STAŢIUNEA TURISTICĂ
3.1.Conceptul de statiune turistica
Privita din punct de vedere al amenajarii turistice a teritoriului, statiunea reprezinta nucleul desfasurarii efective a activitatii de turism. Prin activitatea desfasurata în statiuni, turismul contribuie la sistematizarea teritoriului si la cresterea economica, într-un cadru economic, juridic, fiscal si urbanistic specific
Din punct de vedere economic, statiunea turistica reprezinta un sistem teritorial de productie &# 434f56e 351;i distributie de bunuri si servicii turistice, "o unitate spatiala organizata, cu echipamente care ofera un ansamblu diversificat de prestatii, asimilata unei localitati sau a unui centru de vânzare de servicii, regrupând diferiti agenti economici
Privita din punct de vedere social si cultural, statiunea turistica ofera o gama de activitati, bazate pe valorificarea unor resurse naturale si antropice locale si care permit ca persoane apartinând unor populatii diferite, sa se întâlneasca si sa comunice.
O alta definitie a statiunii turistice, apartinând unor autori români , este cea potrivit careia, aceasta reprezinta "o localitate, în care turismul reprezinta ramura preponderenta ca volum de activitate economica si grad de concentrare a populatiei active. Dispunând de potential turistic, statiunea turistica determina un aflux de populatie nerezidentiala, ca beneficiara a serviciilor turistice pe care le ofera". Prima parte a enuntului acestei definitii nu se verifica, însa, în practica, în toate situatiile. De exemplu, statiunea Mamaia, este considerata a fi un cartier al municipiului Constanta (din punct de vedere adiminstrativ), fara ca turismul sa reprezinte ramura economica având cea mai mare pondere ca volum de activitate economica a acestei localitati si nici categoria de activitati care sa concentreze cel mai important numar al populatiei active.
Fara a fi data o definitie propriu-zisa, în Hotarârea GuvernuluiRomâniei nr. 867 pentru aprobarea normelor si criteriilor de atestare a statiunilor turistice se precizeaza, la articolul 2, ca poate atesta ca statiune turistica, de interes national sau local, dupa caz, "localitatea ori partea unei localitati care dispune de resurse naturale si antropice, evidentiate în Registrul patrimoniului turistic si care îndeplineste cumulativ, pentru una dintre categorii, criteriile prevazute în anexa nr. 1".
Hotarârea Guvernului nr. 867/2006 reglementeaza, de asemenea, conditiile si procedura de atestare a statiunilor turistice, în scopul îmbunatatirii cadrului de protejare, conservare si valorificare a resurselor turistice. Astfel, atestarea statiunilor turistice, în România, se realizeaza de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, prin Autoritatea Nationala pentru Turism, la solicitarea autoritatilor publice locale si se aproba prin aceeasi hotarâre a Guvernului României (în anexa 3) a fost aprobata si lista localitatilor atestate cu statiuni turistice de interes national, respectiv local (37 statiuni de interes national si 45 de interes local) din România.
3.2. Administrarea si conducerea statiunilor turistice
O statiune turistica poate sa se identifice cu o localitate, reprezentând o unitate administrativ-teritoriala distincta sau sa fie o parte componenta a acesteia, nefiind exclusa posibilitatea ca, mai multe statiuni turistice sa se afle pe teritoriul aceleiasi localitati (cum este, de exemplu, cazul municipiului Mangalia, care are în componenta si statiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus si Saturn, la care se adauga unitatile de turism situate chiar în localitatea - statiune Mangalia). Indiferent de situatie, în cadrul statiunilor turistice este necesara asigurarea unor servicii pentru turisti, altele decât cele oferite de catre fiecare unitate de cazare, alimentatie, agrement, tratament balnear, etc., existente în cadrul statiunii. Asemenea servicii, indispensabile bunei functionari a activitatii în statiune, sunt cele de salubrizare, de iluminat public, de amenajare si îngrijire a spatiilor verzi etc. Toate aceste servicii pot fi realizate si coordonate într-o maniera unitara, de catre o singura entitate juridica sau pot fi asigurate de mai multe entitati distincte.
Experienta internationala în privinta managementului statiunilor turistice ne arata ca exista o mare varietate de solutii si de experiente în acest sens. Astfel, experienta franceza, preluata si adoptata si de alte tari, evidentiaza urmatoarele patru modalitati de gestiune a unei statiuni turistice
Serviciul turistic public, care presupune gestionarea echipamentelor si serviciilor publice, considerate bunuri comune, dintr-o statiune, de catre colectivitatea locala, care stabileste modalitatile concrete de organizare si functionare. Un astfel de serviciu turistic public presupune asigurarea primirii turistice, a informarii turistilor si a animatiei din statiune, fara a se implica în activitatea comerciala propriu - zisa, realizata de agentii economici ce activeaza în statiune. În anumite cazuri, acest serviciu public poate realiza comercializarea anumitor servicii pentru turisti, poate gestiona unele echipamente si realizeaza activitatea de elaborare si implementare a strategiei de dezvoltare turistica teritoriala.
Se cunosc trei modalitati concrete de gestiune prin serviciul turistic public, distincte din punct de vedere juridic, respectiv:
a) gestiunea publica directa, caz în care exploatarea este asigurata în întregime de structuri ce apartin colectivitatii locale, de tipul regiilor autonome;
b) gestiunea publica indirecta, în situatia în care colectivitatea locala încheie un contract prin care încredinteaza unei persoane de drept public sau privat (întreprindere, asociatie, cooperativa etc.) administrarea statiunii;
c) gestiunea indirecta mixta, în cazul în care colectivitatea locala participa, sub forme si în proportii diferite, inclusiv din punct de vedere financiar, la constituirea si functionarea entitatii juridice ce va realiza serviciul turistic public local, si care, de regula, este o asociatie fara scop lucrativ.
Oficiul de turism asociativ, care reprezinta forma cea mai raspândita de gestiune a statiunii turistice, caracterizata prin suplete si adaptabilitate, în special pentru statiunile mici si mijlocii
Oficiul grupeaza persoane din sectorul privat, voluntari, reprezentanti ai conducerii comunitatii locale, etc. si îsi desfasoara activitatea pe baza unor cotizatii percepute membrilor, precum si din încasarile obtinute prin prestarea unor servicii în cadrul statiunii turistice respective. Principalul avantaj al acestui sistem de gestiune este acela ca se realizeaza un parteneriat efectiv între comunitatea locala si operatorii privati.
Oficiul de turism cu statut de "Centru Public Industrial si Comercial", care poate lua forma de regie comunala (de interes local), cu personalitate juridica si autonomie financiara, si care administreaza activitatea industriala si comerciala si coordoneaza dezvoltarea turistica a statiunii. Oficiul de turism respectiv este consultat de catre autoritatile locale si regionale, cu privire la proiectele de echipare turistica de interes colectiv si poate fi abilitat sa realizeze exploatarea instalatiilor turistice de agrement si sportive din statiune, sa organizeze unele manifestari artistice etc. Oficiul poate delega prestarea serviciilor de informare turistica altor organizatii.
Gestiunea serviciului public industrial si comercial se realizeaza în mod similar cu cea a unui serviciu privat, putând sa primeasca si unele subventii din partea colectivitatii locale, dar nu cu scopul echilibrarii ulterioare a unui buget deficitar, ci pentru proiecte concrete. Oficiul obtine venituri din perceperea taxelor de sejur, de la turisti, precum si a unor taxe speciale pentru instalatiile de transport pe cablu etc.
Managementul acestui serviciu este asigurat de un comitet, condus de un director, care este numit de primar (în unele cazuri, comitetul respectiv fiind condus de catre primarul însusi).
Se considera ca aceasta formula ar fi cea mai potrivita pentru managementul statiunilor mari, în situatiile în care municipalitatea doreste sa detina controlul asupra functiilor de informare si primire a turistilor, de promovare turistica si de sprijin, din punct de vedere tehnic si comercial, pentru firmele care îsi desfasoara activitatea pe teritoriul statiunii turistice respective.
Societatea locala de economie mixta - care este un parteneriat economic între sectorul public si întreprinderile private, realizat prin constituirea unei societati comerciale pe actiuni, având gestiune privata, desi capitalul majoritar este public. O asemenea societate grupeaza investitorii privati, carora le ofera nu numai posibilitatea de a realiza investitii în statiuni, dar si de a se implica în gestionarea acestora.
Societatea de economie mixta locala poate avea un obiect de activitate diversificat, incluzând, între altele, realizarea de constructii, de amenajari funciare, exploatarea unor echipamente de agrement, a unor parcuri de distractii sau a unor unitati ce ofera conditii pentru practicarea diferitelor sporturi.
Exista statiuni turistice în care astfel de societati realizeaza doar o parte a gestiunii serviciilor turistice, celelalte activitati fiind atribuite unui Oficiu de turism.
Administrarea statiunilor turistice în România
a) În România, conform prevederilor cuprinse în H.G. nr. 867/2006 (la art. 8), "statiunea turistica atestata este administrata de consiliul local în a carui raza teritoriala se afla". În cadrul aceluiasi articol al Hotarârii de Guvern mentionate, la aliniatul (2) se precizeaza ca "Autoritatea administratiei publice locale au obligatia de a respecta criteriile prevazute în anexa nr. 1, care au stat la baza atestarii acesteia", iar la aliniatul (3) se precizeaza ca "Veniturile obtinute din taxa hoteliera sunt destinate cu precadere dezvoltarii turismului pe plan local si promovarii acesteia, precum si finantarii proiectelor de reabilitare a infrastructurii turistice, în conformitate cu legislatia în vigoare".
3.3. Functiile si modul de organizare a managementului statiunilor turistice
Managementul turistic, la nivel de statiune, are mai multe functii[8] :
Sa stabileasca politica de dezvoltare a turismului, sa realizeze planificarea turistica, sa coordoneze implementarea obiectivelor planificate; sa revizuiasca planurile, sa îmbunatateasca si sa determine extinderea productiei turistice, în vederea asigurarii durabilitatii activitatii turistice.
Sa coopereze, în activitatea desfasurata, cu organismele de planificare de la nivel central, regional si local , precum si cu organizatiile de protectie a mediului.
Sa coopereze cu autoritatile care gestioneaza infrastructura, pentru a se asigura ca infrastructura pentru turism este deisponibila acolo unde si când este nevoie de ea si ca aceasta se va ridica la standarde acceptabile, pe termen mediu si lung.
Sa coopereze cu agentiile guvernamentale, în special cu cele raspunzatoare de zonele protejate (parcuri, rezervatii naturale) si de conservarea obiectivelor istorice si arheologice, cu institutiile de sanatate publica, precum si cu organizatiile neguvernamentale locale, îndeosebi pentru proiectele eco-turistice sau destinate comunitatii sin zona.
Sa realizeze activitati de marketing turistic, inclusiv cercetari, atunci când sunt necesare si sa asigure serviciile de informare turistica, în colaborare cu institutiile regionale si nationale de turism.
Sa stabileasca standarde si programe de instruire si educare pentru persoanele care vor lucra în turism.
Sa monitorizeze dezvoltarea turismului si sa se asigure ca turismul îsi mentine pozitia de dezvoltare locala.
Sa raspunda cu solutii la situatiile de criza care sa apara si care pot lega activitatea turistica - de exemplu - aparitia unor dezastre naturale, a unor accidente grave sau a unor epidemii etc.
Institutiile guvernamentale au atributii în domeniul turismului, indiferent de nivelul la care actioneaza: local, regional sau national, acestea fiind organizate în functie de activitatile functionale[9]:
Servicii de planificare si dezvoltare care desfasoara activitati în domeniul planificarii si dezvoltarii, al coordonarii si implementarii planurilor de dezvoltare, în stabilirea si stabilirea si administrarea facilitatilor si în urmarirea respectarii standardelor si serviciilor.
Servicii de marketing, care desfasoara activitati de planificare de marketing si de promovare, colaborând cu institutiile de turism existente la nivel national si care coordoneaza activitatea oficiilor (centrelor) locale de informare a turistilor.
Servicii de statistica si cercetare, ale caror activitati sunt de creare a bazelor de date statistice, de întocmire a unor rapoarte si analize , de operare a sistemului informational de management în turism, de realizare a unor anchete speciale si studii de cercetare.
Servicii de educare si instruire, ale caror activitati se refera la planificarea programelor fortei de munca, la stabilirea si aplicarea standardelor de instruire la gestionarea programelor de instruire si a institutiilor de profil la nivel local, precum si la realizarea unor programe de educare a turistilor.
În cazurile când planurile (proiectele) de dezvoltare turistica sunt de mare anvergura, de regula se înfiinteaza câte o unitate separata de implementare a fiecarui astfel de proiect, unitate ce se poate afla în subordinea serviciului (departamentului)de planificare si dezvoltare sau poate fi subordonata nemijlocit directorului de turism. De asemenea, poate fi organizata o unitate separata semiautonoma, pentru serviciile de marketing si pentru alte functii ale managementului legate de implementarea dezvoltarii turismului.
Deosebit de importanta este cooperarea permanenta între institutiile guvernamentale cu atributii în sectorul turistic si alte institutii guvernamentale, precum si între sectorul public si cel privat. Pentru aceasta, poate fi înfiintat un comitet pe probleme de turism, care sa cuprinda reprezentanti ai agentiilor guvernamentale, ai sectorului privat si ai altor organizatii cu atributii în domeniu.
Atunci când Guvernul intentioneaza sa se implice în dezvoltarea statiunilor sau a altor tipuri de atractii si facilitati turistice se poate organiza un asa numit "consortiu public de dezvoltare", care este o organizatie înfiintata de guvern, dar care functioneaza ca entitate independenta, conform normelor guvernamentale. Pe masura dezvoltarii sectorului privat în respectiva zona turistica acel consortiu public poate trece în proprietatea investitorilor particulari.
Operatorii privati din domeniul turismului se organizeaza, de obicei, în asociatii patronale sau/si profesionale constituite pe domenii de activitate (hoteluri, restaurante, agentii de turism etc.). În zonele turistice de mai mici dimensiuni se pot realiza asocieri între toate categoriile de operatori turistici sau între cei din anumite domenii (de exemplu, între cei cu activitate de cazare si alimentatie). Important este ca institutiile guvernamentale sa încurajeze si sa sprijine înfiintarea si functionarea acestor organizatii locale sau regionale.
Principalele functii ale asociatiilor private din domeniul turismului sunt urmatoarele[10]:
sa organizeze dezbateri pentru discutarea solutiilor pentru rezolvarea problemelor comune ale întreprinderilor de turism din zona sau statiunea respectiva;
sa propuna institutiilor guvernamentale si autoritatilor administratiilor locale, proiecte de îmbunatatire ale activitatilor organismelor ce contribuie la desfasurarea activitatilor legate de turism;
sa îsi desemneze reprezentantii în oficii, comisii sau comitete constituite, pe plan local, regional sau national, în domeniul turismului;
sa realizeze cercetari de marketing si programe de instruire pentru personalul întreprinderilor de turism;
sa stabileasca norme si standarde pentru desfasurarea activitatii membrilor lor si sa actioneze împotriva celor care nu îndeplinesc aceste standarde si încalca normele de conduita convenite;
sa finanteze activitatile de promovare turistica a zonei sau statiunii respective, organizarea de evenimente speciale, din fonduri proprii sau în parteneriat cu organismele guvernamentale si ale administratiei locale.
3.4. Planificarea aparitiei si dezvoltarii statiunilor turistice
Planificarea turistica presupune respectarea anumitor principii, ce variaza în functie de situatia concreta, dar, indiferent de situatie, exista câteva principii de baza, comune celor mai multe tipuri de planificare turistica.
Planificarea statiunilor trebuie realizata sistematic, avându-se în vedere evaluarea impactului asupra economiei, mediului si structurarii sociale, realizarea de analize de piata si de evaluare a produselor turistice oferite, formularea obiectivelor de dezvoltare a statiunii, realizarea de studii de fezabilitate, planificarea utilizarii terenului, avându-se în vedere si relatiile cu restul comunitatii din zona s.a.m.d.
Astfel, amplasamentul statiunii se va alege pe baza rezultatelor unor studii de piata si previziuni, iar planificarea acesteia va trebui sa confere un caracter distinct fiecarei statiuni, respectându-se, totodata, obligatiile de conservare a mediului si a obiectivelor antropice (istorice, culturale etc.) existente în zona.
Localitatile cu valoare istorica trebuie sa fie astfel valorificate încât sa dobândeasca o cât mai mare atractivitate pentru vizitatori si, în acelasi timp, sa le furnizeze acestora diverse facilitati. De asemenea, se vor prevedea, înca din stadiul de planificare a statiunii amplasarea de facilitati de recreare, de distractie pentru vizitatori precum si a unor centre comerciale si a unor puncte de informare turistica.
3.4.1. Planificarea subregionala si la scara extinsa
Planurile turistice de dezvoltare, la aceste niveluri, sunt planuri de structura si de tactica. Planurile de structura se refera la caile de acces în zona, la atractiile turistice primare si secundare, la zonele unde se vor concentra facilitatile oferite turistilor, precum si la reteaua de transport. În aceste planuri vor fi indicate tipul si numarul aproximativ al locurilor de cazare turistica pentru fiecare zona. În ceea ce priveste tactica, aceasta se refera la tipul si nivelul pâna la care se va realiza dezvoltarea turistica a unei zone si masurile speciale ce vor fi luate, îndeosebi cele de prevenire a degradarii mediului precum si modalitatile de implicare a comunitatii locale.
Principiile de baza avute în vedere în planificarea pe arii extinse sunt[12] urmatoarele:
realizarea unor puncte de acces adecvate catre zonele de vizitat;
stabilirea unei zone primare (în punctul de intrare sau în apropierea acestuia), în cadrul careia sa fie concentrate facilitatile si atractiile turistice - aceasta zona putând a fi o statiune sau o localitate;
concentrarea ariei atractiilor turistice, prin combinarea atractiilor primare cu cele secundare. Concentrarea atractiilor va conduce la cresterea numarului de turisti ce vor fi atrasi în zona, va încuraja sejururile mai lungi, iar utilizarea infrastructurii turistice va fi mai eficienta;
desemnarea zonelor de dezvoltare turistica (statiuni unde se realizeaza concentrarea serviciilor si facilitatilor acordate turistilor), ceea ce va permite eficientizarea utilizarii infrastructurii, oferind multiple facilitati turistilor, va încuraja planificarea integrata si aplicarea controlului dezvoltarii, limitând orice impact negativ. Se va evita dezvoltarea unor statiuni turistice în zone industriale, în zone conservate ecologic, în imediata apropiere a unor porturi comerciale si chiar în zone agricole importante;
desemnarea unei retele de transport eficiente, dar si interesante ca atractivitate, care sa asigure legaturi între atractiile turistice si zonele de dezvoltare turistica. Reteaua de transport va trebui sa permita, pe cât posibil si organizarea unor circuite turistice;
cresterea numarului posibilitatilor de popas pentru turisti, de-a lungul traseelor turistice, acolo unde exista puncte de interes turistic, locuri în cadrul carora sa fie oferite un minimum de facilitati (restaurante, snack-baruri, magazine, grupuri sanitare), iar în cazul popasurilor izolate, acestea pot oferi si un numar redus de locuri de cazare;
dezvoltarea unei infrastructuri care sa deserveasca atât populatia locala, cât si turistii.
Un astfel de plan va cuprinde o analiza de piata si va identifica segmentele de piata carora li se adreseaza, va stabili capacitatile necesare, va face recomandari privind masurile de protectie a mediului, de conservare a obiectivelor culturale, istorice si va indica si modalitatile prin care comunitatea locala va putea obtine anumite beneficii din aceste amenajari.
3.4.2. Planificarea statiunilor
De regula, statiunile sunt destinatii turistice integrate, ce ofera o larga varietate de facilitati si activitati recreative. Principalele tipuri de statiuni turistice sunt: cele de litoral, cele montane, balneare, de sanatate , de recreare, precum si statiuni ce ofera turistilor puncte de plecare spre destinatii în mijlocul naturii sau destinatii istorice sau arheologice.
Statiunile turistice pot avea marimi diferite, de la unele cu un singur hotel sau motel mai important, pâna la statiuni mari, cu zeci sau chiar sute de unitati de cazare, alimentatie, agrement etc.
Cele mai multe dintre statiuni apartin de localitati urbane, în cadrul carora s-au concentrat facilitati si activitati turistice.
Se poate remarca tendinta de diversificare a ofertei statiunilor turistice, prin crearea de noi facilitati recreationale si culturale, de magazine, unitati de asistenta medicala, facilitati pentru organizarea de conferinte, reuniuni, de manifestari expozitionale, etc.
Activitatea de planificare a statiunii turistice trebuie realizata în mod sistematic. În cazul în care nu exista un plan regional de dezvoltare, atunci se va elabora un proiect independent, ce va cuprinde[13]: studiile de piata si de produs, obiectivele de dezvoltare a investitiilor, studiile de prefezabilitate, etc.
Pe baza acestor documente, se vor pregati planuri detaliate ale statiunii, în cadrul carora se va preciza relatiile cu comunitatea locala, modul de acces la amplasamentul statiunii, precum si o analiza a mediului înconjurator si a gradului în care acesta va fi afectat în urma realizarii proiectului. Se va realiza o analiza financiara si economica, pentru a se analiza viabilitatea economica a statiunii.
Pentru o statiune de dimensiune medie sau mare, dezvoltarea acesteia se va realiza într-o perioada mai îndelungata de timp, iar fazele dezvoltarii vor trebui stabilite prin plan. De regula, prima faza de dezvoltare este planificata în detaliu, iar fazele urmatoare sunt prognozate într-o maniera mai generala.
În situatia în care nu exista comunitati învecinate importante, este necesara planificarea realizarii unor amenajari, cuprinzând spatii de locuit pentru salariatii statiunii si familiile lor, facilitati recreationale etc.
Atunci când toate aspectele legate de planificarea statiunii sunt considerate a fi satisfacatoare, se pregateste un program de implementare, si sunt determinate structurile organizationale care vor implementa proiectul.
Exista tendinta ca amplasamentele care au un succes deosebit sa se dezvolte prea rapid, ceea ce poate determina aparitia unor probleme de mediu si chiar scaderea popularitatii statiunii. Când o statiune ajunge la dezvoltarea completa, în cadrul unei zone, pot fi create alte statiuni, în alte zone sau se poate trece la reabilitarea unor statiuni mai vechi, aflate în stadiu de declin, daca studiile efectuate indica faptul ca va exista cerere pentru o asemenea destinatie turistica.
Alegerea amplasamentului cel mai potrivit pentru crearea unei statiuni se face în functie de mai multe criterii, ce pot varia, de la o zona, la alta. Amplasamentul unei statiuni de succes ar trebui sa aiba urmatoarele[14] caracteristici:
localizare în sau lânga zone de atractie turistica: plaja, pârtie de schi, zone de alpinism, izvoare minerale sau zona de mare importanta istorica ori arheologica;
conditii de microclimat adecvat tipului de statiune proiectat;
mediu ambiant atractiv al amplasamentului si al împrejurimilor, inclusiv al rutelor de acces la statiune;
existenta infrastructurii pentru accesul turistilor în zona sau posibilitatii de dezvoltare a acesteia;
disponibilitatile de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apa, a retelelor energetice, a telecomunicatiilor si a posibilitatilor de reciclare a deseurilor;
mediu natural nepoluat si sanse reduse ca programul de dezvoltare a statiunii sa genereze probleme ecologice si sociale;
disponibilitate din partea fortei de munca locale de a lucra în domeniu; încurajarea deplasarii fortei de munca spre viitoarea statiune si conditii pentru dezvoltarea unei noi comunitati pentru aceasta forta de munca.
Un amplasament care sa îndeplineasca toate aceste criterii este greu de gasit, important este însa ca, macar, sa existe posibilitatea ca orice problema ce va putea sa apara sa poata fi rezolvata în procesul de dezvoltare a statiunii.
O importanta deosebita o are stabilirea si pastrarea unui contact permanent cu liderii comunitatii locale, care sa înteleaga bine amanuntele privind proiectul si sa aiba posibilitatea de a-si prezenta propriile opinii despre modalitatile de participare la proiect, a comunitatii respective si sa înteleaga beneficiile pe care le presupune, pentru comunitatea locala, dezvoltarea proiectului.
Principiile generale ce trebuie avute în vedere în pregatirea planului statiunii sunt[15] urmatoarele:
elaborarea unui plan care sa cuprinda posibilitatile de recreere, facilitatile culturale si posibilitatile de a face cumparaturi si de a realiza diferite activitati în cadrul statiunii sau în zonele învecinate, cum ar fi, de exemplu, facilitatile necesare pentru organizarea unor reuniuni de tipul congreselor, conferintelor, etc.
asigurarea unui statut aparte fiecarei statiuni, care sa se deosebeasca prin ceva de celelalte;
planificarea mediului statiunii, astfel încât sa poata fi realizata dezvoltarea, în timp, a acesteia;
stabilirea de legaturi strânse între statiuni si comunitatea locala, în sensul obtinerii de beneficii reciproce.
În planificarea si constructia unei statiuni se va urmari, de asemenea, respectarea unor principii specifice[16], printre care:
realizarea unui acces rapid în zona si în regiune;
conservarea tuturor zonelor naturale importante din regiune, a zonelor arheologice si istorice situate în statiune sau în apropierea acesteia si integrarea acestora în circuitul turistic;
capacitatea de cazare a statiunii sa fie adecvata, fara a depasi capacitatile spatiale ale zonei;
proiectarea, în cadrul statiunii, a unei retele de transport comoda si rapida si utilizarea în masura posibilitatilor, a transportului public nepoluant, respectiv a autovehiculelor cu actionare electrica, precum si a saretelor trase de cai;
planificarea unei infrastructuri adecvate - sisteme de alimentare cu apa, de canalizare si epurare a apei, alimentare cu energie electrica, alimentare cu gaze, sisteme de colectare si neutralizare a deseurilor, acces la sistemele de telecomunicatii;
posibilitati de acces în statiune al localnicilor, inclusiv la portiunile de plaja publice, în parcurile publice etc., pentru ca acestia sa nu se simta frustrati de faptul ca nu pot beneficia de facilitatile la care au acces turistii;
stabilirea si aplicarea unor standarde corespunzatoare de dezvoltare a facilitatilor statiunii si a unor reguli de urbanism, cum ar fi cele privind densitatea cladirilor si limitele de înaltime ale acestora si respectarea anumitor norme de constructie, în special în zonele costiere;
elaborarea unui plan al zonei adiacente si învecinate statiunii, pentru a se asigura posibilitatea dezvoltarii viitoare a acesteia, într-o maniera controlabila; se vor realiza zone de spatii verzi în jurul statiunii;
luarea de masuri pentru siguranta turistilor, cum ar fi asigurarea existentei unui numar suficient de salvamari, în statiunile cu plaje, de salvamontistii, în zonele montane, de puncte de prim-ajutor sanitar si de servicii de urgenta medicala si de interventie rapida, îndeosebi în zonele izolate.
|
