Primul" 8000" pentru România
Pe data de 2 august 1992, ora 16.40 (ora locala), împreuna cu alti 5 alpinisti am atins vîrful Broad Peak, de 8.047 m, al 12-lea din cei 14 optmiari ai lumii, al treilea ca înaltime din muntii Himalaya-Karakorum, situat la frontiera dintre Pakistan si China. Am pasit pe vîrf alaturi de americanii Scott McKee si Dave Hambly (din expeditia americana) si spaniolii Eudald Martinez (expeditia catalana - Barcelona), Pedro Sanchez si Antonio Sanchez (expeditia spaniola - Madrid).
Este prima ascensiune reusita pe Broad Peak În 1992, dupa ce 5 expeditii anterioare (2 britanice, una germana, una sud-coreeana 212v2116c si ultima internationala) esuasera fara sa atinga nici macar creasta principala (seaua de la 7.800 m). Pe acest munte au activat În sezonul '92 (martie - septembrie) 11 expeditii, cuprinzînd cca 70 alpinisti din 14 tari (Anglia, Ţara Galilor, Italia, Finlanda, Spania, Germania, Suedia, SUA, Canada, Mexic, Chile, Coreea de Sud, Noua Zeelanda si România), încercarile ulterioare ale altor membri ai expeditiilor ramase în cursa de a repeta ascensiunea au fost fara succes. Pe data de 11 august - cînd am parasit tabara de baza - echipa chiliana (ultima în actiune) atinsese cca 6.200 m.
Victoria reprezinta o premiera româneasca pe un pisc de 8.000 m si -întîmplator - un nou record national de vîrf atins. Precedentul (vf. Comunismului - 7.495 m -din Pamir) data de exact 20 de ani, fiind stabilit de Adrian Tanase si Alexandru Floricioiu.
Broad Peak ("Vîrfu! Lat"), care apare pe unele harti si sub denumirea locala de "Falcon Kangri", este un munte imens, cu trei vîrfuri foarte înalte, stîncoase, separate de sei înguste. Diferenta absoluta de altitudine a traseului nostru a fost de 3.147 m, de la 4.900 m (tabara de baza) pîna la 8.047 m (vîrful principal sudic).
Intrarea în traseu (în linii mari, creasta vestica de pe versantul pakistanez) se afla la circa 4 1/2 ore de Piata Concordia (loc de jonctiune a ghetarilor Baltoro, Godwin Austen, Gasherbrum, Vigne cea mai spectaculoasa imagine montana de pe tot globul) si la circa 1 ora de tabara de baza, instalata pe morena centrala a ghetarului Godwin Austen. Renumitul K 2 (8.611 m, al 2-lea vîrf al lumii) se afla la numai cca 7 km (1 1/2 ore) amonte (nord).
Prima ascensiune absoluta a Broad Peak-ului a avut loc în anul 1957 si a fost realizata de o echipa austriaca, compusa din alpinisti celebri: Hermann Buhl, Kurt Diemberger, M. Schmuck si F. Wintersteller, dupa ce în anul 1956 avusese loc prima tentativa serioasa (expeditie germana). Dupa premiera din 1957, a doua victorie pe Broad Peak s-a înregistrat abia dupa 20 de ani. Este încercat de circa 10 expeditii, în medie pe an, din care 1-2 sînt încununate de succes. Anul trecut, din 12 expeditii doar 2 au atins vîrful: una japoneza si una internationala (cu 18 alpinisti din care doar trei pe vîrf). Broad Peak a fost încercat, în 1988, de o expeditie româno-italiana. Bilant: un singur italian atinge vîrful, un român urca la cca 7.000, ceilalti: cca 6.000. Alpinistii români erau membrii clubului "Electro" Sf. Gheorghe, unul din cele mai puternice din tara la acea data, printre ei figurînd si campioni nationali. O alta prezenta româneasca pe Broad Peak: dr. Nicolae Dimache, un român stabilit în Angera (Italia), în cadrul unei expeditii italiene. Bilant: Claudio Schranz (origine austriaca) pe vîrf, Dimache atinge tabara IV/7.000 m (vezi art. "Cu ce greutate am cucerit primul meu optmiar" - Claudio Schranz, în "Muntele" nr. 1/1990).
Am plecat din tara pe data de 11.06/92, spre Londra, iar de acolo mai departe spre Islamabad, Pakistan (avion British Airways), ca membru al unei expeditii internationale formate din 8 alpinisti din opt tari, printre care Martin Barnicott (39, tara Galilor) - unul din cei mai buni ghizi alpini profesionisti din Marea Britanie, liderul expeditiei - , si neozeelandezul Russel Brice - ghid montan international, în prezent locuieste la Chamonix, foarte experimentat alpinist de mare altitudine, cu o impresionanta carte de vizita (26 expeditii în Himalaya, ascensiuni pe 4 optmiari, printre care o premiera pe Everest si Kangchenjunga N Face). Din acest grup voi fi singurul care va atinge vîrful, la
10 zile dupa ce expeditia internationala s-a retras învinsa din tabara de baza (22 iulie), eu ramînînd în zona ca membru al expeditiei americane (devenita astfel americano-româno), în urma unui acord între liderii celor doua echipe.
Americanii pierdusera 3 oameni din 6 (cei trei deja plecasera spre patrie din motive de sanatate). Cei ramasi: Dave Hambly - liderul echipei - inginer la Uzinele Boeing din Seattle, WA, Scott McKee - medic si Nels Niemi - ghid în Grand Canyon, Colorado, ma cunosteau din timpul perioadei de aclimatizare si au fost bucurosi sa ma aiba partener la escalada. Ascensiunea a fost realizata în stil expeditionar (himalayan), montîndu-se trei tabere intermediare: tabara l - 5.800 m, tabara II - 6.750 m si tabara III - 7.350 m, mutata ulterior la la 7.450 m, datorita avalanselor, în ziua precedenta ultimului asalt. Fortat de împrejurari, am fost singurul care a urcat de trei ori la tabara III (7.350-7.450 m), pornind din tabara de baza, ceea ce reclama un efort fizic si psihic deosebit.
Grupul celor 6 alpinisti învingatori s-a constituit la Tabara III B (7.450 m), unde ne-am regrupat pentru asaltul final, desi reprezentam 3 expeditii diferite. De mentionat ca victoria a fost obtinuta în conditii meteorologice extreme, dupa venirea musonului. într-unul din cele mai nefavorabile sezoane de alpinism din ultimii ani din Karakorum: ninsori frecvente si abundente, temperaturi de minus 30-40 ° C, vînturi puternice, pericol continuu de avalanse (care de altfel, nu au lipsit).
Traseul a fost foarte variat: gheata, firn, zapada adînca, stînca curata sau acoperita cu gheata si zapada.
Morfologic, pasajele predominante au fost reprezentate prin: creste, fete, culoare, seracuri si crevase. Portiunea finala de pe creasta principala (7.800-8.047 m) prezinta cîteva pasaje tehnice, la mare altitudine, deosebit de expuse (pereti de 3.000 m de ambele parti), obligînd în acelasi timp la o atentie permanenta asupra pericolului ruperii corniselor (spre versantul estic chinez, înca neurcat).
Nu am mers legat în coarda, singurii care au facut-o au fost cei doi spanioli din Madrid (care s-au întors ultimii în Tabara III, la cca 3 ore dupa mine si Eudald). Pe alocuri am folosit corzi fixe, mai ales sub Tabara l si deasupra acesteia. În aceleasi sectiuni am urcat însa, de cîteva ori, si fara utilizarea acestora.
Coltarii au fost folositi pe întregul traseu. Nu am utilizat oxigen suplimentar si nici medicamente stimulative pentru adaptarea la mare altitudine. Traseul a fost din ce în ce mai greu, atît din punct de vedere al solicitarii fizice, cît si al dificultatii.
Dovada incontestabila a atingerii vîrfului a fost înregistrata pe pelicule foto si video, fiind confirmata si în scris de partenerii de escala.
În timpul marsului de întoarcere, Nels Niemi (care a atins Tabara II) si-a rupt un brat în urma unei caderi într-o crevasa. Eu m-am întors la Skardu cu elicopterul si la Islamabad cu avionul, împreuna cu Scott. Nels si Dave s-au întors pe o vreme oribila, iar de la Skardu, deoarece avionul nu circula, a urmat o calatorie de 31 de ore cu jeep-urile, ocazie cu care au fost atacati de banditi (au asteptat pentru o escorta politieneasca).
Contrar unei opinii ce începuse sa-si faca simtita prezenta printre alpinistii nostri - potrivit careia, în ziua de azi un 8.000 este o simpla formalitate - consider ca o asemenea ascensiune de mare anvergura, chiar indiferent de traseu (si poate si de conditiile meteo), constituie o încercare extrema din punct de vedere fizic, tehnic, tactic si, nu în ultimul rînd, psihic. Sînt convins ca alpinistii români pot face o figura foarte frumoasa în alpinismul himalayan, desi au intrat destul de tîrziu si oarecum timid în "batalia pentru Himalaya". Potentialul Himalayei ramîne înca imens, asa ca va fi loc si pentru noi. Fie ca victoria mea sa deschida drumul unor frumoase si valoroase realizari!
|
