani, īn 1936, Vitali Abalakov, cu pretul a mai multor degete si a labei piciorului (amputata), da o noua lectie de vointa omeneasca muntelui razvratit. Timp de aproape douazeci de ani muntele este lasat īn pace. si parca pentru a-l īnfrīnge definitiv, o a treia expeditie īl urca si-i pune din nou pioletii īn crestet (1954).

Tot Vitali Abalakov va fi si cuceritorul Vīrfului Lenin, īn Transalai, vīrf īnalt de 7134 m. Īn urma acestei victorii Vitali va primi Ordinul Lenin si titlul de maestru emerit al sportului.

A treia mare victorie a lui Vitali Abalakov, de data aceasta cu N. Gusak si alti noua alpinisti, este cucerirea Vīrfului Pobeda (Victoria). Aceasta s-a īntīmplat īn anul 1956, cīnd Vitali Abalakov īmplinea... 50 de ani, o vīrsta nu prea potrivita, veti spune, pentru astfel de ispravi. Daca vreti sa stiti cum a luptat aceasta expeditie ca sa cucereasca vīrful, care rezistase mai multor asalturi timp de doua decenii, cititi cartea lui Evgheni Simonov "Oameni si munti", dar si īnsemnarile lui Vitali Abalakov, din care veti gasi un fragment īn lucrarea "Cucerind īnaltimile".

Vom consacra o povestire mai ampla cuceririi celui mai īnalt vīrf din U.R.S.S. (Vīrful Comunismului, 7 495 m), victorie repurtata de celalalt Abalakov, Evgheni, de unul singur, asa cum a īnvins Hermann Buhl Nanga Parbat si vom urca muntii de peste 7500 m ai Kasgarului, la granita acestor doua mari tari, Uniunea Sovietica si China, pe suprafata carora traieste o treime din populatia globului.

S-a vorbit, s-a scris mult si frumos despre Mustagh Ata (7546 m) si expeditia chino-sovietica īnvingatoare īn iulie 1956. Va amintiti poate si de fotografia celor doi alpinisti care fixeaza pe creasta, sub o gramada de pietre, steagurile celor doua popoare. La aceasta ascensiune au participat 31 de alpinisti, iar pe vīrf au urcat de asta data chiar cītiva operatori cinematografici. Ascensiunea pe Mustagh Ata a experimentat aclimatizarile succesive si a triat lotul alpinistilor pentru urmatoarea pretentioasa tentativa: Kungurtiube-tag sau Kungur II, tot īn Kasgar, īnalt de 7595 m. Aceasta a fost o ascensiune cu adevarat grea, īn care rezistenta si tehnica alpina, la o altitudine de 7 600 m, a pus la īncercare la fiecare pas expeditia din 1956. Ne-o povesteste K. Kuzmin, unul din cei sapte alpinisti sovietici care au asaltat si īnvins Kungur II.

Piscul se gaseste īn masivul Kasgar, pe teritoriul Chinei, dar pasiunea pentru alpinism nu cunoaste granite. De asta data nu mai era vorba de o ascensiune īn masa, cum a fost aceea pe Mustagh Ata, ci de o verificare si de un record: cea mai mare altitudine cucerita vreodata de alpinistii sovietici. Antrenamentele s-au facut iarna, īn Caucaz si īn muntii Chinei Centrale. O noua metoda a fost experimentata si a dat rezultate de necontestat: metoda aclimatizarii treptate (ascensiuni la 6 200 m si 6 800 m si coborīre ulterioara īn tabara de baza). Ea permitea acum ascensiunea īn ritm rapid, aplicarea tacticii asaltului din mers.

Cei sapte asediatori ai lui 7 590 m erau: P. Skorobogatov, B. Dimitriev, V. Potapov, V. Sibiriakov, B. Rukodelnikov, G. Senacev si K. Kuzmin, autorul notelor de drum. La 5 august īncepe recunoasterea masivului. Cum nici un ghetar sudic nu permite asaltul lui Kungur I (7719 m), cel mai īnalt punct al crestei Kasgar si al īntregului sistem muntos din Pamir, se renunta la el si este preferat Kungur II, de altfel superior, nu prin īnaltime, ci prin īnclinatia pantelor si complexitatea tehnica a itinerarului.

12 august. Echipele de ajutor, formatia de asalt si doi operatori cinematografici pornesc calari pe cai si iaci spre ghetarul de la baza piscului Kungur II. Obstacole neprevazute se ivesc chiar pe primii 30 km de drum. Doua torente vijelioase opresc īnaintarea. Se īnnopteaza īntre morene la 4600 m.

Prima tabara se fixeaza la 5 500 m, la trei sute de metri deasupra ghetarului Kungur. Ninge. Apare o saritoare de o suta de metri. Viscoleste. La 6200 m echipa de asalt se desparte de cea de ajutor. si-acum īncepe lupta pe viata si pe moarte cu altitudinea, cu blocurile pravalite, īnalte de 120 m, cu peretii de gheata īnclinati la 55°.

Īnclinatia peretilor continua sa creasca. Zapada prafuita ascunde gheata lunecoasa. Cine cade acum, cade de la 6 900 m, īn abis, īn neant. Viscoleste si e ger. Mīinile īngheata pe piolet. Dar la 7 000 m trebuie sapata o platforma si n-ai vreme sa te mai gīndesti la nimic.

16 august. Se lupta la granita necrutatorului 7 500 m. Cel care deschide drum, la fiecare douazeci de metri se odihneste tot atītea minute. Cīnd simti si vezi, aproape de tot, vīrful, īncepe gheata, īnvinsa si ea, n-au mai ramas decīt doua, trei sute de metri de creasta. Līnga tine cornise amenintatoare te pot tīrī īn adīnc. Dar nimic nu te mai poate speria sau opri. Iata vīrful. 7595 m. Kungur II a fost cucerit! Este cea mai mare altitudine la care au urcat vreodata alpinistii sovietici.. .

si acum povestea unei alte cuceriri, glorioasa chiar dupa trecerea anilor sau īnvingerea unor piscuri si mai īnalte. Povestea pe care am fagaduit sa v-o spunem mai pe-ndelete: cucerirea celui mai īnalt pisc din Uniunea Sovietica. Piscul Comunismului.

Mii de ani, muntii Pamirului au ramas inaccesibili si necunoscuti, iar harta lumii le-a dat un nume... fara nume "Pata alba", caci pe hartile geografilor si geologilor nu era īnsemnata nici o denumire, nici o īnaltime. La granita U.R.S.S., īn masivul Pamirului, se īnalta alb si stīncos piscul de 7495 m.

Īn 1931, īn cea dintīi ascensiune de mare altitudine a fost atins piscul Khan Tengri (stapīnul duhurilor). Dar toate gīndurile si toate pregatirile erau pentru cel mai īnalt vīrf din Uniunea Sovietica, care va fi cucerit īn 1933 de Evgheni Abalakov.

La īnceputul anului 1933 se termina pe imensul ghetar Fedcenko construirea observatorului meteorologic (unul din cele mai īnalte din lume, situat la 4 300 m), al carui telegrafist avea sa receptioneze datele de temperatura, vīnt, furtuna, pe care postul de radio de pe vīrful cel mai īnalt din Pamir, care urma sa fie cucerit chiar īn acel an, trebuia sa le transmita automat. Geografii, geologii si alpinistii urmau sa culeaga īn aceasta grea īncercare, cu dificultati usor de prevazut, o mare si īndelung asteptata victorie.

Īnca īnainte de a se face planul general al expeditiei īncepura discutii aprinse asupra echipamentului, materialului si detasamentului de asalt. Trebuia pentru īmbracaminte o stofa groasa, dar usoara, saci de dormit speciali de matase cu puf de gīsca si eider (cei din expeditiile polare erau prea grei), frīnghii, coltari, piolete si pitoane din materialul cel mai bun, īn sfīrsit corturi joase, de cel mult trei, patru kilograme si care puteau adaposti si apara de frig si vīnt cīte trei-patru alpinisti.

Expeditia īncepe īn iunie 1933 si din ea fac parte cei mai īncercati alpinisti sovietici, īn frunte cu dīrzul si priceputul Evgheni Abalakov. Cine este acest Abalakov despre care am auzit de atītea ori, dar despre care stim totusi atīt de putin ?

El este unul din cei doi frati Abalakov, "neīnfricatii siberieni" cum li se mai spune, si de mic s-a deprins sa se catere pe stīnci si creste. Nu departe de Krasnoiarsk, orasul sau natal, sīnt povīrnisurile Saianului si de aici, de sus, dupa lupta cu īnaltimile, va privi īntīia oara Evgheni larg, departe, nepatrunsele si nesfīrsitele paduri din taiga. Anii au trecut, acum e student la Institutul de Arte si curīnd va fi sculptor (iar fratele sau Vitali, inginer), dar pasiunile tineretii au ramas aceleasi, ba parca mai aprige, mai īndraznete.

Fratii Abalakov sīnt printre cei mai dīrji cuceritori ai Caucazului. Īn 1931 ei au urcat creasta nordica a vīrfului Dīh-Tau, al doilea pisc din Caucaz, de peste 5 000 m, cel mai īnalt fiind Elbrusul. Acum descopera fratii Abalakov si un pisc nou, caruia īi dau numele lui Puskin, iar un an mai tīrziu traverseaza unul din zidurile celui mai mare ghetar din Caucaz, ghetarul Bezinga. Tot īmpreuna au urcat, dupa nopti petrecute īn pesteri pline de zapada, stīnci īnclinate la saizeci de grade si grota de gheata Djanghi-Tau (5 051 m).

Īn conceptia lor, alpinismul nu este o loterie, o lupta īn care mai devreme sau mai tīrziu te asteapta acelasi sfīrsit: caderea īn abisuri. Pentru ei, asa cum spunea convins Vitali si aproba calm, senin, Evgheni, totul trebuie sa fie "tehnica si pregatire; noi nu sīntem prizonieri muntelui alb, ci cuceritorii lui".

Nu stim de ce la cucerirea celui mai īnalt dintre vīrfuri (7 495 m), Evgheni n-a pornit alaturi de fratele sau Vitali.

Pagina aceasta epopeica ar fi fost parca si mai frumoasa datorita fratiei de sīnge, asemenea fratiei celeilalte, a echipei, a capului de coarda si a secunzilor, a clipelor grele si neprevazute īn care fiecare gest, fiecare miscare de deget poate aduce victoria sau moartea. Poate ca Vitali era atunci īn Caucaz, pregatind traversarea masivului Selda sau cucerind īnca unul din piscurile necucerite ale ghetarului Bezinga.

Dar nici tovarasii de acum nu sīnt mai prejos de īndrazneala si priceperea lui Evgheni. Guscin, de profesiune instalator electrician, este un foarte bun schior si alpinist. Desi mai vīrstnic, este foarte bine pregatit, rezistent si de o dīrzenie neobisnuita. sianov, muncitor la o uzina din Moscova, īn afara de alpinism face atletism si gimnastica. Este calm si optimist, om pe care te poti bizui īn orice īmprejurare, oricīt de grea ar fi ea. si Evgheni, īncercarile de pīna atunci īl calisera si īl īnvatasera multe. Prudent si calm, zgīrcit la vorba, dar neīntrecut īn orientare, īn alegerea celor mai bune trasee, a prizelor celor mai favorabile si a celor mai putine riscuri.

Sīntem īn 20 iunie si īn valea Alta, unde cei trei alpinisti, īnsotiti de topograful Volkov, au ajuns de la Ox cu automobilul, dupa o zi de drum, īncepe primavara. Dupa o saptamīna (28 iunie), urcīnd pe ghetarul Fedcenko, īncep peripetiile. Vechiul drum pentru caravane, din cauza deplasarii ghetarului, se stricase. Animalele īnainteaza greu si un cal īncarcat cu zahar luneca īntr-un lac glaciar.

O noapte de popas, īnca o zi de drum si se ajunge la Sicriul Dracului. Dar, zic alpinistii, dracul nu este niciodata atīt de negru cum se spune, caci aici, līnga sicriul lui, e si iarba proaspata si apa buna, iar stīncile te feresc de vīnturi si rostogoliri de pietre.

Īncepe drumul ghetarilor. Imense turnuri de gheata, vasta mare alba si īncremenita. Tacere adīnca, drum fara surprize si deodata un mic lac. Aici se stabileste a doua tabara, tabara de sub munte (3 900 m), prima fiind cea de la īnceputul ghetarului Fedcenko, tabara de baza.

O singura zi de drum īi desparte pe alpinisti de poalele vīrfului īnca neatins. si ziua aceasta grea e petrecuta printre acele si labirinturile ghetarului sub care curg torenti. Nu o data trebuie sa te folosesti de piolet cu toata energia si sa te cateri pe peretii īnalti si reci.

Acolo unde sfīrseste drumul se deschide pentru īntīia oara perspectiva neasteptata, coplesitoare a piscului. Nori albi īnvaluie vīrful. De pe povīrnisuri se rostogolesc cu zgomote avalanse.

E seara. Se cauta loc de adapost. Din tabara dintre gheturi (4 600 m) priviri iscoditoare cauta īn jur, īn stīncile mute, drum spre nepatrunsele īnaltimi.

Sīntem īn 9 iulie. Desi oamenii sīnt obositi de efortul din ajun, la propunerea lui Abalakov, care arata ca alimentele sīnt putine si trebuie sa se ajunga la trepte, se pleaca mai departe. Abalakov, Guscin si Harlampiev, dupa un urcus de zece ore, ating cei dintīi umarul primei pante. Altimetrul arata 5 600 m. Īn Caucaz ar fi fost īnaltimea maxima, aici ea este cu aproape doua mii de metri mai jos de vīrf.

Noaptea trece greu. A doua zi, cīnd sa se atace prima din cele sase trepte de gheata si zapada, Harlampiev, epuizat de insomnie si oboseala, nu poate face un singur pas. Se coboara deci, mai ales ca si alimentele se terminasera, la tabara de sub munte (12 iulie).

Fata de greutatile īntīmpinate si de cele ce puteau fi prevazute se concepe un nou plan: refacerea potecii ghetarului Fedcenko pentru caravane, aprovizionarea īndestulatoare cu echipament, alimente, combustibil, ducerea cīt mai sus posibil a statiunii meteorologice automate si crearea a īnca trei tabere intermediare. Asaltul piscului se hotaraste pentru jumatatea lunii august.

Se īncepe munca. Aproape doua saptamīni de eforturi si de īncercari. Un nou grup de alpinisti, condus de Nikolaev, medicul Maslov si sapte hamali din Altīn-Mazar vin sa sprijine expeditia. si īntr-adevar, la 24 iulie prima caravana cu alimente si echipament īsi face drum spre tabara dintre gheturi. Pīna la data hotarīta pentru asaltul vīrfului ramīnea mai putin de o luna.

Īn acest timp se instruiesc īn tehnica alpinismului hamalii, tadjici curajosi si devotati, dar neobisnuiti cu gheata si zapada, si se cauta posibilitati noi pentru trecere de la 5600 m, mai sus, spre vīrf, proiectīndu-se o ultima tabara la 7 000 m. Īn ziua de 29 iulie, un grup de doisprezece oameni greu īncarcati urcara cu tot raul de munte la 5 600 m, caci fara o buna baza de alimentare si materiale orice īnaintare era inutila.

A doua zi dimineata, 30 iulie, īncepe asaltul treptelor. Cu corzi alpine lungi de 30 m, batīnd pitoane pe care cei din urma lor fixau scarile de frīnghie, Abalakov si Guscin escaladeaza cu greutate, dar fara ezitari, primele doua trepte.

Īn timp ce se pregateau pentru atacul celei de a treia, din urma, de la 5 600 m urca pe urmele lor celalalt grup de alpinisti, īncercīnd sa urce neasigurat, cautīnd o priza, o piatra mare īl lovi pe Nikolaev īn umar, rostogolindu-l īntr-o clipa de groaza si inutila disperare pentru toti īn abisul dinspre ghetarul Ordjonikidze. Corpul lui Nikolaev, care dupa o cadere de cinci sute de metri disparuse dupa stīnci, nu a putut fi gasit, desi tovarasii lui coborīra īndata, cautīndu-l pretutindeni. Avalansele stīrnite de caderea lui l-au īngropat desigur undeva īntr-o fisura de stīnca.

Aceasta īntīmplare īn loc sa-i descurajeze, īi īndīrji. Alpinistii considera ca este de datoria lor sa lupte pīna la capat, oricare ar fi pretul victoriei. si chiar cīnd la aceasta prima jertfa se adauga una noua, hamalul Djambai, care muri īn urma unei congestii pulmonare (boala fatala la mare altitudine), urmata de doua abandonari (Harlampiev si īnca un alpinist), hotarīrea expeditiei ramase neclintita, pastrīnd dīrza īncrederea īn fortele ei si īn reusita.

Trei alpinisti si patru din cei mai buni hamali pregatesc la 3 august asaltul treptei a treia, īntre aceasta si celelalte doua se instaleaza o noua baza: 5 900 m ! Īn noaptea de 5 august o avalansa uriasa īnsotita de zgomote mari se desprinde dintr-un ghetar si matura aproape totul pe versantul de sud al crestei, nu departe de tabara 5 600 m. N-a lipsit mult ca frīnghiile de fixare a corturilor sa fie rupte de suflul avalansei.

Daca dintre trepte cea de a treia fusese grea, dar nu inaccesibila, īn schimb a cincea era de-a dreptul imposibil de trecut. Un zid vertical, īn care alpinistii cautara zadarnic cu ochiul si binoclul prize pentru un drum, oricum ar fi fost acesta, īnvinsi ? Nu !

- Ce facem, Evgheni ? īntreaba Guscin.

- Cum ce facem ? Mergem mai departe!...

si Abalakov, neīntrecutul, cutezatorul, inspiratul gaseste, totusi, planīnd īn gol deasupra unei prapastii de o mie cinci sute de metri, o posibilitate, una singura, īn stīnga stīncii. Pe acolo porneste curajos si īndemīnatic, cu o rezerva de pitoane si ciocanul de stīnca, Abalakov, secondat de Guscin.

Proiectat pe cer, Abalakov pare prins miraculos de stīnci, ca īntr-un trucaj cinematografic. Fiecare miscare, fiecare gest hotaraste īn fiecare secunda viata lui si soarta expeditiei.

Ar vrea sa se opreasca o clipa, sa se odihneasca. Echipamentul nu-i de loc usor: bocancii au tricuni, pitoanele si ciocanele cīntaresc parca īndoit. Pīna si ochelarii care te feresc aici de orbitoarele raze ultraviolete devin o greutate.

Dar orice clipa e hotarītoare. Trebuie cu orice pret sa ajunga dincolo de stīnca, iata, acum, nimeni de jos nu-l mai vede. A ajuns ? Traieste ? Frīnghia care aluneca īncet prin inelul carabinierei le spune ca da.

Lupta nu s-a terminat īnca. Cu doua, trei degete, apoi cu pumnul, Abalakov īsi īnalta bratul, bustul, trunchiul. Cu picioarele, strivindu-le aproape, se strecoara īn crapatura. Īn sfīrsit un prag, pragul salvarii. Spre el vor urca acum, greu, si ceilalti, īnca un efort (ce simplu e sa scrii aceasta) si cea de a sasea treapta este si ea īnvinsa. Sīntem la 6 400 m. Aici se va stabili o noua tabara.

Pīna la vīrf au mai ramas o mie de metri si cine a urcat fie si la 2 000 m īntelege desigur ce īnseamna aceasta īn drumul spre 7500 m. Dar ajutoarele nemaiputīnd sa urce, acelasi om, Evgheni Abalakov, a coborīt si a urcat de doua ori, aducīnd īn noua tabara alimente si material.

"A ramas ultimul kilometru - scria unul din participantii la expeditie. Deasupra capului atīrna acest kilometru fara de sfīrsit, ca o vesnicie. La picioarele muntelui furnicau oamenii care le doreau reusita. Numai un singur kilometru. Cīt de aproape si totusi cīt de departe."

Vestea cuceririi treptelor a fost sarbatorita jos, īn tabara de sheata, cu sticla de vin scoasa din fundul rucsacului lui Sianov, care adusese statiunea meteorologica automata, compusa din doua parti si cīntarind fiecare cīte 15-16 kg. Transportul ei peste trepte, spre vīrf, era o noua problema cu nu se stie cīte necunoscute.

Pīna la venirea statiei, a alimentelor si a materialelor necesare ultimului asalt, Abalakov si Guscin, coborīti la tabara dintre gheturi (4 500 m), se odihnesc la soare si privesc nerabdatori drumul caravanelor. Este 20 august si daca se mai īntīrzie mult, timpul bun trece si pot surveni surprizele.

Iata ca apar oamenii, cu forte noi, si pe data se īntocmeste planul asaltului. Trebuia dus totul pīna la 6400 m, ori a sasea treapta nici nu fusese parcursa decīt de Abalakov si Guscin. Se hotaraste pentru 24 august un popas la 7 000 m, iar peste trei zile cucerirea vīrfului de 7 495 m. Īntre timp celelalte grupuri trebuiau sa-i urmeze urcīnd la taberele intermediare.

Dar īn munte, mai mult ca oriunde, socoteala de la poale nu se potriveste cu cea din vīrf. Tabara de la 5 900 m care nu putea primi mai mult de doua corturi, din cauza deplasarii ghetii, a trebuit sa fie refacuta, taindu-se īn gheata o noua platforma.

Hamalii, īnca neaclimatizati cu efortul la mari īnaltimi, n-au mai putut urca spre 5 900 m si, parasindu-si poverile, au coborīt la 5 600 m. Ultimul lucru neprevazut si neplacut a fost accidentarea lui Guscin, care, urmīndu-l pe Abalakov īn drum spre tabara de la 6400 m, s-a ranit la mīna cu o piatra cazuta de sus, dintr-o stīnca sfarīmicioasa.

Totodata o alta piatra a taiat frīnghia de asigurare a lui Abalakov, izolīndu-l īn horn. īnfruntīnd moartea, Abalakov a coborīt pīna la marginea prapastiei unde zacea Guscin, l-a pansat, a īnnodat frīnghia taiata si cu un curaj pe care numai clipele grele ti-l dau, a hotarīt continuarea drumului. La 6400 m au ajuns seara, tīrziu, īn īntuneric. Guscin cu bandajul plin de sīnge, Abalakov obosit si fara forte. Au renuntat sa-si mai organizeze un bivuac. S-au culcat pe o foaie de cort, prinsi cu frīnghii de pitoanele batute īn stīnca. La picioarele lor, adīncul prapastiilor, deasupra capului, īnaltul inaccesibil al stīncilor si al zapezilor.

si totusi, īnvingīndu-se pe sine, hamalii care cu o zi īnainte parasisera lupta au reluat-o, de data aceasta victoriosi. Īn ziua de 25 august materialele si alimentele necesare au ajuns īn tabara 6400 m si astfel cei doi alpinisti au putut sa-si continue īnaintarea mai departe spre vīrf.

27 august. Abalakov si Guscin īncep urcusul spre 7 000 m. Drum obositor īn zapada īnghetata si aerul din ce īn ce mai rarefiat. Īn sapte ore de urcus continuu abia s-au cīstigat cinci sute de metri. Sīntem la 6900 m ! Guscin zace pe zapada sleit de puteri. Abalakov priveste drumul ramas īnca de strabatut si-apoi coboara cu Guscin iar spre 6 400 m.

Īn tabara, ceaiul din zapada topita īi asteapta. Nu puteau fi risipitori cu alimentele. Cīteva linguri de gris, doua bomboane, trei pesmeti, doua bucati de zahar si... gīnduri pentru a doua zi, aceasta a fost masa de seara.

O zi īntreaga (29 august) a durat urcusul grupului de sase alpinisti spre 6 900 m. Vīnt aspru bate necontenit din fata. La prīnz temperatura este de minus 15° si picioarele, desi īn pīslari grosi, ca la pol, īncep sa le degere, īntr-o ora, īn īnserare, ei sapa cu pioletii gropi īn zapada. Adorm cu greu, oftīnd si gemīnd īn sacii de dormit, īn rabufnelile vīntului si īn asteptarea diminetii īn care vor porni spre vīrf.

Dar a doua zi, alt neprevazut. Ceata groasa īnvaluie tabara. Nu se vede nici la cinci metri. Bolnavii, trei la numar, au trebuit sa coboare la 6400 m si-apoi īn tabara dintre gheturi. Fiindca doar Abalakov putea urca statiunea meteorologica, ceilalti neaclimatizati renuntīnd dupa zece metri, s-a hotarīt instalarea ei la 6 850 m. De aici au pornit īn spatiu primele īnregistrari de pe piscul atītor grele īncercari.

Nici īn 31 august cei trei alpinisti n-au putut porni mai departe. Temperatura a coborīt la -25°. Vīnt puternic din toate partile. si o ninsoare neīntrerupta care te īngroapa īn corturi. Doua zile si doua nopti furtuna a fost singura stapīna a īnaltimilor. Furtuna si frigul. Termometrul arata acum -45°. Este a cincea noapte petrecuta aici, la 6 900 m. Vointa omeneasca īn lupta cu natura dezlantuita si necrutatoare.

Īn sfīrsit zorile. Sīntem īn 3 septembrie. Timpul se pare ca s-a īmbunatatit. si vizibilitatea. Masa īn schimb... O cutie de conserve de peste si un pachet de ciocolata pentru trei oameni īnaintea ultimului asalt, al vīrfului de 7495 m.

Rasare soarele. Dar e la fel de frig. Abalakov e īn frunte. Un tovaras nu-l mai poate urma. Celalalt renunta si el dupa cītva timp. Ramīn sa se īnfrunte doar Abalakov si muntele. Evgheni merge īncet, dar lipsa de aer īl sufoca, tot costumul sau e un blindaj de gheata. Se clatina, se ridica, se sprijina īn piolet si merge mai departe. Granitul muntelui īl cheama, īl ispiteste. Sculptorul din el, cu dalta fauritoare de viata si alpinistul, cu pioletul si ciocanul fauritoare de glorie alpina, pasesc īncrezatori īn victorie. Acum e la 7300 m ! Un ultim efort, o ultima īncercare si muntele īl va recunoaste stapīn. Sīnt cinci ore de cīnd muntele, viclean si puternic, nu se lasa biruit īn lupta dreapta, cinstita a lui Abalakov.

Ultimii zeci de metri. Cuiele tocite ale bocancilor nu-l mai ajuta. Abalakov pune coltarii. si īntr-un ultim si suprem efort se catara spre vīrf. Dar picioarele nu-l mai ajuta. Īn patru labe, coplesit de oboseala, dar beat de fericirea victoriei, urca pe vīrf, nu grav si surīzator, ca īnvingatorii de pe pamīnt, ci simplu, omeneste, ca dupa o lunga rafuiala pe viata si pe moarte cu muntele.

"Pe creasta ascutita ca o lama de cutit care ducea spre vīrf cautīnd sa īnfig coltarii si pioletul cu toata puterea si sa-mi mentin echilibrul sub bataia vīntului lateral, urcam spre ultimele stīnci ale piscului. Un sentiment ciudat, īngrijorarea ca nu mai ajung, ma facea sa tulbur ritmul lent al miscarilor. Ma catarai īn patru labe pe platforma stīncoasa din vīrf."

De-acolo, īn lumina violeta a apusului, din īnaltul cel mai īnalt al Pamirului, Abalakov priveste departe, pīna la patru sute de kilometri muntii masivi din Hindukus, Kunlun, Tiansan. si umbra lui, proiectata de soare peste vai, se-ntinde biruitoare peste lantul īntreg de munti, muntii cuceriti de vointa de neīnvins a omului !...

Noi, romānii, nu am urcat atīt de repede la mari altitudini. Au trebuit sa treaca aproape doua sute de ani de la cucerirea Mont Blanc- ului, ca trei alpinisti romāni, Udrea, Statescu, Dobre, sa urce pe aces vīrf care "a creat" alpinismul. si iata, abia īn august 1961, doi romāni, sotii Ciulii, au urcat pentru īntīia data la peste sapte mii de metri, pe Vīrful Lenin (7134 m).

Asteptam cu emotie ascensiunea celor dintīi alpinisti romāni la peste opt mii de metri, undeva īn Karakorum sau Himalaya. Dar pīna atunci sa povestim mīndri, dupa notele de drum ale lui Sorin Ciulii, ascensiunea lui si a Ioanei Vladescu pe piscul Lenin, īn Pamir.

sase alpinisti, trei natiuni, doua familii, sau, pe profesiuni, un geolog si cinci fizicieni, au pornit īntr-un īnceput de august sa cucereasca īnaltimile Pamirului. Cine le-a insuflat aceasta dorinta, ce pregatire aveau si cum gīndeau ei sa ajunga pe vīrful de sapte mii de metri pe care si-l fixeaza ca obiectiv ?...

Desigur, oamenii acestia nu urcau acum prima oara pe munte. Dar una este Tatra (Iosep Sekira si sotii Mali erau cehi), Carpatii pe care īi urcasera sotii Ciulii si alta Caucazul sau Pamirul.

Pregatirea pentru o ascensiune la mare altitudine sotii Ciulii o facusera dīrz si metodic īn anii anteriori, ei fiind de mai multa vreme īn Uniunea Sovietica, fizicieni atomisti la Institutul international de cercetari nucleare din Dubna, de līnga Moscova.

Īnceputul ? Ca aproape totdeauna īn viata noastra si a marilor noastre pasiuni, datorit neprevazutului... Un concediu de odihna īn Caucaz, īn 1957, o scoala de catarare pe gheata, o prima voluptoasa victorie-escaladarea Elbrusului (5 641 m) si sotii Ciulii vor ramīne pe viata oamenii muntelui si ai marilor īnaltimi.

Cum au ajuns īn Pamir ? Foarte simplu. Īn anul vacantei, īn Caucaz, ei īntīlnesc pe V. Abalakov, neīnfricatul, atotstiutorul, pasionatul, si de la el, īntr-o noapte cum numai vīnatorii si alpinistii stiu s-o faca alba, sotii Ciulii pornesc īnapoi cu gīndul la Pamir.

Chiar īn anul 1959 ei urca, īn tovarasia a trei fizicieni cehi, pe ghetarul Fedcenko, cu ciudatele lui diferente de temperatura: +50° ziua, -25° noaptea. Pe creste īntīlnesc expeditia sovietica organizata īn cadrul Anului Geofizic International,

Apoi urmeaza o premiera. Sorin Ciulii si alpinistul sovietic Alfred Koraliov escaladeaza cu succes piscul Comuna din Paris, nu atīt de īnalt (6 365 m), dar extrem de dificil de urcat din cauza cailor de acces.

Īncep abia acum antrenamentele severe, gradate ca efort si altitudine. si īn 9 august 1961 caravana internationala compusa din trei cehi, doi romāni si un sovietic porneste hotarīt si nerabdator la drum...

Bine echipati, cu pantaloni de alpinism si peste ei pantaloni de ghetar, pulover de līna, pufoaica, hanorac de nailon si cizme īmblanite de pilot, cu saci de dormit speciali din nailon si puf de pinguin, alpinistii nostri decoleaza de pe aeroportul Moscovei - īntīia baza de plecare - pīna la Frunze, īn nordul Tiansanului, 3 500 km, sau patru ore cu un avion cu reactie. De aici, un zbor peste valea Fergana care desparte masivele Pamir si Tiansan si primul popas īn Os, supranumit oraselul expeditiilor pamiriene.

Din Os mijlocul de locomotie se schimba. Cu masina si cu panorama muntilor Alai mereu īn fata, caravana paseste īncet si emotionat īn īmparatia Pamirului.

Nici n-au pus bine bazele primei tabere (3 700 m) si greutatile, neprevazutul au si īnceput sa apara. Vreme rea, zapada, ceata. Sotii Mali, bolnavi de raul de munte, īntr-adevar, cum spune Sorin Ciulii, cel dintīi obstacol greu de trecut la mare altitudine este aerul rarefiat. Īnchipuiti-va ca la 5 500 m, de pilda, presiunea atmosferica este numai jumatate din cea de la nivelul marii. Raul de munte, ca si raul de mare sau de avion, dar mai mult decīt acestea, are efecte foarte neplacute si daunatoare: dureri de cap, insomnii, vomitari, lipsa de pofta de mīncare, apatie totala.

Ceata s-a risipit. Sotii Ciulii si Sekira au plecat din tabara de baza sa caute un drum peste ghetar, pentru instalarea unei tabere superioare. Īn zilele urmatoare, īn lupta cu gheata sfarīmicioasa si cu greutatea urcusului s-a ajuns la 4 800 m, unde se instaleaza tabara. Nu fara prudenta, fiindca zilnic se auzeau, nu departe, bubuiturile avalanselor care porneau de pe cornisele de o suta cincizeci de metri grosime ale muntelui.

Urmatorul obiectiv era 5 000 si 5 100 m, stīnca lui Lipkin. Dupa o escalada de trei ore, cu trecere prin niste hornuri, se ajunge īn sfīrsit aici. Se coboara apoi la tabara de baza, unde au venit oaspeti neprevazuti: trei alpinisti sovietici care tocmai reusisera un "sapte mii". O despartire grea de sotii Mali, bolnavi, cu regretul de a fi nutrit atītea vise.

Dar muntele e neclintit. El asteapta oamenii curajosi, dīrji, dornici sa-l cunoasca si sa se īntreaca cu el īmpreuna cu alpinistii sovietici se urca la 6000 m, unde se instaleaza a patra tabara. De o escalada pe verticala a peretelui nordic nu poate fi vorba.

Creasta nu este departe. Dar uneori ea pare la numai cītiva pasi, la cīteva minute de mers. Senzatie asemanatoare cu mirajul din desert, iluzie optica a marilor īnaltimi, provocata de puritatea si densitatea aerului. Unul dintre alpinisti, ispitit de aceasta tentatie a atingerii crestei, n-a mai putut rezista si a pornit īn iures spre ea. S-a īnapoiat dupa o ora si jumatate, obosit si dezamagit.

O alta īnselatoare iluzie optica si un spectacol neobisnuit, cu care alpinistii se mīndresc, a fost urmarirea unei puternice avalanse, pe peretele nordic al Vīrfului Lenin, avalansa care parea ca īnainteaza lent, ca-ntr-o filmare cu īncetinitorul, dar care īn realitate cobora vertiginos cu 60 km pe ora. Avalansa a stīrnit, la rīndul ei, peste crestele muntelui, alte avalanse...

Ascensiunea finala a īnceput din tabara a treia, de la 5100 m. Dupa o noapte petrecuta la 6000 m si traverseul peretelui nordic, a fost instalata tabara la 6 800 m. De unde, dupa īnca o noapte de asteptare, cu vīnt naprasnic si temperatura de -25°, s-a trecut la asaltul piscului.

31 august 1961. Sub un cer albastru, Vīrful Lenin īsi asteapta cuceritorii. Creasta nu este periculoasa, ci numai obositoare. Urcusuri si coborīsuri care parca nu se mai sfīrsesc Apoi un perete de gheata foarte īnclinat, dar din fericire nu mai lung de o suta de metri. Platoul. si vīrful...

Pe pioletele īnfipte īn stīnca fīlfīie steaguri, īntre altele si tricolorul romānesc. El saluta de aici, de la 7134 m, ghetarul Fedcenko, argintat īn lumina soarelui, apele īngīndurate ale lacului Kara-Kul, piscurile alb-albastre ale Pamirului...

Asa cum Universitatea Lomonosov din Moscova a devenit si a primit numele de "Universitatea popoarelor", tot asa Pamirul, supranumit "Acoperisul lumii", este astazi muntele tuturor alpinistilor lumii. Īn iulie 1962 sase alpinisti britanici condusi de John Hunt si sase alpinisti sovietici au escaladat Vīrful Comunismului. Acelasi grup de alpinisti au urcat si un vīrf fara nume, ca atītea altele īn Pamir, nu departe de piscul Garno, numind acest nou vīrf cucerit Vīrful Concordiei, īn cinstea prieteniei celor doua tari.

O parte din piscurile Pamirului si ale muntilor īnvecinati sīnt cunoscute si cucerite: Khan Tengri (6 995 m), Vīrful Lenin (7134 m), Pobeda (7 439 m), Vīrful Comunismului (7 495 m), Mustagh Ata (7 546 m), Kungurll (7 595 m). Altele sīnt descoperite īn anii din urma, asaltate si īnvinse. Asa este, de pilda, vīrful de 6113 m, din apropierea ghetarului Fedcenko, escaladat īn premiera īn anul 1962 de o expeditie de saisprezece alpinisti sovietici.

Din cele patrusprezece piscuri īnalte de peste 8000 m, zece sīnt īn Himalaya si patru īn Karakorum. Cīnd spui Himalaya, spui Everest (Chomolungma) si cīnd spui Everest, ai si rostit numele lui Edmund Hillary si Norke Tensing.

Everestul a fost supranumit cel de al treilea pol al pamīntului. si lupta īncordata, eroica, pentru cucerirea lui, a durat mai mult de trei decenii. Cucerirea Everestului a īnsemnat victoria omului asupra naturii si asupra lui īnsusi.

Asa cum spunea Maurice Herzog, īntīiul cuceritor al unui munte de opt mii de metri, Annapurna: "O data cu cucerirea Everestului, muntele cel mai īnalt din lume, a disparut un mit. De acum īnainte omul este stapīnul universului marilor īnaltimi".

Iar John Hunt, conducatorul glorioasei expeditii, vede īn aceasta cucerire nu numai victoria record asupra muntilor, ci o lunga si grea lupta plina de semnificatii: "Ea este simbolul īnsusi al efortului omului īmpotriva fortelor naturii; ea evoca continuitatea acestei lupte, ca si lantul care-i leaga pe toti cei care au luat parte la ea".

Pīna īn prezent peste saptezeci de alpinisti din īntreaga lume au reusit sa īnvinga munti de aproape opt mii de metri. Aproape dublul lor constituie jertfele cunoscute ale celor care au visat si īncercat acelasi lucru.

Dintre cei cincizeci de īnvingatori, numai patru au reusit o dubla victorie la peste opt mii de metri: Hermann Buhl pe Nanga Parbat (8125 m) si Broad Peak (8047 m), Kurt Diemberger pe Dhaulagiri (8172 m) si Broad Peak, Pasang Dawa Lama de doua ori pe Cho Oyu (8153 m) si Gyaltsen Norbu pe Manaslu (8125 m) si Makalu (8481 m).

Himalaya nu este cel mai lung lant de munti din lume (el are doar 2 500 km fata de cei 18000 km ai Cordilierilor), dar maretia lui este unica. Aici se gasesc toti muntii īnalti ai lumii, zapezile cele mai mari, furtunile si avalansele cele mai necrutatoare.

De altfel cuvīntul Himalaya vine de la sanscritul hima, care īnseamna frig, zapada, iarna. Traducerea cea mai apropiata a numelui Himalaya ar fi deci muntii īnzapeziti. Aproape toate denumirile geografice, originare ale muntilor, sīnt pline de legende, de mituri si poezie.

Chomolungma (Everest-8 848 m) nu este numai, cum se spune īn tibetana, "Zeita mama a pamīntului", ci si "Muntele pe care-l vedem din orice loc", "Muntele pe care orice pasare orbeste daca zboara atīt de sus" sau, cu un nume care aminteste de ninsorile lui neīntrerupte, "Casa zapezilor".

Kangchendzonga (8597 m), cel de al treilea urias al pamīntului, este cel dintīi munte estic care īntīlneste musonul si-i primeste darul alb al zapezilor. El are cinci vīrfuri semete si totdeauna atīt de ninse, īncīt de aici a primit muntele chiar numele sau "Cele cinci sipete cu comori ale zapezilor".

La capatul opus, cel mai vestic munte al Himalayei este Nanga Parbat (8125 m), numit de locuitorii din Casmir si Muntele Rege sau Muntele Golas. Pentru alpinistii care l-au asaltat si care au platit cu peste 50 de jertfe cucerirea lui, Nanga Parbat va ramīne pentru totdeauna, asa cum i s-a spus amar, "Muntele groazei".

Lhotse (8 501 m) are o denumire geografica simpla - Piscul de sud - si ea nu se datoreaza localnicilor, ci exploratorilor care l-au descoperit īn 1921, la prima expeditie de recunoastere a Everestului.

Īn sfīrsit Annapurna (8 078 m), īntīiul munte de peste 8 000 m, cucerit de francezi īn 1950, premiera tuturor premierelor himalayene, poarta numele zeitei semanaturilor, a recoltelor, care īn mitologia hindusa este īn acelasi timp si zeita abundentei.

Pentru localnici, muntii cei mai īnalti ai lumii, muntii Himalayei sīnt tabu. De nepatruns si de neatins. Cine urca īn Nepal muntii sacri, acela plateste amenzi grele, echivalīnd īn bani cu īnaltimea muntelui urcat.

Ideea de munte care ucide, de munte care nu trebuie urcat, o gasim de altfel si īn denumirea lantului muntos Mindukus, care īn traducere īnseamna "Omorītorul de hindusi". Exista credinta ca cei care vin din India calduroasa si īndraznesc sa urce pe acesti munti, pier īn zapezile lor vesnice.

Daca timp de treizeci si doi de ani Everestul nu a fost īnvins, aceasta se explica si prin interdictia de a se urca muntele pe versantul lui sudic, legile Nepalului fiind īn privinta aceasta neīnduplecate.

Se cunoaste īndrazneala nebuna a alpinistului englez Maurice Wilson care īn anul 1934, dupa ce se strecoara peste granita Tibetului travestit īn tibetan, īncearca de unul singur (la 6 400 m cei trei hamali nu mai vor sa-l urmeze) sa ajunga la saua de Nord (7007 m). Asa cum reiese si din jurnalul sau, creasta n-a putut fi atinsa. O ultima īncercare, disperata, si Wilson dispare. Corpul lui, pastrat de gheturi si zapezi, ca o amintire a nebuniei sale, a fost gasit īn primavara anului urmator.

Zeii muntilor sīnt neiertatori cu muritorii care vor sa le dezlege tainele, spun preotii budisti si credintele poporului. Cine ar atinge muntele cel mai īnalt, muntele "Zeita mama a pamīntului", Chomolungma, ar muri sau ar deveni el īnsusi zeu.

De aceea, dupa ce Norke Tensing a atins vīrful cel mai īnalt, īn neguri, zapezi si spirite al Chomolungmei, si a lasat pios acolo biscuiti, ciocolata si ce-i mai ramasese din mīncare, pentru hrana zeilor, a fost privit de oameni la īnapoiere ca un sfīnt, purtat pe sus cu mare cinstire, iar hainele i-au fost atinse cu admiratie si respect, ca unui Dalai Lama.

Fara sa facem un istoric al expeditiilor din Himalaya sau sa urcam cu alpinistii marilor īndrazneli fiecare munte de peste opt mii de metri, sīntem totusi datori īn aceasta evocare a muntilor lumii sa trecem īn revista marile ascensiuni, īncercarile eroice, grelele jertfe vrednicele biruinti.

Lupta cu uriasii pamīntului, atīt de tīrzie īn ani, dar necrutatoare īn tarie, aminteste de lupta pentru cucerirea marilor, a polilor si a cerului. Ea este īnsa unica prin maretia si īncordarea supraomeneasca pentru cucerirea fiecarui metru de īnaltime, a ficarei creste īnghetate sau amenintate de cornise de zapada, a peretilor de stīnca care coboara vertical īn abisuri, la cinci mii de metri sub picioarele ostenite ale alpinistilor.

Nu vrem sa īncepem aceasta incursiune īn ascensiunile Himalayei fara a aminti o lege a ei si poate una din cele mai frumoase ale exploratorilor lumii. Himalaya a fost īnca īnaintea Antarctidei si a Anului Geofizic International singurul loc de pe pamīnt unde popoarele s-au īntrecut pasnic īntre ele pentru cucerirea spatiului necunoscut. Cu piolete si coltari īn loc de pusti si tunuri, cu masti de oxigen īn loc de masti de gaze, alpinistii tuturor natiunilor s-au īntrecut aici prieteneste pentru victoria vointei omenesti si gloria celor mai īndrazneti si bine pregatiti.

S-a creat o traditie cavalereasca, un fair-play al muntilor, dreptul respectat tacit de toti alpinistii lumii, ca muntele asaltat prima data de o natiune sa ramīna al ei, cu toate īncercarile nereusite, pīna la definitiva victorie.

Īn aceasta situatie au fost cu K2 (Chogori) - italienii, cu Nanga Parbat - germanii, cu Annapurna - francezii. si ne-a mirat cīnd Everestul, asaltat din 1921 de englezi īn unsprezece expeditii, a fost rīvnit īn 1952 de elvetieni. Probabil ispita cuceririi celui mai īnalt vīrf din lume, victorie istorica si sportiva, a īntunecat o clipa legea sportivitatii. Pīna la urma īnsa, prin firescul istoriei, totul a fost reabilitat. Everestul a fost cucerit de englezi, asa cum se cuvenea, caci ei au facut īnceputurile si au dat īntīile jertfe. Dar si de nepalezul Tensing, simbol al drepturilor tarii gazda, stapīnitoare a muntelui, īntīmplarea cuceririi muntelui Everest de un neozeelandez si un nepalez, componenti ai unei expeditii britanice, este si o lectie istorica. Precum si dovada contemporana a prieteniei popoarelor, fara care nu se poate convietui, nici aici jos la granitele tarilor si nici sus la granitele norilor!...

si acum sa pornim la drum.

Ce este Himalaya, aceasta tara a zapezilor, cum este ea numita de localnici, aceasta īmparatie a muntilor īnvecinati cu cerul ? Prin ce legi geologice s-a format aici, īn timpuri stravechi, īn miocen, aceasta cuta a scoartei pamīntului, lunga de 2 500 km si lata de 220 km, si care an de an continua sa creasca īn īnaltime, cresterea ultimilor douazeci de ani fiind de 25 m ?

Doua mari ape (Indusul si Brahmaputra) si trei state (Nepal, India, Tibet) delimiteaza granitele tarii zapezilor. Nepalul, pīna īn anul 1949, nu dadea voie nici unui strain sa-i calce pamīntul, ceea ce a facut ca toate expeditiile himalayene sa se faca pe versantul nordic, prin Tibet.

Tibetul este o tara a multor curiozitati, avīnd trei sute de mii de calugari dintr-un milion de locuitori, o capitala, Lhassa, la 3 600 m altitudine, un lac, cel mai īnalt din lume, la 5 465 m, si o religie plina de mistere, cu o capetenie zeificata, Dalai Lama.

Īn sfīrsit, India, atīt de aproape de muntii acestia de opt mii de metri, abia īn anul 1960 va porni si ea la cucerirea Chomolungmei, a zeitei mame a pamīntului.

Himalaya are, ca si mitologicul Janus, doua fete diferite. Versantul sudic, cel spre India si Oceanul Indian, este tropical. O jungla luxurianta, paduri vesnic verzi, stejari, castani, dafini, magnolii, iar spre vīrf stepa alpina. Versantul nordic, cel dinspre Tibet, e format din munti īnalti, ghetari, vai prapastioase si zapezi eterne.

Īn Himalaya, asemenea noptilor polare care dureaza sase luni, musonul (din araba, anotimp) bate si el la fel, aducīnd cu sine nedorite si nesfīrsite ploi, ninsori neīntrerupte si uragane, vīnturi naprasnice de 180-200 km pe ora. Pentru ca o expeditie sa īnvinga īn Himalaya, īntīia conditie este sa nu fie surprinsa de muson. De aceea aproape toate cuceririle muntilor de peste opt mii de metri din Himalaya s-au facut numai īntre lunile mai si iulie.

Himalaya nu are numai musonul, acest adversar mai de temut decīt īnaltimile muntilor; nu numai frigul de -50° si vīntul 200 km pe ora sīnt aparatorii muntilor neīmblīnziti. Ci mai ales avalansele. Ca sa le stapīneasca, sa le farīmiteze forta, Hunt a adus īn expeditia din 1953 tunuri speciale.

Veti vedea cum, ca sa poata mai usor cuceri vīrfurile, italienii au luat cu ei pe K2 macarale mecanice pentru transportarea bagajelor īntre tabere, iar elvetienii au folosit pe Dhaulagiri un avion, cu numele de Veti. Dar adevarata si singura victorie a alpinismului este aceea cucerita de om, de puterea, īndrazneala si priceperea lui.

De ce nu popoarele muntilor Himalaya au fost primii lor cuceritori - am spus-o nu o data, dar sa reluam. Īn credinta acestor popoare muntii sīnt tabu, munti sacri, īn stapīnirea duhurilor rele si omul care īi īnfrunta e pierdut. Acestor zei ai muntilor li se datoreaza respect, adorare si sacrificii īn animale, ca sa le domoleasca mīnia si spiritul de razbunare.

si totusi, īncet, cu greu, anii si viata au clintit pīna si credintele īn zeii muntilor, īn zeii zapezilor si furtunilor. "Tigrii" din Himalaya n-au urcat numai cu poveri grele la peste sapte mii de metri, si cu piolete si colturi īn tovarasia alpinistilor din īntreaga lume la peste opt mii, ei au urcat pe tronul zeilor si au adus de acolo, din vecinatatea norilor, īncrederea ca omul este stapīnul Universului si nu zeii. Aceasta i-a sugerat poate lui Fritz Rudolph, evocatorul epopeilor himalayene, si titlul ultimei sale carti "Vīrfuri fara zei".

Noua sute de kilometri din granita Nepalului se īnvecineaza cu Tibetul si muntii Himalayei. "Tigrii" sīnt locuitori ai tinuturilor īnalte ale Nepalului, aceasta tara de munti, aproape fara cai ferate; īn īntreg Nepalul, la o suprafata de 140000 km² si zece milioane de locuitori, sīnt 103 km de cale ferata.

O tara cu temple de aur si analfabeti. De oameni saraci, cinstiti si dīrji, care iau la nastere, adeseori, numele zilei īn care s-au nascut. Pasang, de pilda, īnseamna vineri. Va amintiti de prietenul lui Robinson Crusoe, gasit pe insula tot īntr-o zi de vineri ?

Cīnd sīnt din valea Sola Khumbu li se mai spune serpas adica barbat din rasarit. Ei urca la īnaltimi de sapte, opt mir de metri īn aerul rarefiat, īn ceata sau īn luciul orbitor al zapezii, zeci de kilograme de materiale. Ei coboara pe "sahibii" (stapīnii) bolnavi sau epuizati de forte, īn taberele intermediare. si, daca e nevoie, tot ei ramīn devotati līnga ei, īn zapezi, pīna īn ultima clipa, desi s-ar putea salva de la moarte...

Numai cel mai vrednic dintre ei ajunge sirdar, seful hamalilor. si numai cei mai rezistenti si curajosi ajung "tigri", īnvingatori ai īnaltimilor de peste sapte mii de metri.

Astazi īn istoria cuceririlor muntilor Himalaya numele lui Norke Tensing, Pasang Dawa Lama, Gyaltsen Norbu sīnt prezente alaturi, cu cinste, de acelea ale alpinistilor din īntreaga lume. Mīine, popoarele din jurul muntilor de peste opt mir de metri vor scrie, fara īndoiala, o noua cucerire a muntilor Himalaya !...

Din cei patrusprezece uriasi ai pamīntului, Karakorum are doar patru munti peste 8 000 m: K2 (Chogori), asaltat si cucerit de italieni īn 1954 si trei munti a caror īnaltime difera īn zeci de metri: Hidden Peak (8068 m), Broad Peak (8 047 m), Gasherbrum II (8 035 m).

Īntīi a cazut Gasherbrum II, īn anul 1956. Victorie a unei expeditii austriece, condusa de Fr. Moravec. Broad Peak este asaltat si cucerit de o expeditie austriaca condusa de M. Schmmuck, la care a participat si H. Buhl, iar Hidden Peak de o expeditie americana, īn frunte cu N. Clincii.

Iata cum a fost cucerit Gasherbrum II. Expeditia austriaca a lui Fritz Moravec, din care faceau parte sase alpinisti, nelipsitul doctor si geologul, ajutata de o suta saizeci si opt de hamali, a asediat si acest munte care īsi pastrase neprihanirea. Īn ziua de 7 iulie 1956 S.Larch si H. Willenpart pornesc din tabara de la 7 500 m si dupa opt ore de urcus eroic cuceresc piscul.

Acest an 1956 marcheaza, de fapt, īn asaltul marilor piscuri, unul din anii celor mai depline biruinti: īn luna mar cad doi mari munti ai lumii, Manaslu (8125 m) si Lhotse (8501 m), iar īn iulie Gasherbrum II (8035 m).

Shisa Pangma (8 013 m)

Cel mai mic dintre cei mari, muntele acesta, situat la granita Nepalului si Chinei, a fost cel din urma cucerit, īn mai 1964. Aceasta tīrzie cucerire se explica si prin pozitia lui, prin ambitia alpinistilor de a cuceri mai īntīi piscurile cele mai īnalte din Himalaya, si totodata prin restrictiile privind accesul pe acest munte. Ziarele au anuntat la īnceputul lunii mai 1964 ca zece alpinisti chinezi, pornind din tabara de la 6 800 m, au escaladat muntele. Ei au fost ajutati de 4 serpasi si 40 de hamali.

Cucerirea piscului a fost īntīrziata cu o saptamīna, din cauza viscolului si a ninsorii. Trei echipe de asalt, pe ger si vīnt, asediaza panta de peste 50° de la 7800 m si pīna la urma, depasind greul, ies īnvingatoare.

Īn felul acesta si China intra īn palmaresul cuceririlor himalayene ale muntilor de peste 8 000 m.

Annapurna (8 078 m)

Muntii si-au asteptat de milenii īndraznetii cuceritori. Mai īntīi au mers spre ei exploratorii, oamenii de stiinta: Marco Polo, cei trei frati Schlagintweit, Prjevalski, Sven He-din. Dar nu au putut ajunge decīt īn preajma lor.

si-atunci au sosit pe urmele lor alpinistii, acesti "nebuni", care īnfruntīnd imposibilul descopera geografia si īnving natura īndaratnica. De necrezut, desi Himalava este tinta exploratorilor īnca de la īnceputul secolului al XIX-lea, abia īn anul 1950 este cucerit cel dintīi pisc de opt mii metri. si nu de englezi, si nici de localnici, care abia mai tīrziu vor lupta pentru cucerirea muntilor lor, ci de francezi.

Sa nu ne miram īnsa... Franta a fost totdeauna tara ideilor īndraznete, a ideilor generoase. Cei care urcasera cei dintīi pe Mont Blanc si dadusera omenirii o noua pasiune, o noua nazuinta - alpinismul, nu puteau sa nu fie īn primele rīnduri si īn cucerirea Himalayei.

Muntele ales a fost Annapurna. īnaltimea: 8 078 m. Cuceritorii ? Nume cunoscute si pretuite de alpinismul lumii: Louis Lachenal si Maurice Herzog. Data istorica a cuceririi: 3 iunie 1950.

Lupta a fost apriga. Dar Lachenal si Herzog nu erau oamenii care sa cedeze. Cu pretul vietii, al degetelor lasate acolo, īnfipte īn granitul muntelui, victoria trebuia cucerita si a fost cucerita īntr-adevar.

Cine citeste istoria acestei epopei a muntelui, se īnfioara de clipele grele prin care au putut trece oamenii, dar ramīne si coplesit de admiratie īn fata vointei lor. Francezii nu s-au multumit numai cu aceasta victorie istorica si de prestigiu. Ei vor mai intra o data īn istoria Himalayei prin cucerirea vīrfului Makalu (8481 m).

Anul 1962 ne-a adus o noua veste! Expeditia condusa de Lionel Terray, care participase cu ani īn urma si la ascensiunea pe Annapurna, a escaladat muntele Jannu (7 710 m), īn Nepal, asaltat cu trei ani īnainte de francezi, munte extrem de dificil, cu pasaje de gradul cinci si sase la īnaltimea de 7400 m. Marile īnaltimi ramīn asadar o permanenta invitatie, un nesecat izvor de pasiuni alpine si de eroism...

Nanga Parbat (8125 m)

Este muntele care a cerut cele mai multe si grele jertfe, dar care, ciudat, a fost īnvins de un singur om: Hermann Buhl. Ceea ce nu s-a mai īntīmplat cu nici un alt munte din Himalaya.

Nanga Parbat este caracteristic prin cea mai mare diferenta de altitudine de pe īntreg globul pamīntesc.

Cīt trebuie sa fi fost de emotionant pentru Peter Aschenbrenner, unul din supravietuitorii expeditiilor tragice din 1934, ca dupa douazeci de ani sa revina aci, ca sa razbune moartea tovarasilor sai si cruzimea sīngeroasa a muntelui.

Hermann Buhl a pornit mai mult īn noapte decīt īn zori (la doua dimineata) si pīna seara la sase - deci dupa 16 ore de ascensiune - a ajuns la pisc! Īnapoierea s-a facut abia a doua zi. H. Buhl, reamintindu-si de noaptea din Alpi, pe Watzmann, a mai petrecut una aici, la opt mii de metri.

Flamīnd, īnghetat, fara macar un sac de dormit, dar īnvingator al celui mai crud munte din Himalaya.

Īn anul 1962 o noua expeditie germana, condusa de dr. K. Herrligkoffer, acelasi care a condus si expeditia din 1953, a asaltat piscul pe versantul vestic. Echipa de asalt constituita de Low Kinshofer si Mannhardt - ultimii doi, eroii primei escalade de iarna a peretelui nordic al Eigerului - cucereste piscul la 22 iunie 1962. Dar la coborīre ei platesc greu aceasta victorie. Kinshofer si Mannhardt se aleg cu degeraturi grave la fata si picioare, iar Low aluneca pe o panta de zapada cu gheata, accidentīndu-se mortal, īnca o data Nanga Parbat, "Muntele groazei", nu si-a dezmintit numele.

Manaslu (8 125 m)

A surprins desigur aparitia, dar nu si victoria expeditiei japoneze īn Himalaya. De altfel, īnca cu ani īnainte, japonezii asaltasera mai multe piscuri de peste sapte mii de metri si cucerisera o parte din ele.

De asta data, īn 1956, tinta lor este Manaslu. O rafuiala mai veche, cu patru ani īn urma, nu daduse nici un rezultat. Dar dīrzenia, perseverenta si modestia japonezilor sīnt considerate ca unice īn lume.

Peste un an, īn 1953, ei sīnt din nou la datorie. Dar muntele nu se vrea īnvins. Asaltul e parasit la 7750 m, deci la mai putin de patru sute de metri de vīrf. Īn anul 1954 īncercarea japonezilor de a urca din nou pe Manaslu este oprita de protestele si credintele localnicilor ca expeditiile anterioare au dezlantuit furia zeilor asupra satelor lor.

Īn anul 1956, dupa ce japonezii platesc cele zece mii de rupii cerute pentru templul distrus de zeii muntelui, suparati pe alpinisti, expeditia lui Yuko Maki, un conducator cu totul neobisnuit pentru expeditiile himalayene (63 de ani), porneste iar la drum. Expeditia este compusa din doisprezece alpinisti, douazeci de serpasi si noua tone de material. si iata, dupa cinci ani de staruitoare si repetate īncercari, ziua victoriei: 9 mai 1956. īnvingatorii: alpinistul japonez T. Imaniski si sirdarul Gyaltsen Norbu.

Aceasta expeditie a stīrnit atīt de mult entuziasm pentru Himalaya, īncīt de atunci expeditiile japoneze sīnt foarte des īntīlnite īn lupta pentru cucerirea celor mai īnalti munti ai lumii. Īn 1960, prin doua formatii de asalt, ei au cucerit Himal Chuli (7864 m). Totodata, īn Hindukus, au urcat Noshaq (7492 m), iar si mai recent, īn aprilie 1964, o noua expeditie japoneza a asaltat si cucerit pentru īntīia data vīrful Gyanchunkang (7 922 m), la 30 km est de Everest, la frontiera Tibetului.

Cho Oyu (8 153 m)

Īn anul 1953 englezii au pornit prin Nepal, convinsi ca de asta data Everestul nu va mai rezista. Dar, surpriza, elvetienii obtinusera mai īnainte aprobarea guvernului local si acum erau dincolo de saua de Sud. Ca sa se consoleze, expeditia, din care facea parte Shipton, Hillary, Riddifort, Evans, Bourdillon, Gregory, Lowe si sirdarul Ang Tarke, asalteaza un alt munte de peste opt mii de metri, dar pīna la urma nici acesta nu va fi cucerit.

Aceasta a fost cea dintīi ofensiva a muntelui Cho Oyu. Piscul este asezat chiar pe granita dintre Nepal si Tibet si a fost zarit īntīia data īn 1951, de Shipton si Bourdillon, de la īnaltimea pasului Nangpa La, fara sa-i ispiteasca prea mult. Dar un munte de peste opt mii de metri, mai ales acum, cīnd asaltul celor patrusprezece devine neprevazut si febril, este totusi o victorie si ea nu trebuie scapata. Acest lucru īl va īntelege mai bine expeditia austriaca din 1954.

Īn 19 octombrie 1954 (curioasa luna pentru o cucerire himalayana) muntele este cucerit de doua formatii de asalt, prima fiind alcatuita din H. Tichy si S. Jochler, iar a doua din H. Heuberger si Pasang: Dawa Lama. A fost expeditia cu cea mai mica greutate de bagaje (900 kg) si cu cel mai mic numar de alpinisti. Ea dorea sa demonstreze posibilitatea cuceririi unui pisc īnalt īn grup restrīns, usor echipat.

O īntīmplare neprevazuta era sa rateze īnsa cucerirea muntelui. Īn timpul unui viscol puternic, Tichy si-a pierdut manusile, iar mīinile au īnceput sa-i degere. Asaltul a fost amīnat. Au trebuit sa coboare la tabara de baza.

Īntre timp o expeditie franco-elvetiana a venit si ea pe Cho Oyu, propunīnd unirea celor doua expeditii. Tichy n-a vrut sa accepte. Pasang Dawa, surprins de aceasta interventie, ferm si cinstit, a hotarīt soarta victoriei austriece. El a urcat cu serpasii sai, īntr-o singura zi, īnaltimea de 3000 m, ducīnd īn tabara īncarcatura necesara. Apoi l-a convins pe Tichy sa se continue ascensiunea. Ba mai mult, īn portiunile grele, Tichy, avīnd mīinile degerate, l-a ajutat sa urce cu frīnghia. Asa au cucerit austriecii, datorita cinstei si dīrzeniei lui Pasang Dawa, muntele Cho Oyu.

Elvetienii au pornit mai apoi si ei Ia asaltul muntelui, dar vremea rea i-a facut sa renunte.

Dhaulagiri (8172 m)

A fost asaltat pīna īn 1956 de patru ori, o expeditie argentiniana ajungīnd pīna la 7 800 m, de unde musonul a alungat-o cu violenta, conducatorul expeditiei F. Ibanez murind īn urma degeraturilor.

Pīna īn anul 1960 muntele a mai fost asaltat de īnca trei expeditii. Este adevarat ca muntele parea de necucerit. O imensa piramida cu pereti puternici de stīnca, īnaltata īn vecinatatea cerului si aparata de zapezi, ceturi si furtuni, īnca īn 1960, deci la zece ani de la cucerirea Annapurnei si sapte de la caderea Everestului, Dhaulagiri īnca nu fusese cucerit. Pe rīnd, expeditii franceze, argentiniene, elvetiene, germane se recunosc īnvinse.

Elvetienii īnsa nu vor sa cedeze. sapte expeditii pentru un munte de 8172 m ! Parca mult prea mult, chiar pentru Himalaya. Īn anul 1960 a patra expeditie elvetiana pe acest munte īsi fagaduieste sa nu mai coboare decīt īnvingatoare.

Max Eiselin conduce aceasta ofensiva hotarīta, pe viata si pe moarte. Alaturi de cei sase alpinisti elvetieni mai fac parte din expeditie doi polonezi, un german, un austriac si sapte serpasi. Un avion cu numele de Veti, nume inspirat de misteriosul om al zapezilor, sta la dispozitia expeditiei.

Muntele este asaltat pe creasta de nord-est, pe acolo pe unde, cu un an īnainte, austriecii, cu o jertfa grea omeneasca, ajunsesera la 7 800 m.

Īntīia tabara e constituita la 5100 m. Urmatoarele la 5 700, 6 600, 7 050, 7 400 si 7 800. Īn patru mai īncepe asaltul. "Veti" sprijina aprovizionarea, dar, eternul neprevazut, are o defectiune si se prabuseste pe ghetar. Din fericire cei doi aviatori ramīn īn viata. Amīnare. Asteptarea grea, ca orice asteptare īnaintea unei lupte decisive. Peste 8 zile, īn 12 mai, din nou asaltul vīrfului. sase oameni dorm īnghesuiti, nerabdatori, īntr-un singur cort, la 7800 m. A doua zi, la 13 mai, legati īn trei corzi, Kurt Diemberger si Na Wang Dorje, E.Forrer si Nyima Dorje, A.Schelbert si P.Diener urca muntele. Asa se īncheie lupta pentru cea de a treisprezecea cucerire a unui munte de peste opt mii de metri, īn mai 1960, pe piscul Dhaulagiri...

Makalu (8 481 m)

Situat la numai 20 km sud-vest de Everest si confundat adeseori cu el, Makalu este cea de a doua cucerire franceza īn Himalaya. Ea a fost realizata la doi ani dupa caderea Everestului, īn 15 mai 1955, datorita unor alpinisti cu performante mondiale: Lionel Terray, Jean Couzy, Jean Franco, Guido Magnone, dar si rezistentei si priceperii lui Gyaltsen Norbu, adevarat tigru al Himalayei, de doua ori īnvingator al piscurilor de 8000 m, sirdarul pe care japonezii l-au cinstit ca pe un erou dupa cucerirea muntelui Manaslu.

Īntreaga expeditie, din care mai faceau parte īnca patru īncercati alpinisti - P. Leroux, S. Coupe, J. Bouvier, A. Vialate - a urcat īn urmatoarele doua zile muntele, inaugurīnd astfel īn Himalaya ascensiunea īn grup a unui munte de mare īnaltime.

Makalu a ispitit īn 1961 si o puternica expeditie anglo-americana īn frunte cu mereu neobositul Hillary, īnvingatorul Everestului si al muntilor Antarctidei. Dar nu departe de vīrf, alpinistii au trebuit sa renunte. Trei membri ai expeditiei, care au īncercat sa forteze reusita, asaltīnd piscul fara baloane de oxigen, s-au īmbolnavit, īntr-adevar, victoria unei ascensiuni īn Himalaya nu e un lucru usor si sigur. Ea e conditionata de multi factori si de foarte multe neprevazute: ceata, ninsoare, avalanse, pereti de gheata sau ca acum... baloane de oxigen.

Lhotse (8 501 m)

Lhotse, supranumit de asaltatori si ultimul din cei patru mari, a fost cucerit de expeditia elvetiana condusa de Albert Eggler, īn vīrsta de 43 de ani, īn 18 mai 1956.

Expeditia a fost foarte puternica, tenace si... inspirata. Compusa din opt alpinisti de renume, un medic si un geolog, trei sute cincizeci de hamali din valea Sol Khumbu si doi serpasi de altitudine din Darjeeling - o adevarata armata pornita sa dea o mare batalie - aceasta expeditie care lupta cu una din ultimele redute ale Himalayei īsi īnfige pintenii, de doua ori īn timp de cinci zile, īn crestetul muntelui.

Au fost necesare sase tabere. S-a folosit oxigen chiar īn timpul somnului. Ultima tabara a fost fixata de 7 900 m. Asaltul l-au dat mai īntīi Ernst Reiss (36 ani) si Fritz Luchsinger (32 ani) īn ziua de 18 mai. Iar īn 22 mai repeta aceeasi ascensiune, ramīnīnd o ora pe vīrf, celalalt cuplu Ernst Schmied (32 ani) si Jury Marmet (28 ani).

Aceasta glorioasa si meritata victorie situeaza alpinismul elvetian, cu justificatele lui veleitati si traditionalele lui victorii pe īntreg globul, īntre primele patru natiuni care au īnvins cei mai īnalti munti ai Himalayei: Anglia, Italia, Franta, Elvetia.

Gloria lui Mathias Zurbriggen, īnvingatorul Anzilor, cel care cel dintīi a urcat Aconcagua īn 1897, renastea acum peste sase decenii, īn 1956, īn tot atīt de īndepartata Asie, pe Lhotse...

Kangchendzonga (8 597 m)

Un munte care a ispitit pe oameni īnca cu multi ani īn urma, fiind cel de al treilea urias al pamīntului. Īn anul 1899, geograful si alpinistul englez Douglas W.Freshfield īi cerceteaza relieful si caile de acces.

Īntīia data germanii l-au asaltat īn 1931, cīnd expeditia lui Paul Bauer a ajuns pīna aproape de ceea ce īnsemna ne atunci recordul de altitudine al lumii. De altfel, īn 1932, la Olimpiada de la Los Angeles, P. Bauer primeste medalia de aur a literaturii sportive pentru cartea sa despre Kangchendzonga.

Muntele a fost īnvins abia īn 1955 de o expeditie engleza, cīnd īn doua asalturi succesive (26 si 27 mai), mai īntīi G.Band si J.Brown si apoi N.Hardie si T.Streather īi urca vīrful maret dintre Nepal si Tibet.

Aceasta victorie este rodul celor doua expeditii, din 1953 si 1955, cīnd sub conducerea lui Ch. Evans se lupta pentru gasirea adevaratului drum, precum si a celor mai buni hamali condusi de Tensing Dawa si Ang Tarke. Īn 1955 asaltul final s-a dat de la 8200 m si a durat sase ore. Conform īntelegerii, expeditia nu a urcat ultimii doi metri ai vīrfului, pentru a respecta credintele localnicilor īn lacasul zeilor. Dar alpinistii ramīn, si fara acesti doi metri ai īmparatiei spiritelor, cuceritorii muntelui Kangchendzonga muntele cu cele cinci sipete de comori ale zapezilor.

K2(Chogori) (8 611 m)

Cea dintīi expeditie īn acest masiv din Karakorum o face de timpuriu, din 1892, cunoscutul cercetator si alpinist englez M.Conway. Dar īnca īnainte cu treizeci de ani, īn 1861, muntele fusese descoperit de Godwin Austen. De aceea, multa vreme acesta a fost si numele muntelui.

K2 nu īnseamna, cum s-ar crede, Karakorum - al doilea munte al lumii, ci pur si simplu Karakorum indice 2, denumire geodezica. Localnicii īi spun Chogori, adica Muntele Mare.

Nici K2 nu s-a lasat usor cucerit. Au fost necesare sase expeditii. Dar ultima din ele, cea din 1954, cu īnca o jertfa, alpinistul Mario Puchoz, va iesi īnvingatoare. Aceasta s-a datorat, dupa cum se spune, īn mare masura, pregatirii ei minutioase si bunei organizari.

Recunoasterea s-a facut din avion. Fiecare component al expeditiei primeste un ghid cu schite si fotografii. Profesorul Ardito Desio, conducatorul expeditiei, explorase ghetarul Baltoro īnca din 1929 si revenise aici īn 1953 pentru a pregati expeditia din anul 1954. si īntr-adevar, dupa o lupta apriga, muntele este īnvins īn ziua de 31 iulie 1954.

Īn aceasta expeditie, pentru īntīia oara īn istoria ascensiunilor muntilor de opt mii de metri, italienii au folosit o macara mecanica pentru transportul bagajelor īn taberele intermediare.

Īn istoria cuceririi muntilor, īnvingatorii lui K2 vor ramīne pentru totdeauna Achille Compagnoni si Lino Lacedelli, doi neīnfricati alpinisti ai lumii. Dar victoria lor n-ar fi fost posibila fara devotamentul si curajul lui Walter Bonatti. Ajunsi īn preajma vīrfului, la un pas de victorie, echipa de asalt a celor doi ramasese tintuita locului datorita lipsei de oxigen. Nu ar fi fost īntīia data cīnd se rata la zeci de metri cucerirea unui munte de opt mii de metri, īnsotit doar de un serpas, cu riscul vietii, petrecīnd o noapte fara cort si fara provizii la 8 000 m, Bonatti duce pīna la cortul celor doi buteliile de oxigen hotarītoare pentru asalt si victorie. A fost o minunata dovada a spiritului de prietenie si de lupta al oamenilor muntilor, īn fata careia pīna si muntele s-a dat īnvins.

Everest-Chomolungma (8 848 m)

S-a scris imens despre Everest. si aproape tot ce ai spune despre el se cunoaste. Dar nimic nu este plicticos sau inutil.

Daca lupta pentru Poli n-a stīrnit atītea discutii, aceasta a fost pentru ca au fost cuceriti īnainte (1909 Polul Nord, 1911 Polul Sud) si pentru ca, īn fond, ei sīnt doi. Pe cīnd Everestul este unic !

Cu statura lui de noua mii de metri, cu cele douasprezece expeditii eroice si dramatice care au pornit spre el cu ultimul deznodamīnt neprevazut, cu victoria alpinistilor chinezi pe versantul nordic si asaltul expeditiei indiene - Everestul constituie muntele despre care se vorbeste mereu. Cel putin o treime din cartile dedicate Himalayei scriu despre el. Iar filmul care-i poarta numele si care a emotionat milioane de oameni de pe īntreg globul, film premiat cu medalia de aur la Festivalul Mondial al Tineretului si Studentilor de la Varsovia (1955), a dat Everestului o maretie neobisnuita, de epopee.

Numele european al muntelui provine de la ofiterul englez care cel dintīi i-a apreciat īnaltimea (1843). īntre primii cercetatori ai Everestului au fost si cei trei frati Schlagintweit, exploratori de renume.

Pīna īn secolul nostru nimeni nu urcase īn Everest dincolo de 8000 m. Īn anul 1921 īncepe asaltul celui mai īnalt munte din lume. Nepalul fiind teritoriu tabu, cele sapte expeditii dintre cele doua razboaie au trebuit sa ia drumul Tibetului si al crestei nordice.

Īn prima expeditie din 1921, pregatita temeinic si autoritar condusa de generalul Howard Bury, George Mallory, unul din cei mai īncercati alpinisti ai lumii, gaseste drumul spre vīrf si pentru īntīia oara atinge saua de Nord (7 007 m īnaltime).

Expeditia din 1922, condusa de Bruce, atinge prin Norton, Mallory, Sommerwell 8 225 m, urcīnd fara baloane de oxigen, iar prin Finch si Bruce, cu aparate de oxigent, 8 326 m. O avalansa Ucigasa, care īngroapa īn zapada sapte hamali, opreste cel de al treilea asalt, care ar fi fost poate si mai reusit.

Sīntem īn 1924. A treia expeditie engleza pentru Everest. Sau, mai bine-zis, īmpotriva lui, caci muntele acesta, īndaratnic si violent, īncepe sa fie asaltat ca o cetate, ca o inexpugnabila cetate. Doi oameni mor de viscol. Norton si Sommerwell, acum cu experienta si mai īndīrjiti, ajung la 8 572 m ! Īnaltimea fantastica, la numai 276 m de vīrf, īnaltime pe care abia peste trei decenii, īn 1952, o vor depasi elvetianul Lambert si īnsotitorul sau, tibetanul Tensing, dar de data aceasta pe versantul sudic (8600 m).

Deci īn 1924 recordul mondial de altitudine alpina apartine lui Norton si Sommerwell - 8 572 m - si el nu va fi depasit decīt peste douazeci si opt de ani, pe acelasi munte, dar pe alt versant. Expeditia aceasta din 1924 a fost, pare-se, cea mai puternica. Un al doilea asalt, cu un alt cuplu. La fel de bun, de curajos: Mallory si Irvine. Dar ei se pierd undeva īn ceata pentru totdeauna.

Expeditiile din 1933, 1936, 1938 asaltīnd eroic, disperat, cu hotarīrea de a īncerca tot ce este omeneste posibil pentru cucerirea vīrfului, se soldeaza cu insuccese, desi dintre membrii expeditiei fac parte gloriile timpului: Shipton, Smythe, Tilman, Odell. Recordul de 8 572 m ramīne neatins.

Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, Nepalul permitīnd accesul expeditiilor straine, Everestul a putut fi asaltat pe versantul sudic. Aceasta a si dus de altfel la victorie. Īn 1953, Hillary-Tensing, īn 1956 elvetienii, care ratasera cu cītiva ani īn urma cucerirea piscului, dar de asta data prin Marmet-Schmied, Reist-Gunten.

Una dintre cele mai īndraznete expeditii ramīne īnsa aceea chineza, īn care un geolog de 34 de ani, Wang Fu-ciu, un soldat tibetan de 27 de ani, Kon Bu, un padurar din provincia Seciuan, Ciu Jin-hua de 32 de ani si virtuosul alpinist de 35 ani Shi, Cian-ciun, īnvingatorul de pe Mustagh Ata si Minyag Kangkar, cuceresc Chomolungma, pe drumul atītor īncercari si jertfe, pe versantul nordic, īn primavara anului 1960.

Pregatirile pentru expeditie au īnceput īn ultimele luni ale anului 1959, dar abia īn anul urmator ele au fost gata. La 19 martie 1960, cei 214 membri ai expeditiei, alpinisti si purtatori de bagaje, au ajuns la tabara de baza (5 120 m).

Īn urmatoarele trei zile s-a facut aclimatizarea si s-a atins īnaltimea de 6 400 m. Timpul s-a mentinut frumos. Doar exploziile de gheata sub soarele de primavara i-au nelinistit putin pe cei care urcau. Timpul, surprinzator de bun, n-a tinut mult. Īn 27 martie o furtuna de zapada i-a gonit pe toti īnapoi, la tabara de baza. Apoi a reīnceput asaltul. Au fost gasite spre faimoasa creasta nordica, din gheata si doar cu un usor strat de zapada pe ea, īnclinata la 60°, patru cai de acces. Trecerea s-a facut īntre 5 si 11 aprilie cu multa grija si pricepere, cu corzi, coltari si trepte sapate īn gheata. O noua tabara de asalt este pregatita. La 2 mai, expeditia chineza, condusa de Shi Cian-ciun, īncepe de la 7600 m escaladarea "dīrei galbene", portiune stāncoasa de roca friabila. Cu mare greutate si precautie cei cinci alpinisti condusi de Shi Cian-ciun ajung la 8 500 m !

Īn bivuac se discuta aprins tot ce va urma. De pe acum, pe vīrf, se iveau semnele musonului apropiat si necrutator. Deci nu era timp de pierdut. Īn 17 mai dimineata, īntreaga expeditie e la tabara de baza pentru pregatirea asaltului final.

Din nou, īn 23 mai, alpinistii sīnt la 8500 m. Din cei patrusprezece, patru vor ataca vīrful care straluceste īn lumina albului zapezii si albastrul cerului.

Ziua atacului: 24 mai. Echipa de asalt: Wang Fu-ciu, Ciu Yin-hua, Kon Bu si Liu Lien-man. Dupa o trecere de pasaj stīncos, o terasa de trei metri, aproape imposibil de trecut la aceasta īnaltime, īi astepta. Dupa īncercari grele, istovitoare, cei trei metri sīnt trecuti pe umerii lui Liu Lien. Aceasta simpla īncercare, acesti trei metri de stīnca, le-au rapit nu mai putin de trei ore !

Ramasesera trei oameni. si mai ramasesera ultimii zeci de metri. Dar si neprevazutele: īntunericul noptii, venit īn timp ce ei luptau cu stīnca, si baloanele de oxigen goale.

Pīna la vīrf mai sīnt cincizeci de metri. Sa te reīntorci de la cincizeci de metri de vīrful Chomolungmei ? Nu, ar fi o nebunie ! Da si sa continui. Zorile le aduc dezlegarea. Cu eforturi supraomenesti de vointa, fara baloane de oxigen, cei trei alpinisti chinezi, dupa 19 ore de escaladare, ating piscul. si astfel, dupa 29 de ani de īncercari, de eroism alpin si de jertfe omenesti, Chomolungma este īnvinsa si pe inaccesibilul ei versant nordic ! (25 mai 1960).

Dupa biruinta tibetanului Tensing si a expeditiei chineze, si India, tara de la poalele muntilor cei mai īnalti din lume, a rīvnit la aceasta cinste. Īn timp ce expeditia chineza asalta victorios Chomolungma pe versantul nordic, o expeditie indiana, ca o teribila armada (20 de alpinisti, 50 de ser-pasi, 700 de culi) pasea prin creasta de sud spre vīrf. O echipa de trei alpinisti ajunge īn 25 mai pīna la 8626 m. Dar de aici mai sus nu pot īnainta. Un viscol neobisnuit de puternic īi face sa se retraga.

Aceeasi vreme imposibila, necrutatoare, īmpotriva careia omul īnca nu poate lupta, rateaza si asaltul muntelui dat īn 1962. Dar pīna la urma, Chomolungma s-a dovedit īntelegator si īn 1965 pe piscul "Zeitei mame a pamīntului" a fluturat īnvingator si steagul "mamei India".

Nimic īn viata nu se poate obtine fara īndrazneala, lupta, jertfa. Īn ciocnirea aceasta dintre om si natura, dintre om si munte, lupta n-a fost numai īncordata, ci si dramatica, iar uneori chiar tragica.

Īnca de la īntīia sa īntīlnire cu muntele īnalt de peste opt mii de metri al Annapurnei, omul plateste primul tribut. Lachenal si Herzog sufera degeraturi atīt de grave, īncīt trebuie sa li se amputeze degetele de la mīini si picioare. Asa cum īsi va pierde cīteva degete de la mīini si laba piciorului Vitali Abalakov īn ascensiunea muntelui Khan Tengri.

Dar cu mult īnainte, īn anii īnceputurilor asaltului Himalayei, alpinistii vor lupta cu moartea si nu o vor putea īnvinge totdeauna. Gloriosul, neīnfricatul Mummery, care pacalise de atītea ori moartea īn Alpi si Caucaz, piere īn 1895 la īntīia īncercare de ascensiune pe Nanga Parbat.

Prima jertfa a celei dintīi expeditii pe Himalaya (1921) a fost dr. Hellas, bun alpinist si bun medic, care, paradoxal, venise īn aceasta ascensiune sa studieze limitele la efort si altitudine ale inimii omenesti. Dar prima inima care a cedat a fost chiar inima sa !

Irvine si Mallory sīnt sperantele expeditiei engleze din anul 1924. Dīrji, bine pregatiti, cu experienta, ei erau sortiti sa intre victoriosi īn istoria cuceririlor din Himalaya. Dar "Zeita mama a pamīntului" nu-i iubeste īnca pe pamīnteni. Īntr-o zi, plecīnd de la tabara de baza, Mallory si Irvine sīnt vazuti, o clipa, pe creasta muntelui, la 8600 m. Apoi un nor de zapada, ceata si nimic. Pīna īn anul 1933, cīnd Harris si Wager, alpinistii unei noi expeditii, vor gasi pioletul lui Mallory si altceva nimic.

Fiecare atac, fiecare cucerire īsi are oamenii sai de sacrificiu. Albi sau galbeni. Celebritati alpine sau simpli serpasi. Īnvingatori din Alpi sau "tigri" din Himalaya. Aproape nu e munte īn Himalaya, pe drumul caruia sa nu se fi īnaltat piramidele amintirii celor care au cazut pentru acest ideal simplu: victoria asupra īnaltimilor.

Muntele de care se mai aminteste si azi cu tristete ramīne Nanga Parbat. Īntīia expeditie din 1932, condusa de Willy Merkl, dupa ce ajunge prin sapte tabere la peste sapte mii de metri, este surprinsa la 1 august de o neprevazuta iarna timpurie si abia scapa printr-o grea retragere din ceata, furtuna, zapezi si avalanse.

Peste doi ani, īn 1934, o noua ofensiva. De asta data tragica. Desi E. Schneider si P. Aschenbrenner urcasera pīna la 7 950 m, deci la 165 m de vīrf, un uragan necrutator transforma īntreaga expeditie īntr-o trista procesiune.

"Mīna rece a mortii culca totul la pamīnt. Vīntul, iad de gheata. Zapada īngroapa totul", iata cīteva īnsemnari fugare din jurnal.

Īnca īnainte de a cadea prada mortii, Willy Merkl si Willy Welzenbach noteaza cu ochii īmpaienjeniti, ca Robert Scott la Polul Sud, ultimele lor gīnduri: "Am pierdut pe Ulii (Wieland) la coborīre. Coborīrea noastra la tabara a sasea a esuat. Eu, Willy, am probabil bronsita, anghina si gripa. Bara Sahib, degeraturi la mīini si la picioare. De sase zile nu am baut nimic cald si n-am mīncat aproape nimic".

Tot atunci, īn 1937, pe Nanga Parbat moare si Adolf Gottner, īnvingatorul īn premiera al peretului nord-vestic al Civettei din Dolomiti. si mai mor īnca sase hamali indigeni. Expeditia din 1937 e si mai tragica. O avalansa, īn rostogolirea ei nimicitoare, ia cu sine īn noapte corturile cu alpinistii care dormeau īn tabara a patra (16 oameni).

A fost o cumplita razboire cu muntele, cu uraganul, cu avalansa, īn care de asta data omul a fost zdrobit. Dar "omul - spunea Hemingway - nu a fost creat pentru a suferi īnfrīngeri. Omul poate fi nimicit, dar nu poate fi īnvins".

Muntele īsi are si el ciudateniile lui, cruzimile lui, absurditatile lui. Īn contrast cu mortile eroice din munti, avem mortile stupide. Asa cum ar muri un aviator, un scafandru sau un torero īntr-un banal accident de automobil. De altfel, asa cum a pierit, absurd, chiar Evgheni Abalakov, īnvingatorul de unul singur al celui mai īnalt pisc din U. R. S. S., pe una din strazile Moscovei. Sau marele alpinist Raud Herron, īnvingatorul piscurilor de sapte mii de metri, deschizator al drumurilor peste opt mii de metri, care moare, ridicol, cazīnd de pe piramida lui Kefren, īnalta de o suta patruzeci si trei de metri.

Lachenal īnvinge Annapurna. Dar īntr-o traversare, fara asigurare, pe un munte oarecare, nici macar dificil sau īndaratnic, aluneca, se pravaleste īntr-o crevasa si moare.

Hermann Buhl, dupa culoarul nocturn al Watzmannului, facut de unul singur, iarna, pe luna, si dupa biruinta vointei si īndemīnarii, tot de unul singur, pe Nanga Parbat si o a doua victorie la peste opt mii de metri, luneca īntr-o crevasa si īsi zdrobeste īntreaga fiinta care parea pentru totdeauna īnfratita cu muntele.

Trei elvetieni īnving si ei groaza si capriciile lui Nanga Parbat. Dar la īnapoiere, unul din ei, Low, deci unul dintre īnvingatori, aluneca pe un povīrnis de gheata, se accidenteaza si moare.

Dintre toate femeile care au asaltat muntii lumii, poate cea mai temerara si tehnica era alpinista franceza Claude Kogan. Acolo unde uneori barbatii erau īnfrīnti, micuta Claude se dovedea biruitoare. Victoria ei pe Nun Kun a intrat īn legenda. A fost printre putinele femei care au urcat vreodata atīt de sus, la 7 600 m. Dar īndrazneala ei nu va place muntelui, care īn anul 1959, printr-o cruda viclenie, o va face prizoniera pentru totdeauna. Franta recunoscatoare a distins-o post mortem cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.

Norke Tensing a fost desigur cel dintīi serpas glorios, īntīiul "tigru" care a īnvins Himalaya. Dar Gyaltsen Norbu, tot nepalez si tot sirdar ca Tensing, īl īntrece. El a urcat de doua ori pe īnaltimile de peste opt mii de metri. O data cu francezii pe Makalu, īn 1955, a doua oara īn anul urmator, īn 1956, cu japonezii, pe Manaslu.

Mult pretuit de alpinistii francezi cu care urca alaturi si de la egal, mult stimat de japonezi care-l invita la Tokio si-l numesc sirdarul tuturor expeditiilor lor, Norbu īsi īntrerupe lantul victoriilor asupra muntilor care se temeau de el, printr-o neprevazuta, absurda si timpurie moarte, īntr-o avalansa, īn anul 1961, īn Lang Tang Himal.

Īnfricoseaza aceste morti pe alpinisti ? Īi fac oare sa renunte, sa ezite, sa coboare din īnaltul īn care īi pīndeste frigul, avalansa, moartea alba ? Din cīte va amintiti din povestirile noastre, nu. Dimpotriva. Asa, ca īntr-o batalie, fiecare tovaras mort te face mai dīrz, mai dornic de victorie. Fiecare pas īnapoi ar fi o tradare.

O īntreaga expeditie cazarii a pierit urcīnd spre īnaltimile Pamirului. Cu doua vieti au platit cuceritorii Vīrfului Comunismului victoria lor. Cu patru jertfe a īnvins Minyag Kangkar expeditia chineza din 1959. Dar omul paseste mai departe, mai īnalt, mai puternic.

Desigur, asa cum spunea Evgheni Abalakov, alpinistii nu trebuie sa fie prizonierii muntelui, ci cuceritorii lui. Asa cum īn stiinta trebuie sa fie medicina: nu sclava mortii, ci īnvingatoarea ei.

Nu exista īnsa pe pamīnt lupta fara insuccese de moment, grele īncercari si chiar moarte. Dar si atunci, ea trebuie sa aiba un sens, o īnalta semnificatie, caci cum scria Frison-Roche: "O moarte trebuie totdeauna sa foloseasca la ceva. Marii savanti, exploratorii, soldatii, marinarii, ghizii care au cazut pentru o cauza dreapta sau pentru o opera utila celorlalti oameni, merita respectul si amintirea noastra. De aceea nu trebuie sa ne temem de moarte, ci sa facem īn viata cīt mai mult bine si adevar".

Batalia muntilor a luat sfīrsit!... Astazi toti muntii īnalti de opt mii de metri ai Himalayei si cei de sapte mii de metri ai Pamirului si Cordilierilor au fost urcati. Omul si-a dovedit siesi si muntilor forta lui morala, dreptul sau de cuceritor. Dar aceasta s-a īntīmplat numai pe planeta noastra, micuta noastra Terra, pīna nu de mult īnca "incognita", cu pete albe, fara nume. Zborul cosmic ne va purta īn Luna si apoi pe celelalte planete - iata viitoarea etapa a alpinismului lumii.

Cartea muntilor terestri se īnchide aici. Īn curīnd vom citi poate primele pagini dintr-o noua carte: a muntilor Lunii. si-apoi a muntilor planetari.

Apropie-te de natura si īncearca sa spui, cum ar fi spus-o primul om, tot ce vezi, ce traiesti, ce iubesti si ce pierzi.

RAINER MARIA RILKE

Dragostea de munte īsi are radacina īn frumusetea locului de unde privesti, īn transparenta aerului, īn claritatea cerului, īn adīncul prapastiilor, īn marea singuratate. Ea izvoraste din senzatia īnaltimilor, din prezenta pericolului, din tumultul libertatii, din uitarea tuturor lucrurilor omenesti.

GUIDO REY

Cīnd e bine sa te duci la munte ? Totdeauna. Nu este anotimp care sa-ti īnchida drumul spre īnaltimi. Adevaratul drumet stie sa iubeasca natura sub toate īnfatisarile ei.

BUCURA DUMBRAVA

Nicaieri ca īn munte nu exista atīta varietate pe un spatiu foarte restrīns, īntr-o singura zi īn munte poti vedea si simti schimbarile din cursul unui an īntreg.

JOHN RUSKIN

Muntii nostri sīnt mult mai cuminti, mai familiari si mai buni decīt Alpii. Noi nu dorim si nu putem sa trecem de 2 500 m altitudine. Carpatii sīnt inima tarii noastre. Ca sa ne iubim tara, trebuie sa-i cunoastem inima.

DUMITRU ALMAs

Am sufletul salbatic si ceea ce am iubit mai mult īn natura a fost singuratatea. Mi-a fost totdeauna sete de ea si am cautat-o pretutindeni. Sīnt de-ajuns doua mii de metri ca sa devin fericit.. .

HENRY RUSSEL

Am īndragit clipele cīnd, ajunsi sus, ne strīngem mīna frateste si īmbratisam orizontul; am īndragit asprimea elementelor naturii, ecoul iodlerelor, roseata apusurilor, modestia florilor alpine, marea de nori culcata la picioarele noastre, fosnetul cetinii si susurul apelor...

ION COMAN

Adevaratul alpinist se caracterizeaza prin modestie, oroare de vorbarie si īn special prin dragostea fata de natura.

HENRY HORDHAU X

Motii priveau muntii. Erau colturosi, prapastiosi, acoperiti de zapada, tari, de gresie, formati din stīnci aspre si īnvalmasite. Motii īi priveau. Tacuti, pe paduri, cu fruntea īncruntata, pleoapele lor se īnchideau si se redeschideau, lasīnd sa se strecoare muntii īnauntru, īn fīsii subtiri, ca si cum ar fi fost o bautura rara, pe care ar fi vrut sa o guste cīt mai īndelung.

GEO BOGZA

Īmi placea mult sa ma odihnesc la mare. Iubesc aceasta zīna ciudata. Ea are secretul vietii, dar cīt este de zbuciumata. Plecam sa regasesc calmul, īn imobilitatea Alpilor, nu a Alpilor stralucitori care par o permanenta sarbatoare de cascade si lacuri frumoase. Preferam pe marele pustnic, gigantul tacut, Mont Blanc-ul. Numai la el speram sa regasesc zapada si odihna.

JULES MICHELET

Iubesc codrul vesnic verde al bradului, iubesc culmile neīnfricate cu crestele dure, iubesc apele care murmura curgīnd la vale, iubesc umila floare care de mii de ani rasare īn plai; iubesc veveritele zglobii si vulturii falnici; iubesc oamenii īntelepti ai naturii.

ANDREI PANDREA

Cea mai curata desfatare a mea este sa ma asez īn fata Bucegilor si sa-i privesc. Acela care-i priveste nepasator nu vede decīt o īngramadire ciclopica de stīnci. Pentru mine, īnsa, fiecare din acesti munti este o fiinta deosebita.

NESTOR U RECHI A

Se īnsala cine crede ca o priveliste e aceeasi vazuta īn aceleasi conditiuni; ca rasariturile, amiezile si amurgurile se repeta; ca clipele curg monoton. Cine e atent vede si aude pururi altceva. . . Ma īncorporez lucrarilor si vietii, am simtirea ca totul traieste īn felul sau particular; brazda, stīnca, feriga, tufis de zmeura, arbore si tot ce pare nemiscator.

MIHAIL SADOVEANU

Ai umblat opt ceasuri; ai strabatut douazeci si ceva de kilometri; te-ai multamit la amiaza cu o gustare frugala; nu te simtesti flamīnd; nu te simtesti prea obosit; esti īn starea aceea speciala de euforie, pe care nimic nu ti-o poate da īn celelalte īmprejurari ale vietii.

MIHAIL SADOVEANU

Sīnt facut sa alerg mereu dupa un tel fugar. Simt ca traiesc, numai cīnd cuceresc īn fiecare zi din nou viata.

FRIEDRIC H SCHILLER

Hoinarelile si cartile - bai luminoase pentru inima si minte.

PANAIT ISTRATI

Orice calatorie, afara de cea pe jos, e dupa mine o calatorie pe picioare straine; a avea la īndemīna cupeaua unui tren, roatele unei trasuri sau picioarele unui cal, īnseamna a merge sezīnd si a vedea numai ceea ce ti se da, nu si tot ce ai voi.

CALISTRAT HOGAs

Trebuie sa tinzi totdeauna spre mai īnalt si sa privesti totdeauna cīt mai departe.

GOETHE

De ce odihna īnainte de moarte, cīnd ne asteapta aceea de dupa ea.

NICOLAE IORGA

Sub aparenta lui imobilitate, muntele este īnsasi miscarea si ia formele cele mai diverse, cele mai seducatoare. El este imaginea vietii si totodata simbolul evolutiilor spiritului omenesc.

ANDRE THEURIET

Simtim nevoia de a fugi pe drumuri. Excursia e sora buna cu vacanta. Plecam cīt mai departe si ne urcam cīt mai sus. Piscurile muntelui sīnt obiectivul natural al vacantei, al evadarii.

I. D. SUCHIANU

Atunci cīnd nimeni nu se gīndea sa urce muntii, un vīnator de capre si un savant - Jacques Balmat si Michel Paccard - s-au unit pentru a īndeplini una din cele mai simple si mai mari actiuni: atingerea piscului inaccesibil. A fost o nebunie; ei au creat alpinismul si au dat omului o pasiune īn plus.

GUIDO REY

Marea o privesti ca un visator, asezat pe mal sau plutind, ea alearga spre tine, te īnconjoara, te sfatuieste sa stai linistit. Muntele, dimpotriva, trebuie sa te duci tu la el; muntele nu se da īnvins decīt celor care au puterea sa-l cucereasca. Ca sa iubesti muntele, trebuie sa-ti placa a umbla. Pe malul marii stai jos; la munte te sui.

ALBERT DAUZAT

Schiul... Caderea, zborul, socul. E ametitor. Nimic īn lume, nici vinul, nici muzicA, nici iubirea, nu, nici iubirea, nimic, nimic nu aduce atīta lumina.

MIHAIL SEBASTIAN

Drumetia cere rabdare, convingere, hotarīre, pasiune... Noi nu batem recorduri. Cautam sanatate si frumusete, aer si privelisti, lumina si libertate.

DUMITRU ALMAs

O caravana care parcurge un ghetar ma face totdeauna sa ma gīndesc la un vas care pleaca īn calatorie. Cīnd doua caravane se-ntīlnesc pe ghetar, ele seamana cu doua vase pe īntinsa mare: de īndata ce se zaresc, ele īsi īncetinesc alura, īsi fac semne, schimba strigate si saluturi vesele.

GUIDO REY

Nici o īmprejurare nu e mai prielnica convorbirilor prietenoase sau īmprietenirii prin vorbe nemestesugite si sincere, ca un drum lung de munte.

BUCURA DUMBRAVA

Se reproseaza uneori alpinismului de a fi un sport al individualitatii; se uita īnsa soliditatea coardei, care nu-i numai o legatura materiala... un camarad de coarda ti-e ca un frate, de care esti legat pe viata.

JEAN SECRET

O coarda acoperita de gheata īi leaga pe toti alpinistii īn timpul urcusului. Dar ceea ce īi leaga si mai mult este unitatea pe care au dobīndit-o īn aceasta lupta cu muntele.

EVGHENI SIMONOV

Pentru un singur om, multe piedici ramīn de neīnvins. Pentru doi tovarasi, oricare drum devine mai usor, umar la umar, īn cīntecul voios al prieteniei.

ION COMAN

Muntilor! Pentru ce e īn voi atīta frumusete ?

GEORGE BYRON

Sa mai ramīnem o clipa... E atīt de frumos sa te odihnesti pe vīrf si pentru cīteva clipe din viata, printre nori, sa visezi.

GUIDO REY

Mare este betia urcusului, mare desfatarea acestor plaiuri, mare dorinta de a pluti. Cerul pare mai aproape de noi, dar el este si īn noi, īntr-o viata cinstita si o inima nesovaitoare.

JULES MICHELET

Mont Blanc se descoperi deodata privirilor noastre si noi avuram īn acel moment deplina senzatie a frumosului, a maretiei, a sublimului.

THEOPHLLE GAUTIER

Intram pe spintecatura Jiului, īn strīmtoarea muntilor. Nicaieri n-am vazut desfasurate cu atīta maiestrie, īn acelasi cadru, cele trei podoabe ale pamīntului: muntii, padurile si apa.

ALEXANDRU VLAHUŢĂ

Priveste aceste creste sublime care urca spre cerul stralucitor unele argintii, parca de purpura sau opal, altele de smarald. Ai spune un diamant īn plin soare.

RAMAIANA

Primiti salutul meu, o, munti albastri ai Caucazului! Caci voi mi-ati leganat copilaria pe creste salbatice, voi m-ati purtat si m-ati īnvesmīntat īn nori de argint si m-ati deprins cu cerul si taria. O, Caucazule, cīt ti-am iubit furtuna. Pustiitoarele, rasunatoarele furtuni.

M. LERMONTOV

Asemanatoare Dianei, razboinica fecioara, cu viziera lasata pe frumoasa-i fata imaculata, tunica de nea: jungfrau.

AXEL MUNTHE

O priveliste din luna. Ce vezi aici nu seamana cu nimic pamīntesc. E linistea de veci a unei planete care a īncetat sa mai traiasca. E ca o imagine a marilor framīntari cosmice, o amintire a haosului.

PIERRE LOTTI

Dragostea de frumos, tata singura pasiune care urca la trei mii de metri !

HENRY RUSSEL

Muntii sīnt marile catedrale ale pamīntului cu stīlpii de stmci, mozaic de nori, coruri de izvoare, altarul de zapada, cu bolte vesnic sclipitoare de stele.

JOHN RUSK/N

Nu exista doi munti care sa se asemene; fiecare cu individualitatea lui, fiecare se schimba fara sfīrsit, dupa ora zilei, jocurile luminii, dupa vreme, dupa anotimp, care-l īnvaluie, rīnd pe rīnd, cu ceata si lumina, zapada, verdeata si flori.

ALBERT DAUZAT

Ceahlaul ni se arata īn toata marimea lui, ca un urias ce si-ar fi īntins capul pe deasupra muntilor ca sa priveasca apusul soarelui. Umbrele se suisera treptat, ascunzīnd īn īntuneric stīncile mari si codrii salbatici de pe coastele lui si numai Palaghia, stīnca cea mai piramidala de pe crestetul sau, era īnca luminata de razele aurite ale soarelui.

VASILE ALECSANDRI

Brazii suri si neclintiti, cu trunchiuri netede si goale se ridicau īncremeniti si drepti pīna la īnaltimi ametitoare; iar din bolta ciuruita de umbra neagra-verde, alcatuita din crengile īmbratisate sus de tot, ca prin o sita deasa, se cerneau īn linistea larga a padurilor picaturi de cer albastru si fulgi nestatornici de lumina aurie cadeau peste mine de pretutindeni.,.

CALISTRAT HOGAs

Muntii uriasi īnalta īn aer piscuri īnvaluite īn troiene sclipitoare, iar la poale poarta ghetari mareti, ce umplu vaile cu masele lor stravezii si patrund īn mare cu frunti prapastioase brazdate de albastru.

EMIL RACOVIŢĂ

Cheile Bicazului, peisaj wagnerian... E declinul unei calde amiezi de vara. Īn fata am munti, īn stīnga munti, īn spate munti. E vast si totusi foarte intim. Toti brazii sīnt īn mine cu fiecare respiratie si fiecare privire.

IONEL TEODOREANU

Deasupra acestor pajisti de basm se īnalta peretele nordic al muntelui Nanga Parbat, mareata imagine, cum nu exista alta pe pamīnt. Everestul este o forta. Kangchendzonga este salbatic. Muchiile lucitoare de filigran fac din Siniolchu un munte fermecat. Piramida Makalu se desfasoara īn linii nobile, iar piscul Ciong-Song se īnalta trupes pe creasta. Dar Nanga Parbat īmbina forta si salbaticia cu demnitatea si frumusetea.

FRITZ RUDOLPH

Privim Minia Konka. Lumina palida a lunii stralucea slab pe zapada īndepartata de pe piscuri, dīndu-le un aspect de miraj. Piramida vīrfului Konka se ridica peste celelalte. Era parca īntruchiparea maretiei... Crestele de zapada ascutite ca un brici straluceau īn īntuneric.

SHI CIAN-CIUN

Īn īntunericul care-i acopera, muntii devin cum nu se poate mai solemni, regasindu-si gravitatea din fiecare noapte si cele mai profunde sensuri ale existentei. Prin aerul pur, stralucirea stelelor creste, īncīt apar ca īn nici un alt loc pīna acum, mari si grele si pline de roua de diamant a eternitatii lor.

GEO BOGZA

Vazuti de la marginea Sibiului, muntii Fagarasului fac o impresie de masivitate calma si de trainicie ce īnfrunta cu nepasare vremelnicia... Aceasta temeinicie, īnsa, departe de a te strivi, dimpotriva, īti da un simtamīnt de siguranta, de liniste, impresia ca te reazemi pe ceva ce nu poate clintit.

MIHAI BENIUC

Cine are norocul pe care l-am avut eu, sa vada Bucegii īntr-o noapte absolut senina, o noapte plina de ger si de lumina stelara, se poate lauda ca stie cum a fost Geneza.

EUGEN BARBU

Uneori ceata se lasa fumegīnd dinspre vīrf. Norii se strīngeau mai aproape. Brazii deveneau negri, īntunericul era profund si dens. Tacerea parea ca merge pīna la marginile lumii...

MIHAIL SEBASTIAN

Aici toate se armonizeaza: roca neīnsufletita farīmitata de pasii sprintari, de capra, pīrīul tulburat de trecerea umbrei, cetina clatinata molcom de vīnt si vastele cortine ale cerului sub semnele acelei altitudini celeste, din care, īn noptile senine, inunda ploile de stele peste puritatile auguste ale ozonului.

VLAICU BĪRNA

Muntele - ca o cetate semeata si gigantica - īsi īmplīnta piscurile īn hlamida alba a norilor. Stīncile de cremene si ochiurile tacute de mare adapostesc īn umbra lor taina nasterii legendelor, a povestirilor si a basmelor.

IANOs XANTUS

Poezia vietii mele este muntele; restul nu-i decīt proza.

GUIDO REY

Lumea īnaltimilor, o lume aspra si frumoasa, nascuta din zbuciumul planetei, mīngīiata de nori si rudimentar cioplita de mīna sculptorilor cu putere nemasurata: soarele, apa si vīntul.

ION COMAN

Alpinistii, pe care i-am vazut īn ascensiuni de dificultate extrema, sīnt fiinte atīt de aeriene, īncīt dupa atingerea crestei, īti pare ca ar fi īn stare sa-si continue ascensiunea pīna la īnsurubarea īn azurul cerului.

ALEXANDRU BALACI

Lanturi de munti cresteau si se prabuseau īntr-o lumina magica... īntreg muntele era ca o cutie de rezonanta, ca o vioara.

MIHAIL SEBASTIAN

O dimineata īn munti. Pura, proaspata, sonora. Ca o melodie de Grieg. E momentul orei albastre, la ivirea zorilor, cīnd se naste ziua... si cīnd īsi leapada cu greu, valul ceturilor nocturne. Corturile fumega cu o respiratie calda. Vuietul rīului creste aidoma unui tren ce se apropie fara istov. Sunetele, culorile, miscarea se contopesc īntr-o melodie unica, plina de forta. Glasul muntilor !

EVGHENI SIMONOV

Īn mijlocul marii, īncet si maret, plutesc munti de gheata, albi īn soare si albastri īn umbra; la picioarele lor apa īnverzeste īn unde de safir si valurile patrund zgomotoase īn grotele lor sinilii si ies acoperite de spuma argintie.

EMIL RACOVIŢĂ

Rīnd pe rīnd toate viorile din glasul Oltului īncep sa se auda. Un pasionat dirijor conduce, fluturīndu-si bratele de pe culmile muntilor. Asternute fiind īn calea apelor stīnci colturoase, scurte spatii pardosite cu pietris sau nenumarate gheare de gresie, el poate sa opreasca unde trebuie violoncelele, pentru a lasa sa se auda numai viorile; apoi le aduna īmpreuna, viori, violoncele si flaute. Atunci cīnd interventia suprema a fost, īn felul acesta, īndelung pregatita, el scoate din coltii de cremene si muntilor sunetele triumfatoare ale instrumentelor de alama, revarsīndu-le peste toata īntinderea lumii, ca pe flacarile unui urias incendiu.

GEO BOGZA

Stīncile, la cīte o limpezire a cerului, ni se parura imense doamne de grafit, īmbracate īn malacoave cenusii de fum, plutind cu gratie deasupra planetei. Acest voal aerian, desfasurat īn muzica infernala a vīntului atunci stīrnit, care se folosea de violoncelele coniferelor, avea un farmec straniu.

EUGEN BARBU

Acest colt l-am botezat al muzicii, fiindca acolo se schimba cīntecul apelor; cīnd urci la deal, cel frumos si simfonic al Ialomitei se potoleste si īn vīlcel se aude numai doina izvorului, care curge din luminisul schitului nou; iar cīnd coborī la vale melodia dulce a acestui izvor se contopeste deodata cu armonia puternica a rīului.

BUCURA DUMBRAVA

Ne gaseam asadar īntr-o originala camera de muzica, subterana, īn care era instalat un xilofon de stalactite. Amicul meu, care este un mare meloman, se grabi sa tapeze "Kleine Nachtmusik"al lui Mozart. Sīnt convins ca aceasta capodopera a literaturii muzicale n-a mai fost executata niciodata, de nimeni, pe un xilofon de stalactite, īntr-o grota subterana, care nu cunoscuse pīna atunci nici macar vibrarea discreta a celor mai slabe raze de lumina.

IANOs XANTUS

Marea Orga īncepuse sa cīnte. O adiere domoala vīslea lin din īnaltimi, lasīndu-si undele sa lunece pe fata orgii. O melodie ciudata se zbatu īn ganguri. Ascultau cu totii, īnfiorati de placere, freamatul simfoniei alpine. Nimeni n-ar putea reproduce concertul Marii Orgi de sub turnul Pietrei Craiului, dar oricine l-a auzit si-l reaminteste cu emotie.

OVIDIU MAN1ŢIU

Intram īn zona minunata a rododendronilor, cordon īnflorit īn jurul muntilor (Himalaya). Pe masura ce altitudinea creste, florile acestor arbusti nodurosi trec de la purpuriu la trandafiriu; peste trei mii de metri se fac galbene si apoi albe. Aerul era īmbatat de parfumul greoi al florilor de magnolia, presarate pe toata desimea padurii. Cum s-ar putea traduce īn cuvinte frumusetea pasarilor suimanga, ale caror pene au stralucirea pietrelor pretioase ?

JOHN HUNT

Un sculptor american a sapat īntr-un munte īntreg, daca stim bine, chipul lui Washington. N-ar fi maret ca īn acest Caraiman un sculptor sa sape fata nemuritoare a celui mai mare poet romān, Mihai Eminescu ? Īnchipuiti-va fruntea lui vasta veghind asupra tarii, gīnditi-va ca ochii lui v-ar privi de departe īn fiecare clipa si ca, la vremea aceasta, pletele lui de piatra ar fi īncaruntite de omat. Primavara, īn fiecare primavara, Luceafarul ar īntineri. Am astepta atunci sa-i auzim seara soptindu-si, cu vīntul, de-a lungul tarii, neuitatele-i versuri.

EUGEN BARBU

Vapaia asfintitului īmproasca lumini fantastice peste īntreaga priveliste: Strunga pare de fier, Costila de arama, Padina Crucii de cobalt, Omul de aur. Īn jos, prapastia coboara, perete, pīna īn valurile vinete ale Ialomicioarei.

DUMITRU ALMAs

Florile si fluturii Fesierei! N-am vazut nicaieri un acord de culori mai frumos ca acolo, īntre fluturii de pe tulpini si florile care zboara.

BUCURA DUMBRAVA

Īncepe marea simfonie a Carpatilor. Primele ei acorduri, preludiu plin de imense promisiuni, se aud o data cu ivirea stelelor; iar zorile mai gasesc viori si violoncele staruind īnca, īn epuizarea totala a lunii, asupra unui motiv ce-a fost īn timpul noptii ca o poarta larg deschisa, prin care altfel era vazut tot Universul.

GEO BOGZA

Un alpinist are pe retina sa o adorabila colectie de rasarituri de soare, pe care, plecīnd mereu īn zori, si-o īmbogateste necontenit. El cunoaste toate nuantele de roz si auriu de pe īntinsurile de zapada.

HENRY BORDEAUX

Aurul īnverzeste si īndata ora adevarata stapīneste tinutul, ora cīnd muntele capata haina sa fireasca.... Asa se vad Bucegii, pīna ce soarele trece de amiazi. Apoi īnsa soseste ora catifelei.... Dar iarasi si ora aceasta se duce si cel din urma joc de lumina, ora vīnata se arata.

NESTOR URECHIA

Exista īn īmpietrire un farmec tulburator.... Mii si sute de mii de flori, de ciorchini de piatra, stravezii sau pīrguiti īn auriu, īmpodobesc cīt vezi cu ochii, pereti a caror īnaltime nici lumina n-o poate urmari. Nu exista nici o palma de loc care sa nu fie batuta īn nestemate sau care sa nu rodeasca īn formele cele mai īncīntatoare. Mīna purtata pe pereti isca din perii de cristal ascutiti clinchet de zurgalai de argint.

DAN COMAN

Peste vai si munti, belsugul de culori se īntinde plin de veselie. Mesteacanul īsi risipeste banutii de aur prin iarba padurilor, iar frunzele de bronz ale fagului cad peste verdele mohorīt al padurii de brad. Turistul singuratic parca ar strabate o uriasa expozitie de pictura.

IANOs XANTUS

Nimic nu-l face pe om sa sovaie, nici o masa, nici un bloc, nici o piedica, nici rezistanta materiei, nici maiestatea naturii. Cu pioletul īn mina, omul porneste sa ia cu asalt nemarginirea. Viitorul vasista poate la darīmarea Alpilor.

Globule, nu te īmpotrivi stradaniei furnicii tale.

VICTOR HUGO

Epopeea muntilor si-a primit consacrarea. O data cu cucerirea Everestului, muntele cel mai īnalt din lume, a disparut un mit. De acum īnainte, omul este stapīnul universului marilor īnaltimi.

MAURICE HERZOG

Alpinismul nu este o loterie. Nu toti alpinistii termina la fel, cazīnd mai devreme ori mai tīrziu īn prapastii. Noi credem īn tehnica si pregatire. Noi nu sīntem prizonierii muntelui, ci cuceritorii lui.

EVGHENI ABALAKOV

Omul, īn loc sa īnfrunte pe altii īn dorinta desarta de a-si domina semenii si, fara doar si poate, de a-si trimbita gloria, lupta īmpotriva fortelor naturii si a propriei sale slabiciuni. Cu rare exceptii, alpinistul nu aspira la glorie si nu are nici spectatori care sa-l īncurajeze.

LIONEL TERRAY

Cīmpia īnseamna pacea, muntele lupta.

L. LAUNAY

Sīnt neīmblīnziti si razvratitori, acesti munti uriasi, eroi ai libertatii nebiruite, care refuza a fi subjugati altora, decīt soarelui, mīndri printi ai Alpilor, constienti de nobila lor obīrsie.

AXEL MUNTHE

Orice munte este o cetate, mai mult sau mai putin aparata. Unele nu s-au putut lua, altele, īnainte de a se preda, s-au īmpotrivit unui lung sir de asalturi. Dar totdeauna trebuie sa lupti cu piedici nenumarate si tocmai acestea constituie una din bucuriile ascensiunii muntilor.

EUGENE RAMBERT

Vointa este unul din cele mai pretioase daruri ale muntelui. El ne obisnuieste sa luptam īmpotriva greutatilor materiale ale vietii si ne īnvata ca numai efortul, singur, da sens existentei noastre.

ANDRE THEURIET

Nimeni nu va putea uita vreodata lupta aspra si īndrazneata care se da si cu puterile trupului, dar si cu fortele sufletului pe verticala peretilor, deasupra abisului ametitor, īn fisuri suspendate sau albastre, īn trecerea acrobatica si spectaculoasa a surplombelor si traseelor.

ALEXANDRU BALACI

Muntele inspira simtiri grandioase. Cīnd vezi vaile si cīmpiile īntinzīndu-se la picioarele tale, drumurile, serpuind ori īn linie dreapta, satele presarate de-a lungul lor, ai sentimentul unei tari. Descalecatorii au venit de la munte.

GEORGE CĂLINESCU

Povestirile ascensionistilor sīnt o īnalta scoala a curajului, a camaraderiei, a eroismului, a caracterului, a spiritului de prevedere si de jertfa.

DUMITRU ALMAs

Pentru noi, cei care avem pasiunea alpinismului, e lucru cunoscut ce superioritate da fortei gīndirea si perseverenta. Noi stim ca fiecare īnaltime cucerita, fiecare pas īnainte nu pot fi realizate decīt cu pretul unor eforturi īndelungi si tenace, pe care dorinta singura nu le-ar putea niciodata īnfaptui.

EDUARD WHYMPER

Dar Emilio n-a murit... A plecat īn munti pentru ca sa nu se mai desparta niciodata de ei. Sufletul lui ne va calauzi mereu pe peretii de calcar si ne va fi mereu cap de coarda.

SEVERINO CASARA

Unii alpinisti īsi risca viata. Alpinistii echilibrati gasesc īn acest risc un prilej de meditatie si un izvor de zel care, opunīndu-se fanatismului morbid al acestora, le releva nobletea pasiunii lor si semnificatia sacra a vietii.

MAURICE HERZOG

Cīnd voi muri, ultimele mele gīnduri vor fi pentru Alpi si voi multumi cerului nu atīt pentru ca i-a creat, cīt pentru ca i-am cunoscut.

THEODORE CAMUS

La fel ca vazduhul si oceanele, muntele īsi cheama prietenii. Fiecare īsi īmplineste chemarea curajos. Unii cad, pentru ca cei mai multi sa īnvete, sa se bucure de viata si sa priveasca īncrezatori īnainte.

ION COMAN

As vrea sa mor si sa īnfloresc īn smirdarii muntilor . As vrea sa mor si sa fiu roua pe flori; as vrea sa mor si sa ma prefac īn duh al izvoarelor.

DUMITRU ALMAs

Nu, muntele nu īnseamna moarte sub avalanse sau īn furtuni, prin desprinderea prizelor sau smulgerea pitonului solicitat. si turistul sau alpinistul va merge nebuneste īn munti pentru a se sinucide, ci dimpotriva pentru a se bucura īn mijlocul luminii, al celor mai radiante culori, al spatiului nesfīrsit, pentru a asculta apele care cad, marile freamate ale padurilor de brad īn acorduri de orga.

ALEXANDRU BALACI

Zadarnic ai cauta posomorīrea si īncruntarea la noi; surīsul e al tarii īntregi, Romānia nu rīde īn hohote zgomotoase. Ea zīmbeste ca si peisajul ei si surīsul e al naturii īntregi, trecīnd īn graiul si literatura orala; peisajul acesta este dominat de munte, leaganul si adapostul de veacuri al poporului.

TUDOR ARGHEZI

Acesta este asadar Muntele, despre care auzisem atītea si al carui zvon l-am acceptat ca o tinta de dor chiar si īn visuri... Muntele era īnaltul si adīncul, si adaosul de oboseala proaspata ce-o simteam īn sīnge. Muntele era aceasta priveliste īn care intram tot mai adīnc, si care la rīndul ei intra si ea īn mine.

LUCIAN BLAGA

Īn muntii īnalti, aerul este mai pur, corpul mai usor, spiritul mai senin. Aici placerile sīnt mai putin arzatoare, pasiunile mai stapīnite. Meditatia are un caracter profund, raportata la lucrurile care ne īnconjura si voluptatea e calma, fara nimic amar si sensual.

J. J. ROUSSEAU

Lenesii se mira ca ne vad parasindu-ne scaunele confortabile si drumurile noastre sigure, pentru a urca muntii dificili si periculosi. Aceasta pentru ca muntele are o prospetime si o forta de viata de care nu se vor bucura niciodata placerile desarte si pe care lenea nu le va cunoaste niciodata.

GEORGE BYRON

La munte omul este mai simplu, viata lui este mai īn liniste, naravurile sīnt mai nevinovate. Munteanu-i curat la suflet, liber la gīnd si la vorba si verde la trup ca brazii sub care traieste.

VASILE ALECSANDRI

Ce-l cheama pe om la īnaltimi ? Gustul pericolului, mīndria de a stapīni, dorinta de a cunoaste ceea ce este necunoscut ? Poate numai īnrudirea sa cu infinitul, acolo sus, pe vīrful cucerit pentru totdeauna...

AEGIDIUS TSCHUDI

N-as putea concepe cea mai frumoasa viata, fara a ma bucura de pacea profunda si odihnitoare a vailor īnalte ale muntilor, de seninatatea mīndra a crestelor albe, de speranta drumurilor fara sfīrsit si a ascensiunilor mereu reīnnoite.

EMILE JAVELLE

Ceea ce cautam este gustul acelei enorme bucurii care clocoteste īn inimi, care patrunde pīna īn ultima fibra, atunci cīnd dupa o lunga oscilare la granitele posibilitatilor umane putem din nou sa strīngem viata cu ambele brate.

LIONEL TERRAY

Maestrul a spus: īnteleptul se bucura de apa, omul virtuos de munti.

CONFUCIUS

De mult timp se pregateste o īntelegere īntre fortele primitive ale omului si acelea ale muntilor; fericit cine stie sa le īmpace.

GOETHE

Sufletele mari sīnt ca si culmile īnalte... Asa a fost acest munte colosal care s-a ridicat deasupra Italiei Renasterii si al carui profil framīntat īl vedem pierzīndu-se īn zilele departarii.

ROMAIN ROLLAND

Viata este si ea o ascensiune. Pe masura ce urci vezi mai bine, respiri mai puternic, esti mai stapīn pe tine...

HENRY BORDEAUX

Muntele invita la cugetare si fapta; sesurile la reverie.

TUDOR VIANU

Portile muntilor īsi deschid o lume noua, o lume fara de sfīrsit.

JOHN RUSKIN

Turistul vine aici sa caute un punct de vedere, gīnditorul gaseste o carte imensa.

VICTOR HUGO

Ca si padurea, ca si oceanul, muntele este un educator tacut care ne pune īn fata noastra īnsine.

JACQUES CHEVALIER

Īn linistea muntilor s-a nascut un suflet si o constiinta. Īn contact direct cu misterele naturii, oamenii au ajuns la o fina sensibilitate si o bogata viata interioara.

OCTAVIAN GOGA

Privirea oamenilor care urca muntii cata totdeauna departe, limpede, profund ca privirea marinarilor īn care se reflecta vastele orizonturi.

GUIDO REY

Ne cheama spre munte bucuria de a lupta si de a cunoaste, ispita riscului si voluptatea victoriei, dorinta de a evada dintr-o lume mecanica, uniforma, pe care am facut-o prea asemanatoare noua īnsine.

JACQUES CHEVALIER

Motii sīnt oameni de munte. De-o mie de ani, ei sīnt legati pe viata si pe moarte de acesti munti īncruntati, cu creste ascutite, spintecīnd simbolic urgia vīnturilor.

GEO BOGZA

Carpatii nu ne-au despartit niciodata. Peste ei s-a cladit aceeasi limba, acelasi suflet si mai tīrziu aceleasi aspiratii.

GEORGE VĪLSAN

Noi ramīnem recunoscatori dragostei parintesti a acestor giganti augusti, munti sublimi, īn care gasim adapost la inima lor senina, pasnica si profunda.

JULES MICHELET

Nu exista pe pamīnt loc mai frumos decīt Minia Konka. Legendele spun ca o noapte petrecuta pe munte echivaleaza cu zece ani de meditatie si de rugaciuni neīntrerupte.

SIH CIAN-CIUN

Ce este alpinismul ? Un sport ? O activitate de cercetari ? Un leac īmpotriva ipohondriei ? Un mijloc de odihna ? Nici prima, nici a doua, nici a treia si totusi fiecare din toate acestea. E o nazuinta a sufletului spre īnaltimi. Spre tot ceea ce este mai bun si mai īnaltator.

EVGHENI SIMONOV

Gīndirii īi sīnt necesare pasul calatorului, zvonul apelor, miresmele muntelui, ozonul tariilor albastre, bolta brazilor, verdeata perena e ca un simbol al longevitatii la care rīvneste fiinta noastra.

ALEX. ROSETTI

Nici o scoala, īn adevar, mai barbateasca si mai eroica - si ceea ce e mai mult - mai nationala, decīt aceea a muntelui.

ION CONEA

Prin turism, ca si prin muzica, omul se modeleaza, se transforma, se slefuieste cu ajutorul emotiilor pe care le īncearca, se īntareste prin asprimile ce le īndura, īsi īmbogateste sufletul cu lumina si frumuseti nebanuite.

DUMITRU ALMAs

Muntele este acea parte a planetei noastre, "acoperisul lumii", care se īnvecineaza cel mai mult cu cerul. Pe creste ne simtim parte integranta din Univers, de acolo, fara sa mai avem limita vederii, salutam spatiile siderale.

ALEXANDRU BALACI

Muntele īsi merita oamenii pe care īi are. Am vazut insi singuratici calatorind de zile īntregi pe necunoscutele sosele de zapada si īntrebīndu-i daca nu-i deprima singuratatea, m-au privit cu uluire. Au dreptate: nu sīnt singuri, īsi au muntele.

EUGEN BARBU

CUPRINS

CHEMAREA MUNŢILOR

Oameni, iubiti muntele !

Marii cuceritori si muntele

Oameni de stiinta si muntele

Femeia si muntele

Alpinismul viitorului

LITERATURA

Scriitori si muntele

Poezia romāneasca

Lirica universala

Legendele muntilor nostri

Adevarata literatura alpina

MUZICA

PLASTICA

CUCERITORII

Lupta pentru īnaltimi

Bucegii

Alpii

Pamirul

Himalaya

GĪNDURI DESPRE MUNTE

Bibliografia

Scanare, OCR si Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Corectura : Dan Patīrniche

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/

Carte obtinuta prin amabilitatea dlui Popa Horatiu