Drumeti pe plaiurile domoale ale Bîrgaului

0 regiune prea frumoasa din tara noasra este valea Bistritei-Tihuta-Magura, strabatuta peste culmile domoale ale Bîrgaului de stravechiul drum comercial ce facea în secolele trecute legatura între Bistrita, cetatea vestitilor mestesugari transilvaneni, si Suceava, capitala Moldovei. Astazi banda cenusie a drumului asfaltat serpuieste printre frumoasele si bogatele asezari ale ,,Bîrgaielor", urcînd spre Muresenii Bîrgaului, de unde trece prin inima muntilor împaduriti, din care se ivesc luminisuri acoperite de fînete multicolore ce se extind pe plaiurile domoale, dincolo de Magura Calului, spre Ţara Dornelor.

Pe valea Ilvei, calea ferata Nasaud - Vatra Dornei, magistrala de otel aruncata peste viaducte, intersecteaza culmile prelungi ale Bîrgaului, furisîndu-se însa mai mult pe vai si pierzîndu-se în codrii de nepatruns.

Shoseaua de pe valea Somesului Mare se strecoara si ea prin îngustari si cotloane în care s-au ascuns mai multe asezari: Rodna Veche, Valea Vinului, situata la 8 km nord de Rodna (pe Valea Bailor), si mai ales Sîngeorz-Bai, vestita atît prin gospodarii sai, cît si prin apele minerale cunoscute în întreaga tara. Este o regiune de un pitoresc aparte, în care se îmbina armonios muntii nu prea înalti, dealurile si luncile, oferind un tablou de mare atractie turistica.

De la Rodna, soseaua duce spre Pasul Rotunda (1271 m) ce separa Muntii Rodnei de cei ai Suhardului, catre Cîrlibaba, pe valea Bistritei Aurii: spre nord, prin Pasul Prlslop, în Maramuresh, sau catre sud, la Iacobeni si Vatra Dornei. Din "Drumul Bîrgaielor", de la Prundu Bîrgaului, se desface catre dreapta drumul asfaltat ce trece printr-un defileu salbatic spre Colibita, unde zagazul de piatra si beton a pus stavila apelor neastîmparate ale Bistrttei.

Nenumarate sînt frumusetile pe care le-a daruit natura Bîrgaului. Dar numai strabatîndu-i cararile si drumurile ele ni se vor dezvalui în plenitudinea lor, chemîndu-ne si rechemîndu-ne, lasîndu-ne în suflet regretul ca n-am zabovit, mai mult într-o împaratie plamadita parca anume sa ne încînte si sa ne reconforteze.

Plaiurile încarcate de farmec ale Bîrgaului ne atrag si prin peisajul uman. Pastratori ai unor traditii vechi, oamenii Bîrgaielor, harnici si ospitalieri, cu inima deschisa si cu graiul lor pitoresc, pot fi întîlniti nu numai în asezarile lor mereu întinerite, cu sporul de frumusete pe care le dau luminoasele zile pe care le traim, ci si la salasele si stînele din munti, ce rasar atit de des în drumurile noastre.

Speram ca rindurile noastre de început vor sugera doar cîteva din atractiile Bîrgaului, constituind o invitatie pentru iubitorii de drumetie, o invitatie pentru cunoasterea acestui colt minunat de tara romaîneasca, pe care-l vom descoperi sau poate redescoperi în paginile ce urmeaza.

AUTORII

Caracterizare geografica

GENERALITĂŢI

Muntii Bîrgau constituie o unitate mai redusa ca suprafata (circa 1500 km²), dar mai ales ca înaltime, în comparatie cu cei doi uriasi ai nordului carpatic, care îi strajuieste pe latura septentrionala si cea meridionala. Prezinta un relief complex, determinat de existenta vulcanismului cu caracter subteran scos la zi în urma erodarii si înlaturarii cuverturii rocilor sedimentare, mai friabile. Muntii Bîrgau (altitudine maxima 1611 m) apartin culoarului depresionar transversal - o zona de discontinuitate geomorfologica - ce se continua spre Vatra Dornei si Cîmpulung, o ,,tarnita" larg extinsa între muntii înalti cristalini ai Rodnei (2 308 m) si masivul vulcanic al Calimanului (2 100 m) din grupa nordica (maramuresana) si, respectiv, cehtrala (moldo-transilvana) a Carpatilor Orientali.

Numele de ,,Bîrgau", dat întregului masiv, a fost larg discutat, dar pîna în prezent nu s-a ajuns înca la o explicatie unanim acceptata. Incercarea de a lega numele de Bîrgau de termenul german Berg (deal, munte) apare fortata, ca si aceea bazata pc denumirea de Bergabhand (coasta, povîrnis). Gh. Rusu (1969), referindu-se la ,,Drumul Bîrgaului" (care duce spre Bîrgau), conchide ca Bîrgau provine din slavul breyovo (sat pc muchia tarmului, odinioara în româneste ,,bîrgov" si ,,borgov" - dovada, ,,Borgovan"). Noua ni se pare mai plauzibila explicatia dupa care termenul de Bîrgau dat masivului (deoarece satele sînt ale ,,Bîrgaului": Prundu Bîrgaului, Muresenii Bîrgaului etc.) provine din brcgovo (breg), cu sensul de deal, colina, apoi de mal, tarm abrupt.

AsEZARE sI LIMITE

Muntii Bîrgau se situeaza pe latura sudica a grupei nordice a Carpatilor Orientali, între paralelele de 47°08'30" si 47°29'10" latitudine nordica si meridianele 24°36'10" si 25°08'40" longitudine estica. Limita septentrionala corespunde vaii superioare a Somesului Mare (între confluenta cu Pîrîul Maria si cea cu Aniesul), iar, în continuare, spre vest, abruptul sudic al Rodnei. Limita vestica urmareste linia care trece prin culmea de dealuri - Vf. Frasinis (932 m), Vf. Marcus (1 042 m) - ce închid catre apus Depresiunea Sîngeorz - intersecteaza valea Somesului la vest de confluenta cu Ilva, urmareste si întretaie valea Strîmba si ajunge în Dealul Tanasa, situat la sud de valea Bistritei. Limita aceasta jaloneaza un relief înalt (culmea Frasinis-Marcus si Dealul Tanasa), care bareaza depresiunile Bîrgaului spre vest (Podisul Transilvaniei) sau un uluc (valea Strîmba) situat la baza reliefului vulcanic înalt din Bîrgau. Limita estica corespunde culoarului vailor Maria-Cosna ce separa Muntii Suhardului de cei ai Bîrgaului si al vaii Dornei superioare catre Caliman. Limita sudica este greu de trasat datorita întrepatrunderii si suprapunerii zonei sedimentare a Bîrgaului cu masa eruptiva a Calimanului. Ca urmare, apreciem ca limita este marcata - cu mici depasiri - de Bistrita si afluentul sau Colbul.

Fig01

Carpatii Orientali au strabatut o evolutie îndelungata si complexa, evidentiata prin faptul ca se pot distinge - spre deosebire de celelalte catene carpatice - mai multe lanturi (zone) paralele desfasurate de la nord catre sud, alcatuite din formatiuni geologice diferitc ca vîrsta si constructie petrografica:

zona cristalino-mezozoica sau unitatea central-carpatica, cea mai veche, situata în partea mediana a Carpatilor Orientali;

zona flisului carpatic (Jurasic terminal-paleogen), mai ales grezos si conglomeratic, la est de precedenta si catre nord-vest;

zona de molasa sau unitatea pericarpatica (cea mai tînara - Miocen si Pliocen), alcatuita din conglomerate, gresii, nisipuri si marne, argile etc., cu pozitia cea mai estica;

zona vulcanitelor neogene pe latura interna, catre Podisul Transilvaniei.

Unitatea central-carpatica este formata din masive cristaline prealpine foarte vechi, acoperite de învelisul calcaros preaustric (Triasic-Cretacic), peste care se suprapune învelisul postaustric (post-tectonic - Cretacic superior - sfîrsitul Paleogenului, probabil si Miocenul inferior).

Invelisul postaustric - reprezentat prin conglomerate, gresii si marne - acopera suprafete mai restrînse în arealul sisturilor cristaline (Ţibau, Glodu si Haghimas), dar larg extinse de la marginea masivelor cristaline spre vest, în partea sudica si estica a Maramuresului si mai ales în Muntii Bîrgaului.

Invelisul postaustric este reprezcntat prin depozite variate care apartin Cretacicului superior -Paleogenului. Promontoriul cristalin al Rodnei separa doua sectoare ale acestui învelis: maramuresan, situat în partea nord-vestica si Muntii Bîrgau în partea de sud-est. In arealul Bîrgaului, peste sisturile cristaline sau deasupra depozitelor conglomeratice-grezoase acoperitoare (Cenomanian), se întîlnesc calcare rosii (Turonian-Senonian).

Gresiile si sisturile argiloase slab bituminoase (Oligocen), cu o grosime de 3 000 m, apar pe o arie întinsa între cristalinul Muntilor Rodna (pe teritoriul Muntilor Bîrgau) si valea rîului Neagra sarului. Datorita friabilitatii, gresiile si sisturile argiloase au generat un relief domol, cu suprafete usor ondulate specifice Muntilor Bîrgau. Planitatea reliefului bîrgauan este întrerupta de prezenta uriaselor clai constituite din roci vulcanice, care corespund vîrfurilor risipite pe plaiurile grezo-argiloase larg extinse ale Bîrgaului. Invelisul monoclinal coboara constant spre vest, unde depozitele grezoase trec sub formatiunile Depresiunii Transilvaniei, cît si catre sud-vest, unde sînt acoperite de cuvertura vulcano-sedimentara a piemontului de pe latura nordica a Calimanului. Monotonia învelisului grezos este întrerupta de cîteva falii de-a lungul carora s-au insinuat cele mai importante corpuri vulcanice, reprezentate prin vîrfurile Heniul Mare-Gogoasa-Casarul-Magurita.

In Muntii Bîrgaului fenomenul vulcanic a avut o evolutie distincta, în comparatie cu Masivul Caliman din partea sa sudica, cladit în urma suprapunerii topiturilor incandescente de lava erupta din adîncurile pamîntului. Bîrgaul este domeniul corpurilor magmatice subvulcanice subterane, care au strabatut o parte din stiva de 3 000 m a cuverturii grezoase, fara sa ajunga la suprafata si sa erupa aruncînd valuri nesfîrsite de lava. In urma erodarii gresiilor acoperitoare, corpurile magmatice initial subterane au fost scoase la suprafata constituind vîrfurile Bîrgaului, cupole si conuri din roci vulcanice.

Corpurile subvulcanice din Bîrgau sînt reprezentate prin lacolite (intruziuni cu aspect de lentile sau cupole de kilometri, chiar zeci de km²), silluri (filoane longitudinale insinuate între stratele grezoase sau transversale), dykeuri (,,ziduri" de magma consolidata) si chiar stokuri (mase profunde-batolitice solidificate chiar în locul de formare a topiturii), alcatuite din diorite, dacite si andezite, care la contactul cu rocile sedimentare au dat nastere la fenomene de metamorfism termic, transformînd gresiile în "sisturi grezoase negre".

Pozitia altimetrica a Masivului Cornii, evidentiatx prin mari denivelari, a fost determinata de duritatea rocilor si mai ales de existenta unor fracturi secundare, de-a lungul carora corpul subvulcanic a fost înaltat fata de sedimentarul din partea sa sud-estica. Masa magmatica, compacta spre nord, prezinta în partea sudica, catre valea Ilvei, o serie de silluri intercalate între stratele grezo-argiloase. Eroziunea s-a apropiat mult de corpul principal, iar partea sa sud-estica - Plesa cît si Vf. Milerului, bine conturate în relief - corespunde unui lacolit.

Fig 02,03

Corpul intruziv din Vf. Heniul Mare reprezinta masa magmatica cea mai importanta din partea centrala a Bîrgaului, situata la nord de Prundu Bîrgaului (între valea Losului si aceea a Bistritei). Muntele Heniu este un lacolit dezvelit pe o suprafata de cca 9 km², alcatuit din roci dure microdioritice si andezitice, ce constituie vîrful cel mai înalt.

In partea estica a Bîrgaului se gasesc mai multe corpuri subvulcanice de dimensiuni reduse, alcatuite din andezite bazaltice mai rezistente, dintre care amintim Obcina Maguricii, Bîtca Priporului etc. Partea sudica a Bîrgaului, asemenea celei centrale si nordice, este alcatuita tot din formatiuni sedimentare grezo-argiloase ce apartin învelisului postaustric, strapunse de corpuri intruzive care au fost dezgropate de eroziune constituind vîrfurile ce domina planitatea specifica sectorului situat la sud de valea Bîrgaului pîna la Colibita.

Muntele Casarul este format dintr-un corp andezitic insinuat de-a lungul aceleiasi linii de dislocatie ca si Gogoasa. Asemenea acestuia, Casarul prezinta în partea superioara o forma tabulara. Legat de Casarul prin silluri, ceva mai la est se situeaza Magurita. Spre sud-est se înalta Dealul Ariilor, legat de primele doua prin numeroase silluri, în buna parte înca acoperit de gresiile si argilele învelisului sedimentar.

Muntele Capul Pietricelii, alungit la sud de Casarul, corespunde unui dykeu - un zid de magma consolidata, o culme andezitica care gîtuieste valea Bistritei în punctul ,,La Strîmtura", între lacul Colibita si catunul Mita. Partea sudica a muntelui a fost transformata într-o uriasa cariera, care a furnizat blocuri pentru construirea barajului lacului Colibita.

In afara de cupolele subvulcanice care domina relieful domol al formatiunilor sedimentare, de sillurile intercalate în masa gresiilor generatoare de rupturi de panta în profilul longitudinal al vailor si de fronturi abrupte pe versanti, apare si un relief modelat în depozite vulcano-sedimentare ce apartin Calimanului, o cuvertura care acopera sedimentarul grezo-argilos din partea sudica a Bîrgaului, cu precadere în cheile Bistritei, unde eroziunea a decupat coloane, piramide si turnuri. In sectorul sud-estic, între Dornisoara si valea Colbului, afluent al Bistritei, curgerile de lave venite din Caliman au acoperit formatiunile grezo-argiloase ale învelisului sedimentar postaustric al Bîrgaului.

RELIEFUL

Toponimia si terminologia orografica (oronime, nume de munti) reflecta caracterelc reliefului, constitutia geologica, vegetatia, fauna, numele fostilor proprietari etc.

Heniul Mare (vîrful cel mai înalt din Bîrgau) are semnificatie în antroponimie, deoarece muntele s-a gasit în stapînirea lui Ioan zis Henul.

Oronimele cu semnificatie fitogeografica sînt numeroase (cca 36) si reprezinta atît vegetatia actuala, cît si cea existenta în trecut (Dealul Ulmului, Frasinisului, Marului), cît si vechea extensiune a padurilor (Dl. Runcului, Vf. Secatura, Arsita etc., cu semnificatia despadurire. Mai putin numeroase (18), cele cu semnificatie zoogeografica redau mai ales fauna actuala (Dl. Ursului), dar si cea care a constituit fala Bîrgaului - faimosul zimbru.

Foarte frecvente sînt oronimele cu semnificatie în antroponimie (Dl. Toma, Vf. Dan, Dl Ivan, Dl. Moldovanului, Vf. Coman etc.) sau cele care consemneaza momente deosebite din istoria regiunii (Dl. Tataru, Padurea Tataru). Interesante sînt si topicele care reflecta pozitia fata de punctele cardinale sub forma de fata si dosul muntelui. Pozitia locului este subliniata de denumiri ca: Vîrful între Vai (sens de interfluviu), Dealul la Carari, Sub Piatra etc. Constitutia litologica este amintita de unele denumiri: Vf. Glodu, Dl. Pietrei, La Pietroasa etc.

Aspectul exterior al formelor de relief este oglindit de unele topice ca: Muntii (munceii) Insirati, Vf. Magura, Oala sau Gogoasa. Denumirile care scot în evidenta dimensiunile formelor de relief sînt destul de semnificative: Dl. Mare, Vf. Piatra Mare, Magura Mare etc.

Fig04

Unele oronime au semnificatie în hidronimie (Vf. Borcutului, Dl. Slatinitei, Dl. Fîntînii, Vf. Vaii Mari) sau sînt legate de anotimpuri - loc de munte pentru oi (Vf. Tomnatec, Poiana Vacariei).

Relieful foarte complex al Muntilor Bîrgau se caracterizeaza prin prezenta urmatoarelor unitati geomorfologice:

. marile masive vulcanice (corpuri subvulcanice) din partea vestica dominate de Casarul (1591 m), Magurita (1582 m), Gogoasa (1605 m) si Heniul Mare (1611 m), evidentiate prin înaltimi mari si pante accentuate, uriase clai care domina celelalte masive alc Bîrgaului cu aspect de muncei;

2. zona munceilor vulcano-sedimentari, cu aspect de platou usor ondulat, cu înaltimea medie de 1 000 m, alcatuita mai ales din formatiuni grezoase oligocene strapunse de corpuri subvulcanice a caror altitudine relativa oscileaza între cîteva zeci si sute de metri. Aceasta treapta, mai coborîta, se desfasoara din valea Dornei (sud-est) si pîna la Somes (nord si nord-est), ocupînd arealul încadrat de masivele înalte din vest si Podisul Zimbroaia din partea estica. Vaile prezinta sectoare cu aspect de defileu, cînd intersecteaza masivele vulcanice, si largiri-bazinete depresionare, cînd strabat formatiunile sedimentare-grezoase. Padurile de fag au fost înlocuite cu pasuni, fînete si ogoare, iar asezarile adunate în depresiuni contrasteaza cu cele risipite pe platou;

3. Podisul Zimbroaia (Somes-Tesna - valea Maria-Cosna), cu altitudinea de cca 1400 m, se înalta cu 200-400 m deasupra munceilor din partea vestica, fiind dominat la rîndul sau de culmile cristaline ale Rodnei si Suhardului. Relieful se prezinta monoton, usor ondulat. Cu exceptia intruziunilor de la Fîntîna Borcutului si Magura de lînga Cosna, rocile vulcanice sînt inexistente;

Depresiimea Poienii (Dorna-Cosna, parte componenta a Depresiunii Dornelor), situata la est, formeaza o unitate distincta a Bîrgaului, de tranzitie.

Fig05

Relieful vulcanic, generat de existenta intruziunilor care strapung formatiunile sedimentare - mai ales grezoase -, constituie elementul specific al Bîrgaului.

Masivul Cornii (1458 m), alcatuit din andezite, se înscrie în morfologie prin denivelari de mari proportii, marcate de vîrfurile: Bîrnii, Milerului, Cornii, Piatra Hasii si Plesa constituite din roci mai dure.

Muntele Heniul este format din cca 10 filoane-strat (silluri) de microdiorite foarte variate ca lungime si grosime, care dau reliefului o rezistenta deosebita. Sillurile, insinuate monoclinal pe suprafetele mai putin rezistente ale bancurilor grezoase, genereaza abrupturi etajate pe flancuri impresionante prin salbaticia lor. In ansamblu, Heniul reprezinta un urias lacolit, care domina regiunea înconjuratoare.

Masivul Gogoasa corespunde unui corp de mari dimensiuni, insinuat de-a lungul unei linii de dislocatie, iar ca altitudine este cel de al doilea vîrf din Bîrgau.

Muntele Casarul (1591 m), cu o lungime de 2 km si o latime de 1,5 km, este format dintr-un corp andezitic intrus, situat de-a lungul aceluiasi aliniament ca si Gogoasa. Spre sud, filoanele-strat ale Casarului trec în Muntele Magurita, desfasurat pe 2 km, alcatuit si el dintr-un corp intrusiv, cu aceeasi origine ca si precedentul. Dealul Ariilor (1547 m), sudat de primele doua prin numeroase silluri, nu a fost înca suficient exhumat, fiind acoperit de petice de sedimentar.

Masivele vulcanice de natura intrusiva pot fi grupate pe trei etaje geomorfologice: treapta marilor masive cu înaltimi de 1 500-1 600 m (Heniul, Gogoasa, Casarul, Magurita etc.); treapta masivelor situate în general între 1 300 si 1 350 m (Magura Cornii, Magura Neagra etc.), la nord de aliniamentul superior; treapta masivelor cu altitudini de 1 200 si de 1 000-1 100 m din zona munceilor (de la Magura de Jos-Sîngeorz si pîna la Pasul Tihuta).

Se poate admite ca aceste trepte corespund unor niveluri de eroziune, mai ales cu caracter litologico-structural.

CONDIŢII CLIMATICE

Asezarea geografica si relieful sînt principalele elemente care influenteaza în mod direct asupra climatului. Prin pozitia goografica si matematica, Muntii Bîrgaului apartin sectorului cu clima continentala moderata, supusa adeseori advectiei aerului polar maritim, cu o activitate frontala frecventa.

Iarna predomina invaziile de aer de natura polar-maritima sau maritima-arctica din nord-vest, iar vara cele de aer cald, temperat-maritim, din sud-vest. Datorita influentei cu precadere vestice, amplitudinile termice diurne si anuale sînt mai mici decît cele din partea estica a tarii, situate la acelasi latitudine. Prezenta culoarelor depresionare si a depresiunilor conditioneaza aparitia unor anomalii, în sensul manifestarii inversiunilor termice. Datorita fragmentarii accentuate a reliefului, sînt foarte frecvente particularitatile topoclimatice, mai ales din cadrul montan si cel deluros, mai blînde (asa se explica prezenta vitei de vie chiar în imediata vecinatate a muntelui, la Livezile, Viisoara, Sarata), unde, în genere, climatul trebuie sa fie submontan, racoros si umed.

Spatiul montan, cu expozitie fata de circulatia predominant vestica, favorizeaza cumularea unor importante cantitati de precipitatii anuale, a caror medie atinge 1000 mm, iar pe culmile înalte peste 1400 mm, nebulozitatea medie depasind 6 zecimi.

Climatul muntilor mijlocii se caracterizeaza prin variatii moderate ale temperaturii aerului, cea anuala mentinîndu-se pozitiva, iar în luna iulie oscilînd între 18-20°C. Versantii orientati spre nord-vest, vest, sud-vest sînt frecvent acoperiti de nori. Versantii adapostiti (estici) se caracterizeaza prin predominarea timpului senin. In partea inferioara a versantilor abrupti si mai ales catre sud-est se accentueaza fenomenul de fohn. Versantii sudici se remarca prin timp senin noaptea si dimineata si prin nori cumulus care, uneori, dau precipitatii abundente dupa-amiaza. In partea lor superioara se înregistreaza precipitatii abundente (peste 1200 mm anual). Versantii nordici prezinta temperaturi ale solului si aerului moderate.

Zona înalta (peste 1600 m)[1] este înconjurata de izoterma de 0°C; vîrfurile au climat mai racoros, cu temperaturi medii anuale în jur de -2°C, în timp ce periferia masivului este marcata de izoterma de 4°C.

Temperaturile medii anuale oscileaza între 6,8 si 9,5°C. Cea mai scazuta temperatura medie s-a înregistrat în anul 1922 (6,8°C), iar anii 1937 si 1951 au fost cei mai caldurosi (în medie 9,6^OC). In luna ianuarie pe înaltimile ce depasesc 1 500 m, se inregistreaza o temperatura medie de -6°C, iar pe cele de 1000-1500 m, -1°C;- luna iulie prezinta la altitudinea de peste 1 500 m temperaturi medii pîna la 11°C, iar în zona de 1 000-1500 m ajung la 16°C. Timp de 6 luni, temperaturile medii se mentin sub 0°C.

Tabelul nr. 1

Valori medii multianuale ale temperaturii aerului (1896-1979).

Temperatura maxima absoluta a ajuns în luna august 1954 la 28°C, iar cea minima a fost înregistrata în luna decembrie a aceluia.si an cînd a coborît la -24,5°C. In ceea ce priveste valorile extreme absolute, acestea au fost semnalate la periferia Bîrgaului, în zona deluroasa: maxima la Bistrita în ziua de 16 iulie 1962 (37,6°C), iar minima la Teaca în 1954 (-33°C).

Pe valea Somesului Marc, la Sîngeorz-Bai, temperatura medie anuala oscileaza în jur de 6,2°C, a lunii celei mai calde (iulie) 18,2°C, iar a celei mai reci (ianuarie) -3,7°C. La periferia vestica a Bîrgaului, în zona deluroasa a orasului Bistrita, doua luni pe an (ianuarie -2,5 si decembrie -0,9°C) temperaturile sînt negative. Temperatura medie maxima se înregistreaza în luna iulie (17,8°C), iar în luna august o valoare apropiata (17,7°C). Cu cît înaintam spre zona înalta, valorile medii scad, diferentieri importante fiind conditionate de expozitia versantilor. Etajarea climatului este destul de evidenta: astfel, în timp ce pe Vf. Heniul cuvertura de zapada este prezenta, în valea Bistritei este deja caldut si pajistile sînt verzi.

Izoterma de 6-8°C trece prin preajma localitatii Livezile, în timp ce izoterma de 4-6°C prezinta doua intrînduri - unul pe valea Bîrgaului si altul pe Bistrita transilvana. Izoterma de -2°C delimiteaza cu aproximatie aria montana de cea a depresiunilor si dealurilor. Luna cea mai rece este ianuarie, iar cea mai calda iulie.

Temperaturile medii zilnice sub 0°C (1 octombrie-1 aprilie) au o durata de 120-180 zile. Spre zona de dealuri din partea vestica primele îngheturi apar în jur de 10 noiembrie si ultimele între 10-15 martie (cca 110-120 zile cu temperaturi negative). Începînd de la data de 1 octombrie, se semnaleaza frecvent zile de înghet care se mentin pîna la începutul lunii mai. Ele apar în numar redus, crescînd treptat pîna la 25 în luna ianuarie, pentru ca apoi sa scada gradat. In vaile adînci si pe vîrfurile mai înalte, cu aspect de cupole, sînt posibile si în lunile de vara (23 si 24 august 1980 bruma si înghet la Bistrita Bîrgaului; spre sfîrsitul aceleiasi luni, 1981, a nins în zona mai înalta). Zilele de iarna au o distributie conditionata de altitudinea absoluta si de relief. In zona montana, luna februarie are cele mai multe zile de iarna, spre deosebire de zonele depresionare, unde acestea corespund lui ianuarie. Numarul zilelor cu temperaturi peste 30°C este de 0-7 în regiunile montane, crescînd în zonele depresionare la peste 10.

Vînturile dominante, din sectorul vestic, înregistreaza schimbari evidente ale directiei, de la vara la iarna, cu intensificari orientate vest-est, cît si pe sectoarele rectilinii ale rîurilor Somesul Mare, llva, Bistrita, Bîrgau - prin Pasul Tihuta. Pe versantii montani sînt frecvente brizele de munte si vale în anotimpul cald. Vaile adapostite, în general cu directie nord-sud, se caracterizeaza prin predominarea calmului. Depresiunile intramontane, de exemplu Colibita, unde calmul este deranjat numai de brize, prezinta un climat favorabil practicarii turismului.

Viteza medie a vînturilor este de 3,1 m/s, cu predominanta vest-nord-vest, iar intensitatile cele mai mari se înregistreaza în lunile aprilie-iunie (calmul atinge 3,7%) si cele mai scazute în noiembrie-decembrie, cînd calmul atinge 46,5%. Intensificarile mai accentuate ale vitezei vîntului, corelate cu prezenta unui strat gros de zapada înghetata pe crengile pomilor, au provocat mari pagube livezilor (în primavara anului 1979) si pravalirea arborilor (în anii 1979 si 1980). In regiunea joasa a dealurilor bistritene si a depresiunilor nebulozitatea atinge 5,5-6 zecimi, valori care cresc o data cu altitudinea (7,0 zecimi) datorita ascensiunii dinamice a aerului umed pe pantele cu expozitie vestica, sub influenta maselor atlantice. La Bistrita, numarul mediu al zilelor cu soare este de 293,3 zile/an, iar cele mai mari valori se înregistreaza în august (239,9 ore) si apropiate în iulie (238,6) si septembrie (238 ore).

Precipitatiile atmosferice cresc pe directia vest-est, în raport cu altitudinea si expozitia vestica favorabila ploilor frontale, dcpasind 1000 mm (660-1 053 mm) în Muntii Bîrgau. In zona depresionara de la vest catre est 680 mm/an la Bistrita si 888 mm/an la Tihuta. In Depresiunea Sîngeorz, valorile medii anuale se mentin în jur de 802 mm, depasind 100 mm în lunile de vara si situîndu-se sub 30 mm în februarie. La Rodna, 918 mm/an.

Fig 06

Precipitatiile medii lunare înregistreaza, de asemenea, diferentieri pe luni si anotimpuri, în sensul ca majoritatea cad la sfîrsitul lui mai si începutul lui iunie (se semnaleaza însa decalaje de cca 30 mm/luna între Tiha Bîrgaului din culoarul Tihutei si Colibita, situata mai la sud cu cîtiva kilometri, pe valea Bistritei, adapostita sub Caliman).

Tabelul 2

Valori medii multianuale ale precipitatiilor (1898-1979).

Tabel nr. 3 Cantitatea medie lunara de precipitatii (1969-1979)

Luna cu cantitatea cea mai redusa este ianuarie (80-100 mm), iar cea mai ploioasa (peste 130 mm) este iunie. Cantitatile de precipitatii maxime în 24 ore au atins urmatoarele valori: Prundu Bîrgaului (110 mm), la 10 iulie 1913; Bistrita (75,9 mm) la 10 iulie 1938; Rodna (70 mm), la 10 iulie 1938. Precipitatiile sub forma de zapada cad la începutul celei de a doua decade a lunii noiembrie, stratul persistînd mai mult de 100 zile. Ninsorile sînt abundente, grosimea covorului de zapada depasind 100 cm si chiar mai mult pe fundul vailor datorita spulberarii de pe versantii expusi vîntului.

Bîrgaul - o larga ,,curmatura" situata între masivele înalte ale Rodnei si Calimanului - se caracterizeaza printr-un regim termic si al precipitatiilor mai blînd, favorabil organizarii statiunilor montane, chiar în zona de cumpana (Magura Calului - 1 229 m), la Piatra Fîntînele (Hotelul Tihuta), unde iarna vine mai devreme si zapada mai groasa persista mai mult (pante prelungi favorabile practicarii schiului).

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Apele de suprafata sînt reprezentate prin rîuri si lacul de baraj al Colibitei care va alimenta cu apa orasul Bistrita si hidrocentrala electrica de pe Valea Bistritei. Un aspect specific al hidronimiei Muntilor Bîrgau îl constituie faptul ca unele ape curgatoare poarta nume determinate de anumite caractere fizico-geografice. Circa 12 rîuri au denumiri cu semnificatie fitogeografica (Valea Teiulul, Fagetelul, Siminicul, Flnate, Tisa) sau care amintesc ca îsi aduna izvoarele din regiuni despadurite (Runcu, Izvorul Arsului, Arsita, Ciotina etc. = pîraile zonelor despadurite).

Multe din apele curgatoare poarta numele masivelor din care izvorasc (Chicera, Muntelui, Magura, Tomnaticul etc.) sau au semnificatie zoo-geografica (Ursoaia, Lupului, Cioroiului. Cerbul etc.)

Numeroase sînt hidronimele cu semnifucatii în antroponimie (Bucur, Marta, Maria, Strugarului, Pîrîul lui Ionita etc.) si mai putin frecvente cele care reflecta litologia (Ilva, Glodului, Illvetul, Iliuta Calului, Colbul), cu precadere argiloasa. Caracterele fizice si chimice ale apelor sînt oglindite de numele a numeroase rîuri (Sarata, Borcutului, Secul, Slatinii, Izvorul Alb etc.), ca si aspectele geomorfologice ale vaii (Valea Pustie, Grozavul, Tesna, Tesna Mica si Tesnita - cu semnificatia de vai înguste; Strîmba, Pietroasa de Jos si de Sus, Valea Mare etc.) Anumite vai reflecta numele localitatilor pe care le strabat (Rodna, Cosnita, Cosna, Tureacul).

Rîurile care dreneaza Muntii Bîrgau sînt tributare Somesului Mare si mai putin Bistritei Moldovene, care, prin intermediul Dornei, culege apele de pe flancul rasaritean (Tesna-Cosna si Dornisoara). Rîurile din Muntii Bîrgau sînt dispuse în cea mai mare parte transversal fata de cele trei axe hidrografice principale orientate est-vest: Somesul Mare. care îsi aduna apele de sub Vf. Omul (1932 m) si Vf. Cociorbii din Muntii Suhardului marcheaza limita dintre Muntii Rodnei si Muntii Bîrgaului, iar prin pîrîul Maria (S=46 km²; L=10 km) granita fata de Suhard; Ilva (S = 410 km²; L = 41,7 kmn), care prin Ilisoara îsi are obîrsia sub Magura Calului din apropiere de Piatra Fîntînele, împreuna cu afluentul sau Lesu - aproape paralele - dreneaza partea centrala; Bistrita (limita sudica) cu obîrsiile în Caliman si afluentul sau Bîrgaul (Tiha, Straja) - de asemenea cvasi-paralele - strabat arealul sudic al masivului, fiind cel mai mare afluent al sieului (sistemul hidrografic al Somesului Mare), cu o lungime de 65,4 km, care dreneaza o suprafata de 662 Km², din care peste 400 km² numai în regiunea Muntilor Bîrgau.

Apele minerale constituie o bogatie deosebita datorita calitatii lor terapeutice, numarului mare de izvoare, cît si prin debitele ridicate. Izvoarele de pe valea Somesului Mare, Rodna sl Valea Vinului din Muntii Rodnei sînt cunoscute de pe vremea romanilor. Apele minerale sînt concentrate pe valea Somesului Mare (statiunea Sîngeorz-Bai) si pe valea Ilvei.

In arealul Bîrgaului exista un singur lac - Colibita, de baraj artificial.

Toate apele amintite - principalele artere hidrografice si în acelasi timp cele mai importante axe turistice - prezinta sectoare cu aspect depresionar ocupate de asezari umane, separate de portiuni mai înguste cu aspect de defilee sau chei taiate în roci vulcanice. De-a lungul Ilvei si al Somesului Mare trece calea ferata Vatra Dornei-Beclean-Cluj, cu numeroase viaducte si tuneluri (drumul Ilvelor), iar pe Tiha si Bistrita - peste Pasul Tihuta - soseaua Vatra Dornei - Bistrita; pe valea Bistritei soseaua asfaltata duce spre lacul si hidrocentrala în constructie de la Colibita, iar pe valea Somesului soseaua si drumul de fier fac legatura cu vechiul centru minier al Rodnei; prin Pasul Rotunda, soseaua face trecerea spre calea asfaltata ce însoteste Bistrita Aurie.

Vaile care au fragmentat intens Bîrgaul constituie importante cai de acces spre vîrfurile cele mai înalte, strabatute de numeroase trasee turistice. Flora si vegetatia reflecta, în mare rnasura, particularitatile etajarii reliefului si se dispun zonal, cu asociatii comune întregului lant carpatic, dar si cu particularitati conditionate de topoclimat, orientarea culmilor, expozitie etc. Turistul poate admira covoarele verzi ale fînetelor frumos colorate, sobrietatea întinselor si întunecatelor paduri de molid si pasunile subalpine presarate cu flori gingase..

Fînetele si pasunile constituie un brîu lat, discontinuu, în jurul muntilor, ce avanseaza mai mult pe vai, dar care se revarsa pe plaiurile domoale ale Bîrgaului, padurea retragîndu-se pe cupolele vulcanice. Covorul verde al pasunilor este smaltat de puzderie de flori frumos colorate, cu forme curioase, ale caror petale fixate pe lujere gingase sclipesc scaldate în soare. Margarete gratioase (Chrysanthemum leuchanthemum), tivite cu petale sidefii, se leagana în adierea vîntului. Aglica (Filipendula vulgaris), placut parfumata, îsi poarta valul alb peste pasuni, iar clopoteii (Campanula patula) risipesc flori albastrii pe întinsul fînetelor. Prin locuri mai umede isi înalta tulpina cu flori purpurii poroinicul (Orchis maculata) din familia Orhideelor. In plina vara, prin fînete, rasar buchete de garofite purpurii (Dianthus carthusianorum) si flori albastre de cicoare (Cichorium intybus); ascunse în iarba, fragute gingase dulci si parfumate (Fragaria vesca L.).

Venirea primaverii este întîmpinata de brînduse viorii (Crocus vernus) risipite prin fînete, iar ciubotica cucului (Primiila veris), cu flori oachese, prinse într-un ciucuras galben-auriu, se clatina în mîngiierea vîntului caldut. In jurul tufelor de maces si alun sau pe lînga molizii solitari rasar flori albe si galbene dc pastita (Anemone raninr culoides), slacul violaceu (Cardamine glanduligera) si o sumedenie de alte flori gingase.

Vara, pologul de fin proaspat cosit te atrage cu parfumul sau patrunzator si te îndeamna la odihna.

In fînetele uscate, toamna, ciurul zînelor (Carlina acaulis), cu petalele sidefii, se rasfata în soare, iar tufele arbustilor din fînetele Bîrgaului si grupele razlete de arbori îmbraca haine ruginii, aurii sau chiar brune. Fînetele si pasunile se sfîrsesc la marginea padurii de amestec sau de molid pur. Zona aceasta de trecere, de la fîneata la padure, prezinta o vegetatie specifica. Scorusul (Sorbus aucuparia) si macesul (Rosa canina), paducelul (Crataegus monogyna wiltd.) si aluaul (Corylus avellana) sînt vestitorii ce anunta padurea. Printre arbusti se înalta lumînarica pamîntului (Gentiana asclepiadea), cu flori lungi tubulare ce salta spre soare, si rutisorul (Thalictrum aquilegifolium), cu numeroase flori alb-galbui, cu miros placut.

Padurea de amestec, formata mai ales din fag (Fagus silvatica) si molid (Picea abies), prezinta un aspect deosebit priraavara, cînd frunzele nu au iesit complet din muguri. Soarele se revarsa din belsug si în jurul arborilor numeroase flori invadeaza spatiul dintre copaci: pastita alba si galbena se înfratesc cu plamînarita sau plamînarica -(Pulmonaria rubra), cea cu doua fete, si flori albastre colorate în rosu dupa fecundare. Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), cu flori albastre ascunse printre frunze trilobate, si slacul violaceu alcatuiesc mici covoare la radacina molizilor sau printre trunchiurile uriase ale fagilor seculari. Ierburile viu colorate sînt împestritate de viorele (Viola canina L.). Cînd frunzele fagilor au crescut si razele soarelui patrund cu greu, numeroase specii dispar.

Padurile de molid sînt întunecate si reci si în locurile mai umede apar pernite de muschi (sphagnuni) acoperite si înconjurate de macrisul iepurelui (Oxalis acetosella L.), cu frunze micute si gtust acrisor. Prin raristile padurii, merisoare (Vaccinium vitis idaea), iar pe alocuri palariile frumos colorate ale ciupercilor otravitoare apar împreuna cu galbinele si zbîrciogi comestibili. Tisa (Taxus baccata), conifer frumos cu lemn valoros, se întîlneste sporadic mai ales în Fagetelul Mic.

In raristi, luminisuri si poirni se întind covoare minunat colorate cu crizanteme (Chrysanthemum rotundifolium) si flori micute, albe, ale lacramitei (Majanthemum bifolium) ce se întrec în gingasie cu florile de aceeasi culoare, dar mai mari si solitare ale paralutei de munte (Pyrola uniflora). Spre marginea molidisului se pot observa lumînarica pamîntului si plesnicioasa (Impatiens nolitangere) cu flori galbene si pintenate, ascunse sub frunze fine. Brîndusa strapunge stratul subtire de zapada, vestind venirea primaverii.

Prin luminisurile padurii de molid, apar arbusti pitici cu afine (Vaccinzum myrtillus) negre-albastrui, ascunse printre frunzisoare verzui.

In taieturile de padure, mai ales de molid, se rasfata o vegetatie specifica. Spre miezul lunii august, rascoagea (Epibobium angustitolium) cu flori purpurii înroseste spatiile defrisate. Zmeurisurile (Rubus idaeus L.) cu frunze palmate îsi ascund globuletele roze, parfumate si racoritoare. Salcia capreasca (Salix caprea), plopul tremurator (Populus tremula) si pufulita (Epilobium alpestre) cu flori purpurii si port înalt se rasfata în voie printre ierburi. Matraguna (Atropa bella dona) cu flori rosii-violacee, ascunse pe sub frunze, se ridica viguroasa si mîndra. Intreaga planta si fructele rotunde, negre sînt otravitoare. Printre ierburi, degetarasul (Digitalis grandiflora), al carui nume se datoreste formei pe care o prezinta floarea colorata în galben-închis. Planta este folositia pentru prepararea unui medicament întrebuintat In tratamentul unor afectiuni cardiace.

În locurile mai umde ale taieturilor de padure apar gingase flori de nn-ma-uita (Myosotis sylvatica) si floarea studentului (Parnasia paltistris) cu cinci petale albe ornate cu filigran de fire verzui, foarte fine si maiestrit aranjate.

Etajul subalpin - domeniu nesfîrsit al jneapanului (Pinus mugo), la care se adauga arinul de munte (Alnus viridis), salcia capreasca, scorusul de munte, ienuparul (Juniperus communis) ocupa suprafete mult mai restrînse, mai ales pe Heniul Mare, datorita altitudinii reduse a Bîrgaului. Pajistile si poienile sînt presarate cu tufe de afin, merisoare, vuietoare (Empetrum nigrum) si salcii pitice. Strigoaia (Veratrum album), planta înalta si otravitoare, cu frunze mari, ovale, se impune printre florile micute. Bulbucul de munte (Trollius europaeus), cu floare galbena globuloasa, care înfloreste în lunile mai-iulie, monument al naturii, este întîlnita mai ales pe Magura Calului. Ghintura galbena (Gentiana lutea), planta ocrotita, medicinala, de mare valoare, prezinta flori mari galbene dispuse în buchete dese, ce înfloresc în iulie-august. Vulturica (Hieracium transsilvanicum) tapiseaza cu florile sale galben-aurii în iunie-iulie fînetele din jurul satului Piatra Fîntînele, ca si rusulita (Hieracium auranticum), cu flori portocalii.

In Bîrgau vegetatia se sfîrseste cu etajul subalpin, deoarece altitudinea maxima atinge abia 1 611 m în Heniul Mare. Un specific al Bîrgaului îl constituie prezenta mlastinilor cu turba, frecvente în bazinul Tesnelor la Gradinita, Larion etc.

In bahne, creste roua cerului (Drosera rotundifolia), o planta carnivora micuta, cu trurize în rozeta, cu floricele albe ce se deschid spre ora prînzului. Prin ochiurile de apa ale mlastinii se ivesc la suprafata floricelele galbui ale altei planle carnivore, otratelul de balta (Utricularia vulgaris). Pe lînga aceste specii mai rare se întilnesc si relicte glaciare care au gasit un loc de refugiu în bahne. Asa este vîrtejul-pamîntului (Pedicularis sceptrum carolinum), cu flori sulfurii sau mesteacanul pitic (Betula nana). Ruginarea (Andromeda polifolia), planta carnivora, îsi leagana florile albo, uneori trandafirii.

In bahne exista si plante comune, evidentiate prin coloritul lor sau prin curiozitatea formei: bumbacarita (Eriophorum latifolium), cu floricele prinse într-un ghem alb spumos, rogozuri, salcii pitice si orhidee, dintre care amintim poroinicul, cu flori adunate într-un buchet liliachiu, uneori rosu-violaceu, cu frunze mari, patate cu brun. Primavara, apar florile portocalii de calcea calului (Caltha palustris ssp. Iacta), cu frunze mari, lucitoare.

FAUNA

In padurile de conifere si amestec ale Bîrgaului misuna o bogata si variata fauna care atrage numerosi vînatori romani si straini. Cerbul (Cervus elaphus carpaticus) (în Vf. Heniul, izvoarele Somesului Mare), ursul (Ursus arctox), caprioara (Capreolus capreolus) si rîsul (Lynx lynx) (,,pantera Carpatilor" apare si în padurea Steregoi din apropierea comunei Livezile) - sînt animalele cele mai reprezentative. Jderul (Martes martes) traieste în zona coniferelor si a fagului, mai ales în sectoarole lor de contact. Prin padurile de fag rataceste porcul mistret (Sus scrofa), iar lupul (Canis lupus) este mai des întîlnit decît în Caliman. In Bîrgau întîlnim vulpea rosie (Canis vulpes), iar la poalele muntilor, în apropierea terenurilor cultivate cu cartofi, traieste bursucul sau viezurele (Meles meles). Iepurele (Lepus europaeus) este întîlnit relativ frecvent, iar prin padurile de conifere alearga veverita (Sciurus vulgaris) cenusie, jucausa si sprintara.

Cocosul de munte (Tetrao urogallus) este prezent în padurile de conifere din Vf. Heniul, iar rata si gîsca salbatica, în lungul rîurilbr Bistrita si Somesul Mare. Dintre acvilele rare, care nu sînt daunatoare economiei vînatului, amintim acvila mica (Aquila pomarinna), acvila tipatoare mare (A. clanga), bufnita mare (Bubo bubo), cea mai mare rapitoare nocturna, ocrotita de lege, ca si corbul (Corvus corax), ai carui pui pot fi dresati cu usurinta (imitînd diferite animale sau chiar cuvinte).

Reteaua de ape curgatoare a favorizat dezvoltarea unei pretioase faune ihtiologice. In pîraielc repezi si oxigenate sînt stapîni pastravul (Salmo trutta fario), lostrita (Hucho hucho), lipanul (Thymallus thymallus), zglavocul (Cottus gobio) si boisteanul (Phoxinus phoxinus). Vînatul numeros, variat si reprezentat prin animale mari si deosebite, atrage nuraerosi vînatori dornici sa obtina trofee valoroase.

Asezarile umane

Localitatile sînt amplasate în interiorul Muntilor Bîrgau, în bazinetele depresionare însiruite de-a lungul vailor mai importante, cît si pe latura sa estica si mai ales vestica, unde se gasesc cele mai însemnate asezari atrase de largimea zonelor piemontane.

Numele de localitati urnane (oiconime) au semnificatii foarte variate. Interesante sînt denumirile din partea sudica a muntilor, însiruite pe "Drumul Bîrgaielor" - valea Bistritei si a afluentului sau Bîrgau (Tiha sau Straja) care scot în evidenta faptul ca apartin Bîrgaului" (Rusu Bîrgaului, Prundu Bîrgaului, Bistrita Bîrgaului, Muresenii Bîrgaului etc.) sau cele situate pe valea Ilvei din partea centrala a Muntilor Bîrgau (Poiana Ilvei, Magura Ilvei, Ilva Mare, Ilva Mica, Lunca Ilvei). Multe localitati au semnificatie în atroponimie (Rusu Bîrgaului, Mita, Lesu, Lunca Lesului, Lesu llvei). Unele denumiri de asezari provin din hidronime (Valea Mare, Tesna, Strîmba), iar altele reflecta pozitia lor altimetrica (Josenii, Mijlocenii si Susenii Bîrgaului), influenta fitogeografica (Poiana Ilvei, Gradinita, Floreni otc.) sau constitutia litologica (Prundu Bîrgaului, Piatra Fîntînele etc.).

Existenta societatii omenesti, din timpurile stravechi si pîna în zilele noastre, este atestata de numeroase vestigii istorice, mai frecvente din perioada neoliticului (Bistrita, Slatinita etc.). Prima epoca a fierului (Hallstatt) se caracterizeaza prin orientarea pronuntatd spre pastorit si prin intensificarea exploatarii sarii, iar elementele de cultura materiala si spirituala sînt atribuite tracilor, constatîndu-se o accentuare a individualizarii civilizatiei geto-dacice.

Cea de a doua epoca a fierului (La Tene) se individualizeaza prin dezvoltarea deosebita a metalurgiei fierului si aparitia plugului cu brazdar.. Aceasta duce la dezvoltarea agriculturii, care, împreuna cu cresterea vitelor, a constituit ocupatia principala a geto-dacilor. In urma celor doua razboaie de cucerire a Daciei de catre romani, o parte a acesteia a fost transformata în provincie romana. Recentele descoperiri arheologice atesta ca în Transilvania granita Imperiului Roman era fixatx pe aliniamentul Caseiu (judetul Cluj)-Ilisua-Spermezeu-Zagra-Nasaud-Livezile-Orheiul Bistritei-Domnesti-Monor si Brîncovenesti (judetul Mures), încît o buna parte din teritoriul actualului judet Bistrita-Nasaud (inclusiv zona Muntilor Bîrgau) apartinea dacilor liberi.

Urmele stapînirii romane cele mai frecvente pot fi depistate în apropierea drumului de legatura dintre cele trei castre romane; Ilisua-Livezile-Orheiul Bistritei. Romanii au exploatat importante depozite de sare, asa cum confirma inscriptia de pe altarul votiv, din piatra, existent în lapidariumul Muzeului de istorie din Bistrita.

Existenta ceramicii dacice chiar în castrele-romane (Orheiu Bistritei, Livezile) atesta indiscutabil continuitatea dacica. In perioada de dupa retragerea autoritatilor romane în anul 271, în sudul Dunarii, aceasta continuitate în vechile vetre sau în altele nou create este pusa în evidenta de descoperirile facute pe teritoriul judetului (Bistrita,. Archiud etc.). Dupa retragerea administratiei imperiale, populatia locala, romanizata, si-a continuat îndeletnicirile, confruntîndu-se si uneori convietuind cu neamurile migratoare. Aceasta convietuire vremelnica - încheiata prin asimilarea noilor veniti - este dovedita arheologic prin aceea ca la Galatii Bistritei, Fîntînele, Cepari etc. au fost descoperite obiecte ce au apartinut localnicilor, dar si unor semintii alogene[2].

In secolele IX-XI are loc o puternica dezvoltare a culturii materiale si spirituale românesti, atestata arheologic prin numarul mare de asezari (Bistrita, Rebrisoara, sieu etc.), cimitire cu sute de morminte (sirioara) sau fortificatii (Arcalia, Viile Tecii, Satu-Nou etc.)

Dezvoltarea economica si sociala, accentuarea diferentierilor sociale în rîndul obstilor au dus la formarea unor importante formatiuni statale mentionate de documentele vremii. Voievodatul lui Gelu, atestat documentar în ,,Cronica lui Anonymus", a cuprins o buna parte si din teritoriul actual al judetului Bistrita-Nasaud.

Puternice obsti satesti romanesti sînt consemnate în documentele secolelor XIV-XV, în care sînt amintiti o serie de voievozi locali din Feldru, Maieru, Salva, Mocod, Telciu, Zagra, Rebra. Incepînd din a doua jumatate a secolului al Xl-lea, regii arpadieni si nobilimea lor au început cotropirea Transilvaniei si, treptat, pe parcursul a cîtorva sute de ani, si-au întins dominatia asupra unei însemnate parti a teritoriului românesc. Comunitatile romanesti, în ciuda vicisitudinilor politice, s-au mentinut în forrne de organizare proprii, influentînd chiar organizarea în obsti - potrivit specificului traditional romanesc - a sasilor colonizati în zona Bistritei în jurul anului 1200. Feudalii locali sau cei proveniti din rîndurile cuceritorilor maghiari vor atenta tot mai mult, în secolele XIII-XIV, la avutul si libertatea obstilor romanesti. Ţaranii, în frunte cu voievozii locali, s-au ridicat împotriva marilor nedreptati savîrsite de nobili, iar marea rascoala a taranilor romani si maghiari din anii 1437-1438 a cuprins si multe sate din judetul Bistrita-Nasaud. La razboiul taranesc din 1514 au luat parte si multi tarani bîrgauani, cît si muncitori de la minele de argint din Rodna si oraseni saraci din Bistrita.

Cu toate ca împrejurarile istorice au facut ca românii de pe cele doua laturi ale Carpatilor sa se constituie si sa traiasca multe secole în provincii si state separate, totusi legaturile au fost permanente, mentinîndu-se constiinta originii si a limbii comune, idealul unirii într-un singur stat (stravechea Dacie).

Demna de remarcat este stapînirea temporara a cetatilor Bistrita, Rodna si Ciceu de catre voievozii moldoveni stefan cel Mare si Petru Rares, care au asigurat legaturi strînse între moldoveni si transilvaneni.

Militarizarea acestor tinuturi de catre Curtea din Viena (1762), prin înfiintarea la Nasaud a Regimentului II de granita romanesc, nu a dus la schimbarea starii precare a taranilor, dar a exercitat o anume influenta pozitiva prin înfiintarea primelor scoli romanesti (1766); la Prundu Bîrgaului functiona o ,,moara de hîrtie" (1768), iar la Nasaud ia fiinta Institutul militar pentru pregatirea ofiterilor (1784). In 1851, prin desfiintarea Regimentului II graniceresc, încep mari framîntari sociale. Prin lupta dîrza dusa de români, în frunte cu intelectualii de vaza ai Nasaudului, în 1861 ia fiinta Districtul autonom românesc al Nasaudului, cu sediul în Nasaud, care înglobeaza cele 44 de comune graniceresti de pe valea Somesului Mare, sieului si Bîrgaului, pe a carui stema sînt înscrise initialele V.R.H. (Virtutea romana renascuta), deviza care figureaza în componenta actualei sterne a judetului. Fondurile create au fost utilizate în comun pentru întretinerea scolilor si a elevilor. Instaurarea dualismului (1867) austro-ungar a spulberat însa sperantele ca multe din doleantele românilor se vor rezolva, deoarece cele doua districte, cel românesc (Nasaud) si cel sasesc (Bistrita) sînt contopite formînd Comitatul Bistrita-Nasaud, cu sediul la Bistrita (1878).

Liderii Partidului National Român din Transilvania au înaintat un Memorandum îrnparatului Francisc Iosif I (28 mai-9 iunie 1892), care cuprindea revendicarile românilor din monarhia austro-ungara si o critica sistematica a politicii intolerante a guvernului de la Budapesta. Din impozanta delegatie de 300 reprezentanti, 28 erau din Bistrita-Nasaud. Memorandurnul nici nu a fost citit de împarat, fiind trimis guvernului de la Budapesta, care, în loc sa încerce solutionarea doleantelor, a înscenat "procesul de la Cluj" (7-25 mai 1894) si a "acordat" memorandistilor ani grei de temnita.

Infrîngerea armatelor austro-ungare în anul 1918 a dus la destramarea Imperiului Austro-Ungar si la crearea statelor nationale si deci la desavîrsirea statului national român unitar. Dupa 23 August 1944, zona Bîrgaielor a cunoscut însemnate mutatii pe plan economico-social si cultural în procesul transformarilor revolutionare ce au cuprins întreaga tara. In anii constructiei socialiste, regiunea Bîrgaielor, apartinatoare judetului Bistrita-Nasaud, a înregistrat mari progrese pe calea edificarii noii orînduiri, în pas cu celelalte regiuni ale patriei, înscriindu-se ferm pe coordonatele civilizatiei si bunastarii.

Spre deosebire de majoritatea masivelor, unde asezarile sînt situate periferic, Bîrgaul este intens umanizat. Localitatile se însiruie de-a lungul celor cinci axe hidrografice orientate de la est catre vest. Locuiatele se rasfira pe interfluviile domoale si largi si urca pe versanti. In partea sudica a Bîrgaului, satele sînt concentrate pe valea Bistritei si a afluentului sau principal Tiha (Straja, Bîrgau).

La iesirea din defileul Bistritei se afla Fabrica de cherestea din Bistrita Bîrgaului - statie terminus a caii ferate ce face legatura cu orasul Bistrita - comuna fruntasa a carei suprafata depaseste 42 km², desfasurata pe ambele maluri ale rîului Bistrita, cale de peste 5 km, pîna la Prundu Bîrgaului, asezat la confluenta Bistritei cu Tiha si Secu, în ,,Drumul Bîrgaielor".

Prundu Bîrgaului, ale carui case se rasfira pe cele trei vai, dupa militarizarea vaii Bîrgaului, în anul 1784, a devenit sediul locotenent-colonelului Regimentului II graniceresc, iar dupa anul 1816 aci locuia cel de al doilea maior. La Prundu Bîrgaului se gasea unul dintre cele sase cercuri administrative care cuprindea comunele din zona Bîrgaielor, cît si una din cele doua judecatorii cercuale (,,Rodna"), care avea jurisdictie asupra a patru cercuri administrative.

Important nod de circulatie asezat în ,,Drumul Bîrgaielor" si totodata centru industrial (fabrica de hîrtie), Prundu Bîrgaului constituie un însemnat punct de plecare spre potecile înalte ale Calimanului si catre cupolele Bîrgaului; spre dreapta (est), drumul asfaltat duce spre Vatra Dornei, trecînd prin frumoasele localitati de pe valea Strajei: Tiha, Tureac, Muresenii, Piatra Fîntînele, peste Magura Calului si Pasul Tihuta, de unde coboara In Ţara Dornelor; catre vest, pe valea Bistritei spre orasul Bistrita prin salba de asezari bîrgauane: Susenii, Mijlocenii, Josenii si Rusu Bîrgaului Livezile, Unirea.

In partea centrala a muntelui, asezarile sînt cuibarite în cotloanele de pe valea Ilvei: Lunca Ilvei, Ilva Mare, Mdgura Ilvei, Poiana Ilvei, Ilva Mica sau de-a lungul afluentilor din partea sudica: Ivaneasa, Arsita, Lesu si Lunca Lesului, pe vaile cu acelasi nume. Numai satul Strîmba se avînta spre interfluviu pe soseaua ce face legatura între Ilva Mica si "Drumul Bîrgaielor" (Josenii Bîrgaului) si Ciosa sub dealul cu acelasi nume, la peste 1 000 m, de unde drumul comunal duce la Piatra Fîntînele. Pe valea Somesului Mare drumul asfaltat face legatura între Ilva Mica si Rodna, trecînd prin statiunea balneoclimaterica Sîngeorz-Bai, Maieru, Anies, Rodna, de unde soseaua neasfaltata se continua prin sant si Valea Mare, peste Pasul Rotunda, spre localitatea cu acelasi nume de pe valea Bistritei.

Pe flancul estic al Bîrgaului, la periferia muntelui, localitatile apartin Ţarii Dornelor: Cosna, Poiana Stampei, Dorna Candreni si Poiana Negri. In partea vestica întîlnim municipiul Bistrita si orasul Nasaud. Nota dominanta a asezarilor rurale este data de gospodariile permanente, formate din case de locuit, grajduri, adaposturi, capite de fîn în ocoale, garduri din trunchiuri de brad despicate, care împart fînetele în mari loturi si marginesc drumurile ce duc spre pasunea înalta. Fata de aceasta risipire a asezarilor crescatorilor de vite, frecventa în Bîrgau, concentrarile din cadrul vailor si a bazinetelor depresionare datorate celorlalte forme de activitate (industria lemnului, exploatarea apelor minerale în statiuni balneoclimaterice, fabrica de hîrtie, minerit, comert si administratie) se reduc la cîteva localitati mai grupate pe vechiul drum dintre Suceava si Bistrita si valea Somesului. Satele de munte apartin tipului împrastiat de asezari, cu grupare mai strînsa pe vai si cu gospodarii mai risipite pe terase, povîrnisuri mai domoale si chiar pe versanti, pîna la 1 300 m. Asezarile situate în bazinete se prezinta relativ rnai adunate.

Spre deosebire de latura estica a Bîrgaului, unde predomina casele cu etaj, frumos ornamentate, specifice ,,Ţarii Dornelor", cele din Bîrgau sînt în cea mai mare parte fara etaj, mai simple, cu mai putine ornamente si uneori netencuite la exterior (de exemplu la Colibita, pe valea Ilvei, a Somesului Mare etc.).

Casele de locuit traditionale sînt înfrumusetate printr-un ansamblu de decoratii care se conjuga firesc si echilibrat cu celelalte domenii ale artei populare. Fara abundenta în cioplituri si sculptura, arhitectura caselor este simpla. Pe fatade apar uneori soarele sau alte motive-simbol, reminiscente seculare. Ferestrele caselor vechi, care mai întîrzie printre cele noi, mai pastreaza chenarele si romburile pe fondul albastru-ultramarin-alb. Mesterii populari au mostenit mestesugul din tata în fiu, o data cu bunul simt al echilibrului si al lucrului trainic.

În trecut, locuintele erau construite din lemn cioplit pe doua fete. Bîrnele de brad sau molid erau îmbinate de catre tislari (dulgheri) priceputi în cheutori sau în sosi. Fundatia caselor era construita din lespezi aduse din rîuri sau luate din maluri. Casa avea doua camere mari, de 4x4 sau 5x5 m, separate de o tinda, unde era construit un cuptor mare. In prezent, locuintele se construiesc, de obicei, din caramida, pe fundatie de beton, cu etaj, uneori doua (case ,,pe doua rînduri"), cu balcoane si turnulete la fatade sau în cele patru colturi, care dau tot mai mult localitatilor aspect de orasele; adevarate vile cu geamuri mari si linie arhitectonica moderna, uneori cu pereti exteriori acoperiti de placute de faianta, într-o frumoasa paleta cromatica, grupate în diferite desene geometrice românesti.

BÎRGĂUANII

Populatia din zona Muntilor Bîrgau este formata în cea mai mare parte din români (peste 90%). maghiari, germani si alte nationalitati. Densitatea populatiei difera în functie de pozitia geografica a asezarilor umane (în cazul celor din interiorul masivului populatia este în totalitate româneasca).

Zona Muntilor Bîrgau prezinta - sub raportul densitatii populatiei - valori în general scazute: pîna la 26 loc/km² la nord de Somesul Mare (13 loc/km² în cazul comunei sant, cu teritoriu întins) si în partea sudica; 26-50 loc/km² în zona centrala (Ilva-Tiha si comuna Maieru de pe valea Somesului).

In zona montana apar si densitati mari deter-minate de existenta unor unitati industriale de exploatare si prelucrare a lemnului: regiunea Ilva Mare-Lesu 75-100 loc/km², llva Mica-51-75 loc/km², zona orasului Sîngeorz (peste 9 100 locuitori în 1980, statiune balneoclimaterica), zona Josenii Bîrgaului - Prundu Bîrgaului cu densitati de 75-100 si chiar peste (ultima localitate depasind 130 loc/km²).

Portul popular este foarte frumos si variat. La Poiana Stampei, Cosna, Tesna, pe flancul rasaritean al Muntilor Bîrgau, care apartin Ţarii Dornelor, femeile poarta duminica si în zilele de sarbatoare "camesi" de pînza lungi pîna la glezne si largi de la brîu în jos, cusute cu motive românesti. Peste camesi se înfasoara (,,fac roata") cu prijitoare sau catrinte (fote) dintr-o "patura" (bucata) de lîna, cu ,,cîmpul" (lundul) negru, cu vrîste (dungi) verticale, late de 2 cm, diferit colorate. Se mai poarta si catrinte de ,,lîna aleasa în razboi". Peste camasa îsi pun bondita, boghita sau bongita (cojoc scurt fara mîneci) asemanatoare celor barbatesti, dar mult mai frumos brodate. Iarna, peste acest cojocel femeile poarta zambalic (jacheta scurta pîna la brîu, facuta din lîna si captusita cu postav), cataveica (scurteica) sau genunchier (cojoc lung pîna la genunchi, cu falduri si lucrat cu multe chindiseli - broderii sau ornamentatii florale). Barbatii se îmbraca duminica si în zilele de sarbatoare cu "camesa" de pînza lunga pîna la genunchi, cu gulerul mai înalt, dublu, a carui parte exterioara este brodata de mîna în general în rosu-închis sau caramiziu, cu variate rnotive românesti. Peste camasa pun bondita împodobita cu cusaturi romenesti si variate decoratii florale, facute cu matase de culori vii. Iarna se poarta suman (zis dulama sau tundra de culoare "laie", în doi peri, sau cafeniu-roscata), împodobit cu sireturi negre împletite. Tot iarna, barbatii si femeile pun peste bondita cojoc facut din piei de oaie, lung ca si sumanul (în prezent se poarta cojoace velurate cu broderii florale) sau mintean (cojocel cu mîneci, alb sau înflorat, lung cu o palma sau doua mai jos de brîu).

Imbracamintea taranilor este adecvata conditiilor de relief si anotimpurilor, cît si temperamentului oamenilor, crescatori de vite si taietori de lemn în padurile Bîrgaului, dar conserva si unele elemente stravechi dacice. In zilele de sarbatoare, la jocuri si la nunti, ni se înfatiseaza adevarate "expozitii" de costume bogat ornamentate si variat colorate, cu motive traditionale geometrice inspirat îmbinate cu cele florale sau zoomorfe; batrînii scot din lazi de zestre sumane cu cline negre sau albe, cojoace lungi cusute cu migala si maiestrie. Prin satele cu populatie germana se poarta fuste de barson, bogat decorate, alaturi de jocul vioi al ornamentatiei si cromaticii camasilor cu fodori (acoperiti de flori sau modele decorative), zadiilor (catrinte, pînzaturi) multicolore si paletele cromatice generate de struturile (buchete) de flori si rozetele de pene de paun ale palariilor.

In satele din partea centrala si vestica a Bîrgaului femeile poarta în zilele de sarbatoare "camesi" de pînza (ii) lungi pîna la brîu. Fetele pun pe cap naframa rosie de delin (lîna subtire), iar nevestele tinere poarta nafrarna de lîna sau matase în diferite culori. Iarna femeile îmbraca pieptare îmbumbate (încheiate) sub mîna stînga, cojoace frumos "înflorilate" sau ,,jacheta" trei sferturi de "plus negru". Barbatii poarta camasi trei sferturi cu guler dublu, brodat, lat de doua degete. Mînecile largi sînt tivite cu sipca (dantela) sau sînt brodate. La poale camasa are un rînd de "cusaturi în motive", ajur si la margine un tiv lat. Se poarta cioareci de haba (aba), de culoare galbuie, cu mansete. Peste camasa îsi pun curea sau cingatoare de piele lata de o palma (chimir), ce se încheie în fata cu trei catarame sau trci ,,bunghi" de alama. In picioare ,,ciubote" (cizme cu carîmb tare) si uneori opinci cu nojite (curcle) sau ata de opinci (din par de capra sau cal) înfasurate în cercuri succesive pc picior.

Portul din regiunea Bîrgaielor este foarte frumos, dovedind mult bun-gust si rafinamcnt. Fetele si femeile tinere poarta ,,cept" (camasa pîna la brîu) cu ,,pui" (cusaturi în negru umplute cu rosu) pe mîneci, piept si spate; pe poale pui si ajur; doua ,,pînzaturi" de ,,par" rosii, de obicei "alese" pîna sus; brîie tesute cu modele de lîna colorata; pieptar înfundat de ,,barson"( catifea), decorat cu cusaturi care imita coada de paun; naframa de ,,par" (lîna) de diferite culori, împodobite cu cusaturi florale (,,pene"). In picioare, vara, poarta "giumatati" (pantofi sau ghete), iarna ,,ciubote" de piele.

Barbatii poarta camasa alba din pînza de casa (asemenea femeilor) cusuta cu pui si margele la guler si mîneci. La poalele camasii si la mîneca se pune o dantela fina, de mîna, si se face ajur. Iarna se folosesc ,,cioareci", iar vara ,,izmene" pantaloni, tot albi, dar din bumbac. La mijloc un brîu (curea lata din piele) cusut cu modele colorate, de obicei, în alb, rosu si albastru. In picioare ciubote din piele, vara clop si iarna cusma, la care feciorii pun ,,strut" (floare, pana de paun etc.).

Prea frumoasele nunti din zona Bîrgaului constituie o manifestare folclorica sarbatoreasca, o contopire a momentelor solemne cu cele de petrecere, joc si voie buna. Din fazele si momentele obiceiului de odinioara, poporul a creat actele si scencle petrecerii spectaculoase de mai tîrziu.

Arta populara ruprinde mai ales lucraluri în lemn si tesaturi de tot felul, de la iia bogat înflorata pîna la scoartele minunat pictate, oua încondeiate, precum si arta de a construi casele. Scoartele cu înflorituri fine, expuse pe pereti, demonstreaza perfectiunea artei populare romanesti. Tehnica scoartelor este asemanatoare goblenurilor, dar se deosebeste prin îmbinarea culorilor calde, pale. Stilizarea scoartelor e de o varietate uimitoare. Se întîlnesc toate combinatiile, de la simple vrastari orizontale, cu cîmp simplu sau figuri geometrice, pîna la cele cu elemente floristice.

Covoarele, capatîiele (fund de perna), stergarele sau ,,cindeile" (cindeu, cingea), cum sînt numite la Colibita, toate cu motive florale alese în teara orneaza casa. Pe albul imaculat al pînzei, florile tesute au culori smaltuite de basm românesc. Mobilierul e din lemn lucrat de mesterii satelor: scaunele, mesele, lavitele, leicerele, lazile de zestre, furca de tors (cujeica), botele ciobanesti, fusarita (strung pentru confectionarea fuselor de tors lîna, în etc.), coada de lingura, caucul, podisoarele de colt, cuierele pentru bocaua (cancea, cana smaltuita cu flori) si blide sînt minunat "inpcistrite" (ornamentate) cu încrustari si desene care tradeaza fantezie si gust.

Oalele sînt facute din ceramica neagra de Bîrgau, în prelucrarea careia regiunea Bîrgaielor are vechi traditii, mestesugul fiind transmis din tata în fiu. Nu departe de centrul ceramicii de la Mijlocenii Bîrgaului, unde a trait mesterul Grigore Vrînceanu, maestru în modelarea argilei, la Joseni, în cadrul seolii generale elevii dau viata lutului îndrumati de stefan Garau.

Celor ce trec sîmbata prin Prundu Bîrgaului le sugeram sa se opreasca la tîrg (în apropierea Consiliului popular pe soseaua asfaltata ce duce spre Vatra Dornei), unde pot sa-si procure numeroase obiecte de arta populara, covoare, cergi, oale de lut, obiecte sculptate în lemn etc. Sarbatorile de iarna constituie în regiunea Bîrgaielor un prilej de mare bucurie, fiind asteptate tot timpul anului. Printre traditiile pastrate de-a lungul timpului amintim plugusorul, buhaiul, irozii, turca (caprita), steaua si colindele premiate la diferite festivaluri folclorice.

Bîrgauanii au îmbogatit si diversificat de-a lungul timpului tezaurul folcloric, cu deosebire cel literar. Impresionante prin arta poetica si linia melodica sînt textele care însotesc ceremonialul unor obiceiuri agrare si pastorale stravechi. Bogat si bine pastrat este fondul literar, muzical si coregrafic, care confera un farmec deosebit sezatorilor de pe vaile care strabat Muntii Bîrgaului. Universul fermecat al datinilor si obiceiurilor satului apare ca o lume magica a comuniunii ancestrale dintre om si natura.

Renumit este teatrul popular nescris din satul sant (valea Somesului Mare), unde traieste si creeaza piese de teatru badea Constantin Iugan, care în urma cu aproape cinci decenii a cunoscut echipa de sociologi condusa de profesorul Dimitrie Gusti.

Turismul

CĂI DE ACCES, PUNCTE DE PLECARE sI POSIBILITAŢI DE CAZARE

Mtmtii Bîrgaului sînt traversati de vechi drumuri de-a lungul vailor orientate transversal de la est catre vest. O regiune de mare atractie este valea Bistritei - Tihuta - Magura Calului. Drumul asfaltat "al Bîrgaielor" serpuieste peste pasul înalt al Tihutei (1201 m), pe o distanta de 85 km, prin paduri de molid presarate cu fînete multicolore si printre siruri nesfîrsite de pomi fructiferi si case aratoase. Magura Calului (1 229 m), punctul cel mai înalt al traseului, constituie un minunat loc de belvedere, unde ne oprim o dipa si privim pîna departe. Din Piatra Fîntînele, catre sud, se desprinde drumul de care ce duce spre Dornisoara Calimanului, punct terminus de cale ferata si în pragul Pasului Tihuta rasare hotelul Tihuta. La Prundu Bîrgaului, o ramificatie a drumului asfaltat se îndreapta catre sud, la Colibita, unde duce si drumul asfaltat care traverseaza podul betonat în amonte de Mureseni, urmarind valea Blajului, pe sub cupola Vf. Casarul.

Pentru cei ce prefera trenul, recomandam drumul de fier Nasaud - Vatra Dornei, care strabate Muntii Bîrgaului pe valea Ilvei, tîsnind peste viaducte sau înfundîndu-se în bezna tunelelor. Principala poarta de intrare pe traseele montane ale Bîrgaului o constituie orasul Bistrita, resedinta judetului Bistrita-Nasaud, situat în partea vestica a Depresinnii Livezile-Bîrgaa, pe cursul inferior al rîului care-i poarta numele, la altitudinea medie de 370 m, Intr-o depresiune intracolinara cu nesfîrsite livezi de pomi fructiferi si vita de vie care urca pe versantii dealurilor cu înaltimi de 450-680 m. In nord-vestul bazinului Bistritei se înalta Dealul Ciuha (620 m), iar pe latura nordica Dealul Cetatii (682 m) cu vîrful acoperit de paduri de stejar si carpen. Spre sud-est se ridica Dealul Budacului (578 m), Dealul Jelnii (536 m) si Dealul Ghinzii (538 m), împadurite pe creasta si acoperite de vita de vie si pomi fructiferi spre poale.

Climatul se caracterizeaza printr-o temperatura medie anuala a aerului de 8,2°C. Temperatura atinge valoarea maxima în luna iulie (19,1°C), iar cea minima în ianuaric (-4,4°C). Valorile extreme s-au înregistrat în ziua de 16 august 1962 (37,6°C) si în 18 ianuarie 1963 (-33,8°C). Precipitatiile medii multianuale se mentin în jur de 680 mm. Luna cu valorile medii cele mai scazute este ianuarie (35,2 mm), iar cea mai ploioasa iunie (94,4 mm). Precipitatiile sub forma de zapada cad în medie începînd din prima decada a lunii decembrie si se continua pîna în decada a doua a lunii martie, numarul mediu al zilelor cu strat de zapada oscilînd între 75-85.

Orasul Bistrita, stravechi si renumit centru mestesugaresc, amplasat la rascruce de vechi drumuri comerciale, pastreaza numeroase monumente de arhitectura, dovezi ale îndelungatei sale existente, alaturi de noile constructii sociale, economice si culturale. Amintim Casa Argintarului (ce adaposteste Muzeul de istorie al judetului Bistrita-Nasaud), construita aproximativ în a doua jumatate a secolului al XVI-lea; se crede ca aci a locuit Petru Rares, în anul 1542, cînd si-a impus stapînirea asupra Bistritei.

Casa Ion Zidaru apartine cladirilor medievale etajate, de la mijlocul veacului al XVI-lea. Astazi complet restaurata, a fost transformata în crama. In Piata Centrala se înalta cel mai reprezentativ monument de arhitectura (1475), la care predomina stilul gotic, dominat de un turn masiv cu înaltimea de 76 m. In interior, expuse pe doua coloane, se pastreaza steagurile celor 22 de bresle. Colectiile sectorului etnografic al Muzeului de istorie sînt adapostite într-o cladire construita în veacul al XVI-lea (Calea Armatei Rosii nr. 53).

Consiliul popular orasenesc este situat într-o cladire de la începutul veacului al XV-lea (Domus Consistorialis), centru administrativ al Districtului Bistritei si sediul celor 100 dregatori (Centumviri) si a 12 jurati, în frunte cu ludex Primarius.

Complexul Sugalete, de pe latura nordica a Pietii Centrale (pîna la nr. 24), construit în veacurile XV-XVI, alcatuit din mai multe cladiri etajate si legate între ele cu intrari spatioase, constituie o galerie cu 20 de bolti, majoritatea cu ogive, sprijinite pe zid de pilastri patrulateri.

Pe strazile Mihail Kogalniceanu, Ecaterina Teodoroiu si în Piata Petru Rares se gasesc fragmente din vechiul zid de fortificatie a orasului, avînd o lungime de cca 4 km, a carui constructie a început în anul 1464 si a durat peste un secol. Turnul Dogarilor (strada Kogalniceanu), de forma patrulatera, cu trei niveluri, 35 m înaltime si ferestre crenelate, este singurul dintre cele 18 turnuri care s-a conservat în bune conditii. In parcul orasului, de pe latura sudica a acestuia, pe o distanta de cca 800-900 m se pastreaza aproape intacte valul si mai putin santul cetatii, în prezent aleea principala strajuita de arbori plantati prin anul 1814.

Pe strada 23 August nr. 10, se gaseste actuala Casa de cultura, construita la sfîrsitul veacului al XlX-lea, plasata lînga zidul de incinta al orasului, conservata relativ bine, recent restaurata, cu o sala de peste 500 locuri. In Casa Andrei Mureseanu din strada cu acelasi nume si-a petrecut o parte din anii copilariei poetul care ne-a lasat versarile imnului ,,Desteapta-te romane", asa cum glasuieste si placa fixata pe stîlpul dc gresie al statuii din fata Consiliului popular orasenesc, opera a sculptorului Corneliu Metrea.

Cladirea Liceului _wLiviu Rebreanu", edificiu maret cu trei niveluri, inaugurat în anul 1913, este lina dintre cele mai reprezentative constructii de la începutul secolului al Ă-lea, înconjurata de o minigradina botanica. In arealul vechiului oras se pastreaza 12 pasaje, legaturi directe între strazi paralele, din timpul perioadei medievale.

Daca în trecut existau în Bistrita numai unitati mici, în prezent sînt racordate în circuitul productiei circa 17 importante unitati industriale de subordonare republicana, dintre care amintim Intreprinderea de textile netesute, Combinatul de prelucrare a lemnului, Intreprinderea de sticlarie-menaj si Combinatul industrial pentru constructia de masini.

Dotarile social-culturale, administrative si comerciale sînt repartizate si se vor completa în continuare corespunzator necesitatilor în ansambluri noi de locuit din imediata vecinatate a platformelor industriale si zona centrului nou, care a prins contur în ultimii ani, într-un cadru arhitectonic traditional adecvat, specific orasului.

Municipiul Bistrita, cu numeroasele sale vestigii ce se completeaza armonios cu noile cladiri, constituie principala poarta de intrare în zona plaiurilor domoale acoperite de fînete si salase risipite la tot pasul In Muntii Bîrgau. Pentru a veni în ajutorul drumetilor, am întocmit un tabel al cabanelor si refugiilor care cuprinde altitudinea la care se gasesc, traseele pe care le deservesc, posibilitati de acces si diferitele dotari ale acestora.

[..] < Tabele trasee >

Trasee turistice

Muntii Bîrgau, intens umanizati, sînt strabatuti de numeroase poteci, în cea mai mare parte nemarcate, cît si de sosele si cai ferate ce corespund unor ,,axe" turistice longitudinale, orientate de-a lungul principalelor vai (V-E), care usureaza patrunderea în masiv si care vor fi folosite pentru sistematizarea descrierii în vederea facilitarii alegerii de catre drumeti a traseelor pe care doresc sa le strabata.

In consecinta, se pot stabili urmatoarele trasee axiale longitudinale, care converg în orasul Bistrita:

1. Valea Somesului Mare; 2. drumul Ilvei de pe valea cu acelasi nume din care, în apropiere de Ilva Mica, se desprinde spre sud-est drumul de pe valea Lesului; 3. drumul asfaltat al Bîrgaielor din care, la Prundu Bîrgaului, se abate catre sud drumul Colibitei de pe valea Bistritei, iar în amont de Muresenii Bîrgaului drumul de pe valea Blajului, care se opreste pe marginea lacului de acumulare al statiunii Colibita (va face legatura cu ,,drumul de contur" al lacului). Transversal fata de aceste axe se orienteaza drumurile de pe vaile secundare si potecile ce trec peste plaiuri pe sub uriasele "clai" vulcanice.

TRASEE AXIALE LONGITUDINALE (vest-est sau est-vest)

Valea Somesului Mare: Bistrita - Nasaud -Feldru - Sîngeorz-Bai Maieru - Anies - Rodna - sant - Valea Mare - Pasul Rotunda - satul Rotunda - valea Bistritei Aurii (DN 18 Borsa -Iacobeni: Cîmpulung; Vatra Dornei).

Posibilitati de acces: traseul poate fi parcurs cu trenul pîna la Rodna (21 km de la Ilva Mica), cu autobuze I.T.A. pîna la Valea Mare (84 km de la Bistrita); pîna la Rodna este accesibil si autoturismelor, în continuare pîna la sant (9 km) asfalt degradat, apoi drum forestier neamenajat (18 km). Se recomanda sa fie abordat din partea vestica, din Bistrita (Nasaud). Distanta: 97 km; Sîngeorz-Bai - satul Rotunda, 42 km.   Durata: 11-14 ore, Sîngeorz - Rotunda. Caracteristici: traseul trece prin sate foarte frumoase, cazarea putîndu-se face la localnici; satul Rotunda, statie auto (Rusaia - 8 km de Cîrlibaba, 46 km de Vatra Dornei, 44 km de Borsa).

Somesul Mare îsi face intrarea în regiunea Bîrgaului, în zona de confluenta cu pîrîul Maria, printr-un frumos defileu, o vale torentiala adînca, strajuita de pereti verticali, ferastruita în sisturi cristaline, prin care se strecoara cu greu un drum forestier. Valea Maria urmareste un culoar evazat taiat în gresii, cu aspect de bazinet depresionar, dar în apropiere de confluenta cu Somesul apa freamata încatusata într-un defileu îngust, adînc de 300 m, încrustat în sisturi cristaline.

La iesirea din defileu, Somesul se deschide si formeaza depresiunea Valea Mare, în care s-a cuibarit satul cu acelasi nume. Valea se strîmteaza din nou, devine salbatica si Somesul strabate un adevarat defileu strajuit de munceii Hîrlei (800 m).

In zona de confluenta cu Cobaselul, venit din Hodna, valea Somesului se largeste foarte mult si traverseaza Depresiunea sant (Rodna Noua), ocupata de asezarea cu acelasi nume, sculptata în sisturi argiloase friabile, încadrate de sisturile cristaline ale Rodnei si de rocile vulcanice ale Prislopasului si dealurilor Rades si Poiana. Somesul, împins de apele repezi ale Cobaserului (venit din zona caldarilor glaciare dintre Ineu si Ineut si care înainte de confluenta a sculptat chei în roci vulcanice dure), descrie o frîntura de cerc cu deschiderea spre nord. Eroziunea a înlaturat cuvertura argiloasa, scotînd la zi andezitele vulcanice ale Dealului Pietrari (689 m), cu pantele acoperite de grohotisuri.

Intre sant si Rodna, Somesul strabate un defileu adîncit în sisturi cristaline. La iesirea din cea de a treia strînsura, rîul patrunde în bazinul Rodnei, pe care l-a sculptat în gresii împreuna cu afluentii sai: Baia (sau Izvorul Bailor) pc dreapta si cîtiva mai marunti, pe stînga. Doua masive vulcanice alcatuiesc rama sud-estica, iar cel al Magurii Mari (1188 m) închide depresiunea catre iesirea Somesului. Dupa o scurta îngustare a vaii pe sub masivul vulcanic, rîul îsi poarta apele prin bazinetul alungit Anies - Maieru, în care s-au ascuns asezarile cu acelasi nume. Depresiunea sculptata în gresii si sisturi argiloase este înconjurata de masive vulcanice (Magura de Sus, Magura Brumatului, Magura de Jos si Magura Porcului), iar de la confluenta cu pîrîul Cormaia, venit din Rodna (de sub vîrful cu acelasi nume -2 033 m), Somesul reteaza un podis vulcanic neted si extins, ce domina valea cu 60-65 m. Albia se îngusteaza din nou, rîul strapungînd o bara vulcanica. In dreptul tunelului, valea se strîmteaza si mai mult, încît soseaua se strecoara cu grev, iar calee ferata se afunda în inima muntelui, ferindu-se de cotul brusc al Somesultii; defileul este taiat în conglomerate cuartifere foarte rezistente.

Scapat din înclestarea muntelui, Somesul sc rasfata si apele ratacesc în voie spre Depresiunea Sîngeorz, strajuita de cupola vulcanica a Magurii de Jos, ce corespunde localitatii Sîngeorz-Bai. Valea Sornesului prezinta numeroase izvoare minerale legate de prezenta vulcanismului. Pe valea Somesului putem patrunde cu antobuzul sau cu trenul trecînd prin Nasaud - Ilva Mica. Din Bistrita ne orientam catre nord-est, urmarind DN 17 ce face legatura cu Vatra Dornei si, la iesirea din oras (indicatorul fixat deasupra soselei ne arata ramificatia ce se orienteaza catre nord, stînga), urmam drumul asfaltat (DN 17 C) care leaga resedinta judettilui cu orasul Nasaud.

Spre nord apare Dealul Cetatii (681 m) cu versantul acoperil de livezi de pomi fructiferi si vita de vie. Drumul asfaltat serpuieste prin uriasa livada spre Dealul Tîrgului (537 m), de unde lasam privirea sa lunece peste cotlonul Depresitmii Dumitra-Taure, strabatuta de pîrîul Aurului, care în partea superioara adaposteste bazinul pomicol-vittcol de la Dumitra. In raza comunei putem vizita resturile cetatii dacice din piatra de la Valea Morii, monumentul eroilor din primul razboi mondial etc.

soseaua trece prin satul Cepari, traverseaza pîrîul cu acelasi nume si urca spre satul Liviu Rebreanu (Prislopul de altadata), localitate ce apartine orasului Nasaud. Pe stînga, în partea nordica a asezarii, se gaseste Casa memoriala a marelui scriitor, iar lînga ea, bustul în bronz modelat de sculptorul Romulus Ladea al celui ce a zamislit Rascoala si Ion, capodopere ale literaturii romanesti.

Drumul asfaltat urmareste valea îngusta a Prislopului si dupa 2,5 km intram în orasul Nasaud (331 m alt medie), centru cu vechi traditii istorice si culturale asezat la confluenta Vaii Caselor cu Somesul Mare, în zona deluroasa a "Ţarii Nasaudului", încadrata la nord de partea sudica a Muntilor Rodna, catre est de Muntii Bîrgau, spre sud de Dealurile Bistritei, iar pe latura vestica de Dealurile Suplaiului.

Nasaudul, amplasat pe traseele de pe dreapta Somesului Mare, într-un bazinet modelat de eroziunea fluviatila, pe un versant cu expozitie sudica, se bucura de un climat cu temperatura medie anuala de 8,3°C, cu ierni blînde si veri nu prea calduroase, cu precipitatii în jur de 780 mm, favorabil dezvoltarii padurilor de fag si gorun. Fiind situat aproximativ în zona centrala a judetului, Nasaudul constituie un important punct de plecare spre traseele Bîrgaului, mai ales din partea nordica.

Straveche asezare româneasca de lumina si cultura, Nasaudul prezinta numeroase monumente istorice. Localitatea este mentionata pentrn prima data în actul de la 1264, prin care ducele Transilvaniei, stefan, daruieste ,,Ţara Nasaudului" (Terra Nazoivu) comitelui Haros, iar în anul 1440, sub numele de Naszod, alaturi de alte sate romanesti de pe valea Somesului. Documentele din perioada 1503-1521 amintesc ca satele din aceasta zona, locuite de romani, erau conduse de voievozii si cnejii lor, fapt ce a determinat mai tîrziu folosirea denumirii de Vallis Valachalis.

Piata Libertatii, veche piata de marfuri, transformata într-un frumos parc, este încadrata pe latura nordica de un sir de case, între care una mai pastreaza numele de "Hotelul Grivita". In Bulevardul Republicii nr. 10 se gaseste Filiala Nasaud a Arhivelor Statului, a carei cladire a gazduit la 11 iunie 1882 prima sedinta publica a Societatii de lectura "Virtus Romana Rediviva" a elevilor liceului. Localul vechii scoli elementare (1770), alaturi de care s-a construit actuala Casa de cultura oraseneasca, este situat pe latura sudica a Pietii Libertatii. In Bulevardul Republicii se afla cladirea Liceului ,,George Cosbuc", unde au învatat numerosi oameni de seama: George Cosbuc, Liviu Rebreanu, Florian Porcius s.a., membri ai Academiei; de asemenea, fosta cazarma ,,Svarda" a Regimentului II de granita, construita în stil baroc la mijlocul secolului al XVIII-lea, care adaposteste colectiile Muzeului nasaudean, îndeosebi cele de etnografie si arta populara, cît si unele documente din istoria Regimentului graniceresc.

Parasim DN 17, care se abate catre nord-vest la Salva, apoi spre nord la Moisei, în Maramures, si urmam DN 17 D ce strabate valea Somesului Mare. La 2 km de Nasaud, soseaua trece prin partea sudica a comunei Rebrisoara (328 m alt.), atestata documentar în anul 1440, printre primele 10 sate din districtul rodnean, care se rasfira pe ambele maluri ale rîului Gersa si ale Somesului Mare, unde putem vizita monumentul în bronz, cu basorelief, opera a sculptorului Corneliu Medrea, care reprezinta pe fratii Ioachim si Iacob Muresanu, luptatori pentru drepturile romanilor. Din Rebrisoara, catre nord, drumul de pe valea Gersei, care treoe prin cele doua sate, Gersa I si Gersa II, duce la complexul carstic Tausoare-Zalion (pestera Tausoarelor, Pestera lui Maglei etc.), situat la o distanta de 22 km.

Din Rebrisoara soseaua se continua catre est urmarind malul drept al Somesului, flancata de ogoare cultivate care înainteaza pe versantii dealurilor pîna aproape de vîrf. Intersecteaza rîul Rebra, lasînd spre sud satul Nepos, accesibil prin traversarea unuia din putinele poduri de lemn acoperite, si dupa 5 km soseaua patrunde în comuna Feldru, locul natal al lui Vasile Nascu, dîrz luptator pentru drepturile granicerilor, a carui memorie este cinstita prin statuia din fata Caminului cultural. Comuna Feldru (370 m alt. medie), situata la confluenta Feldriselului cu Somesul Mare, este adapostita într-un bazinet, iar gospodariile urca pîna la 600 m pe plaiurile însorite ale dealurilor. Este atestata înca din anul 1440, alaturi de alte localitati ale districtului rodnean.

soseaua, încadratx de plopi, se îndreapta catre nord-est pe stînga Somesului, si dupa 4 km poposim în Ilva Mica, important nod de comunicatie (feroviar si rutier), atestata documentar din anul 1552, centru al industriei lemnuiui. La iesirea din Ilva Mica, soseaua intersecteaza pîrîul Strîmba, venit din Bîrgau, apoi Somesul Mare urmarind malul drept al rîului printr-un defileu de 6 km ce se deschide în Depresiunea Sîngeorz.

Orasul Sîngeorz Bai (435 m alt. medie) este una dintre frumoasele asezari de munte, care atrage numerosi vizitatori. Datorita apropierii de Muntii Rodna, statiunea are un climat placut, sub-montan, chiar în timpul verilor secetoase. Orasul, situat la o distanta de 56 km de Bistrita (31 km fata de Nasaud). La confluenta pîraielor Borcut si Cormaia cu Somesul Mare, este asezat într-un cotlon cu suprafata de 15 km, înconjurat de maguri vulcanice: Vf. Bucnitori (1 032 m) în est, Cornul Arsitei (1232 m), Vf. Porcului (1026 m) în nord-est, Magura Sîngeorzului (1368 m) în nord-vest, Vf. Frasinis (932 m) în sud-vest.

Localitatea Sîngeorz-Bai, care include si asezarile Valea Borcutului si Cormaia, se extinde mai ales pe versantul drept (2/3 din suprafata sa) al Somesului. Inconjurata de culmi care depasesc 800 m, depresiunea este ferita de calduri excesive si de vînturi reci de iarna, avînd un climat cu veri racoroase si ierni lipsite de geruri mari, favorabil dezvoltarii orasului Sîngeorz ca statiune balneo-climaterica, de odihna si turism. Temperatura medie anuala oscileaza în jur de 6,2°C (a lunii celei mai calde, iulie l8,2°C, iar a celei mai reci, ianuarie -3,7°C), iar mediile anuale ale precipitatiilor, cca 802 mm, cu valori mai mari în lunile de varu (peste 100 mm) si minime în februarie (sub 30 mm). Se resimt atît brizele cît si curentii ce se canalizeaza de-a lungul vailor.

Dealurile înconjuratoare sînt în mare parte acoperite cu paduri de amestec, în care predomina fagul, cu un bogat fond cinegetic (ursi, cerbi, cocosi de munte, capriori, mistreti), presarate cu poieni si pajisti care au favorizat cresterea animalelor. In zona dealurilor si pe terasele fluviatile se: extind livezi de pomi fructiferi, mai ales de meri. Pastravul si lipanul populeaza apele rîului Cormaia si ale afluentilor sai, iar cleanul, mreana, scobarul si rosioara apele Somesului. Asezarea este atestata documentar din anul 1242, iar ca statiune balneoclimaterica din a doua jtunatate a secolului al XVIII-lea (1770).

Aparitia unor izvoare minerale în valea Borcut a favorizat în urma cu peste 200 de ani dezvoltarea unei statiuni modeste, "Baile Hebe", cu surse de apa indicata pentru vindecarea afectiunilor aparatului digestiv si a celor hepatice. În trecut erau cunoscute cinci izvoare, dintre care primele trei alcatuiau grupul Hebe, situate în imediata apropiere a "insulei" de travertin. In anul 1951 s-a captat o sursa de apa minerala cu un debit de 65 000 l/zi (izvorul 6 Hebe), din care se îmbuteliaza un milion de litri pe an. Ulterior, prin noi foraje (1958) s-au obtinut înca trei surse (izvoarele 7, 8 si "sonda" 9), care asigura necesarul de apa minerala.

Datorita compozitiei chimice si calitatilor organoleptice, apele minerale (bicarbonatate, calcice, magneziene, clorosodice, slab feruginoase, carbogazoase, atermale) sînt recomandate în gastrite hiper-acide, ulcer cronic, gastric si duodenal, gastrite hipoacide si gastrite postoperatorii, afectiuni cronice intestinale, afectiuni hepatice si boli de nutritie, ca diateza urica, reumatism.

Sîngeorzul rivalizeaza cu majoritatea statiunilor din tara noastra si chiar cu unele din Franta si R.S. Cehoslovacia. Inca din a doua jumatate a secolului trecut, Sîngeorz-Bai era cunoscuta ca una dintre renumitele statiuni balneoclimaterice. Pe una din vechile vile, o placa aminteste ca aci au poposit si creat Alexandru Odobescu, lon Luca Caragiale, George Cosbuc si Liviu Rebreanu, între anii 1894-1940. Hotelul balnear "Hebe", dat în folosinta în anul 1973, dispune de 900 locuri în 450 camere confortabile, etajate pe noua niveluri, o baza moderna de tratament hidroterapic si fizio-terapic. La finele anului 1974, s-a dat în exploatare cel de al doilea complex sanatorial, cu o capacitate de 600 locuri. Capacitatea statiunii (inclusiv cele 17 pavilioane) se ridica la cca 2200 de locuri.

Pot fi vizitate asezarile din împrejurimi, cu un bogat tezaur folcloric, costume si scoarte mintanate. O curiozitate o constituie "Mofeta" de la Prihodistea Marcus, la 1,7 km amont pe Valea Tatarilor (emanatie de bioxid de carbon asemenea unui clocot, deoarece gazele trec prin apa înainte de a iesi la suprafata).

La 3 km de Sîngeorz se desprinde spre stînga (nord) drumul de pe valea Cormaia, care trece prin localitatea cu acelasi nume, pe la cabana Farmecul Padurii (13 km), spre vîrfurile Repede (2 074 m) si Cormaia (2 033 m), pe o distanta de 26 km (10 ore) de la ramificatie din soseaua asfaltata (stîlp metalic cu tabla indicatoare, marcaj triunghi rosu).

soseaua asfaltata ne poarta cale de 7 km (de la Sîngeorz), pe malul drept al Somesului, spre comuna Maieru, situata în bazinul depresionar cu acelasi nume, strajuit de Vf. Porcului (1 026 m) în nord, Magura Mare (1 188 m) în est si Vf. Bucnitori în sud. Localitatea Maieru (449 m alt. medie) se desfasoara pe ambele maluri ale Somesului, în zona de varsare a pîrîului Caselor, care îsi aduna izvoarele de sub Vf. Muncelului (1 625 m) ce apartine Muntilor Rodnei. In partea sudica, pe Dealul Poienii (627 m) din Bîrgau, gospodariile urca pîna aproape de vîrf.

Asezarea Maieru, atestata documentar ("Maior") din anul 1440, a trecut în anul 1529 sub stapînirea lui Petru Rares. In anul 1770, aici s-a înfiintat una dintre primele scoli românesti. Dintre obiectivele turistice amintim colectia muzeistica, una dintre cele mai valoroase din tara, care dispune de peste 6 000 de piese, din care sînt expuse cca 1 800: vase dacice, unelte agricole, îmbracaminte cu specific local, schite, harti, documente, o lada de tezaur bogat decorata, cu un ingenios sistem de încuietori, scrisori, documente si alte obiecte ce au apartinut scriitorului Liviu Rebreanu.

La 3 km de Maieru, drumul patrunde în localitatea Anies (497 m alt. medie), situata pe Somes si alungita de-a lungul rîului cu acelasi nume, pe o distanta de cca 4 km. Asezarea este amintita documentar înca din anul 1450, constituind un avanpost al Rodnei înca din secolul al XIV-lea, cînd pe malul drept al Somesului, pe locul denumit ,,Cetate", s-a construit o fortificatie de piatra înconjurata cu un sant si val de aparare. Prin secolul al XVII-lea, pe movila calcaroasa de pe malul stîng al vaii Anies, aproape de confluenta cu Somesul Mare, s-a înaltat un turn de straja poligonal ale carui urme se mai pastreaza si astazi. Izvoareie minerale de la Anies sînt cunoscute din secolul al XVIII-lea, cînd erau folosite în scopuri terapeutice, într-o modesta cladire lînga sosea, sub forma de bai calde si reci, care a functionat pîna în preajma primului razboi mondial. Cele 7 izvoare sînt folosite numai de localnici, ca apa de masa.

In apropierea soselei asfaltate, pe malul drept al rîului Anies, un stîlp metalic cu o tabla indicatoare (marcaj banda albastra) ne orienteaza catre nord, spre saua Gargalau (la vest de vtrful cu acelasi nume, 2152 m) dln Muntii Rodnei, prin valea Aniesul Mare, 32 km, 12 ore (drum forestier Anies - Aniesul Mare, 13,1 km).

Drumul asfaltat ocoleste Magura Mare (1188 m) prin partea nordica si dupa 4 km patrunde în localitatea Rodna (525 m alt. medie), situata la confluenta rîului Baia cu Somesul Mare, vechi centru minier, înconjurata de dealuri înalte acoperite de paduri sau poieni întinse, cu gospodarii care urca uneori la altitudinea de 700 m; pe latura sudica: Magura Mare, Dealul Pietrani si Vf. Corlei (1152 m), iar pe cea sudica: Coasta Morii si Vf. Lazului (1 001 m), în buna parte acoperite cu paduri de foioase. Cîteva izvoare si fîntîni cu apa minerala ne racoresc de arsita.

ln Rodna putem vizita: ,,catacombele", care se presupune ca au fost construite ca loc de refugiu înainte de navalirea tatarilor; urmele drumului roman; colectia muzeistica etc. Din centrul comunei se ramifica, catre nord, drumul care urmareste valea Baia pîna la statiunea balneoclimaterica si exploatarea miniera Valea Vinului. La 200 m de ramificatie, întîlnim un stîlp metalic cu trei rnarcaje: punct albastru - spre Vf. Ineu, prin Vf. Capul Benesului, 16 km, 8 ore; triunghi albastru - spre Vf. Cisa, pe valea pîrîului Izvorul Rosu, 12 km, 6 ore; triunghi rosu - spre Vf. Ineu, prin Vf. Curatel, 17 km, 8 ore.

Valea Vinului (715 m alt. medie), 8 km de Rodna, localitate straveche, cunoscuta pentru exploatarile de minereuri complexe (probabil, înca de pe vremea romanilor), situata pe versantul sudic al Ineului, în valea Izvorul Bailor (Baia) este cautata pentru climatul moderat submontan, cu veri racoroase, ierni blînde si aer ozonat, ape minerale cu calitati terapeutice indicate pentru cura interna în afectiuni ale stomacului, boli de rinichi, ca apa de masa, iar în cura externa ca bai carbogazoase în afectiuni cardiovasculare si ale aparatului locomotor. Statiunea dispune de doua vile confortabile, cn o capacitate de cazare de 89 locuri, un pavilion balnear cu instalatii pentru bai calde, restaurant etc.

Din frumoasa Piata a Unirii soseaua se orienteaza catre nord-est si treptat, parasim comuna Rodna, urmarind îndeaproape spre amont valea Somesului, mai îngustata, adîncita în sisturile cristaline ale Muntelui Capul Benesului. Dupa un drum de cca 7 km (asfaltul este deteriorat si necorespunzator pentru autoturisme), valea se deschide în zona de varsare a pîraielor Cobasel (N) si Cîrtibava (S) si patrundem în depresiunea în care s-a cuibarit localitatea sant (595 m alt. medie), amplasata mai ales pe malul drept al Somesului. Case frumoase cu porti de piatra si costume minunat cusute fac din aceasta asezare un adevarat muzeu de arhitectura si arta populara. Colectia muzeistica, cu exponate de etnografie, merita sa ne retina privirea. Cîteva izvoare carbogazoase ne racoresc si ne îndeamna la drum pe o sosea hîrtopita, pe valea tot mai îngusta a Somesului, spre ultimul sat montan, Valea Mare (65o m alt. medie), si urca în serpentine tot mai numeroase prin padurea de molid, paralel cu pîrîul Preluci spre Pasul Rotunda (1271 m), cumpana de ape dintre Somesul Mare si Bistrita Aurie, care separa si Muntii Rodnei de cei ai Suhardului.

Pasul Rotunda leaga "Ţara Nasaudului" de Moldova prin drumul construit în anul 1859. Din punctul cel mai înalt, în zilele senine lasam privirea sa alerge pîna departe spre Muntii Rodnei In vest, catre muntii împaduriti ai Maramuresului (NV si N), Obcinele Bucovinei (NE) si Muntii Suhardului si ai Bîrgaului (SE). Pe dreapta drumului ne atrage atentia un stîlp metalic cu sageata si marcaj banda rosie si cu indicatia ,,spre lacul Lala si Vf. Ineu, 6-7 ore". Spre sud, acelasi marcaj trece pe sub vîrfurile Omului si Suhardul Mare, pîna la Pasul Gradinita, prin Bîrgau (tr. 10) spre Vîrful Bistricioru din Caliman (tr. 18).

Cumpana dintre apele Moldovei si ale Transilvaniei poate fi urmarita pe creasta Muntilor Bodna dln Pasul setref (DN 17 C) si pîna la Pasul Rotunda, de unde acelasi marcaj (banda rosie) ne poarta cale de 60 km spre Vatra Dornei, pe culmea Muntilor Suhard (în lista oficiala a marcajelor, banda albastra).

Drumul coboara în serpentine prin padurea de molid, urmarind versantul drept al pîrîului Rotunda, ocoleste prin nord Piciorul Zaclei, traverseaza Pîrîul ses, apoi Bistrita Aurie, unindu-se cu DN 18 care leaga _wŢara Maramuresului", peste Pasul Prislop (1416 m), cu "Ţara Dornelor".

2. Valea Ilvei: Bistrita - Nasaud - Ilva Mica -Poiana Ilvei - Magura Ilvei - Irva Mare -Lunca Ilvei - Silhoasa - Larion - Gradinita - Cosna - Floreni - Dorna Candreni - Vatra Dornei

Posibilitati de acces: traseul poate fi strabatut în totalitate cu trenul pe tronsonul Nasaud - Ilva Mica - (pentru segmentul Bistrita-Nasaud - Ilva Mica vezi traseul 1) - Vatra Dornei. soseaua este necorespunzatoare pentru autoturisme, chiar pîna la Lunca Ilvei, cu atît mai mult cu cît nu constituie nici traseu pentru autobuzele ITA. Poate fi parcursa însa pe jos, si merita aceasta osteneala pentru frumusetea peisajului si pentru faptul ca asezarile Ilvele" ofera posibilitati de cazare la localnici (case aratoase în stil românesc). Caracteristici: traseul nu ridica probleme de orientare. Tronsonul Ilva Mica - Gradinita (50 km) constituie sectorul cel mai interesant pe oare îl recomandam sa fie parcurs pe jos, fragmentîndu-l, dupa dorinta, peatru a-l strabate în 2-3 zile. Poate fi parcurs tot anul. Descrierea traseului Ilva Mica - Gradinita este facuta la varianta A.

Ilva reprezinta prototipul vailor de tip "Bîrgau", caracteristice zonei vestice, sedimentare, strapunsa de corpuri vulcanice, cu numeroase sectoare cu aspect dc chei taiate în andezite si depresiuni sculptate în gresii si sisturi argiloase, care se înlantuie una dupa alta, asemenea unor margele însirate pe firul de argint al rîuluî. Dupa confluenta Silhoasei cu Iliuta la Lunca Ilvei, valea se largeste mult si capata aspectul unui adevarat uluc depresionar, cu latimea de 3-5 km si lungimea de 10-12 km. Depresiunea Lunca Ilvei - Ilva Mare, închisa de defileul Ilvei dintre Chicera si Magura Mica, se desfasoara la poalele cupolei vulcanice a Vf. Cornii (1458 m), situate pe latura nordica. In interiorul depresiunii "tîsnesc" numeroase tnrnuri si ziduri vulcanice. Intre Magura Mica si Chicera Mare - Chicera Mica se desfasoara un defileu îngust si adînc ferastruit în roci vulcanice, care separa depresiunea Ilva Mare de aceea a Magurii Ilvei. Blajna, afluent al Ilvei, este singurul rîu din Bîrgaul nordic care reteaza andezitele vulcanice dintre cele doua Chicere si strabate o albie formata numai din repezisuri (o cascada continua), apa prabusindu-se înspumata peste praguri.

La iesirea din acest defileu, unde soseaua si drumul de fier se strecoara cu greu, valea Ilvei se largeste mult si formeaza Depresiunea Magurii, cu o lungime de circa 3 km, în care se rasfira casele din Magura Ilvei, strajuita pe latura sudica de o coasta în care afluentii Ilvei au sculptat mici cotloane si vai largi presarate cu asezari omenesti. Intre Magura Brumatului (N) si Magura Sturzilor (S), Ilva strabate un nou defileu retezat în roci vulcanice, dar înainte de iesirea din strînsura descrie un meandru (calea ferata patrunde în tunel) în care s-au asezat cîteva case apoi se afunda din nou în masa de roci dacitice.

Depresiunea Poiana Ilvei reprezinta ultimul cotlon de eroziune al Ilvei, închis de un defileu taiat în gresii dure si pe alocuri în roci vulcanice. Pe valea Ilvei, calea ferata Vatra Dornei - Nasaud strabate peisaje de neuitat peste culmile domoale ale Bîrgaului, cu numeroase serpentine, tunele si viaducte suspendate pe piloni înalti. Se succed plaiuri domoale cu pasuni si paduri, presarate cu casute de munte si salase, uneori aruncate pe cîte o costisa. Pe alocuri apar mici bazinete, casele se aduna, iar satele rasar din inima muntilor si din desisul padurilor.

Pentru cei care pleaca din Vatra Dornei, trenul urmareste valea Dornei, strajuita de asezari, cu case curate scaldate în soare. Rîul se abate spre dreapta pe sub Dealul Runcului, lasînd pe stînga o lunca larga acoperita de fînete, cu numeroase locuinte si turbarii (Colacelu-Rosu). La Podul Alunului muntii se apropie, valea se îngusteaza, apa freamata printre stînci si drumul de fier ,,aluneca" pe sub padurile de brazi ce coboara pe povîrnisuri.

La Dorna Candrcni valea se large.ste si apele linistite ratacosc în bucle mari, inele de argint ce stralucesc în soare, risipite pe covorul verde al nesfîrsitelor fînete, acoperite de cîmpuri de margarete cu petale de zapada.

De la Dorna Candreni, situata la 9 km de Vatra Dornei, în mijlocul unei paduri de brad si molid cu numeroase izvoare minerale, strajuita de Ousor (1 639 m), munte solitar ce pare un urias pierdut în nori, drumul de fier trece prin Depresiunea Poienii, cu aspect deluros, pîna la halta Cosna (17 km de Vatra Dornei), loc în care paraseste valea Dornei si continua pe afluentul sau Tesna, pe lînga Tinovul Mare, turbarie uriasa, loc de refugiu al unor plante rare (vezi vegetatia).

Fig06b

Intre Gradinita si Larion-Silhoasa (Lunca Ilvei), calea ferata schiteaza ondulatii largi, panglica de otel ratacita printre culmile domoale, întunecate de codri sau presarate cu fînete multicolore si asezari ratacite în luminisuri. Trenul se încolaceste ca un sarpe si dupa un sfert de ceas se pomeneste în acelasi loc de unde a plecat, ca si cum ar încerca sa-si deschida drum prin inima muntilor; alearga peste viaducte _wazvîrlite" pe piloni zvelti si peste poduri de otel ce îmbratiseaza malurile panglicilor de argint ale pîraielor zvapaiate, descrie serpentine maiestuoase si se înfunda în vagaunile muntilor prin numeroase tunele. Pe valea Ilvei trenul se strecoara cu greu prin defileele înguste, încatusate între vîrfuri semete, uneori se îngroapa în adîncuri, ca apoi, scapat din strînsura stîncilor, sa pufaie linistit în bazinete depresionare, adunînd puteri sporite.

Strabatem mai multe cotloane ascunse în bradet, admiram frumoase defilee, ratacim prin labirintul masivelor în bezna tunelelor si, de la Ilva Mica, unde muntii se trag în laturi, patrundem în zona deluroasa, printre livezi nesfîrsite de meri, catre Nasaud si valea Somesului Mare.

Varianta A. Josenii Bîrgaulni - Ilva Mica -Magura Ilvei - llva Mare - Lunca Ilvei -Pasul Gradinita - Vatra Dornei.

Posibilitati de acces: Vatra Dornei, din partea estica, sau Josenii Bîrgaulul (17 km pe DN 17 Bistrita-Vatra Dornei), pe DJ 172 C si 172 D. Distanta: 57,8 km pîna la Pasul Gradinita, Vatra Dornei 80 km; 50 km Ilva Mica-Gradinita Durata: 14-15 ore Gradinita, 20 ore Vatra Dornei, 12-15 ore Ilva Mica-Gradinita - cu piciorul. Caracteristici: nu se recomanda pentru autoturisme. Pîna la localitatea Strîmba, autobuz din orasul Bistrita, 21 km (50 minute). Din Vatra Dornei, autobuz prin Cosna pîna în satul Tesna, 23 km (50 minute). Peisaje minunate. Iarna poate fi parcurs si pe schiuri.

Din orasul Bistrita strabatem "Drumul Bîrgaielor" pîna la Josenii Bîrgaului - ramificatie. de unde ne abatem catre nord (4 km stînga), spre satul Strîmba. urmarind cursul pîrîului Valea Maxe. soseaua nemodernizata urca peste Pasul Strîmba (673 m), pe sub Dealul Oii (735 m), de unde coboara pe valea cu acelasi nume (Strîmba) printre Vf. Tausorului (741 m) - vest si Dealul Frasinisului, la Ilva Mica, unde, dupa intersectarea caii ferate Vatra Dornei - Ilva, întovaraseste - împreuna cu drumul de fier - valea Ilvei spre Pasul Gradinita si de aici, prin valea Tesnei, trece în Ţara Dornelor.

La 8 km de Ilva Mica, din "soseaua Ilvelor" se desprlnde catre sud-est drumul comunal ce duce pe valea Lesului spre localitatea Lesu, strajuita în partea sudica de Heniul Mare (traseul 6), renumita pentru traditiile, portul si obiceiurile pastrate de-a lungul secolelor si activitatea culturala a formatiilor artistice. soseaua Ilvelor, întovarasita de drumul de fier, strabate defileul si patrunde în Poiana Ilvei, cuibarita în depresiunea cu acelasi nume (13 km de la Ilva Mica), localitate renumita pentru climatul blînd, peisajul submontan si apa celor cinci izvoare minerale. soscaua se înfunda în cel de al doilea defileu taiat în roci vulcanice (andezite si dacite) cale de 4 km si muntii se trag din nou în laturi, facînd loc bazinetului comunei Magura Ilvei (6 km de la Poiana Ilvei), vechi centru forestier si de prelucrare a lemnului. soseaua intersecteaza cel de al treilea defileu, trecînd prin cariera de exploatare a dacitelor si dupa 2,5 km poposim în Depresiunea Ilva Mare, alungita pe o distanta de 9 km, încadrata de Vf. Cornii (1 457 m) pe latura nordica si de Magura Neagra (1 321 m) si Paltineasa (1 226 m) în partea sudica.

IIva Mare (7 km de la Magura llvei), împreuna cu satul Ivaneasa din partea sudica, strabatut de rîul cu acelasi nume, pare o imensa gradina cu livezi si fînete, împrejmuita de paduri de conifere, cu numeroase ixvoare de ape minerale concentrate la Rocele, Dealul ,,La Sîrbi", valea Ivaneasa etc. Aci se mai pastreaza unul din cele 7 poduri de lemn acoperite, constructie populara. Localitatea este renumita pentru portul sobru, cu numeroase cusaturi multicolore, folclor bogat, cît si prin harnicia gospodarilor.

Lunca Ilvei (7 km de la llva Mare), rasfirata într-o depresiune ramificata pe vai, este cunoscuta înca din secolul trecut ca centru forestier, cu numeroase si variate izvoare minerale, cu case iscusit decorate în interior cu cusaturi românesti. soseaua urmareste valea Silhoasei si urca în serpentine pe sub numeroase viaducte ale drumului de fier de la Silhoasa-Larion, prin turbaria de la Gradinita, spre Pasul Grudinita (869 m), de unde coboara în valea Tesnei, spre Cosna, din Ţara Dornelor. La iesirea din Lunca llvei, llva (valea Iliutei) se abate catre sud (dreapta) spre Magura Calulul, fiind întovarasita de un drum ce strabate prin padurea de conifere, presarata dupa ploi cu minunate covoare de galbinele comestibile. Din Pasul Gradinita se desprinde catre nord (valea Somesului) traseul 10.

"Drumul Ilvelor", presarat cu numeroase izvoare de ape minerale concentrate în jurul localitatilor ascunse în depresiuni (Lunca Ilvei -10, Ilva Mare - 20, Poiana Ilvei - 9 etc.), cu un climat blînd, cu pante minunate si peisaje încîntatoare, constituie un traseu deosebit pentru drumetie, mai ales cu cortul.

3. "Drumul Bîrgaielor": Bistrita - Livezile - salba Bîrgaielor: Rusu - Josenii - Mijlocenii -Susenii - Prundu - Tiha - Muresenii Bîrgaului - Tihuta - Piatra Fîntînele - Magura Calului -Plaiul Bîrgaului - Poiana Stampei - Dorna Candreni - Vatra Dornei.

Posibilitati de acces: din Vatra Dornei (E) sau din orasul Bistrita (V), DN 17. Distanta: 85 km. Durata: 3 ore cu autobuzul - DN 17 Caracteristici: sectorul Livezile (9 km de Bistrita) - Piatra Fîntînele (46 km de Bistrita) - Magura Calului, cu o lungime de 42 km - partea cea mai frumoasa a traseului, cu peisaje minunate si renumitele asezari ale "Bîrgaielor", drum asfaltat si cu posibilitati de cazare optime la hotelul Heniu din Prundu Bîrgaului si hotelul Tihuta din Piatra Fîntînele - se recomanda a fi parcurs pe jos în doua tronsoane, eventual 3, oprindu-ne pentru o noapte sau doua la localnici.

Bîrgaul (Straja sau Tiha) îsi aduna izvoarele de sub Chicera sendroaiei si Dealul Cornulul (1 502 m), din partea sud-estica a Muntilor Bîrgau. Intre Vf. Casarul (1591 m) si Gogoasa (Oala, Miroslava 1605 m), Tiha strabate o vale îngusta si adînca (defileul Straja) taiata în roci vulcanice. La Prundu Bîrgaului îsi aduna apele pîrîului Secu, cu izvoarele sub Heniul Mare, si se uneste cu Bistrita, venita din partea sudica, din lacul Colibitei, formînd o zona depresionara larga acoperita de ogoare si livezi cu pomi fructiferi. De la Prundu Bîrgaului, sub numele de Bistrita, rîul strabate o vale larga si bogata cu numeroase asezari, îndreptîndu-se spre orasul cu acelasi nume, pentru a se varsa în sieu, la Saratel, si acesta la rîndul sau în Somesul Mare, la Beclean, important centru industrial si nod de cale ferata.

Peste pasul înalt al Tihutei (1221 m), ca si pe valea Somesului Mare, prin Pasul Rotunda (1271 m) s-a scurs în anul 1241 navalnicul torent al hoardelor tatarilor conduse de Kadan, atrase de bogatele orase ale Apusului. Pe aici au trecut si armatele moldovene spre orasul Bistrita, dependent de Petru Rares, si catre Dej, unde se gasea fostul domeniu al voievozilor moldoveni, cu vechea manastire de la Vad, iar spre Beclean (8 km de Dej), cetatea Ciceiul.

Între anii 1780-1787 s-a construit drumul care leaga Bistrita de Cîmpulung si s-a înfiintat la Dorna un oficiu de posta pentru diligentele cu cai, Panglica cenusie de asfalt, cu numeroase si splendide serpentine, ratacite printre peisaje de neuitat, ne îmbie la drum prin nordul carpatic. Iarna, abundenta zapezilor si pantele prelungi ofera conditii optime pentru schi. Drumul de la Bistrita si pîna la Magura Calului (50 km) parcurge o regiune minunata, cu flora bogata si interesanta dintre care amintim Gentiana ocaulis (ghintura).

Din orasul Bistrita, spre est, strabatem Depresiunea Bistrita - Livezile - Bîrgau, un gol adîncit în inima muntilor pîna la Mureseni. soseaua patrunde printre lanuri de grîu si porumb, livezi si vita de vie. La cîtiva kilometri de orasul Bistrita, indicatorul fixat deasupra soselei ne arata o ramificatie spre nord (stînga) pe drumul modernizat 17 C, care duce pe valea Somesului, trecînd prin Nasaud. Prima localitate este Unirea (5 km), cu vechi traditii pomicole si viticole. Din centrul satului (apartine adrninistrativ de orasul Bistrita) se desprinde catre nord drumul comunal care traverseaza satul Slatinita. cu întinse livezi de pomi fructiferi, apoi prin padurea de stejari, la periferia careia se adapostea odinioara mica statiune balneoclimaterica Baile Slatinita (cu ape sarate).

Din Unirea, la numai 4 km, soseaua intra în comuna Livezile, unde poposim pentru o frîntura de timp în fata unor obiective de interes deosebit: urmele asezarii din epoca de bronz, ale castrului roman - constructie de pamînt - situat în partea nordica a localitatii, pe platoul ,,Poderei". ,,Muzeul de sub Poarta" din strada Scurta nr. 82, opera de-o viata a cetateanului Ioan Rusu, contine o gama variata de obiecte din toate epocile istoriei, expuse în cele 12 încaperi ale celor doua cladiri alaturate; odaia basmelor, camera agricultorului, odaia ciobanilor, camera olarului etc.

La iesirea din comuna Livezile, rasare în fata noastra, catre est, masivul Bîrgaului, la poalele caruia se însira pe Bistrita si Tiha vestitele ,,bîrgaie" (valea Bîrgaului), cu gospodarii risipite prin poieni sau pe versanti pîna în Pasul Tihuta.

Rusu Bîrgaului, prima nestemata din ,,colierul Bîrgaielor", ne retine pentru o clipa: vestigii ale unei asezari din epoca de fier pe locul denumit ,,Cetatuia"; obiecte de arta populara specifice regiunii: tesaturi, scoarte, cusaturi, cioplituri în lemn etc. Dupa 2 km se ramifica catre nord (stînga) DJ 172 C, peste Pasul Strîmba (673 m), traseul 2, varianta A. Panglica de asfalt ne duce pe nesimtite (1 km) în comuna Josenii Bîrgaului, atestata documentar din anul 1784, cunoscuta în trecut pentru cerarnica neagra. Un kilometru de sosea încadrata de locuinte ne poarta spre satul Mijlocenii Bîrgaului (apartine comunei Joseni), singura asezare a ,,bîrgaielor" unde se lucreaza ,,ceramica neagra si colorata". Dintre cei opt mesteri, cel mai cunoscut este stefan Ganau, creatorul si proprietarul exponatelor din micul muzeu (soseaua Principala nr. 52), mai degraba un depozit, iar alaturi atelierul si cuptorul de ars. Pentru opera lui si continuarea acestei stravechi îndeletniciri, artistul olar a primit la Festivalul National ,,Cîntarea României" diploma de argint si titlul de ,,laureat al Premiului de creator". Vase ornamentate cu linii si puncte, ce încadreaza motive florale în culoare alba pe un fond rosu-maroniu de diferite nuante, sub forma de ulcioare pentru apa, cani de diferite marimi, blide (farfurii), oale, vaze de flori, canceaua (cana) tip bîrgaoan etc. ne retin si ne încînta privirea.

Numai 2 km ne despart de centrul asezarii Susenii Bîrgaulul si înca 1 km de Prundu Bîrgaului dar, de fapt, numai tabla indicatoare de localitati aminteste ca s-a produs o schimbare, iar podul peste Bistrita marcheaza intrarea în Prund. Colectia muzeistica a scolii generale din Suseni prezinta exponate de etnografie: ceramica, cusaturi si un echipament militar al unui ostas din Regimentul de graniceri din timpul revolutiei de la 1848. Trecem pe lînga Fabrica de cherestea din marginea Susenilor si ne oprim la Prundu Bîrgaului (23 km de orasul Bistrita), cea mai importanta asezare a "bîrgaielor", situat la confluenta rîurilor Bistrita, Secul si Bîrgaul (Tiha). Incepînd din anul 1768, a functionat aici prima ,,morisca de hîrtie", în prezent moderna Fabrica de hîrtie ,,Bistrita^u din Prundu Bîrgaului. Este un important centru de colectare si prelucrare a laptelui.

Colectia muzeistica a Liceului industrial prezinta exponate de istorie si etnografie. In dreapta soselei, în apropierea podului peste rîul Secul, se afla hotelul si restaurantul Heniu. Catre nord, soseaua comunala de pe valea Secului, apoi poteca, duce spre Heniul Mare (tr. 13, varianta C). Bistrita se abate catre sud, însotita de soseaua modernizata (desprinsa din DN 17) care ne poarta spre lacul Colibitei, trecînd prin Bistrita Bîrgaului. In fiecare sîmbata, în piata comunala din apropierea Consiliului popular al comunei Prundu Bîrgaului, o adevarata expozitie de covoare si costume pitoresti ne încînta ochii si ne îndeamna sa cumparam macar o carpeta, un stergar sau o frumoasa traista înflorata.

Drumul asfaltat (DN 17) paraseste Prundu Bîrgaului serpuind în panta catre Pasul Tihuta, spre plaiurile domoale si luminoase ale Bîrgaului, tivite de rama întunecata a codrilor de brazi. Pe valea rîului Bîrgau asezarile se tin lant si ne întovarasesc la tot pasul. Din Prund, pe nesimtite, soseaua patrunde în Tiha Bîrgaului, cu privelisti frumoase si gospodarii împrastiate pe dealuri. Satul este însirat de-a lungul drumului asfaltat.

soseaua rataceste de-a lungul vaii rîului Bîrgau (Tiha), care se îngusteaza treptat din satul Tureac catre Mureseni, ultimul bazinet din salba bîrgaielor, strajuit de cupola vulcanica Gogoasa (Miroslava, Oala) care prin înaltimea sa de 1 605 m constituie cel de-al doilea vîrf al Muntilor Bîrgau.

Locuitorii bîrgaielor se ocupa cu cresterea vitelor, exploatarea lemnului, pomicultura, iar cei din vaile joase se îngrijesc si cu agricultura plantelor cu durata mai redusa de vegetatie (cartof, orz, secara, porumb si mai putin grîu). Imbracamintea localnicilor, deosebit de frumoasa, se remarca prin migaloase cusaturi decorative în culori variate pe ii si pînzaturi la femel, pe camasi si pieptare, la barbati, care poarta o curea lata (chimir) împodobita.

Din Muresenii Bîrgaului putem urca pe Gogoasa - 4 ore (tr. 15).

La iesirea din Muresenii Bîrgaului, podul de beton azvîrlit peste apa învolburata a Tihai duce spre sud-est pe valea Blajului, de-a lungul careia urca drumul asfaltat spre saua Blajului (883 m), pe sub Casarul (1591 m), de unde coboara la Colibita (9 km).

,,Drumul Bîrgaielor" (DN 17) descrie bucle largi pe versantul drept al vaii Tiha, taiate în stînca, suspendate la 80-120 m deasupra rîului. La 3 km de Mureseni (35 km de Bistrita; 50 km de Vatra Dornei), usoara largire a vaii a facut loc popasului turistic Straja (Valea Strajii), restaurant cu terasa, teren de parcare. In apropiere de Tihuta (circa 4 km), pe partea dreapta a soselei, lînga parapetul locului de refugiu (parcare), o tabla arata coborîrea spre "molidul-candelabru" (,,regele brazilor") care a fost rupt de furtuna în anul 1977.

Ne continuam drumul printre poieni întinse spre satul Piatra Fîntînele, cu case risipite la altitudinea de 1100 m. La intrarea în Fîntînele, pe dreapta, se gaseste hotelul Tihuta. Dupa o distanta de aproape 3 km, din drumul national se ramifica spre dreapta (SE) drumul forestier ce urmareste vechiul traseu dezafectat al trenului forestier ce facea legatura între Prundu Bîrgaului si Dornisoara. Drumul acesta trece prin Piatra Fîntînele (1 097 m), Plaiul sendroaiei, strajuit la sud de Chicera sendroaiei, Piciorul Lung, intersecteaza valea Dornisoarei si ajunge dupa 9 km (3-3½ ore cu piciorul) la Dornisoara, pe rîul Dorna, de unde trenul duce spre Vatra Dornei sau, dupa ce am înnoptat, a doua zi urmarim poteca spre creasta Calimanului.

Drumul asfaltat (DN 17) descrie bucle largi, urcînd spre partea cea mai înalta a Pasului Tihuta, unde apare schitul Fîntînele, în partea stînga Vf. Zimbroaia, iar la nord de schit Vf. Zimbrului, odinioara domeniul acestui falnic reprezentant al salbaticiunilor carpatice. Dupa ramificatia Dornisoarei, soseaua urmareste o curba dubla (Cîrjoiul mic si mare) în raza satului Fîntînele, urcînd sprc Pasul Tihuta (cca 4 km dc la ramificatie). Punctul de maxima altitudine al traseului îl constituie Magura Caluluj (1 229 m), unde ne oprim si lasam privirea sa rataceasca peste întinsele plaiuri ale Bîrgaului, pîna departe, spre Transilvania, Maramures si Bucovina. Admiram Ineul Rodnei (N), cu medalioane de zapada ce sclipesc în soare chiar si la început de vara; spre est creasta alungita a Suhardului (1 939 m), Ousorul (1 639 m), masiv solitar ce domina Ţara Dornelor, Muntii Dornelor cu Giumalaul (1 857 m) si Pietrosul Bistritei (1 791 m), ,,piloni" ce strajuiesc cheile Bistritei dc la Zugreni; Pietrele Doamnei din Rarau, stînci argintii de calcar ce strapung albastrul cerului; catre sud, meterezele Calimanului, ale caror contraforturi se reazama pe Ţara Dornelor; Heniul Mare si celelalte cupole vulcanice din partea vestica, clai uriase de lava împietrita, domina plaiurile domoale; departe, în zare, apar dealurile Transilvaniei din jurul orasului Bistrita.

De sub Magura Calului se desprinde stravechea cale ,,Drumul Romanilor" (tr. 5), care se desfasoara paralel cu panglica de asfalt (DN 17), ceva mai la nord, intersecteaza valea Iliutei, se întîlneste cu drumul Tihuta-Tasuleasa si se continua trecînd pe sub Vf. Sterparului, Dosul Zimbrului (la nord de Vf. Zimbroaiei), mai putin distinct pîna la Izvorul Lazaroaiei, unde reîntîlneste soseaua actuala (Podu Lazaroaei).

Din Magura Calului soseaua coboara în serpentine largi spre Priporul Candrei (1 118 m), punct de trecere pe teritoriul judetului. Suceava si, de aici, pe sub Dealul lui Coman, catre valea Dornisoarei - Poiana Stampei, unde putem vizita renumita rezervatie naturala. cu exemplare rare, caracteristice turbariilor (ruginare, rachitele, merisoare, roua cerului, muschi de pamînt, salcii etc.); strabatem prin bazinetul Poienii cu case frumoase, risipite pe fînetele multicolore, si ne continuam drumul de-a lungul rîului Dorna, pe care lunecau odinioara uriase plute cu trunchiuri de molid; remorci greu încarcate gonesc spre Fabrica de cherestea a orasului Vatra Dornei.

4. Valea Bistritei: Prundu Bîrgaului - Bistrita Bîrgaului - Colibita (Mita).

Posibilitati de acces; traseul poate fi parcurs cu autobuzul pe distanta Bistrita-Prundu Bîrgaului-Colibita colonie-Repedele (Repedea) (35 km; 12 km de la Prund) sau Bistrita-Mureseni (32 km), apoi pe jos (sau cu autoturismul) pe soseaua asfaltata a Blajului (9 km); se recomanda prima varianta. Trenul mixt circula pe distanta Bistrita-Bistrita Bîrgaului - 29 km (1,30 ore) pîna la intrarea în chei. Propunem parcurgerea pe jos a sectorului desfasurat între statia auto si feroviara Bistrita Bîrgaului si catunul Mita - 13 km - care strabate frumoasele chei ale rîului Bistrita si urmareste conturul lacului Colibita, de unde ne putem îndrepta spre nord pe soseaua Blajului (9 km) catre DN 17, la statia auto Valea Strajii - popasul Straja la 6 km de hotelul Tihuta. Accesibil tot anul. Distanta: 25 km, Bistrita Bîrgaului-catunul Mita-saua Blajului-popasul Straja. Durata: 8 ore.

Bistrita îsi aduna apele din Muntii Caliman prin pîrîul Colbul, din Muntele Viisoara-Piatra lui Irimie si de sub Bistricioru (1990 m), colecteaza apele pîrîului Panulet si în amonte de catunul Mita se uneste cu pîrîul Izvorul Lung cu obîrsia sub Vf. Dalbidanu (1648 m) - culmea Buba-Dalbidanu. Apele sale învolburate, care reteaza partea sudica a Muntelui Capul Pietricelii ("La Strîmtura"), se domolesc zagazuite în lacul Colibita, amplasat în arealul depresiunii cu acelasi nume, încadrata pe latura nord-vestica si nordica de o serie de masive vulcanice care se tin lant: Dealul Fagetelului, Dealul Ariilor, Magurita si Casarul, iar pe latura sudica si nord-vestica de Piatra lui Orban (1 470 m) si masivul Piatra Mare - Bridireiul.

Fig 07

Depresiunea Colibita (10 km²) - transformata în bazin lacustru - se întinde din partea estica - confluenta Bistritei cu Panuletu si pîna în aval de gura afluentului Repedea, la intrarea în chei (V), pe care rîul le strabate pe o distanta de 9 km. La iesirea din chei, Bistrita îsi largeste albia si dreneaza depresiunea Bistrita Bîrgaului. La Prund primeste apele rîului Bîrgau (împreuna cu Secu) si se abate catre vest prin satole ,,bîrgaielor", spre orasul Bistrita.

Din comuna Prundu Bîrgaului se desface o frumoasa sosea asfaltata ce duce catre sud, de-a lungul vaii Bistritei pîna în statiunea climaterica Colibita. Traversam arcada de beton a rîului Bîrgau, calea ferata si dupa circa 400 m o tabla indicatoare precizeaza ca am intrat în Bistrita Bîrgaului, comuna desfasurata pe o distanta de peste 6 km, de-o parte si de alta a rîului Bistrita. Case frumoase, înconjurate de lanuri de porumb si cîmpuri cu cartofi în lunca si pe terasele rîului. Pe versanti, case ascunse în pometuri, care acopera coastele însorite, si în fînete pîna în creasta muntelui, în inima padurii de molid. Dupa 2 km oprim în fata Consiliului popular, în apropierea caruia se gaseste scoala generala. O casa frumoasa, cu porti sculptate, ne retine atentia. Este casa memoriala Constantin Pavel, artist de opera, fondatorul Operei Române din Cluj-Napoca (1919), cu numeroase exponate care ocupa 4 camere. Trecem pe lînga gara si Fabrica de cherestea, traversam viaductul si urcam pe malul stîng al rlului cale de 9 km, prin Cheile Bistritei.

La intrarea în chei, pe stînga, întilnim "Cascada Diavolului", cu ape zdrentuite, suvoaie ce se pravalesc printre steiuri si brazi. soseaua serpuieste de-a lungul vaii Bistritei, îmbratisînd Dealul lui Pasare, Zapodea Paretului si Piatra Mare din partea sudica a Bîrgaului; pe stînga rîului, stau de straja Piatra Tatarcii si Vf. Tonca din partea nord-vestica a Calimanului. Pereti abrupti si stînci semete domina valea îngusta a Bistritei, adîncita în aglomerate vulcanice - un culoar îngust si racoros ce face legatura între bazinetul Colibita si valea larga ce strabate Bistrita Bîrgaului. Brazi falnici se înalta pe versanti, în timp ce numerosi afluenti s-au încrustat sculptînd chei înguste, cu ape ce salta înspumate peste repezisuri. Peisajul este odihnitor, cu izvoare cristaline si racoreala placuta ne îmbie spre însorita Colibita. La intrarea în chei, casele dispar, dar întreaga regiune freamata din zori si pîna în noapte. Este drumul uriaselor basculante ce alearga spre santier catre Colibita.

Am parcurs 3 km de la Fabrica de cherestea si la loc mai larg, la gura pîrîului Stegea, întîlnim ,,Colonia" - ,,oraselul" constructorilor ce dau viata acestei asezari. soseaua asfaltata se mai continua 2 km pîna la gura pîrîului Repedea (statie auto Repedele), strabate apoi drumul santierului spre lacul de acumulare Colibita cu o lungime de 5 km, o suprafata de 320 ha si un rezervor urias cu 90 000 000 m³ de apa. Din turbinele centralei hidroelectrice va tîsni energie si lumina, iar din lac suvoiul de apa va asigura, prin regularizarea debitelor, alimentarea municipiului Bistrita, a carui ,,sete" a crescut de cîteva ori prin intrarea în productie a platformei sale industriale.

Fig 08

De sub Dealul lui Pusca, de la Capul Colibita, valea se largeste, muntii se trag în laturi si în inima lor se cuibareste Depresiunea Colibitei, ocupata în prezent de apele lacului, localitate ale carei locuinte s-au stramutat pe tapsanelc însorite ale Casarului si Pietrii lui Orban. Colibita este înconjurata de un brîu maret de piatra: Casarul, Magurita, Vf, Ariilor, Buba, Dalbidanu. Dincolo de padurile de brad ce îmbalsameaza aerul, cadrul mai departat al Colibitei îl formeaza vîrfurile maiestuoase ale Calimanului.

Colibita, renumita poarta de intrare spre frumoasele peisaje ale Calimanului, cu un fond cinegetic deosebit si minunate locuri pentru schiat, va atrage în viitor un mare numar de vizitatori. soseaua, serpuind deasupra lacului, la altitudinea de peste 800 m, va lega potecile ce duc spre cel mai înalt masiv vulcanic si catre partea sudica a Muntilor Bîrgau.

5. Magistrala montana est-vest: Magura Calului (Pasul Tihuta - 1 200 m) - Vf. Zimbroaia (1 346 m) - Vf. Gogoasa (Miroslara, Oala 1 605 m) -Vf. Muncelului (1542 m) - Vf. Honiul Mare (1 611 m) - Vîrful Heniul Mic (1 531 m) - Pasul Strîmba (673 m); Josenii Bîrgaului sau Ilva Mica.

Posibilitati de acces: din Pasul Tihuta (statie auto Magura Calului; DN 17,5 km distanta de orasul Bistrita), în apropierea satului Piatra Fîntînele (vezi traseele 9 si 10); Josenii Bîrgaului (traseul 2, varianta A); comuna Ilva Mica (pentru tronsonul Bistrita-Nasaud - Ilva Mica vezi traseul 1). Marcaj: banda rosie (în curs de executie) Distanta: 30 km Durata: 10-12 ore Caracteristici: traseul corespunde unui drum de creasta desfasurat est-vest, care face legatura între Magura Calului (1 229 m) si Pasul Strîmba (673 m), trecînd prin vîrful cel mai înalt, Heniul Mare. Nu este indicat iarna. Se recomanda parcurgerea traseului de la est catre vest, deoarece urcusul este mai putin accentuat.

Initial, pe tronsonul I Pasul Tihuta (pîrtie de schi fond) - groapa Gorii, urmarim stravechea cale ,,Drumul Romanilor", desfasurata paralel cu DN 17, ceva mai la nord (4 km sud de Dealul Rachiteaua). Din Pastil Tihuta, ,,Drumul Romanilor" se îndreapta catre sud si descrie o curba spre stînga, apropiindu-se de panglica asfaltata, apoi se abate la dreapta (vest) si coboara prin poiana alungita a Vamesului, strajuita de catargele înalte ale brazilor întunecati, în valea Vamesului (valea Iliuta, Iliuta Calului - traseul 2, varianta A), unde odinioara se gasea punctul de vama pentru carele pline de marfuri. Din valea Vamesului urcam prin padure pîna la poalele Dealului dintre Iliute (Dealul Ingradit - 1 156 m) si iesim la loc deschis cu fînete nesfîrsite, presarate cu case si salase. Coborîm usor în valea pîrîului Fîntînele (izvorul Hvei), care împreuna cu pîrîul Vamesului (Iliuta) formeaza rîul Ilva-lliuta). Urcam usor în serpentine largi pe sub Vîrful Frumusaua (1 208 m), unde, în apropiere.

Spre dreapta, nu departe de ,,Drumul Romanilor" apare un mic mamelon - ,,Rachitele" (Dealul Rachiteaua, Dealul Prislopasului) cu blocuri mari de piatra înconjurate de un sant cu lungimea de 800 m, semnalate (1973) de profesorul Andrei Nauc din Bistrita Bîrgaului. La baza mamelonului se vede o intrare într-o galerie îndreptata spre partea centrala a ruinelor, care pare a fi sapata de niste armeni cautatori de aur. Localnicii istorisesc legenda ca aici ar fi fost cetatea (castelul) lui Dracula (Vlad Ţepes).

"Drumul Romanilor", aproape intact, este pavat cu piatra si dale, pe o lungime de cca 10 km. Se observa vechile urme ale rotilor adîncite în pavaj, în unele sectoare nefolosite de localnici. In ceea ce priveste ruinele de la Rachitele, nu s-au gasit înca urme care sa ateste ca ar fi fost un punct de paza al ,,Drumului Romanilor". Se conchide însa ca ruinele ce s-au doscoperit provin cu siguranta de la temelia ,,Casei Postei" de la Rachitele, unde postalioanele schimbau caii. In acest sens pare sa pledeze si denumirea de Pîrîul Postei, care îsi aduna izvoarele din partea sudica.

Urmarind ,,Drumul Romanilor" catre vest, intersectam soseaua nemodernizata care leaga satul Ciosa, din partea nordica, de Piatra Fîntînele, trecînd printre Vîrful Frumusaua (est) si vîrful Tasuleasa (vest) (traseul 9). Continuam sa mergem spre vest printre Tasuleasa - 1 215 m (nord) si Muntele Piatra Fîntînele - 1 067 m (sud), prin fînete cu locuinte si salase, pe flancul nordic al Muntelui Obcioara (1 028 m). Spre stînga (sud) se abate o ramificatie a drumului Ciosa-Piatra Fîntînele (traseul 9), care coboara pe lînga Pîrîul Postei, prin partea vestica a Vf. Precob (1 058 rn), în soseaua asfaltata.

"Drumul Romanilor" patrunde în zona împadurita din partea nordica a vîrfului "Dosul Zimbroaiei" (1 346 m) si curînd iesim din padure, lînga un izvor situat în apropiere, coborînd apoi accentuat spre sud-vest, într-o tarnita, la o casuta, lînga groapa Gorii. ,,Drumul Romanilor" coboara în serpentine în soseaua Bistrita-Vatra Dornei, prin partea vestica a Dosului Zimbroaiei (mai putin distinct, ,,Drumul Romanilor" se continua pîna la Izvorul Lazaroaiei, de unde ajunge în soseaua asfaltata, la Podul Lazaroaiei).

Poteca noastra (banda rosie) se orienteaza catre nord-vest, descrie cîteva serpentine, ocolind izvoarele pîrîului Ungurul, pe unde coboara spre dreapta (NE) poteca ce face legatura cu traseul 12 de pe valea Lesului. Strabatem poiana Prislopului, încadrata de Vf. Lazaroaia (Chicera Lazaroaiei - 1 116 m) la sud si Vf. Prislop la nord, împadurite, si poposim în poiana de sub Vf. Prislopul Moldovanului. Aci intersectam traseul 12, care vine din soseaua forestiera de pe valea Lesului, prin valea Ungurul (dreapta-est), ale unde descrie o curba catre nord pe sub Vf. Hust (l 156 m). In continuare, poteca coboara spre sud pe versantul vestic al Vf. Prislopul Moldoveanului, în Poiana Prislopului, unde se ramifica înconjurînd Vf. Lazaroaiei, dar în final ambele poteci ajung la popasul valea Straja (traseul 12).

Poteca traseului 5, orientata nord-vest, trece prin partea vestica a Vf. Hust, urcînd usor pe lînga padurea Holbaneasa, care ne însoteste pîna în Poiana Gogoasa. Ajungem în partea rasariteana a Vf. Gogoasa (Miroslava 1 605 m) si patrundern tn desisul codrului de molid, pe un drum dostul de bun (traseul 15), care urmareste flancul nordic al muntelui. Iesim din padure la lumina, pe spinarea masivului, în poiana larga din partea nordica a Vf. Gogoasa (Dosul Gogoasei - Poiana Fagetel) presarata cu grajduri si baraci forestiere.

Precizam ca poteca (banda rosie) urmareste pe tronsonul Dosul Gogoasei - Culmea Tomorogoaia (Dealul Priporul Talutei) - bazinul superior al Tureacului, pe care îl înconjura de la est catre vest.

Traseul 5 se orienteaza spre nord-vest, pe la izvoarele pîrîului Ciolocii, afluent estic al Tureacului; în apropiere, catre dreapta, se gaseste cabana forestiera, unde putem poposi pentru o noapte. Spre stînga (vest), poteca duce, prin Dealul Ciolocii, la soseaua forestiera de pe valea Tureacului (traseul 14), unde ajung si cele doua ramificatii ale drumului forestier care încadreaza dealul mai sus amintit, urmarind vaile venite din partea estica (valea Ciolocii si afluentul sau nordic).

Poteca noastra se îndreapta catre nord-vest prin poiana Fagetel, patrunde în padurea care îmbraca Priporul Cocosului, serpuind usor pe întinsul Poienii Narota, pe flancul vestic împadurit al Vf. Bondariului (1 266 m), pîna în Poiana Bondariului. Aci poteca intersecteaza unul din drumurile de mare circulatie care trec peste rnunte, venind din soseaua asfaltata a Bîrgaielor, pe drumul forestier al Tureacului catre nord, pîna în poiana mai sus amintita, unde se bifurca: spre nord-est pe valea Bondariului în valea Iliuta Bozghii (valea Lesului - traseul 12); catre est, sud-est, pe flancul rasaritean al Vf. Bondariului, în drumul de care al pîrîului Grozavul, în soseaua forestiera de pe valea Lesului (traseul 12).

Din Poiana Bondariului noi urmam poteca catre nord-vest spre Dealul Bîrgau (Porcoiul Mare 1 363 m), de unde ne abatem spre sud-vest (Vf. Erboasa 1 294 m ramîne rnult în dreapta-nord), serpuind printre tufisuri, pîlcuri de brazi si fînete pîna la doua salase, aproape de izvoarele pîrîului Panganete. Dupa 1 km poposim în Poiana Panganete, în care s-a cuibarit un salas. Strabatem un sector slab împadurit si dupa cca 70 m iesim în Poiana Prislopului. Ne apropiem de obîrsia rîului cu acelasi nume, afluent al Tureacului.

Poteca urmareste flancul nordic al Vf. Stanesii (1 190 m), înconjurat la rîndu-i de doua poteci ce se unesc în partea sudica si coboara pe interfluviul despadurit al Dealului Ursului, printre salase, în drumul forestier de pe valea Tureacului (traseul 14). Coborîm usor spre vest în saua dintre Vf. Stanesii si Vf. Erboasa (Porcoiul Mic), de unde ne abatem catre stînga (sud-vest) ocolind bazinul superior al Tureacului, pe culmea Tomorogoaia (Dealul Priporul Talutei), printre pasuni cu salase, de unde privim pîna departe, peste plaiurile nesfîrsite si domoale ale Bîrgaului. Spre dreapta, o poteca orientata initial nord-est se abate catre nord, pe valea pîrîului Erbosaua, care îsi aduna izvoarele de pe flancul nordic al Vf. Stanesii, facînd legatura cu traseul 12 (valea Lesului). Spre stînga (sud), o poteca coboara prin Valea Ursului în soseaua forestiera de pe valea Tureacului (traseul 14).

Poteca, cu denivelari usoare, trece printre salase risipite în pasune. La dreapta, o poteca duce catre nord-vest si coboara pe valea Erboasa spre nord, în valea Lesului (traseul 12); catre stînga (sud), prin Poiana Tatii, poteca coboara pe Valea UrsuJui, în drumul forestier al Tureacului. Poteca, cu orientare aproximativ vestica, trece prin Vf. Corhana (1302 m), unde intersecteaza traseul 14, ce se abate spre stînga (sud-est), cale de 1,5 km, pîna în drumul forestier de pe valea Corhana (5,5 km), la Tureac, pe valea cu acelasi nume.

Din acest punct, urcam cale de 1,5 km (împreuna cu traseul 14) spre sud-vest, catre Vf. Muncelului (1 542 m), pe care-l ocolim prin partea sudica, pe un frumos plai împadurit, pe coasta muntelui, de unde se desprinde poteca ce duce spre sud (stînga) în soseaua asfaltata, în apropiere de Tiha Bîrgaului.

Coborîm treptat în tarnita Parangului (tarnita Heniului Mare - 1 339 m), dominata de un post de pînda pentru vînat mare. Lasam în dreapta un drumeag care coboara spre est (dreapta) prin valea Lesilor (Lescior), In drumul forestier de pe valea Lesului (traseul 14) si urcam catre nord-vest prin trei poieni înlantuite. Dupa un urcus mai greu, poposim în cel mai înalt vîrf din Bîrgau - Heniul Mare (1 611 m), a carui cupola vulcanica este marcata de o baliza denumita de localnici "La cusca". Padurea deasa acopera vîrful si cu greu gasim o spartura în inima codrului de molid prin care lasam privirea sa rataceasca în cautarea Rodnei (nord) si a Calimanului (sud).

In apropiere se înalta releul de televiziune si cabana tehnicienilor, unde putem gasi adapost pentru o noapte. Spre sud (stînga), pe sub linia telefericului (folosit numai pentru televiziune), poteca, cu o panta de 30-60°, rataceste prin padurea de molid si coboara pe o distanta de 2,8 km (cca 1 ora) la capatul drumului forestier de pe valea Secului (cabanele forestiere ale rampei de încarcare de sub Heniul Mare), care duce la Prundu Bîrgaului (traseul 13, varianta C ). In Vf. Heniul Mare, traseul 14, care ne-a însotit din Vf. Corhana, ne paraseste si se abate spre nord-vest (dreapta), apoi spre vest prin Dealul Magura sl valea Strîmba, la Ilva Mica. Din Heniul Mare, prin padure spre sud-vest, poteca ne duce pîna în Heniul Mic (1531 m). Traseul coboara încontinuu, drum de aproape 3 ore, pîna în Pasul Strîmba.

Din Heniul Mic spre stînga (sud) se orienteaza poteca ce face legatura între comuna Lesu si Prundu Bîrgaului, trecînd prin Heniul Mare (tr. 13). Coborînd o panta accentuata, poteca se îndreapta spre sud-vest prin padurea deasa de molid. Ne strecuram pe sub Tomnatec (1201 m), pe latura nordica, prin padure, si urmarim cumpana apelor. Ne abatem catre sud si poteca cu orientare vestica ne duce la capatul drumului "Pasul Strîmba", de unde ne putem îndrepta spre nord (Ilva Mica - traseul 14) sau la Josenii Bîrgaului (sud - traseul 2, var. A).

TRASEE TURISTICE TRANSVERSALE

6. Sîngeorz-Bai - Vf. Bucnitori - satul Poiana Ilvei.

Posibilitati de acces: din localitatea balneoclimaterica Sîngeorz (nord - valea Somesului, tr. 1) sau din Poiana llvei (valea Ilvei), statie C.F.R. pe traseul Ilva Mica - Vatra Dornei (tr. 2). Distanta: cca 9 km Durata: 2½-3 ore Caracteristici: accesibil tot timpul anului.

Din centrul Sîngeorzului ne îndreptam catre est, prin strazile Republicii si Ulmului (Primaverii), traversam podul peste Somesul Mare si strada Alunului ne scoate în afara orasului pe drumul de hotar care se îngusteaza, treptat, trecînd într-o poteca ce urca din greu timp de 1 ora spre saua dintre Vf. Ulmului (897 m) si Vf. Bucnitori (1 032 m). Din sa, dupa un usor ocol catre nord, ajungem în Vf. Bucnitori, minunat punct de belvedere: Muntii Rodnei (nord), la poalele carora se rasfata statiunea Sîngeorz din valea Borcutului; valea Somesului Mare spre nord-est si cea a Ilvei catre sud-est, precum si defileul dintre Ilva Mica si Poiana Ilvei (SV), prin care se strecoara cu greu soseaua si calea ferata.

Din sa, trei poteci duc spre Poiana Ilvei, dar recomandam pe cea sud-estica, care urmareste valea Butenilor, unde ne racorim cu apa celor doua izvoare minerale din apropierea cantonului C.F.R. De aici, pîna în centrul satului, cuibarit într-un frumos cotlon, mai avem de strabatut 1,5 km (tr. 2).

7. Comuna Maieru - Vf. Magura Mare - comuna Magura Ilvei - comuna Lesu

Posibilitati de acces: poate fi abordat din partea nordica, de pe valea Somesului - comuna Maieru (statie auto si C.F.R. - 7 km de Sîngeorz), sau sudica, din comuna Lesu (statie auto 36 km de Nasaud). Distanta: cca 18 km Durata: 6 ore Caracteristici: practicabil tot timpul anului; face legatura între valea Somesului (tr. 1) - valea Ilvei - valea Lesului (tr. 2).

Din comuna Maieru, renumita pentru potentialul sxu etnografic, urmarim un drum de hotar spre est cale de 500 m, apoi poteca ce urca aproape pieptis prin partea sudica a cupolei vulcanice Magura Mare pîna la cota de 845 m (3-4 ore). Ne abatem mult catre est si înaintam din greu pe un pinten golas spre Vf. Magura Mare (1 188 m), unde poposirn pentru o clipa si pentru un tur de orizont: paduri masive si rîuri repezi; valea Somesului cu asezari risipite sau mai adunate în bazinetele dintre sant si Ilva Mica; valea Ilvei, cu gospodarii care urca pe plaiuri pîna la altitudinea de 900 m si panglica de otel a drumului de fier. Coborîm de pe vîrf spre est si dupa cca 1 km intersectarn drumul ce urca în serpentine, venind din comuna Rodna, de pe valea Somesului Mare, care urmareste malul drept al pîrîului Rodna si, dupa cca 3 ore de la plecare din Maieru, ajungem în partea estica a comunei Magura Ilvei, în DJ 171-D. Traversam calea ferata si valea Ilvei, ocolim prin est Dealul Runcului; urcam prin poieni, strabatem o padure rara si ne oprim pentru un timp în vîrful Dealului Cotencii (906 m), (unde se desprinde catre est traseul 9 care duce spre satul Ciosa (13 km), urmarind culmea jalonata de vîrfurile Stegii (1 070 m), Buzoi (1 091 m) si Magura Neagra (1 322 m), uriase caciuli acoperite de paduri de molid. Din Dealul Cotencii, traseul se îndreapta catre sud, prin padurea de foioase, trece pe la izvoarele. Erzii (o poteca ce urmareste interfluviul de pe partea dreapta a rîului coboara la Poiana Ilvei), prin vestul Vîrfului Blidarului (906 m) si coboara în comuna Lesu (spre vest la o distanta de cca 3,6 km se gaseste statia C.F.R. Lesu Ilvei), unde întîlneste tr. 12.

8. Comuna Rodna - comuna Magura Ilvei - comuna Lesu

Posibilitati de acces: poate fi abordat din partea nordica, din comuna Rodna (statie C.F.R. si auto, 45 km de Nasaud) sau din cea sudica, comuna Magura Ilvei (statie C.F.R., 20 km de Ilva Mica). Distanta: cca 18 km Durata: 6 ore Caracteristici: practicabil tot timpul anului.

Drumul forestier, apoi poteca urca în serpentine catre sud, se abate spre vest pe latura nordica a Magurii lui Arsente (1 118 m) si la izvoarele pîrîului Rodna, în partea sud-estica a Magurii Mari, întîlneste traseul 7 care duce spre comuna Lesu, trecînd prin Magura Ilvei (vezi traseul 7).

9. Comuna Rodna - comuna Ilva Mare - satul Ciosa - satul Piatra Fîntînele

Posibilitati de acces: din partea nordica - comuna Rodna (statie C.F.R. si auto, 45 km de Nasaud), din partea sudica - Piatra Fîntînele (drumul Bîrgaielor, DN 17, statie auto, 46 Rm de orasul Bistrita). Distanta: cca 24 km Durata: 8 ore Caracteristici: face legatura între valea Somesului si "Drumul Bîrgaielor", intersectînd valea Ilvei; Ciosa - Piatra Fîntînele - drum comunal, 13 km (3Va ore cu piciorul); accesibil tot timpul anului.

Din Rodna folosim iraseul care din valea Corlel se abate catre est pîna în Vf. Corlei (1 152 m).

VARIANTA B: comuna sant - Vf. Corlei

Traseul se desprinde din DN 17 D de pe valea Somesului, la cca 1,5 km vest de comuna sant (5 km de Rodna), statie auto. O punte ne trece peste Somes si poteca urca destul de greu printre terenurile agricole, ,,suspendate" pe coasta, si pîlcuri de padure rara, unde întîlnim poteca ce vine din Rodna, si dupa cca 1 km ajungem în Vf. Corlei. Din Vf. Corlei poteca patrunde în padurea de amestec (fag si molid), traverseaza cîteva poieni si dupa cca 2½ ore poposim pentru un moment în Vf. Cornii (1458 m), cupola vnlcanica, de unde privim pîna departe catre Rodna; spre sud asezarea Ilva Mare, cu gospodarii împrastiate pe o suprafata de aproape 15 km².

Poteca coboara din Vf. Cornii spre vest, trecînd pe lînga cele sase izvoare minerale din valea Recele si ajungem în DJ 172 C. Strabatem comuna Ilva Mare, cu case îngrijite, si urcam pe drumul comunal ce duce în satul Ivaneasa. Ne racorim cu apa izvorului mineral si drumul forestier ne poarta prin padure spre cupola vulcanica a Vf. Paltineasa (1227 m). Poteca II ocoleste prin vest si urca domol spre Vf. Obcina (1 188 m), unde intersecteaza poteca ce coboara în valea Lesului (tr. 12) trecînd prin Magura Tisei. Poteca pe care o strabatem urmareste flancul vestic al Dealului Ciosa (1 188 m) si dupa 3 ore de drum parcurs din Ilva Mare ne apropiem de satul Ciosa, rasfirat pe costise. Urmam drumul comunal printre pîlcuri de molizi si poieni pe la izvoarele Lesului, pe sub Dealul Prislopasului (1209 m) din partea estica, intersectam "Drumul Romanilor" (traseul 5), urcam pe la izvoarele Pîrîului Postei si poposim în satul Piatra Fîntînele (1097 m) pe DN 17, la hotelul Tihuta.

10. Satul Piatra Fîntînele - Pasul Tihuta -Pasul Gradinita - Creasta Muntii (Munceii) însi-rati - satul Valea Mare

Posibilitati de acces: Piatra Fîntînele-,,Drumul Bîrgaielor" (statie auto Magura Calului - Dn 17 = 50 km de Bistrita); din partea nordica - valea Somesului Mare - satul Valea Mare (statie auto; 84 km de la Bistrita; 59 km de Nasaud). Marcaj: banda rosie Pasul Tihuta - Pasul Gradinita - Vf. Cucureasa (1 392 m) - 28 km, de unde se abate spre nord-est prin Suhardul Mare - Vf. Omului - Pasul Rotunda (tr. 11) - Muntii Rodnei (tr. 1). Distanta: 33 km Durata: 10 ore Caracteristici: face legatura între DN 17 si DN 17 D. Se recomanda tot timpul anului, mai ales vara; iarna, pe schiuri.

In holul hotelului Tihuta (Piatra Fîntînele) exista un panou cu 10 trasee turistice, care au ca punct de plecare acest cautat loc de odihna, dar fara sa existe nici un marcaj orientativ. La cca 1 km de hotel, spre Vatra Dornei, pe partea dreapta a soselei nationale, întîlnim o placa indicatoare cu marcaj banda rosie, ce trece prin Vf. Buba (tr. nr. 18), de unde se orienteaza catre sud prin Poiana Terha, spre Vf. Bistricioru - creasta Calimanului. Tot de la aceasta placa indicatoare, marcajul banda rosie ne conduce spre nord-est, în Pasul Tihuta, apoi catre nord, la Pasul Gradi-mta - Vf. Cucureasa - Suhardul Mare - Vf. Omului din Muntii Suhardului - Pasul Rotunda (tr. nr. 1) - Muntii Rodnei.

Din Pasul Tihuta (1 201 m), strajuit în partea estica de Magura Calului (1229 m), ne orientam spre nord (banda rosie), urmarind poteca ce strabate prin padure spre Poiana Lunca Ilvei, apoi din nou prin padure avînd ca reper Vf. Frîu (1 121 m), înconjurat la rîndul sau de o poiana larga cu salase. De aci ne abatem spre nord-est prin Vf. Tîlharesc (1 071 m) si prin partea vestica a Vf. Sarcel, de-a lungul vaii cu acelasi nume, afluenta a Silhoasei (rîul Ilva), catre Pasul Gradinita, lasînd pe stînga (vest) haltele C.F.R. Larion si Silhoasa. Intersectam sectorul ,,marilor curbe feroviare" si al tunelelor caii ferate Vatra Dornei - Ilva Mica, suspendata pe poduri si viaducte în sectorul Gradinita - Silhoasa. Poteca (banda rosie) se îndreapta catre nord, prin poienile ce adapostesc salase din jurui Dealului Rosia (973 m) si a Vf. Siminic (1 081 m). Se abate apoi usor spre nord-vest, prin padure, taie poteca venita din partea sud-vestica, de la gura pîrîului Bolovanu (Lunca Ilvei), si împreuna (banda rosie) se orienteaza catre nord-est prin micuta poiana a Muntelui Vin, serpuind prin poiana larg extinsa a Casteilor, dominata de vîrful cu acelasi nume (Vf. Poiana Casteilor -1 216 m). Poteca rataceste prin padure spre nord-vest pe creasta Muntilor însirati, cumpana de apa ce separa valea rîului Cucureasa din partea estica, care apartine bazinului Tesnei, de afluentii nordici ai Ilvei de pe latura vestica: Bolovanul, Ursoaia si Cucureasa.

Poteca banda rosie urmareste culmea prelunga spro Vf. Cucureasa (1 392 m), cale de 28 km de la Pasul Tihuta, prin poieni cu salase, întrerupte de padure. Din Vf. Cucureasa, poteca banda rosie se abate catre est-nord-est prin Vf. suvarosu - Suhardul Mare - Vf. Omului din Muntii Suhardului - Pasul Rotunda (tr. 11). Traseul nostru (nr. 10), fara marcaj din Vf. Cucureasa, se îndreapta spre nord-vest, pe valea Hoitului (drum forestier, 5 km) pe sub Dealul Hoitului, catre satul Valea Mare, cea mai estica asezare de pe valea Somesului Mare (tr. 1).

11. Valea Maria Mare - Vf. Suhardul - Poiana Rotunda - Pasul Rotunda

Posibilitati de acces: din partea nordica, DN 17 D (km 86 + 500 m), din punctul ,,Gura Mariilor", la confluenta Somesului Mare cu pîrîul Maria sau din Pasul Rotunda (1 271 m), situat pe acelasi drum (tr. 1); transport auto pîna la statia Valea Mare (84 km), apoi 2,5 km pe jos. Marcaj: banda rosic Pasul Suhard -Pasul Rotunda Distanta: 21 km Durata: 7-8 ore Caracteristici: face legatura între gura pîrîului Maria si Pasul Rotunda, trecînd prin Vf. Suhardul, pe sub Vf. Omului (unde intersecteaza traseul Vatra Dornei - Pasul setref din Rodna, marcaj banda rosie (tr. 1); inaccesibil iarna; drum forestier 7 km.

Strabatem drumul forestier ce urca pe valea Maria Mare cale de 7 km. Ne abatem spre dreapta (vest) si dupa 1 ora de mers ajungem în saua (Pasul Suhard - 1 200 m) vîrfului Suhardul Mare (1 326 m). Schimbam directia de mcrs, orientîndu-ne spre stînga (est), ghidati de marcajul banda rosie care ne duce în Vf. Suhardul (l 415 m), unde oprim pentru odihna. Privim pîna departe la norodul de culmi prelungi, ce coboara în trepte spre est, acoperite în cea mai mare parte de paduri de rasinoase si pajisti montane. Lînga noi, pe latura estica a vîrfului, stînci semete si zimtate. Asezarile lipsesc, dar în caz de nevoie putem gasi adapost la cele cîteva stîne si cabane de exploatare forestiera.

Poteca (banda rosie) trece prin Suhard, urmarind interfluviul care separa pîraiele din bazinul vaii Maria Mare de pîrîul Runcului, afluent al Cosnitei, strajuit pe dreapta de cinci stînci risipite în pasune. Ne îndreptam spre nord-est si în partea sudica a Vf. Omului (1 932 m), cel mai înalt din Muntii Suhardului, poteca se ramifica; catre dreapta (SE), traseul, marcat cu banda rosie, care face legatura cu Vatra Dornei; spre stînga (V), traseul nostru, care ocoleste izvoarele pîrîului Zmeu, marcat tot cu banda rosie; la vest de vîrf, o noua ramificatie orientata pe directia estica (dreapta), apoi nord-estica prin Vf. Stînisoara (1 699 m), catre Cîrlibaba (Bistrita Aurie).

Poteca banda rosie ne duce constant catre vest si la izvoarele pîrîului Zmeu se îndreapta spre nord-vest printre Muntele Zmeu (stînga, vest -1 263 m) si Muntele Caturii (dreapta, est - 1 625 m), prin Vf. Cociorbii (1 593 m) - Poiana Rotunda, la pasul cu acelasi nume (soseaua de pe valea Somesului Mare, tr. 1).

12. Gura Lesului - valea Lesului - popasul Straja - hotel Tihuta (Piatra Fîntînele)

Posibilitati de acces: partea nordica, din satul Lunca Lesului (Erboasa), transport auto 47 km de la Nasaud; tren - halta Lesu Ilvei, 5 km de Ilva Mica (25 km Nasaud), în continuare, autobuz 19 km pîna la Lunca Lesului (Erboasa); partea sudica, popasul Straja, pe "Drumul Bîrgalelor" (36 km de orasul Bistrita), transport auto. Distanta: cca 24 km Durata: 8-9 ore Caracteristici: face legatura între localitatea Lesu si "Drumul Bîrgaielor" (DN 17). Accesibil tot anul. Drum carosabil, 25 km.

Din DJ 172 D, "drumul Ilvelor" (tr. 2), la kilometrul 15 + 500 se ramifica catre dreapta, peste un pod de lemn, drumul comunal care urca pe valea Lesului si dupa 4 km poposim în comuna Lesu, iar dupa alti 3 km, la extremitatea estica a satului Lunca Lesului, localitati renumite prin traditii, port, obiceiuri.

Lesul, care îsi aduna izvoarele de sub Vf. Sterparului, din apropiere de Piatra Fîntînele, se îndreapta catre nord-vest si la sud de Magura Neagra descrie un cot spre stînga, orientîndu-se de la est catre vest. La iesirea din comuna Lesu, cuibarita într-un bazinet depresionar, rîul reteaza mai multe bare de roci vulcanice, ce alterneaza cu gresii dure, valea se îngusteaza si apele freamata prinse în strînsura muntilor. Pe ultimul kilometru de defileu gresiile dure sînt prezente la tot pasul. Din Lunca Lesului, unde ne duce autobuzul, urmarim drumul forestier de pe valea Lesului, care urca pe o distanta de 18 km pîna în Poiana Pascu (în apropiere de gura pîrîului Iliuta Bozgai). Traversam mai multe bare vulcanice ce alterneaza cu gresii dure si valea se îngusteaza treptat spre amont, pîna în apropiere de confluenta cu Magura. Peretii sînt abrupti, masiv împaduriti, iar prin apele înspumate, rostogolite peste repezisuri, putem privi jocul pastravilor. Treptat, versantul drept (stînga) se domoleste, apar poieni întinse cu pîlcuri rare de padure presarate cu gospodariile rasfirate ale satului Ciosa. Pe dreapta, traseul ocoleste flancul nordic al celor mai importante masive vulcanice: Heniul Mare (1611 m), Muncelul (1 542 m), trece apoi pe sub latura estica a Dealului Bîrgau (1 363 m), Bondariului (1 266 m), Gogoasa (1605 m) si Dosul Zimbroaiei (1346 m), insule rasarite dintr-o mare nesfîrsita atunci cînd ceata coboara pe vai.

Din Poiana Pascu poteca descrie o curba, îndepartîndu-se de pîrîul Iliuta Bozgai, urcînd pe pîrîul Ungur, spre saua ce separa vîrfurile Prislop si Lazaroaia (intersecteaza traseul 5). Din sa, poteca strabate poienile acoperite cu pasuni, culturi de cartofi si secara, prin partea vestica a cupolei vulcanice Dosul Zimbroaiei, coborînd în valea Strajii (Bîrgau sau Tihuta) la kilometrul 99 + 700, pe DN 17. Ne îndreptam catre vest si ne oprim la popasul Straja (kilometrul 97 + 400), de unde autobuzul ne duce spre Vatra Dornei (hotel Tihuta - Piatra Fîntînele, 10 km) sau catre orasul Bistrita.

13. Comuna Lesu - Dealul Murgulet - Heniul Mare - Heniul Mic - comuna Prundu Bîrgaului

Posibilitati de acces: din partea nordica, comuna Lesu, statie auto (36 km de Nasaud, 61 km de Bistrita) si C.F.R. (halta Lesu Ilvei, 3 km de Ilva Mica pe linia Vatra Dornei - Ilva Mica -Nasaud); din partea sudica - Prundu Bîrgaului (DN 17, 23 km de orasul Bistrita). Distanta: 22 km Durata: 10-12 ore. Caracteristici: drum greu, cu diferente de nivel de peste 1 000 m; nu se recomanda iarna, datorita absentei unor cazari corespunzatoare; poate fi parcurs cu schiurile; este deosebit de atractiv, deoarece strabate vîrfurile cele mai înalte, minunate puncte de belvedere spre Caliman, dealurile Bistritei si partea estica a Bîrgaului.

Din comuna Lesu ne orientam catre sud, initial pe valea Lesliorului (drum comunal) sau direct pe interfluviul din partea dreapta spre Dealul Murgulet (Hurgulet?). Din statia C.F.R. Lesul Ilvei trecem peste podul Ilvei si urmarim poteca interfluviala pe sub Dealul sincu (792 m) care duce prin Murgulet în Heniul Mare. Daca am patruns pe valea amintita, dupa cca 1 km ne abatem spre dreapta (V), apoi catre sud pe poteca ce duce în Dealul sincu, initial prin pasune, apoi prin padure.

Poteca urca accentuat spre sud-est avînd în fata vîrful cel mai înalt, Heniul Mare, marcat si de releul de televiziune. Din Heniul Mare se desprind urmatoarele trasee mai importante: spre vest si est traseul de pe vaile Strîmba si Tureac; catre sud, traseul nostru (Heniul Mare - Heniul Mic, poteca comuna si traseului 5).

Tronsonul Heniul Mare - Prundu Bîrgaului va fi descris în sens invers, de la sud la nord, cu plecare din ,,Drumul Bîrgaielor" (5 ore).

Pornim din centrul comunei Prundu (din fata hotelului Heniu) catre nord. pe drumul forestier de pe valea pîrîului Secului (pe dreapta rîului), traversam podul si urmarim drumul ce urca usor spre stînga (V) printre ultimele case si ajungern pe terasa, deasupra comunei, loc deschis de unde privim pîna departe spre lumea muntilor acoperiti de oceanul verde al padurilor si pasunilor. Cotim usor la dreapta pe lînga valea Secului, pe un drum umbrit de arbori stufosi si dupa 15 minute sosim la obîrsia pîrîului Acu, firicel de apa care se pierde printre muschi si ferigi. Parasim zona colinara si urcam spre stînga printr-o padurice rara pîna în Dealui Gurau (1 039 m), acoperit de o poiana larga scaldata în soare. Drumul larg si frumos ne poarta pe piciorul muntelui, prin padurea din ce în ce mai deasa, pe sub arcadele crengilor ce ne apara de soare. La un cot, arcadele se desfac si prin fereastra deschisa pentru o clipa apare maiestuosul Caliman, care strajuieste depresiunea Colibita. Bolta se închide si uriasul vulcanic dispare în spatele cortinei verzi. Urmarim coturi scurte si curînd ajungem într-un luminis unde drumul se bifurca: catre stînga (V) poteca ce duce în Poiana Viteilor, acoperita de grohotisuri înverzite de muschi sau de stînci pravalite din creasta muntelui; în continuare (N), traseul nostru, pe piciorul muntelui, pe sub streasina padurii, spre Heniul Mic. De sub Heniul Mic se desface catre dreapta (NE) poteca orientata catre Tarnita Heniului Mare, la izvoarele Secului. Cam la jumatatea drumului dintre poiana Dealului Gurau si Heniul Mic (în apropierea bifurcatiei amintite) se gaseste o cabana forestiera asezata lînga un izvor cu apa cristalina care-si joaca undele pe coasta pietroasa a muntelui.

Dupa 4 ore de drum pieptis pe poteca ce se abate spre stînga, printre trunchiurile de brazi de care atîrna barba ursului, ne oprim sub Heniul Mic (1 489 m), într-o poienita minuscula scaldata în soare, loc unde duce si bifurcatia din poiana Dealului Gurau, care strabate Poiana Viteilor urmarind o poteca larga; catre vest, un sipot de apa firav murmura în linistea si umbra codrilor de brazi; ne abatem spre stînga, apoi din nou la dreapta si reîntîlnim poteca noastra. Ne orientam spre nord-vest, prin poiana Heniului Mic si poposim în vîrf (1 531 m).

De sus privim întreaga panorama a muntilor: catre sud, valurile împietrite de lava ale Calimanului, dominate de Bistricioru, Strunioru si Piatra Zurzugaului; spre est, claia vulcanica a Gogoasei (Oala), acoperita de padure, iar dincolo de valea Tihai, uriasul musuroi al Casarului, strajer din partea estica a cotlonului Colibita. La picioarele noastre se întind fînete si plaiuri însorite, presarate cu locuinte, oaze de munca si liniste.

Reluam drumul catre miazanoapte, pe o ca-rare invadata de acaieti si presarata cu tufisuri de zmeur, mur si afini pîna la Heniul Mare (1 611 m), unde intersectam drumul est-vest al Bîrgaului (tr. 5) venit din Pasul Tihuta prin valea Lesului, pe sub Dealul Bîrgaului, prin Vf. Muncelului (1 542 m) si plaiul Tarnitei. Din Heniul Mare, poteca se îndreapta catre apus la Pasul Strîmba (673 m), în DJ 172 C se face legatura între Ilva Mica si Josenii Bîrgaului. Din Vf. Muncelului poteca coboara spre sud, la Tureac (tr. 14).

VARIANTA C: Prundu Bîrgaului - Vf. Heniul Mare

Distanta: 10,8 km; 8 km drum forestier, care poate fi parcurs cu remorcile si autocamioanele exploatarii forestiere. Durata: 3-4 ore pe jos

Din centrul comunei Prund, de la statia auto din fata hotelului Heniu si a magazinului universal, strabatem drumul comunal de pe valea Secului, traversam podul si ne abatem spre stînga printre ultimele case, cale de 3 km, si patrundem în drumul forestier de pe valea Secului, prin padurea de fag si molid, care dupa 5 km ne scoate la rampa de încarcare de sub Heniul Mare (doua ore de la Prund), unde cabanele muncitoresti ne ofera cazare pentru o noapte, iar apa rece si cristalina a izvorului din apropiere ne racoreste sl ne da forta sa urcam pieptis pe drumul Heniului. Spre stînga se bifurca o poteca care urca în serpentine spre Vf. Heniul Mic (cca 3-3½ ore de la statia auto Prund) unde întîlnim traseul descris anterior. Catre dreapta ne putem abate spre Vf. Muncelului (traseul nr. 14). De la capatul drumului forrstier (cabanele rampei de încarcare de sub Heniul Mare), urcam din greu poteca cu o panta de 30-60° ce strabate prin padurea de molid, serpuind pe sub linia telefericulni (nu functioneaza pentru turisti) pe o distanta de 2,8 km (1-2 ore) pîna la releul de televiziune din Vf. Heniul Mare, unde se gasesc cabanele tehnicienilor care asigura functionarea acestuia.

14. Ilva Mica - valea Strîmba - Dealul Magurii - Heniul Mare - Vf. Muncelului - valea Corhana - satul Tureac

Posibilitati de acces: poate fi abordat din partea nordica - Podul Strîmbei, statie auto 4 km de Ilva Mica (statie C.F.R. si auto) si la cca 2 km de halta C.F.R. Lesu Ilvei; din partea sudica - din satul Strîmba (statie auto, 21 km de Bistrita) sau din comuna Tureac (statie auto, 28 km de Bistrita). Distanta: 15 km Durata: 5-6 ore Caracteristici: drum greu pîna la Heniul Mare. Nu se recomanda iarna decît pentru schiori; semnalam absenta unor cazari corespunzatoare. Este deosebit de atractiv, deoarece ofera minunate puncte de belvedere: Magura, Heniul Mare, Muncelul.

Traseul se desprinde din DJ 172 C de pe valea Strîmbei (sud Ilva Mica) la kilometrul 9 + 250 m si urca prin padurea de molid pe o poteca aproape pieptis, pe sub Vf. Magurii, spre Heniul Mare (2-3 ore), pe care îl ocoleste prin partea nordica, urmarind în continuare culmea împadurita pîna pe Vîrful Muncelului (1 542 m). Dupa un coborîs usor spre est, la 1,5 km întîlnim drumul forestier de pe valea Corhana, care duce în satul Tureac (5,5 km). De sub Vf. Muncelului alt drum forestier coboara spre Lunca Lesului urmarind valea pîrîului Erboasa (6 km, 5-6 ore). Pe traseul Heniul Mare - Vf. Muncolului - Vf. Corhana poteca comuna cu traseul 5.

15. Satul Tureac - Vf. Gogoasa (Miroslava)-Vf. Prislop - popasul Straja

Posibilitati de acces: poate fi abordat din satul Tureac de pe valea Bîrgaului (Straja, Tiha), DN 17 - "Drumul Bîrgaielor", la 28 km de orasul Bistrita. Distanta: 15 km Durata: 5-6 ore Caracteristici: nu se recomanda iarna decît pentru schiorii si turistii bine antrenati.

Drumul se ramifica din traseul 14, în satul Tureac, de unde urca gradat de-a lungul Piciorului Bozgai, printre livezile (,,gradinile" - cum le denumesc bîrgauanii) presarate pe coasta. Dupa un drum de 3,5 km, poteca face un ocol spre nord-est, trece pe lînga stîna din Poiana Fagetel, patrunde în padure si dupa 2½ ore de mers ajungem în golul (Dosul Gogoasei) de pe vîrful Gogoasa (1605 m), care strajuieste ,,Drumul Bîrgaielor" si valea Bîrgaului, ferastruita în gresii oligocene strapunse de corpuri vulcanice dezgropate de eroziune. Dupa un coborîs abrupt timp de 30 minute, patrundem în Poiana Prislopului, traversam un plai prin partea sud-vestica a Vîrfului Prislop; întîlnim apoi traseul 12 care se orienteaza spre nord - gura Lesului sau spre sud - popasul Straja, în ,,Drumul Bîrgaielor". Pe tronsonul Dosul Gogoasei - Poiana Prislopului, poteca comuna traseul 5.

16. Comuna Tiha Bîrgaului - Piatra Bridireiului - Colibita

Posibilitati de acces: din partea nordica, din comuna Tiha (25 km distanta de orasul Bistrita); din partea sudica - Colibita (35 km pîna la Colibita- Colonie, statie auto), situata la 43 km de Bistrita. Distanta: 11 km Durata: 3-4 ore Caracteristici: traseu usor; iarna, pentru schiori

Din Tiha Bîrgaului (2 km distanta de Prundu Bîrgaului), dupa ce traversam valea Tihai (Bîrgau sau Straja), traseul urca spre est pe valea Boncilor, apoi pe un drum de hotar printre gospodariile risipite pe versantul vestic al Dealului Strîmba; intersectam izvoarele pîrîului Strîmba, ocolim Vf. Piatra Bridireiului (1 108 m) prin partea nordica (pe sub "Poarta Bistricioarei") si ne îndreptam spre sud-est trecînd pe latura estica a Dealului Pietrei (1 168 m), apoi peste Dealul lui Pusca (1085 m), la Colibita.

17. Colibita (Mita) - Poiana lui Toader - Poiana Vinului - satul Piatra Fîntînele

Posibilitati de acces: din Colibita (Mita) - 43 km de la Bistrita) - statie auto Repedele (37 km de la Bistrita) pe valea Bistritei - sudul Muntilor Bîrgau; din "Drumul Bîrgaielor": Muresenii Bîrgaului (statie auto - 32 km de orasul Bistrita) - sosea modernizata 9 km pe jos pîna la Colibita; Piatra Fîntînele (46 km de Bistrita) statie auto. Marcaj: cruce rosie Colibita - Poiana Vinului si în continuare banda rosie pîna la Piatra Fîntînele, Distanta: 15 km Durata: 6-7 ore Caracteristici: accesibil numai vara.

Traseul urmareste valea Magurei, patrunde printre rasde risipite prin fînetele de pe flancul sudic al Dealului Ariilor (1547 m), minunat punct de belvedere pentru splendida panorama din partea sud-estica a Bîrgaului, cu vai adînci si paduri nesfîrsite. Poteca strabate o padure batrîna de molizi care se raresc treptat si coborîm apoi în raristile din Poiana lui Toader, prin Poiana Vinului spre est, strabatem Poiana Ciungi, ocolim obîrsia sendroaiei si sub Vf. Cornului (partea nordica) întîlnim banda rosie venita din Caliman (Vf. Bistricioru), care ne duce la Piatra Fîntînele (tr. 18) trecînd prin drumul forestier venit de la Dornisoara.

Fig 09

18. Colibita - Poiana Vinului - Vf. Buba - pîrîul Dalbidanu - Izvorul Lung - Colibita (Mita)

Posibilitati de acces: din Colibita (vezi tr. 17) Marcaj: cruce rosie Colibita - Poiana - Vinului (flancul nordic al Vf. Cornului); în continuare banda rosie pîna la Vf. Buba (se îndreapta spre Caliman). Distanta: 20 km. Durata: 6-7 ore. Caracteristici: accesibil numai vara.

Primul tronson al traseului este comun cu acela al traseului descris anterior (tr. 17) si, ca urmare, vom prezenta traseul din Poiana Vinului - de pe flancul nordic al Vf. Cornului (1 502 m) - de unde se desprinde de cel care coboara catre nord (tr. 17) spre satul Piatra Fîntînele, prin drumul forestier al Dornisoarei.

Din Poiana Vinului, poteca batatorita se orienteaza spre sud-est, ocolind prin sud izvoarele Dornisoarei si urca spre vîrful golas Buba (1 671 m), de unde privim pîna departc: tancurile Muntilor Rodna, acoperite de zapada, stralucesc scaldate în soare, uneori chiar în miez de vara, pîna în luna august; creasta Calimanului, strajuita de Bistricioru (1 990 m) si rîul Dornei, care îsi rostogoleste undele în est. De sub vîrf îsi aduna izvoarele pîrîul Buba, cu un izvor mineral cu apa bicarbonatata feruginoasa, placuta la gust. De pe creasta, poteca coboara la izvoarele pîrîului Dalbidanul, ale carui ape strabat o cale îngusta încatusata între Vf. Cornului în nord si conurile vulcanice Dalbidan si Tomnatec la sud, întovarasita de un drum forestier. Dupa cca 1 km, întîlnim cantonul silvic în fata caruia a fost captat izvorul mineral ,,Dalbidan", cu apa bicarbonatata-carbogazoasa, foarte placuta la gust. Drumul forestier coboara pe pîrîul Izvorul Lung catre vest, cale de 11 km pîna la Colibita, trecînd prin fata cabanei si a magazinului forestier de la gura pîrîului Valea lui Toader, care îsi aduna izvoarele de sub Poiana lui Toader, pe unde a trecut traseul nostru plecînd din Colibita spre Poiana Vinului si Vf. Buba.

Cuprins

PE PLAIURILE DOMOALE ALE BÎRGĂULUI

CARACTERIZARE GEOGRAFICĂ

Generalitati

Asezare si limite

Alcatuire geologica

Relieful

Conditii climatice

Reteaua hidrografica

Vegetatia

Fauna

Asezarile umane

Bîrgauanii

TURISMUL

Cai de acces, puncte de plecare si posibilitati de cazare

Tabelul traseelor turistice

TRASEE TURISTICE

Trasee axiale longitudinale

1. Valea Somesului Mare: Bistrita-Nasaud -Sîngeorz - Rodna - Pasul Rotunda - satul Rotunda - Valea Bistritei Aurii

2. Valea Ilvei: Bistrita- Ilva Mica- Ilva Mare- Lunca Ilvei- Gradinita- Vatra Dornei

3. Drumul Bîrgaielor: Bistrita - Prundu Bîrgaului - Muresenii Bîrgaului - Piatra Fîntînele - Magura Calului (Pasul Tihuta) - Vatra Dornei

4. Valea Bistritei: Prundu Bîrgaului- Bistrita Bîrgaului- Colibita (Mita)

5. Magistrala montana est-vest: Magura Calului (Pasul Tihuta)- Vf. Gogoasa- Vf. Muncelului- Vf. Heniul Mare- Heniul Mic- Pasul Strîmba; Josenii Bîrgaului sau Ilva Mica

TRASEE TRANSVERSALE

6. Sîngeorz-Bai-Vf. Bucnitori-satul Poiana Ilvei

7. Comuna Maieru-Vf. Magura Mare-comuna Lesu

8. Comuna Rodna - comuna Magura llvei -comuna Lesu

9. Comuna Rodna - comuna Ilva Mare -satui Piatra Fîntînele

10. Satul Piatra Fîntînele-Pasul Tihuta -creasta Muntii Insirati-satul Valea Mare

11. Valea Maria Mare-Vf. Suhardul-Poiana Rotunda - Pasul Rotunda

12. Gura Lesului - valea Lesului - popasul Straja - hotel Tihuta (Piatra Fîntînele)

13. Comuna Lesu - Vf. Heniul Mare - comuna Prundu Bîrgaului

14. Ilva Mica - Heniul Mare - satul Tureac

15. Satui Tureac - Vf. Gogoasa - popasul Straja

16. Comuna Tiha Bîrgaului - Piatra Bridireiului-Colibita

17. Colibita (Mita) - Poiana lui Toader -Piatra Fîntînele

18. Colibita - Poiana Vinului - Vf. Buba -Colibita (Mita)

Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/