Valea Pesterii...

Cīnd strīnsa īntre pereti abrupti de stīnca, cīnd unduita printre maluri joase de pietris, apa īsi poarta netulburata undele sale frematatoare, amestecīndu-si glasul cu soaptele fosnite īn frunzisul copacilor si istorisind o poveste despre īntīmplari adunate din timpuri atīt de īndepartate, īncīt mintea omului cu greu le mai poate cuprinde. Este o poveste pe care apa īnsasi a scris-o, fraza cu fraza si cuvīnt cu cuvīnt, migalind cu truda, dar si cu pricepere, pentru a ajunge īn cele din urma sa zamisleasca una din acele pagini de desfatatoare frumusete si de nestinsa īncīntare spirituala care alcatuiesc īmpreuna marea carte a naturii.

Drumetului pornit īn susul vaii pentru a cutreiera, fara temeiuri anume, tariile muntilor si doritor sa-si plece urechea la murmurul undelor, povestea apei īncepe sa-si dezvaluie īntelesul atunci cīnd, trecut de ultima cingatoare de stīnci care īncatuseaza valea, acesta ajunge īntr-un loc unde malurile se retrag īn povīrnisuri mai putin repezite. Aici, īn stīnga, sub o streasina īnalta de piatra albita, se deschide, impunatoare prin marime si impresionanta prin perfectiunea arcuirii sale, o gigantica gura de pestera. Jos, ghemuit līnga peretele umed si rece, ametit si īnca buimac dupa īntortocheatul drum strabatut pe tenebroase cai subpamīntene, un pīrīias rasare la lumina zilei. Abia are timp sa sclipeasca, frīngīnd īn licariri fugare razele de soare ce-l īntīmpina, ca se si rostogoleste grabnic peste cīteva trepte lustruite īn patul sau de roca si se pierde apoi pentru totdeauna īn fiinta, mult mai viguroasa, a vaii care īl asteapta. Dar acest pīrīias, neīnsemnat si fara nume īn oricare alta parte, aduce aici cu el povestea pe care o īmprumuta undelor si pe care acestea o istorisesc tot mai departe, īn neīntrerupta lor calatorie : este povestea Pe# 656n1311g 1;terii Meziadului. Caci acea bolta uriasa, īntunecata si muta este intrarea monumentala īn labirintul de galerii subterane ce poarta acest nume si pe care aparent nevinovatul pīrīias īl strabate astazi de la un capat la altul dupa ce, vreme de sute de milenii la rīnd, l-a modelat cu silinta si cu īncapatīnare, croindu-si scurgerea īmpotriva tariei calcarului.

Calatorului care poposeste īn largitura vaii, surprins de neasteptata poarta deschisa atīt de larg spre tarīmuri necunoscute, ca si tuturor celor care, purtīnd īn suflet imboldul strabun al īnfratirii cu natura, vor ajunge de aici īnainte īn fata aceleiasi porti, autorii au dorit sa le ofere un ajutor, īnmanunchind īn cuvinte si imagini lamuriri care pot face ca povestea apei sa fie mai usor īnteleasa.

Asa s-a nascut cartea de fata...

Dezvaluindu-si prezenta prin grandoarea si evidenta portalului sau, Pestera Meziadului a fost fara īndoiala cunoscuta de oamenii locurilor īnca de la bun īnceput si nu are īn istoria sa acea "data a descoperirii" care, pentru multe alte cavitati subterane, a īnsemnat fie momentul de bucurie si de mari sperante al exploratorilor, fie nefastul īnceput al unei nemiloase si inexorabile distrugeri ! Asa se face ca cei despre care stim astazi ca ar fi fost cei dintīi care au poposit la gura pesterii īnainte de a se īncumeta sa-i īnfrunte adīncurile sīnt oamenii de stiinta. Primul dintre ei este geologul austriac Karl Peters. Īn 1861, acesta publica la Viena un studiu de specialitate īn care sīnt cuprinse mentiuni privind pesterile Transilvaniei, iar printre ele, alaturi de spectaculosul Ghetar de la Scarisoara, se numara si Pestera Meziadului.

Cea dintīi descriere a pesterii, īnsotita de un plan īntocmit, dupa cum o īngaduiau mijloacele timpului, de catre Josef Wastler, apartine Īnsa marelui geograf Adolf Schmidl, care cerceteaza carstul muntilor Apuseni īn 1859 si 1860, dar nu īsi publica monumentala sa lucrare referitoare la masivul Bihariei decīt īn 1863, scurt timp īnainte de sfīrsitul vietii. Explorator temerar, Schmidl reuseste sa se afunde pīna la 1150 m departare de suprafata. Cu o asemenea lungime, demna de luat īn seama pe vremea aceea chiar si la nivelul īntregului continent, Pestera Meziadului devine cea mai mare cavitate subterana a tarii si īsi va pastra recordul mai multe decenii la rīnd, pīna īn 1934, cīnd va fi īntrecuta de Pestera Comarnic cu doar 100 m, dupa ce galeriile descoperite īntre timp ajunsesera sa īnsumeze 3464 m !

Sa revenim īnsa la orinduirea istorica a faptelor, īn anii 1880-1890, un alt pasionat speolog - Iuliu Czaran - īsi īndrepta pasii spre gura deschisa īn malul de piatra, pentru a continua explorarile si pentru a netezi drumul viitorilor vizitatori prin instalarea primelor amenajari turistice. Sub semnatura lui vede lumina tiparului si cel dintīi īndreptar turistic īn care este pomenita Pestera Meziadului, aparut īn 1903 sub titlul "Ghidul excursiilor la Stīna de Vale".

Dupa geologi, geografi si turisti, este rīndul biologilor sa se intereseze de marea pestera a muntilor Apuseni. Mai īntīi, īn 1913, Erno Csiki descopera aici o noua specie de gīndaci caver-nicoli. Apoi, īn 1921, Meziadul este cuprins īn programul celei dintīi campanii de teren organizata de Institutul de speologie din Cluj la numai un an dupa ce marele naturalist romān Emil Racovita, acelasi care semnase actul de nastere al biospeologiei, fonda aceasta institutie specializata īn cercetarea stiintifica a pesterilor, prima īn genul ei din lume. Echipa institutului clujean, īn rīndurile careia se numara, alaturi de Emil Racovita, zoologul Rene Jeannel, hidrobiologul Pierre-Alfred Chappuis, entomologul Artur Winkler si asistenta Letitia Chevere-sanu, va revedea īn doua rīnduri īntortocheatele galerii ale pesterii, īn 1922 si 1926, adunīnd o bogata recolta de animale subterane si completīnd īn acelasi timp observatiile facute de predecesorii lor. Darea de seama a acestei laborioase activitati este consemnata īn lapidara fisa referitoare la Pestera Meziadului, inserata īn prodigioasa publicatie "Enumerarea pesterilor vizitate",

Īn deceniul urmator, micul tapsan din fata pesterii cunoaste din nou freamatul marilor explorari. Tot un om de stiinta clujean, geologul Erno Balogh, initiaza, ajutat de clubul turistic ,,Bihorul" din Oradea, primele masuratori topografice de precizie, pe care le duce la bun sfīrsit īn 1932, stabilind lungimea retelei subterane la 3464 m. Adaugīndu-le observatii privitoare la morfologia, hidrografia si evolutia pesterii, el publica rezultatele complete ale cercetarilor sale īn 1969.

Istoria lucrarilor stiintifice desfasurate pīna acum īn Pestera Meziadului ia sfīrsit īn anul 1974, cīnd sīnt publicate concluziile unui minutios studiu īntreprins de autorii cartii de fata, studiu a carui baza a format-o o noua ridicare topografica a galeriilor subterane. Slujita de mijloacele tehnice ale stiintei moderne, aceasta ridicare sporeste lungimea pesterii la 4750 m si asaza Meziadul pe locul 9 printre marile cavitati subpamīntene ale Romāniei. De atunci si pīna acum, aceasta ierarhie a suferit īnsa frecvente schimbari, deoarece avīntul, cutezanta si insistenta echipelor, din ce īn ce mai numeroase, de speologi amatori au dus an de an la noi succese īn cunoasterea carstului romānesc, astfel īncīt o anume orīnduire a pesterilor dupa lungimea sau adīncimea lor devine astazi cīt se poate de efemera.

Eforturile tuturor acestor slujitori ai stiintei nu au ramas fara rezultat. Ele au dus nu numai la dezvaluirea secretelor pe oare le ascunde acest neobisnuit fenomen al naturii, la descifrarea unor procese care s-au desfasurat de-a lungul multor milenii īn adīncurile nepatrunse ale pamīntului, ci si la trezirea interesului cu care Pestera Meziadului a īnceput sa fie privita de cercurile largi ale iubitorilor de drumetie.

Īn salbaticia nativa a naturii, cīnd Valea Pesterii nu lasa loc decīt unei īnguste poteci de munte si cīnd galeriile subterane erau īnca foarte putin calcate de picior omenesc, o excursie la Meziad reprezenta fara īndoiala o piatra de īncercare pentru orice turist. Dar, cu toate ca aceasta stare de lucruri s-a prelungit mai multe decenii, numarul celor care se aventurau spre tariile tinutului a sporit continuu, iar Pestera Meziadului a devenit o tinta tot mai mult cautata de turistii deveniti pentru cīteva ore speologi de nevoie. Apoi pestera a īnceput sa-si cīstige drepturile si prin anii '65 s-a deschis īn lungul vaii drum de masina care sa-i apropie pe cei mai putin obisnuiti cu umbletul, s-a cladit cabana oare sa-i adaposteasca pe cei ce īntīrzie mai mult prin īmprejurimi, s-au asezat īn pestera scari si balustrade care sa-i ajute pe cei mai putin īndemīnatici, s-a ridicat dincolo de intrare zid de piatra care sa-i opreasca pe cei mai putin cugetati si s-a numit ghid care sa-i conduca pe cei mai putin stiutori. Iar astazi, 25000 de oameni se opresc īn fiecare vara la gura pesterii pentru a trai o aventura neobisnuita si pentru a se īntoarce acasa cu amintiri pentru multi poate de neuitat.

Drumetia catre Pestera Meziadului īncepe īn orasul Beius. Aici ajungem daca urmarim panglica de asfalt venind dinspre Cluj sau Oradea si tot aici poposim daca trecem Biharia dupa ce am urcat Valea Ariesului pornind de la Turda sau Cīmpeni ori strabatīnd Ţara Crisurilor dinspre Deva sau Brad.

Fig 01

De la Beius, soseaua se īndreapta spre inima muntilor Padurea Craiului, urmīnd mai īntīi cursul Vaii Rosia si taietura adīnca a Cheilor Albioarei, suind apoi īn serpentine strīnse pe versantul de miazazi al culmii Scaunul Craiului pīna la Gugu si coborīnd la sfīrsit īn valea Crisului Repede, la Alesd. Pentru a ajunge la pestera, nu avem īnsa de strabatut decīt primii 9 km caci, din comuna Remetea, cotim la dreapta pe un drum pe care acoperamīntul de asfalt va fi asternut doar de-acum īnainte si care ne conduce pret de alti 9 km īn lungul Vaii Meziadului, peste cīmpia īntinsa la poalele muntilor, pīna īn satul ce-a īmprumutat numele vaii.

Rīul curge īn albie larga, adīncita īn pietrisul pe care apele umflate ale primaverii īl rostogolesc de prin viroage. Pe malurile sale se īnsiruie gospodariile oamenilor, unite īntr-un sir ce pare neīntrerupt, caci īntre oase se īnalta ziduri masive din piatra ori din caramida, cu porti mari, ferecate īn tabla frumos īncrustata cu ghirlande de flori sau cu siluete de salbaticiuni. Din drum nu se vede mai nimic īnauntrul acestor gospodarii pe care etnografii le numesc pe buna dreptate ,,cu curte īnchisa" deoarece ele sīnt adapostite nu numai dinspre ulita, ci si pe toate celelalte laturi, unde grajdul, sura si alte constructii trebuincioase alcatuiesc īmpreuna o īmprejmuire neīntrerupta ; gardul de uluci lipseste de pe-aici aproape cu desavīrsire.

Īn capatul de sus al satului drumul nostru paraseste Valea Meziadului si o ia la stīnga, urcīnd de data aceasta īn lungul Vaii Pesterii. Numele ne vesteste apropierea de tinta calatoriei si, īntr-adevar, dupa numai 2,5 km, lasīnd īn urma doua īngustari īn care valea ia īnfatisarea de chei, cu pereti prapastiosi ridicati pe alocuri la peste 80 m īnaltime, ajungem la cabana Meziad.

Cei ce pornesc īn aceasta excursie cu masina trebuie sa poposeasca aici, deoarece Īn susul vaii, spalat si ros de apele prea adesea īnvolburate, drumul devine īngust si anevoios, astfel īncīt ultimul kilometru care ne mai desparte de intrarea īn Pestera Meziadului trebuie strabatut cu pasul. Pentru cei īnvatati cu drumetiile pe munte, aceasta reprezinta īnsa foarte putin. Tot ei vor fi poate aceia oare vor abandona confortul automobilului īn folosul prilejului de a admira īn voie frumusetile Padurii Craiului si se vor īndrepta spre pestera urmarind marcajele potecilor turistice.

Sīnt doua asemenea poteci care conduc spre Meziad. Prima, īnsumīnd doar 9 km, porneste de la modernul si cochetul motel "Lesul", din Valea Iadului ; cea de a doua, īn lungime de 22 km, leaga Meziadul de cunoscuta statiune Mīna de Vale, dezvaluind drumetului multe din frumusetile pline de farmec ale plaiurilor de munte.

Pestera Meziadului se desfasoara sub o culme joasa, īmpadurita pe de laturi dar golasa īn vīrf, pe care oamenii de prin acele locuri o numesc Gruiul Pesterii. Aceasta culme e marginita spre miazazi de Valea Pesterii, iar spre rasarit si apus de doua pīraie care pornesc de sub Vīrful Lesorul si care astazi sīnt mai tot timpul seci : Pīrīul Gropilor si Pīrīul Bradului. Cu cīteva sute de mii de ani īn urma, aceste pīraie īsi dadeau īnsa īntīlnire subpamīnteana, unindu-si apele īn efortul lor de a-si croi drum prin labirinticele spatii ale masivului de calcar.

Este ciudat si surprinzator cum Pestera Meziadului, cu cei aproape 5 km de galerii pe oare īi cuprinde, apare īn acest colt pierdut din coasta muntilor Padurea Craiului, unde calcarul - substratul material obligatoriu al acestui insolit fenomen care este geneza unei pesteri - se afla doar sub forma unor petice razlete, aproape de neluat īn seama īn comparatie cu marile īntinderi carstice pe care le īntīlnim īn partile de mijloc sau de miazanoapte ale Padurii Craiului sau īn Bihor. Īn felul acesta Īnsa, istoria pesterii se arata a fi cu atīt mai plina de interes si de neprevazut.

Galeriile Pesterii Meziadului sīnt īmpletite īn cea mai mare parte a lor īntr-o retea īntortocheata de goluri subpamīntene. Tot atīt de īntortocheata se dovedeste a fi si povestea pesterii, atunci cīnd īi depanam firul īn īncercarea de a citi si īntelege semnele pe care scurgerea apelor le-a lasat de-a lungul timpurilor si care s-au pastrat īncrustate īn codul nu īntotdeaunai descifrat al naturii. Dar aceasta poveste, odata īnchegata, ne ajuta sa aflam sub imboldul caror forte si prin desfasurarea caror procese s-au deschis īn trupul calcaros al muntelui salile cu bolti pierdute īn īnaltimi īntunecate sau tunelele joase si īnguste, īn care omul se tīraste cu greu pe coate si genunchi, zdreliti de ascutisul pietrelor. Aceeasi poveste ne slujeste si drept calauza īn drumul nostru prin adīncuri, unde picurul de lumina īmprumutat de la soare sub chipul maruntei flacari a lampii de speolog va decupa īn umbre fugare contururile īncremenite ale alcatuirilor de calcit ce īmpodobesc pestera si dau farmec acestei lumi, altfel atīt de austera. Este povestea pe care o murmura Valea Pesterii īn calea ei fara de odihna...

Drumul pe care īl putem urmari astazi prin labirinticele galerii ale Meziadului este drumul pe care l-au strabatut, īntr-o īndelungata si singulara aventura subpamīnteana, apele Pīrīului Gropilor si ale Pīrīului Bradului, cele doua vai care marginesc Gruiul Pesterii si a caror istorie se īngemaneaza īn tot lungul existentei lor. Dar, pentru a putea īntelege cu mai multa usurinta felul īn care ele au sapat īn piatra de calcar, deschizīnd īn final surprinzatoare goluri īn masivitatea muntelui, vom urmari pe rīnd povestea fiecaruia dintre ele.

PRIN ETAJUL SUPERIOR AL PEsTERII

Cam īn urma cu un milion de ani, Pīrīul Gropilor a īnceput sa atace slabiciunile malului sau calcaros, corodīndu-l īn latura dreapta a albiei si patrunzīnd prin galeria numita astazi ,,Pofta". Aceasta denumire s-a nascut din faptul ca turistii, ajunsi aici īn cel mai īndepartat punct al traseului lor prin pestera, si-au facut obiceiul de a abandona biletele prin care īsi consemneaza vizita. Obicei ce pare destul de curios, dar care este mult mai nevinovat decīt mania de a lasa īn urma semne scrijelite cu cutitul sau mīzgalite cu funingine ! "Posta" este cel mai ridicat punct al pesterii, asezat cu 89 m mai sus fata de portalul de la intrare, si acest lucru ne īndreptateste sa socotim ca ea se numara si printre cele mai vechi galerii din reteaua Meziadului. Iar panta sa puternica, aspectul sau prapastios, cu numeroase blocuri si bolovani, ne arata ca, pe vremuri, aici au patruns ape venite din valea de la suprafata si pravalite īn cascade spre adīncuri.

Pe unde se scurgeau aceste ape ? Din īntortocheatele galerii care se aduna, se despart si iar se īntretaie īn aceasta parte a pesterii, drumul lor' ar fi putut fi urmatorul : prin Galeria cu sant - numita astfel din pricina unui soi de canal sapat pe timpuri īn podeaua argiloasa pentru a usura trecerea pe sub bolta joasa de calcar ; prin Sa/a Izvorului - unde o siroire bogata de apa īmbraca mai tot timpul īn īmprastierea picurilor siluetele masive ale unor domuri stalagmitice, pentru a se aduna apoi īn oglinda nemiscata a cītorva gururi īncatusate īn brīie de calcit; peste Gītul Dracului - muchie ascutita de stīnca, pe care o traversezi nu fara oarecare temeri, caci prabusirile de mai tīrziu au deschis pe amīndoua laturile prapastii adīnci ; prin Galeria Izvorului de Piatra - īn care scurgerea apelor a decupat īn roca profile de o incredibila regularitate ; si, īn sfīrsit, prin Sala Liliecilor - unde o mare colonie alcatuita din aceste curioase animale īnnegreste bolta cu trupurile lor catifelate iar podeaua cu o patura alunecoasa de guano, īn care misuna o īntreaga lume de marunte vietuitoare.

Aici, īn Sala Liliecilor, Pīrīul Gropilor a īntīlnit apele patrunse sub pamīnt ale Pīrīului Bradului, a carui istorie o vom depana ceva mai tīrziu. Cu forte unite, cele doua cursuri au sapat īmpreuna vastul spatiu al salii, care se desfasoara pe aproape 100 m lungime si ale carei arcade se ridica pe alocuri pīna la 15 m īnaltime. Dar acestea sīnt dimensiunile de astazi. Oricīt de greu ne-ar veni sa credem, lungul traseu subteran al Pīrīului Gropilor nu a avut la īnceput decīt īnfatisarea unei conducte sinuoase si joase, uneori ascendenta, prin core 'apele, umplīnd-o īn īntregime, īnaintau īmpinse de propria lor presiune. Urma acestei conducte din copilaria pesterii se mai pastreaza si acum īn bolta unor galerii, sub forma unei elipse larg deschisa īn partea de jos, dar frumos arcuita pe laturi.

Aceasta faza de excavare din multimilenara istorie a pesterii nu a fost continua. Cīnd timpurile s-au schimbat, cīnd clima a devenit mai uscata, cu ploi mai putin īmbelsugate, apele n-au mai fost īn stare sa transporte pīna la capat sarcina de pietris pe care īl rostogoleau īn albie si, obosite, l-au presarat pe drum. Galeriile pesterii au īnceput sa se umple īncetul cu īncetul iar stratul de pietre si nisip s-a īngrosat tot mai mult, atingīnd deseori bolta. Asa se face ca, aflīndu-ne dincolo de Galeria cu sant, spre "Posta", si saltīndu-ne privirea spre ascunzisurile tavanului, zarim si astazi gramezi de pietris cimentat prin nise. Avīnd īnsa īn minte īntīmplarile trecute din istoria Meziadului, nu mai trebuie sa ramīnem uimiti de o asemenea aparenta ciudatenie.

Colmatarea, umplerea aceasta a spatiilor subterane, a avut doua urmari, pe cīt de firesti pe atīt de importante.

Mai īntīi saltate pe noul lor pat de pietris, apele au ajuns, ca si īn primele momente ale formarii pesterii, sa ude iarasi tavanul si sa-si continue astfel opera īntrerupta odata cu adīncirea galeriei. Formele ce īncepusera atunci sa fie modelate sīnt amplificate si din masa de calcar se desprind iesinduri sub forma de pan-dante, de lame, de turturi sau chiar de stīlpi, totul fasonat īn muchii rotunjite si īn fete lustruite, asa cum ramīne īntotdeauna piatra dupa ce peste ea a trecut unealta slefuitoare a coroziunii.

Īn al doilea rīnd, īngustīnd pīna la completa lor strangulare caile scurgerii subterane, Pīrīul Gropilor si-a reluat coborīrea prin vechea sa albie de la Suprafata, fara sa renunte īnsa nici o clipa la treaba de care se apucase. Dimpotriva, perseverent si tenace, el a cautat sa descopere noi slabiciuni ale masivului de calcar si le-a gasit de data aceasta nu īntr-un singur loc, ci īntr-o īnsiruire de fisuri alaturate, dīnd nastere unui evantai de galerii : Galeria Pragurilor, a carei podea este acoperita cu cascade īmpietrite de calcit sclipitor, Galeria Noroioasa, unde un strat gros de argila īmbibata cu apa ine pune la grea īncercare simtul echilibrului īn cumpanirea peste blocurile pe care le īntīlnim īn cale, si Galeria cu Horn, care continua sa fie strabatuta si astazi de un firicel de apa si al carui capat, terminat cu un put vertical cu pereti lustruiti, ajunge chiar sub valea Pīrīului Gropilor.

La īnceput īnguste si prapastioase, aceste trei ramificatii ale pesterii se aduna apoi - ca īn rasuflarea de usurare ce urmeaza unui efort īncordat - īn spatiul larg, orizontal si odihnitor al Salii Gururilor. O suta de metri de podea īncrustata īn brīie īnalte de calcit, ale caror creste rotunjite se īmpletesc īntr-o retea fara de sfīrsit, strīngīnd īntre ochiurile ei bazine de cele mai felurite chipuri si marimi. Aceasta este Sala Gururilor ! Acum ea este parasita de ape si uscata ; dar ce tablou feeric trebuie sa fi īnfatisat cu ani īn urma, cīnd multimea acestor cupe cu pereti cristalini Scīnteia sub oglinda ireal de imobila a apei !

Iata asadar cum, raspunzīnd schimbarilor capricioase ale timpurilor, Pīrīul Gropilor a dat nastere unuia din cele mai frumoase sectoare ale Pesterii Meziadului. Nu īnsa si celui din urma.

Cu forte sporite īntr-o noua perioada de ploi mai abundente, apa pīrīului se īntoarce īmpotriva obstacolului pe care ea īnsasi si l-a ridicat īn cale si īncepe sa roada si sa submineze, la īnceput timid, apoi din ce īn ce mai brutal, dopul de pietris cu oare astupase vechile galerii, curatindu-le pīna cīnd ajunge pentru a doua oara la confluenta cu Pīrīul Bradului, īn Sala Liliecilor.

Ce a reusit īntre timp sa foca acest frate geaman al Pīrīului Gropilor ?

Pe vremea cīnd se deschidea īn galeria "Postei" cea dintīi poarta prin oare apele patrundeau īn tarīmul fara de umbre, Pīrīul Bradului īsi croia la rīndul sau cale de scurgere subterana, scobind īn calcar pīna cīnd a largit Galeria Prabusirilor. Numele acesteia evoca aspectul care apare peste tot acolo unde pestera se apropie mult de suprafata. Acum īnsa, īnfatisarii aparte a galeriei i se adauga si faleza care, cam īn dreptul capatului ei, se ridica īn malul stīng al vaii si care seamana prea mult cu un ponor uitat de ape pentru a nu face legatura cu golurile subterane ce-i vin īn īntīmpinare. Ajungīnd foarte curīnd īn Sala Liliecilor, la locul de īntīlnire cu apele ce veneau dinspre valea Gropilor, Pīrīul Bradului īsi continua drumul sau pe sub pamīnt, deschizīnd o alta īnsiruire de sali si de galerii. Urmīndu-i sensul de scurgere, īntīlnim mai īntīi Sala Turnurilor, care apare ca o continuare maturata a Salii Liliecilor si īn care greoaie domuri stalagmitice se ridica īn trepte rotunjite, ca o marturie muta, dar impunatoare, a īndelungatului timp care a trecut āe cīnd pe aici crestea rasfrīnt īn ecouri vuietul apelor subterane. Trecem apoi peste Podul Natural, unde īn locul peretilor se casca azi largi prapastii prabusite spre adīnc si numai cītiva piloni albind īn īntuneric mai sprijina arcadele uriaselor ogive. Dincolo de acestea, spatiul se īngusteaza brusc īn Galeria Tulnicului, la intrarea careia strajuieste ciudata formatiune care i-a īmprumutat numele si oare a devenit de-a lungul anilor aproape un simbol al Meziadului : ,,Tulnicul lui Avram Iancu".

Iesirea la zi a apelor - caci oricīt de lung si de īntortocheat ar fi drumul unor ape patrunse sub pamīnt, el tot trebuie sa aiba odata si odata sfīrsit - aceasta iesire la zi s-a facut la īnceput prin galeria denumita "Capela", care se īndreapta Īn mod vadit spre versantul Vaii Pesterii, unde patina timpului a acoperit īnsa cu brazde īnierbate urmele oricarei activitati carstice,

Fenomenele si etapele care s-au succedat īn existenta subterana a Pīrīului Gropilor s-au repetat, īn aceeasi ordine, si īn evolutia acestui al doileta sector al Pesterii Meziadului. De fapt, apropierea dintre cursurile de apa care s-au īnfratit īn nasterea ei este prea mare pentru ca acestea sa nu aiba, mai ales la scara timpurilor geologice, o istorie purtīnd amprenta acelorasi īntīmplori.

Asa se face ca si Pīrīul Bradului a cunoscut un rastimp de slabiciune, al carui rezultat a fost colmatarea propriei sale albii subterane. Vestigiile acestui fenomen se pastreaza mai ales īn Galeria Tulnicului, sub forma unor fragmente de podea stalagmitata, suspendate la vreo 2 m īnaltime pe perete, ca marturie a unei perioade cīnd īntreg golul de sub ele trebuie sa fi fost umplut cu pietrisul abandonat de ape. Īn acelasi rastimp si prin aceleasi mecanisme care au dus la aparitia manunchiului de galerii din prelungirea Salii Gururilor, a putut sa se constituie si Galeria Casetelor, al carei nume a fost sugerat de sapaturile facute de paleontologi, īn cautarea lor plina de sperante a unor fosile conservate īn depozitul gros si promitator de pamīnt ce-i acopera podeaua, si al carei capat īnainteaza pīna aproape de patul vaii de la suprafata.

Īn sfīrsit, atunci cīnd apele au revenit, īncercīnd sa reīnnoade o īnfatisare vremelnic rupta, pe drumul pe care īsi consfintisera prima lor victorie asupra calcarului, ele si-au īntregit opera deschizīnd Galeria īnnegrita, care a functionat fara īndoiala tot ca loc de izvorīre a cursului subteran si care ni se īnfatiseaza ca o īncercare a acestuia de a scurta īn linie cīt mai dreapta traseul sau īntortocheat, de a razbate cīt mai curīnd la lumea pe care o parasise de cealalta parte a dealului.

Astfel a luat nastere, īn liniile sale generale, nivelul superior al Pesterii Meziadului, care, īnsumīnd 3208 m de galerii, reprezinta mai bine de 2/3 din īntreaga cavitate, īnscris īn relieful subteran ca un urias arc cuprinzīind īntre capetele sale o lungime de aproape o jumatate de kilometru si orientat dupa directiile principale de fisurare a calcarului, acest nivel porneste de la o inextricabila retea de spatii, īn care vizitatorul neinitiat se poate lesne rataci īnvīrtindu-se la nesfīrsit īn jurul acelorasi piloni masivi si neregulati, si se termina īntr-o simplificare progresiva, care culmineaza cu galerii unde ramificatiile sīnt prea neīnsemnate pentru a ne mai putea complica drumul. Acest nivel adaposteste, īni plus, si cele mai multe din tainuitele frumuseti ale Meziadului, care se constituie īntr-o rasplata meritata a efortului si a cutezantei de a depasi greutatile unei aventuri subpamīntene si pe care fotografiile acestui album s-au straduit sa le redea īn cīteva din ipostazele lor cele mai graitoare.

Dar istoria nu se termina aici.

COBORĪND LA NIVELUL INFERIOR

Īndelungata evolutie a Pesterii Meziadului se conformeaza, cu doar cīteva mici si neīnsemnate exceptii, modelului general pe care cercetarile perseverente si nu rareori controversate ale speologilor l-au conceput pentru a explica geneza cavitatilor subterane. Raspunzīnd tendintei permanente de coborīire pe care o vadeste orice curs de apa, cele doua pīraie a caror poveste am desfasurat-o pīna acum au cautat la rīndul lor, cu migala si cu rabdare, sa-si croiasca drum tot mai afund de scurgere prin trupul calcaros al muntelui, urmīnd adīncirea Vaii Pesterii, catre care razbateau īn cele din urma. Tendinta aceasta s-a īmplinit īn mai multe rīnduri si īn mai multe locuri, iar rodul īmplinirii ei a fost nasterea nivelului inferior al Meziadului.

Acest nivel este atīt de diferit de tot ceea ce am vazut pīna acum īncīt mai ca nici nu ne vine sa credem ca face parte din aceeasi pestera. Īn locul labirintului creat de nenumaratele coridoare, piloni si pereti falsi care fragmentau spatiul etajului superior, aici se desfasoara o galerie cu foarte putine ramificatii si care impresioneaza īn primul rīnd prin dimensiunile sale neobisnuite, īncepīnd cu cei 15 m īnaltime ai portalului si cu cei 70 m latime ai Salii Mari, ea se afunda īn adīncuri cu pereti departati mult timp la 20-30 m si cu bolta ridicata pe alocuri la 15-20 m. Nu este deci de mirare ca Pestera Meziadului nu are o data a descoperirii ! Abia dupa vreo 400 m de la intrare, spatiul se īngusteaza simtitor si, parca pentru a recumpani balanta proportiilor, sfīrseste printr-un tunel atīt de jos si de īngust īncīt face trecerea aproape imposibila.

Īnfatisarea galeriei inferioare este strīns legata de felul īn care a luat ea nastere, pestera fiind cu atīt mai larga si mai īncapatoare cu cīt a īnceput sa se formeze cu mai mult timp īn urma. Or, īn pofida asteptarilor, nivelul inferior a luat nastere nu din amonte īnspre aval, ci invers, de la gura catre strafunduri.

Apele au coborīt mai īntīi prin Galeria Descendenta, al carei planseu alcatuieste un adevarat tobogan, īntins pe-o diferenta de nivel de 20 m. Apoi au sapat īn locul īn care, peste galeria inferioara, se arcuieste Podul Natural, gasind aici mai multe cai de afundare, dintre care Galeria de Jonctiune pare a fi cea mai importanta. Acelasi lucru s-a petrecut, īn al treilea rīmd, la Gītul Dracului, unde cīteva uriase prapastii marcheaza treptele fostelor cascade, si, īn sfīrsit, īn mijlocul Salii Oaselor unde, printre stīncarii si maluri īnalte de nisip, se deschide intrarea usor de trecut cu vederea a Galeriei Scunde, ultima si cea mai noua ramificatie a nivelului inferior.

Din acest moment, īn viata celor doua pīraie aflate la originea Meziadului nu se mai produce decīt o singura īntīmplare mai de seama : prabusirea si apoi astuparea pentru totdeauna a ponoarelor prin care ele, pe la "Posta" si prin Galeria Prabusirilor, patrundeau sub pamīnt. Aceasta īntīmplare nu a īnsemnat īnsa si sfīrsitul existentei lor carstice, pentru ca amīndoua au perseverat īn tendinta neīntrerupta de a strapunge noi deschideri īn coastele calcaroase ale vailor. Pīrīul Gropilor a largit gura de pestera cu doar vreo 35 m mai jos de "Posta", dīnd nastere Galeriei Ponorului, care se leaga de vechile goluri ale cavitatii printr-o cascada de 9 m īnaltime. Pīrīul Bradului si-a infiltrat la īnceput apele īn pietrisul din patul sau, aparīnd īn pestera prin Galeria Turnului Alb, apoi a perforat peretele Salii Mari, arcuind ogiva unei a doua intrari, sora mai mica a impunatorului portal. Galeria Ponorului si aceasta a doua intrare sīnt ultimele produse ale celor doua modeste cursuri de apa, roadele cele mai noi ale neostenitei lor īnclestari cu masivul de calcar. Dar cīt de vechi sīnt aceste roade "noi" ne-o spun pragurile care bareaza vaile de la suprafata īn dreptul fiecareia dintre ele, caci, definitiv captate sub, pamīnt, apele nu si-au mai putut adīnci matca decīt īn amonte de locul īn care īsi parasesc malurile īnsorite pentru a īncepe neobisnuita lor aventura. Iar aceste praguri masoara cītiva metri īn īnaltime...

Ajunsi īn acest punct pe drumul apelor subterane, am putea crede ca totul s-a terminat si ca peste istoria Pesterii Meziadului a cazut cortina. Dar ne-am īnsela...

CE SE ĪNTĪMPLĂ ASTĂZI

Īn timpuri care se mai conserva īnca īn memoria generatiilor de azi, cursul subteran al pesterii īsi primea apele mai ales din Pīrīul Gropilor. Ele patrundeau prin Galeria Ponorului, cadeau īn cascada īn Galeria Postei, traversau Sala Oaselor si, prin Galeria Scunda, ajungeau īn Galeria Inferioara, pe care o parcurgeau īn tot lungul ei, iesind din nou la zi pe sub portalul de la intrare si sfīrsindu-si drumul īn Valea Pesterii. Acum lucrurile nu mai stau asa decīt īn perioadele de viitura, deoarece, īncetul cu īncetul, pestera a īnceput sa-si piarda apa si sa ramīna seaca īn cea mai mare parte a anului. Unde se ascunde oare pīrīul subteran ?

Īn latura dreapta a Galeriei Inferioare, imediat dupa Podul Natural, se deschide Galeria Lacului. La capatul ei, un ochi īntunecat si nemiscat de apa; prins īntre maluri de argila, blocheaza net īnaintarea. Tot īn Galeria Inferioara, nu departe de Gītul Dracului, podeaua este strapunsa de o groapa larga, pe fundul careia luceste de asemenea oglinda muta a apei. Īn sfīrsit, daca urcam pīna la ponorul din valea Pīrīului Gropilor, vedem cum apa nu se mai scurge prin galeria ce se afunda īn pestera, ci se strecoara grabita printre bolovani si dispare furisata īntr-o crapatura din perete. Raspunsul la īntrebarea pe care ne-am pus-o vine acum de la sine : pīrīul se ascunde īn adīncuri si mai nepatrunse ale muntelui.

Fidela aceleiasi vesnice tendinte de coborīre - chiar si dupa ce a lasat īn urma ei o retea subterana de aproape 5 km lungime, īnchegata īntr-o munca de sute si sute de mii de ani -apa continua si astazi sa corodeze calcarul, sa largeasca fisurile rocii si sa sculpteze contururile unei lumi deocamdata interzisa omului : cel de al treilea nivel al Pesterii Meziadului.

Este o lume īnca interzisa omului pentru ca apa, īnecīnd complet spatiile prin care se scurge si care sīnt prea strīmte pentru a mai lasa loc si curiozitatii umane, ramīne astazi stapīnul ei unic si absolut. Va veni īnsa o zi cīnd, undeva, poate sus, īn Pīrīul Gropilor, sau poate īntr-un cotlon ascuns al cavernei, se va produce o prabusire care va deschide drumuri noi, acum doar banuite, iar dorinta mereu vie a speologilor de a īnfrīnge oprelistile īn folosul cunoasterii le va purta cei dintīi pasi pe aceste tarīmuri nestiute si va aduce cu sine cei dintīi picuri de lumina īn acest univers al īntunericului.

Dar oare cīnd se va petrece aceasta ?

Vizitatorul care poposeste la gura Pesterii Meziadului īntr-o zi de toamna tīrzie va fi poate surprins auzind īn linistea īnaltelor bolti un tiuit strident si aproape continuu ce razbate din adīncuri. Apoi, afundīndu-se Īn largile galerii, pīna cīnd lumina pe care o poarta va putea alunga īntunericul din] tavan, si descoperind maruntele siluete care pateaza albeata stīncii, va īntelege de unde vine acest zgomot neobisnuit : sīnt liliecii.

Īi gasim īmprastiati cam īn tot lungul Galeriei Inferioare si prin Galeria Tulnicului, cīnd izolati, cīnd īn grupuri restrīnse. Dar concentrarea cea mai mare apare īn locul caruia i-au īmprumutat mumele - Sala Liliecilor - si īn care se strīng īntr-o adevarata colonie. Se pare ca aici, īn tavanul boltit al salii, unde aerul cald se aduna ca īntr-o punga, agilele zburatoare gasesc conditii mai prielnice decīt īn galeriile strabatute de curenti de aer umezi si racorosi ai pesterii.

Liliecii sīnt deseori oaspeti ai cavitatilor subpamīntene. Ei īsi gasesc aici adapost pentru somnul lor de peste iarna, cīnd frigul si īnghetul de-iafara īi vaduvesc de hrana, caci - īn pofida proastei reputatii pe care o au - aceste nevinovate vietati nu vīneaza decīt insecte. si cum sa traiesti fara mīncare altfel decīt dormind ?!

Cu toate acestea, liliecii nu pot fi socotiti animale cavernicole īn adevaratul īnteles al cuvīntului, deoarece nu vietuiesc tot timpul sub pamīnt. Ei fac parte din categoria locuitorilor obisnuiti dar nu si obligatorii ai pesterilor, adica a animalelor numite troglofile. Asemenea fiinte se īntīlnesc cel mai adesea Īn vecinatatea intrarilor si nu lipsesc nici din Sala Mare a Pesterii Meziadului. Pe fondul cenusiu al peretilor se decupeaza pe alocuri triunghiul negricios al aripilor unui fluture - Triphosa dubitata. Prin ascunzisuri si crapaturi īsi tese pīnza saraca un paianjen - Nesticus biroi - care asteapta cu rabdare ca zborul vreunei musculite sa se frīnga īn firele perfidei capcane. Cocotat pe picioarele sale nefiresc de lungi, un opilionid -Gyas annulatus - se misca alene, aflat si el īn cautarea unei minuscule prazi.

Apoi, mai īn adīncul pesterii, putem avea norocul sa īntīlnim si alte specii. Pe malurile de nisip ale pīrīului subteran si mai ales pe bucatile de lemn ce putrezesc īn umezeala pesterii zarim trupul alburiu si alungit dl unui crustacei! izopod - Mesoniscus graniger - care īnainteaza parca alunecīnd pe numeroasele saie picioare, sau picurul de bronz al unui gīndac - Duvalius redtenbacheri biharensis - ale carui falci puternice tradeaza apucaturile sale carnivore. Acesta din urma a devenit astazi o prezenta rara, dar cu mai. bine de 50 de ani Īn urma, Rene Jeannel īl gasea īn numar mare īn Galeria Inferioara, pe atunci mult mai bogata īn resturi lemnoase.

Cercetate mai īndeaproape, Mesoniscus si Duvalius se dovedesc a fi vietati ciudate, oarbe si depigmentate, pe care o īndelungata evolutie le-a adaptat miraculos la traiul īn aceasta lume austera, īn acest desert de piatra unde viata pare o adevarata caricatura. Atributul de troglofile le este acordat doar pentru faptul ca le putem gasi si īn afara pesterilor, īn locuri asemanatoare acestora prin īntuneric, umezeala si racoare, cum sīnt frunzarul mort si patura de sol a padurilor alpine. Altfel, prin īntreaga lor īnfatisare, aceste animale mu se deosebesc cu nimic de locuitorii permanenti ai pesterilor, de acele specii pe care evolutia le-a sortit adīncurilor subpamīntene si pe care le numim troglobionte, iar la altitudinea de numai 435 m a Meziadului clima este prea calda si prea uscata pentru a le īngadui sa paraseasca refugiul pe care li-l ofera pestera.

Reprezentantii propriu-zisi ai acestei ultime categorii de animale sīnt mai putini la inumar īn Pestera Meziadului, mai ales īn rīndul fiintelor care traiesc pe uscat. Ochiul descopera cu greu saltul marunt si alb al unei insecte primitive, lipsita de aripi - colembolul Onychiurus meziadicus - al carei nume ne spune ca a ajuns cunoscuta stiintei chiar din pestera noastra. Galeriile subterane, strabatute īn cea mai mare parte de curenti de aer care, ce-i drept, se face abia simtiti, dar care sufla tot timpul anului, par sa nu ofere, pentru specii mai pretentioase, conditii pe masura sensibilitatii ajunse la paroxism a troglobiontelor. Poate tocmai de aceea, veritabilele cavernicole sīnt mai numeroase printre vietatile care populeaza apa cristalina a gururilor. Aici putem observa un racusor ceva mai mare de 1 cm, cu corpul īncovrigat, care īnoata īn mod obisnuit culcat pe o latura dar care dispare, stīrnind īn urma un norisor de mīl, īntr-unul din ascunzisurile pe care si le sapa īn argila de pe fundul apei, de īndata ce se simte īn primejdie : este crustaceul amfipod Niphargus foreli bihorensis. Tot din neamul crustaceelor fac piarte si alte animale care traiesc īn apa gururilor, dar care sīnt prea mici pentru a mai putea fi vazute cu ochiul liber : copepodul Spelaeocamtus spelaeus, al carui nume ni-l dezvaluie īn īntregime consacrat domeniului subteran, si sinoaridul Bathynella chappuisi, relict stravechi care da si astazi multa bataie de cap zoologilor in stradania lor de a-i lamuri obīrsia si īnrudirile.

Pentru a īncheia aceasta īnsiruire - dealtfel departe de a avea pretentiile unei liste complete - a vietuitoarelor care aduc miscare īn universul imobil al Pesterii Meziadului, mai trebuie sa amintim animalele care misuna īn stratul de guano strīns an de an sub colonia din Sala Liliecilor. Spre deosebire de speciile cu care am facut cunostinta pīna acum, acesti locuitori ai guano-ului sau, mai bine zis, acesti mīn-catori de guano nu sīnt legati de pestera decīt prin simplul fapt ca si guano-ul se afla īn interiorul pesterii, mediul cavernicol fiindu-le altfel perfect indiferent, īi numim din aceasta pricina guanobionti pe cei cum sīnt colembolul Xenylla spelaea, dar mai ales miriadele de larve de diptere care parca īmprumuta viata īntregii mase de guano. Alaturi de acestea, profitīnd de prada pentru care nu mai trebuie sa alerge pentru ca o au la īndemīna, traiesc animale rapitoare, printre care se numara gīndacul stafilinid Quedius mesomelinus.

Iata asadar cum Pestera Meziadului, tarīm al pietrei nude si al īntunericului, unde viata n-ar putea fi conceputa decīt cel mult ca o ipoteza fantezista, ne demonstreaza o data īn plus ca posibilitatile naturii sīnt infinit mai largi decīt ar impune-o aparentele universului imediat īn care ne-am obisnuit sa traim. Iar īn urma cu vreo 15 pīna la 30000 de ani, larga putere de adaptare a vietii era demonstrata nu numai de plapīndele vietuitoare ascunse īn cotloanele pesterii, ci si de un animal mare si puternic, a carui istorie suscita multe discutii īn rīndul specialistilor : ursul de caverna.

Pestera Meziadului face parte din acele cavitati subterane care, din pricini nu tocmai bine lamurite pīna acum, conserva numeroase fosile apartinīnd acestui stravechi locuitor al cavernelor. Au fost gasite cu precadere īn locul numit tocmai pentru acest motiv Sala Oaselor, unde sapaturile paleontologilor au scos la iveala o mare cantitate de resturi scheletice, īngropate de-a lungul timpurilor sub straturile de nisip si pietris adus de ape.

Cum a ajuns pīna aici greoiul mamifer, care īntrecea īn marime actualul urs carpatin ? Ce-l determina sa se afunde atīt de mult prin galeriile subterane ? De ce anumite pesteri, cum este si Meziadul, concentreaza un numar atīt de mare de fosile ? lata īntrebari al caror raspuns este īnca nesigur, īn pofida unor investigatii minutioase. Se stie īnsa ca ursul de caverna a constituit o prezenta comuna īn fauna cuaternara si ca a avut obiceiuri accentuat troglodite, disputīndu-si adapostul oferit de pesteri cu stramosii nostri din epoca de piatra. A disparut apoi brusc īn cursul ultimei glaciatiuni, lasīnd īn urma doar oasele ce se pastreaza īn pesteri si o problema īn plus ridicata stiintei.

Paginile pe care le-am rasfoit pīna acum ne-au vorbit despre cercetatorii ale caror stradanii au dus la dezvaluirea tainelor pesterii, ne-au purtat pe cararile ce-si dau īntīlnire īn fata portalului deschis īn malul stīncos al vaii, ne-au lamurit istoria calauzitoare a galeriilor subterane si ne-au adus sub priviri maruntele vietuitoare ce traiesc īn adīncuri, īntr-un cuvīnt, ne-au depanat povestea pesterii, asa cum a scris-o natura si au talmacit-o oamenii pīna īn clipa de fata. A venit deci timpul sa ne punem fireasca īntrebare : cum va continua aceasta poveste de-aici īnainte ?

Cunoscuta din vremurile cele mai īndepartate, oferindu-si cu darnicie largimea galeriilor si ispitind prin frumusetea peisajului subteran, Meziadul este unul din cele mai vechi obiective turistice īn rīndul pesterilor. De-a lungul anilor, sute de mii de oameni si-au oprit pasii sub boltile arcuite īn īnalturi, sute de mii de suflete au simtit emotia unei reīntīlniri cu natura. Dar nu toti cei ce au trecut dincolo de hotarele luminii au avut īn ei acel simtamīnt de piosenie pe care ti-l trezeste aceasta monumentala īmbinare īntre masivitate si finete, īntre vastitatea spatiilor si gingasia concretiunilor. S-au gasit, din pacate, si spirite nocive care sa pīngareasca integritatea pesterii si care sa curme viata fragilelor stalagmite. Chiar daca nu au fost multe, ele au lasat urme adīnci si urīte īn trupul altadata imaculat al pesterii. si continua s-o faca si astazi...

Pestera Meziadului se afla deci īn pericol !

Īn numele respectului pe care īl datoram naturii, īn numele obligatiei etice pe care o avem fata de urmasii nostri de a le transmite īntregi toate bogatiile de care noi īnsine ne-am putut bucura, acest pericol trebuie īndepartat si este īn puterea noastra s-o facem !

Sīnt pesteri care, pentru a putea fi ocrotite, trebuie ferecate cu bare de otel. Sīnt īnsa si pesteri pentru care, oricīt de paradoxal ar parea, cel mai bun mijloc de prezervare īl constituie exploatarea lor turistica, cu conditia ca aceasta exploatare sa fie rationala si stiintifica. Or, Pestera Meziadului se numara printre acestea din urma, deoarece galeriile sale spatioase si īn mare parte usor de strabatut se preteaza amenajarilor turistice, daca prin "amenajare turistica" īntelegem īnlesnirea accesului tuturor oamenilor, indiferent de vīrsta si de pregatirea lor fizica, si nu adaptarea cadrului subteran la pretentiile dubioase ale unui confort exagerat sau ale unor efecte de senzatie.

Faptul ca exploatarea turistica poate constitui solutia ceruta de conservarea unei pesteri este usor de īnteles atunci cīnd avem īn vedere ca ea asigura cel mai īnalt si mai eficient grad de control asupra prezentei omului. Acestui cīstig de siguranta i se plateste fara īndoiala un tribut : modificarea iminenta a parametrilor naturali, ca urmare a circulatiei intense, a iluminatului electric si a celorlalte atribute ale amenajarilor subterane. A modifica nu īnseamna īnsa implicit a distruge, iar faptul ca marile pesteri turistice ale lumii si-au pastrat intact īntregul lor decor constituie un argument infailibil. Daca, īn plus, īn cuprinsul aceleiasi pesteri se instaureaza si o zona de rezervatie stiintifica, īn care sa se mentina nealterate toate elementele caracteristice pesterii, problema ocrotirii ei complexe se afla pe deplin rezolvata.

Prezenta dintotdeauna īn constiinta oamenilor, Pestera Meziadului va putea continua sa existe īn anii care vor veni sub doua alternative : aceea a unui colt de natura peste care a trecut tavalugul distrugator al necugetarii, sau aceea a unui monument conservat cu grija īn folosul cunoasterii si al spiritualitatii. Depinde de noi īn care din aceste doua ipostaze se va vorbi despre Pestera Meziadului la timpul viitor !