ISTORIA CALATORIEI SI RECREERII
Dupa studierea acestui capitol, cititorul va putea sa:
delimiteze etapele istoriei turismului si recreerii;
inteleaga factorii care au influentat volumul, structura s i calitatea fenomenului turistic pe
diferitele trepte ale istoriei existentei sale;
. prefigureze elementele distinctive dintre calatorie si recreere;
localizeze inceputul erei turismului modern;
abordeze comparativ turismul de masa al epocii moderne din Europa si America de Nord.
1.1. Repere istorice introductive
Trecutul a fost intotdeauna preludiul viitorului. Analiza trecutului unor fenomene social-
economice ne duce spre concluzia ca foarte multe dintre acestea au o istorie mai mult sau mai putin
indelungata. Un astfel de fenomen, cu o istorie fascinanta s i de un interes deosebit, este turismul.
Istoria turismului si recreerii ne ajuta sa Inbunatatim intelegerea asupra situatiei din prezent
si sa prefiguram viitorul acestui domeniu. De fapt, turismul - ca fenomen de masa - inteles, in
principal ca timp liber de agrement, si-a avut inceputul numai in secolul al XIX-lea, odata cu
dezvoltarea capitalismului in contextul revolutiei industriale. Si totusi, calatoria este cu siguranta
mai veche, la fel de veche ca si omul. In perioadele precapitalismului insa, calatoria se deosebea de
turismul modern ce nu a intarziat sa vina, mai intai de toate prin cantitate (foarte putini
participanti), apoi prin distributia intre clasele sociale (putini isi puteau permite optiunea unui voiaj)
si, in final, prin calitate, calatoria rareori insemnand si recreere. Cu alte cuvinte, calatoria si
recreerea erau aproape total paralele, calatoria fiind intreprinsa numai ca exceptie in timpul liber si
pentru motive recreationale, iar daca era intreprinsa se derula pe distante mici. Cauzele erau
evidente, faptul ca pana spre secolul al XIX-lea calatoria era inceata, dificila, periculoasa, scumpa
si aproape complet lipsita de recreere ori placere, elemente caracteristice timpurilor moderne.
Aceasta situatie necesita o discutie distincta despre calatorie s i recreere, obiectiv avut in vedere in
capitolul de istorie a fenomenului turistic din lucrarea de fata.
Cine au fost acesti calatori non-recreatie ai precapitalismului? In principal emigranti,
exploratori, comercianti ambulanti, meserias i, marinari, pelerini veniti in secolul al XVII-lea dintr-o
clasa sociala mica numeric de englezi bogati si alti excentrici. Cu toate acestea, pana spre mijlocul
secolului al XIX-lea lumea era extrem de imobila s i calatoria pentru orice motiv era o exceptie. Un
r穹, un munte, o delta ori intindere de apa, un hotar politic ori, pur si simplu, o distanta mai mare
era indeajuns sa creeze medii umane separate, cu caracteristici diferite si unice. Daca varietatea
constituie o trasatura caracteristica a civilizatiilor vechi, imobilitatea in teritoriu a omului a fost, o
conditie necesara acestora. Astfel, marea majoritate a oamenilor si-au pastrat locul in decursul vietii
lor si rareori indivizii s-au aventurat mai mult de 100 km departare de casa. Acest lucru n-ar trebui
uitat cat timp vorbim de istoria turismului.
In contrast, dezvoltarea capitalismului in secolul al XIX-lea a dus, din punct de vedere
numeric, la o accentuata mobilitate a oamenilor, in principal in timpul lor liber, si din motive
recreative. Acesta este turismul in adevaratul si modernul sens al cuvantului. Astfel, relatia dintre
turismul modern, parte componenta a calatoriei, cu o sfera mult mai cuprinzatoare, si recreere
evidentiaza o importanta suprapunere si in permanenta crestere pe targul turismului recreativ
numai dupa instalarea revolutiei industriale in toata Europa, America de Nord s i in alte parti ale
lumii.
Regasirea calatoriei si recreerii precapitaliste, aproape complet diferite una de alta, in baza
unui proces evolutiv permanent, in turismul si recreerea din epoca moderna, aproape pana la
identificare ca semnificatie, s-a petrecut numai cand ele au devenit accesibile pentru cei mai multi
oameni, deci nu numai pentru un segment restrans al populatiei cum debutase initial. Turismul
modern a devenit un fenomen de masa. De fapt, dupa aprecierea analistilor, calatoria in evolutia sa
pana la forma turismului modern se asemana, prin analogie, cu evolutia democratiei din antichitate
pana la ceea ce inseamna astazi 131d31b statul de drept democratic. Chiar daca dispunem de cateva indicii ca
elemente ale turismului au aparut in era precapitalismului, motivatiile erau minime si de o
importanta marginala. De aceea, termenul 'calatorie', cu referire la deplasarea in spatiu a oamenilor
in perioada precapitalismului, pare a fi cel mai semnificativ si adecvat. Termenul de 'turism' este
corespunzator fenomenului modern, cu inceputul localizat la mijlocul secolului al XIX-lea. In
paralel, aceeasi semnificatie evolutiva o putem atribui si termenului de recreere, cu aplicatie la
intregul cuprins al istoriei, desi continutul s i semnificatiile au fost subiecte ale unor transformari
considerabile in decursul timpului, pana a se ajunge la conturul modern si contemporan al recreerii
propriu-zise.
Capitolul de fata este structurat in sectiuni corespunzatoare periodizarii istorice general
acceptate. Oricum, a schematiza cursul istoriei turismului si recreerii inseamna a distinge sau
delimita numai trei etape:
1) etapa preindustriala a calatoriei si recreerii, numai cu cateva elemente de turism notabile;
2) etapa conturarii si maturizarii turismului de masa din tarile dezvoltate, circumscrisa de revolutia
industriala a sec. al XIX-lea s i jumatatea secolului al XX-lea (1945-1950), incluzand deci si
perioada reconstructiei de dupa cel de-al II-lea razboi mondial;
3) etapa contemporana a turismului de dupa 1950, cu aspecte semnificative cantitativ-calitative ale
turismului de masa din societatile dezvoltate. Aceasta perioada, considerata contemporana si
relevanta prin particularitatile sale pentru turismul din zilele noastre, va fi tratata in afara acestui
capitol, deci in celelalte sectiuni apartinatoare lucrarii de fata.
1.2. Etapa preindustriala a recreerii si calatoriei
1.2.1. Istorie straveche si antichitate
Recreerea. Pana in prezent dispunem de putine informatii despre timpul liber si recreerea
din perioada straveche a istoriei cetelor, a civilizatiilor de vanatori si pescari. Un lucru este insa
cert, ca in acele etape de lupta a omului cu natura, lupta in principal pentru supravietuire, se
dispunea de foarte putin timp liber, in acceptiunea moderna a acestui termen, cu cateva exceptii
semnificative. Oricum, cateva ramasite ale stradaniei artistice timpurii si datinilor, obiceiurilor sunt
astazi cunoscute: ele reflecta frica omului cu privire la maretia naturii si la originile magice ale
acesteia si existentei umane. De asemenea, mai stim ca societatile primitive nu faceau distinctie
intre munca si timp liber sau timp pentru placere. De exemplu, vanatoarea insemna munca si
recreere in acelasi timp; jocurile, distractia si formele de arta erau spontane si asociate cu activitati
de fiecare zi.
Treptat insa, aparitia agriculturii in corelatie cu asezarile permanente au putut crea surplusul
de hrana si alte bunuri necesare pentru sustinerea 'elitelor libere' nelucratoare - in principal
aristocratie si preoti - care, pe baza puterii lor politice si economice, erau scutiti de munca manuala
si se puteau concentra pe functii de guvernare s i administrative. Astfel, munca si timpul liber devin
tot mai mult delimitate. Divizarea oamenilor in doua categorii: homo faber - omul lucrator, mester
si opusul acestuia homo ludens - omul care conduce, insemna ca sclavii, taranii si meseriasii
trebuiau sa lucreze la porunca supraveghetorilor si conducatorilor lor pentru a asigura elitei timpul
liber. Aceasta noua ordine sociala a aparut initial in Orientul Mijlociu, India si China cu 6.000 de
ani in urma si mai tarziu in Europa, dupa apunerea Imperiului Roman. Elitele privilegiate
conducatoare, constituind o parte relativ mica din intregul populatiei, aveau posibilitatea de a-si
insusi o parte importanta din averea produsa in societate ('bogatia in surplus'). Aceasta exploatare
a creat conditiile pentru ca dregatorii sa aloce o parte din averea insusita promovarii muzicii,
picturii, sculpturii, filosofiei. Reprezentantii 'clasei libere', nu au cultivat numai artele s i educatia,
ci le-au si patronat spre a mari gloria si statutul lor. Clasele exploatate, pe de alta parte, trebuiau sa
trudeasca din greu pentru stapanii lor fara a beneficia de libertate, datorita lipsei de timp, energie si
avere. 'Nu este libertate pentru sclavi' scria Aristotel, convins fiind ca acea stare de lucruri
corespundea cel mai bine existentei umane.
Civilizatiile stravechi au culminat cu cultura greaca si cea romana. In fapt, bazele filosofiei
timpului liber in cadrul acestor culturi s i civilizatii au fost puse. Timpul liber bine utilizat era un
ideal greco-roman care contribuia la armonia dintre capacitatile fizice si cele mentale. Acest ideal
este cuprins in zicala: 'Mens sana in corpore sano' (minte sanatoasa intr-un corp sanatos). Conditia
fizica pentru sanatate si pentru serviciul militar era considerata o necesitate. Jocurile Olimpice din
Grecia antica, alaturi de semnificatia lor religioasa, au fost un exemplu edificator al acestor idealuri.
Calatoria. Miscarea spatiala a oamenilor a reprezentat unul din cele mai vechi aspecte ale
vietii umane. Initial si pe intregul parcurs al preistoriei si antichitatii existentei umane ea a fost
motivata nu atat de impulsul pentru schimbare sau dorinta de aventura, cat de necesitati economice:
comert, vanatoare, pastorit, jefuire, cuceriri militare si cautari de asezari mai corespunzatoare vietii
comunitatii umane din timpurile respective. Mai tarziu, motivatia a fost chiar negativ influentata si
limitata de vagabonzi, tigani si alte grupuri de minoritati aflate in afara majoritatii societatii.
Primii oameni care au calatorit voluntar au fost comerciantii si mestes ugarii. Ca urmare,
chiar primele dictionare explicative ale diferitelor cuvinte considerau termenul 'comerciant' ca
sinonim cu cel de 'calator'. Calatoriile comerciale lungi, consemnate de istorie, au inceput in
Orientul Mijlociu cam cu 9000 de ani _.e.n., deci cu mult inainte de aparitia s i dezvoltarea oraselor.
Mai tarziu, in neolitic, oamenii au dezvoltat in satele lor o diviziune a muncii pe meserii. Aceasta
specializare a necesitat extinderea spatiala, chiar si la distante considerabile, a fluxurilor bunurilor
economice. Intr-adevar, comerciantii istoriei stravechi calatoreau cu mult mai devreme decat au
crezut arheologii pana de curand. Aceste legaturi comerciale s-au stabilizat in timp, ele regasindu-se
pe marile rute comerciale, cum ar fi: 'Drumul matasii', 'Drumul sarii' sau 'Drumul mirodeniilor'.
Comerciantii 'au luminat calea', ei au fost cei care au deschis-o s i au consolidat-o.
In paralel, alaturi de motivatiile economice ale calatoriei, s-au adaugat motivatiile
religioase, sportive s i, mai putin importanta, dorinta de a invata mai multe despre lume calatorind,
practicata de intelectualii greci.
Din punctul de vedere al alegerii si consolidarii rutelor de calatorie, grecii au fost maestrii si
stapanii calatoriilor pe mare, iar romanii au dezvoltat o vasta retea de drumuri de cca.100.000 km
pentru nevoile militare s i administrative ale imperiului. Despre aceste linii de comunicatii se spune
ca au fost mai eficiente decat cele ale Angliei secolului al XVIII-lea. Drumurile romane erau
presarate de 'carciumioare la sosea' care ofereau hrana s i adapost si asigurau cai odihniti ce puteau
fi schimbati la urmatorul popas. In ciuda faptului ca aceste linii de comunicatie erau folosite in
serviciul statului, ele constituiau factorii care facilitau calatoriile comerciale si chiar pe cele
recreative. Prin intermediul lor s-a conturat baza pentru un anumit grad de omogenitate spatiala si
relativa securitate. Si totusi, la vremea respectiva, traficul turistic insemna, in principal, distante
scurte de calatorie recreativa a cetatenilor romani bogati la vilele lor din zona marilor ori tinutul
muntilor. Ei erau nerabdatori sa evadeze, sa scape de caldura sufocanta a verilor si/sau de plictiseala
oraselor mari. Intr-o anumita masura aceste deplasari turistice pe litoral s i la statiunile termale
aveau ca scop sanatatea, cura, tratamentul la sursele de apa termala abundente in Italia, dar
elementul placerii se pare ca predomina. Romanii au dezvoltat un numar mare de statiuni balnearo-
termale in colonii, putin insa frecventate de masele dezavantajate economic.
Calatoria recreativa pe distante scurte a predominat in Roma antica din cauza piedicilor
evidente existente, concretizate in greutatea s i incetineala unei calatorii pentru destinatii mai
indepartate (10 pana la 60 de zile sau chiar mai mult). Si totusi, vizita cu caracter recreativ intr-o
frecventa tot mai inalta a obiectivelor turistice create de oameni nu s-a lasat prea mult asteptata. Si
aceasta pentru ca cele mai multe din cele sapte minuni ale lumii antice au fost localizate in arealul
reprezentat de Egipt, Grecia, Rhodos si Asia Mica. Vechea Roma avea conexiuni navale regulate,
oficii de calatorie, organiza festivaluri, dispunea de muzee si de ghizi turistici specializati. Intr-
adevar, romanii au fost primii calatori cu motivatii recreative din istorie. Analis tii istoriei turismului
recreational remarca ca, practic, volumul calatoriilor in Imperiul Roman a fost intrecut numai in
secolul al XIX-lea, cand se instaleaza adevaratul turism de masa. S-ar parea deci ca au existat unele
elemente de turism modern chiar in Roma antica, ceva de felul 'turism inainte de turism'.
Principala diferenta era doar ca 'turismul' roman reprezenta doar un privilegiu al unei minoritati
sociale, privilegiu posibil datorita structurii socio-economice existente, bazata pe munca sclavilor.
1.2.2. Evul Mediu
Recreerea. Intervalul de o mie de ani, dupa caderea Imperiului Roman, din sec.V pana in
sec.XV (conventional 476 e.n. - 1453 e.n.) constituie perioada medievala sau Evul Mediu. Aceasta
perioada reprezinta o deteriorare radicala a conditiilor pentru recreere si calatorie, in principal ca
rezultat al noii ideologii crestine. Deja din ultima perioada a Imperiului Roman, si mai accentuat
dupa aceasta, obsesia activitatilor recreative a devenit predominanta: circul era aspru criticat,
jocurile lui interzicandu-se, fiind considerat inuman si crud; crestinii au criticat excesele arenelor
romane, iar in viziunea pagana epicuriana despre recreere biserica ducea un razboi Inpotriva
riturilor greco-romane s i festivalurilor, Inpotriva desfranarii 'trupului' pacatos.
Astfel, ideile greco-romane asupra echilibrului, armoniei dintre minte (suflet) si corp erau
profund atacate. Sufletul imaterial era declarat superior corpului material. Viata era concentrata
numai pe cautarea valorilor spirituale in deplina izolare fata de 'poftele lumesti'. Biserica ridica
baricada intre munca s i placere, prima era binecuvantata, a doua era blestemata. Munca era cea care
ducea spre pietate, apara individul de tentatiile trupesti. Viata umana trebuia sa urmeze exemplul
stabilit de Geneza: 'Din sudoarea fetei tale isi vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul
din care esti luat'. Recreerea de orice fel era criticata, asa cum insusi Sf.Paul o facea: 'caci
deprinderea trupeasca la putin foloseste'. Trebuiau deci abandonate sensurile si uitate definitiv
placerile distractive. Viata umana era privita doar ca o mare tranzitie spre asceza si abstinenta: doar
o pregatire pentru eterna rasplata. Mai tarziu, aceste idei crestine timpurii si-au gasit reflectiile in
puritanismul protestant si si-au pastrat unele din influentele lor pana in epoca contemporana, chiar
pana in zilele noastre.
Oricum, aceasta nu inseamna ca n-a existat timp liber dedicat recreerii in Evul Mediu.
Dihotomia sociala a antichitatii n-a disparut: munca pentru multi, placere, timp liber pentru putini.
Ideile despre munca grea si lipsa placerilor au fost impuse de regulile elitelor partinitoare cu scopul
de a creste exploatarea iobagilor. Cu toate acestea, multi reprezentanti ai clasei conducatoare,
inclusiv unii membrii ai clerului si calugarilor, continuau sa joace rolul de 'leisure classes' (clasa
libera, a placerilor), permitandu-s i luxul unei vieti extravagante. Aceste standarde morale false,
ipocrite erau caracteristicile timpului. In plus, spre sfars itul Evului Mediu multi membri ierarhici ai
bisericii, prioritar es aloanele sale cele mai inalte, devenisera o mostra 'copioasa' de placere, de
desfatare a trupului, aceasta fiind una din cauzele evidente care au adus reformarea.
Practic, unele din activitatile majore de recreere a elitelor medievale erau: turnirurile,
teatrul, concertele etc., dar cea mai importanta era vanatoarea. Proliferarea jocurilor vanatoresti
locale devine un fapt recunoscut de timpuriu in Europa, situatie ce a presupus o drastica
reglementare a activitatilor de vanatoare. In realitate, aceasta insemna rezervarea exclusiva a
drepturilor de vanatoare numai pentru elite, in special pentru regalitate. Astfel, regii, nobilii si
inaltul cler si-au delimitat suprafetele pentru vanatoare. Aceste rezervatii au fost probabil prima
forma de intrebuintare a unei suprafete pentru recreere. Pentru ca ele fusesera protejate in tot
cuprinsul Evului Mediu, chiar si in perioada post-medievala, multe din ele constituie astazi
rezervatii naturale si parcuri naturale (sau nationale) in Europa contemporana. Chiar unele parcuri
urbane in Europa de azi (ex. Hyde Park din Londra, Anglia) sunt foste terenuri regale de vanatoare.
Calatoria. Atitudinea negativa fata de recreere in Evul Mediu viza s i calatoria din motive
recreative, si ea fiind apreciata ca o activitate inutila, atitudine ilustrata de urmatoarea zicala latina:
'Coelum non animum mutant qui trans mare currant' - 'Cine calatores te peste mari si tari schimba
numai cerurile, nu s i sufletul'. Interesant, aceasta opinie nu era Inpartas ita de lumea islamica a
Evului Mediu, cu o civilizatie evaluata de istorici, in multe privinte, ca fiind superioara cultural
Europei medievale. Aviccena, de pilda, a avansat idea cum ca, oamenii nu castiga intelepciune prin
citirea mai multor carti sau traind mai mult, ci calatorind mai mult.
Intr-adevar, de-a lungul Evului Mediu calatoria s-a schimbat radical in comparatie cu
Antichitatea. Nici ideologia ascetica a bisericii, nici situatia economica precara n-au putut crea o
structura pentru expansiunea calatoriei. Viata a devenit mai rustica si, astfel, mai sedentara decat
perioada trecuta. Cei mai multi oameni erau legati de pamant, de tara, de parohie, erau deci imobili.
Iobagilor, strans incorsetati in sistemul feudal, le era strict interzisa mis carea in afara domeniului
feudal (glebae descripsit). Mobilitatea individuala a scazut, drumurile romane au cazut in paragina
sau chiar au disparut in intregime. Securitatea calatorilor si permeabilitatea spatiului s-au diminuat
ca urmare a hotiilor frecvente si barierelor feudale. Costurile (incluzand taxele, impozitele,
rascumpararile, pazele) crescusera considerabil. Drept rezultat, are loc o apreciabila reducere
cantitativa a calatoriilor. Concomitent, au loc schimbari corelative calitative negative in
transporturi. Oamenii porneau la drum numai daca trebuia, daca era nevoie. Ei se simteau mult mai
siguri acasa, izolati de altii. Structura traficului s-a schimbat, cu exceptia formei sale comercial
motivata. Comerciantii care calatoreau inca ignorau primejdiile, costurile s i barierele feudale, cu
toate ca saracia generalizata perpetua un numar relativ mic si al acestora.
Intr-o asemenea situatie, nefavorabila desigur, calatoria spre destinatii pentru sanatate sau
pentru vizitarea unor obiective turistice a fost aproape abandonata in uitare. Cea mai importanta
categorie de calatori o constituiau pelerinii spre locurile sfinte crestinilor, ca Roma, Santiago de
Campostella sau tinutul Sfant (el fiind in legatura cu cruciadele dintre sec.XI si sec.XIII). Si totusi,
aceste pelerinaje nu erau calatorii desfasurate in timpul liber pentru distractie, ci mai degraba
calatorii spirituale spre portile eternitatii, frecvent luandu-se parte la pedepse pentru diferite ofense.
Intr-adevar, pedeapsa era proportionala cu distanta. Aceasta reflecta riscurile si inconvenienta
calatoriei in acele timpuri. Probabilitatea de a nu se mai intoarce din calatorie era foarte mare.
In fine, o alta categorie de calatori din ultima perioada a Evului Mediu o constituiau oamenii
care se deplasau in cautarea de informatii s i noi experiente: oamenii de s tiinta s i tinerii studenti,
care au pus bazele si au consolidat universitatile europene, in secolele XIV si XV; lor li se adaugau
indivizii ce calatoreau in cautarea sansei calificarii: ucenici si marinari, membrii breslelor diferitelor
meserii. Munca in alte locuri se extinde, sau piata se amplifica prin inmultirea targurilor care
atrageau amplificarea fluxurilor calatoriilor in afara zonelor de resedinta.
1.2.3. Renasterea si Barocul
Recreerea. Important de remarcat in aceasta perioada, circumscrisa intre secolul XV si
secolul XVII, este faptul ca in domeniul recreational evolutia este foarte modesta, ea fiind marcata
doar de o anumita revigorare a termalismului, in principal in Franta. Motivele, ce-ar putea justifica
aceasta stare, credem ca au fost: razboaiele, epidemiile diferitelor boli, puritanismul protestant si
persistenta conceptiilor negativiste cu privire la natura umana. Elitele au continuat insa sa practice
vanatoarea pe teritoriile lor, in special in Marea Britanie.
Calatoria. Revigorarea vietii economice si dezvoltarea culturala din vestul si centrul
Europei in ultima parte a Evului Mediu, incepand cu secolul al XI-lea, induc unele cres teri ale
transportului si calatoriei, in special a deplasarilor comerciale si religioase. Dar, adevaratul inceput
al inabusirii izolarii feudale a Evului Mediu il constatam in epoca Renasterii. Abia acum
mobilitatea spatiala a oamenilor in Europa a sporit neintrerupt desi, inca, persista numai asupra unei
mici minoritati a populatiei.
Principala influenta asupra calatoriei in general, celei recreative in special, in timpul Renas terii a
fost exercitata de noile idei individualiste despre lume ale umanismului si asezarea omului in
centrul atentiei. Umanistii si-au regasit inspiratia in Antichitate. 'Omul este masura tuturor
lucrurilor', cum afirmase de mult Protagoras. Expansiunea cunoasterii, importanta experientei
individuale, difuzia spatiala a ideilor noi au dat un substantial impuls calatoriei. Valoarea
intelectuala a vizitarii de targuri straine, in special Italia si monumentele ei antice, a fost peste tot
recunoscuta. Noile dezvoltari culturale si progresul material au creat conditii mult mai favorabile
pentru calatorii educationale si culturale. Filosofii, scriitorii s i artistii Renasterii au intreprins
calatorii intre diferite tari europene pentru a oferi si Inpartasi noua realizare culturala. O retea de
hanuri si case de oaspeti s-au alaturat facilitatilor medievale de cazare si hrana din manastiri si
castele. La inceputul secolului al XVI-lea au aparut transporturile regulate de trasuri s i diligentele
comerciale. Treptat, drept rezultat al sporirii traficului pe drumurile europene, a aparut si cererea
pentru o literatura specializata, de calatorie1. Oferta lucrarilor in acest sens continea informatii utile
nu numai pentru calatorii profesionisti, dar si pentru cei aflati in vizita unor obiective turistice. Mai
mult, secolul al XVI - lea a adus cu sine si un alt gen de literatura de calatorie, mult mai elaborata
si apartinand realizarilor artei, depasind deci doar simpla informatie2. Unii scriitori, filosofi sau
psihologi de referinta ai secolului amintit au participat ca subiecti activi la calatorii cu un vadit
caracter turistic international motivate de curiozitatea lor intelectuala, de dorinta lor de a cas tiga
experienta personala despre arta si locuitorii tarilor vizitate. Ei au gasit in voiajul international un
mijloc direct de cunoastere s i extindere a orizontului intelectual. 'Din cele mai vechi timpuri si
pana astazi - remarca, de pilda, filosoful si psihologul olandez Justus Lipsius - oamenii importanti
au calatorit intotdeauna. Dar, folosirea oricarui mod de voiaj a sporit cunoasterea
comportamentului, obiceiurilor si datinilor si a modalitatilor de constituire a statelor straine, largind
astfel orizonturile mintii'3. Printre interesele care au determinat pe multi creatori ai culturii
europene si indivizi bogati sa participe si sa evoce voiajul international, la loc de frunte se situeaza
atractia lor fata de arta. Intr-adevar 'turismul artistic' cu dorinta de a vizita si castiga, uneori prin
forta, comorile artelor din Italia ('mama artelor') a devenit ceva caracteristic pentru cele mai inalte
clase in timpul Renasterii. Inutil de a adauga ca aceste calatorii au contribuit mult la cunoasterea si
raspandirea noilor idei, gusturi, obiceiuri, traditii, a noilor descoperiri tehnice, etc. in toata Europa.
Perioada Barocului din istoria Europei, plasat in secolul al XVII-lea, a adus schimbari mai
mult cantitative decat calitative, comparativ cu Renasterea. In acest sens, se fac simtite Inbunatatiri
in transport si amplificari ale calatoriei educationale, incluzand si 'Marele Tur' ale carui baze au
fost puse deci in amintitul secol.
Secolul al XVII-lea a marcat doar o modesta revigorare, limitata initial la Franta, a ceea ce
francezii numeau 'turismul termal', care folosea hidroterapia pentru cura sau tratament. Aceasta
forma de turism aparuse initial in vechea Roma, dar, din motive de moralitate, aproape ca n-a
existat in Evul Mediu si in perioada Renasterii. Protagonis tii de-acum erau membrii suitelor regale
si aristocratiei. Ca urmare, chiar pe linie administrativa au aparut elemente noi, de pilda in anul
1603 cand regele francez Henry al IV-lea a instituit functia de 'superintendent general', raspunzator
cu inspectarea si intretinerea bailor si fantanilor regatului. Clasele cele mai inalte au calatorit, de
asemenea, spre resedintele lor somptuoase de vara, in principal in Franta (regiunea Parisului si
valea Loirei).
Marele val al calatoriei, ale carui baze au fost puse in Europa secolului al XVII-lea, s-a
reflectat in numarul mare al 'relatarilor de calatorie' si in avantul literaturii popoarelor. Sub acest
aspect, in acord cu estimarile statistice, numai intr-o singura tara, cum a fost de pilda Franta,
aparusera peste o mie de texte si lucrari pe teme de turism, cu toate ca, cu rare exceptii, valoarea lor
era mai mult informativa si documentara, decat literara.
1.2.4. Iluminismul si Romantismul
Recreerea si Calatoria. Ideile s i tendintele filosofice, culturale s i socio-economice din
aceasta perioada, corespunzatoare secolului al XVIII-lea s i primei jumatati a secolului al XIX-lea,
au creat elementele premergatoare s i fundamentale recreerii si calatoriei turistice moderne. Intai de
toate, ele au generat o schimbare graduala in intelegerea relatiei dintre calatorie, pe de o parte,
placere si natura, pe de alta parte. In trecut calatoria avea putine in comun cu placerea si recreatia,
urmare s i a particularitatilor transportului la vremea respectiva: incet, greoi, scump si neconfortabil.
Calatoria era, de asemenea, extrem de periculoasa datorita atacurilor piratilor, hotilor sau
xenofobiei populatiei locale. Numai secolul al XVIII-lea s i, in special, secolul al XIX-lea au adus o
importanta Inbunatatire in securitate (siguranta) pe rutele mondiale ale calatoriei. Tuturor acestor
neajunsuri, completand intr-un fel disconfortul calatoriei, li se mai adaugau si unele aspecte
psihologice si culturale: aproape o totala desconsideratie pentru valorile estetice, stiintifice si
educationale, in a vedea diferite peisaje si a vizita diferiti oameni. Voiajul era considerat ca si
exilul: un drum nefericit spiritual. Intr-adevar, pelerinajul era cel mai adesea intreprins ca pedeapsa.
Calatorii nu numai ca nu puteau intelege si aprecia frumusetile peisajului, ci chiar le displaceau si
chiar se temeau de mare ori de cei mai magnifici munti, priviti absolut ca obstacole dezagreabile
Inpotriva calatoriei, ca refugiu al banditilor, ereticilor, spiritelor diavolului sau, in cel mai bun caz,
erau priviti ca o pacoste. Muntii erau traversati nu atat pentru valorile lor estetice, cat pentru
necesitati absolute de alta natura, inclusiv cea religioasa. Un sugestiv exemplu, oferit de
bibliografia din domeniu, este cel al unui preot care escalada piscurile alpine pentru iertare.
Atitudinile, de la mic la mare, fata de mediul natural erau total negative: natura fiind straina, cruda
si periculoasa, trebuia Inblanzita, dominata, exploatata si Inbunatatita de societate, nicidecum
admirata si ocrotita in actiunea omului in cadrul acesteia. Stradania omului de a umaniza natura
devine caracteristica abia in secolul al XVIII-lea, unde formarea parcurilor, gardurilor vii si a
cgpurilor de recreere incerca o conciliere in relatia om-natura.
Atitudinile privind calatoria si natura s-au schimbat insa gradual in secolul al XVIII-lea si
inceputul secolului al XIX-lea. Cadrul favorabil in aceasta noua orientare l-a reprezentat, in primul
rand, dezvoltarea tehnico-economica evidenta din perioada de dupa revolutia industriala, cea care a
adus importante progrese tehnologice, economice si stiintifice. In al doilea rand, noi idei filosofice,
culturale si literare aparute in perioada Renas terii se raspandesc si se dezvolta in Europa: filosofia
iluminista (din prima parte a sec. al XVIII-lea) si mai tarziu Sentimentalismul si Romantismul (din
partea a doua a sec. al XVIII-lea si prima jumatate a sec. al XIX-lea) articulate cu mis carile politice
democratice. Sub impactul acestor noi tendinte si idei, vechile atitudini negative despre calatorie si
natura s-au reorientat in directii pozitive. In fapt, natura a fost 'descoperita'. Frumusetea ei a fost
apreciata laudativ pentru intaia oara de sentimentalistul J.J.Rousseau (1712-1778) care critica
influenta corupatoare a societatii asupra omului si sustinea 'reintoarcerea la natura'. El a dezvoltat
'cultul naturii' si este privit de analisti ca precursor al romantismului ('Sunt, deci exist'). Mai
tarziu, F.Schelling (1775-1854) a creat sistemul filosofiei naturii.
Legatura cu natura a contribuit, alaturi de progresul economic, la o semnificativa crestere a
calatoriei in secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, calatoria n-a luat proportii de masa, inca, numai
relativ putini au calatorit individual: filosofii si scriitorii, oamenii de stiinta (geologi si geografi)
care au calatorit in Franta, Italia, America si Siberia au fost adevaratii pionieri ai turismului
modern. Prin operele s i impresiile lor de calatorie au reus it sa infranga credinta religioasa ca natura
a insemnat un haos si catastrofele au fost manifestatii fizice ale maniei lui Dumnezeu.
Literatura romantica a schimbat radical atitudinea fata de natura. Nu numai valorile estetice
ale peisajului au fost apreciate, dar, totodata, acestea au inceput sa joace un rol in exprimarea
simtamintelor umane. Frica de salbaticie a fost uitata, frumusetea naturii a capatat noi simboluri si
s-au dezvoltat drumuri carosabile spre locuri tot mai indepartate. Distanta s i ciudatenia diferitelor
destinatii turistice s-au aratat de o seducatoare calitate. Un pas logic in plus a fost recunoasterea
necesitatii de a invata mai multe despre alte regiuni si tari, a crescut interesul in folclor, istorie,
etnologie, patriotism, se resping vechile puncte de vedere, se pune accent pe realizarile individului,
pe unicitatea naturii umane.
Atitudinea romantica asupra naturii a adus pentru intaia data turisti (in principal englezi) in
ultimele doua decenii ale sec. al XVIII-lea in Elvetia - targul clasic al pastorilor zugraviti in
literatura romantica, in principal evitat de tinerii nobili care pusesera bazele 'Grand-Tour-ului'.
Desigur, aceasta calatorie in epoca predrumurilor ferate a fost limitata la putini membri ai claselor
privilegiate. Cu toate acestea, deja in prima jumatate a secolului al XIX-lea Elvetia a devenit tara
turismului clasic.
Calatoria a inceput sa fie privita gradual ca o placere, ca o recreere. In domeniul recreerii,
secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea au adus schimbari importante. In aceasta
privinta un rol important l-a avut J.J.Rousseau cu teoria armoniei dintre om si natura. El si alte
personalitati ale culturii perioadei analizate (medici, pedagogi s.a.) au inteles importanta
exercitiului in aer liber si efectul benefic pentru dezvoltarea ment5ala s i fizica a tineretului.
Secolul al XVIII-lea s-a caracterizat, de asemenea, printr-o revigorare a calatoriei spre
statiunile care stateau intr-o deplina uitare de la Imperiul Roman si dezvoltate numai in Franta in
secolul al XVII-lea. Redescoperirea corpului uman implica, de asemenea, grija pentru sanatate, fapt
mijlocit s i de progresul stiintei medicale, in special hidroterapia si balneologia. Astfel, tratamentul
si odihna au fost motivatiile primare ale calatoriei la Bath in Anglia, Spa in Belgia, Karsbad si
Marienbad in Boemia, Baden-Baden in Germania, Vichy in Franta, Pyatigorsk in Rusia etc. De
asemenea, devin importante aspectele recreationale si sociale: statiunile climaterice si balneare au
reinflorit si s-au dezvoltat ca locuri distinse de int稷nire a aristocratiei. A face un repaus pentru
odihna a devenit o necesitate sociala. Diferitele feluri de amuzamente devin la moda - teatrul,
jocurile de noroc. Treptat, noua clasa de capitalisti i-a inlocuit pe vechii aristocrati in ponderea
calatoriilor in statiunile climaterice si de orice fel. Daca initial, statiunile baneo-climaterice aflate in
regiuni continentale (departe de mare) au predominat pretutindeni in secolul al XVIII-lea, spre
sfarsitul acestuia s-a conturat o noua tendinta, datorata descoperirii proprietatilor curative ale apei
de mare, tendinta care in secolul al XIX-lea intareste rolul statiunilor litorale in dauna celor
continentale.
Concluzionand, prin prisma realizarilor secolului al XVIII-lea si cele ale primei jumatati a
secolului al XIX-lea, putem aprecia ca recreerea s i calatoria au evoluat mana in mana, au inceput sa
se suprapuna tot mai frecvent. Oricum, toate acestea nu reprezentau, inca, adevaratul turism
modern: distantele implicate erau de regula mici si accentul cadea mai mult pe sejurul intr-o
statiune. Totodata, costul ridicat al transportului si sejurului, insotit de nivelul tehnic relativ scazut
al dotarilor obiectivelor turistice din perioada respectiva, faceau ca putini oameni sa-si permita
adevarate deplasari turistice recreative.
Grand-Tour-ul. Acest tip de voiaj s-a dezvoltat aparte de celelalte tipuri de calatorie, ceea
ce ne determina sa-i acordam o abordare distincta. Bazele sale au fost puse de cautarile stiintei si
difuzarea ideilor renascentiste in Europa Renas terii. Inceputurile sale pot fi localizate spre sfars itul
secolului al XVI-lea, in perioada elisabethana in Anglia. Grand-Tour-ul s-a extins insa in secolul al
XVII-lea. Tara de origine a calatoriilor a fost, in principal, Anglia s i destinatia prioritara a fost
Italia, desi s i alte tari europene, ca Franta, Olanda, Spania, Germania au fost implicate ca origini si
destinatii de calatorie. Subiectii acestui tip de deplasare erau fiii familiilor privilegiate social si
material, trimisi pentru o s edere de cca.3 ani in scopul de a-si intregi educatia s i, in plus, de a
castiga unele relatii, contacte privite ca necesare pentru carierele lor viitoare. De asemenea, exista
convingerea ca prin aceste calatorii se cas tiga si o anumita 'distinctie' de maniere elevate
permanent urmarite printre propriile lor straturi sociale. De aici si limitarea lor la unele medii
sociale inchise.
Schimbarile in structura sociala a sfars itului sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea au
adus o modificare graduala a situatiei spre mai multe calatorii profesional-educationale. De
asemenea, mediul social de provenienta a calatorilor a suferit o schimbare: reprezentantii burgheziei
au inlocuit nobilimea feudala. Cu toate acestea 'Grand-Tour-ul' n-a dezvoltat vreo structura sau
principii comportamentale care s-ar regasi in turismul contemporan. El, pur si simplu, a pierit in
conditiile schimbarilor socio-economice ale sec. al XIX-lea, desi se poate asimila continuitatea sa
astazi in calatoriile extinse pe mai multe luni intreprinse de anumiti tineri care-si rezerva timp liber
sau de studiu pentru a vedea lumea.
1.3. Etapa moderna a turismului de masa
1.3.1. Turismul modern si recreerea din Europa si America de Nord in a doua jumatate a
secolului al XIX-lea
Pentru dezvoltarea turismului modern si a recreerii, din perioada supusa analizei, nimeni n-
ar putea contesta rolul factorului cultural, evident prin noile tendinte filosofice s i culturale ale sec.
al XVIII-lea s i inceputul sec. al XIX-lea. Si totusi, cu siguranta, mai decisiva a fost influenta
transformarilor economice s i politice initiate in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea in Marea
Britanie si pe deplin generalizate in Europa si America de Nord in sec. al XIX-lea: revolutia
industriala si ascensiunea economiei moderne de piata si democratiei au pus bazele turismului
modern. Revolutia industriala a adus cu sine o importanta crestere a eficientei, stimuland astfel
investitiile si cresterea economica concretizata in sporirea avutiilor, economiilor s i acumularilor de
capital. Introducerea mas inilor si a noilor surse de combustibil si putere, pe fondul unor cerinte
crescande ale economiei, a dus la concentrarea productiei in mari unitati industriale situate la
distante apropiate una de alta datorita interdependentei dintre ele. Ca urmare, s-au dezvoltat orase
industriale mari, societatile industriale devenind, concomitent, societati cu un specific urban
accentuat.
Unul din rezultatele revolutiei industriale - dezvoltarea transportului - a avut un impact
special asupra turismului, deoarece a influentat semnificativ mobilitatea calatorilor. Era vagoanelor
de calatori sosise, in sfarsit. Drumurile rutiere se raspandesc in toata Europa s i America de Nord la
mijlocul si in a doua parte a sec. al XIX-lea, facand calatoria mai rapida, mai ieftina s i mai
confortabila. De aceea, nu intgplator, unii cercetatori privesc constructia de retele de cai ferate in
Europa ca baza pentru turismul modern. Caile ferate au facut calatoria nu numai mai ieftina si mai
confortabila, decat cea cu trasurile trase de cai (diligentele), dar mai intai de toate mult mai rapida:
diligenta parcurgea 15 km/h, in timp ce un tren 50 km/h, pe la 1850. Durata unei calatorii cu trenul
intre Paris s i Nisa era de 18 ore, in 1889, fata de 13 zile cu diligenta. De asemenea, capacitatea a
crescut si ea substantial, facand posibila calatoria de masa. Dezvoltarea statiunilor litorale in sec. al
XIX-lea, din Anglia si Franta, inceputa spre sfarsitul sec. al XVIII-lea, n-ar fi putut continua fara
expansiunea retelei de cale ferata spre mijlocul sec. al XIX-lea.
In plus, pe langa locomotiva cu abur, o alta forma de adaptare a motorului cu abur in
transport a fost vaporul cu aburi. Acesta a revolutionat transportul rivier s i pe cel maritim la
distanta. Au aparut societati specializate in transportul maritim regulat intre Europa si America.
Vapoarele cu aburi transatlantice au sporit volumul, confortul si viteza de trafic. Durata unei
deplasari intre Le Havre si New York era acum de 10-12 zile, fata de 2-4 luni cu corabiile. Numarul
anual al pasagerilor peste Atlantic a crescut considerabil, de la 40.000 intre 1860 si 1870, la
100.000 in 1880 si 280.000 in 1914.
Marea Britanie, adevaratul leagan al revolutiei industriale inceputa in 1760, natiunea
industriala de frunte a sec. al XIX-lea, s i-a consolidat o asemenea baza materiala ce i-a permis, intre
atatea altele, demararea dezvoltarii turismului modern de masa. In consecinta, ea conducea detasat,
in competitia internationala, si in turism. De fapt, inca din ultima parte a sec. al XVIII-lea si prima
jumatate a sec. al XIX-lea, englezii detineau monopolul asupra calatoriilor de placere. Ei erau
priviti ca 'the tourists par excellence' (turisti prin excelenta). Chiar si astazi in unele districte rurale
din Grecia, termenul 'lordoi' inseamna turis ti. Elvetia, ca tinut clasic turistic, isi datoreaza
dezvoltarea in principal vizitatorilor britanici. Ei n-au fost numai primii turisti in Alpi, incepand cu
ultimele doua decenii ale sec. al XVIII-lea, ci si primii alpinis ti. Cat de mult au depasit pe ceilalti
europeni poate fi ilustrat de datele referitoare la fondarile de cluburi alpine: The British Alpine Club
(Clubul Alpin Britanic) a fost fondat la Londra in 1857, cel francez numai in 1874. De asemenea,
difuzia spatiala a fluxurilor de turisti, proveniti din centrele britanice localizate in sud-estul Angliei
era urmatoarea: turistii vizitau mai intai Belgia, Olanda si Parisul, apoi valea Rinului si, ulterior, se
dispersau spre Elvetia, Italia etc.
La intrebarea: cand a inceput exact era turismului modern? este dificil de raspuns.
Intelegand pe deplin faptul ca in vestul Europei turismul modern a aparut gradual spre mijlocul sec.
al XIX-lea, in legatura cu raspandirea revolutiei industriale si victoria cailor ferate asupra
transporturilor cu diligente, totusi, dupa cei mai mu lti periodizatori ai istoriei turismului, am putea
nominaliza o data conventionala a declansarii acestui fenomen. Daca ar trebuie acceptata o astfel de
data fixa, aceasta ar putea fi 5 iulie 1841, cand un grup de 570 de membrii ai unei organizatii de
moderatie a facut un voiaj pe un parcurs de 20 mile, din Leicester (Anglia) la un parc din
Loughborough. Voiajul a fost organizat de Thomas Cook (1808-1892) care a inchiriat charter o
intreaga garnitura de tren de la o companie de cale ferata si a comercializat cu amanuntul bilete de
calatorie. Patru ani mai tarziu, in 1845, Cook a fondat prima agentie de calatorie din lume care a
organizat primul tur in Scotia in 1846 cu 350 participanti, ocazie cu care a fost tiparit un Ghid
Turistic special. Ulterior, Cook a organizat voiaje turistice la expozitiile mondiale din Londra
(1851), Dublin (1853), Paris (1855, 1867, 1878). Numarul turistilor a crescut surprinzator: singur
Thomas Cook a organizat deplasarea a 75.000 de vizitatori la expozitia mondiala de la Paris din
1878. Primul lui 'mare circuit turistic al continentului', incluzand Nordul Frantei, Belgia si Valea
Rinului, la preturi mici a avut loc in 1856. Cativa ani mai tarziu, in 1863, voiajele pe calea ferata
organizate de Cook au ajuns in Elvetia, in 1864 in Italia si in 1866 pe coasta de est a SUA. In 1872
Thomas Cook a condus un tur planetar in 222 de zile, cel ce a inspirat cartea lui Jules Verne din
1874, 'Ocolul Pamantului in 80 de zile'. Thomas Cook a debutat ca 'tour operator' si numai tarziu
si-a extins afacerile intr-o agentie de calatorie cu amanuntul. Oficiile Cook au fost deschise peste
tot in lume s i serviciile sale s-au extins pe toate continentele. Meritul sau fundamental a constat in
punerea bazelor turismului modern de masa si in folosirea, in acest scop, a mijloacelor transportului
modern, in special a cailor ferate. De aceea, cu siguranta, o placa comemorativa de pe casa
memoriala Thomas Cook contine urmatorul mesaj: 'El a facut calatoria in lume mai usoara'.
Dezvoltarea semnificativa a turismului regional european, in a doua jumatate a secolului al
XIX-lea, reiese chiar si numai din compararea numarului vizitatorilor la expozitiile mondiale din
1851 (Londra) - 6 milioane, si din 1889 (Paris) - 33 milioane. Din 1871 incep sa apara si liniile
ferate exclusiv pentru scopuri turistice. Hotelurile au fost construite sub inspiratia si, adesea,
proprietatea companiilor de cale ferata. Concentrarea capitalului in afaceri hoteliere a condus deja
in 1880 la formarea primei corporatii hoteliere - Ritz-chain.
Era cailor ferate, deschisa la mijlocul secolului al XIX-lea, a determinat un impuls in
dezvoltarea pe mai departe a statiunilor turistice, tot mai multi vizitatori ai marilor centre urbane
congestionate, napastuite de degradarea mediului au inceput sa caute recreerea nu numai in arealele
suburbane, ci si in locuri tot mai indepartate de domiciliu. As a s-au dezvoltat noi statiuni montane
(Davos in Elvetia, fondata in 1860 pentru tratamentul climatic al tuberculos ilor, de exemplu) si
litorale (Biarritz in Franta, Capri si Sorrento in Italia, Yalta in Rusia s.a.).
Si totusi, in ciuda tuturor progreselor in materie de turism si recreere, in timpul secolului al
XIX-lea, au existat si unele tendinte restrictive fata de expansiunea rapida a activitatilor de timp
liber. Etica muncii era foarte puternica, accentuandu-se chiar in timpul perioadei Victoriene.
Caracterul accentuat extensiv al saptamanii de lucru (60-80 ore) nu permitea mult timp liber pentru
recreere, iar micsorarea acesteia intre in opozitie nu numai cu interesele patronilor, ci si cu cele ale
liderilor religiosi care se temeau de faptul ca sporirea timpului liber putea fi folosita pentru activitati
'pline de pacat', imorale.
In cazul Americii de Nord, datorita conditiilor socio-economice si culturale diferite si
cursului separat al istoriei sale fata de cel al Europei, s-ar impune cateva precizari distincte, in ceea
ce priveste istoria turismului s i recreerii din aceasta zona geografica. Numai in secolul al XX-lea
dezvoltarea domeniului analizat a devenit destul de paralela, incat sa existe posibilitatea de a face o
discutie reunita a dezvoltarii si tendintelor turismului in toate tarile dezvoltate de pe un continent
sau altul.
Mai intai de toate, impactul Puritanismului Protestant in America de Nord coloniala, in
special in zona de est (New England), a fost mult mai puternica decat in Europa, deoarece colonis tii
secolului al XVII-lea care au cas tigat o influenta covarsitoare pentru mai multe decenii au fost in
principal puritani. In plus, situatia economica a primilor colonisti a facut ca atitudinile ascetice
puritane sa fie cele mai recomandate. Ei respingeau tot ce nu era productiv s i de folosinta practica
imediata, se temeau de mediu s i nu apreciau frumusetile acestuia. Ideile religioase austere ale
puritanilor se armonizau cu necesitatile de zi cu zi ale pionierilor colonis ti intr-un mediu
inconjurator considerat ostil. Pionierii secolului al XVII-lea erau stapaniti de dorinta unei munci
continue pentru a supravietui si dupa naturalizarea lor in Lumea Noua. Cu siguranta, America
coloniala nu numai ca a supravietuit perioadei critice a secolului al XVII-lea, dar a si pus bazele
unei bogatii viitoare ce nu s-a lasat prea mult asteptata, conditie indispensabila pentru dezvoltarea
turismului si recreerii.
Biserica catolica medievala a Europei era bazata pe economia feudala, incurajand munca
numai atat pentru a trai si nu pentru profit si acumulare de avere, avertizand ca aceasta - bogatia -
era calea spre Iad. Timpul de nelucru era destinat preotilor s i ritualurilor religioase ori celebrarilor.
In contrast, doctrina Puritana a salvarii eterne prin munca grea proslavea munca in intelesul de
castig liber in freamatul existentei umane pana la moartea oricarui individ. Timpul liber, intr-un
asemenea context, era inutil. Munca asidua ducea la acumularea bogatiei si la investitii cu scopul de
a maximiza profiturile pentru gloria lui Dumnezeu. Aceasta filosofie a vietii era cu siguranta
benefica, in special in anii pioneratului, pentru noul continent. Mai tarziu, aceasta atitudine a servit
ca justificare morala a acumularilor de capital in primele etape ale capitalismului.
Etica puritana era orientata spre productie: succesul in afaceri era un semn clar al
binecuvantarii lui Dumnezeu, saracia era un indiciu al caracterului slab, al carentelor de
personalitate si al pedepsei lui Dumnezeu. Astfel, doar bogatia conducea spre portile Raiului, pe
cand saracia spre cele ale Iadului. Harnicia, in viziunea puritana, presupunea nu numai sa nu pierzi
bani, dar si sa nu-ti irosesti timpul liber pentru recreere, pentru placere. Numai munca era virtuoasa.
Trandavia era un pacat. In acord cu aceasta doctrina, toti cei inactivi erau prost educati, iar cei ce
cautau placerea erau Inpresurati de duhurile rele. Minimum de timp liber, daca exista si se accepta,
trebuia dedicat numai venerarii lui Dumnezeu. Atitudinile puritane au supravietuit in America de
Nord pana in secolul al XIX-lea, desi deja din secolul al XVIII-lea regulile pe care se fundamentau
au inceput sa-si piarda influenta atotcuprinzatoare, nu numai datorita noilor imigranti care erau, in
majoritatea lor, nonpuritani, ci mai intai de toate datorita impactului dezvoltarii economice. Munca
continua nu mai era pur si simplu necesara. Activitatile de recreere au inceput sa se extinda gradual
si sa-s i piarda sensul de vinovatie pentru cei ce le incurajau. Noul sens al existentei umane a inceput
in coloniile din sudul s i mijlocul continentului nord-american mai devreme decat in New-England-
ul puritan si initial a apartinut, in principal, claselor 'well-to-do' (cu venituri ridicate).
Constrangerea legilor care prohibeau activitatile recreative a devenit din ce in ce mai putin
sustinuta, chiar daca interdictiile prin lege au mai fost un timp pastrate s i dupa disparitia practica a
unor astfel de atitudini. Sosise momentul cand puritanismul auster devenea daunator societatii,
constientizarea acestei cauze generalizandu-se treptat. Benjamin Franklin, influentat direct de ideile
europene, a fost printre primele personalitati care au recunoscut nu numai valorile pentru sanatate,
ci si sociale, ale recreerii si turismului. Si totus i, abia in secolul al XIX-lea atitudinile sociale asupra
calatoriei s i recreerii s-au schimbat decisiv si restrictiile puritanismului s-au micsorat. Prosperitatea
economica a subminat ideile ascetice si practice, iar noile viziuni psihologice europene si
democratizarea tot mai accentuata a vietii au contribuit la schimbare.
Un rol esential, in subminarea puritanismului din vremea respectiva, l-au jucat legile interne
ale dezvoltarii rapide a capitalismului in secolul al XIX-lea. Chiar din primii ani ai existentei noii
trepte de dezvoltare a societatii, acumularea de capital pentru investitii a avut o deosibita
importanta. Oricum, capitalismul dezvoltat necesita piete, necesita consum s i nu economii duse spre
zgarcenie s i abstinenta. Aceasta contradictie a cauzat eroziuni in plus principiilor puritane in
America. Etica muncii a suferit, valoarea timpului liber si recreerii a crescut. Astfel, schimbarea
atitudinii fata de timpul liber, combinata cu cresterea economica, a avut ca efect dezvoltarea
recreatiei si a turismului recreational: vacantele de vara in munti, pe litoral ori lacuri au devenit
obisnuite printre membrii clasei 'well-to-do' chiar din primii ani ai secolului al XIX-lea.
Chiar daca statiunile balneare din America de Nord n-au atins niciodata o popularitate egala
cu cea a marilor statiuni climaterice din Europa, inca din primele trei decenii ale secolului al XIX-
lea au aparut si prosperat importante statiuni de vara s i statiuni climaterice (Saratoga Springs, New
hoteluri Saratoga puteau caza 1200 oaspeti fiecare. Atlantic City a fost deschis pentru vizitatori in
1854. Boom-ul real al statiunilor turistice americane se petrece insa, respectand regula europeana,
numai in a doua parte a secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea cailor ferate (de exemplu, zona
Niagara s-a dezvoltat in 1876, statiunile balneare din partea de vest a continentului au fost
dezvoltate de companiile de cale ferata, cum a fost cazul destinatiei Banff dezvoltata de Canadian
Pacific Railway). Alte forme de calatorie recreationala in secolul al XIX-lea in America au fost
voiajele in pustiu si excursiile de frontiera.
Daca, initial, participarea la toate aceste activitati recreationale de timp liber a fost aproape
in intregime limitata la segmentul populatiei bogate, incluzand elita industriala care a folosit timpul
liber pentru a-si etala munca, bogatia, puterea si statutul social, saltul calitativ inregistrat in a doua
jumatate a secolului al XIX-lea l-a constituit extinderea ideii de unitate a vacantei si calatoriei de
placere, fapt ce a determinat cres terea numarului de statiuni de litoral si montane, extinderea
campingurilor si altor elemente structurale ale unei adevarate piete turistice.
De retinut ar mai fi s i faptul ca, in partea a doua a secolului trecut, se inregistreaza o
preocupare intensa a autoritatilor publice, la toate nivelele, in pregatirea si promovarea
oportunitatilor de recreere, comparativ cu prima jumatate a secolului cand initiativa din domeniu a
fost aproape in intregime in maini private. Actiunea a debutat in oras ele mari, unde oficialitatile
locale au inceput sa se implice in administrarea spatiilor urbane deschise. New York-ul a castigat
340 ha de pamant dincolo de limita nordica a orasului in 1853 si a inceput sa dezvolte un parc
(Central Park) in 1858, cand arhitectii peisagisti Frederick Olmsted si Calvert Vaux au castigat
competitia de design. Ulterior, Olmsted a proiectat multe alte parcuri urbane in America de Nord,
incluzand The Golden Gate in
Pretutindeni, in America de Nord, autoritatile publice, la toate nivelurile, au inceput sa
localizeze parcurile comunale, locurile de joaca, suprafetele de recreere, parcurile de stat, cele de
provincie sau nationale. Au fost infiintate si organisme nationale cu atributii specifice, respectiv
Serviciul National al Padurilor din SUA in 1891 si Serviciul National al Parcurilor din SUA in
1916, primul astfel de serviciu in lume. Actul crearii Serviciului National al Parcurilor a statuat ca
motivul protejarii suprafetelor era acela 'de a conserva obiectivele peisagistice, naturale si istorice,
de a proteja viata salbatica si de a furniza amuzament, in aceleasi maniere si intelesuri, si
generatiilor viitoare'. Rezervatiile de paduri nationale, desi initial create pentru conservarea
resurselor de padure si apa, afectate din multiple motive de folosinta, au constituit in principal
cadrul pentru uzul recreational al oamenilor.
Chiar daca, din punct de vedere turistic si recreational, intre Europa si continentul american
au existat importante deosebiri, secolul al XIX-lea a revolutionat aceste domenii si in America de
Nord. Schimbarile in atitudinile s i valorile sociale, progresele tehnice s i economice, cresterea
numarului uniunilor democratice de munca au deschis larg portile recreerii si turismului de masa.
1.3.2. Turismul si recreerea din Europa si America de Nord in perioada 1900-1950
Timpul aferent primei jumatati a secolului al XX-lea, pana spre punctul de declansare a
primului razboi mondial, a fost atat pentru Europa cat s i pentru America de Nord o perioada de
continua prosperitate si stabilitate politica si, in consecinta, propice pentru turism. Deja la nivelul
anului 1900 existau cca.200 mii americani care calatoreau anual in Europa. Mijloacele noi de
transport naval rapide si confortabile, ca 'Mauretania' sau 'Lusitania', faceau excursiile foarte
agreabile. In Europa, statiunile turistice erau infloritoare, prospere atat in zonele de litoral cat si in
zonele montane. Transportul feroviar si-a Inbunatatit substantial standardele de confort si
comoditate si, de asemenea, s-a extins prin intrarea in circuit de noi linii de cale ferata. Toata
aceasta dezvoltare a fost intrerupta, in cazul Europei, de izbucnirea razboiului in 1914, reluata insa
in deceniul al treilea al secolului nostru, pana in 1929, cand incepe recesiunea economica generala.
In America de Nord productia de automobile in serie a inceput sa concureze cu succes in
anii '20 cu caile ferate, fapt ce a extins fluxul de turis ti si a accentuat independenta clientilor de
orarele cailor ferate. Atat de-o parte, cat si de cealalta a Atlanticului, intreprinderi diferite ca profil
au introdus vacantele platite muncitorilor lor. In plus, saptamana de lucru s-a redus. Toate acestea
au impulsionat cererea pentru turism si recreatie; de exemplu, numarul americanilor calatori spre
Europa a atins pragul de 300 mii in 1929. S-au petrecut si modificari structurale in formele de
turism, vacantele de vara devenind tot mai populare. Multe din statiunile de coasta mediteraniene au
pierdut gradual importanta traditionala de refugiu de iarna al elitei.
Anii '30 ai recesiunii economice au insemnat un declin important s i pentru turism, in ciuda
incercarilor de stabilizare a acestuia prin extinderea vacantelor platite de intreprinderi salariatilor
lor. Durata vacantelor platite a fost gradual marita dupa cel de-al doilea razboi mondial. In Franta,
de exemplu, 'cong_ pay馥' (concediu platit) a fost extins in etape, ajungand la patru saptamani in
1978 s i cinci saptamani in 1980. Era un salt cantitativ substantial, comparativ cu doar doua
saptamani cat reprezenta concediul platit salariatilor francezi cu cel putin un an vechime la nivelul
anului 1936. Din punct de vedere legislativ, concediile platite au devenit o obisnuinta dupa cel de-al
doilea razboi mondial si, concomitent, un suport al turismului de masa.
Totusi, pana la declansarea celui de-al doilea razboi mondial, in ciuda unor legislatii
stimulative din anii '30 si a Inbunatatirii situatiei economice in perioada 1935-1939, turismul
european s i nod-american nu a evoluat spectaculos. Razboiul, practic a pus capat turismului in
Europa si l-a limitat sever in America de Nord.
In primii ani postbelici industria turistica, mai ales cea europeana, a reusit cu greu sa se
refaca s i sa prospere intr-un mediu de pace favorizant, realitate ce a adancit pesimismul multor
specialisti din perioada imediat urmatoare razboiului mondial. Din fericire predictiile specialis tilor
s-au dovedit a fi gresite, mai multe tari europene inregistrand fluxuri turistice superioare celor mai
buni ani ai perioadei interbelice. Europa si America de Nord s-au aflat in pragul unei expansiuni
fara precedent a turismului. La o suta de ani dupa ce Thomas Cook a initiat turismul modern se
conturau zorii unei noi ere a turismului de masa. Ceea ce constituia un lux pentru putini in trecut, a
devenit acum o necesitate pentru multi. Desigur, majoritatea in tarile dezvoltate si, inca, minoritate
in tarile slab dezvoltate.
1.4. Concluzii selective
Chiar si numai aceasta succinta trecere in revista a principalelor etape din istoria calatoriei,
turismului si recreerii confirma din nou adevarul dupa care 'schimbarea este singurul lucru constant
in lume' cu privire la relatia societatii cu mediul natural, in calitatea acestuia din urma de resursa
pentru turism si recreere.
Privind retrospectiv istoria timpului liber si recreatiei constatam ca unele perioade au fost
marcate de mai mult timp liber s i calatorie recreationala (de exemplu, Grecia s i Roma Antica), iar
altele aproape lipsite de aceste alternative ale existentei umane (de exemplu, Evul Mediu). Se poate
insa generaliza, indiferent de etapa istorica, ca marea masa a populatiilor timpurilor trecute a dispus
de foarte putin timp liber si de posibilitati recreationale restranse. Acestea erau apanajul elitelor
privilegiate detinatoare ale puterii economice si politice.
Viata majoritatii civilizatiilor preindustriale era caracterizata printr-o structura combinata, o
unitate nediferentiata intre doua segmente ale existentei: munca si nemunca. Distinctia intre acestea
era formala, delimitarile fiind neriguroase, in special in societatile de culegatori, vanatori, pescari si
chiar in societatile agricole. Activitatile nelucrative erau bazate pe magie, religie ori folclor si
participarea la ele era considerata drept munca insas i. Activitatile de munca s i nemunca erau
inseparabile, ingemanate intr-un stil total de viata. Desi, in cursul istoriei, distinctia intre munca si
nemunca a devenit gradual mai clar delimitata, ea nu s-a produs inainte de revolutia industriala, in
cadrul careia separarea acestora a devenit foarte evidenta.
Unele din activitatile recreationale ale societatilor preindustriale au avut o puternica
orientare teleologica, vizau deci unele scopuri sau tinte. Astfel, ele dobandeau mai mult forme de
antrenament militar (de exemplu, Jocurile Olimpice din vechea Grecie, ori duelurile si intrecerile cu
arcul in Evul Mediu) decat de jocuri distractive pentru destinderea participantilor. Aceasta asimilare
teleologica a predominat si in timpul secolului al XIX-lea cand, treptat, recreerea a devenit un
element diferentiat al structurii vietii sociale, al ritmului existentei umane. Intr-adevar, in plus fata
de consideratiile militare, recreatia a tintit spre cresterea productivitatii muncii. Pe aceasta cale,
recreatia a dobandit rolul de cauza a unei forte de munca mai productive. De asemenea, au fost
accentuate si alte aspecte morale si sociale ale recreatiei, cum ar fi reducerea criminalitatii si
consumului de droguri. Totusi, schimbarea valentelor procesului recreational, prin legarea mai
stransa a acesteia de interesul personal, de dorinta de divertisment si reconfortare, a avut loc numai
dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aceste conotatii hedonistice coexista cu cele teleologice, dar
par sa castige treptat mai multa importanta.
Analizand trecutul, putem generaliza ca turismul si recreatia, ca activitati angajate in timpul
liber, s i-au pierdut, in special in vremurile moderne, stigmatul social negativ asociat lor in trecut.
Oamenii nu mai aveau nevoie sa caute un motiv ulterior (magie, religie, performanta militara,
refacerea capacitatii fizice si mentale pentru munca etc.) pentru a avea placerea sa se integreze in
activitatile de timp liber. Homo ludens s i Homo viator au capatat drepturi egale cu Homo faber,
fiecare reprezentand un element indispensabil al civilizatiei umane. Aceasta schimbare a statutului
omului, aflat pe diferite trepte sociale, poate fi ilustrata de faima si gloria asociate conducatorilor de
spectacole, marilor campioni sportivi etc.
Unii autori rezerva termenul de 'turism' numai fenomenului socio-economic modern de
miscare temporara in masa a oamenilor, in principal, desi nu exclusiv, din motive recreationale.
Turismul modern, ca s i democratia, este practic accesibil pentru toti membrii societatilor dezvoltate
economic. Oricum, daca privim retrospectiv in istoria erei preindustriale constatam ca numai un
foarte mic procent de oameni a participat la calatorii. Marea majoritate a populatiilor era imobila
pentru tot restul vietii. Calatoria in aceasta perioada insemna un efort dureros, greutati si pericol.
Pentru mii de ani mis carea oamenilor a fost limitata de viteza maxima pe care o puteau da caii.
Calatoria preindustriala a fost incapabila de a infrange, de a dobor_ barierele spatiale si fizice ce
izolau regiuni diferite ale lumii. Intr-o astfel de situatie, pentru depasirea ei, progresului i-a revenit
un deosebit rol. Numai introducerea vapoarelor cu abur, a cailor ferate si, mai tarziu, a
automobilelor s i aeronavelor a putut aduce, intr-un timp istoric foarte scurt, schimbari de proportii
revolutionare, nu numai cu privire la viteza de deplasare, ci si cu privire la alimentatie, securitate si
confort. Intr-adevar, numai aventura revolutiei industriale cu toate progresele sale economice au
creat baza necesara transformarii calatoriei in turismul modern de masa. Abordarea acestei
problematici constituie de fapt continutul capitolelor urmatoare.
Intrebari recapitulative
1. Prin ce se particularizeaza calatoria si recreerea precapitalista, comparativ cu acceptiunea
moderna a fenomenului turistic?
2. Care sunt etapele principale ale istoriei turismului si recreerii?
3. Ce categorii de motivatii au stat la baza deplasarilor turistice din Evul Mediu? Dar in cazul
celor ale Iluminismului si Romantismului?
4. Acordati o semnificatie aparte, ca tip de voiaj, Grand-Tour-ului?
5. Cum explicati transformarea turismului din epoca moderna intr-un fenomen de masa?
Comentati evolutia acestuia pe cele doua targuri: european si nord-american?
|
