TURISMUL IN ROMANIA

TURISMUL IN ROMANIA

Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfasurata in alte sectoare-chei din economia mondiala (industrie, agricultura, comert). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umana, cade sub incidenta studiului interdisciplinar, antrenand deopotriva economisti , geografi, psihologi si sociologi.

Turismul este considerat, in primul rand, "o forma de recreere alaturi de alte activitati si formule de petrecere a timpului liber"; el presupune " miscarea temporara a oamenilor spre destinatii situate in afara resedintei obisnuite si activitatile desfasurate in timpul liber petrecut la acele destinsii"; de asemenea, in cele mai multe situatii, el implica efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Turismul se prezinta, asadar, ca o activitate complexa, cu o multitudine de fatete, cu incarcatura economica semnificativa, pozitionata la intersectia mai multor ramuri si sectoare din economie; toate acestea isi gasesc reflectarea in varietatea punctelor de vedere cu privire la continutul notiunii de turism si a conceptelor adiacente.

Pornind de la premisa ca turismul se refera, in esenta, la calatoriile oamenilor in afara resedintei obisnuite, definirea continutului acestuia aduce in discutie aspecte cum sunt: scopul calatoriei, distanta si durata deplasarii, precum si caracteristicile subiectului calatoriei, respectiv ale turistului. Ca urmare cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu opereaza cu analiza intercorelata a categoriilor de "turism" si "turist".

Turismul prezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea in desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri, realizate, fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agenti specializati, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistice.

1.1.TURISMUL DE-A LUNGUL TIMPULUI IN LUME

Dorinta de a calatorii si de a cunoaste lucruri noi, este cunoscuta inca din antichitate, chiar daca la inceput aceste dorinte aveau ca scop principal razboiul, cuceririle de noi teritorii sau schimbul comercial.

Poate primii care si-au dorit sa calatoreasca mult si au inlesnit calatoriile au fost vechii greci. Ei incheiau contracte de vizite reciproce, imprieteneau oameni de aceeasi ocupatie, dobandind in acest fel siguranta calatoriei. Acest contract de vizitare se putea mosteni din tata in fiu.

Au fost antrenate mase relativ mari de oameni pentru vizitarea locurilor sfinte, bailor curative, a locurilor de desfasurare a jocurilor festive. Deosebit de importanta era circulatia spre baile curative la Roma, orasul avand 854 bai populare si 14 bai de lux. Primul ghid turistic apare la 1130, scris de Aimeri Picaud, un calugar francez.

De-a lungul timpului, incep sa se diversifice motivatiile de calatorie, conturandu-se tot mai mult activitatea de turism, determinata de actiuni religioase, folosirea bailor curative, deplasarile calfelor si studentilor catre centrele universitare, calatorii catre lumi noi etc. In paralel cu cresterea traficului de calatori, s-a dezvoltat si industria hoteliera, comunicatiile, tr 232c27c ansportul, activitati destinate turismului.

Primele mentiuni privind preocuparile de a voiaja, apar in antichitate in operele geografului Strabon. Descrierile lasate de Marco Polo cu ocazia periplului sau asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocuparile viitoare privind practicarea calatoriei.

Turismul devine un complex fenomen de masa la sfarsitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat in mediul inconjurator.

Privit ca un fenomen social-economic creator de benefici, turismul a fost defint in variante dintre cele mai felurite:

- "arta de a calatori pentru propria placere" (M. Peyromarre Debord);

- "activitate din timpul liber care consta in a voiaja sau locui departe de locul de resedinta, pentru distractie, odihna, imbogatirea experientei si culturi, datorita cunoasteri unor noi aspecte umane si a unor peisaje necunoscute" (Jan Medecin);

- "fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cresterea necesitati de refacere a sanatati si de schimbare a mediului inconjurator, cultivare a sentimentului pentru frumusetile naturi ca rezultat al dezvoltari comertului, industriei si al perfectionari mijloacelor de transport" (Guy Freuler).

Calatorii avand o motivatie apropiata de sensul modern al turismului s-au manifestat de pe la 1600. Cu toate astea, utilizarea cuvantului turist este consemnata abia la 1800.

In 1883, in Elvetia, un prim document oficial se refera la activitatea hoteliera, iar in 1896, E. Guyer Freuler publica studiul "Contributii la o statistica a turismului", in care turismul este definit ca "un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe cresterea necesitatii de refacere a sanatatii si schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului fata de frumusetile naturii. rezultat al dezvoltarii comertului, industriei si perfectionarii mijloacelor de transport". Se remarca, in aceasta definitie, pe langa sublinierea motivatiei calatoriei, evidentierea legaturii dintre turism si dezvoltarea economica.

Unul dintre specialisti consacrati in cercetarea fenomenului turistic, a carui opinie a fost imbratisata de un numar mare de teoreticieni, este profesorul elvetian W. Hunziker. El defineste turismul prin "ansamblul relatiilor si fenomenelor ce rezulta din deplasarea si sejurul persoanelor in afara locului de resedinta, atat timp cat sejurul si deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanenta sau o activitate lucrativa oarecare"[1]

In acelasi spirit sunt formulate si definitiile mai recente ale turismului, definitii elaborate cu aportul unui numar larg de specialisti. O reflectare sugestiva a continutului si complexitatii activitatii turistice poate fi redata astfel: "termenul de turism desemneaza calatoriile de agrement, ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea si desfasurarea acestui tip de calatorii, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistilor", sau turismul reprezinta "o latura a sectorului tertiar al economiei, unde activitatea prestata are ca scop organizarea si desfasurarea calatoriilor de agrement, recreere sau a deplasarilor de persoane la diferite congrese si reuniuni; include toate activitatile necesare satisfacerii nevoilor de consum si servicii ale turistilor"[2].

Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea, si definirea subiectului calatoriei, respectiv a turistului. Si in privinta notiunii de turist, in literatura de specialitate exista diversitate de opinii; pot fi citate, in acest sens, punctele de vedere exprimate de F. W. Ogilvie, care includea in categoria turistilor toate persoanele care indeplinesc doua conditii si anume: se afla in locuri indepartate de casa pentru mai putin de 1 an si cheltuiesc bani in locurile respective fara sa-i castige acolo, sau de A. J. Norval, dupa care turistul este acea persoana care intra intr-o tara straina pentru orice alt scop decat a-si stabili o resedinta permanenta sau pentru afaceri si care cheltuiesc in tara in care se afla temporar banii castigati in alta parte.

Nu sunt considerati turisti: persoanele care sosesc intr-o tara (cu sau fara contract de munca) pentru a ocupa o functie sau a exercita o activitate remunerata; cei care isi stabilesc resedinta permanenta intr-o alta tara; elevii si studentii care locuiesc temporar in strainatate; persoanele cu domiciliul intr-o tara si locul de munca intr-o tara invecinata; calatorii in tranzit, chiar daca durata calatoriei depaseste 24 ore.

In anul 1950, Uniunea Internationala a Organismelor Oficiale de Turism (actualmente O.M.T.), in cadrul reuniunii sale de la Dublin, accepta aceasta definitie, cu o usoara modificare, in sensul includerii in randul turistilor a elevilor si studentilor care locuiesc temporar in strainatate. De asemenea, in 1953, Comisia de statistica a U.I.O.O.T. defineste si vizitatorul international.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, mai exact incepand cu anii `60, si ca urmare a profundelor transformari din economia mondiala, turismul cunoaste o expansiune deosebita - de unde si caracteristica pe care i-o atribuie numerosii autori, aceea de "fenomen specific lumii moderne" - antrenand tot mai multe resurse, angrenand in mecanismele sale un numar in crestere de tari si organisme.

Conferinta Natiunilor Unite asupra turismului si calatoriilor internationale, Roma, 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna "orice persoana ce viziteaza o tara, alta decat cea in care se afla resedinta sa obisnuita, pentru orice alt motiv decat desfasurarea unei ocupatii remunerate in interiorul tarii pe care o viziteaza". Aceasta definitie acopera doua categorii de vizitatori:

turisti - vizitatori temporari ce stau cel putin 24 ore in tara vizitata si ale caror motive de calatorie pot fi grupate in: loisir (recreere, sanatate, sport, odihna, studii sau religie), afaceri, familie, misiuni si reuniuni;

excursionisti - vizitatori temporari ce calatoresc pentru propria placere si stau mai putin de 24 ore in tara vizitata.

Cu acelasi prilej a fost definit si calatorul (turistul) in tranzit, considerat a fi orice persoana care traverseaza o tara, chiar daca ramane mai mult de 24 ore, cu conditia ca opririle sa fie de scurta durata si/sau sa aiba alte scopuri decat cele turistice.

In ceea ce priveste turistul, acesta este reprezentat de "orice persoana care se deplaseaza spre un loc situat in afara resedintei sale obisnuite ,pentru o perioada mai mica de 12 luni si ale carui motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat". 

In calatoriile lor, turistii consuma o serie de bunuri si servicii; acestea sunt produse, de regula, de industrii/ramuri distincte ale economiei, legate mai mult sau mai putin de turism. Corespunzator acestei realitati, in structurile (clasificarile) consacrate ale ramurilor economiei sau ale produselor si serviciilor nu se regaseste o industrie a turismului. Si totusi conceptul este frecvent utilizat si chiar definit.

1.2. ISTORIA TURISMULUI IN ROMANIA

In Romania, turismul, ca fenomen social-economic, se integreaza in economia unitara a tarii, constituind o coordonata majora a civilizatiei societatii noastre.

Elementele precursoare turismului pe pamantul tarii sunt atestate documentar inca din antichitate, cand ele au aparut si s-au dezvoltat, in forme embrionare, a Baile Herculane, Ocna Sibiului, Turda, Sovata, Buzias etc.

In evul mediu in conditiile oranduirii feudale, turismul s-a manifestat sporadic pe teritoriul tarilor romanesti, mai restrans decat in antichitate, datorita nesigurantei drumurilor si conceptiilor mistice. Activitatea de turism colectiv se desfasura, mai ales, sub forma turismului de pelerinaj. Documentele vremii indica si o forma de turism colectiv, de masa, determinata de o serie de manifestari laice, etnofolclorice, cu prilejul unor momente festive, traditionale: sarbatori folclorice, targuri, hramuri, nedei etc.

Treptat se afirma turismul balnear, acesta fiind mentionat in localitatile: Baile Felix in sec. XV, Ivanda si Lipova in sec. XVI, Bazna in sec. XVII, Baile Herculane in 1734, Olanesti in 1760, Borsec in 1770, Vatra Dornei in 1788.

In secolul XIX, statiunile balneoclimaterice cunosc o dezvoltare deosebita, astfel ca pana la sfarsitul secolului existau 23 de statiuni de interes general, 78 de interes local si 38 de localitati cu izvoare minerale utilizate.

In a doua parte a secolului XIX apar primele asociatii turistice, punand bazele turismului organizat. Acest turism modern se caracterizeaza prin trasaturi noi si printr-o evolutie a tipurilor si formelor sale, marcand substantiale transformari cantitativ si calitative privind structura turismului.

Primele grupari, asociatii sau societati care se infiripa sunt: "Trinitatea vremelnica" din 1869, avand ca scop de a intreprinde excursiuni, "Societatea carpatina ardeleana a turistilor" din 1880, "Societatea carpatina Sinaia", "Cercul excursionistilor" la 1 ianuarie 1891, prima organizatie turistica din Bucuresti care isi propune sa intreprinda "excursiuni menite sa dezvolte iubirea pentru frumusetile naturii si inmultirea cunostintelor prin vizitarea monumentelor si localitatilor din tara, ceri ar putea prezenta un interes din deosebite puncte de vedere" (V.Borda, 1979).

In Romania postbelica, prima organizatie de turism de tip nou, pe baze economico-sociale, a fost turismul popular (1948-1950), care apoi devine Federatia de turism - alpin. In anul 1955, se reinfiinteaza Oficiul National de Turism "Carpati", infiintat in 1935. In 1957 se constituie Asociatia turistilor din Romania , iar in 1968 Biroul de turism pentru tineret.

In 1971 ,ca urmare a dezvoltarii continue si progresive a turismului in Romania se infiinteaza Ministerul Turismului si Sporturilor, for de conducere, indrumare si coordonare organizatorica, caruia ii sunt subordonate 40 de oficii judetene de turism.

Pe langa modernizarea si transformarea vechilor statiuni balneoclimaterice si climaterice, apar si altele noi ca: Mangalia Nord, Navodari, Voineasa, Costinesti, Balea Lac, Durau, Piatra Arsa.

Directiile prioritare de dezvoltare a turismului intre anii 1976-1980 s-au orientat spre valorificarea mai complexa a statiunilor montane, cu potential turistic ridicat, spre dezvoltarea statiunilor balneoclimaterice cu o eficienta recunoscuta si modernizarea statiunilor balneare si climaterice de pe litoral. Sunt sporite cu 35000 de locuri in formele de cazare de baza si complementare noi localitati, statiuni balneoclimaterice si complexe turistice, cu precadere in aria Carpatilor, sunt amenajate noi mijloace moderne de transport pe cablu: telecabine, telescaune,teleschiuri, iar terapiile balneare sunt dotate cu tehnica moderna.

In 1982, baza tehnico-materiala a turismului cuprindea peste 155000 de locuri pe litoral, peste 38000 de locuri in statiunile montane de odihna si practicarea sporturilor de iarna, in jur de 45000 de locuri in statiunile de cura balneara si aproximativ 20000 in cabane si alte forme de gazduire.

Gradul de utilizare a capacitatilor de cazare, pe total de tara, a fost in medie de 75%, cuprinzand toate formele de cazare intre anii 1975-1989, fiind distribuite astfel: pe litoral 76,9%, in statiunile montane 73,7%, in statiunile balneoclimaterice 87%, iar in celelalte centre turistice de 70%.

Gradul de ocupare a capacitatilor de cazare de catre turistii straini, calculat la om/zile cazare, a fost de 35% pe litoral, 10% in statiunile de munte, 3,9% in statiunile balneoclimaterice si 11,3% in celelalte centre turistice.

Dupa 1990, s-a instalat o tendinta descrescatoare, in ritmuri accelerate datorita deteriorarii sensibile a conditiilor de viata pentru majoritatea romanilor si calitatea tot mai slaba a serviciilor turistice, care a determinat petrecerea vacantei in strainatate de catre cei cu posibilitati financiare mai .ridicate, sunt principalele cauze ale reducerii dramatice a numarului turistilor (la mai putin de jumatate fata de anul de varf - 1988).

Avand conditiile necesare pentru dezvoltarea accentuata a turismului intern si international, se pune accentul pe optimizarea gradului de valorificare a fondului turistic, pe intensificarea amenajarilor existente si a cailor de acces, pentru ca intregul teritoriu sa fie inclus in circuitul turistic national si international.

In privinta turismului local, fiecare judet isi valorifica in continuare fondul turistic, spre a oferi posibilitati de utilizare completa si complexa a tuturor resurselor turistice.

1.3. DEZVOLTAREA TURISMULUI IN ROMANIA

Turismul reprezinta pentru Romania sectorul economic care dispune de un valoros potential de dezvoltare, neexploatat inca suficient si care poate deveni o sursa de atractie atat a investitorilor cat si a turistilor straini, insa acest lucru este ingreunat de concurenta puternica din partea tarilor invecinate (Ungaria, Bulgaria, Croatia) si de amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului romanesc.

Potrivit strategiei de dezvoltare din Planul National de Dezvoltare 2007-2013, marele avantaj al Romaniei pentru dezvoltarea turismului este oferit de prezenta resurselor naturale si culturale de o mare diversitate si armonios repartizate in teritoriu, care dau posibilitatea practicarii intregii game de forme de turism.

Pentru completarea ofertei turistice generale, slab diversificata in prezent, Romania dispune de numeroase resurse turistice de exploatat si valorificat, in vederea acoperirii intregului an calendaristic. Sunt de remarcat in acest sens cele 18 parcuri nationale si naturale, ariile protejate, rezervatia biosfera Delta Dunarii, bogatia si diversitatea patrimoniului cultural (manastiri, cetati, biserici, monumente), comunitatile umane care pastreaza valorile civilizatiei culturale rurale in viata de zi cu zi, oportunitatile de practicare a turismului de aventura, oferite de raurile nationale, a speo-turismului, turismului ecvestru, turismului de croaziera pe fluviul Dunarea, turismului rural, favorizat de faptul ca Romania este a cincea tara in ceea ce priveste viticultura, oportunitatile pentru practicarea cicloturismului, a mountain bike, dar si a concursurilor out-of-road.

Toate acestea confera Romaniei potential pentru dezvoltarea produselor turistice complexe si cresterea numarului total de turisti. De asemenea, oportunitatile pentru atragerea turistilor straini in special sunt din ce in ce mai diverse: oferta statiunilor turistice balneare, diferite forme ale turismului de afaceri generate de congrese, simpozioane si expozitii, actiuni cu caracter diplomatic generate de aderarea Romaniei la NATO, intrarea Romaniei in UE, viata cultural-stiintifica, deschiderea de afaceri cu firme multinationale etc.

O problema de importanta nationala si locala cu care se confrunta Romania este reprezentata de gradul diferit de valorificare a potentialului turistic, avand in vedere rolul care trebuie acordat respectarii capacitatii de suport, dar si eliminarii disparitatilor economice regionale. In acest context, in timp ce zone precum Valea Prahovei, Brasov si imprejurimi, Constanta si litoralul Marii Negre au un turism de masa la limita superioara si peste a capacitatii de suport in sezonul de varf, in restul zonelor turistice circulatia turistilor este la jumatatea capacitatii de suport si chiar mai mica.

Principalul motiv al acestei situatii il constituie un complex de conditii de exploatare neadecvate, respectiv accesibilitate dificila, servicii turistice si utilitati generale de calitate slaba, programe de agrement insuficiente, retele de structuri turistice de cazare, alimentatie si agrement neacoperitoare, forta de munca in structura ocupationala turistica neadecvata cererii pietei si insuficienta cantitativ.

In raport cu potentialul turistic, dar si comparativ cu statele vecine, ponderea turismului romanesc in PIB este mica, la fel si profitul obtinut de intreprinzatorii in turism. Aceasta se datoreaza in principal lipsei produselor turistice complexe, existentei capacitatilor turistice vechi si nemodernizate, privatizate in anii 2001-2002, si lipsei facilitatilor pentru realizarea de capacitati turistice complexe, modern echipate si dotate. La acestea se adauga si lipsa capacitatilor de cazare in zonele turistice care ofera oportunitati deosebite pentru practicarea turismului de nisa si a ecoturismului.

De asemenea, lipsesc total sau sunt insuficiente capacitatile turistice in vecinatatea parcurilor naturale, nationale sau ale altor arii protejate care sunt legiferate. Fara a avea o dezvoltare cantitativa si calitativa optima a structurilor turistice de cazare, de alimentatie si de agrement, resursele turistice naturale nu pot fi valorificate complex.   In ceea ce priveste promovarea turistica, ca factor cheie pentru consolidarea locului pe piete si obtinerea succesului, Romania trebuie sa se alinieze tendintei internationale de crestere, din ce in ce mai mult, a rolului institutiei nationale de promovare a turismului in activitatea intensiva de promovare.

Activitatea de promovare turistica interna este in prezent subdimensionata, cantitatea de materiale promotionale editate este insuficienta si nu acopera cererea. Situatia este determinata de lipsa unei retele nationale de centre judetene si birouri locale de promovare si informare turistica, a unor brand-uri pe zone/regiuni turistice, de deficientele in acoperirea cu fonduri de la buget a activitatii de promovare interna si internationala, de lipsa asigurarii continuitatii institutionale in domeniul promovarii.

Dezvoltarea turismului reprezinta, pentru multe dintre tari, un obiectiv important al politicii economice, avand in vedere efectele benefice asupra productiei, consumului, ocuparii fortei de munca, relatiilor internationale etc., rolul sau de factor stimulator al progresului, al cresterii. Dar, dinamica turismului este conditionata, in buna masura, de realizarile din alte ramuri si sectoare ale economiei.

Rezultatul firesc al acestor raporturi este inscrierea procesului de elaborare a strategiei dezvoltarii turismului intre atributiile fundamentale ale administratiei nationale in domeniu, singura capabila sa asigure corespondenta cu celelalte componente ale economiei, sa defineasca, in mod obiectiv, locul acestuia intre prioritatile cresterii economico-sociale.

Coordonarea dezvoltarii turismului la nivel macroeconomic este argumentata de particularitatile organizarii acestuia, in principal, de faramitarea exagerata a agentilor economici si, corespunzator, de raza lor limitata de actiune, de puterea economica redusa, de viziunea ingusta asupra propriilor interese. Aceste trasaturi fac imposibila suportarea, de catre agentii economici, a costurilor legate de elaborarea unei strategii (angajarea de specialisti, efectuarea de studii de piata) si, totodata, asigurarea caracterului obiectiv, echidistant al orientarilor in dezvoltarea turismului se va alinia potentialului resurselor , in principal naturale, intre acestea si activitatea turistica existand o relatie de tip determinist.

De asemenea, resursele turistice prezinta si alte trasaturi cu impact asupra ritmurilor si orientarilor fenomenului in ansamblul sau; este vorba de eterogenitate, distributia inegala in teritoriu, calitatea diferita si, mai ales, faptul ca, in cele mai multe situatii, acestea nu sunt destinate in totalitate turismului.

Fig.1.1. Constrangerile strategiei dezvoltarii turismului

	SOCIETATE
					ECONOMIE

MEDIU

In consecinta dezvoltarea turismului trebuie sa tina seama de contextul economic, social si ecologic in care inscrie (vezi fig. 1.1.) Toate acestea argumenteaza, odata in plus; necesitatea unei evolutii coordonate si controlate a turismului, integrarea lui in strategia generala a cresterii.

Raportandu-se acestor exigente, strategia dezvoltarii turismului se refera la identificarea principalelor directii/obiective, a modalitatilor/parghiilor de realizare a lor si la evaluarea efectelor acestor obiective (politici) in plan economic, social, cultural, politic, ecologic.

Totodata, pentru a fi viabila, realista, strategia dezvoltarii turistice trebuie sa fie supla, flexibila, obiectivele prevazute sa aiba un caracter. indicativ, nu imperativ, sa urmareasca concertarea actiunilor individuale ale agentilor economici si colectivitatilor locale, sa fie dublata de un sistem de parghii economicei menit sa asigure transpunerea in practica a obiectivelor.

In concordanta cu .aceste cerinte de ordin general avandu-se in vedere problemele particulare ale turismului romanesc, aflat inca intr-un proces de tranzitie la nivel macroeconomic au fost conturate principalele obiective strategice. Astfel, pentru un orizont mai apropiat, intre prioritatile dezvoltarii turistice se numara:

- finalizarea procesului de trecere in proprietate privata a echipamentelor turistice, prin acordarea de competente, in acest sens, organismelor de turism, prin elaborarea unui cadru legislativ stimulativ;

- integrarea, mai larga, a turismului romanesc in circuitul mondial de valori; mai concret, recastigarea cotei de piata de 2,5% din totalul sosirilor internationale de turisti, detinuta la inceputul anilor '80, fata de mai putin de 1% cat este in prezent; realizarea acestui obiectiv implica eforturi promotionale sporite, dar si apropierea ofertei tarii noastre - din punct de vedere calitativ si structural - de cea a tarilor curente;

- dezvoltarea si diversificarea ofertei de vacante, prin atragerea in circuitul turistic a noi zone, prin promovarea unor noi forme de turism - cultural, rural, de vanatoare etc., prin modernizarea infrastructurii si a echipamentelor specifice, prin imbunatatirea calitatii serviciilor;

- utilizarea rationala a resurselor, protejarea si conservarea lor, prin stimularea turismului ecologic, prin organizarea de parcuri si rezervatii, prin intensificarea actiunilor de protejare a mediului;

- formarea unei forte de munca cu un nivel ridicat de pregatire profesionala, prin stimularea participarii la cursuri speciale, printr-o mai atenta selectie a personalului, prin cointeresarea acestuia.

Acestor obiective mai pot fi adaugate si altele, decurgand fie din strategia generala a dezvoltarii economico-sociale pe termen mediu si lung a tarii noastre, fie din cerintele integrarii europene; in acest sens pot fi mentionate cele privind imbunatatirea calitatii serviciilor si diversificarea tipologiei acestora, promovarea pe scara larga a metodelor moderne de comercializare a vacantelor (in principal, prin sistemele de rezervare computerizata), perfectionarea organizarii activitatii prin simplificarea circuitelor economice si, nu in ultimul rand, cresterea eficientei.

Realizarea tuturor acestor obiective presupune elaborarea unor programe complexe la nivel macroeconomic. O astfel de abordare - desi este reclamata, cu prioritate, in cazul proiectelor de anvergura a caror finantare se face din bugetul national si/sau implica decizii la nivel guvernamental - se impune pentru intreaga economie.

1.4. CLASIFICAREA TURISMULUI

Resursele turistice ale unui teritoriu sunt exploatate in cadrul unor forme de turism sau forme ale circulatiei turistice, iar generate de amploarea fluxurilor turistice intra - si inter-regionale, aceste forme de turism au cunoscut o diversificare crescanda.

In functie de provenienta turistilor, curentelor istorice, durata de sejur, turismul se poate clasifica in turism national (intern) si international.

Turismul intern

Turismul intern este forma de turism la care participa populatia unei tari in interiorul granitelor ei.

Turismul intern, constituit din calatoriile vacantele populatiei autohtone in limitele granitelor nationale, s-a afirmat, in Romania, cu foarte mult timp in urma, iar evolutiile sale au reflectat cu fidelitate transformarile din viata economica si sociala a tarii. Astfel, perioadele de avant economic si cele de criza, evenimentele politice, facilitatile sau restrictiile de calatorie, s-au concretizat in cresteri sau scaderi ale numarului turistilor, in variatii ale duratei vacantelor, in modificarea locului turismului in consumul populatiei.

Indicatorul cel mai expresiv pentru caracterizarea dinamicii circulatiei turistice interne este numarul turistilor sau al persoanelor cazate in unitatile turistice si, asociat acestuia, numarul innoptarilor si durata medie a sejurului; de asemenea, se mai utilizeaza indicatori referitori la numarul actiunilor, incasari din prestatii turistice s.a.

Analizat in dinamica, numarul turistilor inregistrati in unitatile de cazare a cunoscut perioade de crestere in ritmuri relativ inalte, de stagnare si declin.

Din punctul de vedere al destinatiei/distributiei spatiale, optiunile de vacanta ale turistilor romani se indreapta in proportie de 53% spre orase, in principal, pentru turismul cultural si cel de afaceri, in cote apropiate, de circa 16-17%, spre litoral si zona montana si de circa 15% spre statiunile balneare.

De-a lungul timpului, aceasta orientare a suferit modificari importante, in mod deosebit, in sensul diminuarii fluxului de turisti spre litoral, situatie explicabila prin decalajul tot mai accentuat intre nivelul calitativ al serviciilor si cel al preturilor practicate.

Turismul national se subdivide in:

- de sejur (de lunga durata-peste 30 zile; de durata medie-4-30 zile; de scurta durata-1-3 zile);

- de circulatie (itinerat);

- de circumstanta.

Situatia actiunilor turistice interne a evoluat in modul urmator:

Tabelul 1.1

Evolutia actiunilor turistice interne

Sursa: I.N.S.S.E Romania, 2007

Se observa ca indiferent de modul de exprimare, evolutia actiunilor turistice interne a avut un minim. in anul 2006, pentru ca in anul 2007 sa inregistreze o anumita crestere.

Pe tipuri de actiuni turistice interne, situatia se prezinta astfel:

Tabelul 1.2.

Evolutia diferitelor tipuri de actiuni interne

Sursa: I.N.S.S.E. Romania, 2007

Pentru anii 2006 si 2007, datele disponibile se refera numai la semestrul I al fiecarui an:

Tabel 1.3.

Evolutia actiunilor turistice interne in perioada 2006-2007

Sursa: I.N.S.S.E. Romania, 2007

Studiind datele (tabelul 1.3.) se observa ca anul 2006 a reprezentat un punct de minim in evolutia diferitelor tipuri de actiuni turistice interne de tipul excursiilor si al celor cu durata de 1-3 zile, ceea ce confirma tendinta descendenta inregistrata in anii anteriori.

Cu toate acestea, evolutia actiunilor turistice interne cu durata de minim 4 zile inregistreaza in continuare o crestere, ceea ce explica cresterea per total a actiunilor turistice interne. in ceea ce priveste semestrul I al anilor 2006 si 2007, se inregistreaza o scadere a actiunilor turistice interne, evolutie inceputa de fapt in semestrul I, din 2005. Durata medie a sederii la nivel national a fost de 3,6 zile, valoare aflata sub media europeana.

Desigur, un tablou complet al dimensiunilor, evolutiei si structurii circulatiei turistice interne presupune mobilizarea unui numar mai mare de indicatori, cat si aprofundarea cauzelor/factorilor determinanti ai acestora; unele dintre aceste probleme fac, obiectul cercetarii din capitolele urmatoare.

Analiza fenomenului turistic romanesc, evidentiaza realizarile si minusurile inregistrate, mai ales in ultimul deceniu, subliniind totodata ca relansarea acestei activitati este conditionata de dezvoltarea economico-sociala a tarii noastre si de imbunatatirea substantiala a calitatii serviciilor specifice.

Turismul international

Turismul international este forma de turism care include turistii ce depasesc, in cadrul calatoriilor lor, limitele granitelor tarii de resedinta permanenta.

Turismul international se poate clasifica astfel:

- receptor, alcatuit din sosirile de turisti straini din alte tari intr-o alta tara data:

- de sejur:

- de lunga durata;

- de durata medie;

- de scurta durata;

- de circulatie;

- de tranzit;

eminent, reprezentat de plecarea autohtonilor in excursii in strainatate:

- de sejur:

- de lunga durata;

- durata medie;

- de scurta durata;

- de circulatie;

- de tranzit;

- vizite de o zi.

Deci, dupa provenienta turistilor, deosebim turism intern si turism extern, iar in functie de sensul circulatiei turistice deosebim turism eminent sau receptor.

In functie de potentialul turistic si baza de servire sunt organizate diferite tipuri de turism:

- turism montan si de schi (drumetii,turism climateric sporturi de iarna) - in Muntii Alpi, Carpati, Stancosi, Kenya, Himalaya;

turism balnear (ape minerale, termale) - Franta, Cehia, Germania, Romania, Ungaria etc.;

- turism maritim-balnear ( cura climaterica, helioterapie, bai de mare, namol terapeutic) - Marea Neagra, Egee, Adriatica, Caraibilor etc.;

- turism de vanatoare (safari) - raspandit mai ales in Africa, dar si in zonele: Canada, SUA, unele tari europene;

- turism cultural (monumente istorice, arhitectonice, muzee);

- turism sportiv (legat de marile competitii sportive, olimpiade);

- turism festivalier

- turism comercial (targuri, expozitii).

1.5. POTENTIALUL TURISTIC SI TOXONOMIA TURISTICA

In perioada aceasta, cand turismul a devenit o activitate de mare importanta sociala, economica si chiar politica, atat pe plan national, cat si international, necesitatea cunoasterii potentialului turistic, a valorificarii lui rationale se impune din ce in ce mai mult in toata lumea.

Determinarea potentialului turistic prin metode cantitative a preocupat pe multi specialisti, rezultatele fiind de un real ajutor actiunilor de sistematizare turistica a teritoriului, de amenajari si dotari corespunzatoare valorii potentialului respectiv.

1.5.1 TREPTE TAXONOMICE

Tinandu-se cont de amplasarea si concentrarea spatiala a obiectivelor turistice, de valorificarea si functionabilitatea potentialului turistic in tara noastra, s-au folosit urmatoarele trepte taxonomice:

Obiectivul turistic este reprezentat de o singura unitate cu caracter turistic, al carei potential constituie o valoare de atractie. Poate fi natural, istoric, folcloric, arhitectonic, economic, etc. si poate fi situate atat in cadrul localitatilor, cat si in afara lor.

Localitatea sau centrul turistic reprezinta o asezare in care sunt mai multe obiective turistice, constituind un punct de atractie a turistilor.

Complexul turistic corespunde unei grupari de mai multe obiective turistice sau unei suprafete restranse, in care se concentreaza cateva localitati sau centre turistice, sau obiective turistice izolate. In aceasta categorie se include si masive forestiere, lacuri, rauri etc.

Arealul turistic este reprezentat de o suprafata nu prea intinsa, in care se include mai multe obiective turistice izolate sau mai multe complexe turistice, iar cand este situate in jurul unui centru urban constituie o zona turistica periurbana.

Regiunea turistica este o categorie cuprinzatoare, reprezentata de un teritoriu intins, caracterizata de o concentrare evidenta a obiectivelor turistice, in care sunt situate masive forestiere, cursuri de apa, localitati si centre turistice, complexe turistice, areale turistice.

1.5.2. POTENTIALUL TURISTIC IN ROMANIA

Datorita configuratiei variate a teritoriului si istoriei multimilenare a poporului roman, potentialul turistic al Romaniei este de o mare complexitate si de o valoare deosebita. El este reprezentat in primul rand de relieful foarte diferit, de o retea deasa de ape curgatoare si statatoare, de o bogata fauna si de o vegetatie foarte diferita de zone cu climat reconfortant, iar in al doilea rand, de monumentele istorice si de arhitectura de o inestimabila valoare stiintifica, de obiective folclorice si de arte specifice fie unor localitati, fie unor areale sau regiuni turistice.

Potentialul turistic al Romaniei este valorificat intr-o masura apreciabila, amenajarile si dotarile existente punand in valoare multe obiective turistice. Atentia care se acorda dezvoltarii acestei ramuri a economiei nationale a ridicat la valori inalte multe potente turistice, activitatea de introducere in circuitul turistic a noi obiective si regiuni fiind in continua intensificare.

Factorii naturali

Inregistrand o mare varietate, factorii naturali, ca resurse potentiale, au un rol principal in dezvoltarea turismului. Prin caracteristicile sale, relieful tarii noastre se inscrie cu cel mai variat si mai important potential turistic, el putand fi valorificat prin dotari si amenajari diferentiate in functie de particularitati locale, de potentialul lor estetic.

Potentialul turistic montan are ca principale componente culmile inalte cu marea lor varietate de forme (piscuri golase sau varfuri acoperite de vegetatie, stanci enorme cu aspect de ruine), de un relief cu bogate si foarte diferite fenomene carstice (pesteri, chei), de numeroase urme glaciare (lacuri, caldari), de vai, adanci, si pitoresti etc. Dealurile si podisurile, ca treapta medie de relief, au un potential ridicat din punct de vedere turistic, reprezentat de intinse paduri de foioase, de vii sau livezi, de covorul pasiunilor sau fanetelor naturale, de vai mai largi sau mai inguste pe care le insira - sate pitoresti.

Relieful de campie prin prezenta unor vai cu lunci largi si insorite de brauri de vegetatie arborescenta, prin existenta unor particularitati ale micro-formelor de relief (crovuri, meandre, belciuge, maluri abrupte la baza carora apar siruri de izvoare), dispune si el de un apreciabil potential turistic, valorificat, insa in mai mica masura, in comparatie cu acela al muntilor si dealurilor.

Lunca si mai ales Delta Dunarii, ca unitati de relief joase, prin caracterele lor marfo-hidrografice, floristice si faunistice se inscriu cu un potential turistic atractiv, valorificat intr-o insemnata proportie.

Reteaua de ape este unul dintre cei mai remarcabili factori generatori de turism. Apele curgatoare se inscriu cu un potential ridicat, atat datorita peisajului pe care il reprezinta in cadrul naturii inconjuratoare, cat si posibilitatilor pe care le ofera pentru pescuit sportive, pentru baie si plaja, pentru atractivitatea diferitelor amenajari hidrotehnice.

Prin valoarea lor terapeutica, izvoarele si apele minerale genereaza amenajari si dotari speciale, care au atras si atrag un numar mare de turisti.

Statiunile balneare sunt astazi renumite obiective turistice, spre care converg inseninate fluxuri de turisti in toate anotimpurile.

Litoralul romanesc la Marii Negre ofera o gama variata de folosinte turistice, inscriindu-se, dupa munti, cu cea mai ridicata valoare a potentialului turistic, amenajarile si dotarile existente transformandu-l in cea mai renumita si atractiva regiune turistica a tarii, atat pentru turismul intern cat si pentru cel international.

Ca elemente ale naturii, vegetatia si fauna au o apreciabila importanta turistica, inscriindu-se printre cei mai active factori generatori de turism. Ei reprezinta un valoros potential, in toate regiunile tarii.

Vegetatia ierboasa a pajistilor naturale (alpine, montane, si submontane) se inscrie ca element apreciabil in componenta potentialului turistic, iar padurile constituie un mediu de mare valoare pentru turism, atat in zona montana si deluroasa, cat si mai ales in zona de campie (in special cand sunt situate pe malul sau in imediata apropiere a apelor). In acelasi timp, valoarea turistica a padurilor creste prin existenta unor arbori declarati monumente ale naturii sau rezervatiilor cu caracter stiintific sau functional. De aceea, datorita posibilitatilor pe care le ofera pentru turism, alaturi de functiile economice si naturale, padurile se inscriu, din ce in ce mai mult si ca factor generator de turism. Aceasta ultima functie oglindeste conditiile pe care le ofera pentru recreere si agrement, mai ales in zonele periurbane.

Din punct de vedere turistic, fauna reprezinta interes in functie de caracterul ei cinegetic sau estetic, ca si al popularii regiunilor turistice.

Fauna acvatica, element de mare atractivitate turistica, constituie o principala componenta a factorilor generatori de turism. Numerosi amatori de recreere prin pescuit sunt atrasi de bogata si variata fauna piscicola a raurilor, lacurilor, iazurilor si mai ales a Deltei Dunarii.

Rolul turistic al faunei de interes vanatoresc este in crestere de la un an la altul, recreerea prin vanatoare si mai ales prin pescuit capatand tot mai multi adepti, care, in zilele de odihna sau week-end, fac excursii in regiunile apropiate sau mai indepartate de localitatea de domiciliu.

Factorii climatici, care reprezinta un potential turistic mai ales cand se asociaza cu alti factori generatori de turism (relief, ape minerale) influenteaza activitatile turistice dintr-o regiune, in functie de sezon. Astfel, iarna abundenta zapezii in regiunile montane favorizeaza practicarea sporturilor de iarna, "starea vremii" influentand fluxul de turisti, pe anotimpuri si pe regiuni geografice. Regimul termic si cel pluviometric are o apreciabila influenta asupra fluxului de turisti spre mare sau munte, spre ariile forestiere sau spre rauri si lacuri.

Factorii cultural - istorico - economici

Prin caracterul lor de reprezentanti ai trecutului, de evocatori ai timpurilor stravechi, factorii cultural-istorici se inscriu cu o deosebita importanta in potentialul turistic al unui teritoriu.

Simtul de frumos, de instructie si de educatie a facut ca rolul acestor factori sa creasca vertiginos, restaurarea si valorificarea obiectivelor istorice si arhitectonice fiind actiuni care s-au impus si se impun, inca in toate regiunile tarii.

Romania are numeroase si variate monumente istorice de o mare valoare ,care "destainuie"viata din regiunile respective,care evidentiaza evenimentele din trecutul poporului nostru, care fac cunoscute nivelul si caracterul artei romanesti din diferite epoci si regiuni.

Manastirile, palatele, locurile istorice, casele vechi, insotite de legende si traditii ,sunt tezaure inestimabile ale trecutului poporului nostru si reprezinta un potential turistic ce rivalizeaza cu cel al muntilor si al litoralului.

Peisajul unor asezari constituie obiective turistice cu certe valori, prin forma si arhitectura caselor, prin asezarea si specificul asezarii respective. Pe aceasta baza, au fost desemnate ca "sate turistice" cateva asezari rurale din zona montana.

Activitatile artizanale, prin realizarea unor obiective cu traditie, specifice, de origine populara, constituie si ele un insemnat si apreciat potential turistic. Asemenea activitatii se intalnesc in toate regiunile tarii,popularizarea si introducerea lor in circuitul turistic fiind o actiune permanenta.

Elementele de etnografie si folclor, reprezentate de port si de obiceiurile specifice locului sau regiunii respective, se intalnesc in multe zone geografice ale tarii, bucurandu-se de o mare atractie si interes, in unele regiuni renumele lor depasind, granitele tarii.

Printre obiectivele economice care constituie atractii turistice se inscriu si unele unitati agricole (sere, solarii, combinate zootehnice) ca si in zonele viticole, pomicole si legumicole sau unele amenajari funciare.

Toate categoriile de factori prezinta un potential turistic national, pus in valoare intr-o insemnata masura, care genereaza, in functie de anotimp si de asezare geografica, inseninate fluxuri de turisti.

Pentru o valorificare rationala si eficienta a intregului potential turistic al Romaniei sunt necesare: cunoasterea temeinica si aprofundata a tuturor valorilor turistice, amenajarea si dotarea lor corespunzatoare, precum si educarea populatiei in spiritual protejarii si conservarii tuturor obiectivelor turistice, mari sau mici, importante sau mai putin importante, a potentialului turistic, indiferent de starea in care se afla.

1.6. TURISMUL IN ACCEPTIUNE ECONOMICO-SOCIALA

Privit ca un fenomen social-economic creator de benefici, turismul a fost defint in variante dinte cele mai felurite: "arta de a calatori pentru propria placere" (M. Peyromarre Debord); "activitate din timpul liber care consta in a voiaja sau locui departe de locul de resedinta, pentru distractie, odihna, imbogatirea experientei si culturi, datorita cunoasteri unor noi aspecte umane si a unor peisaje necunoscute" (Jan Medecin); "fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cresterea necesitati de refacere a sanatati si de schimbare a mediului inconjurator, cultivare a sentimentului pentru frumusetile naturi ca rezultat al dezvoltari comertului, industriei si al perfectionari mijloacelor de transport" (Guy Freuler).

Activitatea turistica este bine sustinuta de un valoros potential turistic - natural antropic - diferentiat de la tara la tara, in functie de care sunt organizate diferite tipuri de turism.

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice si sociale pentru un numar tot mai mare de tari ale lumii.

Multiplele sale conexiuni si implicatii in plan economic, social, cultural si politic, rolul sau activ in societate, pe de o parte, si transformarile sale ca fenomen, pe de alta, argumenteaza actualitatea preocuparilor pentru cunoasterea continutului turismului, a sensibilitatilor si incidentelor sale, pentru descifrarea mecanismelor de functionare.

Incadrat in sectorul tertiar al economiei nationale, turismul joaca rolul unui barometru care masoara cu strictete evolutia acesteia, fiind afectat direct de schimbarile care au loc in economie.

Turismul are un rol dublu, care cuprinde urmatoarele aspecte:

• rolul economic direct, care consta in crearea unor venituri care alimenteaza venitul national; acestea contribuie la dezvoltarea economica si sociala a localitatilor si regiunilor introduse sau aflate deja in circulatia turistica;
• rolul economic indirect, care presupune stimularea dezvoltarii altor ramuri ale economiei nationale, care sprijina la randul lor desfasurarea activitatii de turism-transporturi, telecomunicatii, comert, etc.

Pe de alta parte, turismul are si o functie sociala, contribuind la crearea unor noi locuri de munca si la scaderea ratei somajului. Evident, acest lucru presupune o intensificare a activitatii turistice, determinata de cresterea veniturilor populatiei si a timpului liber disponibil.

Introducerea in circuitul turistic a unor noi zone are ca efect amenajarea si dezvoltarea acestora. Aceasta inseamna atat crearea infrastructurii specifice turismului-unitati de cazare turistica, unitati de alimentatie publica, baze de agrement, etc. cat si crearea infrastructurii generale, necesare pentru desfasurarea tuturor activitatilor din zona respectiva.

Exista tari in care, datorita sustinerii industriei turistice, aportul turismului la formarea P.I.B. a crescut la un nivel apropiat de cel al altor ramuri economice de baza-agricultura, industrie, transporturi, etc. [Bran, 1998]. Pe de alta parte, exista tari pentru care cheltuielile facute de turistii proprii in strainatate reprezinta un factor de deteriorare a echilibrului balantei de plati si incasari externe. Este cazul tarilor receptoare de turisti (Spania, Italia, Grecia, Turcia, ele), respectiv al tarilor emitente de turisti (S.U.A., Marea Britanie, Germania, tarile nordice, etc.).

Din nefericire, Romania nu se gaseste in nici una dintre situatiile mentionate anterior. Conform datelor publicate in Planul National de Dezvoltare pe perioada 2005-2007, turismul contribuie la formarea P.I.B. in proportie de 2,6%, aport nesemnificativ in raport cu situatia altor tari europene (ex.: Ungaria 10%, Polonia 13,1%).

Daca in cazul Uniunii Europene turistii au cheltuit in strainatate cca. 780 EUR, pentru Romania media acestor cheltuieli se ridica 220 EUR.

Numarul turistilor straini care au vizitat tara a scazut incepand din 2001 pana in 2007, inregistrand o crestere usoara in anul 2007. Numarul turistilor romani care isi

petrec, vacantele in strainatate a crescut, ceea ce a dus la aparitia unei balante comerciale negative.

Pe de alta parte, ca destinatie turistica. Romania a ajuns pe o pozitie nefavorabila - de la locul 30 in anul 2001 la locul 40 in anul 2007. Ca urmare, a scazut indicele de utilizare a capacitatii de cazare turistica, ajungand la 35% in anul 2007, fata de 50% cat era in anul 2001.

In ceea ce priveste investitiile efectuate in economia nationala, numai 1% au fost orientate catre sectorul turistic. Un fapt imbucurator este ca incasarile valutare din turism au crescut in ultimii patru ani; acestea au crescut cu 22,4% fata de anul precedent, cresterea inregistrata in anul 2007 fiind de 142,8% fata de anul 2004.

Tabelul 1.4.

Plecarile turistilor romani in strainatate in perioada 2006-2007 (in milioane persoane)

Sursa: Ministerul Turismului, 2007

Tabelul 1.5.

Sosirile vizitatorilor straini la frontiera in perioada 2003-2007 (in milioane persoane):

Sursa: Ministerul Turismului, 2007

Tabelul 1.6.

Indicele de utilizare a capacitati de cazare turistica (2000-2007)

Sursa: Ministerul Turismului, 2007

Se pune problema identificarii cauzelor acestui impact negativ al turismului asupra economiei romanesti. O prima explicatie ar fi stadiul actual de valorificare a potentialului turistic romanesc.

Mai multe lucrari aparute in ultimele doua decenii au pus in evidenta o serie de aspecte negative in acest sens [Neacsu, 2000], [Bran, 1998]:

• intre valoarea deosebita a potentialului turistic natural montan si gradul de dotare tehnica cu mijloace de agrement (teleferice, telescaune, partii de schi), respectiv numarul unitatilor de cazare, grupate in cateva statiuni si complexe turistice, exista o mare diferenta comparativ cu alte tari cu traditie;
• cu toate ca in tara exista circa 160 statiuni turistice, un numar mic de statiuni - Poiana Brasov, Sinaia, Predeal si Busteni, respectiv complexe turistice - Durau, Semenic si Borsa-Maramures, au dotari la nivel international;
• capacitatile de cazare nu sunt corelate cu lungimea si capacitatea partiilor de schi;
• turismul montan este concentrat in localitatile turistice de pe Valea Prahovei, datorita apropierii de marile orase, a existentei unei infrastructuri generale dezvoltate la un nivel corespunzator si traditiei existente;
• baza materiala vasta a statiunilor de pe litoralul romanesc al Marii Negre este grupata in cele 12 statiuni existente, dar a fost modernizata numai partial desi ofera toate tipurile de servicii turistice;
• reducerea circulatiei turistice in Delta Dunarii, datorita dotarii tehnice necorespunzatoare si a numarului mic de locuri de cazare;
• municipiul Bucuresti este punctul de plecare pentru programele turistice internationale de vizitare a Romaniei, iar acestea folosesc principalele cai de comunicatie rutiera existente;
• degradarea potentialului turistic natural in localitatile suprasolicitate din punct de vedere al activitatii turistice.

Planul National de Dezvoltare pentru perioada 2004-2007 pune in evidenta si alte cauze de ordin economic si social:

- practicarea turismului de masa a facut sa existe mai multe unitati de cazare turistica de categorie inferioara; de exemplu, pe litoralul romanesc, hotelurile de 1 si 2 stele reprezinta peste 80% din totalul unitatilor de cazare.

- procesul de privatizare in turism s-a desfasurat foarte lent, astfel ca in anul 2000 erau in proprietate privata numai 41,1% din unitatile de cazare existente; procesul s-a accelerat incepand cu anul 2000;

- numarul locurilor de cazare a scazut in ultimii zece ani cu aproape 7%, datorita retrocedarii imobilelor nationalizate catre fostii proprietari si schimbari; destinatiei unora dintre structurile de primire;

- starea precara de functionare a bazelor de tratament din statiunile balneare, datorita lipsei investitiilor din ultimii 15 ani;

- problemele legate de proprietatea asupra bazelor de tratament, care au dus la aparitia neregulilor in ceea ce priveste contractele de servicii balneare;

- lipsa cailor de acces la siturile arheologice, lipsa spatiilor de parcare dotate cu puncte de informare si promovare a obiectivelor turistice, lipsa spatiilor de campare specia) amenajate;

- in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, numai 1% din cifra de afaceri provine din turism, ceea ce inseamna ca hotelurile si restaurantele de dimensiuni medii au ramas cele mai importante unitati turistice;

- promovarea turismului este episodica si nu dispune de un cadru strategic de implementare;

- promovarea insuficienta pe Internet;

- operatorii turistici nu colaboreaza intre ei.