TEHNICA SI MANAGEMENT IN ECOTURISM - EXPERIENTA INTERNATIONALA SI A ROMANIEI

Tehnica si management în ecoturism - experienta internationala si a României

(GESTIUNEA ARIILOR NATURALE

PROTEJATE)

Obiective

Dupa ce veti studia acest capitol veti cunoaste:

• la ce se refera managementul unei arii protejate;
• cele mai uzuale structuri de management ale ariilor protejate;
• intrumentele de gestiune a unei arii protejate;
• care sunt posibilitatile de dirijare afluxurilor turistice în cadrul unei arii protejate, pentru
• a se putea respecta obiectivele de management;
• cum se pot realiza informarea si educarea vizitatorilor în interiorul unei arii protejate;
• care sunt mijloacele de comunicare într-un parc national;
• din ce se compun veniturile unui parc national si cum sunt gestionate acestea.

C teva clarificari conceptuale si terminologice

Planul de management un instrument de gestionare a unei arii naturale protejate care include ca elemente: a) inventarierea resurselor, b) evaluarea pietei potentiale, c) serviciile oferite, d) analiza impactului asupra mediului.

Structurile turistice manageriale modele de organizare a managementului unei arii protejate; pot fi: agentiile guverbamentale, organizatiile non-profit, agentii economici privati. Tehnici de gestiune - modalitati concrete de administrare a activitatilor în interiorul unei arii protejate, astfel încât sa se respecte obiectivele de conservare, de recreere si educationale.

In ultima perioada, fenomenul turistic a cunoscut o impresionanta evolutie datorata, în cea mai mare parte, deschiderii unor noi piete de turism si gazduire si extinderii calatoriilor spre locuri de neimaginat cu câteva decenii în urma: Antarctica, padurile tropicale ale Amazonului, Marele Zid Chinezesc, insulele Scotiei, etc. Din cele 178 de tari reprezentate în Organizatia Natiunilor Unite, pentru mai mult de jumatate dintre ele, turismul reprezinta unul din sectoarele economice cele mai importante⁴⁹, Franta detinând pozitia conducatoare urmata de SUA, Spania, Italia, Austria, Marea Britanic, Germania, Canada si Elvetia.

In tarile cu un sector turistic dezvoltat, preocuparile pentru promovarea unor forme de turism durabil si orientat catre ariile naturale s-au marit considerabil în ultimele decenii; astfel, ecoturismul, desfasurat mai ales în ariile naturale protejate, a capatat tot mai multi adepti, iar experienta ecoturistica începe sa se contureze.

Acest capitol va prezenta câteva aspecte din managementul turismului în ariile protejate, relevând principalele instrumente si tehnici de dirijare a activitatii de turism, precum si unele probleme legate de economia acestor zone.

PLKotler, D.Haider, I.Rein, Marketingul locurilor, Editura Teora, Bucuresti, 2001, pag. 206.

6.1. Instrumente si tehnici de gestiune a ariilor protejate

Pe piata internationala au avut loc, în ultima perioada, o serie de transformari în structura obiceiurilor de calatorie dar si a duratei de ramânere la locul de destinatie, proces ce a determinat amplificarea concurentei, acest fenomen manifestându-se, de cele mai multe ori decisiv pentru viitorul zonelor turistice, eforturile investitionale devenind o preocupare majora în patrunderea pe piata a unor noi atractii turistice sau în modernizarea celor existente, în acest context, necesitatea elaborarii unei strategii privind gestiunea ariilor naturale protejate se impune tot mai mult, tocmai pentru a se realize obiectivul principal - conservarea si protejarea resurselor naturale, în consecinta, trebuie sa existe un plan de management, care sa releve activitatea de planificare a turismului în ariile protejate, sustinut de anumite tehnici de gestiune & 23323h710x #351;i de un marketing adecvat.

Planul de management si structurile turistice manageriale

Printre elementele ce vor alcatui planul de management al unei arii naturale protejate se numara: a) inventarierea resurselor, b) evaluarea pietei potentiale, c) serviciile oferite, d) analiza impactului asupra mediului, - un rol important în acest sens revenind colectivitatilor locale precum si parteneriatelor dintre organismele publice si cele private.

a) în ceea ce priveste inventarierea resurselor, aceasta va cuprinde:

resurse naturale: suprafete naturale protejate, relief, clima, retea hidrografica, fauna, flora,
soluri, regimul vânturilor si precipitatiilor, etc;

resurse culturale: monumente arheologice, bucatarie traditionala, obiceiuri si traditii, arta
moderna, cultura, istorie, etc;

infrastructura generala si turistica (spatii de cazare, alimentatie, centre de vizitare, panouri
publicitare, puncte de belvedere);

modalitati de acces (transport, locuri de parcare, porti principale de intrare în parc);

b)   Stabilirea pietei potentiale si, pe aceasta baza, a segmentului "tinta", va avea la baza
informatiile statistice din domeniul turismului referitoare la numarul vizitatorilor, distributia în timp si
spatiu a fluxurilor de turisti, profilul socio-demografic al vizitatorilor, preferintele acestora, etc.
Totodata, se recomanda organizarea unor anchete/cercetari de piata care sa ofere informatii privind
durata sejurului, zonele de provenienta, mijloacele de transport utilizate, tipologia unitatilor de cazare
preferate, activitatile desfasurate, locurile cele mai vizitate, cheltuielile efectuate, etc.

c)   De-a lungul timpului, exigentele turistilor în materie de confort au evoluat, calitatea
serviciilor fiind la fel de importanta ca si atractivitatea zonei, în general, sunt preferate unitatile de
cazare având confort mediu, produsele traditionale specifice, atmosfera si decoratiunile originale.

d)   La început, actiunile referitoare la ariile protejate erau în directia conservarii si protejarii
habitatelor naturale unice pe cale de distrugere, în timp, eforturile s-au îndreptat si catre promovarea
acestora ca zone de recreere minimizând, în acelasi timp, efectele negative ale turismului asupra
mediului natural care privesc:

eroziunea solului: activitatile turistice contribuie, în cele mai multe situatii, la deteriorarea
potecilor prin adâncirea acestora si a locurilor de campare prin batatorire. De aceea, este important ca
zonele destinate vizitatorilor sa fie controlate în mod eficient prin lucrari regulate de întretinere si
refacere.

distrugerea covorului de vegetatie prin batatorire, reducându-se astfel posibilitatea înmultirii
prin seminte, în acelasi timp, are loc si distrugerea arborilor prin taierea crengilor sau inscriptionarea
pe scoarta acestora.

perturbarea vietii salbatice de catre vizitatori, autovehicule, braconaj, ceea ce duce la
amplificarea factorilor de stres cu consecinte asupra comportamentului pasarilor si animalelor.

. poluarea apelor de suprafata si modificarea cresterii plantelor acvatice, aparitia si dezvoltarea unor germeni patogeni care altereaza flora si fauna acvatica.

Totodata, dezvoltarea activitatilor turistice poate avea un impact negativ si în plan social, prin aparitia unor conflicte între comunitatea locala si vizitatori, pe de o parte, cu consecinte atât asupra calitatii vietii rezidentilor cât si asupra nivelului de satisfactie al turistilor, dar si între vizitatori pe de alta parte, îndeosebi între cei al caror principal scop de calatorie este recreerea si cei sositi pentru alte motive. Nu în ultimul rând, zgomotul, aglomeratia, poluarea aerului, vandalismul constituie elemente care pot afecta atât populatia rezidenta cât si turistii.

Toate aceste informatii vor contribui, de asemenea, la stabilirea capacitatii de primire a zonei respective si la evaluarea impactului activitatilor turistice asupra mediului, nu înainte de a fi precizate zonele ce sunt sau urmeaza sa fie introduse în circuitul turistic. De exemplu, în Polonia, în cele mai multe dintre parcurile nationale, specialistii au identificat 5 zone principale: o zona de protejare si observare accesibila exclusiv cercetatorilor stiintifici, o zona de conservare activa si una izolata în care sunt permise doar actiuni de protejare a ecosistemului, o zona de renaturalizare unde sunt reintroduse diverse specii de plante si animale si o zona multifunctionala, în care pot fi desfasurate activitati turistice.

Pornind de la aceste considerente, se poate spune ca s-a trecut de la un management al zonei la unul al vizitatorilor, deoarece popularitatea zonelor protejate ca destinatii turistice a crescut foarte mult, ducând astfel la aparitia unor probleme noi. Astazi, în timp ce unele zone protejate aflate în dezvoltare înca îsi "pregatesc" un segment de vizitatori carora sa le pese de aceste zone, altele se confrunta cu o suprasolicitare din partea vizitatorilor, cu degradarea habitatelor si cu conflicte cu populatia locala privind folosinta resurselor naturale din zona. în prezent, este recunoscut faptul ca, pentru a fi eficiente, deciziile manageriale nu trebuie sa se bazeze doar pe cunoasterea ecosistemului natural, ci sa se refere si la alegerea infrastructurii adecvate, astfel încât sa se maximizeze satisfactia vizitatorilor, paralel cu minimizarea efectelor negative asupra resurselor naturale si culturale, ca si asupra populatiei locale.

In ceea ce priveste structurile manageriale, în prezent sunt experimentate mai multe modele, dintre care trei merita a fi mentionate: agentia parastatala (sau guvernamentala), organizatia non-profit si societatea comerciala privata.

Agentia guvernamentala este un organism al statului, cu politica proprie, cu responsabilitate finaciara si autocontrol. Este condusa de obicei de un Consiliu Director numit de catre guvern, care supervizeaza politica generala. Acest model este dezvoltat cu precadere în Canada, Kenia, Tanzania si Africa de Sud.

In alte tari, administrarea parcurilor revine unor organizatii non-profit, care pot inclusive sa furnizeze cea mai mare parte a serviciilor turistice. Acestea prezinta avantajul ca pot sa mobilizeze un numar mare de voluntari si sa solicite donatii.

Prezenta societatilor comerciale în ariile protejate este un lucru foarte des întâlnit, ele fiind în general prestatoarele unor servicii turistice, în schimb administrarea ariilor protejate este mai rar în responsabilitatea lor. Exista însa tari unde acest lucru este posibil, cum ar fi, de exemplu, Lesotho, unde dezvoltarea si administrarea parcurilor revine în exclusivitate unor asemenea companii private.

Viitorul va arata probabil si alte modele de gestiune a ariilor protejate, progresul în acest domeniu fiind foarte rapid. Administrarea acestor zone tinde tot mai mult spre un management din ce în ce mai sofisticat, directionat atât spre protectia si conservarea resurselor, cât si spre dezvoltarea unor sisteme financiare care sa permita o mai buna eficienta a gestionarii.

6.1.2. Tehnici de gestiune

Având în vedere rezultatele desprinse din planul de management, se poate continua cu elaborarea tehnicilor de gestiune în functie de resursele financiare existente, tipul ariei naturale protejate, particularitatile cererii turistice, în concordanta cu politica nationala de dezvoltare a turismului, în general, interventiile sunt fie legate de diversificarea ofertei în cadrul ariei naturale protejate având drept scop cresterea numarului de vizitatori, fie, dimpotriva, de restrictionare a cererii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural. De cele mai multe ori, sunt utilizate metode de rationalizare a fluxurilor de vizitatori.

A. O prima cale de rationalizare se refera la limitarea numarului de turisti atunci când
cererea este mai mare decât oferta, astfel:

eliberarea unui numar limitat de permise pentru vizitare si campare;

efectuarea de rezervari prealabile;

limitarea marimii grupurilor;

aplicarea de amenzi pentru vizitatorii care nu respecta traseul stabilit;

limitarea duratei sejurului la nivelul întregii perioade sau doar pentru anumite zone fragile.

B. O a doua cale se refera la dispersia turistilor în timp si spatiu, pentru evitarea aglomeratiei
si reducerea impactului. Dispersia se poate realize prin:

marirea distantelor dintre grupuri, în cadrul aceluiasi sit;

utilizarea concomitenta si controlata a mai multor areale din cadrul parcului, prin grupuri de
mici dimensiuni;

"programarea" vizitatorilor în timp, cu sau fara schimbarea distributiei spatiale.

Toate acestea se pot realiza prin fixarea itinerariilor, controlul accesului printr-o buna evidenta la intrare, educarea turistilor si impunerea însotirii grupurilor de catre ghizi autorizati. Pe de alta parte, aceste masuri trebuie utilizate cu prudenta, deoarece se pot opune obiectivului de crestere a nivelului de satisfactie al turistilor.

C. O alta modalitate de rationalizare a fluxurilor de vizitatori o constituie limitarea sezoniera,
unele ecosistemele fiind fragile în anumite perioade ale anului, de exemplu atunci când animalele
salbatice sunt vulnerabile sau când solul e saturat de apa; de aceea, activitatea de recreere trebuie
limitata în astfel de perioade.

D. Nu în ultimul rând, o deosebita importanta prezinta zonarea functionala prin separarea
diferitelor moduri de utilizare (ex: zone pentru campare, parcare, plimbari cu bicicleta, picnic, etc.).

Cu toate acestea, una dintre cele mai utilizate tehnici de gestiune a ariilor naturale protejate ramâne informarea si educarea vizitatorilor. Aceasta poate avea loc atât în momentul alegerii vacantei cât si la locul de destinatie. Mesajele trebuie sa fie clare, într-un limbaj accesibil difuzate prin dicutiile cu personalul, pliantele de vizitare, panourile de la intrarea în parc, etc. Procesul de informare cuprinde, totodata, si serviciile puse la dispozitia vizitatorilor prin:

localizarea strategica a serviciilor pentru vizitatori (parcari pentru masini, spatii de acostare pentru
barci, servicii de informare turistica, centre pentru vizitatori, locuri de campare si cazare, spatii pentru
alimentatie, etc);

semnalizarea pe stâlpi a rutelor preferabile cu masina, a traseelor, a parcarilor pentru masini;

semnalizarea traseelor pentru plimbari, ciclism, echitatie, etc;

controlul strict al directionarii traseelor;

încurajarea utilizarii transportului public;

în anumite tari, managerii parcurilor au închis accesul pe sosea, în scopul limitarii numarului de vizitatori sositi cu automobilul personal, încurajând utilizarea bicicletelor si colaborând cu cei care se ocupa de echitatie pentru promovarea practicarii acestui sport.

O alta tehnica de gestiune utilizata pe scara larga reprezinta introducerea taxelor de acces, simbolice, în unele cazuri, mai mici primavara si toamna, pentru încurajarea practicarii turismului în extrasezon. Scopul principal este acela de a constientiza vizitatorii în legatura cu valoarea parcului si, pe aceasta cale, generarea unui comportament si interes pozitiv. Tot în aceasta directie se înscrie si sistemul de încurajare a contributiilor voluntare banesti ale vizitatorilor si .ndreptarea sumelor de bani spre anumite nevoi locale specifice, îndeosebi catre actiuni de conservare si protejare a zonelor vizitate. Aceasta poate avea loc prin solicitarea unor donatii, convingerea vizitatorilor sa sponsorizeze parcul sau un anumit proiect, adaugarea la nota de plata a pachetului de vacanta a unui supliment destinat conservarii, pentru care vizitatorul poate sa opteze sau nu, taxarea voluntara pentru un anumit eveniment sau pentru accesul într-o anumita arie, etc.

6.1.3. Actiuni de marketing

Nu în ultimul rând, accesibilitatea obtinerii informatiilor, existenta unor centre de promovare a produselor turistice si a atractiilor zonei constituie un factor de succes în afirmarea ariilor naturale protejate ca importante si atractive destinatii turistice, în acest context, mesajele

transmise vor influenta pozitiv atitudinile si deciziile vizitatorilor prin promovarea zonelor  în care este permisa practicarea turismului si protejarea ariilor fragile.

Transmiterea mesajelor prin mass-media reprezinta un element esential pentru comunicarea pe scara larga a obiectivelor stabilite, grupurile tinta fiind alcatuite din populatia locala, turoperatorii locali, operatorii regionali si nationali, investitorii, presa, grupurile voluntare si ONG-urile.

In aceste conditii, o deosebita importanta va prezenta elaborarea unei strategii turistice comune, parte integranta a unui plan regional de marketing, în care produsele turistice regionale sa fie prezentate sub forma unei marci comune. Pachetele informationale trebuie sa raspunda astfel unor întrebari de tipul "ce e de vazut", "ce anume prefera vizitatorii", "norme de comportament în interiorul parcului", "locurile cele mai vizitate", etc.

Referitor la utilizarea unor tehnici de comunicare, acestea se pot constitui din: a) reviste, brosuri si ghiduri turistice care  sa contina informatii educative, informatii asupra evenimentelor si activitatilor, informatii pentru siguranta vizitatorilor, acestea putând fi regasite si pe cartile postale, postere, insigne;

b) harti care sa furnizeze informatii asupra localizarii punctelor de atractie;

c) evenimente programate (expozitii, expuneri audio-vizuale, programe în locurile de campare sau
ghiduri turistice);

d) seminarii si conferinte pentru expertii în conservarea naturii;

e) puncte de informare în interiorul parcului, în magazinele din apropiere, gari, restaurante, etc;

f)  panouri grafice aflate pe trasee si în punctele de belvedere si acestea reprezinta doar câteva dintre metodele utilizate în procesul de management al ariilor naturale protejate.

Toate acestea însa nu s-ar putea realiza decât prin implicarea tuturor celor interesati: agentii de turism locale si regionale, autoritatea parcului, colectivitatile locale, populatia învecinata, administratia locala (primarii), comunitatea internationala si autoritatile publice, în directia coordonarii eforturilor în ceea ce priveste marketingul destinatiilor si crearea unei imagini ce poate fi cu usurinta identificata de catre vizitatori, în cadrul acestor demersuri, pot fi antrenate toate grupurile interesate de activitatea din interiorul parcului (ex: cercetarea stiintifica). Un rol important în acest sens îl vor avea organismele consultative (comitete siintifice), scolile, universitatile, muzeele, organizatiile de cercetare.

Totodata, actiunile de promovare nu pot fi eficiente decât cu participarea unui personal specializat, bine instruit, care sa cunoasca preferintele vizitatorilor, în acest sens, ghizii interpreti detin un rol deosebit de important prin informatiile pe care le difuzeaza în cadrul circuitelor si demonstratiilor, pentru a raspunde cât mai bine nevoilor vizitatorilor.

Program ecoturistic n comunitatea El Castano Chiapas - Mexic

Studiu de caz

Scopul proiectului ecoturistic din El Castano este sa mbunatateasca conditiile de viata ale populatiei locale si sa conserve resursele naturale. El Castono este localizat n interiorul Rezervatiei Biosferei "La Encrucijada" de pe coasta Pacificului Mexican.

Lipsa educatiei n domeniile planificarii, administrarii si dezvoltarii au fost principalele obstacole ale proiectului. De aceea membrii comunitatii au cerut ajutor Rezervatiei. S-au antrenat 2 promotori care sa lucreze n zona protejata: acestia au constituit un plan de organizare a activitatii de turism n El Castano. Aceasta activitate a inclus: n primul r nd, o rapida evaluare a comunitatii cu scopul de a-i ntelege caracteristicile, formele de organizare si nivelul sau de participare si n al doilea r nd, 2 centre ale comunitatii care sa participe la dezvoltarea produselor si serviciilor. Aceste centre au generat n comunitate un mare interes pentru ecoturism.

P na acum, au fost nfiintate 2 restaurante si elaborate 3 produse turistice pentru ecoturisti. Motivatia comunitatii de a participa la acest program a fost sa si mbunatateasca calitatea vietii. Comunitatea poseda numeroase atractii naturale deosebite cum sunt cele peste 100 de specii de pasari acvatice si variatele specii salbatice ca de exemplu crocodilii. Toate acestea pot atrage cu usurinta atentia turistilor.

Lectia nvatata Este necesar sa se aiba o viziune integratoare a ecoturismului si managementului n zonele protejate. Ecoturismul n rezervatii este constituit din doua componente:

personalul rezervatiei este nsarcinat cu cercetarea si monitorizarea, precum si
cu informarea publica a comunitatii despre conservarea si dezvoltarea sustinuta a
ecoturismului.   Cercetarea si conservarea pasarilor, crocodililor, broastelor
testoase si a altor specii determina cresterea numarului turistilor atrasi n zona

programul ecoturistic trebuie sa aiba o strategie de lunga durata Este
important sa existe o retea de dezvoltare a mediului economic si social. Cei
antrenati n dezvoltarea afacerii si a managementului tehnicilor de turism ofera
cai de masurare a profitabilitatii acestei activitati.

In plus, este necesar ca membrii comunitatii sa fie antrenati n activitatea de marketing si servicii turistice. Scopul final este de a facilita construirea unei infrastructuri locale ce va dezvolta un ecoturism viabil din punct de vedere economic, social si al mediului. Pentru a educa populatia locala sunt necesare metode placute si atractive de transmitere a cunostintelor, ca de exemplu aventuri de cautare a comorilor, precum si asigurarea participarii diferitelor segmente ale populatiei (tineri, batr ni).

6.2. Economia ariilor protejate

Componenta economica are un rol deosebit de important în luarea deciziilor si, cu toate acestea, i se acorda o importanta redusa în ariile protejate la nivel mondial. De obicei, în aceste areale, accentul este pus pe partea ecologica, ceea ce este considerat de multe persoane ca fiind suficient în trasarea actiunilor legate de politica publica. Totusi, turismul în ariile protejate devine din ce în ce mai mult un factor care sta la baza dezvoltarii durabile, tocmai datorita contributiei pe care o are la dezvoltarea economica, nationala si locala si prin impulsul pe care îl da conservarii naturii si biodiversitatii.

Majoritatea parcurilor nationale încaseaza taxe reduse de intrare sau de desfasurare a unor activitati. Aceste taxe, de obicei, acopera doar o mica parte din costul protejarii resurselor si a furnizarii facilitatilor de care depinde vizitarea acestor zone. Aceasta politica a preturilor s-a dezvoltat într-o perioada în care protectia resurselor era considerata ca fiind obiectivul cel mai important, un obiectiv public de care sa beneficieze întreaga societate. Daca de un bun public beneficiaza toata lumea, atunci este firesc ca acesta sa fie platit din taxele asupra societatii.

De exemplu, un studiu facut asupra rezervatiilor biosferei din întreaga lume a scos la iveala faptul ca doar 32 din 78 respondenti încaseaza taxe de intrare vizitatorilor; nivelul taxelor varia între 5$ si 110$/persoana/zi, majoritatea înregistrând valori apropiate de minim. Autorii studiului au concluzionat însa ca rezervatiile biosferei mai bine finantate au sanse mai mari sa fie mai bine administrate si deci sa atraga mai multi vizitatori⁵⁰.

Parcurile nationale furnizeaza cea mai mare parte a experientei turistice legate de natura, dar în acelasi timp se bucura numai de o mica parte din beneficiile economice. Taxele reduse de intrare si utilizare sunt rezultatul a numerosi factori, între care si colectarea centralizata, la bugetul statului, a taxelor colectate, ceea ce face ca parcurile sa nu poata beneficia direct si efectiv de propriile încasari, în acest fel, adeseori satisfactia vizitatorilor si calitatea serviciilor au avut de suferit, la fel ca si actiunile propriu-zise de conservare a resurselor naturale.

Venitul din turism este mult sub nivelul bugetului necesar ariilor protejate, constituind doar un mic procent din resursele banesti utilizate în management. Un studiu realizat în Canada în 1998 a evidentiat ca, în parcurile nationale din aceasta tara, taxele de intrare furnizeaza doar 17% din buget, iar în SUA 18%. PN Saskatchewan este liderul în Canada, reusind sa acopere prin taxe 52% din cheltuieli, în timp ce parcurile din zona British Columbia, având o structura administrativa diferita, au recuperat doar 1%⁵¹. De cealalta parte a Globului, în India, Indonezia, Zimbabwe si altele, s-a constatat ca nu exista o relatie directa între bugetele parcurilor si încasarile din turism, tocmai datorita colectarii taxelor la bugetul statului.

Pe de alta parte, în Africa, parcurile trebuie sa-si câstige cea mai mare parte a bugetelor sale operationale din turism. Aceasta a condus la aparitia unor inovatii în politica de preturi. De exemplu, Africa de Sud are o industrie turistica în continua crestere, bazata în primul rând pe turismul în parcurile nationale, care au înregistrat în 1997 circa 80% din numarul turistilor straini care au vizitat tara⁵². Aici, parcurile au dreptul de a hotarî singure cum sa-si mareasca veniturile din turism, precum si asupra numarului personalului angajat si serviciilor oferite. Astfel, parcurile nationale din Africa de Sud pot retine 80% din încasarile proprii, încasari provenite din taxe de intrare, operarea unor unitati de cazare, alimentatie, magazine de suveniruri, din organizarea unor tururi etc. Veniturile sunt suficiente pentru a se acoperi cheltuielile de administrare si întretinere a parcurilor.

Taxele diferentiate devin din ce în ce mai raspândite. Strainii platesc de obicei mai mult decât populatia autohtona. De asemenea, în perioadele cu cerere ridicata taxele sunt mai mari. Tarifele sunt asociate cu nivelul serviciului; o calitate superioara este, evident, mai scumpa.

O alta sursa de venituri pare sa devina, cel putin în SUA si Canada, licentierea proprietatii intelectuale. Numele si imaginile unor parcuri nationale din aceste tari sunt dintre cele mai cunoscute si mai puternice din lume; astfel, corporatii private platesc adesea sume mari de bani pentru a folosi aceste nume si imagini. Un exemplu edificator ar fi reclamele unor tipuri de autovehicule, realizate concomitant cu reclama parcului, pentru a sugera calitatile speciale ale masinii pentru activitatile de recreere în mijlocul naturii (este vorba despre asa-numitul marketing reciproc).

în consecinta, cele mai importante surse de venit ale ariilor protejate sunt: taxele de intrare în parc, taxele pentru serviciile de recreere, pentru evenimente si servicii speciale, cazarea, închirierea de echipamente, parcarea, vânzarea de alimente (magazine, restaurante) si de alte marfuri (echipamente, haine, suveniruri etc.), licentierea proprietatii intelectuale, marketingul reciproc.

Multe guverne vad turismul bazat pe resurse naturale ca un instrument important în dezvoltarea economica si totusi, din pacate, majoritatea nu a investit suficient în pregatirea personalului sau în infrastructura specifica. Un sondaj global realizat de catre World Conservation Monitoring Centre arata ca în 1993 investitiile facute în ariile protejate au fost în medie de 776 $/km², variind de la 57 $/km² în America de Sud pâna la 11,552 $/km² în Asia de Est (exclusiv China). De asemenea, tarile dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate în medie 1687 $/km², cu mult mai mult decât tarile în dezvoltare, care cheltuiesc 161 $/km², cu toate ca, din punctul de vedere al valorii biodiversitatii, comparatia este inversa.

Eagles, P. -International Trends în ParkTourism andEcotourism, University of Watweloo, Ontario, Canada,
1999,pag.l6.

Idem, pag. 23.

Eagles, P., op. cit., pag. 20.

In ceea ce priveste marimea personalului care administreaza ariile protejate, diferenta este mult mai mica, de la 27,3 persoane/1 OOOkm² în tarile dezvoltate, la 22,6 persoane/1 OOOkm² în tarile mai putin dezvoltate, dar diferenta se face între investitiile care se fac în echipamentul necesar staffului si care asigura eficienta activitatilor de protectie.

Este important de amintit si faptul ca nivelul circulatiei turistice si impactul economic al ariilor protejate nu sunt masurate sistematic, iar statisticile sunt incomplete. Astfel, importanta ariilor

protejate este subestimata din lipsa de informatii adecvate.

*

In cadrul ariilor naturale protejate, administratia publica si sectorul privat îsi pastreaza roluri traditionale în ceea ce priveste programele de investitii, în sensul ca administratia locala va asigura planificarea actiunilor, managementul terenurilor, realizarea infrastructurii si finantarea unor activitati, iar sectorul privat va contracta lucrarile de infrastructura, utilitati publice, etc.

Exista însa si opinii potrivit carora parteneriatul public-privat reprezinta un concept "vag si periculos"⁵³, în sensul mentinerii unei situatii în care nu exista nici o responsabilitate (de exemplu, cazul distrugerii padurilor din Amazonia ca urmare a parteneriatului dintre guvern si întreprinzatorii particulari). Se impune deci gasirea unor modalitati de a îmbina instrumentele economice cu reglementarile juridice, într-un cuvânt adoptarea unei politici de ecoeficacitate⁵⁴.

In ultima vreme, structura administratiilor nationale, regionale si locale a cunoscut un profund proces de evolutie în paralel cu adâncirea relatiilor dintre sectorul public, privat si asociativ. Constrângerile bugetare au redus volumul creditelor disponibile pentru investitii în zonele naturale protejate, în acelasi timp, descentralizarea administrativa a determinat preluarea responsabilitatilor din ce în ce mai sporite de catre organismele locale, fara ca acestea din urma sa dispuna de resursele necesare. Acest lucru, la care se adauga si presiunea fiscala, a determinat participarea colectivitatilor locale la programele de dezvoltare, serviciile prestate în mod exclusiv de catre un singur organism public diminuându-se considerabil.

Un exemplu în acest sens este oferit de serviciile de învatamânt, transport, comunicatii, distributia energiei, aprovizionarea cu apa, colectarea deseurilor. Cu toate acestea, presiunea exercitata asupra cheltuielilor bugetare nu se diminueaza având în vedere necesitatea solutionarii unor probleme legate de discriminarile sociale, cresterea economica a zonelor defavorizate, îmbunatatirea calitatii mediului. Acestea fac obiectul unor programe si proiecte elaborate la diferite niveluri decizionale, cu implicarea tuturor celor interesati într-o mai buna gestiune a ariilor naturale protejate.

C. Camasoiu, Economia si sfidarea naturii, Editura Economica, Bucuresti, 1994, pag. 42.

Idem, pag. 43.

Turism n zona de Conservare si Management Rio Bravo Studiu de caz

Turismul n zona de Conservare si Management Rio Bravo (RBCMA) - Belize - este destinat ecoturistilor adevarati si iubitorolor de natura

Ecoturism, turism de aventura, turism educational sunt cuvinte la moda pe piata turistica internationala. De fapt, ecoturismul este forma cu cea mai rapida crestere din turism si totusi nu are o definitie standard. Programul pentru Belize defineste ecotursimul ca un turism cu impact scazut, bazat pe aprecierea mediului, unde un efort constient este facut pentru a reinvesti o proportie adecvata din venituri n conservarea resurselor pe care se bazeaza. El reprezinta un turism support pentru mediu. O extensie naturala a acestei definitii este faptul ca asigura fluxuri de beneficii populatiei locale.

nceput n 1988 Programul pentru Belize este unul privat al unei organizatii non-profit de conservare a mediului al carei principal scop este dezvoltarea ecoturismului si pratejarea resurselor naturale din Belize.Principala responsabilitate este managementul zonei RBCMA ce cuprinde 240.000 ari de padure n regiunea de nord-vest a Belizelor.

Turismul a fost identificat ca o sursa potentiala foarte importanta pentru a aduce venituri programului, dar si pentru a proteja si conserva resursele naturale. Turismul acopera toate domeniile prevazute de program: educatia pentru mediu, grija pentru comunitate, promovarea arheologiei si istoriei locale.

Educatia pentru mediu este conceputa pentru a promova ntelegerea mediului de catre publicul general si de a permite colaborarea si bunele relatii cu comunitatile locale ce nconjoara zona protejata (localnicii vor participa la activitatile economice prevazute n program). Sutelor de scoli din Belize le-au fost expuse aspecte teoretice c t si demonstratii practice ale muncii de conservare.

Acest program a nceput n 1991 cu lansarea unui program turistic studentesc pentru studentii din SUA si Belize. n zilei noastre, mai mult de 70 de grupuri au participat la un program de 2 saptam ni ce include o saptam na la Milpa Field Station pentru a studia ecologia padurii si o saptam na pe litoral pentru a studia ecologia marii. Vizitatorii studenti au fost expusi la o combinatie unica de probleme ecologice si manageriale ale padurii tropicale ce au cuprins exercitii de teren, lecturi, vizitari ale siturilor arheologice, tururi ghidate cu interpretari asupra siturilor Maya si cu vizitarea satelor din regiune.

n mai 1996, Milpa a atras atentia lumii ntregi pentru un morm nt regal ce era acoperit si ce continea un schelet de barbat mpodobit cu un colier cu nestemate. Vizitatorii zonei pot auzi, de asemenea, diverse nt mplari de la arheologi, botanisti sau ecologisti despre flora si fauna din zona

n paralel cu cresterea numarului de vizitatori, programul s-a ocupat si de amenajarea unor facilitati pentru gazuirea acestora: simple si nc ntatoare, spatioasele cabane ofera o alternativa conventionalelor hoteluri. Design-ul camerelor a fost conceput de un expert n constructii sensibil la protejarea mediului. Stilul este rustic, dar confortabil. Costructia este din lemn local, iar sursa de energie este un sistem solar.

Calitatea acestei exceptionale experiente de protejare a padurii este data de educatorii bine pregatiti ai programului pentru Belize. ntr-adevar ideea ca vizitatorii zonei RBCMA vor pleca cu o ad nca ntelegere a problemelor reale de conservare a padurilor tropicale si nu numai apartine acestui program sub atenta supraveghere a oamenilor implicati.

De retinut la final

în contextul diversificarii obiceiurilor de calatorie si cresterii interesului pentru destinatiile naturale, necesitatea elaborarii unei strategii privind gestiunea ariilor naturale protejate se impune tot mai mult, tocmai pentru a se realize obiectivul principal - conservarea si protejarea resurselor naturale. Pentru aceasta, trebuie sa existe un plan de management, care sa releve activitatea de planificare a turismului în ariile protejate, sustinut de anumite tehnici de gestiune si de un marketing adecvat.

Printre elementele ce vor alcatui planul de management al unei arii naturale protejate se numara: a) inventarierea resurselor, b) evaluarea pietei potentiale, c) serviciile oferite, d) analiza impactului asupra mediului, - un rol important în acest sens revenind colectivitatilor locale precum si parteneriatelor dintre organismele publice si cele private. Tehnicile de gestiune se elaboreaza în functie de resursele financiare existente, tipul ariei naturale protejate, particularitatile cererii turistice, în concordanta cu politica nationala de dezvoltare a turismului, în general, interventiile sunt fie legate de diversificarea ofertei în cadrul ariei naturale protejate având drept scop cresterea numarului de vizitatori, fie, dimpotriva, de restrictionare a cererii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural. Principalele tehnici de gestiune se refera la rationalizarea fluxurilor de vizitatori (prin limitarea numarului de vizitatori, prin dispersia lor în timp si spatiu, prin limitarea sezoniera, prin zonarea functionala a ariei protejate etc.), la informarea si educarea turistilor si la introducerea taxelor de acces.

Existenta unor centre de promovare a produselor turistice si a atractiilor zonei constituie un factor de succes în afirmarea ariilor naturale protejate ca importante si atractive destinatii turistice, în acest context, mesajele transmise vor influenta pozitiv atitudinile si deciziile vizitatorilor prin promovarea zonelor în care este permisa practicarea turismului si protejarea ariilor fragile.

Cele mai importante surse de venit ale ariilor protejate sunt: taxele de intrare în parc, taxele pentru serviciile de recreere, pentru evenimente si servicii speciale, cazarea, închirierea de echipamente, parcarea, vânzarea de alimente (magazine, restaurante) si de alte marfuri (echipamente, haine, suveniruri etc.), licentierea proprietatii intelectuale, marketingul reciproc.

ntrebari de autoevaluare

Ce instrumente de management se folosesc în administrarea unei arii protejate?

Care este continutul unui plan de management?

Care sunt efectele turismului asupra gestionarii unei arii protejate?

La ce se refera managementul vizitatorilor unui parc national?

Prin ce tipuri de structuri organizatorice poate fi administrata o arie protejata?

Cum se realizeaza limitarea numarului de vizitatori?

Prin ce mijloace se realizeaza informarea si educarea vizitatorilor unei arii protejate? Ce tehnici
de comunicare se folosesc?

Care sunt principalele strategii în ceea ce priveste stabilirea taxelor de intrare într-un parc
national?

Care sunt sursele de venituri ale unei arii protejate?