,,Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai"
La vremea cînd un învatator se straduia sa ne deprinda cu mînuirea stiloului - lepadînd astfel tocul muiat în calimara cu marginile rasfrînte înauntrul ei - tata ne îndemna sa scriem despre împrejurimile unui sat vrîncean, mai rasarit, aflat pe malurile a doua ape îngemanate într-o lunca pietroasa si larga. Era o vara dogoritoare si, cum mai toata ziua ne scaldam în dulghina Zabalei de sub priporul vînat al Podului Stoica, voind sa ne mai scuteasca de arsita, tata ne-a pus sa însailam ceva despre Naruja. Pe atunci eram trei copii la parinti, rasfatati în zburdalniciile vacantelor însotite de privelistea, mereu alta parca, a coastelor, colnicelor si dealurilor pe care le cutreieram pîna ce foamea si osteneala ne mînau la locuinta noastra vremelnica din acea veche si frumoasa asezare vrînceana.
Adesea, cu parintii si o caravana de cai ce purtau samarele cu merinde, urcam pe valea Narujei pîna dincolo de Herastrau, poposind la cascioarele prietenilor tatei, cocotate pe coastele golase de sub poala muntelui. Drumeagul serpuia anemic printre bolovani mari si rotunzi, se avînta pe povîrnisuri, unde oamenii priponeau rotile carelor, treccam pe lînga joagare, mori de apa si pive, strabatînd astfel întregul sirag de catune, cale de-o zi.
De la Herastrau, aveam sa ne încumetam, cu destula teama, în codrii Colocanilor, ai Dealului Secaturii, ai Mîsinei, ai Zboinei Frumoase si, mai apoi, sa pasim peste piramida Pietrosului, în salbaticia Zabalei, unde gazduiam între pereti de bîrne si scînduri, pe patule de cetina, într-o cabanuta macinata de vreme - sediul de atunci al brigazii a V-a silvice ,,Giurgiu", începuse sa-si faca loc, tot mai mult, obisnuinta pribegiilor cu flinta, pe tainuitele poteci de vînatoare, urmînd fidel pasii regretatului Vasile Doldur din Românesti, verilor Maftei si Simion Busila din Podu Chiriac si ai învatatorului Toader Ciuta din Podu schiopului. si asa, se cuibarise în noi, pe nesimtite, chemarea muntelui ce avea sa devina patima.
Pietrosu - primul meu munte "calcat" - l-am simtit stapînul acelei lumi de creste, trecatori, plaiuri, vai si vesminte verzi ale Vrancei, pentru ca din vîrful sau privirile prindeau nesfîrsitele zari din care rasareau Muntisoarele, Verdete, Coza, Zburatura, Condratu, Lacauti, Gent, Giurgiu, Vetrila, Zboina... Iar cînd nea Vasile Doldur, într-o dimineata somnoroasa, ne istorisea legenda "Treptelor lui Voda" (stefan), sapate de vrînceni pe un pinten al Pietrosului, am înteles ca oamenii meleagurilor acestea îsi cunosteau bine vatra de bastina, ca o masurasera cu sufletul si nevoile înca din obîrsia statornicirii "Ţarii Vrancei", ca leagan pentru generatii.
Cu trecerea anilor, a venit si dezlegarea pentru înjghebarea drumetiilor cu prieteni si colegi de scoala, alegîndu-ne itinerare ce abia acum constat ca au fost mai mult decît temerare pentru acea vreme. Stînele ne erau adaposturile cele mai sigure, cum hatasurile si potecile ciobanilor ne duceau dintr-o culme în alta, pîna cînd, într-o vacanta, ne-am însailat ceva ce semana cu un cort, cutezînd sa traversam întreaga Vrance pîna în Voinestii Covasnei, prin fascinanta vale a Tisitei - creasta semeata a Cozei - Lacauti.
Dar Vrancea a mestesugit si cautarile drumului meu prin viata. Asa am ajuns sa aflu - din sufletul si întelepciunea puse în stiinta dascalilor ieseni pentru tara care ne hraneste si trebuie sa o cunoastem ca sa o iubim cu adevarat - despre framîntarile deloc întîmplatoare ale naturii. Sînt mai bine de trei decenii de la primele urme efemere, lasate lînga ale tatei si ale prietenilor sai localnici pe potecile mute ale Vrancei...
Pe locurile vetrelor vînatoresti de odinioara, cu atîtea povesti si tîlcuite vorbe, se aprind astazi focuri de tabara ce întîrzie zarva tovarasilor de drum; soselele au mistuit parca drumeagurile, iar carele lenese sînt ocolite de camioane uriase purtînd în ele macar unul dintre brazii lînga care ne aciuiam la un popas ori în asteptarea animalului grabit de zori spre culcusul sau. În locul tolbelor si dasagilor, punem acum pe umeri rucsacuri închingate în bare metaliceî în golurile scaldate de roua diminetilor am întepenit stîlpi marcatori de otel, vargati în alb-negru; pe scoarta copaceilor - deveniti voinici cu vîrfurile înfipte în cer - pensulele au desenat figuri geometrice colorate în alb, rosu, albastru si galben; în pragul stînei, batrînul baci raspunde doar cu "buna fie ziua!", fiindca vorbele lui sînt acum talmacite pe sageata din stîlpul pus în raspîntia potecilor; izvoarelor si farmecului noptii cernute prin ramurile aninate la margine de codru le tin tovarasie, acum, corturi pastelate, iar pe lespedea de piatra ori pe buturuga mai vegheaza un ,,alpin-stock", si nu batrîna pusca de vînatoare ...
Dupa mai bine de trei decenii, deci, am început sa facem turism în Muntii Vrancei si sa încercam a scrie despre ei. Pe cît ne-au desfatat însa, pe cît ne-au învatat, si pe cît de generosi au fost în cunoastere si trairi adînci, putinele pagini ce-or urma sînt doar o farîma de recunostinta adusa lor si tuturor acelora care, aflati sau nu printre noi, le datoram calauzirea calda în intimitatea naturii si, prin ea, în fraternitatea cu frumusetea din oamenii muntelui.
Dar daca timpul pentru o asemenea încercare de carte a zabovit peste asteptari, ramîne destula vreme sa se colinde, cu îndrumarea inserata în file, plaiurile acestei "guri de rai" - Muntii Vrancei.
FLORIN ROMAN
Zona de care ne ocupam, împreuna cu aria subcarpatica ce i se ataseaza la miazazi constituie spatiul geografic al "Ţarii Vrancei", careia îi revine, cu precadere, sectorul superior si, respectiv, mijlociu al bazinului rîului Putna. Individualitatea acestui tinut este conferita, printre altele, de faptul ca, într-un teritoriu mai greu accesibil (din cauza configuratiei reliefului) si izolat pîna nu de mult de marile drumuri ale tarii, s-au conservat si pastrat elemente etnografice si folclorice de certa originalitate.
Muntii Vrancei se încadreaza laturii externe a grupei de Curbura, apartinînd Carpatilor Orientali, în cuprinsul careia, laolalta cu Muntii Bretcului si Muntii Buzaului, alcatuiesc sectorul estic. Acesta este marginit de Depresiunea intramontana a Brasovului, la nord, de Subcarpatii Curburii, la est, si de valea carpatica a Buzaului, la sud-vest.
Fig. .1. Asezarea geografica a Muntilor Vrancei. A - În cuprinsul României; B - în cuprinsul judetului Vrancea.
Spre est, teritoriul montan vine în contact cu Depresiunea Vrancei, de-a lungul unei limite transante marcata de localitatile Soveja, la nord, pe valea susitei, Tulnici - pe Putna, Nereju - pe Zabala, si Vintileasca, la sud, pe Rîmnicu Sarat.
La nord-vest, Muntii Vrancei, în delimitarea lor mai extinsa, ce cuprinde si "clabucetele" mai joase ale Muntilor Bretcului, sînt marginiti de marea Depresiune a Brasovului, reprezentata în acest sector p 14114s182o rin compartimentul sau nord-estic, Tîrgu Secuiesc.
Fig. 2. Muntii Vrancei. Asezare si limite. 1 " treapta montana înalta; 2 - trepte montane mai coborîte de tranzitie; 3 - limite.
In partea nordica, limita Muntilor Vrancei este trasata în mod obisnuit în lungul vaii Oituzului, incluzîndu-se acestora si culmile coborîte ale Magurii Casin (1 165 m). În lucrarea de fata, care se refera în mod special la spatiul montan vrîncean, mai înalt si mai unitar sub raportul posibilitatilor de drumetie, nu au fost inclusi Muntii Bretcului, situati pe bordura estica a Depresiunii Brasovului, si nici Magura Casinului, dintre rîurile Casin si Oituz, mai izolata si mai coborîta decît restul Muntilor Vrancei, considerata ca o zona de tranzitie între Curbura si grupa centrala a Carpatilor Orientali. De fapt, majoritatea lucrarilor geografice adopta un punct de vedere apropiat, considerînd Muntii Bretcului si Magura Casinului (sau Muntii Casin) fie ca unitati separate, fie ca o treapta aparte a Muntilor Vrancei a caror personalitate geografica si vocatie turistica se pastreaza îndeosebi în spatiul montan aferent bazinului hidrografic al Putnei.
Totodata, pozitia lor se suprapune rascrucii dintre Moldova, Transilvania si Muntenia, întarindu-se si prin aceasta functia nodala în circulatia turistica pe coordonate mult mai extinse, cu specific transcarpatic si extracarpatic. Sub raport adminitrativ-teritorial, zona apartine judetelor Vrancea (cea mai mare parte), Bacau (sectorul nordic), Buzau (marginea de sud-vest si foarte putin din extremitatea sudica) si Covasna (latura nord-vestica) avînd o suprafata de aproximativ 1.500 km2.
Pentru a întelege relieful Muntilor Vrancei ca element distinctiv al peisajului geografic natural, se cuvine mai întîi cunoasterea genezei si alcatuirii formelor, a relatiilor sale strînse si complexe cu factorii geologici - relatii ce se reflecta nemijlocit (alaturi de numerosi agenti modelatori ai scoartei) în frumusetea, originalitatea si atractivitatea lui. Istoria geologica a Muntilor Vrancei se implica prefacerilor multiple, petrecute în decursul a peste 140 milioane de ani, cît înglobeaza timpul derulat de la finele mezozoicului pîna în prezent. Ea se leaga intim de evenimentele care au generat cutarea depozitelor sedimentare acumulate în medial marin, exondarea treptata a catenelor si constituirea lantului carpatic. Intr-un cuvînt, Muntii Vrancei sînt creatia orogenezei alpine, manifestata însa cu intensitati temporale si spatiale diferite, punctate de faze de paroxism sau, dimpotriva, de imobilitate relativa a scoartei.
Data fiind apartenenta la Carpatii Orientali, caracteristicile dominante ale structurilor geologice si complexelor litologice sedimentare - proprii Muntilor Vrancei - se înscriu unitatii de flis: Cum însa aceasta s-a realizat în doua perioade deosebite din punct de vedere cronologic, s-au individualizat subunitatea flisului cretacic (mai vechi si dispus catre baza cuverturii sedimentare) si subunitatea flisului paleogen (mai tînar si dispus în partea superioara a cuverturii sedimentare). Diferentierile privesc atît caracteristicile petrografice ale sedimentelor acumulate, cît si trasaturile de ordin tectono-structural. În acest din urma caz, se apreciaza ca flisul cretacic a fost împins (deversat) catre rasarit, acoperind (sariind) flisul paleogen. Miscarile ulterioare de ridicare (epirogenice pozitive) au permis agentilor denudationali sa îndeparteze, partial, formatiunile mai tinere (paleogene) si, astfel, sa se constituie ceea ce, în geologia teritoriului, poarta denumirea de semifereastra tectonica Putna - Vrancea. În cadrul acesteia, pozitia depozitelor cretacice este anormala, ele situîndu-se peste formatiunile paleogene.
Fig. 3. Schita geologica a Muntilor Vrancei.
Considerate laolalta, formatiunile cretacice si paleogene din alcatuirea Muntilor Vrancei se remarca prin eterogenitate petrografica, o mare diversitate de structuri si o tectonica "vie", actuala - elemente reflectate din plin în aspectele generale sau de detaliu ale reliefului. Substratul abunda în asa-zise faciesuri litologice, purtînd amprenta rocilor preponderente din alcatuirea depozitului geologic respectiv. Raspîndirea cea mai larga o au gresiile cu ,,familiile" lor numeroase si diverse, de la "gresia de Kliwa" si de "Tarcau", la gresii calcaroase, gresii curbicorticale, gresii micacee, gresii glauconitice, gresii cu cromatica verzuie si alba etc., în alternanta sau intercalate cu marnocalcare, marnocalcare bituminoase, marne, calcare cu silicifieri, radiolarite rosii, sisturi, sisturi disodilice, sisturi marnoase, sisturi bituminoase, conglomerate, conglomerate cu elemente verzi, menilite etc. Toate acestea sînt dispuse în strate cu grosimi variabile si au o structura cutata, aproximativ paralela, orientata pe aliniamente majore cu directie generala nord-est - sud-vest.
Prin faptul ca unele areale sînt mai omogene sub raportul alcatuirii geologice (cum este cazul stratelor predominant gresoase apartinînd pînzei de Tarcau, relieful este slab fragmentat, mai unitar, cu forme largi si prelungi, conforme în parte cu liniile structurale principale. Asa se explica masivitatea culmilor muntoase îndeosebi din extremitatea apuseana a Vrancei, cele de pe rama nordica si cele ce formeaza cumpana apelor Zabala - Misîna. Dimpotriva, acolo unde se impune "mozaicarea" litologica ori alternanta repetata a faciesurilor cu duritati diferite si supuse intens fortelor tectonice (situatie particulara ,,semiferestrei Putna - Vrancea"), relieful este puternic fragmentat, atît în plan cît si în profil, "tînar", cu creste proeminente si vîrfuri secundare semete, cu turnuri, colti si multe alte microforme zvelte. Astfel se înfatiseaza sectorul central-nordic al Muntilor Vrancei, delimitat la nord de Putna si la sud de valea Balosu.
Pe lînga aceste aspecte, formatiunile geologice sînt afectate sensibil de deformari tectonice: falii, flexuri, decrosari etc. Unele linii de fracturi se evidentiaza în peisaj prin povîrnisuri ori abrupturi, care marginesc creste propriu-zise. Tot de tectonica sînt legate si miscarile seismice actuale, deosebit de frecvente în zona Vrancei. Acestea îsi au originea în marile energii degajate de dinamica unor microplaci litosferice ce se conjuga în fundamentul Carpatilor Curburii.
De fapt, activitatea tectonica a întregului edificiu muntos vrîncean se face remarcata si prin miscari actuale lente, pozitive, cu intensitate cuprinsa între 2,0 si 4,0 mm/an. Ridicarea este "raspunzatoare" de adîncirea tuturor vailor (frecvent, cu 300-400 m), de formarea sistemelor de chei (caracteristica vailor din sectorul central-nordic), de ,,încatusarea" meandrelor, impulsionînd totodata eroziunea fluviatila, care a "selectionat" rocile dupa duritatea lor, creînd serii de cataracte, repezisuri, "saritori" si cascade.
Sub raport altimetric, Muntii Vrancei au înaltimi mai mari de 1100 m, culminînd la 1785 m în vîrful Goru. Nivelul altitudinal mediu de 1500 în poate fi generalizat la întreaga suprafata, el înglobînd marea majoritate a liniilor orografice prelungi, numeroase culmi secundare si "umerii" detasati în partea mijlocie a versantilor. Acest nivel este dominat de numeroase vîrfuri care se apropie sau depasesc cu putin 1600 m, cele mai înalte (putine la numar) trecînd de 1700 în altitudine. Pe lînga Goru, alte exemple ni le ofera Lacauti (1777 m), Arisoara (1 725 m) si Giurgiu (1 721 m). Priviti în ansamblu, Muntii Vrancei sînt alcatuiti din doua flancuri montane, cu orientari opuse si extindere diferita: unul rasaritean si altul apusean. Ele se îmbina pe un aliniament major ce se întinde între Muntele Lepsa (1390 m), la nord, si Culmea Pietrele Insirate (1476 m), la sud.
Flancul rasaritean - înglobînd mare parte a teritoriului muntos - este prelung (12-18 km) si coboara de la altitudinea maxima de 1 785 m la mai putin de 1100 în vîrfurile Tiganasu, 1075 m si Ţiua Golasa, 1 071 m). Între alinamentul major de îmbinare a celor doua flancuri si baza muntelui, amplitudinea reliefului este cuprinsa între 685 si 714 m. Local, însa, diferentele de înaltime depasesc 800 m, ceea ce releva un grad sporit al fragmentarii reliefului.
La prima vedere, ansamblul morfografic al zonei montane sugereaza o imagine haotica de culmi, masive si vai. În realitate, culmile Muntilor Vrancei, care formeaza structure majora a reliefului, se dispun pe trei aliniamente principale, aproximativ paralele, cu orientate generala nord - sud. Astfel, de la est la vest, se succed: creasta apuseana (cu trei culmi secundare mai importante), creasta mediana (cu trei ramificatii mai însemnate) si bordura montana. Acestei geometrizari morfografice nu i se integreaza Masivul Coza (1629 m), asezat în nord-estul teritoriului, considerat o individualitate:
Creasta apuseana are o altitudine medie absoluta de circa 1550 m, masoara aproape 50 km lungime, este fragmentata de numeroase înseuari largi (exceptia apartine curmaturii Poarta Vîntului, 1695 m, de la nord de Lacauti), care se desfasoara pe urmatorul aliniament: Lepsa (1390 m, reprezentînd extremitatea nordica) - Musat (1 503 m) - Stogu Mare (1527 m) - Baba (1544 m) - Lujeru (1517 m) - Arisoaia (1725 m) - Lacauti (1 777 m) - Goru (1 785 m) - Giurgiu (1 721 m) - Musa Mare (1 497 m) - Musa Mica (1434 m) - Pietrele Insirate (1 478 m) - Nehîrna Mica (1 318 m, marcînd extremitatea sudica).
In sectorul dintre Musat si Lujeru, creasta formeaza cumpana apelor dintre bazinele hidrografice Siret, la est, si Olt, la vest, înscriindu-se astfel crestei Carpatilor Orientali. La sud de Lacauti, aliniamentul desemneaza cumpana bazinelor Putna, Rîmnicu Sarat si Buzau, componente importante ale bazinului Siret.
Urmarind aliniamentele enumerate mai înainte, se constata o boltire sensibila a crestei în portiunea centrala, indicata de succesiunea înaltimilor Arisoaia, Lacauti, Goru si Giurgiu, rezultînd ca cele mai impunatoare masive vrîncene sînt concentrate pe un perimetru restrîns. În întreg compartimentul rasaritean al Curburii, acest nucleu de altitudini maxime este unic, cuprinzînd totodata înaltimea record: 1.785 m, în vîrful Goru.
De-a lungul ,,crestei apusene" se pun în evidenta doua noduri orohidrografice principale: Musat -Lepsa (în partea nordica) si Lacauti - Arisoaia (în partea centrala). Din primul pornesc radiar vaile Oituz, Ojdula, Ghelinta, Lepsa, Pîrîul Marului si interfluviile acestora, iar din Lacauti - Arisoaia pornesc radiar vaile: Bîsca Mare, Bîsca Mica, Zabala si Putna.
Din extremitatile ,,crestei apusene" se desprind prin intermediui înseuarilor - culmi secundare, dirijate în general catre est, marcînd totodata marginile Vrancei, aferente sectorului nordic si, respectiv, sudic. Astfel, culmea nordica se detaseaza din creasta prin Pasul Stînisoara (1250 m), urmînd linia înaltimilor Clabuc (1366 m) - Zboina Neagra (1350 m), separînd bazinele Putna, la sud, si Casin, la nord; culmea sudica se ramifica din saua Zîrnei si se urmareste pe aliniamentul Furu Mic (1 406 m) - Furu Mare (1415 m) - Monteoru (1330 m), constituind totodata interfluviul bazinelor Zabala, la nord, Rîmnicu Sarat, Slanic, ambele la sud, si Bîsca Mica, la sud-vest.
Pe lînga aceste culmi cu pozitii extreme, din "creasta apuseana" a Vrancei (mai exact, din Lacauti) se desprinde catre sud-vest cea de a treia culme secundara, formata din Manisca Mare (1 677 m) - Clabuci (1 616 m), care face legatura cu Muntii Penteleu prin pasul Delusor (1 200 m). Privite în înlantuirea lor, culmea secundara de la marginea nordica a teritoriului, ,,creasta apuseana" si culmea secundara din sudul Muntilor Vrancei ofera imaginea completa a unui aliniament morfologic unitar si semicircular, lung de aproximativ 90 km, în interiorul caruia se etaleaza spatiul muntos larg si fragmentat, strabatut de cele 13 trasee turistice.
Creasta mediana a Muntilor Vrancei se detaseaza la o distanta de 5-7 km est de precedenta, unica lor legatura directa fiind efectuata prin saua Poienita (1408 m) dintre Arisoaia si Culmea Paisele. Ea are o altitudine medie absoluta de aproximativ 1450 m, masoara circa 40 km lungime si este individualizata pe aliniamentul: Tisaru Mic (1263 m) - Tisaru Mare (1285 m) - Dealul Crucilor (1273 m) - Condratu (1455 m) - Zburatura (1590 m) - Culmea Paisele - Pietrosu (1676 m) - Zboina Frumoasa (1657 m) - Culmea Laposu (de Sus, 1455 m si de Jos, 1256 m). Aceasta creasta defineste cumpana bazinelor individuale Putna, la nord-vest, Zabala, la vest si sud, Tisita si Naruja, la est.
Fata de creasta principala, aceasta înregistreaza orientari diferite de la un sector la altul. Asa se face ca între Tisaru Mic si Zburatura are o directie nord-est - sud-vest, iar între Zboina Frumoasa si Laposu de Jos se orienteaza vest-est. În jumatatea nord-vestica a crestei se remarca nodul orohidrografic reprezentat de capatul Culmii Paisele, din care pornesc radiar interfluviile si vaile din alcatuirea bazinelor Putna, Tisita Mare, Naruja si Zabala. Acelasi rol, dar mai putin semnificativ, îl dobîndeste Muntele Zboina Frumoasa. Din ,,creasta mediana" a Vrancei se desprind trei siruri de culmi. Doua dintre acestea se prelungesc catre rasarit pîna în vecinatatea marginii zonei montane, dar între ele si creasta intervin sei adînci (217 - 505 în diferenta de nivel), accentuîndu-le astfel exprimarea în peisaj. Cea de a treia culme este mai scurta, orientata nord-sud pe aliniamentul Pietrele Albe (1463 m) - Frumoasele (1423 m), iar înseuarea de racordare la creasta (respectiv cu Muntele Zboina Frumoasa) este mai slab reprezentata.
Cele doua aliniamente de culmi secundare prelungi sînt aproape paralele si reprezentate prin Dealul Negru - Dealul Tichertu si Culmea Verdele - Cateaua. Primul aliniament se leaga de Culmea Paisele prin saua Tisitei (1319 m), care are altitudini maxime cuprinse între 1508 în (vf. Tichertu) si 1548 în (vf. Bulboace), si separa vaile Naruja, la sud, Tisita Mare si Coza, la nord. Cel de-al doilea aliniament se racordeaza la Muntele Pietrosu prin înseuarea Golu Verdelui (1460 m), avînd altitudini maxime cuprinse între 1492 în (vf. Piatra Catelei) si 1527 în (vf. Verdele). Aceasta culme margineste pîrîul Balosu (unit cu Verdele), la sud, si rîul Naruja, la nord.
Bordura montana închide la rasarit Muntii Vrancei, realizînd legatura dintre terminatiile celor doua ansambluri orohidrografice descrise anterior. Pe de alta parte, ea marcheaza categoric, printr-un abrupt de pîna la 300 m înaltime, contactul cu Depresiunea subcarpatica a Vrancei. Faptul ca aceasta bordura este strapunsa perpendicular de vaile Putna si Naruja permite distingerea a trei segmente: de nord, central si de sud.
Segmentul nordic, care se întinde între Muntele Zboina Neagra (1350 m, terminatia culmii secundare nordice a crestei apusene) si albia Putnei, este indicat de înaltimile Ţiua Golasa (1071 m) si vîrful Fîntîna lui Bucur (1113 m), fiind fragmentat doar de pasul Soveja.
Segmentul central se evidentiaza între Putna, la nord, si Naruja, la sud, fiind materializat prin Culmea Muntisoarele (1395 în în vf. Colocani) a carei creasta, "dantelata" de curmaturi si o suita de vîrfuri conice, se face remarcata de la mari departari. La sud de strapungerea Narujei urmeaza cel de-al treilea segment al "bordurii" montane. Acesta este format din Dealul Secaturii (1075 în în vf. Ţiganasu), pe cît de priporos în vecinatatea rîului, pe atît de estompat, usor valurit si larg în rest (cum se recomanda portiunea numita "Plaiul Plostina"). Capatul sudic se racordeaza la Laposu de Jos (1 256 m, terminatia sud-estica a "crestei mediane"). Pe lînga aceste trei aliniamente ce definesc structura morfo-hidrografica a Muntilor Vrancei, în partea de nord a acestora, pe valea Putnei, se afla Depresiunea Gresu - Lepsa, denumita astfel dupa localitatile situate la extremitatile ei. Fata de axa albiei are o dezvoltare asimetrica, fiind mai extinsa în partea de nord, pe stînga rîului. În partea de sud, pe dreapta Putnei, este dominata de povîrnisul Masivului Tisaru. Altitudinile depresiunii scad din amonte catre aval, respectiv de la 720 m, în zona satului Gresu, la 550 m, în zona satului Lepsa. Depresiunea se prelungeste si pe cursul inferior al pîrîului Lepsa (afluentul Putnei, pe stînga). Avînd în vedere caracterele generale ale aliniamentelor morfohidrografice, precum si raportul dintre relief si structura geologica, în cuprinsul Muntilor Vrancei pot fi conturate doua compartimente distincte: compartimentul central-nordic si compartimentul de nord, vest si sud.
Compartimentul central-nordic este grefat îndeosebi pe formatiunile ,,semisferei tectonice Putna - Vrancea" si înglobeaza: culmea formata de Tisaru - Zburatura - Paisele - Pietrosu, deci cea mai mare parte a crestei mediane, apoi Muntele Coza, culmile Dealul Negru si Tichertu, si Culmea Muntisoarele. Nota dominanta a compartinaentului o reprezinta gradul foarte mare al fragmentarii reliefului, prezenta crestelor montane înguste, marginite de versanti puternic înclinati si scurti (Tisaru, Coza, Dealul Negru, Tichertu, Cateaua, Halau), vîrfurile piramidale si conice (Pietrosu, Condratu, Zburatura, Colocani, Cristianu). Vaile care îl strabat formeaza sisteme de chei.
Compartimentul de nord, vest si sud, alcatuit cu precadere din depozite specifice pînzei de Tarcau, cuprinde întreaga creasta apuseana si ramificatiile ei extreme, respectiv aliniamentul culmilor Zboina Neagra - Clabuc - Musat - Stogu Mare - Baba - Lujeru - Lacauti - Goru - Giurgiu - Musa - Pietrele Insirate - Furu - Monteoru. La aceasta se adauga culmea formata din Zboina Frumoasa - Laposu (extremitatea sudica a "crestei mediane"), Dealul Secaturii (parte din ,,bordura periferica), Culmea Pietrele Albe - Frumoasele si cea mai mare parte a Depresiunii Gresu -Lepsa. Acestuia îi revin vaile Zabala, Misîna, Balosu (în totalitate), Bîsca Mica si Bîsca Mare (numai cursurile superioare).
Acest compartiment se caracterizeaza prin predominarea culmilor largi si prelungi, adevarate plaiuri de munte (Laposu, Prelunci, Casaria, Muselor, Giurgiului etc.), delimitate de versanti lungi si cu înclinare medie de 20-35°, prin existenta masivelor greoaie, unitare, cu vîrfuri estompate, trapezoidale (Giurgiu, Goru, Lacauti, Musat, Stogu, Zboina, Frumoasa etc.). Exceptînd cursurile inferioare ale Balosului si Misînei, care apartin sectorului central-nordic, Zabala dispune de o vale larga cu o lunca joasa si aproape continua pe sectorul ei longitudinal (amonte de ,,caldarile" sale), iar cele doua Bîsce prezinta o alternanta de defileuri si largiri, unele foarte bine individualizate.
Caracteristicile dominante ale climei Muntilor Vrancei sînt determinate de pozitia geografica în cuprinsul arcului carpatic si de etajarea reliefului, suferind mai mult influenta penetrarii, la latitudini mai joase, a maselor de aer din nordul Europei. Desigur, ele sînt subordonate climei temperat-continentale specifice României, cu remarcabile oscilatii sezoniere.
Temperatura aerului se manifesta în succesiunea anotimpurilor prin valori pozitive si negative destul de diferite. Media anuala este cuprinsa între 2 si 4°C, pentru zona montana cea mai înalta, si 6 - 8°C, corespunzatoare sectorului muntos mai coborît. Mediile lunii cele mai calde, iulie, oscileaza între 14 si 16°C la periferia muntilor si 10 - 12°C la altitudini mai mari de 1500 m. În luna ianuarie, temperaturile medii coboara de la - 2 pîna la mai putin de - 6°C pe culmile cele mai înalte.
Precipitatiile cresc de la 600-800 mm pîna la 1 200 - 1 400 mm, cele mai abundente afectînd muntii cu înaltimi de peste 1 400 - 1 500 m. Aceste valori medii multianuale sînt neuniform repartizate pe anotimpuri, înregistrîndu-se cîte un maxim la finele primaverii si începutul iernii, separate de doua perioade de minim: iulie - august si ianuarie - februarie.
La tranzitia anotimpurilor, precipitatiile au caracter mixt, punîndu-se astfel în evidenta si conditiile locale. Spre exemplu, în întreaga zona se pot produce concomitent ploi, ninsori si lapovite, asa cum caderile de zapada sau ploile torentiale nu lipsesc din manifestarile trecatoare ale starilor vremii.
Dinamica atrnosferei se implica nemijlocit în caracterizarea climatica. Pozitia geografica a Muntilor Vrancei permite influenta maselor de aer vestice, oceanice, mai umede si cu temperaturi moderate, cît si a celor est-europene, mai aride, în functie de care starile vremii se deosebesc mai cu seama în privinta umiditatii si nebulozitatii atmosferei. Este important faptul ca masele de aer oceanic, o data ce depasesc la est aliniamentul culmilor înalte, devin mai sarace în precipitatiile ce le sînt specifice, înregistrîndu-se concomitent degajarea cerului de nori si foehnizarea lor. Contrar, fronturile atmosferice rasaritene, în înaintarea si ascensiunea lor, se racesc, sporesc în umiditate, dau precipitatii destul de însemnate si maresc gradul de nebulozitate.
De altfel, numarul mediu anual de zile cu cer acoperit este de 180 în zona celor mai înalte culmi de pe creasta apuseana a Muntilor Vrancei si de 160 în restul spatiului montan. În aceasta situatie, durata medie de stralucire a soarelui este de 80 zile pe an. În dinamica generala a atmosferei si în starile de vreme, mai mult ori mai putin persistente, se resimte influenta dispunerii principalelor linii orohidrografice si adîncimea fragmentarii reliefului, ceea ce se rasfrînge asupra conditiilor drumetiilor montane. Cu cîteva exceptii, traseele nu se desfasoara în zonele cu frecventa mare a vînturilor reci si umede. Referitor la vai, pe lînga alte caracteristici locale si temporale ale vremii (mai multa ceata si umiditate), ele favorizeaza inversiuni termice evidente (mai frecvente primavara si toamna), fenomen ce permite, de pilda, prelungirea duratei medii de topire a stratului de zapada sau aparitia timpurie a înghetului si brumei.
Pentru a ne face o imagine întrucîtva definitorie asupra climei, precizam ca Muntii Vrancei nu fac exceptie de la regula generala, conform careia starile vremii stabile, relativ calme si cu temperaturi moderate, ce se instaleaza toamna, sînt favorabile celor mai placute excursii montane, ambianta fiind întregita de policromia covorului vegetal. Cît priveste sezonul alb, gerurile patrunzatoare nu au persistenta îndelungata, iar caracteristicile stratului nival sînt impuse de etajarea reliefului, expozitia pantelor, gradul de acoperire a terenului cu vegetatie etc. În general, pe muntii cu înaltimi de peste 1 450-1 500 în zapada începe sa se depuna la sfîrsitul lui octombrie - începutul lui noiembrie, iar în decembrie aceasta se generalizeaza si persista pîna catre sfîrsitul lui nmartisor; uneori, cele mai înalte masive ramîn albe pîna în luna mai.
Pentru turistii experimentati, accesibilitatea traseelor în timpul iernii este posibila, atentionînd însa asupra pericolului producerii avalanselor în Masivul Coza, pe valea Tisitei si pe valea Narujei (dupa cum este cunoscut, mai ales între orele 10 si 14).
In Muntii Vrancei, sporturile de iarna nu dispun de o baza materiala specifica. Totusi, în statiunea Soveja, schiorii începatori pot folosi din plin pîrtiile din Poiana Punga sau de pe Dealul Tîrgului, ca sa nu mai vorbim de popularitatea saniusului în împrejurimile statiunii. Conditii similare exista în raza satelor Tulnici, Lepsa, Gresu, Nereju. Schiorii ajunsi în Lacauti gasesc satisfactia practicarii sportului pe Culmea Dobroslavu si la izvoarele Bîscei Mici.
Datorita conditiilor climatice impuse de altitudinea reliefului, de pozitia geografica în cuprinsul Curburii Orientalilor si de alti factori, Muntii Vrancei ofera conditii prielnice organizarii unei retele hidrografice dense. Reteaua hidrografica are o distributie radiara, încrustîndu-se deopotriva pe ambele flancuri montane. Astfel, vaile dirijate catre rasarit apartin bazinului hidrografic Siret, iar cele orientate spre apus revin bazinului Olt. Exceptie face Bîsca Mare, care, desi se înjghebeaza pe versantul vestic, transilvan, al Muntilor Vrancei, este aferenta tot bazinului Siret.
Data fiind disproportia considerabila în privinta extinderii celor doua flancuri muntoase vrîncene, vaile orientate catre est sînt cu mult mai lungi si totodata mai numeroase, în raport de cele de pe flancul opus, rezultînd astfel o evidenta asimetrie hidrografica. De aceea, bazinul Siret colecteaza majoritatea covîrsitoare a cursurilor de ape din acest spatiu montan.
Cît priveste regimul hidrologic al apelor din Muntii Vrancei, el se manifesta prin variatia sezoniera a principalilor parametri. Cea mai mare parte a scurgerii are loc la sfîrsitul primaverii (circa 44%) si în prima jumatate a verii (aproape 30% cînd se produc si cresteri substantiale de debite lichide, provocînd însemnate viituri. Durata acestora, precum si volumul debitelor tranzitate sînt proportionale cu marimea bazinelor individuale, fiind însa mai frecvente la cele mici, cu regim torential tipic, îngreunînd uneori circulatia turistica. În sezonul de iarna, scurgerile lichide pe reteaua de albii sînt minime (de pîna la 29%) si pe alocuri nule, datorita stocarii apei în formatiuni de gheata ce pot forma adesea poduri extinse.
Siretul colecteaza din cuprinsul Muntilor Vrancei o retea de ape constituita în cinci bazine hidrografice individuale: Oituz, susita, Putna, Rîmnicul Sarat si Buzau.
Bazinul Oituz este reprezentat de rîul cu acelasi nume si afluentul sau, Casinul. Oituzul îsi are obîrsia la aproximativ 1100 în altitudine, pe povîrnisul nordic al culmii dintre Musat si Lepsa, margineste la apus Muntii Bretcului si se orienteaza, în buna parte, pe directia generala sud-nord, depasind limitele teritoriului montan vrîncean.
Casinul îsi aduna apele din extremitatea de nord-est a Muntilor Vrancei, mai precis, de pe versantul nordic al culmii Clabuc-Zboina Neagra. Este colectat de Oituz, în cuprinsul Depresiunii subcarpatice Tazlau-Casin, în afara teritoriului muntos al Vrancei.
Bazinul Susita, a carui suprafata este de 410 km2, în zona de care ne ocupam este reprezentat numai prin sectorul sau superior. Aceasta ocupa contactul dintre culmile muntoase Zboina Neagra-Ţiua Golasa, la vest, si Depresiunea subcarpatica Soveja, la est în depresiune, susita primeste din stînga Dragomirna, China si Dumicusu, iar din dreapta Pîrîul Negru, alcatuind laolalta o convergenta hidrografica ce confera zonei caracterul de ,,piata" de adunare a apelor.
susita îsi desfasoara valea pe o lungime totala de 68 km, strabate sectorul nordic al Subcarpatilor Vrancei si debuseaza în Siret, la sud de orasul Marasesti. Frecvent, începînd din sezonul cald si pîna catre sfîrsitul toamnei, cursul inferior îsi pierde complet apa prin infiltrare, încît albia devine seaca. Din punct de vedere turistic, atît valea cît si bazinul de receptie al susitei sînt deosebit de însemnate, permitînd accesul spre statiunea Soveja, precum si efectuarea drumetiilor în zona montana a Vrancei, pe traseul turistic 13.
Bazinul Putna are o suprafata totala de 2 742 km2, din care aproximativ jumatate înglobeaza Muntii Vrancei, drenînd aproape în exclusivitate flancul rasaritean al acestora. La alcatuirea bazinului hidrografic participa si rîul Zabala (unit cu Naruja), precum si totalitatea pîraielor montane. În ce priveste confluentele Putna-Zabala si Zabala-Naruja, acestea au loc la exteriorul Muntilor Vrancei, în depresiunea subcarpatica. Bazinul superior al Putnei se formeaza din trei noduri orohidrografice. Cel mai important este amplasat în sectorul central al crestei apusene vrîncene si este reprezentat prin culmea Lacauti-Arisoaia, de unde se directioneaza radiar Putna si Zabala. Al doilea se individualizeaza pe creasta mediana si este dat de extremitatea nordica a Culmii Paisele, de unde se ramifica Naruja si pîrîiasele apartinînd cursurilor superioare ale Putnei, Tisitei si Narujei. În fine, al treilea este exprimat de Masivul Furu (extremitatea sudica a crestei apusene), de unde pornesc izvoarele Rîmnicului Sarat.
Aceasta dispozitie spatiala a vailor din bazinul hidrografic Putna se reflecta pozitiv în accesibilitatea zonei montane vrîncene pîna în preajma celor mai mari înaltimi, cît si în valorificarea pe scara larga a peisajului. O replica similara este oferita de cursurile apelor ce brazdeaza flancul vestic al Vrancei.
Putna se constituie dintr-un manunchi de izvoare, dirijate pe versantul nordic al culmii Lacauti-Arisoaia, de la o altitudine maxima apropiata de 1 700 m. În punctul "Grumaz" (305 m alt., situat în Depresiunea Vrancea), culege apele Zabalei unite cu ale Narujei.
In cuprinsul muntilor, respectiv pîna la localitatea Tulnici, pe o lungime de peste 30 km, rîul Putna descrie un semicerc larg, împins mult catre nord. Pe parcursul sau, în functie de formatiunile geologice intersectate, valea prezinta aspecte diferite. Sectorul din amonte este îngust, cu versanti povîrniti si cu un profil transversal caracteristic, de forma "V". Mai apoi, valea se largeste si strabate, pe aproximativ 9 km, Depresiunea Gresu-Lepsa, dominata la sud de silueta zvelta a Masivului Tisaru (1285 m în vf. Tisarul Mare).
Aval de satul Lepsa, Putna se angajeaza într-un defileu splendid, lung de circa 7 km, sectionat într-o asociatie de gresii masive, conglomerate si roci sistoase, cu numeroase rupturi de panta care scot în evidenta succesiunea repezisurilor si, îndeosebi cascada Putnei - principal punct de interes turistic si rezervatie naturala. De la obîrsie pîna la Tulnici, Putna primeste o sumedenie de afluenti, cei mai de seama fiind Tisita, Coza (dirijati dinspre dreapta) Stogu, Babovici, Valea Marului, Pîrîul Gresului si Lepsa (dirijati dinspre stînga).
Sub raport turistic, mai importante sînt vaile Putna, Pîrîul Bradului, Tisita Mare si Coza, deoarece în lungul lor se desfasoara tronsoane ale traseelor turistice 9, 7 si 1.
Tisita, cu o suprafata a bazinului de 54 km2, se formeaza din unirea Tisitei cu Tisita Mica, care îsi aduna apele din masivele Zburatura si Condratu, fiecare modelîndu-si cîte un sistem de chei foarte adînci: (pîna la 700 m) de-o frumusete rara. Ea debuseaza în sectorul de defileu al Putnei, imediat aval de satul Lepsa, la circa 550 m altitudine.
Coza, cu un bazin de 51 km2, se formeaza din pîrîul Mioarele si Pîrîul lui Toader, delimitînd la sud Muntele Coza. Confluenta cu Putna are loc pe teritoriul comunei Tulnici, la aproape 450 m altitudine. Sectorul inferior al acestui afluent este folosit de traseul turistic 1 pîna în punctul "Strîmtura".
Zabala are o suprafata bazinala totala de 546 km2 si se formeaza din îngemanarea Arisoaiei cu Zabaluta, iar aceasta din urma cu Mîrdanu, pîraie ce se organizeaza pe versantul sudic al Muntelui Arisoaia si cel estic al Lacautiului. Din întreaga lungime a Zabalei (aproximativ 65 km), sectorului montan îi revin circa 40 km (respectiv pîna la localitatea Nereju), fiindu-i caracteristice doua sectoare: primul, si cel mai lung, orientat nord-vest - sud-est, cu o vale destul de larga, avînd caracter de lunca (mai dezvoltata în apropierea confluentelor), si cel de-al doilea orientat pe directia sud-vest - nord-est, mai îngust si cu o suita de cataracte sau repezisuri datorate stîncilor ce apar în albie. Punctul de schimbare a directiei coincide cu asa-numitele "caldari", scobituri de forma circulara, foarte bine slefuite, formate în patul stîncos al albiei, creînd o turbulenta sporita apei - de un efect peisagistic aparte, unele fiind "suspendate" pe spinarea blocurilor de gresii. Asemenea forme se mai numesc cazane, iar în termeni de specialitate marmite de evorsiune.
Amonte de "caldari", în urma unei alunecari de teren de proportii neobisnuite, declansata la 4 iunie 1977, albia Zabalei a fost blocata, formîndu-se astfel cel mai mare lac de baraj natural din Muntii Vrancei (si printre putinele din Carpati), denumindu-1 "Lacul fara nume".
Zabalei îi sînt tributare numeroase cursuri. Majoritatea acestora se desfasoara pe dreapta vaii, astfel ca bazinul propriu al rîului înregistreaza o evidenta asimetrie. Dintre afluentii de seama, retinem: Goru, Cabalasu, Giurgiu, Harboca, Pîrîul Negru, Zîrna Mare, Zîrna Mica, Valea Boului (pe dreapta), Pîrîul lui Beteringhe, Balcu, Frumoasele, Palcau si Lapos (pe stînga). Sub raport turistic, Zabala este utilizata ori intersectata de traseele: 2, 3, 4, 5, 6, 8, 10 si 12.
Naruja are un bazin propriu cu o suprafata totala de 166 km2, este cel mai scurt curs principal (30 km) si se varsa în Zabala pe raza comunei Naruja. Prin izvoarele ei Naruja se apropie considerabil de Putna si de Zabala, suprafata de demarcatie a triplei obîrsii fiind redusa la cîteva sute de metri patrati, în capatul nord-vestic al Culmii Paisele (Poiana sindrilita). Cei aproape 15 km, cît revine sectorului superior al rîului Naruja, se desfasoara pîna în punctul ,,Dulghina Bradului" si se orienteaza pe directia generala nord-vest - sud-est.
Valea se caracterizeaza prin predominarea sectoarelor înguste si puternic adîncite, cu aspect tipic de chei. Totusi, sistematic, ea sufera largiri, însa modeste, la confluenta pîraielor soimaria, Gociu, Pietricica si Balosu. De asemenea, se remarca prezenta meandrelor "încatusate", care complica morfologia vaii si amplifica substantial pitorescul zonei. Cele mai reprezentative cursuri afluente ale Narujei sînt Balosu si Misîna, vai care pornesc de sub culmile Pietrosu si Zboina Frumoasa. Dintre ele, Misîna se remarca prin numeroase "repezisuri" si "saritori" (ultima, la circa 50 m înainte de varsare), si prin cascada Bou, cu o cadere estimata la 7-8m. Cu totul inedite sînt însa ,,Cetatile Misînei", modelate la patrunderea în cheile Narujei; peretii si povîrnisurile accentuate, sectionate adînc în strata puternic cutate, alcatuite din roci compacte si sistuoase, alternante si policrome, se retrag brusc, dar putin, pastrîndu-si însa semetia; în centrul incintei semicirculare, flancata strict de abrupturi, se ridica doua gradisti stîncoase, ruiniforme, separate de apele pîrîului.
Cursul montan al Narujei este întovarasit de traseul turistic 8, amonte de gura Balosului, iar portiunea lui de chei din aval de traseul 2. De asemenea izvoarele rîului au legatura strînsa cu traseele 1 si 3.
Bazinul Rîmnicu Sarat se include sistemului hidrografic al Siretului cu o suprafata de 943 km2, din care Muntilor Vrancei le revine doar obîrsia rîului. Aval, el strabate succesiv sectorul sudic al Subcarpatilor Vrancei, Cîmpia piemontana a Rîmnicului si Cîmpia Siretului inferior. Rîul Rîmnicu Sarat îsi are obîrsia pe versantul sudic al Masivului Furu, la aproximativ 1310 m altitudine. Izvorul propriu-zis este considerat Pîrîul Martinului, care prin Culmea Cerdac (1365 m) se margineste la vest cu valea Slanicului (din cuprinsul bazinului hidrografic Buzau). Înainte de a parasi zona montana, la localitatea Vintileasca, Rîmnicu Sarat primeste pe stînga pîrîul Saratelu unit cu Purcelu. Valea Rîmnicului Sarat înlesneste accesul Muntilor Vrancei dinspre sud si abordarea traseului turistic 12, de la Vintileasca.
Bazinul Buzau participa la întregirea sistemului hidrografic al Siretului printr-o suprafata dubla (5 564 km2), fata de cea a bazinului Putna. Cu toate acestea, pe teritoriul Muntilor Vrancei se rezuma la o întindere foarte redusa ce cuprinde capatul superior al vaii Bîsca Mare, aproximativ jumatate din cursul superior al vaii Bîsca Mica si obîrsia vaii Slanic.
Bîsca Mare, cu suprafata bazinala de 441 km2 si o lungime totala de 55,2 km, se înfiripa la nord-nord-vest de vîrful Lacauti, la o altitudine de circa 1650 m. Dupa ce ocoleste pe la apus muntele, se angajeaza pe directia generala sud-vest, patrunzînd dupa aproximativ 8 km în Depresiunea intramontana Comandau. Pe acest tronson, Bîsca Mare formeaza limita Muntilor Vrancei cu extremitatea sudica a Muntilor Bretcu, reprezentati aici prin Golu Covasnei. În aval de Comandau, ea aduna o sumedenie de afluenti, iar pe raza comunei Gura Teghii primeste pe stînga Bîsca Mica, împreuna cu care formeaza Bîsca (sau Bîsca Unita), ce se varsa în Buzau, la Nehoiu.
Bîsca Mare favorizeaza accesul crestei apusene a Vrancei dinspre Covasna, prin Comandau, precum si de la Gura Teghii, prin Muntii Penteleu.
Bîsca Mica are un bazin propriu de 233 km2 si circa 44 km lungime totala. Izvoraste la cîteva sute de metri departare de vîrful Lacauti, de la aproape 1700 m altitudine, si se orienteaza mai întîi pe directia generala sud, de-a lungul unei vai deosebit de pitoresti. Versantul estic (stîng) al Bîscei Mici îl formeaza Muntii Vrancei (aliniamentul Lacauti-Giurgiu-Musa-Pietrele Insirate), iar cel vestic apartine Muntilor Penteleu, subunitate a Muntilor Buzaului, care se prelungesc catre nord pîna în vecinatatea Lacautiului. Reiese, asadar, ca cele doua vai ,,surori", între care se desfasoara Muntii Penteleu, reprezinta o însemnata axa de circulatie turistica, facilitînd în acest sens tranzitul între zona Vrancei si Muntii Buzaului. Drumetia se poate desfasura pe traseul de legtttura 14.
Slanicul completeaza reteaua afluentilor Buzaului care dreneaza Muntii Vrancei. Acest pîrîu se formeaza pe povîrnisul sudic al Masivului Furu si pe versantul estic al Muntelui Nehîrna Mica. Cursul montan al vaii delimiteaza la apus marginea Muntilor Buzaului, separînd pe acest sector Culmea Ivanetului de Furu.
Bazinul hidrografic Olt colecteaza foarte putine cursuri de apa de pe teritoriul Muntilor Vrancei. Acest lucru îl realizeaza numai prin intermediul bazinului Rîu Negru cel mai mare, de altfel, de pe cursul superior al Oltului (2 243 km2).
Rîu Negru primeste din Muntii Vrancei doar doua pîraie: Ojdula si Ghelinta, ambele debusînd în apropierea orasului Tîrgu Secuiesc din depresiunea intramontana cu acelasi nume (compartimentul Depresiunii Brasovului).
Ojdula are un bazin de numai 48 km2 si o lungime de 17 km, se formeaza pe versantul apusean al Muntelui Musat si, înainte de varsare, strabate localitatea Ojdula.
Ghelinta este ceva mai mare (97 km2 si 21 km lungime) si rezulta din unirea Ghelintei Mari cu Ghelinta Mica, ale caror ape se aduna atît de pe versantul vestic al culmii Stogu Mare-Baba (cumpana apelor cu bazinul Putna), cît si de pe cel nordic al Muntelui Zîrna (1 069 m) ce o separa de Bîsca Mare.
În parte, vaile Ojdula si Ghelinta sînt folosite de traseele turistice ce apartin Muntilor Bretcului.
Daca astfel se prezinta reteaua vailor proprii Muntilor Vrancei, aspectele hidrografice nu se limiteaza la atît. Pe lînga Lacul fara nume de pe albia Zabalei, Lacul Verde de pe pîrîul Lepsa si altele de aceeasi origine (baraj natural), exista o multime de cuvete lacustro-mlastinoase. Cea mai mare si mai interesanta este Lacul Negru, situat în bazinul Narujei, la 1235 m altitudine, pe versantul stîng. Pretutindeni în Muntii Vrancei exista izvoare ivite în diferite locuri: fund de vale, versant sau culme. Foarte multe însa contin ape mineralizate puternic, îndeosebi cu sulf, carbonati si compusi ferosi. În drumetiile prin aceste locuri, ape cu asemenea proprietati pot fi întîlnite frecvent pe traseele 2, 8 (între "Dulghina Bradului" si varsarea pîrîului Pietricica) si 1 (în punctul "Strîmtura"), localizînd doar cîteva dintre perimetrele cu cea mai mare densitate a acestora.
Izvoarele cu apa potabila obisnuita sînt de regula sumar amenajate. De pilda, captarea poate fi în fragmente de trunghiuri de arbori scobiti, sau în incinte din piatra, zidite, ce poarta denumirea de "budai". În alte cazuri, izvorul este dirijat printr-un uluc, confectionat de obicei din lemn si se numeste "sipot". El poate desemna si dirijarea partiala a apei unui pîrîias. Pentru turismul din Muntii Vrancei aprovizionarea cu apa potabila nu constituie o dificultate întrucît izvoare, amenajate cît si neamenajate, se gasesc pe toate traseele, inclusiv pe rutele nemarcate (exceptînd poteca de pe creasta Cozei).
Trasaturile de ansamblu ale asociatiilor fito si zoogeografice din cuprinsul Muntilor Vrancei sînt o reflectare a conditiilor de mediu proprii treptei de relief si climatului corespunzator acesteia. Pe lînga ele intervin însa o seama de factori locali care influenteaza cantitativ si calitativ învelisul biologic al teritoriului. Asa spre exemplu, substratul litologic si conditiile hidrogeologice, unele procese de modelare actuala a scoartei, activitatea antropica si alte cauze raspund de diversitatea aspectelor biogeografice locale. Date fiind altitudinea si conditiile climatice, vegetatia caracteristica Muntilor Vrancei este cea de padure (suprafata ei fiind însa discontinua, datorita mai ales defrisarilor masive efectuate în perioada interbelica) si de pajisti montane secundare.
In arealul formatiunii silvestre se disting doua etaje: unul inferior, cu arborete de amestec (foioase si rasinoase) si unul superior, alcatuit din rasinoase (conifere).
Padurile de amestec (mixte) ocupa, îndeosebi, jumatatea rasariteana a Muntilor Vrancei (cu altitudini medii sub 1500 m) si prefera versantii sudici, participarea speciilor de conifere fiind subordonata (în cazul expozitiei însorite) arborilor ca frunza cazatoare. Dintre speciile de foioase se face remarcat fagul (Fagus silvatica), constituind pe alocuri arborete pure. El se asociaza cu paltin (Acer poxtanoides), carpen (Carpinus betulus), frasin (Frasinus excelsior), mesteacan (Betula pendula) si mai rar gorun (Quercus petraea), ulm de munte (Ulmus glabra) ori anin (Alnus viridis, A. glutinosa, A, inrcana), acesta din urma întîlnindu-se pe fundul vailor pîna în etajul rasinoaselor.
Padurile de conifere urca pîna în vecinatatea celor mai înalte vîrfuri, acoperind, cu predilectie, jumatatea apuseana a zonei montane, precum si versantii cu expozitie nordica, rolurile principale în compozitia lor revenind molidului (Pecea boies) si bradului (Abies alba); secundar, se asociaza pinul silvestru (Pinus sylvestris), Pe suprafete insulare se dezvolta molidisuri pure, bradete sau pinete. Codri propriu-zisi de molid se întîlnesc în cuprinsul vailor Putna, Zabala, Bîsca Mare, Bîsca Mica, Naruja, Misîna si altele.
Pajistile montane (sau "golurile"), sînt foarte dispersate. În majoritate, ele sînt o consecinta a substituirii padurilor pe cale antropica, ceea ce face ca numeroase suprafete sa se întîlneasca în interiorul arealului vegetatiei silvestre. Cele spontane, reduse si sporadice, caracterizeaza mai cu seama vîrfurile Goru, Lacauti, Giurgiu, Pietrosu si Zboina Frumoasa.
Vegetatia specifica pajistilor montane o reprezinta asociatiile de: taposica (Nardus stricta), paius (Festuca rubra, F. supina), trestioara (Calamagostris arundinacea), firuta (Poa violacea), la care se adauga afin (Vactinium myrtillus), merisor (Vaccinium vitisidea), iarba neagra (Cailuna vulgaris) si pe alocuri ienupar (Juniperus communis) alcatuind întinse "covoare" pe culmile muntoase din partea apuseana a zonei. În jurul stînelor, mai apar stevia (Rumex alpinus) si stirigoaia (Veratrum album), iar în locurile mai umede cresc rogozuri (Carex albat c. distans, C. flacca), brusturele caprei (Telechia speciosa) si alte specii hidrofile.
Desi întîrziata, primavara aduce în pajistile muntilor si în poieni brebenei (Corydalis solida), toporasi (Viola bielziana, V. bicolor), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) etc. Notabila este prezenta, de altfel singulara, pe vîrful Goru (1785 m), a jneapanului (Pinus mugo), introducînd astfel în Vrancea ceva din ambianta pajistilor alpine. Probabil ca, odinioara, jnepenisurile erau mai extinse în muntii vrînceni mai înalti.
Aceasta este constituita dintr-o mare bogatie si diversitate de specii. Apele repezi si limpezi sînt mediul propice ihtiofaunei, reprezentate prin pastrav (Salmo trutto fario), mreana (Barbus barbus), boistean (Phoxinus phoxinus), clean (Leuciscus cephalus) si scobar (Chondrostoma nasus). Padurile adapostesc o ornitofauna foarte variata. La limita lor superioara întîlnim mediul cocosului de munte (Tetrao urogalus), ieruncei (Tetrastes bonasia), acvilei de stînca (Aquila chrysaetos) si acvilei tipatoare (Aquila pomerana); mai jos, în crengarisul codrilor, pe liziere si în poieni, traiesc buha (Bubo bubo), huhurezul mic (Stix aluco), ciuful de padure (Asio otus), corbul (Corvus corax), mierla gulerata (Turdus torquatus), ciocanitoarea neagra (Dryocopus martius), ciocanitoarea verde (Picus viridis), gaita (Garrulus glandarius), diverse specii de pitigoi (Parus caeruleus, P. major) etc., aproape toate, exceptînd gaita, fiind ocrotite de lege si declarate monumente ale naturii.
Padurile sînt populate însa si de numeroase mamifere, unele specii de carnivore sau rozatoare avînd mare importanta cinegetica. Dintre toate aceste vietati, cerbul (Cervus elaphus) se bucura de cea mai mare admiratie. Arealul sau de raspîndire ocupa întreaga zona muntoasa, preferînd locurile mai retrase si linistite. În acelasi spatiu traiesc ursul (Ursus arctos), mistretul (Sus scrofa), rîsul (Lynx lynx), jderul (Martes foina) si lupul (Canis lupus). Masivele mijlocii si joase adapostesc vulpea (Vulpes vulpes), viezurele (Meles meles), pisica salbatica (Felis silvestris), iepurele comun (Lepus europeus), chiar si iepurele de vizuina (Oryctologus cunniculus) si capra rosie (Capreolus capreolus).
De aproape doua decenii, fauna Muntilor Vrancei s-a îmbogatit cu "antilopa Carpatilor". Aduse din Retezat, Bucegi si Fagaras, exemplarele de capra neagra (Rupicapra rupicapra), caci despre aceasta specie este vorba, s-au acomodat usor si au prosperat, fiind astazi întîlnite în mai tot cuprinsul vaii Tisitei. Evident, regimul lor de ocrotire este valabil si pe teritoriul vrîncean.
Dar, în intimitatea ei, viata acestui învelis se deapana cu pulsatii mai mult ori mai putin vioaie, iar crl ce si-o apropie surprinde adesea secvente tulburatoare. De pilda, la vremea primelor culori violacee a brînduselor si înaintea zorilor, cocosii de munte devin tot mai curtenitori cu "gotcile" lor, si-si slobozesc îndelung "toaca" pliscurilor usor încovoiate. Abia atunci padurile de sub cele mai îndraznete vîrfuri încearca sa-si lepede tacerea rece: începe "rotitul" ... Mai tîrziu, la vremea cromaticii exuberante a frunzisului, resemnat parca pentru drumul catre eternitate, codrii clocotesc de mugetele cerbilor. Începe "boncanitul", magnificul spectacol din singuratatea muntelui, ce nu poate fi altfel decît pe masura mîndriei inegalabile a acestei bogatii vii carpatine.
In zestrea de podoabe naturale ale Muntilor Vrancei, unele se remarca în mod deosebit fie datorita raritatii, fie originalitatii sau interesului lor stiintific, motive pentru care beneficiaza de ocrotire acordata prin statut oficial.
Parte dintre aceste comori sînt dispersate. Altele reprezinta componente ale unor medii de viata particulare sau elemente arhitecturale specifice unui anumit tip de relief, modelat în decursul mileniilor. Insemnatatea unor astfel de elemente solitare, ori asociate pe unitati spatiale de dimensiuni variate, precum si necesitatea protectiei lor împotriva factorilor de degradare, fundamenteaza Decizia 156/1973 a Consiliului Popular Judetean Vrancea, prin care s-au înfiintat noua rezervatii naturale cu o suprafata totala de 1313 ha. Dintre acestea, trei se circumscriu Muntilor Vrancei, însumînd 427,7 ha. De asemenea, actul normativ mentionat instituie regim de protectie pentru un grup de plante rare sau pe cale de disparitie, arberi seculari si numeroase specii faunistice.
Rezervatiile naturale din Muntii Vrancei sînt urmatoarele: Rezervatia forestiera Lepsa-Zboina, Rezervatia forestiera si geologica cheile Tisitei si Rezervatia geologica si de peisaj cascade Putnei. Toate acestea au si o reala însemnatate turistica, fiind strabatute de diverse trasee.
Rezervatia forestiera Lepsa-Zboina ocupa o suprafata de 210,7 ha, fiind situata pe versantul sudic al Muntelui Zboina Neagra. Are o vegetatie lemnoasa si alcatuire floristica aflate în stadiu aproape natural. Este accesibila din statiunea Soveja (traseul turistic 13) si din satul Lepsa, pe DN 2D, continuat cu DJ 205F).
Rezervatia contine fagete seculare pure, cu exemplare de Fagus silvatica, avînd vîrsta de aproape 260 ani, circa 35 m înaltime si diametre de pîna la 1,2 m. De asemenea, sînt închegate molidisuri, arborete de molid-brad, cu vîrste cuprinse între 100 si 180 ani, în poienile carora se întîlnesc frecvent afinul (Vaccinium myrtillus), bulbucul de munte (lius europaeus) - monument al naturii, boziorul (Orchis sambucina), toporasi (Viola bielziartp, V. bi- color) s.a. Nu lipseste papucul doamnei (Cypripedium verticillatum) - monument al naturii, breabanul (Cardamine glandurigera) crinul de padure (Lilium mirtagon), stînjenelul de munte (lris ruthenica), ori firuta de stînca (Poa nemoralis ssp. rhemanni) - planta endemica ocrotita prin lege.
In rezervatie abunda si elemente faunistice, unele declarate monumente ale naturii, ca, de exemplu, cocosul de munte (Tetrao urogalus), acvila tipatoare (Aquila pomarina), corbul (Corvus corax) si rîsul (Lynx lynx).
Rezervatia forestiera si geologica cheile Tisitei este constituita pe 307 ha si înglobeaza cursul inferior al vaii Tisitei cu monumentalele sale chei. Accesul se face din DN2D (Focsani-Tîrgu Secuiesc, la 71,5 km de Focsani, sau 2,5 km aval de centrul satului Lepsa, pe aceeasi magistrala rutiera), folosindu-se apoi traseul turistic 7. Valoarea fitogeografica a rezervatiei consta în numarul mare de elemente alpino-carpatice, alpino-boreale si atlantice, cît si în existenta speciilor endemice carpatice si dacice continentale. Dintre acestea, enumeram trandafirul de munte (Rosa pendulina), izmisoara (Cilamintha alpina), curpenul de munte (Clematis alpina), sînziene de munte (Galium anisophyllum), ciubotica ursului (Cortusa matthioli).
De asemenea, rezervatia contine una dintre nestematele floristice ale stîncariilor: floarea de colti (Leontopodium alpinum), monument al naturii pus sub ocrotirea legii pretutindeni în România. Este unicul loc din Vrancea unde se gaseste aceasta planta gingasa. si tot aici, ca nicaieri în Muntii Vrancei, traieste o pasare mica, gratioasa, cu pete mari rosii pe fondul cenusiu al aripilor; se numeste fluturasul de stînca (Tichodorma muraria).
Vegetatia lemnoasa este reprezentata prin fagete în amestec cu molid si brad, cît si prin molidisuri pure, dar restrînse, avînd rol principal în protectia terenului. Trasaturile geologice particulare ale rezervatiei se datoreaza atit constitutiei petrografice variate (cu compusi carbonatici, radiolarite verzi si rosii, marne rosii cu intercalatii de conglomerate cu elemente verzi si multe alte faciesuri de vîrsta cretacica), structurii foarte complicate a formatiunilor, cît si tectonizarii puternice. Asemenea trasaturi au condus la aparitia unui microrelief aparte, care accentueaza originalitatea peisajului, reprezentat prin polite situate la diferite înaltimi, pereti stîncosi, surplombe, jgheaburi, povîrnisuri concave etc. De altfel, acest sector al Tisitei îndeamna pe unii specialist sa-1 considere canion.
Caracterului mixt al rezervatiei merita sa i se alature peisagistica inedita si interesul stiintific incontestabil, subliniindu-se astfel valorile patrimoniului natural vrîncean.
Rezervatia geologica si de peisaj cascada Putnei este cu mult mai restrînsa fata de celelalte (aproximativ 10 ha) si cuprinde o portiune a defileului rîului, daltuit în aval de satul Lepsa, în formatiuni predominant gresoase de vîrsta paleogena. Este accesibila pe DN 2D, la aproximativ 71 km departare de Focsani, sau 3 km aval de centrul satului Lepsa. De la motelul situat în imediata sa vecinatate porneste si traseul turistic 7 (pe valea Tisitei).
Spectaculozitatea cascadei se datoreaza detaliilor albiei modelata prin eroziunea selectiva a rocilor si tectonizarea formatiunilor geologice. Caracteristica este suita marmitelor, care obliga suvoiul de apa sa sara dintr-o scobitura în alta, linistindu-se însa în bazinetul adîncit la baza caderii de apa. Lungimea cascadei masoara 76 m, diferenta de nivel 14 m, iar debitul mediu 9 m3/s. În mod obisnuit, viteza apei înregistreaza 18 m/s.
Mai adaugam, nu ca o situatie singulara, existenta pe abruptul din dreapta cascadei a unei flore de stîncarie destul de rara: garofita (Dianthus corthusianorum), iarba surzilor (Saxifraga paniculata), mierluta (Minuartia verna) s.a.
Exista însa si alte locuri în cuprinsul Muntilor Vrancei unde natura ne ofera nemumarate elemente
ce atrag, deopotriva, admiratia excursionistilor si chiar interesul oamenilor de stiinta. Asa, spre exemplu, sectorul cheile Narujei dintre ,,Dulghina Bradului" (inclusiv "Cetatile Misînei") si confluenta cu pîrîul Pietricica, pe o lungime de 3,5 km, prezinta interes geologic, hidrogeologic, geomorfologic si peisagistic, zona fiind totodata usor accesibila, pe drum forestier si traseele turistice 2 si 8. O situatie similara exista în punctul ,,Strîmtura" (confluenta în chei a vailor Coza si Dalhatas, extremitatea estica a Masivului Coza), aflat la 6 km vest de comuna Tulnici, pe traseul 1. În plus, în rocile sedimentare de aici, este conservata o bogata fauna fosila de pesti, de vîrsta oligocena (aproximativ 37 milioane ani).
Un punct de atractie turistica îl constitute Lacul Negru, aflat în bazinul Narujei, la 1235 m altitudine, pe versantul nordic, avînd o suprafata de peste 1 ha. Aceasta cuveta lacustro-mlastinoasa, cu o turbarie oligotrofa, abundenta în endemisme micro faunistice si floristice, poate suscita o pasionanta investigare stiintifica. Lacul Negru exemplifica un ecosistem de rara originalitate, în care organizarea si evolutia vietii s-au desfasurat în conditii cu totul speciale si care au suferit în mica masura impactul cu factorul uman.
Accesul spre zona muntoasa depinde în primul rînd de existenta unor artere principale de circulatie, cu o distributie circumvrînceana, alcatuite din cai rutiere de importanta nationala, dublate pe alocuri de linii ferate - unele magistrale, de-a lungul carora sînt rînduite numeroase centre urbane dezvoltate si localitati rurale însemnate. Din acestea, pornesc drumuri judetene, continuate cu drumuri comunale, din care se ramifica drumuri forestiere ce patrund pîna în interiorul muntilor. Conditiilor enumerate li se adauga numeroase trasee de autobuze I.T.A., avînd ca puncte terminus localitati rurale amplasate la poala muntilor, iar ca punct de plecare principal autogara municipiului Focsani (Piata Victoriei nr. 1). Mai mult chiar, traseul Focsani-Tulnici-Tîrgu Secuiesc-Brasov traverseaza întreaga arie montana vrînceana.
Reteaua cailor de comunicatie care înconjura Ţara Vrancei, la distante variabile, si din care se dirijeaza concentric traseele de penetrare în munti, poate fi urmarita astfel:
- sectorul estic, pe 85 km, între Rîmnicu Sarat-Focsani-Marasesti-Adjud, este strabatut de DN 2 (E 85) si magistrala feroviara 500, Bucuresti-Suceava;
- sectorul nordic, pe 110 km, între Adjud-Gheorghe Gheorghiu-Dej-Poiana Sarata-Bretcu-Tîrgu Secuiesc, caruia îi revine rolul de axa transcarpatica, este servit de DN 11A si calea ferata 501 care însotesc valea Trotusului între Adjud si Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai departe, DN 11 ne conduce la Tîrgu Secuiesc, prin valea Oituzului si pasul Oituz (886 m);
- sectorul vestic, lung de 103 km, între Tîrgu Secuiesc, Brasov si Întorsura Buzaului, este strabatut de DN 11 (Bacau-Brasov) si DN 10 (Brasov-Buzau). Mai poate fi folosita magistrala de cale ferata 400 (între Sfîntu Gheorghe si Brasov), din care pornesc spre est caile ferate 404 (Sfîntu Gheorghe-Bretcu) si 403 (Brasov-Întorsura Buzaului);
- sectoral sudic, pe o distanta de 146 km, între Întorsura Buzaului-Nehoiu-Buzau-Rîmnicu Sarat, foloseste DN 10 (între Întorsura Buzaului si Buzau), apoi DN 2 (Buzau-Rîmnicu Sarat). De asemenea, pe tronsonul Nehoiasu-Buzau se dirijeaza linia feroviara 504, iar tronsonul Buzau-Rîmnicu Sarat este dublat de magistrala C.F.R. 500.
Cele mai multe posibilitati de patrundere în inima Vrancei si în spatiul montan al acesteia ne sînt oferite de magistrala feroviara 500 si DN 2 (E 85), care strabate localitatile Buzau, Rîmnicu Sarat, Focsani, Marasesti, Adjud, situate în zona de contact a Subcarpatilor Vrancei cu Cîmpia Româna. Pentru aceasta folosim drumurile nationale si judetene, în marea lor majoritate modernizate, ce urmaresc îndeaproape firul vailor Putna, Susita, Milcov, Rîmnicu Sarat si Bîsca.
Drumul national 2D face legatura între Cîmpia Româna de nord-est si Depresiunea intramontana a Brasovului, traversînd Subcarpatii Vrancei, Muntii Vrancei (în judetul Vrancea) si Muntii Bretcului (în judetul Covasna). La localitatea Tinoasa, în depresiunea mentionata, DN 2D se racordeaza la DN 11 (Bacau-Brasov). soseaua masoara 117,5 km, din care aproximativ 90 sînt asfaltati, si porneste din municipiul Focsani catre nord-vest. În cuprinsul Vrancei, cu pitorescul ei aparte si bogatia apreciabila de elemente etnografice originale, DN 2D strabate vetrele localitatilor: Bolotesti, Vidra, Valea Sarii, Bîrsesti, Tulnici, Lepsa si Gresu - toate rînduite pe firul vaii Putna. Amonle de satul Gresu drumul urca în pasul Musat (1100 m), de unde coboara prin Muntii Bretcului în satul Ojdula (judetul Covasna).
La Valea Sarii, din DN 2D se ramifica DJ 205D, iar la Bîrsesti DC 84, pe care îl vom folosi pentru parcurgerea traseului 11. Din centrul comunei Tulnici, drumul national permite accesul itinerarelor montane 1 si 6, dupa care, la capatul unor serpentine, însotite de o padure de pin (rezervatie silvica) se desprinde drumul lateral care ajunge la tabara scolara Galaciuc (1 km). Inainte de satul Lepsa, DN 2D întîlneste rezervatia naturala cascada Putnei si motelul cu acelasi nume, de unde porneste traseul 7 (prin cheile Tisitei). În centrul rural amintit, drumul national se intersecteaza cu DJ 205F, dirijat dinspre Soveja.
Mai sus de satul Gresu, DN 2D înlesneste abordarea traseului 9 ce urmareste în mare parte cursul superior al Putnei.
Drumul judetean 205D are 22 km lungime, din care primii 8 sînt asfaltati, si se desprinde, asa cum relatam anterior, din DN 2D la Valea Sarii (45 km de Focsani). El duce prin comunele Naruja si Nistoresti la poala Muntilor Vrancei, în satul Vetresti-Herastrau, unde se intersecteaza cu rutele turistice 2 si 6. Mai întîi, drumul coboara prin Depresiunea subcarpatica a Vrancei pîna la punctul "Grumaz" (confluenta Putna-Zabala), de unde se bifurca un drum comunal modernizat catre comuna Vrîncioaia (asezare veche, cunoscuta pentru colectia etnografica si statia seismica). În continuare, DJ 205D parcurge valea Zabalei pîna la Naruja si se înscrie apoi pe valea rîului cu acelasi nume, pîna în punctul terminus (14 km, satul Vetresti-Herastrau).
Drumul judetean 205A conduce din Focsani în Depresiunea Vrancei, prin vaile Milcov (tronsonul cel mai lung dar asfaltat) si Zabala, avînd o lungime de 77 km. Pe valea Milcovului, DJ 205A leaga orasul Odobesti de comunele Brosteni, Mera, Reghiu si Andreiasu. La Mera, un drum lateral-dreapta, de 1 km, urca pe o frumoasa terasa unde se afla monumentul istoric medieval Mera, construit de Constantin Cantemir si fiul sau, Antioh (sec. XVII-XVIII). La Reghin, DJ 205A întîlneste rezervatia naturala Scruntar (ziduri ciclopice, gresoase, detasate prin eroziune diferentiala), iar la Andreiasu de Jos permite vizitarea rezervatiei naturale "Focul Viu", accesibila pe drum lateral si poteca, circa 1 km, (stînga).
Din locul "Butucoasa", drumul paraseste valea Milcovului, urca pe culmea dealurilor subcarpatice în punctul "Stoichita", de unde coboara în depresiune, pe valea Zabalei, intrînd astfel pe teritoriul comunei Nereju. Acest sector de drum ridica unele impedimente circulatiei autoturismelor.
La Nereju, prin intermediul drumului comunal 102, DJ 205A serveste itinerarele montane 1 si 6. Aval de Nereju, pe Zabala (22 km), calea rutiera judeteana se dirijeaza pîna în comuna Naruja, unde se racordeaza la DJ 205D descris anterior. Mai înainte, însa, el strabate comuna Paltin, cunoscuta pentru portul popular, pentru echipele de "buciumasi" si "fluierasi", cît si pentru pastrarea unor frumoase traditii cultural-artistice.
Drumul judetean 205F este important pentru traficul turistic din sectorul nordic al Vrancei, valorificînd numeroase si variate obiective înlantuite pe cei 71 de km ai sai, care sînt în întregime asfaltati. Drumul porneste spre vest din punctul "Tisita", situat la intersectia DN 2 (E 85) cu DN 24 (dirijat dinspre Tecuci, 18 km nord de Focsani si 4 km sud de Marasesti). În imediata vecinatate a locului mentionat este amplasata Statuia Victoriei, opera a sculptorului Oscar Han, dezvelita în 1934. Ea semnifica triumful romanilor împotriva armatelor germane pe frontul de la Marasesti (1917). Soclul statuii (ce înfatiseaza o femeie amenintînd cu sabia) are înscrise cuvintele nepieritoare ale generalului Eremia Grigorescu: PE AICI NU SE TRECE.
DJ 205F însoteste întregul curs subcarpatic al vaii susita, respectiv, pîna la Soveja. La început, strabate podgoria si orasul Panciu, apoi, comunele Straoane, Racoasa si Cîmpuri. La iesirea din Straoane, pe culmea prelunga a dealului Muncelu, se ridica Monumentul comemorativ Ecaterina Teodoroiu, tînara eroina (doar 23 de ani) a primului razboi mondial.
Din marginea apuseana a comunei Racoasa, pe un drum ramificat spre dreapta, se ajunge în localitatea cu renume istoric, Marasti (4 km). Aici, se poate vizita Mausoleul ridicat în memoria ostasilor Armatei a II-a româna, cazuti în marea ofensiva declansata la 4 iulie 1917. Continuînd drumul pe susita ajungem la Cîmpuri, satul natal al vestitului Ion Roata, taran, luptator neobosit pentru drepturile clacasilor. Pe lînga faptul ca el a fost ales în Divanul ad-hoc al Moldovei, care pregatea Unirea, Ion Roata a facut parte din "judetul satesc" (23 ianuarie 1861), din comisia de constatare pentru plasa Zabraut (7 octombrie 1864), iar în aprilie 1865 a îndeplinit functia de presedinte al biroului pentru alegerea noului primar. La o vîrsta respectabila, Mos Ion Roata ajunsese "cu desavîrsire sarac", asa cum îi marturisea într-o scrisoare lui M. Kogalniceanu, prefectul de atunci al judetului Putna (1880).
Locuinta în care Mos Ion Roata a vazut lumina zilei (1806) a fost restaurata si declarata Casa memoriala, cu prilejul centenarului Unirii. Ea se afla imediat lînga drum, pe partea stînga. Mai sus de Cîmpuri, DJ 205F patrunde în Depresiunea si comuna Soveja, unde gasim statiunea balneoclimatica ce poarta acelasi nume si de unde se poate intra pe traseul turistic 13. Din localitatea mentionata, drumul strabate Muntii Vrancei (urcînd mai întîi prin pasul Soveja, în obîrsia pîrîului Coasa), pîna în satul Lepsa, situat pe valea rîului Putna, unde se racordeaza la DN 2D. Cu putin înainte însa, el este interceptat de un drum forestier dirijat dinspre valea Oituzului.
Drumul judetean 204C prelungit cu drumul judetean 204H, se dirijeaza între comuna Dumbraveni (situata pe DN 2, la 20 km sud de Focsani) si centrele rurale de pe valea Rîmnicului Sarat: Dumitresti, Chiojdeni, Jitia si Vintileasca. La Vintileasca, se poate intra pe traseul 12.
Drumul judetean 203K apartine judetului Buzau si înlesneste apropierea de Muntii Vrancei, folosind valea Bîsca. El se ramifica din DN 10 (Brasov-Buzau), la localitatea Lunca Priporului, aflata la 3 km nord de comuna Nehoiu (important centru forestier, unde s-a amenajat hanul turistic "Nehoiu"). El strabate vetrele rurale Gura Teghii (13 km) si Varlaam (înca 3 km), iar de aici, pe un drum forestier, se poate ajunge la poala apuseana a Muntilor Vrancei.
Drumul judetean 121 (Tîrgu Secuiesc-Sfîntu Gheorghe) se desfasoara în cuprinsul judetului Covasna si permite accesul Muntilor Vrancei dinspre vest, respectiv, prin Muntii Bretcului. El se ramifica din DN 11 la Tîrgu Secuiesc si dupa 22 km ajunge în orasul Covasna, de unde se intra pe traseul turistic, de legatura 15.
Pe lînga aceste cai rutiere, modernizate, exista numeroase drumuri locale, comunale dar mai cu seama forestiere, care patrund în interiorul muntilor, folosind de obicei cursurile de apa. La rîndul lor, unele dintre acestea sînt utilizate de tronsoane apartinînd traseelor turistice.
Din comuna Nereju, spre vest, pe firul vaii Zabala, un drum forestier ne conduce pîna sub Culmea Arisoaia si Muntele Mîrdanu (aproape 40 km). În punctul ,,Caldari", drumul întîlneste traseele 5 si 12 (primul sfîrseste aici, iar al doilea începe); între cabanele ,,Giurgiu" si confluenta Mîrdanu-Zabaluta (aproximativ 10 km), drumul este folosit de traseul 2, iar la gura pîrîului Goru începe traseul 4; mai sus, între Muntele Mîrdanu si Culmea Paisele, drumul forestier este traversal de traseul 4. Important este si drumul forestier ce se prelungeste din DN 205D, amonte de satul Vetresti-Herastrau, care urmareste valea Narujei pîna în zona de izvoare si patrunde apoi pe valea superioara a Tisitei. În locul "Botu Misînei", se desprinde traseul 5, pîna la varsarea pîrîului Balosu drumul forestier serveste traseului 2, iar în continuare traseului 8, întîlnind în saua Tisitei ,,traseul de creasta" al Vrancei (1). De asemenea, o ramificatie a lui, face legatura cu valea Zabalei, la cabanele "Giurgiu", prin Golu Pietrosului.
Pe valea Tisitei, din DN 2D, se ramifica un alt drum forestier (cu trafic întrerupt), folosit pe aproape 8 km de traseul 7. Tot din DN 2D, însa de la Bîrsesti, se bifurca DC 84, prelungit cu un drum forestier pîna la izvoarele pîrîului Coza (aproximativ 30 km, distanta cumulata). Aceste cai rutiere sînt utilizate de traseul 11, începînd de la capatul potecii din punctul ,,Mioarele". De asemenea, din DN 2D, amonte de satul Gresu, porneste un alt drum forestier, de aceasta data pe valea Putnei, din care se ramifica un altul, pe Pîrîul Bradului. Ambele drumuri, însumînd 13 km, sînt folosite de traseul 9.
Din valea Oituzului (limita nordica a Muntilor Vrancei), mai exact, din DN 11, la cîteva sute de metri aval de popasul turistic "Poiana Sarata", se ramifica un drum forestier, de circa 30 km, care patrunde prin pasul Stînisoara (1250 m) în bazinul superior al Putnei. Cu 3 km înainte de satul Lepsa (situat pe DN 2D) acesta se racordeaza la DJ 205F. Un rol însemnat în traficul turistic montan vrîncean îl joaca drumul comunal Covasna-Comandau si prelungirea sa cu drumul forestier de pe Bîsca Mare (în total 26 km, din care 18 pîna la Comandau). Drumul comunal se dirijeaza prin cartierul Voinesti (sud de centrul orasului), traverseaza o pitoreasca zona de odihna, agrement si tratament, unde întîlnim campingul "Valea Zînelor", complexul hotelier ,,Bradul" si baza medicala denumita generic "Cardiologia", urca apoi în serpentine dese si patrunde în Depresiunea intramontana Comandau (situata între Muntii Întorsurii, Muntii Penteleu, Muntii Vrancei si Muntii Bretcului). Pîna aici se poate ajunge si pe calea ferata forestiera cu ecartament îngust si originalul ei "plan înclinat". De la Comandau, spre nord-est, începe drumul forestier ce însoteste fidel albia vaii Bîsca Mare (care delimiteaza Muntii Vrancei, la est, de subunitatea lor, Muntii Bretcului, la vest), pîna sub Muntele Zîrna (1 063 m). El se foloseste pîna la varsarea în Bîsca Mare a Pîrîului cu Ceapa (afluent pe stînga), unde este traversal de traseul 15.
Pe Bîsca Mica (limita de apus a Muntilor Vrancei cu Muntii Penteleu), din localitatea Varlaam, capatul drumului judetean 203K, porneste un drum forestier de aproximativ 40 km, dublat pe ultimii 6-7 km de o cale ferata forestiera, ce ajunge pîna la poala Lacautiului. Mai întîi, el strabate cîteva asezari cu locuinte izolate (Vadu Oii, Brebu si Secuiu), dupa care, prin Poiana Musa, se poate ajunge în culmea sudica a Muntelui Giurgiu, pe poteca nemarcata. În continuare, de la cantonul C.F.R. "Magherus", i se ataseaza calea ferata mentionata. Ramura ei dinspre vest ne duce în pasul Delusor (1200 m), unde se sfîrseste traseul turistic 14, care face legatura cu Muntii Penteleu, în timp ce segmentul sau nordic, care merge în "tandem" cu drumul forestier, înlesneste abordarea traseului 4.
Asadar, reteaua cailor de comunicatii ofera turistilor posibilitati largi de apropiere si patrundere în Muntii Vrancei, precum si de parcurgere a unor sectoare de trasee cu mijloace auto proprii.
Pe lînga conditiile aratate, accesul zonei montane este facilitat de existenta a numeroase localitati, aflate fie în vecinatatea spatiului muntos vrîncean, fie la poala sau în interiorul acestuia, localitati cu care vor face cunostinta în cele ce urmeaza.
Focsani, municipiu si resedinta judetului Vrancea, este situat pe DN2 (E85) Bucuresti-Suceava la 182 km de Capitala, 70 km de Buzau, 36 km de Rîmnicu Sarat si 105 km de Bacau. Cu orasul Bucuresti mai este pus în legatura si prin magistrala feroviara 500 (199 km). Supranumit "Orasul Unirii", Focsaniul a luat nastere prin contopirea, în anul 1862, a doua asezari rurale amplasate pe ambele maluri ale unui vechi curs al Milcovului: Focsanii Moldoveni, la nord, si Focsanii Munteni, la sud. Aceste localitati erau cunoscute înca din secolele XVII-XVIII.
Prima atestare scrisa a ,,Tîrgului Focsanilor" dateaza din 1572 si apartine unui negustor brasovean. În prima jumatate a veacului XVII asezarea dobîndise deja statutul de oras, iar un secol mai tîrziu se numara printre marile orase ale tarii, avînd o populatie de 9757 locuitori (1859). Fiind oras de granita între Principatele române, Focsaniul a constituit tarîmul celor mai efervescente evenimente premergatoare Unirii, care au dus la desavîrsirea acestui maret act istoric. De asemenea, orasul a fost, în rastimpul celor doua razboaie mondiale, unul dintre cele mai importante puncte strategice din fata Carpatilor.
Pe parcursul istoriei sale zbuciumate, ce caracterizeaza secolul XIX si prima jumatate a veacului nostru, Focsaniul a reusit sa se remarce pe plan cultural, stiintific si educativ, la aceasta aducîndu-si contributia Duiliu Zamfirescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Vlahuta, Constantin Mironescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Mincu, Anghel Saligny, Simion Mehedinti, Constantin C. Giurescu, Gheorghe Longinescu, Nicolae Al. Radulescu, Constantin Moisil, Alexandru D. Xenopol, Nicolae lorga, Gheorghe Tatarescu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Iorgu lordan, serban Cioculescu, Ovid Densuseanu si alte personalitati ale spiritualitatii si culturii românesti, unele nascîndu-se în Focsani, traind ori activînd temporar în acest oras de pe Milcov.
In 1832 apare în Focsani prima scoala generala de stat; la 7 ianuarie 1866 se înfiinteaza "Gimnaziul cu 4 clase Alexandru Ioan Cuza", transformat ulterior (1899) în liceul "Unirea"; între 1911 si 1918 se construieste Teatrul (printre primele spectacole numarîndu-se ,,Fîntîna Blanduziei" de V. Alecsandri); în 1927, Gh. Pastia, care a finantat si lucrarile Teatrului, ridica Ateneul popular; în 1920 s-a înfiintat Muzeul de istorie si etnografie, iar în perioada 1930-1936 s-a construit Liceul "Al. I. Cuza". Înfatisarea de astazi a "Orasului Unirii" si întreaga viata ce pulseaza aici sînt radical deosebite fata de situatia anterioara anului 1965. Urbanizarea, sistematizarea, economia, învatamîntul, cultura, totul, se înscrie pe coordonate fara precedent. Dintr-un centru comercial, cu pravalii mici si dispersate, cu o retea stradala defectuoasa, cu numeroase locuinte subrede, Focsaniul a devenit unul dintre orasele moderne ale tarii, cu o puternica industrie si o populatie de 88450 locuitori (1987).
Noul centru civic graviteaza în jurul Pietei Unirii, aceasta fiind încadrata de sediul Consiliului popular judetean, doua ansambluri de blocuri cu spatii comerciale largi, hotelul "Unirea", Ateneul popular si de Gradina publica în incinta careia se afla Centrul de creatie si cultura socialista "Cîntarea României". În centrul pietei, la 24 ianuarie 1976 s-a inaugurat Monumentul Unirii cu un obelisc de aproape 20 m înaltime, placat cu granit rosu. La baza lui s-a atasat un basorelief din bronz, inelar (opera artistului Ion Jalea), pe care sînt înfatisate scene din istoria neamului si actul Unirii, cu nu mai putin de 85 personaje. Pe parcursul ultimelor doua decenii, în Focsani s-au înfiintat peste zece unitati industriale, integrate structurii economiei republicane, unele dintre ramurile de productie fiind cu totul noi pentru tinutul vrîncean. Marea majoritate a acestora se concentreaza într-o platforma industriala din Cartierul Sud si din care enumeram: Intreprinderea de scule si elemente hidraulice; Intreprinderea de aparataj electric; Intreprinderea metalurgica; Intreprinderea de vase emailate; Intreprinderea de prelucrare a maselor plastice, carora li s-au alaturat, în ultimii trei ani, mari unitati din ramura industriei usoare.
Bulevarde largi, cu cîte patru benzi de circulatie, încadrate de constructii noi, strabat orasul Focsani între asa-zisele "bariere" Marasesti (la nord) si Bucuresti (la sud). Printre principalele obiective turistice ale Focsaniului se numara: Piata Unirii, borna de hotar a Principatelor (1859), sediul Consiliului popular municipal, Teatrul, Monumentul eroilor Regimentului 10 Dorobanti (cazuti în luptele de la Grivita, 1877), sediul pichetului graniceresc (1859), sediul Comisiei centrale (1859-1861), Monumentul eroilor de la 1917, bustul scriitorului Duiliu Zamfirescu (1858-1922). Cei care ajung în Focsani, au la dispozitie urmatoarele spatii de cazare: hotel "Unirea", 217 locuri (Piata Unirii 3); hotel " Vrancea", peste 100 locuri (B-dul Lenin 25), hotelul "Administratia pietei", 46 locuri (Piata Vrancea 3) si Complexul turistic ,,Caprioara", situat în Crîngul Petresti (3 km nord de Focsani, drum asfaltat).
Orasul Odobesti se numara printre cele cinci centre urbane ale judetului Vrancea, avînd aproape 10000 locuitori (1987). Este asezat pe stînga vaii Milcovului, la circa 200 m altitudine si se leaga de Focsani prin DJ 205A (12 km). Inca de timpuriu, Odobestiul era cunoscut prin podgoria si vinurile sale, dobîndindu-si un binemeritat renume ce se pastreaza si astazi. Asa se face ca înca din vremea lui stefan cel Mare s-a amenajat "Beciul Domnesc" pentru conservarea unor cantitati de vin, iar în pragul secolului XX (1899) a luat fiinta la Odobesti o scoala de viticultura. Dat fiind interesul pentru aceasta podgorie, la Odobesti functioneaza Statiunea de cercetari vini-viticole, cea mai mare unitate de acest gen din tara. Ea este situata pe strada 30 Decembrie, vizavi de Liceul agricol (fosta scoala de viticultura).
In centrul urban exista Mausoleul eroilor primului razboi mondial (inaugurat în 1921), motelul .Miorita", cu camere confortabile, restaurant, braserie, bar si crama, magazine noi si un modern oficiu P.T.T.R
Orasul Marasesti este asezat în partea estica a judetului Vrancea, la 70 m altitudine, în apropierea albiei rîului Siret, pe DN 2-E 85 (22 km nord de Focsani, 4 km nord de intersectia rutiera "Tisita" si 83 km sud' de Bacau). La început, a fost un catun neînsemnat, apoi un tîrgusor, la sfîrsitul secolului XIX devenise un important nod feroviar din rasaritul tarii, pentru ca astazi Marasestiul sa figureze printre centrele industriale ale tarii.
Numele orasului este înscris în istoria neamului, datorita eroismului armatei române care, în bataliile de neuitat din vara anulul 1917, a decis soarta primului razboi mondial. Marturia peste veacuri a luptelor si a celor aproape 6 000 de eroi, o semnifica Mausoleul Marasesti, un complex arhitectonic impunator construit dupa planul arhitectilor George Cristinel si Constantin Papaniu, frumos ornamentat cu basoreliefuri executate de Ion Jalea si Corneliu Medrea. Constructia edificiului comemorativ a început în 1923 si, dupa o perioada de întrerupere a lucrarilor, a continuat pîna în 1928.
Mausoleul adaposteste la loc de cinste ramasitele pamîntesti ale generalului Eremia Grigorescu, sub comanda caruia divizia a 9-a a Armatei I româna, la 6 august 1917, a spulberat ultima speranta a generalului german Mackensen de a cuceri tara. De asemenea, Mausoleul adaposteste mormîntul eroului necunoscut, avînd înscrise pe placa funerara cuvintele: "... Pe oasele lui odihneste pamîntul României".
Orasul Panciu, asemenea Odobestiului, are reputatie podgoreana si vinicola, iar în ultima vreme s-a facut cunoscut si prin vinul sampanizat solicitat si pe piata externa. De altfel, si primele mentiuni (1589) se refera mai putin la orasul Panciu decît la podgoria sa. Dar, de Panciu este strîns legata ultima parte a vietii lui Ion Slavici (1848-1925), care a fost înmormîntat nu departe de centrul orasului. Mai tîrziu, osemintele lui au fost depuse în Capitala, la Belu, alaturi de Cosbuc, Eminescu, Caragiale, Sadoveanu. Unele documents releva ca "Tîrgul Panciului" a luat fiinta în jurul anului 1800, prin contopirea suburbiilor asezarii principale. Ulterior, localitatea a intrat într-o perioada de dezvoltare economica, la care a contribuit sl calea ferata Marasesti-Panciu (18 km), construita în 1902.
Primul razboi mondial transforma, însa, orasul în ruina, încît refacerea începuta în 1918 a impus eforturi materiale si umane considerabile. Dar neajunsurile nu s-au rezumat la atît. Marele cutremur de pamînt din 9/10 noiembrie 1940 a distrus aproape în întregime constructiile orasului, iar populatia a fost decimata. A urmat cel de-al doilea razboi mondial, care a adîncit si mai mult situatia foarte grea a Panciului. Abia ultimele doua decenii au avut pentru Panciu rolul restabilirii complete si dezvoltarii generale. Astfel, a fost amenajat noul centru civic, cu blocuri de locuinte, hotel (20 locuri), unitati comerciale si de prestari servicii, precum si o retea stradala adecvata cerintelor actuale de trafic între oras si marile comune învecinate (Movilita, Fitionesti, Straoane si Ţifesti).
Soveja reprezinta una dintre cele mai frumoase si prospere localitati rurale din judetul Vrancea. Are o populatie de 3329 locuitori (1987) si este accesibila pe DJ 205F, 57 km din punctul "Tisita" (intersectia DN 2 - DN 24), sau 14 km din satul Lepsa (situat pe DN 2D, la 74 km de Focsani). Prin curse I.T.A. comuna este pusa în legatura cu orasele Focsani si Panciu. Localitatea este asezata în Depresiunea subcarpatica Soveja (subunitate a Depresiunii Vrancea, amplasata la extremitatea nordica), la o altitudine de 500-550 m, fiind strajuita la vest de vîrfurile Razboiul (957 m), Zboina Neagra (1350 m) si Ţiua Golasa (1069 m), iar la est de dealul Rachitasu Mic (891 m).
Colinele joase, dealurile domoale, padurile felurit alcatuite si pajistile, asociate pe alocuri cu livezi, introduc o nota particulara ambiantei meleagurilor sovejene.
Comuna a fost întemeiata de locuitorii proveniti din satele Dragoslavele si Rucar de pe valea superioara a Dîmbovitei. Acestia, din cauza asupririi boieresti, au fugit la începutul secolului XVII si s-au statornicit în micul tinut Soveja de pe valea superioara a susitei. De aceea, numele celor doua sate componente comunei Soveja reprezinta pe cele de provenienta a populatiei: Dragosloveni (resedinta localitatii) si Rucareni.
In satul Dragosloveni s-a nascut Simion Mehedinti (1869-1962), cel ce avea sa se dedice stiintei geografice si sa lase posteritatii lucrarea, intitulata sugestiv, "Terra". Inzestrat cu spirit observator si analitic, cu talent în mînuirea condeiului si un anume simt al realitatilor înconjuratoare, Mehedinti a dat la iveala numeroase schite si note, inspirate de meleagurile natale, îndemnînd la cunoasterea peisajului natural si uman. In gradinita din fata primariei din Soveja exista bustul din bronz al ilustrului geograf Simion Mehedinti, dezvelit cu ocazia centenarului nasterii sale. La Soveja, în 1645, Matei Basarab a construit un lacas, ca semn de întelegere cu Vasile Lupu. Aici, în 1846, a fost exilat Alecu Russo, de catre Mihail Sturza, pentru comediile sale "Bacalia ambitioasa" si ,,Jicnicerul Vadra". Doi ani mai tîrziu, însa, scriitorul descopera si culege balada "Miorita", pe care o trimite lui Vasile Alecsandri la Paris, unde se refugiase o vreme. Expediata în tara de poet si publicata (1852-1853) sub titlul "Meoara", "orice român o va citi va avea dreptul a se fali cu geniul sau", asa cum scria V. Alecsandri.
In centrul comunei (satul Dragosloveni) se afla motelul ,,Soveja". De asemenea, un obiectiv turistic important îl reprezinta Mausoleul eroilor de la 1917, construit în extremitatea apuseana a Dragoslovenilor. Soveja intereseaza, însa, si prin statiunea balneo-climatica ce-i poarta numele, fiind tutelata de Uniunea Generala a Sindicatelor din România. Ea este situata la aproximativ 1 km vest de centrul civic, "pe un picior de plai" larg si slab înclinat, învesmîntat de molidis poienit, marginind versantul drept al pîrîului Dragomirna. Integrata armonios peisajului deosebit de agreabil, statiunea Soveja valorifica o gama variata de factori naturali, cu proprietati terapeutice, ca de exemplu: topoclimatul de curatie, datorat temperaturilor moderate (valori medii anuale de 7,5°C), frecventei slabe a vînturilor si gradului ridicat de ionizare a atmosferei (rivalizînd cu statiunile Covasna si Bàlvànyos). De asernenea, valorifica izvoarele minerale, sulfuroase, clorosodice si carbonatice concentrate, precum si terenul foarte usor accesibil chiar si pentru vîrste înaintate.
Statiunea este profilata pe terapia nevrozelor, silicozei, starilor de debilitate, reumatismului, surmenajului fizic si intelectual, efectuîndu-se proceduri ca: megnetodiaflux, solux, bai galvanice, ionizari, ultrasunete, ultrascurte, ultraviolete, împachetari cu parafina, aerosoli, gimnastica medicala, masaj etc. Tratamentele se aplica, de catre personal medical calificat, în doua baze principale: ,,Zboina", cu o capacitate de 300 locuri si "Miorita", cu 100 locuri. De asemenea, pentru odihna propriu-zisa, statiunea ofera locuri de cazare în vile sau în pavilionul "Zboina".
În total, statiunea Soveja are o capacitate de 500 locuri, dar care, în sezonul cald este depasita de solicitari. Cu toate acestea, oaspetii îsi pot petrece foarte placut sejurul, apelînd la serviciile motelului ,,Soveja" (aflat în Dragosloveni, la 5 minute de mers pe jos) sau, la localnici. Exista, de asemenea, conditii de campare, în corturi proprii, în Poiana Punga (nord de statiune). Vizitatorii au multiple posibilitati de recreare, informare si documentare. Astfel, pe lînga promenadele pe aleile si potecile linistite ale statiunii, ei pot efectua excursii usoare prin Poiana Punga -Dealul Bisericii - pîrîul Chiua - Dragosloveni ori, de aici peste Dealul Tîrgului, în satul vecin Rucareni. Se pot vizita Mausoleul eroilor de la 1917 (aflat la intrarea în statiune), colectia sateasca de arta populara si bustul geografului Simion Mehedinti, ridicat în fata primariei. Iubitorilor de drumetii mai lungi le recomandam traseul 13 (Soveja - Zboina Neagra), potecile nemarcate din zona Piepturitt - Masivul Coasa si excursii pe dealul Rachitasu Mic sau în satele vecine, Negrilesti si Tulnici. Din statiunea Soveja se pot organiza excursii pentru vizitarea urmatoarelor obiective:
- Casa memoriala Ion Roata, deputatul divanului ad-hoc pentru Unirea din 1859. Este accesibila pe DJ 205F, 14 km spre est, comuna Cîmpuri;
- Monumentul medieval Vizantea ridicat în secolul XVI de Ieremia Movila. Este accesibil pe DJ 205F pîna la Cîmpuri (14 km), apoi pe drum local modernizat (4 km), ramificat spre sud (dreap-ta);
- Monumental medieval Lepsa (sflrsitul secolului XVIII), din preajma localitatii cu acelasi nume, pe DJ 205F, circa 11 km;
- Pastravaria Lepsa, în satul Lepsa, pe DJ 205F, 14 km, continuat cu DN 2D spre est, aproape ,1 km;
- cheile Tisitei si cascada Putna (rezervatii naturale), pe DJ 205F, 14 km pîna la Lepsa, apoi DN 2D aval de satul Lepsa, 2,5 km si respectiv 3 km.
Mai este necesar sa informam ca, la cererea oaspetilor aflati în statiunea Soveja sau din initiativa conducerii acesteia, se organizeaza excursii cu autocarul la Slanic Moldova, Brasov, Poiana Brasov, în Obcinile Bucovinei, în Delta Dunarii, la Bucuresti, Focsani, Marasesti si în alte zone ori centre turistice.
Tulnici este o alta localitate însemnata a judetului Vrancea, situata la 480 m altitudine, pe o terasa extinsa a Putriei, la 60,5 km departare de Focsani, pe DN 2D. Are 6 210 locuitori (1987) si este renumita din punct de vedere etnografic si folcloric. În partea nordica a localitatii se afla Tabara scolara "Galaciuc" - Tulnici, iar spre sud, pe malul drept al rîului, se pune în evidenta un interesant, microrelief format pe depozite salifere.
Prin curse I.T.A., localitatea este pusa în legatura cu Focsani si Brasov.
De asemenea, pe Putna, la 54 km departare de Focsani (pe DN 2D), exista comuna Bîrsesti, una dintre asezarile stravechi ale "Ţarii Vrancei" si leaganul legendei Tudorei Vrîncioaia. Se pare ca numele localitatii vine de la Bîrsan, unul dintre cei sapte fii pe care Vrîncioaia i-ar fi pus în slujba oastei lui Stefan cel Mare. De fapt, pe dealul Dumbrava, ce domina la vest centrul comunei, localnicii au construit în 1904 un monument dedicat cîrmuitorului moldovean din perioada 1457-1504.
Tot pe valea Putnei, însa în inima Muritilor Vrancei, pe soseaua nationala 2D se afla doua asezari mici, cu cîteva sute de locuitori fiecare: Lepsa si Gresu. Ele au luat fiinta prin permanentizarea folosirii "odailor" locuitorilor din Tulnici, care au valorificat aici pasunile, fînetele, padurile, drumurile pastorale si forestiere vechi. Ambele localitati comunica cu Focsani si Brasov prin curse I.T.A.
De un interes turistic deosebit se bucura Lepsa, asezat la intersectia DN 2D (74 km de Focsani) cu DJ 205F (14 km de Soveja). În apropiere exista rezervatiile naturale cheile Tisitei si cascada Putna, iar la marginea estica a satului poate fi vizitata pastravaria Lepsa. De asemenea, în partea nordica a localitatii exista un edificiu medieval (sfîrsitul secolului XVIII), cu cîteva spatii de cazare, anexe.
Satul Gresu este situat amonte de Lepsa, la 6,5 km, în extremitatea vestica a judetului Vrancea. Curînd, în apropierea localitatii va intra în functiune o microhidrocentrala care va folosi apa Putnei. La marginea de est a Muntilor Vrancei, pe valea Narujei, sînt situate satele Vetresti-Herastrau si Satu Nou, accesibile pe DJ 205D, la capatul traseului I.T.A. Focsani - Herastrau (96 km). Aproape de vatra Satului Nou, exista un monument istoric (1764), numit la început "ot Vrancea", iar ulterior "Valea Neagra". Cîteva constructii auxiliare ale acestuia pot gazdui grupuri de turisti. Intre comunele vrîncene, Nereju se face remarcata prin vechime, valori etnografice si folclorice autentice. De pilda, asezarii îi sînt specifice jocurile cu masti, confectionate de regretatul Pavel Tertiu, originar din satul Chiricani. Comuna ocupa o întinsa suprafata de pe valea Zabalei si este strabatura de DJ 205A, comunicînd astfel cu Focsani, fie prin Odobesti (55 km), fie prin Paltin - Naruja - Vidra (75 km). Intre centrul rural si Focsani, pe ruta Naruja, circula autobuze I.T.A.
In partea nordica a Muntilor Vrancei, pe cuprinsul judetului Bacau, se afla localitatea si statiunea balneoclimatica Poiana Sarata. Ele se gasesc la o altitudine de 450 m, pe valea superioara a Oituzului, la 31 km departare de orasul Gheorghe Gheorghiu-Dej si la 24 km de localitatea Bretcu, pe DN 11, si foarte aproape de popasul turistic "Poiana Sarata" care este dotat cu casute, restaurant, teren de camping si parcare auto.
La marginea vestica a teritoriului, în judetul Covasna, sînt asezate localitatile Covasna, Comandau si Ghelinta.
Covasna reprezinta unul dintre orasele importante ale Depresiunii Brasovului. Se gaseste la poala apuseana a Muntilor Bretcului, are o altitudine de 550-600 m si o populatie de aproape 12000 locuitori. Accesul îl asigura DJ 121 (22 km de Tîrgu Secuiesc si 28 km de Sfîntu Gheorghe) si calea ferata 407 (Bretcu - Sfîntu Gheorghe). Totodata, Covasna dispune de o statiune balneoclimatica, renumita prin bogatia apelor cloruro-sodice, carbogazoase, bicarbonatate, hipotone si hipertone, ionizarea puternica a atmosferei si de ,,mofete" (emanatii de bioxid de carbon). Se efectueaza cure pentru ameliorarea maladiilor cardiovasculare, ale tubului digestiv, hepatobiliare si afectiuni asociate (metabolice si de nutritie, nevroze, reumatism etc.). Tratamentele si odihna dispun de baze moderne ca de pilda: hotelurile "Covasna", ,,Cerbul", "Caprioara", ,,Turist", de complexele ,,Bradul", Uniunea Generala a Sindicatelor si Uniunea Cooperativelor Agricole de Productie, precum si de campingul "Valea Zînelor".
Comandau, este un vechi centru muncitoresc, numarînd aproximativ 2 000 locuitori, ocupati îndeobste cu exploatarea si prelucrarea "aurului verde", asezat la 1100 m altitudine în depresiunea intramontana ce-i poarta numele. Aceasta este drenata de rîul Bîsca Mare si separa Muntii Vrancei de Muntii Penteleu, "Clabucetele" Intorsurii si Muntii Bretcului. Localitatea este legata de Covasna prin drum local si cale ferata forestiera cu ecartament îngust, ambele dirijîndu-se catre nord-vest. Aceste cai de comunicatii se prelungesc la sudul Comandaului, pe Bîsca Mare, spre Gura Teghii si Nehoiu. Pentru sporturile de iarna, la Comandau s-au amenajat doua pîrtii.
Ghelinta, asemenea Covasnei, se încadreaza Depresiunii Brasovului, si se afla la poala Muntilor Bretcu. Este accesibila pe DJ 121 mtre Tîrgu Secuiesc si Catalina (5 km), prelungit cu drum local asfaltat (7 km). În centrul civic se afla un monument istoric construit în secolul XIV, cu picturi interioare datînd din anul 1330, executate în stilul Renasterii transilvanene.
Baza materiala turistica din Muntii Vrancei dispune de cinci unitati amplasate pe laturile de nord si nord-est ale teritoriului. Dintre acestea, trei sînt concentrate în zona comunei Soveja, iar doua pe raza comunei Tulnici.
In comuna Soveja, se gasesc motelul "Soveja", precum si hotelurile ,,Zboina" si ,,Miorita".
Motelul ,,Soveja" este situat în imediata vecinatate a centrului civic (satul Dragosloveni) si are o capacitate de cazare de 60 locuri. Unitatea, care apartine Uniunii judetene economice a cooperativelor de consum, dispune de restaurant, bar, braserie si parcare auto.
Hotelurile ,,Zboina" si ,,Miorita", care se gasesc sub administratia statiunii balneoclimatice Soveja, împreuna cu alte cîteva vile anexe, pot gazdui 300 turisti.
Pe teritoriul comunei Tulnici exista motelul "Cascada Putnei" si cabana "Miorita".
Motelul ,,Cascada Putnei" este situat pe DN 2D la 11 km de centrul comunei, la 71 km de Focsani si 50 km de Tîrgu Secuiesc. Este accesibil si din comuna Soveja pe DJ 205F (14 km pîna la Lepsa) si apoi DN 2D (înca 3 km). El se afla în apropierea rezervatiei geologice si de peisaj cascada Putnei, la 550 m altitudine, în decorul deosebit de pitoresc al defileului Putnei. Poate fi folosit în turismul stationar, de tranzit sau ca baza de plecare pe traseul montan 7 (cheile Tisitei - Muntele Coza), care se desprinde din acest punct. Dispune numai de 7 locuri în camere cu 1-2 paturi, are amenajata o braserie, loc de parcare si de camping.
Cabana "Miorita", tutelata de Întreprinderea forestiera de exploatare si transport Vrancea, este situata pe DN 2D la circa 7 km vest de ultima asezare vrînceana (satul Gresu), la o altitudine de aproape 830 m. Poate gazdui 15 turisti în camere cu 2-3 paturi, oferind adapost în tot cursul anului. Ea constituie un popas nimerit si totodata placut pentru automobilistii aflati în tranzitul Muntilor Vrancei dinspre sau catre Depresiunea Brasovului. In restul Muntilor Vrancei, cazarea se poate efectua în unitati forestiere (cabane muncitoresti si sedii ale santierelor de exploatare), silvice (sedii de cantoane, brigazi, districte, ocoale) si în alte imobile. Cele utilizate permanent ofera conditii mai bune (în paturi sau priciuri), unele putînd primi grupuri de pîna la 25-30 persoane. Altele, întrebuintate temporar sau parasite de mai multi ani (îndeobste cabane muncitoresti), pot oferi totusi adapost în cazuri deosebite.
Indiferent de categoria si calitatea imobilelor, pe harta turistica sînt reprezentate toate posibilitatile de cazare existente pe traseele turistice, ori în imediata lor vecinatate. Pe lînga acestea, în imobile apartinînd edificiilor medievale Valea Neagra (com. Nistoresti) si Lepsa (satul Lepsa), pot fi cazate grupuri de 10-20 turisti. De asemenea, un adapost placut ofera Tabara scolara ,,Galaciuc" din perimetrul comunei Tulnici. In virtutea legilor muntelui si a unei generozitati rar întîlnita, personalul statiei meteo Lacauti poate gazdui turistii ajunsi seara pe creasta.
Muntii Vrancei cunosc si o intensa. viata pasto-rala, sezoniera (obisnuit, în intervalul mai - august), fapt pentru care aproape ca nu exista pajiste care sa nu aiba macar o stîna sau chiar saivane spatioase. Cum multe dintre ele sînt situate pe traseele turistice, se întelege ca asemenea adaposturi favorizeaza popasurile de peste noapte ale drumetului.
Consideram, însa, ca excursiile cu cortul ramîn, în continuare, cele mai placute iubitorilor de drumetie si liniste. In tabelul alaturat sînt trecute, pe fiecare traseu, posibilitatile de cazare în cuprinsul Muntilor Vrancei.
In Muntii Vrancei, marcajele au început sa se aplice cu mai bine de un deceniu în urma, prin munca, demna de toata recunostinta, depusa de echipajele pionieresti "Cutezatorii", reunite în actiunea cu caracter national ,,Asaltul Carpatilor". Atunci, s-au pus primele semne de marcaj pe mai toate traseele existente astazi, precum si primii zeci de stîlpi purtatori de sageti si placute orientative, toate conform îndrumarilor oficiale. Deoarece, între timp, o parte din semnele de marcaj s-au degradat, se impunea revenirea si trecerea la reamenajarea lor. Actiunea a început în primavara anului 1985 si este realizata de Clubul montan "Milcov" din Foasani. Astfel, s-a trecut la reaplicarea semnelor conventionale si la rectificarea unor tronsoane reduse de trasee. Apoi, o buna parte din marcaje au fost definitivate, în întelesul montarii stîlpilor metalici vopsiti alb-negru, cu sageti si, dupa caz, cu placi.
Semnele geometrice - banda verticala, triunghi, cruce cu brate egale si punct - vopsite în rosu, albastru si galben, pe fond alb, desi nu respecta întocmai dimensiunile standard (cele mari fiind anume exagerate pentru a se repera mai usor în conditii ce impun acest lucru), s-au trasat de-a lungul potecilor si plaiurilor pastorale, potecilor de vînatoare si cailor rutiere (forestiere, comunale si judetene carora li se suprapun sectoare de trasee), pe arbori, stînci, bolovani ficsi, stîlpi, poduri si cladiri, în functie de conditiile locale implicate în urmarirea itinerarelor. De asemenea, acolo unde directia de mers se schimba brusc, alaturat semnului de marcaj s-a aplicat si semnul de sageata (în culoarea semnului), corespunzator unghiului de deplasare. In majoritatea punctelor de intersectie a traseelor si în mai multe puncte de plecare pe rutele montane au fost montati stîlpi cu sageti metalice, continînd semnul (semnele) de marcaj si timpii necesari atingerii obiectivelor indicate. De asemenea, s-au mai fixat stîlpi în "golurile" montane si în unele poieni. La majoritatea stîlpilor sînt înscrise, în partea lor inferioara, cu alb, numerele de ordine, avînd în principal scop orientativ, corespunzator relatarilor din text.
La finele verii 1988, situatia marcajelor turistice se prezenta astfel:
- pe traseele 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10 si 11 marcajele au fost definitivate;
- pe traseele 1, 6, 7, 12 si 13 s-au reaplicat integral semnele de marcaj;
- pe traseele 14 si 15 semnele de marcaj sînt vechi, degradate si foarte rare.
În anul 1989 urmeaza sa se definitiveze marcajele pe traseul 1 si pe traseele numerotate de la 5 la 13.
Numar traseu Imobile existente, categorii, functionare si denumiri
1) Brigada silvica ,,Alunu": functioneaza permanent si se afla lateral, pe traseul 11; 2) Cabana silvica ,,Izvoarele": functioneaza periodic si se afla lateral, pe traseul 8; 3) Cabana muncitoreasca ,,Izvoarele"; este folosita ocazional si se afla lateral, pe traseul 8; 4) Cantonul silvic ,,Radacini": functioneaza periodic si se afla lateral; 5) Cabana muncitoreasca ,,Betegosu": functioneaza ocazional si se afla lateral, pe traseul 2; 6) Cantonul silvic ,,Giurgiu": functioneaza permanent si se afla lateral, pe traseele 2 si 10; 7) Cabana muncitoreasca ,,Giurgiu": functioneaza periodic si se afla lateral, pe traseele 2 si 10; 8) Cabana muncitoreasca ,,Gradinita": functioneaza periodic si se afla lateral; 9) Cantonul silvic ,,Laposh": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 10) Cabana muncitoreasca ,,Prafaria": functioneaza ocazional si se afla lateral; 11) Centrul de fructe ,,Prafaria": functioneaza sezonier si se afla lateral; 12) Brigada silvica ,,Nereju": functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Districtul silvic ,,Herastrau": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 2) Cantonul Silvic ,,Secatura": functioneaza permanent si se afla pe traseu.; 3) Cabana muncitoreasca ,,Balosu": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 4) Cabana muncitoreasca "Albastra": functioneaza ocazional si se afla lateral; 5) Cabana muncitoreasca ,,Pîrîul lui Lica": functioneaza ocazional si se afla lateral; 6 si 7) Cabana muncitoreasca si cantonul silvic ,,Giurgiu": vezi traseul 1 si se afla pe traseu; 8) Brigada silvica ,,Cabalasu": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 9) Cabana muncitoreasca ,,Cabalasu": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 10) Cabana muncitoreasca ,,Goru": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 11) Cabana muncitoreasca ,,Betegosu" functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 12) Cabana silvica ,,Mîrdanu": functioneaza periodic si se afla lateral; 13) Statia meteo "Lacauti" functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Cabana muncitoreasca ,,Betegosu": functioneaza ocazional si se afla lateral, pe traseul 2; 2) Cabana silvica ,,Mîrdanu": functioneaza periodic si se afla lateral; 3) Statia meteo ,,Lacauti": functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Cabana muncitoreasca ,,Goru": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 2) Statia meteo ,,Lacauti" functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Cantonul silvic ,,Secatura": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 2) Cabana muncitoreasca ,,Gradinita" functioneaza periodic si se afla lateral; 3) Districtul silvic ,,Frumoasele": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 4 si 5) Cabanele forestiere ,,Caldari": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 6 si 7) Brigada silvica si cantonul silvic ,,Zîrna": functioneaza permanent si se afla lateral, pe traseul 12
1) Cantonul silvic,,Fundatura" functioneaza.permanent si se afla lateral pe traseul 11; 2) Cantonul silvic ,,Plostina": functioneaza periodic si se afla pe traseu; 3) Cantonul silvic ,,Valea Neagra": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 4) Casele ,,Valea Neagra": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 5) Districtul silvic ,,Herastrau": functioneaza permanent si se afla lateral, pe traseul 2; 6) Cantonul silvic ,,Valea Rea" functioneaza permanent si se afla pe traseu; 7) Cabana silvica ,,Valea Rea": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 8) Cabana muncitoreasca ,,Ţipau": functioneaza ocazional si se afla lateral; 9) Cantonul silvic ,,Lapos": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 10) Brigada silvica ,,Nereju": functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Motelul ,,Cascada Putnei": functioneaza sezonier si se afla pe traseu; 2) Cabana muncitoreasca ,,Gura Tisitei": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 3) Cantonul silvic ,,Tisaru": functioneaza periodic si se afla pe traseu.
1) Cabana muncitoredspa ,,Balosu": functioneaza ocazional si se afla lateral, pe traseul 2; 2) Cabana muncitoreasca ,,Pietricica": functioneaza ocazional si se afla lateral; 3) Districtul silvic ,,Verdele": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 4) Cabana muncitoreasca ,,Bursucaria": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 5) Cabana silvica ,,Gociu": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 6) Cabana muncitoreasca,,Gociu": functioneaza periodic si se afla pe traseu; 7 si 8) Cabanele ,,Izvoarele": (vezi traseul 10): si se afla pe traseu.
1) ,,Casa lui Neagu": functioneaza permanent si se afla pe traseu ; 2) Cantonul silvic ,,Babovici" : functioneaza periodic si se afla pe traseu; 3 si 4) Cabanele muncitoresti ,,Babovici": functioncaza permanent si se afla pe traseu; 5 si 6) Cabanele muncitoresti ,,Gomoiu": functioneaza periodic si se afla pe traseu; 7, 8 si 9) Brigada si cantoanele silvice ,,Buniu" (punctul Pîrîul Ţiganului): functioneaza permanent si se afla pe traseu; 10) Centrul de fructe ,,Pîrîul Ţiganului": functioneaza sezonier si se afla pe traseu; 11) Cabana muncitoreasca ,,Pîrîul Bradului": functioneaza ocazional si se afla pe traseu.
1) Cantonul silvic ,,Giurgiu" : functioneaxa permanent si se afla pe traseu ; 2) Cabana muncitoreasca ,,Giurgiu neaza periodic si se afla pe traseu.
1) Cabana muncitoreasca ,,Mioarele": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 2) Brigada silvica ,,Alunu" functioneaza permanent si se afla pe traseu; 3) Cantonul silvic ,,Fundatura": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 4) Cantonul silvic ,,Bîrsesti": functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Districtul silvic ,,Frumoascle": functioneaza permanent si se afla lateral, pe traseul 5; 2 si 3) Cabanele forestiere ,,Caldari": vezi traseul 5; 4 si 5) Brigada silvica si cantonul silvic ,,Zîrna": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 6) Cabana muncitoreasca ,,Zîrna": functioneaza ocazional si se afla pe traseu; 7) Cabana muncitoreasca ,,Purcelu": functioneaza permanent si se afla pe traseu.
1) Motelul,,Soveja": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 2 si 3) Hotelurile,,Zboina" si ,,Miorita": functioneaza permanent si se afla pe traseu; 4 si 5) Cantonul silvic si cabana de vînatoare ,,Zboina": functioneaza permanent si se afla pe traseu.
Nota: Este posibila modificarea, între timp, a functionalitatii unor cabane. Ordinea enumerarilor din col. 2 corespunde sensului de descriere a traseelor.
Oaspetilor Vrancei le stau la dispozitie 13 trasee turistice marcate, pe parcursul carora peisajul geografic apare în totalitatea trasaturilor ce-i confera prestanta, atractivitate si, nu mai putin, interes stiintific. Laolalta, traseele alcatuiesc o retea cu caracter aproximativ rectangular, urmeaza deopotriva aliniamente orografice si hidrografice principale si secundare, permitînd astfel alegerea cu usurinta a celor mai inedite itinerare, capabile sa satisfaca o gama foarte larga de preferinte corespunzatoare experientei în drumetiile montane, vîrstei, alcatuirii numerice a grupurilor, scopurilor drumetiei, timpului disponibil etc.
În ansamblul lor, traseele nu prezinta grad de dificultate care sa-l puna pe drumet în situatii critice. Exista însa si unele portiuni care, datorita detaliilor de forma ale reliefului, înclinarii suprafetei topografice, dlferentelor de înaltime accentuate, caderilor de pietre, avalanselor si altor factori, necesita prudenta sporita. Pe de alta parte, toate traseele sînt accesibile si iarna, însa numai turistilor experimentati si bine echipati.
Despre timpul necesar parcurgerii traseelor, facem urmatoarele precizari:
- el este raportat la conditiile de mers în sezonul de vara si corespunde sensului dat de enuntul traseului, putînd fi, teoretic, mai mic în situatia parcurgerii lui în sens invers, daca astfel se trece la altitudini, evident, inferioare (si exista asemenea cazuri);
- au fost inclusi si timpii consumati în popasurile absolut necesare refacerii capacitatii fizice (obisnuit, între 5 sl 15 minute), în opririle scurte (1-3 minute) pentru ,,respiro" sau tururi de orizont ocazionale, precum si cel afectat dejunului (de pîna la 45-60 minute);
- s-a avut în vedere ritmul de mers specific grupului alcatuit din 10 persoane (în medie), cu rucsacuri în greutate corespunzatoare vîrstei de 20-40 ani, cu pregatire si echipament pentru o excursie de minimum doua zile.
Fig. 4. Schema traseelor turistice din Muntii Vrancei.
In sprijinul alegerii returului drumetiei, pe un alt traseu decît cel parcurs în prima etapa, cît si pentru diversificarea itinerarelor montane, au fost consemnate si numerele traseelor cu care acesta se intersecteaza, punctele de legatura fiind identificate si pe harta turistica anexata ghidului (potrivit locului, intersectiile sînt mentionate si în text). De asemenea, s-au avut în vedere si potecile nemarcate, adiacente traseelor, relatii asupra lor fiind oferite la momentul oportun.
Cea mai mare parte a traseelor marcate foloseste drumuri forestiere, recent amenajate, care patrund adînc în interiorul muntelui, poteci pastorale, sau tronsoane din terasamentele fostelor cai ferate forestiere, cu ecartament îngust. În ceea ce priveste acestea din urma, la începutul secolului XX, în Muntii Vrancei a existat o retea feroviara în scopul valorificarii materialului lemnos din majoritatea bazinelor hidrografice. Aceasta retea a fost conceputa în asa fel încît mai fiecare bazin era strabatut de doua "magistrale": una, pe firul vaii, si cealalta, pe versantii ei, trecînd adesea, prin sei, în bazinele hidrografice vecine. În diferite puncte ale aceluiasi bazin, cele doua "magistrale" se legau prin asa-numitele "planuri înclinate". Liniile feroviare, ramase în ,,arhiva" Muntilor Vrancei, poarta amintirea trista a exploatarii intensive si irationale a padurilor, practicata odinioara pe scara larga, iar consecintele dezechilibrului ecologic, creat astfel, înca se mai resimt.
Asa se explica de ce multe din traseele turistice actuale, care se desfasoara în cuprinsul unuia ori al mai multor bazine hidrografice, intercepteaza vechile terasamente ale drumurilor de fier (pe unele utilizîndu-le fidel) din lungul vaii sau, numai, pe cote de pe versant. Aceasta relatie întîmplatoare este ilustrata pe toate itinerarele montane.
Prin traseele ce urmeaza sa patrundem, asadar, pe meleagurile de munte ale "Ţarii Vrancei".
1. Comuna Tulnici (480 m) - Muntele Coza (saua Geamana, 1 496 m) - Dealul Negru (1548 m) - Culmea Paisele - Pietrosu (1676 m) - Zboina Frumonsa (1 657 m) - Culmea Laposu - comuna Nereju (540 m)
Marcaj: banda rosie Timp: 3-3½ zile. Trasee de legatura: 6, 7, 11, 8, 3, 10, 2 si 5. Caracteristici: iarna, pericole de avalansa pe versantul sudic al Cozei;
Pentru turismul din Muntii Vrancei, acest traseu joaca rolul unei "coloane vertebrale", deoarece urmareste o succesiune întreaga de culmi interfluviale pe o lungime de aproximativ 50 km, reprezentînd astfel "traseul de creasta" al Vrancei. De asemenea, se intersecteaza de mai multe ori cu alte componente ale retelei de trasee, înlesnind turistilor multiple combinatii cu rutele montane conexe. Caracteristicile mentionate confera itinerarului o mare importanta pentru cunoasterea complexului geografic, specific tinutului muntos vrîncean.
Date fiind distanta apreciabila dintre punctele extreme, varietatea locala a conditiilor de teren si posibilitatile de cazare, sugeram ca parcurgerea traseului sa aiba în vedere urmatoarele etape zilnice:
- etapa I: comuna Tulnici - extremitatea apuseana a Masivului Coza (punctul ,,Golici"). Ea necesita un timp de 9-10 ore, înregistrînd totodata o diferenta altitudinala de 1 020 m, între Tulnici (480 m) si saua Geamana (1496);
- etapa a Il-a: Coza (,,Golici") - Dealul Negru - Culmea Paisele - zona limitrofa Muntelui Pietrosu. Se parcurge în aproximativ 10 ore, incluzînd si timpul atribuit abaterii din traseu pentru înnoptare;
- etapa a Ill-a: zona Pietrosu - Zboina Frumoasa - Culmea Laposu - comuna Nereju. Lungimea este record, traseul se parcurge fara dificultati, mai ales ca din Zboina Frumoasa se coboara aproape continuu pîna la finisul itinerarului. Timpul necesar, 9 - 10 ore.
Etapa întîia. Traseul porneste din centrul comunei Tulnici spre vest, cca 200 m pe DN 2D. Coboara apoi în stînga si dupa aproape 1,5 km se ajunge în satul Coza, asezat la confluenta pîrîului cu acelasi nume si Putna, pîna aici fiind comun cu traseul 6 (marcaj, punct rosu). Putin mai sus de complexul comercial satesc, traseele se despart, cel urmat de noi folosind ramificatia din dreapta drumului comunal, dirijîndu-se pe firul vaii Coza, de-a lungul careia se întinde vatra satului ce-i poarta numele. Dupa aproape 2 ore, calculate de la complexul comercial, poposim în punctul "Strîmtura" - toponimul ilustrînd caracterul vailor confluente Coza (în stînga directiei noastre de mers) si Dumbravanu (în dreapta).
De la confluenta înaintam pe un povîrnis accentuat (cu pericol de alunecare în conditii de umiditate), însa dificultatea urcusului este concurata de aspectul cu totul original al abrupturilor marginase albiilor: ziduri ciclopice, turnuri, suprafete stîncoase policrome, creneluri etc., încîntînd ochiul si solicitînd aparatele fotografice. Toate acestea dovedesc patrunderea în intimitatea Masivului Coza si, totodata, în zona montana propriu-zisa. Ea sfîrseste, pentru scurt timp, îndata ce un drum de carute devine foarte clar, traversînd poieni si pîlcuri de padure. Din apropierea albiei Dumbravanu, parasim drumul catre stînga, folosind poteca ce urca printr-o padure rara, apoi, prin incinta unei gospodarii solitare - de unde umplem recipientele cu apa - urcam pîna la un drum forestior cu trafic întrerupt, pe care îl traversam perpendicular. Ne gasim la capatul rasaritean al Dealului Zmeurisului si îi urmam creasta, urcînd în reprize, prin pieptisuri succedate de sesuri, pîna în vecinatatea stînei ,,Cîrnituri", amplasata la limita superioara a vegetatiei. silvestre.
Cu putin înainte de stîna se deschide panorama impresionanta a masivelor muntoase, dar mai cu seama a zonei deluroase vrîncene. Catre rasarit (în spate), se etaleaza depresiunea subcarpatica, marginita la exterior de aliniamentul deluros strapuns de Putna unde, asemenea unor buchete, se observa casele Paulestilor, Tulnicilor, Negrilestilor, Spinestilor si Bodestilor. În plan îndepartat se profileaza Magura Odobesti (996 m), cu ,,titilele" însirate pe creasta arcuita, si întinsurile din Moldova sudica. La sud, peste valea Cozei, se înalta Culmea Muntisoarele si Dealul Tichertu; mai departe, culmile Verdelui, Pietrosului si Zboinei Frumoase cu prelungirea ei, Laposu.
Daca de la Tulnici si pîna în acest prim punct de belvedere drumul dureaza cam o jumatate de zi si consumul de energie se resimte, restul etapei decurge lejer, timp de 1½ - 1¾ ora. De la stîna, strabatem o fîsie îngusta de molidis si intram, apoi, într-o pasune dominata la apus (în fata) de vîrful piramidal Cristianu (1629 m, altitudinea maxima a Cozei), în stînga caruia se deschide ,,V"-ul înseuarii Geamana (1496 m, cea mai îngusta curmatura de pe traseele montane vrîncene marcate). Catre dreapta, coastele simetrice si golase ale pîrîului Dumbravanu apar marcate de nenumarate carari de oi, rînduite pîna la stîna din Golu Roibului, ce se distinge pe versantul opus.
La stîna din golul mentionat si mai sus de ea, în creasta care domina pasunea, fiind urmata si de traseul 7 (marcat cu triunghi rosu), putem ajunge în cca. 30 minute, pe poteca nemarcata. Plaiul pastoral, pe care merge traseul hostru, se dirijeaza pe sub vîrful crestei crenelate din stînga (sud, punctul ,,Turnurile Cozei") si ajungem în saua Geamana dupa 20 minute de mers foarte usor, pe curba de nivel, continuat cu un urcus domol din cuprinsul unui pîlc de molidis. In sa întîlnim marcajul traseului 7 si stîlpul cu sagetile corespunzatoare orientarii în aceasta intersectie a Cozei, traseul mentionat dirijîndu-se catre dreapta, pe povîrnisul însorit.
Din saua Geamana, în maximum 10 minute, coborîm pe o poteca amnecoasa, din cauza rocilor farîmitate, pîna la un manunchi de izvoare (punctul ,,Uluce"), cu ape bogate si reci, ivite la baza unui abrupt alcatuit din roci calcaroase asociate cu conglomerate, dezagregate. De la ,,Uluce" si usor spre dreapta, poteca se înscrie prin multimea cararilor de oi si intra, pentru putina vreme, într-o padure rara de molid, marcajul de pe arbori urmarindu-se fara dificultate. Indata ce ajungem în Golu Cozei, extins pe aproape întregul versant sudic al muntelui, coborîm diagonal-stînga, traversînd poteca ce urca în curmatura dinspre nord (dreapta) si tinem plaiul pastoral, larg, dispus pe curba de nivel, spre apus. Sub acesta se afla ,,Stîna Haulestenilor", asezata pe unul dintre ,,umerii" caracteristici sistemului complex de modelare a reliefului. Mersul, foarte relaxat, continua de-a lungul plaiului, neîntrecut poate în pitoresc, înca 20-30 minute, pîna în punctul "Golici" (diminutivul Golului Cozei). Inainte însa de a patrunde în padurea ce compartimenteaza suprafata pasunii, interceptam cîteva jgheaburi foarte priporoase, creatie a avalanselor si adîncite de puhoaiele apelor torentiale. Trecerea lor impune multa precautie.
Pajistea ,,Golici" îmbraca o înseuare accentuata, cu o altitudine minima de 1360 m, iar în mijlocul ei, baciul Necula Sacalus, din satul Haulisca, a durat o stîna ce-i poarta numele. De aceea, locului i se mai spune ,,La Sacalus". Lateral stînga de stîna (sud), coboara traseul 11 (marcat cu punct galben), iar putin mai departe o potecuta conduce la "budaiul" cu apa cautata. Cît despre campare, opinam pentru tapsanul din partea apuseana a pasunii, locul fiind adapostit foarte bine de padure si cum nu se poate mai potrivit pentru întîmpinarea zorilor timide ale zilei.
Etapa a doua. Din saua Geamana pîna la "Golici" se poate ajunge si pe o ruta nemarcata, strabatînd culmea Muntelui Coza în aproximativ 3 ore (timp dublu decît pe traseu), însa nu o recomandam iarna sau în conditii cu vizibilitale redusa.
Traseul urmareste în continuare, pe directie sud-vest, poteca ciobaneasca, urcînd mai întîi, prin padurea rara de sub Piscul Magarului (1430 m) si coborînd, apoi, pe culmea interfluviala, îngusta, dintre Haliciu Mare (dreapta, afluentul Tisitei Mari) si Mioarele (stînga, pîrîias din care se formeaza Coza), în saua Fîntînita sau "Trecatoarea cerbilor" (1351 m), unde gasim si apa potabila, imediat sub poteca. De aici, urcam în curmatura dintre Dealul Tichertu (1508 m, catre est, stînga) si Dealul Negru (1508 m în vf. Bulboace, spre vest) dupa care parcurgem serpentinele catre dreapta, si ajungem astfel pe creasta alungita a Dealului Negru.
Lespezile de piatra din vîriul Bulboace îndeamna la popas si la un tur de orizont de 360 grade, deosebit de avantajos orientarii în spatiul montan. Catre nord-est, Muntele Coza cu înfatisarea-i inconfundabila; la nord, deasupra Tisitei Mari, ,,trapezul" Condratului; spre nord-vest, vîrful Zburaturii si, în plan apropiat, continuarea culmii pe care ne gasim; pe fundal, marginea dinspre apus a Vrancei (cu Lacautiul, Baba, Stogu si Musat), iar în pozitie intermediara, Culmea Paisele, racordata catre sud-vest la Pietrosu; spre sud si rasarit, culmile Verdele-Cateaua si Muntisoarele. Din vîrful Bulboace, urmam poteca de-a lungul Dealului Negru, printr-o înseuare slaba, delimitata la nord de un abrupt apreciabil. Ea se parcurge în voie si este calauzita de orizontul larg, marcat de vai întortocheate, coaste si culmi.
Poate nicaieri în cununa acestor munti nu-ti este dat sa îmbratisezi cu privirea o mai mare varietate peisagistica decît din creasta Dealului Negru. Imbinarile de forme, dimensiuni, culori, vesminte vegetale sînt "disecate", rînd pe rînd, cu nesat. Iar în mantia acestei împaratii, imobile, sta cuminte oglinda Lacului Negru, undeva în sudul crestei, pe versantul dinspre Naruja.
La capatul culmii, întîlnim doua pîlcuri de arbori (,,sesul cu Brazi"), îl traversam pe primul, urmarind îndeaproape marcajul, si parasim, treptat, catre apus (stînga), coasta cu trenele ei de grohotisuri cenusii si galbui înierbate. evazate deopotriva spre Tisita Aurie (dreapta) si stîna lui Toader Bratie (stînga), parasita si adapostita sub poteca serpuitoare. În fata, peste "sulitele" brazilor falnici, identificam Piscul cu Paltini - legatura traseului cu Culmea Paisele. Intram în padure si la capatul potecii (5-7 minute) ne vom afla în saua Tisitei (1 319 m), unde gasim si drumul forestier ce trece din bazinul Narujei (stînga) în Tisita Mare (dreapta). Tot aici, întîlnim capatul traseului 8 (marcat cu cruce albastra), care coboara în albia Narujei. In caz de nevoie, drumetii ajunsi în saua Tisitei se pot adaposti fie la cabanele "Izvoarele" (pe traseul 8, accesibile în mai putin de ½ ora), fie la sediul cantonului silvic "Radacini", aflat la cca. 1,5 km, pe drum forestier nemarcat, pe valea Tisitei Aurii (cum i se mai spune cursului superior al Tisitei Mari).
Mai departe, traseul urmareste restul înseuarii prin Piscul cu Paltini. Plaiul pastoral se dirijeaza, mai întîi, pe lînga liziera padurii, apoi urca în serpentine largi, prin raristi si poienite. Intr-un luminis, imediat sub carare, se afla un izvor. Pe ultima parte a urcusului, plaiul încadreaza marginea arcuita a pasunii din cuprinsul bazinului de receptie a rîului Naruja, depasind pe deasupra doua stîne, iar pe dedesubt culmea de legatura cu Muntele Zburatura (1590 m). Dupa aproximativ 1½ - 2 ore, din saua Tisitei, atingem extremitatea nord-vestica a Culmii Paisele, ocupata aici de Poiana sindrilita, locul desemnînd cel mai important nod orohidrografic de pe creasta mediana a Vrancei montane si totodata capatul traseului 3 (marcat cu triunghi albastru, avînd destinatia Lacauti). La intersectia rutelor montane exista stîlpul de marcaj 1, cu sageti. 4.
Din Poiana sindrilita se deschide o panorama minunata asupra celor mai înalte masive: Goru (1785 m) si Lacauti (1777 m). Daca Goru se repereaza lesne, datorita detasarii sale fata de vaile adînci marginase, Lacautiul, amplasat la dreapta acestui colos golas, se identifica prin intermediul statiei meteorologice si prin suportul metalic, înalt, al unei antene. In acelasi cîmp vizual, dar într-un plan mai apropiat si mai scund din punct de vedere altitudinal, se remarca Muntele Mîrdanu (1550 m). Acesta este în cea mai mare parte împadurit, ridicîndu-se sfios dintre vaile Zabaluta si Mîrdanu. Elementele de peisaj oferite vin în sprijinul celor care, în Poiana sindrilita, sînt tentati sa ajunga pe Lacauti si Goru. Folosind marcajul traseului 3 se poate ajunge pe Lacauti (3-3½ ore), iar de acolo (înca 2 ore), pe traseul 4, marcat cu cruce albastra, devine accesibil si vîrful Gorului.
De la ramificatia traseului 3, pe directia generala sud-est, urmarim întreaga Culme Paisele (aproximativ 7 km), considerînd capatul opus delimitat de Muntele Pietrosu prin saua Fînarii. In primele 20 minute, traversam Poiana sindrilita pe marginea ei rasariteana, în apropierea culmii, lasînd în dreapta doua stîne ascunse privirii. Terenul este larg valurit, iar imaginile ce se deruleaza, mai ales catre vest, confera mersului o frumusete aparte. Latura opusa întinsei poieni coincide cu ocolirea aproape insesizabila, pe la vest, a uneia dintre vîrfurile care jaloneaza Culmea Paisele (aici, Paiseaua Înalta, cu 1578 m înaltime). Tot aici, apare ramificatia spre dreapta a unei poteci pastorale care duce în valea Zabalei (cca 30 minute), unde se racordeaza la traseul 2, imediat aval de cabana "Betegosu". Plaiul strabate în continuare, luminisuri, pentru ca apoi sa intre în padure pîna la capatul etapei. El ocoleste usor catre stînga, iar mai departe coboara domol si intercepteaza un terasament de cale ferata forestiera cu ecartament îngust, dezafectata, pe care vom înainta vreo 2 km, pîna sub vîrful Paiseaua sase. De aici, ne înscriem pe o poteca bifurcata diagonal-dreapta si urcam o culme domoala, cu molidis foarte des, pentru a coborî apoi în saua Fînarii (1480 m), unde întîlnim traseul 10 (marcat cu cruce rosie). Intersectia este indicata si de stîlpul 2, cu cele doua sageti prinse pe el.
Deoarece în aceasta extremitate a Culinii Paisele nu existu conditii favorabile camparii, recomandam folosirea uneia dintre urmatoarelc variante, necesitînd însa abaterea din traseu:
- pe marcajul traseului 10 (cruce rosie), spre stînga (est), putem coborî din saua Fînarii (½ ora) în Golul Verdelui (1 460 m). Corturile se pot instala aici dupa bunul plac, profitînd si de vecinatatea uneia dintre cele doua stîne existente: prima, construita exact pe culmea, "golului"; cealalta, în partea opusa pasunii, la 2-3 minute de coborîre catre sud. În ziua urmatoarc, utilizînd tot traseul 10, urcam prin ,,Treptele lui Voda" (maximum o ora) în vîrful Pietrosului, reluînd astfel itinerarul. In Golul Verdelui putem ajunge si de sub Paiseaua sase, mergînd în continuare pc vechiul terasament. Timp necesar, aproape o ora.
- folosind tot traseul 10, coborîm din saua Fînarii spre dreapta (sud-est) si în maximum 1½ ora poposim în valea Zabalei, la cabanele ,,Giurgiu". Revenirea în traseul nostru se poate face urcînd, fie în Golul Pietrosului (¾ - 1 ora), pe marcajul punct albastru al traseului 2, fie în Vîrful cu Lespezi (1 ½ - 1¾ ore), pe segmentul traseului 10, marcat cu cruce rosie.
Atragem atentia ca din Golul Verdelui, pe rute nemarcate, este posibila iesirea din traseu catre localitatea Vetresti-Herastrau.
Etapa a treia. Din saua Fînarii (1 480 m), poteca urca cca 200 m altitudine pîna în vîrful Pietrosului, folosind muchia ce se îngusteaza progresiv, concomitent cu diseminarea arboretului de molid si instalarea pajistii montane. Cu putin înaintea atingerii vîrfului principal (1676 m), se alatura dinspre stînga semnul de marcaj cruce rosie al traseului 10, itinerarele fiind comune pe o buna bucata din creasta propriu-zisa a muntelui.
Din vîrful acestui munte semet, pe directia generala sud, reperam ultimul tronson al traseului: Golul Pietrosului - Poiana Casaria - Zboina Frumoasa - Laposu de Sus si de Jos. În partea nordica, identificam întregul semicerc muntos constituit din rînduirea culmilor strabatute de traseu pîna aici (Coza - Dealul Negru - Paisele). Catre rasarit, se contureaza în departare "bordura" muntoasa si atentia este retinuta de Culmea Muntisoarele, delimitata de Putna si Naruja; mai aproape, aliniamentul Verdele-Cateaua si dedesubt Golul Verdelui, cu cele doua stîne. Spre vest, observam marginea apuseana a Muntilor Vrancei, din care, pe lînga Lacaati si Goru, recunoastem sirul înaltimilor Giurgiu - Musa - Pietrele Însirate, dublat la orizont de muntele "buzoian" Penteleu.
In zilele senine de iarna ori de toamna, din Pietrosu se vad bine Muntii Bucegi, Piatra Craiului si chiar ansamblul Muntilor Fagaras, iar din Carpatii Orientali, se contureaza la orizont, Muntii Nemira.
Traseul continua pe creasta Pietrosului, coborînd mai întîi prin pajistea cu afin, merisor si iarba neagra, pîna în Vîrful cu Lespezi (1583 m), de unde, catre dreapta (vest), se desprinde traseul 10 (cruce rosie). Mai departe, coborîm într-o plantatie tînara de molid si pin, iar printr-o înseuare îngusta urcam un gurgui scund, împadurit. Urmeaza apoi o coborîre aproape neîntrerupta, pîna în Golu Pietrosului (1315 m), trecînd pe marginea unei suprafete despadurite. La patrunderea în pasune, întîlnim traseul 2, situat perpendicular pe directia înaintarii noastre, precum si stîlpul de marcaj 10, cu doua sageti de orientare. Continuînd traseul, trecem pe deasupra unei stîne (stînga), traversam drumul forestier care este dirijat dinspre bazinul Narujei (vest, stînga) în valea Zabalei (dreapta) si apoi restul poienii. Din marginea "golului" ne înscriem pe Plaiul Casariei. La început, coborîm usor, dupa care urcam lent, pe la marginea superioara a unei taieri recente. Continuam apoi prin padurea de molid închegata si ajungem în Poiana Casariei (1 558 m), unde se afla doua stîne si un izvor (dreapta). Pîna aici se scurg maximum 2 ore, calculate din Golu Pietrosului.
Dincolo de poiana amintita, urcam pe plai pastoral mai bine de 1 km, pîna la nord de vîrful Zboinei Frumoase (1657 m), întîlnind traseul 5, marcat cu banda albastra. Impreuna cu acesta, coborîm pe versantul rasaritean al muntelui (catre stînga, est), patrunzînd în padure, iar la baza coastei strabatem o portiune de teren aproximativ plana, care ne scoate într-un luminis unde este adapostita mlastina Lacul Rosu. Ea se învecineaza cu o alta, aflata la aproape 70 m distanta - pe directia generala în care înaintam.
Pe suprafata de teren dintre cele doua mlastini întîlnim un stîlp de marcaj pe care sînt montate o sageata simpla si una dubla. Sageata simpla directioneaza catre stînga poteca si traseul 5, ce se abat, astfel, spre mica depresiune mlastinoasa din vecinatatea Lacului Rosu. De aici, ne continuam traseul pe culme, la început pe drumul de carute, si iesim foarte curînd în pasunea pitoreasca ce domina, la sud (dreapta), bazinul Palcau. Pîna la capatul itinerarului (centrul civic al comunei Nereju), ne mai ramîn doar 4-5 ore de mers. Indata ce ajungem în pasune, abandonam (vremelnic) atît drumul cît si culmea, în favoarea unei poteci ciobanesti ce se desprinde diagonal-dreapta. În partea opusa a pasunii, conform sagetii vopsite pe un pin, coborîm la stînga, mai întîi, prin molidis, într-o sa îngusta unde regasim drumul de carute si îl folosim cîteva zeci de metri (mai precis, pîna la o poiana alungita dirijata spre stînga). În continuare, pe poteca ce strabate rarisul padurii, coborîm catre dreapta în poiana unde sînt amplasate doua stîne - punctul numindu-se ,,La Spulbereni".
Poteca folosita de traseul nostru trece pe lînga stîna de sub coasta povîrnita (stînga) si pe lînga un izvor, dupa care, pe directia arborilor ce poarta semnul de marcaj, urcam usor într-o înseuare bine evidentiata si poienita, în care patrunde, dinspre stînga (nord), drumul de carute parasit mai înainte. Pentru drumetii care se îndreapta pe itinerar în sens invers, o data ce poposesc în aceasta curmatura, este obligatorie identificarea potecii dupa semnele de marcaj, coborînd astfel în locul "La Spulbereni". În felul acesta, ei evita drumul pastoral reperat în partea opusa potecii. Pentru o mai buna orientare, pe un molid din apropierea fundului înseuarii s-a aplicat semnul banda rosie în linie frînta la 90°, indicînd astfel directia stînga.
Mai departe, iesim din înseuare printr-un urcus scurt, strabatem o portiune de teren usor valurita, apoi coborîm domol într-o alta înseuare, folosita si de drumul de carute patruns dinspre dreapta. Urmeaza o fîsie îngusta de padure cu un loc noroios, o coasta golasa si pietroasa pe care o urcam în serpentine scurte, urmarind semnele de marcaj de ps lespezile de piatra. La capatul urcusului interceptam capatul apusean al Culmii (Plaiul) Laposu, reprezentata aici prin Laposu de Sus (1455 m), din care porneste o întinsa si foarte frumoasa pasune montana. Pe axa culmii (dreapta plaiului pastoral, folosit îndeaproape de traseu), este asezata o stîna cu saivan, iar din preajma ei se deschide panorama ce încadreaza aproape întreaga Ţara a Vrancei: marginile rasaritene ale muntilor si aliniamentele dealurilor sub-carpatice strapunse de Putna si Milcov; într-un plan mai apropiat, identificam coama greoaie si "golul" Laposului de Jos, amplasate pe directia generala est.
Din vecinatatea stînei urmam catre rasarit drumul pastoral, dirijat usor catre dreapta în raport de axa mediana a pasunii, coborînd astfel prelung pîna la extremitatea estica a Laposului de Sus, depasind spre stînga o stîna. La capatul pajistii patrundem într-o padure rara si restrînsa, pe un teren cu cîteva baltoace efemere. Pîna aici (cca 15-20 minute), în conditii de vizibilitate redusa si în eventualitatea disparitiei stîlpilor de marcaj, recomandam în mod expres utilizarea îndeaproape a drumului ce se repereaza si datorita cîtorva portiuni lipsite de covorul erbacceu.
Indata ce depasim padurea intram în pasunea Laposului de Jos dominata, în dreapta drumului, de un vîrf scund, avînd amenajat un loc de popas. Putin mai departe, într-o înseuare larg deschisa, întîlnim plaiul pastoral întrebuintat de traseul 6 (marcat cu punct rosu), dirijat dinspre nord (stînga-oblic). Intersectia rutelor montane este indicata sl de un stîlp de marcaj pe care sînt prinse doua sageti. Spre dreapta, dincolo de o împrejmuire cu gard din scîndura, veche, exista un "budai" (aproximativ 50 m distanta) si mai departe de el cladirea cantonului silvic ,,Lapos". Din locul întîlnirii traseului 6 si împreuna cu acesta, pîna la Nereju, coborîm neîntrerupt timp de 2½ - 3 ore din care, aproape o ora dureaza parcurgerea pasunii de pe versantul sudic al Laposului de Jos.. În cuprinsul ei, trecem exact pe lînga doua stîne cu saivane mari (ambele situate pe dreapta cailor pastorale ce serpuiesc si care sînt folosite de traseu), intersectînd totodata trei firicele de apa, orientate catre sud (dreapta, din care se organizeaza pîrîul Lapos). Pe lînga aceste repere principale, orientarea în teren se efectueaza si datorita celor 17 stîlpi de marcaj.
La început, pe drum de carute, ocolim înaltimea estompata din fata cantonului silvic mentionat mai înainte, iar pe portiunea scurta a coborîrii ce urmeaza, depasim prima stîna. De pe fundul unei înseuari parasim spre dreapta drumul (care urmareste culmea, trecînd pe lînga o alta stîna si prin apropierea vîrfului Laposului de Jos) si pe poteca larga ajungem la "Izvorul lui Gogu", aflat lînga doi molizi ce poarta semnele de marcaj banda si cruce rosii. Mai jos de izvor, de pe marginea unui tapsan, ocolim jumatate stînga, coborîm lejer, strabatem un pîlc de molizi si traversam primul pîrîias, aflat în vecinatatea celei de a doua stîne. La sud (dreapta) de aceasta, printr-o pasune cu lastaris si buturugi, strabatuta de o poteca pastorala si de un drum dc tractor, se poate coborî, în aproximativ 30 minute, pe firul pîrîului Lapos, în punctul "Prafaria", unde exista o cabana muncitoreasca si un centru de colectare a fructelor de padure. De aici, pe drum forestier, în maximum 2½ ore putem ajunge în comuna Nereju.
De la stîna traversam cel de al doilea pîrîias, ne abatem imediat la dreapta, apoi, printr-un ocolis stînga, ne apropiem de liziera padurii si, în lungul ei, poteca ne conduce la ultima vîlcica. De aici, pe teren cu panta lina, ajungem la marginea sud-estica a pasunii Laposului de Jos, unde interceptam drumul de carute pe care l-am parasit în vecinatatea primei stîne. Intersectia traseului coincide cu aparitia cîtorva stîlpi din beton ai împrejmuirii pasunii.
In continuare, patrundem în padurea rara, ocolim pe la sud (stînga) un gavan înmlastinit si urcam într-o culme joasa pe care, catre dreapta, se afla o stîna acoperita cu placi de azbociment. Din acest loc, sectorul comun al traseelor 1 si 6 paraseste Muntii Vrancei, încît patrundem pe teritoriul Subcarpatilor. Pe drum de carute, coborîm mai întîi un versant prelung si poienit, pîna în apropierea unei "odai" (situata la stînga, nord), care anunta intrarea pe raza comunei Nereju. Mai jos de gospodaria singuratica drumul ne conduce pe culmea Dealului Poienile Sarii (primul mesager autentic al reliefului subcarpatic), de unde, catre nord, peste Pîrîul Vulturu, ni se înfatiseaza satul Sahastru, iar spre sud, peste albia Zabalei, ultimele grupari de case, cunoscute sub denumirile de Craciunari si Plaiul Monteorului, precum si vîrful Muntelui Monteoru (1330 m).
La capatul dealului amintit, coborîm pe acelasl drum de carute, spre dreapta, pe o terasa a Zabalei. Apoi, printre casele construite pe un pripor, ajungem în albia Zabalei, la confluenta Pîrîului Vulturu. Pe punti improvizate de localnici, traversam albia bolovanoasa si despletita a Zabalei, iar pe malul opus intram în satul Nereju Mic, pe DC 102. Urmam drumul comunal catre stînga si în aproximativ 20 minute poposim în centrul comunei, respectiv, satul Nereju Mare. În acest timp, traversam podul de peste apa Hurjuiului, depasim sediul brigazii silvice "Nereju", cladirea Sectorului de exploatare forestiera "Zabala", scoala generala Nereju Mic, dispensarul comunal si întîlnim drumul judetean 205A care apare dinspre dreapta, în apropierea podului de peste pîrîul Hanganu.
De la intersectia cu DJ 205A si pe acesta, ajungem imediat în centrul rural, aflat pe stînga vaii Zabala pe care o traversam pe pod modernizat recent. Aici, întîlnim un bloc de locuinte cu unitati comerciale la parter, Caminul cultural, un complex comercial, primaria, sediul Ocolului silvic Nereju, scoala generala Nereju Mare, o sucursala C.E.C. si Oficiul P.T.T.R. Nereju. Traseul nostru, cel mai lung din Muntii Vrancei, sfîrseste în fata frumoasei cladiri a Ocolului silvic, vizavi de care se gaseste statia I.T.A. de unde pleaca autobuze spre Focsani (duminica circula o singura cursa).
2. Satul Vetresti - Herastrau (500 m) - pîrîul Balosu - Golu Pietrosului (1 315 m) - cabanele ,,Giurgiu" (1100 m) - valea Zabalei - Mîrdanu (1520 m) - vîrful Lacauti (1 777 m).
Timp: 14-16 ore Trasee de legatura: 6, 5, 7, 8, 1, 10, 4, 3,
Este unul dintre traseele prin care putem ajunge pe "creasta apuseana" a Muntilor Vrancei, unde Lacautiul, cu frumusetea sa, serveste ca ,,placa turnanta" pentru turismul din Carpatii Curburii.
Desi traseul poate fi parcurs integral într-o zi, este preferabil sa se efectueze în doua etape: prima, pîna la cabanele "Giurgiu", aflate pe valea Zabalei, iar a doua pîna în Lacauti. Propunerea este motivata de dozarea mai eficienta a efortului, tinînd cont de existenta a doua tronsoane cu diferenta de nivel sensibile (pîrîul Balosu - Golu Pietrosului si Mîrdanu - Lacauti).
Fig. 05
Itinerarul porneste din contrul satului Vetresti-Herastrau, spre vest, de-a lungul vaii Naruja, parcurgînd aproximativ 6 km pe drum pietruit. În primele 10 minute marcajul este dublat de semnul punct rosu al traseului 6, care se desprinde de traseul nostru la podul de peste pîrîui Valea Neagra. Dupa înca 5 minute, pe dreapta, între drumul forestier, care urca în Satu Nou prin apropierea edificiului medieval Valea Neagra, si cel urmat de traseu este amplasat imobilul Districtului silvic "Herastrau". Dincolo de un magazin forestier si de primul pod de peste apa Narujei, întîlnim capatul traseului 5 (marcat cu banda albastra) si ultima grupare de case din punctul "Botu Misînei".
Mai departe, ne întîmpina cu fumul lor caracteristic cîteva "bocse" (procedeu vechi de preparare a mangalului), iar imediat amonte, în locul "Dulghina Bradului", patrundem brusc în lumea adevarata a muntelui, strapuns aici de valea în chei a Narujei. Acelasi caracter îl are si afluentul ei Misîna, dirijat dinspre stînga. Abaterea de la traseu, pentru cîteva minute, ne prilejuieste si cunoasterea "cetatilor" sale. La cîteva zeci de metri mai sus, si tot pe stînga (fata de directia mersului), se varsa pîrîul Balosu. Confluenta coincide atît cu bifurcatia drumului forestier, cît si cu capatul traseului 8 (marcaj, cruce albastra). De la ramificatia rutiera, traseul nostru paraseste valea Narujei, urca serpentinele drumului, iar la podul de peste Balosu (punctul ,,Trei Frasini") abandonam calea forestiera în favoarea potecii pe care o urmam în lungul albiei pîrîului amintit.
Dupa traversarea pîrîului Verdele, poteca se îndeparteaza treptat de albia vaii Balosu, urca sustinut, iese din padurea rara, depaseste un drum forestier foarte putin circulat (punctul "La Linie") si apoi, pe directia jalonata de doi stîlpi de marcaj, urmareste culmea ascutita din fata. De-a lungul culmii, poteca urca la început destul de accentuat, apoi parcurge un sector relativ plan care sfîrseste la baza celui mai însemnat povîrnis de pîna acum: Dealul Mortului - un promontoriu puternic al Pietrosului, detasat spre rasarit. La marginea sesului, pe stîlpul de marcaj 9, sageata orientata catre dreapta indica apa potabila (este vorba de pîrîul Pietrosu, altul decît cel ce se varsa în Zabala, la capatul traseului 10).
Ascensiunea Dealului Mortului începe brusc, printr-un urcus accentuat, iar imediat mai sus poteca traverseaza un alt drum forestier, neutilizat, al carui taluz se escaladeaza cu oarecare dificultate. Serpentinele sînt relativ lungi, serpuind prin padurea rara, dar felurit alcatuita ca specii, printre resturile cîtorva suporti de piatra ai unui funicular, si nu se abate de la traiectul coamei priporoase. Cam la jumatatea urcusului, într-un luminis însorit de fagi si brazi foarte grosi, exista un ,,budai" amenajat cu lespezi de piatra, singura sursa de apa de pe Dealul Mortului. El se afla exact la mijlocul unei portiuni diagonale a potecii, pe stînga, încît, daca se folosesc ,,scurtaturile", drumetii risca sa nu-l descopere, îndeosebi cei ce coboara pe traseu. Mai sus de izvorul captat, poteca se abate la stînga culmii, foloseste curba de nivel si patrunde în Golul Pietrosului (1315 m), cu privelistea deschisa darnic spre est, sud si vest. În apropierea padurii (dreapta) se intersecteaza cu ,,traseul de creasta" al Vrancei (1), coborît aici din culmea Pietrosului pe marcajul sau, banda rosie.
Din ,,golul" muntelui, catre sud, ni se înfatiseaza Zboina Frumoasa si Poiana Casaria, mijind între cetini; la est, printre Dealurile Subcarpatice, începutul de vale subcarpatica a Narujei, cu asezarile Vetresti-Herastrau, Podu Ţîrdii si Podu schiopului; la vest, Mtmtele Giurgiu, masiv si cu ramificatia lui dinspre Zabala, Culmea Prelunci; la nord, creasta Pietrosului ,,rezemata" în albastrul cerului. Din colnicul (1315 m) alaturat unui drum de tractor forestier, spre nord-vest, se mai observa Lacautiul si Goru.
Dupa popasul cu turul de orizont prezentat, în aproximativ ½ ora coborîm pe fundul vaii Zabala. Traseul, urmînd marcajul, traverseaza mai întîi, o pasune apoi drumul forestier, întîlnit la baza ei, unde, patrundem în padurea rara de amestec. Imediat urmeaza a doua traversare a caii ferate, mai sus mentionata, pentru ca mai jos s-o interceptam iarasi si s-o utilizam, catre dreapta, pîna la gardul din vecinatatca cabanelor ,,Giurgiu". Una dintre aceste constructii este joasa, micuta, mai veche, are trei încaperi si o bucatarioara, reprezentînd sediul cantonului silvic. Cealalta, alaturata, este etajata, spatioasa, cladita din caramida si bîrne, are patru încaperi mari si o camaruta la mansarda.
Cabanele "Giurgiu" par sa fi adaugat tot ce ar fi desavîrsit ambianta luncii însorite a Zabalei, sa îndemne la o vacanta de neuitat sub poala codrilor cufundati în verdele vesnic, alintati de boarea permanenta a vaii. Aici, un sejur reconfortant, cu plimbari tihnite în împrejurimi sau cu o escapada pe Muntele Pietrosu (traseul 10, marcat cu cruce rosie), ar rechema ani de-a rîndul dorul Vrancei linistite, curate si primitoare. Pentru aprovizionare, recomandam magazinul forestier de la gura pîrîului Giurgiu (punctul ,,La km. 12") situat în aval, la 6 km pe drum forestier. De fapt, acest loc de pe valea superioara a rîului amintit corespunde celei mai îndepartate raspîntii rutiere cu functiune forestiera. În amonte, drumul ajunge pîna la izvoarele Zabalei (circa 11 km); în aval se racordeaza la DC 102 si DJ 205 (total, aproximativ 30 km), pe teritoriul comunei Nereju, trecînd pe malul "Lacului fara nume" si pe la "Caldari"; catre rasarit, o alta ramura ajunge la Vetresti-Herastrau, în valea Narujei, unde se continua cu DJ 205D.
De la cabanele "Giurgiu", traseul nostru traverseaza albia Zabalei prin fata cabanei forestiere si urmareste apoi drumul în susul vaii (dreapta, nord-vest), pe circa 11 km. Podurile fiind avariate, apa se traverseaza pe numeroase punti. Dupa aproape o ora ajungem la gura pîrîului Cabalasu, trecînd mai înainte prin "Lunca Secarii". Pe stînga drumului întîlnim o cabana muncitoreasca, veche, iar pe dreapta sediul brigazii silvice "Cabalasu", frumos construita si plasata într-un decor minunat. Mai departe, la aproximativ 4 km, întîlnim pîrîul Goru (urmat si el de drum forestier, precum si de traseul 4, marcat cu cruce albastra, indicat de sageata montata pe stîlpul 16) si o lunca însorita, bucuroasa parca de a fi martora unirii apelor sale cu Zabala.
Dupa vreo 2 km, ajungem la cabana ,,Betegosu" (dupa numele pîrîului traversat cu putin înainte si utilizat de o poteca pastorala care scoate în Culmea Paisele, în traseul 1). Practic, cabana este abandonata, dar poate fi necesara oricarui drumet obosit sau înfrigurat de vreme. La 10 minute în amonte, Zabala devine Zabaluta, care primeste din dreapta pîrîul Mîrdanu, iar calea rutiera de acces se bifurca: o ramura dubleaza axa vaii Zabaluta (dreapta), iar cealalta, pe directia înainte a traseului, însoteste firul Mîrdanului. În intersectie este fixat stîlpul de marcaj 17, cu sagetile orientate catre urmatoarele obiective: Poiana sindrilita, ½ ora pe drum forestier fara marcaj, apoi triunghi albastru, corespunzator traseului 3; Lacauti, prin Mîrdanu, de fapt continuarea traseului nostru;. Vetresti-Herastrau, locul de plecare al traseului 2, marcaj punct albastru.
De la confluenta amintita, mai mergem pe drumul forestier aproape 20 minute si îl parasim odata cu traversarea albiei Mîrdanului (pe malul stîng), asa cum ne indica si sageata montata pe stîlpul 18. Din acest loc, timp de aproape o ora, pe drumul de tractor, urcam în serpentine, prin pasune, versantul sudic al Mîrdanului. Iarna pe aceasta portiune orientarea este înlesnita de cei trei stîlpi metalici care ramîn deasupra zapezii. Pe masura urcusului, în spate se detaseaza tot mai mult Muntele Goru (1785 m), cu masivitatea-i severa, caracteristica, si cu vaiugile "sufocate" în cîmpurile de pietre; catre rasarit, Culmea Paisele, cu marginea Poienii sindrilita (ambele folosite de traseul 1); la apus, saua Gorului si pintenul Dobroslavu.
Cînd înclinarea pantei se mai reduce, ocolim larg spre stînga o portiune cîndva împrejmuita cu gard din sîrma ghimpata si stîlpi de beton, depasim o stîna amplasata cum nu se poate mai inspirat, iar putin mai sus intram pe terasamentul fostei cai ferate forestiere. Aici, întîlnim marcajul punct albastru al traseului 3, dirijat dinspre dreapta, si stîlpul 23, purtatorul a doua sageti menite sa directioneze deplasarea turistilor. Din acest loc, pîna în Lacauti, drumul dureaza 1¼ - 1½ ora, traseele 2 si 3 fiind comune.
Terasamentul fostei cai ferate îl parcurgem catre apus (stînga), cam 200 m si trecem pe dedesubtul a doua stîne, dincolo de care distingem creasta Lacautiului, acoperisul statiei meteorologice si antena metalica. Parasirea debleului o executam diagonal-dreapta, conform sagetii vopsite pe un molid marginas (daca între timp va dispare stîlpul 23 bis cu sagetile de pe el), urcînd domol pîna la un drum bine conturat ce strabate saua Mîrdanului în întregimea ei; la circa 1520 m altitudine, traversam tot ce mai apartine pasunii, de unde începem urcusul si ultimul segment al traseului. Aproximativ 75% din acest tronson final al ambelor rute este acoperit cu padure de molid, rara, constituind totodata portiunea cu cea mai serioasa panta, mai cu seama ultimii 50-60 m de la limita vegetatiei forestiere cu ,,golul" montan.
Imediat ce patrundem în pajistea naturala coasta Lacautiului se mai domoleste, ba chiar muleaza forma de "umar", cu suprafata aproape orizontala. Mai departe, poteca înregistreaza o cotitura pronuntata catre stînga (sud - sud-vest), asemenea directiei indicate de stîlpul de marcaj, si urcam pe nesimtite pîna la o balta, formata într-un mic gavan marginit de o perdea subtire de molizi plini cu licheni si cu coronament "în drapel" (asimetric). Aici, se ramifica si poteca spre izvor (2 minute), care coboara la stînga.
De la balta mentionata, doar vreo 200 m ne mai despart de vîrful Lacautiului, cu statia meteorologica (asemanatoare celei de pe "Omu" din Bucegi), magazia anexa, platforma meteo, centralele eoliene, statia pluvio automata, gardul din sîrma groasa, stîlpul de marcaj 33, covorul gros de ienupar. Din Lacauti se revarsa în privirile drumetului norocos de timp prielnic, de undeva din nord si pîna în sud-vest, masivele Curburii Carpatilor cuprinse între Trotus si Prahova; spre apus, dincolo de Depresiunea Brasovului, în prelungirea Muntilor Harghita, se rînduiesc coamele blajine ale Persanilor, ca sa nu mai amintira de Bodoc, de Baraolt, situati mai aproape; de jur-împrejur, Muntii Vrancei în întregimea lor, iar la rasarit contururile Subcarpatilor.
Cîti oare dintre cititori ar da crezare ca, din Lacauti, se observa uneori muntii dintre Pietrosu Calimanilor si Negoiu ? Ca peste marea de nori de deasupra Podisului Transilvaniei, orizontul este strajuit de Vladeasa si Bihorul Apusenilor ? Ca în vremea noptii, Tîrgu Secuiesc, Brasovul si Întorsura Buzaului par manunchiuri de artificii, sclipind pe fundul unui ocean de întuneric ?
De la cîtiva pasi, pîna la sute de km departare, privirile mîngîie pamîntul acesta cladit armonios din tot soiul de forme; anume parca sa desfete si sa îndemne la netarmurita meditatie; anume parca faurit sa nu-ti sature pofta cunoasterii nici daca l-ai cutreiera o viata.
Incotro se pot continua drumetiile din Lacauti ? În toate cele patru zari! Catre nord, prin "Poarta Vîntului" - Lujeru - Baba - Stogu - Musat, pe traseul 14, iar mai departe, în Muntii Oituzului; spre vest, catre Clabucetele Intorsurii si vestita Covasna, prin padurea ,,La Lilieci" - Golgota - stîna din Chiisoara - Golu Covasnei, pe traseul 15, ori pe Bîsca Mare, prin Comandau, folosind 8 km de drum forestier; catre sud-vest, prin Manisca Mare - Clabuci - pasul Delusor, pe traseul 14, prelungit în Muntii Penteleu; catre sud, pe marcaj cruce albastra (traseul 4), spre Goru, sau mai departe, prin Muntele Giurgiu - pîrîul Harboca - Bîsca Mica, în Penteleu, pe traseu nemarcat, ori prin Musa Mare si Mica spre Furu; catre est, pe marcaj triunghi albastru (traseul 3), pîna în Culmea Paisele, continuînd apoi traseul 1 sau, de sub Poiana sindrilita, prin Pîrîul Bradului, traseul 9, de-a lungul vaii Putnei.
3. Poiana sindrilita (1520 m) - valea Zabaluta (1300 m) - Mîrdanu (1520 m) - vîrful Lacauti (1777 m)
Marcaj: triunghi albastru Timp: 3- 3½ ore Trasee de legatura: 1, 9, 2, 4, 14, 15.
Traseul propus pleaca din nordul orohidrografic reprezentat de extremitatea nord-vestica a Culmii Paisele, pe care se extinde Poiana sindrilita, desprinzîndu-se din "traseul de creasta" al Vrancei (1). Avînd în vedere si punctul terminus al acestui itinerar, rezulta ca el face de fapt legatura între "creasta mediana" si cea ,,apuseana" a Mujntilor Vrancei.
Poteca se urmareste din partea nordica a Poienit sindrilita, pe lînga liziera padurii, aflata în dreapta, coborînd în 8-10 minute pîna într-o înseuare secundara unde sfîrseste pasunea. La baza versantului si imediat mai jos de stîlpul de marcaj 2, întîlnim bucla descrisa de terasamentul fostei cai ferate forestiere pe care îl urmam catre înainte, lasînd pe dreapta hatasul de oi si un colnic. Dupa 3-4 minute ajungem în saua Poienita (sau punctul "La Mormînt"), la 1408 m altitudine, de unde, catre dreapta, porneste traseul 9, marcat cu punct rosu. Intersectia celor doua trasee este indicata si de sagetile montate pe stîlpul 3. Calatoria pe terasament mai dureaza 7-10 minute. Strabatem "tunelele" molidisului tînar si ajungem într-un debleu, sapat în roca de culoare rosie si sfarîmicioasa (sisturi disodilice de vîrsta cretacica), de unde ni se ofera perspectiva Gorului, Lacautiului si Mîrdanului.
Dupa popasul necesar admirarii peisajului continuam drumul pe poteca larga ce coboara catre stînga, în unghi drept, abandonînd terasamentul - parte a unei variante nemarcate spre Lacauti, prin Culmea Arisoaia si "Poarta Vîntului" (aproximativ 3 ore). Insasi sagetile de pe stîlpul 4 indica directiile itinerarelor.
Dupa un sfert de ora, poposim în poiana de la confluenta pîraielor Arisoaia si Zabaluta, acesta din urma fiind însotit de un drum forestier cu circulatie întrerupta. Pe stîlpul de marcaj 5, situat aici, sageata orientata spre aval (pe Zabaluta) directioneaza eventuala parasire fortuita a traseului si folosirea, dupa ½ ora, a traseului 2, catre constructive silvice de la Betegosu, Cabalasu sau Giurgiu, situate pe cursul superior al Zabalei. Traversam poiana si urcam în 15-20 minute, prin padure, pe versantul rasaritean al Muntelui Mîrdanu. Ajungem din nou la terasamentul mentionat anterior si, de-a lungul acestuia, catre sud (stînga), patrundem în pasunea Mîrdanului ce ne ofera o frumoasa perspectiva asupra vaii Zabala, Culmii lui Toropala (desprinsa din Goru) si Muntelui Goru. Dupa circa 20 minute, dinspre stînga, se ataseaza marcajul punct albastru al traseului 2, îm-preuna cu care urcam în vîrful Lacauti. Timp de mers, 1½ ore.
4. Pîrîul Goru - vîrful Goru (1 785 m) - vîrful Lacauti (1 777 m)
Marcaj: cruce albastra Timp: 5-6 ore Trasee de legatura: 2, 3, 4, 14, 15
Traseul porneste de la varsarea în Zabala a pîrîului Goru, urmînd firul vaii afluente, care delimiteaza totodata masivele Goru (la nord) si Cabalasu (la sud). Altfel spus, el începe din traseul 2 (marcaj, punct albastru), la circa 2 ore amonte de cabanele "Giurgiu", sau la aproximativ 4 km nord-vest de sediul brigazii silvice "Cabalasu".
In primul sfert de ora mergem de-a lungul drumului forestier, la începutul caruia, pe dreapta, depasim o mica cabana muncitoreasca. Cu putin înainte de o stîna, parasim spre dreapta drumul forestier, orientîndu-ne si dupa sageata montata pe primul stîlp de marcaj al traseului. Pasii ce-i facem pe poteca înseamna totodata contactul direct cu Muntele Goru. Dupa circa 100 m, întîlnim o poienita, prima din cele doua cîte exista pe parcursul a 3 ore necesare ascensiunii continue pîna în pajistea cu jnepenis de pe vîrf. Din acest luminis, directia se modifica iarasi, de data asta catre stînga, conform sagetilor de orientare care au fost vopsite pe scoarta molizilor.
La aproape jumatate din distanta ce ne-a ramas pîna la culme, apare cel de al doilea loc poienit. Îndata ce un ,,codrisor" devine stapînul versantului, panta terenului se atenueaza, orizontul se largeste, iar sageata de pe stîlpul 3 ne orienteaza catre dreapta, spre vîrful Goru unde ajungem în aproape 30 minute. Dupa urcusul pe vîrf, revenim în poteca principala pentru a ne continua drumul catre Lacauti. Atentie! Ascensiunea vîrfului Goru - cel mal înalt din Curbura rasariteana - nu o recomandam pe vreme cetoasa, deoarece numarul stîlpilor de marcaj nu este suficient pentru a asigura o buna orientare.
Traseul spre Lacauti urmeaza îndeaproape culmea de legatura a celor doi munti vecini si poate fi parcurs în aproximativ 2 ore. Mai întîi, poteca are o directie vestica, strabatînd o padure de rasinoase cu arbori rari. Într-un luminis al acesteia exista unicul izvor de pîna aici, amenajat în primavara anului 1986 de un grup de focsaneni, iubitori ai naturii.
La cîteva sute de metri departare de izvor, ajungem în capatul nordic al Plaiului Giurgiului. De aici, ne orientam spre nord-vest (dreapta) si patrundem în poiana alungita care îmbraca saua Gorului (1486 m altitudine minima). Pe fundalul panoramei ce se deschide, Lacautiul este acela care polarizeaza atentia, data fiind înaltimea apreciabila fata de nivelul altitudinal de observatie. Drumul pastoral coboara lenes în înseuarea larga a Gorului, unde sînt amplasate doua stîne. Vizavi de prima, avînd ca reper doi molizi crescuti pe liziera padurii, exista un izvor ce potoleste setea si de la care ne aprovizionam cu apa pentru restul timpului.
Continuîndu-ne drumul, la capatul opus al pasunii, într-un desis de molizi, întîlnim urmele unor vechi instalatii feroviare forestiere, care serveau unui "plan înclinat". În imediata lor vecinatate, traseul intersecteaza un drum de carute, orientat spre stînga, ce prilejuieste accesul catre Muntii Penteleu. Pentru atingerea acestui obiectiv, sînt necesare unele precizari. Coborînd pe drum, în ½ ora ajungem pe fundul vaii Bîsca Mica, urmata catre aval de o cale forestiera dublata de un drum cu aceeasi functie. De-a lungul lor mergem 7 km pîna în punctul "Magherus". De aici, pe calea ferata ce paraseste Bîsca Mica ne angajam în urcus circa 2 km, pîna în pasul Delusor (1200 m), de unde ne îndreptam spre sud (stînga) utilizînd traseul marcat cu banda rosie. Acesta, dupa 8½ - 9½ ore de mers, de-a lungul crestei nordice a Penteleului, ne conduce pe vîrful cel mai înalt al muntelui (1 772 m). Tot din pasul Delusor, însa catre dreapta, pe acelasi semn de marcaj (traseul 14), în 5-6 ore de mers, este accesibil Lacautiul, prin Clabuci (1 616 m) - Manisca Mare (1 646 m).
Asadar, din saua Gorului, din marginea nord-vestica a poienii, traseul catre Lacauti parcurge culmea Dobroslavu. Priporul de început, bine împadurit, este urmat de o portiune plana si larga, ce sfîrseste într-o poiana cu deschidere mai mare catre vest (stînga), pe suprafata careia zac trunchiuri uscate, cenusiu-albicioase. Un asemenea loc favorizeaza ragazul necesar pregatirii pentru ascensiunea vîrfului Lacauti.
Apropierea de punctul final al traseului este anuntata si de intersectia potecii cu drumul de tractor ce urca din Bîsca Mare (stînga) la statia meteorologica Lacauti. Pe sageata de orientare, montata pe stîlpul aflat în intersectie, sînt consemnate 5-10 minute de mers pîna pe vîrful muntelui. Imediat, mai sus de liziera molidisului scund si încîlcit, ni se înfatiseaza silueta statiei meteorologice, iar spinarea muntelui se largeste tot mai mult pîna ce linia orizontului capata dimensiunea maxima. Iar daca astrul zilei se mai afla înca pe bolta nemarginita, conturul magnific al unei parti considerabile din Carpati devine impresionant.
De la Lacauti, nevoia nominalizarii macar a principalelor culmi, ce abunda în cîmpul vizual, este cît se poate de fireasca si poate fi satisfacuta de colectivul deosebit de ospitalier al statiei meteorologice. Referitor la returul drumetiei, optam între traseele 2 si 3, dirijate la est de Lacauti, prin Mîrdanu. De asemenea, excursia poate continua pe traseul banda rosie, fie catre Muntii Oituzului, fie catre Penteleu, sau pe traseul 15, punct albastru, catre Covasna.
5. ,,Botu Misînei" (530 m) - Culmea Misîna - "Zboina Frumoasa (1 657 m) - Culmea Frumoasele -,,Caldarile" Zabalei (840 m)
Marcaj: banda albastra Timp: 10-12 ore Trasee de legatura: 2, 1, 12
De-a lungul acestui traseu parcurgem sectorul cel mai larg care separa vaile Naruja, la nord, si Zabala, la sud. Desi terenul nu prezinta decît izolat înclinari mai accentuate, iar potecile si plaiurile pastorale se urmaresc lesne, interesul pentru peisaj nu este prea mare, datorita ponderii considerabile a padurii (cca 90%) reducîndu-se în acest mod perspectiva împrejurimilor. De aceea traseul satisface mai mult pe iubitorii patimasi ai codrilor, ai ambiantei specifice lor si compozitiei floristice proprii vesmintelor vegetale de acest gen, mai ales ca fondul forestier se surprinde în mai toate trasaturile sale, determinate de etajarea morfoclimatica si pedologica, precum si de variatia considerabila a conditiilor de mediu locale. ,,Botu Misînei" desemneaza atît povîrnisul dinspre albia Narujei a Culmii Misîna, cît si grupul de case amplasate pe dreapta rîului, într-o tripla intersectie de drumuri forestiere.
Pentru intrarea propriu-zisa în traseu, parcurgem mai întîi aproximativ 3 km de drum amonte de satul Vetresti-Herastrau (pe traseul 2, marcat punct albastru), pe firul vaii Naruja, pîna la bifurcatia cu drumul forestier de pe afluentul acesteia, Secatura. Tocmai din aceasta intersectie porneste acest traseu sau, altfel spus, el se ramifica din traseul 2. Locul este consemnat si de stîlpul de marcaj 4, pe care sînt asezate sagetile indicatoare pentru ambele itinerare. La început folosim drumul de tractor din fata sediului cantonului silvic "Secatura" si urcam pieptis, prin padure, apoi printr-o fîneata, ajungînd dupa ½ ora la o ,,odaie" parasita, în extremitatea nordica a Culmii Misîna. "Odaia" (odaile) reprezinta resedinta sezoniera a localnicilor, construita în afara vetrei satelor, folosita îndeobste la vremea cositului fînului si are amenajari anexe pentru adapostul animalelor.
De la ,,odaie" (mai exact de la ,,Odaia lui Miron") cotim la stînga (sud), de-a lungul culmii amintite, traversam Poiana Palanca (750 m), iar în continuare, urcînd, strabatem o zona împadurita cu fagi si brazi semeti (locul fiind denumit ,,Cazane"), pîna în luminisul ,,Bradu Melciului". De aici, poteca intra într-o zona larga, cu vegetatie foarte deasa si tînara, de amestec (brad, molid, mesteacan, paltin). In continuare, pe fondul general al urcusului, drumul vechi de tractor conduce prin plantatie pîna la zona de pornire a unei alunecari de teren, veche si fragmentata puternic, cu numeroase suprafete mlastinoase, traversînd Pîrîul Ursului. La capatul opus, de unde se deschide spre nord panorama Culmii Muntisoarele si a Dealurilor Subcarpatice, patrundem (la stînga) pe un teren cu înclinare moderata, acoperit cu padure batrîna. Astfel, interceptam extremitatea Culmii Întarcatoarea, ce o vom urma catre sud-vest (dreapta), pe plaiul pastoral care urca domol prin sesuri cu rarisuri. Mai sus de Întarcatoarea, intram, pe sub doua gurguie, într-o poiana alungita, cu cîtiva arbori rari si grosi si cu o îngramadire de bolovani aflata în partea dreapta-sus. La capatul poienii urmarim poteca prin padure, urcînd un pripor scurt, iar apoi, printr-o abatere usoara catre dreapta (vest), traversam o coasta cu molidis - poteca fiind pe alocuri mai putin clara. Urmeaza o coborîre lenta si ajungem pe marginea unei cuvete naturale usor arcuite, amplasata la stînga potecii, în care s-a format o mlastina. Dupa cîteva zeci de metri, într-o înseuare destul de slab exprimata, interceptam un drum de carute, precum si marcajul banda rosie ai traseului 1 împreuna cu care vom ajunge pe culmea Zboina Frumoasa. Intîlnirea traseelor este indicata si de un stîlp de marcaj, cu doua sageti, fixat între doi molizi. Locul de jonctiune se numeste ,,Lacul Rosu", dupa numele mlastinii din apropiere si care va fi traversata îndata ce vom continua drumetia.
De la intersectia itinerarelor, spre dreapta (vest), orientîndu-ne dupa ambele semne de marcaj, înaintam spre Zboina Frumoasa. Dupa o portiune de teren mai domoala, prindem povîrnisul estic al muntelui, urcînd în cîteva serpentine, prin padurea de molid. La limita superioara a codrului, în pajistea montana, traseul 1 se dirijeaza catre înainte, iar drumul nostru urca spre stînga (sud), pe vîrful Zboina Frumoasa. În dreapta acestuia, depasim o stîna, dupa care începem sa coborîm (30-40 minute) în curmatura de la capatul nordic al Culmii Pietrele Albe (1463 m), prelungita cu Culmea Frumoasele (1423 m), de unde ne angajam în coborîrea finala spre albia Zabalei. Atragem însa atentia ca pe unele portiuni poteca este napadita de plantatia deasa si viguroasa, marcajul este rar si degradat, iar zona adaposteste un efectiv numeros de ursi.
Capatul potecii intercepteaza drumul forestier de pe fundul vaii, aproape de sediul districtului silvic "Frumoasele", la circa 13 km amonte de centrul comunei Nereju. Locului i se mai spune, generic, "Caldari". Sub denumirea de "Caldari" se întelege întregul perimetru de pe fundul vaii Zabala, cu sediul unitatii silvice mentionate, doua cabane forestiere si alte constructii, mai vechi ori mai noi. În sensul strict al cuvîntului, "caldarile" desemneaza microforme de relief sapate în albia rîului, de forma circulara, adînci si slefuite în blocurile de gresii. În termeni geografici ele poarta denumirea de "marmite de evorsiune".
"Caldarile" propriu-zise sînt accesibile pe drum forestier, la mai putin de 10 minute amonte de primele constructii întîlnite la capatul traseului. Excursia se poate continua fie pe traseul 12 (punct albastru), fie în susul Zabalei, cu posibilitatea ascensiunii vîrfului Pietrosu pe traseul 10 ce porneste de la cabanele "Giurgiu" aflate la 18 km departare, fie pe traseul 2 (punct albastru), catre Lacauti. De asemenea, o plimbare lejera pe Zabala, de 4,5 km amonte de ,,Caldari", permite vizitarea ,,Lacului fara nume".
6. Comuna Tulnici (480 m) - ,,Plostina" (750 m) - satul Valea Neagra - satul Vetresti-Herastrau (500 m) - Dealul Secaturii (1075 m) - Culmea Laposu de Jos - comuna Nereju (540 m)
Marcaj: punct rosu : Timp: 14-16 ore Trasee de legatura: 1, 2.
Este unicul traseu turistic marcat de la extremitatea rasariteana a Muntilor Vrancei, pe contactul acestora cu depresiunea subcarpatica, dominata, aici, de altitudini cuprinse între 1 100 si 1 395 m. El se desfasoara directional, între trei localitati rurale principale, aflate pe vaile Putna, la nord, Naruja, în partea mediana si Zabala, la sud, în punctele de patrundere a acestora în aria Subcarpatilor.
Data fiind pozitia traseului, peisajul este de o varietate aparte, conferita de îmbinarea trasaturilor geografice specifice Muntilor si Subcarpatilor Vrancei, pitorescul fiind accentuat de marea diversitate a folosintelor terenului, îndeosebi în spatiul dintre Putna si Naruja, precum si în preajma Zabalei: vetre de sate concentrate sau risipite, fînete cu livezi, suprafete arabile restrînse si dispersate, pîlcuri de padure si marginea codrilor coborîti din munte, ici si colo "odai" etc. Este preferabil ca traseul sa se parcurga în doua etape diurne, poposindu-se, în dupa-amiaza fiecarei zile, în perimetrele localitatilor Vetresti-Herastrau si respectiv, Nereju. Sugestia vine în întîmpinarea programului drumetiilor grupurilor numeroase sau cu antrenament relativ modest, program ce presupune o deplasare mai lenta în teren si un supliment de timp pentru organizarea înnoptarii. Se are în vedere si fructificarea posibilitatilor de cazare în vecinatatea satului Vetresti-Herastrau, cît si a conditiilor de campare din apropierea albiei Zabalei.
Traseul porneste din centrul comunei Tulnici spre vest (pe DN 2D), circa 200 m, dupa care coboara în stînga, pe drumul catre satul Coza (1,5 km) pîna unde este comun cu traseul 1 (marcaj, banda rosie). Mai sus de magazinul din localitatea Coza, traseele se despart: catre dreapta, traseul 1 si înainte (sud), pe drumul local, traseul nostru care urca pe culmea golasa a Dealului Morii, la rascrucea cu DC 84. De la intersectia amintita folosim DC 84 catre dreapta, parasindu-1 dupa circa 1,5 km, în cuprinsul unei risipiri de locuinte (Fundatura) apartinînd satului Paulesti. Pîna aici se dirijeaza si o mica portiune a traseului 11, el continuînd spre est. Orizontul ofera imaginea zvelta a Muntelui Coza, iar în plan apropiat Culmea Muntisoarele, pe la poala careia, spre sud, vom continua drumetia.
Dupa traversarea obîrsiilor pîrîului Leadova, dirijat catre est (stînga), ajungem pe un deal tesit si prelung, de unde se deschide o larga priveliste asupra partii centrale a Depresiunii Vrancei si aliniamentelor deluroase, foarte fragmentate, ridicate la exteriorul ei, pe fundal conturîndu-se spinarea arcuita a Magurii Odobesti (996 m). In continuare, pe lînga sediul cantonului silvic "Plostina", utilizînd drumul de carute, strabatem un platou estompat, presarat cu stînci si bolovani împlîntati în sol, proveniti din retragerea versantului muntos în decursul evolutiei sale. Asemenea unitatii silvice si satului asezat la baza platoului, locul este denumit "Plostina", sugerînd terenul mai umed, cu numeroase smîrcuri si locuri de mustire a apei. Spre stînga, pornesc mai multe drumuri de caruta, folosite îndeosebi la vremea cositului, care coboara în Plostina si Muncei, iar mai departe, în centrul comunei Vrîncioaia. Putin mai spre sud, prin înseuarea (740 m altitudine) de sub Magura Spinesti (926 m), peticita cu pîlcuri de fagete, patrundem la izvoarele unui afluent al pîrîului Valea Neagra, unde s-a instalat satucul ce-i poarta numele. Aici intram pe drumul forestier de deasupra ultimelor case, ocolim la dreapta (vest) piciorul unui deal golas si coborîm pe firul Vaii Negre.
Lînga liziera padurii întîlnim un alt drum forestier, iar pe marginea lui cladirea frumoasa a cantonului silvic ,,Valea Neagra", ce vegheaza parca intrarea în pîntecul muntilor înaltati fara nici o sfiala. De aici, coborîm pe drum, cam 20 minute, pîna la Satu Nou, asezat pe fata coastei largi, cu fînete, numita ,,La Miloiu" si deasupra monumentului istoric "Valea Neagra". Din bucla unei serpentine strînse parasim drumul si ne angajam pe ,,scurtatura" ce coboara pe o splendida terasa a rîului Naruja. Marginea ei de pe stînga este ocupata de un faget batrîn si rar, folosind adesea drept ,,acoperamînt" taberelor de corturi instalate aici. Apa potabila se poate procura de la ,,budaiul" utilizat de locuitorii Satului Nou. Poteca se avînta, apoi, pe priporul cu plantatie, pîna la gura Vaii Negre (stînga), în albia Narujei, sfîrsind la podul de peste pîrîu, în DJ 205D, la maximum 10 minute de centrul satului Vetresti-Herastrau, situat pe Naruja, în aval. Tot aici, întîlnim traseul turistic 2, marcat cu punct albastru. Spre dreapta, la cel mult 5 minute, între DJ 205D si drumul forestier ce urca la Satu Nou, exista sediul districtului silvic ,,Herastrau", ce ofera cazare în doua încaperi cu cîte doua paturi.
O orientare în teren, efectuata din acest punct de interceptare a albiei Narujei, permite sa reperam urmatoarele:
- pe dreapta vaii (sud), cîteva gospodarii, amintind de catunul Podu Chiriac, stramutat cu aproape doua decenii în urma, asezate pe versantul care sfîrseste în culmea Dealului Chiriac - coborîta din Dealul Secaturii - partea de început a etapei urmatoare de drumetie;
- pe stînga vaii (inelusiv a Vaii Negre) si aval, exista satul Podu schiopului, cocotat la nivelul terasei amintite anterior;
- tot în aval, dar pe partea dreapta, se zareste satul Podu Ţîrdii, ocupînd extremitatea Dealului Chiriac, sectionata de Naruja în apropierea morii de apa.
Din zona satului Vetresti-Herastrau, continuarea traseului priveste mai întîi ascensiunea versantului drept al Narujei, respectiv a Dealului Chiriac, identificat anterior, în situatia cînd aceasta etapa începe din centrul rural atunci, pe podetul de peste apa Narujei, prin spatele morii, urcam pe drum în Podu Ţîrdii, traversam vatra satului si parcurgem Dealul Chiriac, urcînd, fara marcaj, pîna în apropierea padurii, si fara dificultati de orientare. Presupunînd ca înnoptarea s-a facut în locurile precizate (lînga Satu Nou sau la unitatea silvica), folosim drumul de carute care urca pe lînga gospodariile razlete din Podu Chiriac, prin pasunea marginita la stînga de desisul plantatiei de catina, anin si pin. Dupa circa ½ ora ajungem pe culmea îngusta a Dealului Chiriac. Î1 urmam spre dreapta, continuînd urcusul si traversam perpendicular drumul forestier întîlnit la marginea pasunii. Continuam urcusul trecînd printr-o padure rara, apoi, strabatem o zona defrisata recent si extinsa îndeosebi pe latura dreapta a drumului de tractor (folosit de traseu); aici, ni se ofera perspectiva vaii Naruja, Satului Nou si Culmii Muntisoarele. La capatul de sus al defrisarii, orientîndu-ne strict dupa marcajul aplicat pe ramificatia din stînga a drumului de tractor, patrundem iarasi în padure unde, pe alocuri, se ivesc cîteva mlastini restrînse.
De-a lungul culmii, ce devine tot mai clara, si pe directia generala sud, traversam o zona larg deschisa, cu lastaris de mesteacan, precum si o plantatie tînara de rasinoase, de unde linia orizontului ofera cu darnicie imaginea masivelor Zboina Frumoasa, Pietrosu si Verdele, dispuse în planul îndepartat apusean (dreapta). Dupa depasirea unui tapsan si a cîtorva serpentine pietroase, padurea de amestec redevine însotitoarea drumetiei noastre. Ne angajam pe plaiul pastoral ce urca domol pîna în apropierea vîrfului Ţiganasu (1075 m) al Dealului Secaturii, pe care-1 ocolim prin vest (dreapta), în cuprinsul unei pasuni de unde se observa bine peisajul subcarpatic vrîncean ce se etaleaza spre rasarit. Dincolo de vîrful dealului, la cîteva sute de metri, într-o poienita, lasam la stînga un drum de carute, care coboara în satul Tepa (circa 1 ora de mers), iar dupa 5-10 minute, ajungem într-un loc pitoresc si totodata important pentru traficul turistic, denumit sugestiv ,,Intre Plaiuri". Dintre cele 4 cai principale de circulatie locala, care se intersecteaza în poiana spatioasa, drumul ce se dirijeaza spre est (stînga) permite coborîrea în centrul satului Paltin (în 1½ ora), prin Dealul Gîlma, parasindu-se la nevoie traseul. In locul ,,Intre Plaiuri" exista doua constructii silvice alaturate: sediul cantonului ,,Valea Rea" si o mica cabana cu etaj. La aproximativ 25 m distanta de gardul de lînga cabana, în padure, se afla un "budai" de unde ne putem împrospata rezerva de apa potabila.
Continuam traseul pe directia sud, asa cum de altfel indica si sageata de pe stîlpul de marcaj instalat la bifurcarea drumului catre Paltin. Plaiul pastoral larg, croit prin codrul poienit si batrîn, ne va conduce pîna în Laposu de Jos (timp de 1¼ - 1½ ora). Mai întîi, strabatem o zona larg valurita, cu smîrcuri si baltoace, apoi, prin doua pieptisuri intercalate cu un ses, iesim la marginea superioara a unei pasuni în mijlocul careia (stînga) se afla un saivan nou construit. Mai jos de acesta, diagonal - dreapta, la capatul unui drum forestier neutilizat, se afla cabana muncitoreasca ,,Ţipau". Pe portiunea de urcus de la capatul pasunii, la cîtiva metri stînga de un molid solitar cu semnul de marcaj al traseului, întîlnim "Budaiul lui Dragan". Mai sus de el, îndata ce panta terenului se reduce, patrundem într-un molidis matur si dupa maximum 10 minute plaiul ne scoate în pajistea Laposului de Jos.
Laposul este una dintre cele mai pitoresti, unitare si prelungi (aproximativ 4 km) culmi montane din Vrancea, dintre cele mai reprezentative ,,plaiuri înalte" din tinut, cu o viata pastorala intensa si închegata, ce se ramifica din Zboina Frumoasa catre rasarit. Jumatatea sa apuseana poarta numele de Laposu de Sus (1 455 m), pentru ca din locul în care ne aflam sa înceapa Laposu de Jos (1 256 m). Vorbind în sens geografic, aceasta culme reprezinta o ,,suprafata de nivelare" tipica.
In partea opusa patrunderii în pajistea întinsa si putin spre dreapta, întîlnim un stîlp de marcaj cu doua sageti, care desemneaza intersectia traseului nostru cu ,,traseul de creasta" al Vrancei (1), marcat cu banda rosie. Vizavi de stîlp, o potecuta conduce la un ,,budai" si, putin mai departe, la sediul cantonului silvic ,,Lapos". Din Laposu de Jos, pentru coborîre în comuna Nereju, folosim ultima parte a traseului 1, descrisa anterior, întrucît, cele doua rute montane sînt comune pe acest tronson.
7. Motelul ,,Cascada Putnei" (550 m) - valea Tisitei - pîrîul Cristianu Mic - saua Geamana (1496 m)
Marcaj: triunghi rosu Timp: 10 ore Traseu de legatura: 1.
Daca ar fi sa ne referim la salbaticia si maretia vailor în chei vrîncene, acest traseu trebuie pus la loc de frunte. Poate convingerile nu s-ar fi extins si nici nu s-ar fi consolidat în asa masura, daca nu se croiau cai rutiere si nu se aplicau semnele de marcaj.
Traseul porneste de la motelul ,,Cascada Putnei", de pe DN 2D (la 71 km de Focsani si 3 km de satul Lepsa), pe care îl folosim aproximativ 0,5 km, pîna la viaductul de peste Putna. Din DN 2D traversam viaductul peste Putna, la capatul caruia ne îndreptam pe drumul ramificat spre dreapta, urmîndu-1 cu fidelitate circa 8 km. Acesta ar fi primul sector.
Mai întîi depasim doua cabane, iar la confluenta Putna-Tisita ne întîmpina o poarta, dincolo de care circulatia auto este interzisa, cu scopul protectiei rezervatiei forestiere si geologice cheile Tisitei. Din acest loc începe traseul propriu-zis prin cheile Tisitei. In continuare, timp de aproape o ora, strabatem un prim sector de chei cu portiuni deosebit de înguste sau cu o dezvoltare laterala destul de evidenta. Capatul din amonte al acestuia este marginit de un bazinet mai larg, dominat la nord de Tisaru Mic (1268 m) si de asa-numitul "Altarul Tisitei" - un monolit stîncos, piramidal, cu înfatisare frapanta. si tot aici, în mijlocul poienii, întîlnim resedinta cantonului silvic "Tisaru" construit pe patru piloni din lemn. Locul este cunoscut si sub denumirea "La Pîndar".
Mai sus, valea se bifurca în Tisita Mare, dirijata dinspre înainte, si Tisita Mica, dinspre dreapta fata de sensul de mers si pe care, drumul ce-o urmeaza îl mai folosim pe circa 1 km, trecînd pe sub boltile a doua tunele scurte de cale ferata forestiera. Caracterul de chei al vaii se pastreaza si pe aceasta portiune.
Amonte de primul pod, întîlnit de la unirea Tisitelor, parasim atît drumul cît si Tisita Mica, utilizind tunelul de pe dreapta albiei. Capatul celalalt se afla în valea Tisita Mare, pîna la care parcurgem aproximativ 160-170 m. Tunelul, asemenea celor din aval, a functionat în primele decenii ale veacului nostru pentru traficul feroviar forestier. Parcurgerea lui impune prudenta, liniste, o îmbracaminte mai calduroasa si iluminare cu lanterna. Atentie la stîncile naruite si la baltoace.
Urmarim Tisita Mare, spre dreapta (amonte), folosindu-ne de vechiul terasament al caii ferate, napadit de vegetatie, traversînd repetat albia pîrîului, încorsetata de versanti prapastiosi, exceptînd o portiune de poteca ce evita "saritoarea" existenta mai sus, urcînd în serpentine strînse pe versantul stîng (dreapta sensului deplasarii). Ocolirea ,,saritorii" dureaza circa 20 minute, iar poteca este semnalizata cu sageti vopsite pe arbori, cît si de sageata montata pe stîlpul din terasament. Revenirea în albia Tisitei Mari, pe pasajul ocolitor, corespunde iesirii din chei si patrunderii într-o lunca deosebit de pitoreasca, larga si însorita, deasupra careia, spre sud (stînga), se ridica plina de semetie ,,Gurguiata" - o creasta veritabila si fara egal în Vrancea. Fizionomia ei este comparabila întrucîtva cu cea a custurilor alpine; de fapt, în Muntii Vrancei exista destule amanunte peisagistice cu tenta alpina, unele similare chiar ca geneza.
In acest sector de vale larga, ce se gaseste la o ora de mers de la tunel, vizavi de o stîna amplasata pe o terasa bine reprezentata a Tisitei Mari, coboara grabit si tumultuos, dinspre sud, pîrîul Cristianu Mic si începe un alt tronson al traseului. Strabaterea lui este mai dificila datorita diferentei de nivel apreciabile (aproape 800 m), ceea ce necesita efort suplimentar si un consum de timp însemnat. În plus, acoperirea terenului cu padure amîna pentru doua ore pline perspectiva vecinatatilor, dar întreaga osteneala va fi rasplatita generos îndata ce vom intercepta Culmea Cristianu, de la marginea vestica a Golului Roibului (1 460 m). La început, poteca ciobaneasca urmareste albia bolovanoasa a pîrîului Cristianu Mic, timp de circa ½ ora. Ulterior, în serpentine, pe versantul drept (stînga directiei de mers), ea se îndeparteaza progresiv de apa, pe deasupra suvoiului înspumat al repezisului ,,Pletele Luminitei", pîna la întîlnirea primei vaiugi torentiale sapata în roca ,,vie". De la aceasta, poteca se îndreapta spre stînga, în unghi drept, si urca pieptis. Povîrnisul se abordeaza în serpentine dupa bunul plac si posibilitatile individuale, fiindca nu se poate vorbi de o poteca în sine, ci de un hatas pastoral cu o sumedenie de carari piezise, intersectate frecvent. Recomandam, însa, urmarirea perseverenta a semnelor de marcaj aplicate pe arbori, ele urmînd o directie generala perpendiculara pe linia de panta maxima, pîna la un adapost rudimentar de oi (20-30 minute de mers nefortat).
Din acest loc, se intercepteaza poteca bine definita ce va fi urmata catre dreapta (sud), traversînd imediat obîrsia vîlcelei torentiale amintite. Tot aici exista si un ,,sipot".
Urcînd oblic, pe o coasta brazdata de ogase, atingem muchia aproape rectilinie aflata pe directia de înaintare, si o parcurgem pe cîteva zeci de metri, evident, urcînd. De la un pîlcusor solitar, de molizi, ocolim usor catre dreapta, pe firul altei vaiugi torentiale, puternic povîrnite, de unde în mod obligatoriu facem aprovizionarea cu apa. De aici, în mai putin de 5 minute, interceptam creasta în înseuarea slaba ce margineste spinarea ,,Gurguiatei", la nord (stînga), si Culmea Cristianu, la sud-vest (dreapta), înseuare ce corespunde marginii Golului Roibului, extins pe versantul opus ascensiunii. La circa 10 minute de coborîre exista stîna din Golul Roibului, legata de traseul 1 (marcaj, banda rosie) prin hatas pastoral ce se poate parcurge în aproximativ 20 minute. Un tur de orizont favorizat de popas, pe directia nord-vest, ne permite identificarea crestei dantelate numita ,,Intre Tisite" (interfiuviul Tisita Mare - Tisita Mica), iar în planul mai îndepartat, aliniamentul muntos Zburatura - Condratu - Tisaru, ce acopera valea Putnei.
Din Golul Roibului, pîna la finisul traseului (1½ ora), urcam pe directia sud-vest în lungul Culmii Cristianu, ocolim foarte aproape si pe la est vîrful cu acelasi nume (1 629 m, altitudinea maxima a Muntelui Coza), strabatînd desisul de molizi pîna pe liziera. De aici, ne îndreptam spre sud (stînga) si coborîm în mai putin de 5 minute în saua Geamana, unde întîlnim ,,traseul de creasta" al Vrancei (marcat cu banda rosie).
Din saua Geamana, restul drumetiei se poate efectua pe marcajul traseului 1, coborînd în comuna Tulnici, în aproximativ 4½ - 5½ ore. În sens invers, catre vest (dreapta), traseul 1 ne conduce în punctul "Golici" si, mai departe, catre Dealul Negru - Paisele - Pietrosu.
8. Gura pîrîului Balosu (590 m) - valea Naruja - saua Tisitei (1319 m)
Marcaj: cruce albastra Timp: 4-4½ ore Trasee de legatura: 1, 2
Pentru îmbogatirea impresiilor si cunostintelor referitoarc la vaile în chei din tinutul vrîncean, precum si pentru satisfacerea dorintelor alpinistilor începatori, acest traseu este binevenit. Totodata, el poate fi considerat o replica a celui de pe Tisita (nr. 7), cu precizarea ca Naruja s-a încrustat în formatiuni petrografice diferite fata de cele cu care s-a confruntat surata ei, Tisita.
Traseul urmeaza îndeaproape cursul vaii pîna în bazinul de receptie al rîului, unde se delimiteaza fata de Tisita, Putna si Zabala, dînd astfel posibilitate prelungirii itinerarului pe alte rute montane inedite. Intrucît albia Narujei este însotita de drum forestier, accesibil si autoturismelor, parcurgerea traseului este considerabil favorizata. Traseul propriu-zis începe de la debusarea pîrîului Balosu, pîna la care ajungem din satul Vetresti-Herastrau, pe traseul 2 (marcat cu punct albastru), în 1½ - 2 ore de mers pe jos. Punctul de plecare, care coincide si cu o ramificatie de drumuri forestiere, este indicat si de sageata fixata pe stîlpul de marcaj 5, lînga podul de peste Balosu.
In primele 30-40 minute strabatem un sector de chei, sapate în formatiuni predominant gresoase dispuse în blocuri masive, fisurate si crapate, din care se ivesc izvoare (multe mineralizate), ce modeleaza jgheaburi aproape verticale. Patul albiei prezinta o alternanta de praguri care dau repezisuri si "dulghine" (ochiuri de apa mai linistite, dar adînci) si este flancat de pereti variat colorati de licheni si cruste de alterare a rocilor. Urmeaza un sector de vale mai larga, cu aspect depresionar, unde drumul forestier se bifurca, traseul urmarindu-i ramura din stînga. La capatul acestui sector se afla sediul districtului silvic "Verdele", amplasat pe podul unei terase însorite, dominate la rasarit de prapastia ,,Halaului". Mai sus de cladirea districtului, valea se îngusteaza iarasi si, cu multa zgîrcenie, lasa loc unor tapsane joase si restrînse pentru ca, amonte de cabana muncitoreasca "Bursucaria", drumul sa urce pe un platou splendid, larg si degajat de vegetatie forestiera, numit "Gociu". Aici se afla o cabana mare din lemn, vechiul sediu al magazinului forestier (cladire din zidarie) si batrîna cabana de vînatoare, aproape ruinata. În spatele cabanelor, sub poala padurii, sînt doua izvoare (,,sipote").
Peisajul de chei se reediteaza imediat amonte de ,,Gociuu si se îmbogateste cu microforme de relief dintre cele mai atractive, nuantate de coloristica variata a rocilor constituente ale peretilor albiei. La aproximativ ½ ora de la intersectia cu un drum forestier (de pe valea Covataria), dirijat dinspre stînga, aspectul vaii se modifica transant, îndata ce patrundem în ,,pîlnia" uriasa, din care doua pîraie aduna cu migala puzderia firicelelor de apa, alcatuind laolalta ceea ce se întelege si-i sugestiv denumit ,,Izvoarele Narujei".
Zona are o largime frapanta fata de sectorul parcurs pîna aici si poate fi observata în întregimea ei, fiindca locul padurii a fost preluat de o întinsa pasune ce acopera colnicuri si tapsane prelungi care coboara concentric din culmile marginase ale acestui tipic bazin de receptie. De la nord-est catre vest, apoi spre sud-est si din nou catre est, Dealul Negru, saua Tisitei, Piscul cu Paltini, capatul Culmii Paisele si Paiseaua Înalta, desemneaza un larg semicerc, strajuind cu personalitate aria depresioriara din obîrsia Narujei. In mijlocul acestui bazin colector natural, lînga drum, pe prispa poienita a unui bot de deal, o cabana silvica si o alta, veche, muncitoreasca, par sa fie anume cladite pentru culcusul linistei. Sînt cabanele ,,Izvoarele".
Pe dedesubtul cabanei silvice si spre stînga patrunderii în "izvoare", din drumul forestier se ramifica din drum de tractor. Prin intermediul lui, continuat cu poteca, dar fara marcaj, în circa 1½ ora putem urca în Poiana sindrilita, de unde, pe marcaje banda rosie (traseul 1) si triunghi albastru (tra-seul 3), sînt accesibile rutele vecine. De pilda, traseul 3 conduce în 3-3½ ore în Lacauti.
De la cabanele "lzvoarele" urcam lejer în mai putin de ¾ ora pîna în saua Tisitei la capatul traseului. La început parasim pentru putin timp drumul forestier din spatele cabanei muncitoresti, ne angajam pe o ,,scurtatura" marcata cu stîlpii 4 si 5, dupa care, din preajma stînei alaturate, traseul reîntîlneste drumul forestier si-l utilizeaza, spre dreapta, pîna la altitudinea lui maxima (1319 m, în saua Tisitei), unde este traversat de poteca traseului 1 (marcat cu banda rosie).
Din saua Tisitei, drumul coboara pîna la imobilul cantonului silvic "Radacini", aproximativ 2 km, în asa-numita ,,Tisita Aurie" (sectorul de sorginte al Tisitei Mari). Tot aici, catre nord-vest (dreapta), pe , marcajul traseului 1, o ascensiune de o ora în Dealul Negru (1 517m) nu poate face decît sa împinga foarte departe linia orizontului, franjurata de siluetele Cozei, Tisarului, Zburaturii, Lacautiului, Pietrosului, Gorului, Verdelui si Muntisoarelor. Returul este posibil si pe poteca nemarcata, ramificata din cea principala pe la vest de o stîna parasita si care intercepteaza drumul forestier, sub saua Tisitei, dupa traversarea unei alunecari de teren.
9. ,,Casa lui Neagu" (720 m) - valea Putnei - Pîrîul Bradului - saua Poienita (1 409 m)
Marcaj: punct rosu Timp: 6 ore ore ; Traseu de legatura: 3
Aceasta se numara printre asa-zisele ,,trasee de vale" si este important pentru ca asigura atît accesul spre zona central-nordica a tinutului muntos, unde sînt cîteva trasee ce se racordeaza la nodurile orohidrografice, cît si diversificarea larga a itinerarelor. În acelasi timp, traseul intereseaza drumetii care, ajunsi în Vrancea pe DN 2D si avînd drept obiectiv principal Muntele Lacauti, în numai 3 ore de la capatul acestui traseu, pe marcajul triunghi albastru (traseul 3), îsi pot îndeplini lesne dorinta. De asemenea, itinerarul se parcurge fara impedimente deoarece, din lungimea totala (aproximativ 15 km), circa 13 km se parcurg pe un drum forestier bine amenajat.
In prima parte, strabatem drumul forestier de pe Putna superioara, pîna la confluenta cu Pîrîul Bradului (11 km, din care aproape jumatate sînt accesibili si autoturismelor). Acesta se ramifica din DN 2D catre sud-sud-vest, dintr-un punct situat la 83 km de Focsani sau 34 km de capatul opus (DN 11, satul Tinoasa). Reperele intrarii în traseu le reprezinta stîlpul de marcaj nr. 1, "Casa lui Neagu", statia de autobuze I.T.A. din fata ei si podul rutier de peste pîrîul Valea Marului - toate acestea fiind concentrate într-un perimetru restrîns.
Drumul forestier trece podul peste Valea Marului, depaseste pe dreapta imobilul cantonului silvic "Babovici", pe stînga o cabana forestiera alaturata unei casute si strabate în amonte lunca frumoasa si poienita a Putnei. La prima bifurcatie (circa 3 km), întîlnim magazinul alimentar ,,Babovici" (în stînga drumului) si vizavi o locuinta. Urmam ramificatia din stînga, coborîm în albia Putnei (primul contact direct al traseului cu acest rîu), o traversam, trecem pe lînga cabanele din punctul ,,Gomoiu", iar dupa aproximativ 1 km ne întîmpina sediile a trei unitati silvice si o gospodarie. Acestea sînt amplasate într-o fîneata întinsa, pe terasele Putnei. Remarcata se face cladirea etajata din dreapta drumului, reprezentînd imobilul brigazii "Buniu". Locului i se mai spune "Pîrîul Ţiganului" si se bucura de mult interes pentru excursiile de la sfîrsitul saptamînii. Pe versantul opus, exista cabana muncitoreasca din preajma Pîrîului Alb.
Mai sus, cale de 6 km, drumul forestier însoteste îndeaproape albia Putnei care devine umbroasa si îngusta, îndeosebi amonte de confluenta cu Pîrîul Ţiganului, unde se afla un punct de colectare a fructelor de padure (cabana si un sopron). Parasirea Putnei si bifurcarea drumului pe Pîrîul Bradului coincide cu aparitia unei cabane muncitoresti parasite si a unui adapost pentru vite, ultimele constructii existente pe traseu.
Folosind drumul forestier ramificat spre stînga, întîlnim imediat stîlpul de marcaj 7, cu doua sageti, si urmam firul vaii, urcînd pîna la capatul drumului forestier (aproximativ 2 km); mai precis, pîna la varsarea Pîrîului lui Samoila (afluent pe dreaptaj, unde directia si conditiile drumului se modifica, iar locul este indicat de sagetile montate pe stîlpul de marcaj 8. De aici, traversam albia prin punctul de confluenta, pe versantul stîng al Pîrîului Bradului, prinzînd astfel poteca pastorala ce intra în padurea de amestec, rara, matura si urcam diagonal-stînga pîna în saua Poienita (timp, circa o ora). Ascensiunea acestui ultim tronson al traseului se desfasoara într-o succesiune de pieptisuri si portiuni cu înclinare moderata, folosindu-ne de potecile despletite ale plaiului marcat foarte bine de brazii si fagii voinici.
In prima parte, depasim doua firicele de apa separate de un pinten relativ larg, dupa care urmeaza un loc cu panta lina, din el, pe directia înainte, se desprinde un hatas de oi; ocolim usor spre dreapta si interceptam alte doua pîrîiase, alaturate, care sînt totodata si ultimele. Portiunea terminala (maximum 15 minute) o constituie urcusul pe o muchie care se îngusteaza progresiv, pentru ca apoi, abandonînd-o jumatate-stînga, sa interceptam luminisul seii Poienita (sau "La Mormînt", cum i se mai spune locului), corespunzatoare totodata cumpenei de ape dintre bazinul Putnei (ramas astfel în spate, nord) si bazinul Zabalei (deschis catre sud, în fata). În mijlocul poienii întîlnim stîlpul de marcaj 9.
saua Poienita face legatura între Culmea Paisele (la rasarit, stînga) si extremitatea estica a Culmii Arisoaia, reprezentata local (dreapta) printr-o înaltime de aproximativ 1550 m. Pe directia jalonata de stîlpul mentionat, coborînd vrco 15 m, intersectam un terasament de cale ferata forestiera, neutilizata si marcajul triunghi albastru al traseului 3. Sagetile corespunzatoare acestuia indica Poiana sindrilita (stînga, fata de itinerarul nostru) si Lacauti (dreapta), înlesnind astfel continuarca drumetiei.
Asa cum relatam la început, dupa 3 ore de mers este accesibil Lacautiul, adaugînd ca privelistile frumoase suplinesc oboseala acumulata pîna aici. In sensul invers al traseului 3, la 2-3 minute de mers, exista conditii pentru campare, iar la 15-20 minute, din Poiana sindrilita, poate fi abordat traseul 1 (marcat cu banda rosie) fie catre Pietrosu, fie spre Dealul Negru - Coza. Pentru varianta secunda, se impune abaterea la cabanele "lzvoarele", recomandînd coborîrea din culme pe poteca nemarcata, continuata cu drum de tractor (total, o ora de mers), prin pasunea din bazinul Narujei.
10. Cabanele ,,Giurgiu" (1100 m) - saua Fînarii (1480 m) - Golu Verdelui (1460 m) - vîrful Pietrosu (1 676 m) - cabanele ,,Giurgiu"
Marcaj: cruce rosie Timp: 5-6 ore Trasee de legatura: 2, 1
Pentru un sejur de o zi, turistii popositi în valea superioara a Zabalei au posibilitatea cunoasterii nemijlocite a Muntelui Pietrosu si a vecinatatilor sale, parcurgînd acest traseu de circuit.
Traseul porneste din spatele cabanei muncitoresti, etajate. Traversam un brat al pîrîului Pietrosu si prindem poteca larga, în urcus, prin plantatia de molid. Dupa 5 minute, poteca se bifurca, într-un punct aratat si de stîlpul de marcaj 1. Din acest loc turistilor care doresc sa ajunga mai repede pe vîrful muntelui (în 2-2½ ore), le recomandam folosirea potecii dinspre dreapta, prin Vîrful cu Lespezi (1 583 m).
De la stîlpul 1 înaintam pe directia nord-est, urcînd în serii, în majoritate domoale, situatie caracteristica întregului tronson considerat pîna în saua Fînarii. Poteca ramîne larga si foarte bine întretinuta pîna la un pîrîias zglobiu, de la care se desprinde, catre dreapta, în unghi ascutit, o poteca de vînatoare.
Dupa traversarea pîrîiasului, patrundem în ,,sesul cu Pini", "pardosit" cu afin si merisor. Mai departe, poteca descrie un ocol catre dreapta, intersecteaza alte doua poteci de vînatoare, se strecoara pe sub coastele stîncoase de la obîrsia unei vîlcele cufundate într-o liniste adînca si urca, pe lînga un izvor, în culmea estompata premergatoare atingerii crestei. Din culmea amintita, ne dirijam usor spre dreapta, coborînd într-o poienita cu smîrcuri si doua hranitori, deteriorate, pentru cervidee si cu o ,,scaldatoare" a animalelor padurii. La capatul opus poienitei, pe un pripor scund, ne abatem catre dreapta si în 1-2 minute interceptam saua Fînarii, folosita si de traseul 1 (marcat cu banda rosie) pe directia generala nord-sud, perpendiculara pe traseul nostru. Intersectia rutelor montane este indicata si de sagetile fixate pe stîlpul 2. În nedorita disparitie a acestui semn de marcaj, saua Fînarii este insesizabila din cauza densitatii mari a vegetatiei forestiere instalata cu vreo 30 de ani în urma. Recunoasterea ei poate fi însa efectuata tinîndu-se cont ca, ulterior traversarii plantatiei de deasupra poienitei, interceptam un luminis din care coboara portiunea goala si priporoasa a potecii folosita de traseul nostru. Turistilor care parcurg itinerarul în sens invers, le atragem atentia asupra urmaririi stricte a semnelor de marcaj, imediat ce tree prin saua mentionata, asigurîndu-se prin aceasta de patrunderea în mica poiana. Altfel risca sa se abata pe poteca de vînatoare, desi aceasta coboara în valea Zabalei, la punctul "Cabalasu", unde întîlneste traseul 2, marcat cu punct albastru.
Daca pîna în saua Fînarii mersul dureaza cel mult 2 ore, în intima companie a padurii cu o compozitie si ambianta neîntîlnite pe vreun traseu turistic, dupa maximum 20-25 minute ajungem în Golu Verdelui. Pentru aceasta, coborîm în mai putin de 10 minute pe terasamentul fostei cai ferate forestiere, de la baza crestei, si îl urmam catre dreapta, conform sagetii de pe stîlpul de marcaj 3. În pajistea muntelui ne întîmpina o stîna spatioasa si noua, amplasata exact pe culmea ce separa vaile soimaria (la nord) si Verdele (la sud), vecina cu o alta, situata mai jos (la izvoarele pîrîului Verdele). Prin poteci si un drum forestier nemarcate, Golu Verdelui se leaga de vaile Balosu, la sud, si Naruja, la nord, ele fiind urmate de traseele 2 si respectiv 8.
In Balosu conduce o poteca pastorala ce ocoleste pe la sud vîrful Verdele (1527 m) - sector corespunzator continuarii terasamentului caii ferate forestiere interceptate sub saua Fînarii de catre traseul 10, apoi coboara catre sud-est pe lînga stîna din punctul "Cateaua" si se racordeaza la traseul 2 (marcaj, punct albastru), dupa 2-2½ ore, în locul numit ,,Trei Frasini". Accesul vaii Narujei din Golul Verdelui este posibil pe doua variante nemarcate si anume:
- prima, este comuna cu poteca dinspre Balosu pîna la parasirea de catre aceasta a terasamentului si, în continuare, pe terasament pîna la capatul lui (nord de vîrful Verdele, la ramasitele instalatiilor feroviare din punctul "Planul Inclinat", de unde, prin serpentine, coborîm la "Gociu", întîlnind marcajul cruce albastra al traseului 8. Timp necesar 2½ - 3 ore.
- a doua varianta priveste mai întîi coborîrea (circa 15 minute) în albia pîrîului soimaria, folosind hatasul de oi din spatele stînii amplasata pe culmea "golului". În albia pîrîului si pe stînga acestuia întîlnim drumul forestier pe care îl urmarim îndeaproape pîna în valea Narujei (aproximativ 10 km), interceptînd-o la circa 3,5 km amonte de "Gociu". La un moment dat, drumul trece din valea soimaria în cea a pîrîului Covataria, aflata în stînga, iar pe culmea de demarcatie observam o cabana muncitoreasca parasita. Timp total necesar, circa 4 ore.
La patrunderea în Golu Verdelui, traseul nostru coteste în unghi ascutit catre dreapta, prinzînd terminatia unui mamelon cu molizi foarte rari. Schimbarea directiei, corespunzatoare totodata abandonarii terasamentului, este consemnata si de sagetile de pe stîlpul 4. Pe hatasul pastoral urcam la început usor, trecem doua colnicuri golase pentru ca, mai departe, poteca sa se avînte pieptis pe cea mai abrupta muchie a Pietrosului: ,,Treptele lui Voda". Serpentinele sfîrsesc putin mai jos de un vîrf secundar (1 673 m), plasat pe creasta proeminenta; urmeaza un pîlculet de molizi scunzi si, pe directie jumatate-stînga, ajungem în punctul ce marcheaza cei 1 676 m altitudine ai vîrfului Muntelui Pietrosu, folosit si de traseul 1. Aici, popasul ofera un tur de orizont complet, schitat în descrierea "traseului de creasta" al Vrancei.
Din vîrful muntelui, poteca cea mai clara (fiindca oile si salbaticiunilc au croit si altele) coboara încetul cu încetul într-un ocolis larg, catre dreapta (sud-est si apoi sud), parasind astfel creasta propriu-zisa si, trecînd prin rarisul unui arboret biciuit de vînturi, intra în portiunea de platou îngust, usor dominat de Vîrful cu Lespezi. De aici si pîna la închiderea circuitului, timpul de mers nu depaseste o ora, astfel ca un ragaz, care sa amîne despartirea de tihna orizontului atragator, este binemeritat.
Din Vîrful cu Lespezi (1 583 m), traseul nostru se orienteaza catre apus (dreapta), pe sub povîrnisul stîncos acoperit cu crusta lichenilor cenusii, pe cînd traseul 1 continua creasta catre sud. Directionarea itinerarului nostru, capatata în aceasta ultima intersectie, este materializata prin stîlpul indicator si, de asemenea, prin doua sageti desenate pe blocuri de piatra stabile din alcatuirea povîrnisului, care suplinesc eventuala disparitie a stîlpului metalic. Pîna la liziera padurii coborîm pc o suprafata de teren bolovanoasa si relativ larga, usor înclinata, presarata pe alocuri cu pini si molizi piperniciti din cauza conditiilor de mediu precare, pastrînd o distanta constanta de 10-15 m fata de baza stîncariei marginase. Folosim apoi culmea liniara, îmbracata cu padure de pin, molid si mesteacan, coborînd tot mai accentuat pîna la o înseuare, din care poteca se abate catre dreapta (nord). Dupa trei serpentine principale, marcate cu sageti vopsite pe scoarta arborilor, ajungem în poiana de pe fundul pîrîului Pietrosu.
Ulterior traversarii albiei vaii amintite, poteca se angajeaza catre aval si pe dreapta ei, strabate un mic ses cu molizi falnici, trece peste suvitele unui pîrîias cu ape limpezi si bogate, întîlnind mai jos stîlpul de marcaj 1. De aici catre stînga, la cîteva sute de metri, se afla cabanele ,,Giurgiu" si încheiem astfel circuitul. A doua zi, putem continua excursia pe traseul 2 fie catre Lacauti, fie spre Herastrau daca nu tenteaza mai mult drumul pe Zabala, în jos, pe la ,,Lacul fara nume" (13 km) si ,,Caldari" (înca 4 km), pîna în comuna Nereju (total, 31 km).
11. saua Golici (Muntele Coza) - pîrîul Mioarele -pîrîul Alunu - comuna Bîrsesti (430 m)
Marcaj: punct galben, numai în tronsonul Golici - pîrîul Mioarele; în rest (circa 30 km) drum forestier continuat cu DC 84, nemarcate. Timp: 1 ora pe marcaj, plus 6½ ore pe drum. Trasee de legatura: 1, 6.
Asa cum este enuntat, traseul îndeplineste rolul legaturii rapide între extremitatea apuseana a Masivului Coza si valea Mioarele, care îl delimiteaza partial la sud, iar de aici, utilizînd o cale de transport forestiera (de aproximativ 22 km), racordata la DC 84 (Fundatura - Bîrsesti, 7,5 km), putem ajunge în Depresiunea Vrancei, pe valea Putnei, la Bîrsesti, localitate strabatuta de DN 2D. În felul acesta, traseul permite parasirea zonei montane si patrunderea pe teritoriul subcarpatic alaturat si locuit al Ţarii Vrancei.
Marcajul este aplicat numai atît cît revine potecii pastorale.
Traseul porneste din curmatura adînca a Cozei (punctul ,,Golici"), care este tranzitata de ,,traseul de creasta" al Vrancei (1), marcat cu banda rosie; mai precis, spre sud-est de stîna baciului Necula Sacalus. La început, poteca strabate etajul de conifere al padurii, apoi pe cel de amestec, traverseaza mai jos un pîrîias colectat pe stînga de Pîrîul lui Toader si se angajeaza în aval, continuîndu-si coborîrea accentuata. Cu putin înainte de intrare în albia Mioarelor, dinspre dreapta, receptionam zgomotul specific unei caderi de apa, accesibila printr-o abatere scurta. Este ,,Cascada din Horn", o capodopera naturala demna de contemplare, ca multe altele ce caracterizeaza albiile încrustate în versantul sudic al Cozei. Inaltimea cascadei o apreciem la peste 15 m.
Pe fundul vaii Mioarele interceptam drumul forestier, urmîndu-1 catre stînga (aval, est-nord-est), de unde începe pîrîul Coza. Imediat mai jos depasim o cabana muncitoreasca parasita (,,Mioarele"), la circa 4 km întîlnim sediul brigazii silvice "Alunu" (la confluenta Coza-Alunu) si, printr-o serie de serpentine, urcînd versantul drept al vaii, ajungem la poala muntilor, în dreptul imobilului cantonului silvic "Fundatura". Mai departe, prin marginea vetrei risipite a Fundaturii, traversata si de traseul 6, marcat cu punct rosu, coborîm serpentinele drumului comunal 84, de pe Dealul Pietricele, în înseuarea acestuia cu Dealul Morii - înseuare prin care trece un drum local orientat perpendicular fata de directia noastra de mers. Segmentul sau nordic (stînga) este urmat de traseul 6, spre Tulnici, prin satul Coza, iar cel sudic conduce în satul Paulesti.
Pe DC 84, strabatem în continuare nemaiîntîlnitul platou de culme al Dealului Dumbrava, situat între vaile Putna, la nord, si Leadova, la sud, care deschide o vasta perspectiva asupra împrejurimilor. La capatul sau opus, pe partea dreapta, într-un pîlc de pini, exista monumentul lui stefan cel Mare, construit de vrînceni cu ocazia împlinirii a 400 ani de la moartea vestitului domnitor (1904).
Mai jos de monument coborîm circa 2 km, mai întîi prin serpentinele drumului, trecînd pe la un izvor captat si intram în DN 2D, la aproximativ 300 m nord de centrul comunei Bîrsesti. Imediat ce depasim un viaduct, pe dreapta, ne întîmpina sediul cantonului silvic ce poarta numele localitatii, iar ceva mai jos, magazinul alimentar, bufetul si statia de autobuze I.T.A., de unde putem ajunge la Focsani ori la Brasov.
12. ,,CaIdarile" Zabalei (840 m) - saua Furu - comuna Vintileasca (800 m)
Marcaj: punct albastru Timp; 6-8 ore Traseu de legatura: 5
Este singurul traseu din extremitatea sudica a Muntilor Vrancei si asigura trecerea în zona deluroasa limitrofa acestui sector, zona legata intim de bazinul rîului Rîmnicu Sarat. De fapt, constituirea itinerarului a urmarit realizarea, pe aceasta cale, a jonctiunii ,,Ţarii" propriu-zise a Vrancei cu zona etnografica din sudul ei, facilitata de existenta drumurilor forestiere si de tractoare, deschise pe ambii versanti ai Masivului Furu. Pentru intrarea pe traseu, strabatem mai întîi 13,5 km de drum (comunal si forestier), spre sud-vest de satul Nereju Mic, pe valea Zabalei, pîna în punctul ,,Caldari" - deplasarea putînd fi efectuata cu autocamioane ocazionale întîlnite pe aceasta artera rutiera.
Traseul porneste de la podul de peste Zabala, acesta traversînd albia la cîtiva metri amonte de stîncile sapate de apa sub forma renumitelor ,,caldari", "cazane" sau "marmite de evorsiune" cum li se spune în limbaj popular si respectiv geografic. Urmam drumul bifurcat la stînga, pe malul drept al Zabalei. Depasim sediile a doua unitati silvice (brigada si cabana), iar pe masura cresterii pantei calea de acces auto patrunde tot mai adînc în bazinul vaii Zirna Mica (afluent pe dreapta al Zabalei), folosind în exclusivitate versantul stîng al acesteia, pîna la interceptarea firului principal (cale de peste 3 km, aflata în curs de prelungire pe aproape 4 km).
De la traversarea albiei, pe directia generala est, în cel mult 1½ ora ajungem în înseuarea dintre Furu Mare (1 415 m) si Furu Mic (1 406 m), de unde începem coborîrea pe versantul sudic (în bazinul Rîmnicu Sarat), utilizînd drumuri de exploatare forestiera, pîna la cabana muncitorcasca ,,Purcelu" (care poate gazdui 15 - 20 turisti). De la cabana amintita, coborîrea continua pe drum forestier prelungit cu drum comunal, pîna în centrul comunei Vintileasca - marcajul turistic sfîrsind în statia de autobuze I.T.A. Excursia se poate continua de-a lungul rîului Rîmnicu Sarat, pîna în orasul cu acelasi nume (26 km aval de comuna Dumitresti) sau din Dumitresti, pe DJ 204C, 17 km, pîna la Dumbraveni, comuna situata pe DN 2 si servita de statia, C.F.R. Gugesti.
13. Comuna Soveja (500 m) - ,,sezatoarea Lupilor" - Muntele Zboina Neagra (1350 m)
Marcaj: cruce rosie Timp: 4 - 5 ore
Este singurul traseu turistic propriu-zis care valorifica peisajul împrejurimilor Sovejei, permitînd totodata accesul la rezervatia naturala Lepsa - Zboina. Precizarea aceasta este motivata de faptul ca în zona comunei si statiunii Soveja mai exista poteci si drurmiri marcate cu felurite semne.
Traseul porneste din satul Dragosloveni (centrul civic al comunei) catre apus, asa cum indica si sageata montata pe stîlpul de marcaj. Urcam pe aproximativ 1 km DJ 205F (pe dreapta caruia se afla motelul ,,Soveja"), pîna la treptele care urca la Mausoleul eroilor de la 1917, trecem apoi pe lînga acest edificiu si intram în statiunea balneo-climatica Soveja, unde ne întîmpina terasa-braserie ,,Zboina". În fata ei, conform sagetii de pe un alt stîlp de marcaj, ocolim la dreapta cîteva zcci de metri, pe o alee asfaltata, si coborîm în albia pîrîului Dragomirna, interceptînd drumul forestier dirijat pe la poala Poienii Punga. Pîna aici, se poate ajunge, evitînd statiunea, folosind ramificatia drumului aflata mai sus de motel.
Pe drumul forestier mentionat, ce însoteste Dragomirna, mergem spre apus (amonte) maximum 45 minute si-l parasim (vremelnic), catre stînga, în favoarea potecii ce traverseaza o plantatie tînara de molid, urcînd lent circa 1½ ora, timp în care intersectam serpentinele caii forestiere. La ultima interceptie a drumului, pe dreapta potecii, întîlnim un loc de popas frumos amenajat.
Urcusul continua aproape ½ ora prin padure matura si ajungem la un firicel de apa, pe marginea caruia exista o bancuta pentru binemeritatul repaus. Mai departe, tot prin padurea care limiteaza perspectiva, traversam apa si urcam în serpentine strînse, pîna la un platou mic, cu înclinare moderata, locul fiind denumit ,,sezatoarea Lupilor" (sau ,,La bradul uscat"). Acesta domina un perete stîncos, înalt de aproape 20 m, ce marcheaza sfîrsitul celui mai anevoios tronson al traseului. De la ,,sezatoare", poteca strabate codrul de molid, poienit cu afinis, urcînd domol (vreo ½ ora) pina la o cabana de vînatoare si sediul cantonului silvic "Zboina". De aici si pîna în vîrful Zboina Neagra (1 350 m) ajungem în maximum 30 minute, pe poteca deschisa în padurea care limiteaza vizibilitatea asupra împrejurimilor. Popasul la cabana de vînatoare prilejuieste si vizitarea Lacului Verde (altul decît cel de pe valea pîrîului Lepsa), aflat la circa 15-20 minute de mers pe poteca din frumosul mestecanis ce îmbraca versantul.
Returul în Soveja este posibil si pe doua variante nemarcate: una, coboara prin ,,Piepturile Zboinei", pe poteca si drum de carute (aproape 4 ore); cealalta, urmeaza spre sud poteca pîna în pasul Soveja, de unde se foloseste DJ 205F catre stînga (timp total, aproximativ 5 ore). Recomandabil este ca nici una dintre aceste rute sa nu fie parcursa fara a avea însotirea unui bun cunoscator al locului.
S-a rezervat spatiu special titlului mentionat, cu scopul sintetizarii posibilitatilor continuarii excursiilor în afara ariei montane vrîncene prezentate si, mai ales, pentru a sprijini optiunile turistilor în alegerea itinerarelor de racordare cu zonele limitrofe Vrancei, deoarece informatiile pentru parcurgerea integrala ori partiala a traseelor nu corespund pe deplin cu relatiile oferite de unele surse bibliografice consultate.
Cele mai numeroase jonctiuni se realizeaza cu vecinatatile nord-vestice si sud-vestice, de la capetele traseelor 2, 3, 4 si 5 care, dupa cum s-a constatat, converg în nodul turistic reprezentat de Muntele Lacauti. Asadar, cei care au parcurs pîna aici una dintre rutele enumerate, pot continua drumetia în Muntii Bretcului sau Penteleu, folosind traseele 14 si 15.
14. Pasul Musat (1100 m) - sub vîrful Musat (1503 m) - sub vîrful Stogu (1527 m) - culmea Hîrtan - sub vîrful Baba (1544 m) - sub vîrful Lujeru (1517 m) - saua Poarta Vîntului (1695 m) - vîrful Lacauti (1777 m) - sub vîrful Manisca Mare (1677 m) - sub vîrful Clabuci (1617 m) - pasul Delusor (1200 m)
Marcaj: banda rosie Timp: 16-18 ore
Acest traseu lung parcurge aliniamentul muntos care separa bazinele Oituz, la nord, Rîu Negru, Bîsca Mare, ambele la vest, Putna, Zabala si Bîsca Mica, situate la est. Astfel, itinerarul are un veritabil caracter de creasta, înscriindu-se totodata crestei Carpatilor Orientali.
Datorita pozitiei Lacautiului fata de vecinatatile montane si faptului ca acest masiv reprezinta principalul punct de plecare catre muntii învecinati, traseului îi corespund doua tronsoane, avînd orientari si legaturi diferite cu zonele limitrofe: unul nordic, oferind posibilitatea accesului Muntilor Bretcului, si unul sud-vestic, care înlesneste racordarea la Muntii Penteleu. Ca atare, tronsonul nordic se urmareste între vîrful Lacauti, culmea data de masivele Lujeru, Baba, Stogu si Musat, pîna în pasul Musat, unde se intersecteaza cu DN 2D (dirijat aici între satele Gresu, la est, 15 km si Ojdula, la vest, 14 km). Tronsonul sud-vestic este reprezentat prtn aliniamentul Lacauti, Manisca Mare, Clabuci, pasul Delusor.
Partea din traseul de legatura care revine tronsonului nordic, necesita aproximativ 12 ore de mers si utilizeaza un vechi drum pastoral. La circa 1 km departare de Lacauti, acesta intra în saua Poarta Vîntului (1695 m), ocoleste pe la vest (stînga) vîrful Arisoaiei (1725 m), iar în continuare traverseaza o alternanta de suprafete paduroase si descoperite. De asemenea, drumul ocoleste, de obicei pe la est (dreapta), majoritatea vîrfurilor ce se rînduiesc pe culmea muntoasa prelunga. Marcajul este vechi (1975), rar si degradat, însa largimea drumului si folosirea lui relativ intensa în sezonul de vara permit o orientare satisfacatoare pe traseu.
Din preajma vîrfurilor Lujeru (1517 m) si Musat (1 503 m) poteci de oi, continuate cu drumuri de tractor si forestier, coboara prin Muntii Bretcului, în localitatile Zabala, Ghelinta si Ojdula. Unele dintre acestea, sînt folosite de trasee turistice, asa cum se relateaza în nr. 5/1987 al revistei "România Pitoreasca". Nu cunoastem, însa, daca semnele de marcaj indicate (punct albastru si punct rosu) sînt aplicate.
Portiunea de traseu suprapusa tronsonului sud-vestic se parcurge în 4-5 ore si face legatura ca Muntii Penteleu, prin pasul Delusor, astfel:
Coborîm din vîrful Lacautiului pe poteca din spatele (vest) statiei meteorologice, cam 200 m, pîna într-o poiana situata în înseuarea din obîrsia vaii Bîsca Mica (orientata spre sud, stînga). În acest loc, interceptum un drum de tractor pe care îl folosim catre înainte, ocolind un vîrf tesit, cu arbori razleti, dupa care coborîm într-un ses poienit, cu numeroase tufe de ienupar, unde parasim drumul. Pîna aici, se dirijeaza si traseul 15, iar timpul de mers dureaza circa 20 minute.
Din punctul amintit ne angajam pe directie stînga (sud-vest), pe un hatas pastoral de culme, cu molidis si raristi, si întîlnim primele semne de marcaj. Dupa 30 minute, acesta ne scoate la marginea de sus a unei pajisti întinse ce ne ofera imaginea masivelor Goru, Giurgiu, vaii Bîsca Mica (la rasarit, stînga), pîrîului Manisca Mare (planul din fata, apropiat) si Muntilor Penteleu (pe fundal, la orizont). Mai departe, pe liziera padurii aflata la dreapta (vest), apoi prin padurea rara de conifere, ocolim izvoarele pîrîului Manisca, depasim pe la rasarit vîrful muntelui ce-i poarta numele (1677 m), iar pe directia generala sud coborîm prelung pe Culmea Mioaca, la o stîna veche. Aici interceptam un drum de tractor care ne va conduce pîna la capatul traseului.
Putin mai jos, dedesubtul vîrfului Clabuci (1617 m), traversam o poiana în cuprinsul careia exista o alta stîna, dar parasita si, sub aceasta, un observator de vînatoare, pe directia carora o poteca nemarcata coboara în albia Bîsca Mica, la varsarea pîrîului Manisca Mare. În poiana se mai afla o troita din lemn, bogat ornamentata, pe care o sageata de marcaj indica o ora de mers pîna în pasul Delusor. In continuare, pe directie generala vest, druniul de tractor coboara usor, patrunzînd într-un arboret de rasinoase, foarte des si tînar, dominat la dreapta de un vîrf scund (1477 m) ce înlesneste admirarea peisajului deschis catre Muntii Vrancei (est), Muntii Întorsurii (vest) si Muntii Penteleu (deasupra înseuarii ce ne mai desparte de ei).
La iesirea din desis întîlnim un adapost pentru vite, de unde, catre dreapta, se bifurca un drum forestier dirijat spre Comandau, iar drumul de tractor utilizat de traseu se abate la stînga, pe culmea golasa si larga. La capatul lui, traversam o portiune împadurita, reîntîlnim marcajul si ajungem în poiana din pasul Delusor (1200 m). Aici se afla sediul cantonului feroviar, cantonul forestier si calea ferata forestiera care se îndreapta din valea Bîsca Mica (est, stînga) în valea Bîsca Mare (dreapta) catre Comandau. Ramura ei dinspre Bîsca Mica ajunge mai întîi la cantonul "Magherus" (aproximativ 2 km), apoi în amonte (circa 7 km), pîna sub culmea dintre Goru si Lacauti, fiind astfel accesibil traseul 4, marcaj cruce albastra.
Racordarea traseului la Muntii Penteleu, din pasul Delusor, se face tot prin marcaj banda rosie. Ruta respectiva strabate Piscul Hergheliei (1413 m), apoi succesiunea vîrfurilor: Fagul Alb (1409 m), lui Ion (1602 m), Balescu (.1577 m), Corîiu (1609 m), Crucea Fetei (1577 m), si Penteleu (1772 m), dupa care coboara, prin pîrîul Cernatu, la satul Gura Milei, în Bîsca Mare.
Pîna pe vîrful Penteleu (8½ - 9½ ore de mers), terenul prezinta o alternanta repetata de suprafete acoperite cu padure si cu pasuni, în raport de care marcajul este prezent sau dimpotriva. Totodata, se pune în evidenta o suita de urcusuri si coborîsuri, perindate pe fondul general al cresterii altitudinilor, de la 1 200 m (pasul Delusor) la 1 772 m (vîrful Penteleu).
15. Vîrful Lacauti (1777 m) - dealul Chiisoara - valea Bîsca Mare - Golul Covasnei - statiunea Covasna (600 m)
Marcaj: punct albastru Timp: 4-4½ ore
Traseul leaga Muntii Vrancei de Muntii Bretcului si ajunge la marginea Depresiunii Brasov în statiunea balneoclimatica Covasna. Marcajul dateaza din 1975, este rar si degradat. Iarna, traseul se recomanda numai turistilor cu experienta si echipament adecvat.
In prima parte (aproximativ 20 minute), folosim poteca din spatele statiei meteorologice Lacauti, continuata cu drum de tractor, care sînt urmate si de traseul 14. De la abaterea catre stînga a traseului 14, însotim cu fidelitate drumul de tractor, strabatînd padurea de molid, întunecoasa si cu crengaris încîlcit, numita "La Lilieci". Aceasta precede coborîrea coastei priporoase si relativ golase, Golgota, care domina culmea dealului Chiisoara, înfatisîndu-ne spatii destul de largi din valea superioara a pîrîului Bîsca Mare, din Muntii Bretcului si Intorsurii precum si, aproape în totalitate, Muntii Bucegi - situate în planuri, tot mai îndepartate.
La baza Golgotei, imediat ce traversam un ses mic, întîlnim pe stînga "Izvoru Popii" si patrundem pentru putina vreme într-un molidis frumos, pe versantul sudic al dealului Chiisoara. În pajistea acestuia exista stîna lui nea Din Ţîrdea, cîtiva fagi batrîni si numeroase buturugi. Coborîrea este continua dar întrucîtva domoala, sfîrsind în albia vaii Bîsca Mare, imediat amonte de varsarea Pîrîului cu Ceapa, unde întîlnim magazia anexa a statiei meteorologice Lacauti, o cabana muncitoreasca veche si drumul forestier care coboara la Comandau (stînga).
Traversam Bîsca Mare prin dreptul magaziei mentionate, folosim un drum de tractor neutilizat si urcam prin pasunea de pe versantul drept al rîului, în culmea Golul Covasnei. De aici, tot pe drumul de tractor, coborîm în valea pîrîului Covasna, pîna ce întîlnim drumul local, care leaga localitatile. Covasna (dreapta, nord-vest) si Comandau (stînga), urmîndu-l catre Covasna. Pe lînga "planul înclinat" al caii ferate forestiere, dintre asezarile amintite, drumul ne conduce mai întîi lînga campingul "Valea Zînelor", apoi în perimetrul unde sînt amplasate complexul hotelier "Bradul" (dreapta) si baza medicala de tratament "Cardiologia" (stînga), acestea apartinînd statiunii Covasna, accesibile din centrul orasului cu autobuze locale.
O varianta nemarcata a acestui traseu, porneste din valea Bîsca Mare, de la capatul drumului de tractor forestier coborît din Lacauti, utilizeaza pîna la Comandau (8 km) drum forestier, continuat cu drum modemizat, local, pîna în Voinestii Covasnei (înca 18 km). În centrul orasului Covasna se poate ajunge cu autobuze, traseul acestora prelungindu-se pîna la statia C.F.R., situata pe linia 404, Bretcu-Tîrgu Secuiesc-Sfîntu Gheorghe.
In numarul mentionat anterior al revistei ,,României Pitoreasca", sînt oferite date si despre doua trasee de legatura, marcate cu cruce rosie. Unul, traverseaza Muntii Casinului între Zboina Neagra si satul Poiana Sarata, iar celalalt racordeaza Muntii Vrancei la Penleleu, strabatînd culmile Lacauti, Giurgiu, apoi, prin pîrîul Harboca, ajunge în valea Bîsca Mica, la unitatile silvice din punctul ,,Musau. Semnole de marcaj ale acestor rute nu au fost întîlnite în spatiul muntos vrîncean. Totusi, exista poteci pastorale, drumuri de tractor si forestiere, care pot înlesni parcurgerea itinerarelor mentionate.
,,Pe-un picior de plai, Pe-o gura de rai"
AsEZARE sI LIMITE
RELIEFUL sI ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ
ASPECTE CLIMATICE
REŢEAUA HIDROGRAFICĂ
VEGETAŢIA
FAUNA
REZERVAŢII NATURALE
CĂI DE ACCES
LOCALITĂŢI DE ACCES
POSIBILITAŢI DE CAZARE sI ADĂPOST
MARCAJELE
1. Comuna Tulnici - Muntele Coza - (saua Geamana) - Dealul Negru - Culmea Paisele - Pietrosu - Zboina Frumoasa - Culmea Laposu - comuna Nereju.
2. Satul Vetresti-Herastrau - pîrîul Balosu - Golu Pietrosului - cabanele ,,Giurgiu" - valea Zabalei - Mîrdanu - vîrful Lacauti
3. Poiana Sindrilita - valea Zabaluta - Mîrdanu - vîrful Lacauti
4. Pîrîul Goru "vîrful Goru - vîrful Lacauti
5. "Botu Misînei" - Culmea Misîna - Zboina Frumoasa - Culmea Frumoasele - ,,Caldarile" Zabalei
6. Comuna Tulnici - "Plostina" - satul Valea Neagra - satul Vetrcsti-Herastrau - Dealul Secaturii - Culmea Laposu de Jos - comuna Nereju
7. Motelul "Cascada Putnei" - valea Tisitei - pîrîul Cristianu Mic - saua Geamana
8. Gura pîrîului Balosu - valea Naruja - saua Tisitei
9. ,,Casa lui Neagu" - valea Putnei - Pîrîul Bradului - saua Poienita
10. Cabanele ,,Giurgiu" - saua Fînarii - Golu Verdelui - vîrful Pietrosu - cabanele ,,Giurgiu"
11. saua Golici (Muntele Coza) - pîrîul Alunu - comuna Bîrsesti .
12. ,,Caldarile" Zabalei - saua Furu - comuna Vintileasca
13. Comuna Soveja - "sezatoarea Lupilor" - Muntele Zboina Neagra
TRASEE DE LEGĂTURĂ CU UNITĂŢILE MONTANE VECINE
14. Pasul Musat - sub vîrful Musat - sub vîrful Stogu - culmea Hîrtan - sub vîrful Baba - sub vîrful Lujeru - saua Poarta Vîntului - vîrful Lacauti - sub vîrful Manisca Mare - sub vîrful Clabuci - pasul Delusor
15. Vîrful Lacauti - dealul Chiisoara - valea Bîsca Mare - Golul Covasnei - statiunea Covasna
|
