Muntii Buzdului sînt mai putin cunoscuti sub raport turistic, desi o serie de elemente ale cadrului natural si cel social-istoric impuneau prezentarea lor. Unele initiative laudabile de popularizare a frumusetilor acestor meleaguri, concretizate în mai multe articole publicate în almanahurile turistice, în paginile cotidianului "Viata Buzaului", precum si efectuarea primelor marcaje turistice în Siriu (1965) au avut darul de a oferi miscarii turistice din tara noastra un cîmp nou de cunoastere si recreare.

Prin întelegerea si sprijinul material acordat de catre organele de partid si de stat din judetul Buzau si de catre oamenii acestor meleaguri, un grup de studenti de la Facultatea de geologie-geografie din Bucuresti a refacut o parte din marcajele deteriorate si a marcat noi trasee, în perioada 1972-1973.

Realizarea, în urmatorii ani, a maretului plan de amenajare si valorificare hidroenergetica a vaii Buzaului va îmbogati cu noi elemente harta turistica a regiunii si va duce, alaturi de alti factori, la transformarea acesteia într-una din zonele de agrement si de practicare a turismului toarte cautata din tara noastra. Pozitia geografica, existenta unor mari centre industriale si prezenta unei artere importante de circulatie turistica, alaturi de farmecul distinct al acestor meleaguri, justifica aceasta supozitie. Lucrarea de fata se adreseaza tuturor iubitorilor de drumetie, tuturor acelora care iubesc muntele, care nu pregeta sa porneasca în cautarea ineditului pe cararile serpuinde ce urca pe vai sau merg din vîrf în vîrf. Muntilor Buzaului le lipsesc marile abrupturi si crestele carpatice, dar, înca de la primii pasi, pe culmile, vaile si plaiurile lor se degaja un aer de frumusete linistitoare. Parcurgîndu-i îti devin familiari, înveti lucruri noi, cunosti legatura care s-a statornicit de-a lungul vremilor între ei si oamenii acestor meleaguri. Sfîrsitul drumetiei va însemna cu siguranta o mica strîngere de inima, parerea de rau ca totul s-a încheiat atît de repede si poate promisiunea ca vei reveni.

I. Cadrul geografic

AsEZARE sI LIMITE

Masivele si culmile asupra carora ne vom opri în paginile ce urmeaza fac parte dintr-o grupa de munti mijlocii situata aproximativ în partea centrala a Carpatilor de Curbura (fig. 1). Aceasta este cunoscuta sub numele de "Muntii Buzaului", nume împrumutat de la rîul ce o strabate si care prin multimea afluentilor de pe dreapta si stînga a fost fragmentata în numeroase unitati si subunitati, fiecare cu o fizionomie proprie si cu un anumit har turistic. Principalele unitati sînt reprezentate de masivele Siriu (în vest), Podu Calului (în centru), Penteleu (în est) si de culmea Ivanetu (în sud).

Încadrati în vest de Muntii Ciucas, în est de Muntii Vrancei, în sud de culmile Subcarpatilor de Curbura, iar în nord de Clabucetele Întorsurii, Muntii Buzaului se desfasoara pe o suprafata de aproape 1 900 km². În sud si în nord, contactul cu regiunile limitrofe este subliniat prin diferente de nivel de 200-350 m ce apar adesea sub forma unor versanti abrupti. Acest aspect este si mai pregnant pe aliniamentul Paltineni - Colti - Lopatari, adica acolo unde eroziune 24524t1915y a a pus în evidenta pereti abrupti alcatuiti din strate groase de gresie, în pozitie verticala.

Fig 01. Pozitia Muntilor Buzaului în cadrul Carpatilor de Curbura

Limita fata de muntii din est si vest se poate urmari în lungul vailor Buzau, Siriu în vest; Bîsca Mica, Bîsca Mare în est, al unor înseuari largi (între vîrful Puru Mare si Ivanetu În sud-est, Lacauti - Menesbert în nord-est) si culmi joase. Pozitia geografica a acestor munti la circa 40 km de Brasov si 80 km fata de Buzau, în vecinatatea unor areale dens populate, si faptul ca sînt strabatuti de o artera de comunicatie importanta faciliteaza accesul si le asigura în viitor o perspectiva frumoasa în practicarea turismului.

Masivele Siriu, Penteleu, Podu Calului si culmea Ivanetu, în cadrul carora exista mai multe trasee marcate, se afla în partea central-sudica a regiunii, ele fiind separate de vaile Buzau, Bîsca Mica, Bîsca Rosilei.

Masivul Siriu, situat în partea cea mai. vestica a regiunii, este delimitat fata de culmea Tataru-Tatarut prin culoarul vailor Crasna si Siriul Mare, de culmea Monteoru[1] prin valea Siriului, iar de Podu Calului prin valea Buzaului. Multimea obiectivelor oferite, îndeosebi de cadrul natural, face ca acesta sa constituie regiunea cea mai interesanta si mai solicitata de turisti.

Masivul Penteleu se afla la extremitatea estica a Muntilor Buzaului, fiind despartit de Muntii Vrancei si Masivul Podu Calului prin culoarele vailor Bîsca Mare si Bîsca Mica. Impresioneaza îndeosebi prin culmile sale prelungi, pajistile întinse si prin perspectiva larga pe care o ofera asupra Carpatilor de Curbura. Cele mai multe legende si cîntece haiducesti sînt legate de locuri aflate pe culmile, vîrfurile si vaile Penteleului. Ele amintesc de fapte de vitejie ale oamenilor acestor meleaguri. Mai cunoscute sînt cele legate de haiducul Gherghelas. Dealtfel, în amintirea acestora, în luna mai, la Gura Teghii, se organizeaza festivalul "Pe urme de balada" - o adevarata sarbatoare a dansului, cîntecului si portului popular buzoian.

Masivul Podu Calului, încadrat de Buzau, Bîsca Mare si de Bîsca Rosilei, are o pozitie centrala. Este mai scund fata de vecinii sai, obiectivele turistice fiind axate îndeosebi pe vai si în vecinatatea asezarilor.

Culmea Ivanetu, situata la contactul cu Subcarpatii, prezinta importanta prin cele cîteva obiective turistice aflate pe cei doi versanti. Totodata, prin drumurile si potecile ce o strabat, ea asigura o legatura directa între masivele amintite si ariile de interes turistic din nordul Subcarpatilor (Lopatari, Alunis).

Ne-am oprit la precizarea pozitiei geografice a masivelor care, pe ansamblu, dau cautatorilor de frumusete si inedit cele mai mari satisfactii. În afara acestora, în cuprinsul Muntilor Buzaului intra si alte culmi (Bota, Monteoru), asupra carora vom face referiri în masura în care ele sînt necesare pentru întregirea tabloului geografic al regiunii sau pentru completarea patrimoniului turistic buzoian.

SUMARĂ PREZENTARE A GEOLOGIEI

Muntii Buzaului sînt constituiti din mai multe unitati ale flisului carpatic. Rocile din care sînt formati sînt predominant reprezentate prin gresii, argile si marne. La acestea se adauga, secundar, microconglomerate, marno-calcare, menilite, sisturi disodilice etc. Ele alcatuiesc strate cu grosimi de la cîtiva centimetri pîna la 2-10 m, dispuse în alternanta. Deosebirile care apar de la o unitate la alta rezida, pe de o parte, din compozitia mineralogica a rocilor, pe de alta, din ponderea si grosimea stratelor.

Cea mai mare parte o Masivului Siriu, de exemplu, este formata din bancuri groase de gresii, care, frecvent, trec în microconglomerate. Este o formatiune grosiera, dura, rezistenta, de culoare cenusie, care alcatuieste principalele culmi ale acestor munti denumita de geologul I. Popescu Voitesti "gresia de Siriu", dat fiind frumoasa si larga desfasurare a ei în acest masiv.

În Penteleu, Podu Calului si Ivanetu se disting sectoare în care orizonturile de gresii sînt mai subtiri si alterneaza cu cele marno-argiloase. La nord de aliniamentul Nehoias - Secuiu precumpaneste faciesul gresiei de Tarcau (denumire data de geologul Sava Athanasiu), în alcatuirea careia intra strate de gresii de pîna la 2-3 m grosime si intercalatii subtiri de argile. Gresia propriu-zisa aire culoare cenusie, contine mult cuart, mica si un ciment calcaros. Adesea are caracter microconglomeratic. Rezistenta mai mare la eroziune a facut ca fizionomia interfluviilor sa de-gaje masivitate, iar vaile sa prezinte caractere specifice defileelor.

Faciesurile de Fusaru si Kliwa, desfasurate în partea central-sudica a regiunii, se remarca prin existenta unor orizonturi extrem de variate ca alcatuire si duritate. Gresiile, tari, galbui-albicioase, predominant silicioase formeaza strate de 0,5-2 m grosime ce alterneaza cu formatiuni moi, friabile, usor de dislocat, reprezentate prin sisturi disodilice, argile etc. Ca urmare, versantii vailor se înfatiseaza extrem de variat, cu frecvente ruperi de panta, avînd corespondent în talvegul vailor o serie de praguri; pe podurile interfluviilor apar alternante de vîrfuri si înseuari.

La aceasta suita de faciesuri, local, se adauga si altele predominant argilo-marnoase (în lungul Bîscei Rosilei) sau microconglomeratice (Tataru-Tatarut).

Orizonturile si stratele de gresii, argile si marne sînt cutate, cutele avînd o directie în general NE-SV. Daca în jumatatea nordica cutele au o dezvoltare normala, în cea sudica ele au fost faliate si deformate, frecvent fiind aduse la stadiul de cute-solzi. Ca urmare, stratele au o cadere foarte mare, adesea fiind chiar verticale. Caracteristicile structurale se reflecta atît în fizionomia generala a reliefului, cît mai ales în detasarea unor forme aparte de tipul "zidurilor de gresie", jgheaburile, cuestelor.

Regiunea din care fac parte masivele amintite constituie una din marile unitati ale Carpatilor, care s-a format relativ mai tîrziu, si anume în neozoic. Ea apare cu înfatisare de dealuri la finele sarmatianului (acum cca 6 000 000 de ani), dupa care, pe parcursul mai multor faze de ridicare, a fost înaltata si fragmentata. În tot acest timp reteaua hidrografica a fragmentat intens suprafata initiala si a creat, alaturi de alte procese morfogenetice, înfatisarea de astazi.

Nu trebuie uitat nici faptul ca miscarile neotectonice din cuaternar s-au manifestat prin ridicari mult mai intense în sectorul central, pe aliniamentul Ciucas - Siriu - Penteleu, aici înregistrîndu-se cele mai mari valori altimetrice.

Fig 02

RELIEFUL

Muntii Buzaului alcatuiesc un ansamblu de culmi si masive, cu altitudine medie de 1 000-1 200 m; numai într-un singur punct depaseste l 700 m (vf. Penteleu) si în alte cîteva 1 600 m. Peste 55% din suprafata se afla între 800 si 1 200 m; culmile cele mai înalte (între 1 200 si 1 600 m) reprezinta circa 14%; depresiunile, culoarele de vale si culmile joase periferice sînt situate la înaltimi ce variaza de la 600 la 800 m si depasesc 30%.

Masivele Siriu si Penteleu înglobeaza mai mult de 85% din culmile desfasurate la peste 1 200 m.

Cele mai mari înaltimi se dispun pe un aliniament est-vest aflat în centrul regiunii, care trece prin vîrfurile Siriu - Podu Calului si Penteleu. De aici îsi schimba directia, orientîndu-se spre nord-est catre Muntii Vrancei (Giurgiu, Goru, Lacauti). Vîrfurile domina frecvent culmile din jur cu circa 50-250 m, ceea ce permite un larg cîmp de observatie asupra marii majoritati a masivelor Carpatilor de Curbura. Principalele culoare de vale au o desfasurare transversala atît fata de linia marilor înaltimi, cît si în raport cu unitatile geologice. Ele usureaza patrunderea în regiune si permit realizarea unor trasee scurte de cîteva ore spre punctele cele mai interesante.

Aceste trasaturi generale ale reliefului usureaza accesul turistilor, aproape spre toate sectoarele sale.

Masivul Siriu este alcatuit în partea centrala din culmea Malîia (în punctul cel mai înalt atinge 1 662 m) si un vîrf cu înfatisare de cupola - vîrful Bocîrnea[2](Siriu) de 1 657 m. Ele domina cu circa 200 m suprafetele din jur ce au înfatisarea unor platouri extinse, cu usoare denivelari. Acestea formeaza o larga suprafata de eroziune în jur de 1 400 m, prezenta în toate masivele Carpatilor de Curbura. Culmea Malîia are un profil asimetric, cu un versant abrupt în est, de natura structurala (taie capetele de strat), si unul mai domol în vest. Poalele sale sînt acoperite de grohotisuri vechi pe care s-a dezvoltat o vegetatie de arbusti, în special de ienuperi. La baza abruptului exista totusi doua microdepresiuni, într-una situîndu-se Lacul Vulturilor, în cealalta o mlastina cu doua ochiuri de apa (Lacul Sec). Majoritatea specialistilor considera aceste cuvete ca avînd o origine crio-nivala, procesele respective desfasurîndu-se pe abruptul structural al Malîiei si pe suprafetele cvasiorizontale din fata sa. Altii le leaga de manifestarea unor procese de alunecare petrecute pe versantul estic al Malîiei . Platoul pe care se afla Lacul Sec se termina în est printr-un abrupt structural (Coltii Magaretii) ce domina albia pîrîului Mreaja cu 200-250 m. Din el se desprind numeroase creste scurte.

În est si în nord, cupola Bocîrnei este marcata de abrupturi de 50-250 m, care îi confera o înfatisare aparte, mai ales cînd este privita de pe Valea Neagra sau de pe culmea Balei. Din el s-au detasat vîrfuri secundare, creste, jgheaburi, turnuri etc. ce dau pitoresc regiunii.

Vaile au o desfasurare radiara, sînt putin adîncite la obîrsie, în platourile de la 1 400 m, si prezinta rupturi de panta în dreptul abrupturilor. Treptat, se largesc si capata adîncimi tot mai mari. Versantii formati din gresie de Siriu au panta mare, iar la poale sînt acoperiti cu grohotisuri vechi; cei alcatuiti din alternante de gresii si roci plastice sînt mai domoli, alunecarile de teren fiind deosebit de active (vaile Mreaja, Mîlea, Crasna etc.).

Masivul Penteleu este format dintr-o culme cu desfasurarea nord-sud, în lungul careia se afla toate vîrfurile a caror înaltime depaseste 1 500 m. De la sud la nord mai importante sînt: Piciorul Caprei (1 520 m), Viforîta (1 667 m), Penteleu (1 772 m), Crucea Fetei (1 577 m), Corîiu (1 608 m), Ciulianos (1 602 m). Între acestea exista largi înseuari la 1 400-1 500 m. Daca vîrfurile si crestele sînt alcatuite din pachete groase de gresii, în special gresie de Tarcau, înseuarile corespund unor sectoare în care predomina rocile mai putin rezistente.

Din culmea principala se desprind o serie de culmi ce coboara în trepte si care, în majoritate, au o dispozitie est-vest, înaltimea acestora se mentine frecvent între 900 si 1 400 m; rar, unele proeminente ating 1 450-1 500 m.

Aliniamentele celor mai multe culmi secundare se intersecteaza cu acelea ale unitatilor geologice. Ca urmare, fizionomia culmilor va fi destul de variata. Cele axate pe formatiuni predominant grezoase sînt mai înalte, podurile sînt relativ netede, iar versantii abrupti. Interfluviile lungi, în alcatuirea carora intra mai multe faciesuri petrografice, dau un profil accidentat, cu vîrfuri, sei, pereti abrupti. Pe versantii lor numeroasele alunecari de teren creeaza un aspect aparte. Rîpele de desprindere de forma semicirculara, de zeci de metri înaltime, au în fata o masa de pamînt dispusa în trepte si valuri haotice. Vaile, mai ales cele cu obîrsia în dreptul seilor de pe culmea principala, s-au adîncit în relieful initial cu 150-300 m, prezinta în lungul talvegului numeroase rupturi de panta, iar în profil transversal au sectoare înguste ce alterneaza cu portiuni largi. si aceste caracteristici sînt în buna parte legate de diferentele de roca.

Fig 03

Masivul Podu Calului este mai scund cu aproape 250-300 m fata de Siriu si Penteleu, înaltimea maxima de 1 439 m o înregistreaza în vîrful cu acelasi nume, care se afla în dreptul comunei Gura Teghii. Spre deosebire de masivele precedente acesta este intens fragmentat, în special de catre afluentii Buzaului. Ca urmare, aici nu avem de-a face cu o culme centrala, ci cu manunchiuri de interfluvii, dirijate spre vest si sud, culmi care se desprind din trei vîrfuri mai înalte. Un astfel de complex se desfasoara între vaile Casoca si Bîsca Rosilei, vîrful Podu Calului fiind centrul sau. Culmile sînt prelungi si au podul lat si neted. Bazinele de receptie ale vailor au înfatisarea unor mari amfiteatre naturale, situate în spatele micilor chei taiate în gresia de Tarcau sau Kliwa. Alunecarile de teren au forme extrem de variate, pereti abrupti de gresie aparînd pe majoritatea versantilor. Uneori valurile de alunecare ajung în albia pîraielor, unde creeaza baraje în spatele lor, ce dau nastere unor lacuri care persista mai multi ani. Astfel, în 1969 pe valea Casoca s-au format doua lacuri de baraj natural; unul dintre acestea se mai pastreaza si astazi.

Culmea Ivanetu, orientata NE-SV, se mentine la circa 1 000 m. Cîteva vîrfuri mai importante formate din gresie depasesc aceasta valoare (Ivanetu 1 191 m, Arsenie 1 115 m, Vîrful Oii 1 038 m, Zboiu 1 114 m), iar în seile dintre ele înaltimea oscileaza între 800 si 950 m. Prin aceste sei trec majoritatea potecilor si drumurilor de caruta care leaga satele din Subcarpati cu cele de la munte. Pe versantii tuturor vailor, datorita abundentei rocilor moi, plastice₍ alunecarile au o desfasurare remarcabila. Se impun în peisaj "limbile de alunecare" ce ocupa aproape în întregime albia vailor si sectorul de obîrsie cu înfatisarea unor circuri largi. În locurile unde vaile s-au adîncit în gresii ele prezinta cascade si chei; adesea, la obîrsie, peretii de gresie sînt fragmentati si redusi la turnuri, polite etc.

La sud de vîrful Ivanetu exista un larg platou (Plaiul Nucului) la 850-950 m, martor dintr-o extinsa suprafata de nivelare. Pe el se afla cîteva microdepresiuni, mai reprezentativa fiind aceea în care se afla cantonat Lacul Mociaru. Ea a rezultat prin dizolvarea sarii din adînc, urmata de procese de tasare.

La contactul dintre munte si Subcarpati, în bazinul vaii Jghiabuilui, afluent al Slanicului, exista cîteva platouri la 500-650 m unde sarea apare la zi. Dizolvarea a creat aici forme carstice de o frumusete si complexitate deosebite.

La vest de Buzau, Catiasul, un vîrf de 1 001 m ce strajuieste localitatea Nehoiu, constituie cel mai sudic component al Muntilor Buzaului. Fizionomia sa este similara cu cea întîlnita în Culmea Ivanetu, pe care de fapt o prelungeste spre sud-vest.

Vaile Buzaului, Bîscei Mari si Bîscei Mici separa masivele din cuprinsul Muntilor Buzaului, au o desfasurare în general nord-sud si îmbraca aspecte diferite de la un sector la altul, în functie de roca si structura.

Buzaul cu obîrsia în Muntii Ciucas, strabate Clabucetele întorsurii pîna la Crasna. Pe parcurs strabate frumoasa depresiune a întorsurii Buzaului, pe care în buna parte a creat-o, loc unde descrie un cot - Întorsura -, schimbîndu-si net directia de curgere.

Între Crasna si Nehoiu, Buzaul separa Masivul Siriu si culmea Monteoru de pe dreapta de Masivul Podu Calului si Culmea Ivanetu de pe stînga. El si-a taiat un scurt sector de chei (între Metcu si Hartagu) în roci dure, mai ales în gresia de Siriu. În aval, valea ramîne, în continuare, relativ îngusta. Alunecarile, îndeosebi cele produse pe versantul stîng, i-au îngustat mult albia, ceea ce da impresia existentei unei alternante de bazinete si strîmtori (mai ales vazute din sosea). Este suficient însa sa urci cu 100-150 m pe unul din versanti ca sa capeti imaginea unui culoar larg, gîtuit doar la traversarea bancurilor de gresie de Tarcau sau de Siriu. Cele mai extinse bazinete depresionare le gasim în aval de confluenta cu Siriul, cum sînt cele de la Siriu si Nehoiu-Nehoias. Aici apar fragmente de terasa, precum si mai multe conuri de dejectie formate de afluenti, locuri mai înalte pe care s-au dezvoltat asezari omenesti.

Bîsca Mare dupa ce îsi aduna izvoarele de sub vîrful Lacauti si vîrful Zîrna strabate Depresiunea Comandau, iar de la confluenta cu Dîrnaul pîna la unirea cu Bîsca Mica, pe mai mult de 40 km, separa muntii Penteleu de Podu Calului. Cea mai mare parte din acest sector are înfatisarea unui culoar de vale relativ îngust, taiat predominant în formatiuni rezistente. În unele portiuni, îngustarea da imaginea de defileu pe mai multi kilometri, alteori gîtuirile alterneaza cu mici bazinete. Deosebit de pitoresc ramîne defileul taiat începînd de la nord de confluenta cu Bîsculita pîna în amonte de Cernatu. Între Cernatu si Varlaam valea se largeste mai mult, iar terasele, mai bine dezvoltate, au permis instalarea unei asezari.

Bîsca Mica la hotarul dintre Muntii Vrancei si Muntii Buzaului îsi are obîrsia pe clina sudica a vîrfului Lacauti. Pîna în punctul Brebu ea are o directie nord-sud, iar de aici la Varlaam descrie un cot larg NE-SV. În comparatie cu vaile anterioare este relativ îngusta. si în lungul ei sînt mici sectoare de defileu, unde, ca o trasatura aparte în Muntii Buzaului, exista numeroase praguri generate de bancurile groase de gresie pe care apa formeaza suite de cascade.

Acestea sînt cîteva aspecte mai semnificative pentru relieful Muntilor Buzaului. Ele formeaza cadrul în care s-au individualizat mai multe obiective turistice demne de a fi luate în seama.

HIDROGRAFIA

Regiunea apartine în totalitate bazinului hidrografic al Buzaului. Trei mari rîuri transversale - Buzaul, Bîsca Mare, Bîsca Mica - aduna apele unor pîraie ce coboara de pe culmile cele mai înalte ale masivelor buzoiene atît spre est, cît si spre vest. Reteaua secundara este densa si aproape paralela.

BUZĂUL propriu-zis (pîna la confluenta cu Bîsca Rosilei - 65 km) are un bazin relativ simetric pe o suprafata de 770 km². Rîurile afluente cu bazinele cele mai extinse au lungimi pîna la 20 km si izvoare bogate (Buzoel, Zabratau, Siriu etc.).

BÎSCA MARE, în sectorul care ne intereseaza, prezinta un bazin asimetric cu cei mai importanti afluenti (lungimi de peste 10 km) situati pe clina vestica a Penteleului (Patacu, Bîsculita, Cerna tu, Milea). Rîurile ce coboara din Podu Calului sînt scurte, au panta accentuata si o scurgere slaba.

Între punctele Musa si Secuiu, BÎSCA MICĂ primeste numeroase pîraie ce coboara din Muntii Penteleu sau Muntii Vrancei, cu lungimi aproape egale (4-6 km). Caracterul simetric al bazinului din cursul superior capata un aspect net asimetric în cursul inferior (rîurile cu izvoarele pe culmea Ivanetu sînt mult mai scurte).

Bîsca Mare se uneste cu Bîsca Mica la Varlaam. În aval, pîna la confluenta cu Buzaul (la Nehoias), el poarta numele de Bîsca Rosilei[4]. În acest sector, albia creste mult în latime, iar afluentii, cu lungimi de 5-10 km, au o dispozitie nord-sud sau sud-nord.

La obîrsie vaile au înfatisare semicirculara, cu un curs de apa destul de efemer. Primavara sau dupa aversele de vara, ele sînt mai active si formeaza, treptat, în avale, cursuri tumultuoase ce transporta volume mari de roca. Scurgerea cea mai bogata se constata începînd de la finele lunii aprilie si pîna în iunie (peste 50% din scurgerea medie anuala). În acest interval se înregistreaza valori maxime (topirea brusca a zapezii sau ploi bogate sub forma de averse), care dau debite extrem de ridicate (1969, 1970, 1975) ce provoaca inundatii pe suprafete extinse.

Rocile permeabile si depozitele ce acopera versantii, pe cea mai mare parte cu grosimi de pîna la cîtiva metri, permit o infiltrare rapida a apei si desfasurarea unor linii de izvoare în partea inferioara a lor. Ele au debit bogat si permanent, iar continutul în saruri variaza în functie de compozitia mineralogica a rocilor sau depozitelor pe care le parcurge. În general, sînt sulfatat-bicarbonatate cu mineralizare mijlocie. Izvoarele de la baza versantilor alcatuiti din roci bituminoase, oligocene, adesea au un continut ridicat în sulf (Baile Siriu pe Buzau, pe vaile Nehoiu si Nehoias, la Gura Milei pe Bîsca Mare etc.). Tot la Baile Siriu este renumit un izvor termal sulfuros, usor bicarbonatat, a carui apa are o temperatura în jur de 31°.

Pe platourile aflate la 1 400 m izvoarele se întîlnesc mai rar, fie la baza vîrfurilor sau crestelor care le domina (Bocîrnea pe clina nordica, Malîia în est si vest, Viforîta în vest, Penteleu în est si sud etc.), fie la mijlocul vaiugilor care le fragmenteaza (Vîna Mare, Bradul în Siriu). Pe aceste platouri sînt frecvente, în schimb, ochiurile de apa si mici suprafete mlastinoase.

Hidrografia regiunii este întregita de un numar de lacuri, cu marime, geneza si evolutie destul de variate.

Lacul Vulturilor sau Lacul fara Fund, aflat la est de culmea Malîia, la 1 420 m, este cantonat într-o cuveta de origine crio-nivala. Lacul are o suprafata de 10000 m², adîncimea maxima de 3 m si este alimentat din ploi si de izvoarele de la baza poalelor de grohotis.

La nord de Lacul Vulturilor, la 1 450 m altitudine, se desfasoara Lacul Sec, o mlastina care pe ansamblul ocupa o suprafata de circa 12400 m². Ea prezinta mici ochiuri de apa, adînci de 10-20 cm, alimentate din ploi si mai putin din izvoarele de la poalele culmii Malîia. Mlastina s-a dezvoltat prin colmatarea, în special cu Sphagnum, a unui lac nu prea adînc.

În Masivul Siriu mai exista cîteva ochiuri de apa între valurile de alunecare. De asemenea, sînt urme ce atesta lacuri de baraj natural pe vaile Mreaja si Siriu (în amonte de Prigonu) care, ulterior, au fost drenate.

În Muntii Penteleu, sub Muchia Steghii, se afla Lacul Negru, la 1 050 m altitudine, a carui origine este legata de procesele de alunecare, de mari dimensiuni, ce au avut loc în aceasta regiune. El se afla în mijlocul unei paduri si înregistreaza un grad înaintat de colmatare. Sub culmea Penteleu, la NE de vîrful principal, pe o treapta structurala situata la 1 510 m, pe locul unui fost lac, s-a dezvoltat un tinov numit Lacul Rosu, cu ochiuri de apa existente numai primavara.

Urme de lacuri de baraj natural se pot remarca pe valea Patacu. De asemenea, în numeroasele microdepresiuni de alunecare sau nivale, îndeosebi de pe Viforîta, Zanoaga si culmea Penteleu, primavara se mentin ochiuri de apa circulare sau alungite, adînci pîna la 1 m.

În Masivul Podu Calului sînt semnalate lacuri formate între valurile de alunecare sau în spatele unor baraje naturale, cum sînt cele de pe Casoca sau Hartagu. În 1969, pe rîul Casoca s-au format lacuri de baraj, la kilometrul 4,2 si 9,2. Cel de al doilea a fost drenat dupa cîteva luni. Celalalt care, în luna august 1969, avea o suprafata de 12650 m², o lungime de 350 m, un volum de apa de peste 35000 m³si o adîncime maxima de 7,5 m, exista si astazi, dar dimensiunile sale sînt extrem de reduse.

Lacul de pe Hartagu format în 1970, în prezent este drenat. Pe culmea Ivanetu sînt mai multe lacuri, care au luat nastere între valurile de alunecare. Cele mai numeroase se afla pe valea Hînsarului. Dintre ele se detaseaza Lacul Tîlharilor[5], mai mare, aflat pe treapta superioara de alunecare (900 m), la baza unei vechi rîpe de desprindere si trei ochiuri circulare (cu diametru de 5-12 m) dispuse pe treptele mijlocii ale corpului alunecarii.

Lacul Mociaru, de forma circulara si cu adîncime redusa, are o suprafata de circa 10000 m². El a rezultat în urma unor procese de tasare în formatiuni marno-grezoase ce acopera un sîmbure de sare. Pe platoul Meledic, pe fundul a numeroase doline si uvale, sînt cantonate lacuri. Au forma circulara sau ovala si adîncimi de la 0,5 la 5 m. Dupa masuratorile facute de P. Gastescu si B. Driga (1969) Lacul Castelului are o suprafata de 0,38 ha, o adîncime de 3,90 m si un volum de apa de 6 857 m³, iar Lacul Mare 0,72 ha suprafata, 5,4 m adîncime maxima si 16430 m³ apa.

Toate aceste lacuri constituie cîteva din obiectivele cel mai mult cautate de turisti. De aceea, în paginile ce urmeaza am descris trasee care duc catre ele. În afara celor mentionate, între treptele de alunecare, de sub culmea Casoca si sub vîrful Gotis, mai exista unele lacuri cu dimensiuni mai mici si care în prezent nu prezinta importanta sub raport turistic.

UNELE CARACTERISTICI ALE CLIMEI

Muntii Buzaului se gasesc sub influenta periodica a maselor de aer din NV si NE. Proprietatile acestora, desfasurarea si configuratia principalelor culmi, vai si depresiuni duc la aparitia unor deosebiri notabile în regimul parametrilor climatici atît pe verticala, cît si de la un sector la altul.

Mai sus de 1400 m se individualizeaza un etaj al vîrfurilor si crestelor, în cea mai mare parte despadurite si puternic expuse. Aici, circa 5-6 luni pe an se semnaleaza valori medii termice negative, iar în restul lunilor valori pozitive, dar sub 10°C (exceptie luna iulie); temperatura medie în lunile ianuarie si februarie ajunge la -13,5°C, iar în lunile de vara oscileaza între 7 si 8,4°C; temperatura minima absoluta este -28,7°C si a fost înregistrata la vîrful Lacauti la 17 ianuarie 1963; temperatura maxima absoluta de 26_f4°C a fost înregistrata la vîrful Lacauti în ziua de 25 august 1969; precipitatiile, care cad pe parcursul a 160-180 zile dintr-un an (uneori si peste 200 de zile) si ating o medie anuala de 1 000 mm, înregistreaza frecventa cea mai ridicata în intervalul mai-iulie, cînd au mai ales caracter de aversa; cele mai putine precipitatii se înregistreaza în perioadele martie-aprilie si august-octombrie; zilele cu ninsoare sînt mai putine (circa 50), iar stratul de zapada se realizeaza îndeosebi în intervalul decembrie-martie. Vîntul este puternic si extrem de violent iarna si la trecerea de la un sezon la altul. Viteza medie cea mai mare se înregistreaza pe vîrful Lacauti unde depaseste 13,4 m/s în ianuarie. Orientarea principalelor culmi si a culoarelor de vale aproximativ NV-SE imprima maselor de aer o directie similara. Aceasta directie este subliniata, în special mai sus de limita padurii, de arborii razleti cu înfatisare asimetrica datorita dezvoltarii coronamentului în partea opusa directiei din care bate vîntul (arbori drapel). Pot fi remarcati pe creasta Malîiei, culmea Penteleu-Viforîta etc. Vitezele mari ale vîntului înregistrate în timpul furtunilor duc la doborîrea copacilor izolati, expusi, iar cîteodata chiar a unor portiuni de padure mai rara. Asa s-a întîmplat cu padurea de arbori colosi din bazinul Tisei.

Se manifesta si unele deosebiri topoclimatice, demne de a fi luate în seama de cei ce vor practica turismul pe aceste meleaguri. Pantele domoale dispuse spre est si nord-est mentin stratul de zapada o perioada mai mare în comparatie cu cele sudice si sud-vestice (Penteleu, Malîia); versantii nordici si nord-vestici, înseuarile mai înguste dintre vîrfurile sau culmile înalte constituie sectoarele cele mai intens expuse vîntului (dealtfel de aici deriva si numele de Poarta Vînturilor dat seii largi dintre vîrful Bocîrnea si culmea Malîia); aici zapada este spulberata si îngramadita pe pantele opuse; pe versantii abrupti, estici, se produc avalanse (pe creasta Malîia si sub vf. Penteleu). Masivul Siriu însumeaza un numar de zile mai mic de timp senin în comparatie cu Penteleul, datorita pozitiei sale vestice în calea maselor de aer din NV ce trec peste sectorul mai coborît Persani-Brasov, dintre Carpatii Meridionali si Harghita, precum si faptului ca se afla între doua culoare orografice (Vama - Telejenel si Buzau), care influenteaza dirijarea locala a acestora. Nebulozitatea ridicata, în special în perioada aprilie-iulie, afecteaza mai mult sectorul central al Siriului, deasupra altitudinii de 1 400 m; în Penteleu ea se rezuma la vîrfurile aflate la peste 1 500 m. În perioada aprilie-iulie, dupa ploile care pot tine mai multe zile, timpul frumos revine cu 1-2 zile mai repede în Podu Calului, cu o zi în Penteleu decît pe creasta Malîiei.

Perioada optima de practicare a turismului este între 20 iulie si 10 decembrie si îndeosebi lunile august-septembrie. Totodata, în stabilirea locurilor pentru campare se va acorda prioritate suprafetelor expuse spre sud (Lacul Vulturilor, Cernatu, Balescu, Poiana Teghii, Plaiul Nucului). Schiul se poate practica pe pantele din bazinul de receptie al Mrejei, ca si pe cele de la baza versantului vestic al Malîiei, unde zapada se acumuleaza în cantitati mari si persista timp îndelungat.

Sub altitudinea de 1 400 m se desfasoara etajul montan forestier, în cadrul caruia clima se caracterizeaza prin 3-5 luni reci si relativ umede si 7-9 luni temperate, din care martie, septembrie si octombrie sînt mai uscate, iar mai si iulie mai umede; iarna sînt frecvente inversiunile de temperatura în lungul culoarelor de vale si în depresiunile Întorsura Buzaului si Comandau, cînd se înregistreaza temperaturi medii de -10,5 ... -11,5° si minime absolute de -35°C (-35,2°C la 23 ianuarie 1963 la Întorsura Buzaului). Vara temperaturile sînt relativ ridicate, mediile lunare situîndu-se între 17,5° si 21,4°C, iar maxima absoluta variind între 35,1° (Întorsura Buzaului!) si 37°C (Patîrlagele). Cantitatea de precipitatii este mai mica - 800-900 mm - si scade în depresiuni la 700-800 mm. Versantii orientati spre sud, sud-est si sud-vest sînt mai uscati, au un potential termic pozitiv mai mare si înregistreaza un numar de zile cu zapada mai scazut. Pe cei cu expunere nordica, în defilee si pe vaile înguste, umiditatea este mai mare, stratul de zapada se mentine pîna în luna mai (Bîsca Mica), iar intervalul cu temperaturi negative este mai îndelungat.

Trecerea de la iarna la primavara si de la toamna la iarna se face mai devreme si, respectiv, ceva mai tîrziu pe culoarele de vale ale Buzaului (pîna aproape de localitatea Siriu) si pe Bîsca Rosilei. Acest lucru este legat de altitudinea mai coborîta si de deschiderea larga a vailor respective catre sud, spre regiunea Dealurilor subcarpatice, ceea ce usureaza patrunderea si persistenta maselor de aer dinspre cîmpie. Ca urmare, intervalul propice turismului în localitatile de la poalele muntilor si în vecinatatea acestora este mult mai larg (aprilie-noiembrie).

VEGETAŢIA sI FAUNA

Pozitia geografica si mai ales desfasurarea reliefului între 1 400 si 1 772 m altitudine, alaturi de alti factori ecologici, au facut ca si în aceasta regiune carpatica sa existe o varietate relativ mare de specii de plante si de animale, unele frecvent întîlnite, altele mai rare. Defrisarile, pasunatul intensiv, vînatul si pescuitul abuziv au determinat împutinarea numarului de indivizi din anumite specii, ceea ce a impus punerea sub ocrotire a acestora. Unele modificari rezulta prin plantatiile de molizi si pini si din colonizarea anumitor specii de animaile (capra neagra, pastrav).

De la 1 400-1 450 m în sus, crestele, vîrfurile si unele platouri prezinta o vegetatie subalpina cu tufarisuri si ierburi comune. Pozitia relativ joasa a limitei padurii si extensiunea mai larga în Siriu si Penteleu a etajului subalpin sînt legate de defrisarile facute de-a lungul anilor pentru marirea suprafetei de pasunat.

Caracteristice sînt tufarisurile dese ale afinilor (Vaccinium myrtiilus, V. vitisidaea), aninului de munte (Alnus viridis) si mai ales ale ienuparului (Juniperus communis alpina) care ocupa suprafete mari la peste 1 500 m în Siriu si 1 550 m în Penteleu. G. Dihoru (1974) indica în Siriu, pe versantii sudici cu panta mai mare si pietrosi, pajisti cu paius (Festuca ovina sudetica), firuta, stînjenel (Iris ruthenica); pe abrupturile stîncoase paiusul de stînca (Festuca rupicola saxatilis), iar pe suprafete slab înclinate, dar la înaltimi mai mici, paiusul rosu (Festuca rubra commutata), iarba cîmpului (Agrostis capiltaris) în amestec cu taposica (Nardus stricta).

Se remarca numeroase plante cu flori viu colorate, care dau pajistilor din primavara pîna în toamna palete extrem de variate. Mai aparte sînt stînjenelul de munte, garoafa (Dianthus tenuifolius), gentiana (Gentiana asclepiadea), toporasul de munte (Viola declinata), coacaza etc.

În unele microdepresiuni, în care au existat lacuri, dezvoltarea abundenta a vegetatiei a dus la individualizarea unor mlastini cu Sphagnum, roua cerului (Drosera), poroinic, bumbacarite, rogoz etc. Tipice sînt "Lacul Sec" din Siriu si "Lacul Rosu" din Penteleu, transformate cu timpul în tinoave.

Prin tufele de ienuperi si afine pot fi zarite cinteza alpina, fîsa alpina, pietrarul, maracinarul, uliul; pe stîncarie se întîlnesc sopîrla, vipera comuna, iar în vecinatatea stînelor mai dau tîrcoale lupi si ursi. De cîtiva ani, pe stîncariile de la Coltii Magaretii si de la obîrsia vaii Mreaja au fost colonizate capre negre, iar în Lacul Vulturilor pastravul curcubeu.

Padurile de molid pure sînt limitate ca suprafata si apar mai ales pe versantul vestic si nordic al Siriului si în Penteleu între 1 200 si 1 600 m. Pe versantii sudici, între 1 200 si l 400 m, ele sînt în amestec cu fagetele. La contactul cu pajistile subalpine, îndeosebi pe pantele expuse vîntului, apar indivizi mai scurti, izolati si ou profil asimetric (în forma de steag). Alaturi de molid întîlnim bradul, tisa (în cîteva locuri) si pinul. În bazinul Hartagu si Viforîta exista cele mai mari exemplare de molid din regiune, multe din ele depasind vîrsta de 300-400 ani.

Pajistile din zona de padure sînt bogate în graminee, îndeosebi Festuca rubra si Agrostis capillaris. În lungul apelor si în sectoarele moi, umede, exista mai multe specii de muschi, piciorul cocosului (Ranun-culus), izma (Mentha), pipirig (Juncus), captalan (Petasites) etc. Mai jos, pîna la 700-750 m altitudine, se întîlnesc, de regula, paduri de fag. De cele mai multe ori, sub aceasta înaltime, în special în sud si la contactul cu Subcarpatii, el intra în asociere cu gorunul; de la 1 100 m în sus, fagul se afla deseori în amestec cu molidul, bradul si mesteacanul. Pe vaile înguste, umbroase, poate fi întîlnit în asociere cu paltinul sau ulmul, iar pe cele largi, la baza versantilor se afla în amestec cu arinul si alunul.

În locurile defrisate se dezvolta asociatii de zburatoare, fragi, tufarisuri de zmeura, mure si numerosi arbusti.

Lumea animala este bogata, padurea oferind conditii de viata extrem de propice. Exista cîteva specii care fac faima acestor munti, ele fiind în acelasi timp ocrotite. Între acestea amintim ursul care la maturitate depaseste 300 kg (Paltinis, Monteoru, Hartagu, Brebu), mistretii, caprioarele (Hînsaru), rîsii, ieruncile si cocosii de munte (Penteleu).

În unele locuri s-au amenajat puncte si sectoare de vînatoare, în special de ursi si caprioare, renumite prin exemplarele obtinute (Paltinu în Penteleu, Paltinis în Podu Calului, Milea în Siriu, Tigva în Ivanetu etc.).

În muntii Buzaului în prezent exista numai rezervatia forestiera de la Viforîta¹. Ea se desfasoara pe clina sudica a Muntelui Viforîta între pîraiele Caseria si Viforîta, afluenti pe dreapta Milei. Este o padure de conifere, în care precumpanesc brazi si molizi seculari cu talie foarte mare (peste 40-50 m înaltime si frecvent cu diametru de 0,80-1 m), alaturi de care exista exemplare mai tinere. Valoarea stiintifica a rezervatiei este data de pastrarea structurii initiale.

În afara acesteia care este mentionata în nomenclatorul rezervatiilor naturale din tara noastra, în bazinul Hartagului exista cîteva sectoare cu arbori-colosi[6], din care unul este declarat rezervatie silvica .

În Siriu si în Penteleu mai sînt mentionate cîteva locuri unde se pastreaza plante mai rar întîlnite. Astfel pe Lacul Rosu vegeteaza roua cerului (Drosera rotundifolia), rachitelele (Vaccinium oxycoccos), vuietoarea (Empetrum myrum); pe Lacul Sec roua cerului, poroinic, bumbacarita, stelarita etc.

ASPECTE DE ORDIN ECONOMIC

Ocupatiile de baza ale oamenilor acestor meleaguri sînt strîns legate de padure si pasune. Exploatarile forestiere consemnate la nivel de productie, înca de la finele secolului trecut, cunosc o intensificare deosebita între 1930 si 1946, cînd mari suprafete de padure au fost defrisate, terenurile respective ramînînd prada alunecarilor si organismelor torentiale. Dezvoltarea industriei a cunoscut un ritm deosebit de înalt în anii socialismului, în asezarile de la poalele muntilor, vechile gatere si fabricute de cherestea fiind înlocuite de întreprinderi înzestrate cu utilaj modern (Nehoiu, Comandau, Întorsura Buzaului). Exploatarea padurilor se face rational, suprafetele unde arborii au fost taiati fiind plantate cu specii forestiere de mare productivitate. O atentie deosebita se acorda pasunilor, în vederea unei cît mai bune valorificari a calitatilor acestora si împiedicarii degradarii lor.

De asemenea, trebuie amintit ca lemnul a reprezentat sursa principala pentru industria casnica. Lingurile, vasele din lemn, furcile de tors, razboaiele de tesut ca si numeroase instrumente muzicale, între care fluierele, sînt lucrate de veacuri din lemnul padurilor buzoiene. Renumite erau obiectele realizate din lemn de tisa.

Buzaul si afluentii sai dispun de un înalt potential hidroenergetic. Daca pîna mai ieri forta navalnica a apelor producea dese distrugeri si pierderi materiale, începînd din 1975 s-a trecut într-o noua etapa. La Siriu se va înalta un baraj, în spatele caruia lacul format va ajunge pîna la Cheia Buzaului. Acesta împreuna cu toate amenajarile ce vor urma vor aduce schimbari radicale în peisajul natural.

Proiectul de amenajare a regiunii va deschide si turismului noi directii; soseaua nationala înaltata va trece pe malul lacului; numeroase hoteluri, puncte de practicare a sporturilor nautice si pescuitului sportiv se vor adauga pe harta turistica a zonei.

Nu putem încheia aceste sumare consideratii fara a aminti faptul ca pe valea Sibielului - în Subcarpatii Buzaului - exista chihlimbar, în bucati cu dimensiuni si nuante extrem de variate. De aici s-a extras un exemplar de 3,204 kg. La Colti este în curs de organizare un mic muzeu al chihlimbarului.

II. Dotari turistice

CĂI DE ACCES

În Muntii Buzaului a fost construita, îndeosebi în ultimii 20 de ani, o retea deasa de cai de comunicatie. Ea permite astfel patrunderea adînca în inima muntelui, de la capetele drumurilor pîna la obiectivele turistice departate nefiind nevoie mai mult de 2 ore în Siriu, 4 ore în Penteleu.

Caile ferate cu ecartament normal ajung pîna în localitatile Nehoias, în sud, si Întorsura Buzaului, în nord. Ele vin de la Buzau (73 km) si, respectiv, Brasov (87 km) si asigura mai multe curse zilnice. Turistii care doresc sa coboare din nord pe Bîsca Mare sau Bîsca Mica pot folosi calea ferata Brasov - Sfîntu Gheorghe - Covasna (60 km) si calea ferata îngusta Covasna - Comandau.

Caile ferate forestiere, care cu ani în urma reprezentau o retea extinsa pe aproape toate vaile mar], au fost înlocuite treptat cu drumuri pietruite. Se mai pastreaza, fara ca acestea sa mai functioneze, pe valea Siriului între Gura Siriului si Morcovoaia.

Reteaua rutiera este formata dintr-o sosea nationala, mai multe drumuri judetene în curs de modernizare si numeroase drumuri forestiere.

Pe valea Buzaului, între Brasov si Buzau, se desfasoara drumul national DN 10 pe 154 km, modernizat, pe care trec zilnic mai multe curse de autobuze ce pleaca din localitatile amintite sau din Patîrlagele, Nehoiu, Întorsura Buzaului, Ploiesti. Pentru ascensiuni în Masivul Siriu se pot folosi punctele Gura Siriului (traseele nr. 2 si 3), Baile Siriu (traseele nr. 1 si 2), Hartagu (traseul nr. 1), Crasna (traseul nr. 3).

Pentru masivele Penteleu si Podu Calului se foloseste drumul judetean în curs de remodernizare Nehoias -Varlaam (13 km), pe care circula mai multe curse de autobuze ce pot fi luate atît de la Nehoiu, cît si de la Patîrlagele. Pentru turistii care urmaresc mai întîi obiectivele din Subcarpatii Buzaului, pe valea Slanicului, pot folosi soseaua Buzau - Lopatari (56 km) modernizata, pe care, de asemenea, circula autobuze I.T.A.

Reteaua rutiera este completata de numeroase drumuri forestiere. Acestea patrund destul de mult în masivele buzoiene si pot fi folosite în ascensiunile catre principalele obiective turistice. Pentru scurtarea perioadei de urcus pot fi folosite autocamioanele care circula spre punctele de exploatare forestiera. Mentionam, în Masivul Siriul drumurile de pe pîraiele Valea Neagra (traseu 1), Bradul (traseu 2), Crasna (traseu 3); în Masivul Podu Calului drumul de pe valea Paltinisului; în Masivul Penteleu cele de pe vaile Cer-natu (traseu 1), Milea (traseu 2), sapte Izvoare (traseu 2), Balescu, Balescutu (pentru coborîri din traseul 1), Bîsca Mare si Bîsca Mica (pentru a ajunge la punctele de plecare în traseele amintite). Pe culmea Ivanetu exista doua drumuri forestiere care pleaca de pe valea Tainita. Unul se desfasoara spre est si trece pe sub Vîrfu Ivanetu, în bazinul rîului Plostina si se racordeaza cu cel care vine de la Lopatari; al doilea ajunge în vest la Lacul Hînsaru. Prin poteci si drumuri de caruta ele se leaga de diferite localitati aflate în sudul acestei culmi, unde se gasesc mai multe obiective interesante sub raport peisagistic dar si istoric.

LOCALITĂŢI sI PUNCTE DE PLECARE ÎN DRUMEŢIE

Asezarile aflate pe vaile principale dintre aceste masive se pot împarti în doua categorii: unele care

constituie puncte de sosire în regiune si care, prin conditiile naturale si social-economice, pot reprezenta localitati de interes turistic si altele, mai mici, ce pot fi folosite ca baza de aprovizionare si puncte de plecare în ascensiuni. În prima grupa intra Nehoiu, Gura Teghii, Întorsura Buzaului, Comandau, Lopatari, Baile Siriu, iar în ultima - Siriu, Varlaam, Stearpa, Plaiul Nucului, Colti etc.

Nehoiu (415 m alt. medie), comuna pe valea Buzaului, la 68 km fata de Buzau si 84 fata de Brasov; 10900 de locuitori; centru industrial (cherestea, mobila), capat de cale ferata; nod rutier; magazine alimentare, foto-sport; hotel (35 de locuri); punct de legatura pentru deplasarile spre toate traseele indicate; localitate de un pitoresc deosebit oferit de cadrul natural; iarna, pantele de sub vîrfu Ghergheleu pot fi folosite pentru schi.

Gura Teghii (490 m alt. medie), comuna pe valea Bîsca Rosilei, la 16 km distanta fata de Nehoiu; 5300 de locuitori; din ea pleaca mai multe drumuri forestiere spre Podu Calului, Ivanetu, Penteleu; magazin alimentar, posibilitati de cazare la localnici; centru cu frumoase traditii folclorice; baza de plecare în majoritatea excursiilor din masivele vecine si în actiunile de vînat sportiv; cadru natural extrem de propice recrearii si odihnei.

Întorsura Buzaului (700 m alt. medie), oras pe valea superioara a Buzaului, la 42 km de Brasov (pe sosea) si la 112 km fata de Buzau; 6404 locuitori; capat de cale ferata si nod rutier; centru industrial si turistic; magazine alimentare, foto-sport; hotel (40 de locuri), camping; loc de odihna, recreere si de plecare în drumetie în muntii Siriu si Ciucas; excursii locale pe Vîrful Stînii si pe culmile din sudul localitatii; pîrtie pentru practicarea schiului.

Comandau (1 000 m alt. medie), comuna subordonata orasului Covasna; circa 2000 locuitori; magazin alimentar; punct de plecare în Muntii Vrancei, spre Penteleu pe Bîsca Mare, Cupan si Bîsca Mica; este legat de Covasna, Zabratau si Întorsura Buzaului prin drumuri nemodernizate.

Lopatari (505 m alt. medie), comuna pe valea Slanicului, la 68 km fata de Buzau; 5138 de locuitori; magazin alimentar; cazare la localnici; prin reteaua de drumuri forestiere se poate merge spre diferite obiective turistice de pe culmea Ivanetu si din bazinul Slanicului (Focul Viu, Carstul pe care de la Meledic, Schitu Gavanu, Plaiul Nucului, Lacul Mociaru etc.).

Varlaam (550 m alt. medie), sat în comuna Gura Teghii, asezat la confluenta celor doua Bîsce, la 18 km departare de Nehoiu; punct de plecare spre Penteleu si Ivanetu; magazin alimentar.

Siriu (480 m alt. medie), comuna pe valea Buzaului; 3328 de locuitori; magazine alimentare; loc de plecare pe valea Casoca (cascade; lac).

Baile Siriu (550 m alt. medie), statiune balneara; restaurant; camping; case pentru odihna si stationare turistica; punct de plecare în excursiile din Siriu si de pe valea Buzaului.

Crasna (665 m alt. medie), sat din comuna Sita Buzaului; 15 km departare de Întorsura Buzaului pe sosea; punct de plecare si sosire în drumetiile din Siriu.

Patîrlagele (265 m alt. medie), comuna pe valea Buzaului; 8971 de locuitori; cale ferata Buzau-Nehoias; magazine alimentare, sport; P.E.C.O.; punct de plecare si sosire în excursiile de pe valea Sibielului spre Colti, Alunis, Nucu.

Cele mai apropiate puncte de intrare în Masivul Penteleu sînt: Cernatu pe Bîsca Mare (6,5 km fata de Varlaam); Brebu (10 km fata de Varlaam), Secuiu (14 km fata de Varlaam), Musa (36 km fata de Varlaam si 19,5 km fata de Comandau), pe Bîsca Mica.

LOCURI DE CAZARE

Spatiile amenajate pentru cazarea turistilor se afla în cîteva localitati de la baza masivelor si în unele cabane silvice si de vînatoare. Pe parcursul traseelor exista cabane forestiere si stîne unde se poate înnopta. De asemenea, drumetii vor gasi adapost la localnicii din satele limitrofe masivelor.

Moteluri: Întorsura Buzaului (Popasul Buzaului) 40 de locuri si Nehoiu (35 de locuri).

Campinguri (functioneaza vara); la Nehoiu (10 locuri în casute de doua paturi), Baile Siriu (27 de locuri în casute ele 3 paturi), Întorsura Buzaului (10 locuri în casute de doua paturi).

Cabane: statiunea Baile Siriu (40 de locuri).

Cabane forestiere: pe Bîsca Mica la Vadu Oii (34 locuri); Secuiu (16 locuri); Musa (12 locuri); Fagu Alb (8 locuri); pe Bîsca Mare la Gura Bîsculita (10 locuri); pe Siriu la Prigonu (10 locuri)[8].

Cabane de vînatoare: Piciorul Caprei (10 locuri); Lacul Vulturilor (10 locuri).

Stîne unde se poate înnopta întîlnim în Penteleu: la Cernatu, sapte Izvoare, Balescu; în Siriu: Lacul Vulturilor; în Tataru: Tabla Butii.

STAREA TRASEELOR TURISTICE.

UNELE RECOMANDĂRI PENTRU PRACTICAREA TURISMULUI

În Muntii Buzaului exista noua trasee turistice marcate. Dintre acestea, pe sapte marcajul este realizat, corect, cu tablite pe arbori si vopsea pe pietre, iar la doua (traseele 7 si 9) mai rar; lipsesc sagetile indicatoare. Pentru a ajuta pe turisti într-o cît mai buna orientare, în lucrare am insistat pe descrierea traseului, în punctele unde marcajul este mai putin clar, în sectoarele unde se produc modificari de directie, precum si în punctele de intersectie. O atentie aparte s-a acordat si traseelor înca nemarcate.

În general, potecile turistice marcate asigura o drumetie usoara, iar pontele nu sînt abrupte. Prin structura Iar ele favorizeaza traversarea masivelor în maximum 8-10 ore. Traseul principal de creasta, care vine peste Tatarul în Siriu si Penteleu (banda rosie), face legatura între Muntii Buzaului si zonele turistice limitrofe, respectiv cu Masivul Ciucas în vest si Muntii Vrancei în est, iar traseul cruce albastra - din Ivanetu - cu gruparea de obiective turistice din Subcarpati si, în primul rînd, cu aceea de la Lopatari. În masivele buzo-iene desi apa poate fi întîlnita destul de des, tinem sa atragem atentia asupra izvoarelor mentionate pe harta si în descrierea traseelor, ele avînd un debit continuu. Este bine totusi ca bidonul de apa sa fie plin în orice ascensiune, deoarece pe vîrfuri si creste nu vom întîlni decît rar mustiri de apa.

În Muntii Buzaului se recomanda practicarea drumetiei îndeosebi în lunile de vara. În timpul iernii, lipsa unor cabane, pantele troienite si distanta de 2½-3 ore de parcurs pîna la pantele propice schiului îngreuneaza extrem de mult posibilitatea practicarii acestui sport atît în Siriu, cît si Penteleu. În prezent, singurele locuri recomandate pentru practicarea schiului ramîn pantele din jurul localitatilor Nehoiu, Întorsura Buzaului, Gura Teghii. Excursiile pe timp de iarna trebuie sa fie scurte si axate mai ales pe sectiunile Vailea Neagra - vîrful Bocirnea - Lacul Vulturilor si retur; Cernotu - vîrful Penteleu si retur. Nu indicam urcusul în Siriu pe pîrîul Bradul, datorita greutatilor foarte mari la escaladarea abruptului Bocîrnei, unde sînt posibile si avalanse, precum si orice coborîre spre Bîsca Mica, deoarece versantul estic al Penteleului este puternic troienit, iar potecile nu pot fi identificate cu usurinta.

III. Trasee turistice

În stadiul actual al amenajarii turistice fiecare masiv dispune de o retea de poteci marcate ce duc spre principalele obiective pe care orice drumet doreste sa le atinga. Legatura dintre masivele Siriu, Penteleu si Podu Calului se asigura prin drumuri forestiere si poteci nemarcate practicabile în orice anotimp. Aceasta structura impune prezentarea mai întîi a potecilor marcate pe masive si apoi a unor drumuri ce duc spre o serie de obiective turistice sau locuri de interes turistic.

TRASEE MARCATE

TRASEE ÎN MASIVUL SIRIU

Exista patru trasee turistice marcate care strabat Siriul în toate directiile, asigurînd o ascensiune usoara. Traseul principal (1) se continua peste Masivul Tataru pîna la poalele Ciucasului, permitînd turistului continuarea excursiei în si din acest masiv.

1. Baile Siriu (540 m) - Valea Neagra - Dosu Muntelui - Poarta Vînturilor - Obîrsia Crasnei - Culmea Tatarutu - Vîrful Tataru Mare (1477 m) - Tabla Butii - Poiana Stînei (930 m)

Marcaj: banda rosie. Durata: 7-8 ore. Obiective principale: vf. Bocîrnea (1 659 m), Lacul Vulturilor (prin abatere de la traseu), culmea Malîia, vf. Tataru Mare, Tabla Butii, Cimitirul eroilor.

Traseul 1 este cel mai usor de parcurs si accesibil aproape în cea mai mare parte a anului. Iarna este mai dificil de strabatut sectorul de la obîrsia vaii Crasna, ca si unele portiuni din Masivul Tataru, unde sînt frecvente troienirile; durata mai mare a ascensiunii si lipsa amenajarilor imprima o greutate în plus.

Marcajul porneste din dreptul podului pe care trece drumul national la intrare în statiunea Baile Siriu.

Lasam în dreapta restaurantul si campingul de la Baile Siriu, campingul B.T.T. si stabilimentul bailor termale. Traseul urmareste drumul forestier de pe dreapta vaii pîna la confluenta cu pîrîul Valea Neagra (cca 3,5 km). Mergem pe traseu comun cu marcajul punct rosu (traseul 2) pîna la confluenta cu pîrîul Bradul. Lasam pe stînga un alt pîrîu si ajungem în dreptul unor cabane forestiere situate la gura Vaii Negre. Am parcurs cca 1 ora pîna aici. Ne continuam drumul pe Valea Neagra în lungul drumului forestier aflat pe stînga apei. La circa 2 km acesta descrie o bucla larga pe care poteca marcata o taie iesind la capatul drumului forestier (35-45 minute de la înscrierea pe Valea Neagra). Traseul coteste spre nord peste un pîrîu, apoi prin fata unor magazii, urcînd spre nord-vest mai întîi usor, prin poiana, apoi mai accentuat prin padure. Dupa cîteva minute ajungem într-o larga taietura de padure. Marcajul care trecea prin mijlocul acestei portiuni este greu de urmarit. Propunem drumul de tractor din dreapta ce merge peste podul din bîrne, pe la baza versantului stîng. Din dreptul ultimei cabane forestiere, care poate fi zarita tot timpul, poteca îsi schimba iar directia spre nord, suind mai accentuat. Aici exista si cîtiva stîlpi de marcaj. O noua modificare a directiei - spre vest - este urmata de un urcus cu pante line ce alterneaza cu pante accentuate pîna la poiana de Io Dosu Muntelui, unde se afla si o stîna. Au trecut 35-45 min de la capatul drumului forestier si un mic popas este indicat. În dreapta (nord), o poteca de culme coboara spre valea Buzaului prin Plaiul Crasnei.

Dupa popas reluam traseul care urca spre sud, prin padure si prin cîteva poieni. La început panta este mai accentuata, dar treptat se domoleste. La iesirea din cea de a doua poiana se desface spre stînga marcajul cruce rosie care duce la vîrfu Bocîrnea (traseul 4). În ultima parte, pîna în saua de la Poarta Vînturilor, poteca se desfasoara aproape plan. Înainte de a ajunge la Poarta Vînturilor poteca trece peste o vaiuga (într-un luminis) cu apa buna de baut.

Poarta Vînturilor reprezinta o sa foarte larga între vîrfu Bocîrnea (1 957 m), la nord, si culmea Malîia (1 662 m), la sud, la 1 490 m, prin care se canalizeaza o parte din masele de aer din NV. Iesind din padure de pe traseul descris sau venind din sud, de dupa culmea Malîia, aproape întotdeauna esti întîmpinat de vînturi puternice din nord-vest. De aici si numele locului. Din sa se deschide o larga perspectiva: de la sud-vest catre nord-vest în ultimul plan apar vîrfu Clabucetul Mîneciului, culmea neteda Bobu-Grohotis, apoi coltii Zaganului, vîrfurile Gropsoarele, Tigaile Mari, Ciucas si Coltii Nitrii; ultimul vîrf izolat, spre nord-vest, Pirisca, strajuieste Depresiunea Întorsura Buzaului. Din culmea mai joasa si aproape dreapta din fata acestora - Tataru - se zaresc vîrfurile Tataru Mare (în sud) si Tatarutu; în fata noastra (spre vest) se desfasoara un platou larg cu pasune, pe care îl vom traversa; spre est putem observa mai întîi bazinul de la obîrsia pinului Mreaja, Coltii Balei, apoi culmea centrala a masivului Podu Calului si în ultimul plan vîrful Penteleu.

Ascensiunea din Poarta Vînturilor spre vîrfu Bocîrnea se face pe aliniamentul de stîlpi (marcaj cruce rosie) în circa 35-50 minute. Vizitarea Lacului Sec si a Lacului Vulturilor se poate realiza prin abatere de la traseul 1. Urmarim traseele 2 si 3 (marcaj punct rosu si triunghi albastru) pe poteca ce urca spre est si apoi spre sud si ocoleste capatul nordic al culmii Malîia.

Reluam traseul din Poarta Vînturilor, împreuna cu traseul 3 (triunghi albastru), deplasîndu-ne spre vest aproape în linie dreapta; urcam si coborîm pante usoare prin pasuni si pîlcuri de arbori. Dupa 15-20 minute ajungem într-o poiana mare care se afla pe cumpana de ape dintre Urlatoarea Mare (nord) si Vîna Malîiei (sud). De aici, marcajul triunghiu albastru (traseul 3), care ne-a însotit din Poarta Vînturilor, o apuca spre nord, catre Crasna, iar poteca noastra, marcata cu banda rosie, continua spre vest, pîna la marginea padurii. Intrînd în padure ea începe sa coboare versantul drept al Crasnei (circa 150 m), descriind mai multe serpentine timp de 10-15 minute. De la baza abruptului, poteca trece prin lastaris si tufe de zmeura, mai întîi spre sud, apoi schimbîndu-si usor directia spre sud-vest (circa 500-600 m). Traseul este mai dificil din cauza blocurilor de gresie care acopera o mare parte din baza versantului. Semnele se afla plasate pe pomi si pe pietre. Treptat urcusul revine, destul de usor la început, mai accentuat dupa ce s-a ajuns în saua de la obîrsia vailor Crasna (nord) si Siriul Mare (sud). Valea Crasnei ne impresioneaza prin asimetria versantilor, cel drept mai înalt, cu trene de grohotis si trepte de alunecare, care au împins pîrîul spre stînga, obstruîndu-l în mai multe puncte. Se pot vedea numeroase ochiuri de apa între valurile de alunecare.

Dupa un eventual popas, la capotul a 3-3½ ore de mers de la plecarea din Valea Neagra, fara a socoti durata popasurilor si timpul necesar abaterilor la Lacul Vulturilor sau la vîrful Bocîrnea, continuam excursia pe o panta putin mai accentuata pîna în poiana de la sud spre vîrful Tatarutu (1 411 m). Panorama se deschide larg spre Ciucas, Tataru dar si spre sud, catre Culmea Stînei. În est nu apare decît versantul abrupt si împadurit al Siriului, deasupra caruia troneaza culmea Malîia, iar catre nord-est vîrful Bocîrnea.

Din poiana, poteca continua pe cumpana de apa dintre bazinul Buzoelului, în nord, si Siriului spre sud. Dupa circa 200 m, în dreptul stînei se poate coborî cîteva zeci de metri pîna la un izvor. În continuare drumul se desfasoara pe clina vestica a culmii, trece printr-o sa, urca peste un vîrf rotunjit acoperit de pasune (semnele plasate pe pietre sînt rare), apoi din nou pe latura vestica a culmii. Din saua din fata vîrfului Tataru Mare, poteca o ia mai întîi la dreapta (vest), pe la limita padurii, iar apoi spre sud, prin padure rara; trece pe la un izvor, schimba directia de trei ori urcînd si coborînd usor si_f dupa ce ocoleste pe la est si sud un vîrf împadurit cu aspect trapezoidal (Tabla Butii), iese în poiana de la Tabla Butii, unde se vad mai multe stîne. Drumul coboara pe la prima stîna (spre vest), trece prin saua dintre bazinele Fetei si Siriasului (spre sud), urca usor circa 150 m, pîna la o bifurcatie. Sîntem aici dupa 5-6 ore de la plecare sau 6-7 ore daca adaugam timpul folosit pentru popas. Spre est si sud-est o poteca lata, nemarcata, duce la Cimitirul eroilor cazuti în luptele purtate pe aceste meleaguri în timpul primului razboi mondial pentru apararea pamîntului stramosesc. Locul poate fi zarit chiar de la bifurcatie - un patrulater de brazi si molizi la marginea padurii de foioase. Dealtfel, marturii ale luptelor crîncene ce s-au dat aici apar la tot pasul (transee, adaposturi, gropi lasate de obuze etc.). De la cimitir, poteca nemarcata se continua spre sud, pe culme, pe la vîrful Manailei (1 453 m), Vîrful lui Crai (1 473 m) la Sion, unde se ajunge dupa aproape 4-4½ de la bifurcatie. Spre Valenii de Munte pot fi folosite autobuzele I.T.A. Mentionam ca din traseul de culme se poate coborî pe mai multe poteci spre satele aflate pe vaile afluente Bîscei Chiojdului.

De la bifurcatia din saua Tabla Butii, pîna la Poiana Stînei poteca marcata coboara continuu si, uneori, destul de accentuat, timp de aproape 1 ora, mai întîi spre vest, iar dupa o noua bifurcatie catre sud-vest[9]. Pe cea mai mare parte a traseului (cruce rosie), ea strabate padurea de foioase (în partea superioara) si conifere (pe ultimul kilometru). Ajunsi la Poiana Stînei, de la Pastravarie, avem mai multe posibilitati de continuare a drumetiei: spre nord pe drumul ce urca la Pasul Boncuta si se continua pe Pîrîul Fetei la Vama Bulaiului (13-16 km); spre vest se poate urca în Masivul Ciucas pe trei variante: banda albastra pe Pinul Stînei la cabana Ciucas; triunghiu albastru pe Pîrîul Alb în saua Zaganu (dificil); banda albastra în statiunea Cheia, peste Muntele Buzaianu; spre sud se urmareste drumul forestier ce iese în valea Teleajenului la sud de Cheia (confluenta acestuia cu pîrîul Pridvarea).

2. Baile Siriu - Valea Bradului - Coltii Balei - Vf. Bocîrnea (1 657 m) - Poarta Vînturilor - Lacul Vulturilor - Culmea Bloji - Stearpa (720 m) - valea Siriului - Gura Siriului

Marcaj: punct rosu. Durata: 9-10 ore. Obiective principale: abrupturile si stîncaria de la obîrsia pîrîului Mreaja, Lacul Vulturilor, valea Siriului.

Prin desfasurarea sa traseul constituie un circuit. Punctele de plecare si sosire se afla la circa 2,2 km unul fata de celalalt. El trece prin cele mai frumoase si salbatice sectoare din Siriu. Unele portiuni sînt mai dificil de urcat, de aceea traseul nu se recomanda decît turistilor mai antrenati. Iarna este indicata ascensiunea pe Valea Neagra (traseul 1) si coborîrea pe la Lacul Vulturilor - Culmea Bloji, spre valea Siriului, adica o combinare a traseelor 1 si 2. Se evita astfel sectorul periculos din estul Bocîrnei. Marcajul punct rosu începe ca si banda rosie (cu care merge împreuna 2,5 km) de la podul peste Buzau, la intrarea în Baile Siriu. Pe circa 2,5 km urmareste drumul forestier de pe dreapta Buzaului, trecînd pe lînga campingul B.T.T., baile termale, micul amfiteatru unde la sarbatori se dau spectacole (deasupra bailor si pe stînga drumului). La varsarea pîrîului Bradu, din drumul principal se desprinde unul secundar; el urca cînd pe stînga, cînd pe dreapta pîrîului Bradu si descrie trei curbe, toate taiate de catre poteca marcata. Dupa circa ¾ ore de la intrare pe pîrîul Bradu, la capatul drumului forestier întîlnim cabana forestiera si un izvor. Facem un mic popas, dupa care reluam urcusul pe la dreapta cabanei, prin poiana. Dupa cîteva minute traseul intra în padurea de foioase, suie usor spre stînga si intersecteaza cîteva sectoare mai umede, dupa care panta se accentueaza, pîna pe culmea care se profileaza treptat în fata noastra. Dupa 20-30 minute iesim într-o sa din Culmea soimului. Spre vest se înalta Culmea Malîia, vîrful Bocîrnea, iar jos, în fata, valea Mreaja. Din sa, drumul continua circa 10 min. spre nord-vest, înregistrînd mici diferente de nivel pîna în fata culmii Coltii Balei. De aici, panta devine din ce în ce mai dificila, dar nu periculoasa. Se urca mai greu 250 m diferenta de nivel timp de 30-40 min., pe alocuri folosind chiar bratele. La capatul acestui urcus, pe vîrful Coltii Balei vom capata o rasplata binemeritata. În vest, se detaseaza doua mari abrupturi, cu numeroase creste secundare, stînci si turnuri. Sînt Coltii Magaretii (În spatele lor, la aproape 700-800 m, se afla Lacul Vulturilor) si Coltii Bocîrnei. Între cele doua abrupturi valea îngusta si prapastioasa - Mreaja. Aici se pot vedea uneori capre negre. Spre sud-vest, cuJmi mai line, ce se desprind de la poalele Malîiei, separa vaile afluente Siriului, dincolo de care, la orizont, se profileaza Culmea Stînei (din Ciucas) si Vîrful lui Crai. În sud, culmea împadurita Monteoru-Rastoaca descrie un arc de cerc urias. La est apare culmea centrala din Podu Calului cu numeroase culmi secundare, mai joase, ce cad spre Buzau, între care se afla vai cu largi bazine de receptie (Hartagu în nord-est, Tehereu în est, Casoca în sud-est si în ultimul plan, spre sud-est, culmea Ivanetu). Dupa ce-am facut un scurt tur de orizont, coborîm spre nord, prin padure, iar dupa iesirea din aceasta ne îndreptam spre vest, printr-o pasune brazdata de numeroase carari de oi. Urcam usor si dupa 20-30 minute de la popasul precedent ne aflam în fata primei trepte a abruptului Bocîrnei. Ascensiunea este mai dificila; trecem pe o brîna si ajungem într-o sa, în fata celei de-a doua trepte a abruptului unde se cere prudenta si efort. De aici ne continuam drumul pe o poteca ce înconjoara bazinul de receptie al torentului de sub vîrf. La mijlocul distantei, sub lespezile de piatra, se afla un mic izvor cu apa rece si limpede. Facem un mic popas, de unde avem un larg orizont asupra ceea ce natura a daltuit în peretii de gresie. Numerosi colti, turnuri, brîne, de dimensiuni mai mici, grohotisuri vechi si recente etc. se ridica în fata. Continuam înca cîteva minute pe poteca si ne aflam pe saua din sud-vestul vîrfului, la capatul unei ascensiuni de o ora de la Coltii Balei si de 3-3½ ore de la plecare. Cei care nu sînt obositi pot urca înca circa 60 m diferenta de nivel, pe o panta mai abrupta, pîna la vîrful Bocirnea (Siriu).

Fig 04. Privire de ansamblu de pe vîrful Bocîrnea

De aici avem o larga panorama: spre vest Masivul Ciucas si culmea Tatarului; în nord culmile ce coboara spre Depresiunea Întorsura Buzaului, loc unde Buzaul, dupa ce-si aduna izvoarele din Ciucas si curge spre nord, îsi schimba directia cu 180° îndreptîndu-si apele spre sud, unde formeaza defileul Buzaului (între Metcu si Hartagu). În nord-est apar, în ultimul plan, culmi rotunjite apartinînd Muntilor Vrancei (de la nord la sud: Lacauti, Goru, Giurgiu). Spre est se observa partea centrala a Penteleului, si anume de la sud spre nord: Monteoru (cu aspect trapezoidal), Piciorul Caprei, Viforîta (prelunga), Penteleu (cu înfatisare piramidala), culmea Penteleu (împadurita), Crucea Fetei (ascutit si cu arbori), Corîiul (neted), Balescu (împadurit), Ciulianos (plat si cu pasune).

În sud_f prin despicatura vaii Buzaului, se vad cele doua rîpe de alunecare de la Nehoiu. În zilele senine, spre sud, dincolo de culmea Monteoru, se distinge versantul nordic al culmii Istrita. În dreapta (sud-vest), în prim plan, apare impunatoare creasta Malîiei, la poalele careia zarim Lacul Sec si stîna pe la care se va trece în a doua parte a excursiei. Spre vest orizontul se închide prin culmile Ciucasului, Zaganului si Tatarului.

Parasim vîrful coborînd spre Poarta Vînturilor; întîlnim mai întîi marcajul cruce rosie ce urca pe Malîia si apoi triunghi albastru (traseul 3). Poteca descrie un larg semicerc la obîrsia Mrejei, trecînd pe la poalele culmii Malîia spre sud-est. Dupa circa 30-40 min., se ajunge la Lacul Sec, pe care-l ocolim prin coltul sud-estic, sarind si peste emisarul sau. În cîteva minute ne aflam la circa 40-50 m deasupra Lacului Vulturilor. I se mai spune si Taul sau Lacul fara Fund. În 1966 aici au fost colonizati pastravi curcubeu. În coltul nord-estic al lacului, pe o mica treapta, exista o cabana de vînatoare, deschisa vara si pentru turisti; pe malul vestic se afla un izvor.

Dupa un scurt popas reluam traseul, coborînd pe la sud de lac, spre stîna, urmarind aliniamentul stîlpilor turistici (10 minute). De la stîna punctul rosu se desparte de triunghiul albastru_j dirijîndu-se spre sud-vest; intra în padure, traverseaza cîteva jgheaburi, dezvoltate pe abruptul stîncos din sudul Malîiei pe care iarna se produc frecvent avalanse, apoi urca usor. Dupa circa 30-40 min., de la stîna ajungem în saua ce separa culmea Malîiei de culmea Bloji. Aici reîntîlnim traseul nr. 4 (cruce rosie) care coboara de la vîrfu Malîia. Dupa o ultima privire spre nord, catre Malîia, Bocîrnea si Coltii Magaretii, ne continuam drumul prin padurea cu fagi batrîni de pe culmea Bloji, mentinîndu-ne la cca 1 200 m înaltime. Din loc în loc, luminisuri mici deschid zarea spre culmile din bazinul Bîscei Chiojdului (sud), vîrful Rastoaca (est) si spre VîirfuJ lui Crai si Tataru (vest). În prim plan avem culmea Magura, care separa Siriasul de Siriul Mare. Dupa 5¹/₂-6 ore (circa 40-50 minute din sa), ajungem la ultima poiana din capul Blojilor, unde exista si numeroase tufe de zmeura si fragi; de aici începe un coborîs pe versantul cu poieni si pîlcuri de arbori din sud-vest, pe care se vad marcajele. Dupa circa 20-30 minute sosim la punctul Stearpa sau La Vaduri pe apa Siriului Mare. Pentru a-l traversa urmarim drumul ce duce spre sud, pe lînga case, la podul de lemn.

Pîna la capatul traseului mai sînt circa 11 km. La Stearpa se deschide un larg bazinet, locul de întîlnire a mai multor pîraie ce îsi aduna apele din muntii Tataru sau Siriu. Coamele muntilor coboara în pante line_i acoperite vara cu pasuni multicolore, iar, ici si colo, case izolate puncteaza pasunea.

Urmarim apa Siriului pe poteca ce însoteste linia ferata forestiera. Valea se îngusteaza, rocile dure încep sa apara în albia rîului sau formeaza versanti mai abrupti. La confluenta cu pîrîul Milea întîlnim marcajul triunghi albastru (traseul 3), cu care vom merge în comun pîna la Gura Siriului.

Dupa aproape 1 km de la confluenta, vailea Siriului se îngusteaza formînd Cheile Bisericii. Pereti înalti de gresie si numeroase praguri obliga apa sa se strecoare într-un suvoi compact sau sa cada în cascade spectaculoase.

Fig 05

Dupa un mic popas ne continuam drumul pe valea ce începe sa se deschida. Dar, la confluenta cu pîrîul Mreaja, un alt defileu, mai putin spectaculos, ne retine din nou atentia. În continuare, valea începe sa se deschida treptat, iar apa curge mai domol. Pe terasele formate de rîu sau pe pantele domoale încep sa apara case izolate si mici gospodarii care ne însotesc pîna la Gura Siriului.

3. Gura Siriului (520 m) - valea Milea - Lacul Vulturilor - Poarta Vînturilor (1 490 m) - valea Urlatoarea - valea Crasna - Crasna (570 m)

Marcaj: triunghi albastru. Durata: 7½-8 ore. Obiective principale: Lacul Vulturilor, culmea Malîia, vîrful Bocîrnea.

Este un traseu transversal care faciliteaza strabaterea masivului de la sud catre nord. El porneste din Gura Siriului, îndreptindu-se pe valea Siriului, fiind comun cu marcajul punct rosu (traseul 2) pîna la confluenta vaii Siriu cu Milea. Primele semne apar pe stîlpii pe lînga casele de pe stînga Siriului, în dreptul Mausoleului eroilor. Traseul urmareste poteca de lînga actualul drum forestier din lungul Siriului pe distanta de 6,5 km pîna la confluenta cu rîul Milea, trecînd prip Cheile Bisericii. Timpul folosit pe jos este de circa 1½-1¾ ora. Traversam apa Milei si urcam pe versantul stîng al vaii. La început panta este mai accentuata, dar treptat devine mai domoala. Dupa un km poteca urca si coboara peste vadurile de alunecare, traversînd mai multe pîraie ce se varsa în Milea. Semnele, puse de obicei pe pietre, sînt rare. Un urcus mai accentuat ne scoate la o stîna. O privire spre nord-vest ne ofera o parte din panorama crestei Malîiei. De aici, poteca urca si coboara. Trecem printr-o rariste cu mesteceni si apoi printr-o padure de fag. A trecut deja o ora de cînd mergem pe valea Milei. Dupa un scurt popas înaintam pe o panta usoara, spre vest, printr-o plantatie de conifere (pini si molizi). Treptat, urcusul se accentueaza; se trece printr-o padure batrîna de fag, se traverseaza mai multe pîraie si dupa înca 1¼ ora ajungem la marginea padurii, în vecinatatea stînei de la Lacul Vulturilor, unde întîlnim marcajul punct rosu. De aici, la semnul triunghi albastru se adauga punctul rosu (traseul 2) care vine din sud-vest, de pe culmea Bloji. Traseul este comun pîna la Poarta Vînturilor. Dupa 4-4½ ore de la plecare sîntem la stîna si, dupa înca 10-15 minute, la lac. Facem un popas la cabana de vînatoare, timp în care admiram frumoasa panorama ce se deschide spre est si sud recunoscînd vîrfurile Penteleu, Podu Calului, culmea Ivanetu si culmea Monteoru. Ne umplem bidonul cu apa de la izvorul de la vest de lac si continuam drumul urcînd cei circa 30 m pîna la treapta pe care se afla Lacul Sec. Ocolim mlastina pe la sud-est si ne ghidam dupa stîlpi pîna la Poarta Vînturilor. În fata ne apar vîrful Bocîrnea fi obîrsia Mrejei, iar din Poarta Vînturilor se deschide o larga perspectiva spre Ciucas si Tataru. De la lac pîna în sa am facut 20-25 minute. Din Poarta Vînturilor, unde parasim marcajul punct rosu, traseul nostru este comun cu banda rosie (traseul 1), desfasurîndu-se spre vest prin poieni si pîlcuri de padure pîna la obîrsia Urlatoarei Mari (25 minute). Aici marcajul triunghi albastru îsi schimba directia îndreptîndu-se spre nord, în timp ce banda rosie continua spre vest. Intram într-o padure de foioase, ce acopera culmea, apoi trecem printr-o rariste unde se afla o stîna si, dupa circa 30 minute, începem sa coborîm destul de repede spre drumul forestier de pe valea Urlatoarei. La capatul a 1½ ora de la plecarea de la lac si a 6-6½ ore de la începutul excursiei traversam albia Urlatoarei si coborîm pe drumul forestier pîna la Crasna pe aproape 7-7,5 km. Atît în prima parte, cît si în cea de a doua se pot folosi mijloace de transport locale C.F.F. si respectiv autocamioane forestiere.

4. Dosu Muntelui (1 410 m) - Vf. Bocîrnea (1 657 m) - Poarta Vînturilor - Vf. Malîia (1 662 m) - saua din Bloji (1 470 m)

Marcaj: cruce rosie. Durata: 3-3½ ore. Obiective principale: vîrful Bocîrnea, vîrful Malîia.

Este un traseu de creasta si poate fi considerat o completare a traseelor 1 si 3, ascensiunea putîndu-se face atît din sud, cît si din nord. Turistii care pornesc din traseul nr. 1, din a doua poiana, la Dosu Muntelui, vor urmari marcajul cruce rosie care apare pe mai multi copaci. Poteca merge spre stînga, prin padure, cu o panta mai accentuata pe o diferenta de nivel de 30-40 m. lese într-o poiana, la capatul careia urca usor printr-o mica padure de conifere, apoi trece printr-o poiana mai mare, cu molizi izolati, pîna la baza ultimului abrupt de aproape 150 m. Poteca suie greu în zigzag printre tufe de ienupar si afin. Dupa 45-60 minute ajungem pe vîrf, de unde se poate realiza un tur de orizont complet (vezi traseul 2).

Coborîrea se face pe versantul sudic în 30-40 minute, urmarind marcajul de pe stîlpii ce ne însotesc pîna în Poarta Vînturilor. De aici, începe un nou urcus anevoios printre tufe de ienupar si molizi, adesea uscati sau cu coroana în steag; se urca o diferenta de nivel de aproape 140 m în circa 30 minute. Odata ajunsi pe culmea Malîiei drumul devine mai lesnicios, panta mai dulce. Urmarim linia de creasta si, dupa 20-25 minute, ajungem la cel mai înalt vîrf din Masivul Siriu (Malîia 1 662 m). Se recomanda un mic popas, de aici desfasurîndu-se un larg tur de orizont asupra masivelor vecine.

În fata noastra, privind spre vest, se vad plaiurile domoale de la obîrsia Urlatoarelor si Vînei Mari, apoi mai multe culmi ce ne poarta spre Tataru Mare si Tabla Butii, iar catre sud la Vîrful lui Crai. Dincolo de acestea se înalta creasta zimtata Zaganul-Gropsoarele peste care se ridica, mai semete, Tigaile si Ciucasul. si nu rareori în zilele senine pot fi observati Bucegii, munti atît de familiari turistilor. Spre nord-vest privirea se îndreapta spre vîrfiuJ Firi sea ce domina Depresiunea Întorsura Buzaului, iar mai departe, peste depresiunea larga a Brasovului, zarim culmile domoale ale Bodocului si Baraoltului.

În nord, mai întîi, apare vîrful Bocîrnea si mai multe culmi împadurite sau cu pasuni ce ajung pîna la Întorsura Buzaului. Dincolo de acesta se desfasoara Clabucetele întorsurii.

Spre est se remarca Lacul Sec si Lacul Vulturilor, Coltii Balei, valea Buzaului, apoi în spate culmi si vai din Podu Calului (de la nord catre sud vîrful Bota, vaile Hartagu, Gramaticu, culmea Teherau ce ajunge la Baile Siriu etc.) si Penteleu.

Numai spre sud privirea cade spre culmile mai domoale ale Ivanetului ce coboara pe nesimtite spre zona Subcarpatilor, mai joasa si mult mai fragmentata. Dupa turul de orizont, reluam traseul, coborînd spre sud. Asimetria neta a culmii, cu abrupturi puternice în est, se înscrie placut în peisaj. Trecem pe lînga baliza trigonometrica, dupa care coborîm accentuat spre saua Bloji. Parcurgerea culmii Malîia se realizeaza în circa 1-1½ ora cu popasul de pe vîrf. Din sa, putem reveni la lac sau continua drumul pe marcaj punct rosu (traseul 2), la Stearpa. Exista si posibilitatea scurtarii traseului, coborînd din dreptul vîrfului Malîia direct la Lacul Vulturilor. În acest caz, se foloseste o poteca nemarcata ce se strecoara greu pe panta mare printre tufe de ienupar. Ea asigura o coborîre în circa 30 minute.

TRASEE ÎN MASIVUL PENTELEU

5. Gura Cernatului (650 m) - stîna Cernatului - Vf. Penteleu (1772 m) - Vf. Crucea Fetei - Vf. Balescu Mare - Vf. Balescutu - Musa (1 070m)

Marcaj: banda rosie. Durata: 9-10 ore. Obiective principale: vf. Penteleu, Musa.

Posibilitati de înnoptare la stînile Cernatu si Balescu si la cabana silvica Musa. Este cel mai lung traseu din Penteleu, el strabatînd pe o mare portiune culmea centrala. Totodata, prin acesta se poate realiza legatura directa cu Muntii Vrancei, în nord, si Podu Calului, în sud.

Primul semn de marcaj apare la capatul podului de pe Bîsca Mare, la Gura Cernatului, alaturi de triunghiul albastru (traseu 6). Traversam apa urmarind soseaua forestiera ce trece prin fata cabanei forestiere si apoi peste pîrîul Cernat, dupa care drumul se bifurca. Spre dreapta continua marcajul triunghi albastru (traseul 6) care urca pe valea Milea, în timp ce pe stînga se desfasoara traseul pe care-l vom strabate. El se înscrie în lungul drumului forestier pe aproape 6,5 km, taind din loc în loc buclele mai largi ale acestuia în panta usoara. Dupa circa 500-600 m soseaua traverseaza pe dreapta Cernatului, pe care ne vom mentine pîna la vîrf. Dupa 40-45 minute de la plecare ajungem la o cabana forestiera unde un scurt popas este binemeritat; ne încarcam bidoanele cu apa pentru aproape doua ore de urcus. Reluam traseul (circa 3,5 km) si dupa ce taiem doua serpentine parasim drumul forestier care continua spre est. Poteca batatorita patrunde în padurea de molid de pe stînga soselei si urca spre nord, la început mai lin, apoi din ce în ce mai accentuat. Intersectarea unor pîraie produce mici denivelari. Dupa traversarea ultimului pîrîu panta creste rapid. Înca 5-10 minute de urcus prin padurea de fag si se ajunge la stîna Cernatu (cca 1 390 m), dupa 3 ore de mers (30-45 minute de la parasirea soselei). Facem un mic popas la stîna sau lînga izvorul din dreapta acesteia. Pentru cei ce doresc sa petreaca mal mult zile în Penteleu stîna poate oferi gazduire. În poienitele de deasupra izvorului se pot instala si corturi.

De la stîna, cu bidoanele pline de apa, urmam drumul ce se continua, la început spre nord, pentru ca treptat sa schimbe directia spre dreapta (nord-est). Semnele sînt rare, uneori pe pietre. Timp de 45- 60 minute se urca, mai greu, o diferenta de nivel de 300 m. Cararea suie prin pasune si din loc în loc pe lînga mici pîlcuri de molizi piperniciti. Trecem pe la obîrsia unei viroage (pe dreapta) si suim ultimul sector pîna la vîrful Penteleu (1 772 m) timp de cca 10 minute, de unde se desfasoara o larga panorama.

În fata noastra (spre vest) se afla culmea Cernatu si valea Tisei, apoi versantul estic a] Husausului; spre sud masivul Podu Calului, iar în spatele sau, spre vest, Malîia si Bocîrnea despartite prin Poarta Vînturilor si, în zare, Ciucasul.

Spre nord-est, din culmea Penteleu se desprinde podul Zanoagei, neted si acoperit cu pasune, în nordul bazinului sapte Izvoare, apoi valea larga si plina de grohotis Trei Izvoare si culmea Miclaus cu numeroase picioare ce pleaca de sub Viforîta spre est.

În sud, pornesc culmea Viforîta, Vîrful Ascutit, Piciorul Caprei si vîrful Monteoru cu profil trapezoidal. În spatele lor, dincolo de valea Bîscei, gasim culmea Ivanetu cu mai multe vîrfuri piramidale, ce depasesc 1 000 m (Ivanetu, Arsenie, Zboîu, Oii), separate de sei adînci si unele culmi din Subcarpatii Buzaului.

Spre nord-est se impun Muntii Vrancei, mai întîi prin culmea dreapta si împadurita a Lacautiului, apoi prin vîrful Goru mai ascutit, la dreapta caruia se afla vîrful Giurgiu Mare, amîndoua cu largi goluri subalpine. Urmeaza vîrfurile împadurite Musa Mare si Musa Mica, iar spre est vîrfurile Puru Mare si Puru Mic si culmile ce se desprind spre sud (Cerdacul, Macesul, Brazaul). Bîsca Mica se interpune între Muntii Vrancei si Muntii Penteleu.

Spre nord, coboara culmea împadurita a Penteleului pîna la Crucea Fetei, în spatele caruia zarim vîrful golas al Contului, vîrful Balescu (acoperit în buna parte cu pasune) si culmea Ciulianos în nord-vest (neted si cu pasune).

Dupa o mica pauza reluam traseul coborînd spre nord-est, pe creasta îngusta cu marcaje puse pe pietre. Dupa circa 400-500 m poteca schimba directia spre nord ajungînd treptat la limita padurii, prin care coboara o diferenta de nivel de 50-70 m pe o panta accentuata (marcaje pe arbori). Ajungem la o poteca ce vine din dreapta, de la obîrsia pîrîului Trei Izvoare, pe care o urmarim în continuare prin padure. Drumul este relativ usor, cu mici denivelari de teren si însotit de cîteva poienite. La circa 100-150 m putem coborî în dreapta la tinovul Lacul Rosu.

Revenind în punctul de la care am efectuat abaterea, continuam traseul prin padure circa 40-50 minute. Treptat, orizontul se deschide; printre arbori zarim culmea Zanoaga, iar la capatul a 2,5 km de traseu trecem printr-o portiune de padure uscata si doborîta de vînt si iesim în saua de la Crucea Fetei în stînga se afla un izvor, iar în fata vîrful Crucea Fetei (1 577 m). Cararea ocoleste vîrful prin vest, urca pe culmea Corîiu, pe la est de vîrf, pîna la stîna Balescu (circa 20-30 minute). Putem ramîne la stîna sau sa continuam traseul cale de înca 2-2½ore pîna la Musa. La început poteca urca versantul împadurit din spatele stînii, trece prin cîteva luminisuri si peste unele izvoore, apoi, treptat, se lasa în dreapta si urca din nou într-o poiana de pe culmea Balescu Mare, de unde iese spre nord-est si intra în padure pîna la stîna din Balescutul[10]. De aici traseul merge numai prin padure, spre nord, mai întîi pe culme (30 minute), apoi se lasa în dreapta coborînd versantul abrupt al Balescutului pîna la Musa. Ultimele sute de metri se desfasoara printr-un sector defrisat. La Musa se poate înnopta fie la cabana forestiera de lînga fosta gara, fie la cabana de la pastravarie. În a doua varianta se trece apa peste o podisca aflata cu 500-600m aval de gara. Cabana se gaseste la varsarea pîrîului Musa în Bîsca Mica. De la Musa putem merge la Comandau (cca 19 km), în lungul fostei linii ferate; putem urca în Muntii Vrancei (în Giurgiu se urmareste drumul forestier si poteca de pe valea Harboca sau vaile Bîsca Mica si Giurgiu; în Lacauti pe Bîsca Mica si Manisca. De aici ne putem întoarce la Var-lam pe poteca ce însoteste linia îngusta forestiera (pîna la Secuiu) si drumul forestier (aval de Secuiu) din lungul rîului Bîsca Mica (circa 36 km).

6. Cura Cernatului (650 m) - valea Milea - Rezervatia Viforîta - pîrîul Caseria - saua Caprioarei (1 410 m) - Culmea Caprei - sapte Izvoare - Secuiu (cca 760 m).

Marcaj: triunghi albastru. Durata: 9-10 ore. Obiective principale: rezervatia Viforîta, Culmea Caprei, vîrful Penteleu, cascada sapte Izvoare.

Posibilitati de cazare la stîna din sapte Izvoare, la cabanele forestiere de la Cernatu, valea Milea, sapte Izvoare si cabana silvica de la Secuiu. Marcajul începe de pe dreapta Bîscei Mari, la capatul podului de peste aceasta, în dreptul cabanei silvice, comun cu traseul 5 (banda rosie). Dupa ce traverseaza pîrîul Cernat poteca se bifurca. Drumul din stînga continua pe valea Cernatului (traseul 5), iar cel din fata - traseul nostru - strabate în panta usoara (circa 500 m) interfluviul dintre vaile Cernatu si Milea. În apropiere de confluenta Milei cu Bîsca un drum coboara spre dreapta, la cabana taberei de pionieri Milea (circa 200 m).

Traseul urmareste aproape continuu soseaua de pe valea Milea, pe circa 6,5 km₍ taind însa buclele mai largi. În general panta este redusa si nu implica dificultati la urcus. Sectorul pîna la cabana forestiera de la baza vîrfului Piciorul Caprei poate fi parcurs si cu masinile forestiere. Recomandam însa coborîrea cu 600-700 m în aval de acest punct în dreptul confluentei pîrîului Viforîta cu Milea. Pe aceasta distanta se poate urmari capatul sudic al rezervatiei Viforîta cu arbori colosi. Cele mai frumoase exemplare de molid se afla în dreptul cotului pe care-l descrie soseaua d u pa ce a trecut pe stînga rîului. Pentru turistii care parcurg drumul pe jos, amintim ca dupa cca 700-750 m de la bifurcatia spre tabara pionierilor, soseaua trece pe stînga rîului, pe aproape 1,7 km, dupa care revine din nou pe dreapta, descriind din loc în loc coturi taiate de marcaj, într-o mica poiana, încadrata de lespezi de gresie, se afla un izvor cu apa limpede si rece unde se poate face un mic popas. În continuare, se trece pe stînga Milei în dreptul rezervatiei si dupa aproape 30 minute se ajunge la poalele versantului vestic al Culmii Caprei, de unde se poate urca în cîteva minute la o cabana forestiera. Aproape întreg versantul este despadurit si acoperit cu tufe de zmeura.

Cei care doresc sa ajunga la vîrful Piciorul Caprei, din acest punct, folosesc potecile ramase din timpul taierii padurii. Urcusul se face mai greu din cauza diferentei de nivel de peste 500 m si pantei mai accentuate (îndeosebi în jumatatea superioara). Se iese mai întîi la nord de acesta, în saua Caprei, iar pîna la vîrful Piciorul Caprei se foloseste poteca de culme.

Traseul marcat continua spre nord pe pîrîul Izvorul Caseriei, iar dupa 500-600 m paraseste soseaua si urca versantul din dreapta trecînd prin cîteva poienite aflate într-o padure de amestec (fag si molid). La început panta este mai mica pentru ca apoi treptat sa se accentueze. Dupa ce depasim cîteva blocuri mari de gresie poteca se îngusteaza urmarind creasta secundara printre molizi si brazi si iese pe culmea principala în saua Caprioarei aflata la nord de vîrful Piciorul Caprei. Diferenta de nivel cîstigata este de 320 m. De la începutul ascensiunii pe versant au trecut 45-50 minute, iar pe totalul excursiei 3-3½ ore. În sa se poate face un binemeritat popas. Linistea desavîrsita, verdele închis al padurii de conifere si aerul curat compenseaza în buna parte lipsa unui larg cîmp de observatie. În nord-est coboara vai ce formeaza mai jos pîrîul Brebu. Spre sud, poteca de culme, nemarcata, trece prin saua Caprei, ocoleste vîrful Piciorului Caprei, iar de aici se ramifica: una coboara pe la cabana de vînatoare Piciorul Caprei-Lacul Negru-Brebu, alta pe Pîrîul Stînii, iar a treia pe pîrîul Paltinu. Poteca de creasta se continua si spre vîrful Monteoru, dar, nefiind folosita, este mai greu de observat. De aceea indicam pentru cei ce doresc sa ajunga la Bîsca Mica pe alt traseu, decît cel marcat, una din cele trei variante.

Din saua Caprioarei, poteca marcata înainteaza spre nord cu urcusuri si coborîsuri nu prea mari. Ocoleste doua vîrfuri împadurite aflate la 1 500 m, separate de o înseuare ou o poiana mica. Suisul este continuu dar usor, padurea se rareste, iar în fata se profileaza culmea Miclaus si bazinul de receptie al vaii Brebu. Dupa iesirea din padure, poteca, aici lata, se desfasoara printr-o frumoasa pasune subalpina pîna în saua Miclaus. OrizoatuJ este lairg deschis, de aici putîndu-se urmari în special culmile din sudul si estul Penteleului; spre nord-vest este culmea prelunga a Viforîtei, acoperita în partea superioara de pasune si ienuperi, iar spre baza de paduri de conifere; spre sud-vest, bazinul bine împadurit al Milei, în spatele caruia iese în evidenta creasta Monteorului cu abruptul sau nordic; în sud, un vîrf ascutit si acoperit cu molizi reprezinta o veche cunostinta (Piciorul Caprei), iar în est, culmea Miclaus cu mai multe vîrfuri separate de înseuari de 50-100 m. Mai interesant, prin aspect, este vîrful Ciuta înalta (1 439 m), cel mai estic si delimitat de abrupturi. La obîrsia Brebului apar întinse pasuni pe care vara pasc numeroase turme de oi. (Drumul din saua Caprioarei în saua Miclaus se face în circa 1-172 ora). Noi elemente de peisaj se adauga privirilor noastre. Spre stînga, cupola si abruptul plin de grohotis al Penteleului continuat, spre nord, de culmea împadurita cu acelasi nume; în fata, pîrîul Trei Izvoare, cu numeroase suvoaie de apa ce salta din piatra în piatra. Marcajul traverseaza valea, trecînd pe lînga mai multe izvoare bogate. Se recomanda un mic popas si o abatere spre vkful Penteleu. Drumul dureaza circa 30-40 minute, dificultatea sa fiind legata de prezenta maselor de grohotis. Se iese din saua dintre culmea Viforîta si vîrf, de unde, printr-un suis de cîteva minute, se ajunge la piramida geodezica ce marcheaza cea mai mare înaltime din Muntii Buzaului (vf. Penteleu 1 772 m).

Fig 06

Un tur de orizont de cîteva minute, mai ales daca este vizibilitate buna (vezi traseul 5), constituie o desfatare si totodata si o relaxare. De pe vîrf se poate urmari, spre nord-est, poteca pe care trebuie sa o urmam si una din stînele la care vom ajunge. Se coboara pe drumul parcurs la urcare, strabatînd grohotisurile, dar ne lasam spre stînga catre mica sa din culmea ce delimiteaza valea Trei Izvoare spre nord (30 min.). O ultima privire asupra peisajului oferit de aceasta vale si vîrful Penteleu, la capatul a circa 6-7½ ore. Din sa, poteca coboara, apoi se mentine cam în acelasi plan, înregistrînd mici denivelari. Se strabate pe aproape 750 m o întinsa poiana între paduri de conifere, presarata cu blocuri mari de gresie, desprinse de mult din culmea Penteleu. Semnele apar mai mult pe pietre si mai rar pe molizii izolati din poiana. În microdepresiunile din poiana, îndeosebi primavara, se pastreaza ochkiri de apa. Uneori petice de zapada pot fi întîlnite pîna catre sfîrsitul lui aprilie. Urmarind marcajul, în fata apare o stîna aflata pe un pinten de gresie, la aproape 30 m deasupra potecii, apoi putin în dreapta, la marginea padurii, stîna sapte Izvoare unde se poate obtine gazduire la nevoie. În stînga_> pe versantul împadurit, se afla o depresiune alungita care cantoneaza tinovul Lacul Rosu, unde se poate ajunge în 5-10 minute.

De la stîna poteca marcata începe sa coboare destul de repede printr-o padure rara de conifere si fag, lasîndu-se usor în dreapta; semnele de marcaj sînt rare si frecvent puse pe pietre. Treptat padurea se îndeseste; poteca trece peste un pîrîias, dupa care urmeaza o plantatie tînara de brazi si molizi (înaltimea arborilor ajunge la 2 m), unde marcajul este mai rar. Apoi, poteca ne conduce în panta usoara, tot prin padure, spre est; dupa circa 20-25 minute de la stîna ea devine mai accentuata pîna la iesirea în soseaua forestiera. În continuare, urmarim soseaua forestiera pîna la Secuiu unde putem înnopta. De la stîna pîna la Secuiu au trecut aproape 2½ ore, iar de la începutul excursiei, cu opriri si deplasari laterale, circa 10 ore. Reprezinta într-adevar un traseu lung, dar obiectivele de pe parcurs si mai ales punctele de belvedere ofera imagini de neuitat. În acest ultim sector se trece pe lînga cascada sapte Izvoare. Daca dispunem de timp, de la confluenta pîrîului sapte Izvoare cu Bîsca mergem la stînga în defileul pe care Bîsca Mica îl taie în gresia de Tarcau. Numeroase praguri, date de strate groase de gresie dispuse aproape la verticala, fac ca apa sa cada într-o suita de cascade.

7. Brebu (680 m) - Lacul Negru (1 050 m) - Brebu

Marcaj: punct rosu (rar). Durata: 1-1½ ora pîna la lac. Obiective principale: Lacul Negru.

Traseul este indicat îndeosebi la sfîrsit de drumetie în Masivul Penteleu, la coborîrea spre Varlaam pe Bîsca Mica. Se pleaca din spatele cabanei de padurar din Brebu, pe partea dreapta a vaii Bîsca Mica. La început traseul urca usor prin padurea rara; dupa 10 minute strabatem o poiana unde exista un indicator de lemn care specifica: 2,5 km pîna la Lacul Negru. Poteca continua prin padurea de fag si trece printr-un luminis unde se afla doua pîraie. Traseul o ia spre stînga, ponta devenind din ce în ce mai accentuata pîna ajunge pe o muchie de gresie. Urcam cîteva minute printr-un luminis unde exista o banca si un nou indicator orientat spre nord-vest (1,6 km pîna la lac). În continuare, sînt depasite cîteva pîraie, dupa care poteca urca pieptis spre vest (50-60 m diferenta de nivel) pîna ajunge la mai multe izvoare aflate la baza unui val de alunecare. De aici drumul se schimba spre nord, prin padure, trece printr-un bradet unde apar izvoare la baza unei pante accentuate. Se urca pieptis o diferenta de nivel de aproape 70 m pîna într-o poiana, unde gasim al treilea indicator (500-600 m pîna la lac). De aici, poteca se desfasoara spre vest printr-o frumoasa padure de brazi si mesteceni pîna la cabana de vînatoare Lacul Negru. Doua poteci, una pe stînga si alta pe dreapta, duc la cele doua lacuri apropiate. Lacul Negru se afla într-o larga depresiune formata în urma unei alunecari de teren de mari dimensiuni si este înconjurat de padure de conifere si fag. Izvoarele zarite pe traseu apar la baza treptelor de alunecare. În lac exista multa caracuda[11], pe marginile sale multe trunchiuri de arbori, iar în mijloc numeroase insule cu vegetatie acvatica. Mergînd în continuare pe drumul din stînga (nemarcat), dupa înca circa 3 km de la lac ajungem la cabana de vînatoare Piciorul Caprei. La înapoiere, daca excursia urmeaza unei perioade ploioase, se recomanda a urmari acelasi traseu. Daca pamîntul este zvîntat se poate coborî pe una din potecile ce strabat spre est treptele de alunecare.

TRASEE ÎN MASIVUL PODU CALULUI sI ÎN CULMEA IVĂNEŢU

8. Cura Teghii (495 m) - Poiana Teghii - Vf. Podu Calului (1 439 m)

Marcaj: cruce albastra. Durata: 3-3¹/₂ ore.

Traseul începe din localitatea Gura Teghii, pe partea dreapta a rîului Bîsca Rosilei, la capatul podului. La început el urmareste ulita din est ce duce la vest, spre Nemertea, pentru ca, dupa cîteva minute, sa coteasca spre dreapta, pe drumul de care ce urca pe valea Tega. Dupa circa 15-20 minute de la plecare se ajunge la Tega. În continuare, poteca urca pe malul drept al pîrîului, la o diferenta de nivel mica fata de acesta, si traverseaza trei pîraie ce vin din stînga. Ajuns într-o poiana, în care întîlnim o bogata vegetatie hidrofila localizata în numeroase ochiuri de apa, precum si zone umede, urcusul devine mai greoi pîna la cabana de la capatul liniei funicularului; de aici poteca îsi schimba directia spre stînga pîna la un nou punct de confluenta a mai multor pîraie. Pe aceasta portiune semnele sînt rare, pe arborii apropiati de linia traseului. O schimbare de directie, spre dreapta, pe circa 500 m si alta spre stînga ne duce, printre paduri de foioase si plantatii de pin, pîna în Poiana Teghii. Pîna în saua Teghii mai sînt 200 m. Cîteva poteci ce vin dinspre culmile Corbului si Paltinis se unesc si duc spre dreapta în sa.

De la începutul excursiei s-aiu parcurs 1-1½ ora. Facem un mic popas si ne potolim setea de la izvorul de lînga stîna apropiata. De aici putem admira panorama larga ce se deschide spre sud spre culmea Ivanetu si vîrful Catias sau sud-vest spre podurile prelungi ce coboara din Podu Calului (culmea Corbului, culmea Casoca) si est, unde, prin deschiderea din dreptul vaii Piciorul Milei, se vede piramida Penteleului.

Reluam traseul pe poteca din stînga ce intra în padure. Drumul foarte usor, cu mici denivelari, ocoleste bazinul de receptie al vaii Piciorului Milei, pe care coboara poteca nemarcata, trece prin cîteva luminisuri si, dupa un urcus de aproape 30 minute, se bifurca din nou. Pe poteca din stînga, la cîtiva metri de la bifurcatie o banca si o fîntîna îmbie la un popas. Continuam traseul înainte pe drumul care ocoleste pe la est culmea Grohotisu, înregistrînd, pe aproape 700 m, cîteva denivelari într-un sector defrisat mai de mult. Prin saua din stînga, poteca trece pe versantul vestic al Grohotisului, coborînd usor spre nord. Spre nord-vest (din sa) se vede vîrful Podu Calului. Patrundem din nou în padure, ocolim pe la obîrsie afluentii Paltinisului Mare si ajungem în ultima sa din fata vîrfului Podu Calului, unde se afla o banca si un izvor. De aici poteca urca din nou pîna la observatorul de vînatoare. Înca 10-15 minute de drum pieptis pe la vest de observator si ajungem pe vîrful cel mai înalt al masivului. Sîntem la capatul a 3-3½ore de drumetie, iar în fata se deschide panorama extrem de variata a Carpatilor de Curbura. Spre vest, în ultimul plan se disting Masivul Siriu cu vîrful Malîia si vîrful Bocîrnea, abrupturile din estul lor si Poarta Vînturilor; în zilele cu vizibilitate buna pot fi zarite si meterezele Ciucasului, iar în sud-vest culmea prelunga a Bobului si Grohotisului si vîrfuil ascutit al Clabucetului Mîneciului, în fata caruia se desfasoara culmea mai joasa, împadurita, Tataru - Vîrfu lui Crai.

Mai aproape se impune culmea arcuita si bine împadurita Rastoaca-Monteoru (care separa bazinul Ne-hoiului de cele ale Siriului si Bîscei Chiojdului) si vîrful Catiasu'lui (de la sud de Nehoiu). În prim plan apar culmile ce se desprind din Podu Calului spre vest si sud-vest. Mai importanta este Casoca, cu o poiana larga, pe care se zareste o poteca ce coboara spre Paltinis. Spre nord, vîrful Podu Calului se continua printr-o culme cu denivelari destul de accentuate. Versantii sînt bine împaduriti si rar apar mici poieni. Vaile si interfluviile din vestul Penteleului apar bine conturate. De la nord-est spre sud-vest se disting culmile Husaus, Cernatu, Viforîta si Monteoru, iar în planul secund creasta Penteleului cu vîrful Penteleu (1 772 m) si vîrful ascutit Piciorul Caprei. În ultimul plan, în zilele senine, se zaresc Muntii Vrancei, cu vîrfurile Lacauti, Goru si Giurgiu.

O perspectiva frumoasa se deschide si spre sud. Mai întîi valea Teghii, vîrful Podu Grecilor (sud-est) si Culmea Corbului (sud-vest), apoi albia rîului Bîsca Rosilei cu gospodariile din Gura Teghii, iar dincolo de ea culmea Ivanetu. Vîrfurile Ivanetu, Arsenie si Zboiu ies în evidenta prin profilul ascutit încadrat de abrupturi.

De la vîrf ne putem întoarce pe traseul pe care am venit sau coborîm pe poteca ce urmareste mai întîi culmea Casoca si se lasa treptat în valea Paltinisul Casocei, iar de aici, pe drumul forestier (circa 4,5-5 km), pîna în satul Paltinis.

Mai exista si varianta continuarii traseului de culme, spre nord, pîna la gura Bîsculitei. Poteca este însa mai putin folosita, drumul pe cea mai mare parte se desfasoara prin padure, iar din loc în loc apar poteci secundare. Existînd pericolul ratacirii, nu-l recomandam. În schimb pentru drumetii care doresc sa-si continue drumetia în Penteleu indicam poteca ce coboara din Poiana Teghii pe valea Piciorul Milei pîna pe Bîsca Mare. De aici se poate merge spre cantonul forestier de la Gura Milei sau la cabana forestiera de la Cernatu.

9. Gura Teghii (495 m) - valea Fulgeris - Vf. Ivanetu (1 191 m) Plaiul Nucului - Lacul Mociaru - Lopatari (470 m)[12]

Marcaj: cruce albastra (rar). Durata: 5-6 ore. Obiective principale vîrful Ivanetu, Lacul Mociaru, Lopatari, Focul Viu, Malul Rosu, carstul de la Meledic s.a.

Traseul constituie un mijloc de legatura scurt si usor de realizat între Subcarpati si munte.

Marcajul începe de pe malul stîng al Bîscei Rosilei în dreptul stîncii "Burduloaia". Urcusul pe pîrîul Fulgeris, destul de accentuat, ne duce dupa 5-10 minute pe o treapta de unde se poate admira versantul drept al Bîscei Rosilei. În centru, stînca din gresie care forteaza Bîsca sa descrie un cot larg; în spatele ei o creasta îngusta cu pini, iar în stînga bazinul Teghii si casele risipite de la Nemertea. Dupa un scurt popas continuam drumul pe poteca ce trece printr-o poiana, apoi pe o podisca si printre blocuri de gresie, desprinse de mult din versantul din stînga, si urcam cînd mai lin, cînd mai abrupt, îndeosebi unde apar strate groase de gresie₍ pe la liziera padurii din lungul Fulgerisului. Ca urmare, poteca va trece frecvent printre pîlcuri de fagi ce alterneaza cu sectoare de pasune. Treptat panta creste; întîlnim portiuni cu valuri de alunecare printre care se scurg mici suvite de apa sau se pastreaza ochiuri de apa cu vegetatie specifica de balta sau trecem peste turnuri si trepte din gresie detasate într-o creasta secundara. Traversam alte valuri de alunecare si, dupa cîteva minute, ajungem într-o poiana mare brazdata de mai multi afluenti ai Fulgerisului. În fata se profileaza versantul nordic al Ivanetului, bine împadurit, pe care, din loc în loc, se zaresc portiuni din drumul ce face legatura între Gura Teghii si Lopatari peste culmea Ivanetu. În poiana trebuie sa fim atenti, deoarece apar mai multe poteci, unele ducînd spre sud la apa Fulgerisului. Poteca noastra îsi schimba directia aproape în unghi drept, urcînd spre stînga prin mijlocul treptelor de alunecare acoperite de fîneata, pe care din loc în loc apar fagi. Pe acestia vom gasi si semnele indicatoare. Dupa 5-10 minute dam de un izvor amenajat cu lespezi de gresie într-un pîlc de copaci. În continuare, poteca urca mai usor, îsi schimba directia din nou spre dreapta si dupa înca 5-10 minute ajunge la cumpana de ape dintre bazinele rîurilor Fulgeris si Tigva. De aici, cararea intra în padure, coteste spre sud si coboara putin sub nivelul general al culmii.

Dupa cîteva minute ajungem la o bifurcatie; poteca din stînga coboara prin padure si face legatura cu Plaiu Nucului, iar noi continuam urcusul pe înca 50-75 m pîna la sosea. Iesim în drumul forestier pe care îl urmam pe circa 1-1,250 km pîna în dreptul înseuarii de la Poiana Popii. Aici iese din padure si poteca lasata în stînga. Parasim soseaua care merge spre est, ocoleste pe la nord vîrfuil Ivanetu si coboara spre apa Slanicului prin bazinul Plostinei. Traseul nostru urmareste drumul din dreapta care ocoleste pe la sud vîrful. Pentru a ajunge la acesta ne abatem din drum spre stînga. Piramida trigonometrica reprezinta reperul principal care ne ghideaza în ascensiunea la vîrf.

Dupa circa 2½ -2¾ ore de la plecare tinta principala a excursiei este atinsa. Cîteva minute de odihna în fata unui larg tur de orizont. În nord-vest Masivul Siriu cu vîrful Bocîrnea si culmea Malîia, iar în spatele lor, mai slab conturat, Tatarul si Ciucasul; în nord-vest Podu Calului, vîrful Podu Grecilor, valea Bîsca Mare cu umeri frumos aliniati; în nord se desfasoara culmea Monteoru cu profil trapezoidal, vîrful conic al Penteleului si culmea prelunga a Viforîtei; rar, în zilele cu vizibilitate mare, pot fi vazute vîrfurile Goru si Giurgiu; spre nord si nord-est apar mai întîi Bîsca Mica, culmea joasa, la numai 1 000 m, dintre aceasta si Slanic, bazinul de receptie al Slanicului, vîrful Puru Mare si culmea muntelui Brazaul, bine împadurit, din care se desprind mai multe culmi ce ajung pîna la Lopatari; în fata, jos (est), avem vaile largi Plostina si Puscaria cu versantii despaduriti si valuriti; spre sud-est impresioneaza micul defileu al Slanicului dintre localitatile Luncile si Lopatari, iar în sud suprafata neteda de la poalele Ivanetului din care afluentii Slanicului, Slanicelului si Saratelului au muscat adînc; la vest de aceasta, pîna spre Sibiciu, apare un contact brusc între culmea Ivanetu presarata cu mai multe vîrfuri si bazinele de receptie ale rîurilor subcarpatice. La poalele versantilor împaduriti, în poienile largi, s-au statornicit vechi asezari omenesti.

Coborîm în poiana de la baza vîrfului, unde se afla un izvor si o stîna si ne continuam traseul spre sud pe drumul de caruta ce vine din nord, unde întîlnim marcajul. Pîna la Plaiul Nucului traseul coboara mai întîi accentuat (circa 5 minute), apoi urmareste drumul aflat pe cumpana de ape care descrie un arc de cerc (aproape 2 km) si ajungem în dreptul scolii si bufetului, în continuare se merge o portiune pe drumul forestier pîna ce acesta începe sa coboare spre satul Luncile. Marcajul va urmari în continuare ulita satului de pe culme, care se lasa usor spre sud-est pîna aproape de Lacul Mociaru. Din ea se desprinde o poteca bine batatorita ce trece pe la 200 m nord de lac. Un mic popas la marginea drumului ofera posibilitatea sa admiram o priveliste deosebit de încîntatoare - lacul, padurea de mesteacan si fîneata. Reluam traseul pe poteca ce ocoleste pe la nord un mic vîrf, dupa care coborîsul devine mai alert prin mijlocul unei paduri rare de foioase. Dupa 15-20 minute ne aflam deasupra vaii Slanicului, în dreptul Lopata rilor. Mai multe poteci nemarcate coboara versantul abrupt spre albia Slanicului. Urmam poteca mai lata, marcata cu semn cruce albastra, care se desfasoara spre est printre pîlcuri de arbori mai tineri. Ea ajunge la albia pîrîului Mociaru si, de aici, pe drumul de caruta ce trece apa Slanicului la Lopatari. Dupa 5½-6 ore ne aflam la Lopatari unde putem ramîne peste noapte. Din Lopatari se pot realiza cîteva excursii interesante (vezi traseele 13 si 15), la Focul Viu, pe platoul carstosalin Meledic si la schitul Gavanu.

TRASEE NEMARCATE

În descrierea acestor trasee am avut în vedere mai întîi principalele vai care taie regiunea de la nord la sud, în lungul carora exista mai multe obiective de interes turistic. Totodata acestea ne asigura accesul la punctele de plecare în traseele descrise. În al doilea rînd sînt prezentate drumurile care duc la unele obiective izolate, dar importante pentru turism.

10. Valea Buzaului între Întorsura Buzaului si Nehoiu

Cei 42 km pot fi parcursi cu masina într-o ora, în lungul soselei nationale. Excursia se poate face cu pasul, în doua zile, sau combinat folosind cursele I.T.A. care circula la intervale de 1-3 ore. Mentionam principalele obiective ce pot fi atinse pe acest traseu. Mai întîi se impune cunoasterea ansamblului Depresiunii Întorsura Buzaului. Pentru aceasta este suficient sa urcam pe una din culmile marginase. Indicam culmea centrala cu Vîrful Stînii -a carei extremitate sudica iese în evidenta prin pîlcul de pinij unde se ajunge pe drumul spre Lacauti care se desprinde spre stînga din soseaua nationala, la circa 150 m de liceu. Dupa 10-15 minute depasim albia Floroaia, parasim drumul si ne deplasam spre stînga pe lînga case. Urmarim poteca ce urca mai accentuat versantul, timp de 10 minute. De la nivelul pîlcului de pini ne îndreptam spre nord la Vîrful Stînii (cel cu baliza) suind relativ usor. De pe culme se deschide o larga panorama asupra depresiunii, si mai departe pîna spre masivele Siriu si Ciucas, iar în zilele senine Bucegi si Piatra Mare.

Al doilea obiectiv inedit îl reprezinta "Cheile Buzaului". Ele se afla între doi afluenti mai importanti ai Buzaului - Metcu (amonte) si Hartagiu (aval) - si constituie un sector îngust de vale taiat de apa Buzaului în gresia de Siriu. Pe malul drept s-au produs frecvent alunecari care au barat de multe ori cursul rîului creînd în amonte mici lacuri, îngustarea principala se afla în dreptul cotului soselei. De aici, se poate admira întreaga panorama a vaii. În amonte un curs linistit, în aval praguri, blocuri mari de gresie, printre care apele Buzaului se scurg navalnic. Cheile Bulaiului constituie prima îngustare mai importanta a acestuia si în acelasi timp "poarta" de intrare din nord în judetul Buzau. De aici pîna la Nehoiu cînd rîul traverseaza bancuri de gresii, profilul vaii este mai închis, iar în albie întîlnim praguri. Cele mai multe se afla însa pîna la Gura Siriului.

Al treilea obiectiv unde ne putem opri îl reprezinta Baile Siriu, mica statiune balneara de la poalele Siriului. Apele termale de aici sînt folosite pentru boli reumatismale. Pe malul drept, la marginea padurii, exista un amfiteatru unde au loc spectacole folclorice. La circa 100 m în aval, pe dreapta rîului, se afla tabara B.T.T., iar pe stînga campingul pentru turisti. Înainte de a trece podul peste rîul Siriu, pe stînga soselei nationale (km 70,1 de la Brasov), se afla Mausoleul eroilor cazuti în luptele pentru apararea pamîntului stramosesc în cele doua razboaie mondiale. Comuna Siriu, cunoscuta prin valoarea deosebita a creatiei folclorice, în ultimul timp este tot mai mult asociata cu marea constructie hidroenergetica de pe Buzau. Peste cîtiva ani aici se va ridica un baraj înalt de 136 m, în spatele caruia se va forma un lac lung de 12 km, lat de 850 m.

La intrarea în Nehoiu, pe dreapta soselei, ascunsa între copaci, se poate vedea o mica biserica de lemn, ridicata la 1849 si refacuta în mai multe rînduri. Biserica are temelie din gresie si suprastructura din lemn de brad, acoperisul din sindrila si un pridvor deschis; nu are pictura interioara. La exterior, pe peretele din pridvor, exista o pictura realizata la 1880.

Nehoiu reprezinta ultimul obiectiv de pe traseul indicat. Localitatea în continua transformare, cu întreprinderi axate pe prelucrarea lemnului, constituie în acelasi timp si un important loc pentru odihna. Se pot face numeroase excursii în orizontul local, pe vîrfurile din apropiere (îndeosebi Gherghelau si Catias).

11. Valea Casoca

Este un traseu scurt, pe unul din cei mai importanti afluenti ai Buzaului. Se pleaca din Casoca (sat component al comunei Siriu) desfasurat la gura de varsare a rîului cu acelasi nume. Obiectivele principale sînt lacul Casoca, cascadele Martinii si Casoca. O poteca lata, pe marginea vechiului terasament de cale ferata forestiera, ne conduce pîna la ele. Lacul s-a format în 1969 în urma bararii vaii de catre doua alunecari. Astazi în cea mai mare parte este drenat. El se afla la circa 4 km de la varsarea rîului Casoca în Buzau. Cascada Martinu, o cadere de circa 2-2,5 m, cu o frumoasa marmita la baza, se afla la circa 2 km de lac. De aici valea taiata de roci mai dure (gresii în strate groase) se îngusteaza treptat capatînd aspect de defileu. Imediat în amonte de confluenta cu pîrîul Pruncea, un prag de gresie de Tarcau face ca apele Casocai sa cada pe mai mult de 6 m, creînd una din cele mai frumoase cascade din Muntii Buzaului. Pentru a o admira trebuie sa cobori sub nivelul drumului cu cîtiva metri.

12. Valea Bîsca Mare între Varlaam si Comandau

Traseul se desfasoara pe aproximativ 44 km si însoteste pe cea mai mare parte un drum forestier. Prin acest drum se asigura legatura între traseele montane din Muntii Buzaului si cele din Muntii Vrancei.

Se recomanda parcurgerea într-o prima etapa (doua zile) a sectiunii Varlaam - gura Bîsculitei si, legat de aceasta, o ascensiune în Penteleu (pe traseul 5). De la Bîsculita, urmarind firul vaii, într-o zi se poate parcurge distanta de 27 km pîna la Comandau.

Punctele de atractie sînt legate de cîteva sectoare de vale foarte înguste taiate în strate groase de gresie. Cel mai interesant se afla între Cernatu si gura Bîsculitei. Pîna la acest sector se mai disting si alte puncte deosebit de atragatoare. Mentionam mai întîi poienile largi de pe versantul stîng în dreptul punctului "Poiana de Rugi", acumularile masive de blocuri de gresie, de la baza versantilor si din albia rîului, mica cascada de pe pîrîul Bratul (afluent pe dreapta), îngustarea de la "Genunea Dracului" unde apele Bîscei prezinta un curs tumultuos trecînd peste numeroasele praguri date de strate de gresii taiate la capetele de strat, frumoasele poieni ale Milei s,a. În amonte de Cernatu, începînd de la confluenta cu pîrîul Copacelul pîna la confluenta cu pîrîul Coceanul se desfasoara un adevarat defileu cu sectoare extrem de înguste, cu praguri si blocuri enorme rotunjite de apele agitate ale rîului si cu sectoare mai largi ou versanti mai domoli si cu un curs mai putin vijelios.

De la Cernatu drumul forestier se abate însa pe partea stînga a vaii, urca pe versant la 30-50 m deasupra rîului. Din unele puncte, unde padurea este rara se poate urmari defileul. Parcurgerea defileului între pîraiele Copacelul si Bîsculita, pe firul apei, o recomandam numai turistilor antrenati. Deplasarea se poate face numai în lunile iulie si august, cînd nivelul apei este mai scazut si temperatura mai ridicata. Precizam ca, pe acest sector sînt frecvente trecerile prin apa de la un mal la celalalt. Cei 4 km prin defileu sînt anevoios!, dar impresiile sînt de neuitat. De la Bîsculita mai urmeaza înca 1,5 km de vale îngusta, taiata în gresii, pîna la confluenta cu pîrîul Coceanu unde exista si o frumoasa cabana forestiera. În amonte valea este relativ îngusta, sectoare mai deosebite fiind între vaile Coriile Mari - Surducu si între Mica (exista si cabane forestiere) si Dîrnau. De la confluenta cu pîrîul Ghiurca Mare valea se largeste treptat, iar tumultuoasa apa a Bîscei capata înfatisarea unui curs linistit asemanator celor din regiunile de cîmpie. Ne aflam la iesirea din Depresiunea Comandau. Înca 2 km si am ajuns la capatul etapei. De pe culmile nordice sau nord-vestice sau din foisorul de pe vîrful Lam se poate admira întreaga panorama a depresiunii. Excursia în zilele urmatoare poate fi continuata spre Muntii Vrancei. Recomandam traseul de pe drumul forestier ce urca pe Bîsca Mare (la vf. Zîrna) pîna la confluenta cu pîrîul Haghimas, apoi drumul de caruta ce suie pe versantul din dreapta acestuia pe culmea Manisca si de aici ia vîrful Lacauti (timp de 6-8 ore).

Turistii care vor sa ajunga la Covasna pot folosi trenul sau soseaua de legatura dintre cele doua localitati.

13. Valea Bîsca Mica între Varlaam si Benedec

Între cele doua puncte sînt circa 45 km. Se urmareste drumul forestier pîna dincolo de Secuiu si poteca însotita de calea ferata îngusta, neutilizata.

Traseul, destul de lung, poate fi parcurs în doua-trei zile cu opriri la Secuiu si Musa. De pe Bîsca Mica se poate urca în Muntii Penteleu (pe traseele descrise) si în Muntii Vrancei din punctele Benedec (la vf. Goru si vf. Lacauti), Harboca (la vîf. Giurgiu) si Musa (la vf. Musa). Nu numeri posibilitatile extrem de lesnicioase pe oare le ofera Bîsca Mica în realizarea unor ascensiuni în masivele vecine o recomanda turistilor, dar si o serie de elemente ale cadrului natural extrem de pitoresti. În lungul vaii se întîlnesc numeroase sectoare de îngustare a vaii, cu versanti abrupti formati din strate groase de gresie (în amonte de sapte Izvoare, între vaile Zanoaga si Pîrîul Sarat sau intre vaile Harbaca si Fagul Alb); de asemenea, apar afluenti suspendati, datorita schimbarii rocii, care la varsare dau cascade în trepte (Paltinu) si bazinete largi (Secuiu, Musa) etc. Pe Bîsca Mica exista înca doua elemente care-i confera, sub raport turistic, o nota aparte. Semnalam trei sectoare de vale unde apar cele mai frumoase cascade din Muntii Buzaului.

Sînt caderile în mai multe trepte din amonte de Secuiu, dintre Pîrîul Saoat si Balescu si cele dintre Harboca si Fagul Alb, care se întind pe toata lungimea albiei.

Al doilea element îl constituie lipsa totala de poluare a apei, fapt care face sa fie bine populat cu pastravi; la Musa se afla si o pastravarie.

14. Cura Teghii - valea Tainita - Lacul Hînsaru -Furtunesti

Traseu pe sosea forestiera si poteca; obiective turistice importante: cascada si coltii Tainitei, Lacul Hînsaru, asezarile rupestre de la Alunis si Nucu. Timp necesar pentru tot traseul - minimum 9 ore.

Traseul se parcurge usor, fiind indicat la sfîrsit de drumetie prin Penteleu si Podu Calului sau cînd ramînem mai multe zile la Gura Teghii. Pornim din soseaua judeteana Nehoias-Varlaam, din dreptul podului ce traverseaza Bîsca Rosilei la iesirea din Furtunesti (pe stînga rîului). Urmarim drumul forestier ce urca pe valea Tainitei si apoi în lungul culmii Iva-netu spre vest, circa 10 km. La început poteca însoteste rîul pe dreapta, pentru ca dupa 1,2 km de la raspîntia drumului forestier ce merge la Ivanetu-Plos-tina sa traverseze apa înscriindu-se pe stînga acestuia. Imediat, dupa trecerea pe malul stîng, ne atrage atentia o cadere puternica de apa; peisajul este completat de numerosii pini ce stau agatati pe politele structurale si pe capetele de strate din jurul cascadei. Privind cu atentie printre arbori vom zari la cîtiva metri mai jos de sosea cascada Tainitei, unde apa cade de la 7-8 m. În dreptul ei pereti formati din strate groase de gresie aduse la verticala (Coltii Tainitei) au înfatisarea unor contraforturi. Dupa cîteva sute de metri soseaua schimba directia, desfasurîndu-se spre dreapta; spre sud urca insa o poteca ce duce de pe clina cealalta a culmii - Bratilesti, Goidesti. Drumul forestier pe care îl continuam urca mai accentuat prin padure în mai multe serpentine. Trecem de un luminis din care, spre sud, putem admira turnurile din Vîrful Stîlpilor formate în stivele groase de gresie în pozitie verticala. si aici, pe peretii abrupti s-au fixat pomi care dau varietate peisajului. Alb-cenusiul stîncii, alaturi de verdele închis al pinilor, si, din loc în loc, de alb-argintiul mestecenilor contrasteaza cu cerul albastru si verdele deschis al padurii de foioase, ale caror frunze capata toamna culori galben-roscat de neuitat. Continuam traseul printr-un urcus mai sustinut si, dupa 2-2½ ore de la plecare, ajungem pe muchia ce desparte pîrîul Hînsaru de Gotis. Padurea taiata deschide o larga perspectiva spre nord, în fata noastra desfasurîndu-se culmi din Ciucas, Siriu, Podu Calului si chiar din Penteleu. Coborîm sub nivelul padurii cu luminisuri si la circa 5-10 minute de la plecare din muchie intram într-o curatura unde întîlnim un pîrîu si o poteca lata care urca din albia Hîn-sarului. Aici parasim drumul care se continua spre vest si urmarim poteca ce merge spre sud, prin padure. La început urcusul este mai dificil, poteca fiind distrusa de apele pîrîului si se desfasoara pe stînga lui, apoi pe dreapta. O noua bifurcare în mijlocul padurilor de molid; o poteca care urca spre creasta, în dreapta, s.i alta care duce la Lacul Hînsaru (Tîlharilor), pe stînga. O urmam pe aceasta din urma si dupa cîteva minute se ajunge la mica cabana de vînatoare de pe malul nordic al lacului unde putem face un popas mai îndelungat (sîntem la 3 ore de la plecare). Este un lac format în spatele unei trepte de alunecare, bine populat cu peste. Spre sud, creasta despadurita, nu prea înalta, o urcam în 10-15 minute. De aici avem un larg tur de orizont spre culmile din nord. În stînga (vest) în planul al doilea se afla culmea împadurita a Monteorului, în spatele careia, în zilele senine, se vad clar vîrfurile Zaganu, Gropsoarele, Tigaile si Ciucasul. Spre dreapta, culmea prelunga a Malitei, Poarta Vîrfurilor si vîrful Bocîrnea cu aspect de cupola, Coltii Balei în fata. Spre nord se desfasoara culmea Casoca, neteda, cu pasuni si paduri de molid la partea superioara. În dreapta ei vîrful Podu Calului, Poiana Teghii si vîrful Podu Grecilor. În fata culmii Podu Calului, se afla Culmea Cucului neteda, mai joasa, terminata prin abrupturi deasupra Bîscei Rosilei. Spre nord-est se ridica piramida Penteleului si culmea trapezoidala a Monteorului (de Penteleu). În prim plan valea Hînsaru cu numeroase poieni si Lacul Hinsaru. Toamna, o excursie pe aceste locuri ramîne de neuitat. Frumusetea si varietatea reliefului sînt întarite de paleta multicolora pe care o are haina vegetala.

Revenim la Gura Teghii înscriindu-ne pe poteca ce serpuieste prin padure pîna la cabanele forestiere din valea Hînsarului. De aici cararea trece pe dreapta pîrîului coborînd prin poieni si pe lînga ochiuri de apa pîna la Bîsca Rosilei, de unde se ajunge în drumul spre Gura Teghii (timp necesar 1½-2 ore).

Traseul poate fi continuat si spre Alunis sau Nucu, localitati vestite prin asezari rupestre. Plecînd din muchie, spre vest, se ajunge la o intersectie de poteci în dreptul unei cruci (crucea lui Ionita Coman). De aici se coboara, circa 30 minute, pe o poteca si pe drumul de caruta pîna în satul Alunis. Aici exista un schit sapat în gresie, cu o lungime de 15 m, 4 m latime si 2,5 m înaltime, schit atestat documentar din 1647. Dupa Inscriptia din 1903 (de la restaurare) se pare ca ar fi mai vechi (sec. XIII). În acelasi loc mai exista încaperi sapate în stînca denumite impropriu "pesteri". De la Alunis se poate urmari drumul ce duce pe frumoasa vale a Sibielului pîna la Patîrlagele, unde se ajunge dupa circa trei ore. Pe valea Sibi-ciului s-au gasit cîteva exemplare de chihlimbar foarte mari. La iesirea în valea Buzaului, pe stînga, pe creasta unei culmi se afla o importanta cariera de diatomit, iar pe dreapta Buzaului exploatarile de nisip fin pentru sticla de la Crivineni.

Coborîrea din muchia Hinsarului spre satul Nucu (circa 1½ ora) se face pe poteca ce se desfasoara spre est, pe culme, si apoi spre sud-est, pe vale prin padure. Pe valea Bordeiului, înainte de a intra în sat, se gasesc mai multe asezari rupestre atestate documentar din secolul al XVI-lea. Mai interesant, desi ruinat, este schitul lui Agaton aflat pe culmea Crucea Spatarului, unde s-au pastrat inscriptii sapate în piatra, pe baza carora s-a putut stabili ctitoria sa în timpul domniei lui Neagoe Basarab. Celelalte, reprezentînd tot încaperi sapate în piatra si care au servit ca schituri sau sihastrii, sînt Pestera lui losiv, Pestera lui Dionisie, Pestera g aurita si biserica Fundata, într-o poiana aflata în nord-estul satului. Din Nucu se poate trece mai greu peste culme, la Alunis, si de aici la Patîrlagele. Mai indicat este urmarirea drumului de caruta ce duce la Bozioru trecînd prin mica statiune balneara Pisici (circa 7-7,5 km).

15. Gura Teghii (Varlaam) - Cheitele si cascada Tigvei

Poteca urca la salasul din bazinul superior al Tigvei si de aici, peste muchie, la Bratilesti. Timp necesar pîna la Cheitele Tigvei circa 10 minute.

Traseul este indicat pentru cei care stationeaza mai multe zile la Gura Teghii sau la Varlaam. Din soseaua spre Varlaam se urca pe poteca, prin padure. Valea se îngusteaza treptat, iar în sectorul în care rîul s-a adîncit în strate groase de gresie ea a luat înfatisarea de V ascutit, amintind de cheile taiate în calcare. Sînt frecvente caderi de apa date de pragurile de gresie.

16. Lopatari-Focul Viu

Drum comunal si poteca; timp necesar pîna la Focul Viu 3-3½ ore.

La Focul Viu, locul unde gazele naturale ard în permanenta la suprafata, se poate ajunge din mai multe puncte. Turistii aflati la Gura Teghii pot folosi camioanele I.F. care ajung pe drumul ce pleaca de la Tainita, pe sub Ivanetu, pe valea Plostina si apoi pe Slanic pîna la confluenta cu pîrîul Smoleanu. De aici, dupa ce am vizitat locul Focul Viu se poate coborî pe valea Slanicului înapoi la Lopatari. Cel mai frumos traseu si în acelasi timp mai usor este cel care pleaca din Lopatari. Pîna la pîrîul Smoleanul[13] sînt de parcurs aproape 11 km pe un drum comunal. În prima parte acesta urca 20-30 minute pîna deasupra defileului Slanicului, taiat într-o fîsie de gresii lata de aproape 1 km (pereti abrupti, curs vijelios, vale îngusta), în spatele careia se deschide un larg bazinet în care se afla satul Luncile. Aici coboara un drum bine întretinut ce vine de la Plaiul Nucului. La iesirea din sat, pe dreapta Slanicului, se afla un versant abrupt de 350 m, Malu Rosu, alcatuit din roci diferite, dispuse în strate cutate extrem de variat. Pe versantul stîng se remarca valuri vechi de alunecare care au împins cursul spre dreapta îngustînd mult albia. În amonte drumul trece cînd pe o parte, cînd pe alta a Slanicului; valea, la început mai îngusta, se largeste treptat. Dupa circa 3 ore de la plecare se ajunge la confluenta cu pîrîul Zaganu (Smoleanu), primul mare afluent pe stînga în amonte de Terca. Se trece apa acestuia si se urca pe poteca de pe malul drept prin plantatii de pruni, circa 10-15 minute. La aproape 180 m diferenta de nivel, într-o mica poiana, se afla renumitul Foc Viu. În acest loc gazele din adînc ajung la suprafata si ard. Suprafata este marcata printr-un grilaj de fier.

17. Lopatari-Carstul pe sare de la Izvorul Sarat-Meledic

Drum comunal si poteca; timp necesar: 3-4 ore.

Traseul trece printr-o regiune de un farmec deosebit. Ineditul il da relieful dezvoltat pe sarea aflata la suprafata sau la mica adîncime. Pe seama dizolvarii ei a rezultat aici un complex de forme de relief extrem de variate ti cu dimensiuni foarte mari. Fenomenul constituie poate cea mai interesanta regiune din tara noastra, formele aparute aici asemanîndu-se cu cele de pe calcare. Pentru a le cunoaste în toata plenitudinea lor, indicam traseul care începe la intrarea în comuna Lopatari în dreptul confluentei cu pîrîul Sarata. Dupa ce se admira versantul estic al Slanicului, unde apar blocuri de sare înglobate în argila si marne saraturoase, pe care s-au dezvoltat lapiezuri si avene, ne deplasam pe drumul ce merge spre est (150-200 m) pîna ajungem la înaltimea platoului din dreapta noastra. Parasim drumul si urcam pe platou. În fata se desfasoara un adevarat peisaj lunar. Doline extrem de mari si adînci, unele îngemanate, lapiezuri pe blocuri de sare, avene profunde la contactul dintre sare si argila saraturoasa si, în fine, cîteva mici pesteri dezvoltate la baza unor doline. Pesterile nu sînt prea mari, au numai 2-10 metri lungime, dar intrarea este împodobita cu ansambluri de stalactite si concretiuni din sare. În unele locuri apar pereti prabusiti, acolo unde evolutia golurilor carstice le-au rupt echilibrul. De aici, ne înapoiem pe drumul comunal pe care-l continuam pîna pe platoul central (aproape 30 minute de urcus usor). Un element nou iese în evidenta. Acesta este dat de existenta a numeroase depresiuni ovale sau rotunde acoperite de apa, mlastinoase sau uscate. Ele reprezinta doline care s-au format în conditiile în care sarea se afla la adîncime mai mare. Lacurile cele mai mari au aparut în depresiunile mai extinse, rezultate din îngemanarea dolinelor, asa-numitele uvalas-uri. Dintre acestea mai interesante sînt Lacul Mare si Lacu! Castelului. Urcam mai întîi spre vest, pe portiunea cea mai înalta pentru a urmari în detaliu peisajul carstic din bazinul Izvorul Sarat; apoi ne întoarcem si coborîm spre est pe lînga Locul Castelului, pe valea Meledic. Dupa ce om intrat în pa-

dure, ne abatem pe poteca din stînga spre doua mari doline. La baza peretelui estic se vad doua pesteri frumos concretionate. Revenim în poteca si coborîm pe vaJea Jgheabului (cca 40 min.). De aici, circuitul poate fi închis mergînd pîna la confluenta acestuia cu Slanicul, unde exista un frumos martor din tuf dacitic. La întoarcerea spre Lopatari recomandam o abatere pentru o jumatate de ora în dreptul pîrîului Izvorul Sarat unde se poate urmari o vale taiata în formatiunea sarii, vale îngusta cu versanti abrupti, numerosi afluenti suspendati si pereti în surplomba. Pe valea Jghiabului excursia poate fi continuata a doua zi pîna la schitul Gavanu, aflat la aproape 11 km de Mînzalesti. Din Lopatari se poate ajunge la Buzau. Daca dispunem de timp, indicam ca obiectiv interesant - vulcanii noroiosi de la Arbanasi. Pentru aceasta ne oprim la Beceni si urcam versantul drept al Slanicului. De la schela, în ½ ora, coborîm pe sosea la platoul vulcanic Arbanasi. De aici, urmarind drumul ce duce la Berea, trecem pe la vulcanii noroiosi de la Pîclele Mari si Pîclele Mici.

Cuprins

În loc de prefata

I. CADRUL GEOGRAFIC

Asezare si limite

Sumara prezentare a geologiei

Relieful

Hidrografia

Unele caracteristici ale climei

Vegetatia si fauna

Aspecte de ordin economic

II. DOTĂRI TURISTICE

Cai de acces

Localitati si puncte de plecare în drumetie

Locuri de cazare

Starea traseelor turistice

III. TRASEE TURISTICE

Trasee marcate

Trasee în Masivul Siriu

1. Baile Siriu (540 m)-Valea Neagra-Dosu Muntelui-Poarta Vînturilor-obîrsia Crasnei -culmea Tatarutu-vîrful Tataru (1 477 m)-Tabla Butii-Poiana Stînei (930 m)

2. Bafle Siriu-valea Bradului-Coltii Bolei-vf. Bocîrnea (1 657 m)-Poarta Vînturilor-Lacul Vulturilor-Culmea Bloji-Stearpa (720 m)-valea Siriului-Gura Siriului

3. Gura Siriului (520 m)-valea Milea-Lacul Vulturilor-Poarta Vînturilor (1 490 m)- valea Urlatoarea-valea Crasna - Crasna

4. Dosu Muntelui (1 410 m)-vf. Bocîrnea (1 657 m)-Poarta Vînturilor- vf. Malîia (1 662 m)-saua din Bloji (1 470 m)

Trasee în Masivul Penteleu

Gura Cernatului (650 m)-stîna Cernatului -vf. Penteleu (1 772 m)-vf. Crucea Fetei -vf. Balescu Mare-vf. Balescutu- Musa (1 070 m)

6. Gura Cernatului (650 m)-valea Milea-Rezervatia Viforîta-pîrîul Caseria-saua Caprioarei (1 410 m)-Culmea Caprei-sapte Izvoare-Secuiu (cca 760 m)

7. Brebu (680 m)-Lacul Negru (1 050 m)-Brebu

Trasse în masivul Podu Calului si în culmea Ivanetu

8. Gura Teghii (495 m)-Poiana Teghii-vf. Podu Calului

9. Gura Teghii (495 m)-valea Fulgeris-vf. Ivanetu (1 191 m)-Plaiul Nucului-Lacul Mociaru-Lopatari (470 m)

Trasee nemarcate

10. Valea Buzaului între Întorsura Buzaului si Nehoiu

11. Valea Casoca

12. Valea Bîsca Mare între Varlaam si Comandau

13. Valea Bîsca Mica între Varlaam si Benedec

14. Gura Teghii-valea Tainita-Lacul Hînsaru-Furtunesti

15. Gura Teghii (Varlaam)-cheitele si cascada Tigvei

16. Lopatari-Focul Viu

17. Lapatari-Carstul pe sare de la Izvorul Sarat - Meledic

REDACTOR: RODICA-MARIA NICULESCU TEHNOREDACTOR: GHEORGHE POPOVICI

BUN DE TIPAR: 21.111.1977; TIRAJ: 33000; COLI DE TIPAR: 8,66 + 1 PLANsA

LUCRAREA EXECUTATA SUB COMANDA 60 LA ÎNTREPRINDEREA POLIGRAFICA SIBIU

REPUBLICA SOCIALISTA ROMÂNIA

Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/

Carte obtinuta prin amabilitatea dlui. Sergiu Babei.

Topic local si Muntioru.

Consemnat pe ultimele harti numai sub denumirea de Siriu.

O parere mai veche, infirmata de catre toti cel care au studiat ulterior regiunea, considera depresiunea în care se afla lacul de origine glaciara (cantona un ghetar embrionar).

Pe unele harti consemnat numai Bîsca.

Local se foloseste si denumirea "Lacul Gotis", iar în unele lucrari este consemnat drept ca "Lacul Hînsaru".

Rezervatia de arbori-colosi din bazinul Tisei nu mai exista de mai multi ani, fiind distrusa de o furtuna puternica. Totodata rezervatia de mesteacan pitic de pe versantul nordic al culmii Monteoru, din dreptul punctului Stearpa, nu exista. Cercetarile lui Gh. Dihoru au dovedit ca în perimetrul stabilit de catre Comisia monumentelor naturii din judetul Buzau nu se întîlnesc decît exemplare de mesteacan obisnuit (Alunis viridis), de talie mai restrînsa.Aici s-a aflat cel mai înalt molid din Europa (62 m) care a fost doborît de vînt.

Informatie de la ing. silvic A. Brezescu.

Informatii de la ocoalele silvice.

De aici noi marcaje: banda rosie spre Pasul Boncuta si cruce rosie spre Poiana Stînei.

Gresit consemnat pe unele harti drept Balescu.

Informatii de la ing. silvic A. Iariatti.

Marcajul a fost realizat de catre pionierii scolii medii din Buftea.

Pe harti trecut drept Zagavu.

Document Info

Accesari: 7678
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare