PEsTERA VIRSECI
Cine īsi propune sa rataceasca pe cararile Bihorului, inevitabil se va afla la un ceas al vreuna zile īn Poiana Florilor. Poate va ajunge la vremea amiezii si-si va astīmpara setea cu apa izbucului din mijlocul poienii. Cīteva minute de odihna vor fi binevenite, timp īn care ochii vor alege, spre desfatare, frumuseti din cele pa 656k109g tru zari. Rasaritul se ascunde la dreapta Pietrei Galbenei, din vīrful careia se deschid largi privelisti. Miazanoapte se ghiceste īn spatele culmilor īmpadurite. Spre apus se deschide Valea Galbenei, taietura adīnca īn pieptul muntilor ce o strajuiesc. Dinspre miazazi se contureaza linia Vaii Seci, pīna la confluenta cu Valea Galbenei. Locul este dominat de Dealul Vīrseci, īmpadurit pīna spre crestet. Aproape de vīrf, īnsa, frīnturi din albul calcarului se īntrezaresc printre trunchiurile copacilor, contrastīnd cu verdele vegetatiei. Acolo, o gura de pestera se deschide ca o fereastra īn munte. Este Pestera Pacii, dar oamenii Bihorului, cunoscatori ai locului, īi zic ce-au apucat: Pestera de la Vīrseci. Spre acel loc te īndemn sa urci calatorule!
Amina-ti plecarea pe a doua zi, īntinde-ti deci cortul pe tapsanul aflat putin mai la vale de izvor. Iar daca ai ajuns seara īn Poiana Florilor, programeaza-ti drumul de a doua zi si o incursiune spre pestera, si nu vei regreta cele doua ore necesare vizitarii pesterii, deoarece vei avea o īndoita placere: de a strabate un drum mai putin accesibil si de a descoperi īnca una din comorile pe care natura le ascunde cu dibacie. Pentru a ajunge la pestera, vei coborī prin Poiana Florilor, urmīnd fagasele unui drum de caruta si vei trece un pīrīias ce se grabeste la īntīlnirea cu Galbena. Pe malul drept, un drum vechi de tara, duce spre satul Pietroasa care, pe harti, este īnsemnat cu triunghi galben. Nu mergi pe el mai mult de cītiva pasi, cobori spre stīnga pe un mic platou cu iarba īnalta si, posibil, īnmlastinat pe alocuri. Strabati pajistea pīna īn marginea padurii īn care nu intri pīna ce nu gasesti marcajul cu semn rosu, de pestera. Īl vei zari, caci este destul de bine pastrat, iar poteca este suficient de conturata. Urmareste īn continuare marcajul, cu atentie, sa nu-l pierzi cīnd te apropii de apa Galbenei, catre care poteca face cīteva serpentine. Daca ai reusit sa te tii de marcaj pīna ai ajuns īn albia Vaii Galbena vei zari semnul dorit pe malul opus, pe un copac doborīt. Acea pretios indiciu nu este din pacate sigur, caci este foarte posibil sa nu mai gasesti copacul cu pricina. Peste el poate au cazut altii sau poate si-a gasit mormīntul īn grohotisul de calcar ce se scurge de pe coasta, ori, tot atīt de posibil sa fi fost rasturnat de viiturile Galbenii. Singura masura de siguranta pentru a regasi poteca este respectarea marcajului pe portiunea de pīna la rīu. Poteca se continua deci imediat pe malul opus, de la copacul doborīt (!) drept īnainte, īnaintarea este dificila, dupa ce vei īnfrunta raceala de gheata a Galbenei, va trebui sa escaladezi malul abrupt, ajutīndu-te cum poti. Daca ai cutit sa te ajuti pe buza malului, īnaintezi prin urzicile īnalte, usturator de neprietenoase, suind panta īnclinata pe grohotisul de calcar. Semnul de marcaj īl vei regasi ceva mai sus, daca nu pierzi poteca īntre timp, dupa un urcus care-ti scoate putin sufletul. De aici, poteca īti este ghidul cel mai sigur caci ea este marcata si foarte clara. Vei fi solicitat de dificultatile cazate de panta abrupta si de terenul extrem de accidentat. Īnca un mic efort pentru a te catara printre bolovanii de calcar ce īnghesuie poteca la baza unui perete vertical din aceeasi roca; faci un cot la dreapta si ai īn fata gura pesterii.
Īntīlnirea este destul de glaciala. Impresionat si de dimensiunile deschiderii pesterii, te simti īnfiorat si de curentul de aer rece si umed ce vine dinauntru. Poti sa-ti acorzi o clipa de ragaz si sa-ti aduni curajul de a īnfrunta īntunericul si neprevazutul. Aprinzi lanterna si patrunzi īntr-un culoar usor cotit, mai īntīi spre dreapta apoi spre stīnga, larg si, īn general īnalt, īntr-un singur loc, tavanul se apropie la aproape un metru, poate si mai putin, de podea, amenintīndu-te cu o perie de turturi de calcit, īncearca sa te strecori fara a-i atinge. Tavanul, īn special, dar si peretii, si pe alocuri si podeaua, sīnt īmpodobite felurit si curios. Īn rest īti las placerea de a constata singur ce arhitect de geniu este natura.
La īntoarcere, drumul nu mai pune probleme de orientare, īti da ragazul de a rememora tot ce ai vazut. Te vei fi gīndit initial ca marcajul ar fi trebuit refacut, dar dupa ce ai vazut podoabele pesterii īntinate cu nume si ani sau frīnturile de stalactite st stalagmite zacind rupte si zdrobite pe podea, vei zice īn sinea ta, ca este de preferat starea de salbaticie a acestui loc, paznic de nadejde al comorilor. Acest gīnd trist nu va umbri īnsa impresiile lasate de dificultatile drumului, dar mai ales de frumusetile pesterii.
|
