Publicam īn acest numar harta muntelui Ciucas si amanunte despre potentialul turistic al zonei, spre folosinta celor ce vor participa la faza pe tara a "stafetei muntilor" editia 1981.

Īntre masivele care constituie Carpatii de curbura, Ciucasul se detaseaza net atīt prin īnaltime cīt si prin aspectul lui proeminent si stīncos. Masivul Ciucas este un veritabil nod orohidrografic, īnaltimile de peste 1300-1400 m, desfasurate pīna īn punctele culminante (vf. Ciucas, 1954 m. si vf. Gropsoare, 1883 m), ofera drumetului posibilitatea de a scr 858u2019i uta zarile. De aici izvorasc, īndreptīndu-se īn directii opuse, cīteva rīuri mari, īn lungul carora au existat din totdeauna drumuri si poteci ce au asigurat circulatia permanenta īntre tinuturile de dincolo si de dincoace de Carpati. Buzaul, Ramura Mica, unul din izvoarele Tarlugului, Teleajenul si Telejenelul.

Ciucasul este marginit la est de vaile cu directie contrara Buzaului si Telejenelului, despartite de Pasul Boncuta (1078 m), iar la sud-est de vaile Teleajenului, Bratocei si Ramura Mici, despartite de Pasul Bratocea (1272 m). Spre fud este limitat de frumoasa depresiune de la Cheia unde converg pīraiele de pe pantele meridionale (Teleajenul, Tīmpa, Zaganu). La nord-vest si nord limita masivului urmareste pantele abrupte ale muntilor Tesla (1613 m) si Dungu (1502 m) si apoi valea Dalghiului pīna la Vama Buzaului.

Pozitia Ciucasului īn cadrul Carpatilor de curbura, īnaltimea, conformatia majora a reliefului si dantelaria stīncilor este strīns legate de constitutia geologica a masivului. Ca si Ceahlaul, cu care se aseamana īn multe privinte, Ciucasul este alcatuit aproape exclusiv din conglomerate cu grosimi din circa 600 m. Ele s-au depus la tarmul marilor cretacice, provenind din erodarea unor munti īnalti, situati undeva la vesi de Ialomita. Miscarile tectonice care au urmat au scos conglomeratele de sub apa, le-au īnaltat si le-au supus eroziunii. Ultimele resturi din īntinderea lor de altadata se mai pastreaza azi īn Bucegi, Ciucas si Ceahlau unde, datorita rezistentei lor formeaza masive īnalte, marginite de abrupturi impresionante. Formatiunile mai moi din jur (alternante de marne, sisturi argilo-marnoase si gresii) alcatuiesc munti mai putin īnalti sau depresiuni.

Conglomeratele, roci prin excelenta permeabile, absorb apele provenite din precipitatii; acestea se aduna la baza lor, pe patul impermeabil de argile si marne si ies la zi, īn vai, la īnaltime de 1200-1350 m. conturīnd o adevarata linie de izvoare ce īnconjoara masivul. Izvorul Teleajenului se situeaza la 1350 m. altitudine si este marcat de bine cunoscuta fīntīna numita Trei Izvoare sau Fīntīna Nicolae Ioan. Deasupra acestor īnaltimi, Ciucasul este lipsit de apa, iar vaile sīnt reci.

Relieful Ciucasului prezinta o mare variatie, fapt care īi sporeste atractivitatea. Culmile rotunjite si īnierbate, īn care se disting vīrfuri cu aspect piramidal, ca īn culmea Bratocea si īn vīrful Gropsoare, contrasteaza cu crestele pietroase si peretii abrupti din Zaganu si Tigaile. Pantele repezi sīnt īmpodobite de sumedenie de stīnd ca la vest si nord-vest de vīrful Ciucas si ca īn Zaganu. Stīncile Ciucasului au constituit din totdeauna un miraj si nu odata unele din ele au aprins imaginatia unor vechi turisti care le-au īnvaluit īntr-o aureola de legenda, le-au numit, le-au consemnat pe harti si le-au popularizat prin scrierile lor. Īn ultima vreme, unii au vazut īn stīncile cu forme ciudate urmele unor sculpturi stravechi si au fost considerate megaliti. Dar aceste forme curioase se datoresc actiunii ploilor, a vīntului, a īnghetului si desghetului care macina stīnca de mii si zeci de mii de ani. Acest proces a detasat din trupul muntelui stīnd cu forme de turnuri izolate sau īngemanate, colti ca niste capatīni de zahar, ciuperci etc. toate aparīnd cu regularitate īn regiunile constituite dai conglomerate (Bucegi. Ciucas, Ceahlau etc.).

Īn lumea patriarhala a Ciucasului clima este destul de aspra. Pe culmile īnalte, temperatura medie anuala este 1,5-2⁰C. Temperaturile medn lunare variaza īntre circa - 8⁰C īn ianuarie si 10⁰C īn iulie. Spre poale, valorile temperaturilor sīnt cu 3-4⁰ mai ridicate. Precipitatiile totalizeaza īntr-un an, īn functia de īnaltime, 900-1200 mm sau chiar mai mult īn zona crestelor, dar cele mai multe cad īn lunile mai-iunie. Zapada reprezinta īn Ciucas peste 40% din cantitatea anuala de precipitatii, iar stratul de zapada cu grosimi de 50-160 cm. are o durata de 120-160 zile pe an, īn functie de altitudine, facīnd posibila desfasurarea sporturilor de iarna. La īnaltime predomina vīnturile care bat din vest si nord-vest, asa cum dovedesc arborii asimetrici de la limita superioara a padurii, iar viteza lor atinge destul de frecvent 30 m/s. Mai jos, curentii de aer sīnt canalizati de relief prin cele doua pasuri (Bratocea si Boncuta) si pe vaile mari. Īn aceste conditii asociatiile de vegetatie se grupeaza, īn doua etaje bine distincte. La peste 1400-1500 m. altitudine se desfasoara etajul pajistilor si tufarisurilor subalpine īn care predomina gramineele (iarba vīntului, parusca, taposica etc.), si florile viu colorate: ghintura, stīnjeneii de munte, albastrelele, garofita, rusulita, argintica, bulbucii si floarea de colt). Cītiva subarbusti: afinul, merisorul si smirdarul (bujorul de munte) se īntīlnesc pe mari suprafete. Tufarisurile de ienupar apar īn pīlcuri, aproape pretutindeni, īntre plantele ocrotite mentionam smirdarul, bulbucii, rusulita, floarea de colt si altele. Etajul forestier cuprinde īnaltimile mai mici de 1400-1500 m. si este alcatuit din paduri de amestec īn care predomina molidul si fagul, acesta din urma formīnd paduri compacte spre poalele Ciucasului.

O gama diversa de animale populeaza padurile Ciucasului: rīsul, cerbul, ursul, mistretul, capriorul, vulpea, iepurele, veverita, cocosul de munte, iar spre īnaltimi, pasari rapitoare, fluturi viu colorati, sopīrla, vipera etc. Dintre acestea unele constituie un īnsemnat fond de vīnatoare. Īn apele de munte, reprezentativ este pastravul, iar pentru reproducerea rīurilor ai peste s-a construit pastravaria de la Valea Stīnei, pe Telejenel.

Putem considera ca drumetia, ca forma initiala a turismului a luat nastere īn Ciucas odata cu marcarea primelor poteci ce aveau drept tinta punctele culminante din masiv. Īn anul 1937 s-a construit, la 1550 m. altitudine, cabana Alexandru Vlahuta (azi cabana Ciucas), prin grija asociatiei turistice "Romānia pitoreasca", al carei presedinte a fost multa vreme entuziastul profesor Nicolae Ioan, care a īndragit atīt de mult masivul de la obīrsia Teleajenului. Un an mai tīrziu, Oficiul National de Turism Brasov construia cea de-a doua cabana, Babarunca, la 908 m. altitudine. Īn anul 1940, potecile marcau totalizau circa 70 km. asigurīnd cu prioritate parcurgerea culmilor principale si a fatadelor de sud si vest al masivului.

Īn 1947, s-a construit, de catre Asociatia Touring Club, cabana Muntele Rosu, la 1260 m. īnaltime, care īn prezent dispune de 180 locuri si satisface exigentele turismului modern. Refacerea marcajelor ca si marcarea unor noi trasee (de curīnd īn cadrul actiunii «Asaltul Carpatilor»), au facut ca īn prezent Ciucasul sa aiba circa 110 km. poteci turistice, de unde rezulta o densitate medie de 680 m/km² Modernizarea soselei Ploiesti-Cheia-Brasov (DN. 1A), terminata īn 1975, a marit brusc fluxul turistic īn Masivul Ciucas.

Concomitent cu actiunile de dotare, literatura turistica a popularizat frumusetile Ciucasului si ale Vaii Teleajenului, constituind un vai īndemn la drumetie, īndemn ale carui roade nu au īntīrziat. Īn afara de primul ghid dedicat vaii Teleajenului de catre geologul G. Munteanu-Murgoci, Valea Teleajenului - descriere īn vederea excursiilor, cu un adaos descriptiv si informativ de N. Iorga (1909), au aparut mai multe lucrari a caror lista o dam la sfīrsitul prezentarii noastre, precum si articole si note de drum intrate īn paginile revistelor.

Pentru vizitarea Masivului Ciucas, exista trei cai de acces: din Ploiesti, cu mijloace auto (66 km. pīna la Cheia) sau cu trenul pīna la Maneciu Ungureni (51 km) si apoi cu masina (19 km. pīna la Cheia) ; din Brasov cu mijloace auto (38 km. pīna la Babarunca, 50 km. pīna la Cheia); de la īntorsura Buzaului cu mijloace auto pe drumul nemodernizat prin Vama Buzaului pīna la Strīmbu (18 km.) si, īn continuare, pe drumuri forestiere si poteci.

Principalele trasee turistice care asigura vizitarea Masivului Ciucas si a locurilor lui caracteristice sīnt urmatoarele:

. Circuitul Bratocei: Cheia (900 m) - cabana Muntele Rosu (1260 m) - Trei Izvoare (1350 m) - cabana Ciucas (1550 m) - Vf. Ciucas (1954 m) - saua Tigailor (l 745 m) - Culmea Bratocea - Coltii Bratocei (1600 m) - Pasul Bratocea (1272 m) - Cheia. Durata 8-9 ore. De la Vf. Ciucas se desprinde spre nord poteca spre Valea Dalghiului (950 m), prin saua Ciucas (marcaj banda rosie, durata 3-4 ore).

. Circuitul Zaganului: Cheia (900 m) - cabana Muntele Rosu (1260 m) - Muntele - Vf. Gropsoare (1883 m) -vf. Zaganu (1817 m) - Culmea Buzaianu (1200-1100 m) - Cheia.

. Babarunca (908 m) - Poiana Teslei (1450 m) - saua Teslei (1345 m) - saua Tigailor (l 745 m) - vf. Ciucas (1954 m) - Cabana Ciucas (1550 m) - Izvorul Hotului (1500 m) - Curmatura Stīnei (1425 m) - Valea Stīnei - Poiana Stīnei (962 m). Durata 8-9 ore. De sub Curmatura Stīnei coboara spre nord poteca spre cabana forestiera Pirutca (1080 m), (marcaj cruce albastra, durata ¾ ore).

Din timpuri stravechi, valea Teleajenului a īnsemnat o cale de legatura īntre Ţara Romāneasca si Transilvania, īnsuti numele Teleajen avea la īnceput īntelesul de vale cu drum de caruta (telega). O serie de marturii arheologice atesta īn aceasta vale si īn teritoriul īnvecinat o permanenta locuire din paleolitic pīna īn prezent: depozite de unelte si de arme, monede, renumitul coif de aur de la Cotofenesti din valea Varbilaului (sec. IV. i.e.n.) tezaurul de la Coada Malului (sec. I. e.n.) etc, Īn lungul vaii s-au descoperit urmele unor fortificatii dacice pe īnaltimile de la Gura Vitioarei si Homoriciu, si tot pe aici a existat un drum roman care īnlesnea legatura dintre castrul de la Tīrgusorul Vechi (vest de Ploiesti) cu cele de la Malaesti de Sus si Drajna de Sus, drum care se continua peste munte, pe la Tabla Butii īn Ţara Bīrsei.

Mai tīrziu, pe drumul comercial al Brasovului ce urma valea Teleajenului au luat fiinta si s-au dezvoltat Valenii de Munte, īntre judetele Ţarii Romānesti a figurat, ata cum reiese din documente, judetul Secuem (Soac) cu ispravnicia (resedinta) la Valeni si apoi la Bucov. Declinul sau determinat pe de o parte de īnflorirea Ploiestilor, iar pe de alta de deschiderea noului drum spre Brasov, pe valea Prahovei (l 792), a dus la desfiintarea fostului judet īn 1845 si la atribuirea teritoriului sau judetelor cu care se īnvecina: Buzau si Prahova. Daca Valea Prahovei a devenit principala artera de circulatie, estompīnd pe cea mai veche de pe Teleajen, modernizarea soselei Ploiesti-Cheia-Brasov reīnvie, īn buna parte, gloria de altadata.

Ca principala cale de acces de la Ploiesti spre Ciucas, astazi, traseul turistic de pe valea Teleajenului, īn afara de faptul ca traverseaza cīmpia, dealurile si muntii, oferind un maxim de varietate de peisaj, da posibilitatea vizitarii unor locuri de o certa valoare, legate de trecutul istoric si de traditiile culturale ale poporului romān, īntre acestea mentionam cīteva: spre nord, la Lipanesti, din soseaua Ploiesti-Cheia, o abatere spre stīnga de la km. 86j5 duce la manastirea Zamfira (2 km.). Zidita la mijlocul secolului trecut, ea a fost pictata īn 1856-1858 de marele nostru artist Nicolae Grigorescu (1837-1907), īn perioada īn care īsi termina ucenicia pe līnga pictorul ceh Chladek. El a pictat si catapeteasma, iar pe una dm icoane se distinge iscalitura sa si anul. Īn 1904, pictura lui Grigorescu a fost acoperita de o noua pictura īn tempera ce a apartinut lui Toma Vintilescu. Abia īn 1952 aceasta a fost Maturata (cu exceptia celei de pe tavanul pridvorului, pastrata intentionat pentru comparatie) iar pictura lui Grigorescu a fost repusa n valoare.

Reluīnd traseul spre munte, dupa traversarea Teleajenului la Coada Malului, la km. 94 retine atentia, pe stīnga, Hanul Rosu, monument de arhitectura, cladit īn anul 1610, īn stil popular, cu prispe si foisor, si zugravit - cum arata si numele - cu culoare rosie. Este unul din hanurile de pe drumul cel mare al Brasovului si a servit ca "dejugatoar" si cīrciuma cu bacanie. Mai departe la Gura Viitoarei (km, 96,3) porneste spre stīnga drumul spre Slanic (16 km.), statiune balneoclimaterica unde, īn afara de Muntele de Sare, se poate vizita salina veche. Dupa un kilometru soseaua intra īn Valenii de Munte.

Sub acest nume, localitatea este atestata documentar din arad 1503, dar ea apare sub numele de *tīrg al secuenilor* chiar din 1431. Orasul, situat la circa 400 m. pe terasele Teleajenului, are un numar de peste 10 000 locuitori si este important pentru economie prin exploatarea nisipului cuartos necesar industriei sticlei, prin fabrica de prelucrare a matasii si prin industria alimentara care valorifica produsele din regiune (conserve de fructe si legume, brīnzeturi, rachiuri etc.). Valenii prezinta, de asemenea, importanta pe plan cultural, fiind legat īn primul rīnd de numele si de activitatea profesorului Nicolae Iorga (1871-1940). Casa renumitului savant a fost transformata īn casa memoriala, īn care functioneaza un muzeu. Īn aceasta casa, construita īn stil autentic romanesc, īn secolul al XVIII-lea, pe care profesorul a cumparat-o īn anul 1910, N. Iorga, - personalitate istorica de renume mondial, doctor honoris causa a 10 universitati europene - a scris o buna parte din cele peste 19 000 de lucrari (volume, brosuri, articole si recenzii). La Valeni, īncepīnd din anul 1908, cīnd N. Iorga a inaugurat bine cunoscuta universitate populara de vara (ale carei cursuri s-au tinut initial īn localul scolii primare, apoi īn localul actualului cinematograf), Valenii au devenit un renumit centru cultural. La «scoala de misionar» de la Valeni erau pregatite īnvatatoare si profesoare care au raspīndit īn toate ungherele tarii cunostintele dobīndite aici. Tot la Valeni a fiintat sub conducerea lui N. Iorga tipografia «Neamul romānesc», unde īn afara de ziarul cu acelasi nume, se tipareau lucrari stiintifice de literatura etc. Recunostinta valenilor a fost si este evidenta. Īn afara de faptul ca N. Iorga a fost cetatean de onoare al orasului, īn localitate, bulevardul poarta numele ilustrului savant iar cele trei busturi - cel din centru, realizat de sculptorul Emil Rusi, cel dat curtea liceului de Maria Grigorescu Vasilevid si cel din curtea casei memoriale, de O. Han - cinstesc memoria. Amintim īn Valeni si casa Īn care a locuit pictorul N. Tonitza (1886-1940) timp de cītiva ani (1921- 1924), unde neīntrecutul portretist de copii a realizat lucrari cuprinse īntr-un ciclu numit "Din viata celor umili". De asemenea, amintim manastirea Valeni (azi distrusa de cutremur, dar prevazuta a se reconstrui), ridicata īn 1680 de Hagi Stoian si de sotia sa Ilinca Hagita, īn chiliile careia au functionat o scoala greceasca (din 1818) si una īn limba romāna (din 1839) precum si bisericile Berevoesti, cea mai veche din localitate (sec. XVIII), Filip (1808) si Sf. Nteolae-Tabaci (1833), monumente de arhitectura la care se constata specificul de constructie (turla cu doua stresine) si registre picturale exterioare ce denota o frumoasa traditie de decoratie.

De la Valenii de Munte, drumul de pe Teleajen trece pe la marginea localitatii Teisani, intrat īn istorie prin luptele de aici si de la Ogretin, din 1602, cīnd Radu serban - succesorul lui Mihai Viteazul - a īnvins ostile lui Petru Movila aliate cu cele tatarasti. Īn continuare, drumul ajunge la Maneciu Ungureni unde o fabrica de cherestea, parchete si ambalaje valorifica lemnul exploatat din zona de munte.

De la Maneciu Ungureni soseaua se angajeaza īn zona de munte, urmīnd īn continuare valea adīnca si īngusta a Teleajenului. La km. 128,7 ajunge la manastirea Suzana.

Aceasta a fost īntemeiata īn anul 1740 de catre Suzana Arsicu, originara din Transilvania, īnfatitarea (stil romānesc autentic) dateaza din 1880. La manastire exista fi un mic muzeu.

Dupa īnca 7 km. prin poieni īnsorite, soseaua ajunge la Cheia (km. 136), localitate climaterica situata īn mica depresiune de la poalele Ciucasului. Satul de altadata cuibarit intre munti s-a īnfiripat īn jurul urna schit si s-a dezvoltat treptat, dar mai ales īn perioada interbelica datorita exploatarilor forestiere. Īn ultimele trei-patru decenii, prin dotari corespunzatoare, localitatea a capatat importanta turistica, devenind o binecunoscuta statiune climaterica. Īn prezent, cele 17 vile si case de odihna dispun de o capacitate de cazare de 316 locuri. La Cheia s-a construit un motel cu 141 locuri, la care se adauga 114 locuri īn casute; aici exista un birou de turism, restaurant, bufet, magazin universal, posta etc. Īn localitate exista doua obiective de interes turistic: Manastirea Cheia, cladita din lemn īn anul 1790 (dupa ce schitul vechi de la poalele Balabanului fusese incendiat de turci). Ea a ars īn 1830. Īn afara de arhitectura impozanta, manastirea prezinta valoare prin tīmpla sculptata, bogat ornamentata, executata la Viena (pentru care s-au platit 600 napoleoni de aur) si prin cele 5 icoane din registrul din jos pictate cu nespusa maiestrie de Gh. Tattarescu (1820 1894). Tot īn Cheia se recomanda vizitarea expozitiei permanente «Natura vaii superioare a Teleajenului» care dispune de un local propriu si care īnfatiseaza vegetatia si fauna reprezentativa din regiune si din Masivul Ciucas.

Pentru cei veniti la odihna īn statiune si pentru cei care, aflati īn tranzit, sīnt ademeniti de frumusetile Ciucasului, Cheta ramīne principalul punct de plecare pentru excursii īn masiv.