cuarela
era un pictor foarte bun. Umbla întotdeauna într-o bluza lunga,
careia îi zicea "halat". Era de-ajuns sa-l privesti cum
sta, gatit în halatul sau si cu parul lung dat pe
spate, în fata sevaletului cu paleta în mâna. Oricine îsi
dadea seama ca are în fata sa un pictor adevarat.
Daca a vazut ca nimeni nu-i apreciaza muzica, Habarnam se hotă 10410c212k ;rî sa se faca pictor. S-a dus la Acuarela si i-a spus:
- Asculta, Acuarela, m-am hotarât sa ma fac si eu pictor. Da-mi niste vopsele si o pensula. Acuarela nu era defel zgârcit, asa ca îi darui lui Habarnam vopselele lui vechi si o pensula. Chiar atunci veni la Habarnam prietenul sau Peticel. Habarnam i-a spus:
- Asaza-te, Peticel, imediat am sa-ti fac portretul. Bucuros, Peticel se aseza repede pe un scaun si Habarnam începu sa-i faca portretul. Cum voia sa-l înfatiseze cât mai frumos, îi picta un nas rosu, urechi verzi, buze vinete si ochi portocalii. Peticel era nerabdator sa-si vada mai repede portretul. De nerabdare nu putea sta locului pe scaun si se tot misca.
- Stai într-un loc, nu te mai misca, îi spunea Habarnam, altfel n-o sa-ti semene.
- Dar acuma îmi seamana? întreba Peticel.
- Aidoma, raspunse Habarnam si-i aplica o pereche de mustati cu vopsea violeta.
- Hai, arata-mi, sa vad ce-a iesit! se ruga Peticel când Habarnam îi termina portretul. Acesta i-l arata.
- Cum, asa arat eu? striga speriat Peticel.
- Bineînteles ca asa. Pai cum altfel?
- Dar mustati, de ce mi-ai desenat? Ca doar eu n-am mustati.
- Ei, odata si-odata or sa-ti creasca.
- si nasul de ce e rosu?
- Asta ca sa fie mai frumos portretul.
- Iar parul de ce e albastru? Ce, parca parul meu e albastru?
- E albastru, raspunse Habarnam. Dar daca nu-ti place asa, îl pot face verde.
- Nu, asta nu-i un portret bun, spuse Peticel. Da-mi-l sa-l rup.
- Vrei sa distrugi o opera de arta? se împotrivi Habarnam.
Peticel vru sa-i ia portretul si atunci începu bataia. Auzind zgomot, venira îndata stietot, doctorul Pilula si alti prichindei.
- De ce va bateti? i-au întrebat.
- Uitati-va, striga Peticel, judecati si voi, care din noi are dreptate: spuneti, cine e înfatisat aici? Nu-i asa ca nu sunt eu acela?
- Bineînteles ca nu esti tu, raspunsera prichindeii. Aici e desenata o sperietoare.
Habarnam zise:
- Nu pricepeti ce e, pentru ca nu scrie cine e. Iata, am sa scriu îndata si totul o sa se lamureasca. si luând un creion, scrise dedesubtul portretului cu litere de tipar: PETICEL. Dupa aceea agata portretul pe perete si spuse:
- Sa stea atârnat aici. Sa-l priveasca toata lumea, nu-i este interzis nimanui.
- Nu-i nimic, zise Peticel, dupa ce-o sa te culci si-ai sa adormi, eu o sa vin si-o sa-l rup.
- Iar eu noaptea asta n-am sa ma culc si n-am sa dorm, ci am sa stau de paza, raspunse Habarnam.
Peticel se supara si pleca acasa, iar Habarnam, într-adevar, nu se culca în seara aceea. Dupa ce toti ceilalti adormira, el lua vopselele si începu sa-l picteze pe fiecare. Pe Gogoasa îl desena atât de gras ca nici nu încapu în tablou. Lui Zapacila îi picta niste picioruse subtiri, iar la spate îi adauga, nu se stie de ce, o coada de câine. Pe vânatorul Glontisor îl înfatisa calare pe catelul Strop. Doctorului Pilula îi puse în loc de nas un termometru. Lui stietot îi desena, fara motiv, niste urechi de magar. Într-un cuvânt, îi înfatisa pe toti cât mai caraghios si mai nastrusnic. Catre dimineata agata toate portretele astea pe pereti si scrise sub fiecare ce înfatisa, asa ca iesi o adevarata expozitie. Cel dintâi se trezi doctorul Pilula. Când vazu portretele de pe pereti, începu sa râda. Ii placura asa de tare încât îsi puse ochelarii pe nas si începu sa le cerceteze cu multa atentie. Se apropia pe rând de fiecare desen si râdea cu hohote.
- Bravo, Habarnam, se minuna doctorul Pilula. Niciodata în viata mea n-am râs atâta! În cele din urma se opri în dreptul portretului sau si întreba cu severitate:
- Da' asta cine e? Nu cumva sunt eu? Nu, nu sunt eu. Ăsta-i un portret total neizbutit. Mai bine scoate-1 de-aici.
- De ce sa-l scot? Lasa-1 sa atârne acolo, raspunse Habarnam. Doctorul Pilula se supara si spuse:
- Se vede treaba, Habarnam, ca esti bolnav. S-a întâmplat ceva cu ochii tai. Când ai vazut tu ca as avea un termometru în loc de nas? O sa trebuiasca sa-ti dau discara ulei de ricin. Tare nu-i placea lui Habarnam uleiul de ricin. Se sperie si zise:
- Nu, nu! Acum vad si eu ca portretul e neizbutit!
El scoase de pe perete portretul lui Pilula si-l rupse. Dupa Pilula se trezi vânatorul Glontisor. si Iui îi placura portretle. Cât pe ce sa plesneasca de râs, privindu-le. În sa dupa ce-l vazu si pe al sau, buna lui dispozitie se risipi îndata.
- Asta e un portret rau, spuse el. Nu seamana cu mine. Scoate-l de-acolo, ca altfel n-o sa te mai iau niciodata la vânatoare. Habarnam fu nevoit sa-l ia de pe perete si pe vânatorul Glontisor. Asa s-a întâmplat si cu toti ceilalti. Tuturor le placeau portretele altora si nu le placeau ale lor. Ultimul se trezi Acuarela, care, din obisnuinta, dormea mai mult ca toti ceilalti. Când îsi vazu portretul pe perete se supara strasnic si spuse ca acela nu-i un portret ci o mâzgaleala fara valoare si antiartistica.
Dupa aceea rupse portretul de pe perete si-i lua lui Habarnam vopselele si pensula.
Singurul ramas pe perete era portretul lui Peticel. Habarnam îl desprinse de acolo si se duse la prietenul sau.
- Peticel, vrei sa-ti daruiesc portretul tau? În schimb, împaca-te cu mine, îi propuse Habarnam. Peticel lua portretul, îl rupse în bucatele si zise:
- Bine, hai sa ne împacam. Dar sa stii ca daca macar o singura data ma mai pictezi, n-am sa ma mai împac cu tine pentru nimic în lume.
- Iar eu n-am sa mai pictez niciodata, raspunse Habarnam. Ca uite, pictezi, pictezi, si nimeni nu-ti spune macar multumesc, nu stiu decât sa te certe. Nu mai vreau sa fiu pictor.
|
