Numai cine a vazut Ciucasul poate sa-i descrie maretia. Numai cine l-a strabatut poate sa-i descrie frumusetea. Semet si dur ca o cetate, vazut dinspre valea Teleajenului, o lume a colosilor de piatra - unde natura a pus frumusetea picatura cu picatura, zamislind cele mai bizare forme care îti amintesc de basmele copilariei - cînd te apropii dinspre nord sau vest, Ciucasul ascunde frumuseti de neasemuit si atrage cu un farmec irezistibil.

Creatie fantastica a naturii, pe care o îndragesti pe masura ce te apropii de el si îi patrunzi tainele, Ciucasul îti dezvaluie maretia-i purpurie primavara, o coplesitoare simfonie cromatica vara, toamna incredibilele nuante ale tablourilor lui Renoir, ca iarna sa-si poarte cu multa demnitate hlamida-i alba.

Ciucasul nu are bogatia oglinzilor limpezi de lac din Fagaras sau Retezat, dar are, în schimb, bogatia crestelor armonios daltuite, cu forme rotunjite, dulci, încadrate de pajisti multicolore sau paduri de molizi si fag datatoare de echilibru si seninatate.

Ciucasul nu are întinderea Fagarasului în a carui masivitate te pierzi; el are gingasia unui obiect frumos care te recheama pentru a-l cunoaste si a te înfrati cu el.

si daca înveti sa cunosti muntele, el se lasa usor cucerit, si daca l-ai cucerit te rasplateste cu ceea ce are mai bun: frumusete, inedit, deschiderea orizontului spre tainele altor zari.

Nu departe de locul unde lantul carpatic se îndreapta spre vest croindu-si drum mai drept prin inima târii, se înalta, mai semet decît semenii sai din jur, Muntii Ciucas - preludiu la Carpatii Meridionali ce marcheaza cele mai mari înaltimi din tara.

Muntii Ciucas fac parte din ramura sudica a Carpatilor Orientali si, datorita constitutiei lor geologice, prezinta asemanari cu masivele Ceahlau si Bucegi.

Masivul Ciucas este cuprins între 45°25' si 45°35' latitudine nordica si 25°55' si 26°4' longitudine estica si ocupa o arie destul de restrînsa fata de alte unitati montane (cca 200 km²); el însa se individualizeaza clar fata de muntii învecinati, prin caractere proprii.

Limitele fata de muntii înconjuratori sînt îndeobste reprezentate de rîurile ce-l încercuiesc ca un inel, creînd o denivelare de cca 1 000 m fata de înaltimile maxime din masiv.

La est, cursurile superioare ale Buzaului si Teleajenului, despartite de Pasul Boncuta (1 078 m), detaseaza net Masivul Ciucas de culmile vestice ale Masivului Siriu si de Muntii Tataru, ceva mai scunzi, alcatuiti din coame domoale acoperite cu paduri si pasuni.

Spre sud, Depresiunea Cheia, continuata catre nord-vest de cursul superior al Teleajenului si de culoarul Bratocei (1 272 m), separa Ciucasul de Muntii Grohotisu (1 767 m) si de prelungirile nord-estice ale acestora - Babesu (1 468 m) si Bobu Mare (1 757 m).

În vest, limita propriu-zisa o formeaza pîraiele Babarunca si Dalghiul, care îl despart de cele doua proeminente - Telsa (1 613 m) si Dungu (1 502 m). Totusi din punct de vedere turistic, aceste mici masive constituite din calcare si conglomerate le atasam Ciucasului, ele integrîndu-se în peisajul masivului si în circuitele turistice ale Ciucasului. si tot Dalghiul este cel care, în unduirea sa spre est, închide limita Masivului Ciucas spre nord, într-un curs domol, lasînd de o parte si alta mici terase diferit cultivate, pasuni multicolore sau plopi si salcii care îsi pleaca gratios crengile spre apa linistita.

Privit mai de aproape, Masivul Ciucas este deci bine delimitat de unitatile muntoase din jur prin vai sau culoare depresionare. Telejenelul superior, Buzaul, Dalghiul, Tesla si Ramura Mica (afluent al Tarlungului), la care se adauga Depresiunea Cheia, îl înconjoara subliniindu-i personalitatea. Numai spre sudvest, muntii Grohotisu, cu promontoriul muntelui Babesu, par sa-l concureze prin înaltime (1 750 m), însa aspectul domol al culmilor lor î! deosebeste mult de Ciucas.

În regiunea muntoasa de la est de valea Prahovei, Masivul Ciucas, prin altitudinea lui de peste 1 900 m si prin aspectul sau morfologic, constituie o personalitate geografica marcanta. El se detaseaza din nivelul general al înaltimilor muntoase înconjuratoare care staruie la 1 400-1 500 m, si atrage atentia de la departare, mai ales ca este marginit de abrupturi stîncoase. Atît din sesul Brasovului, cît si din Depresiunea întorsura Buzaului, Ciucasul pare o veritabila cetate de piatra ce domina cu severitate culmile ondulate, mai scunde, ale muntilor din jur. Dinspre sud, aspectul lui pare mai putin masiv, dar crestele crenelate ale Zaganului si proeminenta vîrfului Ciucas sînt tot atît de asemanatoare cu ruinele unui castel medieval.

Din oricare parte ai privi, între vaile amintite relieful muntos se desfasoara în trei trepte, cu altitudini variate care corespund totodata unor diferentieri geologice evidente.

Treapta înalta a reliefului, extinsa între 1 400 si 1 954 m, formeaza Masivul Ciucas propriu-zis si corespunde unei stive de conglomerate cu grosime de 500-600 m, de vîrsta albiana (cretacic mediu). Conglomeratele sînt alcatuite din pietrisuri si blocuri rotunjite de sisturi cristaline, gnaise, calcare, gresii etc., prinse într-o matrice calcaroasa-grezoasa. În ansamblu, conglomeratele reprezinta rocile cele mai rezistente din regiune, fapt ce explica dealtfel înaltimea reliefului pe care îl constituie. Roci permeabile prin excelenta, conglomeratele fac ca apa din precipitatii sa se infiltreze si sa se formeze izvoare în vai, la baza lor, acolo unde se sprijina pe roci impermeabile. Din aceasta cauza, Ciucasul este lipsit în genere de izvoare deasupra altitudinii de 1 200-1 350 m. Vaile sculptate în conglomerate sînt seci; numai în timpul averselor suvoaiele de apa adunate în graba, rostogolesc la vale pietrisuri rotunde, desprinse din conglomerate.

Relieful de turnuri rotunjite, cu stînci în forme curioase, este caracteristic conglomeratelor si se întîlneste pretutindeni unde aceste roci apar la înaltime, în Ciucas ca si în Bucegi si Ceahlau.

La baza conglomeratelor se gasesc blocuri mai mici sau mai mari de calcare recifale. Uneori, ele constituie adevarate masive si în aceste cazuri se înscriu în relief prin înaltimi proeminente. Muntele Tesla corespunde unui astfel de masiv.

Treapta mijlocie a muntilor este alcatuita din culmi cu înaltimi de 1 100-1 200 m. Ea corespunde unor roci mai putin rezistente - alternanta de gresii, marne si sisturi marnoase de vîrsta barremian-aptiana (cretacic inferior). Aceasta treapta este bine evidentiata în Culmea Buzaianu, Dealul Cucului (la cabana Muntele Rosu), în Pasul Bratocea si în culmile muntoase dominate de Tesla si Dungu, ca si în bazinele superioare ale Buzaului si Telejenelului. La est si sudvest de Ciucas ea constituie de fapt culoare depresionare mai largi sau mai înguste care separa masivul de muntii învecinati.

Treapta inferioara, mai putin omogena, este reprezentata de vaile Teleajenului, Telejenelului si Pridvarei si de depresiunile Cheia si Poiana Stînei. Ea corespunde unor roci putin rezistente (sisturi marnoase si argiloase), apartinînd cretacicului superior.

La est de aceste formatiuni mai noi, dispuse sub forma unei fîsii înguste, se dezvolta flisul cu gresii masive (albian) care formeaza Muntii Tataru cu înaltimi de 1 400-1 500 m.

Masivul Ciucas, în ansamblu, constituie un nod orografic pe cumpana principala de ape a Carpatilor de Curbura. El este alcatuit din doua culmi bine individualizate: Culmea Bratocei, cu directia NE-SV, desfasurata între vîrful Ciucas (1 954 m) si Pasul Bratocea (1 272 m), si Culmea Gropsoarele-Zaganu, cu directie NV-SE, despartite de Valea Berii. Cele 2 culmi, cu atît mai proeminente cu cît sînt marginite spre vest de abrupturi stîncoase, sînt legate între ele prin înaltimi de circa 1 600 m care constituie o înseuare larga (Chirusca).

Din Culmea Bratocei se rasfira de o parte si de alta, culmi scurte între care amintim Tigaile Mari si Tigaile Mici. Din cea a Gropsoarelor se detaseaza spre sud-vest Muntele Rosu cu cele doua prelungiri ale lui - Balabanu si Dealul Cucului, iar spre est: Culmea Piatra Laptelui, Culmea Vaii Stînei si Culmea Stîncoasa din care se desprinde spre sud Culmea suvitelor.

În partea de nord a masivului, Culmea Bratocea se prelungeste, dincolo de saua Ciucasului (1 532 m), prin Culmea Urlatoarea (1 440 m) din care se rasfira numeroase alte culmi, secundare, spre vaile Dalghiului si Buzaului.

La obîrsia Dalghiului si Babaruncai, sub abruptul stîncos al Bratocei se înscrie saua Teslei (cca 1 350 m); la vest de ea se înalta cele doua mici masive: Tesla, cupola de calcar (1 613 m) si Dungu (1 502 m), o muchie proeminenta de conglomerate, despartite printr-o sa joasa.

Vaile din Masivul Ciucas au directii radiare, unele îndreptîndu-se spre sud, catre depresiunile Cheia si Poiana Stînei, altele spre nord si est, catre vaile Dalghiului si Buzaului, iar altele spre vest, catre valea Tarlungului.

Abia schitate la obîrsii, unde se rasfira printre colti stîncosi, vaile se adîncesc treptat si se largesc pe nesimtite. Pe alocuri, stratele compacte de gresii masive si conglomerate stau stavila în calea lor, dar sînt biruite de suvoaiele de apa ce navalesc prin cheile înguste marginite de peretii verticali (Cheita, Cheile Pîrîului Alb, Cheile Vaii Stînei, Cheile Strîmbului). Dar îndata ce vaile scapa din înclestarea conglomeratelor se largesc dintr-odata datorita marnelor si argilelor, formînd mici depresiuni.

Prin culmile si vaile armonios tesute, Masiul Ciucas concentreaza în limitele sale contraste izbitoare, de la stîncile si turnurile verticale, la pantele repezi împadurite si la tapsanele prelungi cu poieni însirate pîna în albiile pîraielor, toate îmbinate într-un peisaj fermecator, inedit.

Teritoriul Masivului Ciucas este drenat de o serie de pîraie ce apartin de trei bazine hidrografice diferite: al Buzaului, al Teleajenului si al Tarlungului. În drumul lor firesc spre regiunile mai joase de la poalele muntelui apele au sâpat vai adînci si si-au format chei salbatice sau lunci largi cu poduri de terasa. La obîrsie vaile sînt în general lipsite de apa, izvoarele propriu-zise formîndu-se la cca 1 000-1 350 m, la baza conglomeratelor din care este format masivul.

Linistite pe vreme frumoasa (dar necrezut de puternice si navalnice în timpul averselor), apele ce se scurg pe pantele muntelui sînt limpezi si bine oxigenate, ele asigurînd conditii prielnice dezvoltarii pastravului atît de cautat de pescari.

BUZĂUL îsi aduna apele prin intermediul a doua izvoare ce vin din directii diferite: Pîrîul Fetei si Strîmbu cu numeroasele sale izvoare care îsi au obîrsia în versantul nordic al Ciucasului, vai seci si priporoase la obîrsie, ca sub 1 200 m înaltime sa devina viguroase, uneori cu un curs sinuos, alteori taind roci dure si formînd mici chei; înainte de a culege pe dreapta afluentii Chirusca Seaca si Piscu cu Apa, pîrîul Strîmbu o ia brusc spre sud si apoi formeaza frumoasele chei dintre culmea Piatra Laptelui si muntele Strîmbu. Schimbîndu-si din nou directia spre est, taie cîteva bare de gresii si conglomerate si se uneste cu Pîrîul Fetei pentru a forma Buza-ul care pîna la Vama Buzaului are directia sud-nord. Celalalt izvor al Buzaului, Pîrîul Fetei, cu obîrsia în culmile nord-vestice ale Muntelui Tabla Butii, coboara iute spre nord printre culmea Vaii Stînei, în vest, si Tataru, în est, coteste putin spre apus si se uneste cu Strîmbu.

La Vama Buzaului, Buzaul primeste afluent pe dreapta, Buzaelul, care pîna aici are un curs aproape paralel cu Buzaul.

Tot aici, la Vama Buzaului, rîul mai primeste - dar pe stînga - unul din principalii sai afluenti si anume Dalghiul, care îsi aduna apele de pe pantele nord-vestice ale Ciucasului. Avînd obîrsia între culmile Ciucasului si Teslei, el are o directie sud-nord, o panta accentuata cu profil în "V" si lunca redusa. Abia dupa confluenta cu pîrîul Prundu, valea se largeste formînd Poiana Dalghiului. Dinco 15115w227p lo de confluenta cu Dalghiasu, Dalghiul îsi schimba directia spre est, valea se largeste si mai mult si apar versanti înierbati sau acoperiti cu padure. El ocoleste pe la nord Ciu-cavul în curs domol si se varsa în Buzau dupa ce îsi incjustccizci temporar valea.

Al doilea important bazin hidrografic este cel al TELEAJENULUI. Valea sa constituie cel mai frecvent acces spre Masivul Ciucas; el desparte totodata muntele în doua culmi principale: Bratocea si Gropsoarele-Zaganu.

Izvorul propriu-zis al Teleajenului, cunoscut sub numele de Pîrîul Berii, se afla la cca 1 350 m alt (apa ivindu-se la baza conglomeratelor) si este marcat prin Fîntîna Nicolae Ioan. Mai sus de izvor, Pîrîul Berii, împreuna cu afluentii sai, este lipsit de apa cu exceptia perioadelor de ploi abundente; de aceea pantele sale sînt puternic accentuate, cu repezisuri. În aval de Fîntîna Nicolae Ioan, sau "Trei Izvoare", la confluenta cu Pîrîul Rosu si Bratocea, Pîrîul Berii strabate o mica depresiune cu fundul plat (loc cunoscut drept Podul Berii) unde apa curge lin. Mai jos, panta rîului se accentueaza si valea se îngusteaza, pe cca 1,5 km fiind încadrata de versantii abrupti ai culmilor Balabanu si Babesu. Aici Teleajenul este cunoscut sub numele de Cheita, panta lui este foarte accentuata iar rîul formeaza cascade si repezisuri.

Scapate din strînsoarea muntelui, apele Teleajenului patrund în frumoasa depresiune Cheia, curgînd printre maluri joase, unde primeste, pe stînga, pîraiele ce coboara din culmea Zaganu - Tîmpa, Gropsoarele si Zaganu - unite într-unul singur sub numele de Tîmpa.

În continuare, Teleajenul - ce si-a sporit înca debitul prin afluenti a caror obîrsie se afla în muntii Babesu si Bobu Mare - strabate transversal culmile muntoase, printr-un frumos defileu pîna la Maneciu-Ungureni unde, unit cu Telejenelul, patrunde în tinutul dealurilor subcarpatice.

Telejenelul, cel moi important afluent al Teleajenului, desi se întinde cu obîrsia pîna în Pasul Boncuta (unde si poarta numele de Boncuta) îsi formeaza personalitatea abia în mica depresiune de la Poiana Stînei unde apele întrunite ale Pîrîului Stînei, Pîrîului Alb si Piciului Cotatii se înfratesc într-un suvoi puternic formînd Telejenelul.

Cale de cîtiva km Telejenelul curge pcintr-o vale mai lacga, ca apoi sa se strecoare printr-un defileu salbatic - între Clabucet si Vîrfu lui Crai - cu repezisuri si o frumoasa cascada (azi partial distrusa prin naruirea malului) pîna la Maneciu-Ungureni unde se varsa în Teleajen.

TARLUNGUL dreneaza partea apuseana a Masivului Ciucas prin doua pîraie principale: Babarunca insinuat între muntele Tesla si culmea Bratocea si Ramura Mica ce izvoraste de sub muntele Babesu. În lungul acestuia din urma coboara soseaua nationala din Pasul Bratocea pîna la cabana Babarunca. De aici, în aval, Tarlungul cucge printr-o vale mai larga pîna la Sacele, în Depresiunea Bîrsei.

Clima Masivului Ciucas este o clima de munte mai putin rece decît cea din masivele înalte ale Carpatilor, fapt care se reflecta si în extensiunea redusa a pasunilor alpine propriu-zise.

Configuratia reliefului, vaile care taie adînc masivul fac ca în cuprinsul Ciucasului sa constatam diferentieri relativ însemnate pe verticala. Astfel, temperatura medie anuala a aerului este mai mica pe culmi (2-4°C) si creste pe vai pîna la 4-6°C. Iarna media lunii ianuarie se prezinta între valorile de -6 si -8°C, iar vara, media lunii iulie ajunge la 12-14°C. Amplitudinea termica anuala atinge 10-20°.

Precipitatiile care cad în Masivul Ciucas sînt relativ abundente dar prezinta variatii în privinta repartizarii lor sezoniere. Daca media anuala este de 1 000-1 200 mm, iarna se înregistreaza 400-500 mm, iar primavara si vara 600-700 mm, în total, în timpul unui an se constata 160-180 de zile cu precipitatii. Perioada cu cele mai putine precipitatii cuprinde sfîrsitul verii si începutul toamnei.

Stratul de zapada, destul de abundent, apare de obicei din luna octombrie, mentinîndu-se pîna în luna mai; perioada cea mai indicata pentcu schi este însa ianuarie - martie.

Durata de stralucire a soarelui însumeaza un numar de peste 1 800 de ore anual. Cu toate acestea, numarul de zile în întregime cu cer senin este într-un an mai mic de 40, iar numarul de zile cu cer acoperit ajunge la 120-140 anual. Nebulozitatea oscileaza între 6,5-7,0 zecimi, în raport cu altitudinea.

În Masivul Ciucas cea mai mare frecventa o au vînturile de vest si nord-vest, mai rar cele de sudvest; orientarea culmilor modifica local directia vînturilor, canalizîndu-le pe vai. Viteza medie anuala a vîntului este de 4-5 m/s si chiar 7 m/s pe creste. Desigur, zona cea mai expusa este creasta, lipsita de obstacole, iar zonele cele mai adapostite sînt vaile si regiunile mai joase si mai împadurite ale masivului.

Bogatia si diversitatea elementelor care alcatuiesc covorul vegetal al Masivului Ciucas se datoresc si ele asezarii geografice a tarii la raspîntia mai multor areale de vegetatie a numeroase plante, precum si conditiilor impuse de clima, relief, soluri.

Primii pasi spre crestele muntoase ne poarta în zona padurilor bogate ce înconjoara muntele ca un brîu. Ea este formata de padurile mixte în care predomina fagul (Fagus silvatica), pe alocuri constituind paduri masive. Asociat fagului întîlnim carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus carpinifolia), mesteacanul (Betula verrucosa), iar pe vai arinul (Alnus viridis) s.a.

Lumina care patrunde cu usurinta prin frunzisul fagilor permite dezvoltarea unei vegetatii de arbusti si plante erbacee la parterul padurii. Ea este compusa în special din plante viu colorate care încep sa înfloreasca de la topirea zapezii. Dupa ghiocei (Galanthus nivalis), apar pe rînd ciubotica cucului (Primula officinalis), floarea pastelui -alba si galbena (Anemone nemorosa, A. ranunculoides), brebenelul de munte (Corydalis cava), leurda (Allium ursicum), toporasul (Viola silvestris), mierea ursului (Pulmonarita molissima), laptele cucului (Euphorbia amygdaloides), feriguta (Polypodium vulgare), feriga ursilor (Pteridium aquilinum) cu frunze ce ating pîna la 1 m înaltime, macrisul iepurelui (Oxalis acetosella) ca un trifoi si cu gust acrisor s.a.

La partea superioara fagul se întrepatrunde cu rasinoasele, în cele din urma cedînd locul acestora.

Padurile de conifere sînt constituite masiv din molid (Picea excelsa). În Ciucas întîlnim însa si zada (Larix decidua) - în Zaganu si în jurul localitatii Cheia. Coniferele îmbraca pantele masivului pîna la 1 500-1 600 m înaltime si patrund pe vai sub forma unor lobi. Padurile de molid fiind întunecate si mohorîte, vegetatia de parter a acestora este saracacioasa. Ceea ce caracterizeaza padurea de molid este abundenta muschilor si ferigilor. Dintre cele existente mentionam bradisorul (Lycopodium clavatum); în luminisuri întîlnim degetarutul (Soldanella montana) sau clopotei (Campanula abietina) cu talie înalta, macrisul iepurelui (Oxalis acetosella) s.a. Alaturi de flori întîlnim mînatarca (Boletus edulis), atît de apreciata de drumeti, si multe alte ciuperci.

Pe alocuri, acolo unde padurile au fost defrisate, s-au instalat rugi de zmeura (Rubus idaeus), fragi (Fragaria vesca), desisuri de zburatoare (Chamaenerion angustuolium), degetar (Digitalis ambigua), iarba

stupului (Melissa oificinalis), iova (Salix capraea), socul rosu (Sambucus rubra) s.a.

Deasupra padurii se întinde vegetatia subalpina. Conditiile climaterice deosebite, vîntul puternic, presiunea mai scazuta, care favorizeaza evaporatia, fac ca aici sa se dezvolte o vegetatie specifica. Alaturi de brazi chirciti sau în steag întîlnim întinse suprafete de ienupar pitic (Juniperus sibirica) si smirdar (Rhododendron kotschyi), una din cele mai pretioase podoabe vegetale ale Carpatilor românesti, cu o extensiune foarte mare în Masivul Ciucas, fenomen reflectat si în toponimie (Muntele Rosu). Smirdarul este o planta lemnoasa, cu frunze lucioase, verzi si iarna, si creste în special pe "dosuri de munte" (versantii nordici sau vestici). Prezenta lui se remarca în special în lunile iunie-iulie, cînd florile rosu-roz aprins acopera muntele ca un foc întins ce pîlpîie usor în bataia vîntului. Uneori el înfloreste si toamna. În asociatie cu ienuparul si smirdarul apare afinul (Vaccinium myrtillus), uneori ocupînd suprafete masive, si, mai rar, merisorul (V. vitis-idaea).

Majoritatea covîrsitoare a florei subalpine si alpine este compusa însa din plantele nelemnoase, erbacee. Dintre acestea cele mai numeroase si mai variate sînt ierburile care formeaza pajistile alpine. Pe lînga ierburi, pajistile si stîncariile sînt împodobite vara cu flori viu colorate, unele placut mirositoare, care dau un farmec deosebit zonelor montane.

Pe culmi, unde vîntul sufla cu putere o perioada mai lunga din an, vegetatia s-a adaptat conditiilor de viata, fiind obligata sa se tîrasca, sa se încovoaie sau sa se adune în tufe pitice. Pe creste vara începe mult mai tîrziu decît în zonele mai joase, dar atunci soarele dogoreste cu mai multa putere datorita puritatii aerului.

În luna iunie predomina culorile albastru si violet, iar în iulie-august galbenul, rosul si albul.

Plantele care înfloresc primavara timpuriu sînt mai putin numeroase pe creste, întîlnim totusi brîndusele de munte (Crocus heuffelianus) care rasar din zapada, apoi sisineii de munte (Pulsatila alba), ochiul gainii (Primula minima), degetarutii (Soldanella montana, S. alpina), ciubotica cucului (Primula officinalis) s.a.

Urmeaza apoi stînjeneii de munte (Iris ruthenica) pe care îi întîlnim în iunie în mici colonii pe culmile Zaganu si Bratocea. Alaturi de el gingasa ghintura (Gentiana verna), anghelina (Primula longiflora), sclipetii de munte (Potentilla ternata), argintica (Dryas octopetala), garofitele de munte (Dianthus tenuifolius, D. gelidus), bulbucii de munte (Trollius europaeus) planta ocrotita, clopoteii (Campanula alpina, C. napuligera), romanita de munte (Anthemis carpatica), ciurul zînelor (Carlina acaulis), albastrelele (Centaurea pinnatifida), rusulita (Hieracium aurantiacum), luceafarul (Scorzonera rosea), trei-frati-patati (Viola arvensis) s.a.

Vegetatia ierboasa este compusa din iarba vîntului (Agrostis rupestris), taposica (Nardus stricta), parusca (Festuca alpina), rogoz (Carex sempervirens) etc. Pe stînci si grohotisuri plantele au culori mai vii si talie mai mica, se strîng în pernite sau se adapostesc sub stînca. Mentionam clopoteii pitici de stînca (Campanula cochleariifolia), ochiul sarpelui (Eritrichium nanum), galbinelele de munte (Doronicum carpaticum), saxifragele (Saxifraga moshata, S. bryoides), iarba rosioara (silene acaulis), floarea de colt (Leontopodium alpinum), planta ocrotita care a devenit foarte rara s.a,

FAUNA. Ca si vegetatia, aceasta cunoaste o etajare pe verticala, însa în limite mai largi si mai putin precizate. Bogatia animalelor salbatice constituie un pretios fond cinegetic al Masivului Ciucas. Aici gasim specii mari de vînat ca ursul (Ursus arctos), mistretul (Sus scrofa), cerbul (Cervus elaphus), rîsul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes). Cele mici sînt reprezentate de jder (Martes martes), pisica salbatica (Felis silvestris), veverita (Sciurus vulgaris) s.a. Recent a fost colonizata si capra neagra (Rupicapra rupicapra).

Lumea pasarilor o formeaza pasarile mici, unele cîntatoare - privighetoarea (Luscinia megarhynchos), mierla (Turdus merula), pitigoiul (Parus major), cinteza (Fringilla coelebs), gainusa de munte, fluturasul de piatra (Tichodroma muraria) s.a. Deasupra crestelor este domeniul uliilor (Accipiter nisus), vulturilor (Aegypius monachus) si al acvilelor de munte (Aquila). Zaganul (Gypaetus barbatus aureus), vulturul urias cunoscut în Culmea Zaganu - de unde se pare ca îsi trage si numele - este azi disparut la noi în tara.

Dintre reptile mentionam vipera comuna (Vipera be-rus) si sopîrla de munte (Lacerta vivipara), iar dintre gasteropode - cele de talie mica. Insecte de tot felul si fluturi viu colorati se întîlnesc atît în padure cît mai ales în zona alpina.

Desi Masivul Ciucas nu are în imediata apropiere localitati mai importante care sa fie servite de o retea densa de drumuri si cai ferate, accesul pîna la poalele lui se face destul de usor si aproape din toate directiile.

Dinspre sud calea de acces cea mai convenabila este soseaua modernizata Bucuresti - Ploiesti (DN 1) - Maneciu-Ungureni - Cheia (DN 1 A). Pe acest drum circula zilnic curse si autobuze I.T.A. care parcurg distanta Bucuresti - Cheia în cca 3 ore; de asemenea, circula curse între Ploiesti - Cheia si Brasov - Cheia. De la Ploiesti soseaua însoteste valea Teleajenului, traversînd dealurile subcarpatice, ca dincolo de Maneciu-Ungureni sa intre în zona de munte pe care o strabate prin pitorescul defileu al Teleajenului. De asemenea, se poate merge cu trenul pîna la Maneciu-Ungureni, de unde autobuzele I.T.A. (cu legaturi la toate trenurile) ajung pîna la Cheia.

Dinspre sud, accesul în masiv se poate face si pe drumul forestier Mogos - valea Pridvarea - valea Telejenelului pîna la Poiana Stînei, care se desprinde din DN 1 A, km 131,5. Poiana Stînei este locul unde se întîlnesc traseele ce vin din Muntii Siriu si pornesc spre Ciucas prin partea de est a masivului (Traseele 6, 7, 12). Acest drum înlocuieste în prezent artera Maneciu-Ungureni - Poiana Stînei (prin Plâietu), însotind salbatica vale a Telejenelului, pe parcursul careia o frumoasa cascada îsi arunca firele albe de la o înaltime de 10 m. În urma unei naruiri care a avut loc aici cascada si-a pierdut din maretie. În prezent, accesul auto la cascada se poate face numai pe aceasta oale; din Maneciu-Ungureni, prin Plaietu, se poate ajunge numai pe jos.

Dinspre nord-vest, venind de la Brasov, se poate folosi DN 1 A pîna la cabana Babarunca, drum modernizat ce însoteste valea Tarlungului, sau pîna la Cheia, peste Pasul Bratocea. Duminica circula autobuze din Brasov pîna la Cheia (cca o ora).

Dinspre nord accesul spre Masivul Ciucas se poate face pornind din întorsura Buzaului si Vama Buzaului. In prima localitate se poate ajunge cu trenul de la Brasov, sau pe DN 10 de la Brasov (45 km) si de la Buzau (102 km). De la întorsura Buzaului pîna la Vama Buzaului circula autobuzele I.T.A. (14 km).

De la Vama Buzaului, localitate situata la confluenta Buzaelului si Dalghiului cu Buzaul (780 m altitudine medie), putem intra în masiv pe doua vai principale:

- pe valea superioara a Buzaului si în continuare pe izvorul acestuia, Strîmbu, urmînd drumul forestier care urca la cabana silvica Pirusca (cca 20 km), unde se poate circula cu camioane de ocazie. De aici intram în traseul 5 care urca la cabana Ciucas;

- pe valea Dalghiului în amonte, pe drumul nemodernizat Vama Buzaului - Zizin, pîna la Poiana Dal-giului (8 km) si, în continuare, pe drumul forestier ce urca pe pîrîul Dalghiu înca 2 km. De aici porneste poteca ce urca pe Plaiul Domnesc spre vîrful Ciucas (Traseul 8), sau cea care urca spre Poiana Teslei pe sub Dungu (Traseul 9).

STAŢIUNEA CHEIA este situata în mica depresiune de la poalele Masivului Ciucas la o altitudine medie de 900 m.

Depresiunea are o forma triunghiulara si colecteaza pîraiele Tîmpa, Gropsoarele si Zaganu ce vin din Culmea Zaganu. Aici apele au albii mai largi, puternic aluvionate. Interfluviile, întinse si joase, au permis extinderea statiunii pîna spre poalele muntelui.

Pozitia deosebit de pitoreasca, clima placuta si posibilitatile multiple de cazare fac din Cheia nu numai punctul de pornire în ascensiunile montane, ci în special un loc preferat pentru excursiile de sfîrsit de saptamîna.

Statiunea Cheia se afla pe DN 1 A la 20 km de Maneciu-Ungureni, 67 km de Ploiesti si 45 km fata de Brasov. Curse I.T.A., unele rapide, circula direct din Bucuresti (3-4 ore) sau din Ploiesti. Linia ferata Ploiesti - Maneciu-Ungureni asigura legatura prin trenuri accelerate si personale pîna la Maneciu-Ungureni, de unde pornesc curse I.T.A. pîna la Cheia.

Statiunea dispune de un motel modern - Motelul Cheia - cu o capacitate de 160 locuri (în camere cu 1-3 paturi si în casute), 8 vile, 2 restaurante, pensiune, club; statiunea este de asemenea binecunoscuta pentru taberele sale de pionieri.

Pe malul pîrîului Tîmpa, în pitorescul decor de la poalele muntelui se afla manastirea Cheia, în jurul careia s-a dezvoltat initial localitatea. Ea a fost ridicata de catre Mihalache Ghica (fratele domnitorului Al. Ghica) între anii 1835 si 1838. Biserica este pictata de zugravul Naum, iar 5 icoane au ca autor pe pictorul Gh. Tattarescu. În statiune functioneaza un muzeu - "Natura vaii Teleajenului" - în care se afla exponate din flora si fauna vaii Teleajenului.

Masivul Ciucas dispune în prezent de o retea relativ densa de marcaje, totalizînd peste 100 km. Ele urmeaza potecile ce trec pe creasta principala a masivului, pe cele ce duc spre punctele centrale sau pe cele care traverseaza Ciucasul.

Actiunea "Asaltul Carpatilor", lansata de Consiliul National al Pionierilor[1], în cadrul careia creasta principala a întregului lant carpatic românesc urmeaza sa fie marcata numai cu semnul banda rosie, a determinat si modificarea radicala a unor marcaje din Masivul Ciucas. Pentru preîntîmpinarea eventualelor confuzii, mentionam portiunile de trasee al caror marcaj a fost schimbat, precum si segmentele nou-marcate.

Marcajul vechi banda albastra ce urca din Pasul Bratocea la vîrful Ciucas si apoi coboara la cabana Ciucas a fost modificata în banda rosie, el fiind de fapt continuarea traseului de creasta ce vine dinspre Pasul Predeal peste Grohotisu si Babesu. Dealtfel, în punctul de pornire (Pasul Bratocea), pionierii au instalat doua panouri pe care sînt însemnate noile modificari.

Începînd de la cabana Ciucas, traseul de creasta trece tot prin saua Chirusca (mentinîndu-si ca atare banda rosie), dar de aici trece în Curmatura Stînei si apoi pe culmea Vaii Stînei pîna în Pasul Boncuta, fiind nou marcat cu semnul de creasta - banda rosie. Din Pasul Boncuta traseul de creasta adopta 2 variante:

. pe creasta propriu-zisa a Carpatilor pîna la Tabla Butii unde se face jonctiunea cu traseul din Muntii Siriu;

. pe vechiul drum forestier de pe valea Boncutei pîna la Poiana Stînei. Ambele variante sînt nou-marcate si

.poarta semnul banda rosie.

. Marcajul vechi, banda rosie, pe traseul cabana Ciucas - Gropsoarele-Zaganu - Cheia a devenit în întregime cruce rosie.

Traseul cabana Ciucas - vîrful Ciucas - Poiana Dalghiului - Vama Buzdului, care purta marcajul banda albastra de la cabana Ciucas la vîrful Ciucas si banda rosie de la vîrful Ciucas la Vama Buzaului, a fost modificat pe portiunea vîrful Ciucas - Vama Buzaului în cruce rosie.

Mai sînt însa portiuni, în care marcajele sînt rare, uneori sterse, iar în punctele-cheie, acolo unde orientarea este precara, ele sînt confuze sau lipsesc. Pentru a suplini lipsa marcajelor în astfel de zone, am cautat sa dam o descriere mai amanuntita, cu repere care pot orienta turistul pe drumul corect. Asa sînt unele portiuni din potecile ce merg în lungul Vaii Stînei si Pîrîului Alb, precum si poteca ce urca din Vama Buzaului spre cabana Ciucas. De asemenea, sînt regiuni în care stîlpii indicatori sînt distrusi, scrierea este stearsa sau cuprinde date gresite.

Actiunea lansata de Consiliul National al Pionierilor - prin care o serie de marcaje vor fi reîmprospatate, iar noi trasee, judicios alese, ce trec prin zone pitoresti sau duc spre obiective turistice, vor fi marcate - este pe cale de a remedia si aceste lipsuri în circuitele montane. Totusi trebuie foarte multa atentie si discernamînt atît în marcarea noilor trasee, cît mai ales în remarcarea corecta a potecilor ca semn, dimensiune, plasare si frecventa.

În plus, se va marca cu banda rosie poteca ce porneste din Curmatura Stînei, trece prin Pasul Boncuta si urca spre Muntii Siriu.

Masivul Ciucas dispune de un numar mic de cabane si cu un spatiu de cazare relativ restrîns.

Cabana Muntele Rosu (1 260 m altitudine), asezata în poiana cu acelasi nume, dispune de 78 locuri; în camere cu 2-8 locuri la o mica distanta se afla înca 2 cabane-anexa cu 52 locuri. Acestora li se adauga un numar de 22 casute (44 de locuri) Din cele 174 de locuri numai 106 pot fi folosite iarna.

Cabana principala arc încalzire centrala, restaurant, telefon. Ea reprezinta cel mai important punct de cazare din masiv si loc de sejur, constituind un punct obligatoriu de trecere pentru vizitarea dinspre sud a masivului, care se practica si cel mai frecvent. Cabana este accesibila cu auto din DN 1 A, cu o abatere de cca 6 km (drum în curs de modernizare).

Cabana Ciucas (1 550 m altitudine) este situata în partea centrala a masivului, pe culmea Chirusca, imediat deasupra limitei padurii. Cabana dispune de 35 locuri la prici. Nu are apa si lumina electrica. Functioneaza numai în perioada iunie-septembrie. Are bufet.

Cabana Babarunca (908 m altitudine) pe DN 1 A, km 154. În prezent cabana n j mai dispune de spatii de cazare. Are restaurant.

Cabana de vînatoare Poiana Stînei (962 m altitudine) de pe valea Telejenelului, la conflenta Pîrîului Stînei cu Pîrîul Alb si Pîrîul Cetatii. Cazarea la aceasta cabana se poate obtine cu aprobarea Ocolului silvic Maneciu-Ungureni.

Motelul Cheia (900 m altitudine) din statiunea Cheia dispune de 130 locuri în motel si 24 în casute.

Locurile de campare sînt reprezentate prin poienile întinse de la poalele mimtelui, la Cheia, Poiana Stînei, Poiana Dalghiului, poiana de pe Pîrîul Berii, precum si zona din fata cabanei Muntele Rosu si de la cabana Babarunca.

Daca vara Ciucasul reprezinta pentru turisti o adevarata "simfonie pastorala", în care covorul pestrit al poienilor, lumina soarelui revarsata peste întreaga fire, cîntecul pasarelelor, murmurul izvoarelor sau fulgerele ce sclipesc pe furtuna sensibilizeaza si cel mai dur suflet, iarna el este puritatea desavîrsita.

Stratul de zapada estompeaza ranile pamîntului, acopera vaile si crestele cu o haina imaculata. Zapada scînteiaza ca mii de stele în bataia razelor puternice ale soarelui. Numai brazii împovarati de greutatea zapezii îsi pleaca usor crengile la pamînt, punctînd ici si colo întinsul alb.

Culmile alpine, cu pante divers înclinate, fac din Masivul Ciucas o regiune din ce în ce mai solicitata si pentru turismul de iarna. Zapada abundenta - care cade în special în perioada ianuarie-martie - ofera schiorilor un bun prilej de a-si încerca fortele si cunostintele.

Poiana din jurul cabanei Muntele Rosu cunoaste în sezonul alb o mare afluenta de schiori începatori, dar si avansati. Culmile de sub Tigai, Muntele Rosu, Gropsoarele sînt mai ales o încîntare, însa doar pentru cei ce poseda o buna cunoastere tehnica, antrenament si echipament adecvat.

Privit în ansamblu, fara o analiza tehnica de amanunt, Masivul Ciucas pare sa ofere un vast domeniu pentru amatorii de alpinism. Totusi datorita constitutiei sale geologice toate turnurile, capatînile de zahar sau stîncariile împrastiate cu prisosinta atît în culmea Gropsoarele-Zaganu, cît si în Bratocea trebuie privite cu multa rezerva spre a nu periclita viata omului.

Conglomeratele formate din pietrisuri rotunde, de diverse dimensiuni, prinse într-un liant ca un ciment argilo-calcaros cu diverse grade de alterare la suprafata nu prezinta siguranta calcarelor sau a gresiilor dure, pitoanele cedînd cu usurinta la efort.

Daca micul colt de pe Muntele Rosu mai permite uneori traseu de scoala alpina, dintre turnurile mari ale Ciucasului numai Turnul Goliat, de sub vîrful Ciucas, a fost escaladat în 1967 (l. Coman si R. Welkens), fara ca el sa devina însa un traseu clasic alpin.

1. Cheia - Cabana Muntele Rosu - Culmea Gropsoarele - Zâganu - Culmea Buzaianu - Cheia

Marcaj: banda galbena Cheia - cabana Muntele Rosu; triunghi rosu cabana Muntele Rosu - Culmea Gropsoarele; cruce rosie Culmea Gropsoarele - Cheia. Durata: 5-6 ore Caracteristici: traseu recomandat vara; portiuni mai dificile pe creasta; iarna recomandat numai schiorilor pîna la Gropsoarele. Marcajul vizibil, plasat pe stîlpi, pietre, arbori. Traseu lipsit de apa.

Cheia, statiune climaterica cu o însemnata baza turistica, reprezinta locul de pornire spre cele mai multe trasee din Masivul Ciucas, fie ca sînt trasee de traversare, fie ca sînt trasee în circuit.

Poteca spre Muntele Rosu porneste de la capatul nordic al statiunii, de unde suie pieptis cca 10 minute prin padure, urmînd marcajul banda galbena. Ea merge prin dreapta serpentinelor vechiului drum si ajunge în actuala sosea nationala la km 140,5. Din acest punct urca un drum în curs de modernizare pe care se poate ajunge cu masina pîna la cabana Muntele Rosu (6 km).

Traseul nostru taie serpentinele sau urmeaza drumul, pe alocuri strabatînd padurea de fag; pe trunchiurile copacilor întîlnim marcajul.

La cca 45 minute de la plecare ajungem în saua Balabanului, unde se afla un stîlp indicator ce arata drumul spre cabana. Aici parasim vechiul drum national, nemodernizat, ce coboara în Valea Berii, spre Brasov[2]. Din saua Balabanului ne îndreptam spre nord-est, urmînd drumul spre cabana. Padurea de fag se rareste, iar razlet, apare molidul, în stînga se zareste "cetatea" Tigailor si vîrfuri din culmea Bratocea. Iesim din padure pe tapsanul neted de la poalele Muntelui Rosu si, în fata, apare cocheta cabana cu acelasi nume, cu cele 22 casute si cabanele-anexa. Situata la adapostul padurii, cabana constituie locul de întîlnire si odihna al turistilor care colinda cararile Ciucasului. Bogatia floristica a pajistei pîna în toamna tîrzie, coloritul variat al fagilor si molizilor reconforteaza turistul Alaturi de toate, profilul zimtat al culmii Gropsoarele-Zaganu, în care fagasele torentiale se înmanuncheaza prin stînci capatînd culori purpurii la rasaritul sau apusul soarelui, ramîne nestearsa în imagine.

De la cabana ne continuam traseul pe marcaj triunghi rosu care, 100 m mai sus, se desparte de marcajul banda galbena ce duce spre stînga, catre cabana Ciucas (Traseul 2).

Începem sa urcam, lasînd în dreapta Statia seismica. Mergem pe serpentine de la liziera padurii, pe lînga blocuri de conglomerate si calcare brazdate de lapiezuri cu desene fantastice. Spre sud, Depresiunea Cheia se deschide larg; sesul neted, cu vilele si soseaua care par ca niste jucarii, este marginit de muntii Babesu si Buzaianu, avînd ca fundal Clabucetul, încadrat de vaile Teleajenului si Telejenelului.

Ne continuam drumul pe o poteca aproape orizontala ce se înscrie pe versantul drept al vaii Gropsoarele; molizi batrîni îsi pleaca crengile lenes pîna la pamînt. Ocolim în mers domol obîrsia unor vai, înfundîndu-ne picioarele în iarba deasa. Depasim trei molizi îngemanati si ajungem într-o sa (1 577 m). Pîna aici drumul de la cabana Muntele Rosu a durat aproximativ o ora. Începem ultimul urcus din culmea Muntele Rosu spre creasta golasa. Poteca trece printre tufe de smirdar, afine si merisor. Molizi razleti, cu crengile în forma de steag, arata directia dominanta a vîntului din nord-vest.

Spre stînga (vest) ne însoteste conturul de cetate al Tigailor Mari, dominat de vîrful Ciucas, din care se desprinde culmea ondulata a Bratocei, iar mai jos apare cabana Ciucas. Spre nord se zareste soseaua si o parte din orasul întorsura Buzaului.

Depasim o sa usor mamelonata, ocolim vîrful Muntele Rosu (1 761 m), si ajungem într-o sa mai larga, loc de unde începem urcusul spre culmea Gropsoarele. Jos, în valea din stînga, molizi uscati tin tovarasie unei stîne, iar pe panta se vad numeroase suvite de grohotisuri desprinse din versant.

Dupa cca 1¾ ora de la cabana ajungem pe culmea Gropsoarele din care se rasfira o serie de culmi în toate directiile: Muntele Rosu spre vest, Culmea Stîncoasa în est, continuata spre sud prin Culmea suvitelor, si culmea principala Gropsoarele-Zaganu spre care ne îndreptam pasii; aici întîlnim marcajul banda rosie ce vine dinspre cabana Ciucas. Ne continuam drumul spre sud, pe marcaj cruce rosie catre vîrful Gropsoarele.

Spre stînga, pe Culmea Stîncoasa si în continuare pe Culmea suvitelor, se zareste poteca marcata recent cu banda rosie ce coboara în Pasul Boncuta si de acolo suie la Tabla Butii, trece pe lînga Cimitirul Eroilor si strabate în lung Muntii Tataru pîna în Vîrful lui Crai.

Poteca noastra (marcata cu cruce rosie) urca domol pe culmea aproape neteda din care se desprind contraforturi stîncoase; vaile dintre ele, repezi si întortocheate, sînt caile de rostogolire a grohotisurilor si a avalanselor de zapada. Culmea pe care o strabatem este acoperita de tufe de ienupar si smirdar care îmbraca muntele în lunile iunie si iulie cu un urias covor purpuriu si degaja un parfum suav. Pe stînga (est) ne însoteste, la distanta, Culmea Stîncoasa, dincolo de care se schiteaza Siriul si Penteleul, iar spre sud se zareste Culmea Tataru terminata prin Vîrfu lui Crai.

Dupa circa 2½ ore de la plecare atingem vîrful Gropsoarele (1 883 m), cel mai înalt vîrf din Culmea Gropsoarele-Zaganu. Creasta Zaganului este unul din cele mai frumoase locuri din Masivul Ciucas: stînci în cele mai bizare pozitii si forme, ce incita imaginatia spre lumea basmelor, sînt vizibile la tot pasul. Pe tot parcursul pe dreapta (vest) ne însotesc valea Teleajenului si cabana Muntele Rosu, în spatele carora se contureaza culmea Bratocei; în fata (sud-est) se zaresc valea Telejenelului si Poiana Stînei.

Coborînd, trecem printre stînci ascutite pîna într-o sa adînca (1775 m); de aici ne lasam printre cleanturile Zaganului. În stînga sînt stîncarii cu vai salbatice, chei adînci si împadurite ce coboara spre Pîrîul Alb. Un turn mare de conglomerate cu mici scobituri -"Piatra Vulturilor" - se înalta spre stînga dominînd prapastiile.

În aceasta zona este nevoie de mai multa atentie la coborîs, întrucît pietrisurile rotunde, desprinse din masa de conglomerate, ne pot face sa alunecam cu usurinta.

Continuam drumul pe creasta, avînd în fata vîrful Zaganu, ca o caciula putin data pe o parte; trecem printr-o sa mai mare, apoi ocolim creasta pasind pe lespezile netede (fetele de strat) sustinîndu-ne de cablul ajutator - punct numit "La Lanturi" - si ajungem în saua de sub vîrful Zaganu. În stînga se înalta o stînca, asemanatoare unui turn, acoperita cu licheni rosii, numita impropriu, din exces de fantezie, "Podul de Arama". Trecem printr-o "strunga" formata de acest turn si vîrful Zaganu, urcam putin si iesim într-o alta sa. De aici coborîm printr-un fagas adînc sapat în roca. În continuare, poteca se anina de versantul estic al vîrfului Zaganu si întîlneste un stîlp indicator si marcajul triunghi albastru ce coboara, spre stînga, în Poiana Stînei prin Cheile Vînatorului. La cca 50 m mai departe trecem printr-o sa si iesim pe ultimul vîrf mai proeminent al crestei Zaganului. Ne aflam la cca 1 790 m.

De aici parasim linia de creasta (strabatuta, în continuare, de o poteca ciobaneasca) si coborîm spre sud-est printre stînci, traversînd viroagele care se înmanuncheaza formînd valea sipotele. Pe sub stînci ajungem în saua dintre Zaganu si Coltul Vînatorului. Aici poteca schimba brusc directia catre vest, coborînd pe la obîrsia pîrîului sipote, pe sub peretele stîncos strajuit de numeroase stînci ca niste capatîni de zahar. Din sa trebuie sa fim atenti la marcaj si la poteca ce se pierde prin iarba pe distanta de 100-200 m.

Mai jos, poteca este marcata cu stîlpi metalici. Pe masura ce înaintam coborîm mai abrupt si, traversînd viroage, ne îndreptam spre sud, si ajungem pe piciorul Culmii Buzaianu, ceva mai neteda. În dreapta apar blocuri mari de calcar în care apa a sapat frumoase lapiezuri. Alaturi de ele, pe dreapta, se afla stîna din Zaganu, de la care coboara o poteca nemarcata ce ne poate scoate în cca 50 minute direct la Cheia prin valea Zaganu sau la cabana Muntele Rosu pe valea Gropsoare (cca 2 ore).

Ne aflam aici dupa 4-4½ ore de mers continuu de la cabana. Mai privim odata în urma coltii si creasta Zaganului cu ultimele sclipiri argintii si apoi ne continuam drumul intrînd în padurea cu numeroase luminisuri. Dupa 15 minute de mers pe culmea domoala întîlnim o banca si un stîlp indicator de unde se desprinde spre stînga marcajul banda albastra Cheia - Poiana Stînei (Traseul 6). Pîna la Cheia poteca, comuna ambelor marcaje, merge lin în continuare pe Culmea Buzaianu, arcuindu-se usor spre vest si pierzînd din înaltime. Trecem pe deasupra unei rîpe de alunecare; prin luminisul ce-l formeaza zarim poiana si cabana Muntele Rosu, iar în ultimul plan culmea Bratocea.

Dupa cca 10 minute, întîlnim o poteca nemarcata ce coboara spre stînga (est) pe valea Buzaianu pîna în valea Telejenelului. Noi mergem pe poteca marcata, spre dreapta (vest), coborînd prin padure si intram în poiana de la confluenta Zaganului cu pîrîul Tîmpa. Traversam mai întîi pîrîul Zaganu prin vad, apoi drumul national pe la km 138 si pîrîul Tîmpa, si ne îndreptam spre statiunea Cheia.

Coborînd printre poieni si gospodarii taranesti, printre pîlcuri de fagi si brazi, drumul trece pe lînga un lac, lasa în stînga manastirea Cheia si ajunge în soseaua nationala lînga podul de peste Tîmpa.

2. Cheia - Cabana Muntele Rosu - Cabana Ciucas -Vîrful Ciucas - Culmea Bratocea - Cheia

Marcaj: banda galbena pîna la cabana Ciucas; banda rosie cabana Ciucas - Pasul Bratocea; banda albastra Pasul Bratocea - Cheia Durata: 8-10 ore Caracteristici: traseu relativ usor, recomandat vara si iarna. Marcajul vizibil plasat pe arbori, stîlpi si pietre.

Pîna la cabana Muntele Rosu poteca este comuna cu traseul 1 care, timp de o ora, parcurge distanta prin padurea de pe muntele Balabanu. Dupa un popas facut la cabana Muntele Rosu pornim spre cabana si vîrful Ciucas.

Putin mai sus de casutele-anexa ale cabanei se afla un stîlp indicator. La dreapta se desprinde poteca spre vîrful Gropsoarele si culmea Zaganu (triunghi rosu). Noi mergem înainte pe poteca marcata cu banda galbena timp de cca 1½ ora pîna la cabana Ciucas. Intram în padure si coborîm lin în valea Pîrîului Rosu, din care se alimenteaza cabana cu apa potabila; traversam pîrîul si urcam pe pintenul vestic al Muntelui Rosu, unde ajungem într-o poiana. De aici se deschide panorama spre Pîrîul Berii, pîna dincolo de serpentinele care urca spre Pasul Bratocea. Dincolo de Pîrîul Berii, culmea ondulata a Bratocei închide orizontul. Ţancuri gri-galbui îsi fac aparitia printre fagii razleti care capata toamna un colorit ireal.

Poteca noastra coteste brusc spre dreapta prin padure, îndreptîndu-se spre Pîrîul Berii; ea merge mai întîi coborînd lin si lasa pe stînga o pitoreasca stînca izolata ce se ridica brusc din padurea de fag si molid, apoi îsi grabeste panta si traverseaza cîteva vîlcele. Pe celalalt versant se înalta impunator "Turnul Caprioarei", o stînca zvelta si alba, contrastînd puternic cu verdele padurii din care se ridica.

Dupa cca 30 minute de la plecare ajungem la apa pe care o urmam în sus pe malul stîng. Pe celalalt mal, dar pe un tapsan mai înalt, paralel cu noi, urca poteca ce vine din Cheia direct pe Pîrîul Berii (Traseul 3). Traversam apa si imediat întîlnim marcajul cruce albastra pe care vom continua drumul pîna la cabana Ciucas. Dupa 200 m de la traversarea pîrîului întîlnim stîlpul indicator de la care mai avem de parcurs o ora pîna la cabana.

În continuare, poteca, comuna celor doua trasee, urca domol prin albia pîrîului, strecurîndu-se cînd printre blocuri de conglomerate, cînd direct pe prundisul marunt din albie. Deodata panta se mareste si apa cade spumoasa, formînd cascade printre blocurile mari de stînca. Dupa ce strabatem un mic luminis ajungem la fîntîna "Trei Izvoare", amenajata în memoria profesorului Nicolae Ioan - fostul presedinte de onoare al Asociatiei "România pitoreasca".

Sîntem la izvorul permanent al Teleajenului, numit aici Pîrîul Berii (cca 1 360 m altitudine). Valea continua în sus înca 1 km, pîna sub culmea Gropsoarele, dar este lipsita de apa, cu exceptia perioadei de ploi abundente, caci conglomeratele (roci prin excelenta permeabile) favorizeaza infiltrarea apei. Izvorul permanent al Teleajenului marcheaza tocmai baza acestor conglomerate care se dispun peste roci impermeabile, unde apele sînt nevoite sa iasa la suprafata. Apa rece si proaspata imbie la un scurt popas. De aici ne aprovizionam cu apa pentru tot restul traseului, deoarece pe culme nu vom mai întîlni nici un izvor.

Dupa popas ne continuam drumul pe dreapta vaii. Susurul apei este înlocuit cu cîntecul pasarelelor care acum se aude mai puternic în padure. Înca cca 200-300 m si traversam o vale afluenta unde întîlnim un stîlp indicator, care ne aminteste ca pîna la cabana Circas mai sînt 45 minute. De aici poteca începe un urcus prin padure si mici poienite aninîndu-se de coaste repezi. În dreapta valea se adînceste, iar nisipul, pietrisurile marunte si blocurile mari stau marturie pentru suvoiul navalnic de apa ce le-a rostogolit la ultimele ploi torentiale.

Poteca o ia pe nesimtite spre stînga pe panta abrupta a unei vîlcele. O serpentina ne scoate pe un tapsan neted, la limita superioara a padurii; brazii se raresc si se chircesc, lasînd loc ienuperilor si ierburilor. Strabatem tapsanul despadurit pe aliniamentul stîlpilor de marcaj si cabana Ciucas apare pe neasteptate, solitara, pe fundalul Tigailor si al vîrfului Ciucas. Din vale se aude dangatul clopotelor de la stîne, iar sus, spre Creasta, privelistea devine mareata. În fata turnurile Tigailor Mari, înmanunchiate ca într-o cetate, contrasteaza cu plaiurile netede si verzi din jur. Spre stînga se profileaza creasta prelunga a Bratocei catre care ne continuam drumul.

De la cabana ne îndreptam spre nord-vest pe marcaj banda rosie si cruce rosie pîna în saua de sub Tigaile Mari. Poteca urca domol prin spatele cabanei prin pajistea subalpina, unde pîna toamna tîrziu întîlnesti campanule, gentiane, panselute, luceafar s.a. Tufe de ienuperi apar pe versantul sudic, iar pe cel nordic, spre culme, încep sa se ridice brazi piperniciti cu crengile în forma de steag, tradînd directia vîntului din V-NV.

Ajungem într-o mica înseuare de unde, spre dreapta, zarim o stîna; de aici poteca se îndreapta usor spre stînga si, în urcus, ajunge într-o a doua sa, la poalele Tigailor Mari (30 minute de la cabana Ciucas). La stîlpul indicator ne despartim de marcajul cruce rosie ce duce peste culmea Bratocei spre Babarunca (Traseul 4). Urcam pieptis cca 100 m, dupa care mergem pe curba de nivel, ocolim pe la nord colosul de piatra al Tigailor Mari ce-si etaleaza toata splendoarea de forme. Intram într-o viroaga pe care urcam cu atentie cca 200 m printre bolovani si pietrele ce se pot desprinde cu usurinta. Apoi iesim din viroaga spre dreapta si, printre jnepeni, ajungem în saua dintre Tigaile Mari si vîrful Ciucas. Vegetatia stîncariilor se ca{ara firav, unduindu-se usor în bataia vîntului, aici ceva mai aspru. Urcam în continuare pe lînga stînci cu forme bizare. Ocolim grupu] de stînci "Babele la sfat", de unde ajungem sub cel mai înalt punct din masiv - vîrful Ciucas, înalt de 1 954 m. Pentru a-l atinge, ne abatem din poteca, spre dreapta, cîteva zeci de metri si poposim pe vîrf.

Efortul depus pîna aici este rasplatit cu generozitate de natura atît de darnica. Privelistea pe care o poti avea în zilele senine, dar mai ales dupa o ploaie de vara, cînd atmosfera este clara si cuImMe muntilor parca se apropie, este plina de maretie. Pozitia centrala a vîrfului Ciucas în cadrul masivului si izolarea sa fata de zonele limitrofe, mai joase, fac ca privirea sa patrunda mult în toate directiile. Nu va fi greu sa vezi în zilele senine pîna spre fratele lui geaman prin constitutie - Masivul Ceahlau - sau spre culmile estice ale Fagarasului.

Spre vest privirea te poarta departe catre lama ascutita a Pietrei Craiului ce se arcuieste spre sud-vest, ascunsa partial de coamele Postavarului si Pietrei Mari care stau straja Brasovului si Predealului. La sud de Piatra Craiului, Masivul Bucegi îsi etaleaza abruptul stîncos cu toate culmile ce se succed din vîrful Omu (2504 m) pîna catre Furnica.

Spre sud se deschide Depresiunea Cheia, o oaza încadrata între munti, cu casutele însirate pe firul de argint al drumului ce o leaga de Ploiesti. Rotind privirea spre est zaresti culmea Tataru, dincolo de care se înalta profilul rotunjit al Siriului si piramida Penteleului, iar în ultimul plan conturul ondulat al Muntilor Vrancei.

Spre nord, imediat sub coltii dantelati ce se prelungesc cu muntii Urlatoarea si Strîmbu, relieful coboara domol, brazdat puternic de vai. Dincolo de valea Dalghiului se desfasoara ca o ata drumul ce leaga Zizinul de Vama Buzaului si întorsura Buzaului; mai departe, "Ţara Bîrsei", peste care se profileaza coamele muntilor Persani, Baraolt si Bodoc, în spatele carora se contureaza, mai sters, muntii Ciuc, Nemira si Tarcau si, foarte rar, în zilele de iarna, culmea semeata a Ceahlaului.

Dupa popasul binemeritat si dupa admirabilul tur de orizont din vîrful Ciucas ne continuam traseul, pregatindu-ne sa parcurgem în lung culmea Bratocei. Revenim în poteca marcata si o urmam spre vest pe sub muchia înalta a vîrfului Ciucas care se termina brusc printr-un abrupt stîncos de cca 150 m înaltime. Poteca coboara usor pe sub creste traversînd pe rînd cîteva vîlcele ce se aduna sub noi alcatuind valea Tigailor. Ajungem într-o "fereastra" de unde, în dreapta, ia fiinta obîrsia Dalghiului, flancata de o stînca înalta.

Poteca se strecoara pe sub o stînca de conglomerate si ocoleste un mamelon înierbat pentru a iesi într-o sa mai larga si mai adînca - saua Tigailor. Aici, poteca noastra intersecteaza poteca marcata cu cruce rosie care, venind de la cabana Ciucas, ocoleste Tigaile Mari prin partea lor sudica, traverseaza culmea Bratocei si prin curmatura Teslei ajunge la cabana Babarunca (Traseul 4).

saua Tigailor ofera o frumoasa priveliste asupra vîrfului Ciucas înconjurat de colosii de piatra pe care vîntul si apa i-a daltuit de-a lungul vremii, de la capatîni de zahar pîna la cele mai diferite chipuri de oameni si animale. Spre est privim Tigaile Mari cu dantelaria lor, iar spre vest la micul masiv al Teslei ce se înalta ca o caciula împadurita deasupra unei poieni întinse.

În continuare poteca noastra marcata cu banda rosie se îndreapta mai întîi spre sud si apoi spre vest, ocolind vîrful cu cota 1 827 m. Apoi revine la directia NE-SV, mergînd practic orizontali si mentinîndu-se la cîteva zeci de metri sub culme. Spre stînga coboara culmi secundare, fiecare înaltîndu-si stînci rotunjite înainte de a sfîrsi brusc deasupra Pîrîului Berii. Dincolo de valea Gropsoarele se înalta Culmea Gropsoarele si Coltii Zaganului. Cabana Muntele Rosu odihneste în poiana din padure, iar statiunea Cheia îsi însira vilele în lungul soselei.

Poteca noastra traverseaza culmea pe versantul vestic, lasînd la stînga vîrful tesit al Bratocei (1 769 m). Strabatem o suprafata întinsa acoperita cu ienuperi, coacaze si merisor. Spre dreapta cîteva vai abia schitate la obîrsie coboara brusc spre pîrîul Babarunca. Pe nesimtite, poteca se angajeaza pe o culme domoala si ajunge într-o sa, sub o proeminenta stîncoasa. De aici începe un coborîs abrupt pîna în Pasul Bratocea, printre numeroase stînci cuprinse generic sub numele de Coltii Bratocei.

Mai întîi, doua serpentine largi ocolesc proeminenta stîncoasa si se insinueaza apoi printre turnuri de piatra ce formeaza Portile Bratocei, lasînd în dreapta Sfinxul Bratocei, putin mascat de brazi, fratele mai mic al celui din Bucegi. Alte serpentine ne coboara pe panta abrupta, printre pîlcuri de conifere si raristi. Dupa scurt timp panta se domoleste, iar poteca ne scoate într-o poiana larga în mijlocul careia se gaseste un saivan. Trecem pe lînga acesta, iar pe stînga lasam o mica stîna si, coborînd printre arbori razleti, intram pentru scurt timp în padure, pe un drum de care abandonat. Îndata iesim în poiana din Pasul Bratocea (1 272 m), traversata de soseaua Ploiesti -Brasov ce marcheaza si hotarul dintre judetele Prahova si Brasov.

De curînd din acest pas s-a marcat o poteca pe Plaiul Sterp ce urca spre Muntii Grohotisu-Bobu Mare si se continua pîna la Predeal.

Noi urmam soseaua nationala spre Cheia (fara marcaj) aproape 2 km, scurtînd cele cîteva serpentine pîna la kilometrul 146. La km 146 vom cauta poteca, cu atentie, spre dreapta, în lipsa unui marcaj turistic în sosea, gasim poteca ce se contureaza clar din dreptul unui fag, pe trunchiul caruia este încrustata o cruce. Imediat mai jos gasim si marcajul banda albastra. Poteca coboara relativ repede, trecînd pe deasupra unui izvor si întîlneste, venind de jos dinspre Cheita, o poteca marcata cu triunghi albastru. Noi ne continuam drumul pe banda albastra, iesim într-o sa de unde schimbam directia spre stînga si coborînd panta abrupta ajungem în soseaua nationala la km 143,1.

Urmam soseaua spre Cheia aninîndu-se de pantele stîncoase ale muntelui Balabanu, noi privind spre dreapta apele înspumate ale Cheitei. Pentru coborîre în Cheia avem doua posibilitati: fie urmînd soseaua pîna la km 140,5 de unde pe marcajul banda galbena ajungem în statiune (Traseul 1), fie parasind soseaua spre dreapta la km 141,2. În aceasta a doua varianta, mai scurta, folosim o poteca marcata cu cruce albastra, care traverseaza un pîrîu si ajunge în capatul nordic al statiunii.

3. Cheia - Pîrîul Berii - Cabana Ciucas

Marcaj: cruce albastra Durata: 3-3½ ore Caracteristici: drum usor vara si iarna cu exceptia portiunii fîntîna Nicolae Ioan - cabana Ciucas. Marcajul vizibil pe arbori, pietre sau stîlpi.

Pornim din acelasi loc cu traseul 1, de la capatul statiunii Cheia, însa în sens opus (stînga). Poteca intra în padurea de fag si molid urcînd cînd mai domol cînd mai greu pe un drumeag bine batatorit, pîna ce intra în drumul national (km 141,2) construit pe vechiul traseu al liniei de decovil din lungul pîrîului Cheita.

Desi mergem pe sosea, peisajul este deosebit de atragator, schimbîndu-se la fiecare serpentina. Drumul urmareste versantul stîng al pîrîului, taind uneori pereti de gresii si conglomerate. Fagi bogat învesmîntati în haina de un verde crud vara sau galben ruginiu toamna stau alaturi de molizii puternici, întovarasindu-se cu soseaua.

Trecem pe deasupra Cheilor Cheitei aproape fara sa ne dam seama de maretia lor. Privite de sus a-cestea si-au pierdut salbaticia, constructia drumului stirbind din farmecul lor de odinioara. Depasim confluenta Cheitei cu pîrîul Babes si dupa cîteva cotituri traversam rîul pe partea dreapta. Lînga pod, pe stînga (km 143,1), începe o poteca marcata cu banda albastra ce scurteaza drumul spre Pasul Bratocea si urca pe culmea cu acelasi nume (Traseul 2). Urmînd soseaua în continuare, mai traversam o data pîrîul si la km 143,5 ajungem la confluenta acestuia cu pîrîul Bratocea. De aici soseaua nationala începe urcusul spre Pasul Bratocea (la stînga) si tot de aici, urcînd în serpentine pe muntele Balaban, pleaca drumul nemodernizat catre cabana. Muntele Rosu (dreapta); în susul apei continua un drum forestier (traseul nostru), pe care îl vom urma dupa un scurt popas.

Pîna aici (la km 143,5) traseul se poate parcurge si cu masini de ocazie ce merg spre Brasov.

Confluenta Pîrîului Berii cu pîrîul Bratocea si cu Pîrîul Rosu reprezinta o mica depresiune, minunat loc de popas pentru turisti. Aici este locul de refugiu pentru automobilistii care vor sa guste din frumusetea pajistilor prin care clipoceste calm rîul, ducînd la vale crîmpeie din tainele muntelui. Aici este locul preferat al celor veniti la odihna în statiunea Cheia, dornici de plimbari mai scurte. Zilele de vara sînt placute, dar zilele însorite de toamna sînt o adevarata încîntare; totul este culoare pe care nici penelul celui mai iscusit pictor nu ar putea sa o redea.

Ne continuam traseul pe Pîrîul Berii, urmînd drumul forestier ce îl însoteste cale de 2 km spre inima muntelui. Lasam în stînga vechea si nostalgica statie de decovil. Pe dreapta un stîlp metalic indica poteca marcata cu punct rosu ce urmeaza Pîrîul Rosu spre cabana Muntele Rosu (Traseul 10). Traversam Pîrîul Berii pe stînga; treptat valea se îngusteaza, iar padurea este mai deasa. Drumul construit pe marginea pîrîului sfîrseste dupa 2 km, dar este continuat de poteca vegheata de cursul linistit al apei. La confluenta Pîrîului Berii cu pîrîul Tigaile, poteca urca usor pe versantul drept al vaii, apoi suie pieptis un prag de roca dura. Jos, în vale, apa curge zgomotoasa printre bolovanisuri rotunjite, rupte de rîu din trupul muntelui.

Putin mai sus, unde Pîrîul Berii are o panta mai mare marcata de repezisuri si apa curge înspumata, formînd mici cascade, poteca urca o panta mai accentuata si ajunge pe un tapsan. În stînga noastra se înalta spre cer "Turnul Caprioarei", sfidînd parca padurea din care rasare. Pe celalalt mal observam poteca ce coboara de la cabana Muntele Rosu, marcata cu banda galbena.

Cîteva sute de metri mai sus, la locul de întîlnire a celor doua poteci, se afla un stîlp indicator. Ne continuam drumul în amonte pe traseul 1. Trecem pe la Fîntîna Nicolae Ioan de unde luam apa si apoi urcam pieptis pîna pe platoul din fata cabanei Ciucas.

4. Cabana Babarunca - Muntele Tesla - saua Teslei - saua Bratocei - Cabana Ciucas

Marcaj: cruce rosie Durata: 5-6 ore Caracteristici: drum prin padure, recomandat vara. Panta mai dificila între saua Teslei si saua Bratocei. Marcaj vizibil pe arbori, stîlpi, pietre.

Padurea ce acopera abundent versantii de vest ai Ciucasului, alaturi de lipsa unor asezari apropiate la poalele muntelui au facut ca în acest sector sa existe un singur traseu marcat, cu 2 variante. Cele 2 poteci care pornesc din soseaua Brasov - Cheia de la Podul Teslei (km 157) si, respectiv, de la cabana Babarunca (km 154) se unesc dupa cca 2,5 km, formînd traseul spre cabana Ciucas.

Consideram ca principala varianta care porneste de la cabana Babarunca, deoarece pleaca de la cabana, dar si de la o altitudine ceva mai ridicata (908 m fata de 845 m cît este la Podul Teslei).

Stîlpul indicator aflat pe tapsanul împadurit din fata cabanei indica directia pe care trebuie sa o urmam. Taiem poiana catre nord-est, îndreptîndu-ne spre pîrîul Babarunca, pe malul caruia urca un drum forestier pîna sub Coltii Nitrii. Urcam drumul în amonte cîteva zeci de metri, apoi traversam apa pe malul drept si cotim putin spre stînga parasind drumul forestier. Dupa circa 150 m, spre vest, se desprinde o poteca de padurar, însa traseul nostru îsi mentine directia spre nord-est printr-o frumoasa padure de fag.

Urcam prin padure, în lungul unei vîlcele cu multe luminisuri; dupa cca 30 minute de la plecare poteca coteste spre stînga si ajunge pe culmea ce se lasa domol spre vest. Continuam drumul în panta lina înca 15 minute pîna cînd întîlnim marcajul cruce rosie (varianta cu plecarea din Podul Teslei) si un stîlp indicator.

Varianta Podul Teslei porneste din drumul national, la km 157, acolo unde soseaua traverseaza pîrîul Tesla. Dupa ce strabate cîteva luminisuri, urca domol cca 2,5 km pe muchia ce duce sub Muntele Tesla, pîna ce întîlneste marcajul care vine de la cabana Babarunca (timp folosit: cca 45 minute).

De la stîlpul indicator poteca urmeaza culmea spre est printr-o alee bine batatorita, Ja umbra fagilor batrîni, printre care apar si molizi. Catre stînga, printre crengile copacilor, începe sa se profileze muntele Tesla (o ora de la plecare). Molizi batrîni îsi dezgolesc radacinile înfipte printre fisurile stîncii, obligînd poteca sa se despleteasca aidoma unui rîu. Traversam o mica poienita si apoi urcam pieptis prin padure înca 15 minute. Panta se domoleste brusc si iesim în Poiana Teslei.

La stînga, Muntele Tesla (1 613 m), cu crestetul lui rotunjit, domina regiunea prin maretia sa, parca înfruntînd crestele impunatoare ale Ciucasului si Bratocei. Molizi temerari si cîte un fag razlet au urcat pe stîncile muntelui, contrastînd cu calcarul alb-argintiu din care este alcatuit. Panorama ce se desfasoara de aici este inedita, oferind turistului una din cele mai frumoase perspective asupra versantului vestic al Ciucasului, cu numeroase stînci si hornuri ce coboara spre valea Dalghiului sau cea a Babaruncai.

În vest privirea patrunde pîna dincolo de Depresiunea Bîrsei. Magura Codlei, Postavaru, Piatra Mare si Bucegii îsi ridica semet crestele în lumina puternica a soarelui de dimineata sau încearca sa se ascunda privirilor în apusurile ce ard orizontul; drumul care serpuieste în zare, pe valea Tarlungului, te poarta pîna în orasul de la poalele Tîmpei - Brasovul.

Poiana Teslei, dominata de peretele calcaros al Muntelui Tesla, strajuita de molizi singuratici si smaltata de flori multicolore, ofera un minunat loc de popas si de perspectiva.

În stînga potecii ce coboara spre saua Teslei se afla o stîna si izvorul din care ne putem potoli setea si vom lua apa pentru urcus. Drumul începe sa coboare usor spre saua Teslei, cel mai coborît punct de pe cumpana de ape dintre pîrîul Babarunca si Dalghiu, sa care desparte Muntele Tesla de Masivul Ciucas propriu-zis; dupa cîteva minute, la marginea poienii, întîlnim un stîlp indicator de la care se desprinde spre nord marcajul cruce albastra ce merge, pe sub Tesla si Dungu, spre Poiana Dalghiului (Traseul 9). Ne continuam traseul plin padurea de molid si fag, pe la obîrsia vaii Babarunca, trecînd pe sub "Piatra Dudului", o stînca înalta, verticala. Din sa drumul începe sa urce, întîi domol pe lînga padurea taiata, apoi abrupt spre golul alpin, printre stîncile golase si grohotisurile rotunde care se rostogolesc cu usurinta cînd pasesti peste ele. În stînga si în dreapta se înalta pereti îndrazneti, colti prapastiosi, stînci ascutite cu forme bizare. Ocolim pe la obîrsie viroagele care formeaza mai jos pîrîul Babarunca si atingem Culmea Bratocei, în saua Tigailor (cca 3 ore de la plecare). Aici intersectam traseul de creasta marcat cu banda rosie, care coboara din vîrful Ciucas spre Pasul Bratocea (Traseul 2).

Un scurt popas ne da prilejul sa urmarim orizontul. Spre nord si est se înalta vîrful Ciucas, Tigaile cu "câpatînile lor de zahar" si stîncile ce se ridica spre creasta; în stînga, dominînd poteca pe care am parcurs-o, ramîne singuratic "Turnul Goliat", colosul pe care si-au încercat fortele temerari alpinisti.

Spre est se întind Culmea Gropsoarele si Coltii Zaganului cu pripoarele scrijelite de torenti, iar spre sud, dincolo de Pîrîul Berii, se deschide localitatea Cheia, în larga poiana de la obîrsia Teleajenului.

Din saua Tigailor începem sa coborîm pe la obîrsia vaii cu acelasi nume printre ienuperi, pe sub "capatî-nile de zahar" si stîncariile ce ajung pîna deasupra potecii, apoi urcam mai greu înconjurînd stîncile golase ale "Cetatii Tigailor". Ajunsi într-o sa întîlnim din nou marcajul banda rosie ce vine din vîrful Ciucas (Traseul 2) si stîlpul indicator.

De aici continuam traseul prin pajistea subalpina pîna la cabana Ciucas.

În coborîs usor, ne îndreptam spre est pe la obîrsia unei vîlcele, lasînd o mica stîna spre stînga, sub sa, cotim usor spre dreapta si iesim pe piciorul muntelui Chirusca pe care se afla cabana Ciucas.

5. Vama Buzaului - Valea Strîmbu - Izvorul Hotului - Cabana Ciucas saua Chirusca - Cabana Muntele Rosu

Marcaj: cruce albastra Durata: 5-6 ore Caracteristici: drum usor prin padure si pe culme. Marcaj pe stîlpi, pomi si pietre; sectoare cu marcaj slab.

Pornim din capatul sudic al localitatii Vama Buzaului, pe drumul care merge spre Pasul Boncuta. Cîndva o linie ferata forestiera urca pe valea Buzaului, trecea prin Pasul Boncuta si cobora pe Telejenel la Maneciu-Ungureni. Vechiul terasament a fost transformat, partial, în drum forestier.

Mergem cca 2,5 km pe sosea pe dreapta rîului Buzau printre poieni si fînete ce se întind pîna sus pe plaiurile molcome. Trecem de gura vaii Urlatoarea Mare care coboara din dreapta si, dupa ce traversam Buzaul, ne îndreptam brusc spre dreapta, urcam spre Dealul Seciului pe o culme cu numeroase pîlcuri de alun si fag. Întrucît aici marcajul nu este clar, atragem atentia ca poteca se desface din drum traversînd mai întîi o mica zona umeda, pentru ca apoi sa se contureze clar pe botul dealului.

Pe masura ce urcam, de sus se deschide privirilor valea larga a Buzaului, în care apa curge printre culmi îmbracate de fînete bogate sau paduri. Urcusul se accentueaza, iar dupa cca 45 de minute, ajungem pe culmea neteda cu pîlcuri de fagi batrîni, lînga o baliza. În fata noastra se afla Dealul Dragomir, dincolo de care se întinde creasta Albele. Spre stînga, peste Buzau si Buzâel, se profileaza crestele plesuve ale Siriului. La dreapta, Ciucasul îsi contureaza din ce în ce mai proeminent formele masive, distingîndu-se transant trecerea de la abruptul constituit din conglomerate la relieful mai putin spectaculos generat de flis.

Continuam traseul urcînd si coborînd usor pe la liziera padurii de fag, dublata de un sir de molizi. Cotim spre dreapta printr-un culoar de pasune, marginit de molizi pe o parte si de padurea de fag pe cealalta, urcînd ceva mai abrupt. În fata apare o stînca de calcar izolata "Piatra Mitocului" strajuita în vîrf de un fag viguros. Ajungem la baza peretelui de calcar, într-o poiana cu pîlcuri de fagi batrîni. De la drumul forestier am parcurs 1½ ora.

De aici ne putem continua drumul pe doua variante, ambele întîlnindu-se la cabana forestiera Pirusca, asezata la confluenta pîrîului Strîmbu cu Pîrîul Laptelui.

Varianta A. Drumul marcat intra în padure si coboara, traverseaza pîrîul Ciclau (unde se afla un izvor cu apa buna) si apoi ocoleste muntele Strîmbu în urcus domol. Iesim din padure, lasam în stînga o stîna lînga o taietura de padure, apoi intram pe drumul forestier de pe valea Strîmbu. Pe dreapta drumului apar strate de gresii si conglomerate, cu grosimi variate, în care rîul si-a taiat drumul curgînd în mici cascade. De o parte si de alta a vaii, peretii de piatra se înalta formînd sectoare de chei înguste. Trecem pe dreapta vaii Strîm-tu care ne însoteste pîna la confluenta cu Pîrîul Laptelui, loc unde se afla cabana forestiera Pirusca (1 060 m altitudine) (cca 45 minute).

Varianta B. A doua varianta urmeaza o poteca nemarcata pe deasupra Pietrei Mitocului, urcînd usor spre vest pîna într-o poiana. De aici se deschide o frumoasa panorama spre versantul de nord-est al Ciucasului. Ocolim obîrsia unei vîlcele rîpoase si apoi coborîm pe o vale ce ne scoate la albia pîrîului Strîmbu, în amonte de cabana forestiera Pirusca. Malurile rîului se apropie din ce în ce mai mult, peretii se înalta formînd Cheile Strîmbului, prin care coborîm pîna la cabana forestiera (timp folosit: cca o ora).

Pornim din fata cabanei urmînd poteca de lînga Pîrîul Laptelui pîna la confluenta cu un pîrîias ce vine din stînga. Urcam pieptis muntele din fata, prin padure, pe lînga o viroaga în care apa curge înspumata pe o diferenta de nivel de cca 250 m. Serpentine strînse ne duc pe culme, apoi panta începe sa se domoleasca. Poteca, mai putin conturata, ne scoate într-o poiana. În stînga, la cîtiva metri mai jos se afla Izvorul Laptisorului de unde ne putem aproviziona cu apa. Strabatem poiana în lung si intram din nou în padure pe poteca aninata de coastele vîrfului cu cota 1 457 m. Dupa cca 400 m traversam o vîlcea si dupa înca 100 m ajungem la marginea unei poieni unde întîlnim un indicator si interceptam marcajul banda albastra care merge spre Poiana Stînei (Traseul 7), venind de la cabana Ciucas si banda rosie care duce spre Pasul Boncuta.

În poiana, nu departe de stîlpul indicator, curge un pîrîu, iar dincolo de el se afla o stîna. În continuare, urcam poteca marcata cu cruce albastra, banda albastra si banda rosie în susul pîrîului, pe marginea padurii. Aproape de obîrsia pîrîului ea traverseaza apa îndreptîndu-se spre vest. La numai 70-80 m mai sus de acest punct se gaseste Izvorul Hotului, de unde e bine sa ne umplem bidonul cu apa, deoarece ele aici înainte nu vom mai întîlni apa. Dealtfel, de aici se aprovizioneaza cabana Ciucas (cca 3 km distanta), cu apa ce se transporta cu magarul.

Ne continuam traseul pe pantele nordice ale muntelui prin poieni si printre pîlcuri de padure. La nord ne urmareste de la distanta o culme cu padure taiata din care se înalta coltii de calcar ai Pietrii Laptelui. Lasam pe dreapta un saivan si dupa ce trecem cîteva vîlcele, ajungem în saua de la obîrsia Pîrîului Laptelui, de unde avem o excelenta panorama asupra abruptului nordic al Ciucasului, din care vîrful Ciucas si Tigaile impresioneaza prin semetia lor.

Din sa poteca o ia brusc spre nord, intra într-o padure deasa de molid si apoi coboara pe nesimtite. Dupa ce traverseaza una din vîlcelele seci care formeaza bazinul superior al pîrîului Piscu cu Apa, iese din padure si patrunde în larga înseuare a Chiruscai ce desparte culmea Gropsoarele de cea a Ciucasului si Bratocei. Dupa traversarea vîlcelei, poteca ia directia est-vest si la o distanta de cca 200 m, întîlnim marcajul cruce rosie ce urca spre culmea Gropsoarele.

Din acest punct ni se ofera doua variante care ne conduc în directii diferite: la cabana Ciucas (Varianta A) si la cabana Muntele Rosu (Varianta B).

Varianta A. Din înseuare, drumul cu marcaj cruce albastra, cruce rosie, banda rosie, banda albastra merge pe cumpana apelor dintre Pîrîul Berii (stînga) si Piscu cu Apa (dreapta), ocolind micile înaltimi sau strabatînd coame prelungi cu pasuni si pîlcuri de molizi, în fata avem vîrful Ciucas si Tigaile, iar mai jos se zareste micuta cabana Ciucas. Pe masura ce înaintam molizii ne parasesc, iar noi coborîm usor spre stînga pe o curba larga ce ocoleste obîrsia unei vai abia schitate si ajungem la cabana Ciucas (timp necesar cca 45 minute).

Varianta B. Pentru a ajunge la cabana Muntele Rosu, din saua Chirusca ne îndreptam la stînga (est), în directie opusa variantei A, pe marcaj cruce rosie. Mergem cîteva sute de metri pe culmea cu pîlcuri de molizi, apoi urcam abrupt pe panta bogat acoperita cu tufe de smirdar, afin si merisor. Curînd panta se îndulceste; noi urcam usor spre stînga pîna în saua ce desparte izvoarele Pîrîului Stînei de cele ale Piscului cu Apa. Din stînga urca o poteca nemarcata ce vine din Curmatura Stînei direct pe valea larga, lipsita de apa, de la obîrsia Pîrîului Stînei.

Din sa schimbam directia spre sud (dreapta), urmînd cumpana apelor si începem sa urcam domol pe Culmea Grop-sarele-Zaganu. Dupa circa o ora de la pornire sîntem în locul de unde se desprind cîteva culmi radiale. Lasam în stînga Culmea stîncoasa care se continua cu Culmea suvitelor pîna la Poiana Stînei, urcînd cca 200-300 m pe Culmea Gropsoarele-Zaganu pîna ce întîlnim marcajul triunghi rosu, pe care vom coborî pîna la cabana Muntele Rosu. Pe masura ce înaintam în fata (sud) se contureaza din ce în ce mai clar Culmea Gropsoarele-Zaganu; la dreapta se deschide panorama spre vîrful Ciucas si Culmea Bratocei. Pe un picior de munte zarim cabana Ciucas.

Parasim poteca marcata cu cruce rosie care urmeaza culmea si începem coborîsul pe marcaj triunghi rosu (sector din traseul nr. 1). Mergem pe Culmea Muntele Rosu, la început pe versantul sau nordic, ocolind vîrful cu acelasi nume. În dreapta se zareste valea larga a Dalghiului si soseaua ce duce la întorsura Buzaului.

Continuam coborîsul în serpentine pe panta golasa pîna într-o sa mai adînca (1 577 m), loc de unde trecem pe versantul sudic al Culmii Muntele Rosu, avînd în fata permanent frumoasa panorama a Ciucasului si Tigailor. Ocolim în mers domol obîrsia mai multor vai, care formeaza mai jos pîrîul Gropsoare, trecînd printr-o poiana punctata de molizi batrîni. Mai jos în poteca apar blocuri de conglomerate si calcare brazdate de lapiezuri. De aici începe si ultimul coborîs, prin padure, care însoteste valea de la obîrsia Pîrîului Rosu si iese deasupra cabanei (timp necesar cca 1½ ora).

6. Cheia - Culmea Buzaianu - Valea sipotele - Cui* mea Cazaturi! - Poiana Stînei

Marcaj: banda albastra Durata: 2½-3 ore Caracteristici; drum de legatura prin padure, recomandat vara. Marcajul pe stîlpi, pomi, pietre, pe alocuri putin vizibil. Traseu comun cu traseul nr. 1 pîna în Culmea Buzaianu.

Traseul porneste din statiunea Cheia, pe lînga podul soselei nationale peste Tîmpa (km 135). Urcam strada ce duce spre manastirea Cheia pe marcaj comun cruce rosie, banda albastra. Trecem pe lînga zidul manastirii, apoi drumul ne conduce printre fînete împrejmuite si pîlcuri de molizi pîna pe malul Tîmpei. Traversam apa si taiem perpendicular drumul national; în fata se înalta creasta fierastruita a Zaganului. Strabatem o minunata poiana pe care, recent, s-au plantat puieti de molid. Stîlpul de marcaj din fata ne arata directia pe care trebuie sa o urmam, mai ales ca în poiana poteca se pierde.

Dupa ce strabatem poiana spre est, trecem pîrîul Zaganu, dincolo de care începem urcusul pe Culmea Buzaianu, printr-un faget tînar spicat cu molizi.

Poteca rasfirata printre arbori urca, la început mai greu apoi din ce în ce mai usor, în serpentine si ajunge pe Culmea Buzaianu. Aici întîlnim o banca de lemn unde putem poposi. Am parcurs cca o ora.

Continuam drumul pe poteco ce urmareste culmea în arcuirea sa spre stînga, trecem pe deasupra unei rîpe de alunecare si dupa 15 minute de urcus fntîl-nim un stîlp indicator alaturi de o alta banca. Aici este locul unde cele doua marcaje se despart: crucea rosie continua spre nord pe creasta Zaganului (Traseul 1), în timp ce marcajul banda albastra pe care îl urmam o ia la dreapta (est), spre Poiana Stînei.

Angajata în coborîs pe versantul estic al culmii Buzaianu, la început printr-o padure întunecoasa de molid, apoi prin padure de fag, poteca ajunge la pîrîul sipote, ce izvoraste de sub culmea Zaganului. Apa buna si luminisul placut ne îmbie la un mic popas. Trecem pîrîul si urcam pieptis cca 10 minute iesind din nou la liziera padurii. În zare, spre sud, privirile te poarta spre culmile Clabucet si Vîrfu lui Crai. În dreapta cîteva vîlcele se aduna în pîrîul sipote, în lungul caruia un drum forestier conduce pîna în valea Teleajenului. La obîrsia acestor vai, pe locul padurii s-au instalat tufe de zmeura. Printre ele se ridica firave vîrfurile micilor puieti de brad si molid recent plantati si în aceste locuri.

Urmarim marginea padurii, unde întîlnim o banca. De aici drumul coboara prin padurea de amestec. Coniferele cu întunecimea lor caracteristica alterneaza cu fagetele în care lumina patrunde pîna pe parterul padurii. Lasam spre dreapta o poienita înierbata si parcurgem micile denivelari ale terenului. Blocuri albe de calcar, rostogolite aici cine stie de cînd apar printre trunchiurile zvelte ale molizilor, facînd mai vizibil marcajul fixat pe ele. Lasam în dreapta o poienita cu iviri de calcar si apoi urcam putin cotind spre dreapta pîna ajungem la o banca fixata între doi molizi.

Dupa o mica pauza, coborîm în directia indicata de sageata de pe fagul din fata. Mergem prin padurea de amestec cu numeroase luminisuri; marcajul nostru este dublat de semnele silvice (banda rosie fara fond alb). Dupa ce traversam un mic pîrîias, întîlnim poteca nemarcata ce vine din stînga. Continuînd drumul pe ea si apoi pe terasamentul unei" linii de decovil desfiintate, putem ajunge în 20 minute sub Coltul Vînatorului, si de acolo în Cheile Pîrîului Alb.

Noi, însa, lasam poteca nemarcata si coborîm spre est prin padurea de molid. Traversam Pîrîul Alb si, dupa 200-300 m, iesim din padure în partea de sudvest a Poienii Stînei, unde întîlnim marcajul triunghi albastru (Traseul 12).

Sîntem în Poiana Stînei unde putem fi gazduiti la Cabana de vînatoare (cu aprobarea Ocolului silvic Maneciu-Ungureni) care se afla la cca 200 m, sau ne putem instala cortul la marginea apei lînga pastravarie. Locul este deosebit de pitoresc si odihnitor. Apele limpezi ale Pîrîului Stînei si Pîrîului Cetatii ofera o placuta delectare pentru pescarii amatori, iar padurile bogate în vînat un prilej pentru vînatori de a-si dovedi dibacia.

În plus, de aici se pot face mici excursii spre Cheile Pîrîului Alb (Traseul 12), Cheile Pîrîului Stînei (Traseul 7), Tabla Butii (Traseul 13); tot de aici ne putem întoarce la Cheia sau putem porni spre Muntii Buzaului prin Masivul Siriu.

7. Cabana Ciucas - Pîrîul Stînei - Poiana Stînei

Marcaj: banda albastra Durata: 3-4 ore Caracteristici: drum relativ usor, de evitat strabaterea cheilor de pe Pîrîul Stînei în timpul averselor de ploaie; marcajul pe alocuri mai putin clar.

Foarte variat ca peisaj, traseul strabate una din cele mai pitoresti regiuni ale Masivului Ciucas.

Pornim de la cabana Ciucas, mergînd pe poteca marcata cu banda albastra, banda rosie, cruce rosie si cruce albastra, ce se arcuieste spre nord-est si est ocolind obîrsia unei vai înierbate; strabatem culmea dintre Pîrîul Berii si bazinul Piscului cu Apa, prin poieni si pîlcuri de padure de molizi. Dupa circa 25 minute de mers, ajungem într-o sa în care se afla un indicator; de aici poteca de creasta marcata cu cruce rosie o ia spre dreapta, urcînd piezis spre culmea Gropsoarele - Zaganu (varianta traseului 5). Drumul nostru, comun cu cel ce se îndreapta spre Vama Buzaului (Traseul nr. 5, marcaj cruce albastra), continua pe versantul muntelui, coteste spre stînga întîi coborînd si pe urma urcînd domol printr-o padure de molizi. Iesim astfel într-o sa cu poiana.

Daca ne deplasam 50 m pe tapsanul din stînga seii, avem cea mai frumoasa panorama asupra peretelui de nord-est al Masivului Ciucas. Tigaile se contureaza semet ca o cetate, iar în spatele lor Ciucasul, si mai semet, rasfira ramurile sale nordice cu forme de o fascinanta salbaticie si frumusete.

Din saua poienita, poteca noastra îsi schimba directia spre rasarit. Ea merge de-a lungul versantului traversînd viroagele seci si urmeaza un sir de cîteva poieni, într-una din ele, pe stînga, se afla un saivan. Dincolo de el culmea Piatra Laptelui ne urmareste de la distanta. Numele ei binemeritat provine de la micul masiv calcaros din capatul estic si de la albul stîncilor care îl alcatuiesc. Tot de aici, catre rasarit, se contureaza cele doua cocoase ale Masivului Siriu: Bocîrnea, mai ascutita, la stînga, Malîia mai prelunga, la dreapta, separate de saua proeminenta numita Poarta Vînturilor. Poteca noastra coboara într-o vîlcea al carei izvor se afla mai sus, în dreapta, la distanta de 70-80 m, sub niste stînci. Este Izvorul Hotului de unde se transporta apa potabila la cabana Ciucas. Ne vom umple bidonul cu apa, caci un alt izvor nu mai gasim în traseu decît dupa parcurgerea a cca 4 km. Traversam pîrîul si mergem pe malul lui drept pe lînga marginea padurii. Pe stînga întîlnim o stîna si cîteva zeci de metri mai jos, ajungem la o rascruce unde se afla si un indicator.

Înainte (nord-est) continua drumul de creasta marcat cu banda rosie ce duce în Muntii Siriu prin Pasul Boncuta si cu cruce albastra spre valea Strîmbu si Vama Buzaului (Traseul 5). Noi o luam pe poteca din dreapta (est) - desi semnele marcajului nostru nu se mai întîlnesc, dar este foarte clar cel marcat recent cu banda rosie care ne scoate în curmatura Vaii Stînei, la sud de vîrful cu cota 1 457 m. În sa întîlnim un lac rotund care seaca adesea, înaltimile din stînga se însira spre sud formînd Culmea Albele. În fata si spre dreapta se înalta Culmea Stîncoasa la poalele careia se vede un saivan.

În sa intersectam poteca ciobaneasca nemarcata care urca spre dreapta catre Gropsoarele. Noi vom merge spre sud, fara o poteca clara si fara marcaj (marcaj sters), pe firul unei vîlcele evazate. Dupa cca 300 m vom întîlni, pe o piatra, marcajul banda albastra, îndata, pe cararea care începe sa se schiteze ajungem în firul unei viroage bine conturate, la coltul padurii.

Traversam viroaga în punctul unde în rîpa remarcam conglomeratele care se sprijina pe strate orizontale de gresie si urmam poteca nu prea clara de pe dreapta, cautînd semnele pe trunchiurile copacilor. Dupa cîteva zeci de metri, de unde poteca se pierde odata cu marcajul, coborîm în firul vaii strecurîndu-ne printre blocuri mari de piatra si ocolim marmitele sapate în roca vie, caci albia viroagei este seaca. Putin mai jos întîlnim o vale mai mare ce vine din dreapta. Din curmatura Vaii Stînei pîna aici am parcurs 15 minute. În continuare, urmam firul vaii care se largeste treptat, avînd o albie plina de pietris si bolovanis. Poteca nu se cunoaste, iar semnele puse pe copaci sînt rare; noi urmarim însa riguros albia în care, spre vale, pietrele îsi micsoreaza treptat dimensiunea. Crengile copacilor se apropie sau chiar se împreuna deasupra vaii, asa încît drumul nostru trece printr-o alee naturala.

Mergem cîteva sute de metri prin aceasta minunata alee pe alocuri invadata de vegetatie, dar lipsita de apa. Deodata valea se strîmteaza si îsi mareste panta prin repezisuri si saritori; blocuri mari de conglomerate încep sa închida orizontul formînd peretii unor chei. Semnele de marcaj vopsite pe stînca sînt mai dese.

Întrucît traseul este chiar pe firul apei si nu exista posibilitati de deviere, atragem atentia ca trecerea prin chei în caz de ploi torentiale este periculoasa.

Urmele viiturilor puternice se vad la tot pasul, caci blocuri de piatra si trunchiuri groase blocheaza cheile în care ne strecuram cu greutate.

Desfasurate pe o distanta de aproape 1 km, Cheile Pîrîului Stînei impresioneaza prin frumusetea si salbaticia lor. Aici pereti înalti de 70-100 m se departeaza (pîna la 10 m), lasînd lumina sa cada pe peretii verticali, sau se apropie într-atît încît abia reusesti sa te strecori printre stînci si saritori, de fiecare data decorul fiind parca mai pitoresc. Sus pe stînci stau agatati clopotei albastri, galbinele pitice, nu-ma-uita sau saxifrage îndreptîndu-si cupele spre razele palide ale soarelui.

Dupa cîteva sute de metri valea este inundata de lumina. Versantii se departeaza, iar pe sub pietre începe sa se auda zgomotul apei. Mai jos, un suvoi puternic de apa izbucneste de sub stiva de conglomerate si pietrisuri. Cheile se largesc, iar suvoiul de apa se rasfira în albie. Cîndva, pe aici erau podete de lemn ce usurau trecerea peste apa. Astazi trebuie sa sari din piatra în piatra, ferindu-te de apa.

Dupa ce strabatem cheile valea se largeste, iar prin albia prunduita se schiteaza poteca. Pereti înalti si colti se ridica pe versantul drept al Culmii suvitelor, în timp ce pe stînga pantele sînt mai domoale.

O noua îngustare a vaii obliga poteca sa urce pe malul stîng. De aici se vede apa înspumata a Pinului Stînei ce salta în mici cascade. Dupa 200-300 m coborîm din nou în albia rîului si traversam pe malul drept, într-o lunca larga aflata la poakle Culmii suvitelor; aici, un mic pîrîu formeaza o cascada, înainte de a se varsa în Pîrîul Stînei.

În lunca, pe versantul drept, întîlnim un drum de care construit pe un vechi terasament de cale ferata. Urmam acest drum pe distanta de aproape un kilometru, avînd în dreapta marginea unei plantatii de molid. Pe stînga, dincolo de rîu, zarim drumul care duce spre Pasul Boncuta. Parasim drumul de care ce se arcuieste spre vest si strabatem, urmînd stîlpii de marcaj, poiana care se deschide în fata spre casa de vînatoare Poiana Stînei (962 m altitudine). Putem înnopta aici sau putem urma traseul 6 spre Cheia (2½-3 ore).

8. Cabana Ciucas - Vîrful Ciucas - Poiana Dalghiului - Vama Buzaului

Marcaj: banda rosie pîna la vîrful Ciucas; cruce rosie vîrful Ciucas - Poiana Dalghiului Durata: 3-4 ore (plus 2 ore pîna la Vama Buzaului) Caracteristici: drum cu diferenta mare de nivel (1 000 m) între vîrful Ciucas si saua Ciucas; recomandat pentru coborîre; poteca slab marcata sub saua Ciucas.

Drumul spre valea Dalghiului pîna la vîrful Ciucas repeta traseul 2 si ne scoate în cel mai înalt punct din masiv care permite, pe vreme buna, un excelent tur de orizont. Versantul nordic al Ciucasului da posibilitatea cunoasterii unuia dintre cele mai frumoase si mai spectaculoase abrupturi.

Pornim de la cabana si urcam domol pe coama muntelui Chirusca, urmarim marcajul banda rosie dublat de cruce rosie pîna în saua de sub Tigai. De aici ne îndreptam spre vîrful Ciucas pe poteca marcata cu banda rosie, mai întîi în urcus pieptis, apoi mai domol pe sub coltii stîncosi ai Tigailor, pe care îi înconjuram prin partea de est. Poteca intra într-un ogas rîpos pe care suim mai greoi cca 200 m, zona în care marcajul a fost sters de zapada si gheata. Ajungem în saua dintre Tigaile Mari si vîrful Ciucas. Forme ciudate ridate de vreme apar pretutindeni. Continuam urcusul pe lînga "Babele la Sfat" - un grup format din patru stînci ce par ca îsi înclina capul spre a cincea, mai mare si mai "înteleapta" - le ocolim tot prin partea de est, ajungem în mica sa de sub vîrful Ciucas si urcam spre dreapta la vîrf. Aici poposim putin sub baliza trigonometrica dupa un urcus de cca 1¼ ora de la cabana. O frumoasa panorama se deschide spre toate punctele cardinale (vezi descrierea la traseul 2).

În timp ce marcajul banda rosie continua la sud de vîrful Ciucas, spre culmea Bratocea (Traseul 2), noi ne îndreptam pe creasta cîteva zeci de metri direct spre vest, cautînd la dreapta (nord) marcajul cruce rosie, pe care îl vom urma de aici încolo. Il gasim pe piatra si cotim brusc, coborînd în serpentine pe panta abrupta, fara poteca, printre tufe de jnepeni si afini.

Ceva mai jos panta se mai domoleste si ne angajam pe culmea care începe sa se schiteze între doua vîlcele; aici poteca ce se contureaza slab ne conduce în fata a doua stînci pe care întrezarim urmele unui marcaj vechi. În stînga, mai jos de saua în care ne aflam, se desprinde o stînca înalta ce impresioneaza prin frumusetea si îndrazneala cu care se ridica spre albastrul cerului. Este "Mîna dracului", nume sugestiv daca privim uriasele ,,degete" bine conturate ce se strîng usor spre înaltimi, profilîndu-se pe fundalul muntelui Dungu.

Ne continuam drumul trecînd pe lînga marcajul de pe stînca, si, jumatate stînga, remarcam doua înaltimi pietroase ca niste caciuli aproape identice, amîndoua înierbate pe crestet Sînt "Gemenii Ciucasului", doua stînci nascute prin eroziune diferentiala în urma trudei de milenii a apei si vîntului care le-au erodat si slefuit dîndu-le forme asemanatoare. Coborîm pe sub ei o panta destul de abrupta printre ienuperi, puieti de molid si tufe de merisor. Ajungem astfel pe sub peretele din stînga în saua Ciucasului, situata la obîrsia pîrîului sipot, afluent al Teleajenului. Din vîrful Ciucas pîna aici am facut 1½ ora.

Din saua Ciucasului, o poteca ciobaneasca nemarcata, pe care nu o vom urma, continua spre nord-est pe deasupra asa-zisilor Colti înalti si pe muntii Urlatoarea si Seciu catre Piatra Mitocului sau localitatea Vama Buzaului.

Poteca noastra marcata, cunoscuta de aici încolo sub numele de Plaiul Domnesc, coteste brusc spre stînga, pe lînga izvorul de sub sa (care adesea nu are apa) si intra în padurea de molid si fag. Poteca pastreaza în general directia nord-vest, aninîndu-se pe pantele abrupte ale muntelui. Pe nesimtite ajunge pe culme si traverseaza obîrsia unei vîlcele. Dupa cca 500 m coborîm abrupt o diferenta de nivel de 300 m pe cîteva serpentine, apoi panta se îndulceste si iesim prin padure la marginea unui pîrîu pe care îl traversam si ajungem la o casa de padurar. O luam la stînga pe drumeagul din fata casei de padurar si dupa cîteva zeci de metri dam de drumul forestier de pe valea Dalghiului. În susul ape! acesta urca înca 3-4 km pîna sub saua Teslei.

Noi ne continuam traseul în aval, pe drumul forestier, spre Poiana Dalghiului de care ne mai despart cca 2,5 km.

Drumul însoteste apa pe stînga printr-un luminis strajuit de molizi falnici. Peisajul ce ramîne în urma farmeca privirea. Din marea verde a padurii se ridica semet "Coltul Uriasului", aidoma unui dinte crescut strîmb parca pentru a lasa libera panorama spre piramida de piatra a Ciucasului ce se ridica în spatele lui.

Dupa mai bine de 1 km valea se largeste si mai mult. Din dreapta vine pîrîul Prundu afluent al Dalghiului de-a lungul caruia un drum forestier urca aproape 2 km în padure. La raspîntia celor doua drumuri, în stînga, observam marcajul cruce albastra, plasat pe un copac. El vine din saua Teslei si coboara pe sub muntele Dungu în Poiana Dalghiului (Traseul 9).

Mergem mai departe pe drumul forestier înca 1,5 km si ajungem în Poiana Dalghiului, unde întîlnim soseaua Vama Buzaului - Zizin. Ea urca în serpentine spre vest, traverseaza culmea Dobromirului si apoi urmeaza valea rîului Zizin (18 km pîna la Zizin). Pîna la Vama Buzaului mai sînt 8 km. Ne continuam traseul spre Vama Buzaului; traversam pîrîul Dalghiu spre dreapta si trecem pe lînga un magazin alimentar al muncitorilor forestieri. Mai traversam înca o data rîul si apoi urmam în lung valea larga si neteda a Dalghiului strabatînd poieni minunate.

Rîul coteste apoi spre dreapta îngustîndu-si valea, dupa care se varsa în Buzau la Vama Buzaului. Între Poiana Dalghiului si Vama Buzdului pot fi folosite camioane ce transporta lemne din padure.

9. Poiana Teslei - Pe sub Muntele Dungu - Poiana Dalghiului - Vama Buzaului

Marcaj: cruce albastra Durata: 1½-2 ore (plus 2 ore pîna la Vama Buzaului). Caracteristici: drum usor si pitoresc prin poieni si padure. Marcaj pe stîlpi, pietre, arbori.

Poiana Teslei, dominata de pantele stîncoase de calcar ale muntelui cu acelasi nume, este strabatuta pe directia vest-est de poteca marcata cu cruce rosie care porneste de la cabana Babarunca si ajunge la cabana Ciucas prin saua Tigailor (Traseul 4).

La marginea de est a padurii, nu departe de stîna, un stîlp indicator marcheaza începutul traseului nostru care ne va purta printr-o zona deosebit de placuta si odihnitoare, în care poieni însorite alterneaza cu padurea prelungita mult spre poalele muntelui pîna în valea Dalghiului. În plus, panorama ce se desfasoara asupra versantului nord-vestic al Ciucasului este deosebit de atragatoare.

Poteca marcata cu cruce albastra se îndreapta mai întîi spre Muntele Tesla, urcînd usor pe la liziera padurii. Cîteva blocuri albe de calcar risipite pe stînga pateaza verdele imaculat al poienii. Ne apropiem treptat de Tesla, apoi, rotindu-ne spre dreapta, începem sa coborîm în lungul poienii pîna la capatul ei de nord, trecînd pe lînga stîlpii metalici de marcaj. Intram în padure, unde panta se accentueaza. Dupa 15-20 minute, timp în care coborîm o diferenta de nivel de cca 150 m, ajungem în saua care desparte Muntele Tesla de Muntele Dungu. Din poiana prelunga putem privi în voie în toate partile.

În fata noastra se ridica semeata si împadurita claia Muntelui Dungu. Putin la dreapta, privirea patrunde în lungul vaii Dalghiului si poienilor ci. Însa spre est si sud, abruptul stîncos al Ciucasului, plin de inedit, ne retine privirea cel mai mult. Peisajul de neuitat ne va urmari si de aici înainte, caci poteca noastra strabate în continuare un sir întreg de poienite.

Din sa poteca se îndreapta spre E-NE si coboara pe nesimtite pe sub abruptul împadurit al Dungului. Dupa aproximativ 1,5 km poteca coboara mai accentuat de-a lungul a doua poieni si iesim în Poiana Dalghiului, la confluenta pîrîului Delghiu cu Prundu. Aici întîlnim drumul care, spre nord, duce catre Vama Buzaului (8 km), iar la sud se continua spre vîrful Ciucas prin Plaiul Domnesc (Traseul 8) pe marcaj cruce rosie.

10. Cheia - Cabana Muntele Rosu - Pîrîul Rosu -Cheia

Marcaj: banda galbena pîna la cabana Muntele Rosu; punct rosu cabana Muntele Rosu - Pîrîul Berii; cruce albastra DN - Cheia Durata: 2½ -3 ore Caracteristici: drum usor vara si iarna.

Traseul reprezinta un circuit agreabil, de cîteva ore, în special pentru turistii veniti la odihna în statiunea Cheia.

Intrarea în traseu se face de la capatul de nord al statiunii, pe marcaj banda galbena pîna la cabana Muntele Rosu (Traseul 1).

Drumul este variat; el urca pe lînga serpentinele soselei pietruite, printr-o padure batrîna de fag, în care lumina se filtreaza diafan. Traversam drumul national si urcam în continuare pe marcajul galben care merge pe drumul auto catre cabana Muntele Rosu sau taie serpentinele acestuia. În saua Balabanului o luam la dreapta si dupa cca o ora ajungem în poiana de la cabana Muntele Rosu. Putem petrece cîteva ore în jurul cabanei, în peisajul pe cît de pitoresc pe atît de odihnitor, dupa care pornim spre Cheia pe traseul marcat cu punct rosu.

Poteca ce pleaca din spatele cabanei, spre vest, coboara imediat în padurea de fag si conifere; la început poteca nu este prea bine conturata, însa marcajul proaspat si des ne arata calea. Ceva mai sus, mergînd pe lînga o vîlcea, poteca devine batatorita, coboara lent si se apropie treptat de Pîrîul Rosu. Traversam valea pe dreapta si iesim pe un tapsan, pe care îl strabatem în lung, paralel cu rîul, trecînd printre molizi tineri, tufe de zmeura, si iarba înalta. Aici poteca nu este clara, iar marcajul lipseste datorita eroziunii torentiale foarte active. Dupa cîtva timp începe sa se schiteze o poteca ce ne scoate chiar Ia albia Pîrîului Rosu; o urmam conform marcajului de pe pietre si în cele din urma iesim din albie pe dreapta pentru a ne continua traseul pe un drumeag, în lungul fostului terasament de decovil. Marcajul, plasat pe trunchiurile copacilor, este mai bun. Dupa circa 45 minute de la cabana Muntele Rosu, ajungem în poiana din valea Pîrîului Berii, unde întîlnim vechea statie de decovil si drumul forestier ce urca pe vale în sus, spre cabana Ciucas (Traseul 3) marcat cu cruce albastra.

La confluenta Pîrîului Rosu cu Pîrîul Berii (loc cunoscut si sub denumirea de Podul Berii), valea se deschide larg, iar tapsanele prelungi si înierbate se desfasoara în voie pîna la piciorul pantelor abrupte si împadurite. Aceasta poiana este unul din locurile de popas ale automobilistilor veniti dinspre Ploiesti sau Brasov. Peisajul este deosebit de variat, în special toamna, cînd galbenul ruginiu al fagilor contrasteaza puternic cu padurea verde de molid. Spre nord se vad turnurile Tigailor, iar în vest tancurile alb-argintii ale Bratocei.

Urmam drumul forestier spre stînga si, dupa 200 m, patrundem în drumul national (la km 143,4) pe care îl urmam 2 km spre statiunea Cheia. Dupa 500-600 m, pe dreapta soselei, lînga un podet, se afla stîlpul indicator pentru marcajul banda albastra ce urca prin padure spre Pasul Bratocea (Traseul 11). soseaua traverseaza de doua ori Pîrîul Berii, numit aici Cheita, taind bancuri groase de gresii intercalate cu conglomerate. Drumul merge aproape orizontal, în timp ce valea se adînceste brusc, iar apa se zbate printre bolovani puternici; soseaua trece prin luminisuri bogat colorate cu clopotei, margarete si gentiane. Mai jos spre dreapta, printre copaci, se zareste statiunea Cheia în cadrul ei pitoresc. La km 141,2, parasim drumul national, coborînd spre dreapta prin padure, pe marcaj cruce albastra. Poteca lata ne scoate în capatul de nord al statiunii, la punctul de pornire a traseului.

11. Cheia - Valea Cheitei - Cheia

Marcaj: triunghi albastru si banda albastra Durata: 1-2 ore Caracteristici: drum usor însa accesibil numai vara. Portiune scurta lipsita de marcaj în chei.

Valea Cheitei a intrat de mult în traditia excursionistilor sositi în statiunea Cheia, care nu au timp suficient pentru efectuarea unui traseu mai lung, precum si a celor veniti la odihna. Pitorescul vaii a constituit si mai constituie si azi un punct de atractie desi dinamitarea peretilor de stînca pentru construirea soselei nationale, pe deasupra vaii, a avut drept urmare rostogolirea stîncilor în patul vechi al vaii pe distanta de cca 300 m. Speram ca în scurt timp ranile produse de tehnica sa fie acoperite de o "haina" vegetala.

Ne angajam pe traseu plecînd de la vila Zaganu (capatul de nord al statiunii), trecînd pîrîul Cheita pe podul de lînga restaurantul Terasa Cheita. O luam la dreapta pe drumul forestier de pe malul apei pe care îl vom urma pîna la capat prin padure, cale de 500-600 m. Semnele de marcaj sînt plasate pe trunchiurile copacilor.

Dupa cca 20 minute ne atrage atentia un miros de sulf, fapt care indica prezenta unor izvoare sulfuroase în apropierea rîului. În dreapta, pe versantul muntelui Balaban se înalta parapet! de piatra care sustin soseaua nationala, iar jos, în vale, blocurile mari de conglomerate au acoperit în întregime albia rîului, unde altadata apa sarea în cascade înspumate. Un mic lac, format în amonte ca urmare a construirii drumul national, ar putea constitui, cu mici amenajari, un nou punct de agrement pentru pescarii amatori.

Aici este locul cel mai strîmt al vaii. Tot aici, pe distanta de 200 m, traseul este dificil, malul foarte abrupt obligînd turistul sa mearga sarind din piatra în piatra sau chiar direct prin apa cca 100-150 m.

Dupa aceasta "mica aventura" ajungem la confluenta Cheitei cu pîrîul Babes a carui obîrsie se afla sub muntele cu acelasi nume. Ne continuam drumul spre poteca ce însoteste Babesul pe malul stîng. Apa curge zgomotoasa, spumegînd în mici cascade printre blocurile de gresie. Trecem pe lînga o cascada de cca 2 m pe poteca puternic înclinata. Pe masura ce urcam, panta se îndulceste, valea se largeste, iar ici si colo apar luminisuri împestritate de flori.

Lasam în stînga o baraca (veche statie de funicular) si cotim spre dreapta conform sagetii de pe un arbore. Dupa cîteva minute întîlnim un stîlp indicator cazut (aici sfîrseste marcajul triunghi albastru) si intersectam marcajul banda albastra care coboara din Pasul Bratocea (taind serpentinele, acest marcaj ajunge în soseaua nationala la km 143,1).

Din acest punct putem urma doua variante:

sa prelungim traseul nostru cu înca 2 km pîna în Pasul Bratocea, de unde ne vom întoarce pentru a ne continua drumul spre Cheia, si

sa ne întoarcem direct spre Cheia.

Varianta A. Continuam spre stînga pe marcaj banda albastra urcînd prin padure. Poteca bine batuta si larga este o adevarata alee. Trecem pe la obîrsia unei viroage în care susura un izvor; ne potolim setea si urcam în continuare pîna ajungem în sosea la km 146. De aici urmam soseaua pîna în Pasul Bratocea (1 272), taind cele doua serpentine pe scurtatura si, eventual, putem prelungi plimbarea cu alte cîteva sute de metri (tot de marcaj banda albastra) pentru a ajunge la saivanul de sub Culmea Bratocei, de unde avem o frumoasa priveliste asupra Vaii Berii si Zaganului. Ne întoarcem apoi pe acelasi drum pîna la km 146, fiind atenti la o cruce încrustata pe un copac (în dreapta soselei); pentru a regasi poteca pe care am urcat, coborîm spre valea Babesului pîna la stîlpul indicator cazut.

Varianta B. De la intersectie ne abatem spre dreapta si iesim într-o poienita ce marcheaza totodata si o sa. Pe aici, trecea cîndva o linie scurta de funicular ce facea legatura, peste pintenul împadurit, între valea Babesului si cea a Cheitei. Din poienita schimbam directia spre stînga si, pe marginea unui abrupt, prin padure, coborîm brusc pe serpentinele scurte si repezi ale potecii. Ajungem astfel în soseaua nationala la km 143.

Pentru a încheia circuitul, urmam soseaua spre dreapta, pe pantele sudice ale Balabanului pe distanta de peste 1 km si coborîm în statiunea Cheia, fie pe marcajul cruce albastra, desprins din sosea la km 141,2, fie pe serpentinele vechiului drum national, nemodernizat.

12. Poiana Stînei - Coltul Vînatorului - Cheile Pîrîului alb

Marcaj: triunghi albastru Durata: 1¼ ora Caracteristici: drum usor vara, nerecomandat iarna.

În afara posibilitatilor de recreere, pescuit si vînatoare pe care le ofera Poiana Stînei prin cadrul ei pitoresc si deosebit de odihnitor, ea ofera si prilejul unor excursii spre locuri deosebit de atragatoare prin ineditul si frumusetea peisajului. Asa sînt pantele stîncoase ale culmilor din jur, cheile salbatice ale Pîrîului Stînei sau Pîrîului Alb, în care urcusul, pe alocuri dificil, este rasplatit cu prisosinta de natura.

Pentru a ajunge la cheile Pîrîului Alb, pornim de la casa de vînatoare din Poiana Stînei spre vest, strabatînd în lung poiana.

Atingem coltul padurii pe marcajul comun; de aici se desface la stînga poteca spre Cheia cu marcaj banda albastra (Traseul 6). În continuare, pe lînga liziera, urmarim semnul nostru de marcaj plasat pe pomii razleti. Panta se accentueaza usor. Spre dreapta se înalta coastele stîncoase ale Culmii suvitelor, iar la piciorul lor se cunosc înca urmele unei cariere de calcar spre care se îndrepta o linie de decovil. Cariera a fost abandonata, iar terasamentul liniei ferate înguste a ramas parca numai pentru a delimita plantatia deasa de molizi. Spre stînga pantele Pîrîului Alb se accentueaza treptat, iar deasupra padurii razbesc stînci, dintre care Coltul Vînatorului este cel mai înalt, sfidînd bolta cerului. Aici, acest mic masiv napadit de padure pîna aproape de vîrf (cota 1 618) este preludiul Culmii Zaganului, desfasurata, în continuare, spre nord cu coltii ei înmanuncheati la obîrsia viroagelor.

Poiana se îngusteaza pe masura ce înaintam spre vest. Traversam Pîrîul Alb pe dreapta si intram pentru scurt timp în padure. Poteca urmeaza îndeaproape albia seaca, apa curgînd pe sub pietrisuri, trece pe lînga un observator de vînatoare, traverseaza din nou valea si patrunde în poienita de la cariera. Blocuri mari de calcar alb-galbui zac pravalite în dezordine la poalele muntelui. Le ocolim suind spre capatul de sus al poienii. În stînga Pîrîul Alb are apa caci putin mai sus un izvor abundent, ascuns de vegetatie si de blocuri de conglomerate, îsi trimite vijelios apele în albia pîrîului.

Continuam urcusul pe firul vaii, prin padure, si ne rotim treptat spre dreapta odata cu albia din nou seaca a Pîrîului Alb. Pe stînga se deschide larga valea împadurita a Pîrîului Sterp. Trecem pe lînga alte doua observatoare de vînatoare si urcînd ceva mai pieptis intram în Cheile Pîrîului Alb. Pîna aici am mers cca 45 minute. Pereti verticali de conglomerate cu înaltimi de 70-100 m se înalta de o parte si de alta a talvegului sinuos. Blocuri mari de piatra naruite din versanti sau rostogolite de apele vijelioase din timpul averselor sînt risipite haotic pe fundul vaii împreuna cu trunchiuri sau radacini de copaci. Poteca le ocoleste sau le escaladeaza.

Buchete de clopotei firavi se catara cautînd razele soarelui ce razbesc aici cu greutate. Nici nu ne dam seama ca valea s-a largit putin cînd intram în alte chei mai mici ca înaltime si mai putin impresionante decît primele.

Cu cît înaintam peretii stîncosi devin mai putin proeminenti, valea se largeste si îsi micsoreaza panta; poteca bine batatorita de ciobani strabate padurea.

Astfel, la cca 1¼ ora de la plecare ajungem la o stîna asezata sub o stînca la confluenta Pîrîului Alb cu valea ce coboara de sub creasta Zaganului. Marcajul triunghi albastru se întrerupe brusc, iar poteca nemarcata continua în amonte pe Pîrîul Alb printre trunchiurile groase ale fagilor.

De la cariera de piatra o poteca urca în amonte, pe valea Pîrîului Sterp, pîna la obîrsia lui care se afla în apropierea seii Zaganului. Drumul dificil prin padure si marcajul (triunghi albastru) aproape inexis-

tent nu recomanda traseul decît pe vreme frumoasa si îndeosebi la coborîrea dinspre creasta Zaganului spre Poiana Stînei (timp necesar cca 1 ora).

13. Poiana Stînei - Plaiul Cetatii - Tabla Butii (Cimitirul Eroilor - Pasul Boncuta (1 078 m) - Poiana Stînei

Marcaj: banda rosie Durata: 2-3 ore Caracteristici: poteca buna pîna la Tabla Butii si Pasul Boncuta apoi drum forestier pe terasamentul vechiului decovil pîna la Poiana Stînei.

Traseul spre Tabla Butii si Cimitirul Eroilor porneste din soseaua forestiera de pe Telejenel, din dreptul fostei statii de decovil care îsi mai pastreaza si astazi firma. Un stîlp indicator ruginit ne îndreapta la marginea padurii, unde poteca trece pe lînga o casuta de munte. Intrata în padurea de fag si molid ea urca mai întîi pieptis, apoi îsi domoleste panta mergînd de-a lungul Plaiului Cetatii, picior de munte prelung ce desparte Pîrîul Caprelor de Boncuta. În luminisurile din padure adesea ne atrag atentia broboane rosii de fragi. Poteca pare o alee, strecurîndu-se pe sub crengile fagilor ce se împreuna deasupra noastra în chip de bolti. Dupa 45 minute de urcus domol iesim într-un luminis pe marginea vaii Pîrîului Fetei unde întîlnim, venind din jos (din Pasul Boncuta), poteca de creasta a Carpatilor marcata recent cu banda rosie. Ne aflam pe cumpana apelor dintre bazinul Telejenelului (sud) si cel al Buzaului (nord).

Din acest punct schimbam directia cu 90° spre dreapta, suind spre culme. Poteca se roteste usor catre est si dupa cca 15 minute de mers iese din padure în golul subalpin, trecînd printre tufe de ienupar. Înca 100-150 m de urcus si ajungem în vîrful tesit Tabla Butii, lînga un stîlp indicator care arata drumul spre Masivul Siriu (4 ore, marcaj banda rosie).

Vîrful Tabla Butii, situat lateral fata de culmea Muntilor Tataru, este un frumos punct de perspectiva pentru traseul nostru. Spre nord privirea patrunde în lungul vaii superioare a Buzaului, peste poienile risipite pe coamele rotunjite ale muntilor pîna departe, spre depresiunea întorsura Buzaului. Spre nord-est, dincolo de cupola masiva a Muntelui Tataru Mare, din plafonul general de înaltimi ce staruie la 1 100-1 300 m, se înalta Masivul Siriu cu cele doua vîrfuri proeminente - Bocirnea si Malîia - despartite de saua numita atît de sugestiv Poarta Vînturilor. Ne rotim privirea spre dreapta si urmarim culmea usor valurita a Muntilor Tataru, terminata catre sud cu înaltimile Manaila si Vîrfu lui Crai; pasunea acopera culmea spre est si sud, fiind tivita în jos de conturul sinuos al padurii care patrunde adînc pe vai si se retrage pe pinteni. Molizi razleti cu ramuri ciuntite si cu profil în steag platesc tribut vîntului puternic pentru îndrazneala de a fi patruns în domeniul pasunilor subalpine. Spre seara, în dangatul clopotelor, turme de oi si cirezi de vite coBoara linistite la stînele sau saivanele pitulate la marginea padurii, în apropierea izvoarelor.

Spre vest se înalta culmea Zaganului cu dantela alba a coltilor sai, avînd în fata Culmea suvitelor si Culmea Albele, între care se deschide larg Depresiunea Poiana Stînei.

Dupa ce ne-am desfatat privirile cu peisajul odihnitor al muntilor din jur, ne continuam traseul spre Cimitirul Eroilor pe care îl identificam de aici prin patrulaterul de brazi înalti, plantati între culme si marginea padurii.

Parasim poteca marcata care îsi urmeaza directia spre nord-est, trece pe lînga un saivan si urca apoi pe Muntele Tataru Mare. Noi o luam la dreapta pe o poteca ciobaneasca, bine batuta, ce ocoleste obîrsiile Pîrîului Cetatii. Lasam pe stînga un vîrf mai înalt, traversam cîteva viroage si ajungem în culme lînga o cruce de piatra. Aici ne oprim desi poteca urmeaza culmea spre sud, pe acelasi traseu pe care drumul roman suia de la Sion si ajungea la Vama Buzaului, si pe acelasi traseu pe care se transportau butile de lemn din Transilvania spre Ţara Româneasca.

La cîteva zeci de metri sub noi se afla Cimitirul eroilor, împrejmuit cu un zid, în umbra brazilor falnici. Aici se rînduiesc mormintele celor cunoscuti sau necunoscuti care în zilele de 2-6 si 26 octombrie 1916 au oprit armata germano-austro-ungara, asa cum este consemnat în inscriptia de la intrare "... ofiteri si ostasi aparînd sfînta noastra glie, se odihnesc sub cele lespezi de piatra, de sub colina, la un loc cu inamicul rapus, concretizînd chiar în mormînt generozitatea blîndului nostru popor".

Ne întoarcem spre Poiana Stînei, intram în poteca marcata cu banda rosie si începem coborîsul. Parasim poteca marcata pe care am venit în locul unde aceasta coteste brusc spre stînga iar noi continuam coborîsul tot pe marcaj banda rosie, pe culmea ce desparte Pîrîul Fetei (izvorul Buzaului) de Boncuta (izvorul Telejenelului).

Ajungem la Pasul Boncuta (1 078 m) într-o poiana de unde se deschide panorama spre manunchiul de ape ce formeaza mai jos vijeliosul rîu al Buzaului. Culmi împadurite sau golase se lasa prelung spre vaile ce le brazdeaza, formînd un peisaj salbatic. Privirile se îndreapta în special spre stîncile albe de calcar ce "tîsnesc" din verdele padurii din jur.

Spre vest se ridica impunatori Coltii Boncutei, o stînca alba de calcar ce se desprinde din Culmea Albele. Pe dupa ei merge poteca de creasta - marcata recent cu banda rosie - care urca din Pasul Boncuta pe Culmea Albele, pîna în Curmatura Stînei unde întîlneste marcajul banda albastra (Traseul 7).

Traseul nostru coboara spre sud catre Poiana Stînei, pe drumul forestier ce leaga localitatea Maneciu-Ungureni de Vama Buzaului (marcaj banda rosie). Curbele largi cu panta lina strabat padurea de fag si conifere.

Trecem prin luminisuri însorite cu fragi si flori multicolore sau prin zone umede în care predomina coada calului si nu-ma-uita. Toamna, peisajul devine si mai încîntator prin varietatea culorilor si silueta arborilor la caderea frunzelor.

Ajungem astfel pe malul stîng al Pîrîului Stînei. Drumul coteste în unghi drept spre stînga, ocolind un lac aproape colmatat si dupa 700-800 m ajungem în punctul de pornire, lîngâ vechea statie a liniei de decovil.

iunie, 1976

În loc de prefata

I. CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ

Asezare si limite

Relieful si alcatuirea geologica

Reteaua hidrografica

Conditiile climatice

Vegetatia si fauna

II. TURISM

Cai de acces

Statiunea Cheia

Marcajele

Cabane, moteluri, locuri de campare . Aspecte de iarna si alpinism în Ciucas .

III. TRASEE TURISTICE

1. Cheia - Cabana Muntele Rosu - Culmea Gropsoarele-Zaganu - Culmea Buzaianu - Cheia

2. Cheia - Cabana Muntele Rosu - Cabana Ciucas - Vîrful Ciucas - Culmea Bratocea - Cheia

3. Cheia - Pîrîul Berii - Cabana Ciucas

4. Cabana Babarunca - Muntele Tesla -saua Teslei - saua Bratocei - Cabana Ciucas

5. Vama Buzaului - Valea Strîmbu - Izvorul Hotului - saua Chirusca - Cabana Ciucas - Cabana Muntele Rosu

6. Cheia - Culmea Buzaianu - Valea sipotele - Culmea Cazaturii - Poiana Stînei

7. Cabana Ciucas - Pîrîul Stînei - Poiana Stînei

8. Cabana Ciucas - Vîrful Ciucas - Poiana Dalghiului - Vama Buzaului

9. Poiana Teslei - Pe sub Muntele Dungu -Poiana Dalghiului - Vama Buzaului

10. Cheia - Cabana Muntele Rosu - Pîrîul Rosu - Cheia

11. Cheia - Valea Cheitei -Cheia

12. Poiana Stînei - Coltul Vînatorului - Cheile Pîrîului Alb

13. Poiana Stînei - Plaiul Cetatii - Tabla Butii (Cimitirul Eroilor) - Pasul Boncuta (1 078 m) - Poiana Stînei