Oferim turistilor, cu aceasta carte, posibilitatea de a cunoaste un masiv al Muntilor Apuseni aproape necunoscut. Necunoasterea lui are aparent motive bine īntemeiate: este de joasa altitudine (nu depaseste 1 200 m), nu ofera obiective grandioase si vīrfuri greu de atins, relieful este īn general destul de sters. Farmecul acestui masiv nu rezida īn spectaculos ci īn peisajul tihnit, cu paduri de stejar si fag, cu poieni pline de flori, cu rīuri domoale ce curg prin lunci īmbietoare. La acestea se adauga un element propriu: masivul are mari portiuni calcaroase, relieful carstic avīnd o mare pondere. Aceasta īnseamna ciudatenii si mistere topografice, cu doline, bazine īnchise, ape ce dispar prin ponoare nebanuite, apoi ape ce apar brusc īn izbucuri, retele hidrografice dezorganizate, relief haotic, fara linii conducatoare clare si, īn sfīrsit, tainica lume a pesterilor.
Din toate acestea reiese si specificul turistic al masivului. El este propice drumetilor care prefera potecile usoare, celor care cauta un loc tihnit de campare la marginea unui pīrīu, sau celor care se intereseaza de pesteri. Din pacate, amenajarile turistice sīnt aproape inexistente, lipsesc cabanele si marcajele turistice. Compensatia o aduc numeroasele drumuri forestiere care urmeaza vaile si brazdeaza platourile, oferind mai ales turistilor ce detin un mijloc mecanic de deplasare (automobil, motocicleta sau bicicleta) nenumarate posibilitati de patrundere īn munte. Ne gīndim īn special la locuitorii oraselor situate īn jurul acestui masiv, carora vrem sa le indicam locuri propice de petrecere a sfīrsitului de saptamīna, locuri necunoscute īn cea mai mare parte. De aceea īn traseele alese, drumurile carosabile ocupa un loc important, cu atīt mai mult cu cīt parcurgerea potecilor prin zone carstice comporta, īn lipsa marcajelor, un oarecare risc.
Speram ca ghidul de fata sa deschida turismului un nou tarīm, iar celor ce se vor īncumeta pe caile indicate le uram "drum bun"!
Muntii Apuseni, bastionul cu care se īnchide arcul Carpatilor romānesti, trimit spre vest trei prelungiri peninsulare ce patrund īn Cīmpia Crisurilor. Prelungirea centrala o formeaza Muntii Codru-Moma, īncadrati de Muntii Padurea Craiului la nord si Muntii Zarand la sud.
Spre deosebire de muntii Padurea Craiului si Zarand care se leaga cu insertii puternice de masa mare a Apusenilor, respectiv de Muntii Vladeasa si de Muntii Metaliferi, Muntii Codru-Moma au o legatura extrem de slaba, un fel de punte īngusta ce-i leaga de Muntii Bihor. Acest fapt face ca ei sa fie bine conturati, cu limite pregnante si aproape detasati de partea centrala a Apusenilor, aparīnd ca o masa muntoasa insulara īnconjurata de depresiuni.
Spre nord limita o formeaza Crisul Negru cu un segment din cursul mijlociu. El taie de fapt un defileu prin mijlocul formatiunilor geologice ce constituie Muntii Codru-Moma care se prelungesc structural si la nord de Cris, formīnd cīteva proeminente, cum ar fi Piatra Pietrariilor. La est limita muntilor este la īnceput pregnanta, fiind determinata de larga depresiune a Beiusului, un golf ce se insinueaza īntre ei si Muntii Bihor. Spre sud-est īnsa, o zona de dealuri īmpadurite leaga cele doua grupe de munti formīnd "puntea" amintita, de fapt cumpana de ape īntre bazinele celor doua Crisuri: cel Negru si cel Alb. Limita īntre muntii Codru-Moma si Bihor poate fi pusa aici, pe valea Curetu sau, īn mod conventional, pe soseaua Vascau - Brad care strabate aici Dealul Mare. Spre sud, limita muntilor o formeaza valea Crisului Alb care īi desparte de Muntii Zarand. In sfīrsit, spre vest, marginea muntilor nu este pregnanta caci ei coboara lent, prin culmi domoale, spre Cīmpia Crisurilor.
In limitele descrise, Muntii Codru-Moma ocupa o suprafata de circa 1 200 km2, fiind astfel comparabili cu alti munti ai tarii, chiar mai mari decīt muntii Bucegi, Retezat sau Ceahlau, īnaltimea maxima o ating īn vīrful Plesu, de 1 112 m.
Fig 01.jp2
Dupa cum īi arata si numele, Muntii Codru-Moma sīnt formati din doua grupe montane distincte: Muntii Codru si Muntii Moma, separati destul de net de doua vai divergente, valea Briheni (īn est) si valea Moneasa (īn vest). Muntii Codru ocupa partea de nord si sud-vest a masivului, Muntii Moma, partea de sud-est.
Muntii Codru-Moma fac parte din zonele interne ale Carpatilor fiind constituiti din formatiuni paleozoice si mezozoice, la care se adauga, īn mica masura, roci vulcanice tertiare. Ei au o structura tipica īn pīnze de sariaj, adica cu unitati tectonice suprapuse, ca urmare a miscarilor de cutare ce au avut loc īn timpul ultimei perioade a erei mezozoice, īn cretacic. Acest fapt face ca formatiunile sa constituie la suprafata un mozaic, usor de descifrat daca se cunoaste extensiunea fiecarei unitati.
Muntii Codru prezinta īn partea de vest o structura monoclinala, cu formatiunile dispuse longitudinal (de la N la S) si caderi spre est. Faptul face ca īn marginea de vest a muntilor sa apara formatiunile cele mai vechi, adica sisturile cristaline, formatiuni sedimentare permiene (permianul fiind ultima perioada a paleozoicului), precum si roci eruptive permiene-riolite (porfire cuartifere). Peste acestea se dispune o stiva puternica de roci apartinīnd celor trei perioade ale erei mezozoice (triasic, jurasic si cretacic), īntre care retin atentia, pentru rolul lor īn crearea peisajului carstic, calcarele si dolomitele triasice. Aceasta structura longitudinala este constanta pentru toata marginea de vest a masivului, din marginea de nord, de dincolo de Crisul Negru, pīna aproape de valea Crisxului Alb.
Spre est, succesiunea de formatiuni paleozoice si mezozoice se repeta īntr-o alta unitate tectonica superioara, astfel ca peste formatiunile cretacice ale primei unitati se dispun - tectonic - formatiuni paleozoice ale celei de a doua. Īn aceasta unitate, la elementele litologice mentionate se adauga o puternica formatiune eruptiva permiana de bazalte. Īn sfīrsit, pe marginea de est a masivului apare o a treia unitate, la care fenomenul de suprapunere tectonica a unor roci vechi peste altele noi se repeta.
Muntii Moma prezinta aceeasi structura de sariaj, cu diferenta ca aici formatiunile sīnt dispuse latitudinal (de la est la vest) cu caderi concentrice, ceea ce face ca formatiunile paleozoice sa apara la nord-vest si sud, prinzīnd īn centru formatiunile mezozoice. Acestea sīnt constituite aproape exclusiv din calcare ce duc la dezvoltarea, aici, a unui vast podis, Platoul Vascau.
Pe marginea de sud a Muntilor Moma apar formatiuni eruptive tertiare, care nu sīnt īn marea majoritate decīt aglomerate si cenusi vulcanice, fapt pentru care aici nu exista aparate vulcanice ci doar platouri cu relief sters.
De jur īmprejur Muntii Codru-Moma sīnt īnconjurati de depresiuni care au jucat rolul de bazine sedimentare īn timpul tertiarului, aici acumulīndu-se formatiuni detritice: nisipuri, pietrisuri, argile.
Relieful reflecta īn buna masura structura geologica a masivului. In acest sens Muntii Codru sīnt constituiti din trei culmi orientate nord-sud, separate de doua vai longitudinale prelungi. Finisul si Tarcaita. Culmile corespund formatiunilor mai dure ale celor trei unitati tectonice, respectiv riolitelor, bazaltelor permiene si cuartitelor de la baza stivei de formatiuni triasice.
Prima creasta din vest este cea mai importanta ca īnaltime si lungime. Ea se desfasoara īntre vīrfurile extreme, Balateasa si Izoi si are īn centru īnaltimea maxima a masivului, vīrful Plesu de 1 112 m. Ea are circa 22 km lungime si formeaza un zid neīntrerupt, īn care īnaltimea medie este de 900 m, fapt pentru care este denumita si Creasta Mare a Muntilor Codru. Privita dinspre vest, din cīmpie, ea apare ca un front montan, iar dinspre est, de pe una din crestele paralele, cu aspectul semet al unui zid unic. Din creasta aceasta se desprind spre vest picioare prelungi ce coboara spre Cīmpia Crisurilor, separate de vai īmpadurite.
Desi frontul pe care īl face Creasta Mare spre vest este impresionant (1 000 m diferenta de nivel pe doar 5 km), regiunea este mai putin interesanta, fiind formata din roci necalcaroase si fara puncte de priveliste deosebite. Frumoase sīnt vaile prelungi, cu poieni si paduri dese, astazi pe cale de disparitie. Aceste vai sīnt, de la nord spre sud: Valea Mare (Marausul), Botfeiul, Urvisul, Clitul (al Beliului), Hasmasul, Grosi (cu vaile de izvoare Archisel, Albul si Osoiul), apoi vaile Bīrzesti, Teuzul, Minezel si Valea Neagra.
Spre nord, Creasta Mare se desface īntr-o serie de culmi paralele, separate de vai afluente Crisului Negru. De la vest spre est ele sīnt: soimul, Zarzagul, Fieghiul, Haigasul (V, Seaca), Ormanul (denumit si Arman), Valea Mare (a suncuisului) si Finisul (denumit si Valea Mare a Finisului). Cea din urma are un foarte lung bazin de receptie ce formeaza un uluc longitudinal care corespunde cu formatiunile mezozoice ale acestei unitati tectonice. Calcarele nu se fac īnsa simtite decīt īn cele doua capete ale crestei. In nord, īntre vaile Fieghiului si Haigasului, se afla, suspendat ca o treapta intermediara īntre nivelul crestei si al vailor, un platou calcaros cu relief carstic tipic: Platoul Dumbravita cu numeroase doline aliniate īn vai de doline, relief haotic si, singura pestera accesibila turistilor, Pestera din Lunca.
In capatul sudic, pīrīul Finis īsi are obīrsia īntr-o depresiune plana, o vasta pasune cu doline si ponoare, denumita Bratcoaia. Ulucul pe care īl formeaza valea Finisului se prelungeste spre sud, dincolo de bazinul vaii, trecīnd īn bazinul vaii Moneasa. La īnceput si aici se afla o poiana, mai mica dar tot atīt de frumoasa ca Bratcoaia, denumita Tinoasa, apoi limita Crestei Mari o formeaza chiar valea Monesei. Calcarele apartinīnd zonei Finis - Tinoasa - Moneasa nu prezinta formatiuni carstice subterane notabile decīt īn segmentul sudic, īn īmprejurimile Monesei se cunosc cīteva avene, īn general de mica adīncime, Pestera Liliecilor si Pestera de la Moara, inaccesibila, fiind inundata chiar de la gura.
La est de valea Finisului urmeaza a doua creasta a Muntilor Codru, Varatec - Rosia, mai scurta si mai joasa, corespunzīnd cu a doua fīsie de roci dure paleozoice, ce apartine altei unitati tectonice. Ea este acoperita de frumoase poieni care ofera puncte de priveliste spre bazinul vaii Finis si spre Creasta Mare, precum si spre est, spre Depresiunea Beiusului si Muntii Bihor. Creasta aceasta este limitata spre est de alta vale cu bazin larg de receptie, Tarcaita, importanta artera de patrundere īn masiv.
Valea Tarcaita este flancata spre est de a treia creasta, cea mai scurta, a Vīrfului Disvii (1 044 m), din care se desfac spre est picioare prelungi ce coboara spre Depresiunea Beiusului. Prin aceasta dispunere, vaile importante din partea de est a Muntilor Codru nu mai sīnt longitudinale, ci transversale, orientate est-vest, ele varsīndu-se independent īn Crisul Negru. Dinspre nord spre sud aceste vai sīnt: Hinchirisul, Cusuiusul, Crisul Varatec (denumita si Varatecul) si Briheni. Cea din urma formeaza un uluc depresionar, orientat īnsa est-vest, care se continua dincolo de cumpana de izvoare cu o alta vale, cu aceeasi orientare, dar care nu mai apartine bazinului Crisului Negru, ci Crisului Alb. Este valea Moneasa, cu directie la īnceput NE-SV, apoi nord-sud, īmpreuna cu valea Briheni formeaza un arc de cerc ce separa Muntii Codru, la nord, de Muntii Moma, la sud.
Muntii Moma constituie partea de sud-est a masivului, lor revenindu-le circa o treime din suprafata totala. Elementul dominant de relief īl formeaza Platoul Vascau, vast podis calcaros ce se īntinde la o altitudine de 600-700 m si care prezinta poate cel mai extraordinar relief carstic din tara datorita numarului impresionant de doline si bazine īnchise. Dolinele se aliniaza de cele mai multe ori constituind "vai de doline", uluce longitudinale; de departe par a fi vai dar care au fundul ciuruit de pīlnii circulare, ceea ce face imposibila curgerea unei ape prin ele. Multe doline adapostesc ochiuri de apa, mici tauri pitoresti, formate datorita impermeabilizarii versantilor cu argila de decalcifiere, de un colorit rosu-violet. Spre vest si sud platoul prezinta o salba de depresiuni īnchise, fara cursuri de apa, ale caror versanti sīnt sculptati de zeci si sute de doline.
Marginea platoului este constituita din roci impermeabile ce formeaza o cununa mai ridicata. Vīrful Momuta, de 930 m, este cel mai īnalt si el a conferit numele īntregului grup. Mai la exterior relieful dezvoltat pe roci impermeabile paleozoice ia aspectul normal, cu vai marginite de creste rotunjite. Dispunerea vailor este radiara fata de platou: spre vest valea Ranusa cu afluentii sai, mai la sud valea Dezna, iar spre sud valea Zimbrului si valea Toplita. Spre nord platoul este marginit de un abrupt ce cade spre valea Briheni, iar spre est de altul, mai domol, ce cade spre Depresiunea Beius.
Platoul Vascau are putine ape permanente, toata pierzīndu-se īn ponoare. Ele se gasesc pe margine: īn nord valea Cohuri-Ponor, īn partea central-sudica, trei vai scurte, cu ape ce izvorasc din rocile impermeabile ale bordurii paleozoice si care se pierd la contactul cu dolomitele (Ponorasul, Recea si Ponorul, ultima cu un impresionant ponor), iar mai la sud, singura vale de importanta, ca lungime si debit, Ţarina. Aceasta are la īnceput un curs orientat SV-NE, apoi sud-nord si ea foloseste pe ultima portiune o depresiune larga, Ţarina, sculptata cīndva de apa, dat acum seaca īn cea mai mare parte deoarece apa dispare lateral īntr-o imensa gura de pestera, Cīmpeneasca. Este un aven-pestera, inaccesibil turistilor din cauza verticalei de 35 m de la gura, extrem de spectaculoasa īnsa prin cascada ce se arunca aici īn gol. Apa, dupa un parcurs subteran de mai multi kilometri, iese la zi īn puternicul izbuc numit Izvorul din Boiu de līnga Vascau.
Exista pe marginea Platoului Vascau īnca doua izbucuri interesante: cel din valea Briheni, situat īn fundul unei chei impresionante si cel, cu totul remarcabil, de la Calugari, vestit pe vremuri pentru dubla sa intermitenta. Probabil din cauza adīncirii cailor de drenaj subteran mecanismul dublei intermitente s-a dereglat si astazi asistam la o simpla intermitenta, cu o curgere a apei de circa 3-5 minute, separate de intervale seci de 15-40 minute, īn functie de pluviozitate. Izbucul este declarat rezervatie geologica naturala si este strajuit de pitoreasca manastire, ansamblul fiind un interesant obiectiv turistic.
Ca vasta zona carstica, Platoul Vascau nu este lipsit de cavitati subterane. Majoritatea sīnt īnsa avene, denumite de localnici "cosuri", cu diametru redus, dar uneori foarte adīnci (157 m pe verticala la Avenul de la Fata Miei). Ele nu pot constitui īnsa obiective turistice.
Clima Muntilor Codru-Moma se īncadreaza īn provincia continental-moderata, cu specific de clima de dealuri īmpadurite, īn care se diferentiaza cīteva zone restrīnse de clima de munti mijlocii. Elementele climatice prezinta o etajare concentrica cu valori crescīnde sau descrescīnde, dinspre Cīmpia Crisurilor, Depresiunea Zarandului si a Beiusului, spre centru. Astfel, temperatura medie anuala descreste de la 10° la 8°C; temperatura medie a aerului īn ianuarie descreste de la -2° la -4°C, iar temperatura medie a aerului īn iulie, de la 20° la 18°C. Precipitatiile (cantitatile medii anuale) cresc de la 700 la 1 000 mm, iar numarul zilelor cu īnghet creste de la cīmpie spre centrul masivului cu circa 20.
Muntii Codru-Moma formeaza īn fatxa transportului vestic de aer oceanic o prima stavila care determina ascensiunea aerului umed si intensificarea formarii norilor. Acest fapt face ca precipitatiile sa fie numeroase, iar cele torentiale abundente. Se citeaza astfel averse cu intensitate de 4,60 mm precipitatii pe minut. Totusi, īnaltimea mica a muntilor face ca efectul de stavila sa nu fie foarte puternic, astfel ca al doilea baraj, pe care īl constituie Muntii Bihor, īnregistreaza cu mult mai puternic efectul, precipitatiile fiind acolo cu mult mai puternice. Vara, īn Muntii Codru-Moma scaderea temperaturii aerului depaseste 0,7° la suta de metri, iar temperatura nu trece de 22°C. Aceste valori caracterizeaza verile mai umede si calde. Iernile nu sīnt aspre, diferentierea fata de Muntii Bihor fiind neta īn ceea ce priveste grosimea si persistenta stratului de zapada. Iarna pe vai se produc acumulari de aer rece īn timp ce pe creste aerul este mai cald.
Ca peste tot īn Muntii Apuseni, perioada cea mai frumoasa favorabila excursiilor este luna august si prima jumatate a lui septembrie, luna iunie oferind īn schimb avantajul unei vegetatii proaspete si a cīmpurilor de flori.
Elementele climatice sīnt favorabile dezvoltarii padurilor de fag. Cele de fag curat (Fagus silvatica) sīnt mai rare, reprezentīnd o forma de padure batrīna, pe cale de disparitie. In bazinele vailor Finis si Tarcaita au existat adevarate paduri seculare, cu arbori al caror trunchi depasea 3 m īn diametru. Majoritatea padurilor din masiv sīnt īnsa de amestec, de fag cu carpen (Carpinus betulus), īn cantitate egala. Spre margini se adauga frasinul (Fraxinus excelsior), paltinul (Acer platanoides), artarul (Acer pseudoplatanus). In astfel de paduri vegetatia ierboasa este reprezentata primavara prin floarea pastilor (Anemone nemorosa), leurda (Allium ursinum), brebenei (Corydalis cava). Vara se īntīlnesc īnflorite vinarita (Asperula adorata), silnicul (Glechoma hīrsutum), sopīrlita (Veronica montana), macrisul iepurelui (Oxalis acetoselta), lopateaua (Lunaria rediviva), orbaltul (Actaea spicata) s. a.
O alta padure tipica este cea de stejar (Quercus sessilulora) care apare pura pe crestele formate din substrat silicios, cu sol sarac si de mare uscaciune. Pe crestele mai īnalte apar adesea grupe de mesteceni (Betula verrucosa), formīnd arareori paduri compacte de mare īntindere dar aducīnd īn peisaj o nota de eleganta. Rasinoasele sīnt rare si apar ca arbori. Izolati īn padurile de amestec, mai adesea molidul (Picea abies) si foarte rar bradul (Abies pectinata). Acolo unde exista pīlcuri compacte ele sīnt īn plantatii, aflate mai ales īn jurul cantoanelor silvice.
Actiunea intensa de valorificare a masei lemnoase a dus la taieri masive pe mai toti versantii muntilor. Taieturile sīnt efectuate cu grija, īn sistemul de taieri succesive si de replantari, astfel ca regenerarea padurii este asigurata. Din pacate īnsa niciodata nu va mai exista peisajul initial, cu paduri compacte acoperind integral culmile si versantii.
Taieturile, foarte numeroase, prezinta si ele asociatii vegetale specifice, īn functie de timpul trecut de la taiere si de modul īn care s-a efectuat. La īnceput taietura, pe care mai dainuie craci si uscaturi, este invadata de urzici (Urtica dioica), mure (Rubus plicatus), zmeura (Rubus idaeus), fragi (Fragaria vesca), apoi se ridica pufulita (Epilobium angustifolius), coada vacii (Erigeron canadensis), urzicile (Urtica dioica), diverse specii de cruciulita (Senecio viscosus, S. angustiiolium). Prin īnaltarea arbustilor dispar speciile ierboase si locul īl iau socul (Sambucus nigra), socul rosu (Sambucus racemosa), bozul (Sambucus ebulus). In oricare din stadiile de regenerare strabaterea unei taieturi de padure este o grea īncercare si trebuie īn general evitata. Din pacate lucrul nu este totdeauna posibil si cel ce vrea sa strabata Creasta Mare a Muntilor Codru va avea, īn mod inevitabil, de luptat cu ha& 151e45b #355;asurile īnalte de tufaris sau cu cele joase de mure.
Exista tendinta de replantare a padurilor taiate de fag din zonele īnalte (creasta principala sau vīrful Dievii de pilda) cu molid, fapt care va duce īn viitor la schimbarea peisajului de ansamblu, conferindu-i un aspect mai montan. In zonele mai coborīte, supuse eroziunii si degradarii, se planteaza mult coniferul Duglas care, pīna sa se ridice, genereaza desisuri aproape de nestrabatut.
Un aspect caracteristic padurilor īl reprezinta poienile din cuprinsul lor. Acestea sīnt īn general invadate de ferigi ce formeaza desisuri, putīnd atinge si 1,70 m īnaltime. De multe ori marginea poienilor este tivita cu un sir de mesteceni.
Al doilea peisaj tipic pentru Muntii Codru-Moma, dupa paduri, īl constituie poienile, vaste īntinderi de ierburi. Ele nu reprezinta īnsa adevarate goluri subalpine, neavīnd altitudinea adecvata, ci zone defrisate de multa vreme si care, prin traditie, au devenit locuri de fīneata si pasune, ceea ce īmpiedica revenirea padurii. Caracteristic īn aceasta privinta este Platoul Vascau, utilizat pentru fīneata, ceea ce face ca īn prima jumatate a verii sa prezinte o extraordinara bogatie floristica. Cositul reprezinta singura perioada a anului cīnd īntregul platou se populeaza cu sute de cosasi si strīngatori ca apoi sa recada īn pustietate, rupta doar de trecerea turmelor de oi carora le ramīne platoul ca pasune.
Poienile din zonele carstice prezinta, īn afara vegetatiei ierboase, pīlcuri de arbusti de alun (Corylus avelana), tei (Tillia cordata), maces (Rosa canina), izolate columne de ienupar (Iuniperus comunis). Foarte caracteristice sīnt musuroaiele ce pot forma cīmpuri īntregi (de pilda īn Bratcoaia) si care nu sīnt musuroaie de cīrtita, ci marghile - acumulari de pamīnt afinat cu o vegetatie caracteristica de muschi (Hypnum si Polytrichum), afine (Vacdnum myrtilus) si merisor (Vaccinam vitisidaea).
Platoul Dumbravita, singurul populat permanent, este cultivat cu cereale si cartofi. Culturi izolate se gasesc si pe creasta Rosia, precum si pe picioarele ce coboara din ea si pe Platoul Vascau, īn jurul satelor aflate aici.
Al treilea aspect caracteristic de vegetatie īl constituie luncile rīurilor mari. In zona de izvoare din munte exista vegetatia de umezeala cu nu-ma-uita (Myosotis palustris), sopīrlita (Veronica orchidaea), bobairnica (Veronica beccabunga), broasca apei (Potamogeton), bumbacarita (Eriophorum angustifolium), calce (Caltha palustris), suprafete īntinse acoperite cu brustur (Petasites vulgaris) si coada calului (Equisetum maximum). In zonele mai coborīte luncile sīnt acoperite de arbusti ca alunul (Corylus avellana), ctocotis (Staphylea pinnata), jugastru (Acer campestre), soc (Sambucus nigra), calin (Viburnum opulum), īncīlcite cu hamei (Humulus lupulus), curpen (Clematis vitalba) si vita de padure (Vitis silvestris) si īn care macesul (Rosa canina) si murul (Rubus caesius) dau nota cea mai neplacuta pentru cel ce se avīnta sa strabata un astfel de desis.
Muntii Codru-Moma sīnt bogati īn flori. Padurile sīnt primavara tapisate cu covoare de primule si anemone; la īnceputul verii stafeta o preiau fīnetele de pe platourile carstice, de o exceptionala bogatie floristica, iar toamna mai dainuie prin poieni campanule si gentiane. Exista si raritati, cantonate īn cīte un loc, cum ar fi bujorul salbatic (Peonia officinalis) din dealul cu acelasi nume din bazinul vaii Finisului si din dealul Pacaul, apoi stīnjenelul (Iris graminaea) de pe vīrful Caprei (Briheni), ghimpele (Ruscus aculeatus), din zona Moneasa, declarat monument al naturii. O alta planta, de asemenea ocrotita si a carei prezenta este un adevarat mister, este laurul (Ilex aqulfolium), planta mediteraneana, probabil un relief din vremea tertiara, ce creste īntr-o rezervatie relativ īntinsa de la Dosul Laurului din Valea Zimbrului. Planta, perpetuu verde, este denumita laur, desi nu reprezinta faimosul laur cu care erau īncununati eroii antichitatii.
Animalele ce populeaza Muntii Codru-Moma sīnt cele obisnuite padurilor de altitudine medie. Aici traiesc lupul, mistretul (īn numar mare), vulpea, pisica salbatica, capriorul, cerbul carpatin (foarte rar), iepurele, veverita, viezurele, jderul etc.
Padurile sīnt pline de pasari, dintre care multe īncīnta primavara si vara cu ciripitul lor nesfīrsit. Dintre cele mai obisnuite sīnt sitarul, mierla, ciocīrlia de padure, cucul, fluturasul de stīnca s.a.
Pīraiele sīnt bogate īn pesti: pastravul, mreana, cleanul, scobarul, zglavoaca fiind speciile cel mai des īntīlnite.
Nu sīnt semnalate animale periculoase, cum ar fi vipera cu corn (Vipera amodythes) sau scorpionul.
Spre deosebire de Muntii Bihor si de Muntii Metaliferi, puternic populati pīna adīnc īn munte, Muntii Codru-Moma au asezarile permanente doar īn zonele periferice, īn bazinele īnconjuratoare. Aceste asezari dau ocol masivului, fiind amplasate, aproape īn toate cazurile, la iesirea rīurilor din munte. Exista foarte putine asezari permanente situate chiar īn interiorul muntilor. Intre acestea este satul Codru (de la care se trage numele grupului de munti), situat pe un afluent al vaii soimu. Tot īn zona nordica se gaseste satul Durnbravita de Codru, amplasat pe platforma carstica careia i-a conferit numele. In partea estica a masivului, satele Tarcaita si Briheni sīnt situate relativ adīnc īn munte, pe vaile respective. Platoul Vascau are, de asemenea, cīteva asezari permanente, situate mai ales spre marginea nordica si estica: satele Golesti, Cīmp-Moti, Cīmp, Ponoare.e si Izbuc. In sfīrsit, īn partea sudica a masivului asezarile patrund adīnc de-a lungul vailor Dezna si Moneasa, pe cea din urma aflīndu-se sl renumita statiune balneara Moneasa.
In afara acestor asezari permanente, muntii cunosc o populare temporara datorita utilizarilor economice. Pe primul loc se afla cele legate de fondul forestier, īncepīnd cu canioanele silvice pīna la punctele de exploatare a padurii, īn permanenta mutare, cu numeroase constructii folosite sau dezafectate, ramase īn zona fostelor parcele. In al doilea rīnd vin ocupatiile legate de cresterea animalelor. In cadrul bazinului hidrografic al pīrīului Finis se gasesc astfel de asezari temporare ocupate numai īn timpul cositului si pentru iernatul vitelor mari. Unele dintre aceste asezari au tendinta sa se permanentizeze formīnd nuclee de catune. Tot legat de cresterea animalelor exista stīne, unele foarte mari ca īn Bratcoaia sau īn Tinoasa. Despre via activitate din timpul cositului pe Platoul Vascau am amintit anterior, dar ea se regaseste si īn bazinul Finisului sau īn alte locuri.
O ocupatie, mai putin activa acum, dar cu vechi traditii, este mineritul. Vechile cuptoare de redus minereul de fier de la Moneasa si din valea Deznei, datīnd din secolele trecute, atesta acest fapt. Astazi se executa doar lucrari de explorare geologica pentru minereuri neferoase īn diferite puncte. In schimb, o foarte vie activitate este cea legata de exploatarea calcarelor. Cariera de marmura de la Moneasa este foarte moderna si constituie un interesant obiectiv turistic. In aceeasi masura sīnt carierele de la Carpinet si cele īn curs de dezvoltare de la Cīmp-Moti si Vascau. O vie activitate este dusa īn domeniul fabricarii varului, cu o puzderie de cuptoare de ars īn partea de est a Platoului Vascau, activitate daunatoare deoarece duce la degradarea peisajului prin exploatari de calcare de mici dimensiuni si nesistematice, dar mai ales prin puternica poluare a aerului, ca urmare a utilizarii drept combustibil a pneurilor de masina dezafectate. In sfīrsit, tot ca exploatari de roci amintim pe cele de cuartite din valea Crisului Negru (zona Borz - soimu) si pe cele de roci vulcanice din zona Sebis.
Activitatea turistica este slab dezvoltata īn Muntii Codru-Moma; īn ultimii ani, odata cu construirea drumurilor forestiere, au fost deschise posibilitati de patrundere īn masiv. Faptul se face deja resimtit caci īn zilele de sarbatoare se vad tot mai multi turisti veniti, mai ales cu mijloace mecanice, sa petreaca o zi de odihna pe malul unei ape, īntr-o pajiste plina de flori. Deocamdata aceasta este tot ce poate oferi masivul caci amenajarile turistice sīnt īnca īn numar redus.
Muntii Codru-Moma sīnt delimitati pe toate partile de drumuri nationale si judetene, constituind patru artere care permit accesul īn zona montana. Le prezentam sumar mai jos cu intrarile respective īn trasee.
Artera nordica este constituita din drumul judetean ce uneste localitatile Pocola (situata pe DN 76 la km 129) si Belfir (situat pe DJ 762 A, la 44 km de Oradea si 61 km de Arad). Drumul este nemodernizat, īncīt trebuie sa fie parcurs cu masina cu mare atentie din cauza gropilor. Este poate unul din cele mai proaste drumuri din judetul Bihor, dar īn acelasi timp unul din cele mai pitoresti, el parcurgīnd frumosul defileu al Crisului Negru. Curse I.T.A., cu plecarea din Beius, circula spre toate localitatile care fac legatura cu masivul. Drumul este īnsotit si de cale ferata (linia Vascau - Beius - Ciumeghiu - Oradea), cu statii de oprire īn toate localitatile. Pentru parcurgerea drumului auto exista doua variante:
a) Din piata orasului Beius urmam strada de iesire spre vest, trecem podul de peste Cris, dupa care imediat la stīnga se desface drumul spre Tarcaia (traseele 7 sl 8). Trecem de Baile Finis (cu izvoare minerale, dar cu amenajari rudimentare) si intram īn comuna Finis, unde se afla capatul liniei forestiere ce urca pe valea Finis (traseele 5 si 6). Traversam satul loanis, dupa care, īn satul suncuis, se desface la stīnga drumul forestier de pe valea suncuis, apoi, dincolo de sat, drumul forestier de pe valea Ormanului (traseul 4). Dupa stavilarul Crisului, unde s-a format o frumoasa cascada (loc de scaldat vara), drumul ajunge la podul de la Uileacu de Beius
b) A doua varianta din Beius urmeaza drumul national 76 spre Oradea pe 1 km, pīna īn satul Pocola, unde coteste la stīnga pe drumul nemodernizat. Dupa 2 km trece prin satul Petrani, apoi drumul se strecoara īntre apa Crisului si coasta golasa si abrupta a Pietrei Pietranilor pīna īn comuna Uileacu de Beius, unde traverseaza un canal, apoi Crisul, īntilnindu-se īn malul stīng cu drumul din varianta a. Aici soseste dinspre sud traseul 4.
In continuare drumul urmareste fidel malul Crisului, īmpletindu-si firul cu cel al caii ferate. La 3 km aval de pod, īn dreapta Crisului, se ridica frumoase stīnci de calcar. Trecem prin satul Borz; īn stīnga noastra ramīne gura vaii Haigasului, apoi, la o fierarie, tot din stīnga noastra, vine un pīrīu pe care merita sa urcam cīteva sute de metri pentru a vedea un puternic izbuc ce iese de sub stīnci verticale. La 6 km de la podul de la Uileacu de Beius intram īn satul Dumbravita de Codru, unde, līnga cooperativa, la stīnga, se desface un drum ce urca pe valea Sohodol spre centrul localitatii de pe platoul carstic. Pe acest drum īncep traseele 1 a si 3. De aici īnainte valea Crisului este flancata, pe ambii versanti, de mari cariere de cuartite, unele din ele parasite. In urmatoarea localitate, comuna soimi, se desface la stīnga (īntr-un cot, la un pod) un drum nemodernizat care duce spre drumul forestier soimi (traseele 1 b si 2). Din soimi drumul, acum asfaltat, paraseste zona muntoasa si, trecīnd prin localitatile Petid si Cociuba Mare, ajunge la Belfir, de unde, la stīnga, se īntīlneste cu artera vestica. La dreapta se ajunge dupa 4-5 km la Tinca, localitate cu ape termale si frumoase amenajari balneare. De aici, prin Salonta, se poate continua drumul la Oradea, īn nord, sau Arad, īn sud.
Artera estica o formeaza drumul national 76 (Deva-Beius-Oradea) pe 51 km, īntre localitatile Vīrfurile (km 70) si Beius (km 121). El este complet modernizat; curse I.T.A. circula permanent; drumul este īnsotit, aproape paralel, pe calea ferata Beius - Vascau. Portiunea care ne intereseaza īncepe īn orasul Beius. La km 110,3 (līnga Rieni) se desface spre vest drumul nemodernizat ce duce īn satul Cusuius, de unde īncep traseele 8 si 9. Intre km 100 si 105 se trece prin orasul Dr. Petru Groza. La km 97,6 se desface spre vest drumul comunal asfaltat, ce duce īn satul sustiu, apoi īn continuare (nemodernizat) prin valea Crisului Varatec la Moneasa (traseul 18). Din el īncep traseele 10 si 11. Intre km 95 si 93 se afla orasul Vascau, de unde īncep traseele 12 si 13.
In primul sat de la Vascau, Carpinet, la km 93,3, se desface spre vest drumul nemodernizat ce duce la Ponoarele si Izbuc, de unde īncep traseele 14, 15 si 16. In continuare, drumul trece Dealul Mare īn bazinul Crisului Alb si ajunge īn comuna Vīrfurile (km 70); la est continua DN 76 spre Brad; la vest se desface DJ 762, spre Arad.
Artera sudica o constituie drumul judetean ce leaga localitatile Vīrfurile si Seleus (DJ 762) pe portiunea Vīrfurile - Buteni. Drumul este īn īntregime modernizat. El este parcurs de curse I.T.A. cu plecarea din Brad. Paralel se afla linia ferata Arad-Brad, cu statii īn localitatile de unde pornesc trasee spre masiv.
La vest de Vīrfurile se afla satul Avram lancu, unde īncepe traseul 17. La 20 km mai departe, īn orasul Gurahont, spre nord, se desface drumul comunal ce trece prin satul Iosasel (localitate celebra pentru descoperirile arheologice de unelte paleolitice) si ajunge īn comuna Zimbru. Mergīnd īn continuare pe drumul forestier de pe valea cu acelasi nume putem ajunge la un remarcabil monument al naturii, rezervatia de laur (Ilex aquifolium). La 20 km spre vest de Gurahont se afla comuna Buteni, de unde se desface spre nord drumul asfaltat ce duce la Moneasa si la Vascau (traseul 18). Īn continuare, DJ 762 trece īn zona de cīmpie īndreptīndu-se spre Ineu. La 18 km de la Buteni, īn comuna Bocsig, se desface spre nord drumul judetean ce trece prin Belfir - Ţinea - Les si ajunge la Oradea (82 km), si care constituie de fapt artera vestica.
Artera vestica o formeaza drumul judetean 762 A (complet asfaltat) pe portiunea dintre localitatile Bocsig si Belfir. El prezinta un singur punct interesant pentru Muntii Codru-Moma, comuna Beliu, situata ia 7 km nord de Bocsig si la 31 km de Belfir. De aici se desface un drum comunal care duce spre sud-est īn comuna Archis, apoi īn satul Groseni, de unde se continua cu un drum forestier ce urca pe valea Grosi pīna pe Creasta Mare a Muntilor Codru, īntre Vīrful Vīrfului si Vīrful Plesu Mic. Tot din Beliu se desface spre nord-est un alt drum comunal care, trecīnd prin satul Tagadau, ajunge la Comanesti, unde se bifurca; o ramura o ia spre est, trece prin comuna Hasmas si se īnscrie pe valea cu acelasi nume, urcīnd pīna sub Creasta Mare a Muntilor Codru, sub Vīrful Bisericii (pe traseu o frumoasa cabana de vīnatoare). A doua ramura o ia spre nord, trece prin satul Botfei si urca pe valea cu acelasi nume pīna aproape de izvoarele de sub vīrful Balateasa (vezi traseul 1 b).
Ca puncte de plecare pot fi luate orasele situate la periferia masivului: Beius, orasul Dr. Petru Groza, Vascau si Moneasa.
Beiusxul, oras situat īn mijlocul depresiunii cu acelasi nume, este un vechi centru de cultura romāneasca. Situat la cca 200 m altitudine, are circa 10000 de locuitori; el este centrul turistic pentru Muntii Codru si Muntii Bihor. Din Beius pleaca drumuri īn numeroase directii: DN 76 spre Oradea si Deva; drumuri judetene ce fac legatura cu Salonta prin Finis sau prin Uileacu de Beius; drumul ce duce īn Muntii Padurea Craiului (la Rosia sau la Pestera Meziad) sau īn Muntii Bihor (la Stīna de Vale); Beiusxul are hotel, restaurant, cofetarii si magazine, de unde se poate face aprovizionarea, precum si statie de benzina. Joia este zi de tīrg, cu aprovizionare bogata.
Orasul Dr. Petru Groza este asezat pe DN 76, tot īn Depresiunea Beius, la 20 km sud de Beius, la o altitudine de circa 220 m. Centru muncitoresc īn dezvoltare, cu o frumoasa conceptie edilitara, orasul este un important punct turistic, de aici putīnd urca īn muntii Codru-Moma si Bihor. Din oras se desface DN 75 care duce la Cīmpeni, si, īn continuare, la Turda, Alba Iulia sau Brad. In oras exista hotel, restaurant, cantina-restaurant, cofetarie si diverse magazine.
Vascau, al treilea oras din Depresiunea Beius si cel mai sudic, este situat pe DN 76, la cca 250 m altitudine. Are un glorios trecut minier datorita zacamintelor de fier epuizate īnca de la īnceputul secolului, dar care se ridica acum gratie exploatarilor de calcar īn curs de dezvoltare. Pozitia sa la poalele muntelui confera conditii optime pentru practicarea turismului īn Muntii Moma, īn special pentru vizitarea Podisului Vascau. Din pacate nu are dotari hoteliere, poseda īnsa restaurant, cofetarie, magazine bine aprovizionate si statie de benzina permanent deschisa. De la nord de oras porneste DN 75 spre Cīmpeni, iar recent s-a deschis o sosea spre Moneasa.
Moneasa, localitate si statiune balneoclimatica, se afla īn partea de sud-vest a Muntilor Moma, pe valea cu acelasi nume, la altitudinea de circa 290 m. Statiunea este dependenta de comuna Moneasa, care are circa 1 500 de locuitori. Renumele statiunii l-au adus apele hipotermale (25-32°), cunoscute īnca de pe vremea romanilor. Ele au determinat dezvoltarea statiunii care dispune de instalatii de bai, un hotel modern, vile de cazare, frumoase bazine de īnot. Cazarea se poate face si la localnici. Este o buna baza pentru excursiile din partea central-sudica a Muntilor Codru-Moma.
In zona montana nu exista cabane propriu-zise: īn partea de sud se afla campingul de la Dezna (26 de locuri, restaurant, deschis aprilie-noiembrie), iar īn partea de vest cabana de vīnatoare din valea Hasmasului. O alta posibilitate o ofera canioanele silvice numeroase, dar pentru care trebuie obtinuta o autorizatie prealabila de la Ocoalele silvice. Dintre acestea, cel mai bine plasate pentru practicarea turismului sīnt cele situate pe vaile Botfeiului, soimului, Ormanului, Valea Mare a Suncuiusului, Finisului (cantoanele Huta si Brusturi), Tarcaitei, Crisului Varatec si pe Platoul Vascau, la Ponoras.
De mentionat ca īn Poiana Izoi, deasupra Monesei, cabana Izoiu, cunoscuta ca atare de multa vreme, nu mai are regim de cabana fiind transformata īn statie meteorologica.
Marcajele. In Muntii Codru-Moma aproape nu se poate vorbi de marcaje turistice. Cīteva tentative, datorate unor unitati de pionieri, au ramas doar bune intentii, fara prea mare folos practic, din cauza aplicarii defectuoase a semnelor (prea rare) si fara un studiu prealabil al traseului. Pentru exemplificare mentionam marcajul banda rosie de pe traseul Moneasa - Tarcaita (traseul 20), si cel cu semn banda albastra, mai bun, ce pleaca din comuna Avram lancu, pe la Izbucul de la Calugari, la satul Ponoarele (traseul 17). In anul 1977 a īnceput marcarea Crestei Mari a Muntilor Codru si a accesului la ea dinspre valea Hasmasului (marcaj banda galbena).
In aceasta situatie, a lipsei unei organizari a turismului īn acesti munti, ghidul de fata vrea mai mult sa atraga atentia asupra posibilitatilor pe care le ofera si asupra obiectivelor turistice mai interesante. Prin forta lucrurilor el este axat mai ales pe drumuri forestiere, singurele care ofera posibilitati de patrundere īn masiv. Ţinem īnsa sa atragem atentia ca descrierea pe care o facem asupra acestor drumuri are valoare temporara caci ele au viata limitata a exploatarilor pe care le deservesc, Cazīnd repede īn paragina, fara a mai fi reparate, fapt care le poate face improprii circulatiei cu autovehicule.
1. Creasta principala a Muntilor Codru
Posibilitati de acces: din satul Dumbravita de Codru (varianta a) sau din comuna soimi (varianta b), ambele situate pe drumul Pocola - Belfir (artera nordica). Caracteristica traseului: traseu de creasta, fara mari diferente de nivel, dificil din cauza orientarii anevoioase si a taieturilor de padure. Traseul este īn curs de marcare. Intrucīt este un traseu lung īl vom scinda īn mai multe sectoare; de asemenea, vom da si variante de coborīre.
a. Accesul prin satul Dumbravita de Codru - Vīrful Balateasa
Distanta: 10 km Durata: 4 ore. Valea Crisului Negru-scoala din Dumbravita de Codru: 1 ora; scoala din Dumbravita de Codru - Cīmpul Musatei: 2 ore; Cīmpul Musatei - Vf. Balateasa: 1 ora.
Pe drumul Pocola - Belfir, la 15 km de la Pocola, se afla satul Dumbravita de Codru, constituit aici din cīteva case. De fapt satul propriu-zis este situat mai departe, spre sud, pe larga platforma carstica aflata la o diferenta de nivel de 200-300 m fata de valea Crisului. Traseul īncepe īn dreptul cooperativei, unde se afla si statia I.TA, la cīteva sute de metri de statia C.F.R. Aici coboara dinspre sud un pīrīu pe a carui vale urca un drum. Dupa 75 m el se bifurca: ramura din stīnga traverseaza firul de apa si urca spre partea estica a satului (vezi traseul 3); ramura din dreapta conduce īn centrul satului, unde īncepe de fapt traseul nostru. Pentru a ajunge pe platou urcam drumul ce urmareste versantul stīng al vaii pe care am parasit-o si iesim la obīrsia ei pe o creasta plata, dincolo de care, spre vest, se adīnceste Pīrīul serbanului. Drumul face un cot la dreapta, pe care īl putem taia urcīnd dupa stīlpii liniei electrice. Curīnd apar primele case, ulita dintre ele conducīndu-ne la scoala. Ţinīnd ulita īn sus iesim pe un picior de deal sterp, cu iarba firava si sol erodat, si urcam pīna pe culme, unde drumul devine aproape orizontal. Ne angajam astfel pe versantul estic al Vīrfului Pinilor, acoperit de paduri de stejar, fag si alte esente (dar nu pin), avīnd la stīnga, sub noi, coasta deschisa si acoperita cu fīnete, ce lasa vederea libera spre complicata platforma carstica ciuruita de zeci de doline. Dupa 20 minute de la scoala ajungem īntr-o sa cu poiana, dincolo de Vīrful Pinilor, de unde observam si faimosii pini, īn coasta vestica a vīrfului, cea care priveste spre valea Fieghiului[1] ce se adīnceste mult īn munte.
Din sxa, cotind usor la stīnga, urcam destul de puternic pe culmea ce margineste spre est valea Fieghiului. Urcam prin padure rara si poieni cīstigīnd īnaltime, ocolim prin dreapta vīrful Zbīrcioaia si iesim iar īntr-o sxa. De aici, mergīnd orizontal, sau coborīnd putin, ocolim prin stīnga vīrful Culmii (denumit si Osoiul, 737 m) si ajungem īntr-o poiana prelunga ce ocupa saua de pe culmea relativ īngusta. De aici vederea se deschide īnainte, spre vīrfurile īmpadurite pe care le vom urca sau ocoli, dintre care reperul cel mai bun īl constituie vīrful Balateasa, cel mai din dreapta (sud), marcat de o piramida trigonometrica. Un alt reper pentru identificarea acestui punct īl ofera padurea de mesteceni din dreapta noastra si un drum ce vine de pe partea cealalta a culmii.
Urmam īn continuare creasta, urcīnd usor prin rariste de padure, ocolim un mic vīrf prin stīnga (est) si ajungem pe culme; mai ocolim un vīrf prin dreapta si urcam ceva mai puternic chiar pe creasta, prin padure, pīna iesim īntr-o mare poiana ce se īntinde īn jos spre dreapta; este Cīmpul Musatei. In fata avem vīrful Magura, iar la dreapta lui, vīrful Balateasa (927 m). De la scoala din Dumbravita de Codru pīna aici am facut 2 ore.
Traversam Cīmpul Musatei prin dreapta si intram īn padure ocolind vīrful Magura prin dreapta. Ne angajam astfel pe versantul estic al vaii Zarzagului, care se adīnceste la dreapta, trecem o culme si taiem coasta abrupta, pentru a iesi īntr-o alta mare poiana, plina de mesteceni, Groapa Balateasa (cca 800 m alt.). Am ajuns īn sfīrsit la poalele vīrfului rīvnit, Balateasa, la care īnsa nu duce nici un drum. Īl vom urca deci direct, pe linia de cea mai mare panta, prin padure, nu īnainte de a ne aproviziona cu apa din puternicul izvor aflat īn dreapta noastra si care este amenajat cu valaie. Daca nu vrem sa urcam direct fara drum, putem continua pe curba de nivel, pe deasupra valaielor, urmīnd o poteca ce traverseaza izvoarele vaii Zarzagul, trece o culme aproape neobservata, mai face o bucla puternica pe la izvoarele vaii soimu si iese pe culmea Dīmbului Negru la cca 860 m altitudine, adica la mai putin de 100 m de vīrf. Aici īntīlnim varianta b. Urcam culmea, unde o treapta marcata de bolovani mari de conglomerate ne scoate pe vīrful Balateasa (927 m), acoperit de un desis de buruieni si de padure tīnara care īmpiedica vizibilitatea. O piramida de lemn duce la recunoasterea acestui vīrf, vizibil de la foarte mari distante.
b. Accesul prin valea soimu - vīrful Balateasa
Distanta: 13 km Durata: 3-4 ore
Pentru cei ce au la dispozitie masina recomandam accesul prin valea soimu, care ne scuteste de 3 ore de traseu de creasta. Pentru aceasta urmam valea soimu pīna la cantonul silvic, pe drum comun cu traseul 2. De aici mai departe drumul forestier traverseaza frumoase poieni care dispar dupa 2 km, valea capatīnd aspect de defileu. Dupa īnca 1 km drumul trece pe malul stīng; la gura pīrīului Ulmu īntīlneste un punct de exploatare forestiera (baraca unde se poate face aprovizionarea cu pīine si conserve). Drumul trece din nou pe malul drept, unde padurea este taiata complet pe o portiune, apoi urca īn panta prin padurea de fagi tineri, īnalti. La aproape 4 km de la baraca lasam īn versantul drept gura unui pīrīu, apoi la īnca 500 m vom fi atenti sa reperam īn versantul stīng o poienita de forma triunghiulara. Ea poate fi recunoscuta prin faptul ca deasupra ei, prin padure, peste saua joasa se zareste creasta ce margineste valea. Alt semn de reper al poienitei īl constituie faptul ca la 500 m īn amonte de ea se sfīrseste drumul forestier. In dreptul poienitei parasim drumul forestier si o luam la dreapta pe o poteca firava ce ne scoate īn ¼ ora īn sa (55 m diferenta de nivel de urcat). In sxa ne īntīmpina o plantatie de Duglas, pe care o strabatem pe la margine, cotind la stīnga. Urcīnd usor, la intrarea īn padure īntīlnim un izvor, Fīntīnile de Agris, situat chiar pe culmea Dīmbul Negru. El nu se varsa īnsa spre valea soimu, ci de partea cealalta, īn pīrīul Botfei, care se afla la o diferenta de nivel de 60 m spre sud. si pe Botfei urca un drum forestier, ceea ce permite intrarea īn traseul de creasta si din aceasta parte. (Accesul pe valea Botfei este favorabil celor ce vin dinspre Arad, vezi artera vestica). De la izvor urca spre sud-est o poteca ce tine creasta muntelui. Urcusul, tot timpul īn padure, este la īnceput domol, apoi tot mai abrupt, terminīndu-se dupa o diferenta de nivel de 250 m īn vīrful Balateasa (927 m).
c. Vīrful Balateasa - Poiana Vīrfului
Distanta: 16 km Durata: 6-8 ore
De la vīrful Balateasa īncepem sa coborīm tinīnd creasta dinspre sud-vest. Curīnd īntīlnim un drum pe care-l urmam. Mergem pe el un timp aproape orizontal, apoi urcam usor īn vīrful Prisacarul. Pe deasupra unei plantatii de Duglas, din dreapta noastra, avem o larga vedere spre vest (singura de altfel de pe īntregul parcurs): la dreapta se afla culmile īmpadurite ce marginesc bazinul vaii Botfeiului, larga depresiune din fata noastra; picioarele prelungi se pierd īn Cīmpia Crisurilor ce se zareste pīna departe la orizont, mai ales spre stīnga. Din vīrful Prisacarul coborīm, la īnceput mai lin, apoi mai puternic, si urcam din nou īn Vīrful lui Popa, o mica denivelare abia simtita, care ne permite brusc o vedere larga spre est datorita marii taieturi a padurii din versantul estic. La picioarele noastre se deschide Groapa Mesteacanului, larga depresiune īn care se aduna firele ce formeaza mai jos pīrīul Huta, dincolo de care zarim creasta īmpestritata cu poieni, care limiteaza spre est bazinul vaii Finis, apoi peste ea, profilīndu-se pe cer, crestele Bihorului si ale Vladesei.
Trecerea mai departe constituie prima īncercare de a īnvinge o taietura de padure, fapt care se va mai repeta. In principiu taieturile se afla pe versantul estic si nu depasesc niciodata creasta. De aceea vom īncerca de fiecare data sa ne strecuram pe versantul vestic, cīt mai sus sub creasta, pentru a nu ne lasa furati de vreo creasta secundara ce coboara la dreapta, spre Depresiunea Crisurilor. Procedīnd astfel coborīm puternic pe līnga taietura pīna īntr-o sa adīnca, ocolim un mic vīrf (vf. Dīmboc) si ajungem iar īntr-o sxa, de fapt cea mai adīnca de pe īntregul parcurs (cca 725 m). De aici urcam la stīnga, pe creasta acoperita de vegetatia deasa si joasa, pentru a ne bucura din plin de larga vedere spre est, completata acum spre nord-est cu culmile īmpadurite ce se desprind din vīrful Varatec. Mergem orizontal, avīnd tot timpul la stīnga larga panorama, cu grija de a tine strict marginea taieturii, pentru a nu fi furati de o culme importanta, cu drum, ce se desface la dreapta - culmea Dealul Samulescu - care separa pīrīul Urvis (nord) de pīrīul Clit (sud). Coborīm apoi lin pe culmea principala prin padurea curata de fag, lasīnd la stīnga vīrful Urvis. Poteca buna ne conduce pasii, dar trebuie sa fim atenti la potecile care coboara la dreapta, īn valea Clitului. De aceea vom tine cīt putem poteca pe curba de nivel, pe sub creasta, apoi urcam odata cu aceasta o diferenta de nivel de circa 100 m pīna īn Vīrful Bisericii (Bisericoiu), asezat putin excentric, astfel īncīt culmea face o usoara inflexiune spre vest. Din acest vīrf coborīm spre est prin desis de padure īntr-o sxa, din care taietura de padure ne permite sa zarim spre nord-est acoperisul rosu al caselor de la Huta.
Din sa urcam destul de abrupt o diferenta de nivel de cca 70 m pīna īn vīrful Maciuca, si el taiat spre est, ceea ce ne ofera din nou o panorama larga asupra bazinului vaii Finis. Aici se termina taietura, astfel īncīt vederea se īnchide pentru moment si orientarea devine mai dificila. Din fericire, dupa un coborīs usor urmeaza o portiune orizontala prelunga, acoperita de poieni cu ferigi īnalte, ceea ce usureaza orientarea; dupa un urcus domol prin padure deasa de fag tīnar ajungem pe Dealul Sasului, o culme īngusta, destul de ascutita, presarata cu bolovani si blocuri de conglomerate, ce formeaza un fel de palier orizontal la altitudinea de cca 1 000 m. Dupa o jumatate de ora de mers pe orizontala, un urcus abrupt printre stīnci mari de gresii ne conduce īn vīrful Cornilor, īn fata caruia perspectiva se deschide din nou spre est, datorita taieturii de padure din Dealul Pojarului, taietura care afecteaza depresiunea adīnca a vaii care se afla īn fata noastra. Coborīm pe marginea taieturii printr-un grohotis cu bolovani mari acoperiti de rugi de mure, īndreptīndu-ne spre sud-vest, caci creasta face aici o inflexiune. Din saua joasa, strajuita de o padure de mesteceni, urcam costis prin taietura de padure spre vīrful care se ridica īn fata noastra si al carui versant stīng este taiat. Este vīrful Plesu, de 1 112 m, cel mai īnalt vīrf din Muntii Codru-Moma. De pe el, sau mai bine de pe creasta cu care se prelungeste spre sud-est, īncoronata de stīnci de porfire, avem o ultima vedere larga spre bazinul inferior al vaii Finisului si spre firele de vale pe care le trimite īncoace, spre creasta pe care sīntem. Un punct de reper ni-l ofera baraca forestiera de la marginea pantei si a taieturii de padure. Din culmea Plesului coborīm la dreapta de micul abrupt pe care-l fac porfirele, apoi peste stīnci acoperite de tufe pīna īntr-o sa plata, larga, marginita de mesteceni. O traversam īn lung, reintram īn padure, iar dupa mai bine de 100 m ajungem īntr-o alta sa de unde īncepem urcusul spre vīrful Osoiul Mare. Deoarece pe versantul din dreapta īncepe o taietura de padure, urmam o poteca bine batuta care se desface la stīnga vīrfului si care ne ajuta, suind costis, sa-l depasim prin est, fara sa-l urcam. Drumul strabate o padure īnalta de fag si ne scoate, imediat dupa vīrf, īntr-o poiana marginita de mesteceni. (Din Vf. Plesii pīna aici am parcurs ½ ora). Urmam un timp creasta, la stīnga, cu bolovani foarte mari, avīnd grija sa urmarim semnele rosii ce delimiteaza parcelele de padure. In felul acesta ajungem īntr-o sa joasa, aflata īntre vīrful Osoiul si Vīrful Vīrfului. Pe cel din urma īl ocolim din nou prin stīnga (est), folosind o poteca bine batuta la īnceput, care se pierde apoi īntr-o poiana invadata de o adevarata jungla de ferigi īnalte cīt omul. Acestea cedeaza treptat locul unei frumoase fīnete, presarata de molizi, ce formeaza cel mai odihnitor peisaj din tot parcursul (Poiana Vīrfului). Poiana pe care o strabatem īn lung ne scoate din nou pe creasta, la sud de Vīrful Vīrfului, unde īntīlnim un drum forestier. El urca la dreapta noastra pe versantul de vest al Vīrfului Vīrful si coboara īn fata noastra prin taietura de padure, īl urmam; traversam o padure īnalta de fagi batrīni, apoi facem un usor cot la dreapta si iesim pe creasta la gol, īntr-o mare taietura de padure ce cuprinde versantul vestic al muntelui. Drumul coboara la dreapta traversīnd taietura si conduce īn satul Groseni. El se continua īnsa si la stīnga fata de noi, unde se bifurca repede: o ramura urmeaza creasta si o vom utiliza pentru continuarea traseului de creasta (varianta f); alta ramura coboara, la stīnga, pe versantul de vest al crestei, īn Bratcoaia, si ea ofera o posibilitate comoda de a ajunge, fie la Moneasa (varianta d), fie la Tarcaita (varianta e). Vom descrie īn continuare toate aceste trei variante.
d. Coborīrea la Moneasa prin Bratcoaia - Tinoasa
Distanta: 8 km Durata: 2½ ore
Īncepem cu aceasta varianta deoarece continuarea crestei este foarte anevoioasa si mai ia īnca 4 ore, ceea ce face ca timpul total sa depaseasca posibilitatea de parcurgere īntr-o zi, īn timp ce coborīrea la Moneasa prin Bratcoaia mai dureaza doar 2½ ore. Recomandam deci aceasta solutie ca iesire din traseu.
Parasim creasta principala din saua dintre Vīrful Vīrfului si Plesul Mic si īncepem sa coborīm odata cu drumul spre sud, taind coasta Dealului Plesului Mic. Un coborīs prelung, un cot la stīnga, unul la dreapta, un nou coborīs prelung spre sud, apoi cīteva serpentine scurte ne scot īn versantul vestic al vastei depresiuni Bratcoaia ce se īntinde īn fata noastra. O mare pasune, presarata de mii de musuroaie, ofera neasteptata priveliste odihnitoare a unui ses, cuibarit īntre culmi mai īnalte, īmpadurite, suspendat fata de larga depresiune a vaii Finisului ce se deschide spre nord si a carei obīrsie se afla aici.
Drumul bun si bine trasat pe care am venit traverseaza un vechi debleu al fostei cai ferate forestiere, astazi dezafectata, coteste usor la dreapta, traverseaza un pīrīu si din nou vechea linie C.F.F., acum īn rambleu, si se īndreapta spre nord. Retinem rambleul, caci aici īncepe traseul spre Tarcaita (varianta e). Drumul vizibil urmareste marginea vestica a poienii, īndreptīndu-se pe curba de nivel spre sud. O cruce īnalta de lemn ce ramīne īn dreapta drumului si doua stīne, din care cea de-a doua este o casa trainica, constituie indicii ca sīntem pe calea cea buna.
Dupa circa 15 minute de la intrarea īn poiana, drumul trece prin lastaris de padure tīnara, traverseaza un pīrīu si intra īn padure īnalta. Drumul, foarte noroios la īnceput, dupa 10 minute coteste la stīnga si intra pe o culme plata ce desparte cele doua depresiuni marcante, Bratcoaia, la nord, aici īmpadurita, si Tinoasa, la sud. Coborīm īn cea din urma, tinīnd una din numeroasele poteci ce se lasa de pe creasta, la dreapta. In 10 minute ajungem astfel la marginea unei frumoase poieni orizontale, alungita spre sud, denumita Tinoasa, pe care o traversam īn lung īn alte 10 minute. Indiferent cum o luam, drumul pīna la sfīrsit este barat de drumul forestier Izoi. Pentru a ajunge de aici la Moneasa avem mai multe posibilitati.
Putem coborī chiar pe drum, īn care caz o vom lua la stīnga si vom avea grija sa tinem necontenit ramura din dreapta. Aceasta chiar la iesirea din Poiana Tinoasa, cīnd, trecīnd pe līnga o vararie, lasam la stīnga un drum ce urca usor, care este capatul traseului 21. Drumul nostru se īnscrie īn versantul unui picior de munte, coteste la stīnga si ajunge īn valea Meghesului, pe care o urmeaza apoi necontenit īn aval, tot timpul īn versantul stīng. Dupa circa 1½ ora de la Tinoasa ajungem īn statiunea Moneasa (vezi si traseul 20 īn sens invers).
Mai scurt, dar mai dificil ca orientare, este drumul direct la Moneasa, pe culmea dintre pīraiele Meghes si Valea Bailor. Intrarea īn el o gasim dupa ce traversam drumul forestier, īn dreptul varariei, unde se desface un drum secundar care se īnscrie īn coasta unui mamelon proeminent, Dealul Mare, pe care drumul forestier īl ocoleste prin dreapta, pe curba de nivel, iar noi, cu poteca, prin stīnga. Dupa 10 minute l-am depasit; din dreapta coboara un alt drum, despletit īn mai multe santuri de siroaie. Cu potecile unite intram īn padure, coborīm destul de puternic pīna īntr-o sa cu poiana presarata cu fagi batrīni. Sīntem aici pe o culme lata care formeaza cumpana de ape īntre Meghesul Sec, la stīnga, si o vale de doline, la dreapta. Coborīm īn continuare pe linia de cea mai mare panta, la īnceput īn padurea mica, apoi pe liziera padurii mari, ce ramīne la dreapta, si poiana la stīnga. La altitudinea de 540 m lasam la dreapta, līnga poteca, avenul Izoiul Mare. Dupa o ultima poiana plata, poteca intra definitiv īn padure si coboara, tinīnd strict culmea, pīna īn parcul statiunii Moneasa. De la vararia din Izoi pīna la Moneasa am parcurs 45 minute (vezi traseul 21 descris īn sens invers).
e. Coborīrea prin Bratcoaia la Ţarcaita
Distanta: 18 km Durata: 4 ore
Coborīm din creasta principala īn Poiana Bratcoaia, unde intersectam rambleul fostei linii ferate īnguste. Īl urmam īnainte (nord), traversam cu el poiana īn lat si intram īntr-un debleu adīnc taiat īn calcare. Avem grija sa urmam fosta linie ferata īnainte, fara a ne lasa amagiti de ramificatiile ce se desfac la stīnga. Traversam un pīrīu unde lipseste podul caii ferate, apoi, la 15 minute din Poiana Bratcoaia, īncepem sa coborīm pe linia de cea mai mare panta, iesind īntr-o vasta poiana. Este sesuta, strabatuta de un firav pīrīu, pe care de fapt l-am īnsotit īnca din Poiana Bratcoaia, sus, īn versantul sau drept. Īn poiana īntīlnim drumul forestier Tarcaita ce īnsoteste valea sasa, pe malul drept, apoi pe cel stīng si din nou pe cel drept. El īncepe sa se deniveleze de patul pīrīului, ramīnīnd īn versantul drept pe care-l taie costis, apoi face un cot puternic la dreapta si coboara īn valea Ripoasa, de fapt obīrsia vaii Tarcaita, la o baraca forestiera, unde īntīlnim si traseul 21. (Din Poiana Bratcoaia pīna īn valea Tarcaita, circa 1 ora). In continuare spre Tarcaita vezi traseul 7 (descris īn sens invers), īnca 3 ore.
f. Poiana Vīrfului - vīrfurile Plesul Mic si Izoiu - Moneasa
Distanta: 10 km Durata: 4 ore
Portiunea de creasta din Poiana Vīrfului pīna pe muntele Izoiu este dificila din cauza unei vechi taieturi de padure, care acum este īnlocuita de lastaris sxi hatis aproape de netrecut. De aceea nu recomandam parcurgerea acestei portiuni. Totusi, pentru turistii care vor sa parcurga integral creasta Muntilor Codru o prezentam īn continuare.
Din saua vaii Grosi (cca 980 m alt.) urmam drumul de exploatare spre sud pīna ce se pierde īntr-o taietura de padure recenta, care ocupa integral creasta. Urcusul este dificil, mai ales din cauza vrejilor de mure ce fac un covor inextricabil, prin care calci anevoie. Dupa 15 minute de urcus sīntem īn vīrful Plesul Mic de 1 090 m, īmpadurit, dupa care coborīm prin padurea rara de mesteceni cu ferigi mari, apoi culmea se īngusteaza si este acoperita de un desis de fagi foarte tineri cu ferigi prin care de abia strabatem. Traversam īn continuare o padure īnalta, īn care o doborītura cu trunchiuri transversale ne īngreuiaza īnaintarea si iesim la vest īn saua Vaii Rele (Teuzul) cu taietura proaspata.
Din sa urcam greu, printre rugi de mure ce fac un covor compact strabatut de o vaga poteca, la un prim vīrf, marcat de blocuri de cuartite. O fosta poiana, cu iarba īnalta ce mascheaza un grohotis de blocuri de stīnca, ne conduce la un al doilea vīrf, marcat de cīteva trunchiuri de pomi arsi si uscati ramasi īn picioare, apoi culmea īngusta, acoperita de iarba, ne conduce la un al treilea vīrf, cel mai īnalt. Este vīrful Izoiu de 1 098 m, īncununat de strate de gresii cuartitice. Vederea de aici este cuprinzatoare si extrem de frumoasa: spre nord zarim la orizont primele vīrfuri ale crestei principale, pe care am venit, dintre care recunoastem vīrful Balateasa cu taietura de pe vīrf, unde se afla si piramida de lemn. Mai la dreapta se deschide vastul bazin al vaii Finisului, cu obīrsia īn larga Poiana Bratcoaia ce se asterne pīna la picioarele noastre, strajuita pe dreapta de creasta Varatecului, presarata cu poieni. Spre nord-vest se impune cocoasa dubla a vīrfului Dievii. La dreapta, jos, zarim bazinul īmpadurit al vaii Moneasa, cu peretele de calcar din valea Viezuroi, iar mai la dreapta cīteva vīrfuri tesite cu poieni marcheaza Platoul Vascau, dominat spre nord-est de vīrful īmpadurit al Momutei. Pe īntreaga latura de vest zarea este īnchisa īn ultimul plan de succesiunea de creste ale muntilor Padurea Craiului, Vladeasa si Bihor, din care, pe vreme senina, putem recunoaste cele mai mici detalii. Spre vest vederea este tot atīt de cuprinzatoare, dar mai putin interesanta caci dincolo de picioarele prelungi ale crestei pe care sīntem, se asterne pīna la orizont Cīmpia Crisurilor, mostra de pictura cubista cu suprafete rectangulare diferit colorate.
Dupa ce am admirat privelistea, īncepem coborīsul spre sud printr-un hatis inextricabil de rugi de mure cīt omul, padure tīnara si lastaris, pe care trebuie sa le īnvingem cu stoicism, tinīnd creasta, pentru a nu ne lasa furati de padurea īmbietoare din dreapta, prin care riscam sa ajungem prea jos. Din fericire portiunea dificila se termina curīnd, caci urmeaza o frumoasa padure rara cu iarba, apoi din nou desis pe creasta bine marcata; urmeaza o padure de fagi īnalti cu carari vizibile, ce se curma īntr-o zona despadurita prin doborītura de vīnt si cu covor de rugi de mure. O lunga portiune orizontala prin poiana ne mai lasa sa respiram, dar curīnd patrundem īntr-o jungla de ferigi mari presarata cu pīlcuri de mesteceni tineri. De aici intram pentru putin timp īntr-o frumoasa padure de fag ce ocupa versantul din dreapta, apoi o noua jungla de ferigi ne conduce īntr-o sxa. Un scurt urcus prin covorul de mure ne scoate pe creasta plata, ocupata de padure linistita, iar dupa circa o ora de la plecarea din vīrful Izoiu iesim īntr-o ultima taietura de padure ce ocupa īntregul versant estic al crestei si care ne permite o vedere larga asupra bazinului superior al vaii Moneasa, cu firele de vai ce se despletesc īn marginea Platoului Vascau. Sub noi, pe fundul vaii, apar miniatural vilele statiunii din Moneasa, iar spre sud, poiana larga de pe valea Moneasa, de la Ranusa si Dezna, strajuita pe dreapta de vīrful mai proeminent, īmpadurit, format din roci vulcanice. Prin taietura de padure zarim chiar sub noi drumul forestier Izoi, la care trebuie sa ajungem. Pentru aceasta mergem pe liziera padurii, coborīnd chiar pe creasta. Dupa 10 minute ajungem la capatul drumului forestier, la altitudinea de 800 m. Timp de 5 minute drumul tine si el creasta, apoi se angajeaza pe versant facīnd un cot la stīnga. Urmīndu-l traversam o mica padure, apoi iesim īn taietura si ocolim obīrsiile Pīrīului Pietros ce se lasa abrupt la dreapta, unde coboara si un drum pe care-l putem urma pentru a ajunge jos, comod dar fara perspectiva. De aceea preferam sa depasim poteca ce o ia īnapoi īn jos, pentru a ajunge pe o creasta plata, cu poiana, unde drumul forestier face un usor cot la stīnga. Undeva, īnainte, se afla vechea cabana Izoiu, transformata acum īn statie meteorologica. Nu ajungem īnsa la ea ci coborīm imediat la dreapta, chiar fara poteca vizibila, tinīnd culmea orizontala a dealului. Dupa 5 minute culmea, tot timpul cu poiana si arbori izolati, īncepe sa coboare. Se schiteaza un drum care urmeaza versantul abrupt pe linia de cea mai mare panta, dar se transforma īntr-un sant adīnc. Din stīnga vin cīteva poteci secundare, drumul nostru se transforma īntr-un fund de rīpa, iar la circa 30 minute de coborīs intram īn padure.
Drumul, acum noroios, ne conduce spre dreapta pe versant; traversam un mic pīrīu, apoi ajungem īn patul Pīrīului Pietros. Lasam firul de apa la stīnga si drumul, acum bine marcat si carosabil, ne scoate la primele case din Moneasa; o luam pe strada pavata ce trece pe līnga posta si ajungem la drumul asfaltat.
2. Valea soimu - Cantonul soimi - Valea Zarzagului
Posibilitati de acces: localitatea soimi pe drumul Pocola-Be.fir (artera nordica) Distanta: 15 km Durata: 6 ore Caracteristica traseului: traseu īn circuit, īn majoritatea pe drumuri carosabile.
Descrierea traseului: Īn comuna soimi, din drumul asfaltat se desface un drum neasfaltat care o ia la sud, lasa pe stīnga gura unei vai, apoi este flancat din nou de case. Un pod de beton traverseaza pīrīul Zarzagul, care vine din stīnga, pe valea caruia ne vom īntoarce. Dupa traversare, drumul coteste usor la stīnga si patrunde pe gura larga a unei alte vxxi, soimu, cunoscuta si sub numele de Valea Nucilor.
Pīrīul soimu serpuia cīndva printre versanti acoperiti de paduri seculare. Ele au dispxxrut si versantii prezinta īn cea mai mare parte doar lastaris si padure tīnara. Drumul nu este īnsa nici acum lipsit de farmec, mai ales prin frumoasele poieni ce se īnsiruie īn lungul vaii si ofera placute locuri de odihna pentru excursionistii de sfīrsit de saptamīna care au la dispozitie un autovehicul. Dupa 5 km de la intrarea pe vale o ramura a drumului se desface spre dreapta urcīnd pe valea Visagului. Dupa īnca 1 km la stīnga noastra se desface o ramura a drumului ce īncepe sa urce pe pīrīul Rusetu care va fi drumul nostru īn continuare. Deocamdata nu īl urmam, ci continuam īnca 300 m pe valea principala, pīna ajungem īntr-o poiana larga unde se afla cantonul silvic soimi. De aici admiram vederea īn susul vaii, spre dealul Bunisoara, cu frumoase poieni si pīlcuri de copaci mori. In dreptul cantonului se desface la stīnga o alta ramura de drum, inaccesibila masinilor, care urca pe o vale pīna īn satul Codru, asezare cu o pozitie pitoreasca si care a dat numele īntregului grup de munti.
De la cantonul silvic soimi drumul forestier continuxx pe vale īnca 8 km, de la capatul lui fiind posibila legatura cu valea Botfei sau cu vīrful Balateasa (vezi traseul 1 b). Dupa ce am facut un mic popas īn poiana de la cantonul soimi, loc ideal de camping cu cortul, ne īntoarcem pīna la gura pīrīului Rusetu pe care īl urmam īn amonte, odata cu drumul de care. Acesta este taiat destul de sus īn versantul drept si dupa circa 600 m si o diferenta de nivel de 70 m ajungem pe creasta care separa valea soimu de valea Zarzagului unde sīnt mici poieni cu perspectiva largxx si frumoasxx. Īnainte si usor la stīnga se zareste valea Zarzagului, marginita de un mic abrupt. Putem coborī direct spre ea pe o poteca ce se desface la stinga si care, pe o mica portiune, urmeaza creasta pe care ne aflam. Este īnsa preferabil sa urmxxm īn continuare drumul pe care am venit (practicabil pentru o masina de teren sau motocicleta) pentru a cunoaste pitorescul sat Codru.
Casele se gasesc chiar pe culmea dealului, care aici este plat si larg. Drumul trece printre ele oferind necontenit privelistea largxx spre culmile īmpadurite din stīnga vaii soimu, sau spre poienile cu fīnete din dreapta vaii Zarzagului. Dupa ce am urmat drumul 800 m spre sud, el face un cot larg si coboara īn valea Zarzagului, pe care o urmeaza 6 km tinīnd tot timpul malul drept. La īnceput trecem prin sat; pe stīnga lunca prezinta frumoase poieni ce dispar treptat facīnd loc unei albii plina de prundis. Dupa doua cariere de cuartite apar primele case ale satului soimi unde īncheiem circuitul efectuat.
3. Dumbravita de Codru - Pestera din Lunca
Posibilitati de acces: din satul Dumbravita de Codru, situat pe drumul Pocola-Belfir (artera nordica) Distanta: 7 km Durata: 2 ore Caracteristica traseului: drum usor accesibil, cu diferente mici de nivel
Descrierea traseului. Pe drumul Pocola-Belfir, la 15 km de la Pocola se trece prin satul Dumbravita de Codru format din cīteva case. De fapt satul propriu-zis se afla pe o largxx platforma carsticxx la 200-300 m diferenta de nivel fata de valea Crisului. Traseul īncepe īn dreptul cooperativei, unde se afla si statia I.TA, la cīteva sute de metri de statia C.F.R. Aici coboara dinspre sud un pīrīu pe a carui vale urcxx un drum. Dupa 75 m el se bifurca: ramura din dreapta urca spre centrul satului Dumbravita de Codru (scoala si biserica), unde īncepe traseul 1 a. Ramura din stīnga trece firul de apa sxi continua pe malul drept al pīrīului. Urmam aceasta ramura si dupa 15 minute, dupa ce am trecut de ultimele case si sīntem printre poieni cu fīnete, drumul paraseste apa ce vine din dreapta noastra dintr-un puternic izbuc la care duce o poteca. Urmīnd drumul mai departe īncepem sa urcxxm usor pe fundul plat al vaii lipsita de apa, printre araturi si poieni, trecem peste lespezi de calcar si la 15 minute de la izbuc lasam pe dreapta o fīntīna. De aici īncep casele partii superioare a satului Dumbravita de Codru, raspīndite pe platoul carstic cu acelasi nume. La o trifurcare a drumului continuxxm drept īnainte; casele dispar si drumul duce printre garduri vii. La urmatorul grup de case apare un marcaj bun, neasteptat, linia electrica, pe care o vom urma un timp. In dreapta noastra se afla o mare dolinxx si tot la dreapta se desface o ramura a drumului care urcxx spre biserica ce se profileaza pe o culme de deal. Continuam drept īnainte, īnscriindu-ne īn versantul drept al unei lungi vai de doline, toata acoperita de culturi sau pasuni. Urcīnd usor ajungem pe un fel de platou cu cīteva case unde drumul se trifurca din nou. Alegem calea din mijloc, marcata de stīlpii electrici si coborīm usor pe puntea dintre doua doline care ne ajuta sa traversam o a doua vale de doline, paralelxx cu prima. Urcam īn versantul ei opus la cīteva case, facem un usor cot la stīnga, odata cu drumul, si trecem printre case si garduri vii pīna depasim creasta. Dincolo de ea o noua vale de doline este traversata, de asemenea, pe un pod dintre doua doline si urcxxm usor la un alt grup de case. Lasam la dreapta un drum secundar, cotim usor la stīnga, depasim ultima casa pe stīnga si ajungem pe un platou pietros si arid. De la plecare din valea Crisului Negru pīna aici am facut 1½ orxx.
La picioarele noastre curge pīrīul Haigas, dominat la est de Vīrful Borzului (556 m), prelungit la nord cu vīrful Pacau. In dreapta Vīrfului Borzului observam o vale care brazdeaza versantul opus. Este Valea Luncii, la care trebuie sa ajungem. Pentru aceasta, cotind usor la dreapta, coborīm poteca pietroasa care īn 10 minute ne duce īn fundul vaii Haigasului. Chiar īn fata noastra se afla gura Vaii Luncii, cu o poteca ce urmeaza malul ei stīng. Urcxxm putin pe ea pīna ajungem īn poienile ce ofera minunate locuri de odihna. Trecem de o īngraditura si cam la sfīrsitul poienii, īn malul stīng al apei, se afla un izbuc. Aici poteca pe care am venit īncepe sa urce puternic īnainte, īn lungul vaii, iar alta urmeaza un afluent ce vine din dreapta noastra. Privind īn versantul opus (nordic) al vaii, observam un afluent torential, care vine din padure chiar īn dreptul izbucului. Ne īndreptam spre el si descoperim usor īn versantul sau gura pesterii.
Pestera din Lunca are o dezvoltare totalxx de 310 m. Ea este formata din doua galerii divergente. Intrarea, de 70 cm īnaltime si 1 m latime, ne conduce la o panta descendenta care ajunge īntr-o sala cu darīmaturi. Galeria din dreapta continua descendent pe grohotis pīna la o mare galerie transversala ce se termina bifurcat prin lasarea tavanului. Ea este strabatuta de un pīrīias. Din sala cu darīmaturi se desface a doua galerie la stīnga, si ea descendenta, pīna ajunge la pīrīu. Acesta curge pe o galerie orizontala, sinuoasa, ce prezinta frumoase concretiuni, din pacate īn buna parte distruse. Galeria se termina īntr-o sala cu darīmaturi unde apa iese dintr-un sifon. Deoarece parcurgerea galeriei din stīnga necesita cizme de cauciuc, se poate vizita numai galeria din dreapta.
Dupa vizitarea pesterii, pentru īntoarcere putem adopta drumul pe care am venit sau putem continua pe un alt traseu. Pentru acestea, de la Izbucul din Lunca urcam poteca care īnsoteste valea principala sus pe versant, pīna iesim din padure īn poieni. Urcīnd prin acestea usor la stīnga, ajungem la potecile ce taie versantul muntelui. Urmīnd oricare din aceste poteci spre stīnga ajungem īntr-o sa coborīta taiata īntre vīrful Ţiclu (situat la dreapta, sud) si Vīrful Borzului (la stīnga) - saua Ceauseasca - marcata si de un mic lac de dolina. De aici ajungem īn valea Crisului, la podul de la Uileacu de Beius, urmīnd indicatiile din traseul 4. De la Pestera din Lunca la Uileacu de Beius avem nevoie de 1 ora.
4. Uileacu de Beius - valea Ormanului[2] - dealul Ţiclu-Pacau-Uileacu de Beius
Posibilitati de acces: din soseaua Pocola- Belfir 1 km īn amonte īn lungul Crisului sau direct din Beius pe sosea prin Finis la gura vaii Ormanului (vezi artera nordica) Distanta: 17 km Durata: 6-7 ore Caracteristica traseului: traseu de vale la dus si de creasta la īntoarcere. Se poate parcurge partial cu mijloace auto.
Descrierea traseului. De la podul de peste Crisul Negru din comuna Uileacu de Beius se urmeaza drumul pe malul stīng, circa 1 km īn amonte, pīna la gura vaii Ormanului. O pancarta indica "Drum forestier V. Ormanului". Ne angajam pe acest drum, lasam pe stīnga un frumos canton silvic (casa mare cu etaj) si urcam īn amonte pe malul drept al vaii. Circa 2 km apa traverseaza frumoase poieni, apoi valea se strīmteaza. In stīnga noastra, īn versantul drept, un mic izvor amenajat (Izvorul Sf. Gheorghe) si o masa cu banci, pe malul stīng (la care duce o punte), ne īmbie la odihna, asa cum īndeamna si o pancarda pusa de silvicultori.
Dupa mai putin de 1 km drumul trece īn malul stīng, apoi dupa īnca 1 km, īn versantul drept īncepe o taietura rara de padure. Doi km mai sus valea, destul de strīnsa, se deschide putin si īn versantul stīng apar frumoase poieni. Nu pentru mult timp īnsa caci si aici, dupa circa 1 km, versantul se acopera de padure. Retinem acest punct unde se terminxx poienile caci aici vom parasi drumul forestier, care dealtfel nu mai urca decīt 1 km, terminīndu-se anonim īn padure. Punctul īn care parasim drumul se afla la 7 km de la intrarea pe vale. Īn acest loc drumul se afla pe malul drept; īn malul stīng observxxm pe liziera padurii o firava poteca ce urca costis. Urcusul scurt (o diferenta de nivel de 60 m) ne scoate pe creasta ce separa valea Ormanului (la est) de bazinul vaii Haigasului (situat la vest). Imediat sub noi, spre vest, un mic grajd destinat taurilor constituie un bun reper. La dreapta creasta, destul de īngusta si cu poiana, ne conduce īn ¼ ora la un prim vīrf, ca o cupola golasa. Este Vīrful Bujorului, din care se desfac doua creste: spre nord-vest o creasta mai īnalta la īnceput, cu pomi razleti si un pīlc de padure, care separa doua ramuri ale vaii Haigasului (Valea Seaca la stīnga, de Valea Luncii, la dreapta); spre nord-est o creasta care la īnceput este abrupta si care ajunge repede īntr-o sa joasa, īmpadurita. Aceasta este creasta principala, pe care o vom urma, nu īnainte de a admira frumoasa priveliste spre vest si nord pe care ne-o ofera vīrful, īntr-adevar, spre vest, de la sud spre nord se succed: vīrful īmpadurit al Magurii, apoi Vīrful Pinilor, sub care se īntinde, la o treapta mai coborīta, platoul carstic Dumbravita, cu numeroase doline printre care sīnt risipite casele; spre nord-vest se īntrezareste taietura vaii Crisului, strajuita de carierele de la Dumbravita, iar peste ele sesul Ţarii Crisurilor.
Coborīm din Vīrful Bujorului īn saua īmpadurita de sub el si urcam domol panta plesuva a dealului Ţiclu, cu iviri de calcare albe ce ies din iarba. Un drum bun ne īmbie spre stīnga; īl vom evita īnsa si-l vom prefera pe cel care ocoleste vīrful prin dreapta, sau vom urca direct īn vīrf. De aici, la vederea larga precedenta se adaugxx privelistea spre nord, care ne indica si drumul de urmat: din vīrful pe care ne aflxxm se desprinde o creasta la dreapta, ce se termina spre nord īntr-o panta larga cu smocuri de padure. Dincolo, o sa foarte coborīta face legatura cu piramida unui vīrf al carui versant stīng este acoperit de padure iar cel drept plesuv. Este Vīrful Borzului (556 m), pe care-l vom ocoli prin dreapta. La dreapta lui zarim casele din Beius si Depresiunea Beius, marginita la orizont de culmile joase ale Padurii Craiului. La dreapta, spre est, versantul drept al vaii Ormanului, bine īmpadurit, ne permite sa zarim peste el culmile ce marginesc valea Finisului.
Coborīm din vīrful TXiclu la dreapta prin fīnete si prindem pe culme o poteca ce ne duce printre garduri vii de nuiele. Coborīm apoi spre stīnga, chiar fara poteca, cu tendinta de a ajunge īn saua Ceauseasca, situata la obīrsia vaii Ciresagului (Cereseg) si valea Haigasului (la stīnga). Īn sa o dolina cu un lac tradeaza substratul calcaros. Din Vīrful Bujorului pīna īn saua Ceauseasca s-au scurs 2 ore. Din sa urcxxm costis pantele Vīrfului Borzului, pe care-l ocolim astfel complet. Cīnd ajungem īn versantul lui nordic o larga vedere spre nord ne permite sa observam asezarile din Depresiunea Beius, adīncitura vaii Crisului Negru si dealurile ce se īntind la nord de el. Coborīm fata dealului lasīnd īn stīnga cīteva doline mari si, dupa ce depasim o portiune planxx, cautam o poteca printre tufele de mure. Chiar daca o pierdem pe aceasta, sa trecem cu curaj prin desisul de faget tīnar si mure ca sa ajungem la o treapta inferioara a dealului, cu o poteca bine batuta pe partea dreapta. Poteca ne duce īn padure, ne scoate apoi de cīteva ori prin poieni, coborīnd īncontinuu domol. Din stīnga mai vin si alte drumuri, noi vom tine īnsa directia nord si cu cīteva serpentine īn padure ajungem jos, trecem pe līnga o lutarie unde se fac caramizi si, mergīnd īn lungul albiei unui pīrīu firav, ajungem īn malul Crisului Negru, līnga podul mare din Uileacu de Beius. Din saua Ceauseasca pīna la Crisul Negru am facut 2 ore.
5. Valea Finisului - Groapa Balateasa - Poiana Bratcoaia
Posibilitati de acces: gara C.F.F. Finis, situota īn comuna Finis (vezi artera nordica) Distanta: 22 km Durata: 8-10 ore (īn functie de mersul trenului C.F.F.) Caracteristica traseului: parcurs usor ce se efectueaza cu trenul forestier si īn continuare pe jos pīna īn Bratcoaia.
Descrierea traseului. Prezentam acest traseu pentru a īncuraja turistii sa faca cunostinta cu una din cele mai frumoase vai ale Muntilor Codru, dar care nu ofera decīt posibilitati reduse de practicare a drumetiei, īntr-adevar, pe primii 15 km valea nu are nici drum, nici poteca, ci doar un terasament de cale ferata a carui parcurgere pe jos ar reprezenta un efort inutil. De aceea este preferabil a se utiliza trenul forestier, care circula zilnic (īn afara duminicilor), plecīnd din statia terminus (comuna Finis) pe la orele 10-12 dimineata. Descrierea care urmeaza nu are menirea sa īndrume turistul, ci doar sa puncteze cīteva repere mai importante de pe traseu pentru orientarea lui generalxx.
Primii 4 km īi strabatem prin comuna Finis care se īntinde mult īn lungul vaii. Imediat īn amonte de ultimele case, īn versantul drept al vaii se observa un afluent. Este valea Jigau, dupa care se intra īn padure, apoi imediat, īn amonte, linia ferata, care a fost pīna acum pe malul stīng, trece pe cel drept. Retinem acest pod caci de aici īncepe traseul 6. Dupa 2,5 km, īn versantul drept coboara un alt afluent, valea Sucevii, dupa care padurea se retrage de pe vale si lasa loc unor frumoase poieni, pline de fīnete vara si de brīnduse toamna. Sīnt poienile Maraus, dupa care padurea revine, nu īnsa pentru mult timp caci īn curīnd poienile se instaleaza definitiv. Urmatoarea vale pe dreapta, Malosul, marcheaza primele case ce īncep sa īmpestriteze peisajul. La cīteva sute de metri īn amonte trecem de valea Bujorul, pe stīnga vaii, la gura careia se afla o casa, iar īn poiana, un mare grajd. Dupa o alta casa observam īn versantul drept valea Copacisu, apoi urmeaza īn versantul stīng Valea Iepii. Aici se afla un canton C.F.F. (statie de oprire) si cīteva case (Valea Iepii).
La 1 km īn amonte trecem de gura vaii Scaiul, situata īn versantul drept, cu un larg con de dejectie, apoi valea face un unghi ascutit, iar linia ferata un cot puternic. Urmeaza, tot īn versantul drept, pīrīul Rosia, apoi dupa o portiune mai strīmta observxxm īn versantul drept un abrupt de calcar cu un perete vertical. Este Piatra Rosie, singurul loc īn care fundamentul calcaros al zonei strapunge mantia de vegetatie. Aici se afla un punct cheie al traseului, denumit La Cruce, nume dat dupa o veche cruce de lemn. dar care īn acelasi timp este si o rascruce de drumuri: īnainte continua valea Finisului, la dreapta noastra (stīnga vaii) vine un afluent important, pīrīul Balateasa, pe care urca, de asemenea, o ramura a liniei forestiere. Pīna aici am parcurs 14 km de la garxx.
O prima varianta a traseului ne-o ofera linia de pe valea Balateasa care ne duce, printre frumoase poieni, trecīnd prin dreptul gurii vaii Seci, pīna la locul numit Huta, punctul terminus al liniei ferate (3,5 km). Aici se afla Pastravaria Huta, o asezare destul de mare ce ofera posibilitati de cazare (pe baza unei autorizatii obtinute de la Ocolul silvic Beius) si unde se pot pescui si consuma deliciosii pastravi ai crescatoriei. De la Huta ne īntoarcem cu trenul īnapoi sau sugeram o posibilitate de continuare a traseului cu piciorul urmīnd valea īn continuare. Imediat īn amonte de cantonul C.F.F. ea se bifurca. Urmam ramura din dreapta noastra, care si ea, la circa 500 m, se bifurca din nou. Urmxxm ramura din stīnga noastra, destul de anevoie caci padurea a fost recent taiatxx. Lasam doi afluenti īn stīnga noastra si urcam valea pīna la izvoare, adica circa 3,5 km de la Huta. Iesim astfel pe creasta principala a Muntilor Codru, la Groapa Balateasa īntre vīrfurile Balateasa si Magura, unde īntīlnim un drum clar pe care putem coborī īn satul Dumbravita de Codru (vezi traseul 1 a).
A doua varianta din punctul La Cruce (care este de fapt traseul nostru) ne-o ofera linia C.F.F. care urmareste valea Finisului īn continuare. Un punct marcant īl constituie gura vaii Izbuc, care vine din versantul stīng. Pe valea Izbucului este taiat un drum forestier pe care circula autocamioanele de transportat lemne, aduse aici cu decovilul. El īnsoteste pīrīul Runcului pe dreapta. Al doilea punct marcant este reprezentat de poiana larga īn care se afla cantonul silvic Brusturi (8,5 km de La Cruce) unde valea se bifurca: pīrīul Brusturi continua drept īnainte, spre sud, cealalta ramura o ia la dreapta, spre vest, purtīnd denumirea de Valea Ursului. Linia C.F.F. continua pe cea din urma īnca circa 8 km.
Urmīnd linia ferata trecem pe līnga un pīlc de padure de molid ce flancheaza la stīnga poiana. Aceasta se īnchide treptat cu padure de amestec care nu permite nici o deschidere caci linia ferata urmeaza un culoar īngust de taietura. Urcusul este domol, īn lungul firului anemic de apa. Pe parcurs īntīlnim rampe de īncarcare a bustenilor coborīti mai ales din versantul din dreapta noastra unde se afla parchetele de exploatare. Dupa 35 minute de la plecare din poiana Brusturi trecem pe līnga un canton de exploatare forestiera situat la gura vaii Pojarului ce coboara din stīnga. De aici calea ferata traverseaza o padure tīnara, pentru ca dupa 40 de minute sa īnceapa sa se rareasca. Apar poieni cu pīlcuri de mesteceni si lastaris si pini marunti anuntīnd īn acest fel apropierea de Poiana Bratcoaia. Lasam la stīnga un drum līngxx o pepinierxx si continuam pe linia ferata prin poiana invadata de ferigi si presarata cu ienuperi de forme piramidale. Dupa īnca 15 minute vederea se deschide larg īn poiana marcata de doline si numeroase marghile. Aici vom fi atenti sxx gasim vechiul terasament al liniei ferate, acum dezafectata, care ne conduce la stīnga īn valea Tarcaita prin valea sasa (traseul 1 e) sau putem merge īnainte pentru a coborī la Moneasa (traseul 1 d).
6. Finis - cetatea Finis - vīrful Varatec - valea Tareaita
Posibilitati de acces: din comuna Finis (vezi artera nordica) Distanta: 20 km Durata: 8 ore Caracteristica traseului: traseu pe creasta ce margineste pe dreapta bazinul vaii Finis.
Descrierea traseului. Din comuna Finis parasim drumul care īnsoteste valea Crisului Negru si urmam valea Finisului īn amonte, pe una din ulitele de pe stīnga sau de pe dreapta vaii. Dupa 4 km, trecem de ultima casa si urmam prin poieni linia C.F.F. situata pe malul stīng, apoi prin padure; depasim gura pīrīului Jigau, care coboara din versantul drept si trecem podul liniei ferate. Īn dreptul podului, care ne trece pe malul drept, īn versantul drept al vaii Finis se zareste o poteca ce suie pieptis. Este cea care ne va duce pīna pe vīrful dealului, la cetate. Ea urca la īnceput puternic, apoi īntīlneste un drum mai lat ce vine din stīnga. Cu mici serpentine, īncontinuu prin padure de fag si stejar, dupa 45 minute poteca iese la gol, ocolind prin dreapta vīrful dealului. O parasim pentru o clipa si urcam pieptis versantul la stīnga pīna īn vīrful colinei unde se afla ruinele cetatii.
Cetatea Finis este o fortareata, atestata documentar din secolul al Xlll-lea (1244). Ea a fost ridicata pentru apararea drumului aurului ce venea din valea Ariesului, īntr-un punct strategic de unde domina defileul Crisului Negru, deci intrarea īn Depresiunea Beius. Legenda spune ca aici a fost gazduit si Mihai Viteazul īn drumul spre Viena din anul 1599. Din mīndra fortareatxx, darīmata de austrieci īn secolul al XVIII-lea, dupa ce a fost folosita īn 1711 de taranii rasculati, nu mai exista astazi decīt un fragment de zid de 15 m īnaltime si alte cīteva resturi, īnconjurate de un sant de aparare. Locul plat din incinta fostei cetati este ocupat de un pīlc de mari stejari ce ofera un placut loc de popas. (Cei ce vin pīna aici īn excursie sa se aprovizioneze cu apa, locul fiind complet lipsit de izvoare).
De la ruinele cetatii coborīm īnapoi la poteca si o urmam spre stīnga, īn coborīs usor costis (5 minute), pīna ajungem pe o creasta orizontala, relativ īngusta. O parcurgem spre sud si īncepem sa urcam, odata cu ea, printr-o splendida padure de stejar, rara si foarte curata. Poteca firava pe care o urmam urca constant panta de 30°. In stīnga noastra, dincolo de adīncitura vaii Jigau, se ridica vīrful Iermarul (814 m), marcat de o piramida topografica, un bun reper pentru noi, mai ales īn ce priveste īnaltimea caci la nivelul ei va trebui sa ajungem si noi. Pentru aceasta urcam prin padure circa ½ orxx, pīna iesim la o poiana prelunga (cca 650 m alt). O strabatem urcīnd pe linia de cea mai mare panta, cotim usor la dreapta, apoi intram din nou īn padure la capatul ei de sus. Urmeaza o portiune de padure rara si īnalta prin care urcam usor, pīna ce iesim la o noua poiana, ce ocupa de asemenea creasta. O traversam si pe aceasta pe linia de cea mai mare panta si, cotind usor spre stīnga, prin padurea care urmeaza, ajungem pe creasta principala, dispusa transversal (cca 760 m alt), pe care se asterne un drum mai lat.
Urmam la stīnga drumul de creasta, lasīnd pe versantul drept o plantatie de pini presarata cu mesteceni. Poteca coboara usor pe līnga marginea plantatiei, apoi urca domol prin padurea rara. Iesim īntr-o poiana, o traversam, mai trecem un pīlc de padure si iesim definitiv la gol pe o spinare lata care se īntinde spre est. Drumul nostru ne va duce de aici direct spre sud, din nou prin padure, dar pentru moment tinem creasta golasa pīna pe cupola larga, īnierbata, a vīrfului Varatec (827 m) ce se ridica putin īn fata noastra. De pe el se deschide o frumoasa priveliste circulara: spre nord zarim, de la aceeasi īnaltime, piramida de pe vīrful lemnarul; spre est pantele īmpadurite de la picioarele muntelui Varatec; spre sud-est, dincolo de adīnca depresiune a vaii Tarcaita, se ridica vīrfurile tesite ce o domina (Balanescu si Claptescu), culminīnd cu bastionul īntunecat, cu doua cocoase, a Vīrfului Dievii; spre sud, īn prelungirea crestei pe care ne aflam, o succesiune de poieni īmbietoare constituie itinerarul nostru īn continuare. De la Cetatea Finis pīna aici s-au scurs 2 ore.
Din vīrful Varatec ne īntoarcem pe creasta circa 200 m, pīna la marginea poienii si intram īn padure, la stīnga, coborīnd usor. Cautam sa prindem culmea care se lasa spre sud si o urmam prin padurea de stejar. Aceasta este cumpana de ape dintre bazinul vaii Finis, situat la dreapta noastra (vest) si bazinul vaii Tarcaita, de la stīnga (est), care se īntinde pīna aici cu un afluent, Valea cea Mica. Creasta pe care coborīm devine orizontalxx, largxx, si poarta un drum de caruta, īl urmam printr-o splendida padure de stejar. El urca si coboara usor, apoi un urcus mai pieptis ne scoate la gol. In fatxx o casa ne arata ca sīntem īn locul numit La Furcitura. Jos sub ea, la stīnga, la limita padurii, un izvor reprezinta singura posibilitate de aprovizionare cu apxx.
De la casxx urmxxm o poteca clara ce tine putin versantul drept al culmii, traversam un pīlc de padure si iesim din nou īn poiana. Trecem peste un mic dīmb si ajungem la o īncrucisare de drumuri; din dreapta urca de pe pīrīul Scaiul (afluent al Finisului) un drum ce traverseaza creasta si coboara spre stīnga. El trece pe līnga cīteva case si taie versantul nordic al vīrfului Gorul, culminatia unui picior ce se desprinde din creasta principala si se īndreapta spre est despartind doi afluenti ai vaii Tarcaita: Valea cea Mica la nord si Valea Grosi la sud. Poteca de pe Corul ofera o posibilitate de coborīre directa īn valea Tarcaita īn circa o ora.
Pentru a continua itinerarul pe care ni l-am propus vom lasa la stīnga drumul pe Gorul trecīnd pe līnga o casa situata chiar pe creasta orizontala. Dincolo de ea drumul cel mare si clar intra īn padure si se īnscrie īn versantul vestic al crestei. Nu-i vom urma īnsa caci el ne conduce īn valea Runcului, afluent al Finisului. Vom urca asadar pe linia de cea mai mare panta prin padure, destul de pieptis, pīna ce iesim la gol īn Vīrful Rosia (812 m), marcat de un punct trigonometric. De aici vederea este frumoasa spre est, spre valea Tarcaita, dominata de pieptul abrupt al Vīrfului Dievii, ce se ridica acum chiar īn fata noastra (din vīrful Varatec pīna īn vīrful Rosia, 1½ ora).
De pe marginea platoului ce īncununeaza vīrful avem o vedere spre sud si asupra traseului de urmat īn continuare: īn departare zarim o creasta plata, cu largi poieni, joasa īn raport cu punctul īn care ne aflam si cu cīteva case. Ca sa ajungem acolo coborīm usor spre stīnga, nu direct pe culmea cea mai mare cu poiana, pe care o lasam la dreapta. Intram īn padure si cautam o poteca ce ne scoate pe o culme orizontala pe o mica portiune. O strabatem, avīnd grija ca īn momentul īn care se bifurca sa tinem ramura din dreapta, pe līnga liziera padurii, nu cea dezgolita din stīnga cu mici culturi de cartofi. In felul acesta lasam la stīnga obīrsia unei vai ce coboara spre valea Tarcaita. Dupa 20 minute din vīrful Rosia ajungem īn punctul cel mai coborīt al crestei, acoperit de padure īnalta. Mergem pe orizontala, apoi īncepem sa urcam domol prin padurea īnalta de fagi. Dupa putin timp iesim la gol īn vasta poiana pe care am vazut-o din vīrful Rosia, loc marcat de o casa pe stīnga, situata la liziera padurii; urcam usor prin marea pasune ce se īntinde la dreapta, avīnd o frumoasa vedere asupra bazinului vaii Finis, pe care īl cuprindem aproape integral, ca si asupra crestei principale a Muntilor Codru, ce se ridica de cealalta parte. Din vīrful cel mai īnalt continuam sa cotim usor la stīnga, avīnd creasta acoperita de padure la stīnga si cu pasune pe dreapta, mai intram pe mici portiuni īn padure si coborīm apoi usor īntr-o sa prin care trece un drum. El ajunge aici facīnd legatura dintre valea Finis (cantonul Brusturi), la dreapta (vest) si valea Tarcaita, la stīnga (est). Putem coborī pe aici comod īn valea Tarcaita urmīndu-l prin larga taietura de padure, trecem pe līnga o casa si continuam pe firul unui vīlcel care a fost utilizat ca scoc pentru lemne. Curīnd ajungem la capatul de sus al unui drum forestier care ne duce dupa 3 km īn valea Tarcaita, putin īn amonte de cantonul silvic. Acest drum este indicat de o sageata pe care scrie "Drum forestier Valea Chicerii".
Drumul pe valea Chicerii ofera ultima posibilitate de coborīre de pe creasta īn valea Tarcaita, deoarece aceasta coteste aici spre stīnga putin, dar apoi puternic spre dreapta, flancīnd un afluent al Tarcaitei, valea sasa. O vom urma īn continuare daca vrem sa coborīm la Moneasa. Pentru aceasta, din saua Chicerii urcam pe līnga o cultura de cartofi, intram īn padure si urcam lin timp de 15 min., lasīnd la stīnga o creasta defrisata, usor de identificat caci are versantul nordic taiat complet. Dupa putin timp ajungem la marginea unei alte mari taieturi ce se īntinde pe versantul din stīnga noastra. Dupa ce trecem de ea reintram īn padurea īn care drumul urmeaza un culoar, un fel de poiana alungita ce tine creasta. Drumul urca si coboara domol vreo doua vīrfuri plate, apoi la stīnga padurea dispare facīnd loc unei īntinse pasuni īn timp ce la dreapta, pe creasta, se afla liziera padurii. Pasunile duc īn jos pīna īn valea sasa pe care o vedem serpuind domol. Drumul nostru se īnscrie īn versantul stīng, tine curba de nivel si intra apoi īn taietura de padure īn care poteca este bine vizibila. Un ultim coborīs mai accentuat ne scoate īn marea poiana Bratcoaia, marcata de doline, unde īntīlnim terasamentul vechii linii ferate forestiere ce vine din valea Finis. Prin poiana Bratcoaia putem ajunge la Moneasa urmīnd indicatiile din traseul l d.
7. Valea Tarcaita - Poiana Bratcoaia - Moneasa
Posibilitati de acces: din soseaua Beius-Finis (vezi artera nordica) se desface imediat, dupa podul de peste Cris, drumul comunal (īn curs de asfaltare) ce duce īn comuna Tarcaia (3 km) si de aici īn satul Tarcaita (5 km). Distanta: 22 km (10 km pīna la bifurcatia Rīpoasa + 6 km la Bratcoaia + 6 km la Moneasa). Durata: 6 ore (integral cu piciorul) Caracteristica traseului: īn cea mai mare parte traseul urmeaza soseaua forestiera, apoi terasamentul vechi de cale ferata si poteci.
Descrierea traseului. Drumul de la Tarcaia la Tarcaita (semiasfaltat) urmeaza la īnceput terasa vaii Tarcaita, apoi se angajeaza odata cu aceasta īntr-un defileu pitoresc taiat īn gresii cuartitice galbui, dupa care deschiderea larga īn care este cuibarit satul Tarcaita este surprinzatoare. De la biserica din Tarcaita se desface la stīnga (est) o posibilitate de a vizita Rīpele Mierag (traseul 8).
Dupa ce am traversat satul Tarcaita lasam pe dreapta o cariera de calcar, flancata de un pīrīu, apoi, pe aceeasi parte (vest), vine o vale mai importanta, Valea cea Mica. Urmeaza o portiune cu o frumoasa poiana īn lunca, unde drumul trece īn malul drept. Aici coboara un pīrīu cu panta mare, la gura caruia soseste o poteca ce vine dinspre saua Balanescu si vīrful Claptescu (traseul 9). Valea face un cot īn unghi drept, unde se afla, īn talveg, īntre sosea si rīu, un puternic izbuc (peste apa, īn fata lui se gaseste o casa). Dupa cot valea este flancata de bancuri abrupte de calcare dolomitice, apoi drumul traverseaza apa.
Lasam īn dreapta cīteva stīnci mari din conglomerate ce strajuiesc gura vaii Corni, apoi depasim gura vaii Grosi. Drumul traverseaza apa īn versantul drept trecīnd din nou prin frumoase poieni. Īn versantul stīng coboara pīraiele Rosia si Chicera, pe ultimul aflīndu-se si un scurt drum de exploatare forestiera, īntre pīraie se afla cantonul silvic Tarcaita. Ceva mai sus trecem pe līnga o baraca forestiera, unde se desface un drum la stīnga, īn urcus puternic. Poienile dispar si drumul duce printre versanti defrisati. La circa 1 km de la baraca drumul se bifurca īn dreptul unei case; drept īnainte pe vale drumul urmareste Valea Rīpoasa, oferind o posibilitate simpla de a se ajunge la Moneasa (traseul 21). Pentru a vizita frumoasele poieni Bratcoaia si Tinoasa noi vom urma drumul din dreapta ce face un cot puternic si īncepe sa urce pe versant. Dupa ce a cīstigat īnaltime poteca coteste la stīnga si se īnscrie pe versantul drept al pīrīului sasa, se īnalta mult, astfel ca ajunge curīnd la nivelul soselei, ce continua orizontal īn lungul ei.
Trecem īn malul stīng, apoi din nou īn malul drept (podul este rupt, astfel ca numai automobilele de teren pot trece). De aici valea se largeste mult, este plata si cu frumoase pasuni, īn locul cel mai larg al poienilor, unde este o confluenta de pīraie (drumul forestier mai continua de aici circa 200 m pe pīrīul din stīnga cum privim īn fata), parasim drumul si urcam pe linia de cea mai mare panta dīmbul dintre pīraie. La capatul poienii, cīnd sa intram īn padure, observam un drum ce brazdeaza panta orizontal. Este de fapt un vechi terasament de cale ferata forestiera, īl traversam, continuam sa urcam si ajungem la un al doilea drum pe care īl urmam la dreapta. Intram cu el īntr-o padure tīnara, traversam un pīrīu unde podul este rupt si avem grija sa ne aflam tot timpul pe versantul drept al pīrīului ce curge jos, nu la prea mare distanta. Trecem printr-un debleu taiat īn calcare bine stratificate si, dupa circa 30 minute de la parasirea drumului, iesim īn Poiana Bratcoaia.
Traversam poiana pīna īn versantul ei vestic si ne īndreptam spre stīnga (sud), trecīnd pe līnga stīnele situate aici. Intīlnim astfel poteca ce coboara la Moneasa. In continuare urmam traseul 1 d, si dupa cca 1½-2 ore sīntem īn statiune.
8. Rīpele Mierag
Posibilitati de acces: drumul comunal Tarcaia-Cusuius, care urmeaza valea Crisului Negru pe stīnga, trece prin satul Totoreni (3 km de la Tarcaia, 2,5 km de la Lazuri de Beius), din care se desface un drum secundar ce duce īn satul Mierag (2 km) Distanta: (Mierag-rīpa si retur) 4 km Durata: 1½ ora Caracteristica traseului: traseu scurt si usor, de vizitare a unui interesant monument al naturii.
Descrierea traseului. Urmam īn amonte valea pe care se afla asezat satul Mierag (pīna aici drum de masina din Totoreni). La 200 m de la ultima casa intram īn padure si trecem un prim baraj de retentie. De aici urmam o vaga poteca pe fundul vaii, ocolim prin stīnga un al doilea baraj, mai īnalt, apoi prin dreapta unul si mai īnalt si, īn sfīrsit, un al patrulea, jos. Dupa acesta din urma valea se bifurca. O parasim aici si urcam abrupt la drepta īn versantul stīng al vaii prin padure, urmīnd o poteca ce se contureaza pe masura ce cīstigam īnaltime. Dupa cīteva minute iesim pe o culme īn rariste de padure si suim pe linia de cea mai mare panta. In curīnd īn stīnga īncep sa se zareasca, mijind prin padure, rīpe galbui-roscate ce formeaza obiectivul vizitei. De la primul baraj pīna aici sīnt necesare 30-45 minute.
Rīpele de la Mierag reprezinta un complex de grandioase si interesante forme de siroite, adapostit īntr-o potcoava de circa 300 m diametru, care constituie de fapt obīrsia vaii Mierag. Versantii interiori sīnt verticali, īnalti de 10-20 m si sīnt constituiti din strate de pietrisuri, nisipuri si argile ce alterneaza pe verticala. Culoarea galbena cu nivele ruginii contrasteaza puternic cu verdele intens al padurii care invadeaza incinta, facīnd-o de nestrabatut. In mijlocul ei se ridica doua turnuri, doi martori de eroziune, de peste 20 m īnaltime, inaccesibili si purtīnd pe vīrf copaci. Procesele de eroziune regresiva sīnt foarte intense, ceea ce face ca rīpele sa se retraga, lasīnd īn aer radacinile de pini aninati pe margini.
Rīpa poate fi ocolita utilizīnd o poteca ce se strecoara īn versantul estic prin rariste de padure, apoi īn nord printr-un desis de netrecut de pini si salcīm, iesind īn versantul vestic īntr-o poiana cu ienuperi ce permite o vedere larga spre Depresiunea Beius si spre creasta Muntilor Codru. Coborīnd pe creasta ce separa valea Mieragului de bazinul vaii Tarcaita, ajungem pe un drum lat, īnsotit de linia de tensiune ce duce la satul Tarcaita. Urmīnd acest drum spre vest (dreapta) coborīm īn 15 minute īn Tarcaita; spre est (stīnga) ajungem īn satul Mierag (15 min.) de unde am plecat.
9. Cusuius (sat) - Muntele Claptescu - valea Tarcaita
Posibilitati de acces: din DN 76 se desface la sud de Sudrigiu drumul comunal care traverseaza Crisul Negru si conduce īn satul Cusuius (2 km) Distanta: 18 km (pīna īn saua Balanescu 8 km; coborīs direct la Tarcaita 5 km; ocol prin Muntele Claptescu īnca 5 km) Durata: 5-6 ore Caracteristica traseului: drum de vale pe o poteca usor accesibila, apoi urcus ceva mai abrupt; īntoarcerea pe drum forestier.
Descrierea traseului. Din satul Cusuius se urmeaza valea cu acelasi nume, denumita si Valea cea Mare. La īnceput drumul de care duce prin poieni si pīlcuri de padure, traversīnd de cīteva ori apa, apoi dupa 2 km lasa īn versantul stīng un afluent, valea Cutilor, fara poieni si cu versantii mai abrupti. La 1 km valea se bifurca: ramura din stīnga noastra, Valea cea Mare, cu drum forestier este lipsita de interes. Urmam ramura din dreapta pe un alt drum de exploatare forestiera, acum impracticabil. El trece pe līnga o portiune īn care valea face frumoase cascade si repezisuri peste strate colorate īn galben si violaceu. La 200 m mai sus lasam īn dreapta noastra (versantul stīng) un afluent, valea Mateies, si ajungem īntr-o portiune īn care versantul drept al vaii a fost defrisat complet. Lemnele acumulate pe fir creeaza unele dificultati la avansare, asa ca putem adopta una din potecile ce taie versantul defrisat. Dupa ce am depasit aceasta portiune, de mai bine de 300 m lungime, coborīm īn firul vaii unde o poteca clara ne conduce pasii. Aici īncepe partea īncīntatoare a vaii, cu largi poieni presarate cu mii de flori, īntrerupte de scurte pīlcuri de padure. Acolo unde firul vaii este mai dificil poteca urca īn versantul drept, apoi coboara la apa. Trecem pe līnga o plantatie īngradita, apoi mai sus, dupa o portiune mai strīnsa, patrundem īntr-o zona īn care fundul plat al vaii este īnmlastinit. La circa 3 km de la confluenta cu valea Mateies iesim din portiunea īn care valea este īngusta si strīmta, īntr-o zona īn care versantii se evazeaza, padurea se retrage facīnd loc unui īncīntator peisaj tihnit de fīnete cu case razlete. Locul este marcat si de bifurcarea vailor. Urmam ramura din dreapta cum urcam si dupa putin timp din vale se desface o poteca care o ia la stīnga. Trecīnd pe līnga cīteva case ajungem īn scurt timp la o culme plata si larga urmata de un drum larg de pamīnt. Sīntem īn saua Balanescu, cumpana de ape dintre bazinul vaii Cusuius, pe care īl avem īn urma noastra, si bazinul vaii Tarcaita, īn fata noastra. Putem cobori īn valea Tarcaita urmīnd drumul larg ce se īnscrie īn versantul stīng al vaii din fata noastra. Acest drum coboara apoi prin poieni si intra īn padure devenind o poteca abrupta dar bine taiata, ce tine versantul stīng al vaii. In mai putin de ½ ora de la iesirea pe creasta sīntem īn valea Tarcaita, pe care o putem urma īn aval pentru a iesi īn satul Tarcaita. De aici putem urma traseul 7 īn sens invers, de unde putem ajunge la Beius prin Tarcaitxa.
Din saua Balanescu putem face o frumoasa excursie pe vīrful Claptescu, vīrf marcant al acestei parti a Muntilor Codru si care ne permite o larga priveliste spre Depresiunea Beius si Muntii Bihor, dar si spre īntregul lant principal al Muntilor Codru. Pentru a ajunge pe vīrf putem urca direct pe linia de cea mai mare panta spre vest, ceea ce reprezinta o diferenta de nivel de peste 250 m, sau putem urca de-a coasta spre sud, cīstigīnd treptat īn īnaltime. Odata ajunsi pe creasta ne īntoarcem spre nord; oricare din traseele ce urca spre vīrf este posibil, muntele fiind acoperit cu fīnete si rare portiuni īmpadurite, care nu īmpiedica orientarea.
Traseul cel mai sigur pentru a urca pe Muntele Claptescu īl ofera īnsa poteca ce se īndreapta din saua Balanescu spre sud. Ea coboara usor printre case razlete si se īnscrie īn urcus īn firul unei vai cu fundul pietros, a carei apa tīsneste dintr-un izbuc puternic. Dincolo de izbuc poteca paraseste fundul vaii si īncepe sa urce īn versantul ei stīng (vest), unde, īntr-o poiana larga, se bifurca. O ramura continua īnainte (sud) si ajunge la capatul unui drum forestier pe care putem coborī īntr-o ora īn valea Crisu Varatec. Ramura cealalta, din dreapta, coteste usor pe dupa Muntele Claptescu, trece prin frumoase poieni, depaseste un ponor situat la piciorul unui perete mic de calcar ce ramīne īn dreapta (este apa care a iesit mai jos īn izbuc), si apoi iese la gol definitiv īn panta sudica a vīrfului Claptescu. Poteca ne scoate tinīnd curba de nivel, pe deasupra unei vai de doline, pe versantul de vest al vīrfului Claptescu. Din capatul lui nordic, coborīm direct, chiar fara poteca, pīna ajungem īn drumul ce vine din dreapta, din saua Balanescu, pentru a coborī īn valea Tarcaita.
Ocolul īn jurul vīrfului Claptescu ne ia mai bine de 2 ore, dar el merita efortul pentru frumoasele privelisti pe care le prilejuieste. Din valea Tarcaita putem coborī pe traseul 7 īn satul Tarcaia.
10. Valea Crisu Varatec
Posibilitati de acces: din DN 76 la km 97,6, pe drumul care duce la sustiu si Briheni Distanta: DN 76 - sustiu: 2 km; sustiu - obīrsia vaii: 18 km Durata: 5-6 ore Caracteristica traseului: parcurs usor adecvat pentru auto si mototurism, oferind frumoase locuri de odihna si compare.
Descrierea traseului. Din DN 76 se urmeaza drumul comunal care duce īn satul sustiu (2 km asfaltat); dupa īnca 1 km de la capatul satului drumul se bifurca: īnainte el continua pe valea Briheni (traseul 11); la dreapta, traseul pe care īl vom urma o ia pe valea Crisu Varatec. La īnceput drumul trece printre cīmpuri cu culturi, apoi dupa 2 km printre casele catunului Ursesti si continua printre culturi si poieni īnca 2 km, pīna ce intra īn padure. Aceasta a fost taiata īn versantul stīng pe care-l urmeaza drumul, dar dupa ce trecem īn versantul drept padurea este mare si compacta. Dupa mai putin de 2 km de la intrarea drumului īn padure, la stīnga cum urcam, se afla gura Vaii Iugii, pe care patrunde o ramura a drumului forestier. Acesta este noul drum de legatura cu Moneasa (traseul 18). La 500 m īn amonte, tot la stīnga noastra, se desface o alta ramura a drumului (acum deteriorat), ce urmeaza valea Lazului.
La cca 500-600 m īn amonte de gura Lazului drumul intra īntr-o mare poiana, care la īnceput ocupa numai malul stīng al vaii, apoi urca sus īn versantul drept. Aici se afla cantonul silvic Varatec, īn spatele caruia padurea este defrisata pe o mare portiune. Se trece pe līnga mici cariere de dolomite. care strica mult peisajul, pe līnga gura unui pīrīu ce coboara din versantul drept, apoi pe dreapta unde se afla un lung grajd. In fata lui sīnt doua case ale exploatarii forestiere, situate la gura unui alt afluent (pe dreapta). Aici drumul trece īn malul stīng al vaii, unde versantul este taiat pe o fīsie īngusta, trece din nou īn malul drept, apoi cīnd revine pe cel stīng, din el se desface o ramura ce urca cu o curba īn versant, Aceasta ramura ofera posibilitatea de a se ajunge rapid īn vīrful Claptescu (vezi traseul 9). Trecem īnsa de ea si Continuam pe valea principala, care are versantul stīng complet defrisat. Dupa cca 2 km trecem printr-o poiana, unde se afla o casa, si unde este o bifurcatie de vai. Drumul coteste la stīnga, trece pe la gura unui afluent situat īn versantul drept, apoi prin dreptul gurii vaii Rīsnita din versantul stīng, īn care patrunde o alta ramura a drumului. Continuam pe drumul care urca domol spre sud si la 6 km de la grajd ajungem la o bifurcatie de vai, pe ambele ramuri patrunzīnd drumuri. Ramura din dreapta nu prezinta interes caci nu mai iese din padure, terminīndu-se anonim. Ramura din stīnga mai urca putin si se termina īntr-o poiana frumoasa. De aici ne putem īntoarce pe drumul pe care am venit.
11. sustiu - valea Briheni - Ponoare - Moneasa
Posibilitati de acces: din DN 76 la km 97,6 (2 km de Vascau si 4 km de orasul Dr. Petru Groza) pe drumul care duce la sustiu si Briheni. Distanta: 20 km (sustiu - capatul drumului forestier: 10 km; capatul drumului-confluenta cu Bīrlogelul: 4 km; pe valea Moneasa: 6 km) Durata: 6-7 ore Caracteristica traseului: traseu usor care urmeaza, īn cele doua extremitati, drumuri carosabile, unite printr-o poteca usor accesibila.
Descrierea traseului. Īnainte de deschiderea noului drum de legatura īntre Vascau si Moneasa, aceasta era calea cea mai simpla īntre cele doua localitati. Drumul īsi pastreaza si astazi interesul prin farmecul deosebit al locurilor pe care le strabate.
Din DN 76 intram īn satul Sustiu, apoi īn continuare pe valea Briheni. La 1 km se desface la dreapta ramura drumului care duce pe valea Crisu Varatec si la Moneasa (traseele 10 si 18), dar noi continuam īnainte pe valea Briheni. Drumul este tot timpul pe malul stīng al vaii. La 1 km, peste un pod, la stīnga duce o ramura a drumului īn satul Golesti, de unde se poate ajunge īn satul Cīmp. La 2 km mai departe intram īn satul Briheni, unde drumul duce pe līnga apa; pe la jumatatea satului urca mai sus īn versantul stīng, apoi revine la nivelul apei, traversind cīmpuri si culturi. Īn amonte dispar poienile, iar versantii domina valea mult īngustata. Drumul trece īn versantul drept si imediat dupa pod, la nivelul rīului, se afla un izbuc cu apa buna. Nu dupa mult timp drumul revine pe malul stīng, trece pe līnga cīteva cuptoare de var si se termina la gura unui pīrīu ce coboara din versantul stīng. De la bifurcatia spre valea Crisu Varatec pīna aici sīnt īn total 7 km. De la terminarea drumului carosabil merita sa facem un mic ocol pentru vizitarea puternicului izbuc care este la originea vaii Briheni. Pentru aceasta vom urma īndeaproape firul apei, chiar daca aceasta ne obliga la putina acrobatie. Patul este pe alocuri foarte lustruit si sapat īn calcare. Versantul drept al vaii este constituit din pereti verticali de calcar, ce se prelungesc dealtfel si pe vale īn jos. Ei sīnt cei cu care se termina aici, abrupt, Platoul Vascau. Avansīnd pe la baza lor ajungem, dupa un parcurs anevoios de 200 m, īntr-o fundatura de unde apa tīsneste cu putere. Este o parte din apa care dreneaza subteran platoul.
Revenind la capul drumului constatam ca el se prelungeste cu o poteca ce urca destul de puternic prin fata peretilor mentionati, de unde razbate tumultul apei din izbuc. Poteca face un cot la dreapta, apoi la stīnga prin poiana presarata cu mult bolovanis si se īnscrie īn versantul stīng al vaii, urcīnd din ce īn ce mai domol. Fundul vaii se īnaltxa si el, ajungīnd la nivelul potecii, īmpreuna se īndreapta īn urcus usor spre vest, īntr-un peisaj de rariste de padure de mesteceni, cu plantatii si cu sol plin de pietris cuartitic. Aceasta portiune de vale poarta numele de valea Pastailor. Dupa circa 1 km si o diferenta de nivel de 250 m fata de punctul īn care am parasit valea Briheni, ajungem īntr-o sa care constituie si cumpana de ape, caci lasam īn spate pīraiele ce curg spre valea Briheni, iar īn fata se adīnceste o vale īn sens opus. De fapt nu este o vale, ci terminatia unei prelungi depresiuni carstice īnchise, pe care o zarim alungindu-se īn sens opus, ca un uluc de poieni cu fīnete, delimitata de paduri de stejari si fagi mari. Urmīnd poteca, de fapt un vechi terasament de cale ferata forestiera, īncepem sa descifram tot mai bine detaliile reliefului carstic cu care facem acum cunostinta: īn dreapta noastra o vasta poiana, dezvoltata pe roci impermeabile, permite cītorva pīraie sa se īnfiripe, dar ajungīnd la contactul cu rocile carstificabile, respectiv dolomitele, se pierd prin cīteva ponoare ce se prezinta ca doline asimetrice adīncite mult. Ele confera locului numele de Ponoarele. La mai putin de 200 m din sa ajungem la un punct īn care poteca se bifurca: o ramura continua īn versantul estic al depresiunii (sud), pe care-l urmareste de la īnaltime prin padure, ajungīnd dupa 3,5 km la drumul care duce la Moneasa prin Valea Lunga (vezi traseul 12); la dreapta noastra se desface ramura care duce la Moneasa prin valea Boroaia. O urmam pe cea din urma si īncepem sa urcam domol prin poiana īn coastele muntelui Bīrlogel (denumit si Bobosarul). Dupa 10 minute intram īn padure si dupa īnca 10-15 minute de urcus prin padure ajungem pe creasta separatoare a bazinelor, īntr-o sxa, Priporul, si ea īmpadurita. La dreapta noastra se gaseste Vīrful Runcului, la stīnga Vīrful Bobosarului. Coborīsul īncepe pe linia de cea mai mare panta; drumul de carute o ia costis spre stīnga, iar poteci de picior drept īn jos. Ea este destul de abrupta si doar īn partea de jos a pantei face cīteva mici serpentine, pentru a ajunge īn final pe drumul din valea Boroaia, chiar la varsarea Bīrlogelului īn aceasta, loc marcat printr-o casa situata īn gura vaii Bīrlogel, Urmīnd īn aval drumul, la īnceput pe valea Boroaia, apoi pe valea Moneasa, ajungem īn statiunea Moneasa, īn comun cu traseul 18 (6 km de la gura vaii Bīrlogel).
12. Vascau - Cīmp-Moti - Valea Lunga - Moneasa
Posibilitati de acces: din centrul orasului Vascau. Distanta: 23 km (Vascau - Cīmp-Moti: 8 km; Cīmp-Moti - creasta: 7 km; Valea Lunga: 5 km; valea Moneasa: 3 km) Durata: 8-9 ore Caracteristica traseului: traseu de traversare a Platoului Vascau prin partea centrala. Cel mai frumos traseu din masiv.
Descrierea traseului. Din Vascau urmam strada Boiului (prima strada la dreapta dupa podul din aval de peste Crisul Negru cīnd intram īn oras venind dinspre Lunca), strada īnsotita pe primii zeci de metri si de apa Boiului. Dupa ultimele case, strada se transforma īn drumul de exploatare miniera; face un cot la stīnga (aici īncepe o scurtatura) si se īnscrie spre stīnga īntr-o larga curba din care īnainte, īn lunca, se īntrezareste locul īn care este cuibarita puternica resurgenta, Izvorul din Boiu. Drumul face curīnd un cot la dreapta si suie costis, īnscriindu-se īn curbe largi, pīna ajunge pe culmea dealului, lasīnd la dreapta ramura ce duce la cariera de calcar. La stīnga, dincolo de culme, se desface drumul care urmareste spre sud creasta si duce la Pestera Cīmpeneasca prin taietura de padure (traseul 13). Cei care prefera scurtaturile pot evita ocolisurile soselei urcīnd direct, prin padure, din capul strazii Boiului, pe fundul vīlcelului care se schiteaza aici si unde īncepe o poteca ce iese aproape de cariera. Din sa continuam pe drumul principal, care coboara spre stīnga pentru a ocoli o vale de doline, ce ramīne la dreapta. Odata ajuns jos, drumul face un cot la dreapta si urca costis la primele case ale satului Cīmp. Aici se poate ajunge taind cu piciorul curba drumului, utilizīnd puntile care separa dolinele. Drumul trece creasta si īncepe sa coboare, printre case, pe ulita ce tine culmea separatoare dintre doua depresiuni: la dreapta se afla valea Golesti, la stīnga TXarina, larga vale seaca ce adaposteste Pestera Cīmpeneasca; atīt spre valea Golesti, cīt si spre TXarina coboara drumuri clare.
Din punctul cel mai coborīt al drumului, īncepem sa urcam cotind la dreapta, taind costis dealul. Dupa ce facem un cot la stīnga ne īnscriem īn versantul unei adīnci vai de doline ce se adīnceste la dreapta noastra. Una din doline adaposteste un tau permanent. La capatul din amonte al acestei vai trecem īn versantul ei nordic si, lasīnd la dreapta o cariera de calcar, coborīm usor īn versantul unei alte vai de doline ce īncepe aici la stīnga si se continua drept īnainte spre vest, urcīnd treptat atīta cīt vedem cu ochii. Este valea Moti. Drumul coboara usor, face un mic cot la dreapta, trece pe līnga o fīntīna, Fīntīna lui Oache, una din putinele posibilitati de aprovizionare cu apa, apoi īncepe sa urce iarasi usor, tinīnd tot timpul versantul nordic al vaii de doline. Curīnd apare satul Cīmp-Moti (sau pe scurt numai Moti), de fapt doua siruri de case īn lungul drumului. Pe dreapta se afla o cariera de calcare rosii, motiv pentru care este dealtfel amenajat drumul. Dupa o a doua cariera el devine noroios pe timp de ploaie. Acest drum coteste usor la dreapta, parasind valea Moti, trece un mic prag, unde se afla ultimele case izolate ale localitatii si se īnscrie īn versantul drept al unei alte vai de doline, valea Ponorul, care are un punct central coborīt ocupat de o dolina īn care se afla un tau permanent, Taul Ponorului. Coborīm spre el, lasīnd īn stīnga cīteva doline, si pe el la dreapta, īmpreuna cu lutaria unde se fac caramizi, si īncepem sa urcam ulucul determinat de valea de doline ce urca drept īn fata noastra. Aici vom fi atenti caci un astfel de uluc se desface si la stīnga, formīnd o vale afluenta, care se īndreapta īnsa spre sud-vest, īn timp ce drumul nostru ne duce pe valea cu directie vestica. Aceasta vale, denumita Dosul Poienii, este constituita la īnceput din doline mai evazate, apoi ele devin tot mai adīnci (3 sīnt mai marcante). Le lasam la stīnga si urcam īn versantul stīng al vaii, urmīnd o poteca bine taiata. Ea ne scoate īntr-o sa adīncita īntre vīrful Rontaru (918 m) la nord si vīrful Banisoara (886 m) la sud. (De la Cīmp-Moti pīna aici, s-au scurs 45 min.). saua īn care ne aflam, denumita Poieni (cca 760 m alt.), ne permite o larga vedere īnapoi, spre valea Ponorului cu Taul Ponorului si acoperisurile rosii din Cīmp-Moti, dar mai ales īnainte, spre partea vestica a Platoului Vascau. Astfel, īnaintea noastra se desfasoara o larga depresiune, cu mari poieni sl versanti īmpaduriti, constituita dintr-o salba de doline mari evazate, mai curīnd un fel de uvale. Dinspre stīnga spre dreapta se pot identifica urmatoarele elemente: la stīnga larga depresiune īncepe īntr-o sa joasa, fara padure, Fata Banisoarei, care conduce la stīnga īn prelungirea depresiunii, īn complexul de la Sfaras, care īnsa nu se vede de aici (traseul 14). La dreapta prima dolina este Arīnda, cea mai mare si de forma neregulata. La dreapta ei urmeaza dolina Boitos, usor de recunoscut prin faptul ca īn versantul ei estic (dreapta cum privim) iese de sub īnvelisul de iarba stīncarie la zi. Īntre Arīnda si Boitos se afla o punte pe care duce un drum. Este cel care conduce la punctul denumit La Grajduri si care ofera o posibilitate de coborīre la Moneasa (traseul 19) sau īn valea Deznei. Mai la dreapta urmeaza dolina denumita Barīsca, apoi Pociovelistea si Ponoare, ultimele doua de abia vizibile. De partea cealalta a depresiunii se ridica piramida triunghiulara, acoperita de padure, a vīrfului Arsura (819 m), iar peste culmile īmpadurite, la orizont, se profileaza culmea principala a Muntilor Codru, pe portiunea dintre vīrfurile Plesu si Izoiu.
Coborīm din saua Poieni urmīnd poteca ce se īndreapta la īnceput spre stīnga, ocoleste o dolina, face un cot la dreapta si se īnscrie īn versantul estic al depresiunii Arīnda. Ea coboara usor, trece pe līnga un izvor (Fīntīna din Drum) si ajunge īn punctul cel mai coborīt al crestei dintre Arīnda si Boitos, īn locul numit Noroiste (altitudinea 680 m). Drumul principal duce īnainte, intra īn padure si ajunge La Grajduri (traseul 19). La dreapta porneste o poteca secundara, pe care o vom urma pentru a da ocol depresiunii Boitos, prin nord-est, ce are cīteva rīpe de dolomite ce ies de sub un sol gros, rosu. Dupa ce trecem culmea de separatie, intram īn depresiunea Barīsca, care are o forma aproape circulara, strabatuta de un fel de vai, si mai putin ciuruita de doline. O ocolim tot prin dreapta (versantul de nord-est) si urcam īntr-o sxa, situata īn nord, unde la limita padurii se desfac trei poteci: la stīnga, urcīnd usor prin padure, un alt drum spre punctul La Grajduri; īnainte, urca abrupt prin padure, drumul nostru spre Moneasa; la dreapta, pe curba de nivel, la marginea padurii, drumul care duce la Briheni si care ne ofera posibilitatea de īntoarcere la Vascau.
Pentru aceasta urmam poteca de la dreapta, de fapt o fosta linie de cale ferata forestiera, care īncepe īn stīnga unei vai de doline, pe care o traversam curīnd pe podul dintre doua doline si ramīnem pentru 3 km īn dreapta ei. Valea de doline se transforma īntr-o lunga depresiune carstica, Ponoarele, un uluc de finete flancat de paduri mari. Drumul ne duce prin padure deasa sau raristi, pentru a iesi īn final la capatul inferior al depresiunii, unde se desface la stīnga a treia posibilitate de a ajunge la Moneasa, prin valea Boroaia. Īnainte, se urmeaza īn aval firul unei vai cu apa putina (valea Pastailor), apoi se coboara īn valea Briheni (pentru ambele variante, spre Briheni sau Moneasa, pe aici a se vedea traseul 11).
De la dolina Barīsca, īn locul īn care drumul s-a trifurcat, noi continuam traseul pe poteca din mijloc urcīnd usor prin padurea īnalta de fag timp de 15 minute. Drumul coteste la stīnga, urmarind culmea plata dintre Barīsca si o vale de doline situata la dreapta si, strecurīndu-se printre ele, ajungīnd īntr-o sa īmpadurita, La Ciordau. Ea se afla pe creasta separatoare dintre bazinul vaii Moneasa si sistemul de bazine īnchise al Platoului Vascau. Coborīsul īncepe īn versantul drept al unui vīlcel, pe o poteca buna, ce duce, fara dificultati, dar īn panta relativ mare, īn Valea Lunga. Diferenta de nivel este de cca 250 m, ceea ce ne ia mai bine de 30 minute de coborīs. Pe fundul vaii īntīlnim capatul drumului forestier pe care-l urmam īn aval. El trece prin frumoase paduri de fag, dar si pe līnga portiuni īn care s-a taiat padurea; dupa o ora de la capatul lui ajungem īn valea Moneasa, la Pastravarie, De aici īn aval mai sīnt 3 km pīna la Moneasa (vezi traseul 18).
13. Vascau - Pestera Cīmpeneasca
Posibilitati de acces: orasul Vascau Distanta: 3,5 km Durata: 1 ora Caracteristica traseului: drum carosabil, apoi poteca usoara.
Descrierea traseului. Plecam din orasul Vascau pe drumul nou construit care suie la carierele de la Cīmp. Acest drum urmeaza la īnceput valea Boiului īn amonte, afluent al Crisului Negru pe care drumul national īl traverseaza chiar īn Vascau dupa podul din aval de peste Crisul Negru. Dincolo de ultimele case din Vascau drumul face un cot la stīnga, traversīnd o vīlcea seaca. Pe aceasta, īn sus, urca o poteca ce scurteaza marea bucla pe care o face drumul spre stīnga. Daca urmam drumul observam la stīnga noastra o vale larga, cu case, fīnete si culturi, brazdata de un pīrīu care īsi are obīrsia chiar īn versantul muntelui. Este Izvorul din Boiu, un puternic izbuc din care iese la zi apa ce s-a pierdut la Cīmpeneasca. Izvorul din Boiu este un loc des vizitat de locuitorii din Vascau, dar cu apa poluata.
Urcīnd īn continuare pe drum, cu care facem un cot la dreapta, taiem costis versantul, unde ajunge si scurtatura mentionata mai sus, apoi trecem pe līnga derivatia spre dreapta ce duce la noile cariere de calcar si ajungem pe creasta unde avem la stīnga o casa. Īnaintea noastra se deschide o larga depresiune īnchisa, constituita din cīteva mari doline. Drumul are o derivatie la stīnga, un drum forestier astazi parasit odata cu defrisarea completa a crestei. Īl urmam pe acesta īndreptīndu-ne spre sud, chiar pe creasta, sau ocolind prin dreapta cīteva proeminente ale ei. Dupa 15 minute de la derivatia de la casa ajungem īntr-o sa unde se desface o poteca la stīnga, poteca ce ajunge īn drumul carosabil pe care am urcat, ceva mai jos de derivatie la cariera, exact īn locul īn care razbate, venind de jos, scurtatura semnalata. Retinem locul caci putem sa ne īntoarcem pe aici coborīnd tot timpul pe scurtatura.
Dincolo de sa drumul nostru se īnscrie īn versantul drept pe curba de nivel. La dreapta noastra se zareste marea depresiune Ţarina, un bazin īnchis drenat partial de apa care se pierde īn Pestera Cīmpeneasca. Cīnd drumul nostru se bifurca, urmam ramura de jos, ce tine curba de nivel si care, dupa circa 10 minute, se bifurca din nou: ramura din stīnga urca pe creasta īntr-o īngraditura de sīrma ghimpata ce protejeaza o plantatie; ramura din dreapta se īndreapta spre vest si dupa ce face o larga curba se īnscrie īn versantul mai abrupt al vaii Ţarina, pe care-l taie costis īn jos. Dupa circa 15 minute ajungem īn fundul depresiunii, cam peste drum de cotul soselei forestiere ce urca la Taul lui Ghib (traseul 14). Cotind putin la stīnga si urmīnd poala versantului ajungem, īn 5 minute, īn dreptul primei case din satul Izbuc unde trece si pīrīul. Acesta face aici un cot brusc si se īndrepta spre versant unde dispare īn imensa gura a Pesterii Cīmpeneasca.
Cīmpeneasca este o pierdere de apa cu pestera de mari dimensiuni, inaccesibila deoarece chiar īn gura ei apa se pravaleste peste o cascada de 35 m īnaltime. Putem cobori pīna aici cu grija pentru a admira spectacolul. Pestera a fost explorata dovedindu-se a fi o galerie activa de 534 m lungime, terminata cu un sifon. Apa disparuta reapare dupa un traseu subteran necunoscut de circa 2 km la Izvorul din Boiu de la Vascau.
Reīntoarcerea de la pestera se face pe drumul pe care am venit, sau prin satul Izbuc la Carpinet; de asemenea, putem continua excursia cu traseul 14, ramīnīnd noaptea la Izbuc.
14. Carpinet - Taul lui Ghib - Ponoras -Dezna
Posibilitati de acces: din soseaua DN 76 la km 93,3 īn satul Carpinet sau din DJ 792 īn comuna Dezna Distanta: 30 km (Carpinet - Izbuc: 4 km; Izbuc - capatul soselei forestiere din valea Ponorului: 2 km; soseaua din valea Ponorului - soseaua din valea Deznei: 5 km; pe valea Deznei: 12 km) Durata: 12 ore. Caracteristica traseului: traseu usor pentru cunoasterea partii sudice a Platoului Vascau. Portile extreme ale traseului sīnt drumuri forestiere carosabile, unite īn partea centrala de o poteca de picior, usor de parcurs.
Descrierea traseului. In satul Carpinet, la km 93,3 de pe DN 76, o sageata indica o derivatie spre sud cu mentiunea "Ponoarele 6 km, Izbuc 4 km". Urmam mai īntīi drumul, apoi īncepem urcusul de-a coasta, trecīnd pe līnga mari cariere de calcar. Dupa 3 km ajungem īn vīrful dealului si coborīm īnca 1 km de partea cealalta īn valea Ţarina, īn lungul careia se īntinde satul Izbuc. Urmam soseaua la dreapta, pe malul stīng, apoi pentru putin timp malul drept sxi din nou cel stīng al vaii. Trecem de ultimele case ale satului, lasam pe stīnga o caramidarie si continuam, taind la orizontala coasta putin īnclinata si acoperita de pasune. La ultima casa pe dreapta, īn malul drept al vaii, se observa o ruptura īn calcar spre care se īndreapta pīrīul. Aici se afla Pestera Cīmpeneasca (traseul 13). Continuam drumul, care devine mai bun caci aici parasim drumul comunal si pornim pe drumul forestier. El coteste la stīnga si īncepe sa urce, apoi coteste la dreapta si taie panta costis. Un cot la stīnga si, tot īn urcus, pentru putin timp, traverseaza o padure, apoi iese iar la gol si, cotind usor la dreapta, coboara foarte putin pe o culme. La dreapta se zareste un mic lac de dolina, foarte pitoresc prin coloritul rosu aprins al argilei care tapiseaza dolina, īn contrast puternic cu albul calcarului ce mijeste dedesubt si cu verdele intens al vegetatiei de balta. Este Taul lui Ghib, un pitoresc colt al platoului.
Dincolo de tau drumul urca usor, īnscriindu-se īn versantul sudic al unei vai de doline ce se adīnceste īn dreapta noastra. La īnceput se remarca 6 doline mari, apoi drumul lasxx un fel de ramura secundara la dreapta si urmeaza alte 4 doline. La 2 km de la tau drumul face un cot la stīnga, permitīnd o vedere larga spre o vasta coasta cu numeroase doline acoperite cu fīnete, situata de partea cealalta a depresiunii, numita valea Frasinelii. Drumul urca ceva mai abrupt si iese pe o culme de pe care vederea ne poarta departe spre est lasīndu-ne sa admiram larga depresiune a vaii Ţarina, culmea separatoare spre bazinul Crisului Negru si, dincolo de el, lantul integral al Muntilor Bihor. Locul poarta numele de Fīntīnele. Drumul trece pe līnga mari vararii, coteste la dreapta (īn cot sīnt doua case) si se īnscrie īn versantul sudic al unei scurte vai cu doline, dintre care prima este foarte adīnca. Drumul coboara usor pīna intra īntr-o alta vale de doline, dispusa transversal, care coboara dinspre dreapta (nord) spre stīnga (sud). Coborīm odata cu ea, trecem īn versantul ei drept, apoi pe puntea dintre doline trecem īn versantul stīng, pentru ca, dupa ce am depasit īn total aici 6 doline, sa ajungem īn versantul vaii Ponorului, care se adīnceste la stīnga noastra. Coborīm īn vale costis, taind versantul, pīna ajungem la firul apei. Īl urmam īn amonte īnca cīteva sute de metri pīna la capatul soselei care se termina anonim īn vale. De la varariile de la Fīntīnele pīna aici am parcurs īnca 3 km. Drumul forestier are, de la capatul satului Izbuc pīna la punctul terminus, 9 km.
Din valea Ponoare avem doua posibilitati pentru continuarea traseului: (a) sa mergem mai departe prin Ponoras la Dezna (traseul nostru) si (b) sa ne īntoarcem īn satul Izbuc pe traseul 15 pentru a īncheia o tura īn circuit de o zi. Aici descriem prima varianta.
De la capatul drumului īncepem sa urcam oricare dintre potecile care īnsotesc pīrīul, pe un versant sau celalalt, preferabil pe poteca din stīnga cum privim īn amonte. Ea face un cot usor la stīnga si īn 15 minute de urcus prin padure ajunge pe cumpana separatoare dintre valea Ponorului si depresiunea carstica Recea, īn poiana din saua Secatura. Coborīm spre vest īn versantul stīng al vaii care se schiteaza īnaintea noastra. Urmam o serpentina si ajungem īn fundul ei; o traversam īn versantul ei drept. De fapt aici nu este vorba de o vale ci de un complex de vai care au cīte un fir slab de apa, care se aduna pe rocile impermeabile ale vīrfului Momuta, ce ne domina īmpadurit īn stīnga, ape ce se pierd īn fundul depresiunii odata ce dau de dolomite. Noi depasim astfel trei vai din acestea, care meandreaza si se adīncesc mult, fata de o terasa ce marcheaza nivelul la care curgeau apele īnainte sa fie captate īn ponoare. Dupa ce trecem de aceste ponoare, tot timpul printre fīnete, la circa 30 minute de la saua Secatura, trecem pe nesimtite īn cea mai vasta depresiune īnchisa a Platoului Vascau, Banisoara-Sfaras. Ea este complet despadurita, foarte larga si literalmente ciuruita de sute de doline. De pe unul din vīrfurile care o limiteaza ni se ofera o uimitoare priveliste, probabil cel mai mare numar de doline ce pot fi cuprinse dintr-o ochire.
Trecīnd printre doline strabatem vasta depresiune spre vest, depasim vīrful īmpadurit care ne domina īn stīnga, Chiceruta, si, dupa circa 10 minute, cīnd observam ca din versantul nordic (cel din dreapta noastra) coboara un drum de care ce traverseaza depresiunea, īncercam sa-l urmam īn continuare spre stīnga. El se bifurca; o ramura merge pe fundul depresiunii la izvoarele de la Valae; cealalta, pe care o urmam, īncepe sa urce īn versantul sudic al depresiunii. Punctul de recunoastere sīnt cīteva vechi vararii, līnga care drumul face un cot usor si apoi iese pe o culme presarata cu ienuperi. De aici coborīm usor īntr-o depresiune īnchisa, mica ce se deschide la picioarele noastre. Este Ponorasul, o depresiune la contactul dintre cuartitele ce constituie versantul sudic si dolomitele pe care coborīm noi. Contactul este marcat de un ponor īn care se pierde un pīrīu permanent. Aici se afla si doua tauri relativ mari, urmele unor vechi vararii, precum si o padurice romantica de molizi, īntre care se afla pitit cantonul silvic Ponoras. La el se poate ajunge din Recea sau direct, ocolind prin sud vīrful Chiceruta.
De la ponorul din depresiune nu o luam spre canton, ci, invers, spre vest. Drumul urca īn versantul sudic costis, intra īn padure si ajunge pe culmea separatoare fata de bazinul vaii Dezna īn circa 15 minute. De aici se adīnceste valea Seanta, valea seaca cu fund pietros, urmata de drumul de care. El devine tot mai clar si mai batut īn jos pīna iese la circa 1 km de la sxa, īn valea Deznei, pe care o urmeaza un bun drum forestier. La 500 m īn aval, la confluenta vaii Dezna cu valea Corbului, se gaseste cantonul silvic si ruinele unui cuptor de topit fierul datīnd din secolul trecut. Locul poarta numele de Raschirata. De aici, īn aval la 3 km se afla fostul sat Zugau, iar la īnca 9 km comuna Dezna, situata pe drumul judetean asfaltat Sebis - Moneasa.
15. Valea Ponorului - satul Izbuc
Posibilitati de acces: de la capatul din amonte al drumului forestier din valea Ponorului Distanta: 6 km Durata: 2 ore Caracteristica traseului: poteca usoara de picior, pe alocuri drum de care.
Descrierea traseului. Traseul 15 poate fi considerat si o completare a traseului 14. De la capatul drumului forestier al traseului 14 se urmeaza valea Ponorului, īn aval, pe un drum de care larg, dar inaccesibil autovehiculelor din cauza unor gropi cu mult noroi. La 600 m īn stīnga vaii se afla un impresionant ponor, īn care apa vaii se pierde, cu un perete vertical de 20 m īnaltime. El este cel care a conferit vai numele. Valea adaposteste un tau prelung, apoi o dolina mare cuibarita sub vīrful sorsorul (Sarsaurul), dupa care face un cot pe care-l taiem urcīnd o panta scurta la dreapta (est). Din dreapta vine o vale de doline, Valea lui Dan. Poteca ne scoate pe culmea dintre vai. Coborīm la confluenta si urcam costis īn versantul stīng al vaii Ponor. Ajungem īntr-o sa de unde coborīm īntr-o depresiune complexa cu multe doline mari. Pe stīnga se schiteaza un fel de vale care se termina īntr-un tau frumos la care coboara drumul. Este taul Dīmbul soimului. Dincolo de el drumul taie versantul sudic al vīrfului Paiseanu (ce ne domina īn stīnga) si ajunge din nou īn versantul vaii Ponorului, care a ocolit un vīrf si s-a unit cu un pīrīu ce coboara din dreapta, Pīrīul Pesterelii; īn continuare ea se numeste Sodoale. Dupa o sa trecem pe la primele case izolate ale satului Izbuc (locul numit Cornisor) si zarim īn departare, pe fundul vaii Sodoale, acumulare compacta de case. Taind īn coborīs versantul stīng al vaii ajungem īn sat la niste cuptoare de var. Lasam apa sa curga la stīnga si ne angajam pe ulita care se īndreapta spre est, urca putin si coboara apoi mai puternic ajungīnd la drumul principal al satului Izbuc, care īnsoteste valea īn aval. Mentionam ca ulita pe care am venit este a doua derivatie spre vest cum se vine din centru.
16. Carpinet - Izbucul de la Calugari
Posibilitati de acces; din DN 76 la km 93,3 din satul Carpinet Distanta: 11 km (Carpinet - Izbuc: 4 km; Izbuc - manastire: 7 km) Durata: 3 ore Caracteristica traseului: drum usor de care, carosabil pe timp uscat
Descrierea traseului. Portiunea Carpinet - satul Izbuc se parcurge īn cca 1 ora (vezi traseul 14).
Ajunsi pe ulita principala a satului Izbuc, care urmareste firul vaii pe malul stīng, urcam īn amonte printre case. Dupa 1 km casele se īntrerup pentru 200 m, apoi reīncep formīnd satul Ponoarele. Dupa īnca 700 m īn centrul satului se afla o bifurcatie marcata si de o cruce de piatra. Alegem pentru dus varianta din dreapta, urmīnd sa ne īntoarcem pe cea din stīnga.
Urcam usor cu drumul pīna la ultimele case, loc marcat de bancuri mari de calcar īn versantul din dreapta noastra, unde se afla si un izbuc amenajat. Aici drumul se bifurca din nou. Alegem ramura din stīnga ce urca printre ultimele case ale satului; ea este foarte noroioasa la īnceput, apoi se īmbunatateste cīnd parasim fundul vaii. Cotind usor la stīnga taiem versantul, trecem pe līnga un cuptor de var si ajungem pe o culme plata unde lasam la dreapta o ramura a drumului si o urmam pe cea din stīnga, marcata si de o cruce de lemn. Drumul, foarte argilos, urmareste un timp creasta, apoi se lasa īn versantul stīng unde de jos, urca ramura cealalta a drumului, cea care s-a desfacut īn centrul satului. Locul, denumit Malaiste, este marcat si de o cruce de piatra īmprejmuita cu un gardulet. Putin mai departe, pe creasta unui picior care se desface spre est, drumul se bifurca; va trebui sa fim foarte atenti. Nu trebuie sa continuam drept īnainte, pe drumul mai mare si mai īmbietor, ci sa alegem pe cel din stīnga, care coboara usor, spre larga depresiune īmpadurita din stīnga, asupra careia avem o larga panorama. Drumul devine orizontal, taie versantul, lasa pe dreapta o dolina si ajunge pe o creasta care este de fapt cumpana de ape dintre bazinul Crisului Negru, ce ramīne īn urma noastra, si cel al Crisului Alb, ce se deschide larg īn fata. Drumul coboara usor taind versantul, lasa la stīnga o dolina, dincolo de care, tot pe stīnga, se deschide bazinul īmpadurit al vaii Toplita, unde este cuibarita manastirea, al carei acoperis rosu se zareste prin padure. O cruce de lemn marcheaza locul īn care putem coborī direct (īn 10 minute), pe poteca, la manastire, ajutati sxi de cīteva semne de marcaj, banda albastra. Daca sīntem cu un vehicul vom continua drumul, care īncepe sa coboare pe o culme, la īnceput prin lastaris, apoi prin padurea tot mai īnalta. Dupa ce face un cot la stīnga ajunge la poarta manastirii. Pe timp ploios portiune de la cruce īn jos poate crea dificultati pentru autovehicule, īn special la īntoarcere, drumul avīnd sleauri si multa argila alunecoasa.
Manastirea de la Izbuc cuprinde doua biserici, doua case, un grajd, iar aproape se gaseste o casuta a ocolului silvic Halmagiu. Asezarea este justificata de prezenta izbucului cu o deosebita reputatie, pe care si-a cīstigat-o datorita ciudatului sistem de iesire al apei: dupa o perioada de 15-20 minute īn care este sec, cu un gīlgīit puternic īncepe sa iasa apa, care umple un mic bazin de piatra, din care iese facīnd o cascada de cītiva decimetri. Dupa cīteva minute apa īnceteaza sa curga, pentru a reveni apoi dupa alte 12-20 minute. Este vorba de un mecanism tipic de golire prin sifonare a unui bazin carstic, al carui ritm este impus de cantitatea de precipitatii. Izbucul de la Calugari avea faima de a prezenta un ritm dublu, determinat de golirea succesiva a doua bazine, de capacitati diferite. Acest dublu ritm s-a pierdut acum, probabil prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuiteaza unul din bazine. Dar chiar si asa el constituie un interesant si rar fenomen carstic, fapt pentru care este si decretat monument al naturii.
Īntoarcerea de la izbuc o facem pe poteca ce urca direct de la manastire īn drum, si apoi pe acesta, luīnd ramura de jos (dreapta) cīnd ajungem la crucea de piatra de la Malaiste. Pe acest parcurs mentionam un lac carstic temporar pitoresc care se afla īn sat. La cīteva sute de metri īn aval se ajunge la bifurcatia din centru. De la manastire se poate ajunge īn valea Crisului Alb pe traseul 17.
17. Avram lancu - Izbucul de la Calugari
Posibilitati de acces: din D N 76 se desface la km 69,4 (20 km de la Brad) drumul care duce la Ineu - Arad. La 7 km spre Ineu se afla localitatea Avram lancu (statia I.T.A.). Localitatea este deservita de gara C.F.R. Aciuta, la 5 km pe drum Distanta: 10 km Durata: 2-3 ore Caracteristica traseului: drum usor de vale, īn cea mai mare parte drum forestier carosabil.
Descrierea traseului. Drumul forestier urca pe malul stīng al vaii Aciua, marginit de terenuri agricole si fīnete. Dupa circa 2 km, valea face un cot īn loc spre vest, pe care-l urmeaza sxi drumul forestier. Daca mergem pe jos vom scuti acest ocol de mai bine de 3 km urcīnd pe o poteca din dreapta, pe un picior de deal; trecem printr-un catun si coborīm din nou īn vale, la confluenta pīrīului Aciua (ce vine dinspre est) cu pīrīul Preotesei (ce vine dinspre nord). Drumul urca īn continuare pe cel dintīi, de data aceasta prin padure, presarata cu poieni. Curīnd valea se bifurca: īnainte (spre est) continua pīrīul Aciua, la stīnga noastra (spre nord) valea Toplita pe care urca drumul prin padure si printre poieni. Rare semne ale unui marcaj banda albastra (gresit facut de pionieri caci albul īnconjoara de toate partile albastrul) ne indica si el calea. Dupa 2 km de la bifurcarea cu valea Aciua, lasam la dreapta o pepiniera īngradita si un afluent, apoi dupa alti 2 km ajungem la o bifurcatie: la dreapta noastra continua drumul forestier pe valea Toplita (denumita si valea Tomnatec); la stīnga noastra se desface o poteca de picior ce urca pe Valea Izbucului. O cruce de piatra si semnele de marcaj ne indica acest pīrīu. Urcīnd prin padure timp de 15 minute ajungem la Izbucul de la Calugari. Detalii asupra izbucului si traseul īn continuare spre Vascau sīnt date īn traseul 16.
18. Sebis - Moneasa - Vascau
Posibilitati de acces: din soseaua asfaltata Arad - Siria - Buteni - Vīrfurile -Brad (DJ 709, DJ 762 si D N 76) la Buteni (57 km de la Arad, 80 km de la BraH) se desface drumul asfaltat ce duce prin Sebis si Dezna la Moneasa. Celalalt capat al traseului se afla pe D N 76 la km 97,6 Distanta: 44 km; Sebis - Moneasa: 20 km drum asfaltat; Moneasa - Vascau: 24 km drum forestier Durata: 1½ ora (cu masina) Caracteristica traseului: drum usor, carosabil.
Descrierea traseului. Sebis, oras situat la confluenta vaii Dezna cu Crisul Alb, este punctul de pornire īn traseu. Drumul traverseaza orasul si se īnscrie īn valea Sebisului, pe care o urmeaza 11 km pīna la Dezna, trecīnd printr-o regiune frumoasa de dealuri joase si cīmpuri cultivate. La Dezna se intra īn zona montana, marcata de un pinten ce domina dinspre vest orasul.
In comuna Dezna se afla confluenta dintre valea Deznei (ce vine dinspre est) si valea Moneasa (ce vine dinspre nord). Valea Deznei este urmata de o sosea forestiera ce urca pīna īn marginea Platoului Vascau (traseul 14). La capatul din amonte al comunei, spre Moneasa, se afla hanul turistic "Cetatea Dezna" (camping cu casute si locuri de corturi, restaurant, elestee cu peste). De aici urca o poteca pe pintenul stīncos constituit din aglomerate vulcanice pīna la ruinele cetatii Dezna (200 m diferenta de nivel, ½ ora). Din cetatea Dezna, care dateaza din secolul al XIII-lea, nu au mai ramas decīt ziduri razlete, de pe care īnsa vederea este cuprinzatoare si spectaculoasa.
Drumul la Moneasa urca pe valea cu acelasi nume īnca 9 km. El este marginit de versanti abrupti, īmpaduriti, ce confera regiunii un aspect montan, īn ciuda altitudinii de numai 300 m. Se trece prin satul Ranusa (la dreapta noastra se desface valea cu acelasi nume, urmata de o sosea forestiera ce ofera frumoase locuri de excursie), apoi drumul ocoleste centrul comunei Moneasa si intra īn statiunea Moneasa.
Moneasa, statiune cunoscuta pentru apele sale hipotermale si climatul favorabil curei de aer, dispune de mai multe pavilioane, un hotel modern, stabiliment pentru bai, strand cu mai multe bazine, restaurant, bar. De aici se pot face excursii interesante īn īmprejurimi (traseul 22 cu variante).
La capatul din amonte al parcului statiunii vine dinspre nord (stīnga cum urcam) valea Meghesului, urmata de drumul forestier ce urca la Izoi. Dupa ce se trece de el si de ultimele case ale satului ce a īnceput sa se īnfiripe aici, asfaltul se termina si drumul continua neasfaltat. Dupa 1,8 km de la ultimele case se desface la stīnga un drum ce duce la cariera de marmura (vezi traseul 22 c). La īnca 0,5 km drumul se bifurca: ramura din dreapta noastra urca pe Valea Lunga (traseul 12), cea din stīnga trece de Pastravarie (canton marcat de cītiva molizi) si lasa o ramificatie de drum ce urca la stīnga pe Valea Rujii. Drumul īncepe sa urce ceva mai puternic, iar peisajul devine mai salbatic, mai ales din cauza stīncilor colorate ce flancheaza soseaua. Trecem prin fata gurii Pīrīului Fetii (afluent pe stīnga), apoi pe la gura vaii sipotu (afluent pe dreapta). Drumul traverseaza pe malul stīng si trece prin fata gurii pīrīului Bīrlogel, marcat de un drum forestier ce urca pe el si de o casa deasupra careia īncepe poteca ce duce prin Ponoarele si valea Briheni la Vascau (traseul 11). Dupa putin timp drumul traverseaza apa si ajunge din nou īn malul drept, trece de gura vaii Vlad, lasa pe dreapta o vale mai mica si ajunge la un loc mai larg, determinat de o bifurcatie; la dreapta noastra urca īn sus valea sasa, la stīnga, valea Ursului. Defrisarile puternice si constructia drumului au creat aici o poiana.
Drumul urca la īnceput pe valea Tīrsului, face apoi un cot īn loc si, traversīnd botul de deal, se īnscrie īn versantul vaii sasa, urcīnd usor pīna ce iese pe culmea Balatrucului, de fapt cumpana de ape dintre bazinul vaii Moneasa (si prin aceasta al Crisxului Alb) si bazinul vaii Briheni (si prin aceasta al Crisului Negru). Punctul culminant al soselei (cca 720 m alt.) nu permite din pacate o priveliste mai larga. Drumul coboara apoi pe o culme īn Valea lugii. Ţinīnd tot timpul malul stīng al acesteia, coboara o diferenta de nivel de 360 m, ajungīnd īn valea Crisului Varatec, pe care o urmeaza īn aval. In continuare spre Vascau coborīm pe vale (vezi traseul 10 īn sens invers).
19. Moneasa - Grajduri - Vascau
Posibilitati de acces: statiunea Moneasa Distanta: 24 km (Moneasa - Arīnda: 12 km; Arīnda - Vascau: 12 km) Durata: 8-9 ore Caracteristica traseului: poteca de creasta ou urcusuri domoale, apoi drum pe platou. Portiuni dificile din cauza defrisarilor si orientarii anevoioase īn zona carstica a Platoului Vascau.
Descrierea traseului. Din statiunea Moneasa urmam drumul spre Dezna, trecem podetul de picior care duce īn satul Moneasa si parcurgem capatul din amonte al satului pīna la prima straduta la stīnga, foarte scurta, care īncepe sa urce imediat. Dupa ultimele case poteca se bifurca; cea de la dreapta conduce la Pestera Liliecilor (traseul 22 a); noi urcam pe cea din stīnga, prin spatele caselor, ajungīnd deasupra caselor din statiune. Un cot la dreapta si poteca s-a transformat īntr-un fagas ce taie costis versantul, apoi un cot la stīnga; dupa un timp pe fagas curge chiar un pīrīias. Iesim din scoc si poteca ne poarta printr-o padure īnalta. Cotim iar la dreapta si trecem printr-o portiune, īn care poteca, foarte distincta, este napadita de balarii. Din dreapta urca o poteca, pe scurtatura, apoi alta. In cotul ce urmeaza la stīnga, poteca este podita cu bīrne de lemn, acum putrede. Dupa urmatorul cot la dreapta, versantul devine abrupt, dar poteca continua sa urce lin, taindu-l. Un ultim cot la stīnga, o noua zona de balarii si ajungem pe creasta larga pe care vine din dreapta noastra un drum care urca de la Ranusa.
Culmea pe care ne aflam separa valea Moneasa si apoi afluentul ei Valea Lunga (la stīnga), de bazinul vaii Ranusa cu vaile Cretul si Fumuri (la dreapta). Grija noastra este aceea de a urma fidel aceasta cumpana de ape, desigur cu ocolisurile pe un versant sau pe celalalt pentru evitarea unor urcusuri inutile.
Dupa o scurta odihna, meritata īn urma urcusului continuu de 30-45 minute, ne angajam pe versantul stīng al culmii, ajungem din nou īntr-o sxa, urmam apoi creasta si dupa 15 minute poteca se transforma īntr-o alee larga ce tine exact linia de culme. Pe dreapta raritura de padure ne permite sa īntrezarim fragmentar peisajul, iar dupa īnca 15 minute, pe dreapta, īncepe o mare poiana īn care merita sa facem o mica incursiune, deoarece de aici ni se ofera o vedere larga asupra ansamblului de creste si vai din bazinul Ranusei. Sīntem aici pe vīrful Zelea Neagra (alt. 560 m), de unde putem īntrezari, spre est, etapele urmatoare ale drumului nostru, respectiv un vīrf proeminent, defrisat, pe dupa care vom trece.
Din vīrful Zelea Neagra continuam sa tinem poteca de creasta, cu un ocolis prin stīnga unui vīrf; dupa 20 min. de urcus mai accentuat ajungem sub vīrful Cretului, pe care īl ocolim prin stīnga. Aici īncep sa se anunte neplacerile urmatoarei portiuni cu taieturi de padure. Trecem printr-o zona cu balarii si urzici, apoi, coborīnd usor, ajungem īntr-o taietura recenta, ce ne va urmari mult timp pe dreapta, care trece si peste creasta, pe stīnga, distrugīnd poteca. Dupa circa 500 m de la primele taieturi ajungem īntr-un impas caci creasta se bifurca, iar taietura a sters urmele potecii. Cotim putin la dreapta si dupa scurt timp regasim poteca, pe care coborīm usor printr-un arboret. (Un bun reper este aici borna silvica nr. 187 pe līnga care trebuie sa trecem). Dupa 30 de minute de la Vīrful Cretului īncepe un urcus greu printr-un scoc invadat de rugi de mure, urzici si balarii, flancat de lastaris si de o plantatie de pini. Trecem apoi printr-un arboret care urca pe culme si ocolim prin stīnga un vīrf. Versantul lui nordic a scapat de defrisare; el ramīne o mostra de frumusete a acestui traseu, acum disparuta. Ajungem din nou pe creasta pe un vīrf de unde avem privelistea traseului urmator: īn fata un vīrf cu padurea taiata, iar mai departe, mai īnalt, un altul, tot fara padure. Cel din urma este vīrful Pietroasa (808 m).
Din vīrful cu o larga priveliste coborīm putin, apoi īncepem sa urcam lin contrapanta printre balarii joase, apoi mai accentuat prin padure rara dar frumoasa. Un semn distinctiv aici este subsolul. Pīna acum el a fost constituit din diverse roci (gresii, bazalte, riolite), dar acum este format din cuartite dure care au muchii ascutite si care scīrtīie cīnd pasesti. Ocolim prin dreapta vīrful urcīnd tot timpul prin padure rara de mesteceni si fagi, padure care ne permite o vedere mai ampla īnapoi asupra bazinului vaii Ranusa, aproape complet defrisat. Ajungem astfel, dupa o ora din Vīrful Cretului, īntr-o sxa, din care urcam spre vīrful Pietroasa prin stīnga lui, prin padure batrīna, dar deosebit de frumoasa. Fara sa ne dam seama depasim vīrful trecīnd pe sub el si ajungem din nou pe culme. Vīrful este despadurit īncīt permite o larga vedere asupra īntregului bazin al vailor Ranusa si Moneasa, precum si asupra crestei principale a Muntilor Codru. Pentru a ne bucura de frumoasa panorama care se desfasoara, trebuie īnsa sa parasim drumul nostru pentru 20 minute si sa urcam la dreapta īnapoi, pīna la vīrful defrisat.
Dupa ce ne īntoarcem de pe vīrf continuam traseul pe creasta, care coteste usor la stīnga. Coborīnd usor ajungem īntr-o sxa, importanta din doua puncte de vedere. Aici este o limita geologica caci īnceteaza cuartitele si īncep rocile carbonatice, adica calcarele si dolomitele, deci carstul, cu relieful sau specific. In al doilea rīnd aici poteca se bifurca si putem sa urcam spre Platoul Vascau atīt prin stīnga, cīt si prin dreapta. Alegem poteca din dreapta; dupa un urcus usor ajungem īn zona de obīrsie a unei vai care vine din dreapta noastra. Pe fundul ei urca un drum de tractor, nu singurul, caci regiunea este brazdata de urmele activitatii silvice si miniere. Vom avea grija ca sa nu ne lasam furati de drumurile ce se īndreapta spre sud, ci vom īncerca sa īnaintam numai spre est, la nevoie cu busola, chiar fara drum. Locurile sīnt īn general netede, cu urcusuri si coborīsuri de mica amploare, asa ca din acest punct de vedere nu sīnt greutati. Ele sīnt create de relieful haotic, cu doline si muchii nedistincte si de padurea care acopera totul, lasīnd doar ici-colo poieni, strabatute de poteci īn toate directiile. Indicatii suplimentare pentru drum putem obtine de la oamenii care lucreaza īn zona, taietorii de padure, mineri sau cosasi. Punctul reper, denumit Grajduri, este marcat acum doar printr-o baraca si o veche vararie, loc spre care converg multe poteci si drumuri de care. Este o frumoasa poiana īnconjurata de padure rara de stejar si una mai compacta de fag. De aici se īndreapta spre est un drum larg de care, noroios, care strabate poieni, apoi un ultim pīlc de padure si iese īntr-o vasta depresiune carstica, denumita Arīnda, un bazin īnchis ciuruit de doline, ocupat de fīnete. Drumul ne duce pe creasta separatoare dintre Arīnda si urmatoarea depresiune din nord-vest, Boitos, si, cotind usor la dreapta, se īnscrie īn versantul dealului ce margineste spre est bazinul Arīnda. Trecem aici pe līnga un mic izvor īn stīnca (Fīntīna din Drum), facem cu drumul un cot la stīnga si iesim spre dreapta pe culme, īn saua dintre vīrfurile Banisoara (sud) si Rontaru (nord), denumita Poieni. De aici avem o remarcabila vedere asupra īntregii salbe de depresiuni īnchise, ocupate de poieni, din marginea vestica a Platoului Vascau, dincolo de care se zareste, la orizont, creasta mare a Muntilor Codru, In continuare, coborīm pe valea de doline Dosul Poienii, ajungem la Taul Ponorului si apoi īn drumul de la cariera de calcare de la Cīmp-Moti, drum care ne conduce la Vascau. Pentru portiunea Arīnda - Vascau vezi traseul 12, descris īn sens invers (Vascau - Arīnda).
20. Moneasa - Poiana Tinoasa - vīrful Izoiu (prin valea Meghesului)
Posibilitati de acces: din centrul statiunii Moneasa Distanta: 5 km Durata: 1½ ora Caracteristica traseului: drum forestier, īn parte deteriorat.
Descrierea traseului. Drumul urmeaza cursul inferior al vaii Meghesului, afluent al pīrīului Moneasa, apa care se varsa īn amonte de statiune, īn fata lacului artificial, imediat dupa cantina si restaurant. Drumul urmeaza malul stīng al vaii si timp de 40 minute nu avem de semnalat decīt trecerea prin fata gurii pīrīului Meghesul Sec, afluent pe stīnga al Meghesului. La 2,5 km de la intrarea pe vale ajungem la o bifurcatie: īnainte o ramura a drumului forestier continua pe valea Viezuroi, cealalta ramura coteste la stīnga pentru a urma valea Meghesului. O luam pe ramura din stīnga, ce tine tot timpul malul stīng si dupa īnca 15 minute ajungem la un pod unde drumul paraseste valea si īncepe sa urce pe versantul drept. Pe vale o poteca ne conduce la un izbuc cu apa buna de baut ce se gaseste īn malul drept.
De la podul de peste Meghes drumul urca, la īnceput mai greu, apoi tot mai domol, coteste la dreapta treptat si iesind din padure ne scoate pe versantul defrisat al muntelui. Dupa 30 minute de la pod, lasam la dreapta o cariera de calcare, apoi niste cuptoare de var, iar pe stīnga o baraca. Pe deasupra cuptoarelor se desface o ramura secundara a drumului forestier care, cotind la dreapta, urca prin raristea de padure. Aici trece traseul 21 spre Tarcaita, care soseste, urcīnd din stīnga de la Moneasa, pe piciorul Izoiu.
Dincolo de vararii, la dreapta noastra se deschide Poiana Tinoasa, o depresiune carstica plana, īnchisa, acoperita de o frumoasa pasune, marginita de paduri dese. Ea este strabatuta de poteci ce conduc īn cealalta poiana, si mai mare si mai frumoasa, Bratcoaia (vezi traseul 1 d).
De la vararii observam īn fata noastra un vīrf īmpadurit proeminent, Dealul Mare. Drumul forestier se strecoara īntre el (stīnga) si Tinoasa (dreapta). Dupa ce am depasit gura Tinoasei trecem īntr-un cot al drumului pe līnga un canton silvic, fosta tabara de pionieri. Īn dreapta, īn padure, se afla un izbuc cu apa buna, la care ajungem īn 5 minute, urmīnd firul de vale īn amonte. In aval apa se pierde īntr-un ponor. Continuam traseul pe drumul forestier si cotim usor la dreapta pe dupa botul de deal; la stīnga noastra, jos īn poiana, se afla fosta cabana Izoiu, transformata acum īn statie meteorologica. Inca 200 m si iesim pe un bot de deal fara padure pe care drumul face un cot la dreapta. De aici, la stīnga, putem coborī la Moneasa (pe traseul 1 f) (de la vararii pīna aici s-au scurs 20 minute). Drumul forestier continua īn sus pe vale, se īnscrie īn versantii de la obīrsia Pīrīului Pietros (si aici o poteca la stīnga ne conduce la Moneasa), apoi ajunge pe o culme, care nu este alta decīt creasta principala a Muntilor Codru, coteste cu creasta la dreapta, urca pieptis si apoi se termina. De aici se poate face o excursie spre vīrful Izoiu, de unde se deschide o frumoasa panorama īn toate directiile (vezi traseul 1 f). De la varariile din Tinoasa pīna la capatul drumului am parcurs 45 minute.
21. Moneasa - Poiana Tinoasa - Tarcaita (prin valea Rīpoasa)
Posibilitati de acces: din centrul statiunii Moneasa Distanta: 20 km (Moneasa - Tinoasa: 4 km; Tinoasa - Tarcaita: 16 km) Durata: 6-7 ore Caracteristica traseului: poteca de picior cu urcus greu, apoi pe drumul forestier.
Descrierea traseului. Traseul Moneasa - Poiana Tinoasa poate fi parcurs pe doua variante: pe drumul forestier de pe valea Meghesului (traseul 20) sau pe poteca de pe piciorul Izoiu.
Pentru ultima varianta - traseul nostru - urmam culmea ce separa Izvorul Bailor (vest) de valea Meghesului (est) care īncepe chiar īn statiune. Pentru a ajunge pe ea intram pe valea Meghesului, unde cīteva semne de marcaj (banda rosie) ne conduc pe līnga camping. Din pacate dupa trei semne marcajul īnceteaza, lasīndu-ne sa urcam pe unde o fi, la stīnga, prin padure, pentru a ajunge pe creasta. Pentru o buna orientare este bine sa urcam pe culme, chiar din parc, īnainte de primul semn. Pe culme, poteca se precizeaza; ea ne poarta īn urcus pieptis cale de 30 minute pīna iese īn prima poiana. De aici drumul ne conduce prin raristi de padure si poieni, tot pe culme, cu rare semne de marcaj. Dupa 10 minute de la iesirea īn poiana, poteca se bifurca; urmam ramura din dreapta, care continua sa urce; trecem pe līnga niste mari doline ce ramīn īn stīnga, īn padure. Īn timp ce pe dreapta avem o rariste de taietura. La circa 540 m lasam pe stīnga gura destul de larga a avenului din Izoiu, de a carui buza este bine sa nu ne apropiem prea mult si continuam urcusul prin padure 100 m diferenta de nivel (20 minute de la aven). Poteca ne conduce putin la dreapta, apoi īn sus pīna iesim din padure. In fata noastra se deschide o vale de doline, urmata de o poteca ce ne conduce la fosta cabana Izoiu (azi statie meteorologica). La dreapta se desface un drum de care, mai larg si mai īmbietor, de fapt un vechi terasament de cale ferata forestiera. Urmīndu-l lasam īn stīnga noastra un vīrf proeminent, Dealul Mare, iar īn dreapta obīrsia vaii Meghesul Sec, Dupa 40 minute de la aven ajungem la marginea Poienii Tinoasa unde īntīlnim drumul forestier care trece prin fata noastra. La dreapta se gasesc cuptoare de var si o baraca. In spatele cuptoarelor īncepe un alt drum forestier secundar pe care urcam domol, la īnceput prin poiana si rariste de padure, apoi prin padure compacta. Dupa 15 minute de urcus continuu drumul coboara putin si coteste la dreapta. Drept īnainte se desprinde un drum secundar, marcat de fagase de tractor, pe care īl urmam, fara sa ne lasam furati de drumurile de caruta ce o iau la stīnga costis, sau de cele, mai vagi, ce o iau la dreapta. Urcam astfel 15 minute pīna ajungem pe o culme, dincolo de care se adīnceste spre dreapta o vale. O ocolim pe la obīrsie si continuam sa urcam pieptis la stīnga, condusi de sleaurile drumului si, din cīnd īn cīnd, de un semn de marcaj. Dupa alte 15 minute ajungem īntr-o sa larga īmpadurita (cca 820 m alt). De la vararii pīna aici am facut īn total 45 de minute.
saua se afla pe cumpana de ape principala a Muntilor Codru, caci separa bazinul vaii Moneasa, (deci al Crisului Alb - sud) de cel al vaii Tarcaita (deci al Crisului Negru - nord). Coborīm din sa īn cea din urma, cotind usor la dreapta, apoi la stīnga si dupa 10 minute iesim din padure īntr-o poiana unde se afla capatul drumului forestier de pe valea Rīpoasa (de fapt obīrsia vaii Tarcaita). Drumul coboara la īnceput pe malul drept pīna īntr-o poiana, unde se gaseste si o casa; trecem apoi pe malul stīng, pe care-l tinem mult timp. Drumul trece printre versanti complet defrisati. Dupa 4 km de la capatul drumului ajungem la o bifurcatie: la stīnga urca īn versant drumul ce duce īn valea sasa (traseul 7, īnainte); īn jos, pe vale, drumul la Tarcaita ce tine tot timpul valea (traseul 7, īn sens invers). Din saua Rīpoasa pīna aici am facut 1¼ ora. De aici la Tarcaita, pe jos, mai sīnt 3 ore, Nu este exclus ca pe parcurs sa īntīlnim ocazii cu masinile forestierilor.
22. Excursii īn jurul statiunii Moneasa
Prezentam, īn cele ce urmeaza, cīteva scurte excursii ce pot fi facute din statiunea Moneasa, mai ales īn atentia celor aflati aici la odihna si cura.
a) La Pestera Liliecilor
Durata: 1 ora
Plecam din centrul statiunii pe soseaua asfaltata spre Dezna pīna dincolo de ultima vila unde un pod de lemn da acces (numai pentru pietoni) spre comuna Moneasa. Trecem podul si urmam strada pīna la primul colt pe stīnga unde o strada scurta urca spre coasta dealului. O urmam si, trecīnd de case, īncepem sa urcam la stīnga, apoi un cot spre dreapta ne aduce īn coasta dealului. Urcam treptat, tot distantīndu-ne de casele din Moneasa, prin padure, cu rare poieni din care mai avem cīte o vedere īn jos. Dupa circa 15 minute poteca se bifurca. Urmam ramura de jos, care īncepe sa contureze sinuozitatile versantului. Mai facem cīteva serpentine, traversam doua funduri de vale, tot timpul prin padure, si apoi iesim pe o culme mai proeminenta. Dincolo de ea coborīm cītiva metri si ne aflam īn fata unui perete de calcar īn care este sapata gura pesterii. Aceasta nu are mai mult de 10 m si este lipsita de formatiuni.
b) La Grota Ursilor
Durata: 10 minute
Urmam Aleea Bailor, cea care urca de la bar īn sus pe valea Izvorul Bailor si duce la pavilionul de balneologie. Trecīnd de el pe marginea pīriului, lasam pe dreapta pavilionul cu bazin īnchis si, urcīnd īnca cītiva zeci de metri, ajungem īn dreptul unui perete de calcar, aflat la dreapta noastra, de la piciorul caruia iese apa pīrīului. Aici este scobita intrarea unei pesteri debitoare, inaccesibila deoarece este inundata. Dealtfel nici nu ne putem apropia de ea caci izvorul este īngradit, fiind captat pentru alimentarea cu apa a statiunii. Apa care iese aici este cea care se pierde īntr-un ponor sub fosta cabana Izoiu. Drumul subteran mult prea scurt, facut pe canale carstice, nu asigura desigur filtrarea si purificarea ei. De la izvor se poate urma īn continuare valea, drept īn sus. Urcusul pieptis, prin padure, ne scoate īntr-o frumoasa poiana, de la care ajungem īntr-un drum pe care-l putem urma apoi īnapoi, īn jos. El urmareste culmea dealului dintre Izvorul Bailor si Pīrīul Pietros si coboara, īn final, īn cel din urma. De aici, pe strada Calea Pietroasa, ajungem din nou īn statiune.
c La cuptorul de fier (smelt) si la izvorul Piatra cu Lapte
Durata: 10, respectiv, 20 minute
Pornim pe sosea īn sus pe vale si intram īn cartierul smelt. Sīntem atenti la un pod pe care putem trece īn versantul stīng unde, īntre niste case, se afla ruina unui vechi cuptor de ars fierul. El dateaza de mai bine de 100 ani, de pe vremea cīnd se exploata fierul īn Platoul Vascau, fiind astfel un interesant document al mineritului de altadata.
Ne reīntoarcem īn drum si īl urmam mai departe īn amonte. Dupa ce se termina asfaltul, drumul trece prin poieni multicolore vara si dupa 10 minute observam īn malul opus (est) un perete de calcar de 15 m inoitime. La piciorul lui tīsneste apa unui puternic izbuc. Este izvorul de la Piatra cu Lapte, un placut loc de popas, cu atīt mai mult cu cīt o masa si banci de lemn, asezate sub un batrīn copac, ne īmbie la odihna.
d) La izvorul Boului
Durata: 45 minute
De la izvorul Piatra cu Lapte continuam drumul īn amonte. Trecem prin fata cantonului silvic ce ramīne pe stīnga, lasam tot la stīnga, derivatia drumului ce duce la cariera de marmura si continuam īnca 500 m, pīna la confluenta cu Valea Lunga. Pe aceasta patrunde o ramura a drumului forestier (la dreapta); noi pornim īnainte, pe malul drept, īn care am trecut īntre timp. Chiar la gura Vaii Lungi se afla casele de la Pastravarie. Trecem aici, pe o punte, īn malul drept al vaii Moneasa si, trecīnd pe līnga case, urmam o poteca ce ne duce pasii īn lungul apei pīna la o stīnca de cītiva metri īnaltime unde se afla izvorul. Este un mic izvor carstic, cu apa limpede ce iese dintr-o gura strīmta de pestera, impenetrabila. Izvorul este amenajat cu bīrne de beton. Dincolo de izvor putem trece apa īn malul drept pe un pod, unde ne aflam la gura Vaii Rujii si unde reīntīlnim drumul forestier pe care ne īntoarcem la Moneasa
e) La cariera de marmura
Durata: 45 minute
De la izvorul Piatra cu Lapte urmam drumul forestier pe apa īn sus 700 m, depasim cantonul silvic si o luam pe derivatia din stīnga drumului, ce trece apa pe un pod. Drumul de exploatare industriala este bine īntretinut. El taie costis versantul drept al vaii Moneasa urcīnd treptat, face un cot la dreapta si traverseaza o vale seaca unde se afla primul front de exploatare a marmurii. Drumul urca īn continuare facīnd un cot la stīnga, trece pe sub niste case si, cotind la dreapta, se termina īn frontul mare de lucru al carierei.
Cariera de la Moneasa este remarcabila prin metodele moderne de exploatare a rocii si prin calitatea acesteia, dar mai ales pentru peisajul impresionant pe care-l ofera marele front īn trepte. In baza frontului se exploateaza marmura neagra, iar deasupra, marmura rosie. De fapt ambele sīnt calcare jurasice, destul de putin metamorfozate. Aici īn cariera au fost descoperite īn cursul exploatarii mai multe pesteri, din pacate astazi distruse si inaccesibile.
Cuvīnt īnainte
I. CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ
Asezare si limite
Alcatuire geologica
Relieful
Conditii climatice
Vegetatia
Fauna
Locuitorii si activitatile umane
II. TURISM
Cai de acces
Localitati si puncte de pornire
III. TRASEE TURISTICE
1. Creasta principala a Muntilor Codru
a. Accesul prin satul Dumbravita de Codru - vīrful Balateasa
b. Accesul prin valea soimu - vīrful Balateasa
c. Vīrful Balateasa - Poiana Vīrfului
d. Coborīrea la Moneasa prin Bratcoaia -Tinoasa
e. Coborīrea prin Bratcoaia la Tarcaita
f. Poiana Vīrfului - vīrfurile Plesul Mic si Izoiu - Moneasa
2. Valea Soi m u - Cantonul soimi - Valea Zarzagului
3. Dumbravita de Codru - Pestera din Lunca
4. Uileacu de Beius - valea Ormanului -dealul Ţiclau-Pacau - Uileacu de Beius
5. Valea Finisului - Groapa Balateasa Poiana Bratcoaia
6. Finis - cetatea Finis - vīrful Varatec -valea Tarcaita
7. Valea Tarcaita - Poiana Bratcoaia -Moneasa
8. Rīpele Mierag
9. Cusu.us (sat) - Muntele Claptescu - valea Tarcaita
10. Valea Crisu Varatec
11. sustiu - valea Briheni - Ponoare - Moneasa
12. Vascau - Cīmp-Moti - Valea Lunga -Moneasa
13. Vascau - Pestera Cīmpeneasca
14. Carpinet - Taul lui Ghib - Ponoras -Dezna
15. Valea Ponorului - satul Izbuc
16. Carpinet - Izbucul de la Calugari
17. Avram lancu - Izbucul de la Calugari
18. Sebis - Moneasa - Vascau
19. Moneasa - Grajduri - Vascau
20. Moneasa - Poiana Tinoasa - vīrful Izoiu (prin valea Meghesului)
21. Moneasa - Poiana Tinoasa - Tarcaita (prin valea Rīpoasa)
22. Excursii īn jurul statiunii Moneasa
a) La Pestera Liliecilor
b) La Grota Ursilor
c) La cuptorul de fier (Smelt) si la Izvorul Piatra cu Lapte
d) La Izvorul Boului
e) La cariera de marmura
|
