Dezvoltarea durabila in turism

Turismul durabil acopera toate formele si activitatile din industria ospitalitatii, incluzand turismul conventional de masa, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croaziera, turismul religios si turismul sportiv, turismul urban. Procesul de orientare catre durabilitate trebuie sa fie, in mod normal, coordonat la nivel national de catre factorii guvernamentali si sustinut de factori locali, la nivelul comunitatilor.

Durabilitatea, pentru turism la fel ca si pentru alte industrii, are trei aspecte independente: economic, social-cultural si de mediu. Dezvoltarea durabila implica permanenta, ceea ce inseamna ca turismul durabil presupune utilizarea optima a resurselor (inclusiv a diversitatii biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural si ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunitatilor locale, economiilor nationale si asupra conservarii naturii. Ca o consecinta fireasca, durabilitatea se refera si la structurile manageriale necesare in vederea indeplinirii acestor deziderate.

Scopul realizarii unui turism durabil trebuie sa fie subordonat planurilor nationale si regionale de dezvoltare economica si sociala. Actiunile pot acoperi scopuri economice (cresterea veniturilor, diversificarea si integrarea activitatilor, controlul, potentarea si zonarea dezvoltarii), scopuri sociale (ameliorarea saraciei si a inegalitatii distributiei veniturilor, protectia patrimoniului socio-cultural indigen, participarea si implicarea comunitatilor locale) ori scopuri ecologice (protejarea functiilor ecoturismelor, conservarea si utilizarea durabila a biodiversitatii). Unii specialisti prefera sa vorbeasca despre dezvoltarea durabila a turismului, mai degraba decat despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltarii, iar al 252d34c doilea la unele aspecte si componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanta care pot pur si simplu sa nu fie durabile, in conditiile tehnologiilor actuale, chiar si cu utilizarea celor mai bune practici.

Implementarea politicilor si planurilor turistice reprezinta o responsabilitate atat a guvernului, cat si a sectorului privat. Sectorul public raspunde de stabilirea tacticii, planificarii si cercetarii, realizarea infrastructurii de baza, dezvoltarea anumitor atractii turistice, stabilirea si administrarea normelor de oferire a facilitatilor si serviciilor, stabilirea masurilor de administrare si valorificare a teritoriului si de protectie a mediului inconjurator, stabilirea standardelor pentru pregatirea si perfectionarea in domeniul turismului, mentinerea sanatatii si securitatii publice.

Sectorul privat raspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operatiunilor agentiilor de turism, de activitatea intreprinderilor comerciale cu specific turistic, si se bazeaza pe infrastructura, pe dezvoltarea unor atractii turistice si promovarea acestora prin activitati specifice de marketing.

Angajamentul politic in vederea dezvoltarii turismului intr-o maniera planificata si durabila este esential. De asemenea, organizatiile nonguvernamentale sunt implicate din ce in ce mai mult in aspecte legate de dezvoltarea turismului.

Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic si programarea proiectelor de dezvoltare si a programelor de actiune turistica sunt de asemenea importante. In turism trebuie sa existe organizatii eficiente, atat sectorul public, cat si in cel privat care sa asigure protectia mediului inconjurator si standardele facilitatilor turistice. Proiectele specifice turismului trebuie dezvoltate intr-o maniera sistematica, aplicandu-se metoda drumului critic. Suportul financiar al proiectelor, atat pentru sectorul public, cat si pentru cel privat, este o conditie foarte importanta. Pentru fiecare activitate turistica ar trebui sa se stabileasca o strategie de finantare.

Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie sa fie o prioritate in vederea oferirii serviciilor de calitate asteptate de piata turistica si necesita o abordare sistematica a proiectarii nevoilor de personal si stabilirea modalitatilor de instruire necesare pentru a furniza personal calificat atat in sectorul public, cat si in cel privat. Daca institutiile nationale si regionale specializate in pregatirea in domeniul hotelier, cateringului si turismului nu pot satisface necesitatile locale, atunci trebuie infiintata pe plan local ca o institutie specializata.

De asemenea, este esentiala folosirea tehnicilor si metodelor marketingului turistic: stabilirea obiectivelor si strategiilor de marketing si realizarea unui program promotional. Activitatile de marketing trebuie sa se desfasoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale, la oficiul turistic local si in sectorul turistic privat pentru ca dezvoltarea unei imagini pozitive a noului sector turistic pe pietele turistice potentiale este foarte importanta.

CAP.1 DEZVOLTAREA DURABILA IN TURISM

Aparuta pe agenda de lucru europeana la inceputul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobandeste un caracter distinct odata cu semnalarea, de catre Clubul de la Roma, a diminuarii resurselor naturale si a deteriorarii rapide a calitatii apei, aerului si solului. Au trecut doi pana la crearea politicii comunitare de mediu, in 1972 si de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanta sa nu este datorata anvergurii fondurilor alocate (care nu depasesc fondurile de care dispun politica regionala sau politica agricola) ci faptului ca politica de mediu a devenit politica orizontala a Uniunii Europene, aspectele de protectie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare.

Prin adoptarea strategiei dezvoltarii durabile ca element principal al campului sau de actiune – adica prin preocuparea pentru natura ca mostenire si resursa a generatiilor viitoare politica de mediu este permanent conectata la tendintele globale de protectie a mediului, asa cum apar ele in urma evenimentelor internationale precum summit-urile de la Rio (1992) si Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. In plus, aceasta conectare la si implicare in progresele internationale de mediu transforma Uniunea Europeana in promotor global al dezvoltarii durabile.

Prin insusi caracterul ei, dezvoltarea durabila reprezinta nevoia de responsabilizare si educatie pentru protectia mediului, iar acest aspect este reflectat de evolutia politicii comunitare in ultimii ani, politica marcata de trecerea de la o abordare bazata pe constrangere si sanctiune, la una mai flexibila, bazata pe stimulente. Astfel, se actioneaza in directia unei abordari voluntare, in scopul de a promova aceasta responsabilizare fata de mediu si a de a incuraja utilizarea sistemelor de management al mediului.

Politica de mediu nu actioneaza independent, ci reflecta interesul societatii civile in aceasta directie, manifestat prin crearea a numeroase miscari si organizatii de mediu. Mai mult, in unele tari s-a ajuns la crearea si dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un real succes in arena politica. Nu trebuie insa uitate nici rezistenta – sau, mai bine spus retinerea si inertia care se manifesta, atunci cand obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industriala si cresterea economica; insa acest aspect nu face decat sa sublinieze o data in plus nevoia unei abordari concertate la nivel european si necesitatea existentei unei politici de mediu active si integrate, capabila sa raspunda provocarilor care apar in plan economic.

1.1.Contextul European

Detinand 53% din piata, turismul Uniunii Europene isi mentine rolul de lider in turismul mondial si este considerat important pentru cresterea economica si ocuparea fortei de munca, estimandu-se ca ofera 6 % din totalul locurilor de munca (8 milioane de persoane). Turismul european este dominat de intreprinderile mici si mijlocii: astfel, IMM-urile din turism reprezinta 7,4% din totalul IMM-urilor din Europa, generand 6,5% din cifra de afaceri totala a acestora. Un alt aspect este acela al monedei unice: 3 din turistii comunitari se indreapta spre destinatii turistice din Uniune. Incepand cu anii 1980, Comisia Europeana a recunoscut rolul important al turismului in economia europeana si s-a implicat tot mai mult in diverse actiuni impreuna cu Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor.

Un eveniment important in acest sens a fost instituirea Comitetului de Consultanta pentru Turism in anul 1986, al carui rol era sa faciliteze schimbul de informatii, consultanta si cooperare in turism (cf. Deciziei Consiliului, de la 22 decembrie 1986, 86/664/CEE privind stabilirea unei proceduri de consultare si cooperare in turism), intalnindu-se de cateva ori pe an. In prezent, acest Comitet este format din reprezentanti din 18 tari membre ale Spatiului Economic European si furnizeaza informatii cu privire la masurile luate la nivel national in domeniul turismului. Comisia, impreuna cu Statele Membre au decis crearea a patru grupe de lucru, avand drept obiective: facilitarea schimbului si diseminarii de informatii, in particular prin intermediul noilor tehnologii; imbunatatirea pregatirii pentru cresterea gradului de calificare in turism; promovarea protectiei mediului si a dezvoltarii durabile in turism. Aceste grupe de lucru si-au inceput activitatea in februarie 2000.

In plus, un grup creat special este menit sa administreze impactul noilor tehnologii in sectorul turismului si a inceput sa functioneze din 2001. La 21 mai 2002, Consiliul de Ministri a adoptat in unanimitate o rezolutie bazata pe un Comunicat al Comisiei, care reprezinta un important pas spre o noua abordare cooperativa a turismului. Este pentru prima data cand Consiliul a adoptat o rezolutie specifica in ceea ce priveste turismul, in care cere o monitorizare mai stransa a impactului legislatiei Uniunii Europene in turism si invita industria sa sprijine eforturile asumate de Comunitatea Europeana si Statele Membre.

Tratatul Comisiei Europene nu permite Comunitatii sa aplice o politica specifica in domeniul turismului. Importanta economica a turismului a determinat institutiile europene sa se concentreze asupra acestui sector in ciuda absentei unei baze legale. Prima rezolutie a Consiliului in legatura cu acest subiect, din 10 aprilie 1984, a recunoscut importanta turismului pentru integrarea europeana si a invitat Comisia sa faca propuneri. O decizie ulterioara din 22 decembrie 1986 a stabilit un comitet de consiliere pe probleme de turism si a cerut Statelor Membre sa ia legatura cu acesta. In acelasi an a fost instituita o linie de buget pentru finantarea contributiei comunitare menita sa sprijine eforturile Statelor Membre de promovare pe pietele din afara CE. Masurile speciale pentru turisti includ masuri care faciliteaza traversarea frontierelor si protejarea sanatatii, sigurantei si a intereselor directe ale turistilor, cum ar fi Recomandarea Consiliului din 22 decembrie 1986 asupra protectiei impotriva incendiilor in hoteluri, Directiva 90/314 referitoare la pachetele turistice [2] si Directiva 94/47 referitoare la proprietatile de tip timeshare.

De asemenea, articolul 3 (u) al Tratatului, introdus odata cu Tratatul de la Maastricht, autorizeaza Comisia sa ofere linii directoare pentru Dezvoltarea turismului, in cadrul altor politici. In acest mod, prevederile referitoare la libera circulatie a persoanelor, bunurilor si serviciilor, precum si la micile intreprinderi si la politica regionala, se aplica in aceeasi masura si turismului.

Masurile referitoare la accesul pe piata, concurenta si afaceri de mici proportii au acordat o atentie speciala profesiei de ghid turistic, care este supusa unor reguli stricte in tarile mediteraneene ale Comunitatii si mai putin stricte in alte State Membre; dezbaterile care au avut loc la Tribunal pentru Cazurile C 198/89, C 154/89 si C 180/89 au stabilit principiul ca ghizii turistici sa-si poata desfasura activitatile in alte state decat tara de origine atunci cand insotesc un grup in strainatate, cu conditia ca ei sa nu opereze in locuri unde este necesara prezenta unui ghid specializat, cum ar fi muzeele, situri de interes istoric sau arhitectural deosebit, etc.

Avand in vedere contributia turismului la dezvoltarea regionala, acest domeniu a beneficiat de sprijin prin Fondurile Structurale, in special ERDF (Fondul European de Dezvoltare Regionala) si EAGGF (Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura) - Sectiunea ghidare, prin care s-au oferit sume de 2,3 miliarde ECU intre 1989-1993.

O atentie deosebita a fost acordata crearii unui sistem statistic comunitar in acest sector. Directiva 95/57 din 23 noiembrie a stabilit un prim program de doi ani pentru a armoniza metodele nationale. Comunitatea a mai initiat actiuni menite se dezvolte industria turismului, in special dupa declararea anului 1990 ca an european al turismului. Primul plan de actiune a fost aplicat intre 1993 si 1996. Comisia a continuat cu un program multianual pentru turismul european, Philoxenia 1997-2000, avand drept scop stimularea calitatii si competitivitatii turismului european, pentru a genera crestere economica si locuri de munca.

Legat de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este previzibila adoptarea legislatiei europene din domeniu; printre primii pasi sa numim Hotararea de Guvern 691/2003 ce reglementeaza activitatea si statutul ghizilor turistici.

In acest context politic european, este important ca regiunea CENTRU sa aiba o politica regionala de promovare turistica unitara, un cadru organizatoric adecvat care sa reprezinte interesele Regiunii factorului politic si celui administrativ, sa aiba o baza de date cu informatii actualizate despre piata turistica regionala. Toate acestea vor face ca Regiunea sa fie competitiva pe piata turismului european, si in general a celui international.

1.2. Contextul national

Romania detine un valoros si bogat potential natural, care reprezinta una dintre cele mai pretioase resurse ale tarii. Turismul este la nivel mondial o bransa in crestere si duce, in tarile care il promoveaza, la crestere economica. Pe baza conditiilor topografice, climatice si istorice existente, in Romania exista posibilitatea de a extinde turismul la nivelul unui important sector economic. In legatura cu aceasta, se preconizeaza considerabile efecte privitoare la venit si la piata fortelor de munca.

Principalele elemente ale potentialului natural sunt:

clima continentala cu temperaturi moderate si un bioclimat terapeutic

topografia variata, care cuprinde zona de litoral, delta, munti, dealuri, poieni si vai usor accesibile

ape termale, ape minerale si namoluri cu proprietati curative

Din resursele naturale pot fi dezvoltate oferte diverse si atractive pentru oaspeti:

turism montan, escaladari montane, drumetii, schiat pe o perioada asigurata de zapada de 180-200 zile, sporturi de iarna,

turismul speologic si turism apropiat de natura in zone protejate

turism acvatic

turism curativ cu renumite ape minerale, izvoare termale, gaze naturale, namol cu proprietati curative, lacuri curative dublate de o inalta calitate a aerului

turism vanatoresc

pescuit

turism cultural privitor la schimbatoarea istoriei Romaniei

turism istoric; o multitudine de biserici, manastiri, monumente, centre, locuri unde s-au efectuat cu bune rezultate sapaturi arheologice, care partial apartin patrimoniului cultural mondial (biserici fortificate, biserici cu pictura exterioara, cetati istorice, ex. Sighisoara), muzee, expozitii relevante din punct de vedere arhitectonic si istoric

folclor divers si original

traditii culturale si religioase

piete mestesugaresti

In ciuda premiselor exceptionale, ponderea de 2,5% a turismului la PIB este mica in comparatie internationala. In comparatie cu alte tari est-europene, Romania dispune de o suficienta oferta de locuri de cazare (aproape 5 camere si aproape 13 paturi la 1000 de locuitori). In orice caz, la scara internationala (cca. 30 de paturi la 1000 de locuitori in Germania), capacitatile sunt subdimensionate. Obiectivul este de a dezvolta produse competitive, tinand insa cont de resursele nationale, astfel incat turismul sa devina o ramura economica prioritara.

Pana in 2007 sunt asteptate rezultate ambitioase in comparatie cu anul de baza 2002:

Cresterea ponderii la PIB de la 2,5% la 5-6%

Peste de 350.000 de noi locuri de munca in turism, peste cele 130.000 existente

Cresterea a incasarilor in valuta in turismul romanesc:

(Vezi anexa nr.1.).

Ca obiective politice generale sunt formulate urmatoarele:

Promovarea unor concepte moderne de dezvoltare turistica

Introducerea unui management modern, dispus sa isi asume riscuri

Elaborarea de programe si proiecte nationale de dezvoltare pentru anumite proiecte turistice

Modernizarea ofertei, cresterea capacitatii concurentiale si a atractivitatii pentru piata turistica nationala si internationala

Crearea unei ../imagini printr-o politica agresiva a promovarii in scopul cresterii cererii

Asigurarea instruirii cantitative si calitative a personalului

Deschiderea de noi produse si piete si abordarea regionala de programe turistice

Adoptarea reglementarilor necesare in acord cu determinarile UE

Evaluarea politicii fiscale cu privire la efectele acesteia asupra turismului

Adaptarea activitatilor turistice la politica nationala

Dezvoltarea rapida si durabila a turismului

Romania ca amplasament turistic atractiv cu o imagine internationala proprie

Unul din principalele aspecte care trebuie abordate in turismul romanesc este utilizarea insuficienta a potentialului sau utilizarea acestuia in conditii neadecvate .

Obiectivul principal al Strategiei Nationale in domeniul Turismului este reprezentat de o crestere a veniturilor din turism – in lei si valuta – si a importantei turismului in PIB prin stimularea diversificarii calitatii ofertei turistice Unul din obiectivele acestei strategii este dezvoltarea turismului montan si a turismului pe litoral, care, conform analizelor economice efectuate, au fost considerate ca avand un bun potential de expansiune. Programul 'Super Sky in Muntii Carpati' si Programul pentru modernizarea turismului pe litoralul Romaniei au beneficiat de investitii de capital. Celelalte tipuri de turism pentru care Romania are un potential remarcabil, cum ar fi turismul balnear, rural si agro-turismul, turismul ecologic, turismul cultural, nu au beneficiat pana acum de investitii de capital pentru atragerea turistilor. Drept consecinta, contributia sectorului turistic la crearea PIB este nesemnificativa, existand inca o balanta de plati negativa. Romanii cheltuiesc in strainatate mult mai mult decat cheltuiesc strainii in Romania. In viitor, Romania va trebui sa se concentreze pe valorificarea in conditii optime a potentialului sau turistic prin diversificarea, modernizarea si adaptarea permanenta a ofertelor la nivelul cererilor de pe piata internationala. Este necesara marirea atractivitatii turismului montan, rural si in statiunile de pe litoral, ca si a turismului in zonele interesante din punct de vedere cultural.

Angrenajul turismului trebuie pus in miscare prin intermediul efectelor programelor. Oricum, concentrarea eforturilor financiare si de imagine se va axa pe promovarea de proiecte cu importanta nationala. Scontat va fi un sistem de parteneriat intre stat, care asigura infrastructura, administratia publica locala, care trebuie sa puna la dispozitie terenurile, si sectorul privat, care va fi solicitat pentru finantarea de proiecte.

In mod exemplificator vor fi numite urmatoarele programe:

Initierea de programe sociale pentru turistii romani (printre altele turismul sanatatii, evenimente), pentru a face recreerea accesibila si categoriilor dezavantajate ale populatiei

Sprijinirea turismului rural printr-o initiativa legislativa in vederea facilitarii investitiilor in zona rurala

Clasificarea hoteliera si alinierea la standardele europene

In Planul National de Dezvoltare Regionala pentru perioada 2004-2006 la Prioritatea 1- Imbunatatirea competitivitatii sectorului productiv-se considera ca obiectivul specific in dezvoltarea turismului se refera la cresterea competitivitatii produselor turistice romanesti, in principal prin dezvoltarea infrastructurii de sprijinire a turismului.

Obiectivul setului de masuri - Investitii in infrastructura de turism - este promovarea dezvoltarii serviciilor in sectorul turistic, prin oferirea de sprijin pentru investitiile in infrastructura turistica si in zonele turistice atractive, ca si pentru dezvoltarea resurselor umane in acest domeniu. Vor avea prioritate initiativele pe scara larga, care au ca tinta atragerea turistilor straini, inclusiv prin realizarea unor parcuri tematice. Aceste masuri se adreseaza, in principal, intreprinderilor din turism, prin sprijinirea initiativelor combinate ale sectorului public si ale celui privat. Acest set de masuri va avea ca rezultat final cresterea competitivitatii turismului romanesc si cresterea veniturilor realizate prin atragerea turistilor straini.

Prioritatea 5 – din Planul National de dezvoltare regionala vizeaza promovarea unei participari echilibrate a tuturor regiunilor din Romania la procesul de dezvoltare social-economica.

Este recunoscut faptul ca turismul ofera cea mai buna, si in multe cazuri singura perspectiva realista pentru dezvoltarea economica in zonele marginale si subdezvoltare. De aceea, pentru valorificarea acestui potential, sunt necesare investitii publice pentru cresterea atractivitatii si accesibilitatii unor zone cu potential turistic, promovarea lor adecvata fiind o preconditie pentru stimularea investitiilor private in aceste zone. Promovarea potentialului turistic al diferitelor zone ale tarii trebuie insotita de cursuri de pregatire profesionala adecvate, specifice domeniului turismului, care sa ofere calificari de nivel mondial si in acelasi timp oportunitati de locuri de munca in zonele marginale.

In cadrul acestei prioritati, masura de stimulare a turismului - Dezvoltarea Nisei Turismului - are ca scop dezvoltarea in primul rand a turismului balnear, pentru care Romania are un potential apreciabil in multe zone periferice ale tarii, valorificand existenta unei nise in acest domeniu pe piata europeana. Aceasta masura consta intr-o combinatie de reabilitare a facilitatilor existente, investitii in echipamente si pregatirea personalului pentru acest tip de turism. Masura vizeaza exclusiv autoritatile locale care au competente in administrarea unor unitati balneare, putand crea conditii pentru cresterea ocuparii si a veniturilor in mai multe zone din diferite regiuni ale tarii.

1.3. Context partenerial regional

La nivel regional un sistem partenerial a fost creat pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regionala 2004-2006 care actioneaza prin grupuri de lucru subregionale (judetene) pentru coordonarea procesului de planificare.

S-a organizat de asemenea un Comitet de Planificare al Consiliului pentru Dezvoltare Regionala , care sintetizeaza propunerile grupurilor de lucru subregionale, pregateste propuneri la nivel regional privind planificarea si ajuta la pregatirea deciziilor Consiliului privind adoptarea directiilor politice de dezvoltare ale Regiunii si aprobarea Planului Regional de Dezvoltare.

Una dintre primele structuri parteneriale constituite la nivel regional a fost Consortiul pentru Dezvoltare Regionala creat in cadrul Programului Phare 2001 Coeziune Economica si sociala - Componenta Invatamant Profesional si Tehnic (TVET). Consortiul Regional functioneaza ca structura consultativa a Consiliului de Dezvoltare Regionala. Una din sarcinile de fond ale Consortiului este elaborarea Planului Regional de Actiune in Invatamantul Profesional si Tehnic (PRAI).

In viitor se intentioneaza crearea unor retele parteneriale sectoriale in mai multe domenii, printre care si in turism.

Turismul durabil acopera toate formele si activitatile din industria ospitalitatii, incluzand turismul conventional de masa, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croaziera, turismul religios si turismul sportiv, turismul urban. Procesul de orientare catre durabilitate trebuie sa fie, in mod normal, coordonat la nivel national de catre factorii guvernamentali si sustinut de factori locali, la nivelul comunitatilor.

Durabilitatea, pentru turism la fel ca si pentru alte industrii, are trei aspecte independente: economic, social-cultural si de mediu. Dezvoltarea durabila implica permanenta, ceea ce inseamna ca turismul durabil presupune utilizarea optima a resurselor (inclusiv a diversitatii biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural si ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunitatilor locale, economiilor nationale si asupra conservarii naturii. Ca o consecinta fireasca, durabilitatea se refera si la structurile manageriale necesare in vederea indeplinirii acestor deziderate.

Scopul realizarii unui turism durabil trebuie sa fie subordonat planurilor nationale si regionale de dezvoltare economica si sociala. Actiunile pot acoperi scopuri economice (cresterea veniturilor, diversificarea si integrarea activitatilor, controlul, potentarea si zonarea dezvoltarii), scopuri sociale (ameliorarea saraciei si a inegalitatii distributiei veniturilor, protectia patrimoniului socio-cultural indigen, participarea si implicarea comunitatilor locale) ori scopuri ecologice (protejarea functiilor ecoturismelor, conservarea si utilizarea durabila a biodiversitatii). Unii specialisti prefera sa vorbeasca despre dezvoltarea durabila a turismului, mai degraba decat despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltarii, iar al 252d34c doilea la unele aspecte si componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanta care pot pur si simplu sa nu fie durabile, in conditiile tehnologiilor actuale, chiar si cu utilizarea celor mai bune practici.

Implementarea politicilor si planurilor turistice reprezinta o responsabilitate atat a guvernului, cat si a sectorului privat. Sectorul public raspunde de stabilirea tacticii, planificarii si cercetarii, realizarea infrastructurii de baza, dezvoltarea anumitor atractii turistice, stabilirea si administrarea normelor de oferire a facilitatilor si serviciilor, stabilirea masurilor de administrare si valorificare a teritoriului si de protectie a mediului inconjurator, stabilirea standardelor pentru pregatirea si perfectionarea in domeniul turismului, mentinerea sanatatii si securitatii publice.

Sectorul privat raspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operatiunilor agentiilor de turism, de activitatea intreprinderilor comerciale cu specific turistic, si se bazeaza pe infrastructura, pe dezvoltarea unor atractii turistice si promovarea acestora prin activitati specifice de marketing.

Angajamentul politic in vederea dezvoltarii turismului intr-o maniera planificata si durabila este esential. De asemenea, organizatiile nonguvernamentale sunt implicate din ce in ce mai mult in aspecte legate de dezvoltarea turismului.

Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic si programarea proiectelor de dezvoltare si a programelor de actiune turistica sunt de asemenea importante. In turism trebuie sa existe organizatii eficiente, atat sectorul public, cat si in cel privat care sa asigure protectia mediului inconjurator si standardele facilitatilor turistice. Proiectele specifice turismului trebuie dezvoltate intr-o maniera sistematica, aplicandu-se metoda drumului critic. Suportul financiar al proiectelor, atat pentru sectorul public, cat si pentru cel privat, este o conditie foarte importanta. Pentru fiecare activitate turistica ar trebui sa se stabileasca o strategie de finantare.

Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie sa fie o prioritate in vederea oferirii serviciilor de calitate asteptate de piata turistica si necesita o abordare sistematica a proiectarii nevoilor de personal si stabilirea modalitatilor de instruire necesare pentru a furniza personal calificat atat in sectorul public, cat si in cel privat. Daca institutiile nationale si regionale specializate in pregatirea in domeniul hotelier, cateringului si turismului nu pot satisface necesitatile locale, atunci trebuie infiintata pe plan local ca o institutie specializata.

De asemenea, este esentiala folosirea tehnicilor si metodelor marketingului turistic: stabilirea obiectivelor si strategiilor de marketing si realizarea unui program promotional. Activitatile de marketing trebuie sa se desfasoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale, la oficiul turistic local si in sectorul turistic privat pentru ca dezvoltarea unei imagini pozitive a noului sector turistic pe pietele turistice potentiale este foarte importanta.

CAP.2 Tehnici de implementare a planurilor turistice

Implementarea planurilor turistice presupune eforturi de lunga durata. Modalitatile de realizare a implementarii sunt:

aprobarea politicii si planului turistic, ca document oficial al dezvoltarii turismului in regiune;

structurarea dezvoltarii pe o perioada de cinci ani – programarea proiectelor de dezvoltare, si a actiunilor necesare (denumite in general programe de actiune turistica);

organizarea eficienta a sectorului public si al celui privat si mentinerea unei coordonari stranse intre sectorul public, privat si organizatiile nonguvernamentale, acolo unde acestea sunt implicate;

adoptarea si aplicarea legislatiei corespunzatoare si a reglementarilor necesare dezvoltarii turismului. Acestea includ reglementari cu privire la facilitatile, standardele si serviciile turistice;

masurile de protectie a mediului inconjurator, standardele dezvoltarii (incluse in general in regulamentele cu privire la valorificarea teritoriului) si proiectarea ghidului pentru facilitatile turistice;

stabilirea circuitelor turistice, a obiectivelor si a stationarilor;

finantarea eficienta si sistematica a proiectelor turistice individuale;

finantarea sectorului public, pentru dezvoltarea atractiilor si infrastructurii turistice. In unele cazuri, pentru aceasta finantare poate fi necesara asistenta externa;

atragerea investitiilor din sectorul privat pentru dezvoltarea facilitatilor si serviciilor turistice (prin acordarea unor stimulente investitionale pentru atragerea acestor investitii);

pregatirea si perfectionarea personalului angajat in toate activitatile turistice – dezvoltarea resurselor umane din turism;

implicarea comunitatilor locale in dezvoltarea turismului;

marketingul turistic si promovarea eficienta a turismului pentru toata regiunea si pentru firmele private;

conducerea eficienta si sustinuta a sectorului turistic.

a. Programarea dezvoltarii

Programarea dezvoltarii este o tehnica importanta pentru abordarea sistematica si coordonarea implementarii. Deseori, ea ia forma unui program de actiune care include atat proiectele de dezvoltare, cat si activitatile necesare conexe.

Programul de actiune in prima etapa a dezvoltarii, in general pentru primii cinci ani ai planului, este realizat ca parte a intregului proces de programare turistica, pentru ca, apoi, periodic, sa fie actualizat si revizuit. Programul de actiune ar trebui sa includa atat proiectele sectorului public si privat si infrastructura, cat si atractiile, facilitatile si serviciile necesare, astfel incat dezvoltarea sa fie integrata si coordonata. Alte activitati necesare ar putea fi, de exemplu, proiectarea si adoptarea anumitor tipuri de reglementari. Programul poate include studii speciale sau planificari detaliate pentru o perioada de cinci ani.

Un program de actiune complet va descrie fiecare proiect, va indica costurile estimate ale dezvoltarii, acolo unde este posibil, si va desemna factori responsabili pentru realizarea proiectului.

b. Zonarea

Zonarea este o tehnica importanta pentru implementarea planurilor de folosire a terenului pentru statiuni, a facilitatilor turistice in zonele de atractie, pentru turismul urban si alte tipuri de zone turistice. Reglementarea zonarii presupune existenta unor standarde de dezvoltare cum ar fi densitatea turistica, limita superioara si inferioara a ocuparii etc. Acestea pot fi adoptate separat pentru fiecare sector turistic. Zonarea trebuie efectuata si pentru dezvoltarea ariilor din apropierea regiunilor turistice, asa incat acestea sa fie compatibile cu dezvoltarea sectorului turistic. Zonarea este folosita in toate cazurile de utilizare a terenului, nu numai in turism. Daca exista deja reglementari cu privire la zonarea unei anumite regiuni turistice, acestea pot fi extinse si pentru celelalte zone turistice.

Legislatia privind protectia mediului inconjurator, daca nu exista deja, trebuie adoptata. Regulile de baza in constructii, inclusiv legea prevenirii si stingerii incendiilor, trebuie revazute, astfel incat sa existe certitudinea ca ele respecta standardele.

c. Administrarea amplasamentelor, proiectarea arhitecturala si

peisagistica

Administrarea amplasamentelor, proiectarea arhitecturala si peisagistica in zone turistice, cum sunt statiunile sau regiunile istorice, trebuie realizate de un comitet sau o comisie de analiza arhitecturala aleasa in acest scop. Aceasta organizatie trebuie sa analizeze si sa aduca modificari, daca este necesar, tuturor proiectelor de dezvoltare turistica propuse, in conformitate cu standardele de proiectare stabilite de comisie. Oricum, procedura de analiza a proiectului asigura compatibilitatea amenajarilor cu resursele naturale si armonizarea cu mediul inconjurator local si traditiile arhitectonice.

O data cu standardele de calitate ale facilitatilor si serviciilor turistice, trebuie elaborate si adoptate si alte reglementari, legate in special de sanatate, siguranta si salubritate. Aceste reglementari cuprind conditii de functionare si proceduri de verificare a hotelurilor si a altor unitati de cazare, a restaurantelor, a agentiilor de voiaj si turism si a ghizilor. Este necesar un sistem de clasificare a hotelurilor si adoptarea unor masuri de siguranta pentru automobile si ambarcatiuni turistice. Standardele tehnice ale infrastructurilor si cladirilor ar trebui revizuite pentru a exista siguranta ca ele fac fata standardelor in vigoare.

d. Programarea turistica

Programarea turistica se bazeaza pe recomandarile planului de diversificare a atractiilor turistice si a retelei de transport. Programele turistice corect proiectate ofera nu doar o activitate interesanta pentru turisti, ci si o distributie larga din punct de vedere geografic si demografic a beneficiilor economice.

Dezvoltarea facilitatilor si serviciilor turistice, cum sunt restaurantele si magazinele de artizanat de-a lungul traseelor turistice incurajeaza turistul sa cheltuiasca in timpul popasurilor.

Programele turistice pot include, alaturi de traseele traditionale cu autobuzul si taxiul, plimbari si calarie (sau plimbari cu un alt animal), plimbari cu barca pe rauri, lacuri, canale, golfuri, in porturi, trasee feroviare. Plimbarile pe rauri pot oferi turistilor oportunitatea de a vizita sate izolate, care altfel nu sunt accesibile, ceea ce aduce venituri localnicilor. Tururile aeriene locale cu avionul sau elicopterul sunt obisnuite in unele regiuni, desi genereaza poluare fonica.

Proiectul de dezvoltare poate fi un proces complicat, in special proiectele ample, cum ar fi proiectul de dezvoltare a unei statiuni, cu multe hoteluri si facilitati. O programare atenta a dezvoltarii necesita utilizarea metodei de analiza a drumului critic. Este o tehnica de planificare a actiunilor pentru ca acestea sa fie duse la indeplinire intr-o succesiune rationala si eficienta si pentru implementarea proiectului intr-o maniera coordonata.

Destul de rar, proiectele urmaresc cu exactitate planurile prestabilite si de aceea pe parcursul derularii proiectului trebuie facute o serie de modificari. Oricum, fara un program ce contine o analiza a drumului critic, implementarea ar fi mai putin eficienta si nu s-ar putea realiza verificarea si realizarea activitatilor intr-o anumita ordine.

Proiectele comerciale sunt de obicei preluate de sectorul privat. Proiectele mari, cum sunt statiunile, necesita investitii initiale substantiale, in special pentru infrastructura, si pot deveni rentabile doar peste cativa ani. Asemenea proiecte necesita si o experienta manageriala solida. Daca sectorul privat local este putin dezvoltat si lipsit de experienta manageriala sau de capital suficient pentru derularea proiectelor importante, poate fi constituita o societate publica de dezvoltare, constituita de catre guvern sau prin asocierea acestuia cu sectorul privat, pentru a gasi surse de finantare si pentru angajarea unor manageri cu experienta. Aceasta societate este responsabila de realizarea infrastructurii si a altor componente non comerciale ale proiectului si poate continua sa se ocupe de aceste componente si dupa ce s-a realizat dezvoltarea statiunii. De obicei, societatea inchiriaza sectorului privat, in vederea dezvoltarii, componentele comerciale, iar veniturile din inchiriere le foloseste pentru a acoperi costurile de investitie si pentru a suporta cheltuielile operationale ale statiunii. Societatea de dezvoltare poate fi constituita pentru a derula mai multe proiecte turistice intr-o regiune.

e. Finantarea pentru management si planificare turistica

Finantarea planificarii turistice la nivel local, a planurilor de turism urban si ecoturism si planificarea atractiilor cu caracter public, cum sunt parcurile nationale si siturile arheologice sau istorice, intra in aria de responsabilitate a autoritatilor locale si centrale. Finantarea planurilor de dezvoltare detaliate si a studiilor de fezabilitate este in mod obisnuit responsabilitatea sectorului privat.

Planificarea unei statiuni mai mari poate fi realizata de stat, o companie privata sau o societate de dezvoltare. Chiar daca planificarea e facuta de sectorul privat, guvernul are responsabilitatea de a stabili standardele asa cum au fost aprobate initial, de a revizui planurile si de a le accepta doar daca indeplinesc standardele aprobate. Finantarea institutiilor guvernamentale de turism si de marketing este asigurata de catre guvern, dar chiar pot fi suportate, si de catre agenti economici din turism sau chiar de catre turisti.

f. Finantarea dezvoltarii infrastructurii

Principalele componente ale infrastructurii sunt in mod obisnuit finantate de guvern sau de intreprinderi publice. Oricum, taxele de folosinta pot recupera cea mai mare parte din aceasta investitie sau macar costurile operationale. Aceasta infrastructura serveste nevoilor generale de dezvoltare. In cadrul unui program de dezvoltare, finantarea infrastructurii interioare este realizata de catre sectorul privat, care preia initiativa dezvoltarii.

g. Finantarea principalelor puncte de atractie

Parcurile locale, regionale si nationale, zonele istorice si arheologice, muzeele, centrele culturale si alte tipuri de atractii sunt in mod obisnuit finantate de guvern, iar prin plata unor taxe de intrare se acopera o parte din costurile operationale. Aceste atractii determina turistii sa viziteze o zona si sa cheltuiasca.

Asa cum a fost explicat anterior, finantarea restaurarii zonelor istorice poate fi realizata de catre sectorul privat, dar cu sprijin din partea guvernului. Atractiile de tip comercial, cum sunt parcurile tematice, sunt finantate de sectorul privat, in speranta ca vor aduce profituri.

h. Finantarea hotelurilor si a altor facilitate si servicii comerciale

Sectorul privat este sursa obisnuita de finantare pentru modernizarea hotelurilor si a altor facilitati comerciale, aceasta fiind politica si tendinta in cele mai multe regiuni turistice. Guvernul poate fi initiatorul dezvoltarii in zonele turistice noi, inainte ca investitorii particulari sa decida sa faca investitii, sau poate coopera cu investitorii particulari pentru anumite proiecte.

In stadiul initial de dezvoltare sunt necesare investitii mari. Cateva modalitati de stimulare a investitiilor:

asigurarea terenului necesar dezvoltarii facilitatilor turistice la un pret moderat sau gratuit. In unele regiuni unde achizitionarea terenului de catre sectorul privat este dificila, interventia guvernului este suficienta pentru a stimula investitiile;

asigurarea gratuita a infrastructurii exterioare;

asigurarea intregii infrastructuri interioare sau numai a unei parti pentru care costul poate fi eventual acoperit de taxele de utilizare sau pretul de inchiriere al hotelului sau al altor spatii comerciale;

scutirea totala sau partiala de taxe vamale la produsele importante utilizate pentru dezvoltarea initiala si pentru punerea in functiune a facilitatilor turistice. Aceasta oportunitate este oferita de catre autoritatea nationala de turism, nu de autoritatile locale;

scutirea totala sau partiala a societatilor de la plata impozitului pe profit pentru o anumita perioada de timp. Aceasta este oferita in mod obisnuit de catre guvernul national ori regional;

scutirea totala sau partiala de la plata taxelor pe proprietatea la nivel local pentru o anumita perioada de timp;

acordarea imprumuturilor pentru dezvoltare cu o rata a dobanzii normala sau mai scazuta sau garantarea de catre guvern a imprumuturilor facute de institutiile private. Se poate acorda o perioada mai mare de gratie pentru restituirea imprumuturilor;

acordarea de subventii pentru dezvoltare pana la un anumit procent din

costurile de investitie sau de subventii pentru programele de instruire a

personalului.

CAP.3 SPATIUL TURISTIC, REGIUNE TURISTICA

Orice spatiu geografic este un potential purtator de activitati turistice care, prin dezvoltare si intensificare, specializare sau diversificare pot crea spatii turistice de diferite tipuri si de dimensiuni variabile ( de la banalul centru turistic, la regiuni si retele turistice). In timp au aparut si s-au dezvoltat, pe teritoriul tarii noastre, spatii turistice specializate, unde turismul reprezinta principala activitate economica de ocupare a spatiului, dar si spatii turistice polivalente, unde activitatea turistica se deruleaza in paralel cu alte activitati. Adesea, intre aceste activitati exista o complementaritate indispensabila productiei si consumului turistic.

Spatiile turistice sunt sisteme spatio – temperale generate de existenta unui potential turistic natural si / sau antropic, de prezenta unei baze de primire si a fluxurilor turistice, care interactioneaza si se conditioneaza reciproc, in prezenta unor factori economico – sociali si culturali specifici, factori ce reglementeaza si influenteaza dezvoltarea sistemului respectiv .

Deci, conturarea spatiilor turistice, gradul lor de integrare in lantul productiv si amenajarea lor depinde de corelatia dintre cererea si oferta turistica, in prezenta unor factori de favorabilitate sau restrictivitate ce fundamenteaza analiza turistica.

De la „spatiul privit” la „spatiul consumat” din punct de vedere turistic, gama de combinatii este deosebit de larga, mai ales la nivel regional, rolul factorilor geografici (relief, clima, ape, vegetatie, fauna) in utilizarea si organizarea spatiului turistic fiind deosebit. „Decodarea” geografica a spatiului turistic, tinand cont de tipurile de clientela, formele de amenajare etc., permite conturarea unor „modele” si variante de spatii turistice, chiar daca diversitatea factorilor geografici (relief, clima, ape, asezari etc.) este foarte mare in cazul Romaniei.

Tipologia spatiului turistic in general si la nivelul Romaniei in special poate fi abordata in diferite maniere, plecand de la criterii cantitative si calitative, care se bazeaza cu precadere pe intensitatea fenomenului turistic:

Prezenta spatiala a turismului, respectiv intensitatea fluxurilor turistice, gradul de frecventare a spatiului si structura acestuia in raport cu alte forme de ocupare, cu care turismul poate coexista;

Caracteristicile functionale ale spatiului turistic, ale centrelor de primire turistica: turistic specializat (cu functie turistica) sau turistic polivalent (cu functii turistice si neturistice);

Specificul componentelor geografice generatoare de fluxuri turistice etc. Se contureaza, astfel, spatii turistice balneare, termale, lacustre, montane – „albe”, urbane, periurbane, rurale etc., de importanta locala, regionala, nationala sau internationala.

Spatiul turistic regional sau regiunea turistica semnifica, inainte de toate, un teritoriu caruia intensitatea activitatilor turistice ii confera o mare specificitate geografica si social – culturala. Fiecare regiune turistica poseda propria sa imagine de marca. Turistii din intreaga tara „viseaza” la atractiile turistice ale litoralului sau Deltei Dunarii, ale zonei montane carpatice etc. Orice regiune turistica este un spatiu turistic, dar relatia inversa nu este totdeauna valabila. Atat in tara noastra, cat si pe plan mondial au existat si exista preocupari ce vizeaza definirea si tipologia regiunilor turistice (spatii turistice regionale), stabilirea unor modele regionale de dezvoltare turistica.

J.M. Miossec (1977) a reusit sa schiteze foarte sugestiv „cucerirea” unui spatiu geografic cu potential turistic de primire prin dezvoltarea activitatilor turistice, insistand si asupra impactului turismului asupra organizarii spatiului.

Un spatiu turistic se poate defini ca regiune turistica (spatiu turistic regional) din momentul in care exista o prezenta turistica semnificativa, spatii de primire corespunzatoare, unde organizarea transporturilor si serviciilor (si uneori chiar a economiei in general) este partial sau total subordonata turismului (activitatilor turistice). Regiunea turistica este deci un spatiu functional, imaginea acestuia fiind imprimata de ansamblul componentelor natural si antropice, mai mult sau mai putin omogene si continue.

Intre marile si recunoscutele regiuni turistice complexe (litoralul, Delta Dunarii etc.), cu limite geografice usor de stabilit, si regiuni turistice „pionere”, cu limite nedeterminate, exista multe tipuri de regiuni sau spatii turistice regionale.

Pe teritoriul tarii noastre se impun ca spatii turistice regionale, cu o putere de polarizare turistica deosebita:

Litoralul Marii Negre - una dintre cele mai vechi si importante regiuni turistice traditionale, care ofera forme si tipuri de spatii turistice dintre cele mai variate: statiuni balneare specializate (Neptun, Saturn, Jupiter, Cap Aurora etc.), statiuni balneare polivalente (Mangalia, Navodari, Agigea etc.), statiuni balneare integrate (2 Mai, Techirghiol, Eforie Nord si Sud, Mamaia etc.). Repartitia geografica a acestor spatii turistice depinde atat de factorii naturali (in special relieful de coasta), cat si de factorii istorici, socio – economici etc. Ansamblul se prezinta sub forma unui „sir” de spatii turistice diversificate ca amenajari si functii, ierarhizate ca marime;

Regiunea turistica a Deltei Dunarii, zona permanent umeda, de importanta internationala, ce polarizeaza importante fluxuri turistice, dar care se afla in faza de „pionierat” in ceea ce priveste capacitatea de primire si, in general, organizarea turistica a spatiului;

Regiunile turistice de tip urban, polarizare fie de Capitala, fie de orasele mari, regionale, nebalneare, care monopolizeaza fluxurile turistice si structurile de primire ( Timisoara, Cluj, Iasi), astfel incat orasele mai modeste din vecinitate nu beneficiaza de prezenta cotidiana a turistilor;

Regiunile turistice de tip montan, create fie din dorinta de recreere in zona carpatica, de prezenta unui bioclimat aparte, a domeniului alpin sau achiabil deosebit, fie de „goana” dupa „aurul alb” in a doua jumatatea a secolului al XX – lea, unde predominarea unor anumite tipuri de activitati turistice structureaza spatiul montan in functie de necesitatile segmentului cererii.

ZONAREA TURISTICA A ROMANIEI

Raspandirea inegala a elementelor de potential turistic natural si antropic, diferentierile cantitative si calitative care se inregistreaza in teritoriu, gradul si modul de valorificare a potentialului existent, amenajarea turistica diferita au condus spre necesitatea departajarii unor zone, unor regiuni turistice, care sa serveasca apoi in practica amenajarii si organizarii turistice a spatiului geografic.

Zonarea turistica se contureaza ca un proces obiectiv care urmareste delimitarea unor spatii geografice cu conditii favorabile derularii fenomenului turistic, tinand cont de calitatea resurselor turistice, de profilul diferitelor spatii. Ea se sprijina pe cunoasterea complexa a teritoriului analizat si pe utilizarea unor criterii: criteriul fondului turistic specific, criteriul valorificarii potentialului turstic prin circulatie turistica, criteriul factorului polarizant sau al structurii functionale etc.

Tinand seama de amplasarea si concentrarea spatiala a obiectivelor turistice, de valorificarea si functionalitatea potentialului turistic, lucrarile de specialitate folosesc, la nivelul tarii noastre, urmatoarele trepte taxonomice:

Obiectivul turistic – constituie categoria taxonomica cea mai mica, care este reprezentata de o singura unitate , de un singur element cu caracter turistic, al carui potential constituie o valoare de atractie. Poate fi localizat in intravilanul asezarilor omenesti, dar si in afara acestuia si, de asemenea, poate fi obiectiv natural, istoric, economic, folcloric, etnografic, arhitectonic etc. (Cheile Turzii, Lacul Sfanta Ana, Laul Rosu, Castelul Peles).

Localitatea turistica (centrul turistic) – reprezinta o asezare urbana sau rurala in care sunt mai multe obiective turistice constituie in puncte de atractie a turistilor ( Alba Iulia, Slanic Prahova, Agapia, Bran etc.).

Complexul turistic se suprapune teritorial peste o suprafata restransa, care concentreaza insa un numar mai mare de obiective diferite, mai mult sau mai putin izolate si chiar localitati sau centre turistice (Complexul turistic Mangalia, Semenic, Trei Ape, Paraul Rece etc.).

Arealul turistic (zona turistica) – la acest nivel taxonomic suprafata teritoriului se extinde, cuprinzand numeroase obiective si complexe turistice. Se remarca diversitatea potentialului turistic natural, dar si o oarecare omogenitate a dotarilor, definind un anumit tip de turism (recreativ, sportive, itinerant) (Depresiunea Maramures, Culoarul Rucar – Bran, Muntii Poiana Rusca, Delta Dunarii etc.).

Regiunea sau provincia turisica – este o categorie cuprinzatoare, reprezentata de un teritoriu intins ( suprapus in general marilor unitati fizico – geografice) si se caracterizeaza printr-o concentrare evident a obiectivelor turistice, in care sunt incluse masive forestiere, ape, forme de relief variate, centre si complexe turistice, reale turistice etc.

In literatura geografica romaneasca au existat incercari de regionare turistica inc din 1945, cand N. Al. Radulescu delimiteaza, la nivelul tarii, 24 de regiuni turistice. Mai tarziu (1969), M. Iancu – pe baza analizei fondului tuistic si utilizarea acestuia – a delimitat pe teritoriul Romaniei 23 de zone, departajate in trei categorii:

Zone de interes turistic international (ex., Bucuresti, Brasov);

Zone de interes national (Ceahlau, Maramures)

Zone de interes local sau regional (Vrancea, Bacau, Mures).

In ultimele decenii a existat o serie de incercari care fie ca grupeaza judetele dupa potentialul turistic existent (Gr. Posea, 1977), fie delimiteaza provincii (regiuni), zone (areale), masive montane (complexe turistice), centre si obiective turistice (M. Ielenicz, 1992) pe baza analizei potentialului turistic.

CAP.4 MODALITATI DE DELIMITARE A ZONELOR TURISTICE

In vederea delimitarii si ierarhizarii zonelor turistice este necesara, in primul rand, inventarierea si cunoasterea tuturor componentelor de potential turistic, gruparea lor in spatiu si apoi evaluarea lor cantitativa si calitativa in vederea stabilirii oportunitatilor de dezvoltare, a formelor de dezvoltare pe care le pot genera si a echiparilor necesare pentru o gestionare in conditii de eficienta si competitivitate. Principalele elemente de analiza pentru delimitarea zonelor se axeaza pe (vezi anexa 4.)

Prin analiza integrala s-a urmarit delimitarea spatiala a unor entitati teritoriale cu o anumita structura si complexitate a potentialului turistic, avand in vedere urmatoarele aspecte:

Existenta unor resurse turistice, variate ca structura, volum, dimensiuni si valoare turistica;

Valoarea peisagistica a unor componente de mediu, privite in ansamblu;

Concentrarea in teritoriu a resurselor turistice, care imprima o anumita particularitate unui teritoriu;

Specificul si dimensiunile unor componente ale potentialului turistic;

Aptitudine calitative si cantitative ale resurselor turistice, care confera o functie turistica.

Determinarea zonelor (regiunilor) turistice are un impact major in procesul de valorificare a resurselor, a modernizarii cailor de acces, in stabilirea prioritatilor legate de amenajarea teritoriului, dirijarea constienta a fluxurilor turistice si trebuie sa tina cont de unele aspecte de prim ordin:

Trebuie sa puna in evidenta specificul peisajelor romanesti si principalele valori ale culturii si civilizatiei romanesti;

Conturarea unor subzone sau areale turistice se va axa pe nivelul de concentrare a potentialului turistic existent;

Sistematizarea si amenajarea teritoriului pentru turism trebuie sa cuprinda, alaturi de obiectivele de interes national si international, si principalele trasee turistice.

Procesul de ierarhizare a zonelor turistice se realizeaza deci in functie de o serie de criterii, care au ca scop o clasificare valorica a resurselor turistice, a modului lor de concentrare in teritoriu. In literatura de specialitate exista numeroase modalitati de evaluare si ierarhizare a zonelor turistice, dintre care se pot mentiona: metoda grafurilor si cea a rangurilor partiale.

Metoda grafurilor reprezinta un sistem de analiza pe baza unor serii de criteria de baza si subscrierii, analiza realizandu-se pe mai multe niveluri. Fiecare nivel de apreciere, care se sprijina pe un anumit numar de criteria, a primit un anumit numar de puncte. Elementele care alcatuiesc patrimonial turistic au primit 70 de puncte din totalul de 100, restul de 30 fiind acordat pentru nivelul echiparii turistice (vezi schema alaturata).

Prin utilizarea acestei metode, propusa si utilizata de specialistii din cadrul Institutului URBANPROIECT (pentru realizarea planurilor de amenajare a teritoriului – sectiunea turism), se pot evidentia principalele zone si subzone turistice.

La baza intregii metodologii pentru realizarea punctajelor valorice stau urmatoarele componente de potential.

Clasificarea spatiilor turistice regionale, elemente esentiale in organizarea turistica a spatiului, se poate face pe baza potentialului turistic, pe baza infrastructurii turistice etc. Uneori spatiile turistice regionale pot corespunde limitelor administrativ – teritoriale, alteori unitatile administrative se clasifica pe baza potentialului si dotarilor turistice existente.

A.       Clasificarea si ierarhizarea pe baza potentialului turistic

Din cele prezentate mai sus rezulta ca potentialul natural (A1) se bucura de cel mai mare punctaj, fiind cel care isi pune amprenta nivelului si structurii activitatilor turistice. Pentru A1 din schema avem urmatoarea structura:

Rezervatia Biosferei, Delta Dunarii, sit natural inscris in patrimoniul mondial si zona umeda de importanta internationala.

Reteaua de parcuri nationale, in numar de 13, din care Retezat si Rodna au regim de Rezervatii ale Biosferei, potrivit programului M.A.B.

854 de rezervatii si monumente ale naturii.

Exista cateva judete care se remarca printr-un numar mare de zone protejate: Alba – 30, Bihor – 61, Botosani – 36, Caras – Severin – 50, Dolj – 35, Gorj – 49, Harghita – 35, Hunedoara – 45, Iasi – 30, Maramures – 32, Mehedinti – 31, Suceava – 30, Valcea – 30, iar cele mai putine in judetele: Bacau – 3, Braila – 5, Calarasi – 1, Covasna – 2, Ialomita – 2, teleorman – 1, Tulcea – 2.

Punctajele au fost acordate tinand cont de urmatoarele aspecte:

configuratia deosebit de complexa a reliefului, cu multe puncte de atractie turistica;

clima cu parametrii meteorologici favorabili turismului in tot cursul anului; reteaua hidrografica de suprafata variata, cu sectoare pretabile pentru amenajarea si exploatarea turistica;

numarul mare de factori naturali de cura, de ape minerale cu diferite valente terapeutice, utile in turismul balnear;

dispunerea elementelor de vegetatie in mod armonios;

fondul cinegetic si piscicol deosebit de valoros ca numar si varietate;

prezenta unui mare numar de spatii naturale, remarcabile prin peisaje, cu o activitate turistica deosebita.

Analizand valorile cultural – istorice (B din schema) se poate afirma ca tara noastra face parte din categoria tarilor cu potential mediu. Numarul lor se ridica la 665 obiective, din care: 511 monumente si ansambluri de arhitectura, 144 monumente si sit-uri arheologice. Cele 511 monumente si ansambluri de arhitectura de interes national includ urmatoarele categorii de obiective: 35 cetati, 5ansambluri de foste curti domnesti, 22 biserici fortificate, 27 castele, conace, palate, 11 cule si cladiri de tip cula, 70 cladiri civile urbane, 20 ansambluri urbane, 81 biserici de lemn, 7 muzee etnografice in aer liber, 6 biserici rupestre, 192 biserici si ansambluri manastiresti, 13 obiective de arhitectura industriala si amenajari pentru comunicatii, 15 obiective de arhitectura populara (locuinte satesti), 7 ansambluri traditionale rurale.

Monumentele si site-urile arheologice d interes national includ urmatoarele categorii: 6 complexe paleolitice, 11 asezari neolitice, 6 asezari si necropole din epoca bronzului, 9 fortificatii si asezari din prima epoca a fierului, 35 fortificatii si ruine dacice, 8 necropole si zone sacre si epoca fierului, 33 castre si asezari civile aferente, fortificatii romano – bizantine, 10 asezari antice, 6 edificii premedievale, 15 monumente medievale, 6 rezervatii arheologice.

Delimitarea spatiala a zonelor cu potential turistic s-a facut pe baza unei analize de sinteza, care a avut in vedere un complex de factori principali, cum ar fi:

gradul de concentare, valoare si varietatea resurselor turistice;

dispunerea acestora in raport cu marile forme si unitati ale reliefului;

configuratia retelei de cai de comunicatie care asigura accesul la zone si obiective;

situarea structurilor turistice, ca punct de plecare catre aceste zone.

Intreaga analiza efectuata pune in evidenta prezenta a trei mari tipuri de zone de concentrare turistica:

Zone cu o mare concentrare de obiective turistice naturale si construite, deosebit de valoroase si variate, favorabile dezvoltarii complexe a functiei turistice.

Zone cu obiective turistice naturale si / sau culturale valoroase, favorabile dezvoltarii unor forme de turism specific.

Zone cu cateva obiective turistice naturale si / sau construite, valorificate pe plan local.

Din prima categorie fac parte 16 zone turistice cu punctajele cele mai mari (50-67), fata de un maxim care poate ajunge la 70. In categoria a doua se inscriu tot 16 reale cu un punctaj cuprins intre 35-45, din acelasi maxim. Ierarhizarea acestor zone la nivelul teritoriului national, dupa valoarea potentialului turistic, se prezinta astfel (anexa nr. 1).

Alte zone care detin unele obiective turistice si / sau culturale cu valente turistice se regasesc in categoria a treia, cu un punctaj sub 35. Ele se gasesc concentrate, in majoritate, in zonele joase de podis si campie, cu forme mai scunde, domoale, cu un grad inalt de impadurire si mai putin accesibile turistilor: in Platforma Somesului, Podisul Sucevei, unde predomina terenurile agricole; pe Valea Dunarii, Siretului, Prutului, Campia Olteniei si de Vest, unde monotonia spatiului si amenajarile agricole, predominanta spatiilor rurale sunt elemente mai putin atractive pentru turisti.

In afara zonele mentionate mai exista obiective turistice valoroase, care necesita un minim de amenajare si organizare a activitatilor turistice, si care pot fi puse in valoare prin circuite si scurte trasee turistice.

B. Clasificarea si ierarhizarea pe baza infrastructurii turistice

O alta clasificare si ierarhizare porneste de la evaluarea infrastructurii turistice existente si a cailor de comunicatie, si se sprijina pe aceeasi metoda a grafurilor. In acest context au fost avute in vedere echiparile turistice legate de:

a) Localitatile si punctele de cazare si alimentatie existente pentru turism.

b) Structurile de tratament balnear si pentru sporturi de iarna.

c) Echipamentele pentru agrement si recreere.

(vezi anexa nr. 1.).

Pe baza evaluarilor facute s-a putut determina urmatoarea structura turistica:

39 statiuni turistice de interes national, din care se pot departaja urmatoarele tipuri:

10 statiuni turistice montane, indeosebi pentru sporturi de iarna;

18 statiuni turistice balneare de interes major;

6 statiuni turistice de litoral pentru ohihna si recreere;

5 statiuni turistice de litoral pentru odihna si tratament balnear si de recuperare.

61 de statiuni turistice regionale si locale, din care se individualizeaza:

14 statiuni (complexe) turistice montane (pentru odihna si sporturi de iarna pe partii natural, foarte putin amenajate);

47 statiuni turistice balneare.

d) Caile de comunicatie de toate tipurile prezinta importanta majora pentru turism, deoarece asigura accesul si rapiditatea deplasarilor. Din datele furnizate de Anuarul Statistic al Romaniei, 1998, rezulta urmatoarea situatie:

Reteaua de drumuri rutiere au un total de 72859 km, din care:

17608 km, 24%, modernizate;

20397 km, 28% au acoperiri asfaltice usoare;

34854 km, 48% nemodernizate.

La nivelul drumurilor nationale (autostrazi si drumuri europene), care reprezinta 20% din total drumuri, circa 90% sunt modernizate si numai 2% sunt nemodernizate. Pentru drumurile judetene si comunale, care ocupa 80% din total, numai 7% sunt modernizate si 60% nemodernizate, restul avand imbracaminte asfaltica usoara Densitatea drumurilor publice este de 30,6 km la 100 kmp, cu mult sub media europeana.

Reteaua de cai ferate insumeaza 11376 km, cu urmatoarea structura:

Electrificate 3866 km (34%)

Normale 10889 km (96%);

Inguste 427 km (4%);

Densitatea la 1000 km (patrati) este de 47,7 km, relative apropriata de tarile europene dezvoltate (Austria, Italia, Danemarca etc.). pe teritoriul Romaniei se desfasoara opt linii magistrale de cale ferata, cu legaturi spre tarile vecine.

Reteaua fluvio – maritime cuprinde doar cursul fluviului Dunarea, Canalul Dunare Marea Neagra, canalul Bega. Acestea pot pune in valoare cateva zone turistice precum: Portile de Fier, lunca Dunarii, Delta Dunarii. Exista posibilitatea dezvoltarii circulatiei fluvial, cu ambarcatiuni turistice, pe cursurile inferioare ale Siretului, Prutului, Oltului, Muresului. Transportul pe mare si croaziere sunt putin practicate in scop turistic.

Reteaua de cai aeriene se sprijina pe trei mari aeroporturi de trafic international: Bucuresti – Otopeni, Mihail Kogalniceanu – Constanta si Timisoara, dar sip e un numar de 15 aeroporturi interne. Exista propuneri de realizare de noi aeroporturi la Craiova, Brasov, Galati.

Din analiza infrastructurii turistice si a cailor de comunicatie a rezultat un numar de 32 de zone cu potential turistic deosebit, care beneficiaza si de o structura mai complexa de cai de comunicatie (anexa nr.3.).

Din aceasta prezentare rezulta ca zone care dispun de un important potential turistic, cum sunt: Bihor – Tara Motilor, Delta Dunarii – Dobrogea de Nord, Retezat – Hateg – Cetatile Dacice, Vrancea, Rodna – Borsa, Semenic – Depresiunea Caras – Cheile Nerei au o foarte slaba dotare in ceea ce priveste (vezi anexa nr. 2.) structurile turistice si de cai de comunicatie, fapt care reduce posibilitatile de acces si de valorificare eficienta si profitabila a resurselor turistice existente.

Pe baza coroborarii atente a valorilor de punctaj acumulate pentru resurse, echiparea turistica si caile de comunicatie s-au determinat zonele de interes turistic deosebit, cu conditii de dezvoltare in viitor (vezi anexa nr.3.).

Din aceasta ultima ierarhizare reiese existent a doua mari categorii majore de zone turistice, la nivel national. Astfel, din prima categorie cu zone avand un potential turistic ridicat, cu echipare si infrastructura partial satisfacatoare, cu functii turistice bine conturate fac parte primele 14 zone. In cea de-a doua categorie se inscriu zone cu potential ridicat, avand reale posibilitati de amplificare si consolidare a functiei turistice.

Ierarhizarea judetelor dupa potential turistic si nivel de valorificare

A treia metoda de ierarhizare se raporteaza la nivelul judetelor, avand la baza tot aspect ale potentialului turistic, infrastructurii turistice si modul de valorificare. In acest scop au fost selectionate doua grupuri de indicatori. (vezi anexa nr.6.).

Prima, se refera la calitatea si concentrarea potentialului, si la nivelul infrastructurii tehnice (potentialul natural, cultural, capacitate de cazare, ponderea populatiei urbane, densitatea drumurilor rutiere modernizate, a cailor ferate), iar a doua grupa include indicatorii care dau masura nivelului de valorificare turistica (numarul total de turisti, numarul de turisti straini, numarul total de innoptari, durata medie de sejur-numar zile/turist, volum de incasari realizat pe principalele forme de turism).

Fiecare indicator a primit un coeficient de importanta (intre 0,5-1,0), avand in vedere ca nu au aceeasi importanta si pondere. In acest mod a fost determinat rangul unic partial (o medie aritmetica a produselor dintre ranguri si coeficienti de importanta acordati) la nivelul judetelor, pe fiecare grupa de indicatori, pe baza formulei:

unde: = rang unic partial; I = numar de ordine al realelor;

j = numar de ordine al indicatorului analizat; n = numarul indicatorilor considerate.

Dupa calcularea rangurilor unice partiale s-a calculate rangul unic general care reprezinta valoarea medie a rangurilor unice partiale, pe baza urmatoarei formule: 

unde: = rang unic general, = ranguri unice partiale; n = numarul rangurilor unice partiale.

Pe baza calculelor efectuate pentru toate judetele, pe primele locuri se afla judetul Constanta si Municipiul Bucuresti. Acestea sunt urmate, in ordinea descrescatoare a valorilor, de judetele Brasov, Prahova, Bihor, Sibiu, Timis, Suceava (vezi anexa nr. 4.). Analizand in ansamblu pozitiile ocupate de toate judetele

Rezulta unele discrepant intre judetele, la punctajele dintre potentialul turistic si infrastructura generala si ceea turistica. Astfel sunt judetele cu un potential turistic valoros, dar care nu dispun de o echipare adecvata.

Ca urmare se impun actiuni rapide de modernizare si completare a bazei tehnico-materiale mai ales pentru turism, pentru cat mai buna valorificare a intregului potential turistic, fapt deosebit de favorabil pentru dezvoltarea regional si locala.

Ierarhizarea judetelor dupa metodele prezentate nu a epuizat posibilitatile de zonare turistica. In acest sens, functile de noile investitii in infrastructura si de punere in valoare si a altor resurse turistice, unele judete se pot integra in categorii superioare de zonare si ierarhizare.

Exista autori care nu merg pe ideea zonarii in functie de organizarea teritorial – administrative, ci dupa modelul de grupare, in teritoriu, a resurselor turistice natural, cultural si a intregii infrastructuri turistice. Un element deosebit este reprezentat si de potzitia fiecarei zone in teritoriu, in stransa legatura si cu reteaua de cai de comunicatie, fata de care se orienteaza si fluxurile turistice.

O dezvoltare complexa, dar intr-o conceptie integrate, cu o eficienta socio – economica, este posibila in conditiile in care se aplica o abordare sistematica a problemelor. In sprijinul acestei idei, pentru fiecare zona turistica trebuie sa se tina cont de un evantai de principia si criteria, cu rol determinant in dezvoltarea acesteia:

Valorificarea resurselor si dezvoltarea zonei intr-o maniera sistematica, in care toate elementele component se integreaza in proiectele de dezvoltare;

Stabilirea unor legaturi functionale intre subsistemele aceleiasi zone prin cooperare si parteneriat, in scopul realizarii unor investitii care sa asigure cresterea economica si sociala;

Conservarea si ameliorarea conditiilor, si calitatii mediului ambient, prin realizarea unor infrastructuri si echipari in concordant cu normele si reglementarile de protective a mediului;

Realizarea unui echilibru in dezvoltarea amenajarilor turistice si capacitatea de suport a mediului natural si antropic, pentru a nu se produce o degradare si epuizare rapida a resurselor turistice;

Valorificarea atenta a statiunilor, localitatilor si punctelor turistice, pentru evitarea aglomerarilor si evitarea amplasarii altor investitii industrial, agricole si de transporturi, care pot periclita si pune in pericol insasi functia turistica a acestor centre de interes turistic.

Abordarea in viziune sistematica a dezvoltarii turismului are meritul ca este puternic ancorata in realitatea imediata si permite o mai buna corelare intre cererea si oferta turistica, fara depasirea unor praguri maxime, care pot afecta, in primul rand, calitatea produsului turistic.

Dincolo de aplicarea unei viziuni sistematice, orice zona turistica pentru a fi viabila trebuie sa-si modeleze functiile in concordant in functiile cu dimensiunile viitoare ale factorilor economici, sociali, psihologici, cu realizarea unor modele de dezvoltare turistica.

CAP.5 Turismul durabil si competitiv in UE

Comisia Europeana a redactat, la 19 octombrie 2007, o comunicare privind Agenda pentru un turism european durabil si competitiv. Recunoscand rolul fundamental al turismului in economia Uniunii Europene, Comisia adoptase in martie 2006 o noua politica in materie de turism, al carei obiectiv principal este de a contribui la „sporirea caracterului competitiv al industriei europene a turismului si la largirea si imbunatatirea ofertei de locuri de munca prin intermediul dezvoltarii durabile a turismului in Europa si la nivel global”. De asemenea, Comisia a recunoscut in mod explicit faptul ca „obiectivul prioritar al cresterii si ocuparii fortei de munca trebuie sa fie insotit de promovarea obiectivelor sociale si a obiectivelor in materie de mediu” si a anuntat pregatirea unei Agende 21 Europene pentru turism pe baza rezultatelor Grupului pentru un turism durabil (TSG), prezentate in cadrul raportului „ Actiuni pentru un turism european mai durabil ”, publicat in februarie 2007.

Turismul reprezinta intr-adevar una dintre activitatile economice cu cel mai semnificativ potential pentru a genera crestere si locuri de munca in UE. In acceptiune restransa, turismul contribuie in prezent cu aproximativ 4% la BIP-ul UE, variind intre 2% intr-o serie de noi state membre si 12% in Malta. Contributia indirecta a turismului la PIB este mult mai mare, acesta generand indirect mai mult de 10% din PIB-ul UE si asigurand aproximativ 12% din locurile de munca.

Turismul are o importanta deosebita in ceea ce priveste oferta de locuri de munca destinate tinerilor, care sunt de doua ori mai numerosi in sectorul turismului decat in restul economiei.

In ultimii ani, cresterea ocuparii fortei de munca in sectorul turismului a fost mult mai mare decat in restul economiei, turismul aducandu-si in mod semnificativ contributia la obiectivul de la Lisabona de a crea locuri de munca mai numeroase si mai bune. Importanta turismului in cadrul economiei comunitare ar trebui sa continue sa creasca, asteptandu-se in urmatorii ani o crestere anuala a cererii in materie de turism de peste 3%.

A gasi echilibrul adecvat intre dezvoltarea autonoma a destinatiilor si protejarea mediului in care se gasesc acestea, pe de o parte, si dezvoltarea unei activitati economice competitive, pe de alta parte, poate constitui o provocare. Cu toate acestea, activitatea Grupului pentru un turism durabil a confirmat faptul ca turismul poate, mai mult decat oricare alta activitate economica, dezvolta sinergii in stransa interactiune cu mediul si societatea. Aceasta este cu putinta datorita faptului ca dezvoltarea destinatiilor turistice este strans legata de mediul natural al acestora, de caracteristicile culturale, interactiunea sociala, securitatea si bunastarea populatiilor locale. Aceste caracteristici fac din turism motorul principal al conservarii si dezvoltarii destinatiilor - in mod direct, prin sensibilizarea cu privire le acestea si prin ajutorul pentru venit si, in mod indirect, prin oferirea unei justificari economice pentru furnizarea de sprijin din alte surse.

Tendintele globale si prioritatile se schimba: mai mult ca oricand, marea provocare pentru sectorul turismului este de a fi in continuare competitiv, dar si durabil, recunoscand faptul ca, pe termen lung, competitivitatea depinde de durabilitate. In mod special, schimbarile climatice constituie in prezent un aspect fundamental care impune, de asemenea, industriei turismului sa isi reduca contributia la emisiile de gaze cu efect de sera, iar destinatiilor sa se adapteze la cerere si la tipurile de turism pe care le ofera.

Pe viitor, turismul european se va axa pe calitatea experientei turistilor – acestia vor realiza ca destinatiile care acorda o atentie sporita mediului, angajatilor si comunitarilor locale sunt cele care, foarte probabil, vor manifesta mai multa grija pentru turisti. Integrand aspectele privind durabilitatea in cadrul activitatii lor, partile interesate din domeniul turismului vor proteja avantajele concurentiale care fac din Europa cea mai atractiva destinatie turistica din lume – vor proteja diversitatea sa intrinseca, precum si varietatea peisajelor si a culturilor. De asemenea, abordand preocuparile privind dezvoltarea durabila intr-o maniera responsabila din punct de vedere social, industria turismului va putea oferi produse si servicii inovatoare, de o calitate si valoare sporita.

„Agenda pentru un turism european durabil si competitiv” expusa in comunicare reprezinta indeplinirea unui angajament pe termen lung al Comisiei Europene, angajament sprijinit in continuare de catre celelalte institutii europene. Aceasta se bazeaza pe raportul Grupului pentru un turism durabil si pe rezultatele consultarii publice ulterioare. Agenda reprezinta o noua contributie la punerea in aplicare a Strategiei de la Lisabona revizuite pentru crestere si locuri de munca si a Strategiei revizuite de dezvoltare durabila.

Pentru a stabili un echilibru adecvat intre bunastarea turistilor, nevoile mediului natural si ale mediului cultural, precum si dezvoltarea si competitivitatea destinatiilor si a intreprinderilor, este necesara o abordare politica integrata si globala, in cadrul careia toate partile interesate sa impartaseasca aceleasi obiective.

1. Obiective privind durabilitatea turismului european

Cadrul comunitar existent pentru dezvoltarea politicilor economice, sociale si de mediu, bazat pe Parteneriatul pentru crestere si locuri de munca, precum si pe Strategia de dezvoltare durabila, constituie contextul adecvat pentru realizarea obiectivelor prezentei „agende”: prosperitate economica, egalitate si coeziune sociala, protectie a mediului natural si a culturii.

Aceste obiective ar trebui, de asemenea, sa ghideze partile interesate din cadrul turismului european in politicile si actiunile lor care influenteaza impactul turismului european si in sprijinirea turismului ca instrument al dezvoltarii durabile in tarile gazda.

In vederea atingerii acestor obiective, trebuie abordate o serie de provocari specifice sectorului turismului. Acestea includ in principal conservarea si gestionarea durabila a resurselor naturale si culturale, reducerea la minimum a utilizarii resurselor si a poluarii in cadrul destinatiilor turistice, inclusiv producerea de deseuri, gestionarea schimbarii in interesul bunastarii comunitarii, reducerea caracterului sezonier al cererii, studierea impactului asupra mediului pe care il are transportul local implicat in turism, crearea unui turism accesibil tuturor fara discriminare si imbunatatirea calitatii locurilor de munca din sectorul turismului, abordand, de asemenea, in cadrul politicii Comisiei privind migratia, problema angajarii unor resortisanti din tari terte a caror sedere este ilegala. Garantarea sigurantei si securitatii turistilor si a comunitatilor locale din zonele turistice reprezinta o alta provocare si, de asemenea, o conditie esentiala pentru dezvoltarea cu succes a turismului.

Aceste prioritati pot varia in spatiu sau in timp. Prioritatea care li se va acorda, modalitatea in care vor fi abordate, precum si sansele pe care le pot oferi variaza de la caz la caz.

Partile interesate trebuie sa continue sa anticipeze si sa monitorizeze schimbarile. Politicile si actiunile trebuie sa tina seama de modul in care cererea si oferta vor fi afectate de provocarile in materie de mediu - cum ar fi schimbarile climatice si deficitul de apa, de dezvoltarile tehnologice sau de alte aspecte politice, economice si sociale de actualitate. Prin urmare, ansamblul provocarilor va fi actualizat in mod periodic, in colaborare cu toate partile interesate.

2. Cadru de actiune

Indeplinirea obiectivelor prezentei agende si abordarea provocarilor mentionate anterior vor necesita o actiune coerenta care poate fi sprijinita de politici publice adecvate: gestionarea durabila a destinatiilor, integrarea preocuparilor in materie de durabilitate in cadrul mediului de afaceri si sensibilizarea turistilor cu privire la durabilitate.

Gestionarea durabila a destinatiilor este esentiala pentru dezvoltarea turismului, in special prin planificarea utilizarii eficiente a spatiului si a terenului, precum si prin controlul dezvoltarii si prin deciziile de a investi in infrastructura si servicii. Garantand faptul ca noua dezvoltare a turismului este, ca scara si tip, adecvata nevoilor comunitatii locale si mediului natural, gestionarea durabila poate consolida pe termen lung performantele economice si pozitia concurentiala a unei destinatii. Aceasta necesita un cadru de sprijin care sa implice toate partile interesate de la nivel regional si local, precum si o structura eficienta care sa faciliteze parteneriatul si conducerea eficace.

O cerinta de baza pentru intreprinderi este de a ramane competitive. Actiunile intreprinse in acest scop ar trebui considerate ca parte a procesului de creare a unui caracter durabil, ceea ce reprezinta unul dintre cele mai importante avantaje concurentiale. Prin urmare, pentru a-si asigura competitivitatea, viabilitatea si prosperitatea pe termen lung, intreprinderile ar trebui sa puna mai mult accent pe integrarea deplina a preocuparilor privind durabilitatea in cadrul procesului decizional si in cadrul practicilor si instrumentelor de gestiune ale acestora. Un rol important in acest proces il au serviciile si asociatiile de sprijinire a intreprinderilor.

In cele din urma, pentru a inregistra un progres vizibil, cererea, atat din partea pietei activitatilor recreative, cat si a intreprinderilor, ar trebui sa trimita semnale mai puternice si mai coerente. Este necesara sensibilizarea turistilor pentru a-si putea dezvolta si consolida capacitatea de a face alegeri in favoarea dezvoltarii durabile. Sensibilizarea cu privire la durabilitate si etica poate facilita aparitia unor atitudini si practici individuale responsabile din partea turistilor. Intelegerea crescanda a consumatorilor in ceea ce priveste durabilitatea ar putea influenta intreprinderile sa manifeste interes in aceasta directie si sa actioneze in consecinta.

3. Pasi de urmat

Pentru a atinge obiectivul unui turism competitiv si durabil, Comisia invita toti actorii sa respecte urmatoarele principii:

- O abordare globala si integrata - In planificarea si dezvoltarea turismului, ar trebui sa se tina seama de totalitatea impacturilor pe care acesta le are. De asemenea, turismul trebuie sa fie bine echilibrat si integrat in cadrul activitatilor care au un impact asupra societatii si mediului.

- Planificarea pe termen lung - Dezvoltarea durabila se refera la protejarea nevoilor generatiilor viitoare, precum si ale prezentei generatii. Planificarea pe termen lung necesita abilitatea de a sustine actiuni de-a lungul timpului.

- Gasirea unui ritm adecvat pentru dezvoltare - Nivelul, ritmul si forma dezvoltarii ar trebui sa reflecte si sa respecte caracterul, resursele si nevoile comunitatilor gazda si ale destinatiilor.

- Implicarea tuturor partilor interesate - O abordare durabila necesita participarea ampla si angajata in procesul de luare a deciziilor si de punere in aplicare din partea tuturor partilor vizate de rezultate.

- Utilizarea celor mai bune cunostinte disponibile - Politicile si actiunile ar trebui sa fie elaborate pe baza celor mai bune si recente cunostinte disponibile. In intreaga Europa, ar trebui impartasite informatiile privind tendintele si efectele turismului, precum si competentele si experientele.

- Reducerea si gestionarea riscurilor (principiul precautiei) - In cazul in care exista incertitudini cu privire la rezultate, ar trebui realizata o evaluare completa si luate masuri de prevenire pentru a evita producerea de efecte daunatoare asupra mediului sau a societatii.

- Repercutarea efectelor asupra costurilor (utilizatorul si poluatorul platesc)

- Preturile ar trebui sa reflecte costurile reale pentru societate generate de activitatile de consum si de productie. Aceasta masura nu vizeaza numai poluarea, ci si utilizarea de echipamente care genereaza costuri semnificative de gestiune.

- Stabilirea si respectarea limitelor, acolo unde este cazul - Ar trebui recunoscuta capacitatea limita a anumitor situri si regiuni, iar acolo unde este cazul, ar trebui sa existe vointa si capacitatea de a limita dezvoltarea turismului si numarul turistilor.

- Realizarea unei monitorizari continue - Durabilitatea presupune intelegerea efectelor si vigilenta cu privire la acestea, pentru a putea aduce schimbarile si imbunatatirile necesare.

Mai multe parti interesate au recunoscut deja importanta durabilitatii si depun eforturi pentru a-si imbunatati prestarea. In ciuda acestor eforturi, este necesar a se realiza progrese in continuare. Pentru a obtine rezultate mai semnificative, initiativele existente si cele viitoare ar trebui sa conlucreze in mod mai vizibil si sinergic.

Prezenta „Agenda” urmareste consolidarea unui astfel de proces voluntar si continuu. Acesta ar trebui incurajat de catre toate partile interesate din domeniul turismului din Europa: diferitele niveluri ale administratiei – autoritati locale, organizatii de gestionare a destinatiilor, regiuni, state membre – precum si Comisia Europeana, intreprinderile, turistii si orice alt organism pot stimula, sprijini si influenta turismul.

Domeniul turismului implica o multitudine de parti interesate din sectorul privat si din cel public ale caror competente sunt descentralizate. Prin urmare, este foarte importanta respectarea principiului subsidiaritatii si folosirea unei abordari verticale, de la baza spre varf, care sa implice acele parti interesate care au competenta si puterea de a actiona si care contribuie in mod voluntar la punerea in aplicare a Agendei.

Acesta este motivul pentru care se va pune accentul pe actiunea comuna la nivelul destinatiilor, desfasurata insa in cadrul unor politici si actiuni nationale si comunitare de sprijinire.

Grupul pentru un turism durabil a creat un cadru de actiune atribuind responsabilitati vaste si atributii specifice unor diferite grupuri de parti interesate de punerea in aplicare a agendei in ceea ce priveste cele trei elemente esentiale mentionate anterior – destinatii durabile, intreprinderi durabile si turisti responsabili – si provocarile identificate.

Partile interesate din sectorul turismului sunt solicitate sa accepte responsabilitatile respective si sunt invitate sa profite de posibilitatile pe care le ofera durabilitatea in calitate de potential motor pentru inovare si crestere.

Partile interesate ar trebui sa-si impartaseasca cunostintele comunicand rezultatele pozitive si negative obtinute, in vederea consolidarii legaturii dintre obtinerea si difuzarea cunostintelor si punerea in aplicare a practicilor durabile si competitive. In acest scop, partile interesate ar trebui sa stabileasca o cooperare structurata si periodica la nivelurile la care activeaza cel mai mult – fie la nivelul destinatiilor, fie la nivel regional, national, european sau international – si sa discute cu privire la durabilitate in cadrul acestor structuri de cooperare. Un exemplu al acestui tip de cooperare il reprezinta dialogul social dintre angajatori si angajati si organizatiile care ii reprezinta.

Intreprinderile mici si microintreprinderile joaca un rol fundamental in turismul european, insa risca, datorita dimensiunii lor, sa fie mai putin pregatite sa integreze aspecte privind dezvoltarea durabila si sa le lanseze pe piata ca parte integranta a activitatii lor. Prin urmare, se solicita intermediarilor relevanti sa transmita mesajele esentiale ale prezentei Agende catre intreprinderile mici si microintreprinderi si sa faciliteze contributia acestora la punerea in aplicare a Agendei.

4. Rolul Comisiei Europene

Comisia isi recunoaste responsabilitatea de a actiona si va pune in aplicare initiative la scara europeana in cadrul unei abordari progresive, prin furnizarea unei valori adaugate la nivel european catre partile interesate din sectorul turismului, in acelasi timp respectand pe deplin repartitia competentelor, astfel cum este prevazuta in Tratat.

Prezenta Agenda va orienta activitatile viitoare ale Comisiei in domeniul turismului si in toate celelalte domenii de actiune care au impact asupra turismului si caracterului sau durabil. In acest scop, Comisia se bazeaza pe Grupul pentru un turism durabil.

Comisia va continua cooperarea in domeniul turismului cu tarile vecine (Europa de Est si regiunea MED) si cu tarile din cadrul PEV (Politica Europeana de Vecinatate) si va sprijini in continuare tarile in curs de dezvoltare cu venituri mici si medii prin intermediul investitiilor straine directe ale Uniunii Europene si a societatilor mixte in sectorul turismului.

Comisia Europeana are ca obiectiv imbunatatirea vizibilitatii si a recunoasterii bunelor practici de catre cetatenii europeni si societate, precum si stimularea cunoasterii si intelegerii practicilor care asociaza in mod sinergic durabilitatea si competitivitatea.

Comisia organizeaza deja conferinte si intreprinde studii de cercetare pentru a spori gradul de constientizare cu privire la anumite provocari, cum ar fi facilitarea deplasarii tinerilor, a persoanelor in varsta si a celor cu nevoi speciale prin intermediul unor initiative cu caracter social si accesibile din domeniul turismului, precum si cu privire la metodele de lucru care ar putea fi aplicate la nivel local si regional (de exemplu, un studiu privind impactul marilor evenimente culturale si sportive asupra IMM-urilor axate pe turism). In special, manualul privind spatiul de profesionalizare in turism reprezinta o initiativa practica menita sa sprijine implicarea institutiilor bazate pe cunoastere in cadrul unei abordari construite pe consens care vizeaza imbunatatirea prestarii IMM-urilor si a potentialului uman din sectorul turismului la nivelul destinatiilor.

Comisia va continua sa atraga atentia actorilor creatori de cunoastere (de exemplu, universitari, institute de cercetare, observatori publici si privati) asupra provocarilor durabilitatii turismului european. Aceasta va facilita cooperarea actorilor si va incuraja educatia formala si non-formala in domeniul turismului. Va incuraja mobilitatea in intreaga Europa prin sprijinirea formarii si angajarii transnationale, a schimburilor si dezvoltarii de metode, materiale si continuturi de formare, inclusiv integrarea principiilor durabilitatii in cadrul programelor de formare.

Angajamentul la nivel local si regional va fi sprijinit prin intermediul stabilirii de aliante intre diverse tipuri de destinatii (de exemplu, destinatii rurale, de coasta, de munte, urbane) dedicate gestionarii durabile instituite de precursori si deschise participarii tuturor celorlalte parti interesate. Comisia Europeana va sprijini consolidarea sau crearea de platforme – utilizand, de asemenea, noile tehnologii – care vor permite schimbul de invataminte in urma bunelor sau relelor practici, precum si imbunatatirea colaborarii dintre sectorul turismului si alte sectoare conexe. Incurajarea schimbului de bune practici in materie de gestionare durabila a destinatiilor (de exemplu, abordarea problemei caracterului sezonier si a prelungirii sezonului turistic) poate contribui in mod semnificativ la competitivitatea destinatiilor turistice. Aceste platforme ar putea permite o abordare mai specifica care sa reflecte caracteristicile teritoriale si economice ale destinatiilor.

Forumul european anual privind turismul ofera, de asemenea, o platforma pentru schimbul de opinii si consolidarea colaborarii dintre toate partile interesate in ceea ce priveste aspectele legate de relationarea durabilitatii si a competitivitatii turismului european.

Pentru a consolida colaborarea cu si dintre statele membre, rapoartele anuale trimise de acestea Comitetului consultativ pentru turism vor fi utilizate pentru a facilita schimbul si difuzarea de informatii privind, de asemenea, modul in care politicile si actiunile lor protejeaza durabilitatea turismului.

Nevoia de a cunoaste mai bine si mai rapid evolutia turismului in Europa poate fi satisfacuta, pe de o parte, prin culegerea si furnizarea de date statistice si geografice, iar, pe de alta parte, prin activitatea observatorilor existenti sau a unor noi observatori. Astfel de informatii ar putea facilita monitorizarea provocarilor esentiale, in special a celor importante pentru IMM-uri in relatie cu angajarea fortei de munca si caracterul sezonier.

In cele din urma, Comisia invita organizatiile internationale (UNWTO, UNEP, UNESCO etc.) sa contribuie la acest proces prin identificarea sinergiilor dintre campul lor de activitate si Agenda Europeana.

5. Promovarea destinatiilor de excelenta

Comisia va continua sa puna in aplicare proiectul pilot „Destinatii europene de excelenta” (EDEN). EDEN promoveaza noile destinatii europene si ofera sprijin destinatiilor care urmaresc dezvoltarea turismului intr-o maniera in care sa asigure durabilitate sociala, culturala si de mediu. In fiecare an, se alege o tema diferita pentru atribuirea premiului. Comisia va facilita crearea de retele intre destinatiile premiate, cu scopul de a inlesni schimbul de bune practici la nivel european si a incuraja alte destinatii sa adopte modele similare de dezvoltare turistica durabila.

De asemenea, Comisia va consolida imaginea si modul in care este perceputa Europa ca destinatie turistica de o excelenta calitate si caracterizata de durabilitate. In acest scop, Comisia va colabora cu Comisia europeana a turismului si organizatiile nationale de turism pentru a elabora o strategie adecvata care sa implice si utilizarea site-ului internet dedicat destinatilor turistice europene.

6. Instrumente financiare

Comisia europeana recunoaste necesitatea de a acorda sprijin financiar partilor interesate pentru a favoriza punerea in aplicare a Agendei. Exista deja la nivel european oportunitati in acest sens, cum ar fi posibilitatea ca statele membre si toate regiunile sa finanteze proiecte in domeniul turismului prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala. Practicile durabile si inovatoare din sectorul turismului constituie deja criterii prioritare in cadrul obiectivelor diferitor instrumente financiare europene – in special, fondurile politicii de coeziune (Fondul European de Dezvoltare Regionala si Fondul Social European), Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Fondul European pentru Pescuit, Al saptelea program-cadru CE pentru cercetare, dezvoltare tehnologica si demonstratie (in cadrul caruia prioritatea esentiala privind schimbarile climatice include impactul asupra turismului) – precum si in cadrul programului Leonardo da Vinci prin introducerea unei masuri specifice pentru ucenici si tinerii implicati in invatamantul profesional si un proiect in desfasurare, care analizeaza si dezvolta calificarile din sectorul turismului. Programul-cadru pentru competitivitate si inovare (CIP) sprijina, de asemenea, competitivitatea intreprinderilor din UE si, in special, a IMM-urilor. Comisia va facilita popularizarea modalitatilor in care instrumentele financiare comunitare existente au fost si pot fi utilizate in acest scop de catre diferite parti interesate din domeniul turismului.

7. Durabilitate si competitivitate

O serie de politici si actiuni europene existente pot avea o influenta puternica asupra turismului si a caracterului sau durabil si pot contribui in mod semnificativ la abordarea provocarilor esentiale. Impactul politicilor generale, precum politica in materie de mediu, transport, angajare sau cercetare, poate fi diferit de la un teritoriu la altul datorita caracteristicilor specifice fiecarui teritoriu. Comisia ia si va lua in continuare in considerare nevoile diferitelor teritorii.

Participarea ampla a partilor interesate la procesul de consultare privind viitoarea politica maritima a UE a demonstrat interesul si sprijinul acestora pentru actiune la nivel european in directia unui turism maritim si de coasta mai durabil si mai competitiv. Ca raspuns la preocuparile manifestate, abordarea integrata a politicii maritime va constitui baza pentru elaborarea actiunii de consolidare a durabilitatii si competitivitatii sectorului. Ca prim pas, Comisia se va concentra asupra sectorului turismului de coasta si va evalua efectele segmentelor cu dezvoltare rapida, cum ar fi turismul de croaziera, prin examinarea relatiilor dintre industria croazierelor, echipamentele portuare, porturile de agrement si alte industrii maritime, precum si efectele problemelor legate de concurenta dintre exploatarile terestre si cele maritime din zonele de coasta.

Zonele montane necesita politici prospective de dezvoltare rurala care sa integreze atat cerintele de conservare a acestui mediu natural deosebit, cat si bunastarea durabila a locuitorilor. Comisia recunoaste nevoia de a conserva mostenirea naturala bogata a multor zone montane vulnerabile.

Zonele rurale investesc in turism pentru a-si diversifica economiile, necesare cresterii, ocuparii fortei de munca si dezvoltarii durabile. Acestea ofera adevarate posibilitati, fie in calitate de locuri atractive in care se poate trai si locui, fie in calitate de rezervor de resurse naturale sau ca peisaje de o deosebita valoare. In acest context, se impune asigurarea coerentei politicilor comunitare, crearea de sinergii intre acestea, conservarea mediului natural si protejarea zonelor rurale.

Turismul poate contribui, de asemenea, la dezvoltarea durabila a zonelor urbane prin sporirea competitivitatii intreprinderilor, satisfacerea nevoilor sociale si conservarea mediului cultural si a mediului natural. Pentru a inregistra succese in toate zonele, destinatiile urbane trebuie sa adopte o abordare globala bazata pe principiile dezvoltarii durabile si recunoscuta si sprijinita de politicile publice la toate nivelurile, inclusiv la nivel european.

Se considera ca aceste elemente reprezinta lansarea si confirmarea oficiala a unei Agende pe termen mediu-lung in cadrul careia toate partile interesate ar trebui sa intreprinda actiunile necesare pentru a spori contributia practicilor durabile la favorizarea competitivitatii Europei in calitate de cea mai atractiva destinatie turistica.

Comisia Europeana se bazeaza pe sprijinul politic acordat prezentei initiative de catre celelalte institutii europene si va prezenta in 2011 evaluarea progresului inregistrat.

8. Evolutia conceptului de dezvoltare durabila

Conceptul de dezvoltare durabila se refera la o forma de crestere economic ce satisface nevoile societatii - in termeni

de bunastare, pe termen scurt, mediu si mai ales lung. El se fundamenteaza pe considerentul ca dezvoltarea trebuie sa vina in intampinarea nevoilor prezente fara sa puna in pericol pe cele ale generatiilor viitoare. In termeni practici,

acest lucru inseamna crearea conditiilor pentru dezvoltarea economica pe termen lung, in acelasi timp protejand mediul inconjurator. Summit-ul de la Copenhaga (martie 1995) a accentuat nevoia de combatere a excluderii sociale si a protectiei sanatatii publice. Tratatul de la Amsterdam a facut o referire speciala la dezvoltarea durabila. Totusi, abia la Consiliul European de la Goteborg, din iunie 2001, a fost convenita o strategie pentru dezvoltarea durabila, care ofera o a treia dimensiune, de mediu, strategiei de la Lisabona si stabileste o noua abordare a politicilor. Strategia se bazeaza pe principiul ca efectele economice, sociale si asupra mediului ale politicilor trebuie examinate intr-o maniera coordonata si luate in considerare in procesul de luare a deciziilor. Consiliul European a identificat un numar de obiective si masuri in cele patru domenii prioritare ale viitoarei politici de dezvoltare a Uniunii: Combaterea modificarii climei; Asigurarea dezvoltarii durabile; Sanatatea publica; Administrarea mai responsabila a resurselor naturale. Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001, a salutat crearea Autoritatii Alimentare Europene, a Agentiei Europene pentru Securitatea Aeriana si a Agentiei Europene pentru Siguranta Maritima. Consiliul European de la Barcelona, din martie 2002, a afirmat ca in primavara anului 2003 va fi cu accentul pe punerea in practica a rezultatelor Summit-ului mondial pe tema dezvoltarii durabile.

ANEXE

Anexa nr. 1

Ierarhizarea zonelor turistice dupa valoarea potentialului turistic 

Sursa: Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii teritoriului, Planul de amenajare a teritoriului, Sectiunea turism, 1995-1998.

Anexa nr. 2.

Ierarhizarea zonelor turistice dupa potential si reteaua de cai de comunicatie

Sursa: Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii teritoriului, Planul de amenajare a teritoriului, Sectiunea turism, 1995-1998.

Anexa nr. 3.

Ierarhizarea (pe categorii) zonelor turistice dupa resurse, echiparea turistica si reteaua de cai de comunicatie

Sursa: Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii teritoriului, Planul de amenajare a teritoriului, Sectiunea turism, 1995-1998.

Anexa nr. 4.

Ierarhizarea judetelor dupa potentialul turistic si nivelul de valorificare (rang unic general

Sursa: I. Istate, Zonarea si iersrhizarea turistica in literature de specialitate, Institutul National de Cercetari Economice, revista “Probleme economice” nr.40, 1990.