ITINERARII

1. Centre turistice.

Dealungul Prahovei, la poalele Bucegilor, se gasesc câteva statiuni climatice de primul ordin, dintre care însa numai Sinaia si Busteni pot fi considerate centre de turism alpin, urmate dela distanta de Predeal.

Pe latura nordica a masivului, localitatea Bran este singurul centru turistic al regiunii, urmata într'o mica mas 252b17c ura de Râsnov; iar dinspre sud, un singur drum pleaca dintr'o localitate ce nu poate fi considerata drept un centru turistic pentru Bucegi: Pietrosita.

Am crezut, potrivit cu scopul prezentei lucrari, sa consideram punctul Pestera Ialomitei drept un centru turistic, datorita stralucitului viitor de "statiune alpina" pe care îl întrevedem întregului ansamblu de monumente ale Naturii si elemente turistice din jurul Pesterei.

Din punctul de vedere al turismului de munte, Bustenii sunt, desigur, centrul cel mai frecventat, urmat de Sinaia si Predeal; este deci cazul sa mentionam opera de sustinere a miscarii turistice si alpine pe care a realizat-o aici Clubul Alpin Român prin cele doua constructii ale sale: Caminul Alpin din Busteni si Refugiul metalic Costila, ambele ridicate cu grele sacrificii, în cursul anilor 1938-1939.

2. Clasificarea drumurilor.

Este dela sine înteles ca într'un masiv atât de bogat în elemente alpine, atât de variat ca aspecte si atât de întins ca suprafata, vor exista diverse categorii de trasee, accesibile unei foarte întinse game de drumeti.

O clasificare a acestor drumuri este, deci, cu atât mai necesara, cu cât - tinând seama ca aceasta calauza se adreseaza unor foarte largi si variate mase de drumeti care vin fiecare cu puterile lor fizice si cu experienta lor turistica - materialul arhicunoscut al Bucegilor trebue sistematizat cu mare atentie, pentru ca fiecare categorie de turisti sa poata fi îndrumata pe traseul cel mai potrivit.

În prima mea lucrare Bucegii si Piatra Craiului, (1936), încercasem o clasificare a drumurilor din Bucegi în trei categorii: itinerarii de interes general, itinerarii alpine si itinerarii tehnice. Experienta ulterioara si marea desvoltare a turismului de munte, care a atins punctul culminant în anul 1939, ne-au aratat ca nu pot fi cuprinse în aceste trei categorii toate traseele extrem de variate din Bucegi.

Am împartit, deci, aceste trasee în patru mari categorii, la care am adaugat, potrivit împrejurarilor, înca doua categorii auxilare unde vom întâlni, în parte sau în total, drumuri din primele doua categorii.

a)      Drumurile de patrundere pornesc dintr'un centru turistic situat la poalele masivului si se opresc în punctele centrale: Statiunea Pestera, sau Omul servind în conditiuni optime la cunoasterea masivului si la initierea în practica turismului de munte pentru toate categoriile de drumeti.

b)      Drumurile de interes general constituesc o categorie foarte bogata cuprinzând toate celelalte trasee accesibile oricui; aceste trasee, pentru a caror parcurgere se cere numai echipament si rezistenta fizica, fara sa fie nevoie de materiale sau de o tehnica speciala, folosesc marile poteci marcate care strabat masivul fara alte dificultati de teren decât diferentele de nivel considerabile dintre punctele de plecare si sosire.

Aceste trasee - ca si cele din prima categorie - pot fi strabatute de orice categorie de turisti, fara nici o pregatire speciala si în orice numar; ele constituesc marea scoala de drumetie a Bucegilor si vor folosi în principal promovarii turismului de munte în marile mase.

În acest scop însa, trebue sa recomandam atât participantilor, cât si organizatorilor sau conducatorilor de "caravane", sa nu treaca cu vederea indicatiunile date de noi în primele pagini ale volumului "Drumuri de munte" (EDITURA DE STAT ed. II. 1947) si care sunt rezultatul unei experieiite de peste 20 ani.

c)      Traseele alpine grupeaza acele rute de stânca, de o succesiva dificultate, pentru a caror efectuare se cere nu numai un echipament special si o rezistenta fizica deosebita, dar si o experienta alpina pe care nu o putem capata decât prin participarea activa si repetata la ascensiunile colective organizate în acest scop.

Traseele alpine folosesc firele vailor de abrupt sau brânele de altitudine; grupurile nu mai pot fi nelimitate, bocancii cu ,,tricouni" devin necesari, iar frânghia si espadrilele vor fi si ele obligatorii cel putin pentru conducator, pe parcursul unora din aceste trasee.

Prezentarea acestora o vom face în ordine geografica, deoarece este greu de stabilit o gradatie absoluta; unele din ele au constituit pe vremuri fala alpinismului nostru, dar au fost depasite de traseele tehnice carora le servesc astazi de baza.

În descrierea acestor trasee va apare pentru prima data notiunea de "escalada"; grupurile vor fi cât mai restrânse si mai selectionate, putând însa depasi numarul de 2-3 persoane; ele vor fi puse - în mod obligatoriu - sub conducerea unei persoane cu o notorie experienta alpina.

Nu ne luam nici o raspundere pentru urmarile neplacute ce ar decurge din organizarea sau conducerea unor grupuri pe aceste trasee, fara respectarea indicatiunilor de mai sus, precum si a celor de detaliu din volumul Drumuri de munte (EDITURA DE STAT ed. II. 1947).

d)      Traseele tehnice constituiesc o categorie de rute alpine cu care se pot mândri numai Bucegii si într'o mai mica masura Piatra Craiului; aceste trasee de mare clasa alpina afecteaza partile cele mai expuse din zonele de abrupt, pornind în general de pe un traseu alpin, odinioara "celebru", care le serveste de traseu de baza.

Pentru explorarea si stabilirea acestor trasee cu un caracter tehnic superlativ, s'au depus eforturi considerabile, au fost puse la contributie nu numai priceperea si experienta, dar si îndrasneala alpinistilor nostri putini la numar; spiritul lor de sacrificiu a mers adesea pâna la jertfa suprema (N. Comanescu, ing. Coman, A. Petriu, etc.), iar numele "asilor" nostri va ramâne definitiv legat de progresul acestei nobile dar temerare discipline: alpinismul pur.

Pentru cucerirea acestor trasee, au fost puse în practica metodele de tehnica alpina si materialele cele mai noi si mai perfectionate, care au ridicat alpinismul din tara noastra la nivelul marilor realizari din alte tari, gratie unor spirite întreprinzatoare, pornite din rândul celor multi: N. Dimitriu, Emil Cristea, fratii Coman, N. Baticu, ing. Frim, I. sincan, etc.

Desi traseele tehnice nu au nici o legatura cu raspândirea turismului de munte în marile mase, nu puteam totusi sa nu aducem aci un meritat omagiu acestei restrânse ramuri de activitate din cadrul larg al drumetiei de munte.

În lucrarea de fata nu vom face decât sa evocam aceste trasee, pe care nu avem nici dreptul, nici dorinta de a le pune la îndemâna cititorilor nostri; speram ca un viitor "ghid alpin" se va ocupa în amanunt de aceste trasee de o restrânsa frecventa turistica.

e)      Drumurile de iarna constituesc o categorie auxiliara în care vom întâlni o parte din traseele de marc circulatie turistica însotite de acele observatii speciale devenite în ultimul timp foarte necesare - în urma desvoltarii turismului de iarna - si care vor interesa pe cei ce le vor parcurge în timp de iarna; desvoltarea la care a ajuns turismul de iarna în Bucegi, precum si atentiunea speciala pe care o merita traseele de iarna, ne vor obliga sa revenim pe larg asupra lor înainte de a începe prezentarea itinerariilor.

f)        Drumurile de legatura sunt o categorie auxiliara în care am introdus acele rute combinate care servesc la strabaterea marilor spatii dintre Bucegi si regiunile învecinate.

3. Denumiri de drumuri.

Exista în traditia drumetiei de munte din tara noastra, ale carei începuturi de organizare au aparut în Bucegi, frumosul obiceiu de a se pastra si folosi vechi denumiri sub care au fost cunoscute, în trecut, câteva din marile artere de circulatie turistica si pe care generatiile viitoare trebue sa le cunoasca si sa le perpetueze.

În afara de Drumul lui Butmaloiu de pe platoul Bucegilor, sau de Drumul Deubel care urca pe spinarea înalta a Bucsoiului, vom reactualiza în aceasta lucrare alte vechi denumiri, azi uitate, ca: Drumul Eforiei pe Vârful cu Dor, Drumul Urlatorilor cunoscut sub denumirea improprie de "Drumul Schiel", apoi Drumul Munticelului, între Busteni si Poiana Costilei, Drumul Malaestilor, veche artera de patrundere în Bucegi, plecând din Râsnov sau Drumul Granicerilor de pe Strunga.

Am socotit, însa, ca nu ar fi rau ca generatia de azi sa duca mai departe aceasta traditie drumeteasca, desvoltând-o prin introducerea altor denumiri menite sa perpetueze memoria celor care, prin sacrificiile si stradaniile lor, au contribuit la desvoltarea turismului în Bucegi.

Voi propune si voi folosi, deci, în prezenta lucrare, denumirile urmatoare, pe care cred ca lumea turistica nu va avea niciun motiv sa nu le adopte: Drumul Mihai Haret între Sinaia si Omul, Drumul Bucura Dumbrava între Pestera si Omul, pe Obârsia Ialomitei si Drumul Nestor Urechia dela Busteni la Omul pe v. Cerbului.

4. Drumurile de iarna.

Lucrarea de fata nefiind o calauza de ski, suntem obligati sa aratam în ce masura ne vom ocupa de drumurile de iarna, pentru a nu fi banuiti ca am intentiona sa încalcam un teritoriu ce nu ne apartine.

Pâna în toamna anului 1946, când un accident alpin mi-a interzis definitiv practicarea skiului, am putut gusta, timp de câtiva ani, placerile acestui sport de iarna, apreciind însa îndeosebi foloasele pe care le aduce desvoltarii turismului de munte.

Cu acest prilej, mi-am dat seama ca numai cine a cunoscut înfatisarea aspra dar superba a iernii alpine, poate afirma ca este un turist complet; am mai constatat, deasemenea, ca fara o cât de aproximativa folosire a skiurilor nu pot fi încercate acele mari "curse" care prilejuesc cunoasterea aspectului hivernal al muntelui.

Bucegii sunt masivul cel mai bogat în drumuri de iarna, datorita atât întinderii si caracterului lor, cât si numarului mare de adaposturi; pentru ca lucrarea ele fata sa fie cât mai completa, vom prezenta, pentru fiecare centru turistic, acele drumuri de iarna care - fara sa fie nici rute speciale de ski, nici ascensiuni de iarna cu caracter tehnic alpin - vor cuprinde elemente care vor usura strabaterea hivernala a Bucegilor.

5. Marcajele.

În urma adoptarii de catre Oficiul National de Turism a proiectului de sistematizare a marcajelor în munti, întocmit de Federatia de specialitate, aproape întreaga retea de marcaje din Bucegi a fost refacuta în cursul anilor 1946-1949, fixându-se stâlpi si tabele de marcaj, reînnoindu-se si - pe alocuri - schimbându-se semnele de marcaj potrivit schemei de sistematizare a marcajelor din Bucegi, stabilita de aceeasi Federatie si adoptata de O.N.T. care a sustinut din bugetul sau realizarea ei pe teren.

Harta generala care însoteste prezenta lucrare, reproduce noile semne de marcaj si va avea darul sa lamureasca pe cititori asupra progresului considerabil ce se poate realiza prin cooperarea forurilor conducatoare ale turismului cu elementele ce constituesc initiativa particulara.

6. Dizolvarea asociatiilor turistice.

În vremea când aceasta lucrare se alia sub tipar, asociatiile de turism si alpinism au fost disolvate printr'un Jurnal al Consiliului de Ministri, iar patrimoniul lor a fost trecut la O.N.T. Fara sa intram în amanuntele acestui eveniment turistic, vom observa numai ca neputând anticipa asupra viitoarei înfatisari a miscarii turistice, vom indica în dreptul cabanelor denumirea actuala a asociatiei sau clubului carora apartin în prezent aceste cabane (vezi nota din pag. 127).