Infrastructura turistica a litoralului romanesc
Valorificarea patrimoniului turistic implica asigurarea unor conditii pentru deplasare, sejur si petrecere placuta a timpului liber.
Prin infrastructura turismului intelegem totalitatea mijloacelor materiale, mobile si imobile care participa la crearea si oferirea produsului turistic, la prestarea serviciilor turistice. Deci oferta turistica efectiva reprezintă 545f55f ; echilibrul dintre oferta turistica potentiala si infrastructura.
Parametrii hotaratori in clasificarea si dimensionarea unitatilor cu activitate turistica de odihna si tratament sunt: capacitatea de cazare, alimentatie publica si tratament.
Daca in 1970 numarul locurilor de cazare era de 770490, in prezent se afla 2.340.431 locuri de cazare. Din acestea, circa 2/3 sunt amplasate in hoteluri si vile, iar 1/3 sunt amplasate sub forme complementare: casute, corturi si camping-uri.
Cele 1.966.218 locuri de cazare in hoteluri sunt amplasate in toate statiunile turistice a litoralului Marii Negre, majoritatea dintre ele in imediata apropiere a plajei, ce le face sa fie foarte accesibile celor a caror motivatie pentru petrecerea vacantei de pe litoralul romanesc a constituit-o marea si plaja. Din totalul camerelor, circa 95% sunt cu 2 paturi, diferenta de 5% fiind reprezentata de camere cu 3 paturi, un pat si apartamente.
Din totalul locurilor in hoteluri, majoritatea sunt locuri incalzite, iar 50% din aceste spatii incalzite sunt spatii pe langa bazele de tratament (Eforie Nord, Neptun, Mangalia). Astfel, din acest punct de vedere, litoralul poate satisface cererea unor anumite segmente de piata, interesate in vindecarea unor afectiuni reumatologice.
Construirea de hoteluri de capacitate medie si mare, in dauna vilelor de capacitate mica, a devenit posibila datorita activitatii agentiilor de voiaj capabile sa asigure trimiterea de turisti in masa. De asemenea, o caracteristica proprie infrastructurii litoralului, referindu-se tot la spatiile de cazare, o reprezinta satele de vacanta si hotelurile de tip club, precum si minihotelurile si vilele particulare. Aceste forme de cazare au fost create ca urmare a cererii unor parteneri (agentii de voiaj), in special de pe piata franceza, care nu se limiteaza numai la trimiterea de turisti, ci se ocupa in continuare de acestia si in perioada petrecerii sejurului, organizand diferite programe proprii, deosebite fata de cele pe care prestatorul le face de obicei pentru ceilalti turisti.
Decontarea acestor servicii in hoteluri tip club, sau sate de vacanta se face la un pret global pentru intreaga capacitate pusa la dispozitia partenerului, la un anumit coeficient de exploatare, indiferent de numarul de turisti (sistem charter), spre deosebire de formele clasice, cand plata se face in functie de numarul de turisti si de serviciile prestate.
Capacitatilor de cazare existente le sunt afiliate unitati de alimentatie publica. In ultimii ani, s-a realizat raportul optim de 1/1 (loc cazare/loc de masa), eliminandu-se in felul acesta situatiile de acum 4-5 ani, cand era necesara utilizarea sistemului seriei la masa.
Pe langa unitatile de alimentatie publica principale (restaurante), reteaua este completata si de alte unitati, cum sunt: restaurante cu specific, baruri, cofetarii, bufete etc.
Se poate spune ca infrastructura turismului de pe litoral este in general satisfacatoare. Este necesara insa initierea unor actiuni pentru modernizarea, ridicarea gradului de confort, imbunatatirea functionalitatilor, pentru crearea conditiilor satisfacerii depline a exigentelor turismului, in special a celui international.
Se poate observa din statistici ca infrastructura turismului a litoralului reprezinta mai mult de jumatate din intreaga infrastructura a turismului romanesc, ceea ce face ca veniturile realizate sa fie preponderente de activitatea turistica internationala.
O caracteristica deosebita a litoralului este faptul ca infrastructura turismului litoralului romanesc detine un numar redus de unitati de cazare incalzite. Majoritatea acestor unitati de cazare incalzite sunt folosite pentru cazarea turistilor veniti la tratament, ele fiind amplasate in incintele complexelor sanatoriale sau in apropierea lor. Un alt aspect intalnit pe litoral, legat de activitatea turistica, este numarul mare de unitati de alimentatie publica, concentrate intr-un teritoriu relativ mic.
Astfel litoralul concentreaza peste 630 unitati de alimentatie publica, dintre care 142 restaurante, 19 unitati cu specific, 17 restaurante cu autoservire, 22 de berarii si braserii, 39 cofetarii si placintarii, 140 baruri de zi, 4 baruri de noapte, 13 discoteci.
Un fapt negativ in activitatea turistica a litoralului il reprezinta caracterul sezonier al acestuia, intreruperea temporara a activitatii fiind de 7-8 luni pe an. Aceasta exploatare discontinua creeaza probleme nu numai de ordin economic, ci si din punct de vedere tehnic, de intretinere si functionalitate a instalatilor si utilajelor.
Cu toate aceste inconveniente litoralul detine un loc important in activitatea turistica a tarii, fapt care face sa i se acorde in continuare o deosebita atentie.
Fara indoiala ca litoralul, asa cum se prezinta astazi, cu statiunile sale bine dotate, plajele sale, cu peisajele si tezaurul monumentelor arheologice, trebuie sa fie valorificat in mod stralucit, reprezentand o importanta bogatie naturala.
La baza dezvoltarii infrastructurii litoralului sta si actiunea de sistematizare, care impleteste in mod fericit dezvoltarea activitatii turistice cu dezvoltarea economico-sociala a intregii zone.
Pentru perfectionarea conditiilor in statiuni a fost si este necesara realizarea unor importante lucrari de completare si modernizare a retelei de drumuri, a cailor ferate (electrificate), asanarea unor balti, consolidarea si amenajarea falezelor, amenajarea unor lacuri, a noi retele de alimentarea cu apa si canalizare, plantatii etc.
Toate acestea dovedesc faptul ca infrastructura litoralului romanesc ocupa un loc deosebit de important in turismul romanesc.
Organizarea si amenajarea plajelor
O componenta de prim rang a spatiului litoralului este plaja, favorabila helioterapiei si psamoterapiei, de lungime si latime variabila, cu expunere spre est si nisip de o calitate deosebita. Marimea statiunilor se stabileste in functie de capacitatea plajelor care, la randul ei, depinde de suprafata amenajabila, de simultaneitatea prezentei pe plaja a vizitatorilor potentiali etc.
Capacitatea plajelor, in functie de care se stabileste marimea statiunii, este determinata de urmatorii parametri: suprafata exploatabila sau amenajabila, numarul de vizitatori pe metru liniar sau metru patrat de tarm si simultaneitatea prezentei pe plaja a vizitatorilor potentiali.
Suprafata exploatabila a plajelor este determinata de conditiile concrete ale configuratiei si ale cadrului natural de ansamblu. In acest sens, pe litoralul romanesc al Marii Negre se disting urmatoarele situatii: tarm cu plaja nelimitata in interior de elemente naturale, tarm cu plaja delimitata si tarm fara plaje.
Din experienta internationala se constata ca o exploatare efectiva a plajei se poate face pe o latime de circa 50 m, terenurile situate mai in adancime fiind, in general, ocupate cu alte amenajari ca: jocuri de plaja, umbrele, vestiare si plantatii. Plajele cu latimi de peste 100 m contribuie la sporirea gradului de confort, asigurand mentinerea gradului natural, fara a spori insa gradul de utilizare a tarmului, intrucat cura heliomarina pierde din eficienta la peste 50 m distanta de la apa.
Numarul de vizitatori care sosesc pe plaja este un indicator determinant, atat pentru stabilirea capacitatilor plajei, cat si pentru fixarea nivelului de confort in zona de plaja, a categoriei de utilizare. Se admite ca gradul de ocupare a plajei este conditionat de intinderea acesteia, dar si de norma de spatiu afectat unui vizitator.
|
