TURISMUL RURAL

TURISMUL RURAL - NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Spatiul rural - care presupune câmpuri extinse de culturi sau pajisti naturale, tarani si un mod de viata opus urbanului - ocupa cea mai mare parte din suprafata totala a oicumenei. Desi se afla în diferite stadii de evolutie de la un loc la altul, de la un moment de timp la altul, functiile sale esentiale ramân cele primare. Functia sa de baza-productia alimentara-influenteaza înca într-o masura determinanta calitatea vietii în mediul rural. Dobândirea si asumarea de noi functii, între care se poate înscrie cu succes si cea turistica, ofera posibilitati certe de revigorare social economica a asezarilor rurale si implicit diminuarea dependentei de activitatile primare.

Turismul rural nu este un fenomen recent. Interesul pentru petrecerea timpului liber la tara s-a dezvoltat înca din secolul XIX în tari precum Franta, Marea Britanie, Germania s.a., ca o reactie fata de stressul si conditiile sordide ale oraselor aflate în plina expansiune în contextul dezvoltarii impetuoase a industriei.

Un factor care a marcat decisiv promovarea turismului rural în tarile Europei Occidentale a survenit în în deceniul 5 al secolului nostru când, în majoritatea legislatiilor europene, s-a adoptat sistemul concediilor de odihna platite de catre angajatori. Acest fapt a generat o cerere turistica fara precedent care a stimulat, la rândul ei, afirmarea unor forme inedite de prestatie turistica în mediul rural, sensibil diferentiate de la o tara la alta. În scurt timp, activitatea turistica desfasurata în mediul rural a capatat ponderi notabile în tari precum Franta, Marea Britanie, Elvetia, Austria, Italia, Germania, Irlanda s.a.

În tara noastra, turismul rural, desi capatase contur în perioada interbelica, el s-a dezvoltat în forme "sui generis" (binecunoscute) impuse de originea rurala directa si de "dependenta" economica (în raport cu acest mediu) a unei bune parti din populatia stabilita în mediul urban în conditiile procesului accelerat de industrializare si urbanizare din perioada comunista.

Noile realitati politice si socio-economice ale tarii noastre sunt de natura sa permita dezvoltarea acestei forme de activitate într-o maniera sistematica si organizata. Acest fapt este deosebit de semnificativ întrucât promovarea si dezvoltarea turismului rural poate constitui o modalitate de solutionare a unora dintre numeroasele si inerentele dificultati ale perioadei de tranzitie care se resimt implicit în mediul rural. Ea consta în principal în conturarea unor oferte turistice inedite, atractive si accesibile (în conditiile în care oferta furnizata de prestatorii consacrati de servicii turistice a devenit inaccesibila pentru un segment important al clientilor potentiali, evident afectati de recesiunea economica) si într-o serie de mutatii benefice pe care acest fenomen le poate genera în spatiul specific de desfasurare.

Spatiul rural este înca adeseori considerat un spatiu turistic de calitate îndoielnica deoarece este putin valorificat în acest sens. Apreciat ca un spatiu saracacios, destinat vacantelor modeste sub aspect financiar, el este înca perceput negativ în raport cu alternativa vacantelor la munte sau la mare.

Perceptia inadecvata a spatiului turistic rural se explica prin considerente de ordin economic si socio-cultural dintre care amintim:

- cresterea puterii de cumparare a populatiei (din deceniile 7 si 8 în special, în cazul României), fapt care a favorizat orientarea predilecta a turistilor spre statiunile balneoclimaterice montane si de litoral consacrate;

- mediatizarea puternica a statiunilor turistice în mijloacele mass-media;

- accesibilitatea mai facila spre statiunile consacrate prin intermediul transportului în comun;

- atractia exercitata de catre avansul tehnologic si indicii de confort specifici mediului urban în raport cu standardul de viata mai scazut din mediul rural;

- reducerea progresiva a legaturilor familiale cu mediul rural de origine si mentinerea unui "clivaj" între traditionalismul rural si non-conformismul citadin.

Imaginea actuala despre mediul rural ca spatiu de vacanta este însa susceptibila de modificari având în vedere noile evolutii de ordin socio-economic si cultural în masura sa reprezinte sanse majore pentru relansarea economica a spatiului rural. Astfel, pot fi avute în vedere:

- degradarea modului de viata citadin datorita fenomenelor de stress, poluare supraaglomerare, disfunctionalitate etc.

- amplificarea dificultatilor legate de asigurarea locurilor de munca în sectorul industrial si perspectiva "reinsertiei" în locurile de origine a unei parti a populatiei active disponibilizate în urma proceselor de restructurare economica;

- schimbarea sistemului de proprietate asupra terenurilor si perspectiva demararii unor noi tipuri de activitati (inclusiv turistice), bazate pe statutul privat al proprietatii;

- perspectiva unei valorificari superioare, directe si imediate a produselor agricole, în conditiile pietei generate prin atragerea turistilor în mediul rural;

- cresterea disponibilitatii de selectare turistica a mediului rural ca spatiu de vacanta în conditiile scaderii veniturilor reale ale populatiei;

- tendinta de afirmare a unor noi tipuri de activitati turistice bazate pe forme fundamentale de echilibru: sanatate fizica si morala, actiuni de binefacere, nevoia de comunicare etc.;

- emergenta unei atractii pentru valorile culturale si spirituale autentice, în contrast cu cele artificiale si pentru frecventarea unui mediu natural cât mai putin alterat, tendinta evidentiata si de cresterea spectaculoasa a resedintelor secundare amplasate preponderent în zonele rurale si suburbane;

- modificarea mentalitatilor conservatoare, specifice populatiei rurale, sub presiunea transformarii rapide a conjuncturii economice si sociale; în acest context poate fi constatata o diminuare a reticentei si indiferentei rurale în raport cu fenomenul turistic. Urmare a mediatizarii prin intermediul mijloacelor mass-media a culturii taranesti, intruziunea citadinilor în mediul rural nu mai este perceputa ca o sursa de "agresiune", acestia din urma manifestând totodata un respect sporit pentru bunurile si valorile satesti (integritatea culturilor si a recoltelor, comportamentul decent etc.). Cresterea nivelului de scolarizare în mediul rural, asociat influentei mijloacelor de comunicare în masa, a facut ca tinerii de la tara sa fie la fel de receptivi si motivati în cautarea mijloacelor de relaxare în timpul liber ca si cei din mediul urban;

- în ansamblu, populatia rurala percepe ea însasi direct efectele crizei economice ale restructurarii industriale si este interesata de posibilitatile gestionarii dificultatilor izvorâte din acestea.

În concuzie, sunt reunite conditiile economice, politice, psiho-sociale si legislative pentru dezvoltarea turismului în spatiul rural, iar populatia rurala manifesta disponibilitati de implicare în gestionarea propriilor resurse, inclusiv prin sustinerea activitatilor turistice.

CONCEPTUL DE TURISM RURAL - consideratii generale

Fiind un fenomen socio-economic relativ recent, preocuparile de a defini turismul rural sunt relativ sporadice si eterogene, ele avându-si sursa în interesul acordat acestei problematici de catre diverse categorii de specialisti: sociologi, economisti, geografi, specialisti în amenajarea teritoriului, psihologi etc. În acest context, în ceea ce priveste definirea si continutul conceptului de turism rural, pot fi sesizate mai multe acceptii dintre care mentionam:

- acceptia psihologica potrivit careia turismul rural poate fi definit ca o forma particulara de turism bazata pe o anumita "arta" a primirii turistului si a unui comportament diferit de cel practicat în mod obisnuit în cadrul altor tipuri de turism. Din aceasta perspectiva, turismul rural este o "stare de spirit" care implica deopotriva ospitalitate din partea comunitatii rurale si respect si consideratie pentru mediul rural, din partea turistului. Turistul nu este un client anonim, ci un oaspete primit ca un prieten, atât de catre persoanele care îl gazduiesc, cât si de catre întreaga comunitate rurala a satului respectiv. Chiar daca aceasta acceptie nu pierde din vedere elemente precum puritatea aerului, naturaletea si calitatea peisajului s.a., accentul se pune asupra contactelor umane, dialogului, schimbului de impresii. Nu este mai putin adevarat ca acest tip de relatii poate fi cultivat în aceasi maniera si în cadrul satelor si cluburilor de vacanta sau a altor unitati de primire care functioneaza în statiunile balneare moderne.

- acceptia sociologica potrivit careia turismul rural se practica în sânul societatilor rurale întelese ca spatii de viata cotidiana în care turistul descopera taranul, folclorul rural, sarbatorile traditionale etc. Turismul rural trebuie sa ramâna un produs al societatii rurale; amenajarea spatiului, implementarea echipamentului de recreere trebuie realizate de catre comunitatea rurala însasi, singura în masura sa creeze o atmosfera lipsita de artificialitate în care turistul poate descoperi un mod de viata traditional care îi creaza treptat sentimentul apartenentei si înradacinarii în comunitatea respectiva. Prin urmare, se presupune insertia turistului în societatea rurala potrivit dorintei sale de a descoperi un mod de viata autentic si inedit.

- acceptia geografica aparent mai putin restrictiva, care relationeaza turismul rural cu existenta spatiului rural

corespunzator. Turismul rural este definit ca fiind forma de turism care se manifesta în spatiul rural, indiferent care sunt caracteristicile fizico-geografice si demografice ale acestuia. În pofida simplitatii sale, aceasta definitie atrage dupa sine probleme redutabile rezultate din necesitatea ruralitatii si a delimitarii sale spatiale. Determinarea gradelor de urbanizare si ruralizare în vederea delimitarii lor spatiale este o problema traditionala, abordata intens, de multi ani, de numerosi geografi, economisti, sociologi, specialisti în amenajarea teritoriului s.a. În legatura cu evaluarea gradului de ruralitate, s-a consacrat, în general, analiza a trei criterii considerate definitorii: densitatea populatiei si caracteristicile gospodariilor; utilizarea solului si raporturile dintre agricultura si silvicultura; structurile sociale traditionale si aspecte ale identitatii comunitare si de patrimoniu.

În legatura cu aceste criterii, prezentam succint câteva consideratii:

Zonele rurale tipice prezinta densitati reduse ale populatiei, gospodarii de talie mica, în general relativ distantate între ele, suprafete agricole si/sau forestiere sunt mai extinse decât cele construite. Evident, densitatile medii ale populatiei rurale variaza mult de la o tara la alta în functie de numerosi factori fizico-geografici, soc 323i84d iali, economici, istorici, ceea ce explica variabilitatea dimensionala a unitatilor administrative. Exemplificam, în acest sens, criteriile statistice utilizate în câteva tari pentru definirea asezarilor rurale:

Australia- grupari de populatie mai mici de 1000 de persoane, cu exceptia unor anumite zone precum statiunile de vacanta.

Austria- comunele au sub 5000 de locuitori.

Canada-teritoriile care cuprind mai putin de 1000 de locuitori, având o densitate a populatiei de sub 400 loc/kmp.

Danemarca si Norvegia- aglomeratii cu mai putin de 200 de locuitori.

Anglia si Ţara Galilor-nu sunt definite, dar Comisia Dezvoltarii Rurale exclude orasele cu mai mult de 10.000 de locuitori.

Franta-comunele au sub 2000 de locuitori, iar gospodariile sunt distantate prin cel putin 200 m.

Portugalia si Elvetia-comunele au mai putin de 10.000 de locuitori.

România-asezarile rurale de tipul satelor au un numar de locuitori care variaza de la 500 pâna la 4000-5000 de locuitori în cazul satelor foarte mari.

Evident ca si la nivelul diferitelor tari exista diferente notabile de la o regiune la alta, principalii factori de variatie fiind relieful, conditiile climatice, resursele naturale si umane, etc. Situatia României este reprezentativa în acest sens: din punctul de vedere al marimii demografice, satele mari si foarte mari sunt localizate preponderent în regiunile de câmpie si podis, la contactul dintre principalele forme de relief si mai rar în depresiunile intramontane sau submontane, în timp ce în regiunile montane si de dealuri înalte predomina satele mici si mijlocii. Concomitent se asociaza numeroase diferentieri de ordin structural, textural, functional, fizionomic care sunt binecunoscute.

Majoritatea opiniilor definesc zonele rurale ca fiind cele în care suprafata ocupata de constructii reprezinta 10-20 % din suprafata totala. Acest fapt are trei implicatii majore: activitatea economica a zonelor rurale este dominata de agricultura si silvicultura; zonele rurale conserva într-o masura apreciabila mediul natural; zonele rurale ofera vizitatorului senzatia si satisfactia unei economii traditionale, neindustrializate.

Urbanizarea rapida din ultimele doua secole a generat noi structuri sociale, diferite de societatile traditionale de la tara. Conservarea vechilor moduri de viata si gândire este importanta pentru pastrarea "caracterului" rural. Specificul rural traditional conjugat cu interesul pentru peisaj si cu posibilitatile de recreere pe care le ofera mediul satesc sunt principalele argumente care atrag turistii din mediul citadin.

Având în vedere complexitatea mediului rural, o serie de autori au considerat oportuna introducerea conceptului de continuu rural si urban, pentru a putea aborda complexitatea diverselor situatii si pentru compararea zonelor care sunt considerate rurale însa poseda numeroase caracteristici care le detaseaza de ruralul propriu-zis. Utilizând acest concept, comunitatile rurale se pot fixa pe o scara mobila, având la o extremitate polul zonelor rurale profunde, slab populate, iar la cealalta extremitate, concentratiile urbane de tip metropolitan, expresii elocvente ale urbanizarii. Între aceste doua extreme se desfasoara o varietate de situatii, esential rurale sau esential urbane, trecerea între acestea corespunzând unei zone centrale de tranzitie care îmbina trasaturile esentiale ale tipurilor de baza în cadrul zonelor de populare suburbana (zone periurbane). Din punct de vedere economic, zona rurala evidentiaza trei tipuri de baza:

1. ruralul periferic sau ruralul profund, caracterizat prin populatie mai putin numeroasa, cu grad ridicat de îmbatrânire, activitati industriale cu intensitate redusa, bazate pe îndeletnicirile traditionale, nivel scazut al serviciilor si al productivitatii economice.

2. zone rurale integrate din punct de vedere economic, situate în apropierea oraselor, caracterizate prin activitati agricole de tip intensiv, economie relativ diversificata si prospera, standard mai ridicat al serviciilor.

3. ruralul intermediar care evidentiaza o stare medie a caracteristicilor mentionate anterior.

Conceptul de continuu rural-urban se preteaza pentru a desemna atât diverse peisaje, moduri de viata, specificitate demografica cât si susceptibilitate fata de schimbare. Asezarile omenesti se pot deplasa în timp, prin evolutie, de-a lungul acestei scari. În general, tendinta se manifesta prin deplasarea tipurilor de asezari spre polul urban. Ritmurile si formele de deplasare sunt extrem de diverse, ceea ce genereaza frecvente situatii intermediare: asezari care sunt rurale prin localizare, marime demografica, dar a caror economie si infrastructura pot prezenta caracteristici urbane (civilizatie urbana fara orase).

În consecinta, stabilirea unei definitii complexe, aplicabila tuturor zonelor rurale, indiferent de tara, este dificila întrucât:

- turismul urban sau în statiune nu se limiteaza doar la zonele urbane ci, adeseori, are prelungiri în zonele rurale.

- zonele rurale în sine sunt dificil de definit întrucât criteriile utilizate variaza enorm de la o tara la alta.

- activitatile turistice care se desfasoara în zonele rurale nu au totdeauna caracter rural; ele pot avea caracter urban, calificativul "rural" fiind detinut doar de localizare.

- prin istoric si continut, turismul este, prin excelenta, un concept urban; marea majoritate a turistilor provin din mediul urban; turismul poate avea influenta urbanizanta asupra zonelor rurale, încurajând modificarile economice, culturale, edilitare etc.

- zonele rurale însesi se afla într-un proces complex de mutatii; impactul transporturilor si telecomunicatiilor a modificat conditiile de desfacere a produselor agricole si destinatia acestora. Pe de alta parte, se remarca ascensiunea preocuparilor ecologiste de a controla tot mai mult amenajarea teritoriului si punerea în valoare a resurselor. Desi anumite zone rurale cunosc si un fenomen de populare, altele, dimpotriva, primesc un aflux de persoane venite sa se odihneasca sau sa participe la activitati " netraditionale". Distinctia, altadata neta, între urban si rural este astazi diminuata prin expansiunea periferiilor oraselor, a traseelor cotidiene de mare distanta ale navetistilor si dezvoltarea resedintelor secundare.

turismul rural este o activitate complexa, cu fatete multiple; nu este doar un turism bazat exclusiv pe gospodaria taraneasca, ci si pe vacante în mijlocul naturii având drept motivatie diverse activitati precum drumetiile, alpinismul, veloturismul, echitatia, vânatoarea, pescuitul, excursiile educative etc.

Motivele aratate mai sus explica si faptul ca pentru desemnarea notiunii de turism rural se utilizeaza uneori, în mod neadecvat, si alti termeni care, datorita continutului apropiat si a sensului mai restrâns, sunt generatori de confuzii; asa sunt turismul verde si agroturismul.

Expresia turism verde se refera cu predilectie la elementele reprezentative ale peisajului în cadrul caruia componentii naturali detin un loc principal si, în consecinta, implica frecventarea spatiilor rurale situate cât mai departe de orase si care pot facilita accesul într-un mediu natural autentic sau cât mai putin afectat de interventii antropice.

Agroturismul reprezinta totalitatea serviciilor oferite în cadrul unei ferme sau pensiuni agroturistice (cazare, masa din produsele proprii, agrement). Acest termen, cu o sfera de cuprindere mai restrânsa, desemneaza deci doar una din componentele turismului rural.

Oferta agroturismului ( "Vacanta în gospodaria taraneasca") se deosebeste de cea a turismului rural. În primul caz, produsul trebuie sa reflecte trasaturile caracteristice ale gospodariei taranesti (produse proprii, specialitati regionale, animale mici si pentru tractiune, contact personal cu gazda, atmosfera tipica gospodariei taranesti).

Oferta "Turism rural" defineste toate ofertele din mediul rural, care nu sunt legate cu necesitate de gospodaria taraneasca (de ex. vacante în gospodarii care si-au pierdut functia de baza, sejururi în case de vacanta, în case particulare închiriate, în sate de vacanta, în popasuri turistice etc.). Caracterul rural este subliniat, în primul rând, prin dorinta turistilor de a cunoaste traditiile rurale, cultura si natura, de a-si petrece vacanta într-un mediu rural autentic unde ei cauta linistea, aerul curat si vor sa practice sportul si drumetia. Accesul la produsele locale sau regionale, care sustin de fapt pensiunea, desi este foarte probabil, nu reprezinta obiective sau forme de conditionare ale activitatii turistice.

Prin urmare, turismul rural poate fi definit în sensul satisfacerii urmatoarelor cerinte:

- localizare în zona rurala

- functionalitate rurala bazata pe trasaturile particulare ale lumii rurale: gospodaria taraneasca, spatii largi, contact cu natura si cu patrimoniul material si spiritual al comunitatii satesti; o cerinta fundamentala este pastrarea traditiilor naturale si asigurarea unei dezvoltari progresive lente, în concordanta cu posibilitatile materiale si afective ale familiilor locale; în acest sens este esentiala plasarea turismului rural sub controlul colectivitatilor locale si dezvoltarea sa într-o forma care sa satisfaca pe termen lung interesele regiunii; turismul rural trebuie sa constituie o forta de conservare a ruralitatii si nicidecum una de sustinere a urbanizarii.

- dimensionare rurala în sensul ca infrastructura trebuie sa reflecte (prin cladiri, anexe, spatii de destindere etc.) scara rurala traditionala, atât prin coordonatele spatiale (marime, distante, densitati) cât si prin cele arhitecturale; aceasta cerinta este menita a încuraja conservarea si perpetuarea modului de viata autentic si neîndoielnic, acesta din urma, este unul dintre atuurile de baza care atrage clientela turistica, adeseori suprasaturata de modernitate sau irascibila în fata tendintelor de pseudomodernitate.

- tipologie variata în concordanta cu diversitatea mediului fizic si conotatia puternica a traditiilor istorice, economice si spirituale.

- un mod de viata al locuitorilor caracterizat prin apartenenta lor la colectivitati cu marime limitata, care întretin raporturi specifice cu spatiul aferent.

Pentru decelarea trasaturilor de baza ale turismului rural putem avea în vedere analiza comparativa a caracteristicilor care îl detaseaza de turismul urban sau de statiune:

turism urban.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......turism rural

pondere redusa a suprafetelor neconstruite.....pondere ridicata a suprafetelor neconstruite

concentrare de populatie peste 10.000 loc............concentrare de populatie sub 10.000 loc.

densitate ridicata a populatiei.......... ..... ...... ..................densitate redusa a populatiei

împrejurimi ocupate de constructii.......... ..... ...... .....................împrejurimi "naturale"

activitati numeroase în interiorul vetrei................activitati numeroase în exteriorul vetrei

infrastructura densa.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............infrastructura redusa

cladiri si institutii importante.......... ..... ...... ............cladiri mici de importanta locala

intreprinderi de importanta nationala.............................intreprinderi de importanta locala

absenta activitatilor agricole, forestiere..................activitati agricole, forestiere, pastorale

activitati turistice autonome.........activitati turistice destinate finantarii altor activitati

resedinta departe de locul de munca...............resedinta apropiata de locul de munca

influenta sezoniera modesta.......... ..... ...... ...influenta sezoniera intensa

vizitatori numerosi.......... ..... ...... ..........................vizitatori putin numerosi

relatii anonime cu vizitatorii.......... ..... ...... ...................relatii personale cu vizitatorii

gestiune profesionista.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......gestiune amatoare

atmosfera cosmopolita.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............atmosfera locala

constructii moderne.numeroase.......... ..... ...... ...constructii traditionale

atitudine de dezvoltare progresiva.......... ..... ...... ...................atitudine de conservare

suscita un interes general...........suscita.interes doar pentru anumite categorii de persoane

comercializare larga.......... ..... ...... .......................comercializare prin canale restânse

În concluzie, turismul rural poate fi definit ca fiind acel tip de activitate turistica asociata mediului rural, care gestionata într-un mod adecvat asigura perenitatea spatiului rural si convergenta intereselor economice si spirituale ale ofertantilor de produse turistice si respectiv clientelei turistice.

TIPURI DE TURISM RURAL sI ACTIVITĂŢILE SPECIFICE

Tipologia formelor de turism specifice mediului rural este extrem de diversa în tarile cu traditie în domeniu (Franta, Irlanda, Austria, Germania s.a.). Individualizarea ei presupune orientarea deliberata a pietei spre anumite oferte turistice si segmentarea clientelei în acord cu aceasta. Astfel, pot fi avute în vedere forme de turism, precum: turismul de agrement, cultural, scolar, sportiv, de reuniuni si conferinte, ecologic, de promenada, fluvial, de sanatate, religios, agroturismul s.a.

Turismul cultural implica cele mai diverse categorii sociale si de vârsta si consta în vizitarea siturilor rurale a caror distinctie se datoreaza existentei monumentelor istorice, caselor memoriale, muzeelor s.a. sau participarea la desfasurarea unor sarbatori sau datini traditionale (pelerinaje religioase, practici legate de calendarul agricol sau evenimente sociale din viata comunitatii (hramuri, nedei, nunti etc.). O pondere mai mare a acestui tip de turism se remarca la categoriile tinere, în special elevi si studenti, sub forma turismului scolar de învatare sau de descoperire. Din pacate, desi este cea mai frecventa forma de turism rural, infrastructura turistica precara a habitatului rural si absenta unor oferte turistice adecvate face ca acest tip de turism sa fie aproape exclusiv de pasaj, impactul economic asupra detinatorilor patrimoniului turistic fiind practic insignifiant.

Turismul de agrement se practica sub forma neorganizata si consta în petrecerea partiala sau integrala a concediului individual sau cu familia, într-un spatiu de cazare (casa, camera mobilata) existent în mediul rural, obtinut prin diverse modalitati: mostenire familiala, închiriere pe durate de timp variabile, gazduire la prieteni sau rude etc. În linii generale, îmbina caracteristicile turismului pentru natura cu cele ale turismului de sanatate. Turistul este tentat sa observe natura, sa o cunoasca si chiar sa se integreze în ea prin diferite activitati: observarea pasarilor, identificarea speciilor de plante, plimbari etc. El poate beneficia de caldura si atentia acordata de catre comunitatea locala cu sprijinul careia obtine facilitatile necesare adoptarii (chiar si temporare) a unei alimentatii naturale, neindustrializate (lapte, brânzeturi, bauturi traditionale, produse agricole, preparate traditionale etc.), întelegerii traditiilor si mentalitatilor specifice locului respectiv s.a.

Turismul sportiv Mediul rural poate constitui un spatiu important pentru sustinerea activitatilor sportive de proximitate: veloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iarna, orientare turistica s.a. Unele dintre acestea necesita o anumita politica manageriala a produsului turistic (sporturile nautice, veloturismul, echitatia) altele, în schimb, pot atrage turistii printr-o amenajare tehnica minima, dublata desigur de favorabilitatea mediului natural si mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarna, pescuitul sportiv, alpinismul, orientarea turistica, speleoturismul s.a.).

Problema definirii unui anumit tip de vacanta rurala este dificila întrucât însusi turismul rural nu poate fi definit printr-un anumit tip de vacanta; numarul variabilelor implicate în definirea sa este relativ mare, implicând, printre altele, intensitatea practicarii, localizarea, gestiunea, integrarea în comunitate etc. În plus, inclusiv în domeniul activitatilor turistice, intervine conceptul de continuitate. Numeroase tipuri de vacanta si de activitati se preteaza la fel de bine la tara ca si la oras. Turistii pot avea în aceeasi zi activitati specific urbane sau rurale.

Trecerea în revista a tipurilor de vacante si activitati nu poate avea decât un caracter orientativ si inevitabil, pe lânga posibile optiuni asociate anumitor medii ea reflectând caracterul de continuitate generat de o serie de activitati cu caracter intermediar. Acest fapt se desprinde si din urmatoarea clasificare:

Activitati turistice cu caracter general rural: excursii în împrejurimi; alpinism, escalade; "explorari" în locuri salbatice; plimbari sau coborâri cu barca; schi fond; schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu; plimbari cu vehicule cu tractiune animala; cicloturism;; echitatie; observarea naturii, fotografierea (vegetatia, fauna); contemplarea peisajelor; cunoasterea patrimoniului rural; cunoasterea colectivitatii; sarbatorile rurale; pescuit; vânatoare; sporturi care se practica în natura (orientare turistica, gimnastica aerobica, jogging etc.)

Activitati turistice cu caracter intermediar (urban-rural): natatie; schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu; sporturi care necesita o infrastructura artificiala de tip semi-natural (tenis, fotbal, golf etc.); activitati cu specific gastronomic; activitati bazate pe cunoasterea patrimoniului; activitati cu caracter ecologic; activitati educative; festivaluri culturale; activitati artizanale; vizite si excursii turistice; reuniuni; activitati nautice; pescuit

Activitati turistice cu specific urban sau de statiune: vizitarea orasului; cumparaturi; bai de soare si înot de mare intensitate; schi pe piste cu grad mare de dificultate; vizite la muzeu, gradini botanice, zoologice; turism industrial; reuniuni, congrese, conferinte; spectacole; sporturi care necesita o infrastructura complexa (sali, arene, piscine etc.)

În majoritatea cazurilor, timpul alocat vacantei este un timp de "ruptura" în care organizarea programului si continutul acestuia conteaza cel putin tot atât de mult ca si calitatea mediului în care se afla turistul. De aceea, activitatile propuse turistilor, explicit sau implicit, joaca un rol determinant în alegerea locului de vacanta si trebuie sa ocupe un loc central în elaborarea produselor turistice. Anumite activitati sunt facilitate în mod natural de catre caracteristicile mediului, altele necesita amenajari si o anumita localizare, uneori, ele rezulta dintr-un efort organizatoric, alteori, provin din initiativa turistului.

CAUZE sI MOTIVAŢII ALE DEZVOLTĂRII TURISMUL RURAL

Desi este o realitate recenta, turismul rural poseda indicii certe ca nu este un fenomen de crestere temporara sau conjuncturala. Pe lânga cauzele de ordin general care actioneaza asupra fenomenelor de crestere economica, în cazul turismului rural se remarca acumularea progresiva, pe termen lung, a unor motivatii complexe, ireversibile, deseori disimulate, ferite însa de perisabilitatea specifica retetelor turistice de tip conventional. Dintre factorii care stimuleaza afirmarea tot mai sustinuta a turismului rural se detaseaza:

Cresterea nivelului de educatie Perioada postbelica s-a caracterizat printr-o dezvoltare fara precedent a sistemului de învatamânt la toate nivelele, dublata mai recent de explozia mijloacelor de comunicare în masa. În acest context se remarca, pe de-o parte, tendinta de modificare a modului de viata în conformitate cu noile "precepte" ale echilibrului dintre fizicul si psihicul uman iar, pe de alta parte, diversificarea si aprofundarea aspiratiilor spirituale si culturale. Astfel, turistul, de regula citadin, este tot mai mult motivat de perspectiva recreerii în locuri linistite, putin aglomerate, care satisfac exigente de ordin ecologic si care, deseori, se suprapun spatiului rural. Cel de-al doilea aspect, în cazul tarii noastre, capata o conotatie specifica. În perioada comunista patrimoniul rural a fost apreciat si perceput diferentiat, în conformitate cu diverse obiective sau cauze de natura propagandistica. În plus, în special în cazul generatiilor tinere, s-a cultivat, indirect, un sentiment de dispret si de superioritate fata de mediul rural. Aceasta perceptie a fost inoculata prin vehicularea obsesiva a unor teze de politica economica precum necesitatea reducerii ponderii populatiei rurale, apologia agriculturii intensive, preaslavirea urbanizarii si a modului de viata urban, ca simboluri ale reusitei unui sistem politic, în conditiile în care celebrele programe de amenajare si sistematizare rurala s-au soldat mai mult cu bulversarea unor comunitati si surescitarea mass-mediei internationale, decât cu îmbunatatirea reala a modului de viata al taranului. Mutatiile recente, implicit cele de ordin cultural, sunt virtual deschise spre redescoperirea unui adevar ce parea odinioara uitat: satul românesc este simbolul perenitatii neamului, locul de bastina al elitei intelectuale românesti depozitarul unor peisaje naturale variate de o neasemuita frumusete. Asistam, în majoritatea esaloanelor sociale, la o reînodare a interesului pentru patrimoniul rural, atitudine înfiripata prin stradania remarcabila a scriitorilor, istoricilor, geografilor si sociologilor, în perioada interbelica. Cu alte cuvinte, se realizeaza instaurarea unui continuu de factura spirituala între polii extremi de populare ai habitatului. Zonele rurale sunt adaptate, prin excelenta la interpretarea mostenirilor trecutului gratie vestigiilor culturale si istorice unice prin valoarea lor estetica si continutul spiritual.

- Cresterea intervalului temporal alocat odihnei si recreerii, dublata de fragmentarea vacantelor/concediilor în 2-3 sau chiar 4 minivacante, din care una, potentiala, poate fi petrecuta într-un sat turistic. În perioada civilizatiei pre-industriale, oamenii care atingeau vârsta de 70 de ani, putin numerosi, consacrau muncii mai mult de 200.000 de ore din cele 600.000 de ore ale existentei lor. În prezent, oamenii civilizatiei industriale care tind, în general, spre vârsta de 70 de ani, consacra muncii de la 75.000 de ore pâna la maximum100.000 de ore. Dupa J. Fourastie, aproape toti oamenii civilizatiei industriale vor depasi vârsta de 70 de ani si nu vor lucra decât circa 40.000 de ore, adica mai putin de 10% din durata existentei lor (cele 40.000 de ore corespund cu 33 de ani de munca efectuati într-un regim de 30 de ore într-o saptamâna de lucru de patru zile, plus 12 saptamâni de concediu platit). Somnul si odihna vor continua sa absoarba 250.000 de ore, educatia va detine o pondere tot mai mare dar si timpul alocat recreerii (care deja detine o pondere importanta), va creste tot mai mult, depasindu-l pe cel al activitatii profesionale. Timpul anual alocat recreerii va fi de circa 3500 de ore, din care 1300 de ore zi de zi, 1300 de ore la sfârsit de saptamâna si 900 de ore în concedii. Aceste cifre nu au decât o valoare relativa care ofera totusi un ordin de marime si arata ca timpul cotidian disponibil este deja prezent si ca în viitor turismul de recreere, în proximitatea imediata a domiciliului, va detine o importanta tot mai mare.

Cresterea duratei timpului afectat pentru recreere reprezinta, în general, un factor important al dezvoltarii turismului. Un aspect particular care are consecinte pentru turismul rural este multiplicarea perioadelor scurte de timp alocate recreerii, ca urmare a reducerii timpului saptamânal de lucru. La acestea se adauga si posibilitatea efectuarii esalonate a concediilor de odihna. Corelând aceasta mutatie cu alti factori precum durata perioadei de transport, costul sejurului, deficitul de retete turistice de scurta durata, mentinerea legaturilor familiale sau afective cu locul de origine, rezulta ca perspectivele  selectarii mediului rural ca spatiu de vacanta sunt mari, cel putin pentru perioadele scurte de timp.

Ameliorarea transporturilor si comunicatiilor Extinderea retelei de drumuri modernizate combinata cu expansiunea automobilismului reprezinta principalele modalitati de penetrare a spatiului rural, chiar daca adeseori (pe distante relativ scurte) starea tehnica precara a drumurilor îngreuneaza accesibilitatea.

- Cresterea interesului pentru mentinerea sanatatii înregistreaza o crestere spectaculoasa. Chiar daca în prezent, în tara noastra, modul de obtinere a alimentelor este, din fericire, mai putin artificializat comparativ cu tarile puternic industrializate, nu este mai putin adevarat ca factorii de stres generati de precaritatea economica, hipertrofierea, disfunctionalitatea si poluarea marilor orase, afecteaza tot mai evident starea de sanatate a populatiei. Orientarea tot mai vadita a scopului sejurului spre activitati de recreere, sportive, de decuplare de la tensiunea cotidiana este fireasca si se înscrie într-o strategie mai mult sau mai putin deliberata de mentinere a sanatatii. Cu exceptia generatiei tinere, lipsa de satisfactie pentru concediile petrecute în statiunile litorale sau montane a caror "agitatie" rivalizeaza cu cea a marilor orase, nu mai constituie o raritate. Zonele rurale sunt excelent plasate pentru a oferi satisfactii celor mai diverse si sofisticate optiuni, de la promenadele pedestre sau cicliste în aer pur, la escalade sau excursii temerare, de la partidele linistite de pescuit, la satisfactiile oferite de degustarea bauturilor si mâncarurilor traditionale.

- Perfectionarea industriei de echipament sportiv si turistic ofera turistilor o gama tot mai variata si mai perfectionata de utilitati necesare practicarii diverselor forme de recreere si le asigura independenta si securitate personala sporita în raport cu intemperiile naturii.

- Autenticitatea este o calitate din ce în ce mai solicitata. Provenind, în majoritatea cazurilor, dintr-un mediu saturat de audiovizual, dominat de produse puternic industrializate, cartiere de blocuri anoste, relatii colective impersonale etc., turistul apreciaza tot mai mult autenticitatea, naturaletea vietii de la tara, caldura sufleteasca specifica micilor comunitati rurale. Ancheta efectuata în anul 1987 de catre Oficiul Britanic de Turism releva ca aceasta calitate se plaseaza pe locul secund (dupa calitatea peisajelor) între motivatiile care stau la baza optiunii pentru sejurul la tara.

Linistea si confortul psihic sunt elemente tot mai cautate de numerosi turisti, fapt deloc surprinzator, dat fiind nivelul de stress mental specific majoritatii lucratorilor. Mecanismele care stau la originea deplasarii sunt diverse si adeseori subtile. Survine frecvent aspiratia voluntara de a parasi cadrul de viata citadin. Ideea de "evadare" în natura se regaseste aproape unanim între dorintele citadinului de azi, iar materializarea ei se produce adeseori în mediul rural. Omul doreste, de obicei, o alternare a "trairilor" calme cu cele animate si ca atare nu este surprinzator abandonul domiciliului în favoarea posibilitatii de a se putea "regasi" cu placere pe terenurile de camping, într-o atmosfera de "nebunie" sau într-o resedinta linistita, situate într-un mediu nepoluat, departe de constrângerile orare ale activitatilor cotidiene.

Cresterea numerica a pensionarilor Reducerea limitei vârstei de pensionare (sesizabila în numeroase tari, inclusiv în România), corelata cu cresterea sperantei de viata anticipeaza cresterea ponderii calatoriilor turistice la aceasta categorie sociala, cu atât mai mult cu cât coborârea vârstei de pensionare asigura o "prelungire" a perioadei de activitate fizica normala. Este de asemenea de anticipat ca tot mai multi pensionari vor opta pentru vacante în mediul rural, atât din motive de sanatate, cât si din alte motive (buget personal, experiente inedite s.a.).

Afirmarea individualismului de piata Promovarea sistematica si insistenta a unor anumite produse pentru câstigarea unui segment stabil de consumatori este o practica utilizata în mod curent pentru impunerea diverselor produse (autoturisme, articole de vestimentatie, produse alimentare etc) pe pietele de consum. În pofida caracterului difuz si a dimensiunilor reduse ale activitatilor turistice, turismul rural este apt sa valorifice aceasta oportunitate care poate fi deosebit de benefica în conditiile în care exista motivatie si competenta pentru popularizarea si vânzarea ofertei, respectiv primirea turistilor. Teoretic, nu exista asezare rurala care sa nu poata oferi cel putin un produs de "marca" demna sa suscite interes. Conditia prealabila este ca "marca" sa fie autentica, originala, iar eforturile depuse pentru impunerea ei sa faca posibile cunoasterea, iar ulterior "recunoasterea" si cautarea ei.

Extrapolând acest aspect la satul românesc, este evident ca, la nivelul majoritatii asezarilor rurale, emblematica definitorie a acestora este multipla: calitatea peisajului si caldura sufleteasca a locuitorilor, operele de arta si de tehnica populara, îndeletnicirile traditionale, portul popular, obiceiurile, datinile si sarbatorile, gastronomia, resursele locului s.a., fac corp comun. Cheia consta în perpetuarea acestei diversitati, dar si în decelarea elementelor care confera un plus de specificitate locala si care pot deveni în consecinta produse de marca a caror unicitate le poate asigura consacrarea în circuitul turistic.

- Cresterea interesului organismelor administrative la nivel local si judeten Acest fapt este vizibil în special în ultimii ani, odata cu descentralizarea activitatii turistice si afirmarea tot mai sustinuta a autonomiei administrative locale. Implicarea acestora a fost stimulata de "presiunea" în continua crestere asupra terenurilor cu valente turistice solicitate în scopul amplasarii resedintelor secundare de vacanta. Responsabilitatea amenajarii teritoriale este majora, având în vedere tendintele de monopolizare exclusiva a spatiului turistic de interes general, de periclitare a calitatii mediului, de aparitie a situatilor tensionate în raport cu colectivitatile locale (generate de practicile utilizarii abuzive a resurselor locale) etc. Pe de alta parte, aceste situatii, mai mult sau mai putin benefice, au atras atentia asupra cresterii interesului turistic pentru spatiul rural, au generat si vor stimula initiative importante ale organismelor abilitate care vin în întâmpinarea solicitarilor turistice dar si a intereselor comunitatilor pe care le reprezinta. În acest context, subliniem ca este imperios necesara adoptarea unor solutii viabile care sa raspunda într-un mod unitar unor ipostaze naturale, sociale si economice cât mai variate. Acest deziderat implica coordonarea actiunilor organismelor de conducere locale, judetene si regionale si implicarea forurilor guvernamentale abilitate: Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului.

În acest context, se pot delimita principalele categorii de posibili beneficiari ai turismului rural:

omul modern nostalgic al originii sale rurale: fosta categorie de vârsta tânara a anilor '60-'70 care, fie având ca motivatie continuarea studiilor, fie obtinerea mai mai facila a unui loc de munca (în urma oportunitatilor oferite de procesul de industrializare si urbanizare caracteristic acelei perioade), s-a stabilit în orase, si-au schimbat modul de viata, adaptându-se noului mediu de viata; legaturile spirituale si sentimentale/afectiv-emotionale ale oamenilor care alcatuiesc acest segment social (deveniti între timp parinti) cu locurile de origine/provenienta au ramas însa foarte puternice, motiv pentru care multe din week-end-urile sau concediile lor sunt petrecute la tara, pentru a arata propriilor copii meleagurile natale, un alt mod de viata, obiceiurile si traditiile satului si cât mai multe despre plante si animale etc.

copiii si tinerii în formare care pot fi angrenati în diverse activitati ce nu reclama un efort fizic deosebit (udatul florilor, strânsul fânului etc.) si în acelasi timp fac placere copiilor, inoculându-le, în acelasi timp, sentimentul ca sunt utili si responsabili;

populatia urbana, fie ca provine sau nu din mediul rural, constituie un segment potential important al cererii pentru aceasta forma de turism; datorita predominantei produselor puternic industrializate si artificializate, a relatiilor colective impersonale, a nivelului ridicat de stres, poluare, supraaglomerare, disfunctionalitate caracteristice ritmului de viata citadin, survine frecvent aspiratia voluntara de a cauta "linistea" ca unica solutie a regasirii de sine prinntr-o parasire/"evadare" temporara (din) cadrul de viata urban, cel putin pe durata vacantei, pe durata caruia sa poata beneficia de "regasirea" naturaletii si a caldurii sufletesti specifice micilor comunitati rurale, sa poata sa respire aer curat, sa fie departe de zgomot, poluare, si praf, sa se poata bucura de un regim alimentar sanatos si diversificat;

turistii cu posibilitati financiare ridicate, care cauta odihna activa în natura, ruperea de stresul cotidian si doresc sa încerce ceva nou, care sa capete accent de "aventura" (cum ar fi, de exemplu practicarea unor activitati desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem": alpinism, schi acrobatic, zborul fara motor-parapanta, parasutism, planorism, cicloturism etc.);

orice persoana care vizeaza ohihna, recreerea într-un cadru natural, neafectat de poluare, stress etc.

omul însetat de cunoastere care porneste sa descopere lumea cât mai aproape de origini

omul pentru care cunoasterea directa (nu prin intermediul cartilor, brosurilor si prospectelor) este o "aventura spirituala"

IMPLICAŢIILE TURISMULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII RURALE

AVANTAJELE TURISMULUI RURAL

În pofida faptului ca deocamdata turismul rural detine o pondere redusa pe piata turistica, tendintele sale de crestere sunt evidente si deci poate genera efecte pozitive asupra vietii socio-economice rurale. Turismul rural poate atrage dupa sine mutatii în utilizarea fortei de munca prin încurajarea si finantarea unor noi tipuri de activitati care pot sa confere un plus de vitalitate unor stari economice deficitare si perfectibile.

Principalele implicatii ale promovarii turismului în zonele rurale sunt:

Stabilizarea populatiei prin fixarea fortei de munca este o consecinta extrem de importanta pentru majoritatea zonelor rurale confruntate în general cu fenomenul de depopulare survenit în special ca urmare a absentei unei perspective materiale certe a locuitorilor. Aportul de lichiditati provenite din prestatii turistice pot ajuta la conservarea locurilor de munca în servicii precum comertul, cazarea turistica, transport local, asistenta medicala. Ele pot aduce venituri suplimentare agricultorilor, muncitorilor silvici, pescarilor. Chiar daca conservarea locurilor de munca reprezinta un obiectiv mai putin atragator decât crearea de noi locuri de munca, ea poate contribui la viabilitatea comunitatilor rurale si în special a celor de tip marginal, care nu beneficiaza de efectele de polarizare urbana. O serie de studii efectuate în zone rurale din Austria, Suedia si Irlanda au confirmat rolul turismului în conservarea locurilor de munca si diminuarea fenomenului de depopulare.

- Crearea de noi locuri de munca este posibila în conditiile în care implementarea locala a turismului rural este realizata cu succes. Crearea locurilor de munca este asociata în special practicilor hoteliere si de restaurant însa, în subsidiar, reusita acestora creeaza perspective pentru amplificarea activitatilor legate de comertul cu produse alimentare si de artizanat, transport, valorificarea patrimoniului s.a. Studiile efectuate în Marea Britanie evidentiaza o variatie a numarului de locuri de munca create în functie de tipul de activitate. Astfel, gazduirea la ferma poate crea circa 23 de locuri de munca, corespunzator unei vânzari de retete turistice în valoare de 100.000 . Efectul crearii locurilor de munca este mai redus în cazul hotelurilor si campingurilor unde retetele echivalente cu 100.000 se soldeaza cu aparitia a circa 6 locuri de munca. În general, cifra de 5-6 locuri de munca, corespunzatoare retetelor în valoare de 100.000 , este considerata ca foarte probabila pentru toate tipurile de centre turistice rurale.

- Diversificarea modului de utilizare a fortelor de munca Marea majoritate a zonelor rurale prezinta o slaba diversitate în modul de utilizare a fortei de munca ocupata aproape în totalitate în sectorul agricol. Diversificarea activitatilor într-un context economic favorabil poate atrage dupa sine de asemenea stabilizarea populatiei rurale.

- Pluriactivitatea este o alta consecinta benefica a turismului rural. Ea desemneaza situatia în care, la nivel individual sau familial, asgurarea existentei se realizeaza prin prestarea unor activitati suplimentare (cel putin una), în completarea activitatii de baza. Astfel, un agricultor poate avea disponibilitatea de a închiria camere, de a ajuta administratia locala prin prestarea unor servicii turistice (ghid, animator, monitor de ski s.a.). Pluriactivitatea permite realizarea unor venituri suplimentare, atât în contextul declinului unui tip de activitate, cât si în cel al constrângerilor generate de ritmicitatea sezoniera a activitatilor agricole.

- Promovarea si dezvoltarea serviciilor este un aspect esential cu atât mai mult cu cât numeroase colectivitati rurale sunt grevate înca frecvent de absenta unor facilitati de servicii corespunzatoare. Cererea suplimentara de produse cauzata de cresterea numerica a clientelei (inclusiv a celei turistice) poate permite expansiunea retelei comerciale, sustinerea unor lucrari de ameliorare a habitatului (modernizarea drumurilor, canalizari, electrificare, semnalizare rutiera si turistica), dezvoltarea transportului în comun, a serviciilor postale si de comunicatie. Este la fel de importanta atragerea si mentinerea clientelei cât si sporirea acesteia; acest fapt nu se realizeaza de la sine, fiind necesara o politica concertata a tuturor variabilelor care actioneaza asupra clientelei. La nivelul sarcinilor se impune ca ele sa dobândeasca disponibilitatea de a oferi servicii de calitate, susceptibile permanent de reînnoire, de adaptare la dinamica rapida a motivatiilor turistului. În special în cazul asezarilor rurale izolate care nu au disponibilitatea de a asigura si sustine servicii numeroase, turismul rural poate ajuta la mentinerea viabilitatii lor. Evident, este de presupus ca respectivele asezari sa posede elemente particulare de atractie turistica, recunoscute ca elemente de "marca" sau unicate, iar fenomenul de circulatie turistica sa fie stimulat si amplificat prin gestionarea optima a ofertei turistice.

- Sustinerea economica a agricultorilor este o problema majora în mediile economice si politice. Numeroase studii efectuate în tari cu traditie în turism rural au evidentiat ca veniturile medii ale agricultorilor pot fi marite prin oferirea diferitelor forme de gazduire, prin promovarea vizitelor în fermele agricole care poseda diverse functii de atractie (echitatie, vinificatie, legumicultura, apicultura etc.), prin vânzarea produselor specifice gospodariei, prin cresterea ponderii utilizarii fortei feminine în activitati neagricole s.a. Pe lânga avantajele de ordin economic care pot incita agricultorii sa se angajeze în activitati turistice, nu pot fi ignorate avantajele de ordin social. Urmare a contactelor cu citadinii, pe lânga aportul de varietate în modul de viata specific, adeseori solitar, satenii pot deveni mai bine informati despre o serie de probleme de actualitate, de ordin tehnic, juridic, medical, economic etc. care pot avea impact favorabil asupra propriei lor conditii socio-economice si culturale.

- Promovarea si sustinerea artei populare si a industriei locale de artizanat Arta si artizanatul rural ocupa un loc important în patrimoniul cultural al regiunilor si al natiunilor. Turismul rural poate ajuta aceste activitati atât prin recunoasterea importantei lor, cât si prin comercializarea produselor de artizanat. Ponderea, gradul de conservare si originalitatea acestor activitati prezinta importante contraste la nivel regional si national.

Ţara noastra este privilegiata din acest punct de vedere, date fiind enorma diversitate si autenticitate a creatiilor artistice rurale. Pe lânga dimensionarea economica pe care o implica, aceste preocupari reprezinta mesaje de exceptionala valoare asupra vocatiilor spirituale ale comunitatilor rurale românesti si nemijlocit, mijloace ideale de promovare a imaginii favorabile si de stimulare a interesului turistic, atât la nivel national, cât si international. Festivalurile de arta populara si de productie artizanala sunt mecanisme ideale care faciliteaza comercializarea si promovarea creatiei turistice rurale si contureaza atractia turistica. Existenta acestora, dublata de o mediatizare adecvata, poate costitui prima pârghie apta sa asigure înscrierea unei asezari sau regiuni rurale în sfera activitatii turistice de vocatie. Pe lânga faptul ca realizeaza o extindere a aportului cultural propriu, festivalurile si alte manifestari de acest gen faciliteaza accesul în mediul respectiv a altor colectivitati artistice, ceea ce contribuie la îmbogatirea vietii culturale.

- Reabilitarea patrimoniului edilitar se realizeaza, în conditiile existentei unui flux turistic, în principal pe doua cai: în primul rând, conservarea sau restaurarea obiectelor de interes istoric sau cultural poate fi obtinuta prin practicarea unor taxe de acces; în al doilea rând, crearea unui potential de cazare implica restaurarea si repunerea în circuit a imobilelor parasite ca urmare a fenomenului de depopulare, sporirea gradului de confort la nivelul cladirilor care au camere disponibile pentru închiriat, construirea de moteluri, vile turistice, campinguri, a infrastructurii de recreere (spatii verzi, amenajari pentru plaja, pescuit, promenade, circuite pentru cicloturism si echitatie etc.). Pe termen lung, aceste initiative sunt benefice pentru comunitatea însasi ca beneficiara a investitiilor facute. Acestea diminueaza motivatiile de stramutare ale generatiei tinere si pot contribui la revenirea "emigrantilor" sau chiar la instalarea de noi locuitori.

- Ameliorarea gradului de utilizare a fortei de munca feminine Rolul femeilor în comunitatea rurala este în general relativ limitat, rolul decisiv în prestarea activitatilor direct productive revenind barbatilor. Implantarea în mediul rural a activitatilor turistice ofera posibilitatea punerii în valoare a energiei si talentului insuficient utilizate ale fractiunii feminine a populatiei.

- Atragerea de noi investitii Implicarea directa a statului prin intermediul organismelor guvernamentale pentru sustinerea agriculturii si a serviciilor din fondurile bugetare sunt indispensabile dar nu întotdeauna suficiente. Noile perspective legislative ale economiei si accentuarea caracterului concurential al pietelor sunt de natura sa evidentieze limitele obiective ale subventiilor acordate de stat si sa suscite spiritul de initiativa spre descoperirea de noi alternative economice. Turismul rural este o modalitate potentiala în sine dar, în plus, prezinta avantajul ca actioneaza în sensul deschiderii de noi perspective investitionale. Turismul însumeaza implicit o punere în contact a oamenilor proveniti din cele mai diverse medii, iar ideile si actiunile dirijate spre valorificarea superioara a diverselor resurse locale survin inerent. Între turistii potentiali ai mediului rural se pot înscrie si oameni de afaceri care au abilitatea, conferita, de o mai larga cunoastere a pietei, de a sesiza mai rapid perspectivele implantarii de noi activitati si perspectivele financiare ale acestora, aspecte care pot fi benefice prin efectele lor pentru comunitatea însasi (locuri de munca, modernizarea infrastructurii si a serviciilor, patrunderea în circuitul informational etc.). Evident ca pastrarea unor amintiri placute despre vacantele rurale pot incita oamenii de afaceri la demararea investitiilor în mediul respectiv. Pe scurt, ca orice activitate de tip productiv si turismul rural poate antrena efecte sinergetice de crestere prin atasarea de noi variabile în procesul de proiectare si în strategia de functionare.

DEZAVANTAJELE PRACTICĂRII TURISMULUI RURAL

Desi dezvoltarea turismului rural prezinta numeroase avantaje, nu trebuie omis ca ea poate genera si o serie de probleme. În general, restructurarile economice survenite în mediile cu echilibru sensibil implica o doza de risc care poate dobândi caracter perturbator. De aceea, problemele referitoare la posibilitatile de gestionare a riscurilor prin intermediul beneficiilor sunt oportune. Dificultatile care survin cel mai frecvent în evolutia fenomenului turistic rural decurg în principal din urmatoarele aspecte.

- Presiunea asupra mediului Turismul rural se desfasoara în medii naturale cu echilibru fragil. Mai mult, destinatiile turistice cele mai atractive sunt tocmai cele conditionate de mediile cele mai sensibile. Acestea sunt, în principal, zonele montane, cele din proximitatea lacurilor si a râurilor, precum si cele litorale. Astfel, schiatul intensiv distruge vegetatia si favorizeaza procesele de versant; zgomotul si deseurile îndeparteaza animalele salbatice; circulatia turistica poate aduce prejudicii culturilor agricole. În general, linistea si autenticitatea naturii pot fi serios afectate. Desigur, aceste probleme pot fi solutionate într-o oarecare masura printr-o gestionare atenta si competenta a spatiului destinat activitatilor turistice dar, de regula, rigorile presupuse de aceasta sunt rareori adoptate în mod preventiv.

- Presiunea socio-culturala La fel cum un flux mare de vizitatori poate perturba mediul natural, în mod similar, turistii pot destabiliza cadrul socio-cultural intim structurat al comunitatii rurale. Acesta poate fi alterat prin modificarea echilibrului economic dintre membrii comunitatii în functie de veniturile facilitate de activitatile reusite sau de prejudiciile cauzate de esecurile investitionale.

Mult mai importanta, din punct de vedere sociologic, este influienta culturii moderne asupra culturii traditionale, influienta care implica aproape întotdeauna modificarea culturii traditionale, situatiile contrare fiind foarte rare, disimulate si de mica intensitate. Numeroase studii efectuate în bazinul mediteranean si în regiunea alpina au evidentiat acest proces.

O forma particulara de presiune asupra societatii traditionale se instaleaza pe calea cumpararii de catre citadini a caselor si apartamentelor disponibile. Preluarea lor în aceasta forma este mai putin avantajoasa pentru sateni în comparatie cu închirierea. În plus, spatiile respective sunt transformate cu timpul în resedinte secundare sau chiar permanente. Noii locatari (chiar si temporari) pot genera modificari ale preturilor pietei, expansionism teritorial, tensionarea relatiilor în cadrul comunitatii rurale s.a.

- Caracterul limitat al disponibilitatilor de cazare. În regiunile rurale de mare interes turistic sporirea afluxului turistic poate genera probleme de gazduire deoarece comunitatile mici rareori dispun de un excedent major de spatiu locativ. Acest fapt nu constituie întotdeauna un handicap întrucâtpastrarea caracterului autentic al spatiului turistic rural impune necesitatea unei cresteri progresive ponderate corelata cu capacitatea fireasca de absorbtie turistica. Aceasta din urma se poate contura atât în mod subiectiv, prin procese de autoreglare spontana, cât si în mod obiectiv, prin fixarea unor strategii de dezvoltare durabila menite sa protejeze potentialul turistic de degradarea fizica sau/si de alterarea modului de viata traditional.

- Pasivitatea fata de presiunile intreprinzatorilor exteriori O tendinta evidenta în numeroase zone rurale este neimplicarea agricultorilor si a intreprinderilor locale pe piata turistica. Drept urmare, dotarile si activitatile turistice se afla în posesia sau gestiunea antreprenorilor proveniti din afara comunitatii rurale. Din anumite puncte de vedere acestia pot aduce un aport pretios de capital, competenta si comunicare. Pe de alta parte, ei pot genera probleme izvorâte din necunoasterea corespunzatoare a traditiilor, a practicilor economice, a stilului arhitectural consacrat etc. De asemenea, ei recurg adeseori la surse exterioare de aprovizionare si sustinere a comertului si serviciilor, iar acumularile de capital rezultate se dirijeaza în afara spatiului rural de activitate. În plus, nu manifesta fidelitate si interes major pentru problemele locale ale zonei de activitate pe care, de altfel, o pot abandona cu usurinta de îndata ce survine degradarea mersului afacerilor.

Într-o masura mai putin evidenta, dar nu lipsita de semnificatie, nucleele de afaceri turistice girate din exterior creaza tensiuni în raporturile cu locuitorii care capata sentimentul de comunitate ignorata sau cel mult acceptata, situatie evident nefireasca. Implantarile de provenienta exterioara nu pot fi exclusiv de factura economica deoarece rentabilitatea si fiabilitatea lor depind si de modul în care sunt alese si aplicate mijloacele de conciliere si acceptare reciproca între mentalitatile principial diferite ale componentei alogene în raport cu cea autohtona. Aceste implicatii atrag atentia asupra importantei implicarii membrilor comunitatii locale în sfera de activitate turistica, cu cât sustinerea financiara a acesteia este de provenienta exogena.

-Problemele de planificare, control local, participare publica si partereriat implica numeroase aspecte inclusiv de natura celor mentionate mai sus. În situatiile ideale, intreprinzatorii si populatia locala pot sustine dezvoltarea turismului într-o maniera destinata sa reduca dificultatile amintite si sa maximizeze avantajele rezultate. Planificarea si previziunea activitatilor servicii retribuite pot asigura un echilibru stabil între dezvoltarea turismului si modul de utilizare a terenurilor. Diferitele tipuri de activitati turistice trebuie implantate în zonele cel mai bine adaptate practicarii lor. Recrutarea populatiei locale pentru asigurarea unor servicii retribuite, formarea competentelor de primire si comercializare a produselor turistice, de interpretare si valorificare a patrimoniului turistic s.a., pot genera în cadrul acesteia sentimentul de proprietate (în sens larg) asupra activitatilor turistice, aspect de natura sa diminueze conflictele si sa stimuleze o acceptare favorabila, nedisimulata a turistilor în cadrul comunitatii locale. Dificultatea realizarii unui parteneriat între populatia locala si intreprinzatorii exteriori provine, cel mai adesea, din faptul ca acestia din urma poseda puterea financiara care le confera controlul aproape absolut al operatiunilor turistice. Chiar si atunci când exista posibilitati de control, asupra lor greveaza lipsa de experienta, de competenta, precum si a mijloacelor de previziune necesare. De aceea, proiectarea activitatii turistice trebuie sa posede o baza larga de disponibilitati comunitare si sa fie rezultatul participarii locale la realizarea proiectelor de amenajare. Aceasta implica disponibilitatea unor organisme cu putere de decizie sa adopte masurile necesare încurajarii comitetelor locale pentru elaborarea unor planificari turistice în acord cu patrimoniul si disponibilitatile economice si chiar psiho-sociale ale populatiei. Experiente edificatoare în acest sens au fost promovate în Canada. Aceasta tara detine cel mai mare numar de proiecte elaborate prin participarea comunitatilor în activitatea de planificare a turismului rural. În anul 1987, statul Alberta a lansat un plan de actiune pentru turismul comunitar la care au participat 428 din totalul de 429 de comune. Comitetele locale au fost încurajate si ajutate sa elaboreze planuri de dezvoltare turistica pe baza unei largi consultari a populatiei, care sa serveasca drept baza si pentru acordarea subventiilor de stat. Masuri similare pentru valorificarea initiativelor locale au fost adoptate si în alte state (Columbia Britanica, Saskatchewan, Labrador) si evident, în numeroase alte tari. Pot fi amintite în acest sens: Marea Britanie, Irlanda si Elvetia. În Marea Britanie, comunitatea din Waltensbourg a construit si gireaza un hotel de 70 de paturi care raspunde tuturor normelor de confort si de integrare în mediu, ale carui beneficii sustin alte proiecte de dezvoltare locala. Exemple încurajatoare pot fi semnalate si în tara noastra; amintim, în acest sens, Proiectele de Amenajare Teritoriala Interjudeteana (P.A.T.I.J) si Planurile de Amenajare Urbanistica Generala (P.U.G), realizate prin eforturile conjugate ale Prefecturii si primariilor unor comune din judetul Cluj în colaborare cu specialisti din învatamântul superior (Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca), firme specializate în constructii si planning teritorial, proiecte în care sunt evaluate implicit perspectivele dezvoltarii turismului în mediul rural. Fara îndoiala, reusitele de acest tip depind într-o masura decisiva de reunirea unui ansamblu de conditii de favorabilitate locala. Chiar daca deocamdata nu exista exemple edificatoare certe privind gradul de materializare si eficienta al diferitelor tipuri de programe, în majoritatea tarilor care au promovat turismul rural a devenit evident ca existenta unei coordonari regionale este indispensabila.

- Diferentierea teritoriala a potentialului turistic rural. Numarul si tipologia asezarilor rurale sunt enorme în majoritatea tarilor, inclusiv în România, însa nu toate spatiile rurale prezinta aceeasi deschidere potentiala spre activitatea turistica. Exista regiuni avantajate de calitatea peisajului natural sau cultural, de gradul de modernizare a transporturilor si serviciilor, de o pozitie privilegiata în raport cu ariile de provenienta a turistilor sau cu principalele rute turistice etc. De asemenea, experienta demonstreaza ca activitatea turistica însasi este extrem de dinamica, fiind susceptibila de schimbari generate de evolutia variabila în timp a diferitilor factori care actioneaza asupra optiunilor clientelei. Principalii factori de atractivitate turistica sunt:

- interesul pentru peisajul natural (munti, lacuri, râuri mari, râuri cu ihtiofauna abundenta, vegetatie variata) este deosebit

- interesul cultural pentru monumente, situri istorice, stiluri arhitecturale, traditii etnografice si folclorice.

- interesul pentru practicarea sporturilor (pescuit, vânatoare, schi etc.).

- interesul particular pentru animale salbatice.

- accesul facil rezervat unei clientele numeroase.

- competenta si eficacitatea în domeniul promovarii, comercializarii si gestionarii produsului turistic.

Gradul de atractivitate depinde desigur si de masura în care sunt reuniti sau se întrepatrund, cu ponderi variabile, toti acesti factori.

Pozitia geografica are o influenta decisiva. Asezarile rurale din proximitatea marilor orase beneficiaza relativ constant de un numar sporit de turisti, în special la sfârsit de saptamâna, dar pentru perioade scurte de timp. În consecinta, oferta turistica poate fi dirijata spre sustinerea turismului recreativ: amenajarea traseelor de promenada, a pistelor pentru ciclisti, a terenurilor sportive, a centrelor de echitatie, carora li se poate asocia o retea comerciala activa. Dimpotriva, asezarile situate la distante mai mari, dar care poseda calitati privilegiate ale mediului natural (munte, padure, izvoare minerale s.a.), se preteaza cu succes la dezvoltarea capacitatilor de primire a turistilor pentru perioade mai lungi de timp. Fara îndoiala, exista si situatiile intermediare care sunt cele mai dezavantajate datorita absentei unor argumente prealabile viabile care sa garanteze înscrierea cu succes în circuitul turistic. Situatia nu trebuie însa generalizata întrucât adeseori, fantezia si originalitatea unei initiative corespunzator mediatizate poate suplini absenta unor elemente de atractivitate recunoscute pe scara larga.

- Reticentele agricultorilor Agricultorii reprezinta elementul determinant al functionarii economiei rurale si a existentei peisajului de care depinde turismul rural. Acestia percep într-o maniera extrem de inegala si adeseori lenta posibilitatile pe care le ofera turismul. Situatia este elocventa mai ales în contextul în care cererea clientelei nu este conturata corespunzator. Perspectiva aparitiei acesteia nu este perceputa sau este incomplet perceputa de catre toate verigile implicate potential în activitatea turistica: taran-orasean-organisme publice-organizatii diverse. Prin urmare, turismul rural se desfasoara înca adeseori într-o maniera aleatoare sau într-un context strict limitat de conditionari familiale de natura sa produca deopotriva satisfactii si insatisfactii. Insatisfactiile sunt reciproce: citadinul este deceptionat de calitatea precara a conditiilor de gazduire, iar taranul percepe turistul ca pe un intrus care pericliteaza linistea si convenientele locului fara a avea o motivatie obiectiva în acest sens. Numerosi agricultori sunt în mod evident împotriva turismului, neagreând prezenta strainilor considerati uneori ca potentiali "atentatori" la integritatea culturilor. Fara îndoiala ca proiectarea corespunzatoare a activitatilor turistice si mai ales crearea unei motivatii economice certe, dublata de cresterea disponibilitatilor moral-volitive, ar fi de natura sa diminueze aceste reticente.

- Lipsa sau insuficienta competentei turistice a agricultorilor Caracterul deficitar al formatiei, cunostintelor si competentei turistice constituie de asemenea un impediment care creeaza reticente serioase în abordarea activitatilor turistice de catre agricultori. Neîndoielnic, orice activitate necesita o perioada de formare, inclusiv calitatea de agricultor si în plus, acest fapt nu poate fi limitat doar la agricultori. Dobândirea abilitatilor necesare pentru a desfasura o activitate rentabila si benefica, inclusiv turistica, este un proces complex cu diverse conotatii subiective care tin de personalitatea subiectului, de o serie de constrângeri de natura obiectiva etc. Prin urmare o pregatire la nivel individual, prin autoperfectionare progresiva, este un proces dificil dar nu imposibil de realizat. Desigur, succesul intreprinderii depinde în mare masura nu doar de calitatea profesionala a gazdei în materie de turism, ci si de conjunctura sociala si economica. Prin urmare, o politica deliberata, orchestrata, de încurajare a turismului, necesita concentrarea simultana a eforturilor atât spre închegarea infrastructurii, cât si spre formarea profesionala a viitorilor prestatori într-un spirit colectiv care sa faciliteze o unitate de interese si sa garanteze existenta unor exigente minime în raport cu activitatea turistica.

- Complementaritatea deficitara a intreprinderilor si absenta structurilor de cooperare În general, intreprinderile din mediul rural sunt de talie mica si sunt putin deschise relatiilor de schimb si de cooperare. Instaurarea acestor relatii ar permite economii importante la nivelul comercializarii, formarii si aprovizionarii. Gruparile de tip cooperativ ar putea de asemenea sa negocieze cu organismele guvernamentale pentru obtinerea suporturilor financiare necesare ameliorarii infrastructurii si sa colaboreze cu agentii de pe piata turistica în scopul informarii si atragerii turistilor sau chiar a perfectarii unor programe de marketing turistic.

COMPONENTELE TURISMULUI RURAL

Produsul turistic rural. Comportamentul turistic al ultimelor decenii evidentiaza tot mai clar existenta unor obiective concrete ale vacantelor si în consecinta, produsele turistice oferite trebuie elaborate pornind tocmai de la motivatiile care stau la baza obiectivelor respective. Astfel, se vorbeste despre turismul de descoperire, de recuperare, educativ, religios, sportiv etc. Fiecare dintre aceste forme necesita produse susceptibile sa raspunda aspiratiilor clientelei specifice. Pentru a se înscrie într-o dinamica a progresului, prestatorii si responsabilii turismului trebuie sa prospecteze necontenit noi cai de oferta pornind de la o cunoastere cât mai buna a clientelei turistice, a modului sau de viata, a mentalitatilor si a aspiratiilor sale, exprimate sau neexprimate. În majoritatea cazurilor, pentru a putea fi promovata cererea si ulterior amplificata pe masura ce se manifesta, ea trebuie anticipata. În acest scop trebuie adoptata si urmarita cu consecventa o anumita logica a produselor turistice.

Un produs turistic este un ansamblu de prestatii susceptibile sa se constituie într-un raspuns global si coerent la ansamblul asteptarilor si solicitarilor turistului.

Produsul turistic prezinta o structura complexa manifestata în diverse combinatii ale elementelor componente (cazare, hrana, transport, primire, animatie, calitatea peisajului, excursii, tratament balnear, servicii s.a.) practicate si dozate în functie de cerere. Pricipial se disting doua tipuri de elemente componente: primare sau de baza, incluzând cazarea, hrana si transportul si respectiv cele secundare sau auxiliare: primirea, animatia, agrementul, activitatile sportive, agrementul, balneoterapia s.a.

Produsul turistic trebuie sa îmbine elementele componente si în functie de circumstantele mediului înconjurator. Produsul turistic poate avea o paleta mai restrânsa limitata la componentele de baza (transport+cazare; cazare; cazare+masa) daca turistul are garantia practicarii unor activitati la alegere în proximitate (plimbari în natura, echitatie, înot, pescuit s.a) aspect care "conditioneaza" de fapt vânzarea cazarii. Paleta ofertei poate fi amplificata în mod corespunzator (cazare+demipensiune; cazare+pensiune completa, transport s.a.) atunci când efectul de atractivitate al componentelor auxiliare (diverse forme de agrement, balneoterapie, calitatea peisajului s.a.) este cert, usor de generat si se concretizeaza în conturarea unui flux turistic bine definit sub aspect cantitativ, compus dintr-o clientela relativ fidela.

În toate cazurile trebuie prevazute servicii publice comerciale, administrative, de asistenta medicala etc. Nu este însa suficienta proiectarea si construirea acestor produse. Ele trebuie sa fie integrate într-un ansamblu suficient de larg pentru a putea atrage un numar cât mai mare de turisti. Aceasta necesitate se impune cu atât mai mult cu cât, adeseori, cererea turistilor poate fi imprecis conturata. În aceasta situatie doar existenta unei game de produse poate garanta stabilirea unor relatii comerciale între turist si produsul turistic oferit. Produsul turistic, la fel ca si produsul industrial, comercial sau de alta natura, nu are forta comerciala daca nu satisface cel putin una dintre urmatoarele cerinte:

- imagine de marca

- raport optim calitate-pret

- unicitate pe piata

- asigurarea unei game largi de elemente turistice

Fara îndoiala, asezarile rurale care sa ofere produse unice pe piata sunt mai putin numeroase. Ele sunt reprezentate prin depozitarele unor valori reprezentative ale patrimoniului national, precum manastirile din nordul Moldovei si Subcarpatii Olteniei, bisericile si portile, definitorii pentru civilizatia lemnului din satele maramuresene, gospodariile fortificate din sudul Transilvaniei, centrele traditionale de olarit, de prelucrare a fibrelor textile etc. În asezarile privilegiate din acest punct de vedere exista practic suficiente atuuri care sa permita afirmarea unui sistem de prestatii turistice care sa garanteze calitatea unor servicii de marca care sa se impuna inclusiv prin vehicularea unor coduri emblematice în circuitul turistic intern si chiar international.

Evident ca afirmarea si pastrarea unei imagini de marca a prestatiei turistice necesita existenta unui raport optim între natura ofertei calitatea serviciilor si pretul perceput, raport care trebuie protejat de abuzurile financiare si de neglijentele profesionale. Pe de alta parte, posibilitatile de înscriere a asezarilor rurale în circuitul turistic sunt practic nelimitate, având în vedere varietatea multiforma a spatiului rural. Referindu-ne la spatiul rural românesc acesta permite elaborarea unei game extrem de diverse de produse turistice, în concordanta cu resursele specifice si localizarea teritoriala. Pot fi avute în vedere amenajarea turistica a satelor situate de-a lungul principalelor axe de pasaj dintre regiunile turistice consacrate (litoralul, Valea Prahovei, Valea Oltului, Bucovina, Maramuresul etc.), a satelor de altitudine, ca puncte de sprijin pentru turismul montan, a celor specializate pe anumite tipuri de activitati agricole (viticole, pomicole, legumicole, pastorale etc.) ca puncte de practicare a agroturismului s.a.

Gama variata a ofertei constituie un avantaj major al turismului românesc, implicit a celui rural. Dincolo de hotelurile cu grad de confort mediu sau ridicat, specifice oraselor si statiunilor turistice, spatiul rural ofera o infinitate de posibilitati profitabile: pensiunile, campingurile si gazduirea în gospodariile taranesti pot sutine o gama larga de activitati precum plimbari pedestre, turism cultural, turism fluvial, pescuit, vânatoare, echitatie, sporturi de iarna, cicloturism etc.

Aceasta caracteristica are si o semnificatie aparte din punct de vedere comercial. Astfel, poate sa existe concurenta între doua produse turistice de aceeasi natura însa ea dispare între produsele de natura diferita din moment ce ele sunt destinate unor clientele diferite. Practic, nu exista concurenta între turismul hotelier si cel de camping, între motel si gospodaria taraneasca cu spatii de primire amenajate , între pescuit si cicloturism, între vizitarea muzeelor si sporturile nautice etc. Prin urmare, trebuie adaptata fiecare gama de produse la specificul fiecarei piete.

Gama optima este un ansamblu de produse turistice destinate unor clientele, pe cât posibil mai variate, incluzând deopotriva pe cele înstarite si pe cele mai sarace, "teribilisti" si sedentari, tineri si vârstnici, familisti si nefamilisti etc. Propunând game de servicii cât mai extinse se creeaza optiuni justificate pentru cucerirea de noi piete.

Fiecare tip de asezare rurala ofera posibilitati particulare si ridica în consecinta probleme specifice. De aceea, produsul turistic oferit trebuie elaborat tocmai în functie de prezenta diferitelor componente în raport cu caracterul individualizat al asezarii.

GĂZDUIREA (CAZAREA) ÎN MEDIUL RURAL

Aspecte generale. Posibilitatile de cazare în mediul rural sunt extrem de diverse, în conformitate cu disponibilitatile gospodariei si cu dorintele si exigentele turistului. În tara noastra, practica închirierii spatiilor de gazduire amenajate de sateni în scopuri turistice este abia la început. La ora actuala impunerea unei cointeresari economice între tarani si turisti genereaza înca reticente notabile. Una dintre cauze este faptul ca sta în firea taranului român sa fie ospitalier cu toti cei care îi pasesc pragul casei si mai presus de aceasta sa fie generos, fara a accepta avantaje materiale sau plata în schimbul unei atitudini consacrate de o îndelungata si frumoasa traditie; pe de alta parte, turistul, cunoscând aceasta trasatura morala a taranului, prefera sa îndure capriciile naturii sau sa se rezume la solicitarile minime pentru a nu se simti împovarat de acceptarea unor servicii pe care este constient ca nu le va putea rasplati prompt.

Desigur, asemenea atitudini si simtaminte sunt demne de toata lauda si probabil ca ele vor dainui (speram) cât timp va dainui si lumea rurala. Ele nu trebuie sa fie unilaterale întrucât sub aceasta forma nu pot încuraja relatiile durabile în timp. O relatie sigura si durabila are inevitabil si conotatii economice si nu poate fi sustinuta decât în conditiile promovarii avantajului reciproc, chiar daca nu toate componentele acesteia pot fi "contabilizate". De altfel, se remarca în ultima vreme în mediul rural o accentuare a pragmatismului relatiilor de tip social, pe fondul acutizarii unor dificultati economice concomitent cu emanciparea modului de viata. Aceasta tendinta poate fi extrapolata în relatia de tip turistic, cu atât mai mult cu cât spatiul rural intra tot mai mult în sfera cererii turistice, iar turistii devin tot mai exigenti în legatura cu calitatea produsului turistic oferit si în consecinta, tot mai dispusi sa suporte financiar costul presupus de aceasta. Prin urmare, în mediul rural pot fi amenajate de catre satenii însisi (de preferinta), cu cheltuieli minime sau modeste, facilitati de gazduire pentru turistii aflati în trecere sau în sejur. În conditiile demararii si functionarii unui sistem de cazare contra cost, implicatiile sale în plan economic pot fi notabile, atât la nivelul individual, cât si la cel al colectivitatii.

Nu este mai putin adevarat ca sansele de reusita si, mai ales, fiabilitatea acestor initiative sunt minime atunci când ele survin sau fiinteaza în context izolat. În toate tarile cu traditie turistica rurala s-a procedat la o punere în loc a unui veritabil sistem turistic de îndata ce solicitarea pietei a devenit certa. Componentele de baza ale sistemului turistic (implicit la nivel rural) fiind patrimoniul, cazarea si vânzarea produsului, este evident ca initiativa punerii în sistem a facilitatilor de cazare nu poate veni exclusiv din partea detinatorilor potentiali - taranii - întrucât acestia nu au certitudinea vandabilitatii si nici priceperea de a elabora o reteta turistica completa (inclusiv reclama si vânzarea produsului). De aceea, pornind de la premisele influentei faste a activitatilor turistice asupra echilibrului socio-economic al mediului rural, este oportuna implicarea forurilor cu putere de decizie în domeniile legislatiei turistice, agricole, silvice si a fiscalitatii pentru promovarea unor initiative de natura sa asigure demararea, stimularea si rentabilizarea turismului rural. Acesta promovare trebuie dirijata, în primul rând, spre acordarea creditelor si a facilitatilor de rambursare acelor intreprinzatori rurali dispusi sa presteze activitate turistica, precum si spre sustinerea unor organisme sau organizatii care sa sustina din punct de vedere managerial fenomenul turistic rural.

Prezentam în continuare principalele modalitati tehnice de asigurare a cazarii turistice în mediul rural care sunt, în general, adoptabile, indiferent de tipologia si localizarea asezarii rurale. Cu dorinta de a veni în întâmpinarea preocuparilor si initiativelor persoanelor sau organismelor constiente de însemnatatea si oportunitatea edificarii unui sistem ierarhizat de organizare si coordonare a spatiului turistic rural am selectat o serie de aspecte relevante referitoare la experienta franceza, deosebit de reprezentativa în acest domeniu. Ele nu au menirea de a sugera cai de urmat, ci doar de a evidentia directii probabile de prospectiune necesare în vederea elaborarii unor modele adecvate conditiilor specifice ale ruralului românesc.

LOCUINŢELE RURALE (FORME DE CAZARE)

Resedinta rurala de vacanta. Spatiile rurale de cazare pot fi constituite din imobile traditionale sau apartamente, independente, mobilate, situate în gospodaria proprietarului, în proximitatea acesteia sau a satului respectiv.

Ele pot consta în resedinte secundare sau în dependinte ale gospodariei rurale amenajate corespunzator. Închiriate pe durate variabile de timp (anual, sezonier, saptamânal sau doar pentru sfârsitul de saptamâna), resedintele rurale pot constitui un mijloc atractiv de petrecere a sejurului.

Cazarea în incinta gospodariilor rurale prezinta avantajul ca acestea sunt integrate din punct de vedere socio-economic si cultural în mediul satesc. Gradul de integrare în mediul rural depinde atât de calitatea spatiului oferit pentru locatie (traditional si tipic locului), cât si de calitatea primirii oferite de catre proprietari si de catre membrii comunitatii în general. Aceste elemente pot aduce satenilor un aport complementar la veniturile lor, provenit atât din închirierea spatiului, cât si din valorificarea produselor gospodariei. La rândul lor, turistii au posibilitatea petrecerii unor vacante relaxante având garantia unei gazduiri rezonabile, la preturi moderate. Astfel, de ambele parti se contureaza perspectiva unei mai bune cunoasteri si întelegeri reciproce.

Calitatile mediului ambiant, calitatile imobilului si dotarile sale influenteaza în mod decisiv lungimea duratei de locatie; relativa independenta sau izolare a spatiului de închiriat, existenta unei gradini, proximitatea unui loc de baie, existenta unei capacitati minimale de gazduire sunt principalele criterii care pot asigura reusita. Amenajarea în scop turistic a unei case taranesti poate raspunde adesea unor considerente de ordin patrimonial, aceasta fiind o modalitate de a restaura o cladire disponibila ale carei necesitati investitionale pot fi amortizate într-o perioada de timp.

Pe de alta parte, amenajarea mai multor adaposturi familiale într-o vatra rurala se poate constitui într-o premisa a diversificarii cazarii, a consolidarii unor structuri apte de a realiza o primire corespunzatoare si implicit cucerirea unei clientele stabile.

Atragerea clientelei, primirea ei si comercializarea produsului turistic pot fi realizate printr-o unificare colectiva a resurselor si a initiativelor proprietarilor. În plus, concentrarea activitatilor genereaza perspective pentru realizarea în comun a unei infrastructuri mai costisitoare (amenajarea unor pârtii de schi, stranduri, mici acumulari de apa, terenuri de sport etc.), întretinerea unei animatii mai intense si mai diversificate s.a.

Amenajarea în scop turistic a unei case taranesti nu implica investitii foarte mari. O cerinta generala a succesului este, în primul rând, conservarea caracterului rural traditional al cladirii, trasatura care poate coexista cu un legitim confort contemporan.Aceasta recomandare se refera atât le vechile locuinte neutilizate, cât si la dependintele lor: sura, grajdul si alte anexe pot deveni, cu investitii reduse si desigur, cu un plus de fantezie, dormitoare, sufragerii, sali de baie, garaje etc. Este preferabil ca aspectul exterior sa fie cât mai putin modificat, pastrându-se spiritul si armonia originala, conservându-se tot ceea ce poate fi conservat: izvorul, fântâna, treptele, pridvorul, acoperisul, feroneria, cuptorul de pâine etc. Pentru amenajarea interioara trebuie procedat cu simplitate si cu bun simt, lasându-se lucrurilor vocatia lor initiala. Autenticitatea trebuie cautata fara ca ea sa devina obsesiva dar, în acelasi timp, nu trebuie ezitat asupra necesitatii de a fi "modern" în cazul dotarilor aferente unor spatii în care dispensarea de modernitate este improprie si nelucrativa (bucatarie, baie etc.). În functie de locul de amplasare si de destinatia lor, resedintele rurale pot asocia diferite functionalitati, precum:

- adaposturi de "zapada"-situate în proximitatea unor terenuri favorabile pentru practicarea sporturilor de iarna (schi de pista, schi -fond, sanie s.a.).

- adaposturi de pescuit-situate în proximitatea locurilor de pescuit, amenajate special pentru gazduirea pescarilor pasionati, în general de catre cei initiati si competenti, apti sa asigure "logistic" si "informational" succesul la care aspira toti pescarii. Ele trebuie sa ofere conditii pentru stocarea materialelor de pescuit, închirierea acestora, prepararea pestelui etc.

- adaposturi de etapa-sau adaposturi rurale care, asa cum indica numele lor, sunt destinate sa primeasca turistii, în general nemotorizati, aflati în trecere spre obiective turistice situate în proximitate. Ele comporta existenta unor dormitoare, bucatarii, grupuri sanitare si pot fi situate si în afara vetrei.

Camerele de oaspeti. Locuintele rurale pot fi amenajate si la scara mai mica, în spatiul locativ al gospodariei taranesti, sub forma camerelor de oaspeti. Aceasta formula este destinata în special pentru turistii de pasaj, gazduiti pentru perioade scurte de timp. Oferirea mesei este posibila dar nu este obligatorie. Evident, includerea mesei poate contribui la sporirea rentabilitatii si la întarirea fidelitatii clientelei, mai ales în cazul în care hrana oferita este preparata în conformitate cu traditia locului respectiv.

Formula camerelor de oaspeti implica contacte mai reduse cu turistul, comparativ cu cea a resedintelor rurale, dar necesita un plus de efort pentru comercializarea si întretinerea cotidiana. Prezinta însa avantajul ca este o formula mai putin costisitoare si mai usor de transpus în realitate. La fel ca si în cazul resedintelor rurale, camerele de oaspeti trebuie sa dispuna de conditii de confort si igiena corespunzatoare, sisteme de încalzire practice si eficiente. În cazul în care într-o casa sunt amenajate mai multe camere, ele trebuie sa fie izolate din punct de vedere fonic, sa posede intrare separata, iar dependintele comune (salonul pentru servirea mesei, baia etc.) sa satisfaca cerintele sanitare si gradul de solicitare.

Fermele de sejur - pot fi constituie din gospodarii taranesti sau ferme de stat, cu conditia ca ele sa fie bine articulate si puternice din punct de vedere economic. Aceasta formula ofera un ansamblu de prestatii complementare: gazduire, asigurarea mesei si posibilitati de distractie si recreere. Acestea din urma pot fi oferite în loc sau în proximitate. Oferind o activitate eterogena si complexa, ele pot satisface o clientela mai numeroasa, cu conditia sa dispuna de cazare de calitate si de posibilitati atractive de recreere într-un mediu diversificat. Personalizarea primirii, ambianta familiala, masa servita pe baza produselor fermei, preparata conform traditiei locului, sunt de asemenea avantaje importante. Asigurarea functionalitatii unei ferme de sejur necesita un nivel ridicat de profesionalism si în plus, o dificultate importanta o constituie armonizarea dintre activitatile de fond si cele de factura turistica.

Hotelurile, motelurile si pensiunile rurale. În mediul rural, hotelurile si motelurile sunt relativ putine si sunt amplasate cu predilectie pe drumurile de interes national, cel mai adesea în proximitatea unor obiective de interes turistic si în punctele de convergenta rutiera. Ele satisfac în special turismul de pasaj si se caracterizeaza printr-un nivel anost al dotarii tehnice si al serviciilor prestate de obicei în maniera ofertei citadine. Desigur, în conditiile microprivatizarii si a expansiunii pensiunilor turistice cu caracter familial, acestea pot deveni centre de polarizare pentru turismul local, în conditiile în care s-ar optimiza relatia oferta-pret si, mai ales, s-ar impune în circulatia turistica prin produse de locale specifice, promovate eficient prin mediile de informare turistica. Pot fi avute în vedere si modalitatile de implementare a unor noi capacitati de cazare prin investitii ale comunitatii locale sau prin subventii dupa modelele aplicate cu succes si în alte tari. Neîndoielnic, aceste practici implica existenta prealabila a unei surse certe de atractivitate turistica, elaborarea unor studii temeinice de fezabilitate si punerea în practica a unui sistem eficient de gestionare a investitiei.

Campingurile-sunt preferate adeseori de catre turisti întrucât ofera un contact sporit cu natura, acceptat chiar în conditiile unui confort mai scazut. Camparea este posibila, cel mai adesea, prin consimtamântul proprietarului terenului sau al celui care îl administreaza, cu conditia sa fie respectate regulile de securitate si de salubritate publica. Desigur, este posibila si perceperea unei taxe de campare în cazul terenurilor cu pozitii privilegiate, prin amplasare sau prin continut (peisaj, servicii oferite, dotari etc.). Acest fapt presupune amenajarea unui camping cu administrare privata sau comunala, ceea ce presupune o investitie relativ redusa dar care poate aduce venituri notabile în zonele cu flux turistic intens. Amenajarea consta, în principal, în delimitarea si îngradirea terenului, parcelarea acestuia în amplasamente pentru corturi si dotarea sa cu echipamentele sanitare minime. Amplasarea lor trebuie realizata cu acordul autoritatilor locale si sa respecte o serie de reguli referitoare la limitarea capacitatilor, asigurarea unei suprafete minime pentru fiecare amplasament. Pentru a fi rentabile, aceste formule implica o fluenta turistica notabila. Dupa locul de amplasare si dupa dotarile specifice pot fi avute în vedere diverse modalitati de realizare.

- campingurile în mediu natural-sunt amplasate pe terenuri cu suprafete mai mari, aflate în stare naturala sau putin modificata, comportând echipamente sanitare lejere. Ele se localizeaza, de regula, la periferia vetrei sau chiar la distante apreciabile de aceasta (cazul campingurilor situate în zonele montane, pe terenuri private sau comunale).

- campingurile de ferma-sunt situate în incinta gospodariilor taranesti sau pe terenurile din proximitatea acestora. Ele permit si accesul turistilor echipati cu rulote sau caravane si prezinta avantajul ca înlesnesc valorificarea produselor specifice fermei prin vânzari directe sau servirea mesei. Este indicat ca ele sa posede, pe lânga indispensabilele cerinte sanitare, surse de apa si electricitate, si alte facilitati precum spatii de joc, sala de activitati sau chiar diverse forme de animatie organizate de proprietar sau administrator.

Satele de vacanta-pot fi amenajate de sine statator sau în conexiune cu campingurile, prin amplasarea unor facilitati lejere de habitat: casute, cabane etc. Ele necesita asigurarea acelorasi cerinte de spatiu, dotari sanitare, salubrizare, însa, în plus, mentinerea functionalitatii lor este mult mai laborioasa si mai costisitoare. Ele se preteaza pentru zonele cu circulatie turistica foarte intensa.

Modalitatile de cazare mentionate mai sus pot prezenta o diversificare remarcabila (ferme ecvestre, ferme piscicole). Nu este lipsit de importanta faptul ca diferitele tipuri pot coexista într-un context functional favorabil. Dificultatile cele mai mari sunt legate nu atât de determinarea unui anumit mod de amenajare cât, mai ales, de cerintele pe care trebuie sa le satisfaca acesta. Cel putin doua dintre acestea sunt esentiale:

- crearea capacitatilor de cazare

- comercializarea produsului turistic

Daca primul aspect poate constitui obiectul unei investitii si a unui efort individual, în legatura cu cel de-al doilea, este o certitudine faptul ca rentabilizarea unei investitii turistice nu este posibila la nivel individual întrucât, pe de o parte, turistul nu are garantia unei prestatii de calitate iar, pe de alta parte, patrunderea în circuitul turistic presupune un efort de mediatizare al carui pret de cost este ridicat, fara a exista garantia reusitei.

De aceea, în toate tarile în care turismul rural a devenit o certitudine, un prim pas indispensabil a fost reunirea intereselor si concentrarea eforturilor în cadrul unor organizatii care reunesc, de regula, atât "profesionistii" (prestatorii), cât si organisme locale, departamentale si de stat, cu putere de decizie în legatura cu promovarea unei anumite politici economice în mediul rural.

Astfel, în Franta, de exemplu, s-au constituit asociatii nationale ale prestatorilor de activitati turistice din mediul rural si federatii ale asociatiilor având drept obiective promovarea superioare a actiunilor lor si reprezentarea intereselor proprii pe lânga puterea publica si diversele organisme abilitate sa subventioneze anumite investitii. Ele îsi consacra energia pentru dezvoltarea turismului rural, intervenind în mod efectiv la amenajarea si atestarea calitatii capacitatilor de cazare, formarea profesionala a prestatorilor si promovarea, prin mediatizare, a produsului turistic. Numarul acestora este foarte mare, cele mai reprezentative, fiind Fundatia "Gîtes de France", "Agriculture et Tourisme", Asociatia "Cafe-Conette", "Logis de France" etc. Evident, numarul organizatiilor profesionale implicate în turismul rural francez este mult mai mare, iar faptul în sine este definitoriu si analog situatiilor din alte tari cu turism rural dezvoltat (Austria, Elvetia, Germania, Irlanda, Belgia, Olanda, Canada s.a.)

În concluzie, în legatura cu oportunitatea dezvoltarii unei retele de gazduire rurala, trebuie subliniat ca investitiile alocate bazei turistice pot fi amortizate si pot declansa o evolutie rentabila si benefica a spatiului rural doar în conditiile existentei unui sistem organizat pe baza asociativa, care sa garanteze calitatea ofertei si sa sustina comercializarea prin integrarea acesteia în circuitul informational turistic.

Aceasta necesitate s-a facut simtita si în gestionarea initiativelor de valorificare a potentialului turistic din mediul rural românesc prin aparitia si consolidarea organizatiilor profesionale non-profit care promoveaza atât interesele propriu-zise ale aderentilor, cât si imaginea generala a fenomenului turistic din ruralul românesc. Se remarca, în acest sens A.N.T.R.E.C. (Agentia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural) si O.V.R. (Operation Villages Roumaines) al caror aport rapid, eficient si competent la organizarea si promovarea turismului în mediul rural românesc este remarcabil.

CALITATEA PRESTAŢIEI TURISTICE RURALE

Exista o multitudine de factori care determina calitatea prestatiei turistice rurale ale caror efecte se manifesta în interactiune si adeseori disimulat. De aceea, definirea notiunii de calitate are un caracter foarte relativ. Pe de-o parte, ea trebuie sa satisfaca anumite persoane, într-un moment de timp dat, în conditiile unui pret convenabil. Pe de alta parte, calitatea este o notiune în continua evolutie al carei echilibru este conferit de armonia existenta între componentele care confera distinctie (si la propriu si la figurat) produsului solicitat de o clientela bine definita.

Pe lânga caracteristicile mediului natural si conditiile de cazare (la care s-a facut referire anterior), un impact major în determinarea calitatii produsului turistic îl prezinta primirea, descoperirea mutuala, animatia si calitatea echipamentelor.

Primirea în mediul rural Primirea traditionala de buna calitate este o caracteristica indispensabila a turismului rural si reprezinta totodata unul dintre principalele atuuri ale acestei forme de activitate. Primirea în mediul rural este în mare parte autentica si ancorata într-un mediu cultural. Fie ca se afla la gazdele sale, fie ca se afla în sat sau în spatiile aferente, turistul trebuie sa perceapa caldura, personalitatea si forta unei anumite traditii. Turistul este prin definitie un oaspete aflat în trecere. De aceea, existenta intentiilor de a-l impresiona, de a-i asigura o primire în conformitate cu asteptarile sale au o semnificatie importanta.

Prima si cea mai elementara forma de primire consta în asigurarea informatiilor necesare turistului. Informatia este, în general, un instrument esential de dezvoltare a mediului rural. Ea constituie un mijloc de comunicare care favorizeaza emergenta sau mentinerea unei identitati locale. Ea este indispensabila în cadrul procesului de punere în aplicare oricarui proiect de dezvoltare si are rolul de a contribui la eliminarea izolarii si anonimatului. Locurile publice, pietele, târgurile, cafenelele, bacaniile, sunt vectori adecvati pentru vehicularea informatiei spontane orale sau scrise. La acestea se adauga ziarele locale, receptia posturilor locale de radio sau regionale, serviciile telefonice s.a.

Informatia este esentiala si pentru desfasurarea la parametri optimi a activitatilor turistice. Scopul este ca turistul sa dispuna, într-un timp cât mai scurt, de maximum de informatii referitoare la vatra satului si punctele sale de atractie, posibilitatile de cazare, serviciile etc. Informatiile pot fi transmise, pe lânga vectorii amintiti mai sus, si prin intermediul materialelor documentare sau publicitare, care contin informatiile esentiale despre oferta turistica a localitatii si a împrejurimilor si pot fi distribuite în marea majoritate a locurilor publice (hotel, restaurant, magazine etc.).

În sens larg, primirea implica de asemenea si existenta unei semnalizari turistice. Aceasta consta în panouri rutiere si în panouri de informatii situate în interiorul vetrei.

Calitatea primirii depinde într-o masura importanta de calitatea peisajului. Existenta spatiilor verzi accesibile publicului, a locurilor favorabile întrunirilor, a aleilor pietonale care faciliteaza vizitarea sitului sau accesul în împrejurimi, curatenia, întretinerea locuintelor si a institutiilor publice s.a., creeaza o ambianta propice. Aceasta exprima atât grija pentru destinul satului, cât si atentia si ospitalitatea acordate turistilor, aspecte la care acestia sunt deosebit de sensibili.

Primirea se realizeaza atât de la distanta, cât si de la fata locului.

Primirea de la distanta se bazeaza pe ideea de a preveni si de a anticipa toate dificultatile si detaliile pe care turistul trebuie sa le surmonteze pentru a accede la destinatia pentru care a optat, mentinându-si totodata o stare de spirit agreabila.

Indiferent ca promovarea gazduirii se face personal de catre ofertant sau prin intermediul asociatiilor profesionale sau a agentilor turistici, ea implica o etapa prealabila de cunoastere reciproca, realizabila fie prin corespondenta scrisa, fie telefonic. Clientul potential trebuie informat într-o maniera amabila, printr-un mesaj concis care sa ofere cu exactitate datele indispensabile despre numele proprietarului, adresa, tipul de cazare si conditiile de confort, alte facilitati, detalii despre localizare etc.

Este ideal ca proprietarul care realizeaza oferta sa posede scrisori tipizate de prezentare si confirmare pentru diferite variante de raspuns (neutru, afirmativ, negativ, oficial) care pot fi completate operativ cu diversele variabile privind închirierea: perioada si durata închirierii, conditiile necesare, costul si modalitatile de plata, contravaloarea unor servicii suplimentare etc. La acestea se pot anexa la nevoie documente anexe, întocmite cu onestitate, care sa ofere tot ceea ce poate suscita interesul interlocutorului (conditii de securitate pentru copii, posibilitati de practicare a sportului, schita de orientare în teren, cu denumirile strazilor, pozitie si distante estimative, repere privind mijloacele de locomotie, acces autoturism s.a.

Primirea de la distanta poate fi facilitata prin semnalizarea corespunzatoare a destinatiei, prin panouri indicatoare, respectiv prin emblema de marca în situatia în care aceasta este înregistrata în cadrul unei organizatii profesionale si corespunde normelor legale de semnalizare si orientare rutiera.

Este recomandabila întocmirea unei liste cuprinzând informatii utile privind structura, localizarea si programul orar al spatiilor comerciale, de asistenta sanitara, ceremoniilor religioase, calendarul evenimentelor cu caracter folcloric, a zilelor de târg sau piata, amplasarea serviciilor telefonice s.a.

De asemenea, se poate proceda la înstiintarea vecinilor sau a comerciantilor din proximitate despre sosirea unor oaspeti care, cu destula probabilitate, vor fi contactati mai facil. O buna primire începe adesea printr-un raspuns telefonic agreabil si precis. Trebuie avut în vedere faptul ca este neplacut contactul telefonic cu o persoana care nu este la curent cu sosirea, ezitanta sau da senzatia ca este deranjata. Pentru anumite produse turistice, contactul telefonic are o importanta primordiala, de calitatea sa depinzând adesea vânzarea. Trebuie manifestata vigilenta în legatura cu raspunsurile date de eventualii angajati. Este preferabil sa existe un mesaj înregistrat, competent, care sa contina elementele de interes major, pentru a preîntâmpina raspunsul unor persoane incompetente sau neavizate.

Primirea la fata locului (sau propriu-zisa). Primul contact al turistului cu locul ales pentru vacanta se realizeaza cu exteriorul cladirii si împrejurimile sale. Prin urmare, caile de acces trebuie sa fie degajate, îngrijite, curate, stabilizate în caz de vreme nefavorabila; animalele susceptibile sa deterioreze autoturismul sau sa timoreze oaspetii trebuie legate sau izolate.

Dupa formulele introductive de de prezentare si de bun-sosit, care pot avea loc cu prilejul unui "pahar" sau "cesti", gazda, care trebuie sa aiba o tinuta vestimentara cât mai îngrijita, procedeaza la prezentarea conditiilor de gazduire si a împrejurimilor.

Calitatea primirii poate fi mult ameliorata prin asumarea unor mici atentii sau servicii, ca de exemplu oferirea necesarului minim pentru cusut, mini-sapunuri (personalizate sau nu), ziarul local, câteva fructe sau legume si alte mici atentii care nu costa mult însa au darul de a seduce turistul.

Pentru succesul primirii si al prestatiei în sine trebuie acordata o atentie constanta calitatii exterioare a casei si a împrejurimilor imediate, pentru a asigura o impresie de autenticitate si armonie. Trebuie adoptata o privire critica asupra starii tencuielilor, curateniei curtii, starii spatiilor verzi etc. În general, gustul gazdei trebuie sa se încline în fata preferintelor clientelei care, evident, trebuie bine cunoscuta. De obicei, preferintele amatorilor de turism verde se îndreapta mai curând spre pavajul de piatra cu peluze decât spre cel de bitum sau beton. O regula utila este de a conserva la maximum elementele originale ale terenului (arbori, denivelari, mici dependinte, fântâni traditionale) sau ale constructiei (acoperis traditional, piatra aparenta).

Curtea trebuie aranjata corespunzator în sensul asigurarii si delimitarii spatiilor pentru parcare, joaca, recreere, munca, precum si pe cele necesare peluzelor de flori sau culturilor. Trebuie aleasa o cale de acces agreabila, care sa respecte securitatea si linistea clientilor deja prezenti. Daca exista elemente care pot genera confuzii în legatura cu calea de acces, este indicata realizarea unei semnalizari corespunzatoare care sa indice directia de urmat, locul în care este preferabila gararea masinii (la umbra, daca este posibil) s.a.

O alta conditie a primirii de calitate este legata de natura si varietatea posibilitatilor de distractie si recreere care pot fi oferite sau facilitate de catre comunitatea respectiva sau gazda însasi. Multa vreme s-a considerat ca satul este un loc plictisitor însa aceasta prejudecata este pe cale de a fi infirmata. Sarbatorile câmpenesti, festivalurile, balurile, sarbatorile familiale s.a. pot oferi numeroase alternative de recreere si divertisment pentru cele mai diferite gusturi. Prin urmare, trebuie favorizate toate initiativele culturale existente si concentrarea eforturilor pentru crearea celor care lipsesc: sarbatori, seri animate, mici muzee, punerea în valoare a peisajelor, demonstratii de mestesuguri traditionale, amenajarea traseelor de promenada si ciclism etc., adica tot ceea ce poate contribui la relaxare, divertisment, cunoasterea oamenilor si a locului de vacanta.

Calitatea "tinutului" este dependenta si de ambianta turistica caracteristica. Pentru a deplasa o reusita cu caracter individual spre o dinamica turistica, care sa poata influienta benefic economia unei mici regiuni, sunt necesare numeroase cerinte. Rolul alesilor locali este foarte important însa este necesara participarea si implicarea majoritatii locuitorilor: comercianti activi, angajati ai serviciilor publice (de animatie, de depanare si asistenta turistica), realizarea unui sistem de informare si semnalizare eficient si atractiv etc.

Deosebit de importanta este calitatea peisajelor. Turistii doresc o natura frumoasa, respectata, îngrijita si accesibila. Studiile de piata existente indica ca 56% din turistii europeni cauta curiozitatile naturale iar 37% sunt atrasi de peisajele naturale salbatice. Lumea naturala ofera aceste lucruri într-o masura apreciabila dar trebuie depuse eforturi pentru a conserva peisajele de valoare si de le restaura pe cele care evidentiaza tendinte de declin.

Evaluarea primirii este utila pentru îmbunatatirea sa permanenta. Ea poate fi dedusa prin manifestarea regretului celor care pleaca, prin revenirea acelorasi turisti sau a prietenilor lor în urmatoarele vacante sau din ceea ce turistii pot consemna în scris într-o prezumtiva, dar foarte utila "Carte de onoare" a casei respective.

Asigurarea unei înalte calitati a primirii poate aduce la atragerea turistilor chiar si în afara sezonului cel mai favorabil. În acest context, pot fi încercate diferite formule-pretext legate de specificul activitatii sezoniere a gospodariilor (recoltarea strugurilor si prepararea vinului, culesul ciupercilor, taiatul si preparatul porcului etc.

Concluzii. Calitatea primirii este o veriga esentiala în orice prestatie turistica însa, în mediul rural, ea trebuie sa valorifice la maximum toate posibilitatile de comunicare interpersonala si de "personalizare" a contactelor la toate formele de oferta turistica. În cazul turismului urban aceste aspecte au inevitabil pondere si impact mult mai reduse.

Realizarea comunicarii optime presupune o maxima de atentie din partea gazdelor dar, în acelasi timp, la fel de importante sunt naturaletea, echilibrul de manifestare. Trebuie avut în vedere ca si excesul de amabilitati poate deveni deranjant pentru numerosi oaspeti si, în plus, exista riscul asocierii acestei atitudini cu existenta unor motivatii ascunse. Naturaletea comportamentului trebuie sa completeze benefic naturaletea peisajului si a mobilierului.

Desigur, nu doar gazda are obligatii morale si profesionale fata de oaspetii sai.. Acestia din urma trebuie, la rândul lor, sa-i respecte pe cei ai casei si bunurile lor. Este de dorit ca lucrarile de reparatie sau restaurare, generate de superficialitatea sau ignoranta turistilor, sa nu coste proprietarul mai mult decât sumele încasate din închirierea spatiului si din serviciile prestate. Altfel, acesta poate fi nevoit sa-si reconsidere tipul de activitate sau sa procedeze la afisarea unui "regulament de ordine interioara" care poate fi stânjenitor pentru majoritatea turistilor. Turistul trebuie sa fie atent în legatura cu odihna necesara gazdelor sale care nu se afla în vacanta si sa nu prelungeasca conversatiile pâna la ore târzii si nici sa solicite micul dejun la ore prea matinale. Turistul nu trebuie sa devina "un al doilea stapân" al casei prin tendintele de intruziune în diverse spatii sau de posesiune a diverselor obiecte care în mod evident nu-i sunt destinate.

Gazda si oaspetii sai trebuie sa se înteleaga clar, în prealabil, asupra a ceea ce este inclus în pretul locatiei si asupra a ceea ce poate fi obtinut prin plati suplimentare si cuantumul acestora. Reglarea directa, anticipata si liber consimtita a aspectelor pecuniare reprezinta un element esential al bunei întelegeri care excude de cele mai multe ori deziluziile sau deceptiile atât de o parte cât si de cealalta.

Descoperirea mutuala este o atitudine care survine în mod spontan si natural pe diverse canale: comunicare, cunoastere reciproca, munca, cunoasterea tinutului etc.

Unul dintre scopurile turismului în mediul rural este schimbul cultural si social între citadini si tarani, sau în sens si mai general, între oameni care nu au acelasi mediu si mod de viata. Coabitarea este modalitatea cea mai adecvata pentru o cunoastere reciproca în care elementul esential este comunicarea orala. Comunicarea se realizeaza întâmplator, în diferite momente de timp, însa ea poate fi favorizata prin facilitarea anumitor posibilitati de contact. De exemplu, plasarea intrarii sau iesirii turistilor în proximitatea bucatariei unde poate fi oferit laptele cotidian, cafeaua sau corespondenta. Aceste mici întâlniri creeaza un climat de simpatie si apropiere care faciliteaza ulterior conversatii mai profunde. Gazda trebuie sa permita oaspetilor turisti sa priveasca diversele activitati specifice gospodariei sau câmpului si sa le ofere raspunsuri la întrebarile legate de acestea. Daca turistii doresc sa se implice direct în respectivele activitati pentru a-si testa aptitudinile "agricole", fie si numai cu scop de divertisment, acest fapt nu trebuie obstructionat, cu conditia ca el sa nu provoace prejudicii materiale. Aceasta este o modalitate excelenta de cunoastere reciproca si chiar de a realiza ceva în comun.

Gazda pote si este recomandat sa informeze turistii despre resursele turistice locale (flora, fauna, monumente, peisaje, itinerarii pentru excursii, puncte de vânzare a produselor locale traditionale de artizanat, locuri de pescuit etc.

În sfârsit, primirea si descoperirea mutuala implica deopotriva si invitatia adresata turistului de a participa la viata comunitatii, ceea ce se traduce prin efortul de întelegere reciproca, ospitalitate, cordialitate si chiar prin initiative specifice ale localnicilor care pot fi definite prin termenul de animatie

Animatia turistica. Animatia turistica este suma activitatilor si atitudinilor manifestate deliberat sau spontan de catre comunitatea locala care are drept scop înscrierea oaspetilor în mediul de viata local, prin multiplicarea solicitarilor exterioare sau prin trairea unor momente de exceptionala originalitate. De data mai recenta, clientela turistica pare sa aprecieze mai mult mediile bogate în solicitari si posibilitati multiple de relaxare în raport cu cele care favorizeaza solitudinea sau necesita eforturi si initiative personale pentru stabilirea relatiilor de comunicare.

Animatia turistica este, fara îndoiala, una din slabiciunile majore ale asezarilor rurale. Aceasta decurge, în principal, din cunoasterea insuficienta a modalitatilor de animatie turistica. Foarte frecvent, animatia se reduce la manifestarile culturale, distractive sau folclorice, efectuate conform unui calendar a carui periodicitate este impusa de ritmul activitatilor economice sau de anumite sarbatori traditionale. Desigur, ele sunt importante pentru viata colectivitatii si prezinta valente turistice incontestabile, însa nu întotdeauna ele sunt suficiente pentru a sustine o atractie turistica constanta.

Animatia turistica exista în masura în care turistul aflat în concediu sau sejur capata, efectiv, senzatia existentei unei vieti locale si percepe sau întrevede posibilitatile de a se insera el însusi în respectiva structura psiho-sociala.

Activitatile sportive, culturale, artizanale, animatia comerciala, spectacolele, serile distractive s.a. sunt fatete multiple si complementare ale animatiei turistice. Competitiile de diferite genuri, spectacolele, demonstratiile de maiestrie profesionala etc. pot avea forme originale si ele pot fi organizate în sensul transformarii posturii turistilor; din spectatori incitati ei se pot transforma în "actori" sau competitori activ implicati în activitatile respective. Pentru ca acest deziderat sa fie posibil animatia trebuie sa izvoreasca dintr-o disponibilitate de ordin fizic, economic si afectiv a organizatorilor care, adeseori, sunt ei însisi presati de propriile problemele cotidiene. De aceea, animatia turistica trebuie sa fie integrata în planurile de amenajare si dezvoltare turistica. În acest context pot fi evaluate posibilitatile de animatie locala prin instaurarea de relatii intercomunale pentru coordonarea actiunilor si a informatiilor. Nu este necesar ca activitatile sa fie programate într-un anumit loc, de regula centrul comunal; ele pot fi raspândite pe o raza mai mare, corespunzatoare satelor, sau chiar comunelor învecinate, importante fiind, în aceste situatii, schimbul de informatii si actiunile corelate ale animatorilor.

Responsabilitatea animatiei, sub diversele sale forme, poate fi asumata atât prin atitudine benevola, mai frecventa în mediul rural, cât si de "animatori" retribuiti, partial sau integral, de primarii sau de catre organizatiile turistice. Rolul lor este acela de a facilita instalarea oaspetilor, stabilirea contactelor între turisti, între acestia si locuitorii satului precum si implicarea lor în diversele forme de animatie concreta, oferite în maniera benevola sau pe filiera comerciala.

Un rol decisiv pentru înscrierea localitatilor rurale în circuitul turistic, în descoperirea vocatiei turistice viabile, bazate pe un lant complet de primire-gazduire-animatie, revine primariilor si functionarilor acestora (consilieri agricoli, fiscali etc.), prestatorilor de servicii s.a. care trebuie sa se situeze în centrul revitalizarii economice, implicit turistice.

Calitatea echipamentelor constituie baza calitatii prestatiei turistice. Experienta demonstreaza ca exigentele asupra calitatii echipamentelor creste regulat si ca uzura morala a acestora este inevitabila în timp.

Majoritatea turistilor considera ca este normal sa beneficieze în vacanta de un nivel de confort macar echivalent, daca nu superior, celui pe care îl poseda la domiciliu. Aceasta aspiratie vizeaza toate echipamentele, dar cu deosebire camerele si spatiile sanitare. Starea lor de curatenie si igiena este decisiva si este preferabil ca ele sa fie garantate conform unor grile standardizate, conforme cu normele stabilite de eventualele asociatii profesionale ale prestatorilor turistici, agreate inclusiv de catre Ministerul Turismului.

Trebuie însa subliniat ca tehnica trebuie pusa în serviciul ambiantei si nu ambianta la discretia tehnicii. Stilul fiecarei structuri si personalitatea fiecarui prestator se pot exprima într-o maniera armonioasa. Un adapost simplu, autentic, coerent, închiriat la un pret adecvat, poate satisface pe deplin o anumita clientela si poate deveni profitabil. Pentru asigurarea coerentei patrimoniului, o cazare de calitate în mediul rural necesita, de preferinta, un mobilier traditional, în armonie cu liniile arhitecturale ale casei. Lemnul trebuie preferat în raport cu materialele moderne. Locuintele sau camerele amenajate prea sofisticat, fara coerenta cu mediul lor, genereaza (pe lânga lipsa de atractivitate) si investitii considerabile care atrag dupa sine preturi prea ridicate si rezultate economice nefaste pe termen mediu. Criterii calitative precum ambianta, farmecul, aspectul calduros al camerelor s.a. sunt relativ usor de satisfacute si sunt extrem de importante pentru calitatea primirii.

Respectarea unor criterii cantitative nu este mai putin importanta. Dintre elementele cantitative, se remarca cele necesare asigurarii confortului fizic si psihic al turistului. Astfel, o camera de oaspeti dubla trebuie sa aiba cel putin 9 m², trebuie prevazuta cu baie si toaleta individuala; lenjeria trebuie sa fie de calitate ireprosabila; draperiile si paturile trebuie sa fie confectionate din materiale rezistente, usor lavabile si antialergice. Gazdele trebuie sa fie foarte exigente cu asigurarea linistii. Sistemul de încalzire trebuie sa permita atingerea unei temperaturi minime de 20⁰C, în conditiile sezoniere cele mai nefavorabile. O atentie considerabila trebuie acordata normelor de securitate corespunzatoare diferitelor variante de încalzire. Este necesara asigurarea unei etanseitati perfecte a usilor si ferestrelor care, de altfel, se amortizeaza rapid prin valoarea echivalenta a combustibilului economisit pentru încalzire. Apa calda este un element indispensabil si poate fi asigurata prin intermediul unui cazan de capacitate corespunzatoare. Un semineu sau un cuptor traditional prezinta o atractivitate sporita, cu conditia sa nu afume si sa poata fi asigurat lemnul de foc.

Trebuie avuta în vedere si posibilitatea de a asigura accesul oaspetilor la bucatarie, într-o sala de jocuri, de preferinta cu biblioteca. La dispozitia turistilor vor fi echipamente pentru diverse necesitati (uscatoare de par, aparate de calcat haine, frigider s.a.) sau pentru relaxare (radio, televizor, biciclete etc.). Evident, pentru un plus de facilitati se pot percepe taxe suplimentare, urmând ca oaspetii sa decida asupra oportunitatii utilizarii lor. Nu trebuie ignorate preocuparile copiilor; pe cât posibil, trebuie asigurate spatii si utilitati adecvate pentru joaca (balansoare, nisip etc.) în conditii de deplina securitate; la nevoie se pot pune la dispozitie mingi, rachete, biciclete sau carti si jocuri adecvate pentru zilele ploioase.

COMERCIALIZAREA PRODUSULUI TURISTIC RURAL

Adeseori, factorii implicati în fenomenul turistic rural (producatori si beneficiari deopotriva) nu cunosc îndeajuns principiile generale ale comercializarii produsului turistic. Ei confunda frecvent notiuni precum cele de informatie, publicitate, promovare, rezervare si comercializare, rezultând astfel ambiguitati de întelegere care se constituie în obstacole în unificarea actiunilor si intereselor lor.

Comercializarea este un ansamblu de operatiuni al caror scop este punerea în relatie a clientului cu producatorul în scopul vânzarii/cumpararii unui produs. Obiectivul producatorului este de a accede la un numar cât mai mare de clienti potentiali astfel încât, facând cunoscut produsul sau, sa-si asigure un numar maxim de vânzari. Pentru client, obiectivul este de accede la un numar cât mai mare de producatori astfel încât, printr-o buna cunoastere a produselor existente, sa-l poata alege pe acela care-i convine mai mult.

Prin urmare, comercializarea este un sistem complex în care trebuie evaluate operatiuni distincte de vânzare/cumparare, informare, promovare, publicitate etc.

Vânzarea/cumpararea produsului turistic. Din cele de mai sus rezulta ca obiectivul comun al producatorului si al clientului este ca operatiunile de stabilire a relatiei comerciale sa fie cât mai simple, fiabile, putin costisitoare si cât mai rapide posibil. Dintre operatiunile necesare se disting: definirea produsului si garantarea acestuia, informarea cu privire la produs si promovarea acestuia, comunicarea cu clientul (din perspectiva producatorului) si respectiv cunoasterea produselor, selectarea lor si comunicarea cu producatorul (din perspectiva clientului).

Indiferent de calitatile producatorului sau ale produsului, un act comercial este de neconceput în absenta unui cumparator. Acest adevar de o simplitate evidenta este adeseori ignorat de factorii implicati în activitatea turistica. Acestia neglijeaza faptul ca produsele turistice trebuie concepute în functie de client si nu în functie de propriile lor interese si conceptii.

Premisa fundamentala care trebuie avuta în vedere este aceea ca clientela nu este unica; în functie de vârsta, apartenenta socio-profesionala, nivel educational, nivelul veniturilor, situatie familiala, trasaturi psihice, mediul de provenienta s.a., clientul se va orienta spre unul sau mai multe tipuri de produse, de confort, de relatii cu persoanele care asigura primirea etc.

De aici rezulta importanta studiilor sociologice necesare pentru determinarea aspiratiilor clientilor în functie de anumiti parametri. Evident ca aceste studii sunt realizate de institutii si organizatii specializate si ca accesul la cunoasterea concluziilor sondajelor statistice este adeseori conditionat de apartenenta prestatorilor la diverse organizatii profesionale.

În ceea ce priveste producatorii, ei trebuie sa se înscrie cu precizie într-o anumita logica a productiei, cu alte cuvinte sa elaboreze si sa puna în vânzare un produs cu rigoarea pe care o impune existenta concurentei. Pentru a putea fi comercializat în bune conditii (atât pentru vânzator, cât si pentru cumparator), un produs trebuie sa fie identificat convenabil, în functie de o serie de parametri recunoscuti deopotriva, atât de vânzator, cât si de cumparator.

Comercializarea este în cele din urma o forma particulara de comunicare si în aceasta calitate ea implica un ansamblu de conventii sau de codificari. Prin urmare, deosebit de importanta este stabilirea conditiilor si a elementelor acestor codificari. În sistemul ofertei turistice rurale aceste elemente se regasesc în descrierea sintetica a gradului de confort, a facilitatilor oferite si a preturilor percepute pentru acestea. Fiecare element de codificare trebuie sa posede o definire precisa si controlabila, sa fie usor de înteles atât pentru vânzator cât si pentru cumparator si sa se înscrie într-un sistem de omologare mai larg sau unanim acceptat, elaborat de catre organizatii profesionale de turism sau guvernamentale. Rolul acestora este de a permite o ierarhizare a ofertei turistice în functie de raportul pret/calitate si de a evita ambiguitatile sau starile conflictuale care pot decurge din "manipularea" preferentiala a informatiei.

Sistemele de comercializare se diferentiaza prin natura si complexitatea operatiunilor prin care relationeaza producatorul si clientul. Astfel, se pot distinge: vânzarea directa, vânzarea printr-un intermediar sau mai multi intermediari precum si complementaritatea acestor sisteme.

Vânzarea directa se poate realiza în doua modalitati: prin contact direct între clienti si producatori si prin relatie de la distanta.

În primul caz, clientul intra în contact întâmplator cu producatorul, în cadrul gospodariei sale, cumparând produse sub diferite forme (integral sau partial). Este cazul turistilor care ajung întâmplator în mediul rural, fara a exista o rezervare prealabila. Relatia între client si producator este directa si imediata, iar comercializarea nu implica întârzieri sau costuri particulare dar este, prin excelenta, aleatoare. Acest sistem, cel mai simplu si cel mai putin costisitor are inconvenientul major ca eficacitatea sa este aproape nula, atât pentru client cât si pentru vânzator. Clientul nu dispune decât de o singura alegere iar producatorul nu are propria sa clientela decât în mod accidental.

Relatia de la distanta intervine în doua situatii: prima, când producatorul identifica un client potential caruia i se adreseaza direct pentru a-i propune produsele sale; este o metoda practicata de numeroase organe de presa, edituri, producatori si prestatori de servicii etc. În domeniul turismului rural aceasta metoda nu se utilizeaza în mod curent deoarece ea implica pentru producatori un efort sustinut, de lunga durata si relativ costisitor. Eventual, aceasta modalitate este eficace pentru mentinerea clientelei consacrate sau pentru comercializarea unor tipuri de produse puternic individualizate, ceea ce nu este cazul pentru produsele turistice de masa.

În al doilea caz, clientul, identificând un producator, i se adreseaza direct pentru a-i cumpara produsul. Aceasta metoda, extrem de raspândita, implica ca clientul sa cunoasca existenta producatorului si natura produselor pe care le propune. Informatia clientului se bazeaza pe mai multe tipuri de documente: carti telefonice, anuare telefonice, anunturi publicitare, cataloage promotionale, reteaua Internet etc. Acest sistem destul de simplu si fiabil pentru client este însa destul de costisitor, lent si de o eficacitate îndoielnica din moment ce el se adreseaza de fiecare data unui singur producator. Pentru producator, sistemul poate antrena costuri ridicate pentru publicitate în timp ce eficacitatea sa este redusa.

Vânzarea prin intermediari. În acest caz, producatorul îsi încredinteaza produsele unei structuri specializate de comercializare care integreaza oferta sa într-un ansamblu de produse similare. Aceasta metoda este adoptata pe scara larga în turismul rural, interesele prestatorilor de servicii fiind reprezentate prin diferite organizatii sau institutii guvernamentale, nonguvernamentale sau private care actioneaza la nivel regional, national sau chiar international. În acest cadru, clientul nu se mai adreseaza producatorului, ci acelor organisme care reprezinta interesele sale în tranzactie. Sistemul este util pentru ca reduce numarul de interlocutori potentiali ai clientului, facilitându-i sarcina prin orientarea spre categoriile de produse solicitate. Pentru producator este de asemenea avantajos întrucât produsul sau este propus unui numar mult mai mare de clienti potentiali.

În acest sistem este necesar ca producatorul sa-si defineasca produsul, sa garanteze disponibilitatea produselor oferite spre vânzare si sa respecte parametrii declarati ai produsului sau. La rândul sau, clientul trebuie sa cunoasca existenta structurilor de comercializare (organizatii profesionale, agentii turistice, organisme guvernamentale etc.), sa stabileasca relatii cu aceste structuri, în functie de optiunea sa, si sa-si precizeze corect solicitarea.

Acest sistem presupune costuri mai ridicate pentru producatori decât în cazul celor precedente, costuri generate de necesitatea de a remunera intermediarul. Pe de alta parte, eficacitatea este sensibil crescuta, cu atât mai mult cu cât relatia între producator si client poate fi stabilita prin intermediul mai multor sisteme de comercializare. Utilizarea sa presupune evaluarea atenta de catre producator a raportului dintre intensitatea activitatilor prestate, veniturile obtinute si respectiv costul apartenentei sale la un anumit sistem de comercializare.

Adeseori, nici unul dintre sistemele descrise nu ofera integral raspunsul ideal la totalitatea dezideratelor si solicitarilor astfel încât sistemele pot coexista prin mecanisme de complementaritate în comercializarea produsului turistic rural.

Informatia Sistemele de vânzare analizate nu evidentiaza decât faptul ca vânzarea reprezinta finalizarea dorita a procesului de interactiune dintre clienti si produs, fara a se releva însa ca procesul respectiv presupune informarea, sensibilizarea si chiar convingerea clientului în legatura cu oportunitatea actului de cumparare.

În materie de comercializare, obiectivul producatorului consta în a-si face cunoscut produsul unui numar cât mai mare de clienti potentiali. Pentru client, procesul consta în gasirea, cât mai usoara cu putinta, a informatiilor despre produsele cautate. Cu putine exceptii, trebuie admis ca rareori exista concordanta deplina între aceste doua deziderate datorita faptului ca producatorii nu ofera niciodata o informatie pe deplin obiectiva asupra produselor oferite; informatia pe care o furnizeaza este, în mod obisnuit, nuantata din ratiuni promotionale sau de publicitate, aceste ultime notiuni constituind forme particulare de informatie.

Dimensiunea informationala a procesului de comercializare este extrem de diversa, fiind adeseori dificil de cuantificat. Din multitudinea de forme care definesc latura informationala a comercializarii produsului turistic rural pot fi diferentiate urmatoarele categorii:

- informatia de factura motivationala corespunde fazei de initiere a preferintelor turistice. Aparitia unei motivatii care poate evolua într-o optiune ferma pentru o anumita destinatie turistica poate fi generata pe cele mai diverse cai: conversatia cu parintii sau cu prietenii, cunostintele preexistente despre un anumit loc sau regiune, informatiile obtinute de la diverse organisme, lecturarea ghidurilor turistice sau a cartilor, informatiile obtinute din presa, emisiunile de radio si televiziune, publicitatea sub diferitele sale forme, vizitarea saloanelor expozitionale etc.

- informatia de natura pregatitoare include o suma de informatii care sunt potential utilizabile pe parcursul fazei de pregatire a sejurului turistic. Din aceasta categorie fac parte informatiile referitoare la procesul de cumparare propriu-zisa precum si cele referitoare la modalitatile de exploatare optima (natura facilitatilor, posibilitatile de acces etc.). Fluxul informational destinat acestei faze poate consta în lista completa a unitatilor de cazare, ierarhizarea unitatilor de cazare în functie de gradul de confort, indicatiile referitoare la dotarile anexe existente, precizarile referitoare la mijloacele de petrecere a timpului liber, datele generale si specifice despre regiune, informatiile referitoare la posibilitatile de acces, la centrele de informare etc.

- informatia aferenta procesului de primire consta în elementele de referinta de care are nevoie turistul pe întreaga durata a sejurului în mediul rural. Informatia de primire este propagata printr-o gama larga de vectori: oficiile de turism, organizatiile profesionale non-profit, agentiile de turism, primariile, prestatorii turistici în sine, relatiile de contact nemijlocit cu locuitorii, ghiduri, carti, presa locala, panourile de afisaj, punctele de informatie turistica etc. Ele se refera la cele mai diverse repere necesare turistului: identificarea locului de cazare, a elementelor de infrastructura destinate recreerii, sportului sau altor activitati, a obiectivelor de patrimoniu natural sau cultural, informatii de natura practica referitoare la reteaua comerciala, medicala, de securitate, de transport etc.

Publicitatea reprezinta un canal important de propagare a informatiei. Publicitatea constituie actiunea de informare a publicului despre existenta unui produs punându-I în evidenta acele calitati care îi pot favoriza vânzarea. Publicitatea ocupa un loc tot mai important în sistemele de comercializare, cheltuielele efectuate în acest scop fiind integrate într-o maniera institutionalizata în bugetul intreprinderilor de orice fel. În domeniul turismului acest efort este asumat în special de catre marile intreprinderi turistice sau de catre statiunile importante initiativele referitoare la turismul rural fiind net inferioare având în vedere faptul ca suma care poate fi alocata în acest scop este direct dependenta de cifra de afaceri. În general, în tarile comunitare, ponderea sumelor alocate publicitatii variaza foarte mult, de la 0.5- 30% (în sectorul de distributie, pentru produsele alimentare de larg consum) pâna la 20-60% (pentru produse cosmetice de lux, detergenti s.a.). În aceste conditii singurele pârghii mai eficiente de publicitate sunt exercitate prin intermediul asociatiilor profesionale de profil care reprezinta interesele membrilor prin editarea de pliante turistice al caror impact în selectionarea clientelei noi este însa redus. Mult mai eficiente sunt cataloagele promotionale editate de organizatiile care grupeaza un numar mare de membri si actioneaza pe arii extinse (cazul A.N.T.R.E.C-ului, în tara noastra) si care în schimbul unui cuantum din totalul încasarilor sau a unei cotizatii de membru asigura un minimum de mediatizare în vederea promovarii si comercializarii ofertei turistice. Desigur ca aceste initiative pot fi dublate si de vehicularea mesajelor publicitare si pe alte canale (presa, televiziune, radio, Internet etc.), însa acest effort se justifica numai în cazul existentei unei oferte de exceptie, cu sanse majore de comercializare intensa si implicit de amortizare a cheltuielilor de publicitate.

Promovarea. Constituie un concept adeseori utilizat în domeniul turismului fara a fi, cu toate acestea, definit cu precizie. În general, se refera la ansamblul actiunilor de publicitate, de informare si de lansare a unor programe sau produse noi. Prin urmare promovarea este ansamblul de operatiuni susceptibile sa sensibilizeze clientela în raport cu atractivitatea destinatiilor sau a produselor turistice. Promovarea poseda un caracter general; ea nu se refera la un anumit produs particular ci la un ansamblu de produse reprezentative a caror punere în valoare se rasfrânge pozitiv asupra tuturor celorlalte prodese. Astfel poate fi avuta în vedere promovarea destinatiei rurale românesti, promovarea unor anumite regiuni turistice, promovarea unui anumit tip de activitate (pescuit, alpinism, ski, termalism etc.), promovarea unui anumit calendar (în raport cu activitatile posibile), anumitor tipuri de cazare etc. Sensibilizarea clientelei pe parcursul procesului promotional poate axata pe cele mai diverse forme: publicitate fondata pe o imagine de marca, publicitate fondata pe un tarif redus, publicitate destinata unei clientele specifice etc. Prin urmare politica de promovare nu poate fi realizata fara o buna cunoastere prealabila a clientelei-tinta si a preferintelor acesteia.

Relativa ramânere în urma a turismului rural si în materie de promovare are aceeasi explicatie ca si în cazul informarii si publicitatii. Practic efectuarea unei campanii promotionale reale este dependenta de identificarea unor surse corespunzatoare de venit. Ea poate fi realizata atât la nivel individual, cât si prin intermediul asociatiilor profesionale si poate fi realizata pe diverse cai: participare la conferinte promotionale, saloane expozitionale, mese rotunde, sponsorizari, oferte gratuite constând în sejururi, articole publicitare (autocolante, tee-shirts), afisaj, emisie de pliante, publicitate în mass-media, interviuri, corespondenta dirijata spre o anumita clientela (practica devenita foarte eficienta prin gestionarea fisierelor de calculator) etc.

Valorificarea produselor gospodariei rurale. Produsele specifice gospodariei rurale pot fi valorificate prin mijlocirea turismului atât pe cale indirecta cât si pe cale directa Ambele variante pot genera cresterea rentabilitatii activitatii turistice precum si impunerea sentimentului de satisfactie pentru calitatea prestatiei, aspecte care pot reprezenta, la rândul lor, premise favorabile pentru extinderea acestei activitati. Pot fi avute în vedere urmatoarele modalitati de valorificare:

- Servirea mesei - constituie, în majoritatea cazurilor, o activitate complementara celei de gazduire si are avantajul ca, pe lânga rentabilizarea sensibila a activitatii turistice, contribuie la fidelizarea clientelei.

Servirea mesei este destinata clientilor resedintelor rurale, pensiunilor, fermelor, camerelor de oaspeti sau campingurilor de ferma. Aceasta prestatie nu trebuie confundata sau asimilata cu cea specifica restaurantului sau motelului întrucât posibilitatea de a servi masa este oferita doar persoanelor care sunt gazduite. Masa poate fi servita turistilor fie permanent, conform clauzelor de locatie, fie ocazional, pentru instaurarea unei atmosfere agreabile. Pe lânga cerintele de ordin gastronomiic ea trebuie sa confirme traditia de ospitalitate specifica casei si zonei, sa permita instaurarea unui contact apropiat între gazda si oaspeti favorizat de ambianta calduroasa, mobilierul original si de sentimentele generate de accesul într-un mediu autentic si prietenos.

Fara îndoiala ca aceasta activitate necesita disponibilitati organizatorice sporite. Fiind vorba de o vânzare de produse alimentare este obligatorie respectarea unor anumite reguli, în special de natura sanitara si fiscala (în masura în care acestea din urma sunt reglementate). Prin urmare, trebuie solicitat concursul serviciilor sanitare care pot oferi sugestii de amenajare si trebuie sa avizeze functionarea localurilor utilizate în acest scop.

În general, trebuie urmarite cu maxima exigenta asigurarea facilitatilor tehnice de baza (apa curenta, canalizare, pardoseli si pereti usor lavabili), organizarea spatiului destinat acestei activitati (bucataria în proximitatea salii de servit masa, amplasarea lor la distante suficient de mari fata de pubele, toalete, adaposturi de animale) si o ireprosabila stare de curatenie a încaperilor destinate pregatirii si preperarii mesei.

Atentie speciala trebuie acordata respectarii reglementarilor legale cu privire la controlul starii de sanatate a animalelor sacrificate, a termenelor de garantie pentru consumul produselor alimentare si a normelor de igiena necesare în cadrul proceselor de preparare a acestora.

În situatiile în care servirea mesei este o activitate complementara celei de gazduire a turistilor (care exista cu necesitate), structura organizatorica rezultata combina o serie de activitati specifice hanurilor sau pensiunilor rurale.

Hanurile de ferma (sau pensiunile) ofera deci, pe lânga servirea propriu-zisa a mesei si posibilitati de cazare. Functionarea lor se bazeaza pe efectele de complementaritate ale unor tipuri de culturi agricole si prin urmare ele valorifica productia proprie a gospodariei (sau cea existenta în regiune) prin intermediul unei bucatarii traditionale specializate. Poate fi avuta în vedere si oportunitatea unei aprovizionari de completare sau diversificare cu producatori locali care poate lua chiar forma unei colaborari de asistenta turistica.

Pe de alta parte, trebuie respectate dispozitiile legale referitoare la regulile de securitate, igiena, de utilizare a fortei de munca, de semnalizare si reactualizarea lor la începutul fiecarui sezon. În acest sens, este importanta existenta prealabila a contractelor si colaborarea continua cu organismele locale sau judetene care au competente de ordin sanitar, comercial, fiscal, agricol, asiguratoriu etc.

Din punct de vedere juridic pensiunea poate functiona în calitate de societate comerciala cu raspundere limitata sau în cea de asociatie familiala.

Afilierea la una dintre asociatiile profesionale de profil implica atât clauze contractuale de promovare si de fiscalitate, cât si anumite obligatii cu privire la parametrii calitativi si cantitativi în care trebuie sa se înscrie activitatea turistica. De exemplu, în Franta, asociatia "Bine ati venit la ferma" limiteaza la 60 numarul de locuri pentru care se poate servi masa la ferma).

Hanul la ferma nu trebuie sa devina un restaurant la tara, ci trebuie sa se distinga prin originalitatea amenajarii, caldura primirii, natura serviciilor, cadrul pitoresc al gospodariei rurale si prin calitatea produselor furnizate. Pentru o organizare optima si facila este recomandabil ca primirea clientilor sa se faca prin regim de rezervare. Preturile trebuie afisate, inclusiv valoarea taxelor si a serviciilor percepute, iar distribuirea notei de plata este obligatorie. În consecinta, efortul în plan organizatoric este mult mai mare fiind necesara o gestiune contabila administrativa si fiscala.

Degustarea la ferma este o activitate organizata în special de catre agricultorii care valorifica prin vânzare directa anumite produse specifice fermei. "Degustatorii" pot fi atrasi prin intermediul vizitelor la ferma care pot include si activitati de animatie si recreere. Aceasta activitate are un scop dublu: sa faciliteze vânzarea directa a produselor gospodariei si sa asigure totodata demersuri promotionale de buna calitate. Investitiile necesare sunt mai reduse (o sala de primire si un grup sanitar). Fiind o activitate publica trebuie satisfacute, în mod firesc, reglementarile de ordin sanitar, de securitate si fiscalitate.

Vânzarea produselor în gospodaria rurala. O serie de produse precum untul, brânza, ouale, laptele, pasarile, legumele, produsele apicole, bauturile traditionale etc. prezinta o atractie particulara pentru turisti datorita prospetimii si a modului natural de obtinere sau preparare în absenta oricaror conservanti, coloranti sau a altor aditivi industriali. Nu trebuie ignorata autenticitatea actului de cumparare care confera un farmec aparte pe care nu îl poseda marile spatii comerciale; el îsi are originea în satisfactia cautarii într-un mediu diferit, animat si cald, în schimbul de impresii cu producatorul, în confirmarea asteptarilor sale prin intermediul degustarii etc.

Maniera în care se poate realiza comercializarea produselor gospodariei taranesti este diversa. O forma frecventa este cea a acceptului reciproc, liber consimtit, bazat pe încrederea în calitatea produselor si în onestitatea producatorului. Ea este specifica sistemelor cu un grad incipient de structurare economica (inclusiv din punct de vedere legislativ) si prin urmare, în pofida satisfactiilor pe care le poate oferi, exista o serie de riscuri (în special de natura sanitara) care sunt asumate fara a avea garantia calitatii si a consecintelor care pot rezulta din consumarea produselor alimentare. Pe de alta parte, aceasta forma de comercializare are un caracter sporadic si este departe de a se constitui într-o premisa de atractie turistica si de rentabilitate economica, implicit. Prestarea eficienta a acestei forme de activitate implica cel putin doua cerinte majore:

crearea unui cadru legislativ care sa reglementeze aspectele tehnice, juridice si fiscale;

înscrierea într-un circuit promotional constituit prin intermediul asociatiilor profesionale care îsi asuma, implicit, reglementarile de mai sus.

În acest mod, producatorul agricol capata o oarecare certitudine privind finalitatea muncii sale care se concretizeaza în marfuri care satisfac norme exacte cu privire la denumire, pret, cantitate, compozitie, termen de garantie, conditii de ambalare, pastrare, conservare, garantii de securitate sanitara etc.

Concretizarea unui asemenea tip de oferta care sa îmbine "naturaletea" cu toate exigentele specifice unui produs de marca, necesita, incontestabil, întrunirea unor conditii favorabile si manifestarea unei convergente de interese.

În primul rând, o pondere importanta este detinuta de puterea economica a producatorului. Prestarea unei activitati complexe si de prestigiu necesita investitii financiare mai mari.

În al doilea rând, ratiunea acestora este motivata doar atunci când forurile publice interesate de economia rurala (Ministerele agriculturii, turismului, mediului s.a.) îsi dau concursul pentru o politica corelata menita sa asigure cadrul necesar, din punct de vedere legislativ si financiar, pentru valorificarea optima a tuturor tipurilor de resurse existente în spatiul rural, în concordanta cu dezideratele comunitatilor rurale si cu premisele lor reale de dezvoltare. Constituirea de organizatii profesionale ale producatorilor agricoli reprezinta o modalitate eficienta care vine tocmai în întâmpinarea acestei necesitati.

ISTORICUL EVOLUŢIA FENOMENULUI TURISTIC RURAL ÎN ROMÂNIA

În România, primele "initiative" si "cautari" în spatiul rural, având un caracter turistic mai clar conturat, dateaza înca din deceniile 2 si 3 ale sec. XX, perioada în care se practica, în mod sporadic si neoficial, cazarea la cetateni a vizitatorilor ocazionali, procesul fiind stopat, în forma incipienta, de evulotiile ulterioare din considerente care tin în primul rând de sfera politicului.

În pofida acestor restrictii, în perioada de relativa "deschidere" ideologica de la sfârsitul anilor '60 si începutul anilor '70 s-au manifestat unele preocupari pentru promovarea turismului rural, materializate printr-o serie de actiuni turistice organizate initiate începând cu anii 1967-1968 pentru grupe de turisti aflati pe litoralul românesc al Marii Negre si în Delta Dunarii.

Un alt moment semnificativ s-a înregistrat în anul 1972, când în urma unui studiu initiat de Ministerul Turismului (prin intermediul Ordinului nr. 297) si realizat de catre Centrul de Cecetari pentru Promovarea Turismului International, au fost identificate un numar de 188 localitati rurale ale caror resurse turistice naturale si antropice ar justifica includerea lor în circuitele turistice interne si internationale. Însa abia în anul 1973 s-au pus bazele reale ale revitalizarii turismului rural prin identificarea, omologarea, declararea experimentala (prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 774) si promovarea a 13 sate reprezentative din punct de vedere turistic (selectionate prin prisma valorilor etnofolclorice si culturale înmagazinate si a valentelor atractive ale cadrului natural) din principalele zone etnografice (Leresti, Rucar, Fundata, sirnea, Sibiel, Rasinari, Tismana, Vaideeni, Halmagiu, Bogdan-Voda, Vatra Moldovitei, Murighiol si Sf. Gheorghe). În cadrul acestora s-au manifestat începuturi de organizare si, partial de amenajare turistica dupa modelul francez si de practicare a acestei forme de turism.

Ulterior însa, din ratiuni de ordin politic, s-a procedat la stoparea acestei actiuni, care a debutat atât de promitator, prin promulgarea Decretului nr. 225 din 1974, care a stipulat interzicerea cazarii turistilor straini în locuintele particularilor, fapt care a echivalat, practic, cu anularea intentiilor de promovare a turismului rural, amenajarile existente devinenind astfel nefunctionale, exceptie de la decretul mentionat (acceptate la solicitarea expresa a Ministerului Turismului) facând doar câteva sate unde s-a permis cazarea grupurilor de turisti straini, respectiv Leresti, Rucar, Sibiel, Murighiol si Crisan (în realitate, numai satele turistice Sibiel si Leresti erau beneficiarele "exceptiei" de la decretul mentionat).

Contextul social-economic si politic radical modificat în care a evoluat societatea româneasca dupa 1989, desi înca nesigur si ambiguu sub aspect legislativ si de organizare a modalitatilor stimulative si investitionale, a permis crearea unor premise favorabile revigorarii/relansarii turismului rural. Astfel, nu au întârziat sa apara primele initiative concrete de promovare a acestui fenomen la nivel organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare si cooperare internationala, imprimând un nou impuls acestei forme de turism.

Primele întreprinderi private cu profil turistic care activau în domeniul turismului rural s-au constituit în localitatile rurale situate în culoarul Rucar-Bran (Rucar, Moeciu, Bran, Fundata, sirnea, Dragoslavele), extinzându-se apoi si în alte regiuni. Astfel, prima gospodarie rurala care o obtinut certificatul de atestare ca si pensiune agroturistica a fost vila "Santa Maria" din localitatea Bran (apartinând Branimex SRL- proprietar Marilena Stoian).

Prin HG nr. 438/1990 se înfiinteaza, sub "patronajul"/auspiciile Ministerului Agriculturii, Comisia Zonei Montane din România (C.Z.M.R.), în cadrul careia s-a creat primul compartiment de agroturism, care a stat la baza reorganizarii turismului rural din tara noastra, atributiile acesteia stabilindu-se prin HG nr. 688/1990. Cele mai importante dintre acestea vizeaza urmatoarele aspecte: modul de atestare a gospodariilor si a directiilor de actiune pentru dezvoltarea acestei forme de turism (pornind de la modernizarea gospodariilor familiale, organizarea pensiunilor, sprijinirea cu materiale si asistenta tehnica a gospodariilor intrate în retea, înfiintarea si amenajarea de mici asezari orientate spre practicarea turismului rural etc.). Un moment deosebit de important în promovarea turismului rural în România postdecembrista l-a constituit înfiintarea, sub conducerea lui Radu Rey, a Agentiei Nationale a Zonei Montane (A.N.Z.M.), organism guvernamental creat tot în anul 1990 si functionând la nivel national în cadrul Ministerului Agriculturii, iar la nivel judetean, în cadrul unei retele care dispunea de 28 de servicii de dezvoltare montana în cadrul Directiilor Agricole, evident în judetele care dispun de zona de munte; A.N.Z.M. îsi propunea drept obiective: reducerea sau chiar stoparea emigratiei din spatiul montan, dezvoltarea durabila a acestuia prin asigurarea unui nivel similar cu cel din spatiul de câmpie, conservarea mediului înconjurator pentru a asigura locuitorilor conditii sanatoase de viata, protectia resurselor naturale de interes stiintific, a patrimoniului cultural-istoric, valorificarea prin intermediul activitatilor turistice a peisajelor naturale si a ofertelor de recreere si cura. De asemenea, punea un accent deosebit pe complementaritatea dintre activitatile de turism si cele agricole, fiind în mare masura o încercare de aplicare/implementare a modelului tirolez de turism rural, având în centrul preocuparilor ferma si comuna agroturistica.

În 1993, în urma reorganizarii C.Z.M.R., activitatea agroturistica este preluata/continuata de Federatia Româna pentru Dezvoltare Montana (F.R.D.M.), care a adoptat o strategie de promovare a acestor activitati la nivelul forurilor guvernamentale si neguvernamentale. F.R.D.M. a continuat activitatea de evaluare a resurselor atractive din zonele montane, a sprijinit înfiintarea de noi agenti economici sub forma unor agentii comerciale, asociatii si fundatii în scopul implementarii si dezvoltarii turismului rural, a realizat o serie de contacte si colaborari cu CEBEMO-Olanda si CLECONFORT-Franta. Din 1994, Ministerul Turismului, prin protocolul încheiat cu F.R.D.M. privind colaborarea în promovarea turismului rural si îmbunatatirea cadrului legislativ, a manifestat constant un interes deosebit pentru aceasta forma de turism.

Un mod diferit de dezvoltare a fost propus de A.N.T.R.E.C. (Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural), creata la Bran în 1994 cu sprijinul Uniunii Europene prin intermediul programului PHARE (având drept nucleu o întreprindere privata de tip S.R.L.), care a devenit, la scurt timp dupa constituire, organizatia-fanion în procesul de relansare si afirmare a turismului rural din România. A.N.T.R.E.C. Este o organizatie neguvernamentala apolitica si nonprofit, dispunând în prezent de o retea de filiale teritoriale/judetene extinsa pâna în prezent în 30 de judete cu un numar de peste 2000 de membrii si o agentie în Bucuresti.

A.N.T.R.E.C. este membra Eurogîtes din 1995, cu care conlucreaza în vederea formarii expertilor în management agroturistic la nivel local, regional si national, precum si în vederea continuarii actiunilor de formare a prestatorilor din reteaua turistica rurala si a valorificatorilor specializati în comercializarea acestui produs (sponsorizate de catre aceasta institutie), prin efectuarea destagii de pregatire/formare profesionala în Franta de catre gazde/gospodari si animatori pentru o perioada de doua saptamâni. Pâna în prezent, la aceste schimburi au luat parte peste 200 de persoane. Fondurile A.N.T.R.E.C. se realizeaza din cotizatiile platite de catre membrii acesteia (care reprezinta 10% din tariful de cazare al turistilor veniti prin A.N.T.R.E.C., precum si din donatii si sponsorizari (cuantumul acestora fiind, din pacate, destul de redus).

Între obiectivele A.N.T.R.E.C. mentionam: selectarea,omologarea si clasificarea echipamentelor turistice; promovarea si protejarea intereselor membrilor sai; conlucrarea cu organizatii similare din alte tari si cu Eurogîtes; coordonarea si colaborarea cu filialele teritoriale/judetene; realizarea de schimburi de experienta între centrele din teritoriu; desfasurarea de actiuni de formare si perfectionare pentru persoanele interesate de practicarea acestei forme de turism (gazde, agentii de turism rural, membrii ai asociatiei); acordarea de asistenta tehnica si consultanta în vederea omologarii si clasificarii gospodariilor/pensiunilor; constientizarea importantei marketingului în conceperea si valorificarea produselor turistice rurale; organizarea de actiuni de marketing promovare, precum si realizarea de materiale publicitare, prin intermediul carora sa se creeze o imagine favorabila produsului turistic rural românesc pe atât pe piata interna, cât si pe cea externa; realizarea si distribuirea lunara a unui buletin de informatii A.N.T.R.E.C. ("Informatia A.N.T.R.E.C.); realizarea unei centrale de rezervari la nivel national/cu acoperire nationala/fond de date privind gospodaiile cuprinse/incluse în reteaua nationala a turismului rural (în care au fost incluse în prima faza 10 filiale judetene cu activitate mai intensa/sustinuta- grupând circa 800 de gospodarii rurale în 1994 si 1240 în 1995-, la acestea racordându-se, pâna în 1999, toate celelalte filiale A.N.T.R.E.C.).

În concluzie, aceasta organizatie a dat o mare importanta inventarierii gospodariilor existente, precum si cresterii numarului de structuri de cazare aderente la asociatie (punând accentul pe atragerea caselor cu un nivel de confort cât mai apropiat de confortul urban), sporirii numarului de membri, crearii de filiale judetene, editarea de materiale promotionale si participarea la târguri si manifestari expozitionale profil.

Însa, desi obiectivul declarat al acestei asociatii este dezvoltarea turismului rural în România (încercând totodata sa evite greselile marilor firme profesionale din turism, care, prin practicarea unui turism de masa pe principii neecologice, au adus prejudicii majore mediului înconjurator) preocuparea majora vizeaza reproducerea în mediul rural a confortului urban, fapt care se reflecta în normele de clasificare elaborate de aceasta asociatie împreuna cu Ministerul Turismului si care caracterul ecologic este practic ignorat. În viziunea A.N.T.R.E.C., unitatea de baza, nucleul activitatii de turism rural este structura de cazare si nu regiunea sau satul. A.N.T.R.E.C. a colaborat cu Ministerul Turismului în vederea elaborarii normelor de clasificare a structurilor de primire/cazare din turismul rural si realizeaza anual un catalog al pensiunilor turistice integrate în retea.

Al treilea model de dezvoltare a acestei forme de turism este cel propus de organizatia O.V.R. (Opération Villages Roumains, constituita înca din 1988 în Belgia, cu sediul central la Bruxelles, ca asociatie nonguvernamentala cu scopul declarat de a se opune/a lupta împotriva planului de sistematizare a satelor românesti initiat de regimul comunist), a carei activitate s-a reorientat, începând cu anul 1990, înspre ajutorarea satelor/comunitatilor rurale prin distribuirea ajutoarelor umanitare si punerea în aplicare a a unor proiecte de cooperare între comunele partenere. Începând din anul 1992 organizatia a început sa se implice si în initierea unor unor proiecte de dezvoltare locala durabila, inclusiv prin promovarea turismului rural, acesta ocupând un loc aparte în cadrul dezvoltarii globale si integrate, punând accentul pe implicarea directa comunitatii locale/actorilor locali în dezvoltarea turismului rural, prin constituirea unor asociatii locale reprezentative care sa coopereze activ si complementar cu autoritatile locale si care sa devina motorul revitalizarii dezvoltarii localitatilor rurale.

Astfel, în octombrie 1991 s-a nascut ideea lansarii proiectului turistic al satelor pilot, în urma caruia 14 sate din 8 judete ale tarii au fost selectate si incluse într-un program de parteneriat intercomunal cu scopul de a initia, dezvolta si promova turismul rural în România: Albac, Arieseni, Gârda de Sus si Scarisoara, în judetul Alba; Lunca Ilvei, în judetul Bistrita-Nasaud; soars, în judetul Brasov; Chileni si Lazarea, în judetul Harghita; Buciumi, Ieud si Vadu Izei, în judetul Maramures; Ceuasu de Câmpie, în judetul Mures; Sebesu de Jos, în judetul Sibiu; Vama, în judetul Suceava. În anul 1994, aceasta retea totaliza 268 de gospodarii, respectiv 813 locuri de cazare. În cadrul fiecarui sat din retea, dezvoltarea si coordonarea activitatii turistice era asigurata prin intermediul unor asociatii locale. În anii ce au urmat, reteaua initiala s-a largit prin includerea de noi sate turistice, numarul acestora ajungând la 24 în anul 1999. Acest program a fost recunoscut de catre UE prin programul ECOS, administrat de catre Consiliul Comunelor si Regiunilor din Europa si sustinut prin organizarea unor stagii si seminarii (cu asistenta din partea unor organizatii din domeniul turismului din strainatate, precum A.M.E.P.S.- Arts et Métiers-Enseignement de Promotion Sociale, A.F.R.A.T.- Association pour la Formation des Ruraux Acivités du Tourisme cu sediul la Grenoble sau Fundatia Rurala din Valonia) axate pe mai multe directii: definirea obiectivelor comune, organizarea formarii personalului si crearea de mijloace de informare si promovare turistica etc. Înfiintarea, în anul 1994 a asociatiei OVR România, ca asociatie nationala a comitetelor si satelor din România, a fost urmata de initierea si realizarea unui studiu de asistenta pentru devoltarea turismului rural în România. Prin actiunile întreprinse, OVR a sustinut si a încercat sa implementeze modelul francez de organizare, materializat prin crearea, în zonele de convergenta ridicata a fluxurilor turistice, a unor structuri de tip "pays d'accueil touristique".

Ulterior, au fost lansate si s-au derulat o suitade programe care vizau dezvoltarea locala prin intermediul turismului rural: Programul PHARE - Lien, derulat între 1994-1997, constând în sprijinirea materializarii unor proiecte de dezvoltare rurala, care vizau, între altele formarea unor agenti de dezvoltare locala, ridicarea gradului de confort al locuintelor etc.; PHARE Interreg, derulat între 1996-1997 în cadrul caruia s-a reusit crearea unui sistem unitar de semnalizare în toate cele 14 sate incluse în retea, realizarea suporturilor publicitare, organizarea unor cursuri de pregatire a gazdelor, derularea unor actiuni de promovare pe piata externa (îndeosebi Franta si Belgia), amenajarea de birouri de informatii în 10 din satele retelei, editarea unui buletin informativ SATurism; PHARE - Turism, aplicat în intervalul 1996-1998 la nivelul a 4 zone pilot (valea superioara a Ariesului, cu centrul la Albac; Maramuresul istoric, cu centrul la Vadu Izei; Bucovina, cu centrul la Vama; zona Bran, cu centrul la Moeciu), selectate pe baza urmatoarelor criterii: existenta prealabila a unei asociatii sau a unei structuri juridice care are ca obiect de activitate dezvoltarea turismului la nivel local; existenta prealabila a unei activitati turistice locale, axata pe o retea de cazare, infrastructurile din domeniul comunicatiilor existente sau în curs de amenajare, amplasarea localitatii rurale sa fie în lungul sau în proximitatea unei axe de comunicatie rutiera sau feroviara, iar satul în cauza sa fie localizat într-una dintre zonele prioritare definite de Ministerul Turismului; motivatia locala. În cadrul acestui program s-a trecut de la dezvoltarea locala la nivel de comuna, la dezvoltarea regionala. si în acest caz, în centrul atentiei a fost pusa colaborarea dintre autoritatile publice locale si asociatiile de turism locale, investitiile alocate programului fiind dirijate spre subventionarea a 10 microproiecte pentru fiecare din cele 4 zone si spre realizarea unui sistem de semnalizare unitar pentru cele 4 zone, îmbunatatirea/modernizarea drumurilor de acces, marcarea si semnalizarea potecilor pentru drumetii, participarea la amenajarea unor pârtii de schi-fond, echiparea a 4 birouri de informatii (câte unul pentru fiecare zona pilot), organizarea unor cursuri de formare a formatorilor si de gestiune a birourilor de informatii, stimularea initiativelor individuale (productie de artizanat, mici restaurante etc.), crearea asociatiilor regionale care sa gestioneze activitatea turistica

Totodata, principalele obiective ale acestui program (în cadrul caruia "sarcinile" au fost împartite între cele doua mari organizatii de profil, astfel încât ANTREC-ului îi revenea în special promovarea si comercializarea produsului turistic rural, în timp ce sarcina OVR-ului punea accentul pe realizarea infrastructurii generale si specifice reclamate de practicarea acestei forme de turism) vizau o serie de obiective: realizarea catalogului national al gospodariilor cuprinse în reteaua de turism rural, participarea la târguri de turism (ambele fiind puse în practica) si realizarea, în viitorul apropiat, a unui sistem national unitar de rezervare si comercializare a ofertelor turistice.

Pe linia integrarii asociatiilor de turism rural din România cu asociatii similare din Europa se înscrie si asocierea A.N.T.R.E.C. la EUROGÎTES (Federatia Europeana de Turism Rural, cu sediul la Strasbourg, înfiintata în 1990, care reuneste 24 de asociatii de turism rural din 18 tari) însa, din pacate Eurogîtes nu mai primeste fonduri de la Bruxelles pentru a putea pune în aplicare în toate tarile, inclusiv România, obiectivele importante stabilite în planul initial de actiune.

Totodata, împreuna cu Green Flag International, asociatie internationala cu sediul în Marea Britanie, cu preocupari similare ANTREC-ului, s-a convenit în anul 1996, cautarea unor modalitati concrete de promovare pe piata internationala a turismului rural din tara noastra si de armonizare/adaptare a ofertei românesti la nevoile si exigentel turistilor, deja obisnuiti cu anumite standarde de confort si de servicii.

În scopul solutionarii operative a problemelor privind organizarea, dezvoltarea si promovarea turismului rural în tara noastra, la nivelul Ministerului Turismului a fost constituita, prin OMT nr. 59/1995(iulie), Comisia tehnica pentru dezvoltarea turismului rural, care grupeaza specialisti de la ministerele si institutiile cu preocupari si atributii în acest domeniu (Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Educatiei Nationale, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul National de Formare Manageriala pentru Turism, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului), în atributiile careia intra acordarea de sprijin, consultanta si asistenta tehnica în vederea facilitarii solutionarii urmatoarele categorii de probleme:

identificarea si amenajarea pârtiilor de schi, bob si sanie si stabilirea de indicatoare, marcaje, cu ajutorul unor instructori autorizati din cadrul federatiilor de specialitate din Ministerul Tineretului si Sportului;

înfiintarea de scoli de schi sau patinaj, cu instructori din rândul populatiei locale, specializati sub îndrumarea instructorilor de specialitate din cadrul Federatiilor Române de Schi si Patinaj;

procurarea de diverse atelaje cu tractiune animala (carute, trasuri, sanii);

amenajarea de terenuri (cu suprafata de zgura, iarba sau asfalt) destinate practicarii diverselor ramuri sportive, inclusiv instructaje privind terenurile de joc;

realizarea unor proiecte si procurarea de materiale si mijloace de realizare a unor terase multifunctionale (pentru servirea mesei în sezonul cald, spectacole folclorice, divertisment, vizionari de filme sau programe TV, skating, patinaj cu rotile etc.;

dotarea gospodariilor incluse în retea situate în proximitatea lacurilor cu echipamente si instalatii pentru practicarea sporturilor nautice, pescuit sau agrement;

organizarea de vizite la micii întreprinzatori particulari al caror obiect de activitate îl constituie diverse mestesuguri traditionale (cojocarit, artizanat, împletituri, încondeiat oua etc.) sau prelucrarea laptelui, carnii, fructelor, panificatie etc. si ale caror produse pot fi valorificate prin intermediul acestei forme de turism;

obtinerea aprobarilor/avizelor de la Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului pentru organizarea, în zona montana a unor partide de vânatoare (în sezon);

servicii de informare, reclama si publicitate, intermediere, cu caracter social, cultural-educativ, recreativ, sportiv etc.

ROLUL STATULUI ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL - CADRUL LEGISLATIV sI ORGANIZATORIC ACTUAL

Având în vedere rolul/implicatiile pe cate turismul îl/le poate juca în dezvoltarea spatiului rural românesc, Ministerul Turismul (ANT) a acordat o importanta speciala creionarii unui cadrului legislativ adecvat în vederea stimularii si dezvoltarii acestei forme de turism si armonizarii, pe de o parte si perfectionarii continue si armonizarii acestuia cu legislatia existenta în tarile UE. În acest sens, desfasurarea/derularea activitatilor specifice turismului rural în România este reglementata printr-un set/pachet de legi, dintre care unele au caracter general, fiind aplicabile întreprinderilor mici si mijlocii, indiferent de tipul sau profilul activitatii (Decretul-lege nr. 54/1990, Legea nr. 1/1991), iar altele (Legea 145/1994, Legea 187/1998, OMT nr. 61/1999, HG 364/1996, HG 972/1998 etc.) vizeaza exclusiv promovarea turismului în mediul rural. Prevederile legislative mentionate reglementeaza un set de probleme generale si specifice, printre care mentionam: autorizarea activitatii turistice, modalitatile de avizare si omologare, gestiunea financiara, evidenta circulatiei turistice, principalele categoriid e facilitati de natura economica si financiara.

a.               Autorizarea ca agent economic

Conform Decretului-lege nr.54/1990 si a Legii nr. 31/1991, dreptul de a desfasura activitati de servicii turistice este atribuit exclusiv agentilor economici autorizati, sub forma de persoana fizica autorizata, asociatie familiala si societate comerciala cu raspundere limitata, având ca unic obiect de activitate asigurarea/prestarea de servicii turistice în cadrul unor pensiuni clasificate conform normelor/uzantelor în vigoare. Varianta la care se apeleaza cel mai frecvent, datorita avantajelor pe care le confera, este cea a asociatiilor familiale (eficienta administrativ-organizatorica si, implicit, finalitatea economica a activitatii turistice derulate de catre o persoana fizica autorizata este mult mai redusa, în timp ce formula societatii comerciale necesita documentatie de constituire, autorizare si functionare mai complexa si un capital social mai substantial, inclusiv contîn banca). Înregistrarea denumirii asociatiei familiale, compusa (conform Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comertului), fie din numele de familie al detinatorului scris în întregime, fie din numele de familie si initiala prenumelui, se face la Oficiul Registrului Comertului din cadrul Camerei de Comert si Industrie Judetene, unde, contra unei taxe, se verifica anterioritatea denumirii firmei (daca denumirea propusa este deja utilizat de alta firma) si se face rezervarea acesteia pe o perioada de trei luni, interval acordat obtinerii autorizatiei propriu-zise de functionare de la Primarie (aceasta se face pe baza dovadei de detinere a spatiului disponibil pentru primirea/cazrea turistilor-respectiv a actului de proprietate). HG nr. 364/1996 stipuleaza ca, atribuirea autorizatiei de functionare pentru pensiunile/gospodariile ruralecare nu dispun de minimum 5 camere pentru cazarea altor persoane, sa nu mai necesite alte acorduri si avize. Obtinerea autorizatiei de functionare este urmata de înregistrarea la Oficul Registrului Turismului a asociatiei familiale, care elibereaza certificatul de îmnatriculare, ale carei/ai carui?? indici (denumire, numar de ordine, anul înmatricularii) vor fi mentionati pe toate actele emise de agentul economic respectiv.

b.               Clasificarea pensiunilor

Potrivit H.G. nr. 972/1998 (58/1997), atributiile de a clasifica pensiunile turistice revin OACT (Oficiului de Autorizare si Control în Turism), prin intermediul reprezentantei centrale (Bucuresti) si a celor teritoriale (Cluj-Napoca, Arad, Bacau, Baia Mare, Buzau, Constanta, Craiova, Deva, Iasi, Miercurea-Ciuc si Târgoviste. Eliberarea certificatului de înmatriculare presupune realizarea unei evaluari pe baza unei documentatii înaintate, în prealabil, OACT-ul în aria de competenta/acoperire se afla asociatia în cauza, concomitent cu achitarea unei taxe de omologare. Astfel, documentatia necesara obtinerii certificatului de clasificare trebuie sa includa:

cerere-tip de luare în evidenta pentru practicarea turismului rural;

cerere adresata OACT pentru eliberarea certificatului de clasificare;

schita privind structura, amplasarea si nominalizarea camerelor si a destinatiei acestora;

fisa de prezentare a pensiunii, cu înscrierea tuturor criteriilor minime, conform OMT nr. 61/ 1999 si precizarea, în dreptul fiecaruia, a modului de îndeplinire, în functie de tipul de pensiune si de numarul de margarete (în mediul rural) sau stele (în mediul urban) solicitat;

copie dupa autorizatia de functionare;

copie dupa certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comertului;

În urma evaluarii documentatiei se obtine un proces-verbal privind verificarea criteriilor de clasificare, certificatul de clasificare (potrivit Legii nr. 145/1994) si fisa privind încadrarea nominala a spatiilor de cazare pe categorii. Categoria de clasificare a pensiunii se atribuie în functie de respectarea/îndeplinirea anumitor criterii/conditii (stabilite prin/stipulate/mentionate de OMT nr. 61/1999) si se exprima prin numarul de margarete sau stele (de la una la patru), la care au fost încadrate cele mai multe camere. Astfel, pot exista camere încadrate la o categorie inferioara sau superioara fata de categoria de încadrare a pensiunii respective. În situatia în care pensiunea nu îndeplineste conditiile minime (necesare acordarii categoriei inferioare, respectiv omargareta/stea), însa asigura anumite servicii si respecta normele igienico-sanitare si de confort termic în vigoare, aceasta poate fi încadrata temporar (pentru un interval temporal extins pâna la un an calendaristic) la categoria o margareta/stea, urmând ca pâna la expirarea acestui termen sa întruneasca integral toate criteriile si conditiile încadrarii la categoria respectiva. Constatarea (de catre reprezentantii OACT) nerespectarii cerintelor stabilite prin H.G. nr. 601/1997 (neasigurarea apei pentru spalat, a temperaturii minime în camere de 18 ° C pe timp de iarna, igiena precara a grupurilor sanitare) atrage dupa sine/se sanstioneaza cu declasificarea (reducerea numarului de margarete/stele) sau chiar retragerea certificatului de clasificare si, implicit, pierderea dreptului de functionare a pensiunii respective.

Conditiile care au stat la baza clasificarii trebuie respectate pe întreaga perioada de functionare a pensiunii. Totodata, certificatul de clasificare se afiseaza la un loc vizibil, iar la intrare se monteaza o placheta (standardizata) care indica, prin numarul de margarete/stele categoria de clasificare a pensiunii.

c. Avizarea documentatiei tehnice privind constructiile, este reglementata prin H.G. nr. 31/1996, conform, careia, construirea unor cladiri, din care mai mult de trei camere sunt destinate activitatilor de turism rural, necesita obtinerea unor avize de specialitate. Astfel, înca din faza de proiectare trebuie urmarite cu atentie, perspectiva de a îndeplini criteriile de clasificare, corespunzatoare/aferente categoriei prevazute pentru pensiunea respectiva. În acest sens, trebuie sa existe o preocupare permanenta pentru ca amplasarea viitoarei constructii trebuie sa se faca pe un teren ferit de surse de poluare (noxe, fum, zgomot, circulatie intensa etc.), proiectarea si executia lucrarii sa asigure o functionalitate interioara a incintei si functionarea la parametrilor proiectati a utilitatilor interioare (apa curenta, canalizare, termoficare etc.), încadrarea cladirii, prin prisma arhitecturii si materialelor de constructie utilizate, în stilul arhitectonic traditional al zonei.

d. Accesul, evidenta si securitatea turistilor

Normele specifice obligatorii privind accesul, evidenta si securitatea turistilor sunt stipulate prin H.G. nr. 41/1996, cele mai importante aspecte vizând:

obligatia înstiintarii anticipate a turistilor cu privire la tarifele percepute pentru serviciul de cazare;

asigurarea completarii de catre fiecare turist, înca din momentul sosirii, a Fisei de anuntare a sosirii si plecarii turistilor ; aceste formulare (înseriate si tipizate conform standardelor Agentiei Nationale pentru Turism) vor fi completate, pe baza actelor legale de identitate, în doua exemplare (dintre care unul va fi pus la dispozitia Politiei), între atributiile gazdei numarându-se si verificarea corectitudinii/conformitatii datelor completate/înscrise (confirmate prin semnatura) înainte de a restitui titularului buletinul de identitate sau pasaportului; fisele completate se arhiveaza în ordine alfabetica, separat pentru turistii români si straini;

interdictia de a furniza relatii si informatii cu privire la sederea turistilor, fara acordul prealabil al acestora;

respectarea inviolabilitatii spatiului de cazare pus la dispozitia/închiriat turistilor (asigurarea camerei împotriva patrunderii prin efractie), având în vedere faptul ca aceasta reprezinta resedinta lor temporara, accesul neinvitat al gazdei/proprietarului fiind permis numai în legatura cu crearea/asigurarea conditiilor de sedere;

e. Categorii de facilitati

Dintre initiativele legislative elaborate în vederea creionarii unui cadru favorabil implementarii si promovarii turismului rural, pe de o parte, respectiv pentru încurajarea si sustinerea afirmarii/dezvoltarii întreprinderilor mici si mijlocii si a valorificarii fortei de munca prin acordarea unor credite cu dobânda preferentiala se pot mentiona:

În prima categorie:

Ordonanta nr. 62/1994, aprobata si modificata ulterior prin Legea nr. 145/1994 care creeaza facilitati pentru dezvoltarea turismului rural în zona montana, Delta Dunarii si litoralul Marii Negre;

Ordonanta nr. 63/1997, promulgata ulterior prin Legea nr. 187/1998, care îmbunatateste continutul Ordonantei nr. 62/1994 prin acordarea unor facilitati suplimentare asociatiilor familiale, persoanelor fizice si societatilor comerciale care au ca obiect unic de activitate prestarea de activitati cu profil turistic în pensiuni:

q                scutirea de la plata impozitului pe venit pe o perioadade zece ani de la darea în functiune a pensiunilor cu o capacitate de cazare de pâna la 10 camere inclusiv;

q                plata la teriful stabilit pentru consumul casnic a energiei electrice, gazului metan si a serviciilor de telecomunicatie de catre pensiunile cu o capacitate de cazare de pâna la 6 (5?) camere inclusiv;

q                consiliile locale pot pune la dispozitie, în limita terenurilor disponibile, suprafetele de teren necesare construirii si exploatarii de pensiuni (inclusiv pentru activitati sportive);

q                acordarea de prioritate la instalarea de linii pentru telecomunicatii (telefon, fax, telex);

q                asistenta tehnica de specialitate din partea Ministerului Turismului/Agentiei Nationale pentru Turism si a aosciatiilor profesionale (în primul rând ANTREC);

q                garantarea includerii gratuite a ofertei turistice a fiecarei pensiuni în materialele promotionale editate de Ministerul Turismului/Agentia Nationale pentru Turism si de alte organizatii de resort;

q                prezentarea gratuita a ofertei pensiunilor în actiunile de promovare întreprinse de birourile de informare turistica din tara si din strainatate apatinând Ministerul Turismului/ Agentiei Nationale pentru Turism;

q                includerea în programele institutiilor de învatamânt cu profil de turism sau agricol aproblemelor specifice privind turismul rural.

q                acordarea de credite cu dobânda preferentiala, pe o perioada de maximum 10 ani, pentru dezvoltarea si/sau modernizarea capacitatilor de cazare; deobânda suportata de beneficiarii creditelor va reprezenta 50% din nivelul dobânzii de pe piata bancara.

Acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestarile de servicii gratuite, precum si asigurarea sumelor necesare acordarii de credite cu dobânda preferentiala, se vor face din Fondul Special pentru Dezvoltarea Turismului în limitele prevazute de Ministerul Turismului.

Având ca si motivatie necesitatea acuta de gasire/crestere a unor noi surse de finantare a bugetului de stat, ulterior, prin Ordonanta de Urgenta nr. 217 din 29.12.1999 au fost anulate prevederile referitoare la impozitul pe profit stipulate de Ordonanta Guvernului nr. 63/1997, respectiv Legea nr. 187/1998, fapt care, cu siguranta, va determina o atenuare rapida a curbei/tendintei de crestere înregistrata în ultima perioada de catre întreprinderile turistice din mediul rural.

Cea de a doua categorie de facilitati sunt reglementate prin urmatoarele acte normative: H.G. 805/1994, respectiv

Legea nr. 1/1991, modificata si completata prin Legea nr. 65/1997.

Astfel, conform H.G. nr. 805/1994, întreprinderile mici si mijlocii, organizatiile cooperatiste, întreprinzatorii privati si asociatiile familiale pot obtine credite în suma maxima de 50 milioane lei cu un termen de rambursare/pe o perioada de maxim trei ani si cu o perioada de gratie de sase luni, în conditiile unei dobânzi ce reprezinta 50% din rata referinta a dobânzii percepute de Banca Nationala a României (cca.1/2 din dobânda perceputa de o banca comerciala pentru acelasi tip de credit). De prevederile sistemului de creditare mentionat pot beneficia întreprinderile mici si mijlocii constituite potrivit Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si a caror numar de angajati si cifre de afaceri nu depasesc 25 de persoane pentru întreprinderile mici si 200 de persoane pentru cele mijlocii, respectiv o cifra de afaceri cuprinsa între 10 milioane si 2 miliarde de lei pentru ambele categorii de întreprinderi.

Acordarea creditului este conditionata de îndeplinirea urmatoarelor criterii: prezentarea proiectuli de investitii pentru care se solicita creditul (acesta trebuie saaiba ca obiect principal activitati de productie, constructii, servicii, turism montan sau agroturism); sa posede personalitate juridica; angajatii cu contract de munca sa reprezinte cel putin 90% din totalul fortei de munca utilizate; beneficiarul creditului sa acopere din surse proprii 20% din valoarea proiectului si sa respecte totodata destinatia pentru care i-a fost acordat creditul; pe durata utilizarii creditului sa aloce 80% din profitul net realizat pentru dezvoltare, rambursare a creditului si plata dobânzii; pentru creditul solicitat trebuie constituita o garantie în favoarea bancii (diverse bunuri fixe sau mobile).

Pentru solicitantii/întreprinzatorii care nu dispun de garantii suficiente, acestea pot fi asumate de catre S.C. Fondul Român de Garantare a Creditului pentru Întreprinzatorii Privati S.A.. Acesta institutie acorda/pune la dispozitia solicitantului de credit certificatul de garantie solicitat de catre banca creditoare. Documentatia necesara include: cererea de creditare; documentele de constituire a societati; planul de afacere; un memoriu justificativ (în cazul unei investitîi complexe); bilantul contabil al ultimului an de activitate al întreprinderii; declaratie pe propria raspundere a solicitantului de credit din care sa reiasa ca cel putin 90% din totalul fortei de munca este angajat cu carte de munca. Documentatia completa se înainteaza institutiilor bancare abilitate sa acorde astfel da credite (respectiv Bancii Comerciale "Ion șiriac" sau Midbanc), urmând ca nota de analiza si hotarârea de aprobare a creditului întocmite de catre acestea sa fie înaintate/puse la dispozitia Comitetului de Finantare (constituit di Ministerul Privatizarii, UCECOM si Fondul Român de Garantare a Creditului pentru Întreprinzatorii Privati), care va remite bancii si solicitantului de credit acordul final, în vedere încheierii contractului de împrumut cu banca.

Legea nr. 1/1991, modificata si completata prin Legea nr. 65/1997, reglementeaza un program financiar propus de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale privind acordarea a doua categorii de credite cu dobânda avantajoasa pentru întreprinderile mici si mijlocii sau unitatilor cooperatiste (existente sau nou înfiintate) în scopul crearii de noi locuri de munca pentru someri, dupa cum urmeaza:

credite pe termen scurt (maximum un an, inclusiv perioada de gratie) pentru aprovizionare, productie si desfacere;

credite pentru investitii/dezvoltare (maximum trei ani, inclusiv perioada de gratie), în completarea surselor proprii, pentru realizarea sau dezvoltarea de capacitati de productie sau achizitionarea de masini, utilaje, mijloace de transport, necesare desfasurarii obiectului de activitate.

Valoare creditului este egala cu n x 20 milioane lei (unde n reprezinta numarul angajatilor, dintre care cel putin 50% provin din rândul somerilor). Creditul pentru investitii se acorda în proportie de 75% din valoarea proiectului, restul de 25% urmând a fi acoperit de beneficiarul de credite, din surse proprii. Are acces la acest tip de credit orice întreprindere mica si mijlocie a carei activitate de baza se realizeaza din productie, servicii sau turism, a întocmit un plan de afaceri si respecta/îndeplineste clauza de angajare a personalului care prevede includerea unui numar de minimum 50% someri din totalul salariatilor pe toata durata de rambursare a creditului (trei ani). Disponibilizarea personalului provenit din categoria somerilor în mai putin de trei ani de la angajare, obliga beneficiarul creditului ca, pe locurile ramase astfel vacante, sa încadreze personal din aceeasi categorie, într-o perioada de maximum 30 de zile de la data la care acestea au devenit disponibile. Un agent economic poate solicita concomitent ambele categorii de credite mentionate (pe termen scurt sau credite pentru investitii/dezvoltare), pentru rambursarea acestora percepându-se o dobânda de 50% din nivelul dobânzii practicate de Banca Nationala României. Creditele pentru investitii/dezvoltare se acorda si pe baza unei garantii nu emise de Fondul Român de Garantare a Creditului pentru Întreprinzatorii Privati (a carei valoare nu depaseste 70% din valoarea creditului) sau de Fondul de Garantare a Creditului Rural (ale carui garantii reprezinta pâna la 60% din valoarea creditului si a dobânzii pe un an). Obtinera creditului presupune întocmirea uei documentatii care va cuprinde urmatoarele acte: cerere de creditare; hotarâre judecatoreasca de înfiintare a sociaetatti comerciale); statutul beneficiarului de credit;contractul de societate; certificatul de înmatriculare la Registrul Comertului; bilantul contabil, contul de "Profit si pierderi" pe ultimul an; bugetul de "Venituri si cheltuieli" aprobat pe anul în curs si proiectul acestuia pe anul urmator; situatia recenta privind "Rezultatele financiare" si "Situatia patrimoniului"; ultimele patru balante de verificare; planul de afacere; graficul de rambursare a creditului. La aceasta documentatie vor fi atasate, dupa caz, si actele privind situatia juridica a terenurilor; acordurile si avizele prevazute de lege privind unitatile si protectia mediului înconjurator; autorizatia de construire. Documentatia va fi înaintata Comitetului de Credit (judetean sau al municipiului Bucuresti), constituit din reprezentanti ai bancii creditoare si ai Directiei Fortei de Munca si somaj. Avizarea favorabila a cererii de creditare de catre Comitetul de Credit permite încheierea contractului de împrumut între banca creditoare si solicitant.

CONTRADICŢII, AMBIGUITĂŢI, DISFUNCŢIONALITĂŢI PRIVITOARE LA TURISMUL RURAL DIN ROMÂNIA

Desi în decursul celor 10 ani de la primele initiative care aveau ca scop implementarea si dezvoltarea agroturismului în spatiul rural românesc au fost depuse eforturi substantiale, iar programele derulate în localitatile si zonele mentionate s-au materializat într-o serie de rezultate concrete (acolo unde au beneficiat, alaturi de ajutorul sustinut al organizatiilor si asociatiilor de profil si de întregul sprijin al administratiei si comunitatilor locale), cu un impact pozitiv asupra dezvoltarii locale se remarca existenta, pe de o parte a unor contradictii si ambiguitati, iar pe de alta parte manifestarea la toate nivelurile (national, zonal, local si individual), a unor carente si disfunctionalitati majore.

Între contradictii si ambiguitati se pot mentiona: turismul rural nu este, în momentul de fata, un turism social destinat persoanelor cu venituri modeste, preturile practicate situându-se peste posibilitatile reale ale majoritatii populatiei, fapt pentru care, rentabilitatea turismului rural actual practicat în România, în termeni strict economici este aleatorie; în acelasi context apar o serie de contradictii generate de organizarea unei retele de gazduire pe baza unor criterii si norme unitare la nivel national si care sa respecte standardele calitative europene; dificultatile de a "naste"actori competenti si organizati; dezvoltarea si integrarea în sistemul national a unor noi "locuri" si sate turistice; prezentarea unor modele de sau de reusita; atragerea si fixarea unei clientele stabile pornindu-se de la formule originale, clarificarea unor aspecte legate de metodologia si criteriile de clasificare a gospodariilor "apte" de a intra în sistem; populatia rezidenta rurala adeseori nu este implicata în activitati turistice, dar face parte din peisaj.

Principalele disfunctionalitati constatate se înscriu:

a.               La nivel national: lipsa de comunicare dintre asociatiile si organizatiile care au initiative în domeniu, pe de o parte si între acestea si agentiile de turism care au ca domeniu de activitate promovarea acestui tip de turism; inexistenta unui program national pe termen lung care sa integreze într-un program comun toate actiunile presupuse de functionarea întregului sistem, de la nivel de gospodarie individuala la modalitatile si actiunile concrete de promovare si comercializare a produsului turistic specific; inexistenta sau existenta sporadica a unor actiuni ample, coerente si incluse într-un sistem riguros si fundamentat stiintific de promovare si publicitate a turismului rural românesc în tara si strainatate;

b.               la nivel local: lipsa sau insuficienta resurselor financiare proprii sau din programe; lipsa unor programe si obiective clar conturate si adaptate la conditiile si necesitatile locale concrete; lipsa unor lideri locali care sa-si asume rolul de promotori ai turismului rural; gestionarea ineficienta de catre asociatiile locale a activitatilor turistice;

c.                la nivel individual: mentalitatea conservatoare si reticenta populatiei rurale fata de turism, dublata de dorinta unor intreprinzatori particulari de a obtine profit maxim cu eforturi cât mai reduse si în timp cât mai scurt posibil; lipsa unei comunicari prompte si eficiente.