Comoara de sub podea
La nord de Buzau ... se afla o serie de atractii turistice deosebite: vulcani noroiosi, grote în sare, focurile care se aprind din gaze ce tîsnesc din pamînt.
Sa asezam pe harta un capat al compasului în mijlocul c 23523x234x apitalei si celalalt capat la Predeal: sînt aproximativ 140 km. Deplasam capatul nordic spre dreapta, adica spre est, si atingem o zona minunata. si atunci de ce sa umblam numai pe caile batatorite ale Predealului si sa nu patrundem într-un perimetru inedit? Cu atît mai mult cu cît excursiile se pot organiza la sfîrsit de saptamîna.
Pe DN 10 Buzau - Nehoiu, ajungem în comuna Magura, locul de unde Mihai Viteazu a pornit sa cucereasca Transilvania. În stînga (adica spre vest) se ramifica drumul spre celebra tabara de sculptura (mînastirea Ciolanu). Noi va propunem însa regiunea aflati de partea cealalta a rîului Buzau, spre nord si nord-est.
Prima excursie pe care o recomandam este spre satul Alunis. Din Buzau se merge cu trenul pîna la statia Patîrlagele, iar de aici cu un autobuz pîna în satul Colti (denumire provenita de la coltii de stînca din împrejurimi); cazare la localnici. Automobilistii se pot opri fie la motelul Guta, fie la tabara de sculptura de la mînastirea Ciolanu.
Aici, la Colti, se afla singura colectie de chihlimbar din tara. Dintre piesele recomandabile una cîntareste mai multe kilograme iar altele au culoarea bruna sau chiar rosie. A doua zi (duminica) pornim pe jos, pe un drum în mare parte necarosabil, pîna în satul Alunis (circa 4 km). Din departare se zareste o lama zimtata de gresie, la poalele careia aflam cimitirul din marginea satului.
Un intrînd din lemn ne conduce într-o biserica sapata în întregime în stînca, pe la 1200. În stînga ei exista o nisa în care poate patrunde un om, pentru închinaciune. În dreapta sînt doua camere etajate. Cea inferioara serveste acum pentru depunerea mortilor iar cea superioara a fost folosita în trecut drept chilie.
Sa parasim aceasta zona si sa patrundem în regiunea complet salbatica a adaposturilor rupestre.
Excursia a doua. Din Buzau se ajunge cu trenul în comuna Magura. Înainte de ramificatia spre tabara de sculptura se desprinde un drum spre dreapta, care trece mai întîi prin localitatea Pîrscov. Pîna la Bozioru soseaua este în mare parte asfaltata. De aici o ramificatie urca pe un dea], drum carosabil dar neasfaltat, pîna în satul Fiski (circa 4 km). Aici se poate ajunge si cu autobuzul din Buzau, fie cu autoturismul personal. La Fîsiei exista un stabiliment pentru bai, cu camere confortabile si calorifer. Duminica dimineata pornim spre satul Nucu, pe o scurtatura pe malul apei sau pe un drum carosabil (circa o ora). Mentionam însa ca autovehicolele nu pot intra în sat (nu exista acolo nici lumina electrica). Recomandam o încaltaminte adecvata noroiului. Spre obiectivele dorite grupul de excursionisti este preferabil sa fie însotit de o calauza localnica, deoarece nu exista poteci si apare pericolul de ratacire.
Parasind satul Nucu urmam în amonte firul apei, care ne va conduce pe lînga un grajd. În regiune nu exista apa potabila si de aceea aprovizionarea se face la plecare. La poalele înaltimilor se gasesc izvoare cu apa sulfuroasa. Localnicii spun ca aici venea un medic care transporta apa cu proprietati curative si intentiona sa inaugureze o statiune balneoclimaterica.
Ne oprim pe malul stîng al apei, lînga o stînca izolata. Privirea ne este atrasa de trei mici scobituri. De la baza peretelui si pîna la ele nu se poate ajunge decît cu ajutorul unui prepeleac. În încaperea sapata în piatra se patrunde printr-o fereastra atît de strîmta încît de-abia te poti strecura. Stînca, denumita a lui Dionisie Torcatorul, este impresionanta atît prin înaltime cît si prin accesul mai dificil. La acest lacas rupestru de adapostire se ajunge în 30 de minute de la marginea satului Nucu.
La cel de-al doilea obiectiv - stînca lui Iosif - trebuie urcat un bot de deal, pe o panta mai anevoioasa, fara poteca. Grota de aici a servit ca lacas de cult. La intrare se afla desenat un peste, simbol paleocrestin. Acestor cavitati localnicii le spun pesteri, desi ele sînt sapate de mîna omului. Asezarea rupestra dateaza din 1587. În perete este sapata o usa, cu contur perfect geometric, exista si o fereastra. Mai observam cîteva scobituri în care se rezemau bîrne pentru a prelungi încaperea rupestra cu alta, din lem; se remarca un sant în linie frînta, pentru sustinerea acoperisului.
Coborîm si acum începem un nou urcus, partial pe poteca. Pe sol se imprimase urma ursului. Pe copaci distingem scrijelari de la coltii mistretilor (prevazator calauza noastra tinea în mîna un topor). Dupa o ascensiune sustinuta ajungem la un bloc de stînca partial distrus. În interior se disting lacasuri de piatra pe care se poate aseza un om. Altele au servit la ornamentarea peretilor. Acest loc nu a avut numai functie de adapostire, ci si de cult. Sîntem schitul Agaton. Prima, mentiune scrisa dateaza din 18 iulie 1587 si ultima privind functionarea din 1737. Sub pardoseala exista o groapa unde s-a descoperit o comoara. Remarcam ca desi numele Dionisie si Iosif se întîlnesc rar la români, cel de Agaton este clar de origine straina. Unii cercetatori presupun ca aici ar fi poposit calugari sositi tocmai de prin partile Anatoliei.
Ultimul si poate cel mai interesant obiectiv pe care ne-am propus sa-l vizitam este un fel de bordei sapat într-o stînca izolata (de aproximativ 10/5 m), situata pe un teren aproape orizontal, în mijlocul padurii. Cu stînca Fundatura se încheie un circuit de circa 4 ore. Remarcam o fereastra în spate si o spartura triunghiulara pe acoperis, care probabil a servit drept horn. În interior încap cinci persoane. De remarcat aspectul arhitectonic primitiv.
Regiunea descrisa este stranie, salbatica si pustie; fiind rar vizitata ofera trairea unei mici aventuri. Obiectivele turistice ridica înca probleme de cercetare si interpretare. Deci sîmbata putem pleca si spre Buzau.
Florian Frazzei
|
