ECOTURISMUL SI ARIILE NATURALE PROTEJATE

Ecoturismul si ARIILE NATURALE PROTEJATE

clarificari terminologice

Mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor si proceselor fîzico-geografîce, biologice si biocenotice naturale, terestre si acvatice, având calitatea intrinseca de pastrator al vietii si generator de resurse necesare acesteia;

Patrimoniu natural - ansamblul componentelor si structurilor fîzico-geografîce, floristice, faunistice si biocenotice ale mediului natural a caror importanta si valoare ecologica, economica, stiintifica, biogena, sanogena, peisagistica, recreativa si cultural-istorica au osemnificatie relevanta sub aspectul conservarii diversitatii biologice floristice si faunistice, alintegritatii functionale a ecosistemelor, conservarii patrimoniului genetic, vegetal si animal, precum si pentru satisfacerea cerintelor de viata, bunastare, cultura si civilizatie ale generatiilor prezente si viitoare;

Bun al patrimoniului natural - componenta a patrimoniului natural care necesita un regim special de ocrotire, conservare si utilizare durabila în beneficiul generatiilor prezente si viitoare; arie naturala protejata - zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si având un regim special de ocrotire si conservare, în care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;

Sit de conservare - sinonim cu arie naturala protejata; arie speciala de conservare - sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes
comunitar si/sau a populatiilor speciilor de interes comunitar, altele decât pasarile salbatice, în conformitate cu reglementarile comunitare;

Arie de protectie speciala avifaunistica - sit protejat pentru conservarea speciilor de pasari salbatice, în conformitate cu reglementarile comunitare; Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice.

Conservare în situ - ocrotirea si conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural de geneza, existenta si evolutie; i)    conservare ex situ - ocrotirea si conservarea bunurilor patrimoniului natural în afara mediului lor natural de geneza, existenta si evolutie; j) coridor ecologic - zona naturala sau amenajata care asigura cerintele de deplasare, reproducere si refugiu pentru speciile salbatice terestre si acvatice; k) zona de protectie - zona înconjuratoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinata sa previna impactul activitatilor antropice asupra acelui bun;

Reteaua nationala de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale

protejate;

Reteaua ecologica a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreuna cu coridoarele ecologice;

Reteaua ecologica EMERALD - reteaua europeana de arii de interes conservativ special, creata în baza conventiei privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979;

Reteaua ecologica NATURA 2000 - reteaua ecologica de arii naturale protejate constând în arii de protectie speciala si arii speciale de conservare, instituita prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei si florei salbatice;

Administrarea ariilor naturale protejate - ansamblul de masuri care se pun în aplicare pentru asigurarea regimului special de protectie si conservare instituit conform dispozitiilor legale;

Habitat natural - zona terestra, acvatica sau subterana, în stare naturala sau seminaturala, ce se diferentiaza prin caracteristici geografice, abiotice si biotice;

Habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care: (i) sunt în pericol de disparitie în arealul lor natural; (ii) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul ca au o suprafata restrânsa; sau (iii) reprezinta esantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre urmatoarele regiuni biogeografice: alpina, continentala, panonica, stepica si pontica;

Habitat natural prioritar - tip de habitat natural amenintat, pentru a carui conservare exista o responsabi 737i810h litate deosebita;

Stare de conservare favorabila a unui habitat - se considera atunci când: (i) arealul sau natural si suprafetele pe care le acopera în cadrul acestui areal sunt stabile sau în crestere; (ii) are structura si functiile specifice necesare pentru mentinerea sa pe termen lung; si (iii) speciile care îi sunt caracteristice se afla într-o stare de conservare favorabila;

Habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici si biotici în care traieste o specie în orice stadiu al ciclului biologic;

Stare de conservare favorabila a unei specii - starea în care: (i) specia se mentine si este susceptibila sa se mentina pe termen lung ca o componenta viabila a habitatului sau natural; (ii) aria sa de repartitie naturala nu se reduce si nu exista riscul sa se reduca în viitor; (iii) exista un habitat destul de întins pentru ca populatiile speciei sa se mentina pe termen lung; w) specie amenintata - specie periclitata, vulnerabila sau rara; x)   specie prioritara - specie periclitata si/sau endemica pentru a carei conservare sunt necesare masuri urgente;

Specie de interes comunitar - specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitata, vulnerabila, rara sau endemica.

Scurt istoric privind protectia ariilor      naturale

De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate într-o maniera generala si globala în cadrul fiecarei tari, regiuni, zone sau localitati în parte. Desi întreaga natura ar trebui conservata, exista si unele zone în care traiesc specii unice sau rare de flora si fauna, cu valoare deosebita, si care trebuie sa beneficieze de o atentie suplimentara. Aceste zone sunt denumite zone protejate însa, potrivit reglementarilor Consiliului Europei, nu pot dobândi acest titlu decât în masura în care, în interiorul lor, sunt realizate efectiv lucrari de protejare a naturii.

Problemele conservarii mediului sunt reglementate prin Conventia pentru protejarea patrimoniului natural si cultural, încheiata în anul 1978 la Paris, iar organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmarind: (a)

constientizarea guvernelor asupra importantei ariilor protejate; (b) încurajarea guvernelor sa dezvolte sisteme de arii protejate ale caror obiective de management sa fie în conformitate cu conditiile nationale si locale; (c) reducerea confuziei generate de adoptarea a numerosi termeni diferiti pentru a descrie tipuri diferite de arii protejate; (d) asigurarea unor standarde internationale pentru a sprijini contabilizarea si compararea globala si regionala între tari; (e) asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea si diseminarea datelor privitoare la ariile protejate; (f) îmbunatatirea comunicarii si întelegerii între toti cei implicati inactiunile de conservare.

Înca în anul 1978, IUCN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Nationale si Ariilor Protejate) intitulat "Categorii, Obiective si Criterii pentru Ariile Protejate", ce propunea urmatoarele 10 categorii (tabelul 6).

Clasificarea initiala a ariilor protejate

Tabelul 6

Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scara larga si preluat de multe legislatii nationale, în timp, s-a demonstrat necesitatea ca sistemul sa fie revizuit si actualizat, anumite criterii fiind inflexibile la conditiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în 1984, CNPPA, prin Comitetul sau Coordonator, a publicat un Raport ale carui concluzii se refereau la mentinerea primelor cinci categorii ale sistemului vechi pentru a forma baza sistemului actualizat si la eliminarea celorlate categorii. Raportul a fost supus unei revizuiri mai ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Nationale si Ariilor Protejate desfasurat în Caracas, Venezuela, în februarie 1992, ocazie cu care s-au trasat si unele linii directoare care: (a) adera la principiile elaborate în 1978 si reafirmate în raportul Grupului de Lucru din 1990; (b) actualizeaza liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experienta câstigata de-a lungul anilor în aplicarea sistemului de clasificare; (c) retin primele cinci categorii, simplificând terminologia si prezentarea; (d) adauga o noua categorie; (e) recunosc ca sistemul trebuie sa fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexitatii lumii reale; (f) ilustreaza fiecare dintre cele sase categorii cu un numar de studii de caz pentru a arata cum sunt aplicate categoriile; (g) pun la dispozitie un instrument de management si nu o prescriptie restrictiva.

ncepând din 1992, a fost adoptat un nou sistem de clasificare a ariilor protejate având la baza o serie de obiective de management care dau continutul acestei clasificari si care se refera la: cercetare stiintifica, protectia salbaticiei, protectia diversitatii speciilor si a diversitatii genetice, mentinerea serviciilor, protectia unor trasaturi naturale si culturale specifice, turism si recreere, educatie, utilizare durabila a resurselor ecosistemelor naturale, mentinerea caracteristicilor culturale si traditionale. Relatia dintre obiectivele de management si tipologia ariilor protejate este prezentata în tabelul 7.

Ariile protejate si obiectivele de management

Tabelul nr. 7

Sursa: www.pronatura.ro

clasificari si concepte fundamentale

Ariile protejate, dupa cum s-a mai aratat, constituie preocuparea multor organizatii si cercetatori, cum este si IUCN, care au defnit aceasta notiune.

Principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificarii IUCN, sunt: (a) rezervatiile naturale stricte, (b) ariile naturale salbatice, (c) parcurile nationale, (d) monumentele naturale, (e) ariile de gestionare a habitatelor/speciilor, (f) peisajele terestre / marine protejate, (g) ariie protejate cu resurse gestionate

7.3.1. Rezervatie naturala stricta

Rezervatie Naturala Stricta (arie protejata gestionata în principal pentru cercetare stiintifica) este acea zona terestra si/sau acvatica ce prezinta ecosisteme, trasaturi geologice sau fiziologice si/sau specii deosebite sau reprezentative, disponibila primar pentru cercetare stiintifica    si/sau monitorizare.

a) Obiective de management:

pastrarea habitatelor, ecosistemelor si speciilor într-o stare cât mai nealterata posibil;

mentinerea resurselor genetice în stare dinamica si evolutiva;

mentinerea proceselor ecologice;

ocrotirea trasaturilor structurale de peisaj sau expunerea rocilor;

pastrarea exemplarelor de mediu natural pentru studiile stiintfice, monitoringul mediului si

educatie;

minimizarea deteriorarilor prin planificarea atenta a cercetarii si a altor activitati permise;

limitarea accesului publicului.

b) Criterii de selectare:

zona trebuie sa fie suficient de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor si pentru a

îndeplini obiectivele de management;

zona trebuie sa fie exclusa de la interventiile umane directe;

conservarea biodiversitatii zonei trebuie sa fie posibila prin protectie si sa nu necesite un

management substantial activ sau manipularea habitatului (ca la Categoria 4).

c) Responsabilitati organizatorice:

proprietatea si controlul trebuie sa fie realizate la nivel national sau la alt nivel guvernamental, printr-o agentie calificata profesional sau prin fundatii private, universitati sau institutii care prezinta functii de cercetare sau conservare sau de catre proprietari care lucreaza în cooperare cu oricare dintre organizatiile guvernamentale sau institutiile private mentionate anterior;

activitatile de paza si control adecvate protectiei pe termen lung trebuie sa fie asigurate înainte de desemnarea ariei. Acordurile internationale asupra ariei în cauza, care reprezinta subiectul unei dispute asupra suveranitatii nationale pot reprezenta exceptii.

7.3.2. Arie Naturala Salbatica

Arie Naturala Salbatica (arie protejata gestionata în principal pentru protectia salbaticiei) reprezinta o suprafata mare terestra si/sau acvatica nemodificata sau slab afectata, care retine caracterul si influenta naturala, fara o habitare permananta sau semnificativa, si care este protejata si gestionata pentru pastrarea conditiilor naturale.

a) Obiective de management

asigurarea ca generatiile viitoare vor avea posibilitatea sa înteleaga si sa se bucure de zone

care nu au fost afectate de catre actiunile umane de-a lungul unei mari perioade de timp;

mentinerea pe termen lung a atributelor si calitatilor naturale esentiale;

asigurarea accesului publicului într-o modalitate care sa satisfaca cel mai bine atât starea

fizica si spirituala a vizitatorilor, cât si mentinerea calitatilor de salbaticie ale ariei pentru

generatiile prezente si viitoare;

permiterea comunitatilor umane indigene sa traiasca în densitati mici si în echilibru cu

resursele disponibile pentru mentinerea modului lor de viata.

b) Criterii de selectare

zona trebuie sa prezinte calitati naturale deosebite, sa fie supusa primar legitatilor naturale,

fara interventii umane si sa fie în stare sa continue sa prezinte aceste atribute daca este

gestionata corespunzator;

zona trebuie sa contina valori semnificative ecologice, geologice, fizico-geografice sau alte

trasaturi de valoare stiintifica, educationala, estetica sau istorica;

zona trebuie sa ofere posibilitati deosebite pentru solitudine, vizitatorii sa se bucure odata

ajunsi aici prin mijloace simple, nezgomotoase, nepoluante si neintrusive (ex. nemotorizate);

zona trebuie sa aiba o marime suficienta pentru a face practic posibila protectia si utilizarea.

c)      Responsabilitati organizatorice - sunt aceleasi ca si în cazul Rezervatiei Naturale Stricte.

7.3.3. PArc National

II. Parc National (arie protejata gestionata în principal pentru protectia ecosistemelor si recreere) reprezinta o arie naturala terestra si/sau acvatica, desemnata pentru (a) protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generatiile prezente si viitoare, (b) excluderea exploatarii sau locuirii care contravine scopului desemnarii si (c) punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure posibilitati spirituale, stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate trebuind sa fie compatibile cu principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.

a) Obiective de management

protectia ariilor naturale de semnificatie nationala si internationala pentru scopuri spirituale,

stiintifice, educationale, recreative si turistice;

perpetuarea, într-o stare cât de naturala posibila, a unor esantioane reprezentative de regiuni

fizico-geografice, comunitati biotice, resurse genetice si specii;

asigurarea stabilitatii si diversitatii ecologice;

gestionarea utilizarii de catre vizitatori pentru scopuri inspirative, educationale, culturale si

recreative la un nivel care va mentine aria într-o stare naturala;

eliminarea si apoi prevenirea exploatarii sau locuirii care contravine scopurilor desemnarii;

mentinerea respectului pentru atributele ecologice, geomorfologice, sacre sau estetice care

garanteaza desemnarea;

luarea în considerare a necesitatilor populatiei indigene, inclusiv utilizarea resurselor necesare

supravietuirii, astfel încât sa nu exercite efecte adverse asupra celorlalte obiective de

management.

b) Criterii de selectare

aria trebuie sa contina esantioane reprezentative de regiuni naturale, trasaturi naturale sau estetice, unde speciile de plante si animale, habitatele si sirurile geomorfologice au o semnificatie speciala spirituala, stiintifica, educationala, recreationala si turistica; aria trebuie sa aiba o suprafata suficient de mare pentru a contine unul sau mai multe ecosisteme intacte nealterate semnificativ de catre exploatarea sau habitarea umana curenta.

c) Responsabilitati organizatorice

proprietatea si managementul trebuie sa apartina celei mai înalte autoritati competente a statului, în jursidictia caruia se afla;

parcurile nationale pot sa se afle în proprietatea si managementul altor nivele guvernamentale, consilii locale, fundatii sau alte organisme stabilite legal care au ca scop conservarea pe termen lung a ariei.

7.3.4. monument Natural

III. Monument Natural (arie protejata    gestionata în principal pentru conservarea trasaturilor
naturale specifice) reprezinta zona care contine una sau mai multe trasaturi naturale si culturale
specifice, care este de o valoare deosebita sau unica datorita raritatii proprii, calitatii reprezentative
sau estetice sau semnificatiei culturale.

a) Obiective de management

protectia sau pastrarea perpetua a trasaturilor remarcabile specifice datorita semnificatiei lor

naturale, calitatii de unicat sau de reprezentativitate sau semnificatiei culturale;

asigurarea, într-o masura conforma cu obiectivul anterior, a posibilitatilor de cercetare,

educatie, interpretare si apreciere publica;

eliminarea si apoi prevenirea exploatarii sau ocuparii împotriva scopului pentru care a fost

desemnata;

aducerea de beneficii oricarei populatii rezidente, conforme cu celelalte obiective de

management.

b) Criterii de selectare

aria trebuie sa contina una sau mai multe trasaturi de semnificatie deosebita (trasaturi naturale corespunzatoare incluzând cascade spectaculoase, pesteri, cratere, depuneri fosile, dune de nisip si trasaturi marine, împreuna cu fauna si flora unica sau reprezentativa; trasaturi culturale asociate incluzând asezaminte speologice, fortarete, siruri arheologice sau siruri naturale care au o semnificatie de patrimoniu pentru populatia indigena); aria trebuie sa aiba o suprafata suficient de mare pentru a proteja integritatea acestor caracteristici si a zonelor din imediata vecinatate.

c) Responsabilitati organizatorice

proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii non-profit, corporatii sau, în mod exceptional, unui organ privat, daca se dovedeste ca protectia pe termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurata înainte de desemnare.

7.3.5. Arie de Gestionare a Habitatelor / Speciilor

IV. (arie protejata gestionata în principal pentru
conservare prin interventii de management) reprezinta acea suprafata terestra si/sau acvatica ce face
obiectul unei interventii active în scopul managementului, pentru a asigura mentinerea habitatelor
si/sau îndeplinirea necesitatilor unor anumite specii.

a) Obiective de management:

pastrarea si mentinerea conditiilor de habitat necesare pentru protectia unor specii
semnificative, grupuri de specii, comunitati biotice sau trasaturi fizice ale mediului acolo unde
acestea necesita o manipulare specifica din partea omului pentru un management optim;

facilitarea cercetarii stiintifice si monitorizarii ca activitati primare asociate cu managementul
durabil al resurselor naturale;

dezvoltarea unor arii limitate pentru educatia publicului si aprecierea caracteristicilor
habitatului în cauza si pentru managementul vietii salbatice;

eliminarea si apoi prevenirea exploatarii si ocuparii împotriva scopului pentru care a fost
desemnata;

aducerea de beneficii oricarei populatii rezidente conforme cu celelalte obiective de
management.

b) Criterii de selectare:

aria trebuie sa joace un rol important în protectia naturii si supravietuirea speciilor, (încorporând arii de reproducere, zone umede, recife de corali, estuare, pajisti, paduri sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice);

aria trebuie sa fie aceea în care protectia habitatului este esentiala pentru flora importanta la nivel national si local sau pentru fauna rezidenta sau migratoare;

conservarea acestor habitate si specii trebuie sa depinda de interventia activa din partea autoritatii de management, daca este necesara manipularea habitatului;

marimea ariei trebuie sa depinda de cerintele de habitat ale speciei care trebuie sa fie protejata si poate varia de la relativ mica la arii foarte vaste.

c) Responsabilitati organizatorice:

proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri
corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii non-
profit, corporatii sau în mod exceptional unui organ privat.

Peisaj Terestru / Marin ProtejAT

V. Peisaj Terestru / Marin Protejat (arie protejata gestionata în principal pentru conservarea peisajelor terestre si marine si recreere) reprezinta o arie terestra, cu zona costiera si marina, dupa caz, unde interactiunea oamenilor cu natura de-a lungul timpului a generat o suprafata cu trasaturi distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice si/sau culturale si adesea cu o diversitate biologica mare. Ocrotirea integritatii unei asemenea interactiuni traditionale este vitala pentru protectia, mentinerea si evolutia ariei.

a) Obiective de management:

mentinerea interactiunii armonioase între natura si cultura prin protectia peisajelor terestre si/sau marine si continuarea utilizarii traditionale a pamântului, prin crearea de practici si manifestari culturale si sociale;

sustinerea modurilor de viata si a activitatilor economice care se afla în armonie cu natura si pastrarea calitatilor sociale si culturale ale comunitatilor în cauza;

mentinerea diversitatii peisajului si a habitatului, a speciilor si ecosistemelor asociate;

eliminarea, acolo unde este cazul, si apoi prevenirea utilizarii pamântului si a activitatilor care sunt necorespunzatoare ca scara si/sau caracter;

asigurarea oportunitatilor pentru publicul vizitator printr-o proiectare a recreerii si turismului corespunzatoare ca tip si scara calitatilor esentiale ale ariei;

încurajarea activitatilor stiintifice si educationale care vor contribui la bunastarea pe lunga durata a populatiei rezidente si la dezvoltarea sprijinului publicului pentru protectia unor asemenea arii;

obtinerea de beneficii si contributia la bunastarea comunitatii locale prin asigurarea produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de padure, pescuitul) si serviciilor (cum ar fi venitul derivat din formele de turism durabil).

a) Criterii de selectare:

aria trebuie sa prezinte un peisaj terestru si/sau marin costier si insular de o calitate
impresionanta cu diverse habitate asociate, flora si fauna, împreuna cu manifestari ale unor
calitati unice sau traditionale de utilizare a pamâ ntului si organizari sociale, evidentiate în
asezarile umane si traditii locale, moduri de viata si credinte;

aria trebuie sa prezinte oportunitati de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere si
turism în cadrul normal al modalitatilor de viata si activitatilor economice.

b) Responsabilitati organizatorice:

aria poate sa se afle în proprietatea unei autoritati publice, dar este mai probail sa contina un
mozaic de proprietati publice si private care sa opereze tehnici variate de management;

aceste tehnici de management trebuie sa fie supuse unui anumit grad de planificare sau control
si sustinute, dupa caz, prin fonduri publice si alte tipuri de stimulente, pentru a asigura
mentinerea pe termen lung a calitatii peisajului terestru si/sau marin si a traditiilor locale
relevante.

7.3.7. Arie Protejata cu Resurse GestionaTE

VI. Arie Protejata cu Resurse Gestionate (arie protejata gestionata în principal pentru utilizarea durabila a ecosistemelor naturale) reprezinta o suprafata care contine predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protectiei si mentinerii diversitatii biologice, asigurând în acelasi timp în mod durabil bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor comunitatilor.

a) Obiective de management:

protectia si mentinerea pe termen lung a diversitatii biologice si a altor valori naturale ale ariei;

promovarea practicilor de management pentru o productie durabila;

protectia bazei de resurse naturale împotriva înstrainarii acesteia prin utilizarea pamântului în detrimentul diversitatii biologice a ariei;

contributia la dezvoltarea regionala si nationala.

b) Criterii de selectare:

aria trebuie sa fie cel putin doua treimi în stare naturala, desi poate de asemenea sa contina suprafete limitate cu ecosisteme modificate;

aria trebuie sa aiba o suprafata destul de mare pentru a absorbi utilizarile durabile ale resurselor fara ca aceasta sa fie în detrimentul valorilor naturale pe termen lung.

c) Responsabilitati organizatorice:

responsabilitatea de management trebuie sa apartina organismelor publice cu scopuri clare de
conservare iar actiunile sa fie realizate în parteneriat cu populatia locala; managementul poate
sa fie asigurat pe baza traditiilor locale, dar cu suportul agentiilor guvernamentale sau non-
guvernamentale;

proprietatea poate fi nationala sau sa apartina unui alt nivel guvernamental, comunitatii, sau
unor persoane fizice sau unei combinatii a acestora.

In elaborarea categoriilor prezentate mai sus, s-au luat în considerare o serie de principii, dintre care cele mai importante au la baza urma toarele aspecte:

a) baza clasificarii este reprezentata de obiectivul primar de management - acesta reprezinta cel
mai important principiu, într-o prima faza, categoriile trebuie sa fie atribuite pe baza obiectivului
primar de management; ca urmare, în procesul de includere a unei arii protejate într-o anumita
categorie, legislatia nationala (sau metode eficiente similare, cum ar fi acorduri de principiu sau
obiectivele declarate ale unei organizatii non-guvernamentale) trebuie sa fie examinata pentru a
identifica obiectivul primar pentru care aria trebuie sa fie gospodarita.

b) atribuirea unei anumite categorii nu reprezinta un criteriu de eficienta a managementului, în
interpretarea sistemului din 1978, unii au avut tendinta sa confunde eficienta managementului cu
obiectivele de management. De exemplu, unele arii declarate legal cu obiective corespunzatoare
Categoriei "Parc National" au fost mai târziu incluse în Categoria "Peisaje Protejate" deoarece nu au
fost protejate eficient împotriva interventiei omului. Aceasta reprezinta o confuzie dintre doua
rationamente diferite: ceea ce se intentioneaza a fi o arie protejata si cum aceasta este administrata, în
prezent, se lucreaza la dezvoltarea unui sistem separat de monitorizare si înregistrare a eficientei
managementului care va fi înregistrat la nivel international.

c)   sistemul de clasificare este international; acesta a fost elaborat pentru a pune la dispozitie o baza
de comparatie internationala. Mai mult decât atât, se intentioneaza a fi utilizat în toate tarile. Ca
urmare, criteriile de selectare sunt în mod inevitabil generale si trebuie sa fie interpretate cu
flexibilitate la nivele nationale si regionale. De asemenea, din natura internationala a sistemului si din
necesitatea aplicarii consecvente a categoriilor, rezulta ca responsabilitatea finala pentru determinarea
categoriilor trebuie sa revina la nivel international - UICN, având drept consultant Centrul Mondial
pentru Monitorizarea Conservarii (WCMC).

d)  denumirile nationale pentru ariile protejate pot varia; în mod normal, categoriile UICN ar fi
prioritare, iar sistemele nationale ar trebui sa urmeze terminologia standard. Practic însa, sistemele
nationale utilizeaza o serie întreaga de denumiri. De exemplu, notiunea de "parcuri nationale" este
înteleasa în mod diferit, multe "parcuri nationale" declarate la nivel national nerespectând strict
criteriile stabilite de Categoria II în sistemul din 1978. în Marea Britanic, de exemplu, "parcurile
nationale" includ asezari umane si o utilizare extensiva a resurselor si ar putea fi atribuite
corespunzator Categoriei V. în America de Sud, un studiu UICN elaborat recent a descoperit ca 84%
din parcurile nationale prezinta populatii umane rezidente semnificative; unele dintre acestea ar putea
sa fie incluse mai bine în alta categorie.

întrucât o foarte mare confuzie a fost cauzata de catre aceasta în trecut, criteriile de selectare identifica toate categoriile pe baza obiectivelor primare de management, dar si pe baza denumirilor specifice. Desigur ca, la nivel national, vor continua sa fie utilizate numeroase denumiri. Datorita acestui fapt, este inevitabil ca aceeasi denumire sa desemneze aspecte total diferite în tari diferite, dupa cum denumiri diferite pot fi utilizate pentru descrierea aceleiasi categorii de arie protejata. Acesta reprezinta cel mai important motiv pentru care se accentueaza necesitatea unui sistem international de clasificare identificat pe baza obiectivelor de management, si nu a unui sistem care sa depinda de diverse denumiri.

e) este introdusa o noua categorie de management; Recomandarea adoptata la Congresul de la
Caracas a invitat UICN sa ia în considerare mai în detaliu punctele de vedere ale anumitor experti
potrivit carora o noua categorie este necesara pentru a acoperi predominant arii naturale care sunt
"gospodarite pentru protectia diversitatii biologice într-o asemenea modalitate încât sa asigure un flux
durabil de bunuri si servicii comunitatii." Considerarea acestei cereri a condus la includerea în aceste
linii directoare a unei categorii în care principalul scop de management este utilizarea durabila a
ecosistemelor naturale. Punctul cheie este acela ca aria trebuie sa fie gospodarita astfel încât sa fie
asigurata protectia si mentinerea diversitatii biologice pe termen lung. în particular, trebuie sa fie
îndeplinite patru cerinte:

aria sa se încadreze în definitia unei arii protejate;

cel putin doua treimi din arie sa fie si sa continue sa fie în stare naturala;

plantatiile mari sa nu fie incluse;

trebuie sa fie stabilita o autoritate de management;

f)    toate categoriile sunt importante în mod egal; Numarul atribuit unei categorii nu reflecta
importanta sa: toate categoriile sunt necesare pentru conservare si dezvoltare durabila. Ca urmare,
UICN încurajeaza tarile sa-si dezvolte un sistem de arii protejate care sa îndeplineasca obiectivele
patrimoniului lor natural si cultural si apoi sa aplice una sau toate categoriile corespunzatoare.
Deoarece fiecare categorie acopera o anumita "nisa " în termeni de management, toate tarile trebuie
sa considere întreaga varietate de categorii de arii protejate, conform necesitatilor.

g)  toate categoriile implica o gradare a interventiei umane. De-a lungul timpului, cercetarile au
aratat ca modificarile umane din trecut asupra ecosistemelor au fost de fapt mai mari decât s-a crezut
initial si ca în nici o parte a globului nu pot fi eliminate efectele poluarii la distanta si a modificarilor
climatice induse de om. în acest sens, nici o zona de pe planeta nu poate fi considerata cu adevarat
"naturala". Ca urmare, termenul este utilizat potrivit definitiei din Raportul intitulat "Caring for the
Earth - A Strategy for Sustainable Living", publicat de UICN Tn 1991, reprezentând o actualizare a

"Strategiei Mondiale de Conservare",UICN, 1980. Astfel, "naturale" sunt considerate ecosistemele în care, de la revolutia industriala (170), impactul uman nu a fost mai mare decât al oricarei specii native si nu a afectat structura ecosistemelor, în raport cu aceasta definitie, categoriile I, II si III sunt legate în special de protectia unor arii naturale în care interventia umana directa si modificarea mediului au fost limitate pentru ca în categoriile IV, V si VI, interventia sa fie semnificativ mai mare. întrut Categoria VI a fost adaugata sistemului mai târziu, nu se încadreaza în totalitate în modelul general, dar, din punct de vedere conceptual, se afla între Categoria III si IV.

Totodata, au fost clarificate o serie de concepte, fara de care întregul sistem de clasificare UICN precum si aplicarea categoriilor nu ar avea semnificatie. Printre acestea, se numara: a) marimea ariei protejate; b) zonarea în interiorul ariei protejate; c) responsabilitatea de management; d) proprietatea asupra terenului; e) clasificarile multiple; f) zonele care înconjoara ariile protejate; g) desemnarile internationale.

a) Marimea ariei protejate trebuie sa corespunda teritoriului terestru sau acvatic necesar pentru
realizarea obiectivelor de management. Astfel, pentru o arie de Categoria I, marimea trebuie sa fie
aceea care sa asigure mentinerea integritatii ariei pentru a realiza obiectivele de management de
protectie stricta, fie ca arie de baza sau zona de cercetare, fie pentru protejarea salbaticiei, în schimb,
în ariile de Categoria II, granitele trebuie trasate suficient de larg astfel încât sa contina unul sau mai
multe ecosisteme integrale, nesupuse modificarilor ca urmare a exploatarii si locuirii. Pentru scopuri
practice, Lista Natiunilor Unite include numai arii de cel putin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule
protejate integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masura, cifre arbitrare. Autoritatile care declara
ariile protejate au obligatia de a verifica daca managementul nu va fi perturbat de presiunile exercitate
din zonele adiacente. Pot fi necesare aranjamente de management suplimentare si compatibile pentru
acele arii, chiar daca nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate.

b) Zonarea în interiorul ariei protejate. Pentru stabilirea categoriei corespunzatoare, cel putin doua
treimi si preferabil mai mult din suprafata ariei trebuie sa fie gospodarite pentru scopurile primare, iar
managementul zonei ramase nu trebuie sa intre în conflict cu scopul primar.

c)  Responsabilitatea de management. Guvernele au o responsabilitate fundamentala fata de existent
a si buna functionare a sistemelor nationale de arii protejate. Ele trebuie sa considere asemenea arii
drept componente importante ale strategiilor nationale de conservare si dezvoltare durabila. Pe de alta
parte, responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale este atribuita atât
organizatiilor guvernamentale cât si celor non-guvernamentale centrale, regionale sau locale,
sectorului privat sau comunitatilor locale, în practica, ariile protejate din Categoria I-III se afla de
obicei în responsabilitatea unui organism guvernamental, iar responsabilitatea pentru categoriile IV si
V este atribuita adesea administratiilor locale.

d) Proprietatea terenului. La fel ca în cazul autoritatii de management, conditia de baza este ca tipul
de proprietate sa fie compatibil cu realizarea obiectivelor de management ale ariei respective, în multe
tari, proprietatea apartinând unui organism public (fie el national sau local), sau unui ONG cu
obiective de conservare, faciliteaza managementul si ca urmare este de preferat în conditiile
Categoriilor I, II si III. Adesea, proprietatea particulara reprezinta forma predominanta de proprietate
asupra pamântului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experienta arata ca succesul
managementului depinde într-o mare masura de sprijinul comunitatilor locale, în asemenea cazuri,
autoritatea de management trebuie sa aiba sisteme eficiente consultative si de comunicare precum si
mecanisme care pot include stimulente pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor de management.

e) Clasificarile multiple, în cadrul sistemului de clasificare, arii protejate de diferite categorii sunt
adesea alaturate si uneori, o categorie se afla în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V contin în
interior arii de Categoria I si IV; altele se adauga ariilor de Categoria II. Unele arii de Categoria II
contin arii de Categoria La. si I.b. Acest lucru este în deplina concordanta cu aplicarea sistemului de
clasificare, daca se dovedeste ca ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare si
raportare.

f)       Zonele care înconjoara ariile protejate. Din punct de vedere ecologic, economic, politic si
cultural, ariile protejate se afla în strânsa legatura cu împrejurimile. De aceea, planificarea si
managementul ariilor protejate trebuie sa fie încorporate în planurile regionale de dezvoltare si în
concordanta cu politicile adoptate pentru zone mai largi, în scopul aplicarii sistemului de clasificare,

acolo unde o arie este utilizata pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele categorii trebuie sa fie identificate si înregistrate separat.

g) Desemnarile internationale. Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru sirurile Patrimoniului Mondial (natural) si Rezervatiile Biosferei. Acestea nu sunt categorii de management, ci desemnari internationale. Practic, aproape toate zonele apartinând Patrimoniului Mondial sunt desemnate la nivel national si ca urmare se vor înregistra ca una din cele sase categorii. Acelasi lucru este valabil si pentru Rezervatiile Biosferei, sirurile Ramsar si alte arii desemnate în cadrul acordurilor regionale. Ca urmare, se va aplica urmatorul principiu: daca aria este identificata prin acorduri nationale pentru o protectie speciala, atunci trebuie sa fie înregistrata corespunzator în una din categoriile standard. Statutul sau special international va fi înregistrat, de exemplu, în Lista Natiunilor Unite si în toate publicatiile UICN corespunzatoare.

Vor fi prezentate în continuare câteva dintre desemnarile internationale utilizate pe scara larga: a) Rezervatiile Biosferei (BR) sunt arii protejate care îmbina conservarea, reprezentând ecosistemele majore ale globului si dezvoltarea durabila, servind ca model de dezvoltare pentru medii particulare. Ele formeaza o retea mondiala pentru cercetarea si monitorizarea ecologica si reprezinta zone pentru constientizare, educatie si instruire în domeniul mediului, în mod obisnuit, sunt arii cu o zonare particulara si cu diferite intensitati ale managementului si anume:

zona strict protejata - pentru protectia stricta a ecosistemelor naturale, care poate fi desemnata la

nivel national drept categoria I, II, III sau IVIUCN;

zona tampon - pentru a atenua efectele asupra zonei strict protejate, care poate fi desemnata la nivel
national drept categoria IV, V sau VI;

zona de tranzitie - pentru dezvoltarea activitatilor economice într-un mod durabil.

O Rezervatie a Biosferei poate include mai multe zone strict protejate si asezari umane. a.l.) Procedura de desemnare. Ariile protejate declarate la nivel national ca apartinând uneia din categoriile UICN, care respecta criteriile de eligibilitate pentru a fi înscrise pe lista Rezervatiilor Biosferei sunt înaintate Comitetului National MAB ((Mân and Biosphere) al tarii respective, care le va analiza si trimite Secretariatului Programului UNESCO - MAB (Paris) pentru aprobarea lor. în particular, fiecare Rezervatie a Biosferei trebuie sa îndeplineasca trei functii complementare: - de conservare a biodiversitatii, accentuând conservarea unui esantion reprezentativ al unor ecosisteme majore; - de dezvoltare, cu un accent asupra populatiei umane în cadrul biosferei; -logistica, realizând combinarea între cercetarea, educatia, instruirea si monitorizarea în domeniul conservarii. Rezervatiile Biosferei contin adesea o serie de obiective de management diferite, fiecare putând corespunde unei categorii de management UICN. Astfel, Rezervatiile Biosferei sunt considerate arii care contin una sau mai multe categorii UICN de arii protejate si nu se constituie într-o categorie separata. a.2.) Organisme responsabile

la nivel international - Programul UNESCO - MAB (Mân and Biosphere).

la nivel national - Comitetul National MAB.

a.3.) Situatia la nivel mondial: UNESCO a aprobat, pâna în prezent, un numar de 311 Rezervatii ale

Biosferei, dintre care 127 se afla Tn Europa.

a.4.) Situatia în România: pâna în prezent, au fost declarate trei Rezervatii ale Biosferei, si anume:

Delta Dunarii - declarata la l septembrie 1990 prin Decretul 983;

Parcul National Retezat - declarat la 10 ianuarie 1980;

Pietrosul Rodnei - declarat la 10 ianuarie 1980

b) Sit al Patrimoniului Mondial Cultural si Natural (WHNS) reprezinta o arie de o valoare

universala deosebita, cu un rol important în conservarea diversitatii biologice a planetei, a carei

protectie trebuie sa fie în atentia si responsabilitatea comunitatii internationale.

b.l.) Procedura de desemnare. sirurile sunt nominalizate de catre guvernele nationale si înaintate

spre aprobare Comitetului Patrimoniului Mondial. Dupa acceptare, zonele vor fi înscrise pe Lista

Patrimoniului Mondial ca siruri ale Patrimoniului Mondial Natural si Cultural.

b.2.) Organisme responsabile

la nivel international - Comitetul Patrimoniului Mondial Cultural si   Natural, iar Conventia
Patrimoniului Mondial a fost adoptata de UNESCO în 1972 si a intrat în vigoare în 1976.

la nivel national - Comisia Nationala UNESCO, Secretariatul National al Conventiei Patrimoniului
Mondial.

b.3.) Situatia la nivel mondial: Lista Patrimoniului Mondial include un numar de 411 siruri, dintre

care, în Europa, au fost declarate numai 15 siruri ale patrimoniului mondial natural si 120 siruri

culturale.

b.4.) Situatia în România: a fost ratificata Conventia asupra Protectiei Patrimoniului Mondial

Cultural si Natural prin Legea nr. 178s 1990, 50% din suprafata Deltei Dunarii fiind inclusa pe Lista

Patrimoniului Mondial Natural din decembrie 1991.

c) Zona Ramsar (R) reprezinta o zona umeda de important a internationala în special ca habitat al
pasarilor de apa. O zona umeda poate fi inclusa pe Lista Ramsar daca îndeplineste unul din criteriile
de mai jos:

criterii de evaluare a zonelor umede reprezentative sau unice. O zona umeda poate fi
considerata importanta la nivel international daca reprezinta un exemplu bun pentru un
anumit tip de zona umeda caracteristic regiunii respective;

criterii generale pentru utilizarea plantelor sau animalelor. O zona umeda poate fi considerata
importanta daca: -suporta populatii apreciabile de specii sau subspecii de plante si animale
rare, vulnerabile sau periclitate sau un numar apreciabil de indivizi ai categoriilor de specii
mai sus mentionate; -este de o valoare speciala pentru mentinerea diversitatii genetice si a
sistemelor ecologice a unei regiuni; -este de o valoare speciala ca habitat al plantelor si
animalelor aflate într-un stadiu critic al ciclurilor lor biologice;

criterii specifice pentru utilizarea pasarilor de apa pentru identificarea zonelor umede
importante. O zona umeda poate fi considerata importanta la nivel international daca: -
suporta în mod regulat mai mult de 20000 pasari de apa; - suporta în mod regulat un numar
substantial de indivizi apartinând unor grupuri particulare de pasari de apa, indicatori ai
productivitatii sau diversitatii; - suporta în mod regulat 1% din indivizii unei populatii
apartinând unei specii sau subspecii de pasari de apa.

c.l.) Procedura de desemnare. Zonele sunt nominalizate de Partile Contractante (statele care au ratificat Conventia) si înaintate spre aprobare catre Secretariatul Ramsar. c.2.) Organisme responsabile

la nivel international - Secretariatul Independent al Conventiei Ramsar, administrat de UICN si
IWRB (International Wetlands Research Bureau) reprezentând structura permanenta pentru suportul
administrativ, stiintific si tehnic.

la nivel national - Secretariatul National Ramsar.

Conventia asupra Zonelor Umede de Importanta Internationala, în special ca Habitat pentru Pasarile de Apa, cunoscuta sub numele de Conventia Ramsar, adoptata la Ramsar (Iran) în anul 1971 si intrata în vigoare la sfârsitul anului 1975, este un tratat interguvernamental care asigura cadrul pentru cooperarea internationala în domeniul conservarii zonelor umede. Partile Contractante ale Conventiei Ramsar sunt obligate sa:

desemneze cel putin o zona umeda pentru a fi inclusa pe Lista Zonelor Umede de Importanta

Internationala (Lista Ramsar);

promoveze "utilizarea durabila" a tuturor zonelor umede de pe teritoriul lor;

promoveze cooperarea internationala în domeniul zonelor umede;

informeze Secretariatul Conventiei asupra oricaror schimbari survenite în caracterul ecologic

al oricarui sit aflat pe lista.

c.3.) Situatia la nivel mondial: în prezent, exista 654 zone Ramsar, din care, în Europa se afla 394. c.4.) Situatia în România: România a ratificat Conventia Ramsar prin Legea 5/1991, Delta Dunarii fiind singura arie protejata din România desemnata ca zona Ramsar.

d) Arie de Importanta Avifaunistica (AIA) reprezinta o suprafata de valoare deosebita pentru
protectia si conservarea pasarilor, începând de la nivel mondial si mergând pâna la nivel national sau
regional al unei tari. Criteriile pe baza carora se constituie aceste zone sunt legate de îndeplinirea
anumitor conditii si de gazduirea unor specii rare sau periclitate. Ariile trebuie sa fie suficient de
întinse pentru a permite populatiilor locale de pasari sa se autosustina din punct de vedere biologic, iar
pasarilor migratoare sa le fie asigurate conditiile de existenta pe durata prezentei lor în regiunea
respectiva. Este preferabil ca ariile sa se suprapuna (cel putin partial) peste zone deja protejate si daca
este posibil sa se delimiteze de zonele înconjuratoare din punct de vedere al conditiilor de mediu.

d.1.) Procedura de desemnare. Ariile sunt identificate si descrise de catre SOR (Societatea Ornitologica Româna) dupa o metodologie standard, formularul fiind trimis Programului IBA al BirdLife International. d.2.) Organisme responsabile

la nivel international - BirdLife International. Programul IBA pentru identificarea si protectia
habitatelor unor anumite specii de pasari a fost initiat în anul 1984 de catre Consiliul International
pentru Protectia Pasarilor (ICBP), devenit în anul 1994 BirdLife International si a vizat într-o prima
etapa identificarea si descrierea din punct de vedere avifaunistic a ariilor de importanta europeana.

la nivel national - Societatea Ornitologica Româna (SOR).

d.3.) Situatia la nivel mondial: în Europa au fost identificate pâna în prezent, 2479 de arii de

importanta avifaunistica, conform publicatiei ICBP, 1989 - Arii de Importanta Avifaunistica din

Europa.

d.4.) Situatia în România: au fost identificate 59 Arii de Importanta Avifaunistica de catre SOR.

e) Arie de Protectie Speciala (SPA) reprezinta zone desemnate pentru a asigura un statut favorabil
de conservare pentru cele 175 specii si subspecii de pasari vulnerabile, precum si pentru speciile
migratoare, în special pentru cele caracteristice zonelor umede.

e.l.) Procedura de desemnare. Statele membre ale UE elaboreaza listele nationale de situri candidate ca arii de protectie speciala care vor face parte din reteaua SPA. Listele vor fi înaintate Comisiei Europene si adoptate de catre aceasta. e.2.) Organisme responsabile

la nivel international: Uniunea Europeana, Directiva asupra Conservarii Pasarilor (79/409/EEC)
intrata în vigoare în 1981. Directiva asupra Conservarii Pasarilor si Directiva asupra Conservarii
Habitatelor Naturale si a Faunei si Florei Salbatice asigura un cadru pentru desfasurarea politicilor în
domeniul conservarii naturii de catre Statele membre UE si reprezinta cele mai semnificative
angajamente internationale luate de aceste state în directia conservarii naturii. Aceste doua Directive
stabilesc nivelul minim de standarde pentru conservarea biodiversitatii adoptate de catre Statele
membre si care reprezinta o parte esentiala a celui de-al V-lea Program de Actiune în domeniul
Mediului.

e.3.) Situatia în Uniunea Europeana: 1109 de situri din tarile UE au fost clasificate ca Arii de Protectie Speciala.

e.4.) Situatia în România: procesul nu a demarat, desi celelalte tari estice si central europene, care nu sunt înca State Membre ale UE, au început deja de câtiva ani identificarea acestor arii.

f) Arie Speciala de Conservare (SAC) reprezinta o zona desemnata în principal pentru protectia a
peste 200 tipuri de habitate si a siturilor pentru 193 de specii de animale si 300 specii de plante listate
în Anexele Directivelor UE.

f.l.) Procedura de desemnare. Statele membre ale UE elaboreaza listele nationale de situri candidate ca arii de protectie speciala care vor face parte din reteaua SPA. Listele vor fi înaintate Comisiei Europene si adoptate de catre aceasta. f.2.) Organisme responsabile

la nivel international - Uniunea Europeana, Directiva asupra Conservarii Habitatelor Naturale si a
Faunei si Florei Salbatice (92/43/EEC), cunoscuta ca Directiva Habitatelor care a fost adoptata în anul
1992. Scopul principal al acesteia este de a mentine si reface habitatele naturale si speciile de interes
european într-o stare de conservare favorabila, prin desemnarea Ariilor Speciale de Conservare.

f.3.) Situatia la nivel mondial: nu exista înca o lista oficiala.

f.4.) Situatia în România: procesul nu a demarat, desi celelalte tari estice si central europene, care nu

sunt înca state membre ale UE, au început deja de câtiva ani identificarea acestor arii.

clasificarea ariilor protejate în românia

In România, regimul ariilor protejate este reglementat de Legea nr. 462 din 18/07/2001 care aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, în conformitate cu prevederile art. 5 alin.

(1) si (2) din Ordonanta mai sus mentionata, scopul si regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun reteaua nationalade arii protejate sunt urmatoarele:

Rezervatii stiintifice

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre sis sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologie sau de alta natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate.

Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt pastrate într-o stare pe cât posibil neperturbata, în perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul forului stiintific competent.

Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I UICN (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) - "Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata, administrata în principal în scopuri stiintifice".

7.4.2. Parcuri nationale

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologie sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii în scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.

Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizico-geografic în stare naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice în conditii de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit.

Regimul de gospodarire se stabileste prin regulamente si planuri proprii de protectie si conservare aprobate de autoritatile nationale stiintifice si administrative abilitate, potrivit dispozitiilor prezentei ordonante, în perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fractiuni de ecosisteme terestre si acvatice cât mai putin influentate prin activitati umane. Elementele cu valoare deosebita de pe cuprinsul parcurilor nationale pot fi delimitate si puse sub un regim strict de protectie ca rezervatii stiintifice. Parcurile nationale se întind în general pe suprafete mari de teren, în perimetrul parcurilor nationale sunt admise doar activitatile traditionale practicate numai de comunitatile din zona parcului national, activitati traditionale ce vor fi reglementate prin planul de management.

Parcurile nationale corespund categoriei IIIUCN - "Parc national: arie protejata administrata în special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere".

Monumente ale naturii

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului.

Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura pastrarea trasaturilor naturale specifice, în functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis.

Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejata administrata în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

Rezervatii naturale

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologie. Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate.

Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, în functie de caracteristicile acestora, prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau în vederea protejarii

anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe lânga activitatile stiintifice, dupa caz, pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise utilizarea terenurilor sau exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele.

Aceste rezervatii corespund categoriei IV UICN, si anume "Arie de gestionare a habitatelor si speciilor: arie protejata administrata în special pentru conservare prin interventii de gospodarire".

7.4.5. Parcuri naturale

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice în care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.

Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovând pastrarea utilizarilor traditionale ale terenurilor, încurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei locale.

De asemenea, sunt oferite publicului posibilitati de recreere si turism si sunt încurajate activitatile stiintifice si educationale.

Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejata administrata în principal pentru conservarea peisajului si recreere".

Rezervatii ale biosferei

Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se întind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre sis sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionalaa teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existentaeste bazatape valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este determinata de cerintele de protectie si conservare eficientaa mediului natural si a diversitatii biologice specifice.

Managementul rezervatiilor biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de protectie si conservare proprii, în conformitate cu recomandarile Programului Om-Biosfera de sub egida UNESCO. Daca în perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si siruri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

Pentru asigurarea protectiei si conservarii unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice, precum si pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerintelor de consum ale populatiilor locale si în limitele potentialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupacum urmeaza:

zone strict protejate, având regimul de protectie si conservare al rezervatiilor stiintifice;

zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si în care sunt admise activitati limitate
de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizatiile date de administratia
rezervatiei;

zone de reconstructie ecologica, în care se realizeaza masuri de refacere a mediului deteriorat;

zone valorificabile economic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, în limitele
capacitatii de regenerare a resurselor.

Rezervatiile biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate încât sa constituie modele de dezvoltare a comunitatilor umane în armonie cu mediul natural.

7.4.7. Zone umede de importanta nternationala

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea sirurilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede. Managementul acestor zone se realizeaza în scopul conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor biologice pe care le genereaza,

în conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta internationala în special ca habitat al pasarilor acvatice.

7.4.8. Situri naturale ale patrimoniului natural universal

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala. Marimea arealului lor este determinata de cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie, în cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sirului natural.

Managementul sirurilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaza în conformitate cu regulamentele si planurile proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

7.4.9. Arii speciale de conservare

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care sirul este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor.

Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate specifice sirurilor desemnate sau integrate în alte planuri de management si masuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a habitatelor speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sirului, dar susceptibil de a-1 afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, tinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte în ariile respective care afecteaza aria, orice activitate în aceste zone fâcându-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana.

7.4.10. Arii de protectie specialaavifaunistica

Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabila habitatele specifice, desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice.

Managementul ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protectie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana.

Aceste reglementari au fost elaborate în temeiul prevederilor art.114 alin.(4) din Constitutia României si ale art.89 lit.p din Legea protectiei mediului nr. 137/1995. republicata, al carei obiect îl constituie reglementarea protectiei mediului ca obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societatii si care urmareste:

• adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;
• obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în faza initiala a
• proiectelor, programelor sau activitatilor;
• corelarea planificarii de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si de urbanism;
• introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;
• rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, în functie de amploarea
• acestora;
• elaborarea de norme si standarde si armonizarea acestora cu reglementarile internationale;
• promovarea cercetarii fundamentale si aplicative în domeniul protectiei mediului;
• instruirea si educarea populatiei, precum si participarea organizatiilor neguvernamentale la
• elaborarea si aplicarea deciziilor.

O alta reglementare de interes deosebit o constituie Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului National, Sectiunea a IlI-a, Zone Protejate, nr. 5/2000 care a fost elaborata

pe baza unui studiu multidisciplinar, initiat începând din 1993 si realizat de catre institutul URBANPROIECT având drept scop garantarea conservarii si utilizarii durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major si componenta fundamentala a strategiei nationale pentru dezvoltare durabila si care se refera la:

• asigurarea diversitatii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei
• salbatice pe teritoriul României;
• mentinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabila a habitatelor naturale si a
• speciilor din flora si fauna salbatica;
• identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesita un regim special de ocrotire, pentru
• conservarea si utilizarea durabila a acestora;
• constituirea, organizarea si extinderea retelei nationale de arii naturale protejate, precum si
• reglementarea regimului acesteia;
• instituirea regimului de administrare a ariilor naturale protejate si de protectie pentru alte arii
• naturale si bunuri ale patrimoniului natural;
• adoptarea unor masuri pentru ocrotirea si conservarea speciilor de animale si plante salbatice
• periclitate,  vulnerabile, endemice si/sau rare, precum si pentru protectia formatiunilor
• geomorfologice si peisagistice de interes ecologic, stiintific, estetic, cultural-istoric si de alta
• natura, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic si a
• altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale
• protejate si/sau în afara acestora;
• stabilirea responsabilitatilor si atributiilor pentru punerea în aplicare a reglementarilor
• respective.

amenintari asupra ariilor protejate

Activitatile economice un impact deosebit asupra mediului, lucru asupra caruia nu vom insista, acest lucru fiind binecunoscut. Deseori, zonele protejate si activitatea economico-sociala îsi pot "disputa" aceleasi teritorii, inclusiv dupa declararea unei zone drept areal protejat. Specialistii apreciaza ca principalele domenii care ameninta în mod serios ariile protejate sunt agricultura, silvicultura, transporturile, unele ramuri industriale si turismul.

Agricultura înseamna atât o folosire a terenului prin ea însasi, cât si exercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale. Agricultura este prezenta foarte des în areale incluse în categoria a V-a de peisaje protejate si este o activitate importanta în multe rezervatii naturale din categoria a IV-a⁴⁵. Ca activitate principala pe terenurile învecinate ariilor protejate, are o influenta profunda asupra tuturor categoriilor. Mai mult decât orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie înfiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului si nu separat.

Unele terenuri agricole pot avea o valoare intrinseca de conservare, caci flora, fauna si peisajul depind adesea de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale. Abandonarea acestui fel de agricultura poate aduce mari pagube naturii si peisajului, dar în acelasi timp nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, în special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele si animalele salbatice. Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale învecinate.

Cu toate ca aceste probleme au fost de multi ani constientizate si în ciuda unui oarecare progres în sensul protejarii mediului prin stoparea masurilor de crestere a productivitatii în agricultura, politicile agricole ale tarilor dezvoltate ignora adeseori pericolul distrugerii unor habitate valoroase, a peisajului si a naturii în general. Sunt necesare schimbari fumdamentale în aceste politici agricole, care sa aduca mari beneficii conservarii si ariilor protejate, deci societatii în ansamblul sau⁴⁶.

Vezi în acest sens clarificarile conceptuale de la începutul capitolului.

www.pronatura.ro

Silvicultura este o alta activitate economica ce poate ameninta ariile protejate. Aproape toate padurile din lume au fost modificate prin interventia umana în cursul a sute sau chiar mii de ani, ceea ce a produs perturbari ale biodiversitatii. De aceea, astazi se urmareste conservarea padurilor virgine, prin crearea de arii protejate; în ceea ce priveste celelalte paduri, afectate de interventia umana, conservarea se refera mai ales la administrarea durabila, care presupune⁴⁷:

stabilirea unei paduri permanente garantate legal;

pregatirea în ecologie silvica si în management;

standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura,
metode de salvare a mediului;

controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;

politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decât poate fi sustinut;

politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste întregul beneficiu
(cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;

politicile ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza de
resurse pentru toti cei care folosesc padurile;

standardele pentru compozitia speciilor care favorizeaza pomii nativi;

monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.

Aceste abordari ar trebui sa conduca la marirea valorii întregii paduri pentru mediul înconjurator.

în ariile protejate din categoriile I-III nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica. Exploatarea cherestelei ar trebui permisa doar în categoria a IV-a, daca aceasta slujeste obiectivelor de conservare. Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel încât sa se mentina sau sa se mareasca valoarea lor de conservare.

Transportul, în special cel rutier, are un impact crescând asupra ariilor protejate: prin poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin însasi construirea drumurilor, înfiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, de exemplu, este împiedicata si de faptul ca Europa este fragmentata de o retea foarte densa de drumuri. De asemenea, canalizarea râurilor poate pune în pericol tinuturile umede riverane, iar transportul pe mare al unor produse periculoase (petroliere, de exemplu), prin accidentele survenite destul de des în ultimii ani, afecteaza într-o masura deosebit de grava zonele de coasta.

Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate în planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt în mod special acute acolo unde arii protejate mari se întind în zonele situate între aglomerarile majore de populatie.

si totusi, exista alternative, care sa minimizeze sau sa excluda impactul transporturilor asupra ariilor protejate. Unele arii protejate au indicatoare pentru încurajarea (sau constrângerea) vizitatorilor de a-si lasa masinile la marginea ariei si sa foloseasca mijloace alternative de transport cum ar fi bicicletele, vehiculele actionate electric sau barcile - sau sa mearga pe jos. în alte zone, autoritatile încurajeaza locuitorii oraselor sa faca întreaga calatorie cu mijloacele de transport în comun, pentru a se reduce traficul rutier si implicit poluarea.

Dar, mai mult decât atât, sunt necesare masuri la nivel national care sa conduca politica în domeniul transporturilor catre durabilitate. Acestea sunt necesare atât din motive ecologice, cât si pentru conservarea si protejarea ariilor naturale.

In sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate:

industria energetica;

industria manufacturiera;

industria extractiva;

industria mestesugareasca.

Idem.

Industria energetica poate afecta ariile protejate în fiecare etapa a procesului tehnologic de producere a energiei electrice: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric si transmiterea curentului electric catre consumatori. Mai mult decât atât, poluarea marina cu petrol ameninta multe habitate costale si marine; centralele hidroenergetice, barajele si rezervoarele au adus pagube unei parti importante a parcurilor nationale, iar liniile electrice "desfigureaza" multe peisaje protejate.

Industria manufacturiera poate afecta si ea ariile protejate din apropiere, în principal prin efectele poluarii si generarii de trafic greu.

Industria extractiva pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri potentiale de aprovizionare cu roci - materiale de constructie. Depozitele de nisip si pietris sunt deseori descoperite în zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzeaza probleme ecologice. Exploatarea acestor resurse este destul de des în conflict direct cu scopurile unei arii protejate.

Daca toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii. Fostele zone miniere adânci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu compenseze ceea ce s-a pierdut, dar pot demonsta ca exista oportunitati de conservare a resurselor naturale, în conditiile urmaririi unor politici durabile.

Industria mestesugaresca, desfasurata la scara mica, are de regula un impact pozitiv asupra ariilor protejate. Venitul pe care îl genereaza - din prepararea mâncarii pe plan local, sau din confectionarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lâna - ajuta la sustinerea unei populatii rurale; pe lânga abilitatile lor traditionale de administrare a terenurilor, acesti localnici pot ajuta la mentinerea unui peisaj protejat. Mai mult, aceste industrii artizanale beneficiaza deseori de sprijinul autoritatilor locale sau nationale si ajuta la sustinerea formelor adecvate de turism.

Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii.

Presiunile din partea turismului cresc rapid. Ariile naturale protejate devin tot mai mult destinatii turistice pentru vacante de lunga durata, pentru excursii sau pentru practicarea sporturilor. Unele dintre acestea înregistreaza un numar foarte mare de vizitatori, ceea ce afecteaza resursele naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzator, permit patrunderea turistilor în cele mai îndepartate si izolate zone, astfel încât circulatia turistica scapa de sub control, în plus, construirea echipamentelor turistice în unele arii protejate intra în conflict cu obiectivele de conservare a peisajelor naturale, care sunt astfel afectate. Trebuie retinut însa ca, în anumite tipuri de arii protejate, turismul nu poate fi admis.

si totusi, turismul poate aduce beneficii importante atât ariilor protejate, cât si comunitatilor locale, daca este corect planificat si administrat, dupa principiile durabilitatii⁴⁸. Turismul va fi binevenit în sau lânga ariile protejate daca respecta caracterul special al ariei si în masura în care se promoveaza forme de turism care nu afecteaza mediul (sau forme de "ecoturism") - cum ar fi: turismul bazat pe studierea naturii, turismul cultural si educational, turismul organizat în grupuri mici, linistite - si daca pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta de asemenea la o înviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic, precum si a culturilor traditionale.

De aceea, într-o arie naturala protejata activitatile turistice trebuie sa fie în concordanta cu capacitatea de încarcare ecologica si cu particularitatile ecosistemelor existente. Amenajarea si valorificarea adecvata si prudenta, ca si gestionarea eficace trebuie sa devina punctul forte al integritatii ecologice a unor astfel de resurse.

în acest context, Colorado State University a realizat un studiu pe un esantion de 750 arii protejate cu privire la necesitatea unui management al vizitatorilor ariilor protejate. Astfel, aparitia unor probleme neprevazute în trecut a sugerat accentuarea importantei sustinerii ariilor protejate prin metode manageriale care pot fi efectiv folosite, astfel încât sa existe o armonie între utilizarea resurselor, mediu, vizitatori si localnici.

Astazi, se recunoaste ca, pentru a fi eficient, managementul ariilor protejate nu trebuie sa se bazeze doar pe cunoasterea ecosistemelor naturale, ci acestea au nevoie si de un management capabil sa maximizeze satisfactia vizitatorilor, în conditiile minimizarii impactului negativ asupra resurselor naturale, culturale si asupra localnicilor.

A se vedea, în acest sens, principiile turismului durabil, mentionate în capitolul al n-lea.