În sens geografic larg, prin Masivul Fagarasului se întelege întregul complex muntos din Carpatii Meridionali cuprins între rîurile Olt, la vest, si Bîrsa Grosetului si Dîmbovita, la est. În cadrul acestui spatiu, se disting doua siruri de munti aproape paralele, unul nordic, al Muntilor Fagarasului, si altul sudic constituit din sirul muntilor Cozia - Frunti - Ghitu, continuat prin Masivul Iezer-Papusa. Între cele doua siruri de munti se afla Culoarul Lovistei format din ultimele prelungiri ale culmilor sudice ale lantului fagarasan.
În lucrarea de fata, ne vom referi numai la sirul nordic al Muntilor Fagarasului propriu-zisi si la prelungirile din Culoarul Lovistei. Astfel considerati, Muntii Fagarasului se individualizeaza în lantul Carpatilor ca o imensa culme, orientata est-vest, avînd o lungime de circa 70 km si o latime de aproximativ 40 km. Limita lor vestica, foarte clara, este formata de defileul Oltului (între Turnu Rosu si Cîineni), care îi separa de ramurile nordice ale Muntilor Lotrului.
Catre est, Muntii Fagarasului se învecineaza cu Piatra Craiului, limita între ei fiind considerata în Curmatura Foii (1 343 m).
Înspre sud-est, limita fata de Muntii Iezer-Papusa este formata de axele vailor Rîului Doamnei si Vasalatului, continuate, dincolo de Curmatura Oticului (aflata pe culmea Mezea - Oticu), prin vaile Boarcasului si Dîmbovitei.
La nord-est de Muntii Fagarasului se continua Masivul Ţaga, "o treapta fagarasana mai joasa" si Persanii sudici. Hotarul catre acesta este considerat pe valea Sebesului cu afluentul sau Izvorul Lupului, pe de-o parte, pe Izvorul Cenusei - Bîrsa Grosetului, pe de alta parte.
Spre nord, Muntii Fagarasului se învecineaza cu sesul Ţarii Oltului, pe care îl domina printr-un mare abrupt tectonic.
Catre sud, ei îsi trimit prelungiri pîna în Culoarul Lovistei, dincolo de care se ridica net sirul muntilor Cozia - Frunti - Ghitu.
Între limitele amintite, suprafata totala a Muntilor Fagarasului depaseste 2000 kmp. Prin întindere, masivitate si înaltime, ei reprezinta cel mai puternic masiv alpin din România.
Muntii Fagarasului sînt alcatuiti din roci metamorfice dure, de fundament, formate prin transformarea sau metamorfozarea în adîncuri a rocilor sedimentare si eruptive preexistente.
În cea mai mare parte, ele apartin categoriei sisturilor cristaline, roci ce se desfac în placi dupa plane paralele si prezinta o cristalinitate evidenta a mineralelor din care sînt formate. sistuozitatea lor este de foarte mare importanta în practicarea alpinismului.
Versantului transilvan al lantului fagarasan îi corespund sisturi de epizona, roci slab metamorfozate, care au luat nastere la adîncimi de 4 000-7000 m. Între ele sînt predominante sisturile sericitoase si cloritoase, cenusii, uneori cu irizatii verzui.
În zona crestei principale sînt mai raspîndite sisturile cristaline de mezozona, formate la 7.000 - 14.000 m adîncime. În aflorimente, pe spinari si pe abrupturi, se remarca mai ales existenta sisturilor cu multa mica alba (micasisturi muscovitice), a sisturilor cu mica alba si neagra si a gnaiselor formate din alternante de benzi cu feldspati de culoare deschisa cu benzi de culoare închisa, cu biotite. Tot în zona axiala a masivului sînt frecvente sisturile cu amfiboli, minerale de culoare cenusie.
Versantului argesan al masivului îi corespund cu precadere roci cristaline de catazona, puternic metamorfozate, formate la peste 14 000 m adîncime. Se întîlnesc mai des gnaisele de Cumpana, cu mica neagra si inclusiuni de cuart si granati.
Catre sud, rocile cristaline se pierd treptat sub o patura groasa de conglomerate, depuse în neogen, în bazinul sedimentar al Lovistei. Dincolo de bazinul Lovistei, ele apar din nou la lumina, în cuprinsul muntilor Ghitu - Frunti - Cozia, ultimul compartiment înalt spre sud al blocurilor cristaline.
Raspîndirea extrem de larga a rocilor cristaline, predominant cenusii-verzui, confera Muntilor Fagarasului o mare monotonie sub raport petrografic si accentuata lipsa de fotogenie. Pe alocuri însa, monotonia este întrerupta de aparitia calcarelor cristaline si dolomitelor, de culori deschise, de la alb la galben-portocaliu. Ele aduc o nota de variatie nu numai sub raport coloristic, ci si din punctul de vedere al reliefului si al vegetatiei specifice pe care le genereaza. Amintim cascadele de pe pragurile de marmura din zona Tatarului, stîncariile albe de la Jgheabul Varos din flancul Vaii Doamnei, pragurile glaciare calcaroase din valea Bîlei, Piatra Caprei de pe Muchia Sîmbetei, abruptul Ciortei, formatiunile calcaroase din creasta Arpaselului, între care si Fereastra Zmeilor din Rîiosul, cu vegetatia sa particulara, pragur 18218w2214s ile galben-portocalii din vaile Mircii si Orzanelelor etc.
Privire de ansamblu. Muntii Fagarasului se desfasoara de la est catre vest, ca o imensa culme de circa 70 km. În detaliu, ea este alcatuita dintr-o multime de piscuri si creste aliniate într-un front alpin nemaiîntîlnit în tara noastra, care coboara sub 2 000 m numai catre extremitati, spre defileul Oltului si spre depresiunea de contact a Dîmbovitei de sus. Între Suru si Ludisor sînt peste 20 de vîrfuri mai înalte de 2.000 m, iar dintre ele, unele depasesc 2.500 m (Negoiu, Lespezi, Vînatoarea sau Vînatarea lui Buteanu, Vistea Mare, Moldoveanu si Dara).
De-o parte si de alta a culmii se desprind, ca niste contraforturi, picioare sau muchii; cele dinspre nord sînt scurte, puternic înclinate si se pierd brusc în sesul Tarii Oltului; cele dinspre sud, prelungi, coboara treptat pîna în ulucul depresionar al Lovistei, unde se sprijina pe masivele Ghitu si Frunti.
În plan vertical se disting clar doua tipuri de relief: unul înalt, ruiniform, spectaculos, modelat de gheturi, zapezi si geruri (relieful glaciar si crionival) si altul mai putin înalt, mai monoton, cu forme domoale, modelat mai ales de torenti si ape curgatoare, mult adîncite (relieful fluvio-torential).
Relieful glaciar. Muntii Fagarasului prezinta o mare varietate de forme glaciare bine conservate, fapt datorat pe de o parte înaltimilor mari pe care le-au atins acesti munti în epoca glaciara, care au favorizat instalarea ghetarilor, iar pe de alta parte, constitutiei lor petrografice (roci cristaline dure care au conservat formele glaciare).
Mai toate obîrsiile vailor, între Suru si Berivoiu, au fost adîncite si largite de catre ghetari, în mod simetric, de o parte si de alta a crestei principale. Pretutindeni între aceste limite, din piscurile pe care va poposi, drumetul va distinge sub el doua sau trei circuri glaciare etajate, continuate în jos cu vai largi, caracteristice, cu profil transversal în forma de "U". Adeseori, în caldarile superioare, vîrfurile muntilor se oglindesc în cristalul taurilor ramase dupa topirea gheturilor. Din aceste lacuri îsi trag adeseori viata rîurile care pornesc dintru început firave prin vaile în care se tîrau odinioara ghetari, iar apoi cresc vazînd cu ochii si, mai întotdeauna, se prabusesc pe praguri de zeci de metri, în volburile unor cascade impresionante: cascada serbotei, cascada Bîlei, cascadele Caprei, ale Vaii Rele, Galbenei, Zîrnei, Jgheburoasei, Urlei si multe altele.
Din activitatea ghetarilor, conjugata cu efectele repetate ale înghetului si dezghetului, a rezultat si relieful semet al crestelor ascutite sau custurilor. Aproape pretutindeni, în limitele reliefului glaciar, pe creasta principala si, mai ales, pe clina transilvana, coastele se întretaie în astfel de creste, pe care trec mai mult ciopoarele de capre negre. si daca pe alocuri nu întîlnim custuri, în schimb la obîrsia tuturor vailor glaciare gasim abrupturi stîncoase. La poalele lor s-au adunat imense grohotisuri si naruituri de stînci, între care unele au dobîndit forme ciudate. Este inimaginabila, pentru cel ce nu a vazut înca, grandoarea unui peisaj sterp, cu pravalisuri cu blocuri uriase, cu mari de pietre carora lichenii, singurul semn de viata, le dau un colorit galben-verzui.
Relieful fluvio-torential. Desfasurat mai jos, relieful fluvio-torential apare într-un contrast izbitor cu cel glaciar. Vaile se îngusteaza brusc, devenind uneori adevarate chei, abrupturile lasa locul unor versanti tot mai putin stîncosi, custurile dispar, muntii continuîndu-se prin culmi ceva mai largi acoperite cu pajisti întinse sau paduri; ele sînt strabatute de poteci ciobanesti sau chiar vechi drumuri largi, cum ar fi, bunaoara, "Drumul Ţarii", pe Scarisoara si Barcaciu, sau cel ce da din Cumpana în valea Topologului, traversînd muntii Clabucet si Marginea. La limita de sus a padurilor sînt instalate stînele mari si saivanele pentru mînzarii; pe vaile mai importante au aparut sosele forestiere, punctate ici-colo cu mici cantoane si baraci.
Profilul transversal. Daca am privi din avion Masivul Fagarasului, ne-ar izbi disimetria lui accentuata în profil transversal si forma de miriapod.
Spre nord, ruptura tectonica ce a produs prabusirea si nasterea depresiunii transilvane a dus la individualizarea exceptionala a muntilor prin abruptul creat. Povîrnisul coboara dur, prin 27 picioare (plaiuri), în trepte scurte, cu mai bine de 2 000 m pe mai putin de 10 km, cît ar fi, socotind pe orizontala, din vîrful muntelui si pîna în sesul Ţarii Oltului. Coltul Vistei Mari are 2527 m altitudine, iar jos, în Vistisoara, abia daca mai sînt 600 m.
Catre sud, peisajul este cu totul altul. Neavizat, drumetul care a urcat în numai 6-7 ore din Ţara Oltului pîna în culme, la Piscul Moasei, în Vîrful serbota, în saua Paltinului, a Podragului sau în Fereastra Mare a Sîmbetei, ramîne înmarmurit de imensitatea tinutului muntos dinspre Arges. Cît vezi cu ochii numai munti. Ca sa cobori la altitudinea Ţarii Oltului ar trebui sa strabati o distanta de 4-5 ori mai mare pe clina sudica. Culmile secundare coboara mai domol, "treptele" sînt mai largi, mai bine pastrate, uneori adevarate poduri cu pasuni întinse (cum ar fi, bunaoara, la Podeanu, la Florea, la Marginea etc.), iar catre partea lor inferioara, acoperite de paduri nesfîrsite de conifere si de fag.
În coborîre, undeva în etajul padurilor de fag, pe o linie imaginara ce ar trece pe la nord de Boisoara, Iaroslavele, Valea cu Pesti si Gura Dobroneagului, vaile se largesc considerabil, pantele devin mai domoale, iar culmile coboara lin pîna pe la 1300-1200 m. Deodata însa relieful se ridica brusc prin horstul Coziei, al Fruntilor si Ghitului, pîna pe la 1600 m, în care Topologul, Argesul si Vîlsanul si-au taiat chei adînci, de o frumusete rara. De-a lungul cheilor si-au croit oamenii înca de mult poteci, mai apoi drumuri largi forestiere, iar de curînd, pe Arges, sosele asfaltate. Ei au zagazuit, de asemenea, apele Argesului, prin barajul de la Vidraru, astfel încît în bazinul Lovistei îsi unduieste astazi apele un lac de baraj pîna mai sus de Cumpana.
Profilul longitudinal. În profil longitudinal, Muntii Fagarasului apar ca un imens zid de piatra ce coboara numai catre capete la mai putin de 2000 m altitudine (exceptie doar Curmatura Zîrnei, 1923 m).
În întinsul celor 70 km, cît tine acest zid, se individualizcaza cîteva sectoare, reunind grupuri de munti cu trasaturi caracteristice comune. Astfel, în partea centrala, cuprinsa între vaile serbotei si Sîmbetei, pe versantul nordic, si între Topolog si Valea Rea, pe cel sudic, aflam sectorul de maxima intensitate a eroziunii glaciare, materializate prin imense circuri si vai cu profil transversal în forma de "U" si prin repetitia neîntrerupta a crestelor, a muchiilor ascutite, a vîrfurilor si a piramidelor de stînci golase, a abrupturilor verticale. E inima cetatii de stînca a Fagarasului, partea cea mai spectaculoasa dominata de verticale si unghiuri ascutite. E portiunea cu etapele turistice cele mai dificile, solicitînd efort si uneori curaj. Ne întîmpina la tot pasul înaltimi de peste 2400 m si chiar 2500 m (Negoiu 2535 m, Lespezi 2522 m, Vînatoarea lui Buteanu 2507 m, Moldoveanu 2544 m si Vistea Mare 2527 m).
De ambele parti ale sectorului central se întîlnesc alte doua sectoare glaciare - de vest si de est -, în care relieful glaciar se atenueaza. Sectorul de vest este cuprins între saua Scarii si tarnita Apei Cumpanite, iar cel de est între Fereastra Mare a Sîmbetei si Muntele Buzduganu. Custurile devin aici o raritate. Doar în Ciortea si Urlea exista unele portiuni mai dificile. În rest apar fragmente de platforma, culmi largi, iar în circurile glaciare suspendate pe peretii platformelor, grohotisurile si stîncariile sterpe sînt tot mai rare. În ceea ce priveste altitudinile, doar Dara atinge 2500 m si numai sase vîrfuri peste 2400 m (Ciortea si Boiu catre vest si Urlea, Iezerul, Fundul Bîndei si Musetescu catre est). În segmentele terminale ale masivului, peisajul se modifica total. Muntii, mai domoli, sînt lipsiti de forme glaciare; înaltimile nu ajung nicaieri la 2000 m. Nu lipsesc însa nici aici abrupturile si portiunile mai greu accesibile, mai ales în partea dinspre Olt.
Cantitatea mare de precipitatii (inclusiv apa zapezilor al caror strat anual - însumat - ar depasi 7-8 m înaltime) s-a rasfrînt în formarea unei retele dese de izvoare si vai drenante. Pe tot cuprinsul masivului turistul va gasi în caldarile de sub creasta izvoare sau lacuri cu apa limpede, buna de baut, sau zacatori, în care zapada întîrzie pîna vara tîrziu, pastrîndu-se uneori chiar de la an la an.
Rîurile au debite permanente destul de mari, dar primavara tîrziu si vara, din mai si pîna în iulie, cînd topirea zapezilor este mai intensa si cînd ploile sînt mai abundente, scurgerile si debitele sînt mai mari. Atunci toate vîlcelele, toti torentii din toate cotloanele muntilor prind viata, apele sînt mai navalnice, înspumate, cascadele capata alte dimensiuni, simfonia apelor este mai puternica, întreaga fire este mai dinamica.
Apele masivului se aduna în numai doua vai: a Oltului, care culege apele de pe versantii de nord, de vest si de sud-vest, si a Argesului, caruia îi ramîn cele dinspre sud.
OLTUL si afluentii sai de pe versantul nordic. În Transilvania, înainte de a se avînta în strînsura muntilor pentru a trece în "Ţara Româneasca", spre Dunare, Oltul îsi poarta lenes apele, pe un curs meandrat si potolit, prin sesul Depresiunii Fagarasului, paralel cu culmea Muntilor Fagarasului. Aici el aduna apele întregului versant fagarasan prin circa 30 afluenti.
Densitatea retelei hidrografice este de peste 0,8 km/kmp. Nicaieri în Carpati nu se mai realizeaza o astfel de densitate a retelei hidrografice. De la sfirsitul lui martie si pîna în iunie rîurile montane dreneaza o cantitate enorma de apa, provocînd adeseori, pe fundul depresiunii, inundatii, deoarece cursul lenes al Oltului nu poate prelua aceasta cantitate fara a iesi din matca.
Caderea generala de peste 1400-1850 m pe circa 10 km a facut ca apele sa-si croiasca drumuri drepte, paralele, catre depresiunea de la poalele muntelui, sapîndu-si vai adînci, strîmte, cu pereti abrupti si totdeauna cu rupturi de panta în profil longitudinal. Forta apelor este imensa si poate fi masurata adeseori prin îngramadirea de blocuri uriase pe care le-a rostogolit si le rostogoleste înca la vale.
OLTUL si afluentii sai din defileu. La granita de vest a masivului fagarasan, la Podu Olt si Boita - Turnu Rosu, Oltul se orienteaza brusc spre sud si, taind în curmezis cutele muntilor, îi strapunge prin defileul de la Turnu Rosu - Cîineni. Strapungerea s-a facut pe trasee preexistente, prin antecedenta. Între Boita si Cîineni, Oltul primeste din Muntii Fagarasului apele Strîmbei, vailor Marului, Boului (a Rindiboului?), Fratelui, Curpanului si Cotilor, venite toate de sub Chica Pietrelor si Strîmbanu. Dincolo de defileu, la sud de Cîineni, el culege apele rîului Boia Mare, care aduna la rîndul sau toate firele de pe latura sud-vestica a masivului, de la Tataru la Ciortea, pe cele de pe latura vestica a Culmii Mîzgavu - Sf. Ilie si pe acelea din nordul Depresiunii Titestilor. Toti afluentii Oltului din defileu sînt de mica anvergura, modesti, fara prea mare importanta economica.
Topologul este ultimul afluent fagarasan al Oltului. El aduna la obîrsie, prin lzvoru1 Scarii si Izvorul Negoiului, apele dintre Ciortea si Lespezi, rostogolindu-le spre sud, printre culmile Mîzgavu - Stîna Mare si Podeanu - Marginea (din înaltul muntelui Marginea se deschide una dintre cele mai cuprinzatoare si mai frumoase perspective asupra tinuturilor de obîrsie a Topologului). La iesirea din munti, el si-a taiat chei adînci, între Spinu si Muntii Frunti. În prezent, apele Topologului sînt numai pîna la lacul de baraj de sub Muntele Cioarecu. Ele sînt deviate de aici, prin conducte, catre Vidraru. Din jos de punctul de captare nu mai ramîne apa decît pentru un pîrîu firav. Cheile din Frunti, lipsite astazi de zbuciumul si tumultul apelor, au pierdut mult din frumusete. Dincolo de Frunti, Topologul îsi continua drumul printre dealuri, prin Salatruc, suici, Tigveni, trece pe sub Dealul Negru si se varsa în Olt la sud de Babeni.
ARGEsUL si afluentii sai de pe versantul sudic. Apele versantului sudic al Muntilor Fagarasului se aduna în numai patru rîuri puternice care razbesc spre sud în dealuri: Argesul propriu-zis, Vîlsanul, Rîul Doamnei si Dîmbovita. Vîlsanul se varsa în Arges aproximativ la jumatatea distantei dintre Curtea de Arges si Pitesti, Rîul Doamnei chiar în marginea nordica a Pitestilor, iar Dîmbovita la sud de Bucuresti, aproape de varsarea în Dunare.
Bazinul fagarasan propriu-zis al Argesului. (bazinul lacului Vidraru). Pîna în anul 1966 Argesul se forma de la înfurcitura vailor Capra si Buda, aflata la extremitatea sudica a muntelui steviuta, la circa 2 km sud de Cumpana. Din 1967, punctul de confluenta respectiv a disparut sub apele lacului Vidraru. Acesta se suprapune acum întregului curs fagarasan al Argesului vechi. Astazi vorbim de Arges numai de la sud de baraj, din cheile sapate în coastele muntilor Frunti si Albinei. Ca atare, nu mai putem vorbi de un Arges în munti, ci numai de un bazin de obîrsie, care de fapt este bazinul lacului Vidraru.
De sub culmea principala vin în lac doua mari rîuri: Capra si Buda. Capra aduna apele dintre Lespezi (Caltun) si Arpasul Mic, iar Buda pe cele dintre Arpasul Mic si Vistea - Moldoveanu.
LACUL DE ACUMULARE VIDRARU. În 1966 a fost desavîrsita una din cele mai mari lucrari hidroenergetice din tara: barajul de la intrarea în cheile Argesului, ancastrat între stîncile muntilor Frunti si Albinei si hidrocentrala subterana de pe Arges. Apele celei mai mari parti a versantului sudic al Muntilor Fagarasului s-au adunat în spatele unui baraj în arc, înalt de 166 m si lung de 307 m, la coronament, într-un lac adînc de circa 100 m, lung de mai bine de 8 - 9 km, avînd un volum de 465 000 000 mc. Apele lacului, conduse printr-o aductiune de 2188 m sapata în gnaisul Coziei, cu un debit de 92 mc/s, coboara printr-un put vertical la centrala subterana, la 104 m adîncime.
Pentru a asigura volumul de apa prevazut pentru lac, au fost construite baraje, lacuri de acumulare, captari si conducte de aductiune dinspre zece rîuri vecine Argesului: Topologul, Vîlsanul, Cernatul, Rîul Doamnei, Limpedea, Valea lui Stan, Valea Bradului, Draghina, Dobroneagu, Baciu.
Vîlsanul nu izvoraste de sub culmea principala a masivului, ci mai la sud, de sub Scarisoara Mare. Are un bazin hidrografic mai restrîns decît celelalte rîuri ce razbesc dincolo de munti, catre Pitesti. Valea sa, prinsa între culmile Coastele Mari - Ţuica - Zanoaga si Scarisoara - Valea Lunga - Zanoguta, nu este însa cu nimic mai prejos ca frumusete decît a celorlalte rîuri. Apele sale, ca si ale Dobroneagului, afluentul sau de pe stînga, au fost captate si deviate catre Vidraru. Vîlsanul iese din strînsura muntilor la Bradet, prin chei sapate în coasta Muntelui Ghitu.
Rîul Doamnei face hotarul catre est cu Masivul Iezer. Cursul sau urmeaza, ca si cel al Dîmbovitei, un culoar axat pe o veche deformare tectonica. Este rîul cu cel mai mare bazin de receptie din Muntii Fagarasului. Reuneste apele de sub culmea principala, dintre Vistea Mare - Moldoveanu si Curmatura Bratilei, adunate în Valea Rea, Leaota, Zîrna si Bratila, izvoarele sale de obîrsie. Între ele, Valea Rea, cea mai zbuciumata, mai vijelioasa, mai pitoreasca, formeaza la Buduri una din cele mai frumoase cascade din Carpatii Meridionali. Pe parcurs, apele se potolesc vremelnic în spatele a doua mici zagazuri, "La Nisipuri" si la confluenta cu Pojarna.
De la unirea Vaii Rele cu Zîrna, din punctul "Între Ape", începe de fapt Rîul Doamnei. El curge cu apele pline numai 2 km, pîna la confluenta cu Vasalatul, venit din stînga, est, de sub Curmatura Oticului. Aici apele Vasalatului si Rîului Doamnei se potolesc vremelnic în lacul de acumulare, apoi pornesc prin aductiuni subterane catre Vidraru. Din jos de punctul de captare, apele saracite ale Rîului Doamnei continua catre sud, printre munti, înca 18 km, adunînd în cale si apele sarace ale Cernatului, captat si el pentru lacul de la Vidraru.
Pe tot traseul sau montan, Rîul Doamnei este însotit de o sosea forestiera. Ea se bifurca, la mai toate confluentele, trimitîndu-si ramuri pe vaile laterale. Pe Valea Rea, Zîrna, Leaota si Bratila soselele urca pîna sub golul alpin. De-a lungul soselelor se întîlnesc numeroase puncte în care se poate gasi cazare. Amintim cabana de vînatoare de la confluenta Izvorului Bîndea cu Valea Rea, casa de vînatoare Vasalatu situata la 2,5 km în amonte de baraj, cantoanele silvice de la Sageata (pe Valea Rea), Zîrna, pe rîul cu acelasi nume, cabana forestiera de "La Nisipuri" si stînele din Buduri, Leaota, Zîrna, Bratila, situate pe vai.
Dîmbovita îsi are obîrsiile între ultimele prelungiri estice ale Muntilor Fagarasului si Masivului Iezer-Papusa. Izvoarele sale de început sînt Boarcasul, care vine de sub Curmatura Oticului si Valea Vladului care se trage dinspre Curmatura Bratilei. Unite, aceste doua rîuri dau Dîmbovita. La obîrsie ea curge pe directia SV-NE, axat pe o veche deformare tectonica, apoi, orientîndu-se catre sud-est, trece pe sub Piatra Craiului, catre Podu Dîmbovitei - Rucar, pe un curs presarat cu chei, repezisuri, lacuri de acumulare, cantoane forestiere si case de vînatoare. Cursul sau este însotit de o sosea forestiera care urca pîna la punctul de nastere a Dîmbovitei, la confluenta Boarcasului cu Valea Vladului.
Lacurile alpine
În caldarile si pe treptele vailor glaciare se întîlnesc adeseori lacuri ascunse în causul cuvetelor sau în spatele pragurilor ramase de pe urma ghetarilor din cuaternar. În împaratia crestelor, piscurilor si naruiturilor de stînci din înalturi, ele aduc o nota de calm si dau un sentiment de siguranta turistului, oferindu-i minunate locuri de popas. Apa lor, strînsa din apa zapezilor si din ploi, este curata si buna de baut. Ele au totdeauna, dar mai ales primavara si iarna, o transparenta extraordinara. Aproape fara exceptie, ele îsi daruie apele pîraielor, carora le asigura debite constante.
În ceea ce priveste numarul lor, parerile sînt împartite. În unele lucrari se arata ca ar fi 70, în altele 30. Depinde desigur de ceea ce se considera lac si de anotimpul în care se face numaratoarea, caci unele sînt efemere. Noi am putut numara circa 50 lacuri glaciare, periglaciare sau cantonate pe culmi, în zacatori de zapada.
LACURILE DE PE VERSANTUL NORDIC. Lacul Urlea (2170 m alt.; 20150 mp; adîncime maxima 4,05 m) e situat în circul de obîrsie al vailor Urlea si Pojorta, catre versantul drept al acestuia, între grohotisuri care ajung pîna pe mal. Accesul la lac se face pe traseul 8. În aceeasi vale, într-o mica nisa de sub vîrful muntelui Bîndea, la aproximativ 2150 m se mai afla înca un mic lac, Urlea II, la care este foarte greu de ajuns; în anii mai secetosi poate seca.
Lacul lui Mogos (2150 m alt.) se afla în afara traseelor turistice, la sud de Vîrful lui Mogos. În aceeasi vale, pe peretele de sub Catavei, mai sînt înca doua mici ochiuri de apa, efemere, la care nu se poate ajunge decît cu mare greutate; uneori pot seca.
Lacul Vistisoara (circa 2200 m alt.), mic, s-a format în caldarea superioara a vaii Vistisoara, sub saua Vistisoarei.
Lacurile Podragul Mare si Podragul Mic. În caldarea Podragului se afla patru ochiuri de apa, doua pe niste tapsane, mai jos de cabana turistica si în spatele acesteia, si alte doua, Podragul Mare si Podragul Mic, în partea centrala a circului superior, în fata si în stînga cabanei, în mijlocul unui relief framîntat, haotic, la 2140 m altitudine. Ele au o suprafata de 28550 mp si respectiv 2400 mp, o adîncime de 15,5 m si respectiv 3,9 m si sînt legate printr-un emisar, lung de 31 m. Accesul la lacurile Podragu se face pe traseele 17, 18 si 56.
Lacul Podragel, situat pe o treapta a vaii glaciare a vaii Podragelului, la 2030 m, accesibil pe traseul 20, are o suprafata de 7110 mp si o adîncime de 3,9 m.
Lacul Bîlea (2034 m alt., 46508 mp, 11,35 m adîncime maxima, populat cu pastravi) a fost considerat, pe buna dreptate, unul dintre cele mai frumoase lacuri alpine din masiv. În mijlocul sau a fost construita, pe o insula legata altadata de tarm printr-un mic istm, cabana cea mai cautata din acesti munti. Astazi trece, chiar pe lînga lac, Transfagarasanul.
Lacutul (Taul Buteanului) este ascuns în causul unei nise de nivatie la 1835 m, pe versantul nord-estic al muchiei Netedului, în apropierea limitei padurii, pe traseul 22.
Lacurile Doamnei. La obîrsia Vaii Doamnei, pe o prispa sub circurile glaciare superioare (1865 m alt.), stau cuibarite doua lacuri. Cel mare, Lacul Doamnei, are o suprafata de 3000 mp si o adîncime maxima de aproape 2 m. Accesul la lacuri se face pe traseul 28.
Lacul Avrigului este situat în caldarea superioara a Vaii Avrigului, pe traseul 39 si traseul de creasta, sub peretele nordic al Ciortei, care îsi revarsa naruiturile pîna în apele lacului; are 14770 mp.
LACURILE DE PE VERSANTUL SUDIC. Lacul Ciortei se afla la obîrsia Vaii Budislavului, la circa 2140 m altitudine, în afara traseelor turistice. Este foarte mic si aproape colmatat.
Lacul Caltun (2135 m alt., 7751 mp, 11,8 m adîncime) sta la originea Izvorului Caltunului, primul izvor de obîrsie al Argesului catre vest, sub pravalisurile muntelui cu acelasi nume. Pe malul sau se afla un refugiu Salvamont. Caldarea ofera un minunat loc de bivuac.
Lacurile Paltinului. În Caldarusa Lunga, la 2250 m altitudine, în preajma intrarii tunelului care strapunge Muntele Paltinu, se afla doua mici lacuri, putin spectaculoase, care îsi daruie apele Pîrîului Capra.
Lacurile Capra si Caprita sînt situate sub culmea principala, sub saua Caprei, pe traseul 50 si pe cel de creasta, la o altitudine de 2230 m si respectiv 2228 m. Apa se scurge din Capra în Caprita printr-un emisar de 8 m lungime, iar dupa ce strabate barajul din spatele Capritei (30-35 m) dispare în subteran. Capra are o suprafata de 18340 mp si o adîncime de 8 m, iar Caprita 2180 mp si respectiv 1,5 m.
Lacurile din Museteica. În circurile suspendate, pe peretele de N-NV al Museteicii (circa 2100 m alt.), se afla trei mici lacuri temporare, ascunse privirilor turistilor, în afara traseelor turistice si extrem de greu accesibile.
Lacul Rîiosu (circa 2100 m alt.), temporar, puternic colmatat, sta la obîrsia Izvorului Rîiosului, în afara traseelor turistice.
Lacul Buda (2080 m alt.), aflat în caldarea superioara a Vaii Budei, poate fi atins printr-o usoara coborîre din traseul de creasta de la monumentul lui Nerlinger. În trecut Lacul Buda avea o suprafata mai mult decît dubla fata de cea din zilele noastre.
Iezerul Podul Giurgiului (2270 m alt.) sta suspendat în caldarea cu acelasi nume, sub peretele sudic al Crestei Podragelului si peretele vestic al Muntelui Arpasul Mare. Etapa a V-a trece chiar pe malul sau. Este primul lac, dinspre est, al bazinului propriu-zis al Argesului.
Lacul din Valea Rea (Vistea-Moldoveanu), situat chiar la obîrsia Vaii Rele, sub creasta Moldoveanu - Vistea Mare, la 2156 m altitudine, are o suprafata de 5000 mp, o adîncime maxima de 2 m si este populat cu pastravi. Din jos de lac, apele Vaii Rele se arunca, la Buduri, în vîltorile unora din cele mai spectaculoase cascade ale masivului. Se poate ajunge la Lacul din Valea Rea pe traseul 59.
Lacurile din Caldarea Galbenei. La est de muntii Scarisoara si Galbena, spre Valea Rea, în Caldarusa si Caldarea Galbenei, se afla patru lacuri si mai multe petice de turba, foste si ele cîndva lacuri. Cel mai mare si mai frumos, poate cel mai frumos de pe versantul sudic al Muntilor Fagarasului, este lacul cel mare, Galbena-Scarisoara (2200 m alt., 12000 mp, 9 m adîncime, populat cu pastravi). Ceva mai jos de el, Lacul Galbena IV (2188 m alt., 2000 mp, circa 1 m adîncime) este si el populat cu pastravi.
Lacul Manastirii (Galasescu) (2168 m alt., 16000 mp, 2,5 m adîncime) din caldarea Vaii Rele a Galasescului, sub saua Vistisoarei, este ascuns privirii turistilor care trec pe deasupra sa pe traseele de creasta. În preajma sa se mai, afla înca 4-5 lacuri mici, iar în extremitatea vestica a caldarii, sub piciorul Hîrtopului Ursului, alte 2-3 ochiuri cu apa permanenta.
Lacul Bîndea, ascuns sub peretele muntelui Fundul Bîndei, la obîrsia Izvorului Bîndei, este mic, aproape colmatat, neînsemnat din punct de vedere turistic.
Lacurile din Hîrtoapele Leaotei. Nicaieri în Masivul Fagarasului nu se gasesc mai multe lacuri, laculete si mici ochiuri de apa la un loc decît în Hîrtoapele Leaotei. Aici sclipesc în lumina soarelui nu mai putin de noua lacuri, între care Musetescu, Mioarele, Scoica, Gemenu de Sus (2230 m alt., 3500 mp, 2,1 m adîncime), Gemenu de Jos (2190 m alt., 3500 mp, 0,7 m adîncime), Lacul Rosu (2130 m alt., 10000 mp, 3 m adîncime maxima, populat cu pastravi). Toate lacurile Hîrtoapelor sînt în afara traseelor turistice marcate, dar sînt usor accesibile din valea Rîului Doamnei sau din traseele de creasta.
Lacurile din bazinul de obîrsie al Vaii Zîrnei sînt ultimele din extremitatea estica a masivului. În prezent sînt trei lacuri, dar peticile de turba mari, întunecate, indica paturile multor lacuri glaciare din trecut, care s-au colmatat. Între cele trei lacuri actuale sînt mai interesante, din punct de vedere turistic, Lacul Zîrna (1980 m alt., 5000 mp, 2 m adîncime maxima), din care îsi trage apa la obîrsie rîul Zîrna, si Lacul Jgheburoasa (1958 m alt., 12000 mp, 2 m adîncime maxima), cel mai mare si mai spectaculos prin suprafata si amplasare. Cel de al treilea lac, mai mic decit primele doua, e amplasat spre culme, într-o zapodie adîncita de zapezi. Toate trei sînt în afara traseelor turistice. Primele doua sînt populate cu pastravi.
În sfîrsit, mai sînt de amintit cîteva lacuri de culme, cantonate în mici adîncituri, între care Lacul Cerbului din Muntele Marginea, Lacul Bratila din Curmatura Bratilei etc.
CLIMA
Elementele climei (temperatura, vînturi, precipitatii etc.) cunosc în Muntii Fagarasului, ca în toate masivele muntoase, o etajare determinata de altitudine. Aceasta se reflecta în existenta etajelor bioclimatice. Astfel, se poate vorbi de un climat al padurilor de foioase, de unul al padurilor de conifere si, în sfîrsit, de un climat al pajistilor alpine.
Clima Muntilor Fagarasului are însa si particularitati conditionate de masivitatea si orientarea acestor munti. Masivul pune stavila atît maselor de aer rece si umed ce vin dinspre Atlantic si marile nordului, retinîndu-le mai îndelung pe povîrnisul sau nordic, cît si celor mediteraneene si tropicale pe care le opreste pe latura lui sudica.
Iata de ce, în afara de etajarea climatica pe verticala, Muntii Fagarasului prezinta si particularitati climatice legate de expozitie: pe povîrnisul nordic, un climat dinamic, agitat, umed, rece, iar pe versantul sudic, unul mai moderat, mai calm si mai înseninat. Aceste particularitati climatice se rasfrîng în etajele de vegetatie prin ridicarea sensibila a limitei padurilor pe clina sudica argesana fata de cea transilvana.
Temperatura aerului scade treptat de la poale spre crestetul muntilor. Media anuala este de 4-60C în etajul padurilor de fag, de 2-40C în etajul molidului si în jur de 00C în zona pajistilor alpine (pe vîrfuri, chiar -20C). Lunile cele rnai calduroase sînt iulie si august, iar cele mai racoroase, ianuarie si februarie.
Conditiile climatice sînt aspre, mai ales în zona alpina. Rareori lunile de vara au temperaturi medii mai mari de 7-80C, iar lunile reci au media temperaturilor de -80C si chiar -110C. Nu sînt rare nici cazurile cu scurte perioade de viscol si frig în iulie si mai ales în cea de a doua jumatate a lunii august. Drumetul va trebui sa aiba întotdeauna o haina calduroasa în rucsac.
În privinta temperaturilor medii lunare, remarcam faptul ca pîna la altitudinea de aproximativ 1600 m, luna cea mai rece este ianuarie, iar mai sus de aceasta altitudine - februarie.
Vîntul bate aproape permanent pe creasta, adeseori dinspre vest si nord-vest, provocînd înnorari. Calmul absolut este o raritate în acesti munti. Unde nu se simt vînturile dominante amintite adie brizele de munte si brizele de vale, materializate prin jocul ceturilor din vai.
Primavara, zidul muntos, interpus în fata maselor de aer cald dinspre sud, creeaza efecte de fohn pe versantul nordic, provocînd topirea brusca a zapezilor.
Norii sînt elementul climatic cel mai impresionant, cel mai spectaculos si de cea mai mare importanta în drumetie. Arareori i se întîmpla drumetului din Ţara Oltului sa cuprinda cu privirea pîna în înaltul piscurilor Negoiului sau Moldoveanului, caci Masivul Fagarasului este cel mai mare generator de nori din tara noastra.
Norii cei mai frecventi sînt migratori, fiind adusi de vînturile de vest si nord-vest. Ei ramîn îndelung deasupra muntilor, dînd nastere la ploi mari, însotite de vînturi, în special pe creasta.
Un alt rînd de nori migratori se abat asupra Muntilor Fagarasului venind dinspre marile polare de nord. Ei nu zabovesc mult asupra muntilor, dar atunci cînd vin, îi acopera cu totul, începînd de la poale.
Dinspre sud, din bazinul Marii Mediterane, norii ajung mai rar în Muntii Fagarasului. Unii dintre acestia calatoresc la circa 3000-6000 m înaltime, dinspre sud-vest înspre nord-est, iar altii, pe la altitudinea de 1000-3000 m, dinspre vest catre est. Acestia din urma genereaza de obicei ploi îndelungate, de sapte sau chiar zece zile în sir.
Muntii Fagarasului îsi formeaza însa si nori proprii. În diminetile senine si calde apar nori de convectie, cu aspect de coloane sau saci de vata. Încep a se strînge catre orele 9-10, iar la amiaza sînt deosebit de maiestuosi, avînd o mare dezvoltare pe verticala. Uneori circula mai putin si catre seara dispar, fara a fi facut mai mult decît a se "scutura". Alteori însa ei declanseaza furtuni apocaliptice, însotite de descarcari electrice. Primii, care de fapt sînt prevestitori de vreme buna, sînt Cumulus humilis si pot fi usor recunoscuti; ei sînt mici, albi, cu margini argintii, avînd forme rotunjite si circula izolat pe albastrul cerului, ca mici corabioare. Cumulus congestus sînt mari si au tendinta de a se grupa, luînd forme de munti de zapada. Ei au baza de culoarc cenusie, vîrful argintat si indica vreme instabila. În sfîrsit, norii Cumulonimbus si Nimbus sînt sumbri si provoaca furtuni.
În Muntii Fagarasului se formeaza si nori de front, ca efect al încalzirii mai puternice a aerului pe versantul sudic decît pe cel nordic. Între masele de aer diferit încalzite iau nastere, la altitudine mare, formatiuni de nori care pot stationa uneori vreme destul de îndelungata deasupra masivului. Cel mai des întîlniti însa sînt norii de briza. Dimineata, dupa rasaritul soarelui, brizele de vale scot din haurile vailor si circurilor glaciare nordice balauri de ceata, învalmasindu-i spre creasta principala. Turistul neavizat, aflat la una din cabanele de pe versantul nordic, ezita sa porneasca la drum, însa odata ajuns pe creasta, el va ramîne surprins de seninul din tinuturile sudice. Ceturile iesite convulsionat din caldarile Saratii, Arpasului sau Sîmbetei se topesc ca prin farmec în bataia razelor de soare de pe versantul sudic. Spectacolul este fascinant: de-o parte, vîltoarea ceturilor, amplificînd la dimensiuni fantastice abisurile si dînd contururi de fum crestelor, de alta, calmul absolut al tinutului nemarginit din sud, scaldîndu-si verdele pajistilor în lumina de aur a soarelui. La contactul dintre curentii de aer dinspre sud si ceturile de pe versantul nordic, pe aliniamentul crestei, se formeaza uneori un adevarat zid cenusiu. Seara, purtati de brizele de munte, norii si ceturile fac drumul întors, îngramadindu-se în jgheaburile vailor si curgînd ca imense fluvii spre sesul depresionar al Ţarii Oltului.
Zilele cu adevarat senine sînt rare în Muntii Fagarasului. Daca însa, dupa caderea zapezilor de toamna, turistii au sansa de a prinde un astfel de senin pe înaltimile masivului, ramîn cu o amintire de neuitat, caci de nicaieri, poate, nu vor mai zari în tara noastra, deasupra marilor de nori, o atare desfasurare de vîrfuri alpine.
Precipitatiile sînt relativ bogate în Muntii Fagarasului si mai abundente în latura vestica decît în cea estica. Cantitatea lor creste de la poale spre înaltimi, ajungînd în medie de la 900-1000 mm (în etajul fagului) pîna la 1400 mm (în zona alpina). Sus însa, la altitudini de 1500 -1600 m si mai ales la peste 1900 m, ele cad în mare parte sub forma de zapada (uneori chiar si vara).
Ploile au cea mai mare frecventa în lunile de la începutul verii si cea mai mica spre toamna, în septembrie. Ninsorile pot cadea oricînd, însa de obicei ele încep catre sfîrsitul lui septembrie. Cele mai frecvente sînt în ianuarie, februarie si martie. Practic, zapezile se instaleaza pe creste din septembrie-octombrie si dureaza pîna la sfîrsitul lunii mai si începutul lui iunie.
În zonele joase, ninsorile cele mai abundente se produc la începutul iernii, îngreunînd mult accesul spre creasta. În zonele înalte, acestea se produc, cu mici exceptii, în luna martie, uneori chiar în aprilie. Cumulata, întreaga cantitate de zapada cazuta în cursul unui an la altitudini de peste 2400 m ar da un strat gros de 7-8 m, adica de 10 ori mai mare decît cel care cade, în mod obisnuit, în zona de cîmpie.
Cele mai mari cantitati de zapada se depun în locurile adapostite, pe fundul caldarilor glaciare, prin vai si mai ales la baza versantilor cu expozitie estica. Purtata de vînturi, zapada nu se depune asadar uniform, ci cu precadere în portiunile adapostite, unde poate dainui pîna în vara. Schiul se practica astfel, pe alocuri, pîna catre sfîrsitul lunii iunie.
Piscurile cele mai înalte, Vistea, Laitelul, Laita etc. sînt, de regula, dezgolite sau acoperite numai cu un strat subtire de zapada înghetata. Versantii estici, cu zapezile lor pufoase si nedegajate, contrasteaza puternic cu cei vestici, maturati de vînturi si cu aspect viscolit. Pe culmile secundare, fara exceptie, în Muntii Fagarasului cornisele de zapada sînt orientate catre est sau nord. Ele îngreuneaza considerabil ascensiunile de iarna, producînd dificultati mai ales alpinistilor care nu cunosc punctele de trecere.
În urma ninsorilor abundente se pot produce adeseori avalanse. Astfel de situatii sînt relativ frecvente. Pentru a da un singur exemplu, în luna februarie a anului 1969 a cazut la o singura ninsoare, în portiunea serbota - Ciortea, un strat de zapada mai gros de 80 cm. În asemenea situatii, avalansele sînt iminente. Este important sa fie amintit faptul ca pe mai toti versantii abrupti ai Fagarasului se pot produce avalanse si ca în acesti munti au fost semnalate cele mai mari si mai frecvente avalanse de la noi din tara. Daca la toate aceste dificultati se adauga nebulozitatea frecventa si denivelarile mari, rezulta ca parcurgerea pe timp de iarna a crestelor Masivului Fagarasului constitute o piatra de încercare pentru orice alpinist.
Adeseori iarna, particulele fine ale ceturilor cristalizeaza sub forma de chiciura pe marile abrupturi nordice fagarasene. Atunci întregul munte capata un aspect himalaian.
FLORA sI VEGETAŢIA
Drumetul pornit de la poale catre înaltul Fagarasului va trece prin toate etajele de vegetatie din spatiul montan al tarii noastre.
La poalele masivului se afla etajul padurilor de gorun (Quercus petraea), în care pe locuri umede se instaleaza stejarul (Quercus robur). La poala nordica a masivului, în Depresiunea Fagarasului, se afla unul din cele mai interesante resturi ale vechilor paduri de stejar, astazi rezervatie naturala: Dumbrava Vadului (Poiana cu Narcise sau Poiana cu Coprine). Este o rariste de stejar de mai bine de 400 ha, inundata cam pe la jumatatea lunii mai de o adevarata mare de narcise. Mai sînt desigur poieni cu narcise în tara, dar nicaieri parca ele nu sînt atît de întinse si nicaieri nu se mai întîlneste o atare desime a stelutelor alb-galbui ale florilor.
Din sus de padurile de stejar si gorun, cam între 600 si 1300 m (1350 m) altitudine, de jur-împrejurul muntilor se desfasoara etajul padurilor de fag (Fagus silvatica). Pe latura sudica, padurile sînt pure sau numai ici-colo în amestec cu conifere, pe cînd în Transilvania, molidul si bradul patrund în padurea de fag pîna la poalele muntelui; cîteodata, cum ar fi, bunaoara, pe vaile Brescioarei si Pojortei, prin padurea de fag gasim si zada (Larix decidua), conifer gratios cu frunze cazatoare. Prin taieturi invadeaza aproape pretutindeni plopul tremurator (Populus tremula) si mesteacanul (Betula verrucosa). Sînt coaste întregi, ca cele din drumul de la Turnu Rosu catre Chica Pietrelor (saua Petrilor), unde mesteacanul apare pur, de parca ar fi fost sadit.
Pe vai patrund, venind dinspre dealuri, aninul negru (Alnus glutinosa) si aninul alb (Alnus incana). Adesea mai gasim si salcia capreasca, cu frunze late ca de mar (Salix caprea).
Scapate de sus, prin micile raristi ale padurilor de fag, coboara ericaceele si, dintre ele, mai ales afinul (Vaccinium myrtillus). Acolo unde solul este mai bun si mai gras, prin padurile de fag, întîlnim, în locul afinisurilor, tufele delicate de napraznic (Geranium robertianum), cu flori roz-liliachii. Primavara, de sub frunzarul de rugina al fagetelor, se deschid spre soare ochii albastri ai floricelelor de crucea voinicului (Hepatica transilvanica), iar din tufisuri si locuri umbroase se desfac "turtitele albe" ale gainuselor (Isopyrum thalictroides). Cam în acelasi timp, mierea ursului (Pulmonaria molissima) îsi schimba necontenit culoarea, de la rosul bobocilor la violetul florilor tinere si apoi la albastrul florilor trecute.
În acelasi etaj, prin locurile umede, de-a lungul vailor si potecilor, întîlhim adeseori slabanogul (Impatiens nolli-tangere) cu flori galbene si teci gata sa explodeze la cea mai mica atingere. Pe la margini si prin luminisurile largi, padurile de fag sînt tivite cu brebenei purpurii (Corydalis cava). Sa nu uitam însa nici florile albe de floarea pastelui (Anemone nemorosa), pe cele violete de coltisori (Dentaria bulbifera), pe cele galbene de brusture negru (Symphytum cordatum) si, mai ales, degetarutii galbeni (Digitalis ambigua), înfloriti în toiul verii.
Pajistile din etajul padurilor de fag sînt dominate de paisul rosu (Festuca rubra) si campanule, mai ales Campanula persicifolia, cu splendide flori albastre violacee si Campanula patula, violet-albastruie. Primavara, albul micilor petice de omaturi, întîrziate ici-colo în preajma tufelor, este stropit de violaceul pal al brînduselor (Crocus vernus). Ceva mai tîrziu, în preajma verii, se ridica, din ierburi, tijele înalte de crini de padure (Lilium martagon), spînzurînd deasupra gramineelor candelabre violete pestrite. Rareori, mai ales de-a lungul vailor cu grohotisuri si bolovanisuri de calcar, îsi raspîndesc mirosul de vanilie florile de carmin ale sîngelui voinicului (Nigritella rubra).
Orhidaceele sînt si ele prezente. Gasesti pretutindeni poroinicul, stupinita alba (Platanthera biofolia), cu parfum subtil si discret, "ura" (Gymnadenia conopea) si multe, multe altele. Mai amintim doar garofita de munte, cu flori albe liliachii (Dianthus superbus) si garofita alba (Dianthus spiculifolius), legate mai ales de zone calcaroase. Prin locurile umede, calcea calului (Caltha laeta) îsi expune la soare florile mari, galbene si lucioase.
Cam de la 1300-1350 m pîna la 1700 m altitudine, pe versantul nordic, si 1800 m pe cel sudic, întîlnim etajul molidului (Picea excelsa). În desisurile sale întunecoase nusi au locul prea multe flori. Numai arareori, prin raristile cu lumina abia filtrata, ruginiul litierei este întrerupt de verdele crud-viu al frunzulitelor trifoliate ale macrisului iepurelui (Oxalis acetosella). Din tufele sale îsi ridica primavara capul, în rarele si palidele raze de soare, mici flori albe, deosebit de delicate. Pe la marginea molidisurilor sau de-a lungul potecilor ce le strabat, prin locuri mai însorite, dar umede, întîlnim paralutele de munte (Pirola uniflora), albe, singuratice si discret parfumate. Dintre orhidacee zarim mai des, pe la marginea padurilor, orhidea (Listera ovata).
Pe vai umede si umbroase, de-a lungul torentilor, creste viguroasa, ajungînd la 2 m înaltime si avînd frunze late, de pîna la 30 cm diametru, laptucul oii (Telekia speciosa), cu flori mari galbene.
Pajistile din etajul padurilor de molid, de obicei mai dese si mai întinse ca cele din zona fagului, sînt dominate tot de graminee, si anume de paiusul rosu (Festuca rubra) si de parusca sau parul porcului (Nardus stricta). Ca si mai jos, campanulele sînt nelipsite din aceste pajisti. Mai dese sînt cupele albastre de Campanula abietina. Alaturi de ele zarim florile albastre-liliachii ale viorelelor, unghia pasarii (Viola declinata) si tufele de flori mici purpurii, frumos mirositoare, ale cimbrisorului (Thymus pulcherimus, T. montanus).
Ici-colo patrund si ericaceele, mai ales coacaza sau cocazarul (Brukenthalia spiculifolia), cu flori rosii, mici, parfumate, si afinul (Vaccinium myrtillus). Prin locuri umede si grase îsi înalta, viguroasa, candelabrele albe ale florilor otravitoare stirigoaia (Veratrum album).
Catre limita superioara, padurea de molid se rareste treptat, stingîndu-se prin arbori tot mai piperniciti, adesea cu coroana în forma de stindard.
Urmeaza etajul alpin inferior, ce se continua de la limita de sus a padurilor pîna la 2200 m altitudine. Altadata era aici împaratia jnepenilor (Pinus montana), care se mai pastreaza si astazi în desisuri, pe coastele priporoase si prin caldari.
În acelasi etaj sînt foarte raspîndite tufarisurile scunde de ericacee, si anume: afinul (Vaccinium myrtillus) si merisorul (Vaccinium vitis-idaea) - ultimul cu frunze pieloase, flori cu corola alba si fructe rosii. Ceva mai rar întîlnim si plante din alte familii, ca ienuparul pitic (Juniperus nana) si pe abrupturile stîncoase, frecvent cu izvoare de coasta, aninul de munte (Alnus viridis), usor de recunoscut de departe dupa coloritul sau verde cenusiu. În Muntii Fagarasului, aninul de munte este un indicator sigur de locuri priporoase, neprimitoare, ce trebuie evitate. În fine, deasupra tuturor se ridica în acest etaj zîmbrul (Pinus cembra), arbore ocrotit. El îsi desface coroana buclata si puternica numai pe alocuri, cum ar fi, bunaoara, deasupra stînei din Moldoveanu pe piciorul sudic al muntelui cu acelasi nume, pe Valea Zîrnei, în caldarile Vaii Vladului, în Berevoescu, în Lutele Mici, în Rîiosu, spre valea Budei etc.
În pajistile din etajul alpin inferior, covorul verde este alcatuit, ca peste tot, din graminee. În preajma padurilor domina înca teposica si paisul rosu de care am mai amintit. Mai sus însa, în adevaratul etaj al jneapanului, dominante sînt parusca (Festuca supina) si iarba stîncilor (Agrostis rupestris).
Primavara, verdele pajistilor este punctat de florile viorii ale brînduselor (Crocus vernus), de cele galbene ale ciuboticei cucului (Primula elatior) si ale bulbucilor de munte (Trollius europaeus), planta ocrotita.
Vara, prin paduri, îsi înalta capitulele portocalii rusulita (Hieracium aurantiacum). Ici-colo mai apare si sopîrlita (Veronica belidioides) punctînd pajistile cu albastrul întunecat al rozetelor sale. si tot vara înfloreste, mai mult pe brîne si locuri stîncoase si umede, omagul galben (Aconitum anthora), cel albastru violaceu (A. tauricum) si ciubotica-ursului (Cortusia matthioli), iar prin locurile mai asezate garofita pitica (Dianthus gelidus), roza, scunda, abia rasarind din iarba.
Prin crapaturi de stînci, pe grohotisuri si în locuri stîncoase, întîlnim adesea florile mici, galben-verzui, ale mierlutei pitice (Minuartia sedoides).
Dincolo de 2200 m altitudine si pîna la crestele cele mai înalte de peste 2500 m, în etajul alpin superior, tufarisurile lemnoase devin din ce în ce mai mici si mai rare. Batute de vînturi, formatiile de tufarisuri pitice de tundra alpina se întind pe pamînt, cautîndu-si adapost. Dintre rudele apropiate ale afinului întîlnim pomisoara (Vaccinium uliginosum), cu frunze mici, rotunde, ceroase si fructe negre, si azalea (Loiseleuria procumbens).
Pe calcare înfloreste alba, în toiul verii, argintica (Dryas octopetala). Alaturi de ea pot fi zarite adesea rudele pitice ale salciilor (Salix reticulata si S. herbacea).
Pasunile sînt dominate de coarna (Carex curvula). Florile din acest etaj sînt de-o delicatete neasemuita. Poate ca cei mai gingasi sînt degetarutii care apar primavara de sub zapada prin circurile glaciare (Soldanella pussila, S. montana). Le face concurenta, prin locurile stîncoase, violetul deschis al ochiului gainii (Primula minima). si tot în zilele de primavara, din muschi îsi ridica firava floarea alba cu pete galbene de sulf foaia grasa (Pinguicula alpina). Campanulele sînt reprezentate de specia alpina, pitica, abia ridicîndu-si clopotu-i albastru-violaceu la înaltimea ierbii (Campanula alpina). De un albastru mai profund sînt gentianele. Întîlnim des Gentiana nivalis, cu flori mici si, mai rar, "cupele" mari de Gentiana kochiana (acaulis). Pe alocuri, în toiul verii, pajistile sînt împodobite cu nuante de roz, fie rozul liliacliiu al armeriei (Armeria alpina), fie rozul deschis al luceafarului (Scorzonera rosea).
Cea mai frecventa culoare însa, în miezul verii si catre toamna, cînd excursiile sînt în toi, este cea galbena. Prin iulie-august înfloresc deodata martisorul (Geum montanum), chimenul de munte (Ligusticum mutellina) si sclipetii de munte (Potentilla ternata). Sînt florile cele mai raspîndite în pajistile alpine din Muntii Fagarasului. Rar se întîlnesc omagul galben (Aconitum anthora) si ghintura galbena (Gentiana lutaea), planta ocrotita.
Diversitatea florei este amplificata, pe alocuri, de existenta calcarelor, cum se întîmpla, bunaoara, în Ciortea, Piscul Bîlei si, mai ales în Buda - Rîiosu - Museteica. Înfloresc aici toporasii galbeni (Viola biflora), ochiul sarpelui (Eritrichium nanum), albastru ca cerul, si floarea de colt (Leontopodium alpinum), ocrotita si ea.
Pe stîncarii este îndeobste locul saxifragelor. Amintim aici ochii soricelului (Saxifraga aizoides), cu flori portocalii, S. stellaris, cu flori albe punctate cu purpuriu si - mai mult pe calcare - iarba surzilor (S. aizoon), alba sau alb-galbuie, cu puncte rosii. Din loc în loc, cenusiul stîncariilor din grohotisuri este tapisat cu pernite de iarba rosioara (Silene acaulis).
Am lasat cu buna stiinta la urma una din marile podoabe ale Fagarasului, comuna si foarte raspîndita în zona alpina: ruja, bujorul de munte sau smirdarul (Rhododendron kotschyi), planta ocrotita, ce înfloreste în iunie-iulie.
FAUNA
Fauna Muntilor Fagarasului cunoaste, desi mai putin pregnant ca vegetatia, o distributie zonala altitudinala.
Dintre mamifere, caprioara (Capreolus capreolus), pe alocuri colonizata, nu urca decît rareori mai sus de brîul padurilor de fag. Cerbul (Cervus elaphus) ajunge, în schimb, mai ales în perioadele de rut, pîna la limita superioara a padurilor. Nu rare sînt cazurile cînd ciobanii sau drumetii, ramasi peste noapte la stînele din Marginea sau Naneasa, aud boncanitul cerbilor iesiti la gol, prin valea Modrugazului sau pe plaiurile Mîndrei. Mistretul (Sus scrofa) este si el adeseori întîlnit, cu precadere, în padurile de la poalele muntilor.
Prin vîrfurile arborilor, veveritele (Sciurus vulgaris) executa cu maiestrie salturi largi.
Dintre felide ne întîmpina frecvent pisica salbatica (Felix silvestris) si, mai ales, jderul de copac (Mustela martes), comune atît padurilor de foioase, cît si celor de molid. Nu lipseste nici rîsul (Lynx lynx), seniorul felidelor din Europa, care urca uneori, în urmarirea pradei, pîna la golul alpin.
1 Capitolul a fost redactat de Viorel Gherasim, cercetator stiintific la Academia de stiinte Agricole.
Pe alocuri, el provoaca pagube în lumea cervidelor.
Pagube mai provoaca si lupul (Canis lupus), desi împutinat întrucîtva în urma vînatului. Nelipsita din padurile de fag este de asemenea vulpea (Canis vulpes).
În fine, cel mai mare dintre mamifere, ursul (Ursus arctos), se adaposteste ziua prin desisurile padurilor, facîndu-si aparitia uneori si prin taieturi cu zmeurisuri. Cei mai batrîni, învatati sa manînce carne, ies de multe ori noaptea la gol, în preajma stînelor, în cautarea pradei. În Muntii Fagarasului, numarul lor este în prezent de cîteva sute.
În golul alpin este împaratia caprei negre (Rupicapra rupicapra), specie ocrotita. Masivul Fagarasului adaposteste numarul cel mai mare de capre negre din tara noastra, alcatuind o populatie deosebit de robusta.
Lumea pasarilor cuprinde numeroase specii mici, cantonate prin paduri, dar si cîteva specii mari de rapitoare, care-si vegheaza teritoriul de vînatoare, în zboruri largi, deasupra spatiului alpin. Prin paduri, în special prin cele de foioase, dar patrunzînd adesea si în etajul molidului, sînt mai frecvente: cinteza (Fringila coelebis), fîsa de padure (Anthus spinoletta spinoletta), silvia (Sylvia communis), sturzul de vîsc (Turdus viscivorus), rnacaleandrul (Erithacus rubecula), gaita Garrulus glandarius), cîteva specii de pitigoi (Parus montanus, P. cristatus, P. ater) si mierla (Turdus merula); mai rar pot fi vazute: corbul (Corvus corax), ciocanitoarea neagra (Dryocopus martius martius), iar dintre pasarile rapitoare, sorecarul comun (Buteo buteo). De-a lungul pîraielor repezi de munte, pe pietre si pe trunchiuri de arbori culcati, pot fi vazute codobatura (Motacilla alba), mierla de piatra (Monticola saxatilis) si, ceva mai rar, împodobit cu un splendid penaj, pescarusul albastru (Alcedo atthis).
Mai sus, în padurile de conifere, vietuiesc forfecuta (Loxia curvirostrata), pitigoiul motat (Parus cristatus), ciocanitoarea (Picoides tridactylus alpinus), cucuveaua încaltata (Aegolius fenereus) si cucuveaua pitica (Glaucidium passerinum).
În portiunile cele mai pustii, evitînd cararile batute ale muntilor, în trupuri batrîne de padure, se afla cocosul de munte (Tetrao urogallus), pasare rara, ocrotita de lege.
Sus, în etajul jneapanului, se întîlnesc mierla gulerata alpina (Turdus torquatos alpestris), brumarita de stînca (Prunella collaris) si brumarita de padure (Prunella m. modularis). Caracteristica pasunilor de înaltime este fîsa, în timp ce în acelasi etaj bioclimatic, grohotisurile si stîncariile sînt populate de cojoaica (Certhia tamiliaris).
Deasupra crestelor, a vailor, pasunilor si padurilor se întinde spatiul larg al vulturilor plesuvi suri si bruni si al acvilelor de munte (Aquila chrysaetos chrysaetos), cele mai puternice rapitoare de la noi, devenite tot mai rare în ultima vreme.
Dintre sopîrle, sopîrla de cîmp (Lacerta agilis) si sopîrla de ziduri (Lacerta muralis) sînt raspîndite în zona forestiera, iar sopîrla de munte (Lacerta vivipara) poate fi zarita mai mult în etajul subalpin si alpin, sopîrla fara picioare (Anguis fragillis), numita gresit si napîrca, se gaseste în paduri de foioase si conifere, preferînd mai ales locurile umede.
Reptilele sînt slab reprezentate în fauna Fagarasului, doar prin vipera comuna (Vipera berus), care poate fi vazuta pe stînci sau trunchiuri însorite de copaci, din zona fagului pîua la înaltimea de peste 2000 m. La altitudini mai joase, în paduri, vietuieste si sarpele de alun.
Amfibienii sînt des întîlniti în zona forestiera, mai mult în padurile de foioase, putine specii ajungînd la limita superioara pîna sub pasunea alpina. Tritonii (Triturus cristatus) prefera apele mai mult sau mai putin stagnante si locurile umede. Ei pot fi vazuti, în "Lacutul" din Netedu. Salamandra (Salamandra salamandra) este prezenta în padurile de fag si conifere. Numai broasca bruna de munte (Rana temporaria) poate fi gasita pîna sus, spre pasunea alpina.
Pestii sînt reprezentati, în primul rînd, prin pastravi (Salmo trutto fario), care se afla în cursul superior al aproape tuturor rîurilor si pîraielor si în mai multe lacuri glaciare.
Mai jos în zona pastravului traiesc scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus meridionalis petenyi) si boisteanul (Phoxinus phoxinus), iar pe sub pietre, zglavocul (Cottus gobio).
În partea sudica a Fagarasului, în cursul superior al Argesului, Rîului Doamnei si Vîlsanului, a fost descoperit în 1956 cel mai rar peste din fauna României, specia cu cea mai mica raspîndire din Europa, endemica în bazinul Argesului. Este vorba de asprete, sforete sau poprete, cum este denumit de localnici (Romanichthys valsanicola), un relict tertiar; în ultimii ani însa, numarul acestui rarisim reprezentant al ihtiofaunei noastre s-a redus îngrijorator.
O interesanta si bogata fauna ihtiologica - se formeaza în lacul de acumulare de la Vidraru de pe Arges.
Dintre nevertebrate, gîndacii (Coleopterele) sînt foarte bine reprezentati (peste 1500 de specii), mai ales prin croitori (Cerambycidae), carabusi (Scarabeidae) si alte familii. Cei mai multi gîndaci se gasesc în cadrul zonei forestiere, traind în frunzar, sub pietre, trunchiuri culcate la pamînt, sub scoarta sau pe inflorescente, iar altii pe sol, cautînd hrana.
Fluturii (Lepidopterele) numara circa 700-800 de specii, cuprinzînd atît forme de padure, cît si unele care caracterizeaza pasunea alpina. Deosebit de frumos, un fluture rosu cu pete negre, ce poate fi întîlnit în pasunea alpina, este un endemism al Carpatilor Meridionali, numit Boloria pales carpathomeridionalis. Spre versantul nordic al Fagarasului se gaseste foarte rar o forma alpina (Parnassius apollo), fluture frumos, una din raritatile faunei noastre de insecte.
POPULAŢIA sI AsEZĂRILE
Zonalitatea bioclimatica si tipurile de relief au determinat grade de populare si moduri de utilizare a terenurilor diferite în sectoarele masivului fagarasan si în spatiul înconjurator.
De o parte si de alta a masivului, considerat în întregul sau (inclusiv sirul Cozia - Ghitu), relieful plat sau molcom al Depresiunii Fagarasului, la nord, si depresiunilor Jiblea, Aref si Bradet, la sud, a favorizat instalarea oamenilor în asezari stabile, înca din cele mai vechi timpuri.
În cîmpia premontana a Depresiunii Fagarasului s-a dezvoltat o retea puternica de localitati compacte, mari. O parte din ele s-au însirat de-a lungul Oltului, la 8-10-15 km distanta de munti, iar o alta parte s-au dezvoltat pe o linie mai apropiata de poalele muntilor, la 3-5 km de acestia.
Circulatia în depresiune s-a dezvoltat cu precadere pe directia est-vest, mai întîi de-a lungul Oltului, unde s-au construit calea ferata si soseaua Brasov-Sibiu. În ultimii ani, traficul tot mai intens a determinat si asfaltarea soselei care leaga, tot pe directia E-V, o mare parte din localitatile de sub munte. În acelasi timp s-a dezvoltat si o retea de drumuri comunale, care leaga localitatile de sub munte de cele din preajma Oltului, precum si o retea de drumuri forestiere care, pornind din satele de sub munte, se infiltreaza în masiv, pe toate vaile.
În partea de sud a masivului, relieful deluros a determinat o retea mai rara de localitati, de tip risipit, circulatia dezvoltîndu-se în special de-a lungul rîurilor mari (Topolog, Arges, Vîlsan, Rîul Doamnei), pe care s-au construit sosele pîna în inima muntilor; circulatia de la est la vest a fost mult îngreuiata, iar din punct de vedere turistic, nula.
Pe latura vestica a masivului, defileul Oltului a constituit din vechi timpuri o mare poarta de trecere între tinuturile dunarene si cele de dincolo de munti, satele fiind însirate, pe sosea, numai la gura vailor. În Depresiunea Titestilor, de un pitoresc deosebit, se afla o retea densa de localitati, legate prin sosele, care constituie puncte de pornire sau sosire în si dinspre masiv.
În spatiul forestier al Fagarasului nu exista localitati stabile, ci numai cabane forestiere, la care, la nevoie, se poate gasi adapost.
Spatiul alpin întins a dus la dezvoltarea pastoritului, îndeosebi pe versantul sudic, mai domol, si mai putin pe cel nordic, cu versanti abrupti, custuri si grohotisuri. Pe versantul sudic, la limita padurilor, întîlnim stîne mari, saivane, care, la nevoie, pot servi turistilor ca adapost; pe versantul nordic acestea sînt rare.
Frumusetea si ineditul peisajului au stîrnit interesul amatorilor de drumetie pentru acesti munti. Distantele mai scurte dinspre Depresiunea Fagarasului au determinat dezvoltarea turismului cu precadere pe versantul nordic, unde s-au construit majoritatea cabanelor turistice. Dupa construirea Transfagarasanului si a lacului de acumulare de la Vidraru, care a schimbat complet peisajul, s-a dezvoltat mult reteaua de cabane si pe versantul sudic. Se poate considera ca, sub aspectul traficului turistic si al densitatii cabanelor, Muntii Fagarasului ocupa unul din locurile de frunte în ierarhia tinuturilor muntoase din România.
Cai de acces si puncte de plecare pentru traseele de pe versantul nordic
Ascensiunile pe versantul nordic ale masivului încep din Depresiunea Fagarasului. Aici se poate ajunge fie cu trenul pe traseele (Bucuresti) -Brasov - Fagaras - Sibiu (Arad) si Rîmnicu Vîlcea - Podu Olt, fie cu autoturismul pe drumurile nationale 1 (Bucuresti - Brasov - Sibiu - Oradea) si 73A (Rîsnov - Poiana Marului - sercaia) sau pe drumurile modernizate Talmaciu - Avrig - Agnita - Voila, Rupea - Fagaras si Hoghiz - sercaia.
Pentru turistii care vin pe calea ferata, statiile de debarcare pot fi urmatoarele: Fagaras, Voila, Ucea de Jos, Arpasu de Jos, Scorei, Porumbacu de Jos, Avrig si Sebes-Olt, iar dinspre Rîmnicu Vîlcea statia Podu Olt.
Drumul national 1 se desfasoara în imediata apropiere a caii ferate Brasov - Sibiu si trece, pe distanta Fagaras - Avrig, prin aceleasi localitati prin care trece si calea ferata.
Drumul national 73A înlesneste accesul dinspre Bran sau Rîsnov, prin pasul Poiana Marului. El intra în depresiune la sinca si, trecînd prin localitatile Ohaba, Vad, ajunge la sercaia unde întîlneste DN1.
1 La elaborarea lucrarii, au fost folosite si însemnarile si notele de drum ale lui Emilian Cristea.
Din DN73A, dupa sinca Veche, se desprinde catre vest drumul modernizat premontan, care leaga sinca de orasul Victoria pe ruta sercaita - Bucium - Margineni - Sebes - Recea - Gura Vaii - nord Breaza - Lisa -Sîmbata de Sus - Dragus - Vistea de Sus -Victoria. Din Sebes, Recea, Breaza, Sîmbata de Sus si Victoria se desprind poteci turistice marcate catre Masivul Fagarasului. Tot din DN 73A se desprinde, la Vad, un drum modernizat care conduce, dupa 3 km, la Poiana cu narcise.
Drumul modernizat Talmaciu - Avrig se desprinde din DN7 (E 15A), asigurînd accesul în depresiune celor care vin dinspre Rîmnicu Vîlcea. El trece pe la gara Podu Olt, halta Sebes-Olt, prin Racovita si întîlneste DN1 la Avrig.
Drumul modernizat Hoghiz - sercaia se desprinde din DN 13 (E 15) la Hoghiz, trece pe sub rama Muntilor Persani si sfîrseste la est de sercaia.
Tot din DN 13, de la Rupea se desprinde drumul modernizat care conduce în orasul Fagaras (DN 1), trecînd prin Jibert - Valeni - soars.
În sfîrsit, din zona centrala a Podisului Tîrnavelor, trei drumuri asfaltate, pornind de la Medias, Dumbraveni si Sighisoara, se întîlnesc la Agnita si de aici mai departe un drum modernizat, care trece prin Dealu Frumos - Merghindeal - Cincu - Cincsor, ajunge în Depresiunea Fagarasului, la Voila, localitate situata pe DN 1.
În depresiune, o serie de sosele astfaltate, care pornesc din DN 1, faciliteaza apropierea de masiv, ajungînd uneori pîna la poalele acestuia sau patrunzînd chiar în acesta. Amintim în acest sens soselele asfaltate Fagaras - Sebes (12 km); Fagaras - Recea - Dejani (14-15 km); Sîmbata de Jos - Sîmbata de Sus - Complexul turistic Sîmbata (13 km); Ucea de Jos - Victoria (8 km) si drumul national Transfagarasan (DN 7C).
Principalele puncte de plecare pentru versantul nordic sînt urmatoarele:
Orasul Fagaras (430 m alt. medie) este situat pe DN 1, la km 232-239 si pe calea ferata Bucuresti - Brasov - Arad; doua hoteluri, doua statii "service", statie benzina, autogara. Punct de plecare catre: Sebes (12 km, drum modernizat): Recea (14 km, drum modernizat) si în continuare sectorul montan Bratila - Zîrna; Breaza (20 km din care 18 drum modernizat) si în continuare sectorul montan Urlea; Complexul turistic si manastirea Sîmbata (28 km, drum modernizat) si în continuare sectorul montan Sîmbata; Victoria (33 km, drum modernizat) si în continuare cabana Arpas si sectorul montan Podragu. Legatura cu localitatile amintite, ca si cu alte localitati din zona, se face cu ajutorul curselor I.T.A. (autogara situata lînga gara C.F.R.).
Obiective turistice în oras: Cetatea Fagarasului (sec. XV-XVII) cu castelul care gazduieste muzeul Ţarii Fagarasului si biblioteca municiuala; statuile lui Badea Cartan si a Doamnei Stanca; biserica Sf. Nicolae, ctitorita de Constantin Brîncoveanu în anii 1697-1698; casa lui Inochentie Micu-Klein; biserica Sf. Treime (1782-1783); biserica romano-catolica si manastirea franciscanilor (1737, refacuta 1760); biserica reformata (1712); biserica evanghelica (1842-1843).
Satul Sebes (567 m alt. medie) situat la 12 km sud de orasul Fagaras, la rascrucea drumurilor modernizate Fagaras - Sebes si sinca Veche - Sîmbata de Sus - Victoria; legatura la Fagaras cu curse I.T.A. Punct de plecare pentru traseul 1 (vf. Comisu prin Valea Sebesului); distanta fata de poalele muntilor 5 km, pe drum forestier.
Satul Breaza (610 m alt. medie) se afla la 20 km sud-vest de orasul Fagaras si 15 km sud de comuna Voila (DN 1); drum modernizat pîna la 2 km nord de sat, apoi drum pietruit; legatura la Fagaras cu autobuze I.T.A. Punct de plecare pentru traseele 2, 3 si 4 din sectorul Urlea; în apropiere ruinele "cetatii de la Breaza" (sec. XIII-XV); distanta pîna la poalele muntelui 5 km.
Comuna Voila (423 m alt. medie) situata pe DN 1 (km 244-245) la punctul de întîlnire cu soseaua modernizata dinspre Agnita si pe calea ferata 200; autobuz I.T.A. catre Fagaras si Breaza (15 km). Punct de plecare catre satul Breaza si, în continuare, pe traseele 2, 3, si 4 catre sectorul montan Urlea. Drumul Voila - Breaza trece prin satele Voivodeni (biserica-monument) si Pojorta; distanta pîna la poalele muntelui (sud Breaza) 19 km. La 3 km nord de Voila, în Cincsor, biserica fortificata saseasca.
Comuna Sîmbata de Jos (422 m alt. medie) asezata pe DN 1, la 1 km vest de Voila (km 246-247) si pe calea ferata 200; camping (Hanul Brîncovenesc); punct de plecare pentru Complexul turistic Sîmbata (15 km) si, mai departe, sectorul muntilor Sîmbetei (traseele 10-14); drumul Sîmbata de Jos - complex, modernizat, trece prin Sîmbata de Sus (6 km); poate constitui punct de plecare catre Breaza (pentru sectorul montan Urlea) pe ruta Sîmbata de Jos - Sîmbata de Sus -Lisa - Breaza (14 km); tronsonul Sîmbata de Jos - Lisa, drum modernizat.
Puncte de interes turistic: în comuna Sîmbata de Jos - casa (castelul) Brukenthal (sec. XVIII), în prezent sediul hergheliei de cai; în comuna Sîmbata de Sus - biserica ridicata la 1784 de Nicolae si Manolache Brîncoveanu si "castelul" Grigore Brîncoveanu (1800), construit lînga locul fostului castel al lui Constantin Brîncoveanu.
Comuna Ucea de Jos (429 m alt. medie) situata pe DN 1 (km 259) si pe calea ferata 200. Punct de plecare pentru orasul Victoria (distanta 8 km, drum modernizat) si, în continuare, pentru traseele 15 si 16-20.
Orasul Victoria (640 m alt. medie) se afla la poalele masivului, la 8 km sud de Ucea de Jos si DN 1; sosele modernizate dinspre Ucea de Jos si Sîmbata - Dragus - Vistea de Sus; statie benzina; hotel (140 locuri); legaturi auto la toate trenurile de la gara Ucea de Jos. Punct de plecare pentru traseele 15 (Vistea Mare - Moldoveanu), 16-19 (cabana Podragu), precum si pentru Complexul turistic Sîmbata, pe drum forestier (11 km); distanta pîna la poalele muntelui circa 8 km pe traseul 15, circa 3 km pe traseele 16 si 17 si 7,5 km pe traseul 18.
Comuna Arpasu de Jos (424 m alt. medie) este asezata pe DN1 (km 262-263) si pe calea ferata 200; punct de plecare catre cabana Arpas si traseele din sectorul Podragu (tr. 17-20), pe ruta Arpasu de Jos - Arpasu de Sus - cabana Arpas (11-12 km pe drum nemodernizat, cu dificultati pentru mijloace auto) si catre traseele din sectorul Bîlea (tr. 21-28), pe ruta Arpasu de Jos - Cîrtisoara (6 km drum nemodernizat) si, în continuare, pe Transfagarasan, catre Glajarie - Bîlea-Cascada - Bîlea-Lac (Arpasu de Jos - Glajarie, 16 km).
Comuna Scorei (414 m alt. medie) situata pe DN 1 (km 269-271) si pe calea ferata 200; punct de plecare catre bazele turistice din Valea Bîlei pe traseul Scorei - Cîrtisoara (5 km, drum nemodernizat) si, în continuare, pe Transfagarasan; distanta pîna la poalele muntelui (Glajarie) 15 km.
Comuna Porumbacu de Jos (397 m alt. medie) se afla pe DN1 (km 276-277) si pe calea ferata 200; punct de plecare pentru traseul 29 catre cabana Negoiu (drum nemodernizat; pîna la poalele muntelui circa 14 km); pîna la Porumbacu de Sus autobuz I.T.A. dinspre Sibiu.
Comuna Avrig (390 m alt. medie) asezata pe DN1 (km 283-286) si pe calea ferata 200; hotel; punct de plecare pentru cabana Poiana Neamtului situata la poalele masivului; 14 km drum nemodernizat si, în continuare, pentru traseele 36, 37, 38 si 39 (Barcaciu - Negoiu si Scara - Lacul Avrig) sau pentru cabana Suru, prin Valea Moasei - Izvorul (Poiana Florii) (tr. 40).
Obiective turistice: casa memoriala Gh. Lazar si statuia lui Gh. Lazar (sculptor C. Medrea).
Halta C.F.R. Sebes-Olt, situata pe calea ferata 200; punct de plecare pe traseul 41, catre cabana Suru, prin comuna Sebesu de Sus; distanta pîna la poalele muntelui (sud Sebesu de Sus) 6 km, drum nemodernizat.
Cai de acces si puncte de plecare dinspre vest
Dinspre vest, apropierea de munte se face prin defileul Oltului, strabatut de calea ferata Piatra Olt - Podu Olt si de drumul national 7. Marcajele celor cinci trasee turistice descrise în ghid încep din localitatile sau garile C.F.R. situate pe malul stîng al Oltului si anume: comuna Turnu Rosu (halta Turnu Rosu si gara Podu Olt), halta C.F.R. Valea Marului, satul Cîinenii Mici si satul Greblesti.
Comuna Turnu Rosu (380 m alt. medie) situata în extremitatea estica a Depresiunii Fagarasului, în punctul de intrare a Oltului în defileu, pe calea ferata Piatra Olt - Podu Olt; în imediata apropiere a comunei se afla halta Turnu Rosu, iar la 2 km gara Podu Olt, punctul de jonctiune al cailor ferate Piatra Olt - Podu Olt si Brasov - Sibiu; intce gara Podu-Olt si comuna Turnu Rosu, drum modernizat; punct de plecare pentru traseul 43 catre Chica Pietrelor - cabana Suru.
Halta Valea Marului aflata pe calea ferata Piatra Olt - Podu Olt (137 km de la Piatra Olt, 31 km de la Sibiu); punct de plecare pentru traseul de creasta V-E, etapa I.
Satul Cîinenii Mici (380 m alt. medie) asezat pe malul stîng al Oltului pe calea ferata Piatra Olt - Podu Olt si la 1 km est de DN 7; punct de plecare pentru traseele 44, 45 si 46 catre Chica Fedelesului si Apa Cumpanita - cabana Suru.
Obiective turistice: doua biserici-monument (sec. XVII si XIX).
Satul Greblesti (380 m alt. medie) se afla pe drumul (nemodernizat) Cîineni - Totesti - Perisani - Salatruc - Curtea de Arges, la 3 km sud de Cîinenii Mici, pe malul rîului Boia Mare; gara Cîineni pe linia Piatra Olt - Podu Olt, la circa 4 km; punct de plecare pentru traseul memorial general Praporgescu (tr. 46), catre cabana Suru.
Cai de acces si puncte de plecare pentru traseele de pe versantul sudic
Dinspre sud, drumul de apropiere este lung si anevoios. De la ultimele localitati pîna la creasta principala a sirului fagarasan nu exista drum turistic mai scurt de 45 km. Marcajele încep din localitatile Salatrucu, Capatînenii-Ungureni, Bradet si Slatina-Nucsoara. În toate localitatile amintite se poate ajunge pe drumuri modernizate, pornind de la Pitesti sau Curtea de Arges.
Orasul Curtea de Arges, situat pe drumul modernizat 7C, la 36 km nord de Pitesti si la capatul caii ferate Bucuresti - Pitesti - Curtea de Arges, pe rîul Arges; hotel, statie service, statie benzina, autogara si autobuze I.T.A. catre Salatrucu, Capatîneni, Bradet si Nucsoara. Punct de plecare catre toate traseele turistice de pe versantul sudic al masivului.
Atestat documentar din 1330, fosta capitala a Tarii Românesti (1369), constituie un obiectiv turistic în sine. Monumente istorice si de arhitectura: Curtea si biserica Domneasca (sec. XIV), bisericile "Sîn Nicoara" (sec. XIV), Episcopala (sec. XVI) si "Olari" (sec. XVI), Manastirea Curtea de Arges, ctitorita de Neagoe Basarab.
Comuna Salatrucu (660 m alt. medie) asezata pe Topolog, la 28 km de Curtea de Arges, la capatul unui drum modernizat care vine dinspre Tigveni pe valea Topologului si dinspre Curtea de Arges, peste deal, prin Valea Danului. Punct de plecare pentru traseele 47 (catre Vf. Negoiu) si 49 (catre saua Scarii - cabana Negoiu). Din Salatrucu, drum forestier pe valea Topologului pîna la confluenta Izvorului Scarii cu Izvorul Negoiului (35-36 km).
Satul Capatîneni (Capatînenii-Ungureni), situat pe rîul Arges, la 25 km nord de Curtea de Arges, pe DN 7C, care strabate Cheile Argesului, da ocol lacului Vidraru si traverseaza masivul spre Transilvania. La Capatîneni îsi au statia finala autobuzele I.T.A. care circula dinspre Curtea de Arges. Constituie punct de plecare pentru traseele 47-49 din sectorul Negoiu, 50-55 din sectorul Bîlea - Caltun si 56-58 din sectorul Moldoveanu - Podragu. Din Capatîneni se pot face excursii în Cheile Argesului, la Cetatea Poenari, la barajul lacului Vidraru, la cabanele Valea cu Pesti si Cumpana, aflate pe malul lacului amintit.
Comuna Bradet (624 m alt. medie), statiune balneoclimaterica, asezata pe Valea Vîlsanului, la capatul drumului modernizat DL16, desprins din soseaua Pitesti - Curtea de Arges, la 12,5 km nord de Pitesti (distanta de la ramificatia amintita la Bradet 42 km). soseaua intersecteaza si DN73C (Cîmpulung - Curtea de Arges) la 11 km sud de Bradet. Autobuze I.T.A. asigura legatura cu orasele Curtea de Arges, Cîmpulung, Pitesti. Punct de plecare pentru traseul 61 catre vîrful Moldoveanu prin Valea Vîlsanului si, respectiv, culmea Coastele Mari - Zanoaga; localitatea are o biserica-monument.
Satul Slatina (comuna Nucsoara) (780 în alt. medie) se afla pe cursul superior al Rîului Doamnei, la capatul drumului modernizat DL17, desprins din DN73, la 12,2 km nord de Pitesti (în localitatea Piscani). Autobuze I.T.A. asigura legatura cu orasele Cîmpulung, Curtea de Arges, si Pitesti. Dincolo de satul Slatina se continua, pe Rîul Doamnei, cel mai lung drum forestier din masiv, cu mai multe ramificatii, unele ducînd pîna sub creasta principala. Punct de plecare pentru traseul 59 din sectorul Moldoveanu.
Cai de acces si puncte de plecare dinspre est
Dinspre est sînt doua posibilitati de patrundere în masiv: una pe valea Dîmbovitei si alta, mai frecvent utilizata, pe valea Bîrsei.
Punctul de plecare în cel de al doilea caz îl constituie orasul Zarnesti situat la 26 km de Brasov si 8 km vest de Rîsnov, pe soseaua nationala 73A, si cap de linie pe ruta Brasov - Zarnesti. Din Zarnesti, un drum forestier conduce pîna la cabana Plaiul Foii (13 km), situata la poalele Pietrei Craiului. De la Plaiul Foii exista trei posibilitati de a urca pe creasta Fagarasului: a) prin Plaiul Mare în Curmatura Foii pe Culmea Tamasului (etapa I pe traseul de creasta est-vest; b) prin vaile Bîrsei Grosetului si Rudaritei, în saua Lerescului Mic (tr. 64); c) pe ruta Bîrsa Grosetului - Rudarita - Culmea Vacaria Mare (tr. 63 si 65).
soseaua transfagarasana (DN7C) constituie calea cea mai buna de traversare a Muntilor Fagarasului cu autoturismul. Dinspre nord ea se desprinde din DN1 între localitatile Scorei si Arpasu de Jos, trece prin Cîrtisoara (biserica-monument, casa memoriala Badea C rtan) si intra în masiv catre sectorul Bîlea prin punctul "Glajarie" (distanta DN1 - cabana Bîlea-Lac este de 35 km). Dinspre sud patrunde în munti prin Cheile Argesului, trece pe coronamentul barajului de la Vidraru, da ocol pe la est Lacului Vidraru si continua pe Valea Caprei pîna la creasta principala; trece pe clina transilvana, la Bîlea-Lac printr-un tunel (distanta Curtea de Arges - cabana Bîlea-Lac 79 km).
CABANE sI REFUGII
Afluenta mare de turisti, îndeosebi pe versantul nordic al masivului, mai salbatic si mai spectaculos, cît si posibilitatile mai usoare de a ajunge la creasta dinspre Tara Oltului, au dus la o amplasare neuniforma a cabanelor turistice în ansamblul lantului fagarasan. Astfel, pe versantul sudic exista numai doua cabane: Cumpana si Capra, la care se poate adauga cabana Valea cu Pesti, în timp ce pe versantul nordic sînt 12 cabane.
Departarea prea mare a centrelor populate din sud fata de creasta Fagarasului, precum si lipsa unor mijloace mai comode de patrundere în interiorul masivului au împiedicat dezvoltarea traficului turistic pe acest versant.
O data cu construirea barajului de la Vidraru, a hidrocentralei de la Capatîneni si formarea lacului de acumulare care se întinde pîna la gura Vaii Cumpanei, s-au creat premisele pentru dezvoltarea în aceasta regiune a unor mari baze turistice. Construirea drumului transfagarasan, care face legatura între regiunile din sud si cele din nord, a dus la cresterea traficului turistic pe versantul sudic al Fagarasului.
Cabane pe versantul nordic
Cabana Urlea (1533 în alt.) amplasata în poiana din Curmatura Coltilor de pe Culmea Musuletii, marginita de Valea Pojortei la est si cea a Brescioarei la vest, este cabana cea mai estica din Muntii Fagarasului. Vecinatatea Coltilor Brezei, precum si împrejurimile de un pitoresc deosebit fac din aceasta cabana un placut loc de popas, atît pentru turistii dornici de excursii în zona Lacului Urlea, cît si pentru cei care parcurg traseul de creasta.
Cabana este usor accesibila dinspre Ţara Oltului din satul Breaza (tr. 2, 3, 4); are 53 locuri si dispune de un bufet; încalzire cu lemne, iluminatul cu gaz.
Complexul turistic Sîmbata (690 m alt.) se afla pe Valea Sîmbetei, la contactul dintre munte si Depresiunea Fagarasului. La complex se poate ajunge fie din DN1 (Fagaras - Sibiu), pe drumul modernizat care porneste din Sîmbata de Jos (15 km), fie din orasul Victoria pe drumul forestier conturat pe la poalele muntilor (11 km). Complexul este constituit dintr-un numar de noua cabane, cu o capacitate de 87 de locuri în camere de 2-4 paturi. El dispune de un restaurant modern, deschis în toate anotimpurile, încalzire cu lemne, iluminat electric.
În imediata vecinatate a complexului, în mijlocul unei livezi de meri, se afla manastirea Sîmbata, ctitorie a domnitorului Constantin Brîncoveanu din anul 1785.
Cabana Valea Sîmbetei (1401 m alt.) constituie baza de plecare pentru excursii în zona Bîndea - Galasescu, precum si capat de etapa pentru cei ce parcurg creasta Fagarasului. Dispune de 55 locuri; vara capacitatea ei este marita prin instalarea de corturi; are cantina-restaurant vara si bufet iarna. Este usor accesibila din Ţara Oltului, de la Complexul turistic Sîmbata. În împrejurimi se poate practica schiul pîna primavara tîrziu.
Cabana Arpas (600 m alt.), denumita local si "Fata Padurii", este amplasata într-o mica poiana pe malul drept al Vaii Arpasului; cabana are 60 de locuri si restaurant. Ea poate fi folosita ca baza de plecare pentru traseele de pe Muchia Tarîtei sau de pe vaile Arpasului si Podragului, catre cabanele Turnuri si Podragu. Este usor accesibila atît dinspre comuna Arpasu de Sus (drum 9 km; marcaj triunghi rosu), cît si dinspre orasul Victoria (7,5 km, pe drum forestier).
Cabana Turnuri (1520 m alt.) este situata pe Valea Podragului, pe un mic platou de la marginea de sus a padurii, fiind strajuita la vest de Turnurile Podragului, iar la est de Muchia Tarîtei. Are un dormitor comun cu 20 locuri si un bufet. Este accesibila atît dinspre cabana Arpas, prin Valea Arpasului si cea a Podragului (tr. 18), cît si dinspre orasul Victoria peste Boldanu (Muchia Tarîtei), tr. 16 si 17.
Cabana Podragu (2136 m alt.) se afla în apropierea crestei principale, în caldarea glaciara Podragu, lînga lacul cu acelasi nume. Capacitatea sa - 100 locuri în dormitoare cu mai multe paturi - se dovedeste deseori insuficienta. Cabana este dotata cu restaurant. Accesul se poate face fie prin vaile Arpasului Mare si Podragului (tr. 18), fie din orasul Victoria peste Muchia Tarîtei (tr. 16 si 17). Iarna, si mai ales primavara, în caldarea Podragului se poate schia.
Hotelul Bîlea-Cascada (1234 m alt.) se afla pe DN7C, la km 131 (21 km distanta de DN1 si 114 km de la Curtea de Arges). El este situat într-o poiana aflata în aval de Cascada Bîlei. Dispune de 63 locuri în camere de 2-3 paturi. El are un restaurant cu regim permanent. O telecabina asigura transportul catre cabana Bîlea Lac.
Cabana Bîlea-Lac (2027 m alt.) se afla în preajma km 117 pe DN7C (35 km distanta din DN1 si 79 km de la Curtea de Arges). Cabana este asezata în caldarea glaciara, pe o peninsula, în mijlocul celui mai mare lac din Muntii Fagarasului. Accesul se face cu telecabina în tot timpul anului, iar cu automobilul sau alte mijloace de transport vara. Capacitatea de cazare: 64 de locuri în dormitoare comune; bufet si restaurant. Cabana este o buna baza de plecare pentru traseele de creasta ale masivului sau alte trasee. De retinut ca aici se pastreaza zapada pîna la sfîrsitul lunii mai. În cuprinsul caldarii Bîlea se afla si cabana Paltinu, care are regim special de functionare.
Cabana Negoiu (1546 m alt.) este situata pe versantul nordic al Fagarasului, într-o poiana de pe piciorul Muntelui serbota. Vara poate gazdui 243 persoane, iar iarna 120; cabana are bufet si restaurant care functioneaza tot anul. Ea constituie o baza de plecare pentru drumetii dornici sa cunoasca zona Scara - serbota - Negoiu. O retea de poteci turistice marcate conduce pîna pe linia crestei principale a Fagarasului, dînd posibilitatea celor interesati sa-si programeze excursii în circuit. Desi se afla la mica altitudine, cabana este folosita ca loc de popas de catre turistii ce parcurg în etape creasta Muntilor Fagarasului.
Cabana Poiana Neamtului (706 m alt.) este situata la capatul unui drum forestier ce porneste din Avrig în lungul vaii Rîului Mare al Avrigului. Functioneaza tot anul; are 44 de locuri pentru cazare; bufet si restaurant. Marcajul turistic cruce rosie conduce de la Poiana Neamtului catre cabana Barcaciu si, mai departe, pîna pe creasta principala a Fagarasului (tr. 36, 38 si 39).
Cabana Barcaciu (1550 m alt.) se afla pe piciorul muntelui cu acelasi nume. Dispune de un dormitor comun cu 20 de locuri; bufet; apa la izvor; deschisa tot anul. O retea de marcaje conduce spre: cabana Negoiu (tr. 37); creasta principala a Fagarasului (tr. 38); Lacul Avrig (tr. 39).
Cabana Suru (1450 m alt.) este asezata pe Culmea Moasei la limita superioara a padurii. Cabana, care functioneaza tot anul, poate gazdui în dormitoare comune 81 persoane; bufet si restaurant-cantina.
Cabana sta la îndemîna drumetilor, veniti sa întreprinda excursii în zona Suru - Gavanu -Tataru sau este folosita ca punct de plecare ori sosire pe si din traseul de creasta al Fagarasului. Iarna, pe pantele din fata cabanei, pe Fruntea Moasei, schiorii pot practica sportul preferat. Nu recomandam deplasarea în timpul iernii în Caldarea Gavanului, deoarece s-a dovedit ca zona este susceptibila avalanselor.
Cabane pe versantul sudic
Cabana Valea cu Pesti (950 m alt.) se afla pe DN7C la circa 12 km de statia finala a autobuzelor I.T.A. care vin pe ruta Curtea de Arges - Capatîneni sau 9,2 km de la barajul Vidraru pe malul estic al lacului. Dispune de 46 locuri în camere cu doua paturi; bufet-restaurant. Fiind situata într-un punct îndepartat de traseele turistice marcate, unitatea ramîne deocamdata în afara circulatiei pedestre montane.
Cabana Cumpana (920 m alt.) este situata pe malul vestic al lacului Vidraru, la circa 18 km de statia finala a autobuzelor I.T.A. pe ruta Curtea de Arges - Capatîneni sau 15 km de la barajul lacului. Are 138 de locuri, din care 70 în hotel cu camere de 2-3 paturi si restaurant care functioneaza permanent. Anexa, cabana Coliba Vînatorilor, functioneaza în sezoanele de vîrf. Lînga cabana este loc de campare.
Cantonul pastoral Piscul Negru (1340 m alt.) se afla în dreptul km 103,1 pe DN7C. Nu are destinatie turistica.
Cabana Capra (1500 m alt.) se afla pe DN7C, la km 108; este deschisa tot anul si are 40 de locuri în camere de 2-3 paturi; bufet; vara are si restaurant.
Alte cabane
Cabana Plaiul Foii (849 m alt.) este situata la 13 km de Zarnesti, pe malul Bîrsei Mari; bufet si restaurant ce functioneaza tot anul. Are 120 de locuri în camere cu 2-3 si mai multe paturi.
Refugii1
Prin grija Salvamontului Sibiu si Brasov s-au realizat cîteva refugii alpine, situate în apropierea crestei principale.
Refugiile Vistea Mare si Avrig au fost distruse de intemperii.
Refugiul din Muntele Berevoescu (2190 m alt.) se afla în preajma vîrfului Berivoiu Mare, la circa 400 m de drumul de creasta, si are stîlpi de marcaj jalonati pîna în dreptul lui. Refugiul este metalic si are 24 de locuri.
Refugiul din Curmatura Zîrnei (1923 m alt.) este situat pe creasta principala a masivului. Are 8 locuri capacitate; vara este foarte aglomerat.
Refugiul Moldoveanu (2137 m alt.) se afla în caldarea Vaii Rele a Moldoveanului, în aval de Iezerul Vistea-Moldoveanu. Poteca marcata spre refugiu începe din Portita Vistei (2310 m alt.). Initial a avut 24 de locuri la priciuri, în prezent numai 6-8.
Refugiul Caltun (2175 m alt.) este asezat pe malul Lacului Caltun. Pe lînga el trece marcajul turistic de creasta Negoiu - Bîlea. Aici pot înnopta în conditii de bivuac 10 persoane. Din drumul de creasta pîna la refugiu sînt circa 50 m (marcaj punct rosu).
Refugiul din Chica Fedelesului (circa 1800 m alt.) se afla pe versantul estic al Muntelui Chica Fedelesului. Adapostul nu are usa, nici priciuri.
Fig 01. MUNŢII Fagarasului - Schema traseelor - partea de Vest
Fig 02. MUNŢII Fagarasului - Schema traseelor - partea de Est
Trasee turistice de patrundere în masiv
TRASEE TURISTICE PE VERSANTUL NORDIC
1. Satul Sebes - sub vîrful Comisu, prin Valea Sebesului
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 5-6 ore
Pentru drumul de acces spre satul Sebes, vezi capitolul "Puncte de plecare si cai de acces", p. 44
Descrierea traseului. Din satul Sebes marcajul turistic urmareste 14,6 km drumul forestier spre sud, pe Valea Sebesului. Urcînd de-a lungul vaii, catre zona vîrfurilor Buzduganu (2176 m) si Berivoiu Mare (2300 m), situate pe creasta principala a Fagarasului, vom fi însotiti la vest de Piscul Grecului, Plaiul Mamului (Omului) si Muchia Plesei, continuate pîna în creasta principala prin Muntele Scoarta, iar la est de culmea Muntelui Vacaria Mica (Vacarea Mica). Pe dreapta, în sensul urcusului, Valea Sebesului primeste apele Vaii Cuciulatei, pe care se înscrie un drum forestier secundar. În preajma punctului de unire a apelor, se afla un canton silvic. Dincolo de confluenta cu Valea Cuciulatei, Sebesul primeste alti afluenti, însotiti si ei de drumuri forestiere sau de poteci. Dupa 10 km de mers, ajungem la cabana forestiera Fîntînele. Din dreptul ei se desprinde, pe valea cu acelasi nume, un drum secundar. Ceva mai sus, la 200 m de bifurcatia amintita, pe dreapta în sensul urcusului, se afla cabana forestiera Secuiu (840 m). La ambele cabane putem gasi adapost, în caz de nevoie.
De la cabana Secuiu, urcam pe Valea Sebesului înca 4,4 km, apoi, dintr-un punct semnalat de un stîlp cu sageata indicatoare (1025 m), ne orientam la stînga, traversam firul vaii si continuam pe drumul forestier secundar pe Valea Groapelor. Din acest drum se desprind catre dreapta doua poteci marcate cu acelasi semn, care se reîntîlnesc pe Piciorul Groapelor. Din cauza defrisarii este greu sa aflam repere. Recomandam poteca din amonte (a doua), care începe a se contura dupa circa 400 m, pe drumul de pe Valea Groapelor. Dupa distanta amintita, parasim drumul de pe Valea Groapelor si urcam prin lastaris, pîna la o coliba paraginita. Din dreptul acesteia poteca se orienteaza jumatate la dreapta. Condusi de marcaj pe coaste înclinate, ajungem dupa circa 20 minute la 1300 m altitudine pe linia de cumpana a Piciorului Groapelor. De aici în sus marcajul ne conduce în lungul unei poteci bine conturate pîna într-un luminis (1350 m). Dincolo de aceasta înaintam prin padure, ocolind micile denivelari ale reliefului, trecînd cînd pe versantul rasaritean, cînd pe cel apusean. La 1460 m altitudine întîlnim un izvor. De aici, coborîm putin si apoi urcam în diagonala catre dreapta, traversînd o poiana, marginita sus si jos de perdeaua padurii de molid. Privelistea se deschide larg spre creasta principala a Fagarasului.
Orientîndu-ne dupa stîlpii indicatori, urcam catre stînga si, reintrînd în padure, urmam poteca conturata pe marginea unui pîrîu. Mai sus de obîrsia acestuia, padurea este defrisata. În continuare, acordam mai multa atentie orientarii, cautînd permanent marcajul, pentru ca la 1620 m poteca, cu multe ramificatii secundare, ne conduce numai prin defrisari ori plantatii tinere, napadite de lastarisuri.
Depasind aceasta ultima zona, trecem o noua perdea de padure si ajungem pe versantul rasaritean al Piciorului Groapelor, ridicat la obîrsia Vaii Neamtului. Mergînd mai mult de-a coasta prin zone defrisate, ajungem într-un punct de cumpana, acoperit de jnepeni si tufe de afin. Depasind cumpana abia schitata, coborîm si ajungem pe malul Lacului Porcului (adînc de 60-80 cm; suprafata: circa 340 mp). De la lac tot de-a coasta, mergem prin raristi ori zone împadurite timp de 15 minute, apoi urcam pîna în punctul de jonctiune a Muntelui Vacaria cu creasta Fagarasului (1720 m). La 20 m distanta se ramifica spre stînga, în coborîre, marcajul punct rosu spre Rudarita, cu legatura pentru cabana Plaiul Foii (tr. 65, descris în sens invers).
Condusi acum de doua semne, încingem Muntele Comisu pe la poale si iesim la stîlpul de marcaj care semnaleaza prezenta unui izvor la 300 m distanta. Aici, deasupra Curmaturii Comisului si sub Vîrful Comisu, la circa 1775 m altitudine, traseul nostru ia sfîrsit.
Trasee de legatura: spre stînga, în coborîre, Curmatura Lerescului Mic, cu legatura pentru cabana Plaiul Foii, traseul de creasta V-E, etapa a VIII-a; spre dreapta, în urcus, Curmatura Zîrnei, cu legatura pentru cabana Urlea, traseul de creasta E-V, etapa a II-a.
2. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Pojortei
Marcaje succesive; triunghi albastru, apoi triunghi rosu
Durata: 31/2 - 4 ore
Pentru drumul de acces în satul Breaza, vezi p. 44
Descrierea traseului. Din Breaza sau de la statia finala a autobuzelor I.T.A., marcajele cu triunghi albastru (tr. 4) ne conduc pîna în punctul numit "Pe Livadia", unde se afla o pepiniera a silvicultorilor. De aici, din dreptul unui stîlp cu sageata indicatoare, începe, catre stînga, traseul nostru cu marcajul triunghi rosu, înscris pe copaci sau pe pietre.
Poteca, desfasurata numai pe malul stîng al pîrîului, se apropie uneori mult de firul apei, îngreunîndu-ne înaintarea, mai ales la viituri.
Dupa 2 ore de mers de-a lungul vaii, ajungem la un stîlp cu sageti care indica schimbarea directiei de mers. Orientati catre dreapta, ne angajam pe fata estica, împadurita si înclinata catre Coltii Brezei. Urcusul, tot mai accentuat, patrunde în final printr-o zona cu zmeuris.
Traseul se termina în preajma izvorului captat pentru cabana Urlea, pe care o zarim sub poala padurii ce încinge catre nord poiana din Curmatura Coltilor.
Traseele de legatura sînt redate la p. 67.
3. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Plaiul Coltilor
Marcaje succesive: triunghi albastru, punct rosu, triunghi albastru
Durata: 31/2 - 4 ore
Pentru drumul de acces spre satul Breaza, vezi p. 44
Descrierea traseului. Plaiul Coltilor sau Piscul Brezei se ridica între Valea Pojortei (vest) si Brescioara (est). El reprezinta partea finala a Culmii Musuleata-Coltii Brezei, în lungul careia o poteca marcata cu punct rosu ne conduce la cabana Urlea.
Din Breaza, marcajul cu triunghi albastru ne conduce pîna în punctul numit "Pe Livadia", ocupat de asezarile si pepiniera silvicultorilor. Din punctul "Pe Livadia" se înfiripa spre stînga, catre culme, poteca traseului nostru. Ea urca o vreme prin raristi si, nu prea departe de asezarile silvicultorilor, ajunge în punctul denumit "Pe Turn", unde întîlnim ruinele cetatii lui Radu Negru.
De aici, în continuare, poteca ne conduce în ocoluri largi, prin padurea ce învesmînta Culmea Coltilor.
Cînd ajungem la Coltii Brezei, ne abatem catre dreapta si, coborînd, iesim într-un luminis prin care trece, venind din dreapta, poteca marcata cu triunghi albastru (tr. 4). Din punctul de jonctiune cu acesta, urcam catre stînga, pîna în poiana din Curmatura Coltilor, unde se afla cabana Urlea, calauziti numai de marcajul cu triunghi albastru.
Traseele de legatura sînt redate la p. 67.
4. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Brescioarei
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 21/2 - 3 ore
Pentru drumul de acces spre satul Breaza, vezi p. 44,
Descrierea traseului. Traseul urmeaza drumul forestier de pe Valea Brescioarei. De la punctul terminus al traseului de autobuz, drumul traverseaza firul Vaii Pojortei pe pod, lasa în stînga ramificatia traseului cu triunghi rosu si, dupa ce trece pe lînga pepiniera silvicultorilor, patrunde în Valea Brescioarei.
O vreme, drumul ne conduce pe versantul drept al vaii. Apoi, locurile devenind rele, el coboara la firul vaii si, timp de o ora, ne poarta de pe un mal pe altul.
La confluenta Brescioarei cu Pîrîul Curmaturii, parasim drumul forestier abatîndu-ne la stînga. Urcînd, lasam în urma apa, al carei vuiet dispare treptat. Drumul larg lasa locul unei poteci. Aceasta se înscrie prin padure. În partea finala a urcusului întîlnim ramificatia marcata cu punct rosu (tr. 3), venita din stînga, care are, pîna la cabana Urlea, parcurs comun cu drumul nostru.
Cabana Urlea este situata în poiana din Curmatura Coltilor (1533 m). Din poiana amintita privirea cuprinde, dincolo de Valea Pojortei, Plaiul Hermenesii. Spre sud, cabana este dominata de Muntele Musuleata, peste care se înscriu, în continuare, potecile spre creasta.
Trasee de legatura: spre Vîrful Urlea - Curmatura Mogosului (tr. 5); spre Curmatura Zîrnei (tr. 6).
5. Cabana Urlea - Curmatura Mogosului, prin Curmatura Mosului si Vîrful Urlea
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 31/2 ore
Iarna traseul este periculos.
Descrierea traseului. Din fata cabanei catre sud, poteca este marcata cu doua semne: triunghi albastru si punct rosu. Ea ne poarta catre înaltul muntelui din fata, numit în aceasta prima portiune cînd Fruntea Musuletii, cînd Dosul Musuletii.
Poteca ne conduce în urcus pronuntat catre sud, prin raristi, prin padure si apoi prin golul alpin, luînd treptat, mai ales cînd iesim la gol, aspectul unui sant adînc, înscris în ocoluri nu prea mari, printre jnepeni si tufe de afin.
Dupa circa o ora de mers, locurile se mai domolesc, versantul scurt al Musuletii, ridicat în stînga, îsi întrerupe pravalisurile stîncoase, lasînd loc unei întinse padini (sleaul Musuletii), unde se afla un lac temporar.
La capatul de sus al acesteia, poteca devine bolovanoasa. Urcusul sfîrseste pe culmea înierbata, la stîlpul de marcaj din Curmatura Mosului (2200 m), dupa 21/2 ore de mers de la cabana; catre stînga se desprinde marcajul punct rosu (tr. 6).
Din Curmatura Mosului, schimbam directia de mers catre vest, pe Muchia Mosului. Poteca, abia conturata prin pasune, trece pe la SV de vîrful Mosului (2273 m). Urcînd si coborînd succesiv, ne apropiem de o culme stîncoasa, numita în scrierile mai vechi Piscul Somnului, care îsi trimite pripoarele catre Valea lui Mogos (dreapta).
Încingînd Piscul Somnului, poteca ne conduce curînd într-o mica strunga. De aici, abatîndu-ne mereu catre stînga, urcam din greu pe stîncile golase care sfîrsesc în preajma Vîrfului Urlea (2473 m).
În continuare, poteca trece pe versantul sudic al Muntelui Urlea, înscriindu-se în coborîre pîna la Curmatura Mogosului (2344 m), unde face legatura cu traseul de creasta al Muntilor Fagarasului.
Trasee de legatura: spre vest, Fereastra Mare cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta, etapa a III-a; spre est, Curmatura Zîrnei, traseul de creasta, etapa a VII-a.
6. Cabana Urlea - Curmatura Zîrnei, prin Pîrîul Calului si Valea Urlei
Marcaj: punct rosu
Durata: 3-31/2 ore
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. Prima portiune a itinerarului, cabana Urlea - Curmatura Mosului (2 - 21/2 ore), este comuna cu traseul 5.
Marcajele celor doua trasee, punct rosu si triunghi albastru, se succed pîna în Curmatura Mosului (2200 m), punct de ramificatie semnalat cu stîlpi si sageti indicatoare. De aici, poteca, abia conturata prin vegetatie, coboara sustinut spre stînga, ajungînd curînd în zona de obîrsie a Pîrîului Calului.
Pe masura ce coborîm, valea se accentueaza, iar apa iesita prin grohotis înfiripa un pîrîu. Curînd, ajungem în apropierea umerilor vaii glaciare Urlea, unde pîrîul formeaza o cascada. De aici, orientati catre dreapta, parasim Pîrîul Calului si, coborînd în diagonala, cautam cu privirea pe fundul vaii Urlea resturile a doua bordeie. Ajungem la ele, dupa ce evitam mai întîi o zona mlastinoasa. Traversam apoi firul Vaii Urlea. De pe malul apei, se desprinde în urcus catre dreapta traseul 8 (marcaj banda albastra) pe la lacul Urlea, catre creasta principala a Fagarasului.
Pentru a ajunge în Curmatura Zîrnei, ne orientam la stînga. Poteca, conturata acum ca o brîna, taie în diagonala coastele Muntelui Zîrna, pe sub "Caldarile de deasupra Priporului", evitînd stîncariile si frecventele pîlcuri de jnepeni sau ienuperi.
Marcajul ia sfîrsit în Curmatura Zîrnei (1923 m), pe creasta principala a Fagarasului, în preajma unor zapodii în care apa balteste mai tot anul. La circa 100 m est fata de punctul final al traseului se afla refugiul din Curmatura Zîrnei. El ofera adapost, în conditii de bivuac, pentru 8 persoane.
Trasee de legatura: spre vest, Fereastra Mare cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta E-V, etapa a III-a; spre est, Curmatura Lerescului Mic, cu legatura pentru Masivul Iezer-Papusa sau cabana Plaiul Foii, traseul de creasta V-E, etapa a VIII-a.
7. Curmatura Zîrnei - cabana Urlea, prin Valea Urlei si Pîrîul Calului (traseul 6 în sens invers)
Marcaj: punct rosu
Durata: 3 - 3l/2 ore
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. Din dreptul stîlpului indicator, aflat în Curmatura Zîrnei (1923 m), se contureaza catre dreapta, pe versantul nordic, vechea poteca pastorala care coboara spre Valea Urlei ca o brîna. Ea se strecoara pe sub "Caldarile de deasupra Priporului", oferind privirii catre dreapta imaginea asprelor pravalisuri, lasate din crestetul piciorului de munte numit Culmea Izvorul - Hermeneasa catre adîncurile vailor Langa si Pojorta. Coborîrea sfîrseste pe malul drept al Vaii Urlei, unde întîlneste, ramificat catre stînga, traseul 8 spre Lacul Urlea si Portita Iezerului.
Traversam firul apei, avînd ca reper doua vechi bordeie de piatra fara acoperis. Prin ocoluri depasim o zona mlastinoasa, dincolo de care identificam poteca conturata în diagonala catre dreapta, pe fata Muntelui Mosu. Urmînd-o, ajungem la nivelul unei trepte de piatra, peste care curge în cascade apa Pîrîului Calului. De la cascada în sus traseul urmeaza firul pîrîului amintit, trecînd cînd pe malul drept, format din Muntele Mosu, cînd pe cel stîng, format din Muntele Musuleata.
Curînd lasam în urma obîrsia pietroasa a Pîrîului Calului si, urcînd prin pajisti, încheiem urcusul în Curmatura Mosului (2200 m). În stînga, se desprinde poteca spre Vîrful Urlea - Curmatura Mogosului (tr. 5). Noi coborîm spre dreapta, pe panta relativ stîncoasa a muntelui. Evitam culmea accidentata a Musuletii si înaintam, fara dificultati, pe sub stîncariile desprinse din ea.
Treptat, poteca patrunde într-o zona înierbata (sleaul Musuletii). De aici, marcajele punct rosu si triunghi albastru, care se succed din Curmatura Mosului, ne conduc, tot pe sub culme, pîna într-o zona cu pîlcuri de ienuperi si jnepeni. Portiunea finala a traseului strabate Dosul Musuletii, dupa care patrunde în poiana din Curmatura Coltilor, unde se afla cabana Urlea.
Traseele de legatura sînt redate la p. 67.
8. Portita Iezerului - Lacul Urlea - Valea Urlei (cu legatura pentru cabana Urlea sau Curmatura Zîrnei)
Marcaj: banda albastra
Durata: 11/2 ora
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. Portiunii de creasta a Fagarasului, cuprinsa între Vîrful Urlea si Vîrful La Fundul Bîndei, orientata aici de la nord la sud, i se spune Creasta Urlei. Pe aceasta portiune, lunga de circa 2 km, se afla si vîrful Iezer (2429 m), la nord de care se afla "Portita Iezerului". Din dreptul ei, stîlpul cu sageata indicatoare ne arata, desprins din drumul de creasta, traseul potecii (marcaj banda albastra), în coborîre, catre est, spre caldarea unde se afla Lacul Urlea.
Poteca ne conduce spre est, în coborîre sustinuta, pîna pe malul lacului. De aici, o poteca se înscrie pe curba de nivel pîna ce întîlneste bifurcatia marcajelor traseelor 6 si 7. Aici, întîlnim marcajul punct rosu care, urmat la stînga, conduce la cabana Urlea, iar catre dreapta în Curmatura Zîrnei.
9. Cabana Urlea - satul Breaza, prin Plaiul Coltilor
Marcaje succesive: triunghi albastru, punct rosu, triunghi albastru
Durata: 31/2 - 4 ore
Descrierea traseului. De la cabana Urlea urmam poteca marcata cu triunghi albastru. Ea se contureaza mai bine cînd intra în padure, unde face ocoluri largi pe coasta vestica a muntelui.
Dupa 10 minute de coborîre, întîlnim în dreapta, fixat într-un luminis, un stîlp metalic care semnaleaza ramificatia spre dreapta a traseului nostru, marcat de aici cu punct rosu.
Porniti în directia amintita, reintram în padure. Curînd ajungem la Coltii Brezei, din dreptul carora avem o priveliste cuprinzatoare spre satele din Ţara Oltului. În continuare, poteca ne poarta numai pe la umbra padurii. Catre sfîrsit, în punctul "Pe Turn", întîlnim ruinele cetatii lui Radu Negru Voda (sec. XIII), construita pe locul unei cetati dacice.
Marcajul sfîrseste pe o terasa a Vaii Pojortei în punctul "Pe Livadia", ocupat de o pepiniera silvica. Aici întîlnim drumul forestier de pe Valea Brescioarei, marcat cu triunghi albastru (tr. 4).
Coborînd în lungul drumului, traversam Valea Pojortei pe pod si, urcînd domol, ajungem la statia I.T.A.
Mai sînt pîna la Breaza, pe drumul comunal, înca 3,5 km.
10. Comuna Sîmbata de Jos - Complexul turistic Sîmbata - cabana Valea Sîmbetei
Marcaj: triunghi rosu
Durata: comuna Sîmbata de Jos - Complexul turistic Sîmbata 15 km drum modernizat; complex - cabana Valea Sîmbetei 2 - 21/2 ore
Descrierea traseului. Traseul marcat începe din DN1, km 246,9 din comuna Sîmbata de Jos si se îndreapta catre masiv, urmînd soseaua asfaltata pîna la Complexul turistic Sîmbata. Punctul de ramificatie din DN1 este semnalat cu indicatoare. În comuna Sîmbata de Jos, soseaua trece prin fata casei Brukenthal. Dupa circa 5 km, ea traverseaza comuna Sîmbata de Sus. Dupa 15 km, socotiti din DN 1, ajungem la Complexul turistic Sîmbata, ale carui constructii sînt risipite prin raristi de padure. Statia finala a autobuzelor se afla în apropierea biroului de cazare si a manastirii Sîmbata, ctitorie a domnitorului Constantin Brîncoveanu (muzeul manastirii poseda o interesanta colectie de icoane pictate pe sticla).
De la complex traseul urmeaza drumul forestier, construit de-a lungul Vaii Sîmbetei. Curînd ajungem la casele silvicultorilor, de unde se desprinde, catre dreapta, drumul forestier secundar catre orasul Victoria (11 km). De aici porneste si traseul 66, nemarcat, de pe Muchia Dragusului.
La circa 500 m distanta de la ramificatia amintita se afla, pe stînga drumului, cabana Popasul Sîmbata. Dincolo de cabana patrundem în zona împadurita. Dupa circa 5 km de mers, drumul se termina într-un punct în care sînt construite mai multe case pentru muncitorii forestieri.
În continuare, ascensiunea devine ceva mai anevoioasa. Un drum pentru tractoare si carute ne ramîne multa vreme calauza, el fiind mai avantajos decît poteca marcata, care cu greu poate fi identificata. Drumul amintit trebuie urmat pentru ca podurile lui ne usureaza traversarea pîrîului (podetele potecii marcate sînt partial luate de viituri).
Cînd s-a împlinit o ora de mers, padurea se mai rareste. Apar poieni, din cuprinsul carora putem privi uriasele culmi ce delimiteaza bazinul pîrîului. Dupa 2 ore de la Complexul turistic Sîmbata, patrundem în ulucul glaciar al vaii, în preajma unei stîne. În stînga noastra se ridica Muchia Sîmbetei, pe care zarim, la limita de sus a padurii, o stînca de calcar golasi - Piatra Caprei. Punctul de ramificatie a potecii ce conduce spre aceasta stînca este semnalat de un stîlp cu sageata indicatoare (tr. 14).
De la stîna, drumul continua pe vale, în urcus usor si, în circa 15 minute, ne scoate la cabana Valea Sîmbetei.
Trasee de legatura: spre Fereastra Mare, tr. 11 cu legatura pentru tr. 13 (Fereastra Mica) si 12 (Cheia Bîndei).
11. Cabana Valea Sîmbetei - "La Cruce" - Fereastra Mare
Marcaj: triunghi rosu
Durata: 2 - 21/2 ore
În perioada ninsorilor abundente, traseul este periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Poteca de la cabana catre creasta principala conduce initial în panta usoara prin valea larga a Sîmbetei. Din dreptul unui bordei ciobanesc (15 minute de la plecare), traseul se orienteaza catre stînga, traverseaza pîrîul si se înscrie în serpentine catre Izvorul Doamnei, unde este bine sa completam rezervele de apa. De aici, poteca, roasa de viituri, urca pragul glaciar, printre repezisuri, grohotisuri si vîlcele rascolite de avalansele iernii, printre tufe de jnepeni, smirdar si afin. Dupa 45 minute, socotite de la cabana, ajungem sus, pe pragul glaciar. De aici, poteca patrunde în albia înierbata a unei vai seci. De la capatul de sus al acesteia ajungem la punctul denumit "La Cruce" (circa 1750 m), de unde se ramifica traseele 12 si 13.
Din punctul "La Cruce", calauziti de marcajul triunghi rosu, ajungem dupa un urcus mai sustinut în Caldarea "La Fereastra Mare", sau Caldarea Buna. Aici, lasam în stînga naruiturile Coltului Balaceni si, urcînd, ne abatem tot mai mult catre dreapta pe coastele Muntelui Budru. Pe ultima portiune a traseului, repezisul pantei ne obliga la popasuri dese. În aceasta zona, poteca, schimbîndu-si directia catre stînga, descrie initial serpentine mai largi, apoi tot mai strînse, pîna în Fereastra Mare (2188 m), loc unde face legatura cu poteca de creasta (stîlp indicator).
Trasee de legatura: spre vest, cabana Podragu, traseul de creasta E-V, etapa a IV-a; spre est, catre Curmatura Zîrnei, traseul de creasta V-E, etapa a VII-a.
12. "La Cruce" - sub Vîrful Cheia Bîndei
Marcaj: punct rosu
Durata: 11/2 ora
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. De la cabana Valea Sîmbetei pîna în punctul "La Cruce" vezi traseul 11. Din punctul "La Cruce" se desprinde, catre stînga, poteca marcata cu punct rosu. Pe o piatra este semnalata cu o sageata ramificatia spre Cheia Bîndei.
Dupa 10 minute ajungem pe un tapsan, de unde ne abatem catre dreapta, urmînd indicatia scrisa pe o lespede: "La Bîndea". Tot urcînd ajungem în dreptul unei caderi de apa, de sub care traverseaza poteca vînatoreasca, conturata pe fata vestica a Muchiei Sîmbetei catre Piatra Caprei. Dincolo de caderea de apa patrundem într-un sector cu tufe de smirdar. Avem în dreapta Caldarea Mare (estica) a Sîmbetei, strajuita de contrafortul Coltului Balacenilor, iar în stînga, de o albie abia conturata, prin care curge apa unui izvor. Poteca nu este prea clara, dar marcajele, destul de dese, ne asigura înaintarea, fara pericolul de a ne rataci. Curînd întîlnim un nou izvor, dirijat printr-un sant catre bordeiul ciobanesc din Caldarea Mare.
De la izvor, poteca, tot mai vizibila, ne duce pe spinarea vestica a Muntelui Cheia Bîndei, traversînd cîteva pante de grohotis.
Cînd s-a împlinit 11/4 ora de la intrarea pe traseu, ajungem pe Muchia Sîmbetei. De aici, marcajul ne conduce catre dreapta, pe sub vîrful Cheia Bîndei (2383 m), spre creasta principala, în care razbim dupa circa 10 minute. Coborîm în continuare pe versantul sudic al muntelui si, dupa 200 m, întîlnim poteca de creasta, marcata cu banda rosie.
Trasee de legatura: spre est, catre Curmatura Zîrnei, traseul de creasta V-E, etapa a VII-a; spre vest, catre Fereastra Mare, traseul de creasta E-V, etapa a III-a.
13. "La Cruce" - Fereastra Mica a Sîmbetei
Marcaj: banda albastra (degradat)
Durata: 1 - 11/4 ora
Iarna se produc avalanse; vara orientare dificila.
Descrierea traseului. Din punctul "La Cruce" (circa 1750 m), în care am ajuns venind de la cabana Valea Sîmbetei (tr. 11), se desprinde catre dreapta poteca care ne va conduce pîna în creasta principala, prin Caldarea La Fereastra Mica.
Intrarea pe traseu nu este semnalata si de aceea trebuie cautata atent, pentru ca ramificatia se afla ceva mai sus de punctul "La Cruce", pe traseul marcat cu triunghi rosu. Deci multa atentie pe timp de ceata. Initial poteca se abate în diagonala spre dreapta. În fata vedem naruiturile desprinse din abruptul celor doua vîrfuri ce strajuiesc Caldarea La Fereastra Mica, în stînga Vîrful Budru (denumit si Glemea, Slanina, Piramida si Vîrful dintre Ferestre), iar în dreapta Vîrful Galasescu Mic, numit si Vîrful la Curtea Otelei.
În continuare, traversam naruiturile venite de la contrafortul desprins catre nord din Vîrful Budru. Dincolo de acestea, patrundem în Caldarea La Fereastra Mica, strînsa între peretii ruiniformi, pravaliti din culmile Budrului si Galasescului Mic. Poteca este greu de urmarit, însa locurile nu sînt periculoase, iar traseul este scurt. În urcus sustinut, poteca ne scoate pe creasta principala, strabatuta de poteca marcata cu banda rosie.
Trasee de legatura: spre est, catre Fereastra Mare, traseul de creasta V-E, etapa a VI-a; spre vest, catre Podragu, traseul de creasta E-V, etapa a IV-a.
14. Cabana Valea Sîmbetei - Piatra Caprei
Marcaje succesive: triunghi rosu si triunghi albastru
Durata: 3/4 ora
Descrierea traseului. De la cabana Valea Sîmbetei coborîm în lungul potecii marcata cu triunghi rosu pîna la stîna din Valea Sîmbetei, în preajma careia întîlnim un stîlp indicator. Din dreptul stîlpului, care marcheaza începutul traseului marcat cu triunghi albastru, ne orientam catre dreapta. Curînd ajungem la confluenta pîraielor Piatra Caprei si Sîmbata. Aici traversam apa si ne angajam în urcus de-a lungul malului drept al pîrîului Piatra Caprei. În curînd, parasim firul apei, urcînd pe o culme secundara împadurita. La limita de sus a padurii locurile se înaspresc. Urcînd pe cararea taiata în serpentine repezi, ajungem în final pe Piatra Caprei, unde efortul este rasplatit de o priveliste mareata. Din acest punct, traseul continua de-a coasta pe versantul vestic al Muchiei Sîmbetei pîna la întîlnirea cu marcajul punct rosu (tr. 12), care, urmat în coborîre, ne duce la punctul "La Cruce". Dincolo de ulucul vaii, zarim, strajuind Valea Sîmbetei, versantul estic al Muchiei Dragusului, brazdat de vaiugi cu repezisuri. În zona înalta, unde muchia se leaga cu creasta principala, pereti si muchii stîncoase separa caldarile Racorelelor de Sus si de Jos, prin care arareori ajung drumeti. Urmeaza apoi arcul enorm al crestei principale, în care ne apare Fereastra Mare, strajuita de Vîrful Budru în dreapta si Coltul Balaceni în stînga. Alte piscuri închid catre est marea caldare glaciara, fara a stînjeni privirea catre Vîrful Cheia Bîndei, din care se rupe, coborînd spre nord, Muchia Sîmbetei. Jos, pierduta în imensitatea muntilor din jur, zarim cabana Valea Sîmbetei.
15. Orasul Victoria - Portita Vistei Mari, prin valea Vistei Mari
Marcaj: triunghi rosu (la 5 km de orasul Victoria)
Durata: 7 ore
Pentru drumul de acces spre orasul Victoria, vezi p. 46
Iarna, traseul este accesibil numai alpinistilor
Descrierea traseului. Din orasul Victoria, urmam drumul forestier catre Complexul turistic Sîmbata. Dupa 5 km, lasam drumul catre complex si ne abatem catre dreapta, pe drumul forestier secundar, taiat pe malul stîng al Vistei Mari. Ramificatia drumului este semnalata de un stîlp cu sageata indicatoare. O data cu schimbarea directiei de mers patrundem într-o zona unde, printre livezi, se vad o serie de gospodarii. Dincolo de acestea, marcajul însoteste drumul forestier circa 5 km, de unde începe poteca. Ea ne conduce în urcus spre dreapta, înscriindu-se pe coastele vestice ale Muchiei Zanoaga (dreapta vaii). Cînd locurile se înaspresc si panta nu mai permite înaintarea, traversam apa pe un podet si, orientati catre stînga, începem urcusul de-a lungul coastelor rasaritene ale Vistei Mari.
Dupa 41/2 ore, socotite din orasul Victoria, ajungem la limita superioara a padurii. De cum am iesit la gol, traversam valea pe dreapta spre o poienita cu o stîna modesta.
De la stîna, catre dreapta, pe versantul rasaritean al Muchiei Vistea Mare, se înfiripa o poteca pastorala pîna în seuta din Muchie (circa 40 minute). Ea face legatura, în continuare, cu potecile care coboara prin padure spre casa de vînatoare de pe Muchia Vistea Mare.
Ceva mai sus de poteca amintita începe traseul alpin de acces pe Muchia Vistea Mare (portiutinea superioara, tr. 68).
Pîna sub marile grohotisuri si naruituri, revarsate la obîrsia vaii, parcursul este relativ usor. Portiunea finala însa, desfasurata pe circa 550 m diferenta de nivel, este obositoare din cauza grohotisurilor si a pantei foarte înclinate. În plus, avem unele dificultati cu urmarirea potecii care se pierde prin haosul de pietre, obligîndu-ne uneori la cautarea marcajului, si el putin vizibil.
Pe aceasta portiune, cam la 1850 m, întîlnim temelia circulara a unui fost refugiu Salvamont, distrus de vînt.
Ascensiunea ia sfîrsit pe creasta principala a Muntilor Fagarasului (2310 m), în Portita Turistilor sau a Vistei Mari unde, pe o placa indicatoare, ni se dau explicatii asupra traseelor ramificate din acest loc.
În partea opusa crestei, spre sud, se adînceste Valea Rea în cuprinsul careia, nu departe de Lacul din Valea Rea, se afla refugiul Salvamont Moldoveanu (2137 m), unde putem înnopta în conditii de bivuac. Traseul pe Valea Rea este marcat cu triunghi rosu.
Trasee de legatura din Portita Vistei Mari: spre vest, saua Podragului, cu legatura pentru cabana Podragu, traseul de creasta E-V, etapa a IV-a; spre est, Fereastra Mare, cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta V-E, etapa a VI-a; spre sud, pe Valea Rea a Moldoveanului catre comuna Nucsoara, prin saua Malitei (tr. 59); mentionam ca din dreptul stînei din Valea Rea începe drumul forestier, construit de-a lungul Vaii Rele, care sfîrseste, dupa 36 km, în comuna Nucsoara.
16. Orasul Victoria - "La sipot" (cu legatura pentru cabanele Turnuri si Podragu)
Marcaj: punct albastru
Durata: 2 ore
Descrierea traseului. Din orasul Victoria urmam soseaua asfaltata catre combinatul chimic pîna la intersectia cu un drum forestier. De aici continuam catre dreapta, pe drumul forestier marcat cu punct albastru. Curînd coborîm catre lunca Ucei Mari, traversam rîul si ajungem la un saivan. Mai sus de acesta, drumul se ramifica: la dreapta se desprinde varianta spre cabana Arpas; înainte continua traseul nostru. De aici, pe o mica distanta, el este marginit de case, locuite permanent. Dincolo de acestea mai înaintam pe drumul forestier înca 2,5 km pe Valea Ucisoara Seaca.
În continuare, urmam poteca (stînga) spre linia de cumpana a piciorului estic al Muchiei Tarîtei (Muchia la Fruntea Boului sau Muchia "La Aschii"). Ea este delimitata la vest de Valea Ucisoarei Seci si la est de cea a Fîntînei. Pe linia de cumpana, poteca începe sa se contureze tot mai bine, traversînd cînd si cînd o serie de poieni: Poiana "La Comanda" (930 m), Poiana La seuta La Fruntea Boului (1203 m), Poienita, Poiana "La Aschii" (1427 m). În final ajungem în punctul "La sipot" (1470 m). Aici întîlnim marcajul triunghi albastru (tr. 17) care conduce, în coborîre (dreapta), la cabana Arpas si în urcus, la stînga, pe Muchia Tarîta, pîna la cabana Podragu.
17. Cabana Arpas - "La sipot" - cabana Podragu, prin Muchia Tarîtei
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 6 ore
Pentru drumul de acces la cabana Arpas, vezi p. 53
Iarna, începînd din punctul "La sipot", traseul este periculos.
Descrierea traseului. Din fata cabanei Arpas1 urmam circa 600 m drumul forestier spre orasul Victoria, pîna la un punct de rascruce, marcat de un stîlp indicator. De aici, o luam spre dreapta si, dupa 500 m, gasim pe marginea soselei alt stîlp cu sageata indicatoare. El arata, spre stînga, directia de mers catre Muchia Tarîtei. Initial urcam pe coastele piciorului vestic al Dealului Ghirlotelul, prin padurea de foioase. Prin aceste locuri poteca, mai putin conturata, ne obliga sa acordam multa atentie marcajului dispus pe copaci.
Dupa 2 ore ajungem în punctul "La sipot" (1470 m). Zarim, prinsa într-un jgheab, apa unui izvor. Unda lui reprezinta obîrsia pîrîului Ucisoara Seaca, ce delimiteaza Dealul Ghirlotelului de Muchia La Fruntea Boului sau Muchia "La Aschii", pe cumpana careia vine, dinspre orasul Victoria, poteca marcata cu punct albastru (tr. 16). În continuare, traseul trece prin locuri cu pante mult mai domolite. Poteca larga evita pe la vest toate denivelarile de pe culme, inclusiv vîrful Boldanu (1679 m). La capatul de sus al acestui pasaj, padurea se rareste. Marcajul se abate usor catre dreapta si trece prin poiana fostei case Boldanu, distrusa de incendiu.
1 La circa 100 m de cabana, din dreptul podului peste apa Arpasului, s-a marcat o poteca (triunghi rosu), ce face legatura, mai direct, cu punctul de intrare în traficul spre sipot.
Din Poiana Boldanu se desprinde catre dreapta o veche poteca de vînatoare, marcata cu triunghi rosu. Admirabil taiata pe la limita de sus a padurii, ea traverseaza obîrsiile Pîrîului lui Ban si, coborînd sau urcînd micile denivelari, ajunge deasupra Vaii Podragu, de unde coboara la cabana Turnuri (1520 m).
De obicei, drumetii nu trec prin Poiana Boldanu. Ei folosesc o scurtatura care îi scoate deasupra poienii, în saua Boldanului (1615 m), de unde se vad marile înaltimi ale Fagarasului. Urcam în continuare aproape de linia de cumpana a Tarîtei, trecînd cînd pe un versant, cînd pe altul, catre creasta Muchiei Tarîtei.
Depasim o zona de ienuperi si ne apropiem de Vîrful Baba (1962 m) pe care îl ocolim pe la vest, pentru a iesi în saua Babei (1920 m). Din sa, catre est (stînga), dincolo de Valea Ucei Mari, zarim Muchia Gîrdomanului, rareori vizitata de drumeti. De cealalta parte (vest), peste Valea Podragului, se vad Turnurile Podragului.
Din saua Babei poteca ne poarta, în continuare, mai mult pe sub culme, evitînd vîrfurile si atingînd creasta în înseuarile dintre acestea. Dupa ce depasim saua Lespezilor, un vîrf (1950 m) si saua Mica, urmeaza traversarea pe sub vîrful "La Pîrîul Jneapanului" (2104 m) si trecerea prin Curmatura Afunda, zisa si Curmatura la Pîrîul Cheii sau Curmatura Custurii (2050 m).
Din Curmatura Afunda parasim creasta. La început coborîm si apoi urcam pe versantul vestic de-a lungul unor serpentine repezi, evitînd astfel portiunea de creasta foarte accidentata, denumita "La Custuri", aflata între vîrfurile Edelweiss sau Serpentinelor (2120 m) si Custura, caruia i se mai spune si "Capul Bunei Sperante".
Ultima portiune a traseului capata trasaturi alpine. Poteca se apropie mult de creasta stîncoasa, ajungînd la 20-30 m sub culme. Depasim Vîrful "La Pîrîul Cheii" sau al Custurii si razbim printre stîncarii, în Curmatura Prelucilor (2180 m).
Printr-un ocol nu prea mare, depasim cele doua vîrfuri de nord (2228 m) si de sud (2232 m) ale Prelucilor si curînd iesim în culme, în punctul cu cea mai cuprinzatoare perspectiva de pe traseu. În fata noastra si putin catre stînga, la obîrsia vaii Ucei Mari, se înalta peretii muntilor Corabia si Ucea Mare. Dincolo de ei, se desfasoara seria marilor înaltimi pîna în Moldoveanu, conturat ca un imens trapez.
Coborîm în Curmatura Calea Carelor (2190 m), de unde se ramifica o poteca nemarcata (stînga) ce traverseaza valea Ucei Mari, ajunge în saua Corabiei si coboara catre sud pe piciorul muntelui Podul Giurgiului.
Condusi de marcajul nostru catre dreapta, parasim Muchia Tarîtei, coborînd în diagonala spre adîncurile Caldarii Podragului. Printre stînci si grohotisuri, peste muchii crenelate sau treceri înguste, cu aspect de portita, ne lasam catre malul Lacului Podragu. Trecem pe lînga lac si, dupa un urcus usor, ajungem la cabana Podragu (2136 m).
Traseele de legatura de la cabana Podragu sînt redate la p. 88.
18. Orasul Victoria - cabana Podragu, prin Valea Podragului
Marcaj: triunghi rosu
Durata: orasul Victoria - cabana Podragu, fara a trece pe la cabana Arpas, 6-7 ore; cabana Arpas - cabana Podragu 6-61/2 ore
Pentru drumul de acces în orasul Victoria, vezi p. 46.
Iarna, în portiunea cabana Turnuri - cabana Podragu, se interzice parcurgerea drumului pe traseul de vara.
Descrierea traseului. Din orasul Victoria urmam soseaua catre "Combinat" pîna la intersectia cu un drum forestier, pe care îl urmam. Coborîm în lunca rîului Ucea Mare, traversam apa pe pod si urcam pe terasa din stînga vaii. Curînd ajungem la o rascruce de drumuri, semnalata cu stîlp si sageti indicatoare. Lasam drumul care continua de-a lungul apei catre punctul "La sipot" (tr. 16, marcaj punct albastru) si ne orientam la dreapta, pe drumul fara marcaj, care continua spre vest, pe sub munte. Dupa circa 3,5 km ajungem la o rascruce semnalata cu stîlp si sageti indicatoare. Este punctul de jonctiune cu drumul care vine dinspre dreapta, de la cabana Arpas, aflata la 600 m distanta. Din punctul de rascruce respectiv, urmam spre stînga (sud), catre cabana Podragu, drumul forestier. Dupa 500 m, din drumul nostru se desprinde spre stînga poteca marcata cu triunghi albastru (tr. 17), care duce la cabana Podragu peste Muchia Tarîtei. În continuare, pe drumul forestier apare si marcajul triunghi rosu, care ne conduce circa 2 km (stîlp de marcaj cu sageata). De aici, parasim drumul si începem sa urcam catre stînga pe poteca conturata paralel cu valea pe versantul vestic al Muchiei Tarîta.
În zona împadurita întîlnim si traversam frecvent pîraie învolburate, mai ales în perioada topirii zapezilor.
Dupa circa 11/2 ora, socotita de la parasirea drumului forestier, traversam Pîrîul lui Ban, ale carui ape se rostogolesc în cascade catre rîul Arpasul Mare. Poteca continua în urcus domol pe fata vestica a muntelui, strabatînd de aici în sus o zona împadurita, din care rareori mai putem vedea muntii. Cam la o ora de la Pîrîul lui Ban, ajungem la confluenta Arpasului Mare cu Podragul. Patrundem pe Valea Podragului, traversam pe malul stîng al vaii si urcam în serpentine scurte, pe botul Piscului Podragu (numit aici Muchia Turnurilor Podragului). Un stîlp indicator semnaleaza aici ramificatia unei poteci marcate cu punct rosu spre Lacul Podragel, prin valea Arpasului Mare. Dupa circa 20 minute de mers, ajungem din nou pe firul Vaii Podragu, unde traversam apa pe un podet. În continuare, pentru a evita obstacolele de pe vale, urcam o vreme pe versantul ei drept. Cind locurile permit, ne abatem la dreapta si, prin intermediul unui podet, traversam din nou valea, tot pe versantul rasaritean al Muchiei Turnurilor Podragului.
Urcam în serpentine largi, admirînd prin ferestrele padurii înlantuirea cascadelor, în care apa Vaii Podragului salta, vuind peste praguri. Intervalul acesta sfîrseste tot în dreptul unui pod. Aici poteca se bifurca: o varianta (de iarna) traverseaza apa si urmeaza malul drept al apei catre cabana Turnuri; drumul de vara ramîne în continuare pe malul stîng. El se înscrie o vreme prin padure si nu se abate la stînga, pentru a traversa firul apei, decît în dreptul cabanei Turnuri, aflata pe malul opus.
De la cabana Turnuri porneste o veche poteca vînatoreasca, marcata cu semnul triunghi rosu, care conduce pe Muchia Tarîtei, în zona fostului refugiu Boldanu. Parcursul, exceptînd pantele initiale, strabate mai mult de-a coasta zona de obîrsie a Pîrîului lui Ban. În dreptul poienii, unde se afla casa Boldanu, marcajul ia sfîrsit.
De la cabana Turnuri începem urcusul spre marile înaltimi ale masivului, alegînd itinerarul în functie de anotimp.
Traseul de vara se abate la dreapta, traverseaza apa si conduce în serpentine scurte deasupra cascadelor Podragului. De aici, urcam numai pe versantul rasaritean al Muchiei Turnurilor.
Traseul de iarna ramîne pe versantul apusean al Muchiei Tarîta, corespunzator versantului drept al vaii Podragu.
Sub pragul glaciar mijlociu, cele doua poteci se întîlnesc, avînd în continuare parcurs comun. Calauziti de marcaj, urcam catre dreapta pantele înclinate ale pragului glaciar, care preced intrarea în marea caldare a Podragului. Parcurgem ultima portiune din preajma cabanei printre blocuri de stînci, pe o poteca în panta mult domolita.
Traseele de legatura: spre saua Podragului (tr. 19); spre cabana Arpas sau orasul Victoria, pe Muchia Tarîtei (tr. 17); spre Portita Arpasului pe la Lacul Podragel (tr. 20).
19. Cabana Podragu - saua Podraguilui
Marcaj: triunghi rosu
Durata: 30-40 minute
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. Din fata cabanei urcam pe micul prag glaciar spre caldarea superioara a Podragului. Dupa circa 300 m distanta, lasam la dreapta traseul 20, care conduce pe la Lacul Podragel în Portita Arpasului. De la bifurcatie, traseul nostru se înscrie de-a coasta pe sub pravalisurile rasaritene ale Piscului Podragului. În stînga, valea este strajuita de Muchia Tarîtei cu vîrfurile ei plesuve, însirate catre nord spre sesul Ţarii Oltului. La capatul de sus al muchiei, zarim în creasta principala Vîrful Tarîta (Tarîta Mare sau Conradt). Pravalisurile aspre ale acestui munte, cu aspect de piramida, se oglindesc în apele celui mai adînc lac din Fagaras, Lacul Podragu (15,5 m). Tot pe creasta principala, în fata noastra apare, punctata de un stîlp indicator, saua Podragului (2307 m), iar în dreapta ei, Vîrful Podragu (2462 m).
Pornim la drum pe sub peretele rasaritean al Muntelui Podragu, condusi de poteca ce ia treptat înfatisarea unei brîne. Pasajul, nu prea lung, se continua cu un horn pamîntos pîna în saua Podragului, de unde zarea se deschide larg asupra muntilor si vailor dinspre sud. Începînd de la linia crestei, pe care ne aflam, pe versantul sudic se adînceste Caldarea Podul Giurgiului, închisa pe stînga de Piciorul Podul Giurgiului, iar pe dreapta de Piciorul Mircii. Fundalul catre SE este format de culmile sudice ale Fagarasului, din care se evidentiaza începuturile Culmii Scarisoara, desprinsa din Vîrful Moldoveanu, si ramura alungita din ea catre SV, Culmea Coastele Mari, punctata de Vîrful Picuiata (2439 m).
Trasee de legatura: spre est, Fereastra Mare cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta V-E, etapa a VI-a; spre vest, saua Caprei cu legatura pentru cabana Bîlea, traseul de creasta E-V, etapa a V-a; spre sud, Stînele din Podul Giurgiului -Valea Buda - Lacul Vidraru (tr. 56).
20. Cabana Podragu - Portita Arpasului, pe la Lacul Podragel
Marcaj: banda albastra
Durata: 31/2 - 4 ore
Iarna, traseu periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Initial parcurgem o portiune comuna cu traseul 19. Dupa circa 300 m întîlnim stîlpul de marcaj, din dreptul caruia ne orientam catre dreapta, pe coastele rasaritene ale Piscului Podragului (Muchia Turnurilor Podragului) si, urcînd sustinut, ajungem, dupa circa 25 minute, în "Curmatura dintre Lacuri" (2270 m). De aici avem o perspectiva cuprinzatoare catre marile înaltimi ale Fagarasului. Spre vest, fundalul este dominat de vîrfurile Negoiu si Caltunu. În plan mai apropiat zarim Vînatoarea lui Buteanu si Creasta Arpaselului, din care se desprinde catre nord - spre a închide marele complex glaciar al Vaii Arpasului - Muchia Albotei.
Coborîm în Caldarea Podragelului, pe care o traversam printr-un ocol larg, si ajungem sub piciorul Coama Vîrtopului (Piscul Podragelului), ce desparte Caldarea Podragelului de cea a Vîrtopului.
În ciuda aparentelor, urcusul catre cumpana nu-i greu. Poteca, bine batatorita, ne conduce în ocoluri printre naruituri de stînci si razbeste în Strunga Podragelului, la 2135 m (a nu se confunda cu saua Podragelului, adîncita pe creasta principala la obîrsia Vaii Podragelului).
Din strunga amintita, schimbam directia de mers catre stînga si traversam, condusi de marcaj, cîteva viroage adîncite sub Coama Podragelului. Apoi, fara sa pierdem prea mult din înaltime, continuam traversarea pe fata Caldarii Vîrtopului. Ocolul sfîrseste într-o zona înierbata. De aici, patrundem în urcus în Caldarusa Fruntii, al carei gavan se afla suspendat pe piciorul nordic al Arpasului Mic, deasupra Caldarii Vîrtopului. Pe muchia ce delimiteaza Caldarusa Fruntii spre vest, identificam usor "Portita Fruntii", strunga pe unde trecem în Caldarea Pietroasa. În acest punct întîlnim si traseul marcat cu punct rosu care ne însoteste pîna în Portita Arpasului. Strabatem, în coborîre, fundul bolovanos al caldarii si apoi urcam pîna în Portita Arpasului, numita si Strunga Mica (2175 rn, stîlp de marcaj). În preajma portitei, catre dreapta, se afla sculptata într-o "klippa" de calcare cristaline "Fereastra Zmeilor" iar la stînga (est) începe pasajul de creasta "La trei pasi de moarte".
La sud de Portita Arpasului se deschide caldarea superioara a vaii Fundul Caprei, al carei perete de obîrsie ofera alpinistilor un frumos traseu, care cuprinde de la dreapta la stînga: Creasta Arpaselului, Creasta Vîrtopelului si Creasta Arpasului Mic, adica zona cea mai dificila din creasta Muntilor Fagaras, pe care traseul turistic o ocoleste.
Trasee de legatura: spre vest, saua Caprei cu legatura pentru cabana Bîlea, traseul de creasta E-V, etapa a V-a; spre est, saua Podragului cu legatura pentru cabana Podragu, traseul de creasta E-V, etapa a V-a.
21. Comuna Arpasu de Jos - Glajarie - hotelul Bîlea-Cascada
Marcaj: banda albastra
Durata: 16 km pe sosea pîna în punctul Glajarie - 3 ore; Glajarie - hotel Bîlea-Cascada, poteca si sosea - circa 12 km - 21/2 ore
Descrierea traseului. Traseul începe din marginea vestica a comunei Arpasu de Jos, de lînga podul ce traverseaza apa Arpasului Mare. De la pod ne îndreptam spre nord pe un drum comunal, catre comuna Cîrtisoara, aflala la 6 km. În dreptul hotelului din Cîrtisoara întîlnim soseaua Transfagarasanului, pe care o urmam spre zona montana.
Transfagarasanul se înscrie de-a lungul Vaii Cîrtisoarei pîna la vechea Glajarie, punct situat la intrarea în munte, unde se vad cîteva cladiri ale muncitorilor forestieri.
De la Glajarie, poteca marcata patrunde în padure, urcînd cu mici ocoluri pantele muntelui. Parcursul ei nu mai are nimic din frumusetea de altadata fiind adeseori întrerupt de sosea sau de sterilul degajat cu ocazia construirii marelui drum montan. De aceea turistii parcurg distanta Glajarie - hotel Bîlea-Cascada mai mult pe sosea. Pe culme Transfagarasanul traverseaza o rariste în care se afla cîndva punctul "La Banci". Din acest punct, în prim-plan zarim Piscul Bîlei, cu crestetul împadurit; în stînga lui, închizînd zarea, se însira în ordine Netedu, Vaiuga, Iezerul Caprei si Paltinu, colosi de creasta si strajeri milenari ai Caldarii si Lacului Bîlea. În fata apar hotelul Bîlea-Cascada, serpentinele soselei, iar dincolo de hotel cascada Bîlea. În dreapta Piscului Bîlei se deschide ulucul Vaii Doamnei, strajuit la obîrsie de Vîrful Laita.
În ultima portiune drumul ne poarta pe deasupra Vaii Bîlei, adîncita în dreapta, pîna la hotelul Bîlea-Cascada, pe sub pereti abrupti.
Trasee de legatura: spre cabana Bîlea-Lac prin Valea Bîlei (drum de vara), (tr. 23); spre Bîlea-Lac, prin Valea Doamnei (tr. 28, descris în sens invers); spre Bîlea-Lac peste Muchia Buteanului, Vîrful Netedu (tr. 22).
22. Hotelul Bîlea-Cascada - cabana Bîlea-Lac, peste Muchia Buteanului
Marcaj: banda albastra
Durata: 41/2 ore
Iarna, traseul este accesibil numai alpinistilor.
Descrierea traseului. Prima portiune a traseului porneste de lînga statia telecabinei si se desfasoara de-a lungul Vîlcelului Dracului. Urcam pe repezisurile vaiugii, condusi de marcaj, pîna întîlnim o ramificatie a drumului spre Piatra Dracului. De aici, ne orientam catre dreapta si urmam vechea poteca, conturata printre jnepenii de pe versantul vestic al Muchiei Buteanului, avînd catre Valea Bîlei perspectiva Transfagarasanului.
Curînd ajungem într-o sa, adîncita între vîrfurile Jneapanului (nord) si Lacutului (sud), unde poteca trece pe versantul rasaritean al Muchiei Buteanului. Depasind cumpana apelor, ne apare ochiul de apa al Lacului Buteanu (Lacutul sau Taul Buteanului, 1880 m). De pe malul lui avem o perspectiva cuprinzatoare asupra Vaii Arpaselului, dincolo de care se înalta, salbatica si putin cunoscuta, Muchia Albotei.
De la lac, poteca se strecoara printre jnepenisuri si strabate o zona punctata de cîteva vîrfuri, pe care le ocoleste, trecînd prin micile înseuari ce le despart. În aceasta zona trebuie sa urmarim linia de creasta a rnuntelui, neglijînd poteca pastorala, mai evidentiata, care se desprinde din creasta catre Valea Bîlei. Ajungem la Piramida Buteanului (2036 m), care reprezinta primul mesager al marilor înaltimi ce vor urma. Desi se poate urca pe linia de creasta, poteca noastra ocoleste sase culminatii. În final, ea ne scoate pe ultimul vîrf, Netedu (2351 m), cea mai mare altitudine de pe traseu (circa 3 ore de la hotelul Bîlea-Cascada). De pe Vîrful Netedu avem o perspectiva unica asupra partii alpine centrale a Fagarasului. Ea cuprinde spre vest, în prim-plan, Caldarea Bîlei cu lacul, constructiile turistice si Transfagarasanul, iar pe linia crestei principale, închizînd caldarea de la stînga la dreapta, vîrfurile Vaiuga, Iezerul Caprei si Paltinu, dincolo de care, peste Laita si Laitelu, zarim al doilea vîrf al tarii, ca înaltime, Negoiu. În stînga, spre Valea Arpaselului, se deschide Caldarea Coruga, strajuita de Turnul Plecat. Spre E si NE, privelistea este coplesitoare, mai ales în faptul serii, cînd Albota, Creasta Arpaselului si nemarginitul crestelor pîna la Galasescu îsi schimba continuu culorile.
În continuare, un coborîs ne conduce în saua larga a Netedului, iar de aici spre SV, tot în coborîre, pe o muchie mai înclinata, pîna în firul Vaiugii. Traversam pîrîul pe versantul Muntelui Vaiuga. Aici întîlnim stîlpul indicator care semnaleaza desprinderea traseului 26, prin Caldarea Vaiugii spre Vîrful Vînatoarea lui Buteanu, descris în sens invers. În sfîrsit, mergînd tot de-a coasta printre grohotisuri, ajungem în Caldarea Bîlei, unde se afla cabanele Bîlea-Lac si Paltinul.
Traseele de legatura sînt redate la p. 96.
23. Hotelul Bîlea-Cascada - cabana Bîlea-Lac, prin Valea Bîlei (drumul de vara)
Marcaj: banda albastra
Durata: 21/2 ore
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. Traseul începe din dreptul statiei telecabinei, de-a lungul unui drum conturat printre anexele hotelului Bîlea-Cascada, dupa care urmeaza poteca de munte. Condusi de ea si de marcaje, traversam catre dreapta apa pîrîului Bîlea si ne angajam într-un urcus sustinut, desfasurat prin padure pe coastele estice ale Piscului Bîlei, avînd calauza doua marcaje: banda albastra, semnul drumului nostru, si cruce rosie. Dupa circa 10 minute de la plecare, marcajele se despart. La stînga, continua poteca noastra, iar la dreapta, traseul cu semnul cruce rosie (tr. 28), care conduce la cabana Bîlea-Lac, prin Valea Doamnei.
De la ramificatie urcam 30 minute numai prin padure, apoi întîlnim un loc mai luminos, de unde putem admira în voie splendoarea Cascadei Bîlea. Din drumul nostru se alungeste o carare pîna sub caderea de apa. Din locul de raspîntie, traseul se mai înaspreste, Poteca, uneori cu aspect de brîna, traverseaza vîlcele sau coaste abrupte, care iarna sînt maturate frecvent de avalanse. Cînd s-a împlinit 11/2 ora de urcus (de la Bîlea-Cascada), sîntem pe pragul glaciar al Vaii Bîlea, lînga stîlpul telecabinei.
De la stîlp se desprinde, în stînga, traseul de iarna care se înscrie adeseori pe sosea. Poteca noastra se contureaza, în continuare, pe versantul stîng al Vaii Bîlei, oferindu-ne o perspectiva cuprinzatoare catre Muchia Buteanului, ridicata de cealalta parte a vaii. Admirînd maretia peisajului, ajungem fara efort în preajma primei caldari glaciare. De aici, poteca se abate catre stînga, avînd pe distanta mica parcurs comun cu soseaua, apoi urca pe scurtatura, întretaind serpentinele Transfagarasanului.
În apropierea cabanei poteca se uneste cu cea venita de pe Muchia Buteanului (tr. 22), care are tot semnul banda albastra, si cu aceea venita pe Vaiuga, care este marcata cu punct albastru.
Urcusul sfîrseste în Caldarea Bîlei, în cuprinsul careia s-a înfiripat, în preajma cabanei Bîlea-Lac, o microstatiune de altitudine.
Traseele de legatura: spre Bîlea-Cascada prin Valea Doamnei (tr. 28); spre Bîlea-Cascada peste Vîrful Netedu - Muchia Buteanului (tr. 22); spre saua Caprei (tr. 24); spre saua Paltinului (tr. 27).
24. Cabana Bîlea-Lac - saua Caprei
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 40 minute
Iarna este accesibil numai drumetilor cu experienta
Descrierea traseului. De pe malul lacului, din dreptul cabanei, poteca se contureaza catre est, strabatînd în urcus sustinut grohotisurile revarsate pe fetele muntilor Vaiuga si Iezerul Caprei.
Diferenta de nivel parcursa pe o panta puternic înclinata, mai ales în partea finala, ne obliga la popasuri dese. Ele sînt bine venite, pentru ca în acest fel avem prilejul sa admiram oglinda limpede a apelor ce formeaza cel mai mare lac al Fagarasului, esarfa Transfagarasanului, conturata pe versantii Vaii Bîlei si constructiile din cuprinsul Caldarii Bîlei.
Urcusul sfîrseste în saua Caprei sau Curmatura Iezerului (2315 m), adîncita între vîrfurile Iezerului Caprei (2417 m), dreapta, si Vaiugii (2443 m), stînga. De aici, daca vom coborî putin pe versantul opus al crestei, vom avea o frumoasa priveliste catre Lacul Capra, iar mai departe, peste Valea Caprei, catre piciorul sudic Buda - Rîiosu - Museteica.
Trasee de legatura: spre lacul de baraj Vidraru prin Valea Caprei (tr. 50); spre stînga, Vîrful Vînatoarea lui Buteanu (tr. 25); spre dreapta, Vîrful Negoiu (cu acces la cabana Negoiu), traseul de creasta E-V, etapa a VI-a; spre est, Portita Arpasului si saua Podragului (cu acces la cabana Podragu), traseul de creasta V-E, etapa a V-a.
25. saua Caprei - Vîrful Vînatoarea lui Buteanu
Marcaj: cruce albastra
Durata: 30-40 minute
Vara, traseul este accesibil drumetilor obisnuiti cu catararea pe stînci; iarna, accesibil numai alpinistilor.
Descrierea traseului. Din saua Caprei, urmam catre stînga poteca marcata cu semnul cruce albastra. În urcus, încingem caldarea Lacului Capra, ocolim Vîrful Vaiuga (2443 m) si coborîm în saua Vaiugii, conturata pe creasta chiar deasupra caldarii de la obîrsia Vaii Vaiugii. De aici, tot pe linia de creasta, depasim Caldarea Vaiugii si, cînd începem urcusul, lasam în stînga, pe Valea Vaiugii, marcajul traseului 26. În continuare, urmarim coastele Muntelui Capra. Ultima parte a traseului este întrerupta de spintecatura adînca ce separa Vîrful Vînatoarea lui Buteanu, stînga, de Vîrful Capra (2494 m) pe creasta.
Pentru a ajunge pe Vîrful Vînatoarea lui Buteanu, coborîm în spintecatura si apoi începem o catarare elementara catre stînga, de-a lungul unui pasaj de circa 10 m. Urmeaza parcurgerea unei coame înguste, care sfîrseste pe Vîrful Vînatoarea lui Buteanu (2507 m). Prin pozitia sa retrasa din creasta principala, putin spre nord, acest vîrf, încadrat în rîndul celor sase culminatii ale Fagarasului care depasesc 2500 m, ofera drumetilor o cuprinzatoare priveliste asupra masivului.
Înapoierea o facem pe acelasi traseu sau, daca vrem, de la întîlnirea cu traseul 26, coborîm pe acesta catre dreapta, prin Caldarea Vaiugii, la cabana Bîlea-Lac.
26. saua Vaiugii - Cabana Bîlea Lac, prin Caldarea Vaiugii
Marcaj: punct albastru (degradat)
Durata: 45 minute
Iarna, traseul este periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Marcajul începe din saua Vaiugii, care este adîncita între vîrfurile Vaiuga la SV si Capra la NE.
Prima portiune a parcursului prin Caldarea Vaiugii are o panta mai înclinata. Treptat însa locurile se domolesc, poteca înscriindu-se în ocoluri scurte, trecînd cînd pe versantul Turnului Plecat, ridicat în dreapta, cînd pe cel al Muntelui Vaiuga, ridicat în stînga. În portiunea de jos, cînd firul apei scapa de strînsoarea versantilor amintiti, întîlnim stîlpul indicator, asezat în locul unde, din dreapta, vine poteca marcata cu banda albastra (tr. 22). Din acest punct, urmam catre stînga, prin grohotisul revarsat din peretele Vaiugii, pîna pe treapta glaciara a Lacului Bîlea, unde marcajul ia sfîrsit în preajma cabanei.
Traseele de legatura de la cabana Bîlea-Lac sînt redate la p. 96.
27. Cabana Bîlea-Lac - saua Paltinului
Marcaj: banda albastra
Durata: 45 minute
Iarna, traseu periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Ocolind caldarea Lacului Bîlea pe versantul nordic al Paltinului, poteca conturata prin pînzele de grohotis ne da prilejul sa urcam în panta domoala, admirind în voie muntii si cabana reflectate în apele lacului.
Dupa circa 20 minute trecem pe deasupra tunelului, prin care drumul Transfagarasan strapunge muntii spre a coborî spre sud, la Curtea de Arges. Continuînd traseul, începem urcusul pe versantul nordic al Paltinului, ajungînd curînd în punctul în care Muchia Bîlei se înjuga strîns cu Paltinu. Ultima portiune a traseului, ceva mai domoala, ne da prilejul sa scrutam în dreapta caldarea superioara a Vaii Doamnei, denumita Caldarea Pietroasa.
În saua larga si înierbata a Paltinului, semnalata cu stîlp indicator, marcajul banda albastra ia sfîrsit chiar în locul unde întîlneste poteca de creasta a Fagarasului.
Trasee de legatura: spre vest, Vîrful Negoiu, cu acces la cabana Negoiu, traseul de creasta E-V, etapa a VI-a; spre est, saua Caprei, traseul de creasta V-E, etapa a IV-a.
28. Cabana Bîlea-Lac - hotelul Bîlea-Cascada, prin Valea Doamnei
Marcaj: cruce rosie
Durata: 31/2 ore
Iarna, Valea Doamnei reprezinta un minunat teren de schi. În timpul si dupa ninsorile abundente, zona de trecere peste cumpana Muchiei Bîlei este periculoasa, pentru ca se produc avalanse.
Descrierea traseului. Plecînd de la cabana Bîlea-Lac, urmam drumul pîna în apropierea tunelului Transfagarasanului, trecînd prin fata telecabinei si a cabanei Paltinul.
Din soseaua alpina, marcajul ne conduce pe coastele estice ale Muchiei Bîlei. Urcusul sfîrseste în Curmatura Bîlei (2201 m). De aici, coborîm pe versantul opus spre Valea Doamnei. Obîrsia vaii e strajuita pe creasta principala a Fagarasului de Turnul Paltinului, la est, si Vîrful Laita (2397 m); la vest Valea Doamnei este marginita pe dreapta (est) de Muchia Bîlei, iar pe stînga (vest) de Muchia Doamnei. La obîrsia vaii, ghetarii au modelat trei caldari glaciare: Caldarea Pietroasa, Caldarusa cu Iarba si Caldarea Lacului, ultimele doua fiind strabatute de traseul nostr.u.
Din curmatura coborîm, condusi de marcaj, si patrundem în Caldarusa cu Iarba. Urmeaza Caldarea Lacului, în cuprinsul careia, jos, sub poteca noastra, vedem cele doua lacuri ale Doamnei. Dincolo de vale se înalta, pîna în crestetul Muchiei Doamnei, Jgheabul Varos. Coborîm pîna la limita pragului glaciar inferior, unde Pîrîul Doamnei si-a sapat un jgheab în forma de "S", prin care apele se scurg peste praguri în mici cascade.
Dupa depasirea pragului glaciar amintit, poteca trece prin dreptul unei stîne si case de vînatoare din Valea Doamnei. Mai jos de acestea, la limita padurii, întîlnim o a doua stîna. Din dreptul ei, poteca se afunda în padure. Condusi de ea, coborîm de-a lungul pîrîului circa 15 minute, apoi ne abatem la dreapta, si, parasind definitiv firul vaii, urcam alte 15 minute pe fata vestica a Muchiei Bîlei, pîna la o rascruce de poteci. Spre stînga se desprinde un hatas care conduce la Piatra Vulturului (priveliste interesanta spre Valea Bîlei si Muchia Buteanului).
Traseul continua catre est, în coborîre, spre Valea Bîlei. Pe aceasta portiune întîlnim poteca si marcajul banda albastra (tr. 23). Urmînd cele doua semne, coborîm catre Valea Bîlei, traversam firul apei si ajungem la hotelul Bîlea-Cascada.
Traseele de legatura sînt redate la p. 93.
29. Comuna Porumbacu de Jos - cabana Negoiu, prin Valea Rîului Mare al Porumbacului
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 6-61/2 ore (20 km drum nemodernizat, 11/2 ora poteca turistica)
Descrierea traseului. Marcajul începe din DN1 si statia C.F.R. El este dispus pe drum, în localitatile Porumbacu de Jos si Porumbacu de Sus. Distanta pe soseaua comunala între cele doua localitati este de circa 5 km. La Porumbacu de Sus se mai poate ajunge de la Avrig (drum comunal, 5 km).
Din comuna Porumbacu de Sus continuam catre lantul montan, care se desfasoara majestuos în fata noastra, pe drumul forestier croit pe malul drept al Rîului Mare al Porumbacului (Valea Porumbacului). La confluenta acestuia cu Porumbacelul traversam apa. Lasam în dreapta o ramura a drumului forestier pe Valea Porumbacelului si continuam pe malul stîng al Vaii Porumbacului (Rîul Mare al Porumbacului) pîna la confluenta cu Valea Tunsului. Aici drumul trece din nou pe malul drept al vaii, patrunzînd în zona padurilor de fag. Lasam în stînga ramificatia drumului pe Valea Tunsului si continuam pe lînga apa Porumbacului. Depasim la una din buclele soselei punctul de intrare în vechea poteca de pe piciorul Muntelui Puha, aflat în dreapta noastra.
Drumul forestier ne poarta în urcus domol, avînd în stînga, în sensul urcusului, albia Rîului Mare al Porumbacului, iar dincolo de ea, Culmea Saratii. Depasim incinta vechii cariere de marmura "La Cariera" (15 km de la Porumbacu de Jos), de unde o alta veche poteca urca spre Culmea Puha. În curînd vom fi la confluenta vailor Saratii (stînga) si serbotei (dreapta), din unirea carora ia nastere Rîul Mare al Porumbacului. În fata noastra, între cele doua vai amintite, se ridica, împadurita, partea terminala a Muchiei serbotei, pe care se afla cabana Negoiu.
Mai sus de confluenta, drumul forestier traverseaza apa serbotei si se înscrie pe coastele Muchiei serbotei. Ajungem la capatul drumului forestier, unde întîlnim un loc larg, amenajat pentru parcarea si întoarcerea autovehiculelor. Urmam de aici poteca marcata, taiata în bucle si ocoluri mari pe Muchia serbotei. La circa 1410 m lasam în dreapta poteca spre cascada serbotei. Padurea se rareste tot mai mult si, în curînd, iesim în poiana în care se afla cabana Negoiu.
Trasee de legatura: spre Piatra Prînzului si Vîrful Negoiu (tr. 30); spre Vîrful sHerbotei (tr. 33); spre saua Scarii) (tr. 34); spre cabana Barcaciu (tr. 35).
30. Cabana Negoiu - Vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 3l/2 ore
Iarna, traseul este periculos si greu accesibil.
Descrierea traseului. La circa 150 m distanta de cladirile anexa ale cabanei Negoiu, se afla un stîlp de marcaj ce semnaleaza punctul de rascruce a patru trasee turistice, între care si cel spre Vîrful Negoiu. Poteca, marcata cu triunghi albastru, se contureaza usor catre stînga, pe clina estica a Muchiei serbota. Pasajul de început este împadurit si sfîrtecat de cîteva vîlcele afluente Vaii Saratii. Traversarea lor se face pe noua podete, aninate de tancurile ce le marginesc. Parcurgerea acestei portiuni, denumita "Drumul Zmeilor", dureaza circa 15 minute. Dincolo de ea, padurea se rareste treptat, lasînd ferestre, prin care vedem, dincolo de Valea Saratii, Muchia Tunsului.
Iesiti din padure, continuam ascensiunea, strabatînd o zona de jnepenisuri, pîna în preajma firului de apa de pe Valea Saratii, unde se ajunge dupa 45 minute de mers de la cabana.
Pe malul opus al pîrîului, lînga o stînca mare, denumita "Piatra Caprei", ne acordam un popas pentru a admira peisajul. În dreapta (vest) avem culmea înalta a Muchiei serbotei, iar în stînga (est), Muchia Tunsului, ce face jonctiunea cu creasta principala dincolo de Sttrunga Ciobanului.
Reluînd traseul, traversam catre est Caldarea Saratii, urcînd prin grohotisul unui vîlcel cu apa, pîna la izvoare (ultima sursa de apa pîna la Lacul Caltun).
Urcusul continua printre lespezile îmbracate în hainele galben-verzui ale lichenilor. Marcajul, bine întretinut, ne conduce catre muchia crenelata a Tunsului, descriind un arc de cere, orientat usor catre sud. Dupa circa 13/4 ora de la cabana, ajungem în Caldarea de Est a Saratii, la stîlpul cu sageti indicatoare, în punctul denumit Piatra Prînzului, loc din care se desprinde marcajul cu semnul cruce rosie (tr. 31), spre Lacul Caltun, prin Strunga Ciobanului.
De la Piatra Prînzului, poteca conturata prin grohotis, se îndreapta catre sud, spre creasta principala a masivului. În dreapta, vedem, ridicîndu-se deasupra Caldarii Saratii, Muchia serbotei cu versantul sfîrtecat de torenti si plin de grohotisuri. Dincolo de ea, aliniate pe creasta principala, îsi contureaza formele greoaie vîrfurile Scara, Budislavu si Suru.
Avînd în permanenta perspectiva vîrfurilor, ajungem curînd pe umerii ultimului circ glaciar, într-un haos de stîncarii, cam la jumatatea distantei dintre piatra Prînzului si "Acul Cleopatrei". De aici, catre stînga, la circa 150 m, ajungem la Pestera de sub Vîrful Negoiul (2258 m alt.; lungimea 17 m; solul pastreaza permanent o crusta de gheata). Dincolo de acest punct, blocuri imense de piatra, colorate de licheni în galben, se îngramadesc, dînd peisajului un aspect sterp, dezolant. Pe fundalul haurilor Saratii se profileaza "Acul Cleopatrei", "Coltul Elefantului", "Foarfeca" si alte stînci celebre în zona, cautate de drumeti si mai ales de drumetii fotografi. Din dreptul "Acului Cleopatrei", un ultim urcus scurt ne scoate pe creasta Fagarasului în saua cu Popasul lui Mihai (stîlp cu sageata indicatoare).
Calauziti, în continuare, si de marcajul de creasta (banda rosie), lasam în urma, pe creasta, Custura Saratii si trecem de pe versantul nordic al masivului pe cel sudic. Sîntem acum pe clina Caldarii Mioarelor, una din cele trei caldari glaciare de la obîrsia Izvorului Negoiului. Depasim astfel Vîrful Negoiul Mic (2485 m) si coborîm apoi într-o mica strunga. Urmeaza urcusul final, ceva mai pronuntat, care sfîrseste pe crestetul celui de al doilea vîrf al tarii, Negoiu (2535 m).
Trasee de legatura: spre saua Caprei cu legatura pentru cabana Bîlea-Lac, traseul de creasta V-E, etapa a IV-a; spre saua Scarii cu legatura pentru cabana Negoiu, traseul de creasta E-V, etapa a VII-a; spre comuna Salatruc sau lacul de baraj Vidraru prin Valea Topologului - Marginea (tr. 47).
31. Piatra Prînzului - Lacul Caltun (refugiul Caltun), prin Strunga Ciobanului
Marcaj: cruce rosie pîna în Portita Caltunului, apoi banda rosie
Durata: 2 - 21/2 ore
Iarna, traseu periculos, prezentînd zone în care se produc avalanse.
Descrierea traseului. Marcajul începe de la Piatra Prînzului, un bloc de piatra cu suprafata aproape plana, situat în cuprinsul Caldarii de Rasarit a Saratii. Pîna la stînca amintita, de la cabana Negoiu, ne calauzeste marcajul cu triunghi albastru (tr. 30).
Punctul de plecare de la Piatra Prînzului este semnalat de un stîlp indicator. Urcam spre est printre lespezile ce acopera versantul vestic al Muchiei Tunsului. Dupa circa 30 de minute sîntem la baza hornului, conturat spre Strunga Ciobanului. Urmam hornul si în circa 15 minute ajungem la 2308 m altitudine, în strunga sapata între peretii Vîrfului Podeiu (2408 m), stînga, si abruptul Negoiului Mic, dreapta.
Din Strunga Ciobanului, coborîm pe versantul estic al Muchiei Tunsului, folosind pentru sprijin cablul montat în lungul hornului. Ajungem astfel în Caldarea Ciobanului.
Avem catre dreapta, în plan apropiat, o muchie salbatica, pravalita din Virful Negoiu spre genunile Vaii Laitei. Deasupra vaii se vede Vîrful Caltun.
Ocolim caldarea spre dreapta, depasind o imensa aglomerare de stînci care sfîrseste în dreptul unei vaiugi. Traversînd-o, urcam pe versantul opus, avînd ca reper final un stîlp de marcaj. De aici ne orientam catre dreapta, traversam apa unui pîrîu si ajungem dupa circa 15 minute pe prispa înierbata a "Caldarii de la Strunga Dracului". O perspectiva larga ni se înfatiseaza asupra Caltunului, abruptului Laitelului Mic si Caldarii Mari a Laitei. Dincolo de fundul caldarii, traversam steiurile pravalite din coastele Negoiului, urmînd atent marcajul. Pasajul, anevoios la orientare pe timp de ceata, sfîrseste pe versantul muntelui în poteca de creasta, marcata cu banda rosie. Aici întîlnim un stîlp indicator.
De la întîlnirea cu poteca de creasta, urcam în Portita Caltunului, o traversam si, în 10 minute, sîntem la Lacul Caltun, pe al carui mal se afla refugiul Salvamont.
Trasee de legatura: de la Lacul Caltun spre saua Caprei cu legatura pentru cabana Bîlea-Lac, traseul de creasta V-E, etapa a IV-a; spre Vîrful Negoiu, traseul de creasta E-V, etapa a VI-a; spre Piatra Prînzului, cu legatura pentru cabana Negoiu (tr. 32). spre cabana Bîlea-Lac prin tunelul Transfagarasanului (tr. 53); spre cantonul Piscul Negru prin Valea Caltunului (tr. 52).
32. Lacul Caltun (refugiul Caltun) - cabana Negoiu, pe la Strunga Ciobanului si Piatra Prînzului
Marcaje succesive: banda rosie pîna în Portita Caltunului; cruce rosie pîna laPiatra Prînzului; triunghi albastru pîna la cabana Negoiu
Durata: 31/2 - 4 ore
Iarna traseul este periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. De la Lacul Caltun urcam pe poteca de creasta a masivului, marcata cu semnul banda rosie. Curînd ajungem în portita Caltunului dincolo de care, coborînd, întîlnim stîlpul cu sageata indicatoare care semnaleaza desprinderea din traseul de creasta a traseului nostru, marcat în continuare cu semnul cruce rosie.
Initial coborîm prin grohotisul si lespezile de la obîrsia Vaii Laita. Dupa circa 30 minute, ajungem pe prispa înierbata a Caldarii de la Strunga Dracului, de unde putem privi în urma peretii Caltunului si ai Laitelului. Traversam în continuare unda unui pîrîias si, dincolo de el, ne orientam catre stînga, spre stîlpul de marcaj fixat chiar în locul unde, prin intermediul unor trepte sapate în piatra, coborîm un pasaj scurt, cu o înclinare mai accentuata. Depasim mai departe un vîlcel si apoi un sector cu stîncarii. Traseul îsi schimba în curînd înfatisarea, poteca conturîndu-se pe o fata înierbata, ce precede intrarea în Caldarea Ciobanului. Traversam caldarea în urcus pe la baza peretilor, pîna în dreptul hornului ce spinteca fata muntelui catre Strunga Ciobanului. Hornul, la început înierbat, prezinta mai sus un sector stîncos, de-a lungul caruia sînt fixate cabluri ajutatoare. La 2308 m altitudine, urcusul ia sfîrsit pe Muchia Tunsului, în mica portita, adîncita între pravalisurile Podeiului (2408 m) la dreapta si Negoiu Mic (2485 m) la stînga.
Din Strunga Ciobanului începem coborîrea pe versantul vestic al muntelui, printr-un horn mai lung, dar mai putin dificil decît cel precedent. Înaintînd prudent pe lînga peretele din dreapta, ajungem într-o caldarusa stîncoasa. De aici poteca devine mai lesnicioasa. Ultima parte a traseului, marcat cu semnul cruce rosie, se desfasoara prin Caldarea de Rasarit a Saratii pîna la Piatra Prînzului. De la Piatra Prînzului pîna la cabana Negoiu avem calauza marcajul cu triunghi albastru. Stîlpul indicator de la rascrucea drumurilor ne usureaza orientarea.
Pentru cabana Negoiu coborîm sustinut, calauziti de marcajul amintit. Ajungem astfel (dupa 35 minute), în Valea Saratii, pe ale carei tapsane ne putem acorda un repaus.
Traversam apa Saratii, trecînd pe flancul estic al Piciorului serbotei. Printr-o schimbare de directie, poteca, cu aspect de brîna, se înscrie pe fata piscului amintit si, curînd, patrunde într-o zona cu jnepenisuri. Dincolo de acestea începe padurea, o padure crescuta pe un versant brazdat de numeroase vaiugi priporoase, pe care le traversam peste noua podete de lemn. De la ultimul podet, locurile se domolesc si, treptat, padurea se rareste, lasînd loc liber pentru poiana în cuprinsul careia se afla cabana Negoiu.
Traseele de legatura de la cabana Negoiu sînt redate la p. 103.
33. Cabana Negoiu - Vîrful serbota
Marcaj: banda albastra
Durata: 2 - 21/2 ore
Iarna, traseu accesibil numai alpinistilor cu experienta.
Descrierea traseului. Din fata cabanei Negoiu drumul nostru este însotit pe o mica distanta si de marcajele traseelor 30, 34 si 35.
De la stîlpul de marcaj, aflat la 150 m de cabana, care semnaleaza despartirea de traseul 30, ne orientam usor catre dreapta si intram în padure, pe versantul vestic al Muchiei serbotei. Dupa circa 5 minute, semnul drumului nostru se desprinde din poteca spre stînga. Continuam acum ascensiunea pe versantul vestic al Muchiei serbotei, avînd calauza, prin padure, numai marcajul banda albastra.
Dupa circa 20 minute ajungem la golul alpin. De aici, parcursul, desfasurat în continuare pe culmea înierbata a muntelui, ne da prilejul sa admiram de o parte si de alta a muchiei caldarile afunde de la obîrsia vailor serbotei si Saratii.
Pîna la creasta principala poteca se înscrie cînd de-a coasta, cînd în serpentine scurte, strabatînd pasaje înierbate ori tufisuri de smirdar. În apropierea crestei principale locurile se înaspresc. Trecem peste lespezi mari de sisturi cristaline, pe deasupra Caldarii Mari a serbotei, încinsa de peretii pravaliti din crestetul Mîzgavului din Creasta.
Dupa 11/2 ora de mers de la cabana sîntem în dreptul unei strungi pietroase. Ultima parte a sectorului pe care trebuie sa o parcurgem este mai salbatica. Pasajele de stîncarie si trecerile mai anevoioase sfîrsesc în dreptul unui horn; îl urcam si pe acesta si, ceva mai sus, întîlnim marcajul traseului de creasta, banda rosie. Calauziti acum pe creasta principala, catre stînga, de ambele semne, ajungem pe Vîrful serbota (2331 m; stîlp indicator).
În fata noastra, catre est, îsi etaleaza obstacolele Custura Saratii.
Trasee de legatura din Vîrful serbota: spre stînga (est) Vîrful Negoiu, traseul de creasta V-E, etapa a III-a; spre dreapta (vest) saua Scarii, traseul de creasta E-V, etapa a VII-a.
34. Cabana Negoiu - saua Scarii
Marcaj: cruce albastra
Durata: 2 l/2 ore
Iarna, traseu periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. De la stîlpul de marcaj, întîlnit la circa 150 m distanta de cabana Negoiu, poteca noastra se orienteaza usor catre dreapta, desfasurîndu-se initial pe versantul vestic al Muchiei serbotei si avînd marcaj comun cu alte doua trasee. Dupa circa 5 minute lasam în stînga traseul 33 care urca spre Vîrful serbota. Condusi de marcaje, coborîm în continuare spre albia Vaii serbotei. În firul vaii padurea dispare, permitîndu-ne sa cercetam cu privirea Caldarea Mare a serbotei, prin care curge, cazînd în mici cascade, apa Pîrîului serbotei. Traversam firul apei, dincolo de care un stîlp de marcaj semnaleaza desprinderea spre dreapta a traseului 35, spre cabana Barcaciu. De aici începem sa urcam spre stînga, pe poteca partial înierbata, ce urmeaza mai mult fata rasariteana a Muchiei Puha. Dupa circa 30 de minute de mers sustinut, panta se domoleste. Sîntem într-o zona cu izvoare tumultuoase. Orientîndu-ne usor catre dreapta, patrundem în Caldarea Mica (vestica) a serbotei, careia i se spune si Caldarea serbotei de catre Puha.
Orientîndu-ne dupa marcaje si stîlpi metalici ce ne arata directia generala de mers, urcam prin pasunea cu lespezi pîna în Strunga Puha. Din acest loc avem o cuprinzatoare priveliste catre Caldarea Porumbacelului, aflata catre vest, unde se poate schia pîna primavara tîrziu.
Din Strunga Puha, o poteca buna, dar numai partial marcata, coboara în Caldarea Porumbacelului, pentru a urca apoi în Muchia Scarisoarei, unde întîlneste drumul marcat cu semnul cruce rosie (tr. 38) care în amonte conduce la Vîrful Scara, iar în aval la cabana Barcaciu.
În continuare, poteca noastra, marcata cu semnul cruce albastra, ne conduce pe versantul vestic, ocolind o portiune cu stîncarii de pe Muchia Puha. Ceva mai sus, trecem din nou pe versantul estic al muchiei amintite, apoi escaladam un horn taiat în coasta Vîrfului Puha (2177 m). Pasajul, nu prea dificil, sfîrseste în saua Scarii (2146 m).
Marginita la vest de Vîrful Puha si la est de un prim vîrf al Mîzgavului din Creasta, saua Scarii constituie pe creasta principala a Fagarasului punctul de trecere dinspre Caldarea Vestica a serbotei catre Caldarea Izvorului Scarii, adîncita catre sud.
Trasee de legatura: spre stînga (est) Vîrful serbota, traseul de creasta V-E, etapa a III-a; spre dreapta (vest), saua Surului cu legaturi spre cabanele Barcaciu si Suru, traseul de creasta E-V, etapa a VIII-a; spre sud, Izvorul Scarii - Valea Topologului - comuna Salatruc sau Lacul de baraj Vidraru (tr. 49 descrise în sens invers).
35. Cabana Negoiu - cabana Barcaciu1
Marcaj: punct rosu
Durata: 2 ore
Iarna, dupa ninsori abundente, în anumite sectoare se produc avalanse.
Descrierea traseului. Din dreptul stîlpului indicator, situat la circa 150 m de cabana Negoiu, ne orientam usor catre dreapta, urmînd poteca pe versantul vestic al Muchiei serbotei. Dupa circa 5 minute lasam în stînga poteca marcata cu banda albastra spre Vîrful serbota (tr. 33).
1 Denumirea încetatenita Barcaciu nu este corecta; corect este Bîrcaciu.
Urmeaza o coborîre pîna în firul Vaii serbotei. Aici traversam apa si, ceva mai sus, întîlnim stîlpul de marcaj care semnaleaza directia traseului 34 spre saua Scarii, precum si directia drumului nostru spre cabana Barcaciu.
Din Valea serbotei, poteca noastra se înscrie pe un picior secundar al Muntelui Puha. Peste culmea lui coborîm în vaiuga Mezuinei, ale carei ape formea/a mai jos o frumoasa cascada.
Urmînd poteca conturata pe la limita superioara a padurii, traversam înca doua vaiugi, dupa care urcam pe Culmea Puha. Dincolo de culme coborîm în Valea Porumbacelului, renumita în lumea schiorilor pentru pantele ei, care pastreaza zapada pîna la începutul verii.
Dupa ce traversam albia larga a Porumbacelului, ne angajam în urcus pe versantul Culmii Scarisoarei.
Dupa circa 20 de minute, socotite de la Culmea Puha, sîntem pe Culmea Scarisoarei. Avem acum în fata culmile greoaie ale muntilor Vîrtopu Rosu, Budislavu si Suru, iar catre stînga vîrfurile Ciortei.
Condusi de marcaj, începem coborîrea pe Culmea Scarisoarei. Cînd intram în padure, ne abatem usor catre stînga. Mergînd în aceasta directie, patrundem în zona izvoarelor de la obîrsia Vaii Comanesei. Pentru a ajunge la cabana Barcaciu, traversam cîteva din aceste fire, din care unele au apa, dînd ocol obîrsiei Vaii Comanesei. Întîlnim în curînd un punct în care marcajul semnaleaza schimbarea directiei, jumatate la dreapta. Urmînd directia aratata în urcus usor, ajungem pe un picior al Barcaciului pe care întîlnim poteca traseului 38 (marcaj cruce rosie). Coborînd prin raristea de molizi, încheiem curînd drumul nostru la cabana Barcaciu.
Traseele de legatura sînt redate la p. 115.
36. Comuna Avrig - cabana Poiana Neamtului cabana Barcaciu
Marcaj: cruce rosie
Durata: 5 3/4 - 6 ore: 14 km sosea (3 1/2 ore) pîna la cabana Poiana Neamtului, plus 2 1/4 ore pe poteca pîna la cabana Barcaciu.
Descrierea traseului. Din dreptul statuii lui Gheorghe Lazar, situata în centrul comunei Avrig, urmam catre sud drumul comunal pe malul drept al Rîului Mare al Avrigului, catre munte. Dupa circa 10 km lasam în dreapta drumul forestier de pe Rîul Moasei (Avrigului) - afluent al Rîului Mare care conduce catre cabana Suru (tr. 40).
Continuînd traseul de-a lungul Rîului Mare al Avrigului, trecem curînd pe lînga carierele de calcar de sub vîrful Fata Varului si dupa 4 km ajungem la cabana Poiana Neamtului (706 m).
De la cabana, urmam pe o distanta mica drumul forestier, prelungit catre padure. Dintr-un punct semnalat de marcaj, parasim drumul forestier si urcam catre stînga, în lungul potecii, înscrisa initial pe malul înalt al Rîului Mare al Avrigului si, în continuare, pe un versant al Vaii Comanesei (afluent al acestuia). La mai putin de 30 de minute de la cabana Poiana Neamtului, mergînd pe o poteca cu aspectul unei alei, ne lasam usor catre firul vaii amintite, ale carei ape le-am întrezarit prin ferestrele padurii. Printr-o schimbare de directie catre dreapta, coborîm pîna în firul vaii si-l traversam. Dincolo de apa, poteca se îngusteaza, iar panta devine mai înclinata. Timp de 15 minute parcurgem poteca în serpentine pîna pe culmea împadurita a Muntelui Barcaciu.
La 1000 m altitudine, poteca se abate la stînga în unghi de 90o si ramîne înscrisa în serpentine largi pe linia de cumpana a muntelui. Avem în stînga Valea Comanesei si în dreapta Rîul Mare al Avrigului. Continuînd pe culme, întîlnim cam pe la 1250 m altitudine o poienita, iar mai sus o rariste, de unde putem vedea crupele greoaie ale muntilor Budislavu si Suru.
La 1450 m altitudine poteca se abate catre stînga. Urmînd-o, patrundem într-o rariste, de unde zarim, peste Valea Comanesei, Muntele Barcaciu, alungit catre stînga, spre Vîrful Fata Varului. De aici, urcînd în serpentine largi, iesim în Poiana Barcaciului, unde se afla cabana.
Trasee de legatura: spre cabana Negoiu (tr. 37); spre Vîrful Scara (tr. 38); spre Lacul Avrig (tr. 39); spre cabana Poiana Neamtului (tr. 36, descris în sens invers).
37. Cabana Barcaciu - cabana Negoiu
Marcaj: punct rosu
Durata: 2 ore
Iarna, dupa ninsori abundente, în anumite zone se produc avalanse.
Descrierea traseului. Din dreptul cabanei urcam circa 100 m printr-o padure de molid. Dupa aceasta distanta, marcajul traseului nostru, comun pîna aici cu traseul 38, se desprinde catre stînga. Condusi de el, coborîm si apoi traversam o succesiune de vîlcele ce formeaza obîrsia Vaii Comanesei. Dincolo de acestea, urcam prin padure pîna pe Culmea Scarisoarei. Ajunsi aici, ne orientam scurt catre dreapta. Mergînd astfel, sîntem dupa cîteva sute de metri la limita superioara a padurii (30 minute de la cabana). Un popas ne da prilejul sa privim spre culmea înalta a masivului, unde peisajul este dominat de formele greoaie ale Vîrtopului Rosu, Budislavului si Surului.
În continuare, coborîm în valea larga, putin adîncita, a Porumbacelului. Traversam apa în preajma stînei si urmam poteca, în urcus, pe versantul vestic al Muntelui Puha pîna pe cumpana. Avem în fata, dincolo de valea si Muchia serbotei, muchia ferestruita a Tunsului, culminînd catre sud în Vîrful Negoiul Mic (2485 m), iar dincolo de acesta, în dreapta, colosul de piatra al Negoiului.
Coborîm în continuare pe versant si traversam vaiuga slab schitata a Mezuinei, a carei apa formeaza, mai jos de drumul nostru, o cascada spectaculoasa. Dincolo de Mezuina traversam un picior secundar al Muntelui Puha si coborîm în Valea serbotei. Aici, în apropierea unei împrejmuiri pentru oi, se alatura marcajului nostru un alt marcaj, cu semnul cruce albastra, ce vine dinspre saua Scarii (tr. 49). Însotiti de cele doua semne, traversam apa serbotei si intram în padure, urcînd pe versantul vestic al Piscului serbotei. Pîna la cabana se alatura în aceasta portiune si marcajul cu banda albastra, venind de la Vîrful serbota (tr. 33).
Din punctul de întîlnire cu traseul amintit pîna la cabana Negoiu mai mergem circa 5-10 minute.
Traseele de legatura de la cabana Negoiu sînt redate la p. 103.
38. Cabana Barcaciu - sub Vîrful Scara
Marcaj: cruce rosie
Durata: 3 ore
Iarna, dupa ninsori abundente, anumite zone sînt susceptibile de avalanse.
Descrierea traseului. Poteca, marcata cu semnul cruce rosie, porneste din dreptul cabanei Barcaciu pe un culoar taiat prin padurea de molid. Dupa circa 100 m, lasam în dreapta marcajul punct albastru (tr. 39) si, mai sus, la stînga, marcajul punct rosu (tr. 37). Trecem în continuare pe lînga izvorul captat pentru cabana si, dupa 20 minute, iesim la limita de sus a padurii. De aici urcam sustinut printre pîlcurile de ienuperi si afini, aflate la obîrsia Vaii Comanesei. Urcam apoi în serpentine, traversînd la diferite intervale firele de obîrsie ale acestei vai si ajungem pe culmea secundara a Muntelui Barcaciu. În acest punct întîlnim o poteca larga, care ne scoate, dupa cîteva serpentine, pe plaiul Muntelui Scarisoara, în vechiul "Drum al Ţarii", drum de transumanta care lega odinioara Transilvania de Ţara Româneasca, trecînd peste creasta Fagarasului prin saua Scarii.
Continuînd drumul, urcam pe coama lata a Scarisoarei, vreme de 30 de minute, trecînd deseori pe lînga mici scochine înierbate (depresiuni nivale) pîna în saua Porumbacelului, deasupra caldarii superioare a vaii cu acelasi nume (est).
Din acest loc, o poteca bine conturata, dar marcata numai partial, coboara pe versantul estic al Culmii Scarisoarei pîna în caldarea superioara a Porumbacelului, trecînd pe lînga turbariile din care se trage mai jos unda firava a rîului. Ocolind turbaria, pe la sud, poteca iese, în urcus usor, pe culmea Muntelui Puha. Aici, ea întîlneste marcajul cu semnul cruce albastra, ce vine de la cabana Negoiu si conduce la saua Scarii.
Drumul nostru, marcat cu semnul cruce rosie, continua în serpentine pe versantul vestic, stîncos, al muntelui, depasind ceva mai sus vîlcelul de obîrsie al Vaii Auristei (2 1/4 ore).
De aici, el capata aspect de brîna, traversînd versantul de NV al Muntelui Scara. Dupa 10 minute ajungem pe muchia abrupta si stîncoasa a Tarnitei. În continuare, traversam, în coborîre usoara, pînze întinse de grohotisuri ruginii, pentru a iesi dupa 15-20 minute în creasta principala a Fagarasului, sub Vîrful Scara. Sîntem la 150-200 m de curmatura estica a Gîrbovei (2150 m). Punctul de intrare în traseul de creasta, marcat cu banda rosie este semnalat cu stîlp de marcaj.
Trasee de legatura: spre saua Scarii, cu legatura pentru cabana Negoiu si Izvorul Scarii, traseul de creasta V-E etapa a II-a; spre saua Surului, cu legatura pentru cabana Suru, traseul de creasta E-V, etapa a VIII-a.
39. Cabana Barcaciu - Lacul Avrig
Marcaj: punct albastru
Durata: 3 1/2 - 4 ore
Iarna, drum periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Traseul începe din spatele cabanei Barcaciu, angajîndu-se pe un culoar larg, taiat prin padure. Dupa aproximativ 100 m, lasam potecile ce duc spre Negoiu si Scarisoara, abatîndu-ne la dreapta, pe poteca marcata cu punct albastru.
De la rascrucea potecilor, urcam prin padurea deasa de molid, pe versantul vestic al Piciorului Barcaciului. Dupa aproape 15 minute de mers, în apropierea marginii de sus a padurii, traversam fagasele a doua mici pîraie: Barcaciul si Pîrîul Stîncos.
Curînd intram într-o rariste. În fata, de sub înaltul Scarisoarei, se pravalesc spre noi apele Auristei, prin valea adîncita de avalanse. Mai departe, în ultimul plan, deasupra caldarilor Avrigului se înalta vîrfurile Gîrbovei, Ciortei si Vîrtopului Rosu. Strabatem raristea vreme de 10 minute si coborîm apoi printre tufe de ienuperi pîna în firul apei Auristei, în preajma confluentei cu Rîul Mare al Avrigului. Traversam apa pîrîului amintit peste cîteva lespezi si, ajunsi pe malul opus, trecem printr-o poienita, unde întîlnim urmele unei vechi stîne - "Dintre Izvoare" (stîlp de marcaj). Lasînd în urma Valea Auristei, ne orientam catre sud, de-a lungul Rîului Mare. La început urcam spre pragul glaciar inferior, avînd la dreapta o întreaga suita de mici cascade. Odata ajunsi pe prag, trecem dincolo de firul apei pîna în apropierea "Stînei Bune" (loc de refugiu în caz de vreme rea). De aici urcam usor circa 200 m pe versantul stîng al vaii, pentru ca apoi sa ne angajam pe o panta mai accentuata, spre un al doilea prag glaciar (1 1/4 ora). În spatele nostru, apele rîului spumega, învolburîndu-se în cascade. Avem în fata impresionantul versant nord-vestic al Scarii, stîncariile Gîrbovei si grohotisurile Ciortei. În urma, privirea cuprinde valea cu aspectul sau caracteristic în forma de "U".
De pe prag, poteca se abate înspre dreapta si, trecînd printre blocuri de piatra, urca sustinut pe umarul vaii glaciare, sub versantul nord-estic al Vîrtopului Rosu. Dupa aproximativ 40 de minute de urcus, un perete stîncos ne închide calea. Îl ocolim, orientîndu-ne spre stînga. Urcusul se mai domoleste. Depasim cîteva vîlcele stîncoase, cu roci friabile de culoare ruginie, pîna în dreptul unui pîrîu care formeaza, din sus de noi, o cascada (3 ore). Dupa ce îl traversam si pe acesta, poteca se îndreapta spre stînga, urcînd sustinut pragul glaciar superior. Înca 30 de minute si ajungem în preajma Lacului Avrig (stîlp de marcaj si marcajul traseului de creasta banda rosie).
Trasee de legatura: spre stînga (est), saua Scarii cu legatura pentru cabana Negoiu, traseul de creasta V-E, etapa a II-a; spre dreapta (vest), saua Surului cu legatura pentru cabana Suru, traseul dc creasta E-V, etapa a VIII-a.
40. Comuna Avrig - cabana Suru, prin Poiana Florilor
Marcaje succesive: cruce rosie pe drum forestier, 10 km pîna la Podul Jibrii; triunghi rosu pe drum forestier, 8 km, pîna la Poiana Florilor, apoi poteca marcata cu triunghi rosu
Durata: 5 - 5 1/2 ore
Descrierea traseului. Din centrul Avrigului (statuia lui Gheorghe Lazar) urmam spre sud drumul comunal ce ne poarta dincolo de localitate, printre tarini, pe malul Rîului Mare al Avrigului, catre munte. Dupa 10 km ajungem la Podul Jibrii. Aici, din drumul comunal, se desprinde catre dreapta, drumul forestier, pe care-1 vom urma pe malul Vaii Moasei. Punctul de bifurcatie este semnalat de un stîlp indicator. De aici începe marcajul triunghi rosu. Lasam drumul pe Rîul Mare si pornim la dreapta pe cel de pe Valea Moasei. Parcurgem înca 8 km pîna în Poiana Florilor (960 m).
Din Poiana Florilor traseul continua pe o poteca de picior ce se înscrie în serpentine pe fata rasariteana a Muchiei Moasei. În circa 30 minute, ea ne scoate la 1130 m, pe culme, unde întîlnim traseul dinspre Sebesul de Sus catre cabana Suru, marcat tot cu triunghi rosu. Urmînd poteca spre stînga, ajungem în curînd la cabana Suru.
Traseele de legatura de la cabana Suru sînt redate la p. 123.
41. Halta C.F.R. Sebes-Olt - comuna Sebesu de Sus - cabana Suru
Marcaj: triunghi rosu
Durata: 11/4 ora pe sosea (5 km), apoi 3 ore pe poteca
Descrierea traseului. De la halta C.F.R. Sebes-Olt, iesim în soseaua modernizata Talmaciu - Racovita - Avrig, pe care o urmam spre stînga. Dupa cîteva sute de metri, se desprinde, spre dreapta, drumul nostru. Urmîndu-1, ajungem dupa circa 4 km în Sebesu de Sus. Traversam comuna, condusi de doua semne: triunghi rosu, semnul traseului nostru, si punct rosu, semnul unui traseu de pe Valea Moasei Sebesului.
La capatul sudic al localitatii întîlnim un pod, durat peste apa Moasei, dincolo de care se continua drumul forestier pe vale.
Marcajul cu punct rosu apare numai pîna la podul amintit. De la pod, pe drumul forestier din lungul Vaii Moasei Sebesului, el nu mai exista. La capatul de sus al drumului, punctul rosu reapare, conducînd catre stînga, pe fata vestica a Muchiei Moasei, la cabana Suru.
În preajma podului amintit anterior, un stîlp de marcaj indica directia traseului nostru. Nu traversam rîul pe pod, ci continuam pe acelasi mal, urcînd în lungul potecii conturate pe Dealul Plaietu. O vreme mergem prin tufarisuri, apoi intram în padure si, dupa circa 20 minute, socotite de la pod, sîntem pe Culmea Plaietului.
Urcînd pe sub linia culmii, ajungem dupa alte 45 de minute în pasunea "La Izvorul cu Arini". În fata se deschide perspectiva Masivului Tataru-Suru. Continuam urcusul pe poteca înscrisa sub linia de cumpana a Muchiei Moasei si, cînd s-a împlinit 1 1/4 ora, socotind de la pod, întîlnim o alta poiana, din cuprinsul careia zarea se deschide larg catre dreapta pîna dincolo de Plaiul Tatarului, pe Muntele Prejba si Depresiunea Sibiului.
Urmeaza o succesiune de treceri de pe un versant pe altul al culmii, cu alternante de urcusuri mai pronuntate si domolisuri. Dincolo de Vîrful La Comanda (1059 m), pe care l-am lasat în stînga, lastarisul scund al padurii tinere care se înfiripa permite sa cuprindem cu privirea si Valea Moasei Avrigului, pe care serpuieste drumul forestier Avrig - Poiana Florilor.
În continuare, poteca urmeaza linia de cumpana a Muchiei Moasei. La 1130 m altitudine, într-un punct semnalat de o sageata indicatoare, întîlnim, venind din stînga, poteca turistica dinspre Poiana Florilor (tr. 40, marcat cu acelasi semn).
Urcam sustinut aproape 30 de minute, dupa care ajungem "La Balustrade" ("La Galendru"). Din acest loc, urmînd poteca, parasim linia culmii, ocolind de-a coasta, pe la vest, o zona de stîncarii. Pasajul de ocol pîna la liziera de sus a padurii dureaza înca 30 de minute. Un urcus scurt catre stînga ne scoate apoi la cabana Suru.
Trasee de legatura: spre saua Surului (tr. 42); spre Cocorîciu - Apa Cumpanita - Greblesti (tr. 46, descris în sens invers).
42. Cabana Suru - saua Surului
Marcaj: triunghi rosu
Durata: 2 ore
Iarna, în perioada marilor zapezi, zona este periculoasa.
Descrierea traseului. Condusi de marcaje de-a lungul potecii conturate chiar din fata cabanei, urcam, abatîndu-ne usor catre dreapta. Curînd traversam un vîlcel, dincolo de care ajungem într-o pasune presarata ici-colo cu lespezi.
Dupa 40 de minute socotite de la cabana, ajungem într-o mica sa sub Fruntea Moasei (stîlp de marcaj). În urma noastra vedem, alungita spre sesul Ţarii Oltului, Muchia Moasei, care desparte Valea Moasei Sebesului (stînga) de cea a Moasei Avrigului (dreapta). Spre est, în zona înalta, se deschide Caldarea Gavanului, strajuita de trei munti: Suru, Gavanu (Lacustele) si Cocorîciu, ultimul ascuns privirii noastre de Fruntea Moasei.
Din acest loc se desprinde, continuînd direct spre culme, poteca marcata cu triunghi albastru (tr. 46, descris în sens invers).
Poteca noastra, marcata cu triunghi rosu, ne conduce în coborîre usoara spre stînga, pe versantul estic al Cocorîciului spre Caldarea Gavanului. Din amfiteatrul caldarii, continuam ascensiunea spre sud-est, traversînd firele pîraielor care, înmanuncheate, formeaza, mai jos, Valea Moasei. În portiunea finala a traseului, unde panta este mai mare, poteca se înscrie în serpentine largi pe versant, sfîrsind la 2110 m, în saua Surului (Curmatura Surului sau Curmatura Gavanului). La stîlpul cu sageti indicatoare, aflat în sa, întîlnim poteca de creasta marcata cu banda rosie.
Trasee de legatura: spre dreapta (vest), halta Valea Marului, traseul de creasta E-V, etapa a IX-a; spre stînga (est) saua Scarii cu legatura pentru cabanele Barcaciu si Negoiu, traseul de creasta V-E, etapa a II-a.
TRASEE DIN VALEA OLTULUI
43. Turnu Rosu - Chica Pietrelor (Petrilor)
Marcaj: cruce rosie
Durata: 3 1/2 ore
Descrierea traseului. De la statia C.F.R. Turnu Rosu, ne îndreptam spre centrul localitatii în care, urmînd Valea Satului, mergem spre sud, pîna catre marginea satului, în punctul în care se desprinde spre dreapta, catre pasune, drumul vitelor. Punctul este marcat de un sipot. Urmînd acest drum, dupa 5 minute ajungem pe Dealul Ciorului. Drumul depaseste micul pîrîu al Ciorului si apoi se bifurca. Poteca turistica se înscrie, în urcus catre stînga, pe botul dealului, prin pasunea cu arini si mesteceni, face o mica serpentina si iese pe un tapsan înierbat, nu departe de vîrf.
Jos, în spate si în dreapta, Oltul se avînta în strînsoarea muntilor. Dincolo de el stau cuibarite, la poalele Muntilor Prejbei, comunele Boita si Talmacel. Continuînd traseul, lasam Vîrful Ciorului în stînga si ne angajam în urcus usor, de-a coasta, pe versantul înclinat al dealului, avînd adîncita în dreapta Valea Rachitii. Poteca, bine taiata, ne poarta printre mesteceni, arini si fagi. La ceva mai putin de 30 de minute de la plecare, ne aflam pe culme. De aici, drumul începe sa coboare usor spre "Lunca Frasinului", poiana ce se zareste la obîrsia Vaii Rachitii. În preajma ei, un mic urcus ne scoate la sipotul Frasinului.
Mai sus de fîntîna, de pe culme se deschide o larga perspectiva spre Valea Oltului, catre Sibiu, si catre Podisul Hîrtibaciului. În fata, spre sud, peisajul este dominat de Vîrful Paului (1172 m). Evitam poteca ciobaneasca ce coboara spre pasunea din fata, catre obîrsia Vaii Iagului si urcam în stînga, catre Chica Frasinului pîna întîlnim o poteca larga si bine batuta. Pornind pe ea, ocolim pe la obîrsie, pe deasupra pasunii, Valea Iagului si în 5 minute ajungem pe o a doua culme secundara ce se lasa lateral spre Olt. Un coborîs usor de-aici spre stînga, prin padure, ne scoate curînd pe culmea principala a dealului. În continuare, ne lasam spre vest, ocolim un mamelon, o mica tîlfa, cum spun localnicii. Marcajul, aplicat pe arbori, devine din ce în ce mai des, Poteca lata urca acum pe culmea Pietriceaua pe fata dinspre Strîmba, ceva mai jos si în dreapta culmii, revenind din cînd în cînd la ea. Spre dreapta, valea Strîmba ne va însoti pîna la Chica Pietrelor. Dincolo de vale se profileaza, înalt, Vîrful Paului. În stînga, privirea cuprinde uneori, prin raristi, Valea Satului (Caselor). Din loc în loc coboara poteci bune spre valea Strîmba. Pe la circa 1000 m altitudine, dupa aproape 1 1/2 ora de la plecare din Turnu Rosu, începem sa urcam sustinut, în serpentine, pe muchia Hulei Pietroase. Ajungem pe hula dupa 15 - 20 de minute de urcus. Zarim de aici, prin gura Vaii Caselor, satul din care am plecat. De pe Hula Pietroasa, poteca se abate, în urcus, putin catre Valea Caselor, prin padurea deasa de fag. Îndata trecem culmea, ocolind din nou un mic mamelon, pentru a razbate în Poiana Pleasa, în care jos (dreapta), pe versant, se afla o coliba. Perspectiva este acum mai larga spre Podu Olt, dealurile Boitei si ale Talmacelului.
Catre capatul de sus al poienii, lasam un drum ce se desprinde în stînga prin padure, care conduce pe la obîrsia Vaii Caselor catre "Poiana Fîntînii", aflata de cealalta parte a vaii, pe culmea Muntelui Fîntîna. Pe locul de bifurcatie, poteca turistica este marcata cu semnul cruce rosie, pe doua pietre.
În continuare, ea conduce în urcus sustinut spre Vîrful Fîntîna, reintrînd în padurea de fag si continuîndu-se putin sub muchie, spre vest. Dupa 45 de minute iesim deasupra padurii de fag, direct la gol, la circa 1350 m altitudine, între afinisuri si tufe de coacaz. Din loc în loc, molizii îti amintesc ca odinioara domnea aici padurea de conifere. Un stîlp indicator ne arata directia de urmat. Lasam în dreapta poteca ciobaneasca ce duce spre obîrsia vaii Strîmba si urcam în serpentine scurte spre Culmea Comarnicului.
În curînd ajungem pe culmea amintita, la un alt stîlp de marcaj, între Izvorul Vulcului (izvorul de obîrsie al Vaii Strîmba), la vest, si Pîrîul lui lonel, la est. Acesta din urma îsi trage apele din Chica Fedelesului si le duce pe sub Chica Grinzii, spre Valea lui Fat. În urma, privirea poate cuprinde Muntii Cindrel si Depresiunea Sibiului, precum si Dealurile Talmaciului si sesul Ţarii Oltului, cu comunele de la poalele muntelui. În zilele senine si clare, zarim o buna parte din Podisul Hîrtibaciului.
De aici, din punctul în care ne-am îngaduit un moment de ragaz, o poteca buna se lasa spre stîna de sub Vîrful lui lonel. Drumul nostru tine însa culmea si este jalonat de un stîlp de marcaj, aflat nu departe, mai sus. Urcînd în serpentine largi, la început deasupra Vaii lui lonel, apoi catre Izvorul Vulcului, ajungem în curînd la niste iviri de calcare, unde, pe o stînca, o sageata alba, frînta, indica directiile drumului în sus si în jos. Sus, zarim stîlpul metalic de pe creasta principala. Un ultim efort, si iata-ne ajunsi la el, putin la est de cele doua vîrfuri ale Muntelui Chica Pietrelor (1606 m). Intîlnim aici, însemnat cu banda rosie, marcajul drumului de creasta. Efortul ne este rasplatit de o minunata priveliste. Sub noi, spre sud si spre sud-vest se desprinde, mult adîncita, Valea Curpanului; în prelungirea ei, de cealalta parte a Oltului, zarim Muntii Lotrului. Spre nord avem o larga perspectiva asupra depresiunilor Oltului si Cibinului. Zarim, la poalele masivului, Sebesu de Jos, iar dincolo de el, sub dealurile Podisului Hîrtibaciului, apele serpuinde ale Oltului.
Trasee de legatura: spre stînga (est), saua Surului cu legatura pentru cabana Suru, traseul de creasta V - E, etapa I; spre dreapta (vest), Valea Oltului, halta C.F.R. Valea Marului peste Culmea Strîmbanu, traseul de creasta E - V, etapa a IX-a.
44. Comuna Cîinenii Mici - Chica Fedelesului, prin Zanoaga Cîinenilor
Marcaj: cruce rosie
Durata: 4 ore
Pentru drumul de acces în satul Cîinenii Mici, vezi p. 48.
Descrierea traseului. Marcajul începe din Cîinenii Mici, aflat pe malul stîng al Oltului. De la gara, trecem podul peste Olt, urmam spre stînga drumul marcat de pe malul apei, pîna la marginea localitatii. Ne abatem de aici la dreapta si în curînd începem urcusul pe poteca, condusi de marcajul dispus pe copaci. Dupa circa 15 minute socotite din valea Oltului, continuam pe un drum de munte catre stînga, spre stîlpii de mare tensiune de pe Muchia Crîngului. Ajunsi pe culme, schimbam directia de mers spre dreapta si urcam, condusi de marcaj, în lungul vechii poteci de oieri. Cale de 3 ore poteca, deosebit de circulata vara de localnici, ne conduce prin zone cu pasuni, întrerupte de padure, urcînd prin punctele Pleasa Mare (1201 m), Curmatura Prisacii, Plaiul Muntelui, Zanoaga Cîinenilor (1712 m), sfîrsind pe creasta principala a masivului pe Vîrful Chica Fedelesului (1820 m).
Trasee de legatura: spre Halta C.F.R. Valea Marului, traseul de creasta E - V, etapa a IX-a; spre saua Surului, cu legatura pentru cabana Suru, traseul de creasta V - E, etapa I.
45. Comuna Cîinenii Mici - stîna din Ciungi, prin Valea Cotilor
Marcaj: punct albastru
Durata: 2 ore
Pentru drumul de acces în comuna Cîinenii Mici, vezi p. 18.
Descrierea traseului. Drumul începe din Cîinenii Mici. Marcajul punct albastru apare dupa bifurcarea spre dreapta a soselei spre Boisoara - Titesti.
De la bifurcatia amintita, traseul urmeaza în amonte drumul forestier pe Valea Cotilor (Satului). Pe o distanta de circa 5 km el este lipsit de marcaj. Pe aceasta portiune, drumul traverseaza apa peste cinci poduri, ultimul, la circa 900 m altitudine, foarte aproape de locul unde drumul forestier prezinta o ramificatie secundara spre dreapta, pe care o vom urma în continuare. Ea se înscrie în ocoluri largi de-a lungul unor locuri acoperite de lastarisuri si paduri tinere. Marcajul reapare de la ultimul pod în sus. Drumul forestier si traseul nostru sfîrsesc pe Muchia Cotilor la stîna din Ciungi, zisa si Jaristea, situata pe Fata Caprioarei (1200 m).
În dreptul unui fag batrîn, pe care sînt fixate sageti indicatoare, întîlnim drumul memorial General Praporgescu (tr. 46), marcat cu triunghi albastru, venit pe culme dinspre Greblesti. Urmat în amonte (nord), acesta conduce la cabana Suru.
46. Satul Greblesti - cabana Suru, prin Muchia Cotilor - Apa Cumpanita
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 7-8 ore
Pentru drumul de acces în satul Greblesti, vezi p. 48.
Iarna, traseul se poate parcurge si cu schiurile. Itinerarul poarta numele "Traseul Memorial General Praporgescu", fiind numit astfel în memoria generalului care si-a pierdut viata în primul razboi mondial, undeva, în preajma localitatii Greblesti
Descrierea traseului. Marcajul cu triunghi albastru, calauza traseului nostru, începe din centrul satului Greblesti, la 50 m de magazinul alimentar. Pe strada principala se afla un stîlp indicator care arata: cabana Suru - 8 ore.
Iesiti din sat, marcajul ne conduce catre munte, drumul conturîndu-se initial pe Capul Dealului. Urcînd prin pasuni, strînse în cingatoarea padurii, ne apropiem de punctul numit "Crucea din Fag". Într-un interval de 1 1/2 ora depasim punctele sesurile, Curmatura si Capul Plesii. Intrînd în padure, ocolim Vîrful Magura pe versantul dinspre Valea Lupului, unde ne întîmpina un izvor amenajat pentru adapatul animalelor. Dincolo de el, iesim pe Fata Caprioarei, în a carei poiana se afla stîna din Ciungi (Jaristea), cu mutatoarea ei aflata mai jos. Aici întîlnim marcajul cu punct albastru venit dinspre Ciineni (tr. 45).
De la întîlnirea celor doua drumuri marcate, semnalate de sageti indicatoare fixate pe un copac, marcajul cu triunghi albastru ne conduce în continuare printr-o padure de fag batrîna. Vechiul drum de oieri, asemenea unei sosele, ramîne multa vreme pe versantul rasaritean al muntelui, Dupa ce depasim un sector defrisat, cu lastarisuri, urcusul se înteteste. Padurea se întrerupe mai sus, lasînd locul unor frumoase poieni. Dupa 2 ore, socotite de la stîna din Ciungi, avem în dreapta drumului stîna din Fagi (circa 1850 m).
Urcam prin poiana stînii pe versantul estic al culmii si, printr-o abatere usoara catre dreapta, reintram în padure. Dupa circa 15 minute, în care timp am urcat si un pasaj mai înclinat, trecem pe versantul nord-vestic al muchiei si ajungem din nou la o rascruce de drumuri. Cel din stînga, nemarcat, mai lat si mai circulat, conduce de-a coasta, în coborîre usoara prin padure, la stîna din Coti, aflata pe Piciorul Boului si de acolo mai departe, pîna în poteca traseului 44 pe Zanoaga Cîinenilor. Cel din dreapta, traseul nostru, urmeaza însa Muchia Cotilor. Poteca, usor înierbata, strabate initial o rariste de molid. Curînd iesim din padure, prilej de a admira pasunile revarsate pe fata muntelui, ulucul adînc al Vaii Sterminoasei, aflat în dreapta, si pantele Muntelui Tataru, înaltat în stînga. Urcînd în lungul potecii, ce descrie serpentine dese, ajungem pe creasta principala a masivului, în saua Apa Cumpanita (1807 m), unde întîlnim marcajul banda rosie. Urmat catre stînga, acesta conduce pîna la Halta C.F.R. Valea Marului (traseul de creasta E - V, etapa a IX-a).
Din punctul Apa Cumpanita catre dreapta (est), marcajele banda rosie si triunghi albastru se succed, avînd parcurs comun.
Parasim saua Apa Cumpanita, prinsa între izvoarele de obîrsie ale Vaii Sterminoasa (sud) si ale Pîrîului Cumpenei (nord) si ne îndreptam catre est. Initial urmam poteca, conturata pe o panta mai pronuntata, cînd pe linia de cumpana, cînd pe versant. Lasam în urma, pe versantul nordic, Pietrele Albe, striate de izvoarele Moasei Sebesului, si ajungem în apropierea vîrfului Muntelui Cocorîciu, numit si Vîrful Moasei (2034 m). Din el se desprinde spre nord Muchia Moasei.
Lasînd în dreapta vîrful amintit, sîntem atenti la marcajul triunghi albastru, care se desprinde din creasta, catre nord, în coborîre directa pe Muchia Moasei. La început, strabatem pasunea ce acopera culmea pîna în dreptul unor iviri de calcare. Ne lasam apoi pe versantul vestic al Fruntii Moasei, printre tufe de smirdar si ienuper, pentru a reveni mai jos, pe linia de cumpana. Iesim astfel într-o sa abia conturata, unde întîlnim poteca marcata cu triunghi rosu (tr. 42). Condusi de acest semn, coborîm în serpentine largi pe versantul vestic al Muchiei Moasei; traversam albia pietroasa a unui vîlcel si iesim în poiana unde se afla cabana Suru.
Traseele de legatura sînt redate la p. 123.
TRASEE TURISTICE PE VERSANTUL SUDIC
47. Cabana Cumpana - Vîrful Negoiu, prin Muntele Marginea - Valea Topologului - Izvorul Negoiului
Marcaj: triunghi rosu
Durata: 12 ore
Iarna, în zona înalta, se produc avalanse.
Descrierea traseului. Cabana-hotel Cumpana este situata pe malul Lacului Vidraru, la 15 km distanta de baraj. Din dreptul ei, ne îndreptam catre coada lacului, urmînd soseaua de contur. Dupa 4 km ajungem la gura Vaii Cumpanitei, unde începe traseul nostru (triunghi rosu), semnalat de un stîlp cu sageata indicatoare.
Parasind soseaua de contur, urmam drumul forestier pe Valea Cumpanitei cîteva sute de metri. Un nou stîlp indicator ne semnaleaza schimbarea directiei de mers catre stînga, peste apa vaii. Traversam apa si urmam poteca ce se înscrie în urcus pe coastele Muntelui Clabucet, care se mentine pe linia de creasta sau se abate usor spre Valea Cumpanitei. Dupa circa 40 de minute, socotite de la gura Cumpanitei, întîlnim un izvor cu apa limpede si rece. Ceva mai sus, ajungem la Izvorul lui Fluieras, situat la circa 1500 m altitudine (1 l/2 ora socotita din gura vaii). Intram acum în padurea de molid. La 1650 m se afla stîna si saivanele din Clabucet. Deasupra lor apare Vîrful Clabucet (1717 m). Drumul evita pe la vest vîrful, traversînd o mica sfoara de padure. Dincolo de aceasta, cînd ajungem în dreptul unui izvor captat vine, din stînga, o poteca marcata cu banda albastra, de pe culmea muntilor stubeaua - Bolovani.
Însotiti de ambele semne, ne îndreptam spre nord de-a lungul culmii, spre Muntele Marginea. Trecem prin splendide poieni, inundate toamna de palariile rosii ale amanitelor. În fata ne apar marile înaltimi ale crestei principale, pe care se detaseaza ferm abrupturile stîncoase ale Negoiului si Lespezilor. În stînga, dincolo de Valea Topologului, Culmea Cioarecu - Sfîntu Ilie - Mîzgavu se alungeste nesfîrsit catre înaltimile Ciortei. În dreapta, pîrîul Modrugazu îsi poarta apele spre Valea Caprei si Lacul Vidraru; dincolo de el se ridica, deasupra padurii, Muntele Comarnicu.
Lasam în urma un alt izvor (La Troita) si continuam pe un drum conturat peste mameloane si înseuari succesive. Evitam un mic vîrf pe la dreapta si, condusi de marcaje, iesim cu adevarat la "gol", în pasunile de pe Muntele Marginea.
Cumpana înalta a Muntelui Marginea desparte bazinul Topologului, stînga, de cel al Modrugazului, dreapta. La obîrsia Modrugazului, sub Vîrful Marginea, zarim stîna Danenilor si un mic canton unde, la nevoie, putem înnopta.
Din drumul nostru se desparte, la dreapta, o poteca marcata cu banda albastra, catre Negoiu, peste Muntele Florea - Podeanu (tr. 48).
De la ramificatia amintita, poteca noastra se abate usor catre stînga, ocolind si apoi urcînd în serpentine largi pe fata dinspre Topolog a Muntelui Marginea. Condusi de marcaje, ajungem curînd la liziera padurii de molid, pe dosul Muntelui Marginea. Ne angajam într-o coborîre sustinuta prin padure, parcurgînd locul "La Vîrteje". Poteca sfîrseste dupa 430 m diferenta de nivel în Valea Topologului, pe drumul forestier, la 32 km de localitatea Salatruc.
Urcînd pe drumul forestier, trecem pe lînga casele Podeanu, aflate pe dreapta apei, lasam în urma vechiul baraj din gura Vaii Podeanului si, dupa circa 30 de minute, ajungem în punctul de confluenta a Izvorului Scarii cu Izvorul Negoiului (1338 m), din unirea carora ia nastere Topologul. Mai sus de confluenta, se desprinde spre stînga o poteca pe valea Izvorului Scarii, marcata cu cruce albastra, care conduce la cabana Negoiu prin saua Scarii (tr. 49).
Din punctul de bifurcatie, noi ne abatem pe poteca din dreapta. Mergînd prin rariste întîlnim curînd o lespede cu forma unui acoperis de casa. Este un bun reper al traseului spre Vîrful Negoiu. Dincolo de lespede, urcam de-a coasta pe versantul Piscului lui Cazan.
Dupa 20 de minute, socotite de la ramificatia traseelor, sîntem în dreptul stînei Negoiu. De aici, coborîm în firul vaii, îl traversam si urcam printr-o curba larga pe malul opus, pîna la doua adaposturi pentru vînatori. Din preajma lor, marcajele ne conduc catre stînga spre scocul pîrîului Izvorul Paiului. Dupa ce-l traversam si pe acesta, mergem mai mult de-a coasta 200 m si apoi reintram în padure.
Poteca, mai slab conturata de aici înainte, suie în diagonala, traversînd un torent si doua luminisuri, apoi se strecoara printre blocurile de stînci raspîndite pe coasta muntelui si coboara spre o a treia poiana. De aici ne abatem la stînga si, depasind în coborîre un jnepenis, ajungem pe malul Izvorului Negoiului.
Atentie! Din poiana a treia, dar în urcus, porneste prin padurea de jnepeni o poteca nemarcata, care la 1900 m altitudine se abate la dreapta, trece printr-o poienita a culmii piciorului venit din saua Negoiului si patrunde în Caldarea Berbecilor. Urcînd pantele caldarii amintite, întîlnim poteca marcata cu banda albastra a tr. 48, ce face legatura cu traseul dintre Strunga Doamnei si Vîrful Negoiu.
Traversam pîrîul si iesim la gol. Avînd directia generala nord, urcam prin pasunea revarsata pe coastele muntelui. În fata ne apar caldarile, abruptul si vîrful Negoiului. Lasînd în stînga firul de apa ce coboara prin Caldarea Mieilor, începem sa urcam catre Vîrful Negoiu, admirînd marile înaltimi ale muntilor si apele rostogolite frenetic pe peretii sumbri ai muntelui în Cascada Negoiului. Deasupra ei, în Caldarea Pietroasa, ne abatem spre dreapta si, printr-un haos de blocuri si naruituri de stînci, cautam sa urmam hatasul abia conturat ce ne scoate pe piciorul sudic al Negoiului. Locurile sînt salbatice si putin umblate, iar poteca este incerta.
Dupa 5 ore, socotite de la confluenta Izvorului Negoiului cu Izvorul Scarii, ajungem în punctul Popasul lui Mihai, nu departe de Vîrful Negoiu (2535 m).
Traseele de legatura sînt redate la p. 105.
48. Muntele Marginea - Strunga Doamnei sau Vîrful Negoiu, prin Culmea Florea - Podeanu
Marcaj: banda albastra
Durata: 5 - 5 1/2 ore
Iarna, în portiunea Podeanu - Negoiu, se produc avalanse; pîna la Muntele Marginea vezi traseul 47.
Descrierea traseului. Poteca acestui traseu se desprinde din traseul 47, în pasunile Muntelui Marginea, orientîndu-se spre est, catre saua Comarnicului, fiind jalonata la mari distante cu stîlpi metalici. Urcînd, trecem pe lînga stîna Danenilor, saivanul ei si un canton pastoral, la care putem gasi adapost la nevoie. Dincolo de acestea, poteca ocoleste pe la obîrsie Pîrîul Modrugazu, scotîndu-ne în final în saua amintita, între muntii Florea si Comarnic, lînga Lacul Cerbului.
Din sa ne orientam scurt la stînga, catre nord, pe culmea Muntelui Florea, de-a lungul unui drum pastoral care ocoleste pe la est o serie de vîrfuri.
Dupa circa 2 ore de drum, sîntem în saua Florea-Podeanu (1940 m). Un stîlp cu sageata indicatoare ne arata catre dreapta, în coborîre, directia unui alt drum spre cantonul Piscul Negru (tr. 51).
Catre dreapta, cuprindem cu privirea, dincolo de Valea Caprei, Culmea Museteica - Piscul Negru - Ciocanu. În stînga se adînceste Izvorul Podeanului. Peste ulucul lui ne apare, într-un plan mai îndepartat, cetatea de piatra a Ciortei, din care se alungeste catre sud culmea domoala si rotunjita Boia - Mîzgavu - Titescu - Coarnesu - Stîna Mare. Din punctul de ramificatie continuam sa urcam pe coastele înierbate si înclinate ale Muntelui Podeanu, pe care se disting, chiar în saua Florea - Podeanu, cîtiva stîlpi de marcaj. Urcam spre ei si, dupa circa o ora, ajungem pe Vîrful Podeanu (2262 m), marcat cu un stîlp. Avem acum o imagine extraordinara spre abrupturile si crestele ruiniforme ale Caltunului si Negoiului. Pe linia crestei principale a Fagarasului privirea se sprijina pe vîrfurile din zona Bîlea - Podragu.
Începînd din Vîrful Podeanu, parcursul îsi schimba complet înfatisarea. În locul drumului pastoral si a urcusului pe pante înierbate, mergem acum de-a lungul unei culmi înguste, cu mici pasaje mai accidentate. Dupa aproximativ 2 ore, socotite din saua de sub Podeanu, ajungem la poalele Caltunului. Avem în fata o creasta priporoasa si un perete mai putin primitor. Aflam aici o placa si un stîlp indicator cu sageata pe care scrie: "Atentie! Poteca periculoasa, indicata numai pentru turisti încercati." Pe sageata care indica sensul de mers spre sud, citim: "Spre comuna Arefu prin Podeanu si Marginea".
Drumul nostru se va abate catre stînga, în coborîre spre Caldarea Berbecilor, pe cea mai dificila portiune a traseului. Poteca, putin circulata, abia se contureaza. Semnele ne conduc în coborîre pe o panta înierbata, puternic înclinata. Ocolind zonele mai umede sau mai dificile, ajungem curînd în preajma unui vîlcel cu apa. Coborîm în lungul lui si, dupa 120 m diferenta de nivel, sîntem în Caldarea Berbecilor. Ne orientam catre dreapta, condusi de marcaje.
Dupa circa 20 de minute, întîlnim pe o lespede indicatii asupra traseului: "spre Vf. Podeanu; spre Strunga Doamnei".
Urmeaza parcurgerea unui pasaj în urcus sustinut. El se încheie cu un horn, pe care, catarîndu-ne, ajungem în poteca de legatura dintre Vîrful Negoiu, stînga, si Strunga Doamnei, dreapta.
Calauziti de acelasi semn putem merge în ambele directii. Strunga Doamnei se afla la circa 250 m (10 min) catre dreapta. Coborînd din ea, în continuare, pe versantul nordic al muntelui, întîlnim marcajul traseului de creasta dintre Strunga Dracului si Lacul Caltun, pe malul caruia se afla refugiul Salvamont.
Pentru Vîrful Negoiu (2535 m), mergem catre stînga unde ajungem dupa aproape o ora.
Traseele de legatura de la Lacul Caltun sînt redate la p. 107, iar cele de la Vîrful Negoiu la p. 105.
49. Confluenta pîrîului Scara cu Izvorul Negoiului - saua Scarii - cabana Negoiu
Marcaj: cruce albastra
Durata: 5 1/2 - 6 ore
Pîna la confluenta Scarii cu Negoiu, vezi traseul 47; iarna, traseul este periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Traseul începe mai sus de confluenta Pîrîului Scarii cu Izvorul Negoiului, urmînd malul stîng al pîrîului Scara. Dupa circa 25 minute de mers, trecem prin dreptul fostului baraj din Poiana Baltii. Din acest loc zarea se deschide din ce în ce mai mult.
Din dreptul stînei din Scara, mergem o vreme pe malul stîng al pîrîului, traversînd la diferite intervale pîraie firave. Treptat, padurea se rareste si la 1550 m altitudine iesim definitiv "la gol". Continuam traseul pîna pe treapta inferioara a vaii glaciare a Scarii.
În stînga se înalta Culmea Boia - Mîzgavu, desprinsa din Vîrful Ciortea. Din înaltul caldarilor, sapate de ghetari sub Ciortea si Mîzgavu, se trag - venind din saritoare în saritoare - apele Izvorului Caldarusii si ale Izvorului lui Cazan. Prins între ele, un picior secundar al Muntelui Ciortea, desprins din Capul Bilei, se naruie catre Izvorul Scarii.
Pe linia crestei se contureaza acum crestetul plesuv al Ciortei si Vîrful Gîrbovei. Spre nord, peretele muntelui este brazdat de apele a doua pîraie, printre care poteca ne va purta în serpentine.
Lasam în stînga torentii veniti dinspre Ciortea - Mîzgavu si continuam sa urcam catre nord, avînd în fata o cascada de 200 m. În apropierea pragului glaciar, ne abatem scurt la dreapta, catre o viroaga plina de grohotis. Ne orientam apoi catre stînga, urcînd din greu pe pragul glaciar. Strabatem o zona de stîncarie si ajungem în albia pîrîului, exact deasupra cascadei. Aici traversam apa pe malul drept. A trecut 1 1/2 ora si am urcat de la stîna pîna în acest punct circa 460 m diferenta de nivel. În fata noastra se deschide Caldarea Scarii, cu versantii acoperiti de grohotisuri. Firul apei, bine conturat, a ramas în dreapta si ne va servi drept calauza pîna în saua Scarii. Urcusul prin caldare, desfasurat mai mult printre grohotisuri, sfîrseste dupa circa 250 m diferenta de nivel. Îl vom parcurge în circa 45 de minute.
Din saua Scarii (2146 m) se profileaza catre vest Vîrful Scara (2306 m), iar catre est primul vîrf al Mîzgavului din Creasta (2246 m). Întîlnim aici marcajul banda rosie.
Imediat sub linia de creasta, pe versantul nordic, marcajul nostru se continua catre cabana Negoiu. El este dispus pe o lespede, alaturi de indicatia "cabana Negoiu". Avem la picioarele noastre Caldarea de vest a serbotei sau Caldarea Mica, prin care se strecoara poteca spre cabana. În dreapta, ne retine atentia sumedenia de vîrfuri înalte, grupate în jurul Negoiului. Picioare lungi, adevarate contraforturi, se pierd spre nord, în sesul depresionar al Oltului.
De la punctul de rascruce, imediat sub creasta, trecem printr-un horn, sapat în roca de culoare ruginie a versantului nord-estic al Muntelui Puha.
Atingem curînd piciorul nordic al muntelui. Evitam o scurta portiune stîncoasa a acestei culmi, pe versantul vestic, deasupra caldarii glaciare a Porumbacelului, si revenim pe muchie, în Strunga Puhai (stîlp de marcaj).
Din acest punct, o poteca ciobaneasca coboara catre vest, în Caldarea Porumbacelului si-apoi, în urcus usor, atinge Culmea Scarisoara, întîlnind marcajul cu semnul cruce rosie dintre Vf. Scara si cabana Barcaciu.
Ne continuam drumul, coborînd sustinut catre est, în Caldarea vestica a serbotei (Caldarea serbotei de catre Puha). De aici poteca se abate brusc spre stînga, în coborîre, pîna pe un prim prag glaciar, pe care pîrîul serbotei sare în mici cascade.
Avînd în fata perspectiva vaii glaciare, urmam serpentinele strînse pe pragul glaciar. Pe piscul serbotei se zareste cabana Negoiu. Ajungem la marginea padurii; înainte de a traversa apa, lasam în stînga poteca spre cabana Barcaciu (tr. 35.)
Dincolo de firul apei, intram în padure si urcam pe versantul vestic al Muchiei serbotei. Curînd întîlnim locul din care se desprinde catre dreapta marcajul cu banda albastra (tr. 33).
În continuare, avem calauza, pîna la cabana Negoiu, trei semne: punct rosu, banda si cruce albastra. Condusi de ele, ajungem curînd în poiana unde se afla cabana si anexele ei.
Traseele de legatura de la cabana Negoiu sînt redate la p. 103.
50. Lacul Vidraru - cabana Capra - saua Caprei
Marcaj: banda albastra
Durata: 8 - 8 1/2 ore
Iarna, pe portiunea cabana Capra - saua Caprei se produc avalanse.
Descrierea traseului. Din punctul unde Valea Caprei îsi daruieste apele Lacului Vidraru, urcam în susul vaii pe Transfagarasan. Flancul drept al vaii este format, pîna la confluenta cu Modrugazu, din coastele Dealului Vulturului, iar dincolo de confluenta amintita, în ordine din: versantii muntilor Comarnic (1929 m), Florea (1952 m), Podeanu (2262 m) si Piciorul Lespezilor. Versantul stîng grupeaza munti cu nume mai putin cunoscute, dar uneori, în zona înalta, cu cotloane mai spectaculoase. Amintim muntii împaduriti ai steviutei si Mîndrei, iar dincolo de ei, Ciocanu (1919 m), Piscul Negru (2248 m), Museteica (2255 m), Rîiosu (2395 m), Buda (2431 m) si, ultimul, în creasta, Arpasul Mic (2460 m).
În dreptul km 103,1- întîlnim cantonul Piscul Negru, importanta baza de plecare pe traseele turistice marcate spre cele doua culmi ce delimiteaza bazinul Vaii Caprei.
Trasee turistice de la cantonul Piscul Negru: spre vest (stînga): saua Podeanu - Florea, tr. 51; Izvorul Caltun - Lacul Caltun, tr. 52; Izvorul Paltinului - saua Paltinului, tr. 54; spre est (dreapta), Muntele Piscul Negru - cantonul Museteica, tr. 55.
De la cantonul Piscul Negru soseaua se înscrie tot mai mult în ocoluri. La 1500 m altitudine, la confluenta Izvorului Caprei cu Fundul Caprei, sîntem în preajma cabanei Capra. Mai sus de acest adapost, Transfagarasanul se abate catre stînga, spre tunelul ce strapunge Muntele Paltinu. Poteca noastra se angajeaza pe coastele Piciorului Caprei, numit si Piciorul Sudic al Buteanului, cuprins între Valea Fundul Caprei (dreapta) si Izvorul Iezerului Caprei (stînga). Ea ne conduce în serpentine spre ultima vale, apropiindu-se mult de Cascada Iezerului, a carei cadere depaseste 60 m. Ceva mai sus, în dreptul km 113,9, poteca se apropie de sosea si permite intrarea pe un tronson nou al acesteia. Acesta ne conduce în ocoluri mari pîna pe prispa înierbata a Caldarii Iezerului Caprei (timp pentru acest tronson: 1 ora).
Dupa aproape 2 ore de la cabana Capra ajungem la 2200 m altitudine. Am urcat de la baraj 1350 m diferenta de nivel, iar de la cabana Capra 750 m.
Înca un mic urcus pe lînga cîteva laculete si ajungem pe malul Lacului Capra (2230 m), cel mai mare lac de altitudine de pe versantul sudic al Fagarasului. Pe malul lui se afla un frumos monument ridicat în memoria a patru alpinisti luati de avalanse.
Încingînd lacul pe la est si nord, poteca, acum comuna cu cea a drumului de creasta al masivului, ne conduce spre saua Caprei. Urcînd, putem privi, însirate de la stînga spre dreapta pe coronamentul caldarii glaciare, vîrfurile: Iezerul Caprei (2417 m), Vaiuga (2443 m), Vînatoarea lui Buteanu (2 507 m), mai retras de pe linia crestei, si Capra (2494 m).
Traseul sfîrseste în saua Caprei (2315 m), de unde putem admira, în caldarea nordica, splendorile Vaii Bîlei.
Traseele de legatura din saua Caprei sînt redate la p. 97.
51. Cantonul Piscul Negru - saua Podeanu - Florea, cu legatura spre Vîrful Negoiu
Marcaj: cruce galbena
Durata: 3 ore
Descrierea traseului. Din dreptul cantonului Piscul Negru, aflat pe Transfagarasan (km 103,1), traversam Valea Caprei si, orientati la stînga (pe lînga cladirile unui vechi santier), intram în padure. Curînd intersectam apa unei vai, adîncita în coastele Muntelui Lespezi, dupa care urcam timp de 1 1/4 ora în serpentine largi. Cîstigam astfel circa 270 m diferenta de nivel si ajungem la gol, în dreptul stînei din Lespezi. Dincolo de stîna, traversam catre stînga Pîrîul Lespezi, pe deasupra tarcului pentru oi. O vreme urcam pe versantul estic al piciorului ce limiteaza pe dreapta Pîrîul Lespezilor, apoi trecem, condusi de o poteca adîncita, pe versantul opus (vestic). Sîntem însotiti, în paralel cu marcajul traseului nostru, si de un vechi marcaj cu banda albastra, caruia nu trebuie sa-i acordam atentie.
Condusi de cele doua marcaje, care se succed, ajungem dupa 2 1/4 ore, socotite de la cantonul Piscul Negru, în Strunga de Piatra (1880 m), pe care o recunoastem dupa stîncile printre care trecem.
Înaintam, fara efort prea mare, catre saua Podeanu - Florea, unde la stîlpul de marcaj cu sageata traseul ia sfîrsit.
Din sa avem o panorama cuprinzatoare spre Negoiu si mai departe, pîna dincolo de Ciortea; catre sud, vedem talazuirea de munti mai domoli, peste care serpuiesc drumurile pastorale.
Trasee de legatura: spre Vf. Negoiu peste Muntele Podeanu, tr. 48 (de la semnalarea în text a punctului "saua Podeanu - Florea"); acelasi traseu, descris în sens invers, conduce pîna la Muntele Marginea.
52. Cantonul Piscul Negru - Lacul Caltun, prin Izvorul Caltunului
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 3 ore
Iarna, în zona înalta din preajma Lacului Caltun se produc avalanse.
Descrierea traseului. Pornim de la cantonul Piscul Negru (km 103,1). Initial coborîm din sosea si traversam Valea Caprei pe pod, apoi ne orientam catre dreapta, lasînd în urma cladirile unui vechi santier si intram în padure. O vreme mergem pe coastele dinspre Valea Caprei. Mai sus, pîrîul primeste de pe dreapta apa Izvorului Paltinului. Urmînd în continuare malul drept al acestui pîrîu, ajungem dupa circa 30 de minute într-o poiana în care se afla un canton silvic. De aici catre dreapta, prin padure, traversam apa Izvorului Paltinului. Urmeaza doua poieni, despartite de o perdea de padure. În cea de a doua poiana, Izvorul Paltinului primeste pe dreapta apa Izvorului Caltunului. Urcînd prin înfurcitura pîraielor amintite, ne apropiem de pantele acoperite cu jnepenis.
În padure (1520 m alt.), întîlnim un stîlp cu sageti indicatoare, care semnaleaza catre dreapta, spre saua Paltinului, traseul 54, marcat cu punct albastru.
Treapta vaii glaciare pe care urcam ne da sentimentul ca vom ajunge curînd la obiectivul nostru, dar nu este asa. Poteca traverseaza catre stînga jnepenisurile si razbeste la gol pe fetele înierbate de sub Culmea Lespezilor. De aici pîna la Lacul Caltun valea mai prezinta doua trepte. Urcîndu-le, avem în stînga pravalisurile Caltunului, perete ridicat cu mai bine de 350 m deasupra noastra.
În partea finala, dupa ce întîlnim traseul 53, ne abatem la dreapta si, urcînd sustinut, ajungem în preajma Lacului Caltun, unde se afla refugiul Salvamont.
Traseele de legatura de la Lacul Caltun sînt redate la p. 107.
53. Lacul Caltun - tunelul Transfagarasanului (intrarea dinspre sud)
Marcaj: cruce albastra
Durata: 4 - 5 ore
Iarna, traseul este periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. De la Lacul Caltun (2135 m) poteca se înscrie catre est, pe versantul sudic al Muntelui Laitelu, depasind cîteva culmi secundare. Dincolo de culmile amintite, patrundem în partea vestica a Caldarii Mari a Paltinului. Strabatem la diferite intervale suprafete de jnepeni si ienuperi sau intersectam suvite firave de apa. Deasupra noastra, în zare, se vad vîrfurile Laitelu si Laita si abruptul crestei care le leaga. Urmeaza traversarea Izvorului Paltinului (firul vestic) care brazdeaza central caldarea si, dupa o coama stearsa a muntelui, iata-ne în sectorul estic al Caldarii Mari a Paltinului. Aici, dupa ce trecem de cîteva scocuri mai stîncoase, ajungem în punctul unde întîlnim poteca marcata cu punct albastru (tr. 54) care, urmata în aval, ne conduce la cantonul Piscul Negru, iar în amonte în saua Paltinului, deasupra caldarii cu cabana Bîlea-Lac.
O vreme parcursul cu acest traseu este comun. Apoi, marcajul nostru se desprinde catre dreapta, si, ocolind marea caldare glaciara, se înscrie în urcus pe Piciorul Paltinului care desparte bazinul Caltun - Paltin de bazinul de obîrsie al Vaii Caprei. De pe culmea Piciorului Paltinului, poteca încinge versantul estic al acestui munte, strabate un sector brazdat de numeroase scocuri si vîlcele si sfîrseste la gura dinspre sud a tunelului Transfagarasanului.
Trasee de legatura: spre cabana Capra, pe sosea, circa 30 minute; spre cabana Bîlea-Lac prin tunel, circa 20 minute.
54. Cantonul Piscul Negru - saua Paltinului, prin Izvorul Paltinului
Marcaj: punct albastru
Durata: 3 ore
Iarna, dincolo de zona superioara a padurii, se produc avalanse.
Descrierea traseului. Pentru portiunea dintre cantonul Piscul Negru si confluenta izvoarelor Caltunului si Paltinului vezi traseul 52.
În amonte de confluenta pîraielor, urcam în continuare prin desisul de jnepeni, condusi de marcaje. Dupa scurta vreme, traversam un sector defrisat, care sfîrseste pe treapta compartimentului vestic al Caldarii Mari a Paltinului. Condusi de marcaj, ocolim catre dreapta incinta caldarii amintite, admirînd Vîrful Laitel si marele perete alungit spre est, pîna dincolo de Turnul Paltinului.
Avînd ca reper cîtiva stîlpi de marcaj, depasim o coama stearsa si patrundem în incinta estica a Caldarii Mari a Paltinului. Prin aceste locuri, itinerarul nostru este comun cu al traseului 53 care conduce catre tunelul Transfagarasanului.
Ajunsi în zona centrala a caldarii, în preajma unor mlastini, ne orientam pentru început la stînga, apoi, trecînd de pe o brîna pe alta, ne abatem catre dreapta, marcajele conducîndu-ne spre un scoc înierbat si foarte înclinat. Ajunsi la baza lui, începem un urcus sustinut, care sfîrseste în preajma unui mic lac decolmatat, nu departe de saua Paltinului. Aici, sub pravalisurile Turnului Paltinului, pe sub care trece poteca de creasta a Fagarasului, ia sfîrsit marcajul cu punct albastru. Locul este semnalat de un stîlp cu sageata indicatoare.
Traseele de legatura din saua Paltinului sînt redate la p. 100.
55. Cantonul Piscul Negru - cantonul Museteica, peste muntii Piscul Negru - Ciocanu - Naneasa
Marcaj: cruce albastra
Durata: 6 - 7 ore
Iarna, portiunea cuprinsa între stîna din Piscul Negru si saua Piscului Negru prezinta zone unde se produc avalanse.
Descrierea traseului. Marcajul începe din Transfagarasan (km 102,7) cîteva sute de metri în amonte dc cantonul Piscul Negru (stîlp si sageata indicatoare).
Initial urcam prin padure, de-a lungul unei poteci pastorale. La 1500 m altitudine, poteca se îndreapta usor catre stînga. Pastrînd directia, traversam prin vad apele a doua pîraie ce curg în cascade. Dincolo de apele lor urmeaza un urcus scurt, prin grohotisuri si glod, care sfîrseste dupa o ora, socotind din Valea Caprei, la stîna din Piscul Negru (1600 m). Ocolind stîna prin partea de sus, ne orientam catre dreapta si, intrînd în padure, continuam ascensiunea, tot în lungul potecii pastorale. În mai putin de 10 minute iesim la gol pe un picior poienit, punctat cu stînci de calcar, ce sprijina ca un contrafort înaltele pravalisuri ale vîrfului Piscul Negru. O vreme urcam de-a lungul piciorului, apoi îi depasim linia catre dreapta si patrundem din nou în zona celor doua pîraie, traversate mai jos. La circa 1830 m altitudine depasim, condusi de marcaje, albiile pîraielor si sectorul împadurit dintre ele. Zona de traversare sfîrseste, dupa un urcus usor, pe cumpana celui mai sudic picior al Muntelui Piscul Negru. Aici, cîteva stînci formeaza o culminatie, careia gresit i se spune Piscul Negru. Locul este minunat pentru popas si contemplare.
În continuare, poteca pierduta adesea prin ierburi se înscrie pe versantul sudic al piciorului. Urcam astfel 200 m diferenta de nivel (1830 m - 2030 m). În continuare, ne orientam catre dreapta, traversînd fata muntelui brazdata de cîteva vîlcele, dupa care, prin vegetatia scunda si grohotis, razbim la creasta în saua Piscului Negru (2190 m; 2 1/2 ore de mers socotite din Valea Caprei). Pentru a avea o priveliste mai cuprinzatoare spre Vînatoarea lui Buteanu, Creasta Arpaselului si Moldoveanu, parasim marcajul si, abatîndu-ne din sa la stînga, urcam în 10 minute, fara poteca, pîna la Piscul Negru (2248 m), marcat cu un stîlp indicator.
Revenind în saua Piscului Negru, urmam catre sud culmile înierbate ale muntilor. Poteca, desfasurata pe circa 4 km între vîrfurile Piscul Negru si Ciocanu (2151 m), ocoleste cîteva culminatii mai stîncoase, printre care si vîrful Jorzea. Pe distanta amintita, stîlpii de marcaj, dispusi la mari distante, sînt fixati spre vîrfuri nu în lungul potecii.
Din dreptul Vîrfului Ciocanu, stîncos si bine individualizat, parasim creasta principala, coborînd catre est (stînga), pe fata înierbata a Muntelui Naneasa, fara a urmari o poteca bine conturata. Coborîrea este dirijata la început de doi stîlpi de marcaj, dupa care, pîna la stîna din Naneasa, aflata la limita superioara a padurii (1750 m), mergem pe unde credem ca este mai bine.
Ceva mai jos de stîna, tot la gol, un stîlp de marcaj (ultimul), ne arata locul unde gasim continuarea potecii marcate prin padure. Poteca trebuie urmata cu atentie, caci marcajul este foarte rar. Coborîm pe piciorul estic al Muntelui Naneasa, marginit în stînga de Izvorul Cornea.
Coborîrea sfîrseste în Poiana Museteica (1100 m), lînga fostul baraj si cladirea parasita a cantonului Museteica, unde, la nevoie, putem înnopta în conditii de bivuac. Traversînd Valea Budei, ajungem pe drumul forestier, în dreptul km 7,5, unde marcajul drumului nostru ia sfîrsit
Trasee de legatura din Poiana Museteica: spre cabana Podragu, tr. 56; spre Lacul Vidraru, acelasi traseu descris în sens invers.
56. Lacul Vidraru (Gura Oticului) - saua Podragului, prin Valea Budei si Izvorul Podul Giurgiului
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 8-9 ore
Traseul are doua tronsoane diferite: un drum forestier desfasurat pe doua treimi (13 km) si o poteca ce începe de la stînele din Podul Giurgiului pîna în saua Podragului. Iarna, în portiunea dintre stînele din Podul Giurgiului - saua Podragului, traseul este periculos.
Descrierea traseului. Punctul de plecare pe Valea Budei de la Gura Oticului este semnalat cu stîlp indicator, fixat pe DN7C. Putem ajunge în acest punct, venind de la Capatîneni pe Transfagarasan (31,8 km).
De la Gura Oticului urmam drumul forestier care însoteste initial malul drept al Vaii Budei, iar mai sus, în preajma km 5, trece pe malul ei stîng. La km 7,5 Buda primeste, de pe dreapta (stînga cum urcam), apele pîrîului Museteica. În deschiderea larga a confluentei vedem un vechi baraj, o punte peste apa si, la poalele padurii, parasit, cantonul Museteica în care, la nevoie, se poate înnopta în conditii de bivuac.
Din dreptul cantonului (1100 m alt.) se desprinde catre stînga o poteca marcata cu semnul cruce albastra (tr. 55) care traverseaza Culmea Ciocanu - Piscul Negru si coboara în Valea Caprei, sfîrsind pe Transfagarasan (km 102,7).
Traseul nostru, desfasurat în continuare pe drumul forestier, are în dreapta coastele priporoase si împadurite ale Culmii Ţuica - Picuiata, strabatute cînd si cînd de pîraie tumultuoase care îsi arunca apele în cascade, iar catre stînga, dincolo de apa Budei, muntii Robita si Rîiosu.
La circa 1130 m altitudine, drumul trece pe dreapta Vaii Budei, iar înainte de confluenta cu Izvorul Rîiosului, revine pe malul ei stîng. Urmeaza o portiune, de-a lungul careia soseaua este taiata cu îndrazneala în coastele de piatra ale muntelui, pîna în preajma unui baraj în ruina, la confluenta Vaii Budei cu Izvorul Mircii; locului i se spune "cantonul Buda". Dincolo de confluenta, drumul traverseaza apa, lasa în stînga Valea Budei si se înscrie pe malul drept al Izvorului Mircii. Poienile cu raristi si culoarul deschis al vaii ne dau prilejul sa surprindem cînd si cînd perspectiva impresionanta a crestei Fagarasului, dominata de vîrfurile Orzaneaua si Moldoveanu.
În sfîrsit, un ultim pod care traverseaza Izvorul Podul Giurgiului si iata-ne ajunsi la capatul drumului forestier, la stînele din Podul Giurgiului, punct de ramificatie pentru înca doua poteci turistice marcate si semnalate cu sageti indicatoare, spre Curmatura Galbena prin Valea Moldoveanu (tr. 58) si spre saua Orzanelei (tr. 57).
Traseul nostru, desfasurat în continuare pe poteca, se abate de la stîna spre stînga. Urcînd, ajungem curînd pe malul stîng al Izvorului Podul Giurgiului, al carui fir ne va fi calauza o buna distanta. Dintr-un punct, în care apa formeaza o cascada, schimbam directia catre dreapta, urmînd poteca conturata în continuare în serpentine pe coasta Muntelui Podul Giurgiului. Dupa circa 20 minute parasim serpentinele (ATENŢIE! acestea mai continua în sus) si, orientîndu-ne catre stînga (nord), urmam, condusi de marcaje, un hatas care traverseaza de la dreapta la stînga fata vestica a muntelui pîna în firul central al caldarii glaciare Podul Giurgiului. În acest interval depasim 12 vîlcele. Începem sa urcam pe malul drept al apei, avînd ca reper vechiul bordei ciobanesc durat pe un dîmb. Din dreptul acestuia vedem poteca de creasta, conturata pe sub coastele vîrfului Podragu. Urcam catre ea, la început frontal pe o distanta de 300 - 400 m, printr-un gavan pietros, apoi, abatîndu-ne diagonal spre dreapta, strabatem un pasaj înierbat, prin care poteca se pierde. Intîlnim, în final, poteca de creasta, în preajma stîlpului cu sageata din saua Podragului (2307 m), unde traseul nostru ia sfîrsit.
Catre nord se adînceste Caldarea Podragului, unde zarim cabana cu acelasi nume, la care se poate ajunge în circa 30 de minute.
Traseele de legatura din saua Podragului sînt redate la traseul de creasta, p. 187 si 225.
57. Stînele din Podul Giurgiului - saua Orzanelei, prin Valea Orzanelelor
Marcaj: punct albastru1
Durata: 2 1/2 ore
Iarna, traseul este periculos.
Descrierea traseului. De la stînele din Podul Giurgiului, marcajul ne conduce pe poteca de pe malul drept al Orzanelei. Urmînd pe clina vestica a Muntelui Podul Giurgiului, depasim punctul de confluenta a Orzanelei cu Izvorul Moldoveanului. Aproape de confluenta, cele doua pîraie îsi arunca apele în mici cascade, cea a Orzanelei fiind impresionanta. Poteca se înscrie mai departe în lungul Vaii Orzanelei care prezinta trei trepte. Pe prima treapta traversam apa, lasînd în stînga Orzaneaua Mica, pîrîu ce delimiteaza catre est Muntele Podul Giurgiului. Din sus de confluenta Orzanelelor, poteca urca sustinut pe la baza unui perete cu roca galbuie, evitînd ruptura de panta, peste care apa Orzanelei Mari formeaza o cascada. Dupa circa 1 1/2 ora de la plecare, ajungem pe a doua treapta a caldarii. Urmeaza un sector mai framîntat, cu traversari frecvente de pîraie, ale caror izvoare mustesc pe marginea hatasului nostru.
1 Marcajul urmeaza sa fie schimbat în triunghi rosu (vezi rev. "România pitoreasca" nr. 6, 1984).
Pe treapta a treia întîlnim un ultim bordei al ciobanilor. Din dreptul lui se vede saua Orzanelei, adîncita între vîrfurile Orzaneaua Mare si Ucisoara la vest si Vistea Mare la est. Urcusul din caldare catre sa se desfasoara în lungul unui vîlcel, conturat central, catre nord, prin grohotisurile revarsate dinspre saua din creasta principala a Fagarasului.
Marcajul traseului ia sfîrsit în saua Orzanelei (2305 m). De cealalta parte a crestei se deschide caldarea adînca de la obîrsia vaii Vistea Mare.
Trasee de legatura: spre stînga, saua Podragului, traseul de creasta E - V, etapa a IV-a; spre dreapta, Fereastra Mare, traseul de creasta V - E, etapa a VI-a.
58. Stînele din Podul Giurgiului - Curmatura Galbena, prin Izvorul Moldoveanului
Marcaj: triunghi galben
Durata: 4 ore
Itinerar foarte periculos pentru ascensiunile de iarna.
Descrierea traseului. Chiar în dreptul stînei din Podul Giurgiului se afla un stîlp cu sageata indicatoare, de unde trebuie sa traversam apa, trecînd peste vechiul baraj. Dincolo de el, poteca se înscrie în lungul vaii, dîndu-ne prilejul sa admiram patul de marmura alba sau galbuie al rîului. Curînd ajungem la confluenta Orzanelei cu Izvorul Moldoveanului. De aici, poteca se abate usor la dreapta, trece peste un podet pe malul drept al Izvorului Moldoveanului si se înscrie în urcus domol prin poieni si raristi de padure. Depasim îndata, prin dreapta, stîna din Moldoveanu si parcurgem ultimele pîlcuri ale padurii de rasinoase pe o poteca pietroasa.
Avem în dreapta scocul Izvorului Moldoveanului, puternic adîncit, stîncos, inaccesibil. În stînga, deasupra perdelei de padure, o colonie de zîmbri (Pinus cembra) puncteaza monumental regiunea. Adîncita ca un sant, poteca ne conduce în serpentine repezi catre stînga, pentru a evita strîmtura stîncoasa a firului vaii. Mergem o vreme printr-un sector cu jnepeni si ienuperi, dupa care urmeaza, pîna în crestetul Moldoveanului, splendide pajisti alpine. În dreapta, de pe Coastele Mari, cade pe un perete caramiziu o suvita de apa limpede. În stînga, Caldarea Moldoveanului se arcuieste în coastele muntelui, înaltat cu 500 m deasupra noastra. Central, cîteva scocuri încearca sa schiteze obîrsia vaii. Catre est, zarea este închisa de culmile Moldoveanu - Galbena - Scarisoara.
Urcam pe poteca ce urmareste o vreme suvita pîrîului care aduna apele venite de pe versantul sud -vestic al Caldarii Moldoveanului. În portiunea centrala a caldarii zarim, adapostit sub un dîmb, la dreapta cum urcam, un bordei, la care putem înnopta în caz de nevoie. Dincolo de el poteca începe sa se contureze mai bine prin ierburi, iar mai sus, prin grohotis. Urmînd serpentinele repezi ale potecii, ajungem în curînd în Curmatura Galbenei, marcata cu un stîlp si sageata indicatoare (2340 m). Marcajul nostru ia sfîrsit aici.
Trasee de legatura: spre comuna Nucsoara prin Scarisoara - Malita - Preotesele, tr. 60; spre statiunea Bradet prin Valea Vîlsanului, tr. 61; spre Statiunea Bradet sau lacul de baraj Vidraru peste Culmea Coastele Mari - Tuica - Zanoaga, tr. 62; spre Vîrful Moldoveanu peste Vîrful Rosu, la stînga în urcus, marcaje triunghi albastru si cruce rosie, tr. 61.
59. Satul Slatina - Portita Vistei, prin Valea Cernatului - Curmatura Malitei - Valea Rea
Marcaj: Slatina - Curmatura Malitei, 21 km drum forestier; apoi succesiv, poteca, drum forestier, poteca cu marcaj triunghi rosu din Curmatura Malitei la Portita Vistei.
Durata: 10 - 11 ore
Pe parcurs sînt cabane ale muncitorilor, iar în preajma Curmaturii Malitei se afla un canton pastoral. Pentru satul Slatina, vezi p. 50
Descrierea traseului. Din Slatina (com. Nucsoara) începe un drum forestier pe valea Rîului Doamnei, cu ramificatii în lungul afluentilor acestei vai. El trece pe lînga poiana de la Bahna Rusului (circa 1 km nord de Slatina) si dupa circa 3 km de la asezarile din poiana ajunge la confluenta Rîului Doamnei cu Cernatul venit din stînga (vest). Lasam drumul forestier de pe Rîul Doamnei si pornim pe cel de pe Valea Cernatului care ne conduce 18 km pe lînga firul apei, pîna la confluenta vailor de obîrsie, Valea Malita (vest) si Valea Preoteselor (est). Pe parcurs avem grija sa nu urmam nici unul din multimea drumurilor secundare desprinse catre vest si est, de-a lungul afluentilor Cernatului (atentie la confluenta cu pîraiele Basa si Plaisoru).
La obîrsia Cernatului, drumul se angajeaza catre nord, pe piciorul dintre vaile Malitei si Preoteselor. Apoi se abate 3 km catre est si, dupa cîteva bucle pe la obîrsia Vaii Preoteselor, ne scoate în Curmatura Malitei, la 1830 m. Sîntem aici într-un punct de rascruce a drumurilor pastorale taiate pe versantele muntilor Preotesele si Gruisoru si a traseelor turistice marcate din acest sector.
Pîna în Valea Rea urmam poteca. Stîlpul cu sageti indicatoare din curmatura de unde începe marcajul arata directia de mers catre NV. Poteca, mai putin conturata la început, este jalonata cu stîlpi indicatori pe panta ce coboara pe la limita superioara a padurii. Urmînd-o, traversam cîteva vîlcele. Prin raristi, întrezarim stîna de pe spinarea Muntelui Valea Lunga, pe lînga care vom trece în drumul nostru.
Mergînd tot de-a coasta, trecem de stîna, traversam Valea Furfuescului si patrundem pe muntele cu acelasi nume. Dupa ce depasim un picior secundar al acestuia, poteca marcata se angajeaza în coborîre pe Piscul Vîrtejelor pîna în drumul forestier din Valea Rea.
Iesim în drumul amintit la Balta Pojarnei, lînga un vechi baraj, în spatele caruia se aduna si acum apa1.
Urmam apoi drumul forestier de pe Valea Rea, catre obîrsie, prin locuri îmblînzite acum de mîna omului, însotiti de murmurul apelor, avînd în stînga coastele muntilor Furfuescu si Nisipuri, iar în dreapta pe cele ale Brîului Darei.
Dupa circa o ora de mers ajungem la confluenta Vaii Rele cu Izvorul Bîndei. Poiana de la confluenta, întinsa si primitoare, adaposteste o casa unde, la nevoie, putem înnopta.
1 Numele de Balta Pojarnei nu se refera la fostul lac de baraj, ci este mult mai vechi, desemnînd lunca larga cu mlastina si smîrcuri.
Condusi de acelasi drum forestier si însotiti pe dreapta de apa Vaii Rele, urcam, asteptînd cu nerabdare sa ajungem deasupra padurii spre a ne lasa privirea sa hoinareasca în voie spre cel mai înalt punct al Carpatilor Românesti. În mai putin de 30 de minute, drumul forestier ia sfîrsit la limita padurii. Marcajele turistice ne conduc, în continuare, pe o poteca larga catre un podet, aruncat peste apa vaii. Înainte de a trece podul vedem conturata catre stînga, pe coastele Muntelui Nisipuri, poteca folosita de ciobani pentru a ajunge în Caldarea Galbena.
Mai sînt doar 50 - 60 m pîna la stîna din Valea Rea, aflata pe dreapta. Ne oprim pe pod spre a privi patul de marmura galbena, scaldat de apele Vaii Rele. De la stîna admiram succesiunea cascadelor însirate pîna în crestetul muntilor.
De la stîna începe greul. Poteca bolovanoasa ne scoate la gol, dupa ce strabate o rariste. Curînd traversam firul Vaii Rele venit din Caldarea Galasescului Mare. Dincolo de el, ne tinem foarte aproape de firul apei, catre Moldoveanu, care îsi traieste aici, chiar la obîrsie, cea mai mare aventura a drumului sau. Carari desprinse din poteca ne permit sa ajungem sub marile cascade ale vaii. Tumultul si dinamismul întregii firi sînt coplesitoare.
Dupa ce depasim primele doua cascade, patrundem în zona unde începe sa se contureze caldarea de obîrsie a vaii. Urcam catre gavanul ei, strecurîndu-ne pe sub peretii pravaliti la Buduri, avînd în felul acesta perspectiva ultimei cascade.
Cînd s-au împlinit doua ore socotite de la stîna, sîntem în Caldarea Vaii Rele a Moldoveanului. Turbaria si terenul mlastinos ne duc cu gîndul la un vechi lac, în prezent colmatat. Peisajul este salbatic. Coronamentul caldarii este dominat la extremitati de Hîrtopul Ursului si Vistea Mare - Moldoveanu, între care se contureaza clar Portita Vistei, unde sfîrseste traseul nostru.
Condusi de stîlpii de marcaj, urcam catre dreapta spre bordeiul din Valea Rea a Moldoveanului. Mai sus de el, catre stînga, identificam refugiul Salvamont. De la refugiu marcajul se abate în diagonala catre stînga, pentru ca în drum spre Portita Vistei sa ne conduca si pe la Iezerul Moldoveanului.
Ultima parte a traseului se desfasoara printre stînci si grohotisuri. Ajungem astfel în Portita Vistei (2310 m), lînga stîlpul de marcaj.
Trasee de legatura: spre dreapta, Fereastra Mare, cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta V - E, etapa a VI-a; spre stînga, saua Podragului cu legatura pentru cabana Podragu, traseul de creasta E - V, etapa a IV-a; înainte (nord) peste creasta în coborîre, orasul Victoria prin Valea Vistei Mari (tr. 15).
60. Vîrful Moldoveanu - satul Slatina, prin Culmea Scarisoara - Valea Lunga - Malita - Preotesele
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 9 - 10 ore
Iarna, timpul de mers se dubleaza; în acest sezon traseul este recomandat numai alpinistilor echipati corespunzator si buni schiori; avalanse posibile la Vf. Moldoveanu - Vf. Scarisoara Mare; în rest traseul este ideal pentru schiat. În orice anotimp, pe vreme cu nebulozitate pronuntata, sînt necesare busola si harta.
Descrierea traseului. Din Vîrful Moldoveanu, catre sud, în coborîre, se contureaza initial o singura creasta (Muchia Galbenei) cu versanti priporosi, cu curmaturi adînci si vîrfuri impunatoare. O sageata indicatoare, aflata la începutul traseului, si trei marcaje, care se succed în prima parte a drumului (punct rosu, tr. 61, cruce rosie, tr. 62 si triunghi albastru, traseul nostru), ne îndruma pasii pe creasta amintita, pe poteci cu perspective tot mai largi catre zona glaciara a versantului sudic al lantului fagarasan. Spre rasarit (stînga), avem obîrsia Vaii Rele. Catre ea se pravalesc, din Piscul Rosu (2465 m) si Vîrful Galbena (2412 m), picioare scurte care separa Caldarea Vaii Rele a Moldoveanului de Caldarusa si Caldarea Galbena. Aflam, în vastul amfiteatru al Caldarii Vaii Rele, apele Iezerului Moldoveanului, refugiul Salvamont si un bordei ciobanesc. Caldarusa prezinta cîteva petice de mlastini cu turba, iar Caldarea Galbena, un grup de lacuri fara egal pe versantul sudic al Muntilor Fagarasului.
De cealalta parte, înspre apus, se adînceste Caldarea Moldoveanului, pe al carei fund, Izvorul Moldoveanului si-a taiat albia într-un jgheab greu de imaginat pentru un fir de apa atît de firav.
Dupa 30 de minute ajungem în Curmatura Galbenei, între Piscul Rosu si Vîrful Galbena. Un stîlp cu sageata indicatoare semnaleaza din acest punct catre dreapta, în coborîre, ramificatia potecii marcate cu triunghi galben (tr. 58) pîna la stînele din Podul Giurgiului.
Din Curmatura Galbena poteca noastra ne conduce în urcus pronuntat pîna pe Vîrful Galbena. În Caldarea Galbena, trei din cele cinci lacuri oglindesc marile pravalisuri ale Muntelui Scarisoara. Pret de înca 20 minute continuam pe creasta îngusta, pîna razbim la obîrsia Vîlsanului, pe Muntele Scarisoara. Culmea se bifurca aici, prinzînd la mijloc Vîlsanul. Pe stînga vaii continua Culmea Scarisoara - Valea Lunga, iar pe la obîrsie si prin dreapta acesteia, Culmea Coastele Mari - Picuiata - Zanoaga. Din Scarisoara, cele trei marcaje se despart, indicînd fiecare alt traseu. Punctul rosu (tr. 61) coboara în caldarea de obîrsie a Vîlsanului si conduce catre Bradet, de-a lungul rîului; crucea rosie (tr. 62) conduce prin ocol spre dreapta, catre Bradet, pe Culmea Coastele Mari - Zanoaga; triunghiul albastru, marcajul drumului nostru, continua drept înainte, spre sud, catre Nucsoara, pe Culmea Scarisoara.
De la rascrucea traseelor, din dreptul unui stîlp metalic - pe sageata caruia scrie: spre comuna Nucsoara prin Preotesele, 8 ore - poteca noastra se înscrie în continuare pe coastele muntelui care separa valea Vîlsanului de cea a Pojarnei. Ocolim prima culminatie a Scarisoarei si apoi urcam pe Vîrful Scarisoara Mare (2495 m). Din vîrf, privirea ne zboara catre est spre obîrsiile Vaii Rele si Izvorului Bîndei, care-si trag apele de prin cotloanele muntilor Hîrtopul Ursului, Galbenele, Galasescu sau de prin Fundul Bîndei si Dara.
Sub noi, în stînga, se deschid haurile Pojarnei, prin caldarile Mieilor si Macrisului.
Desi urmatorul stîlp de marcaj puncteaza alt vîrf al Scarisoarei, poteca turistica marcata îl evita, coborînd în diagonala pe un picior desprins din vîrful amintit spre apa Vîlsanului. Dincolo de piciorul amintit coborîm 100 m diferenta de nivel în Caldarea cu Izvoare ("La Potcoava") unde, sub un zid de piatra, cuibaresc apele Lacului din Caldarea cu Izvoare (Iezerul lui Milica).
Devierea potecii prin caldare evita custura îngusta, continuata catre sud. Dupa ce se strecoara pe lînga lac, poteca razbeste într-un sector înierbat si putin înclinat pe sub creasta muntelui, unde pe alocuri se pierde. Cînd este vizibilitate, orientarea ne este asigurata de un stîlp de marcaj, aflat la 15 - 20 minute de rners. Altfel, numai busola cu directia catre sud ne poate ajuta.
Din dreptul stîlpului, mergem 10 minute numai de-a coasta, apoi iesim pe culmea larga, neteda si înierbata a seii Furfuescului, ce precede urcusul pe Muntele Valea Lunga. Hatasele de oi si urmele rotilor de tractoare din acest sector nu mai permit urmarirea potecii. Stîlpii de marcaj sînt la intervale de 500 - 600 m.
Dupa saua amintita, poteca trece pe versantul estic (stînga), corespunzator Vaii Rele si, evitînd Vîrful Valea Lunga (2254 m), ajunge la un drum pastoral venit dinspre cantonul Malita. De aici, lasam în dreapta Muntele Gruisoru (2181 m) si drumul pastoral si schimbam directia de mers catre SE. Coborîm în panta domoala, orientati jumatate la stînga, pe culmea lata si umeda a Muntelui Malita, punctata cu momîi de pietre. Din înaltimea muntelui zarim, spre dreapta, Caldarea Malitei, pe al carei fund distingem un mic lac, iar mai jos, un canton pastoral cu posibilitati de cazare.
Din Culmea Malitei coborîm pe panta înierbata si foarte înclinata în Curmatura Malitei (1830 m, marcaj rar, poteca slab conturata). Din Curmatura Malitei se despletesc drumuri pastorale, încingînd în fel si chip muntii Malita, Preotesele, Gruisoru etc. Aici, la rascrucea drumurilor, întîlnim stîlpul cu sageata indicatoare pe care scrie: "Comuna Nucsoara prin Muntele Preotesele, marcaj triunghi albastru; Portita Vistei cu legatura pentru orasul Victoria, triunghi rosu" (tr. 59).
Tot din dreptul stîlpului se desprinde în coborîre, dar catre dreapta (SV), drumul forestier Valea Cernatului.
Poteca noastra, marcata pe deasupra unei alte ramuri a soselei, urmeaza în continuare, spre sud, culmea Muntelui Preotesele, depasind prin dreapta doua vîrfuri de 1982 m si 2086 m, dupa care coboara spre brîul de padure aparut în fata.
În punctul numit Jugul Ursului, drumul pastoral se termina. Poteca marcata se angajeaza într-o coborîre lunga, trecînd prin punctele Poiana Stînei din Plaisor, Poiana Cerbului, Poiana Fagului Iorgai. Mai jos de acestea si dincolo de Poiana Hîrtopului, ajungem la confluenta Cernatului cu Rîul Doamnei.
În continuare, urmam drumul forestier care coboara domol înca 5 km pîna în satul Slatina (com. Nucsoara), trecînd si prin colonia muncitoreasca (Bahna Rusului, Poiana Ursului).
Din Slatina circula autobuze spre Cîmpulung, Curtea de Arges si Pitesti.
De retinut, ca în zona împadurita s-au executat unele defrisari, fapt care îngreuiaza identificarea poienilor mentionate în text, iar stînele din cuprinsul lor sînt partial abandonate. Poteca este bine marcata, dar este circulata rar.
61. Statiunea Bradet - Vîrful Moldoveanu, prin Valea Vîlsanului
Marcaje succesive: cruce rosie, drum forestier, punct rosu
Durata: 12 - 14 ore
Iarna, traseul pe Valea Vîlsanului este accesibil numai alpinistilor si schiorilor cu experienta; în zona de obîrsie a vaii sînt posibile avalanse.
Pentru drumul de acces în statiunea Bradet, vezi p. 49
Descrierea traseului. Din centrul localitatii Bradet pornim pe drumul din fata complexului sanatorial. Marcajul traseului nostru nu apare, dar urmam semnul cruce rosie, trecem prin Cheile Vîlsanului si dupa 8 km iesim în Poienile Vîlsanului. Lasam, la stînga, drumul spre Molivis ("Drumul Ghitu") însotit de marcajul cruce rosie (tr. 62) si continuam pe Valea Vîlsanului pe drumul lipsit de marcaj turistic. Avînd calauza numai soseaua, urcam paralel cu albia Vîlsanului, lasînd în urma cladirile din poieni. Valea este deschisa, iar padurea îmbraca versantii pîna spre culmi. La circa 2,5 - 3 km mai sus de Poienile Vîlsanului, întîlnim casele de la Gura Dobroneagului, construite pentru muncitori. Între km 11 si 12 se afla un magazin alimentar.
Dincolo de km 12, soseaua face o bucla mare, ocoleste lacul de acumulare Dobroneagu si ajunge la km 13, la o rascruce de drumuri, în punctul Alunul. Un drum orientat catre stînga conduce în zona înalta a Culmii Zanoaga - Picuiata. Lasam în stînga acest drum si urmam în continuare valea (de retinut ca la Alunul se afla ultimul magazin alimentar de pe traseu).
Urcînd în panta domoala de-a lungul soselei, ajungem la km 21, la casele forestierilor din punctul Zanoguta. O sosea secundara se ramifica aici catre dreapta, urcînd pe Valea Zanogutei.
Continuînd pe vale, întîlnim alte doua drumuri forestiere, desprinse catre stînga, unul pe Izvorul Dorului, iar al doilea pe Valea Dimiei.
Dupa 7 ore de mers din Bradet, ajungem în punctul I. F. Urdea, unde ne putem acorda un repaus sau, eventual, putem înnopta la cabanele muncitorilor forestieri.
Dincolo de Urdea, urcînd prin padure, ajungem dupa 1/2 ora în Lunca de Sus a Vîlsanului, punctul terminus al drumului forestier. Vom urma de aici înainte vechea poteca pastorala. Traversam apa Vîlsanului pe malul stîng si patrundem într-un sector cu vegetatie bogata, în cuprinsul caruia poteca este greu de identificat. Urcam de-a lungul apei, fara teama ca ne vom rataci. Zarim în curînd primul adapost al ciobanilor, punct din care se desprinde catre dreapta, urcînd pe coastele muntelui Scarisoara, vechiul plai al pastorilor care trece creasta si coboara pe piciorul Muntelui Furfuescu în Valea Rea. În acest tronson al itinerarului, marcajul cu punct rosu apare foarte rar.
Culmea ce margineste valea, pe stînga cum urcam, îsi lasa pravalisuri tot mai amenintatoare catre firul vaii.
În curînd, poteca traverseaza apa si, înainte de a iesi definitiv din padure, descrie un ocol, încingînd pe la poale coastele Pietrei Taiate. Din sus de padure, poteca ne poarta prin pajisti nesfîrsite, printre izvoare care, iesite din coastele muntilor, salta în repezisuri. Aceasta ultima parte a vaii nu mai pune probleme de orientare. La popasuri, privirea descopera pe versantii abrupti si puternic erodati hatase ce urmeaza talvegul afluentilor Vîlsanului catre locuri necunoscute turistilor.
Ajungem în caldarea de obîrsie a Vîlsanului unde, în sezonul topirii zapezilor, se formeaza balti. Catre stînga se avînta spre înalt Vîrful Picuiata (2439 m), iar catre dreapta Culmea Scarisoara cu cele trei vîrfuri ale sale - Scarisoara Mica (2435 m), Scarisoara Mare (2495 m) si Scarisoara.
În partea finala a urcusului, catre Vîrful Scarisoara, punctul de jonctiune al crestelor care strîng Vîlsanul la mijloc, poteca nu se mai contureaza prin iarba. Avem însa ca reper stîlpii traseului de culme dinspre Picuiata. Ajungem curînd la ultimul stîlp, de sub Vîrful Scarisoara, la o rascruce a potecii. Traseul nostru se întîlneste aici cu traseul 60 care conduce la Nucsoara si cu traseul 62, ce merge spre Bradet.
De la rascrucea traseelor marcate, se contureaza catre nord o singura culme - Muchia Galbenei - aproape o custura cu înseuari adînci si vîrfuri triunghiulare, pe care poteca le ocoleste, trecînd cînd pe un versant, cînd pe altul.
Initial coborîm din Scarisoara, calauziti de trei semne: triunghi albastru, punct si cruce rosie. Zarea e dominata de vîrful si pravalisurile Moldoveanului. Privelistea asupra "Alpilor Transilvaniei" este inegalabila.
Continuam catre Vîrful Galbena, avînd în stînga adîncurile Caldarii Moldoveanului, iar în dreapta Caldarea Galbenei, pe al carei fund, sub peretii Scarisoarei, stralucesc apele Lacului Galbenu II. Pîna la Vîrful Galbena (2412 m) privirea descopera în dreapta si alte oglinzi de ape (Galbenu I, Galbenu III etc.).
Din Vîrful Galbena coborîm panta stîncoasa pîna la Curmatura Galbenei. Lasam aici, spre stînga, traseul 58 care conduce, în coborîre, catre stînele din Podul Giurgiului.
În contin uare poteca noastra, tot mai putin conturata, se înscrie pe coastele muntilor, spre Piscul Rosu (2465 m). Chiar sub creasta, spre est, se contureaza gavanul Caldarusei cu lacuri colmatate si turbarii, dincolo de care urmeaza marea Caldare a Vaii Rele a Moldoveanului, punctata de apele Iezerului Moldoveanului, în preajma caruia aflam refugiul Salvamont.
Ultima portiune a traseului sfîrseste pe Vîrful Moldoveanu, dupa un urcus dur.
Trasee de legatura: spre Vf. Vistea Mare, vezi descrierea pentru traseele de creasta, etapele a IV-a E - V sau a VI-a V - E.
62. Vîrful Moldoveanu - statiunea Bradet, prin Culmea Coastele Mari - Zanoaga
Marcaj: cruce rosie
Durata: 12-14 ore
Pe timp de ceata, orientarea este greoaie, stîlpii de marcaj fiind dispusi la distante mari; sînt necesare busola si harta.
Iarna, timpul de mers se dubleaza; în acest sezon traseul este recomandat numai alpinistilor echipati corespunzator.
Descrierea traseului. Pentru portiunea cuprinsa între Vîrful Moldoveanu si obîrsia Vîlsanului, vezi traseul 60, pîna la semnalarea în text a Culmii Coastele Mari.
Din Vîrful Scarisoara, culmea muntelui se bifurca. Spre stînga continua Culmea Scarisoara - Valea Lunga, iar catre dreapta, în coborîre usoara, Culmea Coastele Mari - Picuiata - Zanoaga, care încinge Vîlsanul pe la obîrsie. În Scarisoara aflam o rascruce de drumuri: pe Valea Vîlsanului coboara traseul 61; în fata, pe Culmea Scarisoara continua marcajul cu triunghi albastru (tr. 60); catre dreapta, traseul nostru, cu semnul cruce rosie urmeaza Culmea Coastele Mari - Zanoaga. Stîlpii de marcaj sînt dispusi pe versantul dinspre Vîlsan. Pentru început, ramînem pe culme, de unde putem cuprinde cu privirea caldarile de pe clina sudica a Fagarasului si lantul montan, ridicat dincolo de Caldarea Orzanelei si ulucul afund al vaii Izvorului Mircii. În spatele nostru (nord), maiestuos, Moldoveanu, ridicat din strafundul caldarilor, domina tinutul si tara.
Pornim la drum, ocolind pe la obîrsie Valea Vîlsanului, pe care mai apoi o vom urmari pe dreapta. Culmea, la început lata si înierbata, devine cu vremea mai îngusta. Apar stîncarii pe care le ocolim, trecînd de pe un versant pe altul, prilej de a cerceta deopotriva adîncurile vailor Vîlsanului de o parte si ale Izvorului Mircii, continuat de Buda, de cealalta parte a culmii pe care o urmam. Dupa 2 1/2 ore de mers, de la Vîrful Moldoveanu, ajungem în saua lata ce precede urcusul pe Vîrful Picuiata. Poteca, nu prea înclinata, se înscrie în ocoluri largi pe o panta înierbata, depaseste un izvor care are apa pîna vara tîrziu si, apoi, patrunde în zona de stîncarii, razbind în final pe crestetul vîrfului amintit (la 2439 m, stîlp cu placa indicatoare).
Continuînd traseul, mai întîi prin iarba, apoi printre bolovani si stîncarii, coborîm în saua Pietrei Taiate (2380 m). De aici, poteca se înscrie prin grohotisul revarsat pe versantul dinspre Valea Budei si apoi, dupa un urcus, nu prea lung, iese din nou pe culmea înierbata. Continuînd, ajungem pe vîrful Piatra Taiata (2395 m), de unde putem cuprinde cu privirea zona rasariteana a masivului în care se disting clar vîrfurile Urlea, Fundul Bîndei, silueta masiva a Darei si Culmea Mezea - Oticu, iar dincolo de ele, pierdute în zari, Iezerul si creasta Pietrei Craiului.
Coborîrea care urmeaza este ceva mai dificila. Pentru a evita obstacolele unei custuri, poteca, cu autentic aspect de brîna, ne poarta cînd pe versantul priporos al Vaii Vîlsanului, cînd pe cel al Budei. Portiunea mai dificila a traseului ia sfîrsit în preajma Vîrfului Pe Custura (2302m), de unde muntele îsi schimba complet înfatisarea. În locul unei singure culmi înguste, bine individualizate, apar culmi late si înierbate, care, pe masura ce coborîm, se despletesc în diferite directii.
La 2150 m altitudine intersectam un drum pastoral, care, venit dinspre Muntele Ţuica, conduce catre saivanele de pe Culmea Jepilor de Sus. Din dreptul drumului, traseul nostru, jalonat cu stîlpi dispusi la mare distanta, patrunde în domeniul Muntelui Coastele Mici, avînd în permanenta în apropiere soseaua spre Bradet. Initial coborîm într-o sa, dincolo de care înaintam de-a coasta pe versantul estic al muntelui, dinspre Valea Dimiei, condusi de o multime de carari care, întrerupte la tot pasul, ne obliga permanent sa urcam sau sa coborîm pentru a gasi continuarea drumului. Culmea este puternic înierbata, iar marcajul, dispus pe pietre, este greu de gasit. Singurele calauze ne ramîn stîlpii de marcaj.
Dupa o ora de mers dificil ajungem sub Vîrful Ţuica (1990 m), al carui crestet se remarca dupa momîile de pietre si dupa un surprinzator stîlp de marcaj aflat acolo, în afara traseului si semnelor care jaloneaza cararea.
Din dreptul Vîrfului Ţuica poteca, intersectata frecvent de pîraie, începe sa coboare. Dupa o traversare pe versant iesim în saua dintre Culmea Ţuicii si Vîrful Oticu (1780 m), punct de rascruce al unor drumuri pastorale din zona. Urmînd linia stîlpilor de marcaj, care ocoleste Vîrful Oticu, ajungem în scurta vreme la cantonul pastoral Oticu (1700 m), unde, la nevoie, putem înnopta.
Urmeaza o coborîre prin padure. Poteca, neclara si blocata uneori de doborîturi de vînt, este greu practicabila. Urmarri de aeeea în continuare soseaua, pe care întîlnim, cînd si cînd, semnul traseului. Trecem prin Poiana Zanoaga (stîna si saivan) si evitam în continuare crestetul cîtorva vîrfuri poienite (Scroafa Mare si Scroafa Mica). Dupa circa 1 1/2 ora de mers, de la cantonul Oticu, ajungem la cantonul I. F. Alunul (1500 m), unde, la nevoie, se poate înnopta.
De la Cantonul Alunul urmam poteca, bine conturata, care coboara domol prin padure de-a lungul culmii. Întîlnim apoi din nou un drum forestier, pe care îl urmam în coborîre 10 km.
La capatul celor 10 km lasam drumul care coboara spre stînga si ne angajam pe poteca clara si bine marcata, ce continua pe culmea împadurita a muntelui pîna în Poiana Maracine (1340 m). Orientati usor catre dreapta, coborîm apoi pîna în albia unui pîrîias, al carui fir ne va conduce spre Poiana Toaca, unde aflam cabanele cantonului silvic Molivis si drumul forestier. Stîlpul de marcaj semnaleaza locul unde, în continuare, marcajul cruce rosie porneste pe sosea în doua directii: a) spre Lacul Vidraru prin Valea Limpedei - Muntele Paltinu, 2 1/2 - 3 ore; b) spre statiunea Bradet prin Valea Vîlsanului, 3 1/2 ore. Cel de al doilea este traseul nostru. Îl urmam catre stînga, si coborîm în Poiana Vîlsanului (posibilitati de cazare). De aici continuam catre dreapta urmînd firul vaii, patrundem în Cheile Vîlsanului si ajungem, dupa 8 km, la Bradet (685 m alt.).
TRASEE TURISTICE ÎN SECTORUL DE EST
63. Cabana Plaiul Foii - Rudarita
Drum forestier - 9 km
Durata: 2 ore
Descrierea traseului. De la cabana Plaiul Foii urmam drumul forestier pe Valea Bîrsei în sus si ajungem, dupa circa 150 m, la o bifurcatie. Un drum se abate spre stînga pe Valea Bîrsei Tamasului, pe care sînt dispuse marcajele banda albastra, triunghi rosu si albastru. Cel pe care continuam noi urmeaza Valea Bîrsei Grosetului.
Drumul însoteste firul vaii, adîncita între culmile Gruiul Lung, pe stînga, si un picior secundar al Tamasului, pe dreapta.
Pe traseu întîlnim case pentru muncitorii forestieri, între care cele din Poiana Maicanu ar putea fi folosite ca adapost în caz de vreme rea.
Dupa parcurgerea a 9 km, ajungem la Rudarita (loc marcat de un canton silvic si cîteva constructii). Aici ia nastere Bîrsa Grosetului, din unirea Vaii Cenusei, venita dinspre nord, cu cea a Rudaritei sau Lerescului, venita dinspre vest. Drumul forestier se bifurca din nou: unul continua pe Valea Cenusei, altul se abate la stînga, pe Valea Rudaritei. Între cele doua vai se ridica Muntele Vacaria Mare.
Trasee de legatura: spre Curmatura Comisului prin Culmea Vacaria Mare (tr. 65); spre Curmatura Lerescului Mic, prin Valea Rudaritei (Lerescului) (tr. 64).
64. Rudarita - Curmatura Lerescului Mic, prin Valea Rudaritei
Marcaj: cruce rosie
Durata: l 1/2 ora
Descrierea traseului. Din punctul Rudarita ne orientam catre stînga, traversam apa catre cantonul silvic si, dincolo de el, intram în desisul padurilor ce acopera pîna la poale versantii ce marginesc valea. Avem pe dreapta, cum urcam, versantul Vacariei Mari, iar pe stînga, versantii muntilor Fagetul Caprei si Lerescu, însirati pe culme în sectorul terminal al Muntilor Fagarasului.
Dupa circa 40 de minute, cînd ajungem într-un punct în care marcajul paraseste drumul de pe vale (circa 1150 m), ne abatem catre stînga, pe coastele Lerescului Mic.
Începem urcusul pe coastele prelungirilor estice ale Muntilor Fagarasului. Poteca, bine conturata prin padure, urmeaza o vreme versantul unui vîlcel, apoi se angajeaza catre dreapta, pe cumpana unui picior de munte împadurit. Dupa 35 de minute iesim în gol, în preajma Curmaturii Lerescului Mic (1450 m), unde întîlnim marcajul traseului de creasta (banda rosie).
Trasee de legatura: spre Curmatura Foii, traseul de creasta, V - E, etapa a IX-a; spre Curmatura Zîrnei, traseul de creasta E - V etapa a II-a.
65. Rudarita - Curmatura Comisului, peste Muntele Vacaria Mare
Marcaj: punct rosu
Durata: 2 1/2 ore
Descrierea traseului. Din punctul Rudarita, calauziti de marcaj, ne afundam în padure, urcînd catre vest. Curînd iesim în poienile din preajma stînei Vacaria, dincolo de care atingem primul vîrf mai însemnat de pe culme (1525 m). Din dreptul lui si în continuare, putem privi catre nord (dreapta) spre o poiana îmbratisata de doua vai, prin care curg apele ce formeaza mai jos Valea Marului. În urmatoarele 30 minute de mers pe versantul nordic al muntelui, ocolim Vîrful Vacaria Mare (1729 m). Dincolo de acesta, traseul nostru întîlneste, venind din dreapta, poteca nemarcata de pe Muntele Vacaria Mica, cu care se uneste. Mergînd tot catre vest, începem a urca mai sustinut. Poteca, conturata pe fata muntelui (sud), descrie cîteva ocoluri, iesind cînd si cînd în luminisuri. În portiunea finala, la înjugarea cu Muntele Comisu, poteca face jonctiunea cu marcajul triunghi albastru (tr. 1, venit dinspre nord) si, dupa ce trece pe lînga Izvorul din Vacaria, razbeste în creasta principala a Fagarasului, deasupra Curmaturii Comisului (circa 1775 m).
Trasee de legatura: spre est, Curmatura Lerescului Mic, traseul de creasta V - E, etapa a VIII-a; spre Curmatura Zîrnei, traseul de creasta E - V, etapa a II-a.
Trasee de creasta
TRASEUL DE CREASTĂ EST - VEST
Întrucît creasta Fagarasului are o lungime de peste 70 km, acest traseu nu se poate efectua decît în etape. În plus, lipsa cabanelor, mai ales în partea de est, ne obliga la echipament de campanie. Traseul de creasta, marcat cu banda rosie, a fost împartit în noua etape, acestea oprindu-se în general la rascrucea unor poteci cu legaturi pentru traseele de pe ambele flancuri, de nord si de sud ale masivului, care în cele mai multe cazuri conduc la cabane.
ETAPA I. Cabana Plaiul Foii - Curmatura Lerescului Mic
Calea de acces Plaiul Foii - Curmatura Foii este marcata cu triunghi rosu
Durata: 3 1/2 - 4 ore
Descrierea traseului. Initial traversam Bîrsa pe podul din fata cabanei, apoi, jumatate catre dreapta iesim printre cabanele anexa la prima rascruce a drumurilor forestiere. De la rascruce, traseul urmeaza catre stînga, pe Bîrsa Tamasului. Pe acelasi traseu întîlnim semnele triunghi albastru, banda albastra si triunghi rosu. Dupa circa 1 km de mers pe acest drum, ajungem la confluenta Bîrsei Tamasului cu Valea Runcului, venita de sub Tamasul Mare, pe sub Plaiul Runcului (punct semnalat de un stîlp cu sageata). Din acest punct ne abatem catre dreapta, lasînd drumul forestier, si urcam paralel cu Valea Runcului. Ceva mai sus schimbam directia de mers catre stînga, strabatem o perdea de padure si apoi razbim printr-un sector poienit, pe Plaiul Mare. Pîna aici am venit însotiti de marcajele triunghi albastru si banda albastra. Marcajul cu banda albastra se desprinde catre dreapta, urcînd direct spre Culmea Tamasului Mare, fara a trece prin Curmatura Foii.
Marcajul nostru ne conduce, în continuare, pîna pe cumpana muntelui, la rascrucea de poteci turistice marcate, din Curmatura Foii.
Trasee de legatura: spre Valea Dîmbovitei prin Valea Tamasului de catre Dîmbovita, triunghi galben; spre localitatea Satic pe Drumul Granicerilor si Valea lui Ivan, triunghi rosu; spre saua Funduri, pe sub abruptul Marelui Grohotis, triunghi albastru; sub Umerii Pietrei Craiului (est) banda rosie, pe culme.
Din Curmatura Foii, traseul nostru se abate la dreapta (vest) prin padure. Initial urcam si, dupa scurta vreme, iesim în culmea poienita a Tamasului Mare, unde reintersectam poteca marcata cu banda albastra, care conduce catre stînga în Valea Dîmbovitei si apoi pe Dracsin la Vîrful Papusa.
Urcînd si coborînd, cînd prin poieni, cînd printre tufe de ienuperi si afin, ajungem la Vîrful Tamasul Mare (1735 m), marcat cu o baliza. Din acest punct începe catre dreapta marcajul cu banda galbena, dispus pe Plaiul Runcului pîna la cabana Plaiul Foii (2 ore). Spre sud si vest se adînceste Dîmbovita, iar dincolo de ea se înalta Masivul Iezer - Papusa. Catre est, zarea este perdeluita de meterezele albe ale versantului vestic al Pietrei Craiului.
În continuare, drumul coboara din Vîrful Tamasul Mare spre NV, prin locuri putin umblate. Afinisul, ienuperii si vegetatia scunda au acoperit poteca, fapt care ne obliga sa ramînem numai pe linia de creasta, sau sa urmarim atent marcajul.
Într-un interval de circa o ora depasim o serie de vîrfuri, între care Ciocanu (1631 m), Piscul Manastirii (1613 m), Fagetul Caprei (1513 m), si ajungem în Curmatura Lerescului Mic (1450 m). De aici, de la stîlpul indicator, se ramifica spre dreapta, în coborîre, traseul 64 spre Rudarita.
Trasee de legatura: spre Curmatura Zîrnei, traseul de creasta E - V, etapa a II-a; spre Rudarita, cu legatura pentru cabana Plaiul Foii, tr. 64.
ETAPA a II-a. Curmatura Lerescului Mic - Curmatura Zîrnei
Durata: 6 - 6 1/2 ore
Descrierea traseului. Din Curmatura Lerescului Mic continuam, neglijînd poteca ce urca spre stînga, catre creasta muntelui. Înaintînd prin poiana din sa, ajungem curînd la marginea padurii, unde gasim poteca marcata. Ea traverseaza în coborîre usoara dosul muntelui, ridicat în stînga, si ne scoate în Curmatura Lerescului (1390 m, stîlp cu sageata indicatoare). De aici urcam catre limita padurii, întîlnind uneori copaci doborîti de vînt. Cu vremea, padurea se rareste. Condusi de marcaj, urcam avînd ca reper, în stînga, o sfoara de molizi batrîni. Ajunsi în dreptul lor, neglijam poteca din stînga si ne orientam usor catre dreapta, urcînd prin molidisul tînar. Pasajul nu prea lung sfîrseste dupa circa 10 minute, în preajma Vîrfului Lerescu Mare (1690 m). O borna metalica cu numarul 203 indica locul despre care vorbim.
Scapati de perdeaua padurii, putem privi lumea de munti ridicati pretutindeni. Spre est, închide orizontul abruptul Pietrei Craiului. Spre S si SE privirea urmareste culoarul adînc al Dîmbovitei, oprindu-se, dincolo de vale, pe blocul masiv al Papusii.
Continuam traseul în coborîre, urmînd culmea spre Curmatura Comisului. Dincolo de aceasta, la un stîlp cu sageata indicatoare, ne putem acorda un repaus si, daca este nevoie, facem aprovizionarea cu apa de la izvorul aflat în dreapta, la circa 300 m.
Pe poteca conturata spre izvor sînt inserate doua marcaje turistice. Unul cu punct rosu, ce conduce peste Muntele Vacaria Mare la Rudarita (tr. 65), altul, cu triunghi albastru, ce conduce în comuna Sebes (tr. 1). Ambele itinerare sînt descrise în sensul urcusului.
Fig 03
Continuam drumul. În fata se înalta Muntele Comisu (1883 m). Condusi de marcaje, urcam, lasînd în dreapta vîrfurile Comisului si mai apoi Lutele sau Buzduganu (2176 m), cunoscut si sub numele de Vîrful Laptelui, Lutu si uneori Vîrful Ludii, si ajungem în Curmatura Lutelor. Dincolo de ea, vom fi în tinutul formelor glaciare. În fata, asezat de-a curmezisul crestei, se înalta versantul estic al Berivoiului Mare (2300 m). Urcam pe coastele sale în serpentine largi, pîna într-un loc unde, spre a evita vîrful, ne abatem catre stînga, condusi de poteca de la obîrsia primului izvor al Vaii Vladului. Inaintam si razbim pe versantul sud-vestic al Berivoiului Mare unde întîlnim o sageata indicatoare si cîtiva stîlpi metalici dirijati catre stînga, pe o poteca ce sfîrseste, dupa circa 300 m, în fata unui refugiu Salvamont (2190 m). Adapostul are priciuri pentru 5 - 6 persoane.
Urmam poteca de creasta fara sa coborîm la refugiu; ne abatem catre dreapta, pe sub Vîrful Berivoiu Mare, iesind din nou pe culme si, în continuare, ocolim pe rînd toate vîrfurile de pe linia crestei principale, Lasam în dreapta înaltimile Pitelor sau Beliei Mari (2295 m), ale Piscului dintre Belli (2200 m), ale Beliei Mici (2223 m) si ale Pietrelor Popii sau Babei (2229 m). Ajungem astfel în Curmatura Vladului (2182 m). Continuam apoi spre vest pe versantul nordic al Vîrfului Bratila (2274 m). Poteca trece prin locuri ceva mai expuse si sfîrseste iarasi pe culme, în preajma stîlpului indicator din Curmatura Bratilei. Din acest punct se desprinde spre stînga poteca marcata cu triunghi rosu care conduce pe Culmea Catunu - Mezea - Oticu, spre Masivul Iezer (tr. 81).
Traseul nostru trece, în continuare, pe lînga zona usor mlastinoasa din jurul Lacului Bratila si se înscrie în serpentine pe Muntele Ludisoru. Avem în stînga Valea Bratilei, iar în dreapta Valea Dejanilor, zisa la obîrsie si Valea Radului.
Urcusul sfîrseste în preajma Vîrfului Ludisoru (2302 m), care ramîne în stînga. De-aici poteca merge numai catre versantul sudic pe la obîrsia Vaii Ludisorului. Lasam în dreapta Vîrful la Fundul Langii (2240 m) si coborîm în saua Ludisorului (Comanda din Ludisor, 2200 m). Dincolo de sa depasim Muntele Fata Unsa (izvoare) si coborîm în serpentine largi la refugiul din Curmatura Zîrnei (Fata Unsa-Curmatura Zîrnei, circa o ora). Dincolo de adapost, la circa 50 m, întîlnim stîlpul indicator din Curmatura Zîrnei fixat chiar la ramificatia spre cabana Urlea (tr. 7).
Sub noi, catre nord, se deschid adîncurile Vaii Pojortei, nascuta din apele pîraielor Langa si Urlea. Catre sud se adînceste caldarea si Valea Zîrnei, strajuita de culmea cu acelasi nume.
Trasee de legatura: spre dreapta, tr. 7 la cabana Urlea; spre Fereastra Mare cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta E - V etapa a III-a.
ETA PA a III-a. Curmatura Zîrnei - Fereastra Mare a Sîmbetei
Durata: 3 ore
Descrierea traseului. Din Curmatura Zîrnei poteca ne conduce în urcus domol printre stîncarii si zone înierbate. Timp de o ora vom urca si vom coborî, ocolind pe la sud o serie de vîrfuri însirate pe linia crestei. Dupa circa 50 de minute, ajungem la Vîrful Zîrna (2216 m), din care se desprinde, catre sud, Culmea Zîrna - Leaota. Continuam pe deasupra Hîrtoapelor Leaotei, în cuprinsul carora cuibaresc numeroase lacuri glaciare (Hîrtoapele sau Gemenele de Sus si de Jos, Scoica, L. Rosu, Mioarele).
În urcus usor, ne apropiem de Vîrful la Fundul Bîndei (2450 m), pe care însa nu-1 vom atinge. Vom fi atenti aici pentru a nu gresi drumul caci, din vîrful respectiv, culmea principala se orienteaza brusc catre nord, în unghi de 90o. În apropierea vîrfului amintit vom lasa poteca pastorala care continua spre vest, catre vîrful si Piciorul Darei, si vom continua în diagonala, ocolind pe la nord Vîrful la Fundul Bîndei (izvor în drum), trecînd pe deasupra caldarii superioare a Urlei si iesim pe creasta principala într-o strunga. Avem în fata noastra (sîntem orientati acum spre nord) o adevarata custura, punctata în portiunea sa centrala de Vîrful Iezerului (2429 m). Începem acum o traversare pe versantul rasaritean, sub custura, catre vîrful amintit, depasind în drum pasaje dificile. Dincolo de vîrf se desprinde la dreapta, în coborîre, o poteca ce conduce la Lacul Urlea. Punctul de bifurcatie este marcat de un stîlp indicator (tr. 8).
Fig 04
Continuînd spre nord, ne apropietn de Vîrful Urlea (2473 m), de unde creasta masivului se orienteaza din nou pe directia est-vest. Poteca, mai lesnicioasa, ocoleste vîrful pe coastele de obîrsie ale Izvorului Bîndei. Condusi de marcaj, ajungem, dincolo de vîrf, în Curmatura Mogosului (2344 m; un stîlp si o sageata indicatoare arata directia spre cabana Urlea peste Vîrful Urlea, tr. 5, descris în sens invers).
Mai departe, pîna sub Vîrful Cheia Bîndei, poteca, orientata acum est-vest, evita buza prapastiilor nordice, tinînd oarecum curba de nivel, pe versantul dinspre Izvorul Bîndei. Este un drum usor, cu splendide perspective spre apele Bîndei si, dincolo de ele, spre Piciorul Darei si chiar mai departe, peste adîncurile Vaii Rele, spre cleanturile Muntelui Nisipuri si zona pastorala Malita - Preotesele.
Evitam Vîrful lui Mogos (2305 m) si în 30 de minute ajungem sub vîrful Cheia Bîndei (2383 m).
Din poteca de creasta, se desprinde, spre dreapta catre cabana Valea Sîmbetei, marcajul cu punct rosu (tr. 12).
Condusi de marcaj patrundem într-un sector în care poteca pe alocuri atinge linia de creasta, dîndu-ne posibilitatea sa cuprindem cu privirea Valea Sîmbetei si Muchia Dragusului.
În continuare, mergem tot pe versantul sudic al muntelui, trecînd pe sub cinci vîrfuri, ultimele doua fiind Coltanul din Mijloc (2293 m) si Coltul Balaceni (2285 m).
Curînd, etapa a III-a ia sfîrsit în Fereastra Mare (2188 m), între Coltul Balaceni, la est, si Vîrful Glemea sau Slanina (2268 m), la vest.
Trasee de legatura din Fereastra Mare: spre cabana Valea Sîmbetei, tr. 11, descris în sens invers; spre saua Podragului cu legatura pentru cabana Podragu, traseul de creasta E - V, etapa a IV-a.
ETAPA a IV-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - saua Podragului
Durata: 7 ore
Iarna, traseul este foarte periculos; dupa ninsori mari se produc avalanse.
Descrierea traseului. Din Fereastra Mare urcam pe spinarea Muntelui Slanina pîna în preajma vîrfului (2268 m) si traversam piciorul sau sudic care desparte Caldarea Fundul Bîndei (est) de Caldarusa Galasescului (vest).
Odata depasita culmea amintita, poteca începe sa coboare accentuat catre Fereastra Mica (2196 m), din care se deschide, catre nord, o perspectiva larga asupra Vaii Sîmbetei, în zare profilîndu-se cabana, strajuita de stîncile calcaroase ale Pietrei Caprei.
Prin hornul larg, pornit din "fereastra" spre nord, coboara traseul marcat cu banda albastra (tr. 13).
Poteca noastra urca în continuare sustinut aproape 200 m diferenta de nivel, scotîndu-ne în preajma Vîrfului Galasescu Mic (2410 m). Dincolo de piciorul sudic al Galasescului se deschide Caldarea Mare (rasariteana) a Galasescului. Drumul marcat încinge, în continuare, coronamentul acestei caldari, trece pe la Fereastra Racorelelor (de unde se desprinde, în dreapta, un horn catre caldarea cu acelasi nume) si se angajeaza, mai departe, pe piciorul sudic al Galasescului Mare (Culmea Galasescului). Traversam, mai jos de vîrf, piciorul amintit si ne îndreptam, în coborîre, spre saua Vistisoarei. În stînga si în fata noastra se adînceste prima caldare sudica din partea centrala a masivului, mai priporoasa si neprimitoare: Caldarea Vaii Rele a Galasescului. Pe fundul sau sta cuibarit, într-o covata, Lacul Manastirii sau Galasescu (2168 m).
Fig 05
Curînd, poteca ne scoate în Fereastra Vistisoarei (2291 m). Spre nord, sub noi, se rupe un perete umed si neprimitor, spintecat de hornuri adînci si întunecoase, prin care nu se pot aventura decît alpinistii. La poalele abruptului se deschide, larga, Caldarea Vistisoarei, iar în ea un mic "ochi" albastru catre cer: Iezerul Vistisoarei.
În continuare, poteca paraseste linia de creasta pentru a evita urcusul pe Vîrful Galbenele (2456 m), taind de-a coasta fata stîncoasa de pe latura sudica a muntelui. Dincolo de spinarea sa, la stînga, privirea surprinde cîteva mici ochiuri de apa, unele cu caracter temporar.
Ne strecuram, fara dificultati, catre Fereastra Ursului si începem upoi a urca usor catre Muchia Hîrtopului, desprinsa spre sud din Vîrful La Padina Otelei (2461 m). Depasind-o în preajma unui stîlp de marcaj, patrundem catra Caldarea Vaii Rele a Moldoveanului. În drum spre Vistea Mare si Moldoveanu, încingem marea Caldare a Vaii Rele, pe fundul careia zarim refugiul Moldoveanu.
Condusi de marcaj revenim pe creasta, în saua larga a Vistei (Portita Vistei, 2310 m). Aici întîlnim stîlpii de marcaj fixati la rascrucea a doua trasee turistice. Catre nord (dreapta) marcajul conduce în orasul Victoria prin Valea Vistei Mari (tr. 15), iar catre sud (stînga), spre comuna Nucsoara prin Valea Rea (tr. 59). În continuare, poteca se catara catre coltul Vistei Mari; în urcus pieptis, ea ne scoate, dupa circa 50 de minute, în Vîrful Vistea Mare (2527 m). Pe acest parcurs vedem în stînga Iezerul Moldoveanului.
Din Vîrful Vistea Mare se desprinde spre sud o muchie îngusta, lunga de 421 m, pîna în Vîrful Moldoveanu (2544 m). Trecînd prin "Spintecatura Moldoveanului" (2496 m), parcurgem distanta în 20 - 30 minute.
Trasee de legatura: spre Nucsoara, peste Scarisoara - Malita - Preotesele (tr. 60); spre Bradet peste Vf. Picuiata - Coastele Mari (tr. 62); spre Bradet prin Valea Vîlsanului (tr. 61; descris în sens invers).
Din Vîrful Vistea Mare coborîm catre vest, pe creasta, pîna în saua (Fereastra) Orzanelei (2305 m), de unde se ramifica spre stînga, în coborîre, prin grohotisurile Caldarii Orzanelei Mari, marcajul cu punct albastru spre stînele din Podul Giurgiului (tr. 57).
Poteca de creasta evita, în continuare (pe la sud), Vîrful Orzanelei (Vagauna sau Ucisoara, 2418 m) si ne scoate în saua Ucisoarei (2312m).
În calea noastra se ridica apoi grupul vîrfurilor Ucea Mare (2434 m) si Corabia (2407 m), pe care le evitam de-a coasta, pe la sud. Lasam în dreapta serpentinele vcchiului "Drum al Dorobantilor", care urca spre saua Corabiei pentru a trece în Transilvania, ne abatem pe versantul sudic al Corabiei si iesim în saua Ucii Mari, la 2220 m. Avem acum în stînga Caldarea Orzanelei Mici, în dreapta caldarea de obîrsie a Vaii Ucea Mare, iar în fata Muntele Podul Giurgiului. Luînd ca reper stîlpul de marcaj aflat pe spinarea lui sudica, urcam 120 m diferenta de nivel, lasam în dreapta vîrful cu acelasi nume (2358 m) si patrundem spre caldarea Podul Giurgiului. Pe fetele ei înierbate poteca depaseste saua Podul Giugiului (2340 m), ocoleste, în continuare, pe la sud Vîrful Tarîta Mare sau Conradt si ne scoate în saua Podragului (2307 m).
Trasee de legatura: spre stînga, Lacul Vidraru prin Valea Budei. marcaj triunghi albastru (tr. 56); spre dreapta (nord) cabana Podragu, marcaj triunghi rosu (tr. 19); înainte (vest), saua Caprei, traseul de creasta E - V, etapa a V-a.
ETA PA a V-a. saua Podragului - saua Caprei
Durata: 4-5 ore
Iarna, traseul este periculos; se produc avalanse.
Descrierea traseului. Din saua Podragului, adîncita pe linia crestei între vîrfurile Tarîta (2414 rn) si Podragu (2462 m), poteca turistica conduce catre Bîlea, înscriindu-se pe la sud de linia crestei, deasupra Caldarii Iezerului de la Podul Giurgiului. În felul acesta, ea evita atît Vîrful Podragu, cît si custura adînc dintata a Crestei Podragelului, aflata în continuare, si ne scoate, pe un parcurs usor, direct la Iezerul din Podul Giurgiului (2226 m).
Urmam poteca într-un urcus sustinut si anevoios pe fata înclinata si stîncoasa a unui pinten secundar al Piciorului Mircii pîna pe culme, între Vîrful Mircii (2278 m), stînga, si Arpasul Mare (2467 m), dreapta. Depasind culmea dintre vîrfurile amintite, coborîm pe versantul Muntelui Arpasul Mare. Avem acurn în fata perspectiva crestei sudice Buda - Rîiosu - Museteica, iar în stînga, zona de obîrsie a Vaii Budei.
Coborîrea de pe Arpasul Mare sfîrseste în saua Vîrtopului. De aici, pe linia crestei, depasim doua pasaje stîncoase si micul vîrf "La Parul cu Fier", dupa care ajungem în preajma monumentului lui Nerlinger (2287 m). De aici vedem în dreapta (nord) Caldarile Vîrtopului, în stînga (sud) treapta superioara a vaii glaciare a Budei, cu micul sau lac si în fata blocul masiv al Vîrfului Arpasul Mic (2460 m). Piciorul nordic al Arpasului Mic desparte catre nord Caldarea Vîrtopului de Caldarea Pietroasa.
Fig 06
Parasim creasta si coborîm printr-un horn pe versantul nordic al muntelui, pentru a evita urcusul pe Vîrful Arpasul Mic. Condusi de poteca, traversam catre NV, pe deasupra Caldarusei Fruntii suspendata deasupra caldarii de obîrsie a Vaii Arpasului Mare, si apoi urcam pîna pe cumpana piciorului nordic al Arpasului Mic. Dincolo de acesta, ajungem deasupra Caldarii Pietroase a Arpasului. Din acest punct, ne orientam spre SV (stînga) si, mergînd de-a coasta, ajungem pe linia crestei principale, în custura Arpasului. Avem în fata unul din cele mai spectaculoase sectoare ale traseului, care include si pasajul "La trei pasi de moarte", care, în ciuda numelui sau, este lipsit de pericole (se cere, evident, un plus de prudenta). În trei din punctele mai dificile sînt fixate lanturi sau cabluri metalice.
Pentru evitarea parcurgerii portiunii "La trei pasi de moarte", se poate coborî pe piciorul nordic al Arpasului (marcaj punct rosu) în Caldarea Pietroasa, unde vom întîlni marcajul banda albastra (tr. 20), dinspre cabana Podragu, spre Portita Arpasului. Urmîndu-l spre stînga, ajungem din nou în drumul de creasta în portita amintita.
Curînd ajungem în Portita Arpasului sau Strunga Mica (2175 m), marcata cu stîlp si sageata indicatoare, care semnaleaza si traseul 20 spre cabana Podragu pe la Lacul Podragel. Portita Arpasului este situata între Caldarea de Vest a Vaii Fundul Caprei, stînga, si Caldarea Pietroasa a Arpasului, dreapta. Avem în preajma, pe cumpana, Fereastra Zmeilor, decupata într-un bloc de calcare cristaline.
Din Portita Arpasului pîna în Valea Caprei, creasta principala a Fagarasului opune turistului cea mai dusmanoasa portiune a sa, prin Creasta Vîrtopelului si cea a Arpaselului. Ele strajuiesc Valea Fundul Caprei, de o parte, si pe cele ale Arpasului Mare si Arpaselului, de alta parte. Este una din putinele portiuni de creasta ce nu pot fi parcurse fara echipament tehnic alpin. De aceea, poteca marcata se abate în continuare pe versantul sudic al muntelui, pe la obîrsiile Vaii Fundul Caprei, prin locuri mai accesibile.
Condusi de marcaj, coborîm în diagonala fata unui picior înierbat. Ajungem în acest fel sub peretele Crestei Arpaselului, unde începem o traversare lunga prin grohotisuri si uneori pasaje în care zapada dainuie pîna vara tîrziu. Traversarea sfîrseste sub pantele înclinate ale unui picior desprins din Vîrful Capra (Piciorul sudic al Buteanului). Urcam pe coastele lui, pe poteca înscrisa în serpentine scurte. Curînd ajungem pe culme si, printr-o mica sa, intram în caldarea Lacului Capra.
Ceva mai jos, întîlnim poteca marcata cu banda albastra (tr. 50), venind dinspre sud (stînga), de la Vidraru.
Din punctul de rascruce ne îndreptam spre Lacul Capra. Depasim la început cîteva mici ochiuri de apa si iata-ne ajunsi la cel mai mare lac de pe versantul sudic al Fagarasului, Lacul Capra (2230 m). Aici s-a ridicat un monument spre amintirea a patru alpinisti, luati de avalanse în Caldarea Fundul Caprei. În fata se ridica vîrfurile Iezerului Caprei si Vaiugii, cuprinzînd între ele saua Caprei, punctul terminus al etapei. Un urcus usor ne scoate îndata în saua Caprei. Dincolo de ea se deschid haurile Vaii Bîlei, pe al carei fund zarim lacul, cabanele si statia telecabinei. În zare se desfasoara panglica Transfagarasanului.
Trasee de legatura: spre Bîlea-Lac (tr. 24 descris în sens invers spre Vînatoarea lui Buteanu (tr. 25); spre saua Caprei - Vîrful Negoiu, traseul de creasta E - V, etapa a VI-a.
ETAPA a VI a. saua Caprei - Vîrful Negoiu
Durata: 4 1/2-5 ore
Iarna, traseul este periculos; îl parcurg numai alpinistii experimentati în ascensiunile de iarna.
Descrierea traseului. Din saua Caprei, drumul urmeaza îndeaproape creasta Fagarasului pîna în saua Paltinului. Aceasta portiune a traseului este rar parcursa, deoarece drumetii ce ajung în saua Caprei coboara direct în Caldarea Bîlei, pentru un popas la cabana. Traseul poate fi însa parcurs într-o scurta excursie de o zi - în circuit - cu plecarea de la Lacul Bîlea. El ofera perspective frumoase atît asupra caldarii si vaii glaciare a Bîlei, cît si asupra muntilor de la obîrsia Argesului.
Din dreptul stîlpului indicator din saua Caprei, semnul drumului de creasta ne conduce catre stînga, în urcus, pe fata Muntelui Iezerul Caprei (2417 m). Traversam astfel Piciorul Iezerului, desprins din vîrf spre sud si, depasind vîrful, revenim pe linia crestei, în Fereastra Bîlei (2286 m), situata între vîrfurile Iezerului Caprei si Paltinului. Avem de o parte Valea Bîlei, iar de cealalta parte Caldarusa Lunga cu lacurile sale minuscule.
Fig 07
Continuam drumul pe versantul sudic înierbat al Paltinului si iesim în saua care-i poarta numele. Întîlnim aici, în dreptul stîlpului indicator, semnul traseului ce se desprinde catre dreapta, spre Lacul Bîlea (tr. 27). Drumul nostru se îndreapta catre sud, strabatînd o mica pajiste. În continuare, el traverseaza un sector cu stîncarii îngramadite între coastele Muntelui Lepsita si creasta principala, în care se înalta, catre vest, cusma întunecata a Turnului Paltinului (Paltina Mica, Claia sau Coltul Negru). Iesim apoi într-un gavan bogat în izvoare, deasupra Vaii Paltinului. De aici se ramifica spre sud traseul 54, spre cantonul Piscul Negru. Orientîndu-ne spre dreapta, începem o traversare pe sub Turnul Paltinului. De-a lungul potecii, sapata ca o brîna în coasta muntelui, se afla un punct expus, unde, pentru siguranta trecerii, este montat un cablu - balustrada. În continuare, strabatem o zona cu stîncarii, situata deasupra Caldarii Pietroase a Vaii Doamnei, aflata pe clina nordica. La capatul acesteia atingem saua Doamnei, dominata în dreapta de Vîrful Laita (2397 m). Relieful se mai domoleste. Ocolim vîrful pe la sud pe un plai înierbat, condusi de cîtiva stîlpi de marcaj. Ajungem astfel într-o mica sa, dincolo de care creasta devine accidentata.
Coborîm pe sub creasta, pe versantul sudic, si depasim un tronson expus, prevazut cu mai multe cabluri ajutatoare, care sfîrseste în saua Laitei. Dupa circa 200 m ajungem la baza Vîrfului Laitel. Un urcus sustinut în serpentine scurte ne scoate (dupa 30 min) pe vîrful rotunjit al Laitelului (2390 m). De aici se deschide, spre vest, o perspectiva superba asupra Vîrfului Negoiu si Muchiei Tunsului, sprijinite în adîncurile Vaii Laitei pe contraforturi uriase, adînc ferestruite de hornuri si strungi. Zarim în adîncuri, strecurîndu-se ca argintul viu, printre steiurile Caldarii Caltunului, suvitele de apa ce vin la popas vremelnic în covata Lacului Caltun.
Un coborîs dur (30 min) ne duce apoi catre saua Laitei prin sectoare stîncoase, cu rupturi si saritori. În portiunile dificile ne ajutam de cablu. Poteca se lasa acum catre Iezerul Caltun, pe versantul sudic al Crestei Crenelate. Ajungem în scurt timp pe malul Lacului Caltun, în preajma refugiului Salvamont. Un stîlp cu sageti indicatoare arata ramificatia, traseelor din din zona.
Trasee de legatura: spre cantonul Piscul Negru prin Izvorul Caltunului (tr. 52; descris în sens invers); spre Transfagarasan (gura tunelului dinspre sud) tr. 53; spre refugiul Salvamont, aflat la circa 50 m (marcaj punct rosu).
În continuare, ne îndreptam, spre vest, urcînd printre blocuri mari de stînca pîna în Portita Caltunului (stîlp indicator). Dincolo de aceasta, poteca noastra traverseaza o portiune în panta acoperita cu grohotisuri, la capatul careia întîlnim semnul de marcaj cruce rosie (tr. 32), ce conduce prin Strunga Ciobanului în Valea Saratii, la Piatra Prînzului si cabana Negoiu.
De la ramificatie, traversam în urcus un sector cu lespezi. Continuam apoi a urca în serpentine pîna zarim în stînga, despicînd peretele catre creasta muntelui, un horn; este calea de acces în Strunga Doamnei, prin care conduce o poteca, varianta a traseului de creasta, spre Negoiu (marcaj banda albastra).
Varianta prin Strunga Doamnei (45 min) evita Hornul la Strunga Dracului, mai greu aceesibil din cauza zapezii care se mentine multa vreme între peretii hornului. Parasim, asadar marcajul cu banda rosie, urcam pe stînga printr-un horn, care sfîrseste în Strunga Doamnei, strunga situata pe linia crestei între Vîrful la Strunga Dracului, dreapta, si Vîrful Caltun, stînga.
Trecem astfel pe partea opusa a crestei, în bazinul Izvorului Negoiului, deasupra Caldarii Berbecilor. Poteca, avînd un aspect de brîna, ocoleste în urcus domol Vîrful La Strunga Dracului, pc versantul sau sud - vestic. Cam pe la mijlocul brînei se ramifica spre stînga, în coborîre, o poteca marcata tot cu banda albastra. Ea traverseaza Caldarea Berbecilor si conduce în urcus pe creasta Muntelui Podeanu si mai departe în comuna Arefu (descrierea acestui traseu este redata în sens invers numai pîna la Muntele Marginea, tr. 48).
De la rascrucea amintita, poteca noastra traverseaza, ceva mai sus, piciorul sudic al Negoiului, desprins din vîrful cu acelasi nume spre SV si iese deasupra Caldarii Mioarelor. Urcînd apoi catre dreapta, spre creasta principala, ajungem într-o mica sa, situata la NV de Strunga Dracului, unde marcajul banda albastra ia sfîrsit. Pîna în Vîrful Negoiu urmam poteca marcata cu banda rosie.
Continuam ascensiunea pe poteca marcata cu banda rosie, urcînd pe sub peretii pravaliti din creasta ce leaga Vîrful Caltun de Negoiu. Ajungem astfel în dreptul primelor obstacole. Dincolo de ele sîntem la baza hornului adîncit în peretele estic al muntelui, numit Hornul la Strunga Dracului sau Hornul Turistilor. Folosind balustradele din lungul lui, ajungem în Strunga Dracului. Avem acum la stînga Vîrful La Strunga Dracului (2485 m), iar la dreapta Negoiul (2535 m).
Parcursul prin Hornul Turistilor nu este prea dificil. Se cere însa atentie, pentru a nu dizloca pietre, ele putînd accidenta eventualii turisti aflati mai jos.
Urmînd în continuare linia crestei catre dreapta sosim la ramificatia marcajului cu banda albastra (varianta prin Strunga Doamnei). De la ramificatie urcam sustinut 15 - 20 minute pîna pe Vîrful Negoiu. Un stîlp indicator arata traseele ce trece prin acest punct.
Trasee de legatura din Vf. Negoiu: spre Lacul Vidraru (tr. 47 descris în sens invers); spre cabana Negoiu (tr. 30 descris în sens invers); spre saua Scarii peste Muchia Saratii si Vf. serbota, traseul dc creasta E - V, etapa a VII-a.
ETAPA a VII-a. Vîrful Negoiu - saua Scarii
Durata: 4 - 5 ore
Iarna, traseul este recomandat numai alpinistilor echipati corespunzator unui traseu de catarare; vara, avînd în vedere dificultatea tronsonului Custura Saratii, traseul este recomandat numai turistilor bine antrenati si obisnuiti cu catararea pe stînci.
Descrierea traseului. Din Vîrful Negoiu, marcajul urmeaza linia de creasta spre vest.
La început, coborîm sustinut versantul vestic al muntelui pîna în strunga ce desparte cele doua vîrfuri gemene: Negoiu si Negoiu Mic.
Dincolo de acestea, poteca, bine conturata, se abate pe versantul sudic si depasind Vîrful Negoiul Mic (2485 m), din care se desprinde catre nord Muchia Tunsului sau a Scoreiului, ne scoate în saua denumita Popasul lui Mihai. Un stîlp indicator marcheaza, aici, punctul de desprindere din creasta principala, catre nord, a potecii marcata cu triunghi albastru care conduce la cabana Negoiu (tr. 30).
De aici, poteca noastra se contureaza, în coborîre, pe culmea lata si înierbata. Dupa 10 - 15 minute apar primele stînci; pe una din ele, inscriptia "serbota" ne arata ca sîntem pe drumul cel bun. Începe Custura Saratii. De fapt, poteca nu urmareste creasta, ci ocoleste marile obstacole, fie trecînd de pe un versant pe altul, fie urcînd sau coborînd mici denivelari. Poteca si marcajul sînt bune calauze pe tot parcursul. Custura se termina printr-un horn care ne scoate pe tapsanele ce preced creasta lata a masivului. De aici, înaintam chiar pe linia de cumpana si ajungem pe Vîrful serbota (2331 m) în circa 2 l/2 ore.
Un stîlp indicator ne arata directia traseului marcat cu banda albastra spre cabana Negoiu (tr. 33). Desprinderea traseului se afla însa în dreptul unei stînci, cîteva zeci de metri mai jos.
Dincolo de ramificatie, traseul nostru coboara sustinut, aproape pe 200 m diferenta de nivel, pîna în saua larga a serbotei (2123 m). Ea delimiteaza Caldarea Mare a serbotei (nord) de Caldarea Mieilor din bazinul Izvorul Negoiului (sud).
Din saua serbotei pîna în saua Scarii, creasta Fagarasului descrie un urias arc de cerc, cu deschiderea catre Valea serbota. Este Muntele Mîzgavul din Creasta, care are trei vîrfuri.
În urcus sustinut, ajungem pe vîrful sau estic (2212 m), pe crestetul caruia întîlnim un stîlp de marcaj. Coborînd de pe vîrf, atingem o mica sa, dincolo de care traversam o portiune stîncoasa cu o îngramadire haotica de blocuri de piatra, printre care marcajul ne poarta fara dificultati. Ajungem astfel în apropierea vîrfului de mijloc al Mîzgavului din Creasta (2277 m), din care se lasa spre sud Piscul lui Cazan, între Izvorul Scarii (vest) si Izvorul Negoiului (est). Traseul de creasta ocoleste vîrful pe versantul sau nordic si ajunge ceva mai departe la o strunga, prinsa între acest vîrf si vîrful de vest al Mîzgavului (2264 m).
Lasîndu-se acum pe clina sudica, poteca ocoleste acest vîrf, revenind dincolo de el pe linia crestei, în saua Scarii (2146 m). Aici, la intersectia cu marcajul cruce albastra, sfîrseste etapa a VII-a.
Trasee de legatura: spre nord, cabana Negoiu (tr. 49); spre sud, Izvorul Scarii cu legatura la Lacul Vidraru sau localitatea Salatruc (tr. 49; descris în sens invers); spre saua Surului (vest), traseul de creasta E - V, etapa a VIII-a.
ETAPA a VIII-a. saua Scarii - saua Surului
Durata: 4 - 4 1/2 ore
Iarna, dupa ninsori mari, traseul este periculos, mai ales pe portiunea Scarisoara - Gîrbova - Lacul Avrig - saua Avrigului, unde se produc avalanse.
Descrierea traseului. Pornim din saua Scarii, însotiti de marcajul banda rosie, urmînd linia de creasta catre vest. În urcus usor, atingem Vîrful Puha (2177 m), punct culminant pe creasta al culmii nordice cu acelasi nume. Continuam urcusul, avînd în dreapta Caldarea Porumbacelului.
Poteca, bine conturata, se departeaza de linia de creasta, evitînd Vîrful Scarisoara (2261 m), din care se desprinde spre nord Muchia Scarisoarei. Depasim vîrful pe versantul sudic al muntelui si urcam apoi pîna pe Vîrful Scara (2306 m), punctat de un stîlp de marcaj. Orizontul se largeste mult jur-îrnprejur. Privirea ne este atrasa de Masivul Ciortea, ridicat cu semetie spre SV. Peretele sau, sfîrtecat de torenti si înecat spre baza de grohotisuri, strajuieste Lacul Avrig, cuibarit în caldare, sub creasta principala. Catre est, zarea este dominata de Vf. Negoiu, în timp ce, catre nord, privirea se odihneste pe culmea domoala a Scarisoarei, ce se pierde undeva, jos, în Ţara Oltului.
Fig 08
De pe vîrf coborîm pîna în preajma curmaturii estice a Gîrbovei. Din ea se desprinde spre dreapta (NE) poteca marcata cu semnul cruce rosie (tr. 38) pe Culmea Scarisoarei, ce duce la cabana Barcaciu, cu legatura pentru Poiana Neamtului. Intrarea în traseu este marcata cu stîlp indicator.
Din curmatura estica a Gîrbovei, poteca ne conduce spre SV, ocolind pe la sud Vîrful Gîrbova (2187 m). Pasajul ocolitor sfîrseste în curmatura vestica a Gîrbovei (2140 m), în apropierea stîlpului de marcaj. De aici parasim linia crestei, coborînd în caldare catre Lacul Avrig.
Atentie! Din curmatura vestica a Gîrbovei, un vechi marcaj, banda rosie, urmeaza firul crestei, urcînd din greu cei aproape 300 m diferenta de nivel pîna în Ciortea. El atinge astfel Vîrful Ciortea II (2422 m), din care se desprinde Culmea Mîzgavului, pe care se gaseste un alt vîrf al Ciortei - Capul Bîlei sau Boiu (2426 m). Culmea amintita cuprinde Muntii Boia - Mîzgavu - Petriceaua - Titescu -Sf. Ilie, lasîndu-se spre sud pîna în preajma muntilor Frunti si Coziei.
Marcajul urmareste spre vest portiunea de creasta dintre vîrfurile Ciortea II si Ciortea I (2427 m), pentru a coborî apoi pe directia sud - nord, pîna în Portita Avrigului. Înainte de a ajunge în "portita", el depaseste Turnul Lacului (2247 m).
În Ciortea s-au descoperit cinci pesteri, între care Pestera Mare, lunga de 37 m, se afla la 2424 m altitudine, fiind din acest punct de vedere grota situata la cea mai mare altitudine din Carpatii românesti. :
Urmînd marcajul catre dreapta, coborîm spre Lacul Avrig; traversam cîteva vîlcele stîncoase, adîncite pe abruptul nordic al Ciortei si depasim portiuni mai dificile, în care poteca este roasa de ape. Intervalul sfîrseste în Caldarea Avrigului, pe malul Lacului Avrig. Un stîlp indicator puncteaza aici ramificatia traseului 39 (marcaj punct albastru), spre cabana Barcaciu.
De pe malul Lacului Avrig, urcam sustinut spre Portita Avrigului, profilata între Vîrful Vîrtopul Rosu (nord) si Turnul Lacului (sud).
Traversînd grohotisurile ruginii ale Vîrtopului Rosu, ajungem în Portita Avrigului sau saua Lacului (2178 m), dupa aproape 30 minute.
Din acest loc, poteca se orienteaza catre dreapta. Urcînd, traversam de-a coasta fata sudica a Vîrtopului Rosu si atingem o mica sa, deasupra Vaii Vîrtoapelor (spre nord).
Dincolo de aceasta, urcam în serpentine, pe pantele sudice ale Budislavului (Racoviceanu Mare). Dupa 30 minute, atingem spinarea rotunjita a muntelui, ceva mai la sud de vîrf. Din Budislavu (2371 m), se desprinde spre nord un scurt picior priporos (Piscul Rosu), ce desparte Valea Rosiilor de cea a Vîrtoapelor. Catre sud, Budislavul delimiteaza Izvorul Budislavului de cel al Surului, spre care ne îndreptam. De sus ne atrage atentia forma de trapez a Surului, cu cele doua vîrfuri ale sale: Suru (2283 m) si Capul Surului (2274 m). În stînga lui, dincolo de saua Surului, se ridira Vîrful Ga-vanu sau Lacustele (2 135 m), pe al carui picior sudic se zareste Coltul Miclausului (2049 m). O ultima privire înapoi ne dezvaluie vîrfurile Ciortei si Negoiului, pe care nu le vom mai zari dincolo de Budislavu.
De pe culme coborîm sustinut catre vest. Poteca, jalonata cu cîtiva stîlpi de marcaj, ne scoate în saua Budislavului (circa 2200 m). Spre nord se adînceste sub noi unul din ultimele circuri glaciare ale masivului.
În continuare, strabatem de-a coasta versantul sudic al Muntelui Suru, trecînd, pe rînd, pe sub Curmatura Rosilor (circa 2225 m), Vîrful Capul Surului si Vîrful Suru. În acest sector se afla cîteva izvoare, ultimul fiind "sipotul lui Glasie". Ajungem în saua Surului (2110 m), dupa aproape doua ore de mers de la Lacul Avrig. În dreapta deslusim Vîrful Suru, iar în stînga, Vîrful Gavanu (Lacustele). Din acest punct se desprinde, spre NV, traseul marcat cu triunghi rosu (tr. 42) ce coboara spre cabana Suru, cu legatura pentru comuna Sebesu de Sus sau Avrig. Un stîlp indicator, situat în sa, ajuta la orientare.
Trasee de legatura: spre cabana Suru (tr. 42); spre halta C.F.R. Valea Marului din Valea Oltului, traseul de creasta E - V, etapa a IX.
ETAPA a IX-a. saua Surului - Halta C.F.R. Valea Marului (Valea Oltului)
Durata: 6 l/2 - 7 ore
Iarna, traseul poate fi parcurs si pe schiuri.
Descrierea traseului. Din saua Surului, marcajul banda rosie se îndreapta catre vest. Primul vîrf de pe creasta, Vîrful Gavanu (2135 m), ramîne în stînga, poteca ocolindu-1 pe versantul sau nordic. Mergînd mai mult de-a coasta pe la partea superioara a acestui versant, ajungem deasupra Caldarii Gavanului ce se deschide larg în dreapta. Ajungem astfel în preajma Muntelui Cocorîciu. Vîrful sau, denumit si Vîrful Moasei (2034 m), reprezinta ultima cota ce depaseste 2000 m în drumul nostru catre vest. Prin aceste locuri, poteca ne poarta pe coastele nordice ale muntelui, lasînd vîrful în stînga. Traversam astfel portiunea terminala a Muchiei Moasei. În acest sector, ceva mai la vest de vîrf, întîlnim marcajul cu triunghi albastru (tr. 46, Greblesti - cabana Suru).
Poteca, marcata acum si cu triunghi albastru, ne conduce în continuare catre pantele înierbate de pe versantul sudic al muntelui. Cele doua semne, care se succed, ne conduc mai mult în coborîre, ocolind în general micile denivelari ale crestei. Mergînd astfel, ajungem în saua Apa Cumpanita (1807 m), din dreptul careia se contureaza, catre nord, Valea Cumpenei, iar catre sud cea a Sterminoasei (Cocorîciului). Din sa se desprinde spre sud, pe Piciorul Cotilor, traseul 46, numit si "Traseul Memorial General Praporgescu" (descris în sens invers). Mai departe un urcus pieptis ne scoate pe Vîrful Tataru (1890 m), de unde coborîm în Curmatura Tatarului. În continuare, trecem pe lînga cele doua piscuri ale lui Fat (1871 m - 1836 m) si ajungem la est de Vîrful Chica Fedelesului, la refugiul alpin (practic distrus).
Condusi în continuare de poteca, ocolim Vîrful Chica Fedelesului (1820 m) si revenim pe creasta. Din Chica Fedelesului, catre stînga, se desprinde Muchia Zanoagele Cîinenilor, pe care marcajul cu semnul cruce rosie (tr. 44) conduce în comuna Cîineni.
De sub Chica Fedelesului urmam poteca în coborîre. Trecem astfel de Chica Lacului (1649 m) si ajungem, înainte de Chica Pietrelor (1606 m), la un stîlp indicator, dispus la punctul de desprindere spre dreapta a traseului 43 catre Turnu Rosu, marcat si el tot cu semnul cruce rosie, ca si traseul 44.
Din punctul de bifurcatie amintit, marcajul cu banda rosie continua singur pe creasta Muntelui Chica Pietrelor. În acest sector, unde întîlnim inscrise cu vopsea pe blocuri de calcar indicatii asupra traseului, poteca evita pe la nord un prim vîrf al muntelui, revine într-o mica curmatura cu aflorimente calcaroase, se lasa putin pe partea stînga a culmii si continua printre grohotisuri. Prin ulucul Vaii Curpanului, aflat în stînga, zarim Muntii Lotrului.
Revenind pe rulme, ocolim pe la nord Vîrful Chica Pietrelor (1606 m). Poteca urca apoi pe Piscul Strîmbanu si intra în padurea de molid, putin în dreapta culmii principale. Este recomandabil însa ca Vîrful Strîmbanu sa fie ocolit pe la nord, pe poteca ciobaneasca, printr-un mic pîlc al padurii de molid. Urmeaza, în continuare, o portiune de creasta mai dificila, dar scurta. Pasajul este îngust si plin cu stîncarii. El lasa în stînga, spre Valea Curpanului, un perete abrupt. Atentie la marcaje! Odata depasita aceasta mica bariera, traseul pîna în valea Oltului nu mai prezinta dificultati.
Printr-un urcus scurt, razbim pe o curmatura a Strîmbanului. De-aici intram în padure si ajungem dincolo de ea în pasunea de pe Strîmbanu. Este locul de unde se ramifica spre stînga vechiul drum de creasta pentru halta C.F.R. Valea Fratelui sau Valea Boului (Rindiboului), traseu abandonat. Noul marcaj ne va conduce în continuare pîna la halta C.F.R. Valea Marului.
Asadar, de la stîlpul indicator traversam spre nord-vest poiana si prindem culmea înierbata si punctata cu pietre de calcar a Strîmbanului.
O vreme mergem în lungul culmii. Apoi poteca ne conduce spre o poiana cu o stîna. Poiana este delimitata în dreapta de împrejmuirea unei plantatii. Mergînd pe lînga gard, ajungem în saua dintre Strîmbanu si Vîrful Paului.
Dincolo de sa, ocolim în urcus Vîrful Paului (1172 m) pe un versant împadurit cu mesteceni. Din padure iesim sub Vîrful Paului într-o frumoasa poiana în care se afla o stîna. Spre vest vedem vîrfurile Muma si Prejba, iar spre SV creasta Vîrfului Mare - Sterpu - Voineagu Catanesii.
Traversam poiana în diagonala catre dreapta si coborîm aproape o ora pe dunga dealului, numit Muchia Plaietului.
Dintr-un punct cu stîlp indicator, poteca paraseste culmea Plaietului si, orientata catre dreapta, coboara în panta accentuata pîna în drumul pentru carute. De-aici, înaintam catre stînga printre livezi si ajungem în preajma haltei C.F.R. Valea Marului.
TRASEUL DE CREASTĂ EST - VEST
Marcaj: banda rosie
(vezi schitele de la traseul de creasta est - vest)
ETAPA I. Halta C.F.R. Valea Marului - saua Surului
Durata: 7-8 ore
În timpul iernii, deplasarea se poate face si cu schiurile.
Descrierea traseului. Chiar din fata haltei C.F.R. Valea Marului, un stîlp de marcaj arata intrarea în traseu. Initial mergem 5 minute prin livezi de-a lungul unui drum pentru carute. Ne orientam apoi la dreapta (NE) si, urcînd sustinut, ajungem în circa 10 minute pe culmea înierbata a Plaietului.
Ţinînd linia de cumpana a Plaietului, urcam prin pasuni catre Vîrful Paului (1172 in). Dupa circa 1 1/4 ora ajungem în poiana de sub Vîrful Paului, unde se afla o stîna.
Din poiana putem admira panorama muntilor din jur; catre vest se detaseaza vîrfurilc Muma si Prejba, iar catre SV, culmea Vîrful Mare - Sterpu - Voineagu Catanesii.
În continuarea traseului strabatem un mestecanis si, coborînd, ajungem în saua care separa Vîrful Paului de Culmea Strîmbanului. Nu departe de saua amintita, patrundem într-o poiana delimitata în stînga de împrejmuirea unei plantatii. Trecem pe lînga o stîna, dincolo de care strabatem o zona de calcare. În amonte de pasaiul cu pietre, ne abatem la dreapta catre un stîlp de marcaj, care indica locul de intrare în padure. Întîlnim acum, desprinsa catre dreapta, vechea poteca de creasta, spre halta C.F.R. Valea Fratelui, astazi abandonata.
Printr-un urcus scurt, ajungem în Curmatura Strîmbanului. Avem în dreapta, spre Valea Curpanului, pravalisurile unui perete de calcar. Un urcus mai sustinut ne scoate în Chica Pietrelor, ale carei vîrfuri le ocolim, pe versantul nordic, pe la obîrsia Vaii Vulcului. Curînd ajungem în saua ce precede Chica Lacului. De-aici, se ramifica spre stînga, coborînd în serpentine, poteca traseului 43 (marcaj cruce rosie) spre Turnu Rosu.
Continuam sa urcam spre Chica Fedelesului (1820 m), aflata pe creasta catre est, condusi în paralel de marcaje cu banda si cruce rosie. Din Chica Fedelesului se desprinde spre dreapta (sud) Muchia Zanoagei, pe spinarea careia, de-a lungul unei poteci de pastori, conduce pîna în comuna Cîineni, poteca traseului 44, marcata tot cu cruce rosie.
Ocolim Vîrful Chica Fedelesului, trecînd pe versantul nordic. Pe parcurs lasam în stînga Muchia lui Schiau, care delimiteaza Pîrîul lui Ionel de Valea lui Fat, trecem pe lînga un izvor si ajungem din nou pe creasta, dincolo de Chica Fedelesului, lînga refugiul alpin (deteriorat).
De la refugiu, reluam urcusul, ocolim pe la sud cele doua vîrfuri ale Piscului lui Fat (1871 m si 1836 m) si iesim în Curmatura Tatarului. Avem în stînga Valea Tatarului si în dreapta Valea Cotilor. În continuare, un urcus scurt ne scoate pe Vîrful Tataru (1890 m). Pozitia lui dominanta ne prilejuieste un tur de orizont. Spre sud, privirea urmeaza Muchia Cotilor desprinsa din vîrful pe care ne gasim; în spate, dincolo de defileul Oltului, se profileaza Muntii Lotrului. Catre nord, se alungeste Plaiul Tatarului, pe a carui creasta coboara o poteca ciobaneasca spre Sebesu de Sus.
Parasim Vîrful Tataru si coborîm în saua Apa Cumpanita (1807 m), între izvoarele Sterminoasei (dreapta) si Pîrîul Cumpenei (stînga). Sîntem în punctul de desprindere spre sud a traseului marcat cu triunghi albastru (tr. 46) care vine dinspre Greblesti pe Muchia Cotilor. Urcam în continuare sustinut, cînd pe linia crestei, cînd pe sub ea, pentru a ocoli unele obstacole, avînd calauza cele doua semne care se succed: banda rosie si triunghi albastru.
Depasim un mamelon si continuam pe culmca presarata ici-colo cu stînci. Lasam în stînga versantul Pietrelor Albe, striat de izvoarele Moasei si ajungem în zona Muntelui Cocorîciu, al carui vîrf de 2034 m este primul din seria vîrfurilor ce depasesc 2000 m altitudine.
Din dreptul vîrfului amintit se desprinde, catre nord, Muchia Moasei, în lungul careia coboara, spre cabana Suru, poteca traseului 46 (marcaj triunghi albastru).
Dincolo de Muntele Cocorîciu, poteca ne conduce pe versantul nordic al crestei. Ocolim si lasam în dreapta Vîrful Gavanu sau Lacustele (2135 m) si ajungem în saua Surului (2110 m).
Din dreptul unui stîlp indicator se desprinde catre stînga marcajul triunghi rosu prin Caldarea Gavanului, spre cabana Suru.
Trasee de legatura: spre cabana Suru cu legatura pentru halta C.F.R. Sebes-Olt sau localitatea Avrig (tr. 42); spre saua Scarii cu legatura pentru cabana Negoiu, traseul de creasta V - E, etapa a II-a.
ETAPA a II-a. saua Surului - saua Scarii
Dnrata: 4 - 4 1/2 ore
Iarna, dupa ninsori abundente, traseul este periculos, mai ales în portiunea saua Avrigului - Scarisoara.
Descrierea traseului. Din saua Surului, creasta Fagarasului se orienteaza catre NE, culminînd în cele doua vîrfuri ale Muntelui Suru, Vîrful Suru (2283 m) si Capul Surului (2274 m), unite printr-o creasta lunga de peste 700 m.
Poteca, marcata cu banda rosie, evita urcusul pe aceste vîrfuri. Ea strabate de-a coasta versantul sud - estic al muntelui, traversînd grohotisurile revarsate spre adîncul Izvorului Surului (Caldarea Surului). În dreapta, dincolo de Valea Surului, se ridica muchia rotunjita a Muntelui Budislavu. Ne îndreptam catre aceasta, întîlnind în drum izvoare (primul din ele - "sipotul lui Glasie"), pe marginea carora, toamna, înfloreste în tufe dese omagul (Aconitum napellus). Traversîndu-le, poteca se apropie în urcus de un vîlcel pietros, ce scapa catre sud din Curmatura Rosilor (circa 2225 m), situata în creasta, la est de Capul Surului. Depasim un mic vîrf (2202 m) si iesim în saua Budislavului. Zarim în dreapta, pe spinarea Barcaciului, cabana cu acelasi nume.
În continuare, urcam pe latura vestica a Budislavului (Racoviceanu Mare). Urmînd poteca ce descrie serpentine scurte, adîncite în coastele muntelui, depasim pe rînd trei stîlpi de marcaj si ajungem, dupa aproape 30 minute, în preajma vîrfului. El desparte - prin piciorul sau sudic - Caldarea Izvorului Surului de Valea Budislavului. Vîrful propriu-zis (2371 m) se afla mai la nord de punctul atins de noi. Din el se desprinde catre nord Piscul Rosu.
Privind în urma, catre SV, privirea se opreste pe Vîrful Miclausu (2049 m), situat pe piciorul desprins spre sud din Vîrful Gavanu. În fata, Ciortea îsi etaleaza povîrnisurile, îmbracate în grohotisuri. Pe creasta principala putem zari vîrful de vest al Ciortei (2427 m). Din dreptul lui, Capul Gemenilor (2395 m) lasa spre sud un picior lung (Culmea Olanului). În stînga Ciortei apare pentru prima data Negoiul.
Dincolo de spinarea Budislavului, poteca se contureaza pe coastele sud-estice, coborînd în serpentine strînse pîna în saua ce-l desparte de Vîrtopul Rosu. În dreptul ei, spre nord, se deschide Valea Vîrtoapelor, afluent al Racovitei. Dincolo de aceasta sa, poteca devine mai domoala, asternîndu-se pe versantul sudic, înierbat. Depasim astfel Vîrful Vîrtopul Rosu (2242 m), ce ramîne în stînga si ajungem la poalele Ciortei în saua Avrigului (2178 m), denumita si "Portita Avrigului" sau saua Lacului.
Sub noi, într-o caldare glaciara salbatica, dominata de povîrnisurile nordice ale Ciortei, îsi unduieste apele Lacul Avrig, din care îsi trage viata Rîul Mare al Avrigului.
Din saua Avrigului, creasta Fagarasului se îndreapta catre sud si, dincolo de vîrful Turnul Lacului (2247 m), culmineaza în Vîrful Ciortea I sau Vîrful Dracului (2427 m). Apoi ea se arcuieste catre NE si, dupa ce atinge Vîrful Ciortea II (2422 m), coboara în curmatura vestica a Gîrbovei.
Poteca noastra, marcata cu banda rosie, nu urca pe Ciortea. Ea se lasa pe versantul nord-estic al crestei, coborînd peste rîurile de grohotis ruginiu, scurse din coasta Vîrtopului Rosu. Dupa 10 - 15 minute, ea ne scoate pe malul Lacului Avrig, la 2211 m (2 ore din saua Surului).
Atentie! Din saua Avrigului un vechi marcaj cu banda rosie urmeaza linia crestei pîna pe Ciortea, coborînd apoi spre curmatura vestica a Gîrbovei. Deoarece parcurgerea acestei portiuni este foarte dificila, nu recomandam efectuarea ei decît turistilor experimentati, si numai pe vreme frumoasa. Speologii amatori ai cercului "Emil Racovita" Bucuresti au descoperit în zona Vîrfului Ciortea cinci pesteri. Dintre acestea, Pestera Mare din Ciortea (37 m lungime) este situata la cea mai mare altitudine din Carpatii românesti (2424 m).
Lînga lac întîlnim un stîlp indicator care marcheaza punctul de desprindere a traseului 39 ce conduce, prin Valea Avrigului, pîna la cabana Barcaciu (marcaj punct albastru). Lasam în stînga acest traseu si, dupa ce traversam firul pîrîului ce-si trage apele din lac, ne angajam, în urcus sustinut, la început în serpentine, apoi de-a coasta, pe poteca conturata pe versantul nord-vestic al Ciortei.
Traversam cîteva vîlcele priporoase ce scapa din peretele catre Caldarea Mare a Avrigului si, dupa ce depasim doi stîlpi de marcaj, atingem din nou linia crestei principale în curmatura vestica a Gîrbovei (2140 m, 45 minute), în dreapta noastra, creasta se ridica spre Vîrful Ciortea II.
Lasînd în urma Ciortea, înaintam pe poteca ce traverseaza fetele înierbate ale versantului sud - estic al Gîrbovei si iesim în saua dintre acest vîrf si cel al Scarii (curmatura estica a Gîrbovei - 2150 m). Ceva mai sus întîlnim doi stîlpi de marcaj care indica desprinderea din traseul de creasta a traseului 38 spre cabana Barcaciu (marcaj cruce rosie).
Lasînd ramificatia drumului catre Barcaciu în stînga, urcam vreme de 30 de minute pîna pe Vîrful Scara (2306 m - stîlp de marcaj). Odata ajunsi sus, vedem pentru prima data grandioasa panorama a marilor înaltimi ale Fagarasului.
Privirea ne este atrasa mai ales de vîrfurile Negoiu si Caltun, înaltate spre est. Cînd vremea permite, putem vedea pîna dincolo de Muchia Tunsului, spre Vînatoarea lui Buteanu. Catre nord se lasa culmea domoala a Scarisoarei, pe care se poate zari poteca ce coboara spre Barcaciu. Orizontul este închis catre sud de creasta principala dintre Vîrtopul Rosu si Ciortea, pe care distingem Portita Avrigului. Ciortea impresioneaza prin aspectul sau ruiniform si prin fata sa brazdata de torenti de pietre.
Din Vîrful Scara, poteca de creasta ne conduce catre est, spre Vîrful Scarisoara (2201 m), pe care-l ocolim pe versantul sudic. Dincolo de vîrf iesim din nou pe linia de creasta, deasupra vaii glaciare largi si primitoare a Porumbacelului. Urmeaza un urcus care ne scoate în cîteva minute pe Vîrful Puha (2177 m), punctul de jonctiune al Piciorului Puha cu creasta principala (pe vîrf stîlp metalic). De-aici, coborîm pîna în saua Scarii, care este marginita în stînga (nord) de Caldarea Vestica a serbotei, iar în dreapta (sud) de Caldarea Scarii. Aici este si punctul de întîlnire cu traseul 49, marcat cu cruce albastra, care face legatura între Valea Topologului si cabana Negoiu.
Pentru cei care parcurg creasta Fagarasului cu cortul, recomandam ca loc de bivuac Caldarea Vestica (mica) a serbotei (situata pe versantul nordic), în care se întîlnesc izvoare. Durata de coborîre, circa 15 minute. Trasee de legatura din saua Scarii: spre cabana Negoiu (tr. 49); spre Valea Topologului (tr. 49; descris în sens invers); spre Negoiu cu legatura pentru cabana Negoiu, traseul de creasta V - E, etapa a III-a.
ETAPA a III-a. saua Scarii - Vîrful Negoiu
Durata: 4 - 5 ore
Iarna, Custura Saratii se parcurge rar. Alpinistii o ocolesc pe la sud, coborînd în Caldarea Mioarelor si apui urcînd pe coastele sudice pîna pe Vîrful Negoiu.
Descrierea traseului. Din saua Scarii pîna în Vîrful serbota, creasta Fagarasului descrie un arc de cerc, cu deschiderea catre nord. Este rcgiunea Muntelui Mîzgavu din Creasta, cu cele trei vîrfuri ale sale. Pornind din sa, urmam poteca ce se angajeaza în urcus pe linia de creasta deasupra caldarii vestice (Caldarea Mica) a serbotei. Ea se abate apoi pe versantul sudic, lasînd în stînga primul vîrf al Mîzgavului (vîrful vestic), cu cei doi colti ai sai (cel mai înalt de 2246 m). Dincolo de acesta ajungem într-o mica strunga, din dreptul careia trecem pe versantul nordic al muntelui.
Strabatînd o zona stîncoasa, ajungem în dreptul celui de al doilea vîrf al Mîzgavului (2277 m). Din acest vîrf se desprinde spre sud Piscul lui Cazan, delimitînd Izvorul Scarii (vest) de Izvorul Negoiului (est).
Depasind vîrful sudic pe un brîneag, deasupra Caldarii Mari a serbotei, revenim pe linia crestei si traversam o îngramadire haotica de blocuri de stînca. Urmînd marcajul, urcam si coborîm pe culmea îngusta, iesind dincolo de ea într-o sa înierbata, la baza celui de al treilea si ultim vîrf al Mîzgavului (de est - 2212 m). Avem acum în dreapta Caldarea de vest a Izvorului Negoiului (Caldarea Mieilor).
Poteca ne poarta în continuare, în urcus sustinut, pîna pe acest ultim vîrf al Muntelui Mîzgavu, pe care îl atingem, dupa aproape o ora de la plecarea din saua Scarii (pe vîrf se afla un stlîp de marcaj). Coborînd ajungem în saua înierbata a serbotei (2123 rn). Un scurt popas înainte de a urca pe vîrf ne permite sa privim spre nord, catre Valea serbotei, cu caldarile sale glaciare, marginite la vest de piciorul Muntelui Puha, iar la est de Culmea serbotei, pe care se gaseste cabana Negoiu.
În continuare traseul urca pieptis diferenta de nivel de circa 200 m (45 min ) ce ne desparte de Vîrful serbota. Cu cîtiva zeci de metri înainte de a ajunge pe vîrf întîlnim, în stînga, marcajul banda albastra (tr. 33), care vine de la cabana Negoiu si conduce în Vîrful serbota.
Din acest punct, poteca cu ambele marcaje ne conduce în cîteva minute pe Vîrful serbota (2331 m).
De pe acest vîrf se deschide, catre Negoiu si Caltunu, una din cele mai marete si coplesitoare perspective. Între noi si vîrfurile catre care ne îndreptam, se profileaza, salbatica, linia de creasta pe care trebuie s-o urmam. Ea desparte caldarile Saratii, adînci si neprimitoare (nord), de caldarile Izvorului Negoiului, la fel de salbatice (sud). Custura Saratii este singura cale de urmat pentru a ajunge direct pe Vîrful Negoiu. Privita de jos, din caldarile si Valea Saratii sau de la cabana Negoiu, ea apare ca un meterez inaccesibil. De aici, de sus, din Vîrful serbota, aspectul sau nu este mai putin salbatic si spectaculos. Turnuri, ace, lespezi uriase de stînca, într-o mare dezordine, par a face imposibila parcurgerea ei.
Totusi, marcajul de creasta - caci de poteca nu poate fi vorba - se strecoara abil si ne poarta fara mari probleme prin aceasta lume de piatra, pîna la Negoiu (se cere totusi prudenta în parcurgerea acestei creste si evitarea ei pe timp cu ceata).
Pornind din vîrf, creasta se lasa vertiginos spre est, pe primii cîtiva zeci de metri. O urmam si, trecînd o serie de lespezi, ajungem în dreptul unui mic horn, pe care-1 coborîm catre versantul nordic al crestei. De la horn traversam cîteva tapsane de iarba si-apoi, printr-un alt horn, revenim în linia de creasta, ocolind mai multi colti pe fetele sudice. Trecînd apoi printre blocuri de stînci imense, de culoare negricioasa, revenim în linia de creasta, ocolim în continuare un pinten si un colt vertical, pentru a coborî apoi printr-o suita de hornulete si tapsane pe versantul nordic. Am facut pîna acum 45 de minute din Vîrful serbota si sîntem în punctul cel mai de jos al custurii (2177 m). Sub noi, catre sud, apare Caldarea Pietroasa a Izvorului Negoiului, covîrsita de blocuri de piatra. De aici depasim, urcînd sau mergînd de-a coasta, o înlantuire de obstacole care cer mai multa atentie la cautarea prizelor pentru mîini sau pentru picioare. Pentru a evita marile obstacole ale custurii, marcajul trece de pe un versant pe altul sau urmeaza, dupa caz, linia crestei. Fetele care se traverseaza au prize bune, dar lasa sub ele verticale ametitoare.
În zona terminala a traseului escaladam, fara mari emotii, scocul unei vîlcele si un horn. Dupa 2 ore, socotite din Vîrful serbota, ajungem în saua Popasul lui Mihai. Un stîlp indicator semnaleaza desprinderea catre stînga a traseului 30 spre cabana Negoiu (descris în sens invers).
Din saua în care ne aflam, poteca, bine conturata, ne conduce pîna pe Vîrful Negoiu. Ea încinge ca o brîna versantul sudic, înierbat, trecînd pe sub Negoiul Mic (2485 m), punctul de jonctiune al Muchiei Tunsului cu creasta principala. Depasindu-l, iesim într-o mica strunga ce desparte Vîrful Negoiul Mic de Negoiu. Un urcus sustinut ne scoate pe crestetul celui de al doilea vîrf ca înaltime al Carpatilor românesti, Negoiu (2535 m).
Privelistea ce se dezvaluie din înaltul vîrfului este de o rara frumusete. Spre SE, aproape la fel de înalt ca Negoiu, Caltunul ascunde, sub salbaticul sau povîrnis de nord, Lacul Caltun, din care nu putem zari decît o parte.
Urmînd cu privirea spre sud marele picior de munte Podeanu - Marginea, ce se desprinde din Caltun, putem zari - daca vizibilitatea este buna -, lacul de acumulare de la Vidraru. Tot spre sud se deschide, sub vîrf, Caldarea Mioarelor, din complexul glaciar al Izvorului Negoiului. Spre vest, printr-un frumos arc de cerc, Custura Saratii se leaga de Vîrful serbota; dincolo de el, din ce în ce mai îndepartate, se profileaza vîrfurile Ciortea, Budislavu si Suru.
Deschizîndu-se sub noi, spre nord, caldarile glaciare ale Laitei au un aspect salbatic. Spre fundul lor coboara rîuri imense de pietre din versantii ruiniformi ai Muchiei Scoreiului, ai Laitei si ai Laitelului. Se disting departe în zare, ca pe o imensa harta în relief, satele si ogoarele Ţarii Oltului. Înspre est, ne asteapta Laitelul, Laita, Paltinu si Vînatoarea lui Buteanu.
Trasee de legatura: spre cabana Negoiu (tr. 30; descris în sens invers); spre Lacul Vidraru prin Izvorul Negoiului (tr. 47; descris în sens invers); spre saua Caprei cu legatura pentru cabana Bîlea, traseul de creasta V -E, etapa a IV-a.
ETAPA a IV-a. Vîrful Negoiu - saua Caprei
Durata: 4 1/2 - 5 ore
Iarna, traseul este periculos, recomandîndu-se numai alpinistilor experimentati în ascensiunile de iarna.
Descrierea traseului. Din Vîrful Negoiu, creasta Fagarasului se arcuieste catre SE, fiind taiata de doua strungi, despartite de Vîrful La Strunga Dracului (2485 m): Strunga Dracului, prin care este dirijat marcajul de creasta banda rosie si Strunga Doamnei, prin care conduce marcajul banda albastra (varianta).
Pornim din vîrf, coborînd circa 10 minute pîna într-o mica sa. Din acest loc marcajele se despart: banda rosie continua pe creasta (sud), catre Strunga Dracului, iar banda albastra, la dreapta catre Strunga Doamnei.
Varianta prin Strunga Doamnei. Marcaj: banda albastra;
Durata: 45 minute
Acest parcurs dubleaza drumul de creasta pe o mica portiune, evitînd coborîrea prin hornul La Strunga Dracului. Pornind de la ramificatia traseelor, aflata în preajma vîrfului Negoiu, ne orientam spre dreapta, coborînd cîtiva zeci de metri, pe un vîlcel pietros, înspre Caldarea Mioarelor a Izvorului Negoiului. În continuare, poteca se orienteaza spre stînga, ocolind de-a lungul unui pasaj, cu aspect de bîrna, Vîrful La Strunga Dracului, pe versantul sau sud-vestic.
Traversam piciorul sudic al Negoiului, ce se desprinde din acest vîrf spre SV, despartind Caldarea Mioarelor de cea a Berbecilor.
Mergînd pe versantul Caldarii Berbecilor, ajungem - cam cu 250 m înainte de Strunga Doamnei - într-un punct, de unde, în coborîre, se desprinde un marcaj, tot cu semnul banda albastra. El traverseaza Caldarea Berbecilor, prinde Culmea Podeanu (tr. 48) si sfîrseste dupa un parcurs lung în localitatea Arefu sau la Cumpana.
De la ramificatia amintita, urcam si ajungem curînd în Strunga Doamnei, adîncita pe linia crestei între Vîrful La Strunga Dracului si Vîrful Caltun. De-aici, pe verticala unui horn adîncit pe versantul nordic al crestei, coborîm si reîntîlnim, dupa aproape 45 de minute socotite de la Vîrful Negoiu, marcajul traseului de creasta, banda rosie.
Urmînd marcajul de creasta, urcam putin si întîlnim dupa cîtiva metri un stîlp indicator, situat în Strunga Dracului. Sîntem la capatul superior al Hornului La Strunga Dracului (Hornul Turistilor), ce brazdeaza peretele estic al muntelui, prin care coborîm în Caldarea Superioara a Laitei.
Coborîrea este usurata de cablurile ajutatoare, montate pe mari portiuni în peretii hornului. Ea trebuie facuta totusi cu atentie, pentru a evita dislocarea pietrelor, ce ar putea accidenta eventualii turisti aflati mai jos. Dupa aproape 20 minute de coborîre, ajungem la baza hornului, în amfiteatrul caldarilor Vaii Laitei. De-aici, poteca se orienteaza spre dreapta, în coborîre usoara. În curînd traversam o portiune mai expusa, înclinata, si coborîm peste un grup de lespezi. Putin mai departe întîlnim, venind din dreapta, poteca marcata cu banda albastra a variantei ce trece prin Strunga Doamnei.
Continuînd de la punctul amintit, ajungem, dupa aproape 10 minute, în dreptul unui stîlp indicator, unde poteca se uneste cu cea marcata cu cruce rosie (tr. 32), ce face legatura cu cabana Negoiu prin Strunga Ciobanului.
Mai departe traseul de creasta traverseaza o pînza de grohotis si ne scoate în Portita Caltunului (circa 2180 m).
Din Portita Caltunului coborîm prin haosul de lespezi de pe versantul sudic pîna în Caldarea Caltunului, pe malul Lacului Caltun.
Aici aflam stîlpul cu sageti indicatoare, care semnaleaza ramificatia traseelor marcate spre Transfagarasan - gura tunelului dinspre sud (tr. 53) si spre Cantonul Piscul Negru prin Izvorul Caltunului (tr. 52). Pe malul opus al lacului, la circa 50 m, se afla refugiul Caltun, adapost modest, pîna la care conduce marcajul punct rosu.
De la raspîntia drumurilor începem sa urcam pe coastele Muntelui Laitel, putin catre stînga. Este cel mai obositor pasaj al etapei. El sfîrseste pe Vîrful Laitel (2390 m), de unde putem privi fara opreliste lumea mirifica a stîncilor golase sau abia acoperite cu licheni, sculptate de ghetari într-o inimaginabila bogatie de forme. Privind înapoi, vedem Negoiul. Este auster si sobru, de o frumusete aspra ca si vecinul lui dinspre stînga, Caltunu. Cicatricile ranilor lasate de ghetari, haosul stîncilor goale si întunecate le confera un aspect salbatic. De pe crestetul întunecat al colosilor, privirea cade vertical si se opreste pe luciul apelor cu colorit de ghintura al Lacului Caltun. Dincolo de Valea Laita se înalta, desprinsa din Negoiu, Muchia Tunsului, cu caldarile La Strunga Dracului, La Strunga Ciobanului, a Podeiului si ale Burianului Mare si Mic. Spre sud, zarim, dincolo de Caldarea Mare a Paltinului si de Valea Caprei, piciorul Buda - Museteica - Piscul Negru, alungit spre sud catre apele Lacului Vidraru.
Din Vîrful Laitel coborîm în serpentine scurte catne est. Atingem linia crestei în saua Laitei. În continuare, creasta devine mai accidentata si mai îngusta. Poteca coboara sub linia crestei, fiind însotita, în dreptul a doua pasaje mai dificile, de cabluri metalice ajutatoare. Apoi, cu ajutorul a înca doua cabluri, urcam din nou pe linia crestei, ajungînd ceva mai departe într-o alta sa, larga si înierbata. Urmam pe culme un plai comod, pe care-l strabatem fara efort. Depasim astfel Vîrful Laita (2397 m), ridicat în stînga noastra pe creasta principala (din el se desprinde catre nord Piscul Doamnei) si ajungem în saua Doamnei (2294 m), deasupra Caldarii Pietroase a Vaii Doamnei (o ora din Vîrful Laitel).
Privirea cuprinde acum Piscul Bîlei si Muchia Buteanului cu Vîrful Vînatoarea lui Buteanu. Ceva mai la dreapta zarim muntii Paltinu si Lepsita (Pisica), iar sub ei, în creasta principala, ca un dom de piatra - Turnul Paltinului, denumit si Coltul Negru, Claia sau Paltina Mica.
Lasîndu-ne catre Caldarea Pietroasa, pe versantul nordic al crestei, strabatem o zona de stîncarii, evitînd astfel o portiune mai dificila a crestei. În apropierea Turnului Paltinului, marcajul traverseaza din nou linia crestei, ocolind pe o brîna un imens bloc de piatra. Pe aceasta portiune a traseului este fixat un cablu metalic ce ajuta la parcurgerea unei fete mai expuse, situata deasupra Caldarii Mari a Paltinului. Dincolo de aceasta, poteca coboara într-un gavan, bogat în izvoare (stîlp de marcaj). Din acest loc se desprinde catre dreapta, în coborîre, poteca marcata cu punct albastru (tr. 54) prin Izvorul Paltinului la cantonul Piscul Negru.
Orientîndu-ne acum spre stînga, urcam printr-un vîlcel stîncos, pe sub coastele Muntelui Lepsita (Pisica), ridicat în dreapta. În stînga, stîncariile crestei principale delimiteaza pe la sud izvoarele Vaii Doamnei. Cîtiva metri mai sus întîlnim culmea înierbata, în saua Paltinului, în care se afla un stîlp indicator, ce puncteaza ramificatia traseului 27 (marcaj banda albastra) spre Lacul Bîlea. Majoritatea drumetilor nu mai parcurg portiunea de creasta dintre Vîrful Paltinului si saua Caprei, ci urmeaza traseul cu banda albastra la Lacul Bîlea.
Condusi de marcaj, pornim din saua Paltinului spre saua Caprei, ocolind Vîrful Paltinului pe versantul sudic si revenim pe linia crestei, înaintînd pîna în Fereastra Bîlei (2286 m). În stînga noastra, catre nord, se deschide în toata splendoarea Valea Bîlei, delimitata de Piscul Bîlei (vest) si Muchia Buteanului (est). Se zaresc Transfagarasanul, lacul si cabana Bîlea, linia telecabinei, cabana Paltinu. De partea cealalta a crestei, spre sud, Caldarusa Lunga adaposteste doua mici lacuri glaciare. În continuare, poteca încinge Muntele Iezerul Caprei pe versantul sau sud-estic, pe deasupra Lacului Capra, si iese în saua Caprei (2315 m) punctata de un stîlp indicator.
Trasee de legatura: spre stînga, în coborîre, cabana Bîlea-Lac (tr. 24); spre dreapta, în coborîre, Lacul Vidraru prin Valea Caprei (tr. 50); înainte (est) pe creasta, Vîrful Vînatoarea lui Buteanu (tr. 25); tot catre dreapta spre saua Podragului cu legatura pentru cabana Podragu, traseul de creasta V - E, etapa a V-a.
ETAPA a V-a. saua Caprei - saua Podragului
Durata: 4 - 5 ore
Iarna, traseul este periculos din cauza avalanselor.
Descrierea traseului. Din saua Caprei, poteca marcata cu banda rosie ne conduce în coborîre prin Caldarea Iezerului Caprei. Curînd ajungem pe malul Lacului Capra (2230 m). Lînga el s-a ridicat un monument în amintirea unor alpinisi luati de avalanse. Lacul este dominat la nord de Vîrful Capra (2494 m), vecinul vîrfului Vînatoarea lui Buteanu. Dincolo de lac lasam în dreapta marcajul banda albastra (tr. 50) spre Lacul Vidraru.
De la ramificatia amintita, urcam fara dificultate spre culmea desprinsa din Vîrful Capra spre sud. El desparte Caldarea Iezerul Caprei de Valea Fundul Caprei.
Dincolo de cumpana coborîm, urmînd serpentinele strînse, descrise de poteca, pîna la baza peretelui sudic al Crestei Arpaselului. Urmeaza o portiune acoperita cu grohotisuri, desprinse din acest perete catre adîncul Caldarii Fundul Caprei. Traversarea cere un plus de atentie în perioadele în care, pe anumite sectoare, se mai pastreaza înca zapada.
La capatul acestui tronson, poteca se înscrie în urcus sustinut pe un pinten înierbat, apoi se contureaza catre stînga, scotîndu-ne în Portita Arpasului (Strunga Mica). Situata în creasta principala a Fagarasului, sub Cetatea Vîrtopelului ridicata în stînga, aceasta reprezinta partea terminala a unei custuri, ce desparte Caldarea Pietroasa a Vaii Arpasului Mare (nord) de Caldarea Fundul Caprei (sud). În stînga "portitei", într-un perete de calcare cristaline se gaseste o mica spartura, denumita Fereastra Zmeilor. În portita un stîlp indicator semnaleaza desprinderea catre stînga traseului 20 (marcaj banda albastra) spre cabana Podragu.
Din Portita Arpasului pîna la baza abruptului vestic al vîrfului Arpasul Mic, creasta Fagarasului prezinta o portiune mai dificila. Din cauza aspectului ei salbatic, acest sector, relativ scurt, a fost denumit "La trei pasi de moarte". Pentru siguranta înaintarii, Salvamontul a revizuit cablurile vechi, montînd suplimentar, tot sub forma unor balustrade, lanturi. Folosind balustradele existente, înaintam de-a lungul custurii de la un obstacol la altul. La capatul ei, sîntem sub Vîrful Arpasul Mic. De-aici, ne orientam catre stînga pentru a evita vîrful si strabatem de-a coasta pantele nord - vestice ale muntelui. Ajungem în acest fel pe Piciorul Arpasului Mic, un scurt contrafort desprins catre nord, care delimiteaza Caldarea Pietroasa de Caldarea Vîrtopului, ambele facînd parte din complexul glaciar al Vaii Arpasului Mare.
Pîna aici se poate ajunge si pe o cale ocolita, marcata recent cu punct rosu, care evita pasajul "La trei pasi de moarte". Varianta începe din Portita Arpasului si coboara catre nord în Caldarea Pietroasa, avînd initial parcurs comun cu tr. 20, marcat cu banda albastra, spre cabana Podragu. Din Caldarea Pietroasa parasim poteca marcata si, orientîndu-ne spre NE, urcam printre stînci pe piciorul Arpasului Mic, pîna întîlnim marcajul cu banda rosie al traseului de creasta. Nu recomandam parcurgerea itinerarului varianta pe ceata.
În continuarea drumului trecem pe versantul opus al Piciorului Arpasului, pe deasupra Caldarusei Fruntii (un mic circ glaciar suspendat), apropiindu-ne de creasta principala. Un horn scurt ne scoate pe un tapsan înierbat, la baza abruptului estic al vîrfului Arpasul Mic. Locul este marcat de monumentul Nerlinger. Dincolo de el, catre sud, se adînceste Caldarea Budei, în care odihnesc apele lacului cu acelasi nume.
De la monument mergem pe linia crestei, depasind, la intervale scurte, cîteva pasaje stîncoase, de o dificultate ceva mai mare, dintre care Vîrful La Parul de Fier. Dincolo de el, ajungem în saua Vîrtopului, dominata spre est de Vîrful Vîrtopu sau Arpasul Mare (2467 m). Catre sud se desprinde, formînd cumpana dintre Izvorul Podul Giurgiului (est) si Izvorul Buda (vest), Piciorul Mircii. Poteca urca de-a coasta pe picior cîteva sute de metri, pîna într-o sa mica, situata pe culme. Din dreptul ei, ne orientam la stînga si, parasind creasta, coborîm în serpentine printre grohotisuri si aflorimente de roci pîna pe malul Lacului Podul Giurgiului (2226 m).
De pe malul lacului, în continuare, poteca se înscrie în urcus usor pe sub linia Crestei Podragelului, desfasurata în stînga si deasupra noastra, între vîrfurile Arpasul Mare si Podragu. Ajungem astfel pe fata sudica a Muntelui Podragu si, de-aici, urcam usor, în traversare, pîna în saua Podragului, situata între vîrfurile Podragu si Tarîta (2414 m).
Trasee de legatura: spre stînga (nord) în coborîre, cabana Podragu (tr. 19); spre dreapta (sud), în coborîre, Lacul Vidraru prin Valea Budei (tr. 56); spre vest, în continuare, Fereastra Mare cu legatura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creasta V - E, etapa a VI-a.
ETAPA a VI-a. saua Podragului - Fereastra Mare a Sîmbetei
Durata: 7 ore
Iarna, traseul este foarte periculos; se produc avalanse.
Descrierea traseului. Din saua Podragului pornim catre est, lasam în stînga Vîrful Tarîta si traversam pe poteca fetele înierbate ale Caldarii Podul Giurgiului, pîna în saua adîncita pe culmea Muntelui Podul Giurgiului.
Dincolo de sa, patrundem la obîrsia Orzanelei Mici si coborîm pîna în saua Ucea Mare (2200 m). Avem, în stînga, abruptul salbatic, pravalit spre Hîrtopul Ucei Mari, iar în dreapta, valea primitoare a Orzanelei Mici. Din saua Ucei Mari urcam în continuare, traversînd oblic coastele Muntelui Corabia, al carui vîrf (2407 m) îl lasam în stînga. La capatul acestui urcus se desprind catre dreapta, în coborîre, serpentinele vechiului drum al Dorobantilor care trecea cîndva din Ţara Româneasca în Transilvania prin saua Corabiei (2364 m). Poteca evita si în continuare linia crestei cu vîrfurile Ucei Mari (2421 m, 2434 m), strecurîndu-se pe fetele sudice ale muntelui. În curînd, ea patrunde la obîrsia Orzanelei Mari si, ocolind spre stînga, iese catre saua Ucisoarei. În prim-plan, dincolo de caldarile Orzanelei Mari, apare imaginea coplesitoare a trapezului Vistea-Moldoveanu. Desprins din "Cioaca", Piciorul Moldoveanului se afunda cu repeziciune spre confluenta Orzanelelor cu Izvorul Moldoveanului. Dincolo de vale, spre sud, se profileaza Culmea Coastele Mari - Picuiata.
Urcam pentru putina vreme pieptis spre spinarea Ucei, printr-un arc de cerc deschis spre Orzaneaua Mare si apoi razbim în creasta, în saua Ucisoarei (2312 m). În stînga, muntele se naruie, vertical, la obîrsia uneia din cele mai tipice vai glaciare ale Fagarasului: Ucisoara. Stearpa, invadata de grohotisuri, ea prezinta un profil transversal în forma de "U" cu umeri ampli, taiati în coastele Gîrdomanului (stînga) si Vistei Mari (dreapta).
Poteca, bine conturata, da ocol vîrfului Orzanelei (Ucisoara - 2418 m), lasîndu-se spre dreapta si-apoi revenind pe buza prapastiei transilvane, în Fereastra Orzanelei (2305 m). Din fereastra catre dreapta, în coborîre, se desfasoara marcajul cu punct albastru (tr. 57) pîna la stînele din Podul Giurgiului, cu legatura pentru Lacul de baraj Vidraru.
Dincolo de Fereastra Orzanelei urcam cel mai obositor pasaj al etapei. El masoara 222 m diferenta de nivel si sfîrseste pe Vîrful Vistea Mare (2527 m).
Spre vest, orizontul este închis de vîrfurile Lespezi, Negoiu, Scara, serbota si Ciortea. Culmea Ciocanu - Naneasa se stinge în departari, sub zidul Albinei. Masivul Iezer - Papusa închide zarea la SE. De o parte si de alta, la rasarit si la apus, de-a lungul axei centrale a muntilor apare un neasemuit front de vîrfuri alpine. Se însira, de la vest spre est, Vînatoarea lui Buteanu, Arpasu Mare, Podragu, Tarîta, Ucea, Hîrtopu Ursului, Galbenele, Galasescu Mare, Vîrful la Fundul Bîndei, toate trecînd de 2400 m. Din seninarile si cotloanele lor, apele se aduna înspumate si se arunca, navalnice, în cascade.
Din Vîrful Vistea Mare se desprinde spre sud, spre Moldoveanu, o poteca turistica, marcata cu punct rosu. Urmînd-o, trecem dincolo de Spintecatura Moldoveanului si, în circa 25 minute, ajungem în vîrf (2544 m). si aici avem aceeasi minunata si grandioasa priveliste alpina.
Trasee de legatura din Vîrful Moldoveanu: spre Slatina (Nucsoara) peste Vîrful Scarisoara Mare (tr. 60); spre statiunea Bradet prin Valea Vîlsanului (tr. 61); spre statiunea Bradet peste Vîrful Picuiata (tr. 62).
Din Vîrful Vistea Mare, ne orientam spre NE, coborînd în panta accentuata pe piciorul Vistei. Trecem dintru început prin ulucul unui mic sohodol, strajuit pe partea dreapta de un parapet stîncos si coborîm apoi printr-un paienjenis de "scurtaturi", frînte si încrucisate, timp de 30 minute, pîna în saua Vistei Mari, la Portita Vistei (2310 m). Avem spre dreapta perspectiva Vaii Rele, la obîrsia careia vedem oglinda triunghiulara a Iezerului Moldoveanului. Dincolo de iezer, desprins din Moldoveanu, se ridica vîrful piramidal al Piscului Rosu. Un stîlp metalic, fixat la Portita Vistei, indica, printr-o sageata, ramificatiile traseului marcat cu triunghi rosu, care conduce, pornind de aici catre nord, stînga, prin valea Vistei Mari, în orasul Victoria (tr. 15), iar catre sud, dreapta, prin Valea Rea la Slatina (tr. 59).
În Caldarea Vaii Rele a Moldoveanului, la 2140 m, se afla refugiul din Valea Rea, unde pot dormi, în conditii de bivuac, 6 - 7 persoane.
De la aceasta rascruce de drumuri, pornim mai departe, înaintînd de-a coasta pe versantul sudic al Muntelui Hîrtopul Ursului. Peste putin timp, intersectam coama sa sudica (Muchia Hîrtopului), desprinsa din Hîrtopul Ursului (Vîrful La Padina Otelei, 2461 m) si intram în sectorul de obîrsie a Vaii Rele a Galasescului. Sîntem deasupra primei caldari a acestei vai, pe al carei fund zarim un minuscul ochi de apa, pierdut printre stînci. Depasim apoi Fereastra de la Hîrtopul Ursului (2358 m) si, continuînd pe fata sudica, pietroasa, a Muntelui Galbenele, al carui vîrf se ridica în stînga (2456 m), patrundem în Caldarea Mioarelor. În fundul caldarii, îsi unduieste apele Lacul Manastirii (2168 m).
Coborîm în continuare în saua Vistisoarei (2291 m). Sub noi, spre nord, se rupe un perete vertical si umed, spintecat de hornuri si surloaie, prin care rîuri de grohotis se scurg înspre adîncurile Vaii Vistisoarei. În dreapta vaii, peretii Muchiei Dragusului se pierd, înecati catre baza în imense pînze si conuri de grohotis. Aflam în stînga vaii, adînc zimtata în crestet si sfîrtecata în zeci de hornuri si viroage, Muchia Zanoagei, desprinsa din "Spintecatura Zanoagei" de sub Vîrful Galbenele. Pe prispa superioara a caldarii se afla Iezerul Vistisoarei.
Din curmatura în care ne aflam, începem a urca de-a coasta, pe fetele sudice ale Galasescului Mare. Dupa o vreme, intersectam piciorul sudic al Culmii Galasescului Mare, lasam în stînga cele doua vîrfuri (2471 m si 2455 m) si iesim deasupra Caldarii Mari (rasaritene) a Galasescului. Printr-un ocol pe la obîrsiile caldarii amintite, ne apropiem din nou de creasta principala. O atingem în Fereastra Racorelelor. În stînga noastra se adînceste Valea Sîmbetei.
De sub abruptul Galasescului Mare se desprinde catre nord Muchia Dragusului, ultima dintre marile custuri nordice.
Din Fereastra Racorelelor, orientati catre SE, urcam în panta domoala pîna pe spinarea rotunjita a Piciorului Galasescului Mic. Trecînd putin la sud de vîrful sau (2410 m), intram în Caldarusa Galasescului, înierbata si primitoare. Coborîm si ajungem curînd în dreptul hornului central al Ferestrei Mici a Sîmbetei. De aici putem coborî la cabana Valea Sîmbetei, urmînd traseul 13.
Urcam pe spinarea sudica a Muntelui Slanina (Glemea sau Budru), lasînd vîrful în stînga. În fata noastra, spre SE, se desfasoara panorama obîrsiilor Vaii Bîndei, pîna sub vîrfurile Urlei si Fundului Bîndei. Coborîm în continuare, pe piciorul sudic al Slaninei si, într-un sfert de ora ajungem în Fereastra Mare (2188 m), sub Coltul Balaceni (stîlp indicator).
Trasee de legatura: spre stînga (nord), în coborîre, la cabana Valea Sîmbetei si Complexul turistic Sîmbata (tr. 11); spre Curmatura Zîrnei, traseul de creasta E - V, etapa a VII-a.
ETAPA a VII-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - Curmatura Zîrnei
Durata: 3 - 3 1/2 ore
Iarna, traseul se poate parcurge mai usor cu schiurile.
Descrierea traseului. Privita din Fereastra Mare, portiunea de creasta, de-a lungul careia se desfasoara initial drumul nostru, se prezinta sub forma unui imens arc de cere, deschis catre SV, dînd ocol, pe la obîrsie, vaii glaciare a Bîndei.
Din Fereastra Mare a Sîmbetei, poteca porneste spre est, urcînd în panta domoala pe clina sudica a muntelui. Depasim Coltul Balaceni (2285 m), Coltanul din Mijloc (2293 m) si celelalte tancuri de pe linia crestei, aruncîndu-ne privirea prin deschiderile dintre ele, catre Caldarea Mare a Sîmbetei. Ajungem în curînd sub Vîrful Cheia Bîndei (2383 m), în punctul din care se desprinde, catre stînga, traseul 12 (marcaj punct rosu) spre cabana Valea Sîmbetei.
Din punctul de ramificatie, poteca ne conduce - cu foarte mici abateri de la curba de nivel - aproximativ pe la 2350 m, catre Vîrful Urlea. Trecem prin saua de vest a Mogosului (2230 m), admirînd spre nord "Caldarusa Închisa", depasim pe la sud Vîrful lui Mogos (2395 m) si revenim la creasta, în saua estica a aceluiasi munte (2344 m). Abrupturile Caldarii Fundul Mogosului contrasteaza izbitor cu calmul plaiurilor dinspre Bîndea.
Un stîlp de marcaj situat în saua unde ne aflam indica directia spre cabana Urlea (tr. 5, descris în sens invers).
Lasam poteca amintita si, orientati spre dreapta, pe coastele nord-vestice ale Urlei, evitînd vîrful, înaintam pe la obîrsiile Vaii Bîndei, catre Custura Urlei.
Treptat, poteca devine pietroasa si ne conduce catre sud. Fata culmii pe care urcam este tot mai priporoasa. În curînd ajungem la o mica portita, care permite trecerea în Valea Urlei. Un stîlp indicator ne atrage atentia asupra drumului spre Lacul Urlea, care este marcat cu semnul banda albastra (tr. 8).
Condusi de marcajul nostru, strabatem în continuare o portiune ceva mai dificila, pe care o depasim în traversare oblica, evitînd Vîrful Iezerului (2429 m).
Pe masura ce ne apropiem de linia crestei, dominata de Vîrful La Fundul Bîndei, cunoscut din batrîni drept "La Crucea Darii" (2450 m), fata Vaii Izvorul Bîndei, pe care s-a înscris poteca noastra, îsi pierde din asperitate. Într-o strunga mica, urcusul ia sfîrsit. De-aici depasim cumpana muntelui si, lasîndu-ne putin pe versantul opus, zarim Lacul Urlea. Pe marginea potecii, strecurata acum pe sub Vîrful La Fundul Bîndei, întîlnim un izvor. Urmînd poteca, începem sa urcam catre tinutul înierbat al Muntilor Leaota - Zîrna. Iesiti pe culmea rotunjita, avem în dreapta Caldarile (hîrtoapele) Leaotei, ce adapostesc numeroase lacuri alpine.
Dincolo de Hîrtoapele Leaotei se înalta Culmea Musetescu - Bouretu, desprinsa din cetatea de piatra a Darei (2500 m). Am parasit definitiv splendidul tinut al Bîndei si al custurilor alpine. Pretutindeni în jurul nostru, muntii îsi dezvolta poduri mari, largi, si plaiuri primitoare, cu nesfîrsite pajisti alpine.
În fata noastra, Muntii Leaota - Zîrna însira de-a lungul crestei principale patru mici tîfle (2390 m, 2360 m, 2311 m si 2216 m), ale caror prelungiri nordice compartimenteaza circurile glaciare, suspendate deasupra Vaii Urlei (ultima, "Caldarea de deasupra Priporului").
Condusi de poteca si marcaje, depasim platoul larg al Leaotei si ajungem deasupra Vaii Zîrna, pe al carei fund stralucesc apele lacului cu acelasi nume. De-aici coborîm spre Curmatura Zîrnei (1923 m), punct de desprindere a traseului 7 spre cabana Urlea.
Din fata si din stînga ne întîmpina privelistea ulucului suspendat al Vaii Langa, care, în apropierea confluentei cu Valea Pojortei, formeaza o cascada. Dincolo de adîncurile Vaii Pojorta se ridica stîncariile Coltilor Brezii. În preajma lor, în Poiana din Curmatura Coltilor, zarim cabana Urlea.
În continuare, la mai putin de 100 m pe creasta, dincolo de cîteva balti permanente aflam refugiul Curmatura Zîrnei, la care pot înnopta, în conditii de bivuac, 8 persoane.
Trasee de legatura: spre stînga, tr. 7. la cabana Urlea; spre saua Lerescului Mic cu legatura pentru cabana Plaiul Foii; traseul de creasta V - E, etapa a VIII-a.
ETAPA a VIII-a. Curmatura Zîrnei - Curmatura Lerescului Mic
Durata: 6 - 6 1/2 ore
Iarna, traseul se poate parcurge si pe schiuri.
Descrierea traseului. Din Curmatura Zîrnei, poteca de creasta ne conduce prin fata refugiului alpin. Dincolo de el, începem sa urcam serpentinele potecii conturate pe fata sud-vestica a muntelui. Evitam, prin ocoluri spre dreapta, doua mameloane si, dupa ce depasim Vîrful Fata Unsa (2246 m), iesim, taind de-a coasta, la obîrsia Vaii Ludisorului, în saua cu acelasi nume (2200 m). Spre nord putem privi, pentru ultima oara, ulucul sapat de apele pîrîului Langa.
În continuare, ocolim Vîrful La Fundul Langii (2240 m), trecînd pe coastele sudice si revenim în creasta, deasupra caldarii Vaii Dejanilor. În fata noastra îsi desfasoara înaltimile Muntele Ludisoru. Ne angajam în urcus pe pantele lui si curînd razbim în mica înseuare din crestetul muntelui. Avem în stînga Vîrful Radului (2302 m) si în dreapta Vîrful Ludisor (2302 m).
Lasînd în urma noastra plaiurile înierbate si primitoare ale Ludisorului, coborîm serpentinele descrise de poteca pe o fata plina de grohotisuri pîna în Curmatura Bratilei (2122 m).
Zarim în dreapta, într-o zapodie pe cumpana de ape, Lacul Bratila. Catre sud se adînceste Valea Bratilei, iar catre nord Valea Radului sau a Dejanilor. Dincolo de lac, un stîlp indicator semnaleaza punctul de desprindere din poteca de creasta a traseului 81, peste Culmea Mezea - Oticu catre Masivul Iezer - Papusa.
Orientati catre est, evitam pe la nord Vîrful Bratila (2274 m) si trecem din bazinul de obîrsie al Rîului Doamnei (ultimul afluent estic al sau fiind Bratila), în cel al Dîmbovitei.
Mergem o vreme pe versantul nordic al Muntelui Bratila, apoi ajungem în Curmatura Vladului (2182 m), deasupra vaii cu acelasi nume. În stînga avem înca Valea Dejanilor.
Urmeaza o lunga traversare pe sub culmea punctata de mai multe vîrfuri. Primul, avînd agatat pe sub culme cîteva circuri abia schitate, este Pietrele Popii (2229 m), din care se desprinde catre nord Culmea Babei. Urmeaza Vîrful Belia Mica (2233 m), saua Beliei Mici (1990 m) si Muchia dintre Belii (2200 m). Lasînd în urma acesti strajeri ai crestei, ne apropiem de ultimul bastion alpin, punctat de vîrfurile Pitele sau Belia Mare (2295 m) si Berivoiul Mare (2300 m). În ocolul pe care-1 face poteca pe sub aceste vîrfuri, vedem, catre dreapta, refugiul Berevoescu. Curînd ajungem pe cumpana unui picior al Berevoescului, de unde vom coborî pe fata estica a muntelui. Aici, din dreptul unui stîlp cu sageata, se desprinde spre dreapta, jalonata cu stîlpi metalici, poteca marcata cu banda albastra care, în 2 - 3 minute, sfîrseste în fata refugiului Berevoescu. Prevazut initial cu 24 de locuri la priciuri, refugiul nu mai poate asigura acum decît 6 locuri.
Trecuti pe versantul estic al Berivoiului Mare, coborîm serpentinele descrise de poteca. Coborîrea sfîrseste pe linia de cumpana a Fagarasului, în preajma punctului de obîrsie a Vaii Lutelor (dreapta). Urmînd cumpana apelor, coborîm catre Muntii Buzduganu - Lutele (2176 m - Vîrful Buzduganu). Sînt ultimele înaltimi mai mari de 2000 m. Formele glaciare se sting de-aici înainte cu totul. Domoliti, muntii se acopera pretutindeni cu nesfîrsite pajisti, jnepenisuri si afinisuri. La orizont, se profileaza silueta eleganta a Pietrei Craiului.
În dreapta, dincolo de Valea Dîmbovitei, se ridica Masivul Papusa, cu splendide circuri glaciare, agatate sub linia culmii.
Coborîm continuu spre Vîrful Comisu (1883 m). În stînga, zarim Valea Groapelor, un afluent al Vaii Sebesului, iar în dreapta, Valea lui Aron si Plaiul Hotului, pe care o poteca ciobaneasca conduce catre Dîmbovita si Valea Comisului.
Lasam în stînga Vîrful Comisu si ne abatem pe piciorul drept al muntelui, ajungînd la stîlpul indicator care ne vesteste ca la 300 m catre stînga se afla un izvor. Din dreptul lui si pe aceeasi poteca, sînt inserate doua marcaje diferite: unul conduce spre comuna Sebes (tr. 1), celalalt la Rudarita, cu legatura pentru cabana Plaiul Foii (tr. 65, descris în sens invers).
De la ramificatie coborîm în Curmatura Comisului (1650 m), dupa care urcam în Vîrful Lerescu Mare (1690 m). Din dreptul stîlpului de marcaj, aflat pe vîrf, urmam la stînga poteca conturata printr-o padure tînara de molid.
Intram mai jos într-o zona defrisata, de unde putem privi, dincolo de Valea Lerescului, spre Muntele Vacariei Mari. Avem în fata, si usor catre dreapta, zidul alb al Pietrei Craiului. Ne afundam apoi în padurea de molid, coborînd mereu pe culme, pîna în saua Lerescului Mare (1390 m - stîlp de marcaj).
Lasam de-aici creasta (atentie!) si urmam poteca catre stînga pe coasta muntelui. Un culoar prin padurea de molid ne conduce în poiana din Curmatura Lerescului Mic, la un stîlp de marcaj care indica ramificatia traseului 64 spre Rudarita.
În mod obisnuit, spre a ajunge la cabana Plaiul Foii, drumetii nu mai parcurg si tronsonul Curmatura Lerescului Mic - Curmatura Foii, ci, coborînd, condusi tot de marcajul cu banda rosie (în proiect cruce rosie), ajung în Valea Lerescului (Rudaritei). Un drum forestier, construit în aval, conduce la punctul Rudarita (posibilitati de cazare la cantonul silvic). De la Rudarita la Plaiul Foii, tot pe sosea, mai sînt 9 km.
Trasee de legatura: spre Curmatura Foii cu legatura pentru cabana Plaiul Foii, traseul de creasta V - E, etapa a IX-a; marcaje succesive: banda rosie pîna în Curmatura Foii si triunghi rosu pîna la cabana Plaiul Foii,
ETAPA a IX-a. Curmatura Lerescului Mic - cabana Plaiul Foii
Marcaje succesive: banda rosie pîna în Curmatura Foii, apoi triunghi rosu pîna la cabana Plaiul Foii Durata: 3 ore
Descrierea traseului. Condusi de marcajul cu banda rosie pe linia de cumpana a culmii Tamasului Mare, intram în padure. Timp de aproape o ora, poteca ne conduce printr-o zona putin umblata, în care depasim vîrfurile Fagetul Caprei (1513 m), Piscul Manastirii (1613 m) si Ciocanu (1631 m).
Poteca, strecurata uneori printre afinisuri, se îndreapta catre cel mai înalt vîrf, al etapei, Tamasul Mare (1735 m). Inainte de a ajunge la vîrf, din poteca de creasta se desprinde catre stînga marcajul cu banda galbena, dispus pe Plaiul Runcului (Muchia Tîntarenilor) catre cabana Plaiul Foii. Dincolo de ramificatie, urcam panta mai înclinata pîna la baliza de pe Vîrful Tamasul Mare.
De pe vîrf avem în dreapta, peste ulucul adînc al Dîmbovitei, perspectiva Masivului Papusa si a caldarilor sculptate de ghetari în coastele lui nordice. În fata, orizontul este închis de abruptul vestic al Pietrei Craiului cu peretii naruiti si tiviti la poale de nesfîrsitele grohotisuri (dreapta) si de abruptul nord-vestic cu Padina lui Calinet, Ciorînga Mare si Padina Popii (stînga).
Avînd directia generala de mers catre est, coborîm de pe Tamasul Mare si urmam o adevarata alee înierbata în lungul culmii. O ora buna mergem astfel, strabatînd poieni si pîlcuri de padure. Apoi marcajul nostru intersecteaza o poteca turistica marcata cu banda albastra, care vine din dreapta, dinspre Valea Dîmbovitei, traverseaza culmea Tamasului Mare si continua catre Plaiul Foii pe piciorul Plaiului Mare.
Marcajul etapei noastre continua pe culme si, conducîndu-ne printr-un sector cu padure deasa, ne scoate dupa o coborîre mai accentuata, în Curmatura Foii, punct de rascruce a mai multor trasee turistice marcate.
Trasee de legatura din Curmatura Foii: spre Piscul Baciului pe la Umerii Pietrei Craiului - La Zaplaz - Lanturi, banda rosie; spre abruptul Marelui Grohotis - Cerdacul Stanciului - saua Funduri, triunghi albastru; Drumul Granicerilor - Valea Dîmbovitei - Satic - Podul Dîmbovitei, triunghi rosu; spre dreapta, Valea Tamasului - Valea Dîmbovitei, triunghi galben; spre stînga, Plaiul Mare - Plaiul Foii, triunghi rosu si triunghi albastru (drumul nostru).
Condusi catre stînga de marcajele triunghi rosu si albastru, coborîm prin padure pîna în Valea Bîrsei Tamasului. Din punctul de întîlnire cu apa mergem în aval pe drumul forestier si ajungem în circa 15 minute la cabana Plaiul Foii.
De la cabana pîna la Zarnesti sînt 13 km.
Trasee turistice nemarcate, de dificultate medie, si trasee alpine
Muntii Fagarasului si-au cîstigat faima turistica datorita altitudinii lor mari, gradului exceptional de dezvoltare a reliefului glaciar si obstacolelor relativ dificile pe care le opun drumetului de-a lungul crestei principale, între vîrfurile Urlea si Suru.
Exceptînd sectoarele cu vadit caracter alpin (cum ar fi, bunaoara, crestele Arpaselului si Vîrtopelului), creasta principala este practic marcata în întregime. În capitolele precedente s-au prezentat traseele marcate pe creasta, inclusiv cele mai dificile si mai putin umblate, cum ar fi cazul Ciortei sau al Custurii Saratii. Se poate afirma deci ca, sub raportul itinerarelor posibile, creasta principala a Fagarasului este prezentata integral în aceasta lucrare.
Exista însa si itinerare extrem de spectaculoase si interesante, înscrise de-a lungul muchiilor si culmilor secundare, care nu sînt decît în mica masura marcate si foarte rar parcurse de turisti.
Dintre traseele nemarcate recomandam Muchia Dragusului, Muchia Zanoagei si Muchia Vistei Mari, care, cu un material minim (o coarda de 40 m), pot fi parcurse în timpul verii în echipe de drumeti bine antrenati, al caror conducator trebuie sa cunoasca tehnica de catarare.
În ceea ce priveste alpinismul propriu-zis, Muntii Fagarasului nu ofera posibilitati deosebite, deoarece constitutia lor petrografica (sisturi cristaline) nu a permis dezvoltarea unor pereti verticali de mare anvergura, cum este cazul în masivele calcaroase. Ca atare, în cuprinsul lor nu se gasesc nici pe departe trasee alpine de valoarea celor din Muntii Bucegi, Piatra Craiului sau Hasmas. Încercarile alpinistilor de a pune totusi în valoare masivul si sub acest raport s-au soldat cu stabilirea unor astfel de trasee, a caror dificultate nu depaseste însa gradul 5 A. Sînt de amintit, în acest sens, ca mai interesante: sectoarele Valea Sîmbetei, Ucea Mare - Podragu, Arpasel - Buteanu, precum si Negoiu - Gîrbova.
În sfîrsit, este important de stiut faptul ca, din cauza caracterului accidentat al crestei Fagarasului, îngustimii sale si abisurilor care o marginesc la tot pasul, aceasta devine în anotimpul zapezilor o încercare alpina de mare valoare (gradul 5 B).
TRASEE TURISTICE NEMARCATE DE DIFICULTATE MEDIE
66. Muchia Dragusului
Traseul prezinta doua portiuni cu aspecte diferite: una, între satul Vistisoara (circa 700 m alt.) si Curmatura Racorelelor (2298 m) strabatuta de o veche poteca pastorala, în general usor de parcurs si lipsita de pericole, si alta din curmatura amintita pîna în creasta principala, accidentata, cu portiuni de escaladare care comporta cunostinte elementare de alpinism; grad de dificultate: 1 B; materiale necesare: o coarda de 40 m; durata pentru 3 coechipieri: 6 - 7 ore. Traseul sfîrseste în creasta Fagarasului, pe Vîrful Galasescu Mare; cabana cea mai apropiata este Valea Sîmbetei, situata la circa 2 ore. Iarna, ascensiunea dureaza 2 zile.
67. Muchia Zanoagei
Traseul începe de la Vistisoara si urmareste culmea. El este relativ usor si lipsit de pericole pîna în preajma crestei principale, în Spintecatura Zanoagei. Singura dificultate pe aceasta portiune ramîne orientarea.
Din Spintecatura Zanoagei pîna în creasta principala, înaintarea se poate face numai cu ajutorul materialelor tehnice. Din acest loc, traseul impune 80 m coborîre pe primul perete al Spintecaturii si circa 200 m diferenta de nivel urcare pe celalalt perete, respectiv pe peretele nordic al Vîrfului Galbenele. Traseul este nepitonat si cere doua corzi a 40 m lungime, 10 - 15 pitoane, carabiniere si ciocan. Durata medie pentru o echipa de 3 persoane: drumul forestier (Vistisoara) - Spintecatura Zanoagei: 6-7 ore; Spintecatura Zanoagei - creasta principala: 2-3 ore.
Varianta. Portiunea finala, respectiv peretele nordic al Galbenelor, poate fi evitata. În acest caz, exista doua posibilitati:
- coborîre libera catre dreapta, în lungul unui vîlcel, pîna în Valea Vistei Mari, strabatuta de traseul 15 si în continuare iesirea la creasta pe traseul amintit;
- coborîre libera spre stînga (est), în Valea Vistisoarei, strabatuta de o buna poteca pastorala si iesirea la creasta principala, în Fereastra (saua) Vistisoarei (în traseul de crcasta, etapa a IV-a, E - V si etapa a VI-a, V - E), prin escaladarea hornului situat în extrema dreapta a vaii (stînga cum urcam).
În ambele situatii, coborîrea pîna în firul vailor amintite dureaza 1 - 2 ore. Din cele doua vai se mai poate ajunge, în coborîre, în soseaua forestiera ce leaga orasul Victoria de Complexul turistic Sîmbata.
Cu exceptia peretelui Galbenelor, traseul este de gradul 1 B. În peretele Galbenelor sînt portiuni de gradele 2 B si 3 A.
Iarna, ascensiunea pe Muchia Zanoagei pîna la creasta principala a Fagarasului se poate efectua în 2 zile, prin înlocuirea escaladarii peretelui nordic al Galbenelor cu varianta prin Valea Vistisoarei. Pentru parcurgerea traseului de iarna se cer, în plus, coltari, piolet. ochelari cu lentile fumurii, materiale de bivuac.
68. Muchia Vistei Mari
Muchia Vistei Mari prezinta trei sectoare distincte, de interes diferit:
- un prim sector în zona padurilor, începînd din drumul forestier de pe Valea Vistei Mari (km 1,100) pîna în punctul seuta din Muchie (1670 m); el este strabatut de o poteca putin umblata; la circa 1100 m altitudine se afla o casa de vînatoare, care, de obicei este închisa;
- un al doilea sector, în continuarea primului, pîna la 2104 m altitudine, din sus de limita padurilor (1700 - 1750 m); acest sector este invadat de jnepenisuri compacte care împiedica în larga masura drumetia;
- ultimul sector, traseul alpin propriu-zis, situat la peste 2100 m altitudine, pîna în Spintecatura Vistei aflata în apropierea crestei principale. Din punctul nostru de vedere intereseaza numai acest ultim sector. La el se ajunge, venind pe Valea Vistei Mari pîna mai sus de stîna, urmînd traseul 15, dupa care se escaladeaza versantul estic al muntelui pe un vîlcel, care ne scoate pe culme, aproximativ la 1970 m. În felul acesta se evita primele doua sectoare, care ridica dificultati de orientare, mai ales în etajul jnepenisurilor.
Traseul de creasta (sectorul 3) are gradul de dificultate 2 A; materiale: o coarda de 40 m. Durata escaladei pentru o echipa de 3 persoane: stîna din Valea Vistei Mari - Spintecatura Vistei 3 - 4 ore; coborîrea pe Valea Vistei Mari pîna în orasul Victoria, 4 - 5 ore.
Iarna traseul este dur si comporta materiale suplimentare: piolet, coltari, cort. Durata pe timp de iarna: 2 zile. Atentie! Pe prima portiune a traseului de coborîre se produc avalanse.
TRASEE ALPINE
S e c t o r u l V a l e a S î m b e t e i
Unul din cele mai spectaculoase trasee alpine se afla la obîrsia Vaii Sîmbetei, lînga Fereastra Mare, care este strajuita la extremitati de vîrfurile Glemea, Slanina sau Budru, la vest, si Coltul Balaceni sau Sfinxul, la est.
69. Muchia Coltului Balaceni
Coltul Balaceni domina Fereastra Mare cu circa 100 m (2285 m fata de 2188 m). Pe cît de domol si de linistit este acest colt pe versantul lui sudic, pe atît de abrupt si de spectaculos este spre nord, unde trimite o splendida muchie dintata si surplombanta, separînd, în Valea Sîmbetei, Caldarea Mare de Caldarea La Fereastra Mare. Acest contrafort salbatic a fost luat în evidenta de alpinisti, care au stabilit pe verticala lui cel mai dificil traseu alpin din masiv, Muchia Coltului Balaceni. Grad de dificultate: 5 A; materiale: doua corzi a 40 m, 20 carabiniere, 8 - 10 pitoane, scarite. Traseul este rar pitonat si are 11 l.c.1 Durata pentru trei echipieri: 3-4 ore; roca este friabila; abunda pasaje surplombante. La circa 1 1/2 ora în aval de punctul final al traseului se afla cabana Valea Sîmbetei.
S e c t o r u l U c e a M a r e - P o d r a g u
În peretii nordici de la obîrsia vailor Ucea Mare si Podragu sînt stabilite cîte doua trasee:
- în Valea Ucea Mare: Fisura Surplombanta si Traseul 23 August;
- în Valea Podragu: Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tarîta si muchia nord-estica a Vîrfului Tarîta.
70. Fisura Surplombanta
Punctul de intrare pe traseu îl gasim, plecînd din Caldarea Hîrtopului, luînd ca reper scocul unui vîlcel înzapezit tot anul. Urcînd catre el, vizam portiunea centrala de sub saua Ucei Mari, unde se contureaza linia traseului. Intrarea este marcata cu un piton de rapel. Gradul de dificultate: 3 B; materiale: o coarda de 40 m, 15 carabiniere, 4 - 5 pitoane, scarite. Traseul este pitonat si are 3 l.c. Durata pentru 2 echipieri: 1 l/2 - 2 ore; unele pasaje sînt înierbate. La circa o ora de punctul final al traseului se afla cabana Podragu.
1 l.c. = lungimi de coarda
71. Traseul 23 August
Traseul 23 August este situat în peretele central (nord-vestic) al Vîrfului Corabia. Linia lui este usor de identificat. Grad de dificultate: 4 A; materiale: doua corzi a 40 m, 15 carabiniere, 10 - 15 pitoane, scarite. Traseul are pitoane jalon. Durata pentru trei echipieri: 3 - 4 ore; roca este usor friabila. La circa o ora de punctul final al traseului se afla cabana Podragu.
72. Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tarîta
Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tarîta (Caldarea Podragului) se evidentiaza perfect, deschiderea lui spintecînd central peretele ridicat deasupra Lacului Podragu. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coarda de 40 m, 3 - 4 pitoane, 10 carabiniere. Traseul nu este pitonat. Durata pentru doi echipieri: 1 - 2 ore; roca este usor friabila; pasajele surplombante se ocolesc. Cabana se afla în Caldarea Podragului la circa 1/2 ora de punctul final al traseului.
73. Muchia nord-estica a Vîrfului Tarîta
Muchia nord-estica a Vîrfului Tarîta (Caldarea Podragului) începe din Strunga Iezerului, numita si Fereastra Rasaritului. Ea se înalta din fereastra amintita ca un contrafort al crestei principale. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coarda de 40 m, 5 - 6 pitoane, 10 carabiniere. Traseul are 2 l.c. si nu este pitonat. Durata pentru doi echipieri: 1 - 2 ore. Din punctul final al traseului se ajunge în circa 1/2 ora la cabana Podragu.
S e c t o r u l A r p a s h e l
Linia de creasta a Muntilor Fagarasului, cuprinsa între Portita Arpasului (est) si Vîrful Capra (vest), prezinta pentru alpinisti zona cea mai prielnica pentru practicarea sportului îndragit de ei. Portiunea prezinta doua sectoare deosebite atît prin nume, cît si prin gradul de dificultate. Creasta Vîrtopelului are gradul 1 B, iar Creasta Arpaselului gradul 3 A. În cele ce urmeaza le prezentam separat, desi, prin înlantuirea lor fireasca, alpinistii le parcurg, în majoritatea cazurilor, împreuna.
74. Creasta Vîrtopelului
Creasta Vîrtopelului începe din Portita Arpasului (2175 m) si sfîrseste dincolo de Vîrful Vîrtopel (2385 m) în saua Vîrtopelului, de unde se poate coborî pe un vîlcel în Caldarea Fundul Caprei, aflata catre sud (stînga). Escalada din lungul crestei se face prin catarare libera. Obstacolele nu sînt dificile. Ele sînt însirate, cînd pe linia crestei, uneori mai îngusta, cînd pe fete înclinate si usor înierbate. În general, traseul permite cataratorului sa-si aleaga pasajele, în functie de pregatirea sa tehnica si fizica. Grad de dificultate: 1 B; materiale: o coarda de 40 m. Durata pentru trei echipieri: 1 - 2 ore. Iarna, traseul este mai dur si comporta materiale suplimentare (coltari, piolet); de obicei se parcurge combinat cu Creasta Arpaselului. Atentie! Nu coborîti iarna pe vîlcelul dinspre Caldarea Fundului Caprei, unde se produc avalanse, ci preferati înapoierea pe ruta urcata.
75. Creasta Arpaselului
Creasta Arpaselului este numele celui mai accidentat sector aflat pe desfasurarea crestei principale a Fagarasului. Ea începe din saua Vîrtopelului si sfîrseste în preajma Vîrfului Capra. Sensul de mers ales pentru escalada schimba mult gradul de dificultate al traseului. Venind dinspre Vîrful Capra (vest), vom avea de escaladat obstacole la coarda dubla; venind în sens invers, aceleasi obstacole vor fi coborîte în rapel. Iarna, în majoritatea cazurilor, Creasta Arpaselului se parcurge de la est la vest, combinat, dupa cum s-a mai spus, cu parcurgerea Crestei Vîrtopelului. Sensul de mers este ales astfel, nu pentru ca alpinistii sa-si usureze escalada, ci pentru ca traversarea fetelor înzapezite din Caldarea Fundul Caprei sînt mai putin susceptibile avalanselor dimineata decît dupa amiaza, cînd ar urma sa se execute înapoierea spre cabana Bîlea-Lac, aleasa întotdeauna ca baza de plecare - sosire. Grad de dificultate: 3 A, vara; materiale: doua corzi a 40 m, 2 - 3 pitoane, ciocan, 10 carabiniere, scarite; iarna: coltari, piolet, ochelari, haine calduroase. Traseul este pitonat si prezinta, cînd se parcurge în sensul vest - est, 4 l.c. si, facultativ, 2 rapeluri. Durata pentru trei echipieri, în cazul cînd se coboara pe Creasta Vîrtopelului: cabana Bîlea-Lac - Vîrful Capra o ora pe traseele 24, 25; Vîrful Capra - Creasta Arpaselului - saua Vîrtopelului 2 - 3 ore; saua Vîrtopelului - Creasta Vîrtopelului - Portita Arpasului - cabana Bîlea-Lac 3 - 3 1/2 ore; total 6 - 7 ore; iarna, în functie de antrenament, conditii meteorologice si starea zapezii: 6 - 16 ore.
Fiind o tura de prestigiu, pe care în timpul iernii si-o programeaza frecvent alpinistii, îi redam descrierea în amanut.
De la cabana Bîlea-Lac pîna în preajma Vîrfului Capra (învecinat cu Vîrful Vînatoarea lui Buteanu) urmam descrierea traseelor 24 si 25. Ocolind pe la sud Vîrful Capra, coborîm în panta pronuntata pîna în Strunga Mare numita si Portita, Strunga Arpasului sau Marea Spartura (2303 m). În aceasta sa îngusta (iarna blocata de cornise impresionante, dar nu periculoase), ne regrupam, urmînd sa începem escalada propriu-zisa.
Prima l.c. Abatîndu-ne initial catre dreapta, parasim Strunga Mare, urcînd prin catarare fata peretelului, orientata usor catre Caldarea Fundul Caprei. Prizele bune si pitoanele existente ne ajuta sa înaintam pîna la nivelul unui prag de piatra. Ajunsi pe el, îl urmam catre stînga. În portiunea sa finala, sub tavanul unei surplombe, executam regruparea, folosind pitoanele de rapel, fixate în acest scop.
În a doua l.c., printr-o mica traversare spre dreapta, depasim din nou un obstacol (cu roca usor friabila), dincolo de care ne cataram frontal, urcînd creasta abia schitata spre Vîrful Portita, cel mai vestic turn al Crestei Arpaselului, unde ne regrupam. De-aici înainte continuam escalada numai pe linia crestei, executînd regruparile din 40 în 40 m.
Primul si poate cel mai expus pasaj de creasta (mai ales iarna) îl întîlnim dupa coborîrea de pe Vîrful Portita. Este vorba de parcurgerea matematica a unei muchii înguste, lunga de circa 100 m, marginita pe ambii versanti de pravalisuri verticale. Apoi creasta unduieste pe sute de metri, punînd uneori probleme de tehnica alpina.
Dincolo de Strunga Mica, aproximativ la începutul ultimei treimi a traseului, întîlnim Urechile de Iepure, doua turnuri apropiate, care blocheaza parcurgerea normala a crestei. Primul turn, Urechea Vestica, are peretele usor cazut si întrerupt, dupa circa 15 m, de o mica strunga. Escalada lui ia sfîrsit 40 m mai sus. Pitonul de rapel pentru coborîrea în Strunga Urechilor se afla la circa 6 m dreapta si mai jos. Rapelul masoara 10 - 12 m si este facultativ.
Escalada Urechii Estice, mai dura, si de aceea prevazuta cu pitoane, se desfasoara pe verticala unui diedru care, în partea finala, are aspect de horn. Dincolo de acesta ne cataram liber si, dupa circa 30 m, sîntem în Vîrful Urechii Estice. Urmeaza un rapel de aproximativ 15 m, executat pe corzile fixate dupa voie pe unul din cele doua pitoane de rapel existente.
Ultima portiune a traseului îsi pierde din duritate, creasta prezentînd spre final chiar un mic platou odihnitor. La capatul lui, si dincolo de Vîrful lui Adam (2370 m), ajungem la Strunga Vîrtopelului, unde escalada ia sfîrsit. Pentru coborîre, vara, ne orientam din Strunga Vîrtopelului la dreapta si, urmînd firul unui vîlcel ajungem în poteca traseului de creasta, din Caldarea Fundului Caprei (etapa a V-a est - vest). Tot din Strunga Vîrtopelului putem continua traseul, coborînd de-a lungul Crestei Vîrtopelului, recomandat iarna pîna în Portita Arpasului, unde întîlnim traseul de creasta est - vest (etapa a V-a).
S e c t o r u l B u t e a n u - P a 1 t i n u
În apropierea cabanei Bîlea-Lac alpinistii au stabilit doua trasee alpine: peretele vestic al Vînatorii lui Buteanu si Turnul Paltinului.
76. Peretele vestic al Vînatorii lui Buteanu
De la cabana Bîlea-Lac urmam traseul 26, urcînd pe Valea Vaiugii pîna la jumatatea ei. Aici parasim poteca marcata, ne abatem catre stînga prin grohotisuri, pîna la baza peretelui pravalit din crestetul Buteanului. În ansamblu, traseul urmeaza o succesiune de fisuri punctate cu pitoane jalon. Traseul se escaladeaza la coarda simpla. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coarda de 40 m, 10 carabiniere, 4 - 5 pitoane, scarite. Durata pentru doi echipieri: 1 - 2 ore; de pe Vîrful Vînatoarea lui Buteanu la cabana: 30-40 minute.
77. Turnul Paltinului
Claia Paltinului (2372 m), Paltina Mica, Coltul Negru sau Turnul Paltinului se ridica în creasta principala a Fagarasului sub forma unei cusme uriase, a unei imense capite de piatra, la est de saua Doamnei. Este un monolit stîncos, sterp si întunecat, putin explorat. Poteca turistica a traseului de creasta îl ocoleste pe la sud.
Pentru a ajunge la baza lui, alpinistii, aflati la cabana Bîlea-Lac, urmeaza traseul 27 pîna în Vîrful Paltinului (2398 m). Din punctul de întîlnire cu marcajul traseului de creasta, se orienteaza catre dreapta (vest) pîna la baza turnului. Escalada pîna pe vîrf nu se desfasoara pe un traseu anume. Deci alpinistii, în functie de materiale, îl pot ataca dupa voie. Pasajele desfasurate pe traseul clasic, lung de 30 m, nu depasesc gradul 1 A; materiale: o coarda de 20 m. Durata pentru doi echipieri: 1/2 ora; coborîrea se face liber. Traseul nu a fost omologat de federatia de specialitate.
S e c t o r u l N e g o i u
Negoiul este unul din punctele majore ale lantului fagarasan. Peretele sau nordic si muchiile prelungite din vîrfurile învecinate Caltunu si Laitelu au atras atentia alpinistilor, ele fiind puse în valoare prin realizarea cîtorva trasee alpine. În ciuda aspectului maret si salbatic, traseele stabilite n-au putut, prin dificultate, sa se înscrie în rîndul turelor cu grad superior. Alegem ca mai interesante Peretele nord-estic al Negoiului si Traseul din Caldarea Superioara a Laitei. Pentru a fi scutiti de marsul de apropiere de la cabana Negoiu pîna la baza traseelor, alegem ca adapost refugiul Caltun, la care dormim în conditii de bivuac.
78. Peretele nord-estic al Negoiului
Intrarea pe traseu este situata în portiunea centrala a Caldarii la Strunga Ciobanului. Ca reper, aflat la circa 400 m distanta catre stînga de poteca marcata, avem un gavan, din care se înalta, spintecînd peretele, un scoc plin cu grohotisuri în lungul caruia desfasuram prima lungime de coarda. Escalada nu are un traseu distinct. Orientarea în perete este greoaie. Grad de dificultate: 2 A - 3 B; materiale: doua corzi a 40 m, 6 - 8 pitoane, 15 carabiniere. Traseul are 10 l.c.; nu este pitonat. Prizele, cu mici exceptii, sînt bune si suficiente; domina catararea libera. Durata pentru trei echipieri: 2 - 4 ore. Traseul sfîrseste în preajma Vîrfului Negoiu (2535 m). Iarna, ruta nu a fost urcata.
79. Traseul din Caldarea Superioara a Laitei
Partea nord-vestica a Muntelui Laitelu este formata dintr-o succesiune de muchii, care coboara abrupt catre Caldarea Superioara a Laitei. În acest sector alpinistii au stabilit sau au început escalada mai multor trasee. Printre acestea se numara si TraseuI din Caldarea Superioara a Laitei. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coarda de 40 m, 5 - 6 pitoane, 15 carabiniere. TraseuI este pitonat si are 5 l.c. Durata pentru trei echipieri: 2 ore.
S e c t o r u l G î r b o v a
Peretele nord-vestic al Piscului Gîrbova (2187 m) se ridica din Caldarea Lacului Avrig. Pîna la el se poate ajunge mai usor pornind de la cabana Barcaciu.
80. Traseul Central din Peretele nord-vestic al Piscului Gîrbova
Acest traseu s-a stabilit pe linia de cea mai mare panta a peretelui amintit, de catre alpinistii sibieni. Nefiind omologat, el se escaladeaza rar. Grad de dificultate: 3 A; materiale: doua corzi a 40 m, 6 - 8 pitoane, 15 carabiniere, scarite. Traseul, desfasurat pe 5 l.c., are pitoane - jalon. Durata pentru trei echipieri: 2 - 3 ore.
Creasta muntilor Fagarasului iarna
Se stie ca, pe timp de iarna, parcurgerea integrala a crestei Muntilor Fagarasului reprezinta o adevarata performanta alpina, ea fiind una din normele de iarna obligatorii pentru alpinistii de categoria I (gradul 5 B).
Cu un conducator bun, versat în drumurile de iarna, pot merge de-a lungul crestei si turisti cu experienta, obisnuiti cu rucsacuri grele si înnoptari în cort, pe timp de iarna. Sînt cunoscute unele cazuri, ce-i drept izolate, cînd distantele dintre cabanele Bîlea si Podragu sau dintre Negoiu si Bîlea au fost parcurse de turisti pe zapada, dar nu în conditii aspre de iarna (viscol, ceata, temperatura scazuta, zapada proaspata pe portiuni susceptibile avalanselor).
Iarna, principalele dificultati în parcurgerea drumului de creasta constau în:
- lungimea traseului;
- diferentele de nivel foarte obositoare ce trebuie urcate;
- nenumaratele traversari de-a lungul fetelor cu orientarea spre sud, care, în timpul zilei, prezinta pericole de avalanse;
- greutatea rucsacului si a schiurilor, la urcus;
- înnoptarile în cort, pe zapada, în conditii aspre;
- orientarea în teren cu ajutorul busolei si al hartilor;
- necesitatea adaptarii perfecte la efort, în conditiile cerute de anotimp, cînd hrana se consuma (rece) din rucsac, de regula dimineata si seara, iar apa se obtine din topirea zapezii.
La toate acestea se adauga capriciile iernii si necesitatea unui echipament adecvat, care nu sta la îndemîna oricui.
Întrucît pe linia de creasta vînturile dominante sînt cele de nord-vest, este recomandabil sa parcurgem traseul de la vest la est.
Timpul de mers cuprins între cabanele de la capetele traseului, respectiv cabana Suru la vest si cabana Plaiul Foii la est, nu poate fi calculat precis. Cînd s-a stabilit premiera de iarna, au fost necesare 21 de zile, din care, pentru deplasare, s-au folosit efectiv numai 10 zile.
Au existat cazuri cînd echipele au stat imobilizate de viscol 3 - 5 sau chiar 13 zile, asteptînd vremea buna, dar si cazuri cînd, pe vreme buna, echipele au parcurs distanta cabana Suru - cabana Valea Sîmbetei în doua zile (traseul mentionat fusese, în parte, deschis de alte echipe si parcurs în luna martie, cînd ziua este mai lunga, iar temperatura mai ridicata).
În aceasta situatie, nu poate fi vorba de o planificare a etapelor si a alimentelor ce trebuie luate. Experienta ne-a aratat însa ca 5 zile/hrana/om sînt suficiente pentru a strabate distantele dintre o cabana si alta, chiar daca vremea este nefavorabila.
Echipamentul. Pentru marile expeditii alpine, firmele de specialitate au confectionat echipamente usoare, calduroase si rezistente. În tara noastra au fost realizate, de asemenea, echipamente bune, corespunzatoare pentru muntii nostri care au altitudini relativ mici.
Cînd s-a efectuat traseul integral, în premiera de iarna, alpinistii erau îmbracati normal: bocanci obisnuiti, schiuri fara canturi, legaturi obisnuite si bete de alun. Îmbracamintea consta în: pantaloni de schi, pulover, hanorac de bumbac si caciula. Ei aveau cort izoterm, saltele pneumatice si saci de dormit umpluti cu puf. În prezent, majoritatea echipelor poseda pantaloni si haine umplute cu puf, dublate de pantaloni si hanorac pentru vînt, bocanci de cea mai buna calitate, schiuri cu canturi si legaturi de cele mai noi tipuri; ele sînt, de asemenea, dotate cu corturi izoterme, saltele pneumatice, saci de dormit si primus cu pompa de presiune. Alpinistii sibieni au parcurs în luna aprilie distanta Sîmbata - Bîlea bivuacînd în iglu. Acest sistem, practicat arareori, prezinta avantaje si dezavantaje, despre care nu este cazul sa vorbim aici.
DESCRIEREA TRASEULUI
Etapa I. Din comuna Turnu Rosu începem ascensiunea, urmarind descrierea traseului 43 si, în continuare, traseul de creasta vest-est (etapa I). Prima portiune a drumului, circulata curent de localnici (pîna la limita padurii), prezinta, de regula, zapada putina si deci nu permite mersul pe schiuri.
De la limita superioara a padurii, poteca, desi conturata pe linia crestei, se observa mai greu. De aceea pastram întotdeauna directia aratata de stîlpii indicatori, jalonati la mari distante.
Pîna sub Vîrful Tataru, la care ajungem dupa circa 6 - 7 ore, nu sînt pericole de avalanse (exceptînd, evident, primele 24 de ore dupa ninsorile mari). Dupa 8 - 9 ore de mers ne aflam în apropierea punctului saua Surului. Rucsacurile grele, diferenta de nivel mare, urcata în aceasta prima etapa, si adaptarea la efort sînt motivele pentru care recomandam ca bivuacul sa se faca aici. Montarea cortului (amenajarea platformei, ancorarea lui cu schiurile si betele, construirea unui parapet în jurul adapostului pentru a-l feri de vînt etc.) cere, în prima zi, un timp mai îndelungat si de aceea trebuie sa ne oprim cu cel putin doua ore înainte de venirea întunericului, stiut fiind ca un bivuac bine întocmit asigura o odihna buna.
Etapa a II-a. Din saua Surului, sau din apropierea ei, drumul de creasta începe sa puna probleme de ordin tehnic, iar orientarea, mai ales daca nu avem vizibilitate buna, devine foarte dificila. De aceea e bine sa pornim la drum în primele ore ale diminetii, cînd zapada este întarita si vizibilitatea mai buna. Cînd starea zapezii permite, ocolim Vîrful Suru pe versantul lui sudic. Trecerea peste Budislavu si Vîrtopu Rosu ne obliga la un ocol larg, de la stînga la dreapta. Ocolul nu este periculos, dar diferentele de nivel ce trebuie urcate sînt obositoare. Mersul pe schi fara piei de foca, dar ceruite cu ceara pentru urcus, este cel mai indicat pentru acest sector.
Portiunea de creasta a Vîrfului Ciortea (care urmeaza) se parcurge foarte rar iarna.
Drumul nostru coboara din saua Avrigului în Caldarea Lacului Avrig, pe panta foarte înclinata si partial înierbata care, în perioada marilor zapezi, poate favoriza formarea avalanselor. Sînt perioade cînd, în zona despre care vorbim, vîntul spulbera complet zapada si coborîrea devine astfel elementara. Ramîne însa pericol pentru urcarea portiunii din fundul caldarii pîna în saua Gîrbovei. Aceasta parte trebuie atacata dupa o judicioasa cercetare, ascensiunea facîndu-se de regula pe unul din jgheaburile ce brazdeaza povîrnisul nordic al Muntelui Ciortea1.
Din saua Gîrbovei evitam Vîrful Gîrbova, ocolindu-l pe versantul sau sud-estic si tinîndu-ne cît mai aproape de linia crestei. De retinut ca aici avem unul din punctele cele mai dificile ale etapei, datorita înclinarii si orientarii pantei, pe care se produc uneori avalanse. Odata ce depasim acest punct, mersul pe schiuri este usor, pîna dincolo de saua Scarii, de unde creasta se îngusteaza, prezentînd pe alocuri trepte stîncoase, îmbracate în zapada înghetata, peste care mersul cu piciorul este mai cu spor. Aceasta portiune ia sfîrsit în apropierea Vîrfului serbota. Continuarea drumului din vîrful amintit prezinta patru variante, alegerea uneia din ele facîndu-se în functie de starea vremii si a zapezii, gradul de antrenament al echipierilor, gradul de umezeala a echipamentului (cortul si sacii de dormit) si ora la care am ajuns pe vîrf. Foarte multe echipe prefera sa coboare la cabana Negoiu (pe Piscul serbotei) si sa reia drumul de acolo. Daca ramînem pe creasta, si daca timpul permite, ne continuam traseul, alegînd una din urmatoarele trei variante posibile:
1. trecerea catre Vîrful Negoiu pe Custura Saratii, care comporta mersul asigurat de-a lungul unor pasaje de traversare care prezinta pericol;
2. coborîrea în Caldarea Pietroasa (Izvorul Negoiului) situata pe versantul sudic al masivului (initial panta este foarte înclinata, dar, mai jos, se domoleste, devenind o buna pîrtie de schi);
3. coborîrea de-a lungul muchiei ce se desprinde chiar din Vîrful serbota catre sud. Varianta nu prezinta accidente pe parcurs, cu exceptia punctului de coborîre la firul Izvorului Negoiului, unde întîlnim un horn de circa 20 - 30 m, ce trebuie coborît.
1 Unii alpinisti evita aceasta portiune, urcînd pe creasta direct în Vîrful Scara, urmînd Muchia Scarisoarei.
Bivuacul pentru ultimele doua variante se face de obicei în vale, pe terasa larga de sub panta ce precede Vîrful Negoiu.
Etapa a III-a. Urcarea pe Vîrful Negoiu se alege în functie de starea zapezii, prin zonele unde se vad iesite stîncile. Ajunsi pe vîrf, sîntem obligati sa coborîm catre Caldarea Lacului Caltun. Ca si de pe Vîrful serbota, coborîrea de pe Vîrful Negoiu prezinta doua variante:
1. coborîrea prin Hornul de la Strunga Dracului, care initial este foarte înclinat, si-apoi traversarea catre dreapta pe peretele Caldarii Laitei pîna în Portita Caltunului. Ea prezinta doua portiuni cu tehnica diferita, care, în ansamblu, sînt deosebit de dificile;
2. coborîrea prin Strunga Doamnei. Ea este mai putin dificila, dar mai lunga si pune probleme de orientare delicate, mai ales cînd nu avem vizibilitate buna.
Pentru cea de-a doua varianta, drumul începe din dreptul Strungii Dracului si urmeaza linia de creasta, punctata de cîteva accidente de mica înaltime. Dupa circa 15 minute întîlnim o strunga ce ne permite sa patrundem în Caldarea Berbecilor, adîncita pe versantul sudic. Drumul se strecoara o vreme printre jnepeni, coborînd de-a lungul unor jgheaburi ce sfîrsesc la nivelul unui prag. În continuare, el încinge întreaga caldare pîna la linia de creasta. Urmînd aproximativ traseul potecii, ascunsa acum de zapada, ajungem între doi "jandarmi" ce strajuiesc Strunga Doamnei. Coborîrea prin strunga spre caldarile Vaii Laitei se face "la coltari". Urmeaza o traversare, trecerea prin Portita Caltunului, si apoi coborîrea în caldarea în care se gaseste lacul acoperit si el iarna de zapada.
De la Lacul Caltun urcam pîna în Vîrful Laitel, pe un traseu obositor, dar lipsit de pericole. Coborîrea de pe vîrf si trecerea prin zona cablurilor, pîna sub Vîrful Laita, comporta însa pentru capul de coarda o munca sustinuta, el avînd de taiat trepte (uneori în zapada înghetata) atît la coborîre, cît si la traversarea pe sub linia crestei, unde prezenta cablurilor de otel fixate în perete este de un real folos. Dincolo de aceste obstacole, problemele de ordin tehnic s-au terminat practic, itinerarul ocolind Vîrful Laita, pe versantul sudic. La obîrsia Vaii Doamnei, parasim creasta principala, pentru a coborî pe versantul nordic, în valea sus-amintita. Pentru a evita declansarea unei avalanse, coborîm pe linia unor boldani care jaloneaza din loc în loc drumul prin caldarea de obîrsie. Ajunsi pe patul vaii, unde panta s-a mai domolit, ne orientam catre dreapta si, urcînd în diagonala, traversam fetele înclinate si înierbate, ajungînd, în circa 30 minute, în saua Paltinului. Din acest punct zarim Caldarea Bîlei, în care coborîm pe schiuri, spre cabana.
Etapa a IV-a. Pentru a evita pericolul de avalanse, plecam de la cabana în zori, dupa ce, în prealabil, ne-am uscat cortul, saltelele si sacii de dormit.
Urcusul la saua Caprei si traversarea caldarii care urmeaza sînt elementare. În schimb, coborîrea si traversarea Caldarii Fundului Caprei creeaza probleme, datorita posibilitatii declansarii avalanselor. De aceea, nu coborîm pe traseul de vara, ci prin strunga aflata în amonte de acest punct. Panta este initial foarte înclinata, dar nu periculoasa. Ea se domoleste mai jos, unde întîlneste, venind din dreapta, traseul de vara. Din acest loc începem traversarea Caldarii Fundul Caprei, evitînd Creasta Arpaselului, ridicata în stînga. Pe aceasta distanta gasim cîteva viroage si o fata extrem de înclinata pe care le traversam, în functie de starea zapezii, la coltari sau pe schiuri. Curînd dam de muchia unui pinten usor evidentiat, pe care urcam pîna în Portita Arpasului.
O varianta mai putin dificila ca probleme tehnice, dar cu orientare mai grea, ne poate conduce din portita prin caldarile nordice ale masivului, la cabana Podragu. Marcajul acestui traseu (banda albastra), fiind dispus pe pietre si nu pe stîlpi, nu poate fi urmarit, din cauza stratului de zapada.
Traseul urmeaza catre dreapta linia de creasta, de-a lungul unui pasaj foarte îngust prevazut cu lanturi (portiunea este denumita "La Trei Pasi de Moarte"). Dincolo de aceste obstacole ocolim Vîrful Arpasul Mic, ridicat în dreapta si, printr-o traversare mai lunga, ajungem la monumentul Nerlinger. Pîna pe Vîrful Mircii urmeaza o portiune de creasta cu diferente de nivel mari, ce trebuie urcate si coborîte uneori pe muchii înguste. Coborîrea de pe vîrf pîna la Iezerul din Podul Giurgiului si traversarea ce urmeaza pe sub Vîrful Podragu pîna în saua Podragului pun probleme de securitate deosebite, zapada în aceasta zona prezentînd, în zilele calduroase sau la 24 de ore dupa ninsori, pericole de avalanse.
Din saua Podragului, marcata cu un stîlp indicator, pîna la cabana Podragu, traseul nu este periculos, dar comporta, în portiunea initiala, multa atentie, caci traversarea pe sub fata estica a Vîrfului Podragu se executa pe o panta foarte înclinata.
Etapa a V-a. Distanta dintre saua Podragului si Fereastra Mare a Sîmbetei se parcurge, în mod obisnuit, pe schiuri. Traseul se desfasoara, în general, pe versantul sudic al crestei, ocolind, pîna la Vistea Mare, toate vîrfurile (Tarîta, Podul Giurgiului, Corabia, Ucea Mare, Ucisoara sau Orzaneaua). Pe aceasta distanta, dar mai ales pe portiunile Vîrful Tarîta - saua Podul Giurgiului si Vîrful Ucea Mare - saua Orzanelei, alpinistii pot fi surprinsi de avalanse.
Urcarea si, respectiv, coborîrea Vîrfului Vistea Mare, pe distanta saua Orzanelei - Portita Vistei (Portita Turistilor), se face pe linia crestei, unde pericolul de avalanse este minim.
Urmeaza strabaterea ultimei portiuni a etapei, care prezinta trei posibilitati:
1. parcurgerea crestei propriu-zise, între Vîrful Hîrtopul Ursului si Vîrful Galasescu Mare, de unde apoi ocolim pe versantul sudic toate vîrfurile pîna la Fereastra Mare a Sîmbetei (itinerarul are diferente de nivel mari si prezinta, pe alocuri, puncte de trecere dificile);
2. traversarea pe sub linia crestei, de-a lungul traseului de vara, pe fetele înclinate si maturate frecvent de avalanse;
3. ocolirea portiunii de creasta Hîrtopul Ursului - Vîrful Slanina.
Întrucît ni se pare ca aceasta din urma varianta este cea mai sigura, o prezentam în cele ce urmeaza.
Initial, traversam pe sub Vîrful Hîrtopul Ursului catre dreapta, pîna pe cumpana piciorului sudic, desprins din vîrful amintit (Muchia Hîrtopului). De-aici urmam creasta circa 500 m, pîna unde avem posibilitatea de a coborî catre est, în Caldarea Vaii Rele a Galasescului. Ajunsi pe fundul vaii, ne orientam jumatate la dreapta, angajîndu-ne în urcus pe versantul vestic al Culmii Galasescului. Printr-un ocol larg, mai mult de-a coasta, traversam culmea si coborîm în Caldarea Mare a Galasescului. Din acest loc urcam în diagonala catre stînga si depasim Coama Galasescului Mic, pemru a ajunge în Caldarusa Galasescului.
Din Caldarusa Galasescului vedem stîlpii jalonati de-a lungul drumului de vara, pe care-l urmam catre dreapta. Dupa coborîrea Vîrfului Slanina ajungem în Fereastra Mare, unde alegem locul cel mai ferit de vînt si procedam la montarea cortului. (Atentie! Nu coborîti la cabana Valea Sîmbetei, daca doriti sa ajungeti a doua zi la Rudarita).
Etapa a VI-a. Distanta dintre Fereastra Mare si cabana Plaiul Foii poate fi parcursa într-o zi, daca alpinistii cunosc traseul si sînt buni schiori. Altfel se poate înnopta la cabana forestiera din punctul Rudarita.
Avînd în vedere lungimea traseului, trebuie sa plecam foarte devreme (cel tîrziu la ora 6). Parcursul, desfasurat tot pe versantul sudic, ocoleste marea caldare a Bîndei, adîncita în dreapta. El trece pe sub vîrfurile Cheia Bîndei, Mogos, Urlea, Fundul Bîndei, însirate de-a lungul inflexiunii catre sud a crestei principale, care formeaza, în acest fel, coronamentul obîrsiei Vaii Bîndei. Dincolo de aceasta portiune a traseului depasim Vîrful Zîrnei si coborîm în Curmatura Zîrnei, de unde creasta începe sa-si piarda din maretie. Din acest loc, problemele tehnice alpine sînt practic terminate; orientarea pe vreme închisa ramîne însa o problema, mai ales pe distanta dintre Curmatura Bratilei si Vîrful Berivoiul Mare.
Cam din dreptul Vîrfului Buzduganu începem coborîrea, care, pîna în saua Comisului, este pentru schiorii buni o adevarata desfatare. Ultima portiune a drumului, peste Muntele Lerescu pîna în Curmatura Lerescului Mic, unde parasim creasta catre stînga (locul este marcat cu un stîlp cu sageti indicatoare), se desfasoara mai mult prin padure. Din dreptul stîlpului indicator, panta se înclina mult, padurea obligînd, chiar si pe schiorii buni, sa coboare cu piciorul. Dupa circa 20 minute sîntem în Valea Lerescului, de-a lungul careia coborîm pîna la cantonul silvic din punctul Rudarita.
O sosea forestiera, desfasurata pe 21 km, leaga acest punct de orasul Zarnesti, trecînd si pe la cabana Plaiul Foii, aflata la 9 km de Rudarita.
PÎRTII DE SCHII
Muntii Fagarasului reprezinta un minunat teren pentru practicarea schiului, atît datorita stratului gros de zapada care persista în zona înalta începînd din luna noiembrie pîna catre sfîrsitul lunii mai, cît si pantelor din vaile adapostite. Exceptînd Valea Bîlei, în care se afla o telecabina, care da posibilitatea schiorilor sa efectueze mai multe coborîri, în masiv nu exista amenajari speciale pentru schi.
La cabana Urlea (1533 m) se poate schia în poiana din Curmatura Coltilor; în zona înalta recomandam sleaul Musuletii, circa 1 1/2 ora de la cabana; mai sus zona este periculoasa.
Valea Sîmbetei ofera, în amonte de cabana (1401 - 1700 m) terenuri ferite de pericole. Ele pot fi gasite în firul vaii sau pe versantul Muchiei Sîmbetei; primavara, cînd zapada este stabila, se schiaza si în Caldarile Sîmbetei; în aceasta zona, iarna se produc avalanse.
Caldarea Superioara a Podragului reprezinta cel mai vast teren de schi, aflat în preajma unei cabane fagarasene. Prin pozitia ei, (2136 m), cabana Podragu poate fi aleasa ca o baza pentru vacantele de iarna. Cînd zapada este buna se pot face coborîri de sub creasta principala a Fagarasului pîna la cabana Turnuri (750 m diferenta de nivel); iesirea la creasta principala a masivului este periculoasa. Caldarile învecinate, Podragelu si Arpasu, sînt recomandate numai bunilor cunoscatori ai regiunii. Coborîrea din Muchia Turnurilor Podragului în Valea Podragelului declanseaza uneori avalanse.
Valea Bîlei. Datorita telecabinei si cabanei din caldarea Bîlei (2027 m), pîrtiile de schi din aceasta vale sînt cautate de schiori. În Caldarea Bîlei se poate schia atît pe pîrtia de sub saua Caprei, cît si pe cea de sub Curmatura Bîlei. Schiorii avansati coboara si pe Valea Bîlei, dar de la nivelul cascadei în jos au probleme, pîrtia pîna la hotelul Bîlea-Cascada fiind impracticabila din cauza materialului de excavatie, aruncat de pe Transfagarasan. În aceasta situatie, ei coboara cu piciorul pe sosea sau pe scurtatura, destul de accidentata, pîna la statia de jos a telecabinei. În Caldarea Bîlei functioneaza uneori un teleschi; sînt în proiect instalatii de transport pe cablu pentru pîrtiile din zona.
Valea Doamnei pastreaza zapada mai uniform decît Valea Bîlei. În lungul ei, coboara schiorii avansati, buni cunoscatori ai regiunii. De la cabana Bîlea-Lac în Valea Doamnei se ajunge, urcînd în Curmatura Bîlei, de unde începe coborîrea pe Valea Doamnei. De la capatul ulucului glaciar al vaii (limita superioara a padurii), la hotelul Bîlea-Cascada se merge mai bine cu piciorul (pe Valea Doamnei s-a proiectat pentru viitor o instalatie de transport pe cablu).
Cabana Negoiu (1546 m). Pîrtiile de schi din împrejurimile cabanei se afla în caldarile învecinate: serbota si Porumbacelul. Iarna sînt pericole de avalanse, fapt pentru care schiorii vin aici mai mult primavara. În Caldarea Porumbacelului se schiaza pîna la sfîrsitul lui iunie.
Cabana Barcaciu (1550 m) are în preajma o mica pîrtie de schi. Primavara schiorii merg in Caldarea Porumbacelului, unde pot schia pîna la sfîrsitul lunii iunie.
Cabana Suru (1450 m) are în preajma golul înierbat de pe Culmea Moasei, în care se poate schia. Schiorii merg si în Caldarea Gavanului. Faptul ca în sector s-au produs avalanse cu urmari grave, ne obliga sa nu recomandam practicarea schiului aici decît spre sfîrsitul lunii martie.
În preajma cabanei Capra (1500 m) se poate schia pe pantele Vaii Fundul Caprei si pe versantul vestic al Culmii Museteica - Rîiosu. În portiunea superioara a Vaii Fundul Caprei, iarna se produc avalanse.
Trasee de legatura spre alte masive
81. Curmatura Bratilei - Vîrful Oticu - Vîrful Rosu - Iezerul Mare - cabana Voina
Marcaje succesive: triunghi rosu pîna pe Vîrful Rosu; banda rosie: Vîrful Rosu - Crucea Ateneului - cabana Voina; punct albastru: Crucea Ateneului - refugiul Iezer
Durata: 9 ore pîna la refugiul Iezer; 13 ore pîna la cabana Voina
Iarna, traseul se poate parcurge si pe schiuri; dupa ninsori mari se produc avalanse
Descrierea traseului. Din Curmatura Bratilei, parasim marcajul de creasta banda rosie, luîndu-ne drept calauza pe cel cu triunghi rosu. El ne conduce catre dreapta - sud - în coborîre, de-a lungul unei poteci ce ocoleste pe versantul vestic vîrfurile Bratila si Catunu (2206 m), sfîrsind în saua Mezea (1856 m).
Din sa, ne îndreptam catre Muntele Mezea. Condusi de marcaj urcam pe culmea acestui munte, depasind vîrfurile de 2004 m si 2031 m si-apoi urcam pe vîrful principal, la 2130 m altitudine, de unde zarea se deschide, fara oprelisti, catre versantul nordic al Masivului Iezer - Papusa.
De pe Vîrful Mezea coborîm în saua Paisului si apoi, ocolind vîrfurile Muntelui Oticu pe versantul sau estic, ajungem la Izvorul Oticului. De la izvor în continuare, ocolim, condusi de poteca, alte cîteva vîrfuri ale muntelui, dupa care, urcînd în panta ceva mai pronuntata, ajungem în Curmatura Oticului (1865 m).
Dincolo de curmatura, depasim un vîrf din care se desprinde, catre stînga (est), piciorul secundar al Oticului Dîmbovitean si razbim într-o a doua sa, ceva mai înalta.
Avem acum în stînga Izvorul Boarcasului, obîrsia Dîmbovitei catre Iezer, iar în dreapta (spre sud), domeniul Izvorului Rosu, numit mai jos al Cremenii si, ceva mai jos, al Vasalatului (bazinul hidrografic al Rîului Doamnei),
Poteca ne poarta o buna bucata de vreme pe culme, prin pajisti cu ienuperi, iar dupa aceea începe sa urce destul de sustinut pe piciorul Muntelui Rosu, acoperit cu lespezi de piatra, raspîndite pretutindeni. În aceasta zona, dintr-un mic umar al muntelui se desprinde, spre dreapta, Piscul cu Hotar. Înca un urcus si, dupa circa 7 ore, socotite din Curmatura Bratilei, razbim pe mica platforma a Vîrfului Rosu (2469 m), semnalata de un stîlp de marcaj. Sîntem pe culmea principala a Masivului Iezer - Papusa. Întîlnim aici marcajul de creasta, banda rosie. El ne conduce catre dreapta, în coborîre, pîna în punctul numit Crucea Ateneului, de unde coborîm catre stînga, avînd pe acest parcurs marcajul cu punct albastru si ajungem în 30 minute la refugiul Iezer, situat în caldarea Iezerului Mare, lînga Lacul Iezer.
Marcajul banda rosie continua de la Crucea Ateneului pe culmea prelunga a Muntelui Vacarea, la cabana Voina; durata 3 1/2-4 ore.
Sumar
PREZENTARE GENERALĂ
Localizare, delimitare, întindere
Geologia
Relieful
Reteaua hidrografica
Rîurile si lacurile de baraj ........ 13
Lacurile alpine ........ 18
Clima
Flora si vegetatia
Fauna
Populatia si asezarile
TURISM ........ 42
Cai de acces si puncte de plecare
Cai de acces si puncte de plecare pentru traseele de pe versantul nordic ........ 42
Cai de acces si puncte de plecare dinspre vest ........ 47
Cai de acces si puncte de plecare pentru traseele de pe versantul sudic ........ 48
Cai de acces si puncte de plecare dinspre est ........ 50
Cabane si refugii
Cabane pe versantul nordic ........ 52
Cabane pe versantul sudic ........ 55
Alte cabane ........ 56
Refugii ........ 56
TRASEE TURISTICE DE PĂTRUNDERE ÎN MASIV
Trasee turistice pe versantul nordic
1. Satul Sebes - sub vîrful Comisu, prin Valea Sebesului ........ 62
2. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Pojortei ........ 65
3. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Plaiul Coltilor ........ 65
4. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Brescioarei ........ 66
5. Cabana Urlea - Curmatura Mogosului, prin Curmatura Mosului si Vîrful Urlea ........ 67
6. Cabana Urlea - Curmatura Zîrnei, prin Pîrîul Calului si Valea Urlei ........ 69
7. Curmatura Zîrnei - cabana Urlea, prin Valea Urlei si Pîrîul Calului ........ 70
8. Portita Iezerului - Lacul Urlea - Valea Urlei (cu legatura pentru cabana Urlea sau curmatura Zîrnei) ........ 72
9. Cabana Urlea - satul Breaza, prin Plaiul Coltilor ........ 72
10. Comuna Sîmbata de Jos - Complexul turistic Sîmbata - cabana Valea Sîmbetei ........ 73
11. Cabana Valea Sîmbetei - "La Cruce" -Fereastra Mare ........ 75
12. "La Cruce" - sub Vîrful Cheia Bîndei ........ 76
13. "La Cruce" - Fereastra Mica a Sîmbetei ........ 77
14. Cabana Valea Sîmbetei - Piatra Caprei ........ 78
15. Orasul Victoria - Portita Vistei Mari, prin valea Vistei Mari ........ 79
16. Orasul Victoria - "La sipot" (cu legatura pentru cabanele Turnuri si Podragu) ........ 82
17. Cabana Arpas - "La sipot" - cabana Podragu, prin Muchia Tarîtei ........ 82
18. Orasul Victoria - cabana Podragu priu Valea Podragului ........ 85
19. Cabana Podragu - saua Podragului ........ 88
20. Cabana Podragu - Portita Arpasului, pe la Lacul Podragel ........ 90
21. Comuna Arpasu de Jos - Glajarie - hotelul Bîlea-Cascada ........ 91
22. Hotelul Bîlea-Cascada - cabana Bîlea-Lac, peste Muchia Buteanului ........ 93
23. Hotelul Bîlea-Cascada - cabana Bîlea-Lac, prin Valea Bîlei (drumul de vara) ........ 95
24. Cabana Bîlea-Lac - saua Caprei ........ 96
25. saua Caprei - Vîrful Vînatoarea lui Buteanu ........ 97
26. saua Vaiugii - cabana Bîlea-Lac, prin Caldarea Vaiugii ........ 98
27. Cabana Bîlea-Lac - saua Paltinului ........ 99
28. Cabana Bîlea-Lac - hotelul Bîlea-Cascada, prin Valea Doamnei ........ 100
29. Comuna Porumbacu de Jos - cabana Negoiu, prin Valea Rîului Mare al Porumbacului ........ 101
30. Cabana Negoiu - Vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului ........ 103
31. Piatra Prînzului - Lacul Caltun (refugiul Caltun), prin Strunga Ciobanului ........ 105
32. Lacul Caltun (refugiul Caltun) - cabana Negoiu, pe la Strunga Ciobanului si Piatra Prînzului ........ 107
33. Cabana Negoiu - Vîrful serbota ........ 109
34. Cabana Negoiu - saua Scarii ........ 110
35. Cabana Negoiu - cabana Barcaciu ........ 112
36. Comuna Avrig - cabana Poiana Neamtului - cabana Barcaciu ........ 114
37. Cabana Barcaciu - cabana Negoiu ........ 115
38. Cabana Barcaciu - sub Vîrful Scara ........ 117
39. Cabana Barcaciu - Lacul Avrig ........ 118
40. Comuna Avrig - cabana Suru, prin Poiana Florilor ........ 120
41. Halta C.F.R. Sebes-Olt - comuna Sebesu de Sus - cabana Suru ........ 121
42. Cabana Suru - saua Surului ........ 123
Trasee din Valea Oltului
43. Turnu Rosu - Chica Pietrelor (Petrilor) ........ 124
44. Comuna Cîinenii Mici - Chica Fedelesului, prin Zanoaga Cîinenilor ........ 128
45. Comuna Cîinenii Mici - stîna din Ciungi, prin Valea Cotilor ........ 129
46. Satul Greblesti - cabana Suru, prin Muchia Cotilor - Apa Cumpanita ........ 130
Trasee turistice pe versantul sudic
47. Cabana Cumpana - Vîrful Negoiu, prin Muntele Marginea - Valea Topologului - Izvorul Negoiului ........ 132
48. Muntele Marginea - Strunga Doamnei sau Vîrful Negoiu, prin Culmea Florea - Podeanu ........ 136
49. Confluenta pîrîului Scara cu Izvorul Negoiului - saua Scarii - cabana Negoiu ........ 138
50. Lacul Vidraru - cabana Capra - saua Caprei ........ 141
51. Cantonul Piscul Negru - saua Podeanu Florea, cu legatura spre Vîrful Negoiu ........ 143
52. Cantonul Piscul Negru - Lacul Caltun, prin Izvorul Caltunului ........ 144
53. Lacul Caltun - tunelul Transfagarasanului (intrarea dinspre sud) ........ 146
54. Cantonul Piscul Negru - saua Paltinului, prin Izvorul Paltinului ........ 147
55. Cantonul Piscul Negru - cantonul Museteica, peste muntii Piscul Negru - Ciocanu - Naneasa ........ 148
56. Lacul Vidraru (Gura Oticului) - saua Podragului, prin Valea Budei si Izvorul Podul Giurgiului ........ 150
57. Stînele din Podul Giurgiului - saua Orzanelei, prin Valea Orzanelelor ........ 153
58. Stînele din Podul Giurgiului - Curmatura Galbena, prin Izvorul Moldoveanului ........ 154
59. Satul Slatina - Portita Vistei, prin Valea Cernatului - Curmatura Malitei -Valea Rea ........ 156
60. Vîrful Moldoveanu - satul Slatina, prin Culmea Scarisoara - Valea Lunga - Malita - Preotesele ........ 159
61. Statiunea Bradet - Vîrful Modoveanu, prin Valea Vîlsanului ........ 163
62. Vîrful Moldoveanu - statiunea Bradet, prin Culmea Coastele Mari - Zanoaga ........ 167
Trasee turistice în sectorul de est
63. Cabana Plaiul Foii - Rudarita ........ 171
64. Rudarita - Curmatura Lerescului Mic, prin Valea Rudaritei ........ 172
65. Rudarita - Curmatura Comisului, peste Muntele Vacaria Mare ........ 172
TRASEE DE CREASTA ........ 174
Traseul de creasta est - vest
Etapa I. Cabana Plaiul Foii - Curmatura Lerescului Mic ........ 174
Etapa a II-a. Curmatura Lerescului Mic - Curmatura Zîrnei ........ 176
Etapa a III-a. Curmatura Zîrnei - Fereastra Mare a Sîmbetei ........ 180
Etapa a IV-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - saua Podragului ........ 183
Etapa a V-a. Saua Podragului - saua Caprei ........ 187
Etapa a VI-a. saua Caprei - Vîrful Negoiu ........ 192
Etapa a VII-a. Vîrful Negoiu - saua Scarii ........ 197
Etapa a VIII-a. saua Scarii - saua Surului ........ 199
Etapa a IX-a. Saua Surului - Halta C.F.R. Valea Marului (Valea Oltului) ........ 204
Traseul de creasta vest - est
Etapa I. Halta C.F.R. Valea Marului - saua Surului ........ 207
Etapa a II-a. Saua Surului - Saua Scarii ........ 209
Etapa a III-a. saua Scarii - Vîrful Negoiu ........ 214
Etapa a IV-a. Vîrful Negoiu - saua Caprei ........ 217
Etapa a V-a. saua Caprei - saua Podragului ........ 223
Etapa a VI-a. saua Podragului - Fereastra Mare a Sîmbetei ........ 226
Etapa a VII-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - Curmatura Zîrnei ........ 230
Etapa a VIII-a. Curmatura Zîrnei - Curmatura Lerescului Mic ........ 233
Etapa a IX-a. Curmatura Lerescului Mic - cabana Plaiul Foii ........ 236
TRASEE TURISTICE NEMARCATE, DE DIFICULTATE MEDIE, sI TRASEE ALPINE ........ 239
Trasee turistice nemarcate de dificultate medie
66. Muchia Dragusului ........ 240
67. Muchia Zanoagei ........ 241
68. Muchia Vistei Mari ........ 242
Trasee alpine
S e c t o r u l v a l e a S î m b e t e i ........ 243
69. Muchia Coltului Balaceni ........ 244
S e c t o r u l U c e a M a r e - P o d r a g u ........ 244
70. Fisura Surplombanta ........ 244
71. Traseul 23 August ........ 245
72. Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tarîta ........ 245
73. Muchia nord-estica a Vîrfului Tarîta ........ 246
S e c t o r u l A r p a s h e l ........ 246
74. Creasta Vîrtopelului ........ 246
75. Creasta Arpaselului ........ 247
S e c t o r u l B u t e a n u - P a l t i n u ........ 250
76. Peretele vestic al Vînatorii lui Buteanu ........ 250
77. Turnul Paltinului ........ 250
S e c t o r u l N e g o i u ........ 251
78. Peretele nord-estic al Negoiului ........ 251
79. Traseul din Caldarea Superioara a Laitei ........ 252
S e c t o r u l G î r b o v a ........ 252
80. Traseul Central din peretele nord-vestic al Piscului Gîrbova ........ 252
CREASTA MUNŢILOR Fagarasului IARNA ........ 253
Descrierea traseului
Pîrtii de schi
TRASEE DE LEGĂTURĂ SPRE ALTE MASIVE ........ 266
81. Curmatura Bratilei - Vîrful Oticu -Vîrful Rosu - Iezerul Mare - cabana Voina ........ 266
|
