IN CARPATI

Tot drumul sīntem īnsotiti de murmurul Bistritei Aurii, care-si face loc, serpuitoare, printre culmile muntoase din ce īn ce mai joase. Spre stīnga se pierd, sub bolta orizontului, spinarile prelungi ale Obcinelor, īmbracate īn haine groase de paduri si asemanatoare unor culise ce nu se mai termina.

Spre dreapta, parca tīrīndu-se la picioarele īnaltimilor din jur ce le strivesc cu maretia lor, se desfasoara larg munceii Bīrgaului, puzderie de maguri sterse, daltuite mai ales īn gresii.

De la un timp īnaltimile se departeaza, de o parte si de alta, īmbratisīnd larg frumoasa depresiune a Dornelor. Aci se pare ca toate apele muntilor din jur si-au dat īntīlnire, domolindu-si cursurile, de parca ar vrea sa profite si ele de minunatul loc de odihna ce le-a iesit īn cale, īnainte de a se uni si a porni din nou la asaltul muntilor prin cunoscuta vale a Bistritei.

si precum apele, asa si culmile muntoase, lepadīndu-si trufia si īmblīnzite, īsi domolesc usor coastele, plecīndu-si spinarile friguroase īn fata maretiei Ţarii Dornelor.

Fig. 2 - Ţara Dornelor

Jur-īmprejur, zidurile de piatra se pun pavaza vīnturilor si lasa ca pulpanele groase ale hainelor de brazi sa īnvaluie si aceasta depresiune ce pare mai degraba aici, copilul rasfatat al batrīnelor īnaltimi.

Spre rasarit, zorile, īnainte de a trezi la viata depresiunea Dornelor, se odihnesc mai īntīi pe o culme muntoasa, aproape continua si abia dupa ce au capatat īnvoirea celor doi strajeri milenari, Giumalaul si Pietrosul Bistritei, coboara jucause spre vest.

Mai departe, Giumalaul da mīna, peste Bistrita Aurie, Suhardului si īmpreuna urzesc un perete nordic tot atīt de puternic ca si cel estic.

Sudul este dominat de umbra greoaie a Calimanului, din care īnainteaza, catre nord, coborīnd īn trepte, munceii Dornelor.

Spre vest orizontul scapa din strīnsoarea zidurilor īnalte si se varsa larg peste Bīrgae, ce se interpun īntre muntii Rodnei si muntii Calimanului, completīnd astfel inelul de īnaltimi care īnconjoara depresiunea Dornelor.

Aceasta depresiune, cuibarita īntre munti, a aparut ca urmare a scufundarii pe care a suferit-o īn trecutul geologic ramura vestica a cristalinului din est, scufundare ce s-a produs de-a lungul unei uriase crapaturi cu directia nord-sud trecīnd prin Vatra Dornei.

Pe īntreg cuprinsul ei, aceasta ruptura este presarata cu numeroase izvoare minerale care au favorizat crearea a o serie de statiuni balneoclimaterice cu mare eficacitate īn tratarea unor boli.

Ca sa ajunga īnsa la aspectul actual, Ţarii Dornelor i-a trebuit mult timp. Astfel, peste cristalinul scufundat s-au asternut sedimente tinere, acoperite mai spre vest de lave si cenusi vulcanice. A venit dupa aceea rīndul apelor de astazi sa modeleze totul, sa-si sape vai largi si sa dea o mare varietate reliefului.

Murmur de izvoare si fosnet de frunze, colorit viu de plante si aer plin de sanatate, omat nespulberat si culmi de munti plesuvi, īn sfīrsit tot ceea ce poate impresiona placut se gaseste aici, īn īmprejurimile orasului Vatra Dornei. si cine gusta din acesta frumusete nu poate sa nu-si aduca aminte oricīnd de ea.

Omul de aici a folosit din plin peisajul pe care natura l-a creat, dīndu-i stralucire, cu maiestria-i caracteristica, rupīndu-1 de izolare si adaptīndu-1 propriilor sale necesitati.

Ţara Dornelor a īncetat de mult de a reprezenta un colt de munte izolat si salbatic.

Fig. 3. Combinatul forestier "Bernath Andrei" - Vatra Dornei

Ea poseda numeroase bogatii, printre care un loc de seama īl ocupa lemnul, pe baza caruia, prin crearea combinatului forestier "Bernath Andrei" īn anii regimului democrat-popular s-a dezvoltat o puternica industrie forestiera.

Mai trebuie sa amintim apoi de turbariile din jurul orasului Vatra Dornei, de zacamintele de mangan de la Iacobeni si de produsele lactate, rezultat al intensului pastorit care se face pe muntii din īmprejurimi. Alaturi de stīnele individuale au aparut stīne cooperatiste, īntovarasiri zootehnice, care au introdus un suflu nou īn dezvoltarea

cresterii animalelor de pe aceste meleaguri.

Īn acelasi timp, statiunea Vatra Dornei, dintr-un cunoscut loc de huzur al burgheziei īn trecut, este astazi accesibila tuturor oamenilor muncii, an de an primindu-i mai īmpodobita si cu noi colturi placute, rod al stradaniei poporului nostru. Cei ce muncesc stapīnesc si se bucura de realizarile lor.

Ca o craiasa din "povesti", Bistrita īsi poarta mīndra apele sale īnspumate prin cele mai ascunse colturi, īntregind cu dunga ei serpuitoare, frumoasele privelisti.

Rīnd pe rīnd ea īsi schimba valul, dezbracīnd pe cel al linistii din Ţara Dornelor si īnlocuindu-l cu cel al furiei si clocotului din "gherdapuri", pe cel straveziu si aproape nemiscat din genune, cu cel īnspumat de izbituri si iuteala ametitoare din Toance.

Fig. 4. Valea Bistritei

Fig. 5. Pietrele Doamnei

Luptīnd cu zgomot asurzitor, Bistrita strapunge milenarele ziduri de piatra, despartind munti si dīnd viata salbaticiei, pentru ca īn cele din urma sa se domoleasca, parca vrajita, sub mīna omului si sa porneasca cuminte spre turbinele de la Bicaz, gata sa trimita prin forta acestor ape, pīna īn cele mai departate locuri, Scīnteia luminii, flacara viitorului.

Le-a fost dat acestor meleaguri sa se transforme si sa asiste de cītiva ani, la lucrarile uneia dintre cele mai mari constructii ale socialismului din tara noastra, hidrocentrala "V. I. Lenin".

Linistea care de milenii stapīnea aci apasatoare, a trebuit sa se refugieze din calea freamatului de munca ce a facut sa trepideze totul. Malurile īnalte au dat īnapoi, stīncile dure au simtit cum adīncurile le sīnt sfredelite, Bistrita vijelioasa s-a pomenit zagazuita, iar natura s-a vazut silita sa-si schimbe felul de a fi.

Apele si-au slabit zbuciumul, freamatul frunzelor a cautat sa īnvete a acompania zgomotul masinilor, fluieratul locomotivelor si cīntecele muncitorilor.

Muntii se obisnuiesc cu tovarasia omului. Luminisurile pe care calatorul le īntīlneste de-a lungul vaii īngaduie privirilor sa alerge pīna la zarile cele mai īndepartate. Ici-colo, se arata, vīrfuri semete, strajeri neclintiti ai framīntatei īmparatii muntoase.

Spre rasarit se zaresc, asemenea unor uriase sageti īmplīntate īn munte, cele trei stīnci calcaroase, naruite de vreme, din Pietrele Doamnei, apoi creasta Raraului, iar spre apus potcoava muntilor Calimanului, Pietrosul Bistritei si Budacul, īnsirati unul dupa altul ; īn sfīrsit, dupa o usoara cotitura pe care o face la podul de la Gura Largului, se iveste Ceahlaul.

Pentru un moment, parca uimita de aparitia neasteptata a Strajerului Moldovei, Bistrita se īntrece īn a face cīt mai multe cotituri si uita sa se mai grabeasca, īmbracīnd valul smereniei si al admiratiei fata de īncruntatul ei vecin.

Trufas si totusi ademenitor, singuratec si totusi plin de viata, posomorīt prin ceturi, dar vesel īn zilele īnsorite, Cea 959h73j hlaul īsi īnalta uriasa-i cupola, sprijinita pe nenumaratele turnuri si turnulete, toate īmbracate īntr-o hlamida maiestrit tesuta de soare din cristale calcaroase argintii. Cele doua vīrfuri ale sale, Toaca si Panaghia,- care-i anunta prezenta departarilor, par mai degraba niste strajeri gravi si patrunsi de importanta lor.

Mai jos, unde crestele taioase se pierd īn unduiri prelungi, verdele īnchis al codrilor de brazi, tivit ici-colo de tremurul usor al poienilor napadite de flori si ierburi, vine sa īmplineasca īmbracamintea solitarului strajer.

Fig. 6. Ceahlaul

Bistrita īnsa, trezita din lunga-i lenevie, porneste mai departe, furioasa, hotarīta sa iasa din nou īnvingatoare din lupta pe care trebuie s-o dea mai īn tot locul cu stīncile īndaratnice. Nu merge mult si aude, nu prea departe, alt freamat de furie, de lupta si pīna sa-si dea seama de unde vine zgomotul, iata ca dintr-o data i se arunca īn brate, de prin cotloanele ascunse ale muntilor, Bicazul.

De aci, īmbratisati pentru vecie, pornesc mai departe spre rasarit. Aparitia neasteptata a Bicazului si dorinta de a vedea alte frumuseti, ne īndeamna sa patrundem si pe acest rīu, ce seamana īn mare masura cu mama sa, Bistrita.

Pierdut parca īn adīncul muntilor, firul argintiu al Bicazului zburda pe ultimii 20 km murmurīnd cele mai variate melodii si laudīndu-si ispravile. Drept este ca are de ce sa se laude, caci, fara a fi uriasul din poveste care despica dintr-o data muntele cu palosu-i fermecat, el a reusit totusi, īn mii si mii de ani, sa strapunga, pe aproape 8 km, īnfricosatorul bloc de piatra calcaroasa ce-i sta īn cale.

Se pare ca aici natura, mai mult ca īn alte locuri, a slabit chingile tolbei cu "minuni", lasīndu-le sa izbucneasca din tainice ascunzisuri si sa īnvesmīnteze īn

fantasme de piatra tot ceea ce ochiul poate cuprinde.

De o parte si de alta, apropiati de parca ar vrea sa striveasca firisorul de apa care-si face loc printre stīnci ca o salba argintie, izbind si sarind cu furie peste pragurile pietroase, se ridica, abrupti, peretii alburii ai cheilor Bicazului.

Acestea īsi īnalta crestele golase la cīteva sute de metri deasupra Bicazului; de jos, ca dintr-o lume īndepartata, abia se zareste o geana din seninul cerului care-si strecoara printre stīnci cīte o raza de lumina sfioasa, accentuīnd si mai mult atmosfera tainica din jur.

Īn dreapta, albul sclipitor al muntilor de calcar Suhardul Mare si Surduc nu este patat decīt īn unele locuri de putinii arbusti crescuti, te miri cum, pe povīrnisurile repezi si amenintatoare.

Iarna, cīnd īntreaga natura se īmbraca īn vesmīntul alb al zapezii, de pe pereti spīnzura, asemenea unor lampioane, turturi de gheata īnfatisīnd cele mai diferite forme. suvitele de apa venite din adīncul stīncilor prin nenumarate crapaturi, care toata vara s-au prelins īmpletind susurul lor cu cīntul pasarilor, s-au trezit acum dintr-o data īntepenite de aspra rasuflare a crivatului.

Fig. 7. Cheile Bicazului

Mergīnd asa, cu privirile uitate pe īnaltimile singuraticului turn de calcar al Pietrii Altarului sau īn cine stie ce spintecatura ciudata, nici nu stii cīnd te apropii de capatul vestic al cheilor.

Un usor urcus īn serpentina si un mic tunel sapat īn piatra care odinioara bara drumul marcheaza sfīrsitul acestui īncīntator colt de munte, dar totodata si īnceputul altor frumuseti ale naturii.

Principala atractie o constituie Lacul Rosu, situat īntr-o scobitura marginita

de abrupturile salbatice sapate īn stīncile calcaroase ale muntilor Ghilcos (īnalt de 1384 m) si Suhardul (īnalt de 1352 m).

Acest lac nu este atīt de vechi ca altele, formarea lui datorīndu-se unei prabusiri a peretelui muntelui Ghilcos, care a barat bazinul superior al Bicazului acum o suta si ceva de ani. Astazi, din vechea lunca īnflorita, īnecata de ape si devenita fundul unui lac lung de 1500 m, nu au ramas decīt cioturile unor trunchiuri de brazi care ies la suprafata lacului.

Aceasta prabusire a transformat un colt obisnuit de munte, izolat, īntr-o rara si minunata priveliste īn jurul careia s-a dezvoltat o importanta statiune climaterica din tara noastra. Īn orice anotimp al anului, statiunea Lacul Rosu, amenajata cu noi cabane si vile, ofera bune conditii de recreere oamenilor muncii veniti aci la odihna.

Fig. 8. Piatra Altarului

Fig. 9. Lacul Rosu

Curīnd, tristetea despartirii de aceste locuri minunate face loc bucuriei si placerii de a vedea altceva nou, sentimente ce izbucnesc cu fiecare pas facut pe interesanta si frumoasa sosea īn serpentina dintre Lacul Rosu si Gheorghieni.

Drumul īnainteaza catre vest, lasīnd īn dreapta lantul Giurgeului, cu īnaltimi īn jur de 1600 m, munti pe al caror povīrnis nord-estic este situata bine cunoscuta statiune climaterida Borsec.

Īn stīnga apare Hasmasul Mare, de sub ale carui stīnci de calcar ies primele suvite de apa ce vor da nastere celor doua mari rīuri ale tarii noastre : Muresul si Oltul. Asemenea Ceahlaului, Hasmasul si creasta sa zimtuita Curmatura domina, prin albul lor scīnteietor īn soare, frumoasele depresiuni ale Giurgeului si Ciucului.

Cīnd am ajuns pe culmea care ascunde privirilor valea Muresului, sīntem īntīmpinati de īnaltimile sudice ale lantului vulcanic pe care īl parasisem la valea Salautei.

Asemenea unui zid, acesti munti, mult mai tineri, s-au alaturat lanturilor carpatice mai vechi, marginind catre apus depresiunile Giurgeului si Ciucului. Spre nord-vest se zaresc cei mai semeti munti din lantul vulcanic, aceia ai Calimanului, care ating maximum de īnaltime īn vīrful Pietrosu de 2102 m.

Ei au aspectul unei cupole alcatuite din lava vulcanica, īn care se pastreaza urmele unui crater imens. Spre sud, muntii Calimanului sīnt despartiti prin spintecatura Muresului (Deda-Toplita) de muntii Gurghiului, care se continua cu Harghita si Baraolt. Mentinīndu-si īnaltimea la peste 1000 m, acest lant prezinta o culme ondulata din cauza multimii de cratere vulcanice, printre care si acela īn care este adapostit lacul Sfīnta Ana.

Atīt pe poale cīt si pe culmi, muntii vulcanici sīnt īmbracati īntr-o haina deasa de vegetatie, prin care ratacesc animale salbatice (cerbi, mistreti, ursi etc.) care i-au adus si faima de regiune bogata īn vīnat.

Se crede chiar ca ultimul zimbru din tara noastra a fost ucis īn muntii Calimanului. Dupa ce am coborīt lasīnd īn urma frumoasele serpentine ale drumului, privirea ni se īndreapta catre netedul ses al depresiunii Giurgeului, asezat la 800 m deasupra marii.

Catre sud se gaseste depresiunea Ciucului, care prin aspectul sau de ses īntins, dar mai putin coborīt (6-700 m altitudine absoluta) si prin originea sa, este īntru totul o copie fidela a depresiunii Giurgeului.

Cu trenul sau pe sosea, īnsotind īndeaproape Oltul catre sud, prin fata ni se perinda una cīte una frumoasele statiuni balneoclimaterice : Tusnad, Bicsad si Malnas.

La Sf. Gheorghe, īnaltimile ce au strīns īntre ele Oltul dispar, lasīnd sa se desfasoare sesul depresiunilor Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc si Ţara Bīrsei.

Īnspre sud si sud-est, privirile se lovesc de bariera īnalta a Carpatilor de la curbura care, parca supusi puterii unui urias, se rasucesc dintr-o data īn loc, pentru ca apoi sa porneasca catre vest.

Cele doua culmi principale din aceasta regiune, muntii Vrancei si Buzaului, se īngusteaza pīna aproape de 25 km si se īmbucatatesc, favorizīnd astfel circulatia dintr-o parte īn alta prin o multime de pasuri mai joase si populate.

Mai īntīi se vad culmile legendarilor munti ai Vrancei, care se resfira din nodul principal al Lacautului īntocmai ca spitele unei roti.

Mai mult ca oricare alti munti, cei ai Vrancei au avut de suferit mari neajunsuri de pe urma despaduririlor nerationale pe care capitalistii le-au īntreprins aici. Locul codrilor de nepatruns i-au luat stīncile stirbe, ruinate, de pe care solul, datator de viata, fugea spre vaile prapastioase, minat de apele ce se repezeau cu toata furia pe povīrnisurile golase.

Aceasta distrugere s-a desfasurat īn ani si ani de zile, napastuind localnicii si lasīndu-i prada foametei. Īn vederea readucerii la viata a acestei regiuni, partidul si guvernul au luat o serie de masuri, cum ar fi īmpaduririle, regularizarea torentilor etc.

si astazi, cīnd haina, ocrotitoare a padurii īncepe a acoperi din nou fata uscata a muntelui, natura prinde din nou viata si oamenii culeg din plin roadele muncii lor.

Spre vest, muntii Vrancei se leaga usor cu muntii Buzaului dintre ale caror culmi remarcam pe aceea a Penteleului (1777 m), renumita prin pasunile sale si a Siriului cu un frumos lac de īnaltime.

Dar o data cu rasucirea Carpatilor catre apus, se schimba si aspectul lor. Īn locul culmilor prelungi pe care le-am strabatut pīna aici, īncep sa apara munti de forma unor blocuri īnalte, īn majoritate calcaroase, strapunse de vai adīnci si marginite de pereti prapastiosi.

Primul care face trecerea spre astfel de forme, amintind īntrucītva Ceahlaul, este masivul Ciucas. Alcatuiti īn special din conglomerate calcaroase si cu īnaltimi care ating maximum 1959 m, muntii Ciucasului, prin frumoasele lor privelisti, atrag īn tot timpul anului numerosi turisti. Ajunsi pe culmile acestor munti ni se va parea ca ne aflam īntr-o lume a basmelor, unde ruinile unor vechi cetati ne īnconjoara la tot pasul.

Stīlpi, turnuri, sfincsi, babe si diferite alte forme se īnfiripa tainice printre stīnci, stīnd dīrze īn fata vīnturilor si ploilor care le-au daltuit si modelat ascutisurile, dīndu-le siluete atīt de putin obisnuite. Alaturi de acestea, urca domol, pentru ca apoi sa coboare de cealalta parte a muntilor, stravechiul drum de culme care trece prin pasul Bratocei.

Fiind una din putinele cai care traversau acesti munti īnainte de deschiderea circulatiei pe valea Prahovei, drumul Bratocei pastreaza amintirea multor fapte istorice.

Dupa ce a traversat muntii Ciucas, calatorul porneste mai departe si dupa ce īmbratiseaza cu privirea o serie de munti mai scunzi, este atras de frumusetea vaii Prahovei.

Tainica, ca si muntii din care-si trage viata, valea Prahovei nu-si dezvaluie de la prima privire toate farmecele ei, ci le lasa numai sa se īntrevada. Valea Prahovei, considerata de unii geografi ca hotar īntre Carpatii Rasariteni si cei Sudici, īnmanuncheaza, īn lungul ei, privelistile cele mai diferite, apartinīnd celor doua lumi muntoase pe care le desparte. Aici, mai mult ca īn oricare alta parte, maiestria omului s-a īmbinat cu aceea a naturii. Calea ferata si frumoasa sosea care o īnsotesc printre piscurile semete ale muntilor, sīnt podoabe care s-au adaugat tīrziu de tot, modelīnd salbaticia vaii de alta data.

Īnsotind firul apei sau urcīnd īnaltimile prapastioase (precum la Oratie), soseaua lasa īn urma localitati importante prin pitorescul, economia si vechimea lor.

Comarnic, Sinaia, Poiana Ţapului, Busteni, Azuga, Predeal, sīnt nume de localitati a caror faima a trecut de mult hotarele tarii noastre. si poate ca am rataci mult prin aceste statiuni, daca atentia nu ne-ar fi atrasa de īnaltimile muntoase care capata dimensiuni si īnfatisari de neīnchipuit.

Īn fata noastra, cu malul stīng domol si īnvaluit de brazii vesnic verzi, cu malul drept abrupt si īnalt, valea Prahovei īsi deschide mīndra pretioasele comori de care cu greu te desparti, īnaltimea deasupra vaii, de circa 1500 m, stīncile ascutite pe peretii ce par de nepatruns si valmasagul alb al norilor ce luneca īncoace si īncolo, sīnt numai prevestiri ale frumusetilor de nedescris pe care Bucegii le poarta pe batrīnele lor spinari alcatuite din roci dure.

Sus, dupa ce am escaladat unul dintre abrupturile ce-i īnconjoara asemenea unor ziduri, ni se desfasoara īn fata īntinsul si renumitul pod al Bucegilor.

Netezimea larga de mai bine de 40 km² a acestuia si īnaltimea de peste 2000 m nu este tulburata decīt de o serie de vīrfuri, care strajuiesc ca niste turnuri valea Prahovei, īnsirīndu-se unul dupa altul pe marginea estica a masivului.

Īnceputul, dinspre miazazi, īl face domolul si mult colindatul Vīrf cu Dor, de pe a carui culme, īnvelita īn verdele ierburilor, se poate vedea, spre nord, īntregul platou strapuns pīna la mijloc de izvoarele īndraznete ale Ialomitei, care īi dau forma unei potcoave deschisa spre sud.

Mai la nord de Vīrful cu Dor se ridica Furnica, prelunga si invadata, īn zilele īnsorite, de coloritul viu al miilor de floricele ce cresc aci, īmbinīnd aerul curat cu parfumul lor discret.

Urmeaza apoi vīrful Piatra Arsa, cu pereti stīncosi si prapastiosi, Jepii Mari si Jepii Mici cu culmile ascunse sub plasa deasa a jnepenilor īncolaciti, care-si tīrasc tulpinile pe pamīnt, ascunzīndu-le de frig si vīnturi, sub coroanele saracacioase.

Īn continuare se contureaza profilul īn forma de sa al vīrfurilor Caraimanul si Costila, ambele marginite de pereti ce cad prapastiosi spre Valea Prahovei. Deasupra tuturor vīrfurilor din Bucegi se īnalta Omul (2507 m) din care se rasfira īn toate directiile, asemenea unor raze, o serie de culmi muntoase.

Calea lunga, īnsa, pe care o avem de facut, ne face sa grabim pasii, lasīnd īn urma atīt vīrfurile semete, cīt si largul platou strajuit de Babe, minunate sculpturi īn piatra, pentru a ne arunca din fuga privirile si asupra izvoarelor Ialomitei.

Aceasta īsi aduna apele tocmai de sub vīrful Omul. Nenumarate izvorase razbat printre stīnci si ajung pīna īn pitorestile caldari, lacasuri ale vechilor ghetari, de unde sorb lacome apele strīnse din zapezi si le reped la vale.

si abia atunci cīnd si-a strīns un suvoi puternic de apa, Ialomita, porneste salbatica sa-si caute loc de scurgere spre sud si īncepe lupta īndrazneata cu stīncile ce-i īmpiedica drumul.

Fig. 10. Babele

Prima batalie o da cu īnaltimile calcaroase ale culmii Batrīna, īn care reuseste sa-si fierastruiasca o cheie strīmta, lunga de 500 m si cu pereti īnalti de peste 200 m. Larg deschisa īn peretele din dreapta, se gaseste renumita pestera a Ialomitei, care ne atrage atīt prin pitoreasca sa asezare, īn mijlocul cheilor, cīt si prin tainicele ascunzisuri īnvaluite īn negura adīncului.

Intrarea pesterii e strajuita de un schit pitit sub stīnca, fapt ce accentueaza atmosfera de singuratate si necunoscut cu care ne īntīmpina larga bolta a grotei. Linistea, care pare ca si-a gasit salas aci, nu este tulburata decīt de murmurul usor al unui izvoras ce se scurge pe līnga zidul din stīnga, spre clocotul Ialomitei.

Dupa cītiva pasi, īncaperea se strīmteaza, reducīndu-se la un culoar īn care, patrunzīnd, avem impresia ca ne aflam īntr-o galerie de mina. Dupa scurt timp, dam īntr-o īncapere mai larga, apoi iarasi īn galerii cu urcusuri, coborīsuri... si alte īncaperi spatioase, toate īnlantuite si īncurcate. Peste tot ne īntīmpina fie murmurul izvoraselor, fie clocotul rasunator al cascadelor, fie fata limpede a lacurilor amortite de vreme si singuratate. Īn lumina pierduta a tortelor, peretii umezi ai pesterii ofera privirii cīteva stalactite.

Fig. 11. Statia Pestera

La iesirea din pestera, Ialomita ne calauzeste din nou pasii aratīndu-ne cīnd o vale larga, linistita, cu pasuni si flori nenumarate, cīnd o cheie adīnca, stīncoasa, īn care apa se zbate furioasa printre bolovanii ascutiti, pravaliti īn drumu-i.

Rīnd pe rīnd ea strapunge o serie de culmi calcaroase, construindu-si chei de o salbaticie rar īntīlnita. Cheile Tatarului, ale Zanoagei, ale Orzei etc. atrag foarte multi turisti prin pitorescul lor.

Sa lasam, īnsa, aceste locuri īn seama celui care are mai mult timp sa le colinde, si sa ne īntoarcem la valea Prahovei...

Ajunsi la Predeal, dupa un usor urcus, īncepem sa ne īndepartam de rīul Prahova, care continua sa-si poarte apele, īn leganatul usor al sopotului lor melodios, spre zarile deschise ce o asteapta dincolo de crestele īnalte.

Ceata departarii cuprinde īn valul ei vaporos tot ceea ce ne-a īncīntat abia lasīnd sa se mai distinga cosurile īnalte ale fabricilor care fac din valea Prahovei o zona industriala renumita prin produsele sale (bere, hīrtie etc.).

Predealul, īnsa, nu este decīt un pas, un prag peste care trecīnd dai de alte privelisti tot asa de atragatoare ca si cele parasite.

soseaua care coboara serpuind ametitor ne conduce de-a lungul vaii Timisului. Aici pantele muntilor Piatra Mare si Postavarul se opresc domoale chiar līnga firul vaii, aproape īnmuindu-si poalele mantiei lor de brazi īn apa repede si īnmiresmata de parfumul dulceag al cetinei.

Dupa o bucata de drum, muntii, parca obositi de urmarirea soselei se opresc nehotarīti, dominīnd cu īnaltimea lor īntinsa si neteda Ţara a Bīrsei. Īn acest ses tīnar, asezat la poalele muntilor, īsi duce viata, de veacuri, unul din marile centre industriale ale tarii, Orasul Stalin.

Calatorul, dornic de soarele fierbinte al piscurilor īnalte īsi continua drumul spre frumoasa serpentina care urca la baza sporturilor de iarna de la Poiana Stalin, amenajata si īnfrumusetata mult īn anii din urma. Apoi, dupa nelipsitul popas, purtati usor de funicular, putem ajunge pe culmea Postavarului.

Dupa un usor ocol pe stīnga dam de soseaua Branului. Īn drum privirea se opreste asupra vechiului castel de la Rīsnov, asezat pe un colt de stīnca si dupa ce lasam īn urma sesul Bīrsei, orasul Codlea, centrul carbonifer si orasul Zarnesti, centru al industriei de celuloza, ajungem īn localitatea Bran. Acesta e dominat de turnurile ascutite ale renumitului castel Bran, astazi devenit muzeu.

Pornind din Bran, īnaintam spre sud pe un drum strajuit de o parte si de alta de munti. De data aceasta drumul īncepe sa urce īn serpentine, ocolind stīncile albe. Pe stīnga ne īnsoteste prapastiosul perete al Bucegilor, ascuns sub valul alb stralucitor al zapezii care, de multe ori, īn zilele de vara, ramīne indiferenta la īmbratisarile slabe ale razelor solare.

Pe dreapta, spre deosebire de īnfatisarea greoaie a Bucegilor, spinteca zarea silueta īndrazneata a Pietrii Craiului. Creasta ei, zdrentuita de vremea care si-a sapat urme īn calcarul sclipitor, alearga de la sud-vest la nord-est pe mai bine de 20 km.

Catre est, Piatra Craiului īsi arata un versant domol, ascuns aproape īn īntregime sub verdele īnchis al padurilor de conifere care scot si mai bine īn relief argintiul stralucitor al stīncilor colturoase de pe creasta cu īnaltimi de peste 2000 m.

Dar pe cīt de blīnd si monoton ne apare acest versant īn est, pe atīt de aspru, salbatic si tainic ni se arata catre vest. Aci se pare ca si-au dat īntīlnire cele mai ciudate forme alpine, unele mai atragatoare decīt altele. Alaturi de peretii prapastiosi stau hornurile īnalte, guri īntunecoase de pesteri, colti singuratici, arcade maestru daltuite, brīne prelungi, rīuri de grohotisuri īn care muntele īsi scutura neīncetat batrīnetea.

Mai sus de creasta ascutita a Pietrii Craiului īsi dau drumul spre cer, īnvolburīnd norii īn jur, principalele vīrfuri ale Pietrii Craiului, care se īnsira unul dupa altul, asemenea unor turnuri de paza, dominate de piscul La Om.

Īncīntati de vecinatatea Bucegilor si a Pietrii Craiului si lasīnd īn urma muntii Giuvalei, dealul Sasului si Dīmbovicioarei, ajungem pe neasteptate deasupra Podului Dīmbovitei.

Fig. 13. Piatra Craiului - Coltii Gemeni

Aceasta localitate asezata īn mijlocul muntilor, ascunsa din toate partile de īnaltimi si īnconjurata de o liniste placuta, pare o insula īmplīntata īn mijlocul singuratatii.

Doar cīteva minute de coborīs si intram īntr-un sat unde ne īntīmpina casute simple si o larma de nedescris a cetelor de copii, care, tinīnd īn mīini felinare, ne lauda frumusetile pesterii Dīmbovicioara, īntrecīndu-se īn a ne oferi serviciile lor de calauze.

Luati de aceasta avalansa, nici nu stim cīnd am cotit-o spre dreapta pe un drum de munte care merge alaturi de apele Dīmbovicioarei. Ultimele casute ramīn īn urma, iar de o parte si de alta peretii īnalti ai cheilor Dīmbovicioarei devin din ce īn ce mai amenintatori.

Albastrul cerului abia se mai zareste prin spintecatura adīnc taiata de Dīmbovicioara īn calcarul unui colt din creasta Pietrii Craiului.

Linistea care ne īnconjoara ar parea greoaie si īnfioratoare, daca nu ar fi īnsotita de un murmur melodios īn care se īmpleteste tremurul frunzelor cu zgomotul cascadelor de apa.

O cotitura si iata ca pe dreapta, īntre doua colturi stīncoase, īsi deschide larg gura renumita pestera a Dīmbovicioarei.

Intram īnauntru īnsotiti de calauzele care ne lumineaza calea. La īnceput ne īnconjoara o bolta care odinioara era īmpodobita cu coloane de stalactite si stalagmite, astazi disparute prin grija unor vizitatori iubitori de "amintiri".

Treptat, aceasta bolta se strīmteaza si vrednicii īnsotitori ne fac atenti sa ne ferim, īntr-adevar, intram printr-o serie de coridoare strīmte si bolti joase pe ai caror pereti apele au daltuit felurite desene care prin asemanarea lor cu anumite fiinte au constituit subiectele unor legende pe care copiii se īntrec sa ni le povesteasca.

Dupa ce iesim din pestera Dīmbovicioarei si lasam īn urma satul, urcam cīteva serpentine pe soseaua Rucarului si traversam muntele Posada, lasīnd īn stīnga noastra pitorestile chei ale Ghimbavului. Dupa o usoara coborīre, ajungem la Rucar, a carui asezare aminteste īn mare parte de aceea a Podului Dīmbovitei.

Cu o vechime de cīteva sute de ani, Rucarul este astazi una din statiunile de odihna mult apreciate de oameni muncii. Padurile din jur si forta vie a apei au permis ca īn ultimii ani, la Rucar sa se dezvolte o puternica industrie forestiera. Simplitatea si ospitalitatea oamenilor din partile locului, portul lor national, īntregesc farmecul acestor locuri.

Continuīndu-ne calatoria pe partea stīnga a Dīmbovitei, ajungem dupa scurt timp la Dragoslavele, un alt sat interesant prin traditiile pastrate si cadrul lui natural. De aci traversam Dīmbovita si īncepem urcusul pe Mateias. Acesta ne ofera una din frumoasele privelisti proprii regiunilor de la poalele muntilor īn care dealurile īsi dau mīna cu muntii, apele scapa din strīnsoarea stīncilor ratacind prin vai largi si brazii lasa locul fagetelor, care īn toamnele tīrzii īmbraca totul cu luciul lor auriu.

Traversam Argeselul, apoi Rīul Tīrgului si iata-ne ajunsi īn frumosul oras Cīmpulung Muscel, asezat īntr-una din depresiunile subcarpatice, de-a lungul Rīului Tīrgului. Īn trecut, Cāmpulungul era privit numai ca o statiune climaterica unde se puteau vizita o serie de monumente istorice, marturii ale vechimii acestui oras. Astazi, Cīmpulung Muscel a devenit un centru industrial important al tarii, unde se produc, printre altele, piese de schimb auto altadata importate din strainatate.

Dar cum oricarui calator īi sta bine cu drumul, nu īntīrziem prea mult la Cīmpulung si ne īndreptam spre muntii Iezerului, care se arata īn zare, spre nord, chemīndu-ne mai degraba spre piscurile semete ale Fagarasului.

Muntii Fagarasului, catre care ne īndreptam acum, formeaza masivul cel mai important al muntilor tarii noastre, atīt prin īnaltimile la care ajung, cīt si prin aspectul lor pronuntat alpin.

Fig. 14. Muntii Fagaras

Muntii Fagarasului se prezinta sub forma a doua siraguri muntoase : unul nordic, īnalt si altul sudic, mai scund care se īntīlnesc spre est, īn nodul lezer-Papusa.

siragul nordic care se īntinde pe o lungime de 60 km este format din creasta Fagarasului propriu-zisa, alcatuita īn cea mai mare parte din sisturi cristaline cu directia vest-est. Acest sirag prezinta īnaltimi de peste 2000 m, din care amintim renumitele vīrfuri Moldoveanu (2543 m), Negoiul (2535 m), Buteanu (2508 m) si nenumarate urme lasate de ghetarii care odinioara erau destul de numerosi aici.

siragul sudic al muntilor Fagaras, cu cele mai multe īnaltimi sub 2000 m, este format din o serie de culmi, una īn continuarea celeilalte. Culmea cea mai vestica este Cozia, care domina Oltul prin creasta ei de gnais, apoi culmile : Fruntii, Ghitu si, īn sfīrsit, masivul Iezer-Papusa.

Pentru un timp, īnsotim valea Rīului Tīrgului, ale carui ape ne īntīmpina zgomotoase si dupa un scurt popas la Cabana Voina, īncepem urcusul. Cararuia putin obositoare, care se strecoara prin desisul de anini si fagi, ne duce pe Iezer. Aci facem prima cunostinta cu muntii Fagarasului.

De jur-īmprejur sīntem īnconjurati de spinarile īmpietrite ale labirintului de culmi muntoase peste care soarele-si poarta blīnd razele, dīnd viata īnaltului covor de iarba si īmpestritīndu-1 cu floricele.

Prin ceata rarita, care-si asterne tremuratorul val peste tot ce se gaseste sub noi, se zareste parca scufundata īn adīncul altei lumi, depresiunea Cīmpulungului, brazdata de ape si sosele.

Alaturi, asemenea unor strajeri, scot capul din īnvelisul brazilor nenumarate vīrfuri dintre care demne de retinut sīnt Papusa si Batrīna.

Trupurile acestor colosi de piatra sīnt sfīrtecate si modelate de multimea izvoarelor care-si sorb apele din cīteva lacuri, aciuate pe pantele abrupte, vechi lacasuri de ghetari.

Dupa ce am colindat Iezerul, ne īndreptam spre nord, catre creasta Fagarasului. Astfel pasim īn īmparatia marilor īnaltimi, batuta īn lung si īn lat de vīnturile care se strecoara prin toate cotloanele, sfarīmīnd si spulberīnd stīnca arsa de soare ori crapata de īnghet.

Creasta Fagarasului ce serpuieste printre prapastiile adīnci pare o dantela zdrentuita de vreme, din care se rasfira lateral, īntr-o parte si īn alta, nenumarate culmi. Cele din nord sīnt scurte si repezi, cele din sud sīnt greoaie si prelungi, purtīnd pe ele, etajate, plaiurile largi, bogate īn pasuni si cu numeroase stīne.

Rīnd pe rīnd, se īnsiruiesc pe creasta principala o serie de vīrfuri sub cele mai variate forme (colti, turnuri, ace subtiri etc.) cu īnaltimi īn jurul a 2500 m. Unele īnaltimi din calcar sīnt zvelte si stralucitoare īn lumina soarelui, iar altele, din amfibolite, sīnt mai greoaie si īnchise.

Spre estul masivului, īsi īnalta silueta piramidala vīrful Moldoveanul, iar spre vest, ferastruieste cu profilul sau dintat razele de foc ale amurgului, vīrful Negoiul, īntre acesti titani si īn jurul lor, īsi īnalta fruntile semete vīrfurile Surul - 2281 m -, Laita - 2405 m-, Vīnatoarea lui Buteanu - 2508 m -, Arpasul Mare - 2474 m -, Podragul - 2456 m - etc.

Pitorescul acestor vīrfuri si īn general al masivului Fagaras este completat de formele glaciare. Astfel, īntreaga creasta a Fagarasului este brodata, pe partile ei laterale, de nenumarate caldari cu funduri stīncoase si slefuite de gheturile de odinioara.

Fig. 15. Lacul Bīlea

Unele din aceste caldari au devenit lacuri (Podragul, Bīlea, Caltunul etc.), din care se preling, catre exteriorul muntilor, o multime de izvoare ce folosesc īn buna parte vaile īn forma de U, pe unde alta data se scurgeau limbile ghetarilor.

Sapate pe pantele muntilor, una līnga alta, caldarile marginesc creste ascutite si vīrfuri izolate, īnconjurate de pereti prapastiosi, toate pe cīt de pitoresti, pe atīt de periculoase.

Dupa ce am colindat Negoiul, parasim creasta Fagarasului, aspra dar placuta, si ne īndreptam spre nord.

Coborīsul repede ne apropie din ce īn ce mai mult de Ţara Oltului. Aceasta se īntinde ca un ses, la poalele Fagarasilor, impresionīnd prin netezimea ei, presarata cu o multime de localitati : Fagaras, Ucea si noul oras Victoria, centru important al industriei noastre chimice, construit īn anii regimului democrat-popular.

Ramasi īn urma, muntii Fagarasului par un zid urias, un hotar de netrecut, care domina amenintator valea Oltului, de a carui tovarasie ne vom folosi pe o portiune din drumul nostru.

Oltul, īnviorat cu apele afluentilor din muntii Fagarasului, porneste sa-si īncerce puterile cu lanturile muntoase, cautīnd sa le strapunga, dupa ce acestea le-au dominat mai tot cursul cu maretia lor. La Porcesti, iuresul de ape trezite din īndelungata lenevire īn Ţara Oltului se arunca cu putere prin taietura lunga de 12 km de la Turnu Rosu, zbatīndu-se cu furie īntre strīnsoarea peretilor duri.

Ajunsi la Cīineni, muntii īncep sa se departeze de firul apei, īncingīnd spre est stravechea tara a Lovistei, īn timp ce pe dreapta muntii ramīn, pe o portiune, la fel de amenintatori ca si mai la nord.

Am putea scormoni mult cu gīndul īn faptele istorice petrecute aici, daca valea Lotrului, care ne atine calea, nu ne-ar īmbia sa patrundem pe ea spre vest, catre inima muntilor Parīngului.

Ne despartim asadar de Olt, care se arunca din nou īn lupta cu stīncile, strabatīnd astfel ultima culme muntoasa prin defileul de la Cozia si patrundem pe Lotru.

Lotrul, purtīndu-si apele printre cele doua culmi muntoase ale Capatīnei īn sud si ale Lotrului īn nord, īnnodate spre vest īn Parīng, aduna īn lungul vaii sale unele dintre cele mai de pret podoabe ale īnaltimilor pe care le strabate.

Intrarea pe valea Lotrului o strajuieste cunoscutul centru forestier Brezoi, care īmpodobeste cu casutele sale albe, alaturi de salcii si arini, frumoasa lunca usor serpuitoare a rīului. De la Malaia īn sus, datorita faptului ca Lotrul īsi schimba directia, taind aproape transversal lanturile muntoase, malurile se strīng de parca ar vrea sa striveasca īntre ele dunga īnspumata a apei. O data cu apropierea de Voineasa, soseaua care s-a catarat īndrazneata pe colturi ametitoare, īnghesuite īntre stīnci, īncepe sa-si faca loc mai usor iar valea, aproape pierduta printre peretii stīncosi, se deschide dintr-odata larg.

Totul apare īntr-o haina noua, care uimeste ochiul prin nuantele diferite ce o compun, una mai placuta decīt alta ; paduri dese de conifere si vīrfuri ce-si avīnta fruntile īmbracate īn pajisti verzi, patate de coloritul a mii de flori, umplu orizontul si-l fac sa se piarda īn departari ce par a fi de nemasurat.

Jos, unde doi afluenti īsi dau mīna cu Lotrul, printre frunzisul padurii care coboara pīna la rīu, se zareste Voineasa. Vīnturile, care-si īnfig necontenit ghearele distrugatoare īn culmile muntilor, nu pot patrunde īn aceasta mica largitura si o ocolesc mai lot timpul.

Voinesenii sīnt oameni modesti, cu figuri īntarite de conditiile aspre pe care le ofera muntele, dar plini de cinste si curaj. O parte din ei se ocupa cu pastoritul, iar alta parte sīnt muncitori īn industria forestiera si la īntreprinderea de exploatare a micei albe care se gaseste īn īmprejurime.

De la Voineasa īn sus, valea Lotrului se strīmteaza din ce īn ce mai mult, pentru ca din vestul Dobrunului si pīna īn apropiere de Vidra sa capete īnfatisarea de chei.

Īn aceasta ultima portiune, Lotrul traverseaza un complex de sisturi cristaline īn care sīnt intercalate filoane groase de pegmatita, peste care apele cad īn cascade, de unde si denumirea "Īn Cataracte".

Īntre peretii stīncosi, īnalti de zeci de metri, lipsiti de vegetatie, cu colti de piatra gata sa cada, apa seamana unui sarpe care se zvīrcoleste furios īn cautarea unui loc de iesire. Totul este un clocot, o dunga de spuma si un urlet al carui ecou se sparge de stīnci īn nenumarate farīme de sunete.

Vraja de care am fost cuprinsi este repede īntunecata daca ridicam privirile si le lasam sa alerge peste īnaltimile din jur, unde capitalismul si-a lasat amprenta salbaticiei si lacomiei sale. Este vorba de despadurirea muntilor. Actionarii vechilor societati ,,Goetz si Carpatina" s-au straduit sa nu lase nici un copac īn picioare din īntinsul covor de conifere care odinioara īnvaluia toate culmile muntilor din apropiere. Astfel, īntreaga regiune parea, pīna nu de mult timp, un pustiu īn care piscurile deveneau stīnci colturoase, despuiate si fara nici o putere de a se apara de arsita soarelui sau de furia viscolelor, radacinile copacilor - morminte de putreziciune - iar vaiugile izvoarelor de alta data, jgheaburi de alunecare ale sfarīmaturilor colturoase.

Parasim aceste locuri cu tristete īn suflet pentru ceea ce s-a īntīmplat, dar si cu bucuria ca prin īmpaduririle si amenajarile facute de catre regimul nostru popular, muntii Lotrului īsi vor recapata, treptat, podoaba, īncīntīnd din nou generatiile viitoare prin pitorescul lor.

Apropiindu-ne de punctul Vidra, peretii abrupti dispar facīnd loc rīului cu acelasi nume sa-si duca linistit apele printr-o vale larga de peste 4 km. Muntii cu spinari rotunjite si īncinsi cu verdele īnchis al padurilor se departeaza de firul apei care, spre deosebire de alte rīuri de munte, curge alene printr-o frumoasa lunca neteda.

Cum am trecut de punctul Puru, Lotrul se rasuceste dintr-o data catre sud, trimitīndu-si izvoarele pe o vale, de data aceasta mult mai īngusta si repede, pīna sub Parīng, de unde īsi soarbe lacom apa cristalina din lacurile glaciare atīt de abundente aci.

Dinspre nord-vest, Lotrul primeste ca afluent rīul Pravat, pe a carui vale o urmeaza īndeaproape soseaua Republicii de la Novaci la Poiana Sibiului, peste mari īnaltimi. Ea este cea mai īnalta sosea de culme din tara noastra, depasind uneori altitudinea de 2000 m. Doua mii de metri deasupra nivelului marii... īnseamna ceva pentru un drum pe care pot merge si masinile.

Īncovoierile serpuitoare te duc fie pe vīrfuri semete ce stapīnesc zarile, fie spre adīncuri de vai cu licariri de ape, iar drumul drept te duce spre plaiuri ce par nemarginite īn vesmīntul lor ierbos.

Rīnd pe rīnd te apropii, ajungi si lasi īn urma privelisti care nu se mai termina : Novacii ce se pierd īn adīncul acoperit de ceata, valea Gilortului cu ape repezi, pe stīnga creasta Papusii singurateca ca un turn ce scruteaza zarile, valea Lotrului strīnsa īntre īnaltimi, valea Pravatului scurta si repede, Poiana Muierii, īntins despartitor de ape, valea Frumoasei cu īntortochieri ametitoare, sirul satelor de "margineni" agatate pe plaiuri īnalte si multe altele.

Dupa ce ne-a purtat cītiva kilometri de-a lungul vaii Lotrului care devine din ce īn ce mai salbatica, soseaua Republicii se īndreapta descriind usoare serpuiri pe muntele stefan, pentru ca de aci sa urce tot mai sus pe Urdele.

Urcusul pe Urdele este greu, dar privelistea care se deschide īn fata ochilor este minunata. Crestelor si vīrfurilor muntoase li se alatura vaile si plaiurile.

Spre est privirea se opreste asupra culmilor monotone ale muntilor Capatīnii, dominati spre sud de o dunga calcaroasa, pe care apele, strapungīnd-o, au format chei salbatice ca acelea ale Oltetului, sau pesteri īntortocheate ce se sprijina pe coloane de stalactite si stalagmite. Prin frumusetea sa se impune, īndeosebi, pestera de la Polovraci.

Spre sud, jos īn adīnc, īnecate īn ceata, se pierd depresiunile subcarpatice de la Novaci, Carbunesti, Tg. Jiu etc., prin care serpuiesc nenumarate rīuri si sosele, alaturi de verdele deschis al ogoarelor si verdele īnchis al padurilor.

Spre sud-vest, printre nenumaratele ascutisuri ale crestelor, ghicim cītiva din muntii Vīlcanului sau ai Retezatului, ascunsi īn umbra celor din Parīng catre care se īndreapta pasii nostri acum.

Continuīndu-ne calatoria, lasam īn urma vīrful Urdele, precum si soseaua Republicii si pornim spre Soare-apune, pe creasta sinuoasa ce ne duce pīna īn vīrful Parīng. Aci ne īntīmpina o spinare colturoasa de peste 2 000 m īnaltime, din care pornesc lateral, neregulat, o serie īntreaga de ramificatii.

Rocile cristaline, dure, despuiate de vegetatie, īsi ridica coltii ascutiti, sfīrtecati de vīnturi, zapezi si ploi, deasupra sfarīmaturilor stīncoase, īncīt par a fi niste ruine īngropate īn moloz.

Spre nord, creasta Parīngului se repede prapastioasa, pe sute de metri, pīna jos īn adīncul caldarilor glaciare largi.

Fig. 16. Intrarea īn Pestera Polovraci

Muscaturile pe care ghetarii cuaternari le-au facut īn grumajii de piatra ai Parīngului se pastreaza īnca destul de bine, adapostind uneori lacuri glaciare (Rosiile, Slaveiul, Iezerul, Cīlcescu etc.).

Īn sfīrsit, peisajul Parīngului este completat de plaiurile īmbracate īn pajisti, care fac īnconjurul piscurilor stīncoase, desfasurīndu-se īn partea sudica, asezate asemenea unor trepte si presarate cu multime de stīne, proprietati ale cooperativelor zootehnice.

Coborīnd spre Petroseni, crestele stīncoase ale Parīngului ramīn singuratice īn urma. De pe mai toate īnaltimile, cararuile, obosite de atītea serpentine, īsi dau mīna pentru a coborī povīrnisurile ce se pleaca domol spre valea. Jiului.

Linistea se destrama treptat, pierzīndu-se īn freamatul de viata care īi ia locul, asa precum se destrama si tesatura deasa a spinarilor muntoase, pentru a face loc bogatei depresiuni a Petrosenilor.

De prin ascunzisurile īnaltimilor se reped la vale firisoare argintii de apa, care ferestruiesc adīnc valurirea neregulata a dealurilor ce īmbraca fundul depresiunii. Rezistenta mica pe care o opun rocile moi, nu face decīt sa le usureze munca.

Dupa ce s-a cuibarit larg īn zona de izvoare a Jiului transilvanean, depresiunea cauta sa se strecoare catre sud, de-a lungul Jiului romīnesc, īmbracīnd umerii laterali ai muntilor care īncearca sa o striveasca, ca dupa mai bine de 40 km sa se īnfunde neputincioasa īn strīnsoarea de piatra.

Astfel se īnfatiseaza īn linii mari depresiunea Petrosenilor cunoscuta si sub denumirea de Valea Jiului. Ea a luat nastere prin dizlocarile tectonice din timpul formarii Carpatilor si a fost invadata multa vreme de apele marii tertiare īn care s-au depus straturi sedimentare cu bogate intercalatii de orizonturi carbonifere.

Īn centrul depresiunii se gaseste orasul Petroseni, nod feroviar important, locul de unde zilnic pleaca īn diferite parti ale tarii trenurile īncarcate cu carbuni. Ca prim centru carbonifer al tarii, īnsa, acest oras nu trebuie despartit de celelalte localitati ale Vaii Jiului, ca : Lonea, Petrila, Vīlcan, Lupeni, Uricani etc., cu principalele mine de carbune.

Daca pornim sa vizitam orasul ne uimeste noul care apare la fiecare pas, fie ca este vorba de magazine noi, de cinematografe sau cluburi, fie ca este vorba de cartiere noi de locuinte. Deasupra tuturor troneaza, pe o platforma īnfipta īn poalele muntilor, cladirea noua a Institutului de mine "Gh. Gheorghiu-Dej", īnfiintat īn 1948.

Īn acelasi timp, Petrosenii se dezvolta si ca centru industrial : īn locul unui atelier de reparatii a aparut o importanta uzina de utilaj minier (singura īn tara), care produce pompe de mine, vagonete, ventilatoare etc. De asemenea, s-au dezvoltat īntreprinderi ale industriei locale care valorifica din plin deseurile carbonifere, calcarul pentru furnale de la Rosia etc.

Dezvoltarea industriala si culturala a acestui important bazin carbonifer a determinat schimbarea radicala a conditiilor de viata a minerilor. Au ramas de domeniul trecutului viata grea, mizeria, bolile, cu care burghezia rasplatea truda minerilor. Multi dintre muncitorii de aci īsi amintesc de trecutul īntunecat, de uciderea miseleasca a tovarasilor lor care se ridicasera īn 1929 pentru a cere dreptul la o viata omeneasca.

Orasele Vaii Jiului, care īn trecut pareau uitate, mohorīte, īmbracate īn haina saraciei, clocotesc astazi de viata, de tinerete. Pīna seara tīrziu rasuna pe strazi, prin cluburi si prin care cīntecul si rīsetul fericit al tineretului care, cu bucurie si īncredere sa pregateste pentru a mari rīndurile minerilor. Minunat tineret creste īn aceste orase, vrednic de īncredere si stīlp hotarīt al viitorului.

Norii plumburii, care ascunsesera atīta timp culmile muntoase, īncep, īncetul cu īncetul, sa se destrame, īmprastiati de adierile unui vīnt slab, dar continuu, ce se revarsa de pe īnaltimi, aducīnd mireasma de prospetime, peste aerul greoi al depresiunii.

Crestele Retezatului apar īnvaluite īntr-o lumina de argint, desenate pe albastrul curat al cerului.

Cararea care īntre timp cotise la dreapta, pe valea Butii, purtīndu-ne pe un urcus ce pare fara de sfīrsit, ne da posibilitatea ca pīna la urma sa patrundem īn īnalta cetate.

Orice semn de oboseala dispare ca prin minune, īnecat īn valmasagul imaginilor ce dantuiesc ametitoare īn zarea tremurīnda din jurul nostru.

Spre vest si nord, cerul se pleaca peste crestele curbate usor īntre piscurile pe care le unesc. Printre acestea se strecoara nenumarate pīraie repezi, urcīnd tot mai sus, īn cautarea lacurilor glaciare, ascunse dupa custuri prapastioase si agatate la īnaltimi nebanuite. si cifra de 82 ne arata ca numarul acestor ochiuri de apa- nu este de loc mic, muntii Retezatului situīndu-se pe primul loc īn Carpati, īn acest sens, dupa cum se situeaza pe primul loc si īn ceea ce priveste marimea lacurilor. Aci se gaseste cel mai mare lac alpin din tara noastra, Lacul Bucura, cu o suprafata ce trece de 10 hectare.

Peste aceste caldari, scobite īn coastele repezi si īnconjurate cu mormane de naruiri, se plimba īn zilele īnsorite umbra marilor piscuri, multumite de vecinatatea unor asemenea oglinzi ce le reflecta, supuse, maretia. Fie ca este vorba de coltii vīrfului Pelegii - 2511 m - care se īnfig adīnc īn nori, fie ca este vorba de vīrful Papusii - 2502 m,- sau vīrful Retezat - 2484 m- etc., peste tot gasim aceeasi īncīntatoare vecinatate (lac si munte) ce face din Retezat o adevarata cetate a lacurilor.

Spre sud de vīrful Butii, unde, ne oprisem din calatoria noastra pentru a cuprinde Retezatul, culmile scad ca īnaltime, fara īnsa a-si micsora frumusetea, care se pastreaza prin aparitia calcarului, a multimii apelor si pajistilor īntinse.

Rīnd pe rīnd, īn drumul nostru privirea alearga de la despicaturile īnalte ale Pietrii Iorgovanului la plaiul īntins al Borascului din muntii Godeanului, de la coama de calcar a Oslei la izvoarele jucause ce īnconjoara aceasta culme transformīnd-o īntr-un puternic castel de apa, din care se desprind : Jiul romīnesc, Cerna, Motru si Bistrita gorjeana.

Aceasta este lumea Retezatului pe care ne vedem siliti, īn graba noastra, sa o parasim, continuīndu-ne drumul.

Strīngīnd apele de pe versantii Oslei, Godeanului si din adīncurile calcaroase, Cerna reuseste sa-si creeze o vale ce concureaza atīt prin salbaticie, cīt si prin frumusete cu oricare alt rīu din Carpati.

Ea pare mai degraba un coridor adīnc ce se īncapatīneaza īn a strapunge toate stavilele pe care le īntīlneste si īn a deveni hotar despartitor īntre muntii Mehedintului īn est si muntii Cernei īn vest.

Luminisuri care alterneaza cu īncrustari adīnci īn stīncile de calcar, fīsii de ogoare presarate cu singuratice salase care alterneaza cu pereti īnalti, salbatici, mai mult sau mai putin īnvesmīntati cu mantia de paduri, cursuri line cu ape ce luneca alene īn ritmul murmurului adormitor care alterneaza cu repezisuri galagioase si ape ce izbesc cu furie īn peretii de stīnca, astfel arata, īn mare, haina pe care o īmbraca valea Cernei, margine de rasarit a Banatului.

Tumultul de imagini ce se īnsiruie pe tot cuprinsul ei a facut poporul sa nascoceasca stravechea legenda a balaurului si voinicului Iovan Iorgovan :

"sarpele, cu opt ochi scosi, cunoscīnd acum puterea vrajmasului sau neīmpacat o pornise vijelios la vale ... Īn urma-i viteazul calare pe murgul īntarītat sarea din tanc īn tanc ... Ajuns la cheile Corcoaiei trupul sarpelui nu īncape īn trecatoarea īngusta ; simtind īnsa apropierea lui Iorgovan, fiara se arunca īn chei. Solzii de otel zgīrie peretii de stīnca si doua bolti rotunde se sapa īn lungul zidurilor ce dau sa se atinga. Dar pīna sa scape fiara de aci, Iorgovan reuseste sa-i mai taie o ciosvīrta din corpul īnveninat. Goana urmeaza pīna cīnd voinicul adoarme vrajit de zīna care-i iesise īn cale de prin cotloanele ferecate īn stīnca ..."

Fig. 19. Cheile Corcoaiei

si ascultīnd povestea din gura calauzei, sau amintindu-ne-o din cele citite, nici nu ne dam seama cīnd am ajuns īn frumoasa statiune balneara Baile Herculane, ale carei izvoare fierbinti si tamaduitoare izbucnesc din adīncuri. Pretuite īnca de pe vremea romanilor, Baile Herculane au fost amenajate īn anii de democratie populara cu tot confortul necesar unor bai moderne.

Mai jos de Herculane, īntr-un loc de ezitare a īnaltimilor, Cerna se īntīlneste cu Bela Reca si īmpreuna se īndreapta spre Dunare.

Un sunet prelung de sirena, caruia īi raspunde ecoul larg al departarilor si vaporul ancorat īn portul Severin se desprinde de chei, pentru a lua cu asalt lunecusul repezit al apelor Dunarii. Acestea, abia scapate din strīnsoarea neīnduplecata a muntilor care pe mai bine de 120 km le-a pus la tot felul de īncercari, se revarsa lenesa īn valea ce se largeste pe masura īnaintarii spre est.

Cu cīt mergem īn susul Dunarii cu atīt ne dam si mai mult seama de īndīrjirea de care trebuie sa dea dovada apele acesteia īn lupta cu stīncile. Treptat, treptat, peretii se īnalta, se apropie, strivind cu sfidare muta puhoiul de ape ale caror adīncuri sīnt spintecate de ascunzisul stīncilor īndaratnice. Aceste stīnci īsi scot, din loc īn loc, spinarile negre, amenintatoare, deasupra valurilor īnspumate.

Zgomotul apelor, adierile racoroase si toate cele aratate ne anunta ca sīntem la Portile de Fier, ultimul bastion pe care īl are de īnvins Dunarea īnainte de a-si slobozi apele īn cīmpia Olteniei.

O usoara rasfirare de ape si sīntem īn apropierea pitorestii insule Ada-Kaleh, mica limba de uscat, care prin vegetatia sa mediteraneana pare o mica floare orientala.

Rīnd pe rīnd, ramīn īn urma Orsova, cu instalatiile portuare, Ogradena si Dubova, centre miniere, asezari demne de maretia defileului, pe cīnd strīnsoarea muntilor se face din nou simtita īn Cazanele Mici si apoi īn Cazanele Mari. Pe tot acest parcurs, abruptul stīncilor se ridica amenintator deasupra apei, cīnd linistita, cīnd clocotinda, tesīnd un tablou salbatic, ce nu este lipsit nici de gurile īntunecoase ale pesterilor, nici de vaile prapastioase si nici de acea tainica īncremenire a zarilor.

Fig. 20. Dunarea la Cazane

Īn contrast, īnsa, cu salbaticia pe care o arata crestele semete din jur, jos, īn vale, omul si-a facut loc din cele mai vechi timpuri dīnd necontenit viata acestui colt de pamīnt. si spunem aceasta gīndindu-ne la soselele care serpuiesc sapate īn stīnca de-a lungul Dunarii, īnca de pe vremea romanilor, la ruinile vechilor cetati, la satucurile punctate ici-colo si la viata care pulseaza astazi aci. Cu aceste gīnduri si furati de varietatea imaginilor nici nu stim cīnd ne-am apropiat de punctul ultim al calatoriei pe Dunare, Moldova Veche.

Rosul aprins al soarelui care apune īmbraca luciul apei īn reflexe de foc, īncoroneaza stīnca Babagai īn voaluri purpurii, tremuratoare īn linistea neasteptata si face ca īnca mult timp dupa ce am lasat defileul īn urma gīndurile sa ne fie stapīnite de maretia acestuia.

Dis-de-dimineata drumul nostru se continua peste culmile domoale īn serpentina, care ne poarta peste primele īnaltimi din muntii Banatului. Sus la 600 m altitudine, culmea ne īntīmpina cu un platou larg.

Din loc īn loc, pīlcuri de fagete, ascund privirilor noastre departarile care īsi arata printre luminisuri cīnd un colt, cīnd altul, pīna ce drumul, dupa un scurt popas pe platou, se repede īn jos pe malul ametitor al Nerei, īncetul cu īncetul ramīn īn urma casele īnsiruite de-a lungul vaii, ale Sascai Montane, Sascai Romīne, iar īn fata noastra se desfasoara larg cīmpia Deliblatului si apoi a Timisului, dominate de Magura Vīrsetului a carei īnaltime, desi mica, capata proportii de urias fata de netezimea sesului.

De la Oravita urmam rascrucile caii ferate care merge la Anina, trecīnd prin nu mai putin de 14 tunele, marturii ale pitorescului, ce ne īnconjoara.

Anina, īmplīntata īn adīncul muntilor si īmpodobita cu verdele īnchis al coniferelor, ne īntīmpina cu o liniste neasteptata pentru un centru minier. Aceasta liniste este numai la suprafata, caci jos, sub pamīnt, galeriile freamata de zgomotul muncii. De aci, pe soseaua īnvaluita de haina deasa a padurilor sau marginita de vai prapastioase, ne īndreptam spre Resita, oprindu-ne īn drumul nostru pentru cīteva clipe la cheile Carasului, ale carui ape ne īntīmpina la Carasova.

Calcarul creeaza aci un peisaj rar īntīlnit. La aceasta contribuie atīt salbaticia cheilor adīnci cu pereti īnalti, strajuite de ruinele unei stravechi cetati, sau nesfīrsita pestera de la Comarnic, cīt si īntinsul platou al Marculestilor, presarat cu o multime de doline, printre care se strecoara drumul nostru spre Resita.

Nu mergem mult si dam de apa Bīrzavei. Acum ni se profileaza cosurile īnalte care īmprastie dīre de fum si auzim zgomotul trepidant al masinilor, sunetul sirenelor, semn ca am ajuns īn vestita cetate a otelului.

Resita este un oras vechi, care a simtit din plin exploatarea capitalista. Fumul si zgomotul agregatelor, prelungirea duratei zilei de munca, salarii de mizerie etc. - iata ce puteau oferi capitalistii muncitorilor resiteni. Īnghesuiti īn casele lor scunde din jurul uzinelor, muncitorii erau nevoiti sa īndure conditiile neomenesti de viata. Cīt despre ridicarea nivelului cultural, nici ca putea fi vorba.

Resita de astazi este cu totul alta. Partidul si guvernul, īn grija permanenta pe care o au fata de om, au creat conditii optime pentru desfasurarea muncii si vietii muncitorilor. La marginea Resitei, īn lunca Pomostului se īnalta frumoasele blocuri īn care locuiesc muncitorii, departe de fumul si zgomotele agregatelor.

Magazine noi, cluburi, terenuri de sport, biblioteci, schimba pe zi ce trece fata acestui vechi oras al otelului. Viata pulseaza aici cu energie, se produc masini noi (generatoare electrice, utilaj petrolifer, locomotive electrice Diesel etc.), se largesc sectiile, apar mereu alti inovatori, alte scoli se ridica, este pulsul socialismului pe care īl vezi, īl simti pe īntreg cuprinsul tarii.

La 20 km departare de Resita ne oprim la Valiug si dupa ce vedem frumosul lac de acumulare, urcam pe creasta principala a muntilor Semenicului, īnaltimea mica si panta domoala ne ajuta sa ajungem repede sus, unde ne īntīmpina un platou strajuit de cele doua vīrfuri, Piatra Goznei - 1449 m - si Semenicul - 1447 m, - singurele locuri īn care stīncile cristaline īsi scot capul, strapungīnd īnvelisul moale al covorului de iarba.

Aceste īnaltimi, desi mult mai mici decīt cele cu care ne obisnuisem pe cararile lasate īn urma, fiind cele mai mari din muntii Banatului, ne dau posibilitatea sa īmbratisam cu privirile un cīmp destul de larg.

De la īnceput ne atrage atentia orizontul estic, pe care se contureaza siluetele Godeanului si Ţarcului, dominīnd cu severitate zarea prin īnaltimea lor, apoi culoarul Timisului si culmile domoale ale muntilor Banatului, care par a forma un bloc ce se pleaca usor catre vest.

Diferenta aceasta de nivel fata de restul Carpatilor sudici si netezimea culmilor scot īn evidenta un peisaj geografic aparte, care īi apropie de muntii Apuseni, desi structura geologica este deosebita.

Spre sud, peste Ţara Almajului, ce pare o scobitura dantelata īn inima muntilor, orizontul se sprijina pe īnaltimile muntilor Almajului, de dupa care ghicim despicatura Dunarii de la Cazane.

Spre vest, sub dealurile ce coboara īn trepte, zarile sīnt īmbracate īn verdele deschis al cīmpiei Tisei, disparuta dupa perdelele departarii, iar spre nord vine sa completeze cercul orizontului cupola larga a muntilor Poiana Ruscai, ce pare īnecata īn paduri.

Frumusetea acestor meleaguri banatene atrag anual mii de turisti, pentru care īn ultimii ani s-au construit numeroase cabane, raspīndite pe o suprafata ce trece de 4000 hectare.

Īnviorati de privelistea odihnitoare a Semenicului, pornim iarasi la drum, coborīnd pe valea superioara a Timisului, lin urma ramīn frumoasele asezari Brebul Nou si Garīna, izolate īntre munti, ale caror casute albe se mai zaresc īnca si de pe seaua care ne trece, la nord.) īn culoarul Timisului, ale carui izvoare ne servisera la īnceput drept drum.

Pornind de la Caransebes spre nord, pe partea stīnga ne urmareste peretele domol al Muntilor Poiana Ruscai, iar pe partea dreapta Muntele Mic si Muntele Petreanu; prelungiri ale muntilor Ţarcului.

Cu cīt īnaintam spre nord, cu atīt valea Bistrei devine mai strīmta, pentru ca la Bucova sa ne despartim de ea urmīndu-ne drumul printr-un coridor īngust, adīnc de circa 200 m, care desparte muntii Retezatului de muntii Poiana Ruscai.

Locomotiva cu roate dintate, care s-a alaturat trenului nostru la Boutari, urca din greu īnclestīndu-se de linia zimtata, singura de la noi din tara, printre peretii abrupti ce se apropie amenintatori.

Sīntem la Poarta de Fier a Transilvaniei (656 m altitudine). Īn īncetineala cu care mergem nu ne dam seama cīnd ajungem la Zeicani, prima asezare din Ţara Hategului care ne iese īn cale.

Urcusul s-a terminat, iar peretii care ne īnsotisera se dau treptat īn laturi, facīnd loc Ţarii Hategului, teatrul atītor si atītor fapte istorice.

Īn trecutul geologic al acestei regiuni, lacul miocenic care s-a retras de aci a lasat īn urma o larga depresiune de forma unui triunghi, cu porti de iesire īn fiecare colt (Merisor, Sub Cetate, Poarta de Fier), dominate spre sud de crestele īnalte ale Retezatului, care, privite de jos, par locuri de nepatruns, spre nord de īnaltimile joase ale muntilor Sebes, iar spre vest de coastele domoale ale Poianei Ruscai.

Vechiul fund de lac parasit a fost intens prelucrat de rīurile care au coborīt din munti, carīnd cantitati mari de materiale si depunīndu-le aci. Streiul, Rīul Mare si afluentii lor, care-si unesc apele pentru ca apoi sa porneasca spre Mures, formeaza principalele nervuri pe care se reazema frumusetea acestor locuri.

Cel mai mare interes pentru calatorul ajuns pe aceste meleaguri īl prezinta multimea de monumente istorice care se īntīlnesc la tot pasul : ruinele Sarmizegetusei (Ulpia Traiana), ridicata din porunca lui Traian, monumentul de la Zeicani, ridicat īn amintirea victoriei lui Ioan de Hunedoara asupra turcilor, Biserica de la Densus, Cetatea Colt etc.

Apropiindu-ne de Mures, prin poarta de la Subcetate, sīntem īnsotiti pe dreapta de muntii Orastiei, presarati cu o multime de cetati dacice, printre care atrag mare luare aminte Cetatuia de la Costesti, cea de la Blidaru, cea de la Piatra Rosie, toate puncte īnaintate de paza ale faimoasei capitale a lui Decebal, Sarmizegetusa, de la Gradistea Muncelului.

Aici, ca si la Sarmizegetusa din Ţara Hategului, sapaturile ne-au ajutat sa cunoastem multe taine din viata stramosilor nostri geti. De privesti temeliile ruinate sau vasele de pamīnt, grīul carbonizat din pamīntul martor al atītor evenimente istorice sau cisterna de piatra, nu-ti vine sa crezi ca au trecut 18 secole de cīnd aici pulsa viata, nici ca aceste constructii, facute de om, au putut sa dainuiasca peste vremuri.

Īn acelasi timp, de cealalta parte a Streiului ne īntīmpina constructiile pe care omul de astazi le-a creat: Hunedoara, prima cetate a otelului din tara noastra, cu o uzina cocsochimica si cuptoare Siemens-Martin recent construite, Calan, centru metalurgic, Teliuc si Ghelar, centre miniere cu zacaminte de fier, localitati pe care nici un calator care se abate pe aici nu trebuie sa le ocoleasca. Ele sīnt marturie vie a realizarilor regimului nostru democrat-popular.

Geograful George Vīlsan descria īntr-una din lucrarile sale aparitia muntilor Apuseni astfel :

,,... nici un tinut din muntii nostri nu are īnfatisari atīt de variate ca muntii Apuseni. Cīnd īi privesti din Valea Guresului, par valuri uriase ale unei mari īnfuriate. De vina e creasta de calcar care se īnalta tocmai īn aceasta parte si din departare seamana cu un paravan de argint si de azur.

Īn centru, claile vulcanice, ies īndraznete din īnvelisurile pamīntului, iar vestita Detunata, cu aschiile sale īndoite de bazalt, e una din minunatiile tinutului.

Mai spre apus, o zona calcaroasa e ciuruita de gropi si de pesteri fantastice, din care una la Scarisoara, pastreaza din timpuri foarte vechi un ghetar subteran. Astfel formele generale ale masivului sīnt foarte domolite si pe īnaltimi se īntind sesuri mai largi decīt īn orice parte a Carpatilor.

sesurile locuite si cultivate īndeosebi de moti īsi au satele rasfirate pe aceste vīrfuri de munti. Prin unele vai nici nu poti umbla, asa sīnt de īnguste, prapastioase si cu povīrnisuri īmpadurite. Dar cīnd te-ai urcat pe culmea deschisa, te afli ca pe o cīmpie īntinsa, īti iese īnainte soarele si vīntul, care īnvālureaza matasea ierburilor.

Am reprodus aceste rīnduri avīnd convingerea ca ele constituie cea mai fidela oglinda a acestei ramuri carpatice, ca ne face cunostinta pe nesimtite cu tainele ei atīt de complexe si atīt de greu de sistematizat. Aci gasim cea mai variata structura geologica, un mozaic rar īntīlnit, care a īnregistrat toate evenimentele prin care au trecut Carpatii īn timpul formarii lor.

Trenul ne-a lasat la Alba Iulia. Zidurile stravechiului oras si silueta monumentului lui Horia, simbol al luptei neīnfricate a poporului īmpotriva asupritorilor, ne amintesc de istoria glorioasa a acestui oras ce-si are radacini īnfipte adīnc īn timpuri.

Īn spatele acestor marturii ale trecutului vine sa completeze peisajul, ca un fond necesar, profilul neregulat al muntilor Trascaului, maretie a mileniilor geologice care se alatura maretiei secolelor istorice, confundīndu-se īn unul si acelasi tablou.

Jos, Muresul se preumbla īn largi meandre, plin de nerabdare, īn asteptarea Ampoiului. Acesta se retine pe cītiva kilometri de a i se alatura, īnciudat ca dīrzenia cu care a luptat printre munti īi este atīt de amar rasplatita.

Deschizatura facuta de Ampoi īn culmea Trascaului creeaza o poarta larga de intrare īn inima muntilor Apuseni, catre care ne īndreptam si noi acum.

Īndata ce am trecut de Micesti ne īnconjoara culmile Trascaului, primindu-ne cu un sir de stīnci calcaroase īnsiruite pe stīnga Ampoiului, care-si ridica fruntile albe din desisul padurilor, ca niste straji īnaintate, marturii ale frumusetilor din Apuseni. De pe povīrnisurile laterale, coboara la tot pasul o multime de afluenti.

Cu cīt īnaintam, valea Ampoiului se largeste, īmbracīnd povīrnisurile laterale, pentru a face loc vetrei principalei localitati de aci, care dainuieste īnca de pe vremea romanilor, Zlatna, centru renumit al exploatarilor aurifere.

Drumul īn serpentina care ne poarta peste Trascau ne duce la Abrud, de unde privirile cuprind din departare culmile largi ale Apusenilor.

Orizontul estic este dominat de īnaltimile Trascaului, care īntre Ampoi, Hasdate si Crisul Alb īsi astern o creasta ce umple zarile prin varietatea formelor ei.

Spre deosebire de culmile vecine, cu spinari largi, culmile Trascaului sīnt din roci cristaline dure īnvelite de straturi sedimentare, īn special calcare, strapunse ici-colo de roci vulcanice, care au dat posibilitate vremii sa-si īncerce īntreaga maiestrie de sculptor.

Forme interesante prezinta si culmea Bedeleului, daltuita de apa, povīrnisurile salbatice care ascund hrube īnvaluite īn īntuneric, cheile Turzii, coloanele īnalte de bazalt ale Detunatelor, vestigii ale unui puternic cos vulcanic, sau pīlniile īnierbate presarate pe platouri calcaroase.

Spre sud ne atrag luarea aminte conurile vulcanice din muntii Metalici, pastratori ai atītor comori īn adīncuri. Nordul este marcat prin rasfirari de culmi largi despre care vom vorbi cīnd le vom calca.

Fig. 22. Cheile Turzii

Fig. 23. Caravana de moti

Pe drumul cu coborīs repede patrundem īn depresiunea Abrud, cu un relief deluros strīns īntre culmi muntoase, iar de aici pe līnga Rosia Montana, la Cīmpeni, pe valea Ariesului. Īn fiecare vale care ne īntīmpina, īn fiecare rīu care se repede pe povīrnisuri printre stīnci, prindem reflexele aurii ale nisipului presarat cu fluturasi de aur, care īmbraca īn lumina de foc undele neregulate ale apei stravezii.

Sīntem īn inima regiunii care pastreaza īn adīncuri metalul atīt de pretios, din care rīurile, furīnd putin cīte putin, au dat veste de bogatia acestui tinut, cu care apoi omul s-a īnfratit peste veacuri.

Numai ca aceasta pretuire nu i-a folosit secole de-a rīndul. Bogatiile mari pe care motii le dadeau la iveala prin truda lor zilnica, intrau īn buzunarele celor avuti, īn timp ce saracia stapīnea mai departe, nestīnjenita, viata singurilor īn drept a profita de roadele muncii lor.

Lipsa de hrana, lipsa de īngrijire sanitara, mortalitatea infantila se resimteau peste tot locul. Motii erau priviti doar ca niste roboti. Cum traiau ei ? Ce mīncau ? Care le erau aspiratiile ? Prea putin interesau aceste lucruri pe domnii care conduceau destinele tarii.

Sīnt lucruri de care locuitorii acestui tinut īsi aduc aminte cu durere, fapte care le-au lasat urme adīnci īn suflete. Dorinta lor de viata si de munca, care zacea īncatusata, a putut fi descatusata abia īn anii regimului nostru democrat-popular.

Micile orasele de odinioara (Brad, Zlatna, Cīmpeni etc.) sīnt īntr-o continua dezvoltare. Au aparut īntreprinderi noi, constructii moderne si mai cu seama s-a īmbunatatit asistenta medicala. Mesterii īn confectionarea obiectelor de lemn s-au unit īn cooperative care le asigura vīnzarea acestor produse, fara a mai fi nevoiti sa rataceasca luni de zile prin tara, iar sus, pe plaiuri, ca si īn restul Carpatilor nostri, au aparut stīne cooperatiste, noi cabane etc. Oamenii stiu ca muncesc pentru ei si tot ceea ce fac este cu spor.

Drumul de-a lungul Ariesului Mic ne poarta spre muntele Gaina, muntele stravechiului "tīrg de fete".

Din linistea ce īnvaluie īntinsele plaiuri, urechea, supusa gīndurilor, cauta sa desprinda sunetul buciumelor de odinioara care chemau oamenii fie pentru lupta, fie pentru sarbatori, la fel cum ochiul cauta sa zareasca rosul aprins al vīlvataielor de foc, posta a departarilor si semn al nenorocirilor.

Peste tot simti trecutul istoric, care a lasat urme ce amintesc de Horia, Closca, Crisan, Avram Iancu etc. Trecut dureros, pe care īnsa prezentul se īnfiripa īn culori noi, neobisnuite pentru aceasta regiune, culorile biruintei omului scapat de exploatare.

Pasul se īndreapta agale, plutind peste plaiuri ce fug sub orizont. Pe dreapta, undeva īntre peretii de piatra, īsi deschide gura larga de 57 m diametru pestera Scarisoara, adapost al renumitului ghetar pentru a carui vīrsta anii devin unitati prea mici.

Spre nord-est se ridica īn ceturi Vīrful Mare - 1827 m - si Balomireasa, stapīni ai plaiurilor largi, cristaline ale Muntilor Gilaului. Īn fata ne apare silueta vīrfului Cucurbata Mare - 1849 m - cel mai īnalt pisc din muntii Apuseni si strajer al extremitatilor sudice ale muntilor Bihariei.

Īn partea centrala a muntilor Bihariei, unde calcarul apare pe suprafete mari, s-a dezvoltat o adevarata lume subterana, plina de surprize, cu colturi īnca necunoscute si frumuseti nedescoperite, lume care culmineaza cu renumitele "Cetati ale Ponoarelor".

Platourile largi alterneaza cīnd cu cheile salbatice adīnci, cīnd cu pesteri īncīlcite, īn care dorm ghetari īmbatrīniti, si cu prapastii ametitoare. Fiecare pestera se deosebeste de celelalte prin ceva, īn fiecare flacara lampii gaseste cīte ceva nou, pierdut īn decorul cristalelor de calcar, care tes nenumarate desene, vesminte etc., toate īnvaluite īn sclipiri de fantasm, frumuseti care plac si īnfioara prin cadrul lor cu curiozitati nebanuite.

Luni de zile colindīnd si milioane de cuvinte scriind nu ne-ar ajunge pentru a face cunostinta īntregii acestei regiuni.

Spre vest se prelungesc, despartite de ape, culmile muntilor Padurea Craiului, Codrului si Zarandului, ale caror īnfatisari copiaza īn mare pe ale muntilor Bihariei.

Īnainte de a parasi culmile vulcanice ale Vladesei, pentru a ne īndrepta spre Stīna de Vale, pe valea Iadului, spre capatul calatoriei noastre, o scurta privire catre nord, ne īngaduie sa vedem ultimele prelungiri ale muntilor Apuseni.

Doua dintre culmile ce se zaresc ne atin gīndurile. Culmea Plopisului care se īndoaie catre vest cu īnaltimi ce nu ating 1000 m, īnvaluita cu bogate paduri, si culmea Mezesului, īndreptata spre nord-est, la fel de īnalta, dar mult mai populata si acoperita cu pasuni.

Īn continuarea acestora, spre nord-vest īncheierea inelului carpatic si legatura cu Carpatii rasariteni este facuta prin īnaltimi mai joase (muntii Codrului, Prelucai, Lapusului etc.), cristaline dispuse insular, si pierdute īntre culmile dealurilor mai noi din īmprejurimi. Ultimii, muntii Lapusului īsi dau mīna cu muntii Ţiblesului care le usureaza legatura cu muntii Rodnei.

Minunata statiune de la Stīna de Vale, amenajata si devenita un bun al poporului, ne īntīmpina cu tot ce poate fi reconfortant pentru calatorul care sfīrseste un drum obositor. Uiti toate greutatile drumului, iar īntīmplarile traite ti-aduc zīmbet pe buze. Este īncurajare pentru o noua calatorie.