Ceahlaul face parte din lantul Carpatilor Orientali si se învecineaza cu muntii Tarcaului (sud), muntii Bistritei (nord-vest), muntii Giurgeului (sud-vest) si dealurile subcarpatice (est). Hotarul înspre est si nord-est îl face rîul Bistrita; catre nord-vest, la poalele masivului, curge Bistricioara si afluentul acesteia, pîrîul Putna; pîrîul Bicaz constituie hotarul sud-sudestic al Ceahlaului. Catre sud-vest, legatura cu muntii Giurgeului se face prin înaltimile Laposului, Suhardului si Fighisului. între aceste limite, Ceahlaul acopera o suprafata de aproximativ 300 km² din care abia 10% reprezinta golul alpin al Ocolaselor si piscului Toaca.

Fig 01

Culmea centrala are ca pivoti marginasi: piscul Toaca (1904 m), spre capatul ei nordic, si vf. Ocolasu Mic (1712 m), în extrema de sud a culmii[1]. Din punct de vedere turistic-alpin, ramificatiile imediate ale acestei culmi sînt mult mai importante decît restul de obcine, picioare si arsite. Notam deci cîteva dintre cele mai de seama ramificatii ale culmii centrale: Piatra Lata, prelungita cu piciorul Pietrei Late, piciorul Sihastrului si piciorul Piatra Lupilor; culmea Vezuri, continuata cu piciorul Poienii; Ocolasu Mare - Detunata - Vararia ; Ocolasu Mare - Picioru schiop ; Ocolasu Mare - Gardu Stanilelor si Ocolasu Mare - Ocolasu Mic. înspre rasarit, culmea principala coboara în terase, dintre care cele mai importante sînt: Polita La Zavoare, Polita cu Crini, Polita lui Ghedeon.

Din zona ocupata de culmea centrala, pornesc radiar o serie de obcine: Obcina Coacazului (cu piciorul Humariei si bîtca 818e44i Duraului); Obcina Ponorului (bîtca Ponorului); Piciorul Ţiflicului; Obcina Verdelui (cu bîtca Ciribuc, bîtca Strigoaiei, si picioarele Verdele, Bordei, Arsita Priporului); Obcina Chica Baicului (cu bîtca Chica Baicului, piciorul Secu si obcina Horstei); Obcina Popii (cu dealul Maicilor si bîtca Popii); Obcina Pietrei Arse (cu muntele Sima si dealul Duboasa, ramificate în mai multe picioare); Picioru Negrii (desprins din vîrful Varatic, prin vf. Negrii, spre sud); Obcina Chiliei (cu dealul Chisirig si bîtca Fagetelului); Bîtca Neagra; piciorul Piatra Sura (cu piciorul dintre Bistre); Obcina Lacurilor (cu dealul Tîrsoasa, bîtca Plopilor, obcina Boistei si piciorul Calului, piciorul cu Strungile, obcina Tablei); Obcina Tîrsoasa (ramificata în mai multe picioare); Obcina Boistei (cu piciorul Arsita Luncilor).

Fig. 02

Întregul masiv al Ceahlaului este cuprins în bazinul Bistritei ai carei principali afluenti (Bicazul si Bistricioara) aduna apele mai tuturor pîraielor ce curg prin vaile si vaiugile care brazdeaza versantii muntelui. Dintre ceilalti afluenti - directi si mai importanti, ai Bistritei - notam: pîrîul Schitului, pîrîul Izvoru Muntelui si pîrîul Izvoru Alb. Dinspre Ceahlau, Bistricioara primeste (pe dreapta ei) pîrîul Pintec; în pîrîul Bicaz, pe stînga lui, se varsa doua pîraie mai însemnate: Bistra si Neagra.

Înfatisarea geologica a Ceahlaului este data de faptul ca el s-a format din depunerile marine facute în sinclinalul care a existat prin aceste locuri în era secundara (cretacic). Acest fund de mare s-a înaltat în tertiar dînd nastere Ceahlaului.

Pentru a putea avea o sumara cunostinta despre constitutia geologica a masivului, enumeram cîteva dintre rocile care alcatuiesc muntele. Pe valea Bistritei: de la Straja pîna la Secu, gresii de Tarcau; de la Secu la Izvoru Alb, sisturi negre (magmatice) ; de la Izvoru Alb la Rapciuni, marne, în Rapciuni, gresii. Pe valea Bicazului : de la Bicaz la Hamzoaia, gresii de Tarcau; de la Hamzoaia la Dealul Chisirig, sisturi si marne. Pe valea Negrii: gresii. Pe valea Izvoru Muntelui: de la gura pîrîului pîna la Sima, gresii de Tarcau; de la Sima la cabana Izvoru Muntelui, marne si gresii; de la cabana în sus, conglomerate. Pe valea Izvoru Alb: din gura pîrîului pîna în Strigoaia, marne; mai sus, conglomerate. Din Rapciuni în sus, pe Obcina Ţiflicului si pîna în Chica Baicului, predomina gresia. În lungul pîrîului Schitu, de sub bîtca Duraului si pîna în gura pîrîului, albia este sapata în pat de marne, întreg piciorul de munte care coboara din Piatra Lata este constituit din conglomerate. Toata partea înalta a Ceahlaului este cladita din conglomerate din mijlocul carora tîsnesc o serie de «clipe calcare»: Vararia si Piatra cu Apa sau zonele întregi de gresii din jurul Dochiei: Lespezile.

Cojocul gros de muschi si de iarba scurta de pe greabanul stîncilor, haina grea de padure care încinge din belsug trupul muntelui ca si pasunile de la poalele lui, zmaltate de flori cu mii si mii de sclipiri vesele, toate acestea sînt vestminte de pret care îmbraca, mai peste tot locul, uriasa faptura a Ceahlaului. Zona fagului este cuprinsa între 330 si 650 m altitudine, rasinoasele urca pîna la 1700 m iar zona alpina începe de la aceasta altitudine în sus. În etajul coniferelor, în afara de molid întîlnim, din loc în loc, pini (Pinus silvestris) carora moldovenii le spun chin sau chifar. Mai rar decît pinul, este crinul (Larix polonica) cunoscut în alti masivi sub numele de larice sau zada; se gaseste pe Polita cu Crini, sub Detunata si deasupra Rachitisului. Jnepenii, ienuperii, afinii si merisorii sînt plantele lemnoase din zona alpina a Ceahlaului. Plantele ierboase si florile Ceahlaului sînt, în Unii mari, aceleasi ca si în restul Carpatilor. Ele gasesc în masiv conditii excelente pentru dezvoltare si înmultire astfel încît transforma muntele într-o adevarata gradina.

Fauna, aproape aceeasi ca si în ceilalti masivi, este reprezentata mai ales prin mamifere, (ursul, vulpea, lupul, pisica salbatica, jderul, veverita, mistretul, caprioara, cerbul etc.) si pasari (vulturi, ulii, buhe, cocosi de munte, gotcani, gaite etc.). Pastravi se gasesc în pîrîul Bicaz iar Bistrita, în afara de apele din jurul Borsei maramuresene, este singurul rîu din Carpatii romînesti în care mai poate fi aflata lostrita.

În muntii de la sud-vest de Ceahlau si în imediata apropiere a acestuia, se afla o regiune de mare interes turistic, Cheile Bicazului si Lacul Rosu, nuclee în jurul carora s-a creat minunata statiune climaterica Lacul Rosu.

CHEILE BICAZULUI sînt un uluc adînc si îngust sapat de zbuciumatele ape ale pîrîului Bicaz în calcarele triasice si titonice ale muntilor Giurgeului. Spintecatura croita de puterea si îndelungata actiune a apei în greabanul de calcar, desparte muntii Giurgeului în doua: Suharzelul, Suhardul, Cupasul si Laposul strajuiesc zarea pe stînga Bicazului care, pe dreapta, este dominat de muntele Ghilcos si masivul Surducului. Lungimea cheilor masoara, în total, aproape 8 km iar înaltimea peretilor de calcar ai cheilor, din crestetul piscurilor si pîna la fata apei, depaseste pe alocuri 400 m. Panta generala a rîului (2,5 %) face ca Bicazul sa curga învolburat si zgomotos pe patul de bolovani ciclopieni ai fundului vaii.

Cu mult mai salbatice decît cheile acestea, sînt însa cheile Bicajelului, unul dintre afluentii de pe dreapta Bicazului. Gura Bicajelului este situata în amonte de Gîtul Iadului, nume sub care este cunoscuta portiunea inferioara a Cheilor Bicazului, cea de-a lungul careia soseaua se înfrateste peste tot cu malul abrupt al apei si cu peretele înalt al vaii.

Pe vremuri, muntii din jurul Cheilor Bicazului erau acoperiti cu adevarate covoare zmaltate cu stelutele florilor de colti (Leontopodium alpinum). îndemnati de cîstigul usor pe care îl obtineau din vînzarea buchetelor mari de flori oferite vizitatorilor regiunii, ciobanii au distrus aceasta bogatie florala astfel încît, astazi, floarea de colti se mai gaseste numai ca o raritate pe versantii acelor piscuri pe care nu se poate urca usor.

Pîrîul Bicaz îsi are obîrsia în Lacul Rosu care este alimentat cu undele pîraielor Hagimasului (Oilor), Licasului, Suhardului si de apele pîrîului Rosu (cu afluentii sai, pîraiele: Calului, Pîngarati si Danturasu). împreuna cu mlastinile din amonte, Lacul Rosu masoara aproape 1,5 km lungime; latimea lui variata între 150 - 200 m. Este situat la 983 m altitudine.

Lacul Rosu este creat de zagazuirea vaii superioare a Bicazului provocata de o gigantica prabusire de stînci. În anul 1837, dupa caderea unor mari ploi de munte, care parea ca nu se mai sfîrsesc, s-a produs un cutremur. Zguduirile acestuia, ajutate de infiltratiile apei ploilor, au facut ca un urias umar al muntelui Ghilcos sa se desprinda din trupul masivului si sa se prabuseasca, sfarîmitat, într-o naprasnica avalansa de stînci care a barat fundul vaii. Zagazuite astfel, apele Bicazului au început sa se adune, crescînd pîna ce au acoperit vîrfurile molizilor padurii de pe vale si au creat astfel o noua podoaba a pîrîului Bicaz: Lacul Rosu.

Regiunea turistica a Ceahlaului si Cheilor Bicazului va cîstiga în viitorul apropiat o importanta deosebita prin constructia barajului si a hidrocentralei care se vor încadra în acest peisaj ca o marturie a fortei omului în opera de transformare a naturii. Supunînd vointei omenesti energia apelor Bistritei, hidrocentrala V. I. Lenin de la Bicaz va asigura anual o productie de aproximativ 430.000.000 kWh energie electrica. Energia electrica produsa aici va alimenta industria nou creata si în continua dezvoltare a Moldovei, va da lumina satelor si oraselor, va fi folosita la mecanizarea lucrarilor agricole.

Lacul de acumulare va cuprinde circa 1.250.000.000 m.c. de apa, malurile lui vestice urmarind o aceeasi curba de nivel pe versantii Ceahlaului, de la izvorul Muntelui si pîna dincolo de Rapciuni.

TRASEE TURISTICE[2]

IZVORUL MUNTELUI, 430 m - CABANA IZVORUL MUNTELUI, 797 m-, POIANA MAICILOR, 1326 m - SUB OCOLAsU MARE -CABANA DOCHIA, 1750 m.

Marcaj: banda rosie. Durata: 7 - 8 ore. Caracteristica parcursului: Pîna la cabana Izvorul Muntelui se poate ajunge, vara, cu autovehicule de tonaj mijlociu. În timpul iernii, de la cabana Izvorul Muntelui la cabana Dochia, traseul poate fi parcurs numai de drumetii bine pregatiti si antrenati; pe zapada groasa sînt necesare schiurile sau rachetele.

Intrarea pe traseu se face imediat în aval de barajul lacului de acumulare, cotind catre stînga, pe soseaua asfaltata pe care o urmam aproape un km. La primul sau cot, parasim aceasta sosea, intrînd (catre stînga) pe drumul satului care, pîna la cabana Izvorul Muntelui, însoteste firul vaii. Între punctul de plecare (430 m. alt) si cabana, sînt 8 km pe drum accesibil autovehiculelor de tonaj mijlociu. De la cabana (797 m alt.), traseul nostru urca în continuare pe pîrîul Maicilor si la 1326 m. alt., ajunge pe saua din Poiana Maicilor. Din Poiana Maicilor, spre dreapta, începem un urcus care, în padure, devine mereu mai pieptis. Carare în serpentina. Iesirea din padure se face la Zavoare, dincolo de care (1670 m alt.) sîntem sub Ocolasul Mare (1828 m). De aici cotim la dreapta si, dupa o serie de urcusuri si coborîsuri prin padure sau gol alpin, ajungem la cabana Dochia (1750 m alt.).

2. NEAGRA, 538 m - VÎRFUL NEGRU 1131 m - PICIORUL VĂRATIC, 1273 m - SUB OCOLAsUL MIC, LA 1640 m - CABANA DOCHIA, 1750 m.

Marcaj: cruce albastra. Durata: 6 - 7 ore. Caracteristica parcursului: Iarna, drumul poate fi parcurs de turistii bine antrenati si echipati corespunzator (pe zapada groasa sînt necesare schiurile sau rachetele).

De la piciorul Varatic, prin Poiana Maicilor, coborîre usoara cu schiurile la cabana Izvorul Muntelui si apoi la Bicaz. La Neagra, din soseaua Bicaz-Lacul Rosu, cotim la dreapta si urcam pe soseluta care însoteste firul Vaii Neagra, trecem (spre stînga) de confluenta Neagra Mare cu Neagra Mica, si, pe la 740 m alt., parasim firul vaii Neagra Mare cotind la dreapta. Urcam prin poieni si goluri de padure. De la liziera padurii de plopi (în dreapta), cotim la stînga pe Piciorul Negrii. De la stîna (1131 m alt.) urcusul se face printr-o padure, la început de fag, apoi de rasinoase. Dupa cîteva serpentine, iesim din padure si, urcînd prin gol alpin, trecem pe sub. Vf. Varaticu si poposim în saua din Poiana Maicilor (1326 m alt.), între Poiana Maicilor si cabana Dochia drumul este comun cu traseul

BICAZUL ARDELEAN, 580 m - VALEA BISTREI, 761 m - CABANA DOCHIA, 1750 m.

Marcaj: banda albastra. Durata: 9-10 ore. Caracteristica parcursului: Vara, se poate merge cu caruta pîna în valea Bistrei, la pepiniera si cantonul ocolului silvic. Iarna, pe zapezi abundente, de la cantonul silvic la cabana Dochia, drumul nu poate fi parcurs decît de drumetii foarte bine antrenati si echipati corespunzator.

Intrarea pe traseu se face din Cîmpul Marului (satul Almas) unde, din soseaua principala, se desparte la dreapta, o sosea secundara, pîna în satul Bistra (5 km). De aci se coteste la dreapta si drumul urmeaza valea Bistrei în sus printre casele si gospodariile satului. Urmam firul apei pîna la cantonul silvic (830 m alt.). În continuare, tot pe Bistra Mare, urcam prin poieni largi si petece de padure. Parasim apoi valea, traversam pîrîul Izvoru Larg (1040 m alt.) si începem un urcus greu pe Piciorul cu Strungile. Dupa iesirea din padure se trece pe lînga doua locuri de foste stîne apoi se poposeste În saua de 1385 m alt. (Poiana Stanilelor) unde iese traseul 11. Cotim apoi la stînga si urcam în continuare, mereu, mai pieptis, pîna sub Ocolas, pe buza Jgheabului lui Voda (1785 m alt.). Cotind spre dreapta, traversam apoi obîrsia acestei spintecaturi în stînca, si, pe platou, întîlnim semnele de marcaj ale traseului 9. De aci înainte, pîna la cabana Dochia, traseul nostru e comun cu traseul 9.

4. COMUNA PINTEC, 620 m - DEALUL TABLEI, LA 1097 m - VALEA BISTREI, 761 m.

Marcaj: triunghi rosu. Durata: 7 - 8 ore. Caracteristica parcursului: Vara se poate merge cu caruta cca. 5 km pe valea Pintecului, în susul ei. Iarna, traseul poate fi parcurs de schiorii obisnuiti cu drumurile de iarna în munte.

De la cantonul ocolului silvic din valea Bistrei, se poate coborî usor la Bicazul Ardelean, urmînd traseul 3. La Pîntec (620 m alt.) se desprinde din soseaua principala un drum de sat care urca pe pîrîul Pîntec, pe vechiul drum graniceresc, pîna în culme, la Tabla (1097 m alt.). De aci începem coborîsul catre valea Bistrei pîna la cantonul silvic (830 m alt.).

5. COMUNA CEAHLĂU 490 m - PE PICIORUL HUMĂRIEI - CABANA «7 NOIEMBRIE», 1220 m.

Marcaj: triunghi albastru. Durata: 2-3 ore. Caracteristica parcursului: traseul poate fi parcurs si iarna (pe zapezi abundente sînt necesare schiurile sau rachetele).

Traseul conduce de-a lungul cararii ce urca pe piciorul Humariei. Drumul începe din centrul comunei (din piata) si foloseste, la început, una din ulitele satului Rapciuni. Urca apoi un pripor, dupa care urmeaza o serie de livezi (fînaturi). Un ultim urcus, pe priporul Fîntînelor, ne scoate (prin padure) lînga o stîna de unde se ajunge curînd la cabana «7 Noiembrie» (1220 m alt.).

6. COMUNA CEAHLĂU 490 m - CABANA DURĂU, 790 m - CABANA «7 NOIEMBRIE», 1220 m - SUB PANAGHIA 1895 m - SUB VÎRFUL TOACA 1904 m - CABANA DOCHIA, 1750 m.

Marcaj: banda rosie. Durata: 6 - 7 ore. Caracteristica parcursului: pîna la cabana Durau, pe cca 9 km distanta, se poate ajunge cu autovehicule de tonaj mijlociu. Drum de iarna pîna la cabana «7 Noiembrie». Traseul dintre aceasta cabana si Dochia poate fi strabatut iarna numai de catre drumetii bine antrenati si echipati, în timpul zapezilor abundente, cu schiuri sau rachete.

Intrarea pe traseu se face din soseaua principala, în amonte de centrul comunei Ceahlau, de la 490 m alt., de unde se desparte drumul de pe valea Schitului. Distanta de 9 km se poate strabate cu autovehicule de ocazie, pîna la cabana Durau si mînastirea Durau (800 m alt.). De la cabana Durau (790 m alt.) si mînastire 3 -400 m. pe sosea. Din fata portii mînastirii cotim la stînga, suim un scurt pripor, strabatem o poiana si apoi, prin padure, urcam din greu, pe serpentinele unei poteci largi, pîna la cabana «7 Noiembrie» (1220 m alt.). În continuare, traseul nostru însoteste cararea care urca mereu, prin padure si apoi printre jnepeni, pîna lînga stînca Panaghiei. De aci înainte, continuam mersul în coborîsuri si urcusuri line si trecem prin locul (1760 m alt.) unde, la dreapta, se desparte cararea spre Vf. Toaca. În continuare, prin gol alpin presarat cu lespezi late, coborîm si urcam usor ca, dupa un ultim coborîs, sa ajungem la cabana Dochia (1750 m alt.).

7. COMUNA IZVORUL ALB, 450 m - LUTUL ROsU 1020 m - SUB PIATRA CU APĂ, 1533 m - SUB DETUNATA (1732 m) - CABANA DOCHIA, 1750 m.

Marcaj: banda albastra. Durata: 6 - 7 ore. Caracteristica parcursului: Urcus pieptis Între Lutul Rosu si Piatra cu Apa (pe Rachitis). Iarna, pe zapezi abundente, traseul nu poate fi parcurs decît de turistii foarte bine antrenati si echipati corespunzator.

Din soseaua principala se porneste pe ulita satului paralela cu pîrîul Izvoru Alb. Dupa aproape l km, cotim la stînga, pe o ulita secundara. Urcam usor pîna în capatul ulitei de unde cotim la dreapta si urcam pieptis priporul piciorului Secu. În capul priporului intram în padurea prin care continuam urcusul, mai domolit, trecem printr-o serie de luminisuri, livezi (fînaturi) si zone de padure pîna ce (peste padina Chica Baicului) coborîm în locurile din Lutu Rosu, numite Arsuri, la 1020 m alt. Aci se întîlneste traseul 8. De la Arsuri, urcam priporul Rachitisului pe o poteca cu multe serpentine. Din capul priporului Înainte, trecem printr-o padure de zade, strabatem apoi un luminis larg si, trecînd prin padurea de molid, urcam pe serpentine pîna sub Detunata, la 1650 m alt. De aci, dupa înca un urcus în serpentine, se ajunge la cabana Dochia (1750 m alt.).

8. CAB ANA IZVORUL MUNTELUI, 797 m-LUŢU ROsU (LA ARSURI), 1020 m.

Marcaj: punct albastru. Durata: l - 1½ ora. Caracteristica parcursului: Iarna, traseul poate fi folosit (pentru coborîre la cabana Izvorul Muntelui) de catre schiorii care au ajuns la Lutul Rosu, urcînd pe traseul 7. În restul anului, dupa ploi îndelungate sau torentiale, traseul devine dificil din cauza terenului mlastinos.

Cararea se desparte, la dreapta, din traseul l, imediat în amonte de cabana. Se strabate o zona de padure ce a ars în urma cu vreo 12 ani si, dupa ce se urca pe Lutu Rosu, se întîlneste traseul 7 (la stînga, spre cabana Dochia, la dreapta, spre satul Izvorul Alb).

9. CABANA DURĂU, 790 m - CASCADA DURUITOAREA, 1200 m -PICIORUL sCHIOP, 1705 m - CABANA DOCHIA, 1750 m.

Marcaj: cruce rosie. Durata: 5 - 6 ore. Caracteristica parcursului: Drum de iarna numai pîna la cascada de unde, înapoi prin poiana Viezuri si pe traseul 10, se poate ajunge la cabana « 7 Noiembrie », pe poteca de padure.

De la cabana Durau (790 m alt.), dupa 3-400 m parcursi pe sosea, se ajunge în fata intrarii în incinta mînastirii Durau. Strabatem curtea mînastirii si începem urcusul prin padure de molid. De la un timp urcusul se domoleste si începem a merge de-a coasta pîna în poiana Viezuri, la 1210 m alt., sub cascada Duruitoarea. De la Duruitoarea poteca se catara pe stînca urcînd pieptis priporul Duruitoarei, suie mai domolit apoi prin padure si iese în padina Scaiusului (1400 m) alt.). Cam în mijlocul zaristei cotim la stînga si urcam prin padure, dam de un stei înalt de piatra si urcam pieptis apoi pîna în firul de apa al izvorului Scaiusului. Strabatem o poiana si apoi o rariste de padure si jnepenis pîna în curmatura piciorului schiop (1675 m alt.), la Sanuni. Ne aflam în gol alpin, unde întîlnim traseul 3 care urca aici din valea Bistrei. Urcam usor pe platou si, printre jnepeni, ajungem curînd la cabana Dochia (1750 m alt.).

10. CABANA «7 NOIEMBRIE», 1220m -POIANA VIEZURI, 1204m.

Marcaj: triunghi galben. Durata: 1 - l½ ora. Caracteristica parcursului: Drum de legatura între cabana, «7 Noiembrie» si cascada Duruitoarea. Traseul poate fi strabatut iarna, cu coborîre la cabana Durau.

De la cabana, un scurt povîrnis ne scoate la Fîntîni (aici se ramifica traseul 6, spre cabana Durau). De la Fîntîni (1200 m alt.), cararea larga coboara prin padure. Dupa un timp (pe la 1100 m alt.) drumul prin padure trece printr-o serie de mici urcusuri si coborîsuri pîna în poiana Viezuri, sub cascada Duruitoarea (1210 m alt.), unde întîlneste traseul 9.

11. DE SUB VĂRATICU, 1363 m - PICIORUL VĂRATICU, 1273 m. -CURMĂTURA STĂNILELOR, 1400 m.

Marcaj: punct rosu. Durata: l - 1½ ora. Caracteristica parcursului: Marcajul face legatura între traseul 3 si traseele l si 2. În timp de iarna poate fi parcurs numai de schiorii bine antrenati care strabat un itinerar alcatuit din fragmente ale traseele l cu 2 sau l cu 3.

În Poiana Maicilor (1326 m alt.), punctul de plecare pe traseu îl constituie o sa. Din sa coborîm pe plai, intram apoi în padure si trecînd un vîlcel plin cu grohotisuri, ajungem pîna la stîna din Stanile (1270 m alt.). În continuare traseul trece printre Piatra Sura (stînga) si Gardul Stanilelor (dreapta) urcînd prin padure si goliste. Se iese curînd în Poiana Stanilelor, iar în Curmatura Stanilelor (l 385 m alt.) terminam traseul la întîlnirea cu traseul 3.

12. CASA TURIsTILOR (LACUL ROsU), 985 m - LACUL ROsU, 983 m - SUB HĂsMAsUL NEGRU, 1626 m - SUB HĂsMAsUL MARE, 1793 m. - CABANA PIATRA SINGURATICĂ, 1430 m.

Marcaj: banda rosie. Durata: 5 - 6 ore. Caracteristica parcursului: Strabaterea traseului în timp de iarna cu zapezi groase cere un bun antrenament si echipament corespunzator.

Traseul urmeaza soseaua spre Gheorghieni pe malul Lacului Rosu. În coada lacului, marcajul paraseste soseaua si urca apoi de-a lungul pîrîului Oilor.

13. CASA TURIsTILOR (LACUL ROsU), 985 m - CABANA SUHARD, 1107 m -VÎRFUL SUHARDUL MIC, 1352 m.

Marcaj: triunghi albastru. Durata: 1-1½ ora. Traseul poate fi parcurs iarna. Este un urcus continuu.

În afara indicatiilor date în capitolul «Trasee turistice» regiunea Ceahlaului si Cheilor Bicazului nu este indicata pentru alcatuirea unor trasee care sa poata fi parcurse de schiorii lipsiti de un bun antrenament alpin. Folosind însa cabana Dochia drept loc de popas mai îndelungat, se pot organiza tabere de iarna, platoul dintre Ocolase si Vîrful Toaca fiind foarte potrivit pentru antrenamente si scoala de schi.

Nici Ceahlaul si nici Cheile Bicazului nu au fost înca cercetate temeinic din punct de vedere alpin astfel încît nu se poate vorbi despre trasee alpine în aceasta regiune turistica. Exceptie fac, în Cheile Bicazului, Piatra Bardosului (Piatra Altarului) si stînca Panaghia (din Ceahlau) ai caror pereti au fost escaladati cu succes în ultimii ani.

ABRUPT: Perete stîncos; fata de munte foarte înclinata sau verticala. Ex.: Abruptul Bucegilor.

AC: Stînca înalta, vîrf de forma ascutita. Ex.: Acele Morarului-Bucegi, Acul Cleopatrei-Fa-garas.

ALPIN: În general tot ce se refera la muntii înalti. Ex.: regiune alpina, literatura alpina,etc.

ALPINISM: Pasiune pentru ascensiunile în munti; termenul, restrîns în trecut numai la Alpi, are astazi un caracter general.

ARsIŢĂ: Partea muntelui orientata catre soare (rasarit sau miazazi); fîneata sau pasune În regiunea de munte, privind spre rasarit sau miazazi.

AVALANsA: Masa de zapada (sau de pietre) ce se desprinde din munte si se pravaleste pe coaste si vai.

BÎTCA: Munte de o suprafata mai mica decît cei înconjuratori.

BRÎNA (BRÎU): Pridvor de-a lungul unui perete stîncos; platforma În genere ierboasa, de diferite largimi si înclinatii, ce încinge un versant abrupt, traversînd vai si creste ca un drum natural, de-a lungul stîncilor. Ex.: Brîul Mare al Costilei, Brîul Morarului, etc.

CĂLDARE: Adîncitura de mari proportii În masivii muntosi, datorata actiunii ghetarilor si eroziunii apelor.

CHEIE: Despicatura adînca între doi pereti stîncosi prin care trece firul unei vai. Ex.: Cheile Argesul ui-Fagaras; Cheile Zanoagei-Bucegi.

CHIFAR: Pin.

CIRC: Depresiune circulara si adînca, de origina glaciara sau forma de relief circulara. Ex.: Caldarea Lapusnicului-Retezat; Valea Ma-laiesti-Bucegi; Circurile Vaii Albe-Bucegi.

CLĂBUCET: Munte de forma rotunda acoperit cu paduri. Ex.: Clabucetul Baiului-Bucegi.

COLŢ: Vîrf stîncos; piramida de stînci. Ex.: Coltii Morarului-Bucegi; Coltul Balaceni-Fagaras.

COLŢARI: Dispozitiv de fier cu sase-zece vîrfuri ascutite care se adapteaza la bocanci pentru a usura urcarea pantelor de ghiata sau de zapada tare.

COPCA: Crapatura; ruptura într-un ghetar sau într-o zona de zapada tare.

CORNIsE DE ZĂPADĂ: Streasina care se formeaza, obisnuit, de-asupra unei rupturi de panta, saritori sau pe o creasta expusa curentilor.

CURMĂTURĂ : Depresiune care întrerupe continuitatea unui munte si care serveste de trecatoare.

CUSTURĂ: Culme stîncoasa si ascutita.

DE-A COASTA: Urcus sau coborîs oblic (spre deosebire de urcusul sau coborîsul direct cînd urmam linia de cea mai mare panta); un drum se desfasoara în serpentina cînd, în urcus sau coborîs de-a coasta, traseul schimba alternativ de directie.

DURĂU: Pîrîu de munte, repede si zgomotos.

DURUITOARE: Cascada, saritoare cu apa; Urlatoare.

ESCALADĂ: Cataratura într-o zona stîncoasa.

ESPADRILE: încaltaminte de pînza cu talpa de sfoara împletita sau filt, întrebuintata în ascensiunile pe stînca.

FEREASTRA: Spartura într-o stînca. Fereastra raspunde În partea opusa facînd uneori posibil continuarea unui drum.

FIR: Fundul unei vai sau unui vîlcel; firul apei.

FISURA: Crapatura îngusta într-un perete stîncos si care serveste uneori la cataratura.

FLOARE DE COLŢI: Floare de munte care creste În regiunile calcaroase; albumeala (Leontopodium alpinum).

GÎLMA: Murite rotund În forma de cupola, acoperit cu paduri. Ex.: Muntele Gîlma-Bucegi.

GOL DE MUNTE: Regiune situata deasupra zonei forestiere (limita superioara a padurii) si acoperita cu pasuni alpine, tufarisuri de jnepeni, ienuperi sau stîncoasa.

GROHOTIs: Masa de pietre; sfarîmaturi de stînci adunate În fundul vailor, vîlcelelor sau pe coastele înclinate. Uneori grohotisul porneste în adevarate avalanse.

GROTA: Adîncitura, pestera într-un perete stîncos.

HĂŢAs: Carare îngusta facuta, deobicei, de trecerea turmelor de oi.

HĂŢIs: Padure tînara, foarte deasa si încurcata.

HOAGA: Vîlcel adînc în padure, acoperit cu o vegetatie bogata.

HORN: Spatiu de diferite largimi, adîncimi si de o înclinatie pronuntata, între doi pereti stîncosi.

IEZER: Lac de munte, tau, "ochi de mare". Ex.: Iezerul din Podul Giurgiului-Fagaras.

ÎNIERBAT: Pasune alpina ce acopera golurile de munte.

JGHIAB: Scobitura În forma de canal, facuta de ploi si ape, în stînci; locul cuprins Între doua picioare de munte.

MUCHIE: Linia de intersectie a doua fete de munte deobicei stîncoase; creasta foarte îngusta si înclinata. Ex.: Muchia Coltului Galbinele-Bucegi, Coama Lunga-Piatra Craiului.

OBCINA: Culme, coama de munte care leaga doua piscuri si de-a lungul careia se poate merge cu carul.

PICIOR DE MUNTE: Partea inferioara a unei spinari de munte ce se desprinde dintr-un vîrf sau dintr-o culme. Ex.: Piciorul Velicanului-Bucegi.

PITON: Piron de diferite forme prevazut la un capat cu un inel În care se introduce carabiniera iar prin aceasta, frînghia. Pitonul se fixeaza într-o fisura a stîncii cu ajutorul unui ciocan si seutilizeaza În ascensiunile greleînstlnca.

PLAI: Picior de munte usor înclinat, acoperit cu pasuni si care se prelungeste pîna În zona padurilor; poteca, drum de munte.

POD (PLATOU): Suprafata aproape plana situata la mare altitudine; mai este denumit si podis. Ex.: Platoul sau podul Bucegilor.

PORTIŢA: (vezi fereastra).

SĂRITOARE: Bloc înalt de stînca, foarte înclinat, vertical sau surplombant, care întrerupe firul unei vai. Saritorile sînt o caracteristica a vailor alpine din Bucegi si pun uneori serioase probleme de escalada. Ex.: Saritorile Vaii Seci a Caraimanului, Urzicii, Rîpei Zapezii din Bucegi.

sA: Depresiune larga, de forma regulata, situata pe o creasta, obisnuit între doua vîrfuri.

SENINĂRI: Zona acoperita de stînci.

sIsTOACĂ: Vîlcel stîncos îngust si înclinat cu regim de apa numai În timpul ploilor.

SPĂLĂTURA: Zona de stînci lustruite datorita actiunii apelor si alunecarii zapezilor si care constituie în ascensiuni un obstacol dificil.

SPINARE (de munte): Partea cea mai înalta a unui munte; culme prelungita; creasta, coama.

STEI: Colt de stînca, stînca ascutita.

STRUNGA: Depresiune; spartura într-o creasta sau muchie stîncoasa. Ex.: Strunga Galbinele-Bucegi, Strunga Ciobanului-Fagaras.

SURPLOMBĂ: Obstacol proeminent de forma unei streasini stîncoase, situat În partea superioara a rupturilor de panta, a saritorilor sau pe desfasurarea unui perete.

sURLOI: Pîrîu adînc si îngust care coboara printre stînci; sant (jghiab) îngust si adîncit, plin de pietre si scobit pe fata muntelui de apele repezi provenite din ploi.

TĂU: Lac de munte, iezer, "ochi de mare"

ŢANC: Vîrf stîncos în forma de piramida, sau trunchi de con, etc.

VARIANTĂ: Drum diferit de cel obisnuit si care vizeaza acelasi obiectiv.

VĂIUGĂ: Vale îngusta si putin adînca.

VERSANT: Clin, coasta, fata de munte. Se spune versant nordic, sudic etc. dupa cum acesta priveste spre nord sau spre sud. Versantii nordici sînt numiti de ciobani "dosuri de munte".

VÎNTURIs: Cascada