Cum a devenit Habarnam muzicant

ând Habarnam se apuca de vreo treaba, o facea tot de-a-ndoaselea, asa ca totul îi iesea anapoda. stia sa citeasca numai silabisind si putea sa scrie doar cu litere de tipar.

Multi spuneau ca, desigur, în capul lui cam batea vântul, dar asta nu poate fi adevarat, pentru ca daca ar fi fost asa, cum se face ca el dovedea, totusi, o anumita întelegere? Sigur, întelegea greu, dar ghetele si le punea în picioare si nu pe cap - iar pentru asta îti trebuie un dram de întelegere.

Habarnam nu era chiar atât de 444y246e rau. Ar fi vrut cu tot dinadinsul sa învete si el ceva, dar nu-i placea munca. Voia sa capete învatatura dintr-o data, fara nici un efort, ori asa ceva, bineînteles ca n-ar fi izbutit nici cel mai destept dintre pitici.

Prichindeilor si prichindutelor le placea foarte mult muzica, iar Gusla era un muzicant minunat. Avea fel de fel de instrumente si cânta deseori la ele. Ceilalti ascultau si apoi nu mai conteneau cu laudele. Habarnam fierbea de invidie ca Gusla era laudat si atunci începu sa-l roage:

-Invata-ma si pe mine sa cânt. Vreau si eu sa fiu muzicant.

-Te învat, se învoi Gusla. La ce vrei sa cânti?

-La ce-i mai usor?

-La balalaica.

-Ei, atunci, haide, da încoace balalaica, sa încerc.

Gusla i-a dat balalaica. Habarnam si-a trecut degetele pe strune. Pe urma a zis:

-Nu, balalaica suna prea încet.

-Da-mi altceva, care sa cânte mai tare.

Gusla i-a dat vioara. Habarnam scârtâi putin cu arcusul pe coarde si spuse:

-Dar ceva si mai tare nu ai?

-Mai am trombonul, raspunse Gusla.

-Ia, da-l încoace, sa încercam.

Gusla i-a dat trombonul cel mare, de alama. si unde nu sufla o data Habarnam în el, de guita trombonul ca un apucat.

- Uite, asta-i un adevarat instrument! se bucura Habarnam. Ce tare cânta!

- Ei, atunci învata sa cânti la trombon, daca-ti place, se învoi Gusla.

- Pai, de ce sa mai învat? Gata, acum stiu sa cânt, raspunse Habarnam.

- Nu-i adevarat, înca nu stii sa cânti.

- Ba stiu, stiu! Uite, asculta! tipa Habarnam si se apuca sa sufle din rasputeri în trombon.

- Bu-bu-bu-u! Tu-tu-tu-u!

- Tu doar trombonezi, nu cânti, i-a raspuns Gusla.

- Cum nu cânt? se supara Habarnam. Ba cânt si înca foarte bine! Tare!

- Eh, vai de capul tau! Aici nu-i vorba de tarie. Trebuie sa fie frumos.

- Pai, am cântat chiar foarte frumos.

- Ba nu-i frumos deloc, spuse Gusla. Dupa câte vad nu ai nici un talent pentru muzica.

- Ba tu nu ai talent! se înfurie Habarnam. Spui asta doar din invidie. Vrei ca numai pe tine sa te asculte si sa te laude toti.

- Nici vorba de asa ceva, spuse Gusla. Ia trombonul si cânta cât poftesti, daca socoti ca nu trebuie sa înveti. N-au decât sa te laude si pe tine.

- Pai, chiar am sa cânt, raspunse Habarnam.

si începu sa sufle în trombon, dar nestiind sa cânte, trombonul urla si horcaia, si tipa, si grohaia. Gusla asculta cât asculta... În cele din urma se plictisi. Îsi îmbraca haina de catifea, îsi prinse la gât fundulita trandafirie pe care o purta în loc de cravata si pleca în vizita.

Seara, când toti prichindeii se adunasera acasa, Habarnam lua din trombonul si se apuca sa sufle în el:

-Bu-bu-bu-u! Du-du-du-u!

-Ce-i cu zgomotul asta? strigara cu totii.

-Asta nu-i zgomot, raspunse Habarnam. E cântecul meu.

-Înceteaza imediat! striga stie tot. Ne spargi urechile cu muzica ta!

-Asta pentru ca nu te-ai obisnuit înca cu muzica mea. Dupa ce-o sa te obisnuiesti n-o sa-ti mai sparg urechile.

-si daca nu vreau sa ma obisnuiesc? Nu vreau!

Dar Habarnam nu-1 mai asculta si continua sa cânte:

-Bu-bu-bu-bu! Hâr-r-r! Hr-r-r! Ţiu! Ţiu!

-Termina odata! se napustira asupra lui toti prichindeii. Cara-te de-aici cu trombonul asta nesuferit!

-Pai, unde sa ma car?

-Du-te pe câmp si cânta acolo.

-Pai, în câmp n-are cine sa ma asculte.

-Ce, parca tu ai nevoie sa te asculte cineva neaparat?

-Neaparat.

-Atunci iesi în strada, acolo or sa te asculte vecinii. Habarnam a iesit în strada si s-a pornit sa cânte lânga casa vecina, dar vecinii l-au rugat sa nu mai faca galagie sub ferestrele lor. S-a dus la alta casa - dar si de-acolo l-au alungat. S-a mutat la a treia casa - unde pati la fel - însa el socoti ca poate sa le faca în ciuda si sa cânte, sa nu se opreasca.

Vecinii s-au înfuriat, au navalit afara si l-au pus pe fuga. Cu chiu cu vai a izbutit sa scape de ci, cu trombonul lui cu tot.

De atunci Habarnam n-a mai cântat niciodata la trombon.

- Nu-mi înteleg muzica, spunea el. înca nu s-au ridicat pâna la muzica mea. Când or sa se ridice or sa ma roage singuri, dar va fi prea târziu. N-am sa le mai cânt.