Localizare Pestera este situata în zona de calcare din SV-ul masivului. La ea se poate ajunge din localitatea Crivaia (DN 7 Petrosani - Hateg) urcînd pe drumul forestier spre Tecuri pîna la stîna din Scaunis. De aici parasim drumul si coborîm în dreapta, în valea Munceilor, pe care o urmam amonte circa 150 m pîna cînd în versantul ei stîng vedem portalul pesterii.

Explorare. Intrarea, relativ usor observabila, a fost probabil cunoscuta de multa vreme, cel putin de localnici. Prima explorare (august 1971) apartine clubului "Emil Racovita" Bucuresti care a publicat o harta pentru 343 n lungime în 1973.

CSER Bucuresti revine pentru explorare cît mai completa a zonei si astfel pe 11 decembrie 1988 echipa Mircea Vladulescu, 616f52g Ica Giurgiu, Gigei Cuta si Andi Selischi intra si în pestera de la Malul Rosu. Se constata ca exista posibilitati de continuare dar lipsa de timp împiedica o explorare temeinica. În tura din 11 - 12 februarie 1989, profitînd de debite scazute pe vale si deci si în pestera, dupa o usoara decolmatare, echipa Mihaela Chinciu, Adrian Radulescu si Mircea Radulescu trece de o restrictie si se exploreaza si carteaza o dezvoltare de 495 m (pe o denivelare de 47,9 m) din care mai mult de jumatate o reprezinta activul principal al pesterii. În alte doua ture de sfîrsit de saptamîna (18-tl9-o3 si 8+9-04-1989), echipe formate din putinii speologi care încapeau printr-un tîrîs foarte dur, reexploreaza si recarteaza zona de NE a pesterii. Acesti speologi filiformi au fost Gigel Cuta, Monica Dascalu si Mihaela Chinciu. Pestera ajungea la 768,5 m dezvoltare si 48,8 m denivelare.

Dupa aceste ture, desi ramasesera destule semne de întrebare pestera si-a recapatat linistea un an pîna la 17.02.1990 cînd echipa Gigei Cuta, Elena Bresit trece iarasi dincolo de tîrîsul dur si rezolva o serie din problemele ramase în zona de NE. O alta echipa, Ica Giurgiu, Adi Radulescu, Mircea Vladulescu, 616f52g Emeric Simon, Florin Baranov si Loreta Budin, trece prin noroiul din restrictia decolmatata cu un an în urma si exploreaza honurile lasate cu semne de întrebare. Astfel pestera ajunge la 1003,5 m lungime si 54,7 m denivelare.

Descriere. Portalul mare al pesterii este imediat urmat de un scurt tîrîs, pe sub un rest de planseu stalagmitic care împarte galeria de 1 m înaltime în doua. Apoi, la Bifurcatia cioplita, apare o gaura joasa urmata de o saritura. O luam pe cealalta galerie, mai comoda si ajungem dupa un tîrîs lejer în Salita perspectivei unde exista doua continuari.

Fig 01

O gaura de soarece, spre stînga, constituie o continuare mai greu de observat si deosebit de dificila în prima portiune ce duce în sistemul de NE al pesterii. Parasind Salita perspectivei trecea mai întîi un pasaj îngust tip sifon dupa care, lasînd în stinga un mic diverticol impenetrabil ce da în galeria pe care am venit, urcam o saritoare de 0,8 m. În continuare, dupa o portiune de galerie foarte joasa se intra într-o strîmtoare descendenta de 1,8 m lungime care pune mari probleme datorita dimensiunilor mici (latime 0,35 m si înaltime 0,4 m) si a proeminentelor ce apar în pereti. Odata depasit acest obstacol, în dreapta se desprinde o galerie paralela, cu cîteva ramificatii din care prin intermediul unul put-horn se ajunge într-un coridor destul de îngust din care se coboara în galeria principala ( Vezi harta). Înaintînd pe galeria principala lasam în stînga un put de 3,8 m prin care se poate coborî în etajul inferior. Apoi, dupa o galerie în panta descendenta acoperita cu pamînt uscat, care are un perete despartitor, lasam pe stînga o galerie ce face legatura cu Marele Coridor, coborîm o saritoare de 2,5 m si ajungem într-o salita numita Intersectia fentelor. Aici apar doua continuari.

Cea de sub saritoarea pe care am coborît-o duce la etajul inferior care printr-o saritoare de 1,8 m coboara la activul ce nu poate fi urmarit decît pe 4 a datorita dimensiunilor foarte mici ale galeriei atît amonte cît si aval.

Mergînd pe cealalta continuare dupa ce urcam o saritoare de 1,8 m ajungem într-o galerie de mari dimensiuni (latime 4 m, înaltime 3,5 m), practic o succesiune de sali despartite de portiuni mai înguste, numita Marele coridor. Mergem spre stînga, coborîm o saritoare de 2,5 m si dam de un curs de apa.

Spre amonte galeria continua cu dimensiuni mari înca 25 m dupa care înaintarea este blocata de un colmataj cu bolovani prabusiti printre care apare apa. În portiunea aval galeria activa îsi reduce mult dimensiunile putînd fi parcursa numai la debite foarte mici sau cînd nu exista apa. Dupa 17 m parcursi înaintarea devine imposibila datorita îngustarii galeriei.

Strabatînd Marele coridor spre est ajungem la un planseu stalagmitic ce se întinde deasupra noastra. Acesta prezinta un orificiu prin care urcînd patrundem într-o galerie meandrata de 50 m lungime, la început puternic ascendenta. Latimea acestei galerii este relativ constanta (1,2 m) în timp ce înaltimea variaza între 0,8 si 3 m. Daca escaladam un horn de 3,8 m ce apare pe parcurs se ajunge într-un etaj superior de 38,6 m lungime concretionat. Tot în acest etaj se atinge cota superioara a pesterii (+ 9,6). Coborînd înapoi si continuînd sa avansam ajungem la un grup de salite foarte joase fara nici o sansa de continuare. Toata aceasta galerie prezinta concretiuni.

Ne reîntoarcem în Salita perspectivei strabatînd cu greu cele doua zone foarte strîmte. De aici o luam pe galeria mai larga ce coboara, lasam pe dreapta o galerie ce ajunge la Bifurcatia cioplita si ajungem, coborînd puternic, la un mic activ care atunci cînd curge pune probleme continuarii parcurgerii pesterii.

Fig 02

Înspre amonte dupa o mica zona joasa ajungem într-o galerie înalta din peretele careia, printr-o cascada, apare activul. Acesta nu poate fi urmat în sus deoarece vine dintr-o fisura impenetrabila. În continuare, galeria este înalta si îngusta la început dar dupa ce se bifurca se termina repede la înaltimi mici.

Avalul ce constituie zona nou descoperita în 1989 începe printr-un tîrîs chiar prin activul care, din fericire, dispare imediat într-un sorb. Continuarea este pe tîrîs în dreapta si în sus ajungînd astfel într-o galerie înalta de 2 m puternic ascendenta care da în Sala svaiter. Aceasta este o zona mai larga, cu doua nivele de galerii suprapuse, cu mai multe posibilitati de trecere de la un etaj la celalalt. Continuarea se afla la nivelul minim al salii printr-un tîrîs a carui podea este acoperita cu pietris rulat si nisip. Apoi galeria îsi mareste putin dimensiunile si coteste cu 180° într-o zona cu gururi erodate. În zona cotului denivelarea sporeste cu aproximativ 1,7 m. Dupa acest loc mai apare o problema de înaintare si anume un rest de planseu stalagmitic ce împarte în doua galeria de 1,7 m înaltime. Depasind acest obstacol parcurgem în picioare o scurta portiune de galerie dupa care urmeaza înca un tîrîs care da într-un put de 1 m. Trecînd si de acesta ajungem într-o galerie larga si înalta în tavanul careia se gasesc cîteva hornuri care devin active cînd curge apa pe valea Munceilor. Aceasta zona este dezvoltata la contactul cu o brecie de falie. Peretii sînt puternic corodati dar apar si scurgeri stalagmitice. Trecînd de aceasta zona cu hornuri intram într-o alta, cu saritori, ce se pot coborî la liber datorita peretilor puternic corodati. La baza lor galeria are o înaltime de 5-6 m dupa care tavanul coboara la 2 m si putem vedea activul curgînd printr-o galerie impenetrabila.

Luînd-o spre N si urcînd o saritoare de 1 m, apoi o panta puternic ascendenta, dam într-o galerie relativ îngusta si joasa pe care coborîm putin atingînd activul pe care îl putem urmari înspre amonte. Galeria este îngusta (0,4 x 0,8 m) si cu înaltimi între 1,5 si 1,8 m, cu forme de eroziune si coroziune pe podea si pereti. Dupa doua cascade mici cu marmite la baza si o zona mai lata urmeaza o portiune mai joasa care obliga la un tîrîs prin apa; echipa de explorare nu a trecut dincolo, urmînd ca în alta tura sa se rezolve si acest semn de întrebare.

Fig 03

De la rascrucea de unde am pornit pe amonte se deschide spre sud o galerie joasa cu pietris rulat pe jos. Urmînd-o gasim o continuare pe stînga care ne duce imediat la galeria activa. Daca însa o luam înainte la debite mari vom da de apa. La etaj putem parcurge o galerie joasa pîna dam de un put de 2 m care conduce într-un loc cu continuari impenetrabile. Trecînd pe lînga put intram într-un tîrîs îngust pe o podea cu gururi uscate ce se termina la baza unei saritori de 2 m. Coborînd-o, cu capul în jos, ajungem într-o sala de unde se poate merge la activ sau parcurge un diverticol jos ce se termina în fund de sac.

Galeria activa are în general înaltimi între 1,6 si 2 m si prezinta cascade mai mari sau mai mici cu marmite la baza lor apar mici laterale fosile. În dreptul cascadei de 1,5 m, în tavanul galeriei se deschide un horn de 23 m înaltime cu o sectiune eliptica de 1 x 3 m. În partea sa superioara apar scurgeri stalagmitice. Sus se dezvolta o retea de galerii joase si strîmte în general, cu peretii puternic corodati si pe alocuri acoperiti cu scurgeri stalagmitice.

Fig 04

In ultima portiune galeria activa se înalta si se accentueaza pierderea de nivel prin marirea numarului de saritori si prin denivelarea cîtorva dintre ele, apoi tavanul coboara brusc si se atinge sifonul terminal. Acest sifon poate avea oglinda la o cota variabila în functie de debitul rîului subteran. Harta alaturata îl prezinta la nivelul minim gasit de noi. Dupa urmele de pe tavanul si peretii galeriei se pare ca oglinda sifonului poate atinge un nivel cu circa 12 m mai ridicat decît cel gasit de noi.

Circulatia apei în pestera

Dupa descoperirea noii zone aval a pesterii s-a dovedit ca circulatia apei în aceasta cavitate este foarte complicata si pentru a fi complet lamurita mai sînt necesare multe observatii la diferite debite si configuratii ale intrarii apei în subteran. Toate afirmatiile facute în continuare privind circulatia apei pot fi infirmate sau confirmate de cercetarile ulterioare, la ora actuala fiind doar ipoteze de lucru.

Apa ce curge pe Valea Munceilor începe sa patrunda în subteran printr-un ponor situat amonte fata de intrarea în pestera. Acest ponor este foarte aproape de punctul de aparitie al apei din Marele Coridor. Tot în aceasta zona se gaseste o cavitate mica, pestera cu nisip de la Malul Rosu, care pare a fi în legatura cu acest ponor, în ea aparînd apa la debite foarte mari preluate in amonte.

Apa parcurge Marele coridor si apoi nu mai poate fi urmata datorita micsorarii dimensiunilor galeriei. Se pare ca ea apare în zona de cota minima a acestui sistem si nu poate fi urmata decît 4 m înainte de a dispare iarasi.

Putin aval de intrarea în pestera mai exista un ponor care se pare ca alimenteaza micul activ ce apare în zona tîrîsului care duce la zona noua a pesterii. Aval de acest ponor exista zone de pierdere difuza prin patul albiei Munceilor; una din ele alimenteaza, se pare, hornurile din zona dezvoltata pe o brecie de falie. Toate aceste pierderi de apa spre subteran sînt alimentate sau nu functie de debite si de interesul localnicilor sau al speologilor, configuratia locurilor permitînd usor bararea apei si îndrumarea el spre subteran sau pe vale.

Fig 05

Activul principal al pesterii îl consideram cel din zona noua datorita debitului si lungimii lui. Banuim ca este aceeasi apa care parcurge Marele Coridor datorita debitelor asemanatoare.

Marea întrebare care se pune este unde apare apa ce se scurge din sifonul terminal al pesterii. Nu putem fi siguri ca este aceeasi apa care apare în pestera Gaura Oanei dar nici nu cunoastem un alt punct de aparitie corespunzator ca debit în zona.

BIBLIOGRAFIE

Ica Giurgiu, Cristian Megulete - Zona carstica cheile Munceilor cheile Jgheabului - buletinul clubului de speologie "Emil Racovita" Bucuresti, 1, 1973 pag. 22-52

Ica Giurgiu, Mircea Vladulescu-Pestera Gaura Oanei (m.Sebes) - buletinul clubului de speologie "Emil Racovita" Bucuresti 12, 1989, pag.70-83

Mircea Vladulescu, Ica Giurgiu - Noi descoperiri în cheile Munceilor - cheile Jgheabului (m.Sebes) - buletinul clubului de speologie "Emil Racovita" Bucuresti, 12, 1989, pag.84-95