Tipurile de turism practicate
In activitatea turistica interna si internationala se practica o gama larga de forme si aranjamente turistice, determinate de modalitatile de satisfacere a nevoii de turism, de conditiile de realizare a echilibrului oferta-cerere, de particularitatile organizarii calatoriei. In multe locuri exista oportunitati pentru practicarea unor forme speciale de turism bazate pe atractii locale interesante sau neobisnuite.
Aceste forme de turism pot fi dezvoltate la scara mai mare decat formele de turism traditionale si in regiuni diferite. Oricum pentru comercializarea acestor forme de turism sunt necesare cunostinte de specialitate, iar autoritatile locale trebuie sa inteleaga modalitatea lor de dezvoltare inainte de asumarea unor riscuri suplimentare si de implicare a comunitatii locale, a oamenilor de afaceri in dezvoltarea lor .
Formele de turism vor fi definite in functie de diferite criterii sau factori ce isi pun pecetea asupra individualizarii si desfasurarii fenomenului turistic la scara detaliilor sale. Astfel de criterii sunt: distanta, durata, provenienta turistilor, numarul turistilor, gradul de organizare, modul de desfasurare, mijloace de transport utilizate, varsta turistilor, aportul social, particularitatile regiunii de destinatie.
Forma de turism poate fi definita prin aspectul concret pe care il imbraca asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentatie, agrement) ce alcatuiesc produsul turistic, precum si modalitatea de comercializare a acestuia.
In practica turistica exista o serie de criterii si posibilitati de grupare a formelor de turism:
a) in functie de locul de provenienta sau originea turistilor, se distinge:
turismul intern practicat de populatia unei tari in interiorul granitelor na 929b13j tionale;
turismul international rezultat al deplasarii persoanelor in afara granitelor tarii lor de resedinta. Turismul international se subdivide in turism emitator (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se refera la plecarile turistilor autohtoni peste granita si turism receptor (incoming) – de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turisti din alte tari pentru petrecerea vacantei in tara primitoare.
b) dupa modalitatea de comercializare a vacantelor, se disting urmatoarele forme de turism:
turismul organizat se caracterizeaza prin angajarea anticipata a prestatiei, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de calatorie si sejur. Aceasta angajare se realizeaza prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihna si tratament) sau a altor tipuri de intelegere convenite intre turist si agentia de voiaj sau alti organizatori de vacante (hoteluri, companii aeriene).
turismul pe cont propriu, numit uneori si neoganizat, nu presupune angajarea prealabila a unor prestatii turistice. Vizitatorul hotaraste singur asupra destinatiei, duratei deplasarii, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalitatilor de agrement.
turismul semiorganizat (mixt) se caracterizeaza prin imbinarea trasaturilor specifice celor doua forme deja prezentate.
c) in functie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:
turism itinerant sau de circulatie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, in care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu sederi scurte (1-2 zile) in acelasi perimetru.
turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacantei in aceeasi localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la randul lui in:
turism de sejur scurt se mai numeste si turism de weekend, presupune una sau doua innoptari, de obicei in zonele limitrofe locului de resedinta;
turism de sejur mediu coincide cu durata standard a calatoriilor (12 – 15 zile);
turism de sejur lung atunci cand timpul de ramanere intr-o localitate depaseste, de regula, 30 zile. Este practicat in general de turistii de varsta a treia care efectueaza cure si tratamente medicale sau de catre turistii cu venituri foarte ridicate.
d) din punct de vedere al periodicitatii sau frecventei de manifestare a cererii se distinge:
turism continuu (permanent) organizat pe intreaga durata a anului calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);
turism sezonier legat de existenta anumitor conditii naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupeaza in: turismul de iarna, turismul de vara, turismul de circumstanta (ocazional);
turism de circumstanta are o durata relativ scurta, de la cateva ore l cateva zile si se poate desfasura intreaga perioada a anului. Motivatiile si formele pe care le imbraca sunt extrem de variate. Intre atractiile la care aceasta forma de turism este sensibila se inscriu manifestarile si evenimentele limitate ca durata (festivaluri artistice, expozitii, competitii sportive), dar pot fi si anumite constructii cu functie turistica permanenta, unde vin in momentele de recreere persoane antrenate in alte activitati.
e) dupa mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate in:
turismul pedestru antreneaza din cele mai vechi timpuri numerosi turisti ce se deplaseaza in zona periurbana, dar si in regiunile muntoase. In cadrul acestei forme de turism trebuie incluse si turismul cinegetic, pescuitul si alpinismul. Turismul pedestru ofera cea mai stransa conexiune intre m si natura avand un caracter eminamente recreativ;
turism rutier se practica de numerosi participanti, pe distante scurte (cicloturismul), lungi sau foarte lungi (cu motociclete, automobile sau autocare), iar prin utilizarea gradului sau de independenta creste substantial. Este cea mai dinamica forma de turism actuala, datorita perfectionarii cailor si mijloacelor de transport, precum si inmultirii posibilitatilor, de a avea un mijloc de transport propriu;
turism feroviar este facilitat de prezenta unor mijloace de transport sigure, cu un confort sporit, optime pentru deplasari la distante mari. Este practicat sub forma calatoriilor in circuit, sau de catre turisti ce se deplaseaza spre anumite localitati alese ca loc de desfasurare a activitatii recreative sau curative;
turism naval utilizeaza numeroase mijloace de transport, cum ar fi plutele arhaice, ambarcatiunile cu vasle, rame sau motor, nave de pasageri fluviale sau maritime. Frecventa maxima se inregistreaza pe lacurile interioare, in anumite sectoare ale fluviilor si raurilor (cele ce traverseaza marile aglomeratii urbane) si in zonele de litoral, unde se practica un adevarat cabotaj turistic. Ca varianta a turismului naval, foarte frecventa este croaziera in bazinul unor mari intercontinentale (Mediterana, Caraibe, Marea Japoniei);
turism aerian a luat mare avant in a doua jumatate a secolului XX, prin dezvoltarea acestor mijloace rapide de transport. Este practicat de persoanele cu venituri mari, dornice de asi satisface necesitatile recreative la foarte mari distante. Deltaplanele si elicopterele, tot mai intens utilizate in acest scop, incearca sa diversifice optiunile in acest domeniu.
f) in functie de motivatia deplasarilor, se pot distinge urmatoarele forme ale circulatiei turistice:
turismul de recreere si agrement este o forma frecvent intalnita, oferind un bun prilej de a cunoaste locuri noi, istoria si obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interfereaza cu asa-numitul turism cultural. Scopul fundamental al practicarii sale este satisfacerea nevoilor recreative ale populatiei antrenata in munci solicitante, cu mare consum de energie fizica si psihica, sau locuind in habitate recunoscute prin stresul lor cotidian. Practicarea turismului de recreere nu este apanajul unei anumite categorii de populatie, el este si la indemana celor proveniti din medii considerate mai putin sau deloc stresante – in general locuitorii asezarilor rurale. Principalele trasaturi ale turismului de recreere sunt:
antreneaza cel mai bine un numar de persoane, majoritatea provenind din tarile puternic dezvoltate si urbanizate;
ponderea decisiva a participantilor se recruteaza din randul populatiei urbane, supusa unei indepartari accentuate fata de natura, in vreme ce populatia rurala participa cu procente mai reduse; acest tip de turism sete practicat de toate grupele de varsta, dar mai ales de tineret si de populatia matura;
in zonele temperate ale globului, unde se concentreaza o populatie numeroasa, turismul de recreere prezinta un caracter sezonier evident: vara si iarna, cele doua anotimpuri extreme, constituie „varfurile” cererii turistice. Ca urmare acest tip de turism genereaza supraincarcari la nivelul infrastructurii, fie ca este vorba de bazele de cazare, fie de caile de acces;
distanta de deplasare variaza mult, in functie de solicitarile si posibilitatile materiale ale turistilor.
durata actului recreativ este si ea variabila. In general, predomina turismul de scurta i medie durata, echivalent weekend-uli sau unei fractiuni de concediu de odihna. Durata lunga a recrearii este specifica unei grupe restranse proveniti in majoritate absoluta dintre pensionari;
eficienta economica a turismului de recreere este una dintre cele mai ridicate. Aceasta deoarece turismul tine sa-si satisfaca cerintele recreative prin utilizarea tuturor elementelor infrastructurii destinate acestui scop. Nu este mai putin adevarat ca exista un mare numar de turisti cu venituri reduse, in special tineri, la care recreerea se realizeaza in urma unei minime solicitari a produsului turistic;
realizarea unei infrastructuri proprii, in care elementelor comune tuturor tipurilor de turism (baze de cazare si alimentatie) li se asociaza dotari specifice, menite sa amplifice si sa satisfaca polivalent cerintele de agrement (piscine, sali de jocuri diverse, terenuri de sport, discoteci).
Turismul de recreere valorifica, in primul rand, insusirile estetice ale fondului turistic apartinand cadrului natural. Pe de o parte, reconstruieste o punte intre om si natura, oferindu-i acestuia posibilitatea ca, intr-un cadru nou, sa se elibereze de presiunea vitii cotidiene. Din aceasta cauza „schimbarea locului” reprezinta o conditie a recreerii si agrementului. In acest domeniu nu isi au locul standardele si nici retele unice; aici intervine profesionalismul agentiilor de voiaj de a lansa o oferta cat mai variata pentru a putea raspunde la cat mai multe cerinte ale turistilor.
turismul de tratament si cura balneara este o forma specifica a turismului de odihna care a luat o amploare mare nu atat ca urmare a dorintei de a preveni anumite imbolnaviri, cat, mai ales, cresterii surmenajului si a bolilor profesionale provocate de ritmul vietii moderne. Din aceasta cauza, el este legat mai mult de anumite statiuni cunoscute pentru proprietatile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru namoluri, situate intr-un climat de crutare.
Trasaturile acestei forme de turism sunt urmatoarele:
numarul participantilor este mai redus decat in cazul precedent, implicand doar populatia suferinda, sau cea dornica de a preveni anumite afectiuni;
majoritatea turistilor se recruteaza din regiunile urbane, unde rezistenta organismului uman cedeaza mai devreme, creste ponderea populatiei rurale (anumite boli nefiind induse de conditiile mediului de viata, ci de alte cauze);
spre deosebire de turismul de recreere si de agrement, cel curativ se desfasoara cu oscilatii nesemnificative, pe intreaga durata a anului, ceea ce limiteaza mult aparitia „varfurilor” la nivelul fluxurilor si asaltarea ofertei peste limitele ei. Din aceasta cauza, el are un caracter regulat si poate fi optim organizat;
distanta la care se practica depinde de natura afectiunii si de pozitia geografica, in raport cu domiciliul turistului, a resurselor atractive; distantele lungi fiind asadar impuse de acesti doi factori, independent de vointa turistului;
durata actului recreativ este si ea dictata de natura afectiunii si eficacitatea tratamentului curativ, perioadele in care se desfasoara acest tip de turism, de obicei medii si lungi, avand un singur factor limitativ, pentru afectiunile mai putin grave, marimea concediului de odihna;
eficienta economica a turismului curativ este nare datorita faptului ca practicantii sunt nevoiti sa utilizeze o infrastructura de profil si sa consulte un personal de inalta calificare, ceea ce ridica mult costul serviciilor;
in cadrul dotarilor destinate bunei desfasurari a activitatilor de refacere si ingrijire a sanatatii sunt incluse elemente specifice (saune, bai de plante si namol, proceduri de terapie intensiva, sali de gimnastica recuperatorie).
turismul sportiv constituie o alta forma a circulatiei foarte agreata de anumite categorii ale populatiei. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarna pana la alpinism, vanatoare, pescuit;
turismul stiintific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct de vedere stiintific un interes aparte il prezinta vizitarea unor pesteri, rezervatii naturale, monumente ale naturii;
turismul de cumparaturi (shopping tourism) determinat de deplasarile ocazionale in alte localitati (tari) in vederea achizitionarii unor produse in conditii mai avantajoase decat cele oferite pe plan local (national) sau a unor produse pe care nu le ofera piata locala.
g) dupa caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting urmatoarele forme de turism:
turismul particular (privat) se adreseaza unor persoane cu venituri ridicate, care, de regula, dispun de o a doua resedinta cum ar fi case de vacanta la munte sau la mare. Aceste persoane si atunci cand apeleaza la turismul organizat se deplaseaza cu mijloace proprii de transport si recurg la servicii deosebite si forme de cazare cu un grad de confort mai ridicat;
turismul social este un turism de masa, agreat de persoanele cu posibilitati financiare relativ limitate. Acesti turisti solicita forme ieftine de cazare si mijloace de transport in comun, sau cel mult inchiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. In aceeasi categorie se incadreaza si cei care solicita bilete prin sindicat;
turismul pentru tineret constituie o forma particulara a turismului social, adresandu-se, cu precadere, categoriilor tinere ale populatiei. Aceasta forma de turism apeleaza la tabere de creatie, cantonamente, vacante la preturi medii si submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;
turismul de afaceri este acea forma de turism practicata de angajati sau de alte categorii de persoane, in interes de serviciu, in interiorul sau in afara tarii de resedinta, incluzand: participarea la intalniri de afaceri, targuri si expozitii, conferinte si reuniuni. Turismul de afaceri detine, astazi, in lume, circa 20% din totalul calatoriilor internationale si aproape ¼ din totalul incasarilor turistice, avand cote diferite de la o tara la alta, in functie de dotarea turistica si nivelul de dezvoltare economica.
Din punct de vedere al continutului, formele turismului de afaceri se structureaza in:
turism general de afaceri se refera la activitatea persoanelor ce lucreaza, pentru o scurta perioada de timp, in afara locului de munca obisnuit (reprezentanti vanzari, ziaristi);
turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul intalnirilor, conferintelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor si este considerat una dintre cele mai obisnuite forme ale calatoriilor de afaceri;
targurile si expozitiile se definesc prin prezentari de produse si servicii, destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vanzare sau a informa vizitatorul. Ca forma de turism, ele stimuleaza calatoria a doua categorii de persoane: expozanti si vizitatori;
calatoriile stimulent imbraca forma unor vacante scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajati si, frecvent, familiilor acestora, cu accent pe distractie, relaxare, ca recompensa pentru performantele deosebite obtinute in activitatea profesionala.
h) dupa categoria de varsta si ocupatia turistilor, formele de turism pot fi:
turism pentru tineret practicat de catre elevi si studenti cu tenta recreativa si culturala
turism pentru populatia activa (turism polivalent)
turism pentru pensionari preponderent curativ
i) dupa caracteristicile prestatiei turistice principale preferate de turist in cadrul sejurului, formele de turism mai pot fi grupate in:
turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarina, sporturi nautice, odihna si recreere, tratament balnear;
turism de sejur in statiunile montane cuprinde turismul practicat in vacante si week-end aproape in tot timpul anului, iar in sezonul alb turismul pentru practicarea sporturilor de iarna (schi, saniuta, bob, patinaj, snowbord);
turismul in statiunile balneo-climaterice reprezinta un sector major in cadrul industriei turistice romanesti, datorita particularitatilor sale specifice. Este cunoscut ca aproape o treime din apele termale si minerale de care beneficiaza Europa este concentrata in Romania, iar efectele acestora pentru sanatate au fost atestate de-a lungul secolelor;
turismul cu caracter special: vanatoare si pescuit sportiv, congrese, conferinte.
Turismul cultural. Numit adesea si turism de vizitare, deoarece practicarea sa presupune, invariabil „vizita” la un obiectiv sau grupare de obiective sau resurse atractive. Menirea acestui tip de turism este complexa: in primul rand este instruirea prin imbogatirea cunoasterii, in al doilea rand este recrearea resimtita pe plan spiritual prin aflarea unor adevaruri si cunoasterea unor noi fenomene. Primordiala ramane insa in sfera conditionarilor nevoia de cunoastere si numai ca derivat al ei, recrearea.
Turismul rural. Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinta de expansiune si petrecere a timpului liber si a vacantelor la tara constituind preocupari vechi mai ales ale impatimitilor de natura. Ceea ce prezinta ca noutate este modul in care a evoluat aceasta forma de turism atat cantitativ cat si calitativ in ultimele decenii, el tinzand sa devina un fenomen de masa.
|
