ECOTURISMUL - PRINCIPALA FORMA DE MANIFESTARE A TURISMULUI SUSTENABIL

Ecoturismul - principala forma de manifestare a turismului sustenabil

Obiective

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea:

• sa definiti ecoturismul.
• sa explicati legatura dintre ecoturism si turism durabil.
• sa enumerati conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca o afacere ecoturistica
• sa enumerati principiile ecoturismului.
• sa caracterizati ecoturismul ca sub-segment de piata al turismului în arii naturale.
• sa conturati profilul de piata al turistului în arii naturale.
• sa identificati rolul fundamental al unei organizatii de ecoturism.
• spune care sunt domeniile de interes ale unei organizatii ecoturistice.
• cunoaste principalele organizatii care au ca domeniu de activitate ecoturismul.
• afla informatii despre Summitul Mondial al Ecoturismului (unde si când a avut loc, ce s-a
• discutat).
• sti ce reprezinta Declaratia de la Quebec si ce contine.

C teva clarificari conceptuale si terminologice

Activitati ecoturistice - activitatile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul de a antrena turistii si care sunt coordonate de un ghid (interpret).

Camparea - calatoria într-un spatiu aflat undeva între civilizatie si salbaticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii si folosind uneori ca mijloc de locomotie automobilul (car-camping).

Ecoturismul - "calatoria responsabila în arii naturale, care conserva mediul si sustine bunastarea populatiei locale." (Societatea Internationala de Ecoturism )

Greenwashing - folosirea abuziva a particulei "eco" sau "verde", fara a respecta cerintele conservarii mediului si responsabilitatii socio-culturale.

Servicii ecoturistice - servicii de transport, cazare, alimentatie, ghizi, care au un impact minim asupra mediului biologic si cultural local si promoveaza o mai buna întelegere a acestuia.

Stakeholders - Persoane sau organizatii implicate si influentate de o anumita decizie: investitori, actionari, tour-operatori, manageri de parcuri nationale, comunitati locale etc.

Turismul în arii naturale - "turismul care pune accent pe cunoasterea zonelor naturale si care asigura utilizarea durabila a resurselor naturale."(Programul National de Acreditare Ecoturistica din Australia)

Turismul de aventura - calatoria în locuri noi si palpitante (de obicei în mijlocul naturii) cu intentia de a cauta aventura. Adesea el include activitati ca: alpinism, scufundari sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc.

Turismul în medii salbatice - calatoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaste si a te bucura de natura, pentru a observa animalele, pasarile si pestii în mediul lor natural.

4.1. Ecoturismul între teorie si practica

Odata cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai constienti de complexitatea, fragilitatea si valoarea inestimabila a planetei noastre, în acelasi timp, turismul tinde sa devina o expresie tot mai populara a acestei constiinte. Datorita evolutiei transporturilor si tehnologiei informatiei, tot mai

multe zone îndepartate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapida a turismului în arii naturale.

Devine tot mai evident ca dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenta unui management corespunzator poate prezenta o amenintare pentru integritatea ecosistemelor si a comunitatilor locale. Un numar tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternica a mediului. De asemenea, comunitatile locale si cultura indigena pot fi influentate negativ de afluxul crescut de vizitatori straini cu un stil de viata modern, în plus, schimbarile climatice, instabilitatea economica si conditiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscanta, mai ales în zonele puternic dependente de aceasta activitate economica.

Partea buna este ca aceeasi ascensiune a turismului creeaza numeroase oportunitati atât pentru conservare cât si pentru bunastarea comunitatilor locale. Ca raspuns la interesul crescut pentru cunoasterea naturii, dar si la semnalele de alarma venite din cele mai îndepartate colturi ale lumii, s-a conturat treptat o noua etica a calatoriei numita ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor nationale si a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obtinute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativa viabila de dezvoltare economica pentru comunitatile cu putine activitati generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educatie si constiinta al turistilor, transformându-i în sustinatori entuziasti ai conservarii mediului natural si cultural.

Ecoturismul îsi trage radacinile din miscarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursa importanta de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protectie. Cercetarile întreprinse în Kenya în anii 70 au aratat ca beneficiile economice ale turismului în arii salbatice au depasit cu mult vânatoarea, activitate care a si fost interzisa în anul 1977. La începutul anilor 80, padurile tropicale si recifele de corali au devenit subiectul unor nenumarate studii stiintifice si filme documentare. Acest interes a condus la aparitia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetatorilor si reporterilor în zone salbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în tari ca Ecuador si Costa Rica, si o adevarata industrie a început sa se dezvolte pentru a sati 23123v2115x sface nevoile unor grupuri mici de turisti, în principal naturalisti si iubitori ai vietii salbatice.

La începutul anilor 80, întreprinzatorii din turismul bazat pe atractii naturale au început sa prospere în întreaga lume, odata cu interesul tot mai mare pentru mediu si pentru calatoriile în aer liber. Aparitia unor echipamente de calatorie si campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii si-au dat seama ca ar putea avea initiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupari locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au învatat ca instruind si angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de câstigat si în acelasi timp puteau oferi populatiei locale beneficii importante. Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya si Nepal sunt printre primii care au avut astfel de initiative si pot fi considerati pionieri ai ecoturismului., desi nu au avut la îndemâna un set de principii, asa cum le cunoastem în prezent.

Ecoturismul poate fi privit asadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu principii, studiat de cercetatori si organizatii non-guvernamentale înca de la sfârsitul anilor '80 si ca un segment de piata în plina evolutie, fiind o forma a turismului în arii naturale

4.1.1. Conceptul de ecoturism

Exista multe trasaturi asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasa fata de mediu si nu în ultimul rând "verde", un cuvânt la moda pentru aceasta noua industrie. De aici si numeroase confuzii între ecoturism si termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism. Daca termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare sa aducem lumina si în cazul celorlalti termeni mentionati.

Termenul de "turism responsabil" atrage atentia asupra faptului ca cea mai mare parte a activitatilor turistice nu sunt responsabile: populatia locala este exploatata, resursele naturale si culturale nu sunt respectate si ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil si sugereaza faptul ca toti cei implicati într-o activitate turistica, turisti sau prestatori, trebuie sa adopte

o atitudine responsabila fata de destinatia turistica. O varianta asemanatoare este " turismul constient", care încurajeaza o întelegere mai profunda a naturii, oamenilor si locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de "turism alternativ". Problema în acest caz este ca termenul se defineste prin ceea ce nu este, adica turismul traditional. Turistii nu îsi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinatiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motiveaza de obicei: natura, religia, educatia, aventura, etc. Intentia si în acest caz nu este de a desemna o noua forma de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativa celei predominante în turismul clasic.

Termenul "turism verde" este folosit de obicei ca o versiune neacademica a turismului durabil.

Societatea "National Geografic" a lansat termenul de "geoturism", ca fiind: "forma de turism care sprijina sau îmbunatateste caracteristicile geofizice ale unui spatiu - mediul înconjurator, cultura, estetica, patrimoniul si bunastarea locuitorilor."

Definirea ecoturismului

Pe masura ce ecoturismul se dezvolta si câstiga popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definitii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul ca ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfasurata, asa cum se întâmpla cu alte forme de turism (turism de aventura, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporeaza întotdeauna activitati diverse în mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea vietuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include si activitati culturale. Ecoturismul are si o importanta componenta educationala, este o sansa de a învata respectul pentru natura si pentru cultura locala, iar pentru unii o sansa de auto-reflectie inspirata de frumusetea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obtinerea beneficiilor pentru comunitatea locala. Aceasta înseamna angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor si organizarea activitatilor turistice.

Una dintre primele definitii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea data în anul 1988, în cadrul Programului din Belize initiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: " ecoturismul este o forma de turism cu impact scazut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia si unde se depune un efort constient în vederea reinvestirii unei parti adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazeaza. Este o forma de turism durabil si care asigura beneficii populatiei locale."

Societatea Internationala de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definitie mai succinta: "calatoria responsabila în arii naturale, care conserva mediul si sustine bunastarea populatiei locale."^

In 1996, Uniunea Mondiala pentru Conservare formuleaza propria definitie astfel: Ecoturismul este calatoria responsabila fata de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (si a oricaror atractii culturale trecute si prezente), care promoveaza conservarea, are un impact negativ scazut si asigura o implicare socio-economica activa si aducatoare de beneficii pentru populatia locala."

Lista definitiilor ar putea continua, pentru ca fiecare organizatie sau autor a încercat sa impuna o varianta proprie. Desi anumite detalii variaza, majoritatea definitiilor ecoturismului reflecta o forma distincta de turism, care întruneste patru criterii de baza. Putem reprezenta aceste criterii într-un mod sugestiv prin patru cercuri partial suprapuse, asa cum se observa în figura nr. 2.

Daca un proiect sau produs turistic îndeplineste toate aceste criterii, atunci ne aflam cu siguranta în fata unui produs ecoturistic autentic, însa acest lucru se întâmpla destul de rar în practica. Multitudinea definitiilor si lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretari din partea celor implicati. Chiar daca ei sunt de acord asupra criteriilor de baza, ponderea acestora în produsul turistic este diferita. Spre exemplu, proiectele întreprinse de unele grupuri de conservare pot avea strategii de protejare a mediului foarte eficiente, dar tind sa înlature participarea locala, neglijeaza actiunile de marketing si dau dovada de o slaba cunoastere a industriei turistice. Pe de alta parte, mari firme de turism ofera vacante în natura care sunt foarte profitabile, dar fara a întreprinde actiuni de conservare si fara a implica populatia locala în organizarea produsului turistic. Desigur, nu putem spune ca serviciile turistice care nu includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scazuta, spunem doar ca nu reprezinta o activitate ecoturistica.

Figura nr. 2. Criteriile de baza ale ecoturismului

Ca o concluzie si, totodata, reprezentând punctul de vedere al autorilor, vom spune ca "ecoturismul este o forma de turism desfasurata în arii naturale, al carui scop îl reprezinta cunoasterea si aprecierea naturii si culturii locale, care presupune masuri de conservare si asigura o implicare activa, generatoare de beneficii pentru populatia locala".

Principiile ecoturismului

Ecoturismul este o componenta a domeniului turismului durabil, în figura nr. 3 se poate observa locul ecoturismului în procesul evolutiei spre forme de turism durabil. Figura demonstreaza, de asemenea, faptul ca ecoturismul este o versiune durabila a turismului în arii naturale, incluzând în acelasi timp si elemente ale turismului rural si cultural.

Ecoturismul este prin definitie o forma de turism care respecta principiile dezvoltarii durabile. Totusi, este important sa mentionam faptul ca toate formele de turism si toate activitatile turistice ar trebui sa tinda spre o dezvoltare durabila, începând cu planificarea si dezvoltarea infrastructurii turistice si terminând cu activitatea de marketing, toate operatiunile turistice trebuie sa aiba în vedere criterii durabile din punct de vedere economic, social, cultural si de mediu.

Intrucât ecoturismul a fost initial doar o idee si nu o disciplina, multe organizatii 1-au promovat fara a-i cunoaste principiile de baza. Eforturi pentru stabilirea unor principii si criterii de acreditare recunoscute pe plan international au fost initiate înca din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, data fiind diversitatea domeniilor, experientelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se practica ecoturismul sa dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare si criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan international.

Societatea Internationala de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 pâna în prezent într-un set de principii redate mai jos, care au fost acceptate si preluate de tot mai multe organizatii, guverne, firme private, universitati si comunitati locale.

Figura nr. 3. Ecoturismul ca forma a turismului durabil

Sursa: Adaptat dupa Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNEP, 2002

Participantii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfasurat la Quebec în mai 2002, au recunoscut faptul ca ecoturismul respecta principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social si de mediu, formulând în plus câteva principii specifice²⁵:

Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural si cultural.

Ecoturismul include comunitatile locale în activitatile de planificare, dezvoltare si operare si
contribuie la bunastarea lor.

Ecoturismul implica explicatii complete si interesante pentru vizitatori, privind resursele
naturale si culturale.

Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum si grupurilor organizate de
mici dimensiuni.

Pentru a ajuta operatorii din ecoturism sa obtina performante maxime respectând principiile enuntate, sunt necesare linii directoare specifice. Ele ofera solutii practice pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila, o arie larga de recomandari pe care un turist responsabil, un om de afaceri sau un proprietar de teren le vor putea aplica pentru a selecta un sejur turistic, pentru a construi o cabana sau pentru a organiza un program ecoturistic²⁶.

Societatea Internationala de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandari: "Ecotourism Guidelines for Tour Operators", care au fost acceptate de catre reprezentanti ai industriei turistice, ONG-uri si specialisti din întreaga lume.

www.ecotourism2002.org

The Ecotourism Society, Ecotourism Guidelines for Nature Tour Operators, 1993

Principiile ecoturismului

Minimizarea impactului negativ asupra naturii si culturii, impact ce ar
putea distruge destinatia turistica

Educarea turistului cu privire la importanta conservarii.

Sublinierea importantei unor operatori responsabili, care sa
coopereze cu populatia si cu autoritatile locale, n vederea
satisfacerii nevoilor comunitatii.

Furnizarea de fonduri pentru conservare si pentru managementul
ariilor naturale protejate.

Accentuarea necesitatii unei zonari turistice regionale si a planificarii
fluxurilor de turisti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni
destinatii ecoturistice.

Necesitatea utilizarii studiilor sociale si de mediu, precum si a unor
programe de monitorizare pe termen lung, pentru evaluarea si
minimizarea impactului.

Lupta pentru maximizarea beneficiilor economice ale tarii gazda, ale
comunitatilor si firmelor locale si mai ales ale locuitorilor din zona
ariilor naturale si protejate.

Asigurarea unei dezvoltari a turismului care nu depaseste o anumita
limita a schimbarii din punct de vedere social si al mediului, limita
determinata de cercetatori n colaborare cu rezidentii.

Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate n armonie cu mediul natural
si cultural, minimiz nd utilizarea combustibililor fosili si conserv nd
vegetatia si fauna locala

Sursa: Megan EpIerWood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, 2002

Urmatorul pas si cel mai dificil în atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem de acreditare. Acreditarea în industria ecoturistica presupune colectarea de la firme a datelor privind performanta sociala si de mediu si apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse si foarte dispersati în spatiu. Multi dintre ei sunt situati în tari sau regiuni slab dezvoltate, unde serviciile de monitorizare si chiar sistemele de comunicatii sunt ineficiente sau lipsesc. Eforturile de acreditare au fost initiate de Australia, care a lansat în anul 1994 un program de cercetare, iar în 1996 un program de acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel din lume.

Acreditarea ecoturistica n Australia - Studiu de caz

Programul de Acreditare pentru Ecoturism si Turism n Natura (NEAP) este o initiativa a asociatiei Ecoturism Australia (EA) si a Retelei Australiene a Operatorilor din Turism (ATON), raspunz nd nevoii de a identifica operatorii de turism n natura si ecoturism autentici. Programul ofera asigurarea ca un produs turistic acreditat se bazeaza pe cele mai bune practici de management al mediului si reprezinta o garantie a calitatii. Eligibilitatea pentru acreditare se bazeaza pe urmatoarele opt principii:

Accent pe natura Pune accent pe contactul direct cu natura, n moduri
care sa duca la o mai buna ntelegere si apreciere.

Interpretare: Integreaza oportunitati de ntelegere a naturii n fiecare
experienta

Durabilitatea de mediu: Aplica cele mai bune practici pentru un turism
durabil din punct de vedere ecologic.

Contributia la conservare: Contribuie n mod pozitiv la conservarea
permanenta a zonelor naturale.

Implicarea comunitatilor locale: Contribuie n mod constant la
bunastarea comunitatilor locale.

Componenta culturala Protejeaza, explica si implica diferitele culturi
locale.

Satisfactia consumatorilor: ndeplineste n mod consecvent asteptarile
consumatorilor.

Marketing responsabil: Actiunile de marketing sunt precise si conduc la
asteptari realiste.

Fiecare dintre aceste principii se reflecta n criterii de evaluare specifice, care stabilesc trei niveluri de acreditare: turism n natura, ecoturism si ecoturism avansat.

NEAP se bazeaza pe principiul mbunatatirii continue. O sectiune integrala a programului o reprezinta reevaluarea si mbunatatirea criteriilor la fiecare trei ani. Urmatoarea reevaluare este programata pentru anul 2003.

Sursa: www.ecotourism.org.au/neap.cfm

4.1.2. Ecoturismul ca segment de piata

Ecoturismul este o industrie mica, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nise guvernate de fortele si de legile pietei. El a fost promovat initial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale si de mediu din unele tari, firme si destinatii a condus la o confuzie generala în privinta sensului ecoturismului ca segment de piata. Astfel s-a simtit nevoia unor linii directoare specifice si a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltarii durabile, iar discutiile referitoare la aceste probleme sunt în plina desfasurare.

Figura nr. 4 prezinta locul ecoturismului în cadrul pietei turismului. El apare ca o subpiata a turismului în arii naturale si în acelasi timp având legaturi puternice cu turismul cultural si rural.

Figura nr. 4. Ecoturismul ca segment de piata

Sursa: Adaptat dupa Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, 2002 si Eagles P., International Ecotourism Management, 1997

In viziunea lui P. Eagles, turismul în arii naturale este acea forma a turismului în care activitatile desfasurate sunt dependente de caracteristicile cadrului natural. El are la baza doua componente fundamentale: un nivel calitativ ridicat al mediului înconjurator si oferirea unor servicii specifice.

Programul de Acreditare pentru Ecoturism si Turism în Natura din Australia a inclus în definitia turismului în natura si componenta durabila. Putem anticipa ca pe masura ce criteriile de certificare turistica vor fi acceptate si implementate la nivel global, aceasta definitie va fi si singura acceptata: "Turismul care pune accent pe cunoasterea zonelor naturale si care asigura utilizarea durabila a resurselor naturale."²¹

întrucât tot mai multi turisti si-au manifestat dorinta de a-si petrece timpul liber în mijlocul naturii, segmentul de piata a devenit suficient de vast pentru a permite fragmentarea sa în patru nise distincte: ecoturism, turism de aventura, turism în medii salbatice si camparea²⁸, diferentiate în functie de motivatia principala a calatoriei. Fiecare dintre aceste segmente are un echipament specializat, necesitati informationale distincte, impact diferit asupra mediului.

Turismul de aventura (cel mai putin orientat spre principii ecologice) este calatoria în locuri noi si palpitante cu intentia de a cauta aventura. Turistii care practica aceasta forma de turism nu urmeaza un program fix, preferând spontaneitatea si incertitudinea. Turismul de aventura include adesea activitati cum ar fi: alpinism, scufundari sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitând rezistenta si abilitati fizice. Desi acest tip de turism se desfasoara de obicei în mijlocul naturii, el implica putin sau deloc protejarea si conservarea mediului.

Turismul în medii salbatice înseamna calatoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaste si a te bucura de natura, pentru a observa animalele, pasarile si pestii în mediul lor natural. Aceste calatorii implica utilizarea unor mijloace de locomotie nepoluante ca mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tractiune, pe jos. Acest tip de calatorie trezeste interesul pentru frumusetile naturii, dar contribuie putin la conservarea echilibrului fragil al naturii.

Camparea presupune calatoria într-un spatiu aflat undeva între civilizatie si salbaticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii si folosind uneori ca mijloc de locomotie automobilul (car-camping)²⁹. Motivatia principala este relaxarea în mijlocul naturii, dar utilizarea automobilului indica o lipsa a preocuparii pentru protejarea mediului.

Ecoturismul se deosebeste de turismul în natura prin accentul pus pe conservare, educare, responsabilitate si implicarea activa a comunitatii locale. Un turist în arii naturale poate merge sa

www.ecotourism.org.au/neap.cfin

Eagles, P., International Ecotourism Management, www.ahs.uwaterloo.ca,

Idem 4

observe comportamentul pasarilor, însa un ecoturist va merge sa priveasca pasarile însotit de un ghid local si va sta în cabana unui localnic, contribuind astfel la prosperitatea economiei locale.

Fiecare dintre aceste produse turistice specializate a atins niveluri diferite de maturitate în cadrul ciclului de viata al produsului. Eagles (1995) afirma ca ecoturismul si turismul de aventura se gasesc în prima faza a ciclului, cu un numar mic de consumatori, dar cu o crestere rapida. Turismul în zone salbatice a atins pragul de maturitate, aceasta din cauza nivelului redus de exploatare pe care îl cere, iar camparea înregistreaza un numar mare de participanti, dar popularitatea sa este în declin³⁰. Acest model (prezentat în figura nr.5) se manifesta pe piata nord americana si cu siguranta nu este valabil în orice colt al lumii. De aceea, se impune un studiu mai larg asupra conceptului de specializare a pietei turistice si asupra celui de ciclu de viata al produselor turistice, mai ales în zonele cu potential ridicat pentru dezvoltarea turismului în natura.

Figura nr 5. Ciclul de viata al produsului ecoturistic comparativ cu celelalte produse    specializate ale turismului în natura

Sursa: Eagles, P., InternationalEcotourism Management, www.ahs.uwaterloo.ca, 1997

Dimensiunile pietei ecoturistice

Intrucât se defineste prin obiectivele sale de conservare a naturii si sprijinire a populatiei locale, ecoturismul este greu de cuantificat. De aceea, pâna acum nu s-au realizat studii riguroase pentru a determina câti turisti în arii naturale sunt într-adevar motivati de principiile ecoturismului. Ecoturismul este studiat în ansamblu, ca turism în natura, ducând la estimari false asupra dimensiunilor pietei. Cercetarile privind turismul în arii naturale arata ca 50% din numarul total de turisti îsi doresc sa viziteze o zona naturala în timpul vacantei, ceea ce ar putea include si un scurt popas într-un parc national. Este un segment larg, dar foarte diferit de cel motivat de dorinta de a învata despre viata salbatica si cultura cu un ghid local, de a sprijini dezvoltarea locala durabila.

O estimare nu foarte precisa arata ca sosirile internationale de ecoturisti au atins 7% din piata turistica (Lindberg, 1997), sau aproximativ 45 milioane persoane în 1998, asteptându-se o crestere de pâna la 70 milioane în 2010³¹. Cele mai apreciate destinatii ecoturistice au înregistrat în ultimul deceniu cresteri impresionante ale numarului de vizitatori în arii protejate si în alte zone naturale. Desi simpla vizitare a unui parc national sau arie protejata nu reprezinta ecoturism, ci turism în natura, evolutia numarului de vizitatori din aceste zone este un indicator si pentru tendintele din ecoturism. Cercetarile întreprinse la începutul anilor '90 au înregistrat o crestere masiva a turismului în parcuri nationale pe principalele piete ecoturistice, indicând o schimbare a preferintelor turistilor, de la destinatiile europene traditionale, la o gama mai larga de destinatii în arii naturale, majoritatea în tari cu economie slab dezvoltata. Spre exemplu, numarul vizitatorilor straini în parcurile nationale din Costa Rica a crescut de la 65.000 în 1982 la 273.000 în 1991 - o crestere anuala de 30%. în tabelul urmator sunt prezentate alte tari care au înregistrat rate mari de crestere a numarului de turisti în arii naturale în perioada 1990 - 1999.

Idem 4

Wood, Megan Epler, Ecotourism: Principles, Practices and Polices for Sustainability, p.20

Tabelul nr. 1. Ratele de crestere a numarului de vizitatori în arii naturale

*Datele sunt disponibile numai pâna în anul 1998 Sursa: WTO, Tourism Highlights 2000, 2000.

Desi Europa este o piata turistica importanta, statisticile europene nu ofera informatii clare privind turismul în arii naturale. Cercetarile arata ca europenii cauta mai mult turismul rural din Europa decât turismul în arii naturale, pentru ca mediul înconjurator este puternic antropizat, existând putine zone salbatice comparativ cu celelalte continente. Nord europenii sunt cei care manifesta un interes deosebit pentru turismul cu înalte standarde ecologice. Un studiu australian (Blamey 1998) referitor la sursele cererii pentru turismul în arii naturale a demonstrat ca un procent important (71%) din turistii interesati de natura provin din Europa (Elvetia, Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda), depasind orice alta piata emitatoare, inclusiv Statele Unite si Canada.³²

Cu ocazia desemnarii anului 2002 ca An International al Ecoturismului, Organizatia Mondiala a Turismului a initiat studii de piata în unele tari europene, iar rezultatele vor fi în curând la dispozitia celor interesati. Viitoarele cercetari de piata trebuie sa faca diferenta dintre turismul în natura si ecoturism. Acesta din urma necesita instrumente de cercetare mai sofisticate, care sa examineze nu doar activitatile la care consumatorii participa ci si stilul lor de viata, disponibilitatea de a plati pentru produse turistice durabile.

Profilul ecoturistului

Cunoasterea unui profil al ecoturistului va fi extrem de utila organizatorilor de programe turistice pentru acest segment de piata. Pâna în prezent, un studiu amplu realizat pe piata turistica nord americana³³ ne ofera o caracterizare a turistului în arii naturale, prezentata mai jos.

Megan Epler Wood, Ecotourism: Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNEP, 2002

https://srmwww.gov.bc.ca

Profilul de piata al turistului n arii naturale

Caracteristici sociodemografice:

V rsta - 35-54 ani, variind n functie de activitatile desfasurate si de alti factori cum
ar fi costul calatoriei.

Sexul - 50% femei si 50% barbati, dar s-au constatat diferente clare n functie de
activitatile desfasurate.

Ecoturistii* tind sa aiba un nivel al venitului mai ridicat dec t cel al turistilor n
general.

Educatia - nivel ridicat de educatie, 82% fiind absolventi de studii superioare

Afiliere - multi ecoturisti sunt suporteri sau membri ai unor organizatii bazate pe
natura

Publicatii - ecoturistii sunt interesati de publicatiile orientate spre natura si activitati
n aer liber

Caracteristici ale calatoriei:

Durata calatoriei - variaza n functie de destinatie, activitati desfasurate, dar durata
preferata de 50% dintre turistii experimentati (care au fost n cel putin o calatorie
ecoturistica") este de 8-14 zile

Cheltuieli - Ecoturistii tind sa cheltuiasca mai mult dec t turistul mediu, platind
sume considerabile pe echipamente, cotizatii, reviste, donatii. 26% dintre ei au
declarat ca ar fi dispusi sa cheltuiasca 1000 - 1500 USD pentru o calatorie n care
sa beneficieze de servicii de calitate.

Componenta grupului - o majoritate de 60% dintre turistii experimentati au declarat
ca prefera sa calatoreasca n cuplu, 15% cu familia, iar 13% prefera sa
calatoreasca singuri.

Surse de informare - Ecoturistii acorda mare ncredere recomandarilor celorlalti
(prieteni, familie), dar si diferite forme de materiale scrise reprezinta surse
importante de informatii. De asemenea, experienta proprie din calatorii anterioare
joaca un rol decisiv n alegerea destinatiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru
planificarea vacantelor ecoturistice, dar multi ecoturisti sunt suficient de
experimentati pentru a-si organiza singuri calatoria.

Motivatii si preferinte:

Motivatiile calatoriei - Natura (flora, fauna, relieful) este principala motivatie a
ecoturistilor. Ei nu vor numai sa o vada, ci si sa o experimenteze si sa nvete
despre ea. Ei sunt interesati si de istorie, de alte culturi, le place sa participe la
diverse activitati n aer liber si apreciaza oportunitatea de a nt lni oameni noi.

Activitati preferate - Ecoturistii participa la o gama foarte larga de activitati, de la
observarea si ntelegerea naturii (vizitarea parcurilor nationale, observarea vietii
salbatice), la activitati orientate mai mult sau mai putin spre aventura si activitati cu
specific cultural - istoric. Ei sunt n cautarea noului, a unor experiente care sa le
mbogateasca viata

Modalitati de cazare - Ecoturistii prefera facilitati de cazare cu confort mediu sau
chiar de baza, cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.

* ecoturismul a fost definit n acest studiu ca fiind calatoria orientata spre natura, aventura cultura. Studiul a avut n vedere at t turismul intern c t si cel international .

Sursa: HLA and ARA Consulting, Ecotourism - Nature/Adventure/Culture: Alberta and British Columbia Market Demand Assessment, 1994

O caracterizare extrem de plastica a ecoturistului, a preferintelor sale de vacanta comparativ cu turistul obisnuit este realizata chiar de un ecoturist veritabil si prezentata mai jos:

"Va voi mpartasi opinia mea n ceea ce priveste diferenta dintre ecoturism si turism din punctul de vedere al calatorului:

Ecoturistul vrea sa experimenteze ceva salbatic...ceva neatins...ceva natural si nealterat. Ecoturistii vor sa vada vulcanii erup nd sau cum traiesc broastele testoase sau padurea tropicala atunci c nd ploua - nu vor un autobuz care sa-i lase la locul atractiei si sa-i ia o ora mai t rziu. Ei ar merge mai degraba pe jos o ora si jumatate, ar calari un cal sau ar v sli ntr-o canoe pentru a ajunge la destinatie.

Cu precizarea ca nu am vizitat niciodata acest loc minunat, voi folosi o vacanta n Hawaii ca exemplu pentru a ilustra diferenta: Vacanta unui turist tipic n Hawaii este o saptam na la un mare hotel, o excursie de o zi cu autocarul sau cu o masina nchiriata pentru a consuma un film foto la un vulcan sau la o ferma de ananas, ntoarcerea seara la hotel, unde grasani bronzati purt nd niste pantaloni scurti de prost gust sorb bauturi alcoolice la barul de noapte, n timp ce privesc dansul hula al frumoaselor femei polineziene.

Un ecoturist n Hawaii va evita marile hoteluri si va prefera sa si instaleze cortul la poalele unui vulcan sau va sta la o cabana mica si linistita cu capacitatea de 15 locuri, unde stap na casei" serveste masa ca n familie, fie va merge trei zile pe insulele din apropiere pentru a observa pasarile. Cu siguranta el va fi echipat cu binoclu si harti si va fi nc ntat mai degraba de potecile nguste si noroioase, dec t de drumurile asfaltate.

Ecoturistii prefera ghizi care traiesc n satele din zona si care stiu sa vorbeasca putin engleza cu un accent fermecator. Ei trebuie sa stie numele a cel putin 4387 specii de pasari si plante (si bine nteles sa stie sa le identifice), sa prezinte vizitatorilor gustari, fructe si legume locale, plante pe care indigenii le folosesc n scop medicinal sau de recreere, sa stie o multime de lucruri despre istoria locala si despre fenomenele naturii (ce plante man nca diferite animale, cum afecteaza sezonul ploios comportamentul animalelor si cum se reflecta acesta n miturile si legendele locale). De asemenea, ecoturistii vor sa auda uneori cum indiferenta oamenilor ameninta mediul local, astfel nc t sa poata clatina din cap si sa spuna cu un ton grav: tt tt, oare c nd vor nvata oamenii cum sa se comporte?"

(Alice, un ecoturist care se confeseaza

Sursa: https://csf. colorado. edu/bioregional/ju!98/0020. htm

Un rol important în educarea ecoturistilor îl reprezinta elaborarea unor coduri de comportament, cum ar fi cel elaborat de autoritatea de turism din provincia canadiana Quebec. Acest cod arata turistilor ce trebuie si ce nu trebuie sa faca pentru practicarea corecta a ecoturismului. El este mai mult decât un cod etic general care se întâlneste frecvent în parcurile din Statele Unite. Pe lânga limitarea impactului negativ al omului în arealul natural, codul de conduita promoveaza si protejarea patrimoniului cultural si natural. Inspirat dupa documentul numit EcoRoute al Uniunii pentru Conservarea Naturii din Quebec, el se adreseaza tuturor celor care practica ecoturismul si viziteaza zone naturale.

Cod de comportament al ecoturistului

Pregatirea voiajului

alegerea unui agent de turism sau a unei organizatii care se preocupa de
minimizarea impactului activitatii turistice asupra mediului.

alegerea unui promotor sau a unei agentii de turism care ofera o sedinta de
pregatire despre modul cum trebuie sa se comporte la locul de destinatie sau sa
foloseasca echipamentele n vederea protejarii mediului nconjurator.

informarea n legatura cu habitatul natural si cu valorile culturale ale zonei.

adaptarea comportamentului propriu si a codului de conduita la valorile zonei
vizitate.

Respectarea urmatoarelor reguli

interdictia accesului n zone nepermise publicului

respectarea marcajelor

informarea tour-operatorilor, autoritatilor si vizitatorilor asupra ncalcarii oricarei
reguli care poate afecta habitatul natural si cultural

Respectarea florei, faunei si a habitatului lor

deplasarea cu calm, fara a se perturba mediul natural

pastrarea unei distante considerabile fata de animale pentru a nu le deranja

evitarea hranirii animalelor

neintervenirea n habitatul natural

evitarea zonelor n care se gaseste un numar mare de animale

interzicerea ruperii plantelor sau mutarii animalelor

evitarea cumpararii de plante sau animale care sunt pe cale de disparitie sau se
gasesc n numar mic ntr-un anume areal

Reducerea propriului impact asupra mediului

adoptarea unui comportament care vizeaza reducerea tuturor tipurilor de poluare
(chimica, biologica, vizuala, olfactiva si sonora

favorizarea deplasarilor n grupuri mici

constientizarea impactului actiunilor proprii asupra mediului

mentinerea echipamentului motorizat n stare buna

utilizarea unui echipament nepoluant sau slab poluant

alegerea unor produse durabile, biodegradabile si reutilizabile

depozitarea reziduurilor n zone strict amenajate pentru acest scop

favorizarea transportului cu mijloace care nu au sau au un impact minim asupra
mediului

Respectarea comunitatilor locale

aprecierea unicitatii populatiei din zona vizitata

respectarea cutumelor, traditiilor locale si diferentelor culturale

deschiderea spre nvatare

sustinerea economiei locale prin achizitionarea de produse si servicii

respectarea intimitatii oamenilor si a proprietatii private

adaptarea la cultura locala

adoptarea unui comportament respectuos fata de ceilalti vizitatori

Sursa: Tourisme Quebec, www.bonjourquebec.com

Tendintele pietei ecoturistice

Organizatia Mondiala a Turismului considera ca ecoturismul, alaturi de turism cultural si turism de aventura vor avea cea mai spectaculoasa evolutie în secolul 21. Una dintre cele mai importante tendinte care influenteaza cererea pentru ecoturism este fenomenul de îmbatrânire a populatiei în tarile dezvoltate, mai ales în acele tari unde este centrata cererea pietei ecoturistice internationale: America de Nord, Europa de Nord si mai putin Japonia. International Expeditions, una dintre cele mai mari companii ecoturistice din America de Nord previzioneaza ca pâna în anul 2010 numarul clientilor ecoturisti va spori considerabil, ca urmare a îmbatrânirii populatiei americane³⁴ .

Alta tendinta care alimenteaza cresterea ecoturismului este preferinta calatorilor de a alege vacante cu tenta educativa, care sa le îmbogateasca existenta (Mass, 1995). Dorinta de a învata si de a trai experienta naturii este influentata de cel putin trei factori majori: schimbarea atitudinii fata de mediu, care se bazeaza pe recunoasterea interdependentei dintre specii si ecosisteme; dezvoltarea educatiei de mediu în clasele primare si gimnaziale; dezvoltarea mijloacelor mass-media pe teme de mediu³⁵. Tendinta de depersonalizare a locului de munca si mediul de viata ultra-tehnologizat contribuie de asemenea la o crestere a cererii pentru vacante ecoturistice.

Evolutia ascendenta a ecoturismului este influentata si de dorinta tot mai mare a societatii urbane, "dependenta de birouri" de a fi mai activa, într-un raport din 1997 privind turismul de aventura, Asociatia Industriei Calatoriilor din America (TLA) a constatat ca aproximativ jumatate din populatia Statelor Unite a participat în ultimii cinci ani la diverse forme de "calatorie activa", incluse în sfera ecoturismului sau turismului de aventura. Aceasta tendinta este determinata de dorinta oamenilor de a-si depasi limitele, de a-si mentine conditia fizica, dar si de nevoia de petrece un timp de calitate cu prietenii sau în familie.

Aceste tendinte indica nu numai o crestere a cererii pentru ecoturism, dar si o transformare a acestuia, dintr-o nisa de piata, într-un segment principal. Daca initial ecoturismul se adresa turistilor experimentati, cu niveluri de venit si educatie ridicate, clientela sa se extinde acum, pentru a include o gama larga de venituri, studii si experiente de calatorie.³⁶

Pe masura ce oamenii vor învata sa cunoasca si sa iubeasca planeta noastra, conservarea resurselor ei naturale va deveni o preocupare sincera a unui procent tot mai mare din populatia lumii. Ecoturismul poate si va avea o contributie inestimabila la educarea turistilor interni si internationali pe de o parte si a populatiei locale gazda pe de alta parte. sansa unui schimb autentic de valori între vizitatori si gazde, redescoperirea importantei traditiilor pentru valoarea materiala si spirituala a unei destinatii nu pot fi ignorate. Daca o experienta ecoturistica poate ajunge cu adevarat la mintile si inimile oaspetilor si gazdelor, convingându-i ca efortul lor de conservare a mediului este important, sansele realizarii unei dezvoltari durabile în mileniul trei sunt putin mai mari.

4.1.3. Ecoturismul ca oportunitate de afaceri

Ecoturismul a aparut initial ca o oportunitate de afaceri, creata de interesul tot mai mare pentru soarta planetei. La prima vedere, cele doua preocupari sunt incompatibile si totusi, o afacere ecoturistica poate avea succes pe termen lung daca este o afacere responsabila, care respecta legile pietei si ale dezvoltarii durabile deopotriva.

Ecoturismul este puternic dependent de angajamentul întreprinzatorilor în aplicarea unui set unic de standarde de operare, standarde care au evoluat permanent în ultimii zece ani. Faptul ca nu exista un organism de reglementare la nivel international si ca standardele în domeniul ecoturismului sunt destul de dificil de evaluat, a permis operatorilor si guvernelor sa promoveze ecoturismul în mod necontrolat. Numeroase afaceri si organizatii au încercat sa profite de popularitatea termenului de "ecoturism", folosindu-1 pentru a-si promova produsele, dar fara a respecta cele mai simple principii

Williams Lake Forest District Tourism Opportunities Study, dupa Hein, 2000, https://srmwww.gov.bc.ca

Williams Lake Forest District Tourism Opportunities Study, dupa Eagles and Higgins, 1998,
https://srmwww.gov.bc.ca

Idem

sau în unele cazuri, aceste principii au fost gresit întelese. Aceasta problema, cunoscuta sub denumirea de "greenwashing" a creat prejudicii ecoturismului, pentru ca a adus dezamagirea si neîncrederea în rândul iubitorilor acestei forme de turism.

Conferintele internationale, seminariile si publicatiile aparute în ultimii ani au avut un rol important în educarea ecoturistica a operatorilor si guvernelor, însa întelegerea gresita a termenului ramâne înca o problema.

în urma dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Summit-ului Mondial al Ecoturismului (Ouebec, 2002), participantii au formulat o serie de recomandari adresate guvernelor, sectorului privat, organizatiilor non-guvernamentale, institutelor de cercetare, agentiilor de dezvoltare si comunitatilor locale. Prezentam în continuare cele mai importante recomandari care vizeaza sectorul privat³⁷ (agentii de turism si touroperatori, proprietari ai unitatilor de cazare si alimentatie, ai echipamentelor de agrement si ai terenurilor de interes ecoturistic etc.):

• afacerile ecoturistice trebuie sa fie profitabile pentru toti stakeholderii implicati deopotriva: proprietari, investitori, manageri si angajati, comunitati locale si organizatii de conservare din ariile naturale în care acestea se desfasoara;
• conceperea, dezvoltarea si conducerea afacerilor trebuie sa duca la minimizarea efectelor negative, sa contribuie pozitiv la conservarea ecosistemelor fragile si a mediului în general, sa aduca beneficii directe comunitatilor locale',
• întreprinzatorii trebuie sa se asigure ca designul, planificarea, dezvoltarea si operarea facilitatilor ecoturistice încorporeaza principiile durabilitatii cum ar fi integrarea armonioasa în peisaj, conservarea apei, energiei, materialelor neregenerabile si accesul tuturor categoriilor de populatie fara discriminare;
• sa coopereze cu organizatiile guvernamentale si non-guvernamentale implicate în protejarea ariilor naturale si conservarea biodiversitatii, asigurându-se ca operatiunile ecoturistice se desfasoara în concordanta cu planurile de management si cu reglementarile din zona respectiva, astfel încât sa minimizeze orice efect negativ si sa actioneze pentru cresterea calitatii produsului ecoturistic si a contributiei financiare la conservarea resurselor naturale;
• sa utilizeze în desfasurarea afacerii mai mult materiale si produse locale, precum si resurse umane si logistice locale, pentru a mentine autenticitatea produsului ecoturistic si pentru a creste proportia din beneficii care ramâne în comunitate. Pentru a realiza acest lucru, operatorii privati trebuie sa investeasca în instruirea fortei de munca locale.
• sa colaboreze activ cu reprezentantii comunitatii locale, pentru a se asigura ca elementele de cultura traditionala sunt descrise si valorificate cu respect, ca personalul si turistii sunt corect informati cu privire la traditiile, obiceiurile si istoria locale;
• sa promoveze în rândul clientilor un comportament etic fata de destinatia ecoturistica vizitata, de exemplu prin educatie de mediu sau încurajând contributii voluntare, pentru a sprijini initiativele comunitare si de conservare;
• sa-si diversifice oferta prin dezvoltarea unei game largi de activitati turistice la o destinatie data si prin extinderea operatiunilor în alte destinatii, pentru a evita supraaglomerarea, care ar ameninta durabilitatea pe termen lung a activitatii, în acest scop, operatorii privati trebuie sa respecte si sa contribuie la implementarea unor sisteme de management a impactului vizitatorilor în destinatiile ecoturistice;
• sa asigure o distribuire echitabila a veniturilor din ecoturism între turoperatori, furnizorii locali de servicii, comunitatile locale prin instrumente corespunzatoare si aliante strategice;
• sa formuleze politici de dezvoltare durabila pe care sa le implementeze în toate sectoarele afacerii.

Date fiind aceste recomandari, este clar ca dezvoltarea unei afaceri ecoturistice necesita, înca din faza de concepere si pâna la operarea propriu-zisa, satisfacerea unei combinatii de factori ce reflecta importanta mediului natural si a comunitatii locale. Un alt aspect esential pentru succesul pe termen lung al unei initiative ecoturistice îl reprezinta timpul. Ecoturismul reprezinta de cele mai multe ori o sursa de venit alternativa pentru populatia locala, o activitate noua, diferita de cele cu care

Ouebec Declaration on Ecotourism, www.ecotourism2002.org

era obisnuita. Pentru ca aceasta idee sa fie înteleasa si acceptata de toate sectoarele societatii locale, este nevoie de timp si rabdare din partea tuturor partilor implicate.

"Laguna de la Lagarto Lodge"- O poveste de success

Studiu de caz

" Am sosit n Costa Rica n 1974 ca director executiv la o banca internationala si niciodata, nici n cele mai caudate vise, nu m-am g ndit ca voi ram ne permanent aici si voi fi proprietarul unui hotel n jungla n partea de nord, n cea mai nedezvoltata regiune a tarii.

lata cum a nceput totul...din trecut, de c nd familia mea detinea o ferma n estul Germaniei, unde am crescut si de unde, datorita celui de-al doilea razboi mondial a trebuit sa plec ram n nd cu visul de a detinea o bucata mare de pam nt pe care sa o numesc dupa bunul meu plac. Acest vis s-a materializat n 1981, c nd am avut prilejul sa cumpar 110 hectare de padure tropicala n partea nordica a Costa Ricai, ntr-o zona numita Boca Tapada, aproape de Nicaragua, la 12 Km sud de r ul S n Juan si 2 Km de r ul S n Carlos.

Initial nu am stiut ce destinatie sa-i dau acestui pam nt unde vara se putea ajunje doar cu un automobil cu tractiune intregrala, iar n sezonul umed calare. M-am g ndit sa-l transform ntr-un pam nt agricol, sa tai padurea si sa plantez diverse: ananas, piper, arbusti de cacao s.a. la vremea aceea cuv ntul "ecologie " nu prea fusese auzit n Costa Rica si nici nu prea existau restrictii mpotriva despaduririi.

La o petrecere, n timp ce discutam cu un prieten despre destinatia terenului detinut, acesta mi-a marturisit ca facea parte dintr-o miscare ecologista asa nc t m-a sfatuit sa nu despaduresc zona, ci sa construiesc c teva cai de acces si o casa n^ 1989, am decis sa construiesc o casa, a carei terasa sa aiba vedere la o laguna din apropiere, n acel timp nu exista electricitate si deranj ndu-ma zgomotul unui generator, am instalat panouri solare. Dupa 2 ani de comentarii favorabile din partea cunoscutilor ce m-au vizitat, am decis sa maresc casa si sa ncep o afacere. Am fost foarte norocos ca o mare agentie de turism germana a inclus vila mea n programul lor de Vizitare a Costa Ricai, trimitându-mi n fiecare saptam na c te un grup de 25 de turisti ce stateau 2 nopti, ncasarile astfel obtinute acoperindu-mi cheltuielile de ntretinere, nceputul a fost greu, mai ales datorita accesului greoi n zona nsa turistii nu au fost deranjati, dimpotriva au adorat mprejurimile tropicale si linistea ne ntrerupta n urmatorii 2 ani am mbunatatit accesul n zona si m-am mprietenit cu localnicii din Boca Tapada. Am mai cumparat 180 de hectare de pam nt, am nfiintat o herghelie de cai si am plantat 22 de hectare cu palmieri.

ntre timp vila s-a transformat ntr-un hotel ce este vizitat de peste 1000 de turisti anual, multi dintre ei provenind din Europa, dar si din Japonia si Australia. Impactul economic a facut ca aceasta regiune sa se dezvolte si oamenii sa nteleaga ce nseamna de fapt ecologia si ecoturismul. Hotelul a devenit primul angajator dintr-o regiune ce nu ofera locuri de munca. Hotelul a ajutat la crearea unor locuri de munca si n mod indirect: a ajutat un localnic sa si cumpere doua barci cu care turistii se plimba pe r urile nvecinate, ulterior acesta platindu-si datoria, iar la confluenta celor doua r uri s-a dezvoltat un mic restaurant. Bucatarul Adolfo, un refugiat din Nicaragua a fost ndragit de un turist german ce l-a invitat n Germania pentru a duce bucataria costaricana si pe vechiul continent. Ghidului local Oscar i s-a platit un sejur n SUA, de unde s-a ntors un bun vorbitor de limba engleza, dar si un excelent ghid pentru admirarea pasarilor(birdwatching). Cu ajutorul unui club din SUA, am sponsorizat 5 scoli din zonele cu copii saraci si^am adus 4 dentisti pentru a face o campanie oferind servicii stomatologice gratuite.

ntr-un final am convins Compania de Electricitate sa conecteze satul si hotelul la reteaua de electricitate. Au fost mbunatatite drumurile, n prezent, localnicii ma consulta pentru tot felul de proiecte ce au ca scop crearea unor noi locuri de munca. Acum sunt m ndri ca Boca Tapada este trecuta pe toate hartile din ghidurile turistice internationale si ca apar chiar si n programele TV internationale.

Suntem m ndri ca am dovedit ca turismul poate contribui la dezvoltarea unei zone sarace si izolate si am aratat ca mentinerea si protejarea padurii tropicale pentru generatiile viitoare este mai profitabila dec t distrugerea acesteia cu toata fauna si flora sa exuberanta".

Desi fenomenul turistic în sine a cunoscut consacrarea mondiala de câteva decenii bune, ecoturismul face primii pasi pe calea afirmarii ca model fundamental al unei dezvoltari controlate, echilibrate, durabile. Ecoturismul este o forma a turismului constient si responsabil fata de natura, de comunitate si valorile ei, fata de însisi turistii.

In ciuda timpului relativ scurt (aproximativ 10 ani) de când s-a conturat la nivel mondial, ecoturismul cunoaste de la an la an noi dimensiuni, implicând un numar din ce în ce mai mare de persoane, într-o lume în care globalizarea este o realitate de necontestat, ecoturismul devine un mijloc de eliminare teoretica a frontierelor traditionale ale statelor* si de cunoastere a cât mai multor zone remarcabile prin cadrul natural si prin cultura.

4.2.1. Organisme implicate în sustinerea activitatilor ecoturistice

Pe masura extinderii ecoturismului, s-a simtit nevoia organizarii unor structuri bine definite, care sa poata permite o cât mai buna penetrare a acestuia în rândul comunitatilor, în consecinta, au luat nastere o serie de organisme care se ocupa strict de aceasta problematica. Pe lânga acestea, în cadrul unor organizatii deja consacrate au început sa se înregistreze preocupari distincte vizând ecoturismul.

Aceste structuri, indiferent de natura lor, joaca un rol major în procesul definirii ecoturismului ca o modalitate reala pentru conservarea si dezvoltarea comunitatilor în spiritul durabilitatii.

Rolul fundamental al unei organizatii de ecoturism este de a contribui la minimizarea efectelor negative ale ecoturismului si la maximizarea celor pozitive.³⁸

Principalele considerente din care ia nastere un organism axat pe probleme de ecoturism sunt: administrarea resurselor (naturale si culturale); colectarea si diseminarea informatiilor despre ecoturism; conferirea unei puteri pe piata sporite prin asocierea micilor tour operatori; existenta unor interese de tip economic într-o anumita comunitate.

Interesul organizatiilor implicate în domeniul ecoturismului se poate îndrepta în una sau mai multe din urmatoarele directii:

• cercetare;
• reglementare;
• standardizare (definirea unor coduri de practici, acordarea de atestate, elaborarea de
• ghiduri);
• dezvoltarea economica a domeniului (prin obtinerea unor rezultate pozitive de catre
• firmele de profil);
• consultanta;
• educarea consumatorilor si a prestatorilor;
• formularea si implementarea unor politici;
• atragerea de fonduri pentru comunitatile locale si pentru conservarea biodiversitatii;
• dezvoltarea unor instrumente si strategii manageriale.

La nivel mondial exista o serie de organisme care sunt specializate în problematica ecoturismului, dar si altele care, desi nu sunt exclusive, ating totusi prin preocuparile lor si acest domeniu. Fiecare dintre ele actioneaza, dupa posibilitati, pe o arie mai mare sau mai mica. De retinut este faptul ca ele exista, si chiar daca sunt într-o faza de debut, pot constitui premisele creerii unor organizatii puternice, care sa implice cât mai multi stakeholderi* din sfera relativ noua a ecoturismului.

Cea mai importanta organizatie este Societatea Internationala de Ecoturism (TIES). Aceasta a luat fiinta în 1990, urmarind, înca din prima zi, " sa asiste cât mai multe asociatii profesionale care se straduiesc sa faca din ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare si dezvoltare durabila" (Megan Wepler Wood - presedinte si fondator). TIES numara în prezent circa 1600 de membri din 110 tari (fie persoane fizice, fie asociatii, organizatii etc.) având înscrise urmatoarele obiective pe termen lung: desfasurarea unor programe educationale si traininguri, furnizarea de informatii tuturor celor interesati, elaborarea unor coduri în domeniu, crearea unei retele internationale institutionale si profesionale, cercetarea si dezvoltarea unor modele economice.

De exemplu crearea unor parcuri nationale pe teritoriul a doua state

Halpenny, E., Ecotourism - Related Organisations în Weaver, D. (ed.), The Encyclopedia of Ecotourism CABI, Wallingford, 2000

Toti cei implicati si influentati de o anumita decizie: investitori, actionari, tour-operatori, manageri de parcuri
nationale, comunitati locale etc.

Obiectivele TIES sunt ambitioase, dar concretizarea lor nu este imposibila, tinând cont de faptul ca sunt reunite o serie de personalitati în domeniu si ca posibilitatile de extindere sunt practic nelimitate.

O serie de state si-au creat propriile societati de ecoturism. Dintre acestea amintim pe cea din Australia si din Japonia care desfasoara activitati sustinute vizeazând aspecte multiple ale ecoturismului.

Ecoturism Australia (EA) a fost fondata în 1991, ca o asociatie non-profit, incluzând societati care administreaza spatii de cazare, tour operatori, agentii de turism, manageri ai ariilor protejate, studenti si profesori, consultanti, asociatii regionale si locale, toate având punct comun preocuparea pentru dezvoltarea si promovarea industriei ecoturismului. Este remarcabil faptul ca, în viziunea statului Australian, ecoturismul însusi poate fi vazut ca o ramura economica distincta. Obiectivul general al EA este "de a fi lideri în asistarea activitatilor de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic si responsabile din punct de vedere social si cultural".

Pe lânga aspectele care tin de desfasurarea generala a turismului de tipul eco în sfera durabilitatii (obiectiv prioritar pentru orice organizatie de acest tip), Ecoturism Australia si-a concentrat activitatea si pe elaborarea unor programe de acreditare. Este vorba despre NEAP -Programul de Acreditare pentru Ecoturism si Turism în Natura si Programul de Atestare Ecoguide.

NEAP este, de departe, centrul preocuparilor asociatiei. Aplicat initial doar în Australia, programul vizeaza identificarea si etichetarea adevaratului turism de tipul eco si în natura. Actualmente el este exportat în întreaga lume sub denumirea de Standardul International pentru Ecoturism.

Scopul acestui program este de a certifica produse care se bazeaza pe principiile ecoturismului, fiind o garantie pentru o prestatie corespunzatoare si din punctul de vedere al durabilitatii. NEAP acrediteaza produse si nu companii, circumscrise unuia din urmatoarele trei domenii: cazare, circuite, obiective turistice.

Programul Ecoguide are un domeniu de activitate mai restrâns, el atestând anumite capacitati ale ghizilor care deservesc programe din sfera ecoturismului sau turismului în natura. Este o completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice.

O alta organizatie care se remarca la nivel de stat este Societatea de Ecoturism din Japonia (JES), înfiintata în 1998. Ideile exprimate de membri sai sunt o combinatie între practic si durabil, ecoturismul fiind vazut ca o activitate care necesita o viziune mai larga a practicantilor si o întelegere mai profunda.

Pornind de la alegerea logo-ului ca fiind caracterul chinezesc Kanji pentru "padure"*, JES dezvolta o adevarata filozofie despre importanta acestui sector vegetal la nivelul planetei, în opinia societatii, ecoturismul nu poate exista doua prin simpla întâlnire dintre cererea si oferta turistica. Este nevoie de cel putin cinci elemente pentru realizarea unui produs ecoturistic, elemente care trebuie sa coexiste în baza unui respect reciproc: comunitatea locala, guvernul, cercetatorii, turistii si industria turistica. Succesul sau esecul ecoturismului depinde de oamenii implicati, pentru ca numai ei pot decide modul în care valorifica atractiile locale, întelegând si importanta conservarii lor pentru generatiile viitoare.

Societatea de Ecoturism din Japonia admite ca au existat si o serie de esecuri în rândul ofertantilor niponi, esecuri legate de implementarea ecoturismului. De aceea, asociatia se considera înca în faza de început, având nevoie de o cooperare la nivel mondial, în acest sens, ecoturismul apare ca un mijloc din ce în ce mai relevant de cunoastere a cât mai multor culturi si de însusire a experientelor diverselor organizatii. Aceste experiente sunt cunoscute atât de promotorii ecoturismului si, pe masura adaptarii lor la situatiile locale, si de catre publicul larg.

Incercarea de clasificare si justificare a localizarii organizatiilor ecoturistice la nivel mondial s-ar solda cu un esec pe de o parte deoarece ecoturismul este înca într-o faza incipienta ca organizare, iar pe de alta parte deoarece acestea sunt raspândite în întreaga lume, neuniform, chiar pe teritoriile unor state mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. Ca exemplu în acest sens amintim Societatea de Ecoturism din Kenya (ESOK) si Societatea de Ecoturism din Pakistan (ESP).

* de mentionat ca 70% din teritoriul Japoniei este acoperit de paduri

ESOK a fost fondata în scopul definirii cât mai concrete a politicilor si standardelor turistice încercând sa reuneasca operatorii din industria turistica, comunitatile gazda si pe cei care se ocupa de conservarea diferitelor obiective.

în sens propriu, telul ESOK este de a promova Kenya ca destinatie turistica prin punerea în valoare a turismului durabil, a ecoturismului, prin valorificarea constienta si controlata a atractiilor pe care se bazeaza turismul, precum si prin implicarea comunitatilor si a celor care au obligatia conservarii patrimoniului.

Asia este reprezentata cu succes la nivel de organizatii ce promoveaza ecoturismul si de catre societatea de profil din statul Pakistan. Membra a TIES, ESP are 400 de membri cu drepturi depline, 1200 de membri cu anumite drepturi si 6 membri principali. Ea se concentreaza pe activitati de promovare a ecoturismului în special în zonele montane mai sarace. Turismul este vazut ca o posibilitate reala de crestere a veniturilor si de relansare economica. De asemenea are în vedere distribuirea de materiale de specialitate pentru cei interesati si ofera consultanta la cerere. Ca organism abilitat ESP ofera pachete de servicii în Pakistan pentru familii, cercetatori, studenti sau elevi în scopul întelegerii de catre acestia a importantei culturii, patrimoniului si vietii oamenilor din zonele montane în special. Invitatia lansata întregii lumi de catre ESP se rezuma în propozitia "Veniti si alaturati-va noua pentru a ajuta natura care este viitorul nostru".

Faptul ca ecoturismul poate fi promovat si de catre organizatii care nu implica neaparat întregul teritoriu al unui stat este dovedit de societati cum ar fi Societatea de Ecoturism din Saskatchewan (ESS, din Canada) sau Asociatia de Ecoturism din Virginia (VETA, din S.U.A.). Remarcabil este interesul si constientizarea de catre grupuri restrânse de oameni a importantei fenomenului turistic sub forma sa eco si încercarea de a extinde aceste actiuni pe o arie cât mai mare.

ESS promoveaza si sustine atât dezvoltarea industriei ecoturistice din zona Saskatchewan cât si protejarea si perpetuarea ecosistemelor naturale si culturale. Organizatia aspira spre: respectarea reala a naturii si a valorilor reale; întâmpinarea dorintelor clientilor dar niciodata pe seama distrugerii mediului înconjurator; atingerea celor mai înalte standarde de etica, onestitate si integritate; sensibilizarea fata de diferitele culturi locale si respectul pentru acestea; generarea unor experiente personale care determina o constientizare a importantei mediului natural; alocarea unei parti din fondurile obtinute din activitatea ecoturistica pentru prezervarea resurselor; respectarea comunitatilor locale; colaborarea, crearea unui spirit de echipa si a respectului între partenerii implicati în activitati ecoturistice; libertatea de actiune a membrilor concordanta cu standardele si valorile societatii.

Dintre initiativele demne de luat în considerare ale ESS, amintim Programul de Acreditare Horizons care certifica obiective si afaceri centrate pe respectarea principiilor ecoturismului. Dintre avantajele programului pentru ofertantii de produse turistice remarcam: acordarea de asistenta în vederea îndeplinirii conditiilor pentru certificare; suport pentru diversificarea unei afaceri existente sau atractii spre domeniul ecoturismului; idei de promovare si dezvoltare a unei afaceri în sfera ecoturismului; oportunitatea promovarii unei adevarate afaceri ecoturistice; promovarea pe site-ul societatii.

Ca organism regional, Asociatia de Ecoturism din Virginia (VETA) are trei obiective fundamentale: protejarea resurselor naturale din regiune; dezvoltarea, si promovarea unei adevarate industrii ecoturistice în statul Virginia; promovarea unor experiente sigure, de calitate pentru ecoturisti.

Aparitia si dezvoltarea în ultimii ani a Internetului a permis aparitia unui nou model de colectare si distribuire a informatiilor din orice domeniu. Astfel, iubitori ai naturii din Europa s-au reunit si au creat un site cuprinzator numit Eco-Tour, sub girul Comisiei Europene. Site-ul este extrem de util pentru cei interesati de lumea ecoturismului: produse oferite, tipuri de obiective, materiale scrise. Acestea se regasesc în mai multe limbi si sunt accesibile pentru toata lumea. Eco-Tour se defineste ca un centru al informatiilor pentru toti utilizatorii de Internet care doresc sa-si planifice o vacanta respectând cerintele de conservare si protejare a mediului înconjurator. Site-ul

reuneste informatii despre ofertantii de locuri de cazare (hoteluri si alte forme), regiuni si statiuni turistice, produse turistice si numeroase modele întâlnite în diferite tari.

In cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este vazut ca un factor economic important în special în zonele rurale si de aceea, interactionând cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea comunitatilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat sa ofere micilor întreprinzatori din acest domeniu o posibilitate reala de promovare la nivel mondial si pe de alta parte sa arate consumatorilor interesati diferite variante pentru petrecerea unor vacante de tip eco.

Tot o consecinta a existentei Internetului este si aparitia de data mai recenta (mai 2000) a site-ului societatii grecesti Ecoclub. Acesta se vrea a functiona ca o casa de "clearing" pentru ecoturism. Scopul este promovarea ecoturismului în întreaga lume, prin punerea în legatura a celor doua parti: consumatorii si ofertantii de produse ecoturistice. De remarcat este faptul ca site-ul ofera posibilitatea lansarii unor întrebari si aflarii unor raspunsuri pertinente din parte specialistilor în domeniu. Moto-ul clubului este "în Natura Unitas" întelegând prin aceasta necesitatea unei unitati "în, cu si pentru natura".

Merita sa mai amintim reteaua europeana Ecotrans, care, desi nu are preocupari exclusive de ecoturism, reuneste organizatii neguvernamentale si consultanti din 12 state europene (Germania, Austria, Portugalia, Grecia, Marea Britanic, Belgia, Danemarca, Olanda, Franta, Italia, Spania, Elvetia). Acestia urmaresc sa promoveze o buna practica a turismului durabil. Numele de Ecotrans include doua principii de baza: pe de o parte legatura dintre ecologie si economie si pe de alta parte transferul liber de know-how în domeniu.

Alte organizatii sunt: Ecobrasil, Asociation Ecuatoriana de Ecoturismo, The Fiji Ecotourism Association, The Swedish Ecotourism Society, Asociatia de Ecoturism din Estonia, Ecological Tourism în Europe.

Preocupari în aria ecoturismului sunt înregistrate si la nivelul Organizatiei Mondiale a Turismului (WTO), cea mai puternica organizatie din turism. Aceasta numara peste 130 de membri si a participat la 511 misiuni si 126 proiecte pe tot globul. De cea mai mare sustinere au beneficiat continentele Africa si Asia³⁹. Daca se va urmari aceeasi structura continentala a interesului OMT si în sfera ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv deoarece continentele mentionate au un imens potential în acest domeniu. Pe de alta parte ar constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai în special în zonele extrem de sarace.

Implicatii în activitatea ecoturistica la nivel mondial se mai înregistreaza din partea Natiunilor Unite prin Programului Natiunilor Unite pentru Mediul înconjurator (UNEP).

Pe lânga aceste organisme exista în cadrul politicilor guvernamentale ale statelor anumite strategii care vizeaza domeniul ecoturismului. Multe dintre directii au avut o strânsa legatura cu Anul International al Ecoturismului.

Preocupari pentru ecoturism se înregistreaza si la nivelul învatamântului. Astfel, în cadrul Universitatii Griffith din Australia functioneaza Centrul International de Cercetari în Ecoturism. în România merita amintita si initiativa unui profesor din Suceava care a pus bazele Grupului Ecologist Ecotouring.

4.2.2 Anul 2002 - Anul International al Ecoturismului

Declararea de catre Natiunile Unite a anului 2002 drept Anul International al Ecoturismului certifica pe de o parte amploarea fenomenului ecoturistic capatata în ultimii ani, iar pe de alta parte accentueaza preocuparile înregistrate la nivel mondial pentru întelegerea si adoptarea de catre toate statele a unei pozitii pro ecoturism.

si daca în urma cu câteva decenii turismul a fost vazut ca o activitate propulsatoare si generatoare de venituri pentru numeroase state (amintim micile tari insulare care practic traiesc din turism), în mileniul trei oamenii trebuie sa-si îndrepte privirile spre ecoturism, vazut ca sursa sigura de control asupra multor aspecte ale vietii. Ne referim în primul rând la mediul înconjurator, apoi la ansamblul atractiilor turistice, la comunitatile locale, la veniturile pe care le genereaza, la efectul multiplicator. Abordarea si aplicarea corecta a ecoturismului nu înseamna altceva decât o planificare riguroasa si rationala în vederea obtinerii unor beneficii si asigurarii existentei fluxurilor turistice timp de mai multe generatii.

Bran Florina, Simon Tamara, Puiu Nistoreanu, Ecoturism, Ed. Economica, Bucuresti 2000, pag.43

Cea mai importanta actiune legata de Anul International al Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfasurat în orasul canadian Quebec în perioada 19-22 mai 2002 cu sprijinul Oficiului de Turism local si al Comisiei Canadiene de Turism, sub egida Organizatiei Mondiale a Turismului (WTO) si a Programului Natiunilor Unire pentru Mediul înconjurator (UNEP). în intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000 de participanti din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental. Summitul a reprezentat încununarea cu succes a celor 18 întâlniri preparatorii desfasurate în anii 2001 si 2002, care au implicat peste 3000 de participanti reprezentând guvernele nationale sau locale, incluzând administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din domeniul ecoturismului si parteneri ai acestora, precum si organizatii neguvernamentale, institutii de învatamânt, consultanti, organizatii interguvernamentale si reprezentanti ai comunitatilor locale⁴⁰.

Obiectivele principale ale summitului au fost⁴¹:

sublinierea rolului ecoturismului în cadrul dezvoltarii durabile;

schimbul de informatii referitoare la modalitati de planificare durabila, dezvoltare, management
si marketing ecoturistic;

întelegerea cât mai profunda a impactului social, economic si asupra mediului al ecoturismului;

stabilirea unor mecanisme si scheme pentru a monitoriza si controla impactul ecoturismului;

prezentarea experientelor membrilor comunitatilor locale legate de proiecte si afaceri de
ecoturism;

convingerea guvernelor, a sectorului privat si a organizatiilor neguvernamentale pentru
utilizarea ecoturismului ca metoda în procesul dezvoltarii durabile si în conservarea resurselor
naturale si culturale;

gasirea de modalitati de încurajare a unui comportament cât mai responsabil al tuturor celor
care actioneaza în domeniul ecoturismului, incluzând organismele publice oficiale, sectorul
privat si angajatii acestora precum si turistii însisi;

definirea noilor domenii de colaborare internationala în scopul contribuirii la dezvoltarea
durabila si la raspândirea managementului ecoturistic în toata lumea;

Aceste obiective au fost atinse prin intermediul prezentarilor sustinute, care au fost început cu rapoartele de la Conferintele Regionale desfasurate înaitea summitului si au continuat, structurat pe patru mari teme: tema A: Planificarea ecoturistica si dezvoltarea productiei: provocarea durabilitatii; tema B: Monitorizarea si standardizarea în ecoturism: evaluarea progresului prin intermediul durabilitatii; tema C: Marketingul si promovarea ecoturismului: atingerea unui consum durabil; tema D: Costuri si beneficii în ecoturism: o distributie durabila între toti stakeholderii.

Informatiile furnizate au încercat sa atinga cât mai multe probleme care sunt circumscrise sferei ecoturismului. Laitmotivul acestor prezentari a fost de departe interferenta dintre ecoturism si dezvoltarea durabila. Altfel spus, ecoturismul nu poate fi privit si explicat altfel decât prin prisma dezvoltarii durabile. Mai mult decât atât, trebuie expandata însasi ideea de turism la durabilitate. Altfel se risca o epuizare a resurselor, o degradare a mediului si a comunitatilor locale concomitent cu valorile culturale aferente acestora.

Declaratia de la Quebec reprezinta documentul final care tine seama de informatiile furnizate în timpul procesului preparatoriu dar si de discutiile din cadrul summitului. Ea este rezultanta a dialogului sustinut între toti factorii implicati si nu se constituie într-un documnet de negociere. Scopul principal este de a fixa o agenda preliminara si o serie de recomandari pentru dezvoltarea activitatilor ecoturistice în contextul dezvoltarii durabile. Participantii au cerut în mod expres Natiunilor Unite ca aceasta declaratie precum si alte rezultate obtinute în urma summitului sa fie diseminate cu prilejul Summitului Mondial privind Dezvlotarea Durabila de la Johannesburg (26 August- 4 Septembrie 2002).

Declaratia de la Quebec

Conform brosurii de prezentare a summitului

Principalele concluzii legate de documentul de la Quebec sunt:

ecoturismul îmbraca principiile turismului durabil, dar se distinge de acesta prin aspecte legate
de comunitatea locala, interpretarea pentru vizitatori a unei anumite destinatii, numarul de vizitatori;

turismul are un impact complex asupra mediului înconjurator, generând atât costuri dar si
beneficii;

interesul turistilor pentru calatoriile în areale naturale (terestre sau acvatice) a crescut în ultimul
timp;

ecoturismul contribuie la cresterea veniturilor din turism, dar si a efectelor sociale pozitive;

la nivel mondial, exista un numar mare de areale naturale carora le corespunde o diversitate
culturala specifica, rezultata în special prin perpetuarea în timp a traditiilor si obiceiurilor;

fondurile alocate în lume pentru conservarea si managementul biodiversitatii sunt insuficiente;

multe din zonele propice ecoturismului sunt locuite de oameni saraci, care nu au o stare de
sanatate corespunzatoare si o educatie adecvata; adesea ei nu beneficiaza de mijloacele de comunicare
si infrastructura necesara;

în conditiile unui management corect aplicat, formele diferite de turism, si în special
ecoturismul, pot constitui o reala oportunitate economica pentru populatia locala si cultura lor, dar si
pentru o prezervare a resurselor naturale în folosul generatiilor viitoare;

practicarea unui turism necontrolat în zonele naturale si rurale deterioreaza mediul, ameninta
flora si fauna, polueaza zonele marine si de coasta, afecteaza calitatea apei; de asemenea,
desconsidera comunitatile locale si erodeaza traditiile culturale;

dezvoltarea ecoturismului trebuie sa tina cont de teren si de proprietarii acestuia; comunitatile
locale au dreptul sa protejeze arealele dorite în masura în care ele sunt considerate locuri traditionale
sau chiar sacre;

planificarea joaca un rol major în dezvoltarea activitatii si trebuie armonizata cu interesele
comunitatii locale (implicarea constienta a membrilor acesteia);

întreprinderile mici si mijlocii sunt parteneri cheie în sfera ecoturismului; adesea ei opereaza
într-un climat care nu ofera suport financiar si de marketing pentru ecoturism;

pentru supravietuirea firmelor de mici dimensiuni este necesara realizarea unor cercetari de
piata, utilizarea unor instrumente de creditare adecvate turismului, adoptarea unor solutii tehnice
speciale;

discriminarea de orice tip dintre oameni trebuie eliminata, iar consumatorii si ofertantii de
produse ecoturistice trebuie priviti cu respect;

turistii au o anumita responsabilitate fata de destinatia vizitata si fata de mediul înconjurator
prin însasi alegerea facuta, comportament si activitati desfasurate în spatiul respectiv si de aceea este
important sa fie informati asupra calitatii si sensibilitatii destinatiilor.

în final sunt formulate o serie de recomandari catre urmatoarele categorii: a) guverne si autoritati locale si nationale; b) sectorul privat; c) organizatii neguvernamentale, asociatii comunitare, institutii academice si de cercetare; d) organizatii interguvernamentale si institutii financiare, agentii de dezvoltare; e) comunitati locale.

Conturarea unei politici ecoturistice pentru Amazonul brazilian -

Studiu de caz

Brazilia, denumita frecvent gigantul adormit" este cea mai mare tara din America Latina, av nd peste 8 milioane de kmp. Jumatate din suprafata sa este acoperita de paduri umede ( n special cele din zona Amazonului si Atlanticului). Dispune de peste 8000 de km de coasta tropicala cu mii si mii de insule si plaje neexploatate.

n ciuda acestor atractii naturale extraordinare la mijlocul anilor 90 Brazilia nregistra sub 2 milioane de vizitatori straini anual realiz nd un venit de 1,8 miliarde dolari. Balanta turistica a devenit tot mai deficitara pe masura ce locuitorii statului au nceput sa faca deplasari n strainatate si sa cheltuie peste 5 miliarde de dolari anual. Atunci, la nivel national s-a pus problema relansarii interesului pentru industria turistica (at t prin atragerea de valuta de la turistii straini c t si prin crearea de noi locuri de munca

Boomul generat la nivel mondial de ecoturism a deschis drumuri si n Brazilia. Conceptul nu a fost nsa mbratisat corespunzator iar guvernul a format o divizie speciala care sa se asigure ca initiativa ecoturistica nu submineaza credibilitatea natiunii.

Liniile directoare pentru o politica nationala n domeniul ecoturismului au fost fundamentate prin efortul comun al Ministerului Mediului si Ministerului Industriei, Comertului si Turismului. Procesul a implicat o participare masiva din partea ONG-urilor, tour operatorilor, managerilor de parcuri nationale, departamentului de Protejare a Padurilor si Vietii Salbatice. De asemenea s-a avut n vedere o analiza atenta a experientei altor state. Aceste directii au constituit un punct de plecare pentru dezvoltarea politicilor regionale pe tot cuprinsul tarii, politici adaptate fiecarui ecosistem, n acest punct Oficiul National de Turism (EMBRATUR) a luat o decizie nteleapta: a plasat responsabilitatea gestionarii Politicii Ecoturistice, Ministerului Mediului.

Presiunea internationala pentru o dezvoltare durabila n zona Amazonului a facut din ecoturism o modalitate de realizare a acestui obiectiv. Stabilirea unui prim set de politici regionale ecoturistice a devenit impetuos necesara.. Peste 15 organizatii guvernamentale si neguvernamentale, la nivel local, regional si national au fost impicate n implementarea politicii ecoturistice n regiunea Amazonului. Cheia succesului a constituit-o daruirea tuturor celor implicati n aceasta activitate.

C teva programe au fost implementate ca rezultat al acestui efort: Puncte Strategice de Planificare n fiecare din cele noua state scaldate de Amazon ( n vederea delimitarii arealelor ecoturistice); Planificare si training n arealele indigene n rezervatiile indiene), cu publicarea unui ghid de practicare a ecoturismului n acea zona, ghid scris si redactat strict de populatia locala; Program de evaluare a resurselor, n scopul adoptarii ecoturismului ca o alternativa la cresterea veniturilor pescarilor, culegatorilor de alune si de cauciuc natural.

Jumatate din fondurile au fost alocate pentru dezvoltarea infrastructurii generale, pregatirea fortei de munca, monitorizarea programului si controlul calitatii. Cealalta jumatate a fost directionala spre finantarea ntreprinderilor private si mbunatatirea facilitatilor existente pentru a se potrivi noii politicii de ecoturism. Finantarea micilor afaceri comunitare se nscrie tot n aceasta categorie de fonduri.

Sursa: www.ecotourism.org/textfiles/brazil.txt

De retinut la f i nai:

Ecoturismul s-a dezvoltat rapid în ultimele decenii. Desi are potentialul de a influenta pozitiv

mediul natural si social în care se desfasoara, el poate fi la fel de daunator ca si turismul de

masa, daca nu este organizat corespunzator.

Desi anumite detalii variaza, majoritatea definitiilor ecoturismului reflecta o forma distincta de

turism, care întruneste patru criterii de baza: se desfasoara în spatii naturale si culturale ,

implica masuri de conservare, încurajeaza implicarea comunitatii locale si sustine bunastarea

localnicilor.

Ecoturismul poate fi privit si ca o oportunitate de afaceri. O afacere ecoturistica poate avea

succes pe termen lung daca este o afacere responsabila, care respecta legile pietei si ale

dezvoltarii durabile deopotriva.

Ecoturismul este o versiune durabila a turismului în arii naturale, incluzând în acelasi timp si

elemente ale turismului rural si cultural. Pe lânga principiile turismului durabil la care subscrie,

ecoturismul are si principii specifice: contribuie activ la conservarea patrimoniului natural si

cultural; include comunitatile locale în activitatile de planificare, dezvoltare si operare si

contribuie la bunastarea lor; implica explicatii complete si interesante pentru vizitatori, privind

resursele naturale si culturale; este destinat în special vizitatorilor individuali precum si

grupurilor organizate de mici dimensiuni.

Ecoturismul este o nisa de piata în cadrul turismului în arii naturale, care a înregistrat o crestere

impresionanta în ultimele decenii. El tinde sa devina un segment de piata independent, sub

influenta unor factori precum: fenomenul de îmbatrânire a populatiei, preferinta calatorilor de a

alege vacante cu tenta educativa, care sa le îmbogateasca existenta, dorinta lor de evadare în

mijlocul naturii, de a fi activi si de a petrece un timp de calitate cu prietenii sau familia etc..

Organizatiile locale, regionale, nationale si internationale, indiferent deforma de organizare, au

un rol determinant în promovarea si raspândirea ecoturismului în întreaga lume.

Desi este un domeniu relativ nou, ecoturismul are deja câteva organizatii importante prin

contributia adusa la nivel mondial, cum ar fi: Societatea Internationala deEcoturism (TIES),

Ecoturism Australia (EA), Societatea de Ecoturism din Japonia (JES).

Anul 2002, în calitate de An International al Ecoturismului, a generat o serie de activitati la nivel

mondial, dintre care cele mai importante au fost conferitele regionale si Summitul Mondial al

Ecoturismului. în cadrul acestuia s-a relevat faptul ca ecoturismul constituie o modalitate clara

pentru implementarea reala a dezvoltarii durabile. Lucrarile s-au finalizat cu Delaratia de la

Quebec, document ce sintetizeaza rolul si impactul ecoturismului asupra mediului înconjurator,

comunitatilor locale, activitatii economico-sociale în genral si formuleaza o serie de recomandari

pentru partile implicate.

Intrebari de autoevaluare

Definiti ecoturismul, folosind cele patru criterii de baza.

Care sunt principiile ecoturismului ?

Explicati legatura dintre ecoturism, turism în arii naturale si turism durabil

Prezentati ciclul de viata al produsului ecoturistic comparativ cu celelalte produse
specializate ale turismului în natura.

Care sunt trasaturile principale ale turistului în arii naturale?

Care sunt principalii factori ce determina evolutia ascendenta a pietei ecoturistice ?

Care sunt directiile spre care îsi poate îndrepta activitatea o organizatie de ecoturism?

Care sunt principalele organizatii care actioneaza în sfera ecoturismului?

Care sunt obiectivele principale ale Summitului Mondial de Ecoturism din 2002?

Ce presupune Declaratia de la Quebec si catre cine sunt formulate recomandarile?

Anexa

Calendarul evenimentelor ecologice

BIBLIOGRAFIE: