Peste putina vreme se vor împlini 20 de ani de cînd mii si mii de turisti, români si straini din toate colturile lumii, vin cu statornic interes la o întîlnire tulburatoare: devenit un obiectiv istoric important, marele mozaic de la Tomis înseamna pentru noi toti, în primul rînd, contactul surprinzator si sugestiv cu lumea romana, cu civilizatia acelui mare imperiu ale carui fruntarii au fost formate, în partea sa de nord-est, pentru mai mult de sase secole, de aceste tinuturi.
Povestea descoperirii sale este simpla: la 6 august 1959, cu ocazia lucrarilor pentru un nou bloc de locuinte, pe faleza de vest a orasului, în imediata apropiere a pietei Ovidiu, au fost descoperite un zid si cîteva fragmente de mozaic antic. Avertizate de directia muzeului, constiente de importanta acestor vestigii, autoritatile locale au luat masuri urgente: întreaga zona a fost constituita într-o rezervatie arheologica. si timp de aproape 10 ani, specialistii Muzeului de arheologie au efectuat aici lucrari de cercetare. (Paralel cu acestea, s-au desfasurat pe parcurs, prin grija unor foruri centrale specializate, lucrari de conservare si restaurare a vestigiilor scoase la lumina, vestigii protejate, în final, în cea mai mare parte a lor, printr-o constructie moderna, realizata din beton si sticla).
Înainte de a enumera componentele de baza ale complexului arhitectonic cu mozaic, este desigur necesara prezentarea cîtorva evenimente istorice conexe, evocarea succinta adica, a celor mai importante etape din istoria orasului nostru, numit în antichitate Tomis.
Potrivit marturiilor aduse de sursele literare antice si materialele arheologice, acesta a fost fondat în apropierea unei asezari geto-dace de colonistii greci veniti de pe coastele Asiei Mici, din cetatea Miletului, în secolul VI î.e.n, Aparut deci, de la început, ca punct de comert între bastinasii geto-daci si negustorii greci, el s-a dezvoltat treptat, mai ales în epoca elenistica (sec. III-I î.e.n.), fara a putea depasi însa importanta celorlalte doua ctitorii grecesti de pe coasta stîng 242l113c a a Pontului, Histria, la nord, în apropierea Deltei Dunarii, si Callatis (Mangalia de azi) în sud.
În anul 29-28 î.e.n., Roma, aflata în plina expansiune, îsi instaureaza stapînirea În Dobrogea (teritoriul dintre Dunare si Mare) pe care o va încorpora ceva mai tîrziu vastului sau imperiu pentru mai mult de 600 de ani. Sub protectia noii puteri si în conditiile favorabile create de situatii obiective (Între care notam înnisiparea treptata a portului Histriei si slabirea accentuata a capacitatii sale de vehiculare a marfurilor), Tomisul capata o pozitie preeminenta. Cu toata situatia dificila, generata de suprapunerea totala a orasului antic de zidirile moderne, ce fac imposibila cercetarea sa sistematica, descoperirile razlete facute de-a lungul anilor, cu ocazia sapaturilor ocazionale, ne-au pus la îndemîna, adeseori, materiale dintre cele mai graitoare. Astfel, pentru secolul II e.n., unele documente scrise vorbesc de oras, ca de o "stralucita metropola". În acea vreme, orasul devine conducatorul unei aliante politico-religioase încheiate între orasele grecesti de pe malul de vest al Pontului Euxin între care, pe linsa cele trei amintite mai sus, figurau Dionyisopolis (Balcic), Odessos (Var-na) si Mesambria (Nessebar). toate pe actualul litoral bulgar. Dezvoltarea sa, înflorirea economico-sociala, însotite permanent de elevate manifestari de ordin cultural-spiritual, sînt o realitate, bazata evident, în primul rînd, pe activitatea economica si pe legaturile comerciale multiple cu celelalte parti ale imperiului. Orasul fiinteaza si parcurge, se pare, un permanent sens ascendent, în pofida numeroaselor lovituri primite de-a lungul istoriei sale milenare. Evenimentele dramatice de pe la mijlocul secolului al III-lea e.n., de exemplu, s-au repercutat probabil nefavorabil si în viata tomitanilor, dar eforturile constructive din vremea domniilor importante care au urmat, în primul rînd cea a lui Constantin cel Mare si fiilor acestuia, apoi cele ale împaratilor veacului VI e.n. (Justin I si Justinian, în orice caz) sînt vizibile si aici. Dealtmin-teri, vatra orasului antic (pomoerium) foarte importanta ca întindere, ne este precizata chiar de traseul zidului sau de incinta, aflat acum lînga parcul si harta arheologica (Fig. 1). În acest zid. veritabila centura fortificata, s-au descoperit monede din secolul III e.n. de la împaratii Tacit si Florian, iar o inscriptie în limba greaca atesta o reparatie si completare a sa, în timpul împaratului Justinian (527-565). Se pare ca orasul a existat pîna în prima jumatate a secolului VII e.n., cînd, incendiat si distrus probabil de atacurile avaro-slave, va fi fost parasit pentru totdeauna de locuitorii sai. Chiar nelocuit, deci aflat la discretia tuturor intemperiilor vremii, se pare ca orasul a stat în picioare destula vreme: notele unor calatori straini din secolele XVII, XVIII si XIX amintesc vestigii impresionante sau descoperiri interesante, iar în gravuri executate acum o suta de ani se vad resturi ale constructiilor antice, îndeosebi pe faleza golfului; nu este deci o întîmplare ca tocmai în aceasta zona, unde se afla si portul în vechime, sub depuneri enorme de pamînt, înalte de peste 20 de metri uneori, s-au pastrat, ca într-un rezervor admirabil, marturii surprinzatoare ale epocilor de mult trecute.
Abia acum, dupa dezvelirea integrala a zidurilor complexului cu mozaic de pe faleza de vest a orasului, se poate urmari mai bine conceptia si maniera de lucru a celor vechi. Este clar acum ca, la un moment dat, printr-o actiune masiva, care a solicitat eforturi materiale importante pe durata a zeci si zeci de ani, întregul taluz situat în fata cheiurilor portului antic a fost sistematizat si organizat potrivit unor imperioase cerinte economico-comerciale: în primul rînd, asigurarea circuitului de primire si expediere a marfurilor pe calea marii, deci transpunerea în practica a operatiunilor de schimb si a tranzactiilor comerciale curente; în al doilea rînd, realizarea unui cadru functional pentru discutarea si adoptarea deciziilor în problemele cardinale ale vietii orasului: problemele politice si financiare, problemele de aprovizionare si functionare a "pietii", chestiunile de urbanitate etc.
În acest scop, potrivit marturiilor arheologice rezultate în sapaturi, de la început, faleza de vest (sau, mai exact, portiunea acesteia situata în fata golfului antic, deci înspre capatul de sud al peninsulei) a fost taiata longitudinal, pe întreaga sa înaltime de cel putin 20 de metri, în cîteva "trepte-terasa". Pentru asigurarea stabilitatii acestor terase, s-au efectuat nivelari masive si s-au construit ziduri de sprijin - contraforti. (Dovezile acestor solutii tehnice sînt date de resturile unor zidarii preexistente acestui stadiu si descoperirea unor contraforti sub actualul paviment cu mozaic). De asemenea, folosind pantele terenului, noile constructii terasate, al caror corp principal este orientat nord-vest - sud-est, erau implantate în lungul falezei, deci erau menite prin ele însele, sa ajute la consolidarea terenului: zidurile longitudinale constituiau implicit si ziduri de sprijin ale taluzului iar peretii laterali ai edificiului de la terasa de sud, ca si aceia care desparteau încaperile boltite realizate la celelalte doua terase inferioare, aveau rolul unor adevarati contraforti. Anticipînd asupra concluziilor, trebuie sa aratam ca similitudinea solutiilor tehnice, modul si tehnica de realizare, natura si calitatea materialului constructiv, converg catre aceeasi concluzie: într-o epoca pe care toate marturiile o definesc ca epoca împaratului Constantin cel Mare si a urmasilor sai (prima jumatate a secolului IV, deci), marele complex terasat in fata portului antic, împreuna cu alte edificii legate de acesta si descoperite mai la sud, spre capatul peninsulei, constituia partea cea mai importanta a Tomisului, centrul de desfasurare a bogatei sale vieti social-economice si comerciale.
Situatia generala a zonei complexului cu mozaic se poate rezuma astfel (Fig. 2):
1. Terasa A - Nivelul de locuire al orasului antic.
2. Terasa B - Edificiul cu paviment de mozaic.
3. Terasa C - Nivelul încaperilor boltite, folosite drept magazii pentru depozitarea marfurilor.
4. Terasa D - Nivelul altor magazii pentru depozitarea marfurilor, aflate chiar în fata cheiurilor portului antic.
Constituie nivelul de locuire al orasului antic.
Din putinele cunostinte pe care le avem despre situatia orasului în peninsula, rezulta ca acest nivel difera, desigur, datorita configuratiei terenului. Astfel, în spatele complexului cu mozaic, sapaturile edilitare nu au relevat urme de locuire importante, constructii etc. Ceva mai departe însa, în spatiul ocupat de actuala piata Ovidiu si spre faleza de est a orasului, au fost descoperite, la adîncimi variabile ce depasesc 2 metri, urme de constructii, ziduri, arcuri de caramida si chiar încaperea unui edificiu public sau particular (pavimentata cu un mozaic) datat în secolele IV-V e.n. Spre deosebire de aceasta situatie, în zona de sud a peninsulei, lînga cladirea Catedralei, unde s-au practicat sapaturi între anii 1971-1975, vestigiile din aceeasi epoca tîrzie apar mult mai la suprafata (0,50- 0,60 m si chiar mai putin). Acum, acest cartier al orasului a fost restaurat si constituie un punct de interes turistic.
Nivelul acesteia, situat la 12,60 m deasupra marii, este ocupat de edificiul propriu-zis cu mozaic.
Depunerile enorme de pamînt de pe aceasta terasa - ca si de pe celelalte doua, de dedesubt, de altfel - dificultatile mari date de rascolirea straturilor, de distrugerile mari provocate de fenomene naturale si - mai ales - de mîna omului, înca din antichitate, fac aproape imposibila gasirea unui raspuns clar pentru nenumaratele probleme pe care acest complex ni le ridica. Multe dintre acestea au putut fi rezolvate, altora nu le putem raspunde decît prin ipoteze si deductii. Oricum, pe baza marturiilor descoperite în sapatura rezulta ca la acest nivel exista o încapere enorma, tip hala. pardosita cu peste 2.000 m de mozaic policrom. Jumatate din latimea de 20 m a încaperii era situata pe terenul solid obtinut prin taierea terasei; cealalta jumatate era construita pe acoperisurile boltite (si umplutura de piatra dintre acestea) ale unei suite de 11 încaperi situate la terasa inferioara. Asa se explica si faptul ca portiunea din paviment conservata pîna în zilele noastre se afla pe "treapta" de pamînt, întarita ulterior, pe cînd placa de mozaic montata deasupra boltilor de jos a disparut prin prabusirea acestor acoperisuri înca din antichitate; fragmente mai mici sau mai mari au fost recuperate, în timpul sapaturilor, din interiorul încaperilor.
Din cei patru pereti ai încaperii, nu s-au pastrat pîna în zilele noastre decît trei: zidurile de est, de sud - în proportii suficiente pentru reconstituirea ansamblului - si de vest (doar partial).
Zidul de est. Construit cu spatele la taluz constituie implicit si zidul de sprijin al terasei. Conservat pe o lungime de 65 m, are înaltimea maxima de 5,40 m (aceasta se pastreaza doar în capatul de sud si coboara treptat spre nord, pîna la nivelul fundatiei, datorita distrugerilor repetate (suferite de-a lungul timpului) (Fig. 3). Grosimea sa este de 1,50 m la suprafata solului si 3 m la fundatii. Este lucrat într-o maniera tipica epocii, din rînduri de caramida patrata cu dimensiunile 0,30 x 0,30 x 0,04 m (cîte patru rînduri, de regula) care alterneaza cu cîte patru rînduri de blochete de calcar cochilifer, lucrate pe fetele exterioare, late de 0,20 m fiecare. La fiecare 4 m, zidul prezinta "îngrosari" (pilastri) ce-i asigura o rezistenta sporita. Acestia sînt lucrati exclusiv din caramida, au latimea de 2,16 m si grosimea de 0,35 m (în acest fel, zidul are în dreptul lor grosimea de 1,85 m); erau uniti la partea superioara prin arcuri ce formau semicercuri decorative. În ansamblu, zidul de est se compune din 14 cîmpuri (lungi de 4,35 m fiecare) si 15 pilastri. Zidaria de caramida si piatra fatuita era legata cu mortar roz obtinut, în principal, din var amestecat cu caramida si ceramica pisata.
Zidul de sud - este zidul ce închidea edificiul pe latime. Pastrat destul de bine, ne ofera indicii certe despre configuratia salii, macar în aceasta parte a sa. Lungimea este de 18 m, ca si în antichitate, dar înaltimea variaza, datorita distrugerilor ulterioare - capatul de est masoara 4,15 m, cel de vest doar 1,35 m.
Zidul de vest - este "perechea" zidului longitudinal, care asigura, împreuna cu acesta, sustinerea a-coperisului cladirii. Din pacate s-a pastrat pe o distanta mica, numai în capatul sau de sud, lucru ce a generat numeroase dileme si confuzii. Are lungimea de 12,60 m, iar înaltimea de 2,40 m, în punctul cel mai bine conservat. În capatul sau de sud este practicata si intrarea într-un vestibul, denumit "casa scarii" deoarece aici s-au gasit resturile scarii de legatura între terase; partea superioara a zidului de vest dispare la mica distanta de aceasta intrare (Fig. 4), dar substructia, cercetata pe lungimea înca pastrata, a permis sa se vada ca fundatiile pilastrilor sai rimeaza exact cu cele ale zidului de sprijin, cu care mergea în paralel pe toata lungimea si pe care se baza, cum am amintit deja, acoperamîntul. Din pacate, din acest a-coperamînt nu s-au gasit elemente care sa permita, cît ie cît, o reconstituire. Pe baza putinelor elemente pe care le avem însa, ca si a lucrurilor general valabile, opinam ca si în acest caz era vorba de un acoperis a carui structura era sustinuta de grinzi mari de lemn, asemanatoare "fermelor" de azi, înclinat spre est, pentru a permite scurgerea apelor prin canalul de scurgere adosat zidului de sprijin.
Zidul de nord - este zidul a carui parte superioara închidea în antichitate încaperea cu mozaic; partea sa de jos servea în acelasi timp ca zid final pentru ultima încapere de la terasa C. Din înaltimea probabil de cel putin 12 m, pe care o avea, nu s-au mai pastrat însa decît 3 m la baza, care slujeau drept închidere terasei inferioare cu încaperi boltite. Partea sa superioara a disparut complet, datorita distrugerilor repetate.
Alte doua lucruri interesante, lesne de observat în cazul zidului longitudinal de est sînt date de prezenta unei nise si a unei "tribune" de piatra. Amîndoua reprezinta, fara nici o îndoiala, adaugiri si modificari ulterioare construirii încaperii cu mozaic.
Nisa apare la centrul zidului si a fost obtinuta prin astuparea unei intrari mai vechi, ce avea acces direct în cladire la nivelul pavimentului (Fig. 5). Actiunea se datoreaza în chip evident unei restructurari dictate de evenimente al caror continut de ordin timp si cauzalitate nu îl cunoastem; în orice caz, în urma a-cesteia, dupa nivelari si umpleri mari în spatiul dina-poia zidului longitudinal, nivelul de calcare, astfel obtinut, mult ridicat în comparatie cu cel anterior, a facut imposibil accesul ca pîna atunci. (Potrivit datelor tehnice, canalul de scurgere adosat acestui zid, care a-vea rolul protejarii edificiului de pericolul inundarii cu apele rezultate din ploi, a fost amenajat dupa astuparea acestei intrari). Este posibil ca în nisa sa fi fost expus un bust al împaratului, în semn de loialitate si respect fata de persoana sa.
Tribuna. Tot într-un moment pe care nu-l putem preciza, în orice caz dupa terminarea constructiei zidurilor, exact la mijlocul salii, a fost amenajata o "tribuna" lucrata din blocuri mari de calcar, legate între ele cu piroane mari de fier si legaturi de plumb. Placata cu marmura, "tribuna" servea probabil diversilor oratori care se adresau multimii din e-dificiu. (Aceasta modificare în economia salii a fost însotita de o vizibila refacere a pavimentului, cu scopul expres de a permite "încadrarea" noului element, lucru dovedit si prin aceea ca, în acest sector, spre nord, elementele ornamentale si dispunerea culorilor difera clar de restul pavimentului. A se vedea mai departe.
Placajul peretilor. Un alt lucru important relevat de cercetarile arheologice, este acela ca peretii acestei încaperi au fost placati cu marmura. La nivelul pavimentului, zidurile aveau o plinta de marmura, care la orizontala asigura marginea covorului de mozaic, iar pe verticala sustinea stratul de tencuiala roz care acoperea zidurile (grosimea acestuia la partea de jos este de pîna la 12 cm) si pe care, erau lipite placile de marmura. În coltul de sud-est al edificiului au fost descoperite bucati mari din acest placaj, prabusit la piciorul zidului; alte urme, vizibile în mortar precum si bucati nederanjate de la locul lor, demonstreaza ca la partea de jos erau asezate placi mari, înalte de cel putin 80-90 cm si la fel de late. Se pare ca la partea de sus a peretelui, placajul de marmura era dispus în fîsii orizontale si verticale. Faptul ne este sugerat de gaurile practicate în blochetele de calcar si de persistenta în acestea a cîtorva crampoane de bronz care sustineau placile respective, lipite, oricum, pe mortar pentru o mai buna aderenta si stabilitate pe perete. În timpul sapaturilor s-au recoltat mari cantitati de baze si plinte, precum si placi întregi sau fragmentare, frumos slefuite, simple sau ornamentate cu motive florale, geometrice si chiar compozitii cu figuri antropo si zoomorfe (Fig. 6). Pilastrii însisi erau ornamentati la partea de sus prin cîte doua capitele de placat, lucrate tot din marmura. Exemplarele gasite, întregi sau fragmentare, au fata usor concava, sînt mai groase la partea de sus si au deasupra orificii pentru sustinerea cu crampoane de fier si bronz. Ca ornamentare, apar motive antropomorfe si zoomorfe plasate pe fondul a trei sau cinci frunze de acant (Fig. 7).
Fara îndoiala însa ca partea cea mai interesanta a acestei încaperi este oferita de prezenta pavimentului cu mozaic care, potrivit ultimelor ipoteze, a fost realizat la sfîrsitul secolului V - începutul secolului VI e.n.
PAVIMENTUL DE MOZAIC. Avînd în vedere ca lungimea salii este de 101 m iar latimea sa (maxima) de 21,45 m, rezulta ca pavimentul trebuie sa fi avut în antichitate Suprafata de peste 2.000 m2, întindere remarcabila, care-l situeaza printre primele nu numai în Europa, ci si pe întreg teritoriul imperiului roman de odinioara. Portiunea pastrata pîna-n zilele noastre are lungimea de 49,80 m si latimea de 16,60 m, adica un total de circa 850 m2 (Fig. 8).
Tehnica de lucru. Data fiind întinderea neobisnuita a covorului de mozaic, este de presupus ca lucrarea acestuia a început din doua puncte (probabil de la capete spre centru) si ca de-a lungul vremii el a suferit diverse reparatii, dintre care una - amintita mai sus, în zona "tribunei" - este sigura. Pavimentul este realizat din material litic, mai exact, în majoritate din pietricele de roca colorate natural, mai putin marmura. Aceste "tesserae" în sapte culori si nuante - predomina albul, negrul, rosul, verdele-albastrui si galbenul-bej - au dimensiuni ce variaza între 2-3 cm- (cele mai mari, folosite mai ales pe margini) si 1-2 cm (cele mai mici, din care sînt realizate mai ales motivele centrale). Ele au fost fixate pe un strat de mortar de circa 10 cm grosime, strat obtinut din var cu multa caramida pisata. Dedesubt exista un strat de umplutura, combinatie de mortar cu fragmente ceramice pisate si chiar buca Vi de marmura - deseuri rezultate din lucrul la fata locului al panouri-!or de placat. Nivelul cel mai de jos este constituit din pamîntul de umplutura, nivelat special în acest scop si avînd adeseori în amestec ceramica fragmentata, pietre, mai putin mortar.
Ornamentica
Mozaicul este compus în majoritate din motive geometrice si florale. El are trei registre principale: partea centrala, marginita de ambele parti de un chenar similar (cu exceptia unui singur motiv).
Partea mai bine conservata este cea dinspre zidul longitudinal de est, întrucît cea dinspre vest s-a prabusit în mare parte odata cu boltile, portiuni mai mari sau mai mici fiind descoperite sub darîmaturi în încaperile de jos. Latimea sa, de 6,20 m, începe cu o margine, de 1,15 m, colorata în galben-bej, care se sprijina direct pe plinta zidului. Urmeaza cîteva fîsii ornamentale, dintre care prima, lata de 0,87 m are un decor vegetal, realizat artistic: vrejuri ample de iedera cu frunze lungi, usor aduse la vîrf, într-o simetrie perfecta (Fig. 10). În partea dinspre nord, cum s-a amintit deja, motivul este radical schimbat, lucru ce dovedeste o reparatie ulterioara, tîrzie, inferioara sub raport tehnic si artistic ansamblului. A doua fîsie închipuie o funie simpla, motiv larg raspîndit în arta mozaicului roman; urmatoarea, lata de 2,80 m, cuprinde cercuri intersectate din care rezulta patrulatere înscrise în cerc, înconjurate de imaginea unor petale cu centrul marcat. Dupa repetarea funiei si a altor doua benzi simple, apare valul si împletitura tripla, motiv cu grad de dificultate tehnica sporit.
Partea centrala
Este lucrata în tehnica clasica denumita "opus vermiculatum". Comporta, în esenta, doua cercuri mari distantate între ele (al treilea, care a existat în mod sigur în partea de nord, a disparut în întregime) înscrise în patrate si despartite, la rîndul lor, prin cîmpuri dreptunghiulare (s-au pastrat doua din cele patru existente probabil la origine).
Cercul de sud, cu diametrul 7 m, este relativ bine pastrat (Fig. 11); în el sînt înscrise patrate mari, bordate cu funie împletita prin vîrfurile carora este petrecuta o panglica lata. Motivele înscrise în patrate si spatiile dintre acestea sînt mai ales geometrice si florale (Fig. 12); apar flori, ramuri si frunze, cuburi mici, vase de baut, dar si arme, motivul clasic "pelta" etc. În colturile ramase libere prin înscrierea sa în patratul mare, apar, de asemenea, vase din care rasar frunze. În coltul de sud-est este redat, sorbind apa dintr-o frunza, un porumbel, singura imagine zoomorfa din întreaga întindere pastrata a pavimentului (Fig. 13).
Cel de-al doilea cerc, pastrat în mica parte acum, a fost plasat chiar în centrul încaperii. În el sînt înscrise motive imitînd solzii de peste, care descresc din margine spre interior. Se mai pastreaza, de asemenea, într-un colt rezultat din înscrierea cercului în patrat, un vas de baut (kantharos), din care rasar frunze (Fig. 14).
Cîmpurile de separatie între cercuri. Aminteam ca acestea sînt de forma dreptunghiulara si ca din cele patru cîte trebuie sa fi existat, s-au pastrat, vatamate si ele, doar doua: primul, la sud de cercul mare, al doilea, între cele doua cercuri.
Cîmpul de sud (Fig. 15). Are forma dreptunghiulara si este marginit de mici semicercuri. În interior sînt realizate patrate care se ating cîte patru, astfel încît între ele se nasc romburi. Atît în patrate cît si în romburile astfel formate, sînt înscrise diverse motive, precum: funia împletita în patru, decor în formn de tabla de sah, în forma de dantela, solzi de peste, din nou clasicul motiv pelta, petale (simple sau realizate prin intersectare de cercuri), motive stilizate, crucea gammata (stravechi simbol solar, cunoscut înca din neolitic, existent la indieni, egipteni si greci, preluat si de romani) etc. (Fig. 16).
Cîmpul central care desparte cele doua cercuri, are suprafata dreptunghiulara divizata în mici patrate ale caror chenare imita frînghia simpla.
Chenarul de vest este acum disparut în proportie de 90%, deoarece era construit în majoritate deasupra boltilor încaperilor de la terasa inferioara, care s-au prabusit ia un moment dat datorita miscarilor seismice (Fig. 17). Mica portiune ramasa însa la locul ei, ca si numeroasele fragmente gasite în încaperile de la terasa inferioara, dovedesc ca motivele ornamentale cunosteau aceeasi ordine, cu o singura exceptie: aparitia unor linii oblice care formeaza paralelograme.
Spatiul necesar amenajarilor de pe aceasta portiune a fost obtinut prin taierea unei alte "trepte" din taluz, care are o înaltime de 15 m fata de nivelul o-rasului vechi si 9 m fata de nivelul pardoselii de mozaic. Latimea terasei amenajate este de circa 10 m. Pentru sustinerea malului acesteia, a fost construit un alt zid longitudinal, rezultat de fapt din suma peretilor din spate ai celor 11 încaperi-magazii (Fig. 19). Este dispus deci paralel cu zidul longitudinal de la terasa B, dar mult mai jos decît acesta si delimiteaza suita de încaperi spre interior. Construit în acelasi stil, cu rînduri alternînde de caramida tip "pedales" si blochete de calcar, el s-a pastrat pe o lungime de 59,90 m. Identic în spatiul dintre încaperile l si 8 (numarînd de la sud spre nord, adica în ordinea descoperirii lor), zidul apare modificat sub diferite aspecte în dreptul compartimentelor 9-11. Starea de conservare a fost buna în încaperile l-4 si precara în încaperile 5-8, unde înaltimea sa variaza între 0.30-2 m. Grosimea zidului este peste tot aceeasi: 1.10 m.
Zidul longitudinal din fata acestuia, deci zidul de la intrarea în încaperile-magazii, lucrat în acelasi mod, este mai bine pastrat tot în latura sa de sud. Gros de 2.16 m, el reprezinta de fapt o prelungire a zidului de-vest de la nivelul superior (B) cu care face corp comun. Fundatiile sale sînt lucrate din piatra nefasonata, legata cu mortar si prezinta santuiti verticale, rezultat al tehnicii de lucru si al nevoii de drenare si aerisire în scopul unei rezistente sporite. (Masivitatea sa corespunde sarcinii de asigurare a peretelui de la nivelul superior, al terasei cu mozaic, ce se înalta tot pe el, perete pe care se ridica si acoperisul). El este strapuns de 11 porti, fiecare corespunzînd unei încaperi. Deasupra portilor (late de 2,14-2,18 m), erau construite cîte doua arcuri, a caror grosime corespunde cu 1,5 caramizi. Din cele 11 arcuri mici s-au pastrat doua, unul fragmentar, celalalt - al încaperii nr. 2 - întreg. (Vezi fig. 18). Acoperisurile tuturor încaperilor erau construite în bolta, din caramizi legate cu acelasi mortar roz, dar fara caramida pisata în amestec. Pentru obtinerea unei largimi sporite a edificiului cu mozaic, deasupra boltilor a fost facuta o umplutura de piatra peste care s-a turnat placa de mortar si s-a montat pavimentul de mozaic.
Aceste încaperi, înalte de 8 m, largi de 6 m si lungi de 11 m, erau prevazute cu intrari masive si praguri lucrate din calcar alb (aceea de la magazia nr. l s-a pastrat intacta, dar s-au gasit usiori, lintouri si ancadramente de la alte cîteva). În peretii lor laterali se observa santuiti si scobituri datorate sistemului de închidere si fixare a portilor de lemn prin bîrne mici si grinzi.
Încaperile adaposteau marfurile aduse cu corabiile sau care plecau pe calea marii în toate colturile imperiului. Dovezile ne-au fost furnizate de descoperirea în magaziile nr. 3 si 4 a multora dintre aceste marfuri, gasite "in situ" (nemiscate de la locul lor) sub boltile prabusite (Fig. 20) si a fragmentelor de mozaic din placa de deasupra, antrenate în cadere (Fig. 21). Printre ele figureaza:
130 amfore întregi sau fisurate, multe altele complet sparte sub presiunea darîmaturilor, pline cu substante organice (Fig. 22);
8 ancore de fier pentru corabii, întregi, lungi de 1.50 m fiecare (Fig. 23);
piroane si cuie de fier, gasite fie în gramezi, fie depuse provizoriu în amfore cilindrice;
lingouri mari de minereu de fier:
bucati de colofoniu si asfalt;
opaite si tipare de opaite (Fig. 24);
vase mici, amfore etc. (Fig. 25).
Pentru definirea acestui negot maritim, unele dintre observatiile facute de specialisti asupra continutului amforelor, supus unor multiple analize, sînt importante, de aceea vom reda succint cîteva dintre ele.
Substantele organice continute sînt rasini vegetale, naturale, precum:
Colofoniu (colophonium), folosit la prepararea unor lacuri si vopsele, ca liant la chituri etc.
Rasina de pin (resina pini) - aceleasi întrebuintari.
Terebentina (baisamum terebentîque).
Masti (rasina de Chios).
Stirax (balsamum styracis) - rasina de arbori din Asia Mica, folosita împreuna cu colofoniul si terebentina, cu care se aseamana, ca droguri si balsamuri farmaceutice.
Rasinile pure erau folosite la impermeabilizarea amforelor în care se depozitau vinuri sau chiar la limpezirea acestora din urma, în timp ce rasinile impure se întrebuintau la confectionarea tortelor, impregnarea cîltilor, frînghiilor si odgoanelor marinaresti (cu unele dintre ele se etansau scîndurile de pe puntile corabiilor) etc.
S-au gasit si rasini gumoase, precum tamîia - Gummi resina olibanum, originara de pe coasta Somaliei si smirna - Gummi resina Mirrha, originara din Arabia. Datorita mirosurilor placute pe care le degajau la ardere, ambele substante se foloseau în temple si, mai adesea, în parfumerie si cosmetica.
Pe gîtul amforelor, închise cu capace ceramice sau de piatra, apar semne si inscriptii ale biroului vamal din port, incizate (graffiti) sau trasate cu vopsea (dipirati), care indica de regula capacitatea recipientelor (Fig. 26). Dupa ipoteze recente, amforele au fost, se pare, importate dintr-un centru din Marea Egee, poate Halicarnas (în prezent Bodrun, în Turcia).
În celelalte încaperi (îndeosebi în depozitul nr. T), s-au gasit alte interesante marturii de epoca: la -4,50 si, respectiv, 5.50 m sub nivelul pavimentului, în umplutura si darîmaturi, au aparut, întîi, o statueta fragmentara care-l prezinta pe Dionysos, zeul vegetatiei si al vinului (Fig. 27), apoi capul unei statui înfatisînd un barbat, ambele lucrate din marmura (Fig. 28). În apropiere a fost gasit apoi capul unei statuete ce-l reprezinta pe Hermes, zeul comertului, protector al drumurilor si mesager al zeilor (Fig. 29). Amintim, de asemenea, ca la intrarea în magazia nr. l s-a pastrat inscriptia "ERMEOS", dar e posibil ca piesa respectiva sa fi fost adusa aici din alta parte si refolosita.
Constituie treapta de jos a falezei, situata în imediata apropiere a cheiurilor portului si anei marii.
Sapaturile au scos la lumina fundatiile impresionante ale unui zid longitudinal, pe care se sprijineau peretii despartitori ai cîtorva încaperi avînd dimensiuni apropiate acelora de la terasa superioara (Fig. 30). Datorita distrugerilor masive începute înca din antichitate si situarii lor în prezent sub nivelul apelor marii, constructiile scoase la lumina nu au putut fi reconstituite (dupa terminarea cercetarilor, ele au fost acoperite cu pamînt, iar în spatiul de deasupra lor, organizat un mic parc arheologic); oricum, stim ca sistemul lor constructiv, ca si perioada în care au functionat sînt identice cu cele ale teraselor de sus, deci ele se încadreaza aceluiasi complex. Rezultatul notabil al cercetarilor consta în aceea ca, în plus, au fost descoperite materiale probatorii pentru atribuirea caracterului de depozite si încaperilor cercetate. Astfel, într-una din încaperi au fost gasite zeci si zeci de amfore sparte (Fig. 31), dintre care unele, de dimensiuni mai mari, pastrau înca oarecari cantitati de grîu carbonizat si cuie de fier. Unele dintre aceste recipiente, scoase la lumina si în alte încaperi ale acestei terase, izolat sau în grup, au putut fi reconstituite (Fig. 32). Pe baza marturiilor oferite de ele, ca si a altor materiale, s-a putut conchide ca vietuirea terasei D s-a petrecut între aceleasi limite cronologice ca si întregul complex.
SCARA DE ACCES. Întreaga zona a complexului cu mozaic era legata de platforma din fata cheiurilor si de nivelul orasului printr-o scara cu trepte largi de calcar compact sau cochilifer. Situatia ne-a fost revelata de sapaturile de la terasa B, care au scos la iveala mai întîi un vestibul (acoperit si el în antichitate) în care se accedea direct de pe terasa cu pavimentul cu mozaic, precum si de cîteva trepte ce duceau la nivelul orasului. Ulterior, faptul a fost confirmat de descoperirea, mai jos, a unui grup de alte patru trepte. folosite si în prezent de traseul reconstituit al scarii (Fig. 33).
Privind de sus, în stînga acestei scari, spre sud, se observa alte doua încaperi, partial restaurate, ale unei terase aflate la o cota mai ridicata decît nivelul încaperilor boltite (C) si orientate, de asta data, est-vest; între anii 1974-1976, cercetarile au scos la lumina alte cîteva încaperi, care au avut, fara nici o îndoiala, aceeasi destinatie: magazii pentru deservirea portului (în prima dintre acestea au fost descoperite, "in situ", trei greutati mari de marmura folosite la cîntarirea marfurilor) (Fig. 34).
Caracterul si datarea complexului
Din cele spuse pîna acum, reiese ca totalitatea marturiilor relevate de sapaturi converg spre ideea construirii acestui complex economico-comercial într-un mare numar de ani, dar potrivit unui plan unitar, realizat - macar în partile sale principale - în aceeasi epoca: prima jumatate a secolului IV e.n. Functionarea acestuia pîna la începutul secolului VII e.n. este un fapt sustinut de majoritatea materialelor descoperite, si în primul rînd, evident, a acelora gasite în conditii clare si bine datate. Astfel, masa amforelor piriforme din depozitul nr. 4 se dateaza, în genere, în secolele IV-VI e.n. În încaperile boltite si în fata acestora, în locuintele modeste, construite dupa iesirea din uz a teraselor B si C, a fost gasita o mare cantitate de ceramica romana de import, ornamentata într-un stil caracteristic, ce se încadreaza bine în aceeasi perioada a secolelor IV-VI e.n. Unele materiale - amforele cilindrice, cîteva opaite si tipare de opaite, monede etc. - pun chiar problema folosirii acestui complex si în primele decenii ale veacului VII, deci în perioada tulbure, marcata de pustiitoarele atacuri avaro-slave în Dobrogea si peninsula Balcanica. Desigur, precizarea momentului încetarii functiei acestui complex, care se leaga de acela al existentei Tomisului însusi, este greu de facut în actualul stadiu al cunostintelor-noastre, din cauza lipsei stirilor si a marturiilor arheologice circumstantiale. Acesta va putea fi elucidat însa desigur, în urma viitoarelor descoperiri; oricum ar fi, putem anticipa însa, în ceea ce priveste situatia edificiului cu mozaic, urmatoarele ipoteze de lucru:
Într-un moment ce nu poate fi separat de convul-siunile dramatice de la sfîrsitul secolului VI - începutul secolului VII, un atac masiv, urmat de distrugeri si incendii a dus la arderea acoperisului terasei cu mozaic si la prabusirea zidului de vest al acestuia. (Marturiile sînt date de gasirea în încaperea nr. 3, pe platforma de mozaic prabusita în interior, în cîteva locuri, de cuie de fier de diverse marimi, lemn putrezit si fragmente din placajul de marmura, lipite direct de pietricelele pavimentului. Urme de incendiu au mai fost observate si în alte încaperi, lucru ce se leaga de o situatie edificatoare: cele mai multe fragmente din placaj s-au gasit în interiorul sau în fata intrarilor magaziilor terasei C, întotdeauna în prima lor jumatate, concentrate lînga zidurile ce le desparteau). Tomitanii vor fi folosit în întregime materialul de constructie rezultat din acest prim dezastru, lucru care, foarte obisnuit în antichitate, poate explica disparitia totala a celor doua elemente, zid si acoperis, disparitie care a generat, de altfel, la un moment dat, impresia gresita ca terasa ar fi fost de la început în aer liber. La scurt interval a urmat cataclismul ce a provocat prabusirea încaperilor boltite. Putinii locuitori care au rezistat si acestei încercari, au improvizat, din materialul abundent oferit de aceste darîmaturi, mici încaperi în fata terasei C, dar zilele orasului erau numarate: atacurile care au urmat, însotite de obisnuitele distrugeri, i-au hotarît si pe ultimii dintre ei sa paraseasca pentru totdeauna aceste locuri devenite neospitaliere într-o perioada pe care nu o cunoastem cu exactitate, dar pe care o putem intui ca fiind apropiata de mijlocul secolului VII e.n.
BĂILE PUBLICE (TERME)
Dincolo de cladirea moderna, implantata pe taluz si care strajuieste bulevardul de jos, au fost descoperite si cercetate partial în anul 1964, vestigiile unei alte constructii antice, cunoscute sub numele de "Lentiarion". Pentru ridicarea sa, faleza a fost taiata într-o singura treapta înalta de circa 10 m. Prin natura materialului constructiv si a stilului arhitectonic, s-a dovedit ca aici era edificiul bailor publice, care, legat de complexul cu mozaic - a carui prelungire ele sud o reprezenta - constituia împreuna cu acesta, centrul de desfasurare a bogatei vieti economico-sociala a o-rasului în secolele IV-VI e.n.
Edificiul se compunea din mai multe sali si camere, vestibule etc., distruse, din nefericire în mare parte, mai ales de lucrarile edilitare moderne. Oricum, s-a pastrat mai bine sala principala a cladirii si un vestibul prevazut cu o scara de legatura între edificiu si terasa orasului. Lunga de 30 m si lata de 10 m, sala era pavata cu dale mari de marmura (0,60x0,40x0,04 m). (Fig. 35).
Peretele longitudinal de est, construit cu spatele la taluz, este relativ bine conservat (înaltimea maxima 5,40 m). El se compune de fapt din doua ziduri - lucrate tot din rînduri alternative de caramizi si blochete de calcar - aflate la 0,50 m distanta unul de altul si în care s-au practicat numeroase orificii, care permiteau o permanenta circulatie a aerului. si într-un caz si în celalalt, este vorba de solutii obisnuite în tehnica romana, care urmareau protejarea constructiilor de pericolul igrasiei si încalzirea egala a edificiilor, îndeosebi în timpul rece, prin circulatia aerului cald produs în instalatiile de încalzire (hypocaust).
În peretele de sud se pastreaza trei intrari, dintre care cele marginale în buna stare (ultima dintre ele - dubla - a fost astupata pe jumatate într-o epoca tîrzie). Pe arhitrava ancadramentului intrarii de est, s-a pastrat o inscriptie în limba greaca, a carei descifrare a permis concluzia ca edificiul de fata adapostea una din baile publice ale orasului, în care macar unele dintre anexe fusesera ridicate prin cheltuiala personala a unui cetatean numit Ermippos, fiul lui Atta.
În partea de sud, prin intrarile susmentionate, se patrundea intr-un antreu pardosit cu dale de piatra, de unde o scara cu trepte largi de 3,50 m urca la nivelul orasului (Fig. 36). Sub scara exista o încapere anexa, cu acoperisul boltit, lucrat din caramizi.
În spatiul din afara edificiului, pe toata lungimea zidului de vest (distrus pîna la nivelul pardoselii, în urma cu un secol probabil) s-au fosit orînduite tuburile de ceramica ale sistemului de încalzire subteran (hypocaust) (Fig. 37). Aerul cald si fumul produse în aceasta instalatie încalzeau în mod egal peretii cladirii (în zidul de sud s-au gasit încastrate, pe înaltime, tuburi ceramice prin care circula aerul încalzit, iar în substructia zidurilor au fost descoperite cîteva canale cu aceeasi destinatie).
Circuitul de vizitare la complexul roman cu mozaic începe de fapt înca din piata Ovidiu, la circa 100 m distanta, în linie dreapta, de intrarea propriu-zisa în edificiu. În acest spatiu muzeul de arheologie a organizat o alee care creeaza vizitatorului atmosfera necesara unei incursiuni intime în istoria îndepartata a acestor locuri: sînt prezentate, adica, pe socluri de nta-1ra, un numar de opt altare si inscriptii funerare (Fig. 38) datate în epoca romana (sec. II-VI e.n.), monumente care au fost descoperite la Tomis sau în apropierea acestuia. Scrise în limba greaca - majoritatea - sau latina, textele acestora sînt realizate potrivit canoanelor si uzantelor timpului: ele relateaza, direct si emotionant, conduita exemplara si evenimentele esentiale din viata defunctilor respectivi, care îsi fac un titlu de mîndrie din respectarea principiilor e-tern valabile ale umanitatii: grija fata de cei apropiati, dragostea fata de membrii familiei, respectul si ajutorarea semenilor.
Coborînd cîteva trepte, vizitatorul are în dreapta putul de aerisire al uneia din galeriile subterane ale orasului, folosite în antichitatea romana drept canalizare (cuniculi). Sapate la mare adîncime (uneori chiar în stînca peninsulei) aceste galerii formeaza o adevarata retea care împînzea subsolul orasului; cu ajutorul lor, apele pluviale, reziduale sau freatice ce puteau prezenta pericol pentru isubsolul asezarii, erau strînse în numeroasele canale ce drenau în lung si-n lat peninsula si deversate în mare, pe ambele faleze. Una din arterele principale îsi avea intrarea chiar sub bulevardul de pe faleza, se continua sub complexul cu mozaic si sub piata Ovidiu, pîna pe malul de est al peninsulei, în perimetrul ocupat de actualul pori pescaresc.
Intrînd în complexul propriu-zis, adica în cladirea de protectie a edificiului roman, vizitatorul accede direct pe un promenoar construit deasupra zidurilor antice, deci deasupra acoperisului - acum disparut - care proteja în antichitate mozaicul. În dreapta intrarii sînt expuse trei machete care prezinta, în ordine, o perspectiva a partii de sud a orasului de acum 100 de ani (1877), stadiul sapaturilor arheologice din anul 1962 la complexul cu mozaic si, ultima, reconstituirea generala a acestuia, cu toate trei terase taiate în faleza din fata portului antic, inclusiv aceea de lînga cheiuri, care acum este acoperita de pamînt.
Pe acelasi promenoar, care permite o perspectiva larga a zonei si o buna observare a pavimentului, începînd cu coltul de nord-vest al cladirii sînt expuse esantioane din marfurile gasite în încaperile nr. 3 si 4 ale terasei C: bucati de colofoniu, lingouri de fier, ancore de fier, amfore cu piroane ti cule de fier, atît de oxidate astazi încît formeaza o maa compacta metalica, de care se mai lipesc, ici-colo, fragmente din peretii de ceramica ai recipientelor.
Cîteva amfore piriforme avînd semne incizate si inscriptii cu vopsea rosie pe gît, închise cu capace improvizate din fragmente ceramice sau din pietre mici de rîu, reprezinta lotul celor 120 de amfore, pline cu substante rasinoase, gasite sub bolta prabusita a încaperii nr. 4 de la terasa inferioara.
În ultimele vitrine apar vase - întregi sau fragmentare - gasite în aceeasi încapere, împreuna cu tipare de opaite.
De pe acest promenoar, se iese din cladire în partea de sud, pe o terasa mica ce permite observarea zonei, a intrarii în galeria subterana, aflata lînga bulevardul de azi, precum si a scarii de legaturi între terase. Mai la sud, dincolo de cladirea aflata pe taluz, în fata, se afla ruinele bailor publice (terme), construite în acelasi stil si în aceeasi epoca (sec. IV e.n.). Tot de pe aceasta terasa se distinge si azi conturul golfului antic ce adapostea portul de odinioara (cheiurile acestuia se afla chiar în fata complexului, sub bulevardul de azi). În ultima jumatate de secol, cantitati imense de pamînt au fost depozitate în golf pentru a permite construirea cladirilor si instalatiilor moderne de deservire a portului.
Coborînd scara, ne aflam deasupra încaperilor boltite; placa de mozaic a disparut prin prabusire, dar în reconstituirea facuta, stratul superior de ciment sugereaza existenta mozaicului si a cîmpurilor sale ornamentale.
Dupa intrarea pe promenoarul de jos, prin capatul de nord, ne aflam în fata unor materiale descoperite în încaperile boltite: capul statuii unui demnitar roman si statueta fragmentara a lui Dionysos, al carui cult a avut în epoca romana o mare raspîndire prin aceste locuri. Tot din marmura este si un altar mic, cilindric, aflat alaturi, pe care s-a pastrat inscriptia in limba greaca a unui dedicant oriental (un negustor, desigur). Inscriptia este dedicata zeitatii siriene Atargatis. Pe acelasi promenoar, în vitrine, sînt expuse fragmente diferite din placajul de marmura al peretilor, frumos decorate si slefuite. Ele au pe spate urme de mortar. (Marmura provine cert din Grecia si Italia, deoarece Dobrogea n-a avut niciodata zacaminte din aceasta roca atît de frumoasa si rezistenta). Blocuri mari erau aduse de corabii ca lest, pentru echilibrarea ambarcatiilor, descarcate în golf si prelucrate pe loc. La plecare, în lipsa acestei încarcaturi initiale, corabiile se echilibrau cu marfa preluata din port, marfa aranjata dupa toate regulile navigatiei si în care ponderea principala o aveau dintotdeauna amforele - asezate în cala pe un strat masiv de nisip de obicei). Alaturi de aceste placi apar cîteva capitele ce ornamentau, doua cîte doua, pilastrii. Ele sînt împodobite, asemeni multor altor fragmente gasite aici. cu frunze de acant, figuri de oameni si pasari, flori etc.
În capatul de nord - si, respectiv, la centrul zidului longitudinal - apare "tribuna", descrisa mai înainte, lucrata din blocuri mari de piatra, legate cu crampoane de fier, precum si "nisa" obtinuta din închiderea unei intrari mai vechi în edificiu.
De pe acest promenoar se pot deslusi motivele ornamentale ale pavimentului, lucrat din mii si mii de pietricele implantate în stratul de mortar. În capatul de sud se pastreaza aproape integral latimea de peste 20 metri a covorului de mozaic.
Iesind de pe acest promenoar - implicit din cladirea de protectie - vizitatorul are în fata portiunea de sud a edificiului ramasa acum neacoperita. Lînga zidurile destul de bine conservate din vechime, au fost gasite în timpul sapaturilor mari cantitati din placajul de marmura, prabusit la baza acestora. Placa de mozaic lipsea însa aici în totalitate. Acum este expus aici un fragment de paviment, restaurat si consolidat de specialisti pe un strat de beton.
Accedem apoi în vestibulul scarii de legatura între terase. Zidurile pastrate confirma faptul ca acesta era acoperit, de altfel ca si întreg edificiul. În gaurile practicate în blochetele de calcar ale zidului, se mai pastreaza crampoanele de bronz care sustineau placajul de marmura al peretilor.
Din acest loc avem o imagine cuprinzatoare a terasei inferioare, aceea a încaperilor boltite darîmate în antichitate si reconstruite azi potrivit martorilor descoperiti în sapatura, printre care mentionam arcul întreg al magaziei nr. 2. În fata acestora s-au conservat zidurile unor încaperi mici, construite de tomitani într-o epoca tîrzie, dupa iesirea din functiune a complexului.
Coborînd scara - în partea sa de jos se pastreaza grupul celor patru trepte originale - ajungem la terasa C. Încaperile boltite si-au pastrat caracteristicile: în prima dintre ele exista cea mai mare parte a tavanului boltit, prabusit în interior, iar în a treia si a patra s-au reconstituit fidel marfurile descoperite sub darîmaturi, precum si portiunile de mozaic prabusite odata cu boltile. În momentul de fata celelalte încaperi au fost transformate în depozite de materiale arheologice, în primul rînd pentru inscriptii si materiale de constructie din ceramica, organizate dupa criterii stiintifice.
Din ultima terasa (D), s-a pastrat drept martor doar zidul longitudinal de est, restaurat la partea sa superioara astfel încît sa lase vizibil traiectul sau. Terasa a suferit înca din antichitate mari distrugeri, astfel ca reconstituirea sa, în conditiile dificile datorate situarii fundatiilor sale sub nivelul apei, s-a dovedit imposibila.
Din acest punct, vizitatorul poate ajunge usor pe bulevardul din fata sa, care-l conduce, la stînga, spre faleza si Cazino, la dreapta, spre centrul orasului. În caz contrar, întorcîndu-ne pe acelasi drum, intram din nou în cladirea de protectie si cu ajutorul unei scari situate în coltul de sud-est al acesteia, se ajunge la nivelul promenoarului de sus. De aici se pot vedea, spre sud, complexul de "bazine" pentru strîngerea apelor pluviale, iar catre nord, canalul adosat zidului longitudinal, construit în scopul protejarii acestuia de pericolul inundatiilor de la nivelul orasului: strînse prin acest canal, apele erau dirijate de-a lungul edificiului spre nord si apoi catre mare, printr-un alt canal cu directia est-vest.
Pe acelasi promenoar, chiar lînga iesire, sînt expuse alte doua machete: prima cuprinde detalii de constructii din complex, cu încaperea boltita deasupra careia se întindea jumatate din placa de mozaic, cu zidul longitudinal placat cu marmura (si sistemul de prindere al acesteia de perete), sub care se pastreaza galeria subterana - canalizare. A doua macheta prezinta sala principala a bailor publice (terme), aflate în directia sud. Se observa zidurile construite în acelasi sistem, dalajul de marmura precum si cele trei intrari masive - dintre care una prevazuta cu o inscriptie în limba greaca - care accedeau într-un vestibul de unde o scara cu trepte largi urca la nivelul orasului.
Cu masivitatea teraselor sale taiate în faleza înalta, aici, în fata golfului antic, unde rosul si albul zidurilor sale se îngemanau cu albastrul cerului si al marii, cu frumusetea discreta si linistea maiestuoasa a întinsului sau covor de mozaic, complexul roman de la Constanta reprezinta pîna în prezent cea mai frumoasa marturie despre secolele fericite ale stravechiului oras de pe malul Pontului Euxin.
1. V. Canarache, L'Edifice a Mosaique decouvert devant le port de Tomis, St. Clasice III, Acad. R.P.R., Bucuresti, 1961, p. 229-240
2. V. Canarache, Edificiul cu mozaic din Tomis, Muzeul de arheologie Constanta, Bucuresti, 1966.
3. A. Radulescu, Note epigrafice I, Pontice I, Muzeul de arheologie Constanta, 1968, p. 327-329.
4. Arh. Sanda Negoescu, Monumentul roman cu mozaic de la Constanta, Edit. Meridiane, Bucuresti, 1968.
5. A. Radulescu, Date tehnice despre Edificiul cu Mozaic din Constanta, Bul. Mon. Ist, anul XXXIX, nr. 3, Bucuresti, 1970, p. 52-56.
6. Idem, Amfore cu inscriptii de la Edificiul Roman cu Mozaic din Tomis, în Pontica VI, Muzeul de arheologie Constanta, 1973, p. 193.
7. Gh. Papuc, Ceramica romana tîrzie cu decor stampilat descoperita la Edificiul roman cu Mozaic din Tomis, Pontica VI, 1973.
8. I. Barnea, Quelques nouvelles consideration sur Ies paves mosaîque de Torni, Dacia, NS, XX, 1976, p. 268.
9. C. Iconomu, Descoperiri de tipare de opaite la Tomis, Pontica, IX, 1976, p. 144-145.
|
