Podisul Mehedinti a avut dintotdeauna faima unei regiuni bogate in
pesteri. El a fost insa vitregit pana in anii '60, caci era oarecum in afara
zonei de activitate a Institutului de Speologie din vremea lui Racovita, axat
mai mult pe cercetarea Muntilor Apuseni. De aceea, noul institut, reorganizat
in 1956, si-a pus inca de la inceput in program cercetarea speologica a
Olteniei. Printre multele pesteri explorate s-a a 414i85e flat si una foarte
spectaculoasa, o gura gigantica pe care se pierde un rau intreg. Este pestera
Topolnita, cunoscuta, am putea spune, dintotdeauna, dar inca neexplorata. 
Primele
tentative fusesera facute de profesorul Sever Popescu din Arad in 1942 si apoi
in 1949, cand patrunsese pe marea galerie a raului subteran, incercand fara
succes s-o traverseze, sau cand intrase pe o galerie laterala, unde de asemenea
abandonase cercetarile din lipsa de echipament si insotitori.
In cadrul cercetarilor intreprinse de institut a fost
cuprinsa deci si Topolnita. Pentru inceput, in 1958, se efectueaza o sumara
recunoastere de catre o echipa de biospeologi, care insa nu aveau in sarcina
explorarea ei. De-abia in septembrie 1961, sotii A. si V. Decu, insotiti de
geologul Marcian Bleahu, intreprind prima cercetare care se soldeaza cu
descoperirea unei retele de 3000 m. O luna mai tarziu sunt descoperite mari
galerii in sistemul fosil al pesterii, precum si cateva sali care fac ca
totalul sa ajunga la 5200 m. Topolnita trece astfel pe al doilea loc din tara,
dupa Pestera Vantului, depasind Tausoarele.
Odata demarat tavalugul explorarii, el este greu de
oprit, mai ales intr-o pestera prodigioasa ca Topolnita. In iunie 1962, o noua
campanie de cercetari duce la descoperirea celui mai remarcabil culoar al
pesterii, si poate 
din
toate pesterile tarii, Galeria Racovita, ce isi desfasoara pe mai multi
kilometri splendorile neatinse. Aceasta galerie, impreuna cu alte cateva mai
importante, ridica dimensiunea pesterii la 7020 m. Topolnita trece astfel pe
primul loc intre marile pesteri ale tarii, si aceasta doar cu o cifra
provizorie, care va fi depasita rapid in toamna aceluiasi an. Atunci sunt
descoperite alte doua galerii importante, care se vor integra in sistemul activ
al pesterii, ridicand totalul la 11 km. In sfarsit, o a cincea campanie, in
1963, o fixeaza la 12 km. Topolnita poate fi socotita acum de departe cea mai
mare pestera a tarii si are cinstea de a fi depasit pentru prima data pragul de
10 km. Echipa marilor descoperiri se retrage cu acest rezultat.
Povestea pesterii Topolnita nu se incheie insa, caci
stafeta cercetarii este preluata de altii. In primul rand de un pasionat
speolog amator, un localnic, Dorel Staicu, dus de descoperitori pentru prima
data in pestera, pe care o indrageste si careia ii dedica tot timpul liber. Pe
langa pasiune, el este animat de un extraordinar curaj, care il face sa se
catere pe peretii marii galerii de intrare, unde, la inaltimi ametitoare fata
de tumultuosul rau subteran, reuseste sa descopere inca trei galerii, dintre
care una ofera o noua cale de acces in pestera. In acest fel, pestera atinge
circa 14,5 km.
In sfarsit, o noua generatie de cercetatori de la
Institutul de Speologie, I. Povara, G. Diaconu si C. Goran, completeaza tabloul
cu alte descoperiri, aducand totalul galeriilor la mai bine de 16 km. O cifra
remarcabila, dar inutila pentru un record national, caci, intre timp, pe
firmamentul de bezna al lumii subterane reaparuse cealalta mare stea, Pestera
Vantului.
|
