Exact la ora sase autocarul nostru, īngreunat de povara celor 42 de ocupanti, parasea Bucurestiul. Puterea zecilor de cai, biciuiti de accelerator s-a facut simtiti, placerea vitezei amestecīndu-se cu regretul ca nu puteam gusta peisajul īnceputului de vara, risipit pretutindeni. Constienti de situatie, acceptasem un compromis, pentru ca nea Vasile Curea, pilotul masinii, stiindu-ne drumeti, ne promisese ca īn limita vitezei legale va cau 353k106d ta sa ajunga cīt mai repede la destinatie. si īntr-adevar, īnainte de ora noua, dupa un cot al soselei, ni se arata deschiderea larga, īn cuprinsurile careia īsi au asezarile locuitorii din statiunea climaterica Cheia (866 m alt.).

Lasīndu-se īmbratisata de ultimele pante pravalite din Dealul Cucului si Balabanul, statiunea este recunoscuta pentru noi, drumetii, ca poarta principala de acces spre īmparatia de piatra a Ciucasului care, dupa cum se spune, este un preludiu al Carpatilor Meridionali. Era senin. Soarele abia mīngīia crestele muntilor ridicate sa īncinga evantaiul firelor de obīrsie daltuite īn potcoava īnconjurata de Muntele Rosu, Gropsoarele si Zaganu. Īnaintea ascensiunii, īn ciuda mirajului si a nerabdarii, ne-am gramadit asupra unei harti, scoasa din buzunarul unui drumet mai prevazator, pentru o documentare fugara asupra traseului. Īn linii mari, el trecea peste pajistile īmpurpurate cu smirdar ale Muntelui Rosu; apoi, de la Cota 1853 urma sa schimbam directia catre sud si, strabatīnd cea mai frumoasa zona a traseului, desfasurata peste culmea muntilor Gropsoarele si Zaganu, sa coborīm pe Culmea Buzaianului din nou la Cheia. Itinerarul nu era greu, dar dupa socoteala noastra ne cerea sase ore de mers, caruia trebuia sa mai adaugam doua ore pentru contemplare, masa si fotografii. Zoriti de acele ceasornicului, am pornit. De la Cheia soseaua paraseste Valea Teleajenului, īnscriindu-se pe o mica distanta de-a lungul Vaii Tīmpa. Curīnd ne primesc codrii fagetelor crescute pe Dealul Cucului. Pe cararea īnscrisa pe culmea Cucului avem calauza marcajul cu banda galbena. Arareori din luminisurile ei vedem dincolo de Valea Berii soseaua agatata pe coastele Balabanului pīna īn pasul Bratocea. Acolo, pe cumpana Carpatilor, se ridica din verdele hainelor de vara fantastice īncremeniri de piatra dintre care celebru este Sfinxul Bratocei. La cabana Muntele Rosu veselie, chiar prea multa veselie. Īn jurul sticlelor cu bauturi cīnta fiecare, pe tonul, intensitatea si limba lui. Un acordeonist reusise sa stīrneasca dansatorii si īn poiana din fata cabanei tineri si vīrstnici īnvīrteau o hora. Noi, cei «īnraiti» īn ale drumetiei pure ocolim zona, dornici sa ajungem cīt mai repede īn cetatea de piatra pentru a ramīne numai noi si linistea. Nu ne-a trebuit prea mult. Cīteva serpentine, o perdea de padure si noua noastra calauza, marcajul cu triunghi rosu, ne-a condus īn lumea de basm īnmiresmata cu parfum de floare proaspata. Stīnci solitare, raristi sau puncte de belvedere se succed la intervale regulate de parca Ciucasul, muntele acesta framīntat de convulsiuni geologice, a fost prins īn cuiele gherghefului si cineva cu o fantezie fantastica i-a pus frumusetile numai acolo unde le sta bine. Din preajma cotei 1853, unde, tentacular, muntele lasa picioare īn toate directiile, ne orientam catre sud, avīnd calauza marcajul cu semnul cruce rosie. O culme mai lata se īntrerupe brusc īn preajma vīrfului Gropsoarele. Cine priveste acest vīrf vede ca este mai īnalt ca semenii din jur si constata ca este īncins de genuni uriesesti carora numai ei le-ar fi spus Gropsoarele. Miezul zilei ne-a prins prin aceste locuri.

Coplesiti de tariile muntelui si de tacerea cuibarita printre cleanturi, ne acordam cuvenitul repaus pentru masa. Pe iarba matasoasa se īntind bunatatile si īntre doua īnghitituri comentam peisajul, oferit de singulara īnfatisare a Zaganului, al acestui munte care poarta numele unei pasari disparute, poreclita īn vremea ei «condor al Carpatilor». Mīndru si impunator prin atitudine, vulturul cu barba, decan īn adīncul marii de aer probabil ca a trait si prin aceste locuri de vreme ce muntele īi poarta numele. Pravalisurile lui, modelate cu daltile vazduhului, turnurile si muchiile ascutite, aproape inacesibile, toate prin īnchipuire ne īndreptatesc sa credem ca au fost locuri ideale, preferate de pasare atīt pentru cuibarit si pīnda, cīt si pentru lungile ore ce si le-a petrecut dupa ospat, stīnd īncremenita de parca era una cu cleantul singuratic ce si-l alegea pentru meditare. Treziti din reverie, odihniti, ne-am avīntat din nou, coborīnd īn lungul unei carari. Dintr-o sa adīnca, se ridica īn calea noastra, spre a-si apara cuprinsurile, peretele Zaganului. Credea rautaciosul ca īn acest fel noi, nepoftitii si nedoritii, īl vom ocoli. Dar nu a reusit. Omului nu-i poate rezista nimic. Dorul de a aduna icoane de natura sau panorame vaste, dezvaluite din īnaltimi, a īnvins. Frumosul cautat īn salbaticie a fost cucerit. Un cablu, revazut si ancorat prin grija Salvamontului Brasov, ne-a mijlocit trecerea, oferindu-ne senzatii de desfatare alpina īn lungile minute de traversare a peretelui. Cīnd am ajuns īn saua adīncita īn piatra vie, am poposit din nou pe «margine de geografie». Īn urma, singuratica, ramasese Stīnca Vulturilor; īn dreapta, puternic, amenintator la prima vedere, īsi arata crestetul Zaganu; iar vizavi ridicat spre a forma īngusta poarta prin care urma sa coborīm, era Turnul de Arama. Aici, īn Strunga Zaganului si īn alta īntīlnita mai sus, boarea īsi flutura aripile chiar si īn cele mai linistite zile.

Curīnd am patruns īn bazinul Vaii sipotele peste care troneaza sulitīnd cerul un popor de cleanturi avīnd ca decan Coltul Vīnatorului. Ceva mai jos Zaganul preda stafeta Culmii Buzaianului. Ea pastreaza o vreme īnfatisarea īnaltului ei vecin, īmbraca apoi haina matasoasa a ierbii, iar īn final cumpana ei nu mai poate fi urmarita cu privirea, padurea minimalizīndu-i conturul. Pe poteca pastorala marcata si cu semnul banda albastra, coborīm sustinut si dupa traversarea pīrīului Zaganul, iesim īn soseaua asfaltata unde, pentru «īncurajare», citim anuntul: «accesul turistilor interzis, zona populata cu ursi!»