Resurse turistice naturale

Resurse turistice naturale

Relieful

Muntii Lotrului(Steflesti) se desfasoara ca un vast anticlinoriu în nordul bazinului, de la granita cu muntii Sebesului(saua Tartarau) pâna la Olt.

Pornind de la saua Tartarau(1665 m), culmea urca domol sub forma unor spinari arcuite spre nord si vest dominate de vârfuri largi(Tâmpa-1800 m, Larga-1835 m, Piatra Alba-2179 m), atingând înaltimea maxima în vârful Steflesti(2211,5 m). Cupola sa uriasa constituie în acelasi timp o raspântie de culmi. Spre nord coboara o culme pana la saua Steflesti(1720 m), realizând legatura cu muntii Candrel. Seria marilor înaltimi continua însa spre est, mentinuta de vârfurile Balindru Mare(2209 m), Negovanu(2136 m), Clabucetu(2056 m), pentru ca apoi culmea sa coboare în saua Buceci(1610 m).

Muntii Lotrului

Culmea joasa si împadurita dintre Buceci si Groapa Sasului a favorizat dezvoltarea unor drumuri de legatura între Valea Lotrului si Valea Sadului, constituind si astazi o trecatoare pentru locuitorii din Voineasa.

De la Groapa Sasului culmea urca din nou prin vârfurile Voinesita(1948 m), Voineagul Catanesc(1960 m), Cocaci(2005 m) pâna în vârful Sterpu(2142 m), ultimul bastion dinspre est al muntilor Lotrului. Între Voineagul Catanesc si Sterpu ies la suprafata pachete de sisturi cristaline, înclinate spre nord, ce formeaza pe alocuri forme de relief de tipul crestelor de cocos.

Vârful Sterpu constituie de asemenea punct de ramificare a unor importante culmi, între care cea mai lunga pare a fi cea sudica ce separa valea Voinesita de valea Pascoaia. O înseuare adânca(saua Parghesului) separa Sterpu de vf. Pârcalabu(2060 m), pentru ca apoi culmea sa prezinte o puternica fragmentare, pierzând altitudinea si caracterul de culme muntoasa. Un vârf mai înalt în zona respectiva este Robu(1899 m), de la care coboara o culme strajuita de vârfurile Proieni(1498 m) si Veveretu(1371 m) pâna în Poiana Sulitei(1013 m), delimitând spre nord-est bazinul Lotrului.

Muntii Lotrului

În extremitatea estica a muntilor Lotrului culmile prelungi ce se desprind din muchia principala au altitudini reduse si sunt în cea mai mare parte acoperite de paduri de foioase, pe versantii nordici aparând si conifere. În general ele au o orientare nord-sud si nu prezinta abrupturi stâncoase. Pe alocuri se ridica mici vârfuri despadurite, acoperite cu pajisti, unde se afla salase pentru animale(Poiana Veveretu, Fata Frasinului, Jangu Bradului etc).

Un alt grup muntos care strajuieste tinuturile Lotrului este masivul Parâng, cel în care se zamisleste firul Lotrului, ducând la vale culoarea si limpezimea lacurilor glaciare din care îsi aduna apele.

Emm. De Martonne a efectuat primele studii asupra reliefului muntilor Parâng, insistând asupra reliefului glaciar si platformelor de eroziune. Limita estica a muntilor Parâng este stabilita de Emm. De Martonne pe aliniamentul Curmatura Oltetului-Petrimanu-Vidruta.

Muntii Parang

Începând din Coasta lui Rus(2301 m), importanta raspântie de culmi si de ape, granita între Lotru, Jiet si Gilort, creasta zimtata a Parângului co 545g66f boara lent spre saua Piatra Taiata(2255 m), loc convenabil de trecere pentru turisti, dupa care urca domol, strajiuta de "omuleti de piatra", pâna pe vârful Setea Mare. Pe la mijlocul crestei dintre Piatra Taiata si Setea Mare se desprinde spre nord o muchie bolovanoasa si acoperita de tufe de jnepeni, care delimiteaza Caldarea Dracului, separând-o de vastul circ Zanoaga, situat mai la vest. Din vârful Setea Mare(2365 m), vârf ghebos cu flancul nordic sfârtecat de doborâturi de stânci, ale caror nuante de ardezie se reflect în suprafetele de cristal ale lacurilor glaciare din circul Calcescu, se prelungeste spre est o culme larga, un platou ce coboara treptat spre saua Plescoaia(2175 m).

O creasta îngusta - muchia Galcescu - se desprinde din acest platou îndreptându-se spre nord, fiind strajuita pe ambele flancuri de grohotisuri si jnepeni, din care se poate admira cea mai frumoasa priveliste asupra lacurilor Calcescu si Iezeru.

Spre rasarit se înalta apoi ca o cusma uriasa vârful Mohoru(2337 m), bastion masiv cu marginile roase de procesele de gelifractie, la poalele caruia se aduna imense câmpuri de grohotisuri. Din acest vârf, acoperit adesea cu ceturi, culmea Iezeru, continuata cu sesul larg al Carbunelui, coboara treptat spre saua stefanu(1915 m), separând izvoarele Latoritei de Lotrul deja format ce curge catre nord.

Din vârful ascutit al Papusii(2136 m) culmea este orientata spre est, pâna la vârful masiv Micaia(2170 m) dupa care ia sfarsit în Curmatura Oltetului, unde se realizeaza jonctiunea cu Muntii Capatânii.

O ramura nordica se desprinde din Coasta lui Rus, mentinând în vârful Gauri caracterul alpin, stâncos, dupa care coboara în saua Cibanu(1824 m). Culmea continua apoi prin vârfurile Cibanu(1944 m) si Coricia(1883 m), forme domoale si rotunjite acoperite de pajisti, dupa care coboara în Curmatura Groapa Seaca(1600 m), la hotarul cu Muntii Sebesului.

Muntii Capatânii strajuiesc spre sud Valea Lotrului, desfasurându-se de la Curmatura Oltetului pana la Olt. Curmatura Oltetului , o adânca înseuare(1615 m), unde aproape tot timpul bate vântul, constituie limita dintre muntii Parâng si muntii Capatânii si în acelasi timp trecatoare între valea Latoritei si valea Oltetului. Din aceasta sa culmea muntilor Capatânii se înalta rapid, atingând 1908 m la capatul Culmii lui Maxim. Urmeaza apoi spre est platoul vârfurilor înalte, reprezentate de Turcinu(1963 m) si Negovanu(2064 m), pentru ca în vârful ascutit al Nedeii(2130 m) sa se atinga altitudinea maxima a muntilor Capatânii. Din vârful Negovanu porneste spre nord-vest o culme(muntele Gropita) care se leaga prin saua Gropita(1599 m) de creasta Târnovului, care constituie cumpana de ape între vaile Latorita si Repedea. Calcarele care îsi fac aparitia pe aceasta culme aduc o nota specifica în relief, culminând cu Piatra Târnovului(1879 m), marginita de abrupturi brodate la poale cu nesfârsite grohotisuri albe si mobile.

Spre nord-vest culmea se continua cu vârfurile Târnovu Mic(1825 m) si Târnovu Mare(1846) marginite de abrupturi doar pe flancul vestic, iar apoi descreste treptat în altitudine fiind acoperita cu paduri(fag si larice) pâna la saua Vatajelu(1330 m), pentru ca din vârful Vatajelu(1393 m) sa coboare uniform pâna la Ciunget.

Vârful Nedeia(2130 m), prin forma sa ascutita, se impune ca un vârf maret, fiind usor de remarcat de la distanta. Flancul sau sudic este de fapt un vast platou, unde se tinea pe vremuri o nedeie, ramasa azi doar în toponimie.

În bazinul de receptie al pârâului Rosia, se pot remarca numeroase focare de eroziune ce scot la lumina o roca roscata, bogata în oxizi de fier.

Muntii Capatânii

Culmea revine însa usor la înaltimea si directia estica pâna la al doilea vârf ca altitudine - vf. Ursu(2124 m). Între Balota(2096 m) si Ursu se întinde culmea masiva a Capatânii, cea care a sugerat lui Emm. De Martonne denumirea întregului lant muntos.

Din vârful Ursu se desprinde spre nord Plaiul Ezerului, o muchie ce coboara pâna în saua Ezer, despartind valea Repede de bazinul depresionar al vaii Malaia(Groapa Malaii).

În continuare culmea scade sub 2000 m altitudine, mentinându-se astfel pâna la capat.

Se desfasoara pe rând Curmatura Piatra Rosie(1890 m), varfurile Cocora(1899 m) si Valeanu(1847 m), seile Rodeanu si Zanoaga. Înaltimile alpine nu se termina însa aici. Culmea se înalta din nou in vârfurile Zmeuratu(1938 m), Govora(1958 m), Ionascu(1979 m), Priota(1954 m) si Gera(1886 m), pentru ca apoi sa scada treptat pâna la Olt. Înainte de a sfarsi însa în Valea Oltului, culmea muntilor Capatânii îsi înalta maiestuos piscuri dantelate, marginite de abrupturi greu accesibile, în cetatea de Piatra a Narutului(1474 m) si în Foarfeca(831 m).

Flancul nordic al culmii, începand de la vârful Zmeuratu si pâna la Olt, este mult mai abrupt si puternic fragmentat de pâraiele ce cad adesea în cascade.

În sfarsit trebuie sa amintim Muntii Latoritei, situati pe interfluviul Latorita-Lotru. Apartenenta lor geografica se afla înca sub semnul discutiilor.

Culmea începe din vârful stefanu(2051 m) unde un V urias se deschide spre nord prin unirea muchiilor Mirautu si Miru, apoi continua spre est strajuita de vârful Bora(2055 m), dupa care se intinde larg Coasta Bengai pâna la Zanoguta(1962 m) si Puru(2049 m). Dupa vârful masiv si larg al Purului, culmea coboara în saua Pietrile, unde îsi fac aparitia calcarele aduând un peisaj violent, deosebit, ce se mentine mai departe în culmea Mogosu-Pietrile, ca si flancul sudic al acesteia. Cel mai înalt vârf din zona centrala ramâne Fratosneanu Mare(2053 m), un adevarat acoperis muntos, constituind un important nod orohidrohgrafic. Dinspre est se insinueaza izvoarele vaii Rudareasa, care despart culmea în doua ramuri aproape paralele : ramura nordica, dominata de vârfurile Poiana Mare(1624 m) si stevia(1608 m) coboara lent pâna în valea Lotrului la confluenta cu Latorita, în timp ce ramura sudica îsi mentine altitudinea ridicata prin vârfurile Fratosneanu Mic(1979 m), Repezi(2013 m) si Paraginosu(1976 m), pentru ca apoi sa scada rapid prin Plaiul Vânata pâna la confluenta Latoritei cu Rudareasa.

În acelasi timp, din vastul platou înierbat ce uneste vârfurile Fratosneanu si Mogosu, se desprinde spre nord o culme ce coboara spre Curmatura Vidrutei(1598 m), punctata de albul unor iviri de calcare, realizând jonctiunea cu Muntii Manaileasa. Curmatura Vidrutei reprezinta în acelasi timp cumpana de ape între Vidruta si Manaileasa. Între aceste ape si Lotru se întind Muntii Manaileasa, cu altitudinea maxima în vârful Manaileasa Mare(1853 m).

Din vârful central se intinde spre est o culme împadurita ce coboara treptat pâna la vârful Runculet(1464 m) si apoi se lasa brusc spre marele cot pe care-l realizeaza Lotrul, începând de la Gura Dobrunului pâna la Voineasa.

Majoritatea culmilor muntoase ce delimiteaza bazinul Lotrului prezinta un relief domol, cu vârfuri largi, rotunjite, acoperite de pasuni si mai rar de jnepenisuri. Aceasta se datoreaza în buna masurî sisturilor cristaline ce constituie fundamentul acestor munti. Pe de alta parte, existenta unor largi platforme, a unor sesuri montane destul de intinse indica existenta în trecut a unor importante procese de modelare care au dus la nivelarea culmilor si la aparitia platformei de tip Borascu.

Aparitia pe alocuri a calcarelor completeaza în mod placut maretia formelor de relief cu creste, hornuri, pinteni, chei ca si cu interesante fenomene carstice.

Alaturi de calcare, sisturile cristaline au fost dezgolite pe alocuri, ramânand sub forma unor martori de eroziune pe coasta Sterpului sau în Turcinu Mare.

Vaile sunt sapate adânc în crupa muntilor, astfel ca în tot tinutul Lotrului energia de relief este considerabila. Pe alocuri ele au format chei si defilee(Cheile Latoritei, Cataractele Lotrului) ce dau un farmec aparte peisajului.

Muntii Latoritei

Pe valea Latoritei si în abruptul estic al vârfului Repezi se remarca veritabile cueste, iar alternanta dintre calcare si sisturi cloritoase a dus la formarea de polite etajate pe versantii vailor Latorita si Rudareasa.

Prin complexitatea si maretia sa, relieful glaciar din muntii Parâng, de la izvoarele Lotrului, a atras atentia nu numai a oamenilor de stiinta, care au descifrat tainele genezei sale, ci si a unor virtuosi ai condeiului.

Circurile glaciare de la izvoarele Lotrului si Latoritei, uriase cariere naturale daltuite de ghetari în versantul nordic si respectiv estic al Parângului, împreuna cu vaile cu profil transversal în forma de U, stau marturie azi proceselor de modelare glaciara ce s-au desfasurat în vremurile reci ale cuaternarului.

Ghetarul Lotrului, lung de cativa kilometri, îsi avea obarsiile în circurile Calcescu, Zanoaga, Gauri, Iezeru si Coasta Petresei.

Circul Calcescu, modelat în granite si granodiorite, este cel mai complex, fiind format din mai multe trepte delimitate de rupturi de panta. Caldarea Dracului, unica în salbaticia ei, se afla pe cea mai înalta treapta din acest circ, sub vârful Setea Mare, adapostind în partea de jos trei ochiuri de apa, între care lacul Pasari este cel mai mare. Ceva mai jos si spre est se afla caldarea lui Vidal, în care sclipeste oglinda de apa a lacurilor Vidal si Pencu, iar pe ultima treapta se afla caldarea Calcescu, cea care adaposteste lacul cu acelasi nume si care e cea mai întinsa.

Mai la vest, sub Piatra Taiata, se afla circul Zanoaga, cu lacul Zanoaga, înconjurat de grohotisuri si "berbeci" glaciari.

Dincolo de muchia Calcescu, spre est, se afla circul Iezer, alungit prin eroziune postglaciara, proces care continua si azi, mai cu seama spre izvoarele pârâului Iezeru, aflate mai sus.

Coasta Petresei, un circ mai mititel pe partea dreapta a Lotrului, se recunoaste dupa frumoasele blocuri slefuite, veritabili "berbeci" glaciari raspânditi pâna la limita padurii.

În partea vestica a izvoarelor Lotrului se afla circul Gauri, format din doua caldari : caldarea Gauri, situata sub Coasta lui Rus, si caldarea lui Murgoci, situata sub vârful Gauri, ce se ridica semet înspre apus.

Prezenta calcarelor cristaline în fundamentul circului a determinat modificarea topografiei originale prin aparitia de doline, lapiezuri, vai oarbe si pesteri. Caldarea Gauri este lipsita de jnepeni, iar blocurile granitice, risipite pe fundul usor valurit, seamana cu o turma de oi aflate la odihna ceasului de amiaza.

În abruptul peretilor ce marginesc circurile glaciare cu deschidere nordica se pot distinge cu usurinta chipuri antropomorfe, opera de veacuri a naturii, în care apa si diferentele de temperatura s-au ajutat reciproc în modelarea învelisului geologic.

Torentii care coboara de o parte si de alta a Lotrului în aceasta portiune a cursului sau formeaza mici chei si cad în cascade înainte de a debusa în Lotru, sugerând existenta în trecut a unor importante procese de subsapare.

Izvoarele Latoritei se aduna tot din circuri glaciare, care, chiar daca nu au maretia celor ale Lotrului, dau peisajului pe care l-au creat o nota la fel de atragatoare. Ghetarul de pe valea Urdelor se pare ca a fost cel mai mare, fiind alimentat de caldarea de sub Iezeru, dar si de cele doua mici circuri de sub culmea Dengheru. Valea care porneste azi din caldarea respectiva are un profil transversal tipic de U si este presarata cu morene si "berbeci" glaciari.

Paralel cu aceasta se întinde si valea Muntinu(Latorita de Mijloc), mult mai larga, dar asimetrica, în cuprinsul careia se disting cu usurinta barajele morenice. Se considera ca ghetarul din aceasta vale realiza jonctiunea cu cel de pe Latorita de Vest prin cele 2 sei de pe culmea Muntinelului Mare. La izvoarele Latoritei nu s-au dezvoltat circuri glaciare tipice, în schimb unii afluenti de dreapta ai Latoritei, în aval de confluenta cu Muntinu, prezinta la izvoare circuri glaciare lipsite de lacuri permanente. Astfel de circuri, mai putin observate de turisti, sunt situate pe versantul vestic al vârfurilor Galbenu si Micaia.

În Muntii Latoritei se poate remarca un circ glaciar si o vale corespunzatoare ce porneste din el, pe versantul estic al vârfului Fratosteanu Mare. Zona centrala, mai înalta, a Muntilor Lotrului prezinta de asemenea mici circuri si nise crio-nivale la izvoarele pâraielor Goata, Hanesu si Balindru. Uneori se pot remarca si lacuri, dar ele nu au caracter permanent.

Pe intinsele suprafete, de tip Borascu, existente pe culmile latite se intalneste un nanorelief de marghile, mici ridicaturi emisferice, formate în urma succesiunii ciclurilor de inghet-dezghet, pe care si-au gasit adapost muschii, afinul sau micuta margareta de munte.

Interesante forme de relief ne atrag atentia în apropierea varsarii Lotrului în Olt, acolo unde Lotrul si afluentii sai traverseaza pachete de strate formate din conglomerate, gresii si marne. În bazinul vaii Dobra eroziunea diferentiala a creat un relief caracteristic format din turnuri, piramide, chei si pereti aproape verticali. Astfel de forme se întâlnesc si pe valea Glodului, afluent al Vasilatului.

În cuprinsul vaii Lotrului se evidentiaza si cateva depresiuni, unele de origine tectonica(Brezoi-Titesti sau Lovistea-Lotru), altele de eroziune(Malaia, Voineasa, Puru etc).

Energia mare a reliefului a facut ca vaile si torentii care debuseaza în Lotru sa transporte importante cantitati de material erodat pe care l-au depus sub forma unor uriase conuri de dejectie. Ele sunt vizibile mai ales în aval de Malaia, la gura vailor Runcu, Teiului, Sasa sau Suhaioasa. Pe versantul stâng al Lotrului, în apropierea barajului Bradisor, se distinge un puternic organism torential ce depune la poale un imens con de dejectie. Lotrul reprezinta un model natural pentru studiul eroziunii si formarea vailor în zona de munte.

Pe malul drept al Lotrului, la Malaia, suprapunerea unor mari conuri de dejectie a dus la aparitia unor veritabile câmpii piemontane, pe care s-au instalat asezari omenesti, iar terenurile sunt cultivate de catre locuitori.

Terasele se individualizeaza mai bine la Voineasa, unde se disting cinci trepte în apropiere de confluenta Lotrului cu Voinesita, purtând denumirea de poduri. Pe treptele acestor terase s-a înaltat statiunea Voineasa. De la Gura Latoritei, si mai cu seama la Malaia, terasele sunt de asemenea vizibile, mai ales pe malul drept si în meandrele pe care le realizeaza Lotrul.

Clima

Bazinul Lotrului se situeaza în climatul complex al Carpatilor Meridionali, respectiv în etajul muntilor mijlocii, cuprins între altitudinea de 800 - 1900 m. Zonele limitrofe ale bazinului, fiind de altitudine mai ridicata, prezinta caracteristicile topoclimatice ale muntilor înaltti. De la varsarea Lotrului si pâna la Voineasa domina topoclimatul de depresiune.

Datele înregistrate de statiile meteorologice si hidrologice de la Voineasa, Ciunget si Obarsia Lotrului permit obtinerea unei imagini de ansamblu asupra parametrilor climatici din acest bazin natural.

Radiatia solara, neuniform distribuita, face ca temperatura medie anuala la Voineasa sa fie de 4 - 6⁰ C. În ianuarie se realizeaza mediile lunare cele mai scazute(între -6⁰ si +4⁰ C), iar cele mai ridicate se înregistreaza în august(12 - 14⁰ C).

Temperatura minima absoluta de -25,8⁰ C a fost înregistrata la 6 februarie 1954, iar temperatura maxima de 34,5⁰ C, la 17 iulie 1952, la Voineasa.

Temperatura aerului este mult mai scazuta pe crestele muntilor, ajungând la o medie anuala de -2 - 4⁰ C.

Se constata deseori si inversiuni de temperatura, mai ales în lungul Vaii Lotrului aval de Voineasa. Toamna si iarna, pe vreme senina, determinata de un regim anticiclonic, pe vai temperatura se mentine mult mai scazuta decât pe crestele invecinate cu expozitie sudica.

Pe vaile mai mari(Manaileasa, Voinesita, Pascoaia) se constata uneori scurgeri de mase de aer mai reci provenite din zonele înalte înzapezite, frecvente mai ales primavara si spre sfarsitul verii.

Umiditatea se mentine ridicata(peste 80%) în cea mai mare parte a anului. Pe crestele înalte se înregistreaza 180 de zile înnorate pe an, în timp ce în zona depresionara doar 150 de astfel de zile.

O caracteristica a nebulozitatii acestei zone o constituie prezenta unui strat de nori situat la altitudine joasa(1200-1300 m) ce se întinde în intreaga depresiune Brezoi - Titesti, ajungând pe Valea Lotrului pâna în amonte de Malaia. Aceasta perdea alba se poate remarca mai ales toamna si iarna, iar privita de pe vârfurile apropiate da o senzatie neobisnuita, asemanându-se cu o mare înspumata marginita de piscuri, fie stâncoase, fie acoperite de paduri.

Precipitatiile sunt bogate, situându-se în jurul valorilor de 1200 - 1400 mm anual în zona înalta si 800 - 1000 mm anual în localitatile de pe firul vaii. În mai - iunie se constata valori maxime ale precipitatiilor, în timp ce în august - septembrie valoarea lor este foarte scazuta. Se mai înregistreaza o crestere a precipitatiilor în octombrie - noiembrie.

Caderea precipitatiilor sub forma de ploaie se reflecta imediat în cresterea debitului si turbiditatii afluentilor din bazinul Lotrului. Pentru pescarii amatori nivelul lacurilor ca si turbulenta apei au mare importanta.

Dar o mare cantitate de precipitatii cade sub forma de zapada. În localitatile de pe fundul depresiunii ninge de obicei linistit, fara viscole. Sus, pe creste, zapada e viscolita, formând cornise, mai cu seama în regiunea caldarilor glaciare. Grosimea stratului de zapada este cuprinsa în medie între 1 si 3 metri, iar volumul acumulat într-o iarna depaseste 50 de milioane m³.

La Voineasa, prima zi cu ninsoare se situeaza la începutul lunii noiembrie, iar ultima la sfarsitul lui aprilie. Adeseori însa ninge chiar si mai devreme, dar zapada se topeste dupa câteva zile.

Vânturile depind în mare masura de configuratia reliefului. Existenta Vaii Oltului face ca mase mari de aer sa fie canalizate pe aceasta vale, având directia nord-sud si sud-sud-vest. De asemenea, forma vailor din bazinul Lotrului determina în special vânturi cu directia vest-est si mai rar invers. În zonele înalte, vânturile sunt mult mai frecvente, atingând viteza de 6 - 30 m/s.

La Curmatura Oltetului si pe culmea Muntilor Capatânii, vântul bate aproape permanent din directia nord-vest cu o energie considerabila. Valorificarea acestei energii ieftine a început recent prin constructia unei centrale eoliene.

Pe ansamblul muntilor din bazinul Lotrului, clima este umeda, cu ierni lungi, bogate în zapada. Vara este, în general, mai scurta, iar zilele complet senine sunt rare.

Vremea favorabila excursiilor este în august - septembrie, iar în unii ani chiar si în octombrie - noiembrie. În celelalte luni drumetul trebuie sa prevada neaparat posibilitatea precipitatiilor si mai ales mijloacele de adapost. Se întampla ca pe crestele muntilor Latoritei sau în caldarile Parângului sa ploua, sa ninga în plina vara si sa cada grindina, asemenea fenomene succedându-se de mai multe ori în cursul unei zile.

În caldarile glaciare de la izvoarele Lotrului si Latoritei persista lentile de zapada pâna în august, facând ca vegetatia sa aiba o viata foarte scurt.

Apele

Afluent de pe partea dreapta a Oltului, Lotrul este, prin altitudinea medie a bazinului(1374 m) cât si prin caracteristicile sale morfodinamice, un râu tipic de munte. Se întinde pe o lungime de 76,6 km, având o panta de 327 m/km, ceea ce face ca apele sale sa curga vijelios, dovedind existenta unei mari cantitati de energie hidraulica.

Dintre toti muntii care marginesc bazinul, ca si dintre culmile mai mici ce se afla în interiorul bazinului, un numar mare de izvoare situate în etajul alpin îsi croiesc drum prin desisul padurilor, devenind afluenti ai Lotrului. Izvoarele sunt situate sub altitudinea de 2000 m, cu exceptia pârâului Iezer, ale carui izvoare apar la peste 2100 m la nord-vest de saua Plescoaia.

Reteaua hidrografica este densa si uniforma, producând o puternica fragmentare a culmilor muntoase. O trecere în revista a afluentilor devine utila pentru turistul care doreste sa plece la drum prin aceste locuri.

Valea Lotrului

Pe partea dreapta, începând de la izvoare si pâna la Obarsia Lotrului, îsi aduc apele mici pâraie, între care pârâul Carbunelui si pârâul stefanului au un debit ceva mai mare. De la Obarsia Lotrului pâna la barajul Vidra îi sporesc apele Mirautul, Miru, Valea Bengai, Mioara, Puru si Vidruta. În aval de barajul Vidra, pâna la Voineasa, se varsa în Lotru doar pâraie mici care cad în cascade si pun probleme deosebite circulatiei pe vale, în special iarna. La Voineasa îsi aduce apele în Lotru pârâul Manaileasa, izvorât de sub culmea Nopteasa si de sub Manaileasa Mica, având o lungime de circa 12 km. La Gura Latoritei, Lotrul primeste apele Latoritei, cel mai mare afluent al Lotrului, care culege apele din extremitatea estica a Muntilor Parâng, bazinul sau având cea mai mare suprafata dintre toti afluentii Lotrului. În continuare, din abruptul nordic al Muntilor Capatânii, curg mai domol sau mai navalnic, dupa cum e panta, cateva paraie ce sporesc debitul Lotrului : Valea Malaii, Pârâul Grotului, Valea Sturisori, Sasa, Valea lui Stan si, în sfarsit, Valea Satului.

Pe partea stânga dinspre izvoare îsi aduc prinosul : pârâul Gauri, ce colecteaza apele din caldarea glaciara Gauri, pârâul Gropii, apoi pârâul Pravatul, ce coboara de sub Tartarau. Aval de Obarsia Lotrului pâna la barajul Vidra se însira o serie de pâraie izvorâte de sub culmea Muntilor Lotrului : Plesca Tâmpii, Pârâul Balului, Saracinul Mare, Saracinul Mic si Goata Mare.

Mai jos de barajul Vidra alte pâraie, azi cu un debit mult scazut, completeaza lista lunga a afluentilor Lotrului : Steaja, Hanesu, Balindru, Hoteagu, Dobrunu si Pârâul Pietrii.

La Voineasa, Lotrul primeste apele Voinesitei, afluent de seama dinspre nord, format la randul sau prin unirea cu apele vailor : Jidoaia, Ranjeu Mare si Ranjeu Mic, Ivanusu si Deluselu, ce-si aduna izvoarele de sub culmea Muntilor Lotrului cuprinsa între Negovanu si Dealul Negru. Ceva mai jos, Valea Vatafului si apoi Valea Rudarului(Macesului) curg aproape paralel cu Voinesita.

În continuare, vai mai mici brazdeaza muntii pentru a ajunge în Lotru(Valea Ursului, Valea Rea etc), pentru ca aproape de varsare acesta sa primeasca apele mai bogate ale unor vai mari : Pascoaia si Vasilatu. Valea Pascoaia este a doua ca marime în bazinul Lotrului, dupa Latorita, atât în ceea ce priveste lungimea cât si suprafata bazinului sau, întins între munceii ce se prelungesc spre est din culmea Muntilor Lotrului.

În afara de aceste pâraie mentionate, numeroase firisoare de apa coboara pe pantele abrupte, croindu-si drum cu greu prin stâncarii, printre arbori cazuti, prin frunzisul adunat de-a lungul anilor. Desigur, prin crearea lacurilor de acumulare, numerosi afluenti îsi duc apele direct în aceste lacuri, punctul de varsare fiind evident mai ridicat.

Bogatia acestor afluenti este explicata prin însasi structura geologica a muntilor din care îsi aduna apele.

În cea mai mare parte, ei sunt alcatuiti din sisturi cristaline, roci dure, dar cu numeroase fisuri superficiale constituind adevarate rezervoare de apa.

Apele mentionate, ca dealtfel toate apele din bazinul Lotrului, sunt ape reci, bine oxigenate datorita numeroaselor cascade, limpezi precum cristalul, oferind conditiile cele mai bune pentru viata pestilor din neamul salmonidelor.

Debitul mediu multianual al Lotrului la Voineasa este de 6,55 m³/s, iar la lacul Vidra de 4,12 m³/s. Prin amenajarea hidroenergetica a Lotrului, se aduce în lacul Vidra un debit de 15,6 m³/s. În perioada viiturilor de primavara, când se topesc zapezile în muntii din bazinul superior al Lotrului, debitul sporeste la 46 m³/s, ajungând în iulie 1975 la valoarea maxima de 58,3 m³/s.

Datorita situarii în vecinatatea unor vechi roci magmatice aflate în fundamentul muntilor, apele Lotrului au o radioactivitate ridicata.

Alaturi de apele curgatoare de suprafata, lacurile glaciare ocupa un loc deosebit mai ales prin pitorescul lor inedit.

Lacurile glaciare se afla în zona înalta a Muntilor Parâng, la izvoarele Lotrului si ale unor afluenti, acolo unde s-au manifestat din plin fenomenele glaciare din cuaternar.

Lacul Calcescu este cel mai mare având o suprafata de 30.200 m² si o adâncime de 9,6 m. Situat la o altitudine de 1930 m, este marginit spre sud de blocuri mari de grohotis, adesea aflate într-un echilibru fragil. Celalalte maluri sunt înierbate si strajuite de jnepeni. Din marginea sa nordica se furiseaza, printre lespezi si tufe de jneapan, doua firicele de apa, ce se unesc apoi într-un emisar ce se pravaleste în cascade peste pragul glaciar ascuns în întunecimea jnepenilor, formând izvorul principal al Lotrului. În apropierea emisarului(spre nord) se afla o mlastina de turba ce adaposteste o flora interesanta.

Valea Lotrului

În coltul sud-estic se aduna aluviuni depuse de pârâul ce soseste din lacul lui Vidal. Mai sus, pe urmatoarea treapta glaciara, la altitudinea de 1975 m, se afla înca doua lacuri mai mici : lacul lui Vidal(dupa Paul Vidal de la Blanche) si lacul lui Pencu(dupa A. Penck) - denumiri date de Emm. de Martonne.

Din lacul lui Vidal porneste un pârâu ce coboara în cascade printre blocuri colturoase de granit pana în lacul Calcescu, unde se rasfira în mai multe brate pe o ridicatura formata din aluviuni recente. Lacul lui Pencu nu are emisar, fiind complet izolat.

La vest de aceste lacuri, în caldarea Pasari(2072 m) se afla lacul Pasari, denumit astfel dupa forma sa de pasare cu aripile întinse, pe care o prezinta cand este privit de pe culmea Setea Mare. Malurile sale sunt stâncoase, mai ales cele sudice, dar în partea de mijloc se afla câteva lespezi înierbate.

Emisarul sau porneste din extremitatea nordica si coboara în cascade învolburate, printre tufe de jnepeni si blocuri de granit, pâna la lacul lui Vidal.

În vecinatatea lacului Pasari se mai afla doua ochiuri de apa ai caror emisari sunt colectati de marginile "aripilor" sale.

Mai departe, spre apus, isi odihneste apele sub umbra vârfului Coasta lui Rus lacul Zanoaga. Are o forma circulara si adancimea redusa(1-1,5 m). Suprafata sa se reduce mult în verile secetoase, astfel ca poate pierde legatura cu emisarul. De la lac porneste pârâul Zanoaga ce strabate valea glaciara cu acelasi nume, unindu-se mai jos cu pârâul Calcescu.

Circul glaciar Iezeru, situat sub vârful Mohoru si separat de Calcescu prin muchia Calcescu, adaposteste lacul Iezer, situat la altitudinea de 1894 m. Cândva acest lac trebuie sa fi rivalizat cu lacul Calcescu în privinta întinderii. Acum numai un sfert din el este oglinda de apa, cealalta parte fiind colmatata. Raspunzator de colmatare este pârâul Iezer, în bazinul caruia se pot observa numeroase focare de eroziune, materialul fiind transportat si depus în lac. De curând însa, tot prin depunerea aluviunilor, cursul pârâului Iezer s-a schimbat, îndepartându-se de lac. Cât va dura aceasta abatere naturala e greu de precizat ' precipitatiile puternice în zona pot determina cresterea debitului pârâului ca si puterea de eroziune, ducând în final la transportul unei mari cantitati de aluviuni, care prin depunere pot îndrepta iarasi cursul pârâului spre lac. Cert este însa ca fenomenele puternice de eroziune ce se constata aici, ca si în alte sectoare din muntii nostrii, pun sub semnul întrebarii atât existenta unor minunate lacuri glaciare cât si a pajistilor alpine.

Emisarul lacului Iezer strapunge barajul morenic dinspre nord si se alatura pârâului Iezer.

În caldarea Gauri se afla lacul Gauri, de forma aproape circulara, situat la altitudinea de 2069 m. În apropierea sa se mai afla unele mici ochiuri de apa cu caracter temporar. Emisarul sau se îndreapta spre nord pentru ca la câteva sute de metri sa dispara sub pamânt la baza unui perete stâncos. Albia ramâne seaca si i se poate vedea cursul în meandre, acolo unde cândva erau alte lacuri glaciare, acum colmatate. Apele patrund însa printr-un sistem de fisuri, ajungând în pestera de la Gauri, unde curg domol, reiesind la suprafata dupa mai mult de un kilometru, mai jos, la altitudinea de 1940 m.

În partea estica a caldarii se mai afla de asemenea doua mici lacuri cu caracter temporar aflate pe traiectul unui pâraias ce se uneste cu pârâul Gauri. Mai jos de confluenta lor se pot distinge urmele unui mare lac, acum o masa orizontala înierbata, situata la altitudinea de 1850 m, prin care serpuieste pârâul Gauri înainte de a se indrepta spre est pentru a se uni cu Lotrul. Se poate urmari aici un exemplu al colmatarii glaciare.

La izvoarele Latoritei se întâlnesc de asemenea câteva lacuri glaciare. Sub abruptul stâncos al marginii estice a muntelui Carbunele se afla doua lacuri apropiate - Iezerele Muntinului - unite între ele printr-un fir de apa, din mijlocul caruia porneste emisarul. Dupa ce strabate pragul glaciar, acesta se îndreapta mai întai spre nord-est, apoi, unindu-se cu alte pâraie, formeaza Latorita de Mijloc care curge spre est prin valea glaciara a Muntinului, strajuita de culmile paralele ale Muntinului Mare si Muntinului Mic.

Valea Lotrului

Ceva mai jos, aproape de confluenta acestui pârâu cu Latorita de Vest, la altitudinea de 1540 m se afla Iezerul Latoritei, cu un ochi de apa de forma circulara, înconjurat de mlastini si încadrat de molidis tânar. Originea sa glaciara a fost stabilita recent si se considera ca este lacul glaciar situat la cea mai joasa altitudine din tara, fiind consecinta dezvoltarii ghetarului Muntinu, ce se întindea în cuaternar pe o lungime apreciabila.

În bazinul Latoritei de Sud se afla înca doua lacuri glaciare : Lacul Cioara si Taul Singuratec. Ambele au suprafata redusa, iar adancimea rareori depaseste 1 m. Lipsa unui sistem de alimentare face ca în verile secetoase nivelul apei sa scada considerabil, iar uneori lacurile sa sece în întregime. Pozitia lor este însa una pitoreasca si trebuie sa li se acorde o importanta mai mare de catre turisti, care de obicei pastreaza poteca de creasta si nu se abat pâna la ele.

Pe versantul estic al vârfului Fratosneanu Mare, la izvoarele Vaii Rudareasa, într-un admirabil circ glaciar, se afla Lacul Vulturilor(L. Negru), care, neavând un izvor puternic de alimentare si nici emisar, îsi pastreaza apele întunecate.

Muntii Lotrului, desi prezinta numeroase urme ale glaciatiunilor, nu au lacuri glaciare cu caracter permanent.

În afara lacurilor de origine glaciara, în bazinul Lotrului se mai afla si lacuri pluvio - nivale cu caracter permanent si de asemenea cu importanta turistica. Un astfel de lac este Cibanu, care se întalneste pe culmea ce porneste din vârful Gauri si coboara spre saua Cibanu, fiind astfel ascuns între jnepeni. Are forma circulara si este complet izolat.

Alte lacuri de aceeasi origine se mai întâlnesc în saua Cibanu, în saua Micaia, în saua Pietrile sau pe culmea Mogosu.

Alaturi de lacurile amintite, în bazinul Lotrului au mai aparut sapte mari lacuri de acumulare, ca si numeroase lacuri mici la punctele de captare a pâraielor.

Vegetatia

Pe întreg bazinul vaii Lotrului, învelisul vegetal se constituie ca o adevarata comoara a tarii noastre. Pretutindeni, din adâncurile vailor, peste plaiurile împadurite, peste clinele înierbate, pâna pe crestele cele mai înalte ale muntilor învecinati, diverse forme ale lumii vegetale dau viata muntilor, înveselind peisajul din primavara pâna în toamna.

Desi imensul teritoriu este putin studiat din punct de vedere floristic si fitocenologic, el ofera un câmp larg de observatii inedite tocmai datorita marii diversitati a invelisului vegetal.

Între izvoarele Lotrului si punctul de varsare în Olt este o diferenta de nivel de circa 1900 m, ceea ce face ca în bazinul sau sa întâlnim toate cele patru etaje caracteristice vegetatiei din tara noastra.

Etajul nemoral(al padurilor de foioase) si cel boreal(molidisurile) au o lara raspândire de o parte si de alta a Lotrului, în functie de altitudine.

În cursul inferior, versantii ce strajuiesc afluentii Lotrului, în apropiere de punctul de varsare, se învesmânteaza în paduri de gorun, în care domina gorunul(Quercus petraea) însotit adesea de carpen(Carpinus betulus), jugastru(Acer campestre) si frasin(Fraxinus excelsior). Astfel de gorunete cu arbori rari pot fi întâlnite pe coastele sudice ale Glodului, Dealul Bradisorului, Pleasa Malaii.

Pâna la altitudinea de 1200 m, elementul dominant al vegetatiei lemnoase este însa fagul(Fagus silvatica), ce formeaza paduri întinse(fagete), luminoase în care s-a instalat o bogata vegetatie ierboasa formata din : vinarita(Asperula odorata), coltisor(Dentaria glandulosa), feriga(Dryopteris filix-mas), brei(Mercurialis perennis). În afara de fagetele pure, cum sunt cele de pe valea Repedea sau Rudarului, se întâlnesc frecvent fagete în care apar : paltinul(Acer pseudoplatanus), frasinul(Fraxinus excelsior) si mesteacanul(Betula verrucosa), arbori care se pot deosebi mai ales toamna prin variatele nuanse ale culorilor frunzelor si care se impun si prin dimensiunile lor considerabile.

Gorun

Jugastru

Pe versantul nordic al muntelui Balturi, în apropiere de Voineasa, se afla o padure de fag columnar, cuprinzând arbori înalti si drepti cu coroana situata în vârful tulpinii.

În fagete, alaturi de stratul muscinal dezvoltat în locurile umede, se întalneste o mare varietate de ciuperci, dintre care unele comestibile ca : galbiorii(Cantharellus cybarius), vinetele(Russula aurata), ghebele(Armillaria mellea), iutarii(Lactarus piperatus) si ciupercile de cioata(Clitocybe tabescens). Pe trunchiuri creste buretele de fag(Pleurotus ostreatus), o specie valoroasa, foarte mult cautata de localnici.

Dar cea mai mare raspândire o au arboretele formate din amestec de brad cu fag(bradeto-fagete) sau din fag, brad si molid, ce se întâlnesc în etajul montan mijlociu, fiind frecvente pe valea Voinesita, valea Dobrunului si valea Manaileasa, în cursul lor inferior. Pe coastele stâncoase se asociaza frecvent scorusul(Sorbus aucuparia) cu fructele sale rosii, vizibile toamna printre frunzele ce stau sa cada, iar pe vaile umede cresc din abundenta muschi(Polytrichum) sau ferigi(Phyllitis scolopendrium).

feriga(Phyllitis scolopendrium)

Cu cat urcam pe firul vailor, spre coama muntilor, fagul cedeaza treptat terenul, pentru ca la 1300 m altitudine sa se instaleze definitiv padurea de molid. Molidisurile ocupa suprafete imense în bazinul superior al Lotrului, pe muntii : Dobrunu, Hoteagu, Hanesu, Pravatu, Plaiul Poienii, în timp ce bradul se întâlneste sporadic în pâlcuri mici în amestec cu fagul si mai rar cu molidul.

Un loc aparte între arborete îl ocupa padurile de larice(Larix decidua var, polonica) prezente sub forma de pâlcuri si raristi în zonele stâncoase din valea Latoritei, valea Repedea si sporadic în valea Rudareasa. În Tarnovu, laricele urca pâna la altitudinea de 1800 m.

În trecut laricele era mult mai raspandit în aceasta regiune, arborii atingând frecvent diametrul de peste un metru. A fost însa exploatat, adesea nerational, de societatile de exploatare capitaliste. Marturie stau azi trunchiurile taiate de la o înaltime de peste un metru, ce se întalnesc pe versantul vestic al Târnovului Mare si care, acoperite de muschi, putrezesc încet în desisul umed al padurii. Datorita lor, abruptul vestic al culmii Târnovu a ramas în parte consolidat, desi este format din calcare ce se degradeaza cu usurinta.

Pe lunca Lotrului, în aval de Voineasa, apar frecvent arborete formate din arin alb(Alnus incana). Prin scaderea debitului apei si reducerea viiturilor, lunca Lotrului a fost invadata pe mari portiuni de arborete de arin, care sporesc masa lemnoasa exploatata.

Tufarisuri de corn(Cornus mas), soc(Sambucus racemosa), coronita(Spirea ulmifolia), maces(Rosa canina) si multe altele sunt raspândite pe coastele din Valea Pietrii, Turnurele, Soci, Plaiul Macesului, constituind motive de inspiratie în toponimia locala.

maces(Rosa canina)

Poienile din zona montana ofera o mare diversitate de specii, atât graminee(firuta - Poa nemoralis, paiusul rosu - Festuca rubra, iarba vântului - Agrostis tennuis), cat si plante cu flori frumos colorate(clopotel - Campanula abietina, sunatoare - Hypericum maculatum, vulturica - Hieracium aurantiacum, cimbrisor - Thymus montanus, bulbucii de munte - Trollis europaeusi etc).

Pe vaile mai insorite domina plante ca : laptele oii(Telekia speciosa), spinul(Carduus personata), talpa ursului(Heracleum palmatum) alaturi de care se întalnesc specii arbustive precum macesul de munte(Rosa pendulina), arinul de munte(Alnus viridis) sau salcia moale(Salix caprea).

Taieturile de padure constituie un biotop aparte, caracterizat prin prezenta zmeurului (Rubus idaeus), zburatoarei(Chamaenerian angustifolium), bisacanului(Epilobium montanum) si a altor plante întâlnite frecvent pe valea Manaileasa la serpentine, pe Valea Pietrii pâna în Poiana Arsa, pe valea Voinesita sau valea Repedea.

Etajul alpin, raspandit mai ales spre marginea bazinului Lotrului, acolo unde se termina padurea , cuprinde o mare diversitate de specii, mai ales ierboase.

În zona mai înalta de pe creasta muntilor Lotrului si Capatânii se întind pajisti de graminee, în care apare uneori si teposica(Nardus stricta) ce degradeaza pasunile, nefiind consumate de ierbivore. Verdele deschis al acestor pajisti este punctat adesea de culoarea vie a unor specii pitice care cresc alaturi de graminee : Campanula alpina, Phyteuma orbiculare, Biscutella laevigata, Pedicularis verticillata, Armeria alpina etc.

Stânele sunt înconjurate de o vegetatie specifica alcatuita din plante nitrofile(stevia stânelor - Rumex alpinus, urzica - Urtica dioica sau stirigoaia - Veratrum album).

Daca ne vom aventura pe versantii abrupti, în stâncariile din cheile Latoritei sau în cele din Cataractele Lotrului, vom întalni plante saxicole instalate pe brane, pe micile trepte si praguri ce brazdeaza peretii : tufe de Seleria rigida, garofite - Dianthus spiculifolius, mixandre de munte - Eryssimum transsilvanicum, Gypsophila petraea, Saxifraga aizoon, Sedum roseum.

De la 1800 m altitudine, avântul vegetatiei lemnoase de domoleste. În zadar mai încearca molidul sa urce pe vai, cucerind metru cu metru înaltimea ; vântul si zapada îl fac sa se întoarca, sa ramâna pitic sau sa-si orienteze ramurile dupa directia vântului, ca o adevarata girueta biogeografica. De aici în sus, în etajul subalpin, se va dezvolta însa o ruda apropiata - jneapanul.

Jneapanul(Pinus montana ssp. mughus) sau jipul, cum este denumit prin aceste locuri, cunoaste înca o larga raspandire pe creasta Bengai, Dobrunu, Hoteagu si mai ales în vaile glaciare de la izvoarele Lotrului.

Trebuie sa aratam ca si jneapanul, mai raspândit în trecut, a platit tribut greu unor exploatari excesive. Astfel, nu demult, în Muntinuri, la izvoarele Latoritei, suprafete întinse de jneapan ce consolida relieful glaciar au fost defrisate în scopul extinderii pajistilor alpine de interes pastoral. Dar pajistile nu s-au dezvoltat pentru ca eroziunea a fost mai puternica, muscând adânc din muntele dezgolit. Pe de alta parte, în bazinul vailor Balindru, Hanesu, Steaja etc ca si pe culmea Steflesti se exploateaza si azi jneapanul, atât pentru extinderea pajistilor cât si ca planta medicinala(mugurii). În locul lor însa, suprafetele plane s-au înmlastinat, devenind nefavorabile dezvoltarii plantelor de pajiste alpina. sirurile de ramuri ale jnepenilor taiati, albite de soare si ploi, stau marturie, refuzând parca sa fertilizeze muntele prin descompunerea lor fireasca.

Exemplele de mai sus ne îndeamna la prudenta si la studii ecologice complexe si de durata, atunci când intervenim în etajul alpin si subalpin al Carpatilor.

Un loc de seama îl ocupa tufarisurile de smîrdar sau bujor de munte(Rhododendron kotschii), care în luna iunie parca aprind cu florile lor muntii Puru, Fratosteanu, Voinesita, Micaia, precum si caldarile stâncoase de la izvoarele Latoritei si Lotrului.

Afinul(Vaccinium myrtilus), ca si merisorul(Vaccinium vitis idaea), formeaza asociatii întinse la curmatura Vidrutei, pe Voinegelu, Dealul Negru, Buceci sau în saua Tartarau.

Afinul(Vaccinium myrtilus)

În jgheaburile si hornurile stâncoase, adâncite în caldarile glaciare Calcescu si Zanoaga, se întâlnesc plante specifice cum ar fi : Achillea schurii, Myosotis alpestris, Doronicum carpathicum, Aquilegia transsilvanica, Draba kotschii, Saxifraga, Heucherifolia etc.

Pe crestele cele mai înalte, batute de vânturi, înfloresc vara pernitele de Silene acaulis si Minuartia sedoides, la care se adauga adesea Primula minima si Gentiana verna, aceasta constituind elemente de tundra alpina.

Vegetatia de mlastini este de asemenea întâlnita în bazinul superior al Lotrului. Încapând de la Obarsia Lotrului si pâna spre izvoarele Lotrului se întâlnesc mlastini în care domina muschiul de turba(Sphagnum), alaturi de care cresc si alti muschi(Polytrichum commune, Polytrichum strictum). Pe muntele Carbunele, stratul de turba format de-a lungul timpului trece de un metru grosime, dar e amenintat de o puternica eroziune.

În general, vegetatia Vaii Lotrului se încadreaza in cea a Carpatilor, fiind prezente în aceasta zona elemente dacice(Rhododendron kotschii), elemente balcano-carpatice(Bruckentalia spiculifolia), elemente arcto-alpine si boreale(Picea abies, Salix herbacea), precum si elemente submediteraneene(Athamanta turbith ssp. Hungarica, Aubrieta croatica etc).

Cunoasterea tuturor elementelor floristice ca si a intregului învelis al vegetatiei din Valea Lotrului este înca la început, deoarece au fost efectuate relativ putine studii cu caracter botanic, fitosociologic si ecologic.

În bazinul Lotrului se gasesc si o serie de raritati botanice de o mare importanta stiintifica, unele deja cunoscute ca monumente ale naturii.

Dintre muschi, în mlastinile subalpine creste Mnium cinclidoides - element nordic, iar în împrejurimile lacului Calcescu se afla Hylocomium pyrenaicum - element arctic-alpin, ambele specii fiind relicte glaciare.

Un relict din vegetatia termofila, tropicala, este muschiul Frullania jackii, pe Valea Bucuroasei, în apropiere de Malaia.

Plantele superioare, cunoscute ca monumente ale naturii, sunt mai numeroase : în Narutu si Piatra Târnovului creste iedera alba(Daphne blagayana), iar în Muntinu Mare îsi îndreapta spre soare inflorescenta pufoasa floarea de colt(Leontopodium alpinum).

Pe valea Latoritei vegeteaza spontan laricele(Laris decidua var. polonica), iar pe vaile Manaileasa, Rudareasa si Pascoaia creste sporadic tisa(Taxus baccata). Sub muntele Balescu, pe valea superioara a Latoritei de Jos si în aval de lacul Calcescu, ca si pe valea Gauri, la limita superioara a padurii de molid, creste singuratic cate un zâmbru(Pinus cembra), relict glaciar, monument al naturii, reprezentant actual al vremurilor mai reci ce au bântuit si în muntii nostri în cuaternar.

Larice(Laris decidua var. polonica)

La Calcescu si în hornurile Mohorului se întâlneste de asemenea o planta rara - Potentilla haynaldiana, alaturi de ghintura galbena(Gentiana lutea), iar în Balturi si Dobrunu poienile sunt îngalbenite de florile bulbucilor de munte(Trollius europaeus).

Alte specii rare existente în Valea Lotrului sunt : Veronica bachofenii, Galium kitaibelianum, Hieracicum, Pavichii, Linaria angustissima, Achilea distans etc, dezvoltate mai ales pe substratul silicios caracteristic pentru aceasta regiune.

În grohotisurile calcaroase de pe flancul estic al muntelui Gauri a fost descoperita în 1957 o planta rara, endemica pentru întreg lantul Carpatilor - Aubrieta croatica. Prezenta acestei plante rare în caldarea glaciara de la Gauri, în apropiere de Pestera Mare, necesita punerea sub ocrotire a zonei prin înfiintarea unei rezervatii naturale, menita sa conserve aceste valori ale patrimoniului natural românesc.

Turistii care strabat acesti munti au datoria sacra de a respecta aceste minuni ale naturii foarte darnice. Florile trebuie doar privite sau fotografiate, pentru ca sunt mult mai frumoase în mediul în care traiesc.

Rezervatii naturale

Prin stradania naturalistilor înaintasi, s-au stabilit în bazinul Lotrului doua rezervatii naturale. Rezervatia de la lacul Calcescu înfiintata înca din 1932, cuprinde lacul si împrejurimile sale, unde se întalnesc si unele raritati botanice. Alaturi de cele mentionate mai sus, în apropierea lacului mai cresc : Salix bicolor, Carex dacica f. longifolia, Hieracium alpinum var. Stefureacii si multe altele, încadrate într-un peisaj de o neasemuita frumusete.

O a doua rezervatie este de tip forestier si cuprinde cateva hectare de padure de larice, pe versantul vestic al Târnovului.

În prezent se afla în studiu, în vederea declararii lor ca rezervatii naturale, abruptul muntelui Gauri si o parte din circul glaciar Gauri, precum si un important teritoriu din bazinul vaii Doabra.

Fauna

Elementele de vegetatie, si mai ales padurea, conditioneaza în mare masura raspândirea animalelor, formând laolalta variate ecosisteme.

Dintre mamifere se întâlnesc cele care constituie vânatul mare. Ursul(Ursus arctos), stapân al padurilor de molid, urca vara pâna în zona alpina, punand probleme deosebite turmelor de oi ale ciobanilor, pentru ca toamna sa coboare pâna în localitatile Voineasa si Malaia, în cautarea fructelor.

Capriorul(Capreolus capreolus) se întâlneste pe culmile mai domoale, în padurile de foioase în care-si fac loc poieni înierbate, unde se pot vedea adesea vara la pascut. Nu urca dacât rareori pâna în etajul padurilor de conifere.

În schimb, cerbul(Cervus elaphus), ruda sa apropiata, este stapânul padurilor de molid, ajungând mai ales toamna, pâna spre golul alpin. Este o adevarata desfatare sa asculti toamna boncanitul cerbilor în raristile din Dobrunu, din Saracinu Mare sau Coasta Bengai.

 

Ursul(Ursus arctos) Capriorul(Capreolus capreolus)

Tot dintre cervidee, capra neagra(Rupicapra rupicapra carpathica) ocupa biotopurile stâncoase de la izvoarele Lotrului. Specie cu forme armonioase, desavarsit adaptata la asprimea conditiilor în care îsi duce traiul, numara azi in stâncariile de la izvoarele Lotrului peste 100 exemplare si coboara din toamna pâna primavara la altitudini mai joase, în etajul padurilor de molid.

Felinele sunt de asemenea reprezentate de catre pisica salbatica(Felix silvestris), jderul de copac(Martes martes) si râsul(Felix linx), tot mai rare în fagetele si molidisurile puternic exploatate.

Tot mai rar apare si lupul(Canis lupus), odinioara bine reprezentat în fauna locala. Lupul, socotit cel mai mare dusman al omului dintre animale si exterminat prin toate mijloacele posibile încât astazi se mai întâlnesc putine exemplare, trebuie reconsiderat ca element valoros al faunei pentru a nu disparea complet, cum s-a întâmplat în multe tari europene. Pentru tinuturile Lotrului ar fi un motiv în plus, pentru ca Vâlcea este printr-un înteles mai vechi "tara lupului".

Lupul(Canis lupus) Jderul de copac(Martes martes)

Am putea aminti ca azi mari daune produc turmele de mistreti(Sus scrofa) care nu se mai vâneaza periodic si distrug culturile, si asa putine, de cartofi si porumb. Desigur si aici omul trebuie sa intervina, dar dupa criterii ecologice verificate în timp si nu dupa interese pur economice.

Rozatoarele sunt bine cunoscute, mai ales prin activitatea veveritelor(Sciurus vulgaris), precum si prin parsi(Glis glis) si soareci de padure(Apodemus silvaticus).

Vidra(Mustela lutreola) ajunge adesea în pâraiele mari ; a fost zarita în jurul lacului Vidra, unde a ajuns atrasa de bogatia de peste.

Lumea pasarilor cuprinde numeroase specii de talie mica, raspânadite mai ales în padurile de foioase si aducând reale foloase în distrugerea insectelor parazite. Dar în fagetele de pe Valea Lotrului mai cuibaresc si rapitoare mari ca : uliul(Accipiter gentilis), eretele vânat(Circus cyaneus) si huhurezul(Strix aluco) ale carui sunete emise pe înserat pot înfiora pe drumetul necunoscator.

Molidisurile adapostesc populatii de mierle(Turdus merla), forfecute(Loxia recurvirostra) ce cauta cu îndemânare semintele adapostite în conuri, precum si ciocanitoare(Picus canus) ce "întreaba de sanatate" arborii mai batrâni.

Dar cel mai de seama reprezentant al molidisurilor ramâne cocosul de munte(Tetrao urogallus), locuitor sedentar de origine boreala, adevarata podoaba a naturii noastre. Poate fi uneori surprins pasind tacticos pe zapada, în padurile nesfarsite de la Plaiul Poienii, pe Tâmpa, la Dobrunu sau la Curmatura Gropitei.

Cel mai frumos spectacol îl ofera însa în aprilie, când întreaga fire a muntelui începe sa se dezmorteasca, când frunza fagului e cât unghia si când, pornind spre vârf, e bine sa lasam armele de vânatoare la cabana.

cocosul de munte(Tetrao urogallus)

Pe vaile pâraielor îsi agita în permanenta codita brumata codobatura(Motacilla alba), alaturi de mierla gulerata(Cinclus aquaticus).

În stâncariile calcaroase de pe stevia, la Pietrele Albe cuibareste fluturasul de piatra(Tichodroma muraria), o pasare rara, împodobita cu neasemuite culori.

Tot mai rar se poate observa câte un exemplar de acvila de munte(Aquilla chrysaetos), al carei zbor rotit în înaltul cerului ne asigura ca vremea buna se mentine în ceasurile care urmeaza.

acvila de munte(Aquilla chrysaetos)

Pajistile alpine constituie biotop favorit pentru fisa de munte(Anthus spinolleta) si brumarita (Prunella collaris).

Neamul sopârlelor este reprezentat de sopârla de câmp(Lacerta viridis) si cea de munte(Lacerta vivipara) iar în stâncarii de soparla de piatra(Lacerta muralis). Dintre reptile se mai întâlnesc viperele : vipera comuna(Vipera berus) si vipera cu corn(Vipera ammodytes), raspândite în padurile de fag, dar mai ales în zonele calcaroase stevia - Pietrele Albe, Petrimanu, Târnovu, dar si în Narutu.

Amfibienii sunt des întalniti în zona forestiera, unde traiesc specii de broaste(Rana temporaria, Rana dalmatina), salamandra(Salamandra salamandra) si tritonii(Triturus cristatus).

Fauna piscicola este de asemenea bine reprezentata în Lotru si afluentii sai. Având pâna nu de mult caracterul unui râu tipic de munte, Lotrul a constituit biotopul ideal pentru salmonide (pastrav, lostrita), dar amenajarile hidroenergetice au schimbat în mare masura mediul lor de viata. Bazinul superior, în amonte de Obarsia Lotrului, a ramas însa intact, el adapostind aproape numai pastravul(Salmo trutta fario), fiind populat recent si cu lipan(Thymallus thymallus) adus de pe valea Frumoasei. În aval de Obarsia Lotrului, pâna la coada lacului Vidra, râul este amenajat în cascade artificiale, prin grija silvicultorilor. Pastravul se pescuieste, în aceasta zona, în baza unei autorizatii, utilizând mai ales musca artificiala si lingurita.

În lacul Calcescu pastravii pot fi observati si cu ochiul liber zbenguindu-se în soarele diminetilor senine de vara si trebuie sa fii insensibil la frumosul natural pentru a îndrazni sa curmi viata acestor minunate podoabe ale lacurilor noastre glaciare.

Pe Lotrul Inferior se poate pescui lipanul, alaturi de care mai traiesc boisteanul(Phoxinus phoxinus), zglavoaca(Cotus gobio), grindelul(Nemacheilus barbatus), iar în aval de Malaia se poate pescui si mreana vânata(Barbus meridionalis), cleanul(Leuciscus idus) si scobarul (Chondrostona nasus).

Azi în bazinul Lotrului au luat nastere 7 lacuri de acumulare, care, alaturi de importanta energetica, constituie si o puternica baza pentru productia piscicola. Cel mai mare si primul aparut în aceasta constelatie, lacul Vidra, a fost populat înca din 1972 cu puiet de pastravi indigen, pastrav curcubeu, lostrita si coregon. La scurt timp, prin pescuit experimental, s-a putut constata o dezvoltare puternica a pastravului curcubeu si mai putin a pastravului indigen care s-a adaptat mai greu la parametrii apei stagnate. Lostrita si coregonul nu s-au putut adapta. În conditile actuale se poate pescui în baza unei autorizatii emise de Ocolul Silvic Voineasa, locuri mai bune fiind spre coada lacului.

Cu exceptia lacurilor Malaia si Bradisor, au mai fost populate cu puiet de pastrav si lacurile Jidoaia, Balindru, Petrimanu si Galbenu a caror populatie piscicola în dezvoltare constituie o atractie pentru multi pescari si iubitori de drumetie.

Chiar daca nivelul apei este variabil, chiar daca conditiile sunt putin diferite fata de tumultosul râu ce le-a dat nastere, Lotrul produce, alaturi de energie, si o bogata fauna piscicola.

si pentru vânatori tinutul Lotrului reprezinta un adevarat rai prin marea diversitate de specii si satisfactiile pe care le poate oferi. În trecut s-a vânat din plin si unele specii au platit tribut greu, fiind azi pe cale de disparitie sau mult împutinate.

Este mult mai nobil, si în acelasi timp util pentru generatiile viitoare, sa plecam la vânatoare înarmati cu aparate de fotografiat sau filmat. Vom trai aceleasi profunde sentimente de maretie si admiratie, vom avea aceleasi satisfactii ca atunci când purtam o arma de vânatoare si vom gusta din plin fericirea ce o da muntele, întorcându-ne cu imagini pe care le vom putea privii ulterior cu nostalgie.

Fauna de nevertebrate este reprezentata atat prin forme terestre cat si prin forme acvatice. Dintre cele terestre se întâlnesc numeroase specii de orthopere(lacuste), homoptere(cicade) si coleoptere(gândaci) ce populaeaza pajistile si padurile. Fluturii(lepidoptere) numara de asemenea un numar mare de specii, între care se întâlnesc frecvent : Nyphalis antiopa, cu marginile aripioarelor brodate cu alb, Apatura iris, cu corpul întunecat, Vanaesa urticae, Limenitis populi si Eudia pavonia împodobiti cu neasemuite culori.

Fauna acvatica de nevertebrate cuprinde cantitati importante de larve de ephomeroptere, plecoptere, odonate, trichoptere, cu o bogata raspandire în toate pâraiele din bazinul Lotrului.