Publicam în acest numar harta muntelui Ciucas si amanunte despre potentialul turistic al zonei, spre folosinta celor ce vor participa la faza pe tara a "stafetei muntilor" editia 1981.

Între masivele care constituie Carpatii de curbura, Ciucasul se detaseaza net atît prin înaltime cît si prin aspectul lui proeminent si stîncos. Masivul Ciucas este un veritabil nod orohidrografic, înaltimile de peste 1300-1400 m, desfasurate pîna în punctele culminante (vf. Ciucas, 1954 m. si vf. Gropsoare, 1883 m), ofera drumetului posibilitatea de a scr 858u2019i uta zarile. De aici izvorasc, îndreptîndu-se în directii opuse, cîteva rîuri mari, în lungul carora au existat din totdeauna drumuri si poteci ce au asigurat circulatia permanenta între tinuturile de dincolo si de dincoace de Carpati. Buzaul, Ramura Mica, unul din izvoarele Tarlugului, Teleajenul si Telejenelul.

Ciucasul este marginit la est de vaile cu directie contrara Buzaului si Telejenelului, despartite de Pasul Boncuta (1078 m), iar la sud-est de vaile Teleajenului, Bratocei si Ramura Mici, despartite de Pasul Bratocea (1272 m). Spre fud este limitat de frumoasa depresiune de la Cheia unde converg pîraiele de pe pantele meridionale (Teleajenul, Tîmpa, Zaganu). La nord-vest si nord limita masivului urmareste pantele abrupte ale muntilor Tesla (1613 m) si Dungu (1502 m) si apoi valea Dalghiului pîna la Vama Buzaului.

Pozitia Ciucasului în cadrul Carpatilor de curbura, înaltimea, conformatia majora a reliefului si dantelaria stîncilor este strîns legate de constitutia geologica a masivului. Ca si Ceahlaul, cu care se aseamana în multe privinte, Ciucasul este alcatuit aproape exclusiv din conglomerate cu grosimi din circa 600 m. Ele s-au depus la tarmul marilor cretacice, provenind din erodarea unor munti înalti, situati undeva la vesi de Ialomita. Miscarile tectonice care au urmat au scos conglomeratele de sub apa, le-au înaltat si le-au supus eroziunii. Ultimele resturi din întinderea lor de altadata se mai pastreaza azi în Bucegi, Ciucas si Ceahlau unde, datorita rezistentei lor formeaza masive înalte, marginite de abrupturi impresionante. Formatiunile mai moi din jur (alternante de marne, sisturi argilo-marnoase si gresii) alcatuiesc munti mai putin înalti sau depresiuni.

Conglomeratele, roci prin excelenta permeabile, absorb apele provenite din precipitatii; acestea se aduna la baza lor, pe patul impermeabil de argile si marne si ies la zi, în vai, la înaltime de 1200-1350 m. conturînd o adevarata linie de izvoare ce înconjoara masivul. Izvorul Teleajenului se situeaza la 1350 m. altitudine si este marcat de bine cunoscuta fîntîna numita Trei Izvoare sau Fîntîna Nicolae Ioan. Deasupra acestor înaltimi, Ciucasul este lipsit de apa, iar vaile sînt reci.

Relieful Ciucasului prezinta o mare variatie, fapt care îi sporeste atractivitatea. Culmile rotunjite si înierbate, în care se disting vîrfuri cu aspect piramidal, ca în culmea Bratocea si în vîrful Gropsoare, contrasteaza cu crestele pietroase si peretii abrupti din Zaganu si Tigaile. Pantele repezi sînt împodobite de sumedenie de stînd ca la vest si nord-vest de vîrful Ciucas si ca în Zaganu. Stîncile Ciucasului au constituit din totdeauna un miraj si nu odata unele din ele au aprins imaginatia unor vechi turisti care le-au învaluit într-o aureola de legenda, le-au numit, le-au consemnat pe harti si le-au popularizat prin scrierile lor. În ultima vreme, unii au vazut în stîncile cu forme ciudate urmele unor sculpturi stravechi si au fost considerate megaliti. Dar aceste forme curioase se datoresc actiunii ploilor, a vîntului, a înghetului si desghetului care macina stînca de mii si zeci de mii de ani. Acest proces a detasat din trupul muntelui stînd cu forme de turnuri izolate sau îngemanate, colti ca niste capatîni de zahar, ciuperci etc. toate aparînd cu regularitate în regiunile constituite dai conglomerate (Bucegi. Ciucas, Ceahlau etc.).

În lumea patriarhala a Ciucasului clima este destul de aspra. Pe culmile înalte, temperatura medie anuala este 1,5-2⁰C. Temperaturile medn lunare variaza între circa - 8⁰C în ianuarie si 10⁰C în iulie. Spre poale, valorile temperaturilor sînt cu 3-4⁰ mai ridicate. Precipitatiile totalizeaza într-un an, în functia de înaltime, 900-1200 mm sau chiar mai mult în zona crestelor, dar cele mai multe cad în lunile mai-iunie. Zapada reprezinta în Ciucas peste 40% din cantitatea anuala de precipitatii, iar stratul de zapada cu grosimi de 50-160 cm. are o durata de 120-160 zile pe an, în functie de altitudine, facînd posibila desfasurarea sporturilor de iarna. La înaltime predomina vînturile care bat din vest si nord-vest, asa cum dovedesc arborii asimetrici de la limita superioara a padurii, iar viteza lor atinge destul de frecvent 30 m/s. Mai jos, curentii de aer sînt canalizati de relief prin cele doua pasuri (Bratocea si Boncuta) si pe vaile mari. În aceste conditii asociatiile de vegetatie se grupeaza, în doua etaje bine distincte. La peste 1400-1500 m. altitudine se desfasoara etajul pajistilor si tufarisurilor subalpine în care predomina gramineele (iarba vîntului, parusca, taposica etc.), si florile viu colorate: ghintura, stînjeneii de munte, albastrelele, garofita, rusulita, argintica, bulbucii si floarea de colt). Cîtiva subarbusti: afinul, merisorul si smirdarul (bujorul de munte) se întîlnesc pe mari suprafete. Tufarisurile de ienupar apar în pîlcuri, aproape pretutindeni, între plantele ocrotite mentionam smirdarul, bulbucii, rusulita, floarea de colt si altele. Etajul forestier cuprinde înaltimile mai mici de 1400-1500 m. si este alcatuit din paduri de amestec în care predomina molidul si fagul, acesta din urma formînd paduri compacte spre poalele Ciucasului.

O gama diversa de animale populeaza padurile Ciucasului: rîsul, cerbul, ursul, mistretul, capriorul, vulpea, iepurele, veverita, cocosul de munte, iar spre înaltimi, pasari rapitoare, fluturi viu colorati, sopîrla, vipera etc. Dintre acestea unele constituie un însemnat fond de vînatoare. În apele de munte, reprezentativ este pastravul, iar pentru reproducerea rîurilor ai peste s-a construit pastravaria de la Valea Stînei, pe Telejenel.

Putem considera ca drumetia, ca forma initiala a turismului a luat nastere în Ciucas odata cu marcarea primelor poteci ce aveau drept tinta punctele culminante din masiv. În anul 1937 s-a construit, la 1550 m. altitudine, cabana Alexandru Vlahuta (azi cabana Ciucas), prin grija asociatiei turistice "România pitoreasca", al carei presedinte a fost multa vreme entuziastul profesor Nicolae Ioan, care a îndragit atît de mult masivul de la obîrsia Teleajenului. Un an mai tîrziu, Oficiul National de Turism Brasov construia cea de-a doua cabana, Babarunca, la 908 m. altitudine. În anul 1940, potecile marcau totalizau circa 70 km. asigurînd cu prioritate parcurgerea culmilor principale si a fatadelor de sud si vest al masivului.

În 1947, s-a construit, de catre Asociatia Touring Club, cabana Muntele Rosu, la 1260 m. înaltime, care în prezent dispune de 180 locuri si satisface exigentele turismului modern. Refacerea marcajelor ca si marcarea unor noi trasee (de curînd în cadrul actiunii «Asaltul Carpatilor»), au facut ca în prezent Ciucasul sa aiba circa 110 km. poteci turistice, de unde rezulta o densitate medie de 680 m/km² Modernizarea soselei Ploiesti-Cheia-Brasov (DN. 1A), terminata în 1975, a marit brusc fluxul turistic în Masivul Ciucas.

Concomitent cu actiunile de dotare, literatura turistica a popularizat frumusetile Ciucasului si ale Vaii Teleajenului, constituind un vai îndemn la drumetie, îndemn ale carui roade nu au întîrziat. În afara de primul ghid dedicat vaii Teleajenului de catre geologul G. Munteanu-Murgoci, Valea Teleajenului - descriere în vederea excursiilor, cu un adaos descriptiv si informativ de N. Iorga (1909), au aparut mai multe lucrari a caror lista o dam la sfîrsitul prezentarii noastre, precum si articole si note de drum intrate în paginile revistelor.

Pentru vizitarea Masivului Ciucas, exista trei cai de acces: din Ploiesti, cu mijloace auto (66 km. pîna la Cheia) sau cu trenul pîna la Maneciu Ungureni (51 km) si apoi cu masina (19 km. pîna la Cheia) ; din Brasov cu mijloace auto (38 km. pîna la Babarunca, 50 km. pîna la Cheia); de la întorsura Buzaului cu mijloace auto pe drumul nemodernizat prin Vama Buzaului pîna la Strîmbu (18 km.) si, în continuare, pe drumuri forestiere si poteci.

Principalele trasee turistice care asigura vizitarea Masivului Ciucas si a locurilor lui caracteristice sînt urmatoarele:

. Circuitul Bratocei: Cheia (900 m) - cabana Muntele Rosu (1260 m) - Trei Izvoare (1350 m) - cabana Ciucas (1550 m) - Vf. Ciucas (1954 m) - saua Tigailor (l 745 m) - Culmea Bratocea - Coltii Bratocei (1600 m) - Pasul Bratocea (1272 m) - Cheia. Durata 8-9 ore. De la Vf. Ciucas se desprinde spre nord poteca spre Valea Dalghiului (950 m), prin saua Ciucas (marcaj banda rosie, durata 3-4 ore).

. Circuitul Zaganului: Cheia (900 m) - cabana Muntele Rosu (1260 m) - Muntele - Vf. Gropsoare (1883 m) -vf. Zaganu (1817 m) - Culmea Buzaianu (1200-1100 m) - Cheia.

. Babarunca (908 m) - Poiana Teslei (1450 m) - saua Teslei (1345 m) - saua Tigailor (l 745 m) - vf. Ciucas (1954 m) - Cabana Ciucas (1550 m) - Izvorul Hotului (1500 m) - Curmatura Stînei (1425 m) - Valea Stînei - Poiana Stînei (962 m). Durata 8-9 ore. De sub Curmatura Stînei coboara spre nord poteca spre cabana forestiera Pirutca (1080 m), (marcaj cruce albastra, durata ¾ ore).

Din timpuri stravechi, valea Teleajenului a însemnat o cale de legatura între Ţara Româneasca si Transilvania, însuti numele Teleajen avea la început întelesul de vale cu drum de caruta (telega). O serie de marturii arheologice atesta în aceasta vale si în teritoriul învecinat o permanenta locuire din paleolitic pîna în prezent: depozite de unelte si de arme, monede, renumitul coif de aur de la Cotofenesti din valea Varbilaului (sec. IV. i.e.n.) tezaurul de la Coada Malului (sec. I. e.n.) etc, În lungul vaii s-au descoperit urmele unor fortificatii dacice pe înaltimile de la Gura Vitioarei si Homoriciu, si tot pe aici a existat un drum roman care înlesnea legatura dintre castrul de la Tîrgusorul Vechi (vest de Ploiesti) cu cele de la Malaesti de Sus si Drajna de Sus, drum care se continua peste munte, pe la Tabla Butii în Ţara Bîrsei.

Mai tîrziu, pe drumul comercial al Brasovului ce urma valea Teleajenului au luat fiinta si s-au dezvoltat Valenii de Munte, între judetele Ţarii Românesti a figurat, ata cum reiese din documente, judetul Secuem (Soac) cu ispravnicia (resedinta) la Valeni si apoi la Bucov. Declinul sau determinat pe de o parte de înflorirea Ploiestilor, iar pe de alta de deschiderea noului drum spre Brasov, pe valea Prahovei (l 792), a dus la desfiintarea fostului judet în 1845 si la atribuirea teritoriului sau judetelor cu care se învecina: Buzau si Prahova. Daca Valea Prahovei a devenit principala artera de circulatie, estompînd pe cea mai veche de pe Teleajen, modernizarea soselei Ploiesti-Cheia-Brasov reînvie, în buna parte, gloria de altadata.

Ca principala cale de acces de la Ploiesti spre Ciucas, astazi, traseul turistic de pe valea Teleajenului, în afara de faptul ca traverseaza cîmpia, dealurile si muntii, oferind un maxim de varietate de peisaj, da posibilitatea vizitarii unor locuri de o certa valoare, legate de trecutul istoric si de traditiile culturale ale poporului român, între acestea mentionam cîteva: spre nord, la Lipanesti, din soseaua Ploiesti-Cheia, o abatere spre stînga de la km. 86j5 duce la manastirea Zamfira (2 km.). Zidita la mijlocul secolului trecut, ea a fost pictata în 1856-1858 de marele nostru artist Nicolae Grigorescu (1837-1907), în perioada în care îsi termina ucenicia pe lînga pictorul ceh Chladek. El a pictat si catapeteasma, iar pe una dm icoane se distinge iscalitura sa si anul. În 1904, pictura lui Grigorescu a fost acoperita de o noua pictura în tempera ce a apartinut lui Toma Vintilescu. Abia în 1952 aceasta a fost Maturata (cu exceptia celei de pe tavanul pridvorului, pastrata intentionat pentru comparatie) iar pictura lui Grigorescu a fost repusa n valoare.

Reluînd traseul spre munte, dupa traversarea Teleajenului la Coada Malului, la km. 94 retine atentia, pe stînga, Hanul Rosu, monument de arhitectura, cladit în anul 1610, în stil popular, cu prispe si foisor, si zugravit - cum arata si numele - cu culoare rosie. Este unul din hanurile de pe drumul cel mare al Brasovului si a servit ca "dejugatoar" si cîrciuma cu bacanie. Mai departe la Gura Viitoarei (km, 96,3) porneste spre stînga drumul spre Slanic (16 km.), statiune balneoclimaterica unde, în afara de Muntele de Sare, se poate vizita salina veche. Dupa un kilometru soseaua intra în Valenii de Munte.

Sub acest nume, localitatea este atestata documentar din arad 1503, dar ea apare sub numele de *tîrg al secuenilor* chiar din 1431. Orasul, situat la circa 400 m. pe terasele Teleajenului, are un numar de peste 10 000 locuitori si este important pentru economie prin exploatarea nisipului cuartos necesar industriei sticlei, prin fabrica de prelucrare a matasii si prin industria alimentara care valorifica produsele din regiune (conserve de fructe si legume, brînzeturi, rachiuri etc.). Valenii prezinta, de asemenea, importanta pe plan cultural, fiind legat în primul rînd de numele si de activitatea profesorului Nicolae Iorga (1871-1940). Casa renumitului savant a fost transformata în casa memoriala, în care functioneaza un muzeu. În aceasta casa, construita în stil autentic romanesc, în secolul al XVIII-lea, pe care profesorul a cumparat-o în anul 1910, N. Iorga, - personalitate istorica de renume mondial, doctor honoris causa a 10 universitati europene - a scris o buna parte din cele peste 19 000 de lucrari (volume, brosuri, articole si recenzii). La Valeni, începînd din anul 1908, cînd N. Iorga a inaugurat bine cunoscuta universitate populara de vara (ale carei cursuri s-au tinut initial în localul scolii primare, apoi în localul actualului cinematograf), Valenii au devenit un renumit centru cultural. La «scoala de misionar» de la Valeni erau pregatite învatatoare si profesoare care au raspîndit în toate ungherele tarii cunostintele dobîndite aici. Tot la Valeni a fiintat sub conducerea lui N. Iorga tipografia «Neamul românesc», unde în afara de ziarul cu acelasi nume, se tipareau lucrari stiintifice de literatura etc. Recunostinta valenilor a fost si este evidenta. În afara de faptul ca N. Iorga a fost cetatean de onoare al orasului, în localitate, bulevardul poarta numele ilustrului savant iar cele trei busturi - cel din centru, realizat de sculptorul Emil Rusi, cel dat curtea liceului de Maria Grigorescu Vasilevid si cel din curtea casei memoriale, de O. Han - cinstesc memoria. Amintim în Valeni si casa În care a locuit pictorul N. Tonitza (1886-1940) timp de cîtiva ani (1921- 1924), unde neîntrecutul portretist de copii a realizat lucrari cuprinse într-un ciclu numit "Din viata celor umili". De asemenea, amintim manastirea Valeni (azi distrusa de cutremur, dar prevazuta a se reconstrui), ridicata în 1680 de Hagi Stoian si de sotia sa Ilinca Hagita, în chiliile careia au functionat o scoala greceasca (din 1818) si una în limba româna (din 1839) precum si bisericile Berevoesti, cea mai veche din localitate (sec. XVIII), Filip (1808) si Sf. Nteolae-Tabaci (1833), monumente de arhitectura la care se constata specificul de constructie (turla cu doua stresine) si registre picturale exterioare ce denota o frumoasa traditie de decoratie.

De la Valenii de Munte, drumul de pe Teleajen trece pe la marginea localitatii Teisani, intrat în istorie prin luptele de aici si de la Ogretin, din 1602, cînd Radu serban - succesorul lui Mihai Viteazul - a învins ostile lui Petru Movila aliate cu cele tatarasti. În continuare, drumul ajunge la Maneciu Ungureni unde o fabrica de cherestea, parchete si ambalaje valorifica lemnul exploatat din zona de munte.

De la Maneciu Ungureni soseaua se angajeaza în zona de munte, urmînd în continuare valea adînca si îngusta a Teleajenului. La km. 128,7 ajunge la manastirea Suzana.

Aceasta a fost întemeiata în anul 1740 de catre Suzana Arsicu, originara din Transilvania, înfatitarea (stil românesc autentic) dateaza din 1880. La manastire exista fi un mic muzeu.

Dupa înca 7 km. prin poieni însorite, soseaua ajunge la Cheia (km. 136), localitate climaterica situata în mica depresiune de la poalele Ciucasului. Satul de altadata cuibarit intre munti s-a înfiripat în jurul urna schit si s-a dezvoltat treptat, dar mai ales în perioada interbelica datorita exploatarilor forestiere. În ultimele trei-patru decenii, prin dotari corespunzatoare, localitatea a capatat importanta turistica, devenind o binecunoscuta statiune climaterica. În prezent, cele 17 vile si case de odihna dispun de o capacitate de cazare de 316 locuri. La Cheia s-a construit un motel cu 141 locuri, la care se adauga 114 locuri în casute; aici exista un birou de turism, restaurant, bufet, magazin universal, posta etc. În localitate exista doua obiective de interes turistic: Manastirea Cheia, cladita din lemn în anul 1790 (dupa ce schitul vechi de la poalele Balabanului fusese incendiat de turci). Ea a ars în 1830. În afara de arhitectura impozanta, manastirea prezinta valoare prin tîmpla sculptata, bogat ornamentata, executata la Viena (pentru care s-au platit 600 napoleoni de aur) si prin cele 5 icoane din registrul din jos pictate cu nespusa maiestrie de Gh. Tattarescu (1820 1894). Tot în Cheia se recomanda vizitarea expozitiei permanente «Natura vaii superioare a Teleajenului» care dispune de un local propriu si care înfatiseaza vegetatia si fauna reprezentativa din regiune si din Masivul Ciucas.

Pentru cei veniti la odihna în statiune si pentru cei care, aflati în tranzit, sînt ademeniti de frumusetile Ciucasului, Cheta ramîne principalul punct de plecare pentru excursii în masiv.