PE PLAIURILE MUNŢILOR BĂNĂŢENI[1]
de Prof. RENE CH. BRASEY
Membru T. C. R., Sectia.Banat"
De la statia Zavoiul sau Ciresa, de pe linia Caransebes-Sub-Cetate, linia îngusta a trenului industri 434t199e al de pe valea Bistrei Marului, te duce, trecând prin satul Crâjina, pâna la halta satului Marul (300 m.) într'o ora. De aci am plecat cu câtiva mareni, într'o zi linistita de August, sa "facem" culmile de pe dreapta Bistrei, pâna la pragul de ape, seaua Iepii.
Poteca urca din marginea de miaza-noapte a satului Marul, în panta placuta si intra, dupa o ora de urcus în padurea de fagi, care deschide frumoasa Poiana a Popii (960 m.) de unde poti admira pâna în departari, valea celor doua Bistre (a Marului si a Boului), marginite la nord de muntii Ruscai si ai Padesului. Valea celor doua Bistre e larga si presarata cu satele ce se însira de la apus spre rasarit: Glimboca, Ferdinand (comuna industriala), Ciresa, Voislova si mai sus, lungul sat al Bautarilor, valea ciresilor negre de Caransebes.
De pe culmea pe care ne aflam se vad casele comunei Marga si drumul care duce de aici, de la piciorul muntelui, spre statia caii ferate Vama Marga dintre Voislova si Bautari. Aici e frontiera dintre Ardeal si Banat. De la Bautari spre rasarit, urcând la Bucova si Poarta de Fier (1000 m.), trenul merge pe sina dintata si coboara apoi prin Zaicani, la Sarmisegetuza în tinutul Ardealului.
Pornim pe culme, spre miaza-zi. Plaiul trece, înainte de a ajunge la vârful Magura Marga (1509 m.) printr'un zmeuris foarte întins care se lasa de vale spre satul Marga. În zmeurisul acesta vin sa culeaga "muierile" si fetele din Marul si din Marga. Nu arareori li s'a întâmplat sa "conturbe" pe mos Martin, care vine si el, la zmeura din padurile Sturului sau din râpile de sus ale Bistrei Boului. Nimic mai placut ca plaiul acesta, care trece când printre brazi, când pe goluri, de la Magura Marga pâna la vârful Zanoagei (1486 m.), al doilea vârf pe drumul nostru. Daca ne-am abate câte-va sute de metri la dreapta am putea zari jos, în fundul vaii Bistrei Marului, localitatea Poiana Marului. Dar la stânga, plaiul e gol si nu vedem decât muntii Bucovei spre Ardeal, fiindca trecem chiar pe hotarul muntos dintre aceasta provincie si Banat. Vom merge pe acest hotar, necontenit, pâna la seaua Iepii. Prânzim la umbra unor brazi pitici si pornind apoi prin desisul de jnepeni de unde izvoraste Rosia, care se varsa în Bistra, la Poiana; tinem plaiul larg spre Iezerisul Sturului. Un maran, fratele unuia dintre tovarasii de drum, ne iese înainte cu o basma plina de lipeni sau lipani, pastravi de mica altitudine. Ca sa ne ajunga din urma, a urcat în dreptul Vaii Rele, de la Poiana. Ne oprim din nou si admiram privelistea ce se desfasoara spre dreapta. Toti muntii din spre apus îsi însira spinarile domoale: Muntele Mic cu valea Scorilei si pajistea imensa a golului sau. Dupa el, coama prelunga a Nedeei care urca pâna se împreuna cu pieptul rasaritean al Caleanului si cu piciorul Nevoiei, închizând astfel la sud, valea Bistrei, prin lantul Baicu-Piga, pâna la seaua Iepii spre care mergem si noi, dar pe lantul din fata acestor culmi. Mai avem de mers... Plaiul a început sa urce pronuntat, sa se încurce printre jnepeni si blocuri de stânca, înaintam tot mai anevoios. Pe nesimtite ne-a ajuns înserarea. Cleanturile devin violete si padurea de brazi se întuneca treptat. Un vânt rece sufla dinspre rasarit, grabim pasii. Trecem pe lânga vârful Sturului (1824 m.) si ne îndreptam spre stâna din Lolaia. Am ajuns. S'a înoptat binisor. E destul de încapatoare stâna din Lolaia si ciobanii sunt foarte primitori. Unul din ei, are un nume atât de turcesc, încât mi se pare straniu. Locuitorii din Marga (a lor e stâna) au foarte multi, nume turcesti ca si cei din Marul. Sunt Români si înca ciobani mioriteni, dar au nume turcesti... Se vede ca pe vremea lui Eugen de Savoia sau a lui Mateias Corvinul, ceva turci din armatele invadatoare au ramas pe vaile Carpatilor banateni si au pornit lastare... Oricum, ciobanasul care se îngrijeste de noi cu o atentie impresionanta, are o înfatisare ce nu aminteste nimic din chipul turcesc si vorbeste o limba de munte, plina de farmec si vetustate. Vârful din Lolaia (1870 m.) nu e departe de stâna în care ne aflam. A doua zi, de dimineata, l-am urcat usor si ne-am putut da seama, zarind în vale, spre apus, panorama Poenii Marului, ca Lolaia e vârful pe care multi îl iau drept Blojul sau Vârful Pietrii, când privesc de jos, culmea de la sud-est.
Din vârful Lolaiei, plaiul coboara si urca din nou, printre jnepeni, pâna la Vârful Murganu (1881 m.) si mai departe, tot printre jnepeni si stâncarie, la Vârful Cununii (2105 m.).
De aci, plaiul tine neîntrerupt creasta, lunga de câtiva chilometri, un fel de prag de ape între afluentii Pecenegii la apus si caldarea pustie a celor doua iezere din cari ia nastere Bistra Boului, apa care-si îndreapta cursul mai întâi spre rasarit, ca sa si-l schimbe jos, în vale, în dreptul Bucovei, spre apus si sa se verse apoi în Bistra Marului.
Schita împrejurimilor Poienii Marului
Când am ajuns la iezere, vremea a început sa se strice. Pale lungi de buraca urcau din valea Pecenegii si se acatau ca o scama de cleanturile Blojului si ale Vârfului Pietrii. Vântul de înaltimi risipea însa buraca asa încât ajunsi pe Vârful Pietrii (2095 m.) ne-am oprit pe panta dintre el si Vârful Custurii (2093 m.) ca sa admiram o priveliste întradevar încântatoare. Spre rasarit, în bataia soarelui, peste spinarile muntilor a-propiati, lucea în departare masivul Retezatului cu toate piscurile cele mari: Peleaga, Retezatul, Bucura, Judele, Custura Papusii... Tabloul era aproape ireal în stralucitoarea lui frumusete. Ca în picturile scolii romantice sau în fanteziile unui Boeklin, profilurile crestelor erau prapastioase, muncite, fantasmagorice si sclipeau cu reflexe de creta si de argint.
Nu ma mir ca Jules Verne, care n'a fost niciodata în Retezat, cum n'a fost nici în luna si-a ales acest tinut pentru "Castelul din Carpati", la vederea litografiilor contelui Teleky, pe care de aceea îl ortografiaza,,Retjezat" în romanul sau cu anticiparea masinei cinematografice.
Ochii nostri, privind deaci, de pe vârful Pietrii, cautau fara voia noastra silueta departata a acestui Château des Carpathes desi stiam ca Jules Verne îl situase cu mult mai departe, spre pasul Vulcanului. Nu ne mai saturam privind feeria alpestra si daca ceata nu s'ar fi adunat din ce în ce mai deasa, trecând dinspre Blojul catre rasarit, am fi ramas pironiti locului, înca multa vreme..
De pe Custura, plaiul coboara repede pe cracul acestui vârf, spre seaua Iepii. Din fericire, am coborât si noi repede, caci buraca se facuse nori si ameninta sa ne opreasca înainte de a fi putut ajunge la casoniul din Corciova. Abia ajunsi, furtuna s'a deslantuit pe vârfuri si în valea unde ne aflam, cu o violenta nebanuita.
Fulgere, trasnete, vuiet de vânt si de ploaie, tot cortegiul unei adevarate furtuni de munte. Casoniul scârtâia în.încheieturile butucilor sai de credeam ca se va prabusi cu noi, la vale. Toata seara si toata noaptea a plouat.
Ne gândeam cu neliniste la perspectiva câtorva zile urâte, aci, departe de orice legatura cu restul omenirei. În dimineata urmatoare însa, ca în uvertura din "Wilhelm Teii", furtuna muntelui se linistise, soarele trimetea raze calde printre cetinile brazilor si fluerul unui cioban îsi picura doina în valea linistita a Corciovei. Ne-am strâns lucrurile si dupa ce am urcat din nou seaua Iepii, am început coborâsul spre izvorul Bistrei Marului, catre Poiana Marului.
Astfel se închidea pentru noi si brâul de rasarit al Carpatilor banateni. În trei drumetii, totalizând zece zile de vara, am strabatut culmile principale ale acestor munti, la apus, miaza-zi si rasarit.
|
