Afectivitatea si sociabilitatea la scolarul mic

Afectivitatea si sociabilitatea la scolarul mic

Pe masura ce scolarul creste, cunoaste mai mult si simte mai mult. De aici, modificari importante se produc si in ceea ce priveste afectivitatea. Experienta cognitiva creeaza noi conditii pentru dezvoltarea continua a afectivitatii. Activitatea scolara si relatiile generate de activitatea colectiva constituie izvorul fecund al unor stari de constiinta, al unor noi atitudini emotive.

Reusita sau nereusita rezolvarii unor probleme, faptul ca lucrarea a fost apreciata pozitiv sau nu, angajeaza elevul in permanenta in numeroase si variate situatii, declansandu-i diverse stari emotionale cu influenta directa asupra activitatii scolare. Stimularea interesului in activitatea de invatare isi are punctul de plecare tot in sfera sentimentelor. Stim cu totii ca exista doua mijloace de stimulare a interesului: cele extrinseci, care fac apel la mobile ce co 818d37i nstrang elevul din afara, asa cum sunt recompensele, pedepsele, emulatia, etc. dar si mijloace intrinseci ce constau in trezirea sentimentului de necesitate, de dorinta interna de cunoastere, de curiozitate. ”Ceea ce trebuie sa provocam este acel interes profund care preocupa individul si-l stimuleaza la actiune si efort sustinut”⁸. Necesitatea interna de a cunoaste apare odata cu dezvoltarea sentimentelor intelectuale si implicit a afectivitatii. Scolarul are o viata psihica bogata in care au loc uneori retrospective: isi revizuieste uneori faptele si reactiile si incepe sa aiba remuscari sau sa fie multumit.

Activitatea scolara impune unele cerinte de a avea o conduita retinuta in diverse situatii si atunci elevul invata sa-si inhibe expresiile mimice sau semnele exterioare ale emotiilor. Se dezvolta, deci capacitatea de a regla voluntar exteriorizarea emotiilor si sentimentelor, a starii de dispozitie sau indispozitie prezente la un moment dat. Spre varsta de 9-10 ani scolarul poate chiar sa simuleze o buna dispozitie chiar daca nu o are. Creste de asemenea si perspicacitatea lui de a intui dispozitia altora.

Conceptia despre sine este si aceasta parte integranta a afectivitatii scolarului mic. Desi se formeaza in primii ani de scoala, conceptia despre sine isi are originea in familie. Relatiile intre parinti si copii au efecte si in ceea ce priveste formarea constiintei de sine ori de aceasta depinde in cea mai mare masura autoechilibrul si acele fonduri de trairi subiective ce se denumesc prin “fericire” si “nefericire”. Copiii ce traiesc tensiunea autoritarismului excesiv si brutal sufera de pe urma simtirii valorii lor inadecvate. Ei tind sa se simta inferiori, au dificultati de a primi afectiunea altora, se simt singuri si nefericiti si nu reusesc sa invinga greutatile. In viata scolara nu au incredere in posibilitatile lor si sentimentul de inferioritate ii conduce de cele mai multe ori pe calea esecului scolar. Succesul scolar repetat are insa rezonante psihologice importante, elevul reusind in acest fel sa-si castige respectul fata de sine, increderea si curajul. Acestea se formeaza in scoala si se constituie mai apoi ca trasaturi de caracter. Succesul iradiaza in structura colectivului scolar, consolidand pozitia elevului. De asemenea, creeaza satisfactie, optimism, siguranta actionand asupra resorturilor psihologice profunde. Iata cum dezvoltarea afectivitatii implica organizarea intensa a sentimentelor si emotiilor intelectuale. Acestea devin foarte active in mica scolaritate. Satisfactia rezolvarii unor probleme grele sau a unei probleme mai putin grele este diferita. Efectuarea unei teme sau a unei compuneri duce la sentimente de satisfactie diferite. Aceasta varietate de sentimente presupune sentimente de certitudine, de indoiala, de uimire dar mai ales de curiozitate intelectuala. Acestea din urma fac din copilul scolar un mic cititor pasionat, dar este prezent si in activitatea practica, in atentia vie cu care el iscodeste “ pentru sine” tot ceea ce il inconjoara, tot ce nu pricepe.

Latura artistica si estetica a personalitatii scolarului se dezvolta prin contactul cu frumosul din natura si conduita oamenilor. Micul scolar are sentimente legate de gustarea frumosului, de trairile contemplative pana la cele de uimire, incantare. Serbarile scolare, activitatea din clasa, contin elemente artistice importante. Frumosul este prezent in viata micului scolar la fiecare pas.

In contextual emotiilor si sentimentelor, a afectivitatii in general, mai apare si o alta problema – integrarea sociala. Pe de o parte se realizeaza o identificare cu clasa din care face parte, iar pe de alta parte o identificare socio-culturala cu scoala si o apropiere de judecati valorice elementare comparative cu ale acesteia. Participarea activa la viata scolara are influente formative asupra dezvoltarii laturii sociale responsabile a personalitatii scolarului.

In primii ani de scoala se dezvolta in special emotiile si sentimentele legate de relatiile copilului cu cei din jurul lui, izvorate din dorinta de a raspunde situatiei de scolar, de a arata ca nu mai este mic. Dintr-o astfel de dorinta apar si situatii in care scolarul vrea ca altii sa vada ca lui nu-i este teama, ca se poate descurca in diverse imprejurari. De aceea arata curaj in fata animalelor, merge prin intuneric, poate sa inghita medicamente amare fara sa se strambe. Daca a cazut si s-a lovit, desi il doare, se face ca nu simte nimic, toate acestea avand ca substrat dorinta lui de a crea impresia ca se poate bizui oricine pe el. Tot acum se dezvolta spiritul de demnitate sau cel de onoare. In cazul in care elevul nu prea stie lectia se manifesta emotii de panica, timiditate, rusine. Deoarece sentimentul cinstei si onoarei se dezvolta foarte mult, scolarul are emotii de amaraciune si de umilinta, daca a obtinut o lauda sau un premiu nemeritat.

Sentimente de deosebit respect se constituie pentru persoana institutorului care incepe sa fie admirata nu numai pentru ca scolarul se ataseaza usor de cei ce se ocupa de el, ci si pentru ca persoana invatatorului exprima pentru acesta chintesenta unei personalitati atotstiutoare, a unei autoritati deosebite, bazata pe calitati morale si intelectuale.

Sociabilitatea scolarului creste vertiginos, deoarece el cunoaste cat mai multe persoane si are in genere o simpatie evidenta pentru foarte multe dintre ele. De asemenea incep sa se restructureze sentimente pentru persoanele apropriate, el devenind mult mai atent.

Participarea scolarului la actiuni ceremoniale, activitati comemorative, rezolvarea unor sarcini organizatorice, culturale sau de alta natura, toate acestea au implicatii asupra integrarii sociale. Intrecerile sportive organizate, concursurile si excursiile dezvolta simtul responsabilitatii, al autoexistentei, simtul cooperarii, democratiei, al intelegerii valorii sociale a muncii.

Alta dimensiune a integrarii sociale, de asemenea importanta, este aceea a adaptarii din punct de vedere economic. Dependenta economica a copilului de familie si relativ restransele ocazii ale acestuia de a manui sume de bani creeaza o redusa imagine privind caracteristicile vietii economice. Aspiratiile banesti se leaga de aspiratiile cele mai numeroase si devin active la 9-10 ani, cand incepe sa stranga bani pentru cumpararea unor obiecte mai consistente (o minge de fotbal, o bicicleta, etc).

Elevul este factor activ in procesul instructiv – educativ. Faptul ca el se afla in dubla subordonare, atat fata de parinti cat si fata de institutor determina plasarea lui in postura unui “recipient” in care ar trebui sa se acumuleze tot ce i se propune si de o parte si de cealalta. Acest lucru depinde de nivelul de maturitate biopsihica pe care acesta l-a atins.

In sistemul uman exista o totala interdependenta intre componentele sale, dezvoltarea psihica fiind depedenta de cea biologica. Diferentele de nivel de dezvoltare, implicit de maturizare, se evidentiaza pregnant la inceputul unui ciclu de scolaritate. La intrarea in scoala, copiii nascuti in prima si a doua luna a anului beneficiaza de un castig biologic si psihic considerabil comparativ cu cei nascuti in a saptea sau a opta luna a anului, tinand cont ca anul incepe in luna septembrie. Cunoasterea tabloului bio-psiho-comportamental al copiilor este cea mai importanta conditie pentru proiectarea oricarei asistente psiho-pedagogice. Capacitatea de orientare si concentrare a atentiei, rezistenta la efort voluntar, capacitatea de a-si controla conduita in raport cu disciplina scolara, capacitatea de a transfera interesul din sfera jocului in cea a invatarii organizate sunt cativa indicatori care desemneaza gradul de maturitate scolara. Orice activitate instructiv – educativa va avea rezultatele scontate numai in conditiile in care cel ce initiaza procesul de invatare cunoaste bine aceste lucruri. Personalitatea copilului este complexa, iar rolul invatatorului, inainte de orice, este acela de a patrunde in adancurile necunoscute ale acesteia pentru a gasi calea spre eficienta.

Bibliografie :

Claparede, E. – Psihologia copilului si Pedagogia Experimentala,Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, pag 214.

Schipou, U. – Psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967, pag 138