Nici un alt rîu românesc nu pare sa aiba ca Dîmbovita, un destin atît de impresionant si dramatic. Trecînd prin apropierea Tîrgovistei - fosta capitala a Ţarii Românesti si traversînd Bucurestii, rîul acesta si-a cucerit o oarecare faima de-a lungul istoriei, dar preacunoscutul distih "Dîmbovita, apa dulce/ cin' te bea nu se mai duce..." nu mai are nici o acoperire pe cursul sau inferior, unde înfatisarea apelor - altfel atît de curate pe mai bine de ¾ din lungimea rîului - capata aspectul dezastruos al unui foarte încarcat canal de scurgere. Dealtfel, pentru turismul propriu-zis, fie cel nautic, fie cel de explorare a vaii rîului, nu poate fi vorba decît de cursul superior si mijlociu al Dîmbovitei. Ce-i drept, orice calatorie într-acolo ne va scoate în cale noi si noi frumuseti, într-un decor natural care îmbina semetia stîncariilor înalte cu dulcele farmec al unor plaiuri domoale si al dealurilor împadurite, salbaticia cheilor înguste - unde apele alearga vuind înspumate - si tihna luncilor, cu ape întinse si poieni însorite.
Izvorînd din mun 717g614h tii Iezer-Papusa, Dîmbovita va parcurge 266 km pîna la confluenta cu Argesul, suprafata bazinului sau fiind de 2.758,8 km2, iar panta rîului de 8,4/1000, cu o marcata diferenta pe cursul superior, care e vijelios, navalnic. Volum mediu scurs anual 143 milioane m.c. la Podul Dimbovitei si 420 milioane mc. la varsarea în Arges.
Doua pîraie - Boracas, din sud, si Vladului, din nord - izvorînd de sub culmea Mezea-Otic (vîrful Mezea - 2114 m, vîrful Otic - 2044 m), se unesc în punctul Gura Vaii Vladului (1223 m), dînd nastere Dîmbovitei. Drumurile forestiere o însotesc înca de aici. Rîul curge acum spre nord-est, primind o multime de mici afluenti de pe amîndoua partile: pîraiele Berivoiescu. Coltilor, Lutele si Lutele Mari, Foisorului, Bradului, Hotarului, Pîrîul lui Aron s.a.m.d. Desi fortele i-au sporit, totusi Dîmbovita-i înca abia un mînzoc de apa - ce-i drept, naravas uneori - acolo unde omul o încaleca prima oara si o strînge în chingi de beton. Acumularea complexa Pecineagu va aduna în spatele barajului un volum de 68 milioane m.c., urmînd ca lucrarile sa se încheie la sfîrsitul anului viitor, anul 1984 fiind probabil menit sa "stearga" urmele santierului; locul este ideal pentru o microstatiune montana. La Pecineagu, Dîmbovita coteste brusc, luînd-o spre sud-est si apoi spre sud. Dupa Saticu de Sus (de unde se deschide calea spre vîrful Papusa (2391 m) si cabana Cuca si Satic, apartinînd comunei Rucar, rîul ajunge la Podul Dimbovitei, sat al comunei Dîmbovicioara, de pe cel mai important afluent din zona superioara, alintat cu diminutivul sau. Ruinele vechii cetati a Dîmbovitei, amintita într-un document din 1231. Confluenta este în amonte de podul care da numele asezarii; în centrul acesteia, o inscriptie pe o cruce de piatra mentioneaza construirea, de catre Constantin Brâncoveanu, a podului peste Dîmbovita. Tot în amonte de sat, la 2 km pe drumul forestier ce urca pîna aproape de izvoarele rîului, se afla Pestera Ursilor (Coltul surpat), unde s-au gasit schelete de Ursus spaeleus. Mergînd însa pe DN 73, întîlnit la Podul Dimbovitei, spre Bran si Brasov, se ajunge la Dealul Sasului (km 90), unde se afla hanul «Piatra Craiului'' (94 locuri de cazare, restaurant). Dar mai înainte, la km 79, se deschide drumul pe Valea Dîmbovicioarei spre comuna omonima, spre cheile si pestera cu acelasi nume: la 10 km. cabana Brusturet (75 locuri de cazare si restaurant). Calator pe aici, Vlahuta scria: .... iata ca în fata noastra se ridica un munte înalt si drept ca un zid naprasnic, de crezi ca aici e sfîrsitul lumii. Ne apropiem si, deodata, la o cotitura ni se deschide, printre doua stînci colturoase, intrarea înlauntrul muntelui, cheia adînca si îngusta a Dîmbovicioarei. E racoare si vuietul apei rasuna asa de tare, ca nu-ti mai auzi glasul. De pe fundul acestei prapastii ne uitam cu groaza în sus la namilele de stînci aninate de paretii cheii ca niste dihanii ce stau la pînda..."
Revenind la Dîmbovita si tot pe DN 73, spre Cîmpulung de asta data, rîul ajunge în Rucar, unde acelasi Vlahuta gasea ca toate te înveselesc aici: aerul curat, freamatul padurii, suietul apelor, casele albe presarate printre copaci, înfatisarea mîndra si voiniceasca a gospodarilor, chipul rumîn si luminos al rucarencelor si portul lor adevarat românesc". Aici, Dîmbovita primeste din dreapta un alt afluent important: Rîusorul. Dar mai înainte, ea a taiat între Podul Dîmbovitei si Rucar, între muntii Posada si Ghimbav, exceptionalele sale chei, despre care are a va povesti Dan Pasere, caci le-a "batut" si vazut si pe jos si pe sus, si pe apa. si pe sub apa... (Dar venind vorba de Posada, gîndind si la ruinele vechilor cetati din Rucar si stiind ca din Brasov se facea cale lesnicioasa încoace, cine stie daca Posada victoriei lui Basarab întemeietorul asupra maghiarilor lui Carol Robert n-a fost, cumva, aici?)
Din Rucar - asezare "renumita pentru frumusetile sale naturale" (I. Vladutiu), unde gasim si iarna bun loc de popas: hanul "Rucar" (42 locuri de cazare si restaurant) - Dîmbovita coboara odata cu DN 73, întîlnind dupa 4 km comuna Dragoslavele, mentionata documentar înca din 1377; biserica din lemn (sec. XVII) în satul Podisor si alte doua de piatra (1661 si, respectiv 1745), chiar în comuna. soseaua urca muntele Mateias - pe culmea caruia se afla Mausoleul Eroilor din primul razboi mondial - îndepartîndu-se de Dîmbovita, luînd-o prin Namaesti - schit rupestru (sec. XVI), cu picturi bine conservate - spre Cîmpulung Muscel. Dar un alt drum, DN 72 A, va însoti o vreme rîul, din comuna Stoenesti.
Dupa comuna Cetateni - schit rupestru, vestigii dacice - Dîmbovita iese din zona muntoasa a vaii sale si intra în judetul ce-i poarta numele, întîlnind o comuna frumoasa cu un nume frumos: Malul cu Flori. Debitul maxim al rîului aici: 460 mc/sec; cel minim 0,58 mc./sec. Volumul mediu de ape scurse anual: 301 milioane mc. Desi apare uneori cu unde roscate (în amonte de aceasta comuna, datorita dezgolirilor de pe urma exploatarilor forestiere, torentele spala straturi cu oxizi de fier), rîul este înca o apa buna, curata, bine oxigenata (8-12 mg/l), de calitatea I. Cum va si ramîne pîna la intrarea în Bucuresti. Rareori, apar poluari accidentale de la filatura din Cetateni, cînd statia ei de epurare nu este exploatata corespunzator.
Înainte de comuna Cîndesti, soseaua traverseaza Dîmbovita, ramînînd în stînga ei. Traditia locala atribuie toponimul, ca si pe cel al comunei urmatoare, Voinesti, lui Cîndea si Voinea, doi capitani ai lui Mihai Viteazul, care au condus ariergarda ce apara tabara de la Stoenesti (1595). La Cîndestii din Vale, catunul Velinas, se afla o biserica din 1828, iar în Vîrtop - o capodopera de arhitectura taraneasca: biserica din inima de stejar. Dealtfel, stejarul domina vechii codri în acest loc si se spune - afirma B.P. Hasdeu - ca numele Dîmbovitei se trage de la rîul pe care curg frunze de stejar" (slava). În Voinesti se afla statiunea pomicola ce a produs minunatul mar zis ,,frumosul de Voinesti"; dealtminteri, aici se tine din vechime tîrgul merelor (în noiembrie). Monument istoric (1769). Dupa Tatarani (porti mari din lemn, sculptate de mesteri locali) si Manesti, în Dragomiresti (biserica din 1462, refacuta si zugravita în 1701) rîul se desparte de DN 72 A, care se îndreapta spre Tîrgoviste (10 km), resedinta domneasca din timpul lui Mircea cel Batrîn (1396). Pentru acest oras cu minunile arhitecturale ale Curtii Domnesti - vezi ,,România pitoreasca" nr. 3/1977.
Dîmbovita trece apoi pe lînga Vacaresti (7 km de Tîrgoviste) -unde se afla conacul construit de Enache Vacarescu - pe lînga Nucet (monument de arhitectura veche), traverseaza calea ferata spre Titu si soseaua E 15 A (dupa Branistea), iesind (la 10 km de Potlogi, palat brîncovenesc) prin Lunguletu, din judetul ce-i poarta numele. Apoi prin Brezoaiele, Joita si Dragomiresti vale, Dîmbovita intra pe raza municipiului Bucuresti, în dreptul comunei suburbane Chiajna, iesind prin dreptul comunei suburbane Clina. Despre cum iese Dîmbovita din întîlnirea cu capitala tarii nu se poate scrie, se poate plînge...
George Potra ne asigura în frumosul sau volum "Din Bucurestii de altadata" ca si astazi unele persoane în vîrsta "povestesc cum parintii si bunicii lor luau apa de baut din rîul "Dîmbovita (...) acasa, în hîrdaie mari, o bateau bine cu piatra acra pîna cînd se limpezea si numai dupa aceea era folosita ca apa de baut". Totusi, Înca din ultimul patrar al veacului trecut - scrie Ion Ghica - "apa curati si dulce a Dîmbovitei s-a prefacut într-o decoctiune de spurcaciune. Închipuiti-va cîtiva metri cubi de apa, care intra curata pe la Belvedere si iese pe la Vitan, luînd în disolutiune si în suspensiune toate laturile si toate gunoaiele cuhnielor si grajdurilor, tot noroiul stradelor si canalurilor, toate mortaciunile, putreziciunile si decompozitiunile, toate infiltratiunile depunerilor a unei populatiuni de doua sute de mii de locuitori..." Soarta Dîmbovitei era pecetluita. Tabloul este astazi de cel putin zece ori mai negru, fie si numai prin faptul ca sîntem nu doua sute de mii ci doua milioane! De atunci, industria Capitalei a tot sporit, ceea ce mareste gradul de poluare a Dîmbovitei. Bem înca si vom mai bea apa din Dîmbovita; dar o luam de la Arcuda, în amonte de Bucuresti. Iar pe urma, nerecunoscatori cu rîul care ne astîmpara setea, îl transformam în gunoier. Cu privire la cele doua versuri ce-au facut faima rîului, tot Ion Ghica observa: "Daca acel care bea din Dîmbovita nu se mai duce este ca îti ia de tînar domiciliul la gradina Belu"...
Terfelita dupa traversarea orasului pe care-l înfrumuseta altadata. Dîmbovita se varsa în Arges, la Budesti. Cale de vreo 2-3 km. Argesul îsi fereste parca apele de atingerea cu ale ei: suvoaiele merg separat. Apoi se înnegrette si Argesul...
Din Cheile Petrimanului, 935 m, situate pe valea superioara a Dimbovitei, prin valea Dracsinului - Culmea Dracsinului - vîrful Cascue 2329 m - vîrful Papusa, 2391 m
marcaj banda albastra, durata 3-4 ore; din vîrful Papusa, ramificatie pe traseele de creasta din Iezer - Papusa: spre Iezeru Mare - marcaj banda rosie, spre muntele Gradisteanu - Izvorul Lespezilor - cabana Cuci - cabana Voina, banda albastra si rosie; din valea Dimbovitei, marcajul banda albastra continua spre Piatra Craiului prin Stîna din Tamasu Mare - Plaiul Tamasului - Curmatura Foii - muntele Tamasu Mare - valea Bîrsa Tamasului - cabana Plaiul Foii 849 m; durata 5-6 ore.
Din valea Dîmbovitei (la gura Vaii Coltilor), prin Stîna Coltii lui Andrei - vîrful Batrîna, traseu nemarcat ce se continua spre creasta Fagarasului prin vîrful Rosu, 2469 m -Curmatura Oticului, 1873 m - vîrful Oticu 2044 m - vîrful Mezea, 2114 m - vîrful Catunu, 2203 m - Curmatura Bratilei, 2122 m
marcaj triunghi rosu, durata 12-14 ore din vîrful Rosu (vara); din vîrful Rosu traseul de creasta spre t saua Crucea Ateneului - Culmea Vacarea - cabana Voina este marcat cu banda rosie lasînd o ramificatie marcata - cruce albastra spre lacul si refugiul Iezer.
Din valea Dimbovitei (punctul "la Cojocaru") spre cabana Plaiul Foii (Piatra Craiului), prin valea lui Ivan - cabana Piatra Craiului - Crucea Granicerului 1346 m - Piscul cu Brazi - Piscu Rece 1520 m - muntele Tamaselu - Curmatura Foii - Plaiul Mare - Bîrsa Tamasului
marcaj triunghi rosu, durata 5-6 ore, cu varianta pe valea Tamasu Mare - Curmatura Foii, marcaj triunghi galben durata 2 ore.
Din Podul Dimbovitei, pe valea Dîmbovicioara spre zona sudica a Pietrei Craiului, drum auto prin comuna Dîmbovicioara, cheile si pestera Dîmbovicioarei, Cheile Brusturetului la cabana Brusturet, 990 m; de la cabana trasee prin Stînele din Funduri, 1370 m - refugiul Grind, 1620 m.
marcaj banda albastra, durata 6-8 ore, iar de la refugiu spre creasta, în vîrful "La Om" (Piscu Baciului}, 2239 m.
Din Podul Dîmbovitei spre valea Ghimbavului - valea Cheii - Cheile Cheii - confluenti valea Crovului - Curmatura Ghimbavului, 1350 m - poiana "La Fierarie", 880 m, la intrarea în Cheile Ghimbavului
marcaj triunghi albastru, durata 3-4 ore; din valea Cheii ramificatie spre Cheile Crovului (drum forestier) si spre Cheile Rudaritei-Giuvala (valea Urdei, km 89 DN 75) - marcaj punct albastru, durata 3-4 ore.
Din Rucar prin Cheile Mari ale Dîmbovitei (Cheile Posadei) spre Cheile Ghimbavului
poteca nemarcata pe versantul sting al canionului, durata 1 ora;
De la confluenta Dimbovita-Ghimbav, prin Cheile si Cascada Ghimbavului - poiana "La Fierarie" - valea Andolei - Curmatura Fiarelor - se face legatura cu vîrful Leaota, 2135 m sau, pe drumul de creasta, peste Culmea Jigarea - Dudele - Bucsa cu masivul Bucegi prin Pasul Strunga
marcaj banda rosie din Curmatura Fiarelor.
Pe valea lui Coman (Stoenesti, km 48 DN 73) - cantonul Fias - valea Olanelor - Culmea Fruntile, 1583 m - vîrful Românescu, 1714 m - cabana Leaota 1350 m.
marcaj cruce si banda albastra, durata 4-5 ore.
CU BARCA ÎN CHEILE DÎMBOVIŢEI - traseul nautic.
Un drum pe ape vijelioase de peste 8 km... diferenta de nivel aproape 100 metri... cascade si praguri cu ape spumegînde... locuri în care barca zboara cu 30-40 km/h, totul se desfasoara în linistea peretilor verticali înalti de 120 metri, între chei si ganguri în "ac de par" - acesta este defileul Cheilor Mari ale Dîmbovitei - visul coborîtorilor pe ape repezi! De la început, traseul nautic pe Dîmbovita trebuie împartit în doua structuri total diferite: prima, defileul Podul Dimbovitei - Rucar (inaccesibil cu piciorul), sector nautic "de forta", ce poate fi coborît în 25-40 minute, si a doua: traseul nautic de vacanta ce ne poarta pe firul apei 4-6 zile pîna în apropierea portilor Bucurestiului, la limita zonei de protectie Rosu. În primul sector - Cheile Dimbovitei - caracterul coborîrii este extrem de dinamic; periodic abordat de coborîtori, începînd din mai, la deschiderea sezonului, si pîna tîrziu, în octombrie, traseul întruneste toate conditiile pentru scoala, spectacol si concurs al unui viitor club; frecvent, aici îsi dau întîlnire coborîtori cehi, polonezi si nemti, etalînd un regal al echipamentului de coborîre pe ape repezi, echipament de care ducem lipsa deocamdata. Dupa coborîrile facute prin "Toancele" Bistritei, pe vijelioasa Ruscova din muntii Maramuresului sau prin repezisurile Oltetului, cu totii am cazut de acord ca acest tronson nautic este cel mai spectaculos. Am intrat în chei cu cele mai diverse ambarcatiuni pneumatice, de la agilele caiace si canoe pîna la barca "Arges 4", tip de barca specializata pentru rîuri mari, Delta si Dunare, adaptata pentru motor si catarg; concluzia: cheile se pot parcurge cu orice tip de barca de cauciuc gonflabila; lansarea la apa se face la Podul Dîmbovitei, pe plaja din apropierea mirei hidrologice, si... sosirea la Rucar... cînd totul decurge bine, în imediata apropiere a vechii uzine electrice;
Întregul parcurs, excesiv de rapid, se desfasoara în prima parte prin canionul îngust, cu pereti de peste 100 metri înaltime si trei cascade; în partea a doua, dupa confluenta cu Ghimbavul, apa ne arunca dintr-un perete în altul, ne soarbe în cîte-o pestera vicleana ascunsa sub ape si, daca totul decurge bine, dupa 40 de minute iesim din chei; daca nu... echipele de recuperare vor avea de lucru!
Traseul de vacanta poate fi început de la Rucar si în prima etapa traversam splendida depresiune Dragoslavele - Stoenesti - Cetateni, pe sub ultimele culmi ale Leaotei; cîteva mici baraje de regularizare pot fi trecute direct, fara debarcarea bagajelor; etapa a doua. Cetateni - Tatarani, se desfasoara pe 30 km si ne poarta spre cîmpie printre asezarile Malu cu Flori, Cîndesti, Priboiu - Tatarani; etapa a treia, desfasurata pe aproximativ 40 km de ape domolite ne duce printre gospodariile localnicilor din Manesti, Dragomiresti, Rîncaciov, Ungureni, Vacaresti, gospodarii cu gradinile întinse pîna la limita malului; la Vacaresti facem popas pe malul viitorului lac de acumulare; etapa a patra - Vacaresti - Nucet - Salcioara - Contesti, sector lung de peste 50 km poate fi împartita în doua, întrucît rîul curge lenes, cu multe meandre, între maluri împadurite, obligîndu-ne sa vîslim încontinuu. Ultimii kilometri, respectiv etapele cinci si sase, care ne aduc în apropierea zonei de protectie a Bucurestiului, se desfasoara monoton pe ape lenese, trecînd prin limita localitatilor Lungulesti, Brezoaele, Joita si Dragomiresti-Vale. Pentru drumetia nautica de vacanta, Dîmbovita ramîne abordabila numai în primele trei etape, pe aproximativ 110 km (între Podul Dîmbovitei km 49 de la izvoare si Contesti km 158), iar pentru coborîtorii pe ape repezi, în primul rînd defileul si, daca în drumul apei va izbiti de un aparat de filmat, cîteva de fotografiat, de vîsle, pagae si alte echipamente nautice, sa stiti ca sînt ale coborîtorilor ce au avut necazuri! Iar biroul de obiecte pierdute... pe apa Dîmbovitei s-a deschis la sediul revistei!
|
