Dezvoltarea proceselor si a capacitătilor psihice la vîrsta scolară mică

Dezvoltarea proceselor si a capacitătilor psihice la vîrsta scolară mică

Dezvoltarea proceselor si a reprezentărilor senzoriale

Dezvoltarea gîndirii si a limbajului

Dezvoltarea functiilor mnezică si imaginativ -creativă

Specificul afectivitătii si al motivatiei la vîrsta scolară mică

Vointa si atentia la vîrsta scolară mică

Caracteristicile personalitătii la vîrsta scolară mică

Dezvoltarea proceselor si a reprezentărilor senzoriale

Desi maturizarea organelor de simt se termină relativ de timpuriu în dezvoltarea ontogenetică, dezvoltarea senzatiilor este un proces în continuă desfăsurare. La vîrsta de 6,7 ani se constată o lărgire a cîmpului vizual, atît a celui central, cît si a celui periferic precum si o crestere a preciziei în diferentierea nuantelor cromatice. Se înregistrează progrese ale capacitătii de receptionare ale sunetelor înalte si ale capacitătii de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Copilul poate aprecia pe cale auditivă distanta dintre obiecte după sunetele si zgomotele pe care le produc. Senzatiile lui se subordonează noului tip de activitate, învătarea.

Pe parcursul micii scolarităti perceptia cîstigă noi 19319u2013t dimensiuni, evoluează. Dacă sincretismul, perceperea întregului este o caracteristică ce se mentine de-a lungul întregii prescolarităti, fenomenul începe să se diminueze la scolarul mic. Aceasta se datoreste atît cresterii acuitătii perceptive fată de componentele obiectului perceput, cît si a schemelor logice, interpretative, care intervin în analiza spatiului si a timpului perceput. Progresele perceptiei spatiului evidentiază în primul rînd îmbogătirea experientei proprii de viată a copilului. Cresc distantele pe care le percepe copilul, se produc generalizări ale directiei spatiale, se încheagă simtul topografic. Sub influenta experientei scolare creste precizi diferentierii si a denumirii formelor geometrice, se dezvoltă capacitatea de a distinge formele ca volum, de formele plane.

Perceptia timpului înregistrează o nouă etapă de dezvoltare. Programul activitătilor scolare are o desfăsurarea precisă în timp atît în ceea ce priveste succesiunea pe zile, cît si în ceea ce priveste succesiunea pe ore. Îndeosebi la începutul micii scolarităti se mai înregistrează unele erori de apreciere a timpului, mai ales în raport cu microunitătile de timp, însă treptat, ele se diminuează.

Reprezentările scolarului mic sunt putin sistematizate, confuze. Sub actiunea învătării însă, ele capătă modificări esentiale atît în ceea ce priveste sfera si continutul , cît si in ceea priveste modul de a se produce si de a functiona. Devine posibilă folosirea liberă, voluntară a fondului de reprezentări existent, iar pe o treaptă mai înaltă copilul reuseste să descompună reprezentarea în părti componente, în elemente si caracterisitici cu care poate opera independent de contextul situatiei. El le include în noi combinatii, creînd noi imagini.

2. Dezvoltarea gîndirii si a limbajului

În conceptia lui J. Piaget, dezvoltarea gîndirii în stadiul operatiilor concrete prezintă următoarele caracterisitici:

-mobilitatea crescută a structurilor mentale permite copilului luarea în considerare a diversitătii punctelor de vedere; faptul se datorează cristalizării operatiilor mentale care au la bază achizitia reversibilitătii: copilul poate concepe că fiecărei actiuni îi corespunde o actiune inversă care permite revenirea la starea anterioară

-în baza operationalitătii crescânde a gândirii, pasul spre logicitate este făcut si prin extinderea capacitătii de conservare a invariantilor

-această achizitie permite saltul de la gândirea de tip functional la cea de tip categorial

-se dezvoltă operatiile de clasificare, incluziune, subordonare, seriere, cauzalitate.

-se dezvoltă rationamentul cauzal, copiii încearcă să înteleagă, să examineze lucrurile în termeni cauzali

-ceea ce diferentiază acest prim stadiu logic de următorul este faptul că operatiile mentale rămân dependente si limitate de continutul pe care îl pot prelucra: materialul concret

-astfel se explică si caracterul catgorial-concret (notional) al gândirii scolarului mic; în stadiul următor se va completa si desăvârsi procesualitatea cognitivă prin aparitia formelor categorial-abstracte (conceptele).

În cursul micii scolarităti se dezvoltă atît limbajul oral cît si cel scris. În ceea ce priveste limbajul oral, una dintre laturile lui importante este conduita de ascultare. În cursul micii scolarităti se formează capacitatea de citit-scris si aceasta impulsionează de asmenea progresele limbajului. Lecturile literare fac să crească posibilitătile de exprimare corectă. Se însuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne care ajunge să numere spre sfîrsitul micii scolarităti la aproape 5000 de cuvinte dintre care tot mai multe pătrund în limbajul activ al copilului.

Copiii se obisnuiesc ca prin limbajsă-si planifice activitatea, să exprime actiunile ce le au de făcut, ordinea în care vor lucra. Toate acestea vor influenta nu numai asupra perfectionării conduitei verbale, ci si asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la formarea capacitătii micilor scolari de a rationa, de a argumenta si demonstra.

Dezvoltarea functiilor mnezică si imaginativ-creativă

Specific vîrstei scolare mici este cresterea considerabilă a volumului memoriei. În fondul memoriei pătrunde un marevolum de informatii. Elevul memorează si retine date despre uneltele cu care lucrează, despre semnele si simbolurile cu care operează, despre noii termeni pe care îi utilizează, despre regulile pe care le învată. Comparativ cu clasa întîi, în clasa a patra se memorează de 2,3 ori mai multe cuvinte.

Gratie cooperării memoriei cu gîndirea, se instalează si se dezvoltă formele mediate ale memoriei bazate pe legăturile de sens dintre date. O ilustrare a acestei caracteristici o constituie posibilitătile active ale scolarilor mici de a transforma si organiza în alt mod materialul memorat.

Axarea memoriei pe sensuri logice face să crească de 8 pînă la 10 ori volumul ei, prelungeste timpul de retinere, sporeste trăinicia si productivitatea legăturilor mnezice.

Intrarea în scolaritate creează si functiei imaginative noi solicitări si conditii. Descrierile, tablourile, schemele utilizate în procesul transmiterii cunostintelor solicită participarea activă a proceselor imaginative. Este mult solicitată imaginatia reproductivă, copilul fiind pus adesea în situatia de a reconstitui imaginea unor realităti pe care nu le-a cunoscut niciodată. În strînsă legătură cu imaginatia reproductivă se dezvoltă imaginatia creatoare.

Formele creative ale imaginatiei scolarului mic sunt stimulate de joc si fabulatie, de povestire si compunere, de activităti practice si muzicale, de contactul cu natura si activitătile de muncă.

Asadar în perioada micii scolarităti, imaginatia se află în plin progres atît sub raportul continutului cît si al formei. Comparativ cu vîrsta prescolară, ea devine însă mai critică, se apropie mai mult de realitate, copilul însusi adoptînd acum fată de propria imaginatie o atitudine mai circumspectă de autocontrol.

Specificul afectivitătii si al motivatiei la vîrsta scolară mică

Status-rolul de scolar face ca la această vîrstă copilului să I se rezerve atît în cadrul familiei, cît si printre ceilalti copii o nouă pozitie, caracterizată prin însemne exterioare si semnificatii sociale distincte.

Asupra afectivitătii scolarului mic îsi pun amprenta atît sarcinile de învătare propiu-zise cît si relatiile interpersonale din cadrul colectivitătii scolare. Se dezvoltă astfel atît emotiile si sentimentele intelectuale precum si sentimentele si emotiile morale si estetice. Trăirile intelectuale sunt generate îndeosebi de învătare ca activitate de cunoastere, cu greutătile, cu reusitele, cu esecurile ei. Învătarea organizată rational, care oferă copilului perspectiva reusitei devine atrăgătoare, plăcută, contribuind la atasamentul lui fată de scoală si fată de munca intelectuală.

Deosebit de important pentru constituirea motivatiei scolare este dinamica proceselor de apreciere si autoapreciere. Activitatea scolarului mic poate fi sustinută nu numai de o motivatie externă, ci si de o motivatie internă care activează procesul de asimilare a cunostintelor într-un mod continuu.

Motivele mai largi, motivele sociale ale conduitei scolarului mic sunt strîns legate nu numai de activitatea de învătare, dar si de modul cum sunt organizate si cum se desfăsoară interactiunea si activitatea de comunicare cu ceilalti. Important este ca acestea să fie fundamentate pe activismul copiilor, pe independenta si initiativa lor creatoare.

5. Vointa si atentia la vîrsta scolară mică

Una din trăsăturile specifice ale micii scolarităti o reprezintă impregnarea tot mai puternică a conduitei copilului cu o notă de intentionalitate si planificare. Multe din conduitele copilului încep să se deruleze sub semnul lui trebuie, este necesar, nu trebuie. Vointa ca mod de răspuns la aceste comenzi iradiază larg în cuprinsul personalitătii copilului punîndu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii psihice. Perceptia devine intentională, sistematică si sustinută prin efort voluntar, transformîndu-se în observatie. Tot acum se formează memoria si atentia voluntară capacitatea concentrării mentale voluntare de durată mai mare în rezolvarea unor probleme de gîndire.

La începutul micii scolarităti, volumul atentiei este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în cîmpul atentiei, explicatiile verbale si tablourile intuitive, actiunile pe care le fac ei si cele întreprinse de colegi, desfăsurarea propiuzisă a actiunii si rezultatul ei.

Pentru a contracara aceste efecte si a limita neajunsurile atentiei scolarului mic este necesară o organizare corectă a însăsi activitătii de învătare: solicitarea cît mai frecventă a actiunilor practice externe de operare cu obiecte, alternanta acestora cu activitatea în plan mintal, asigurarea unui tempou optim al lectiei.

7.Caracteristicile personalitătii la vîrsta scolară mică

Bazele personalitătii copilului se pun încă de la vîrsta prescolară cînd se schitează unele trăsături mai stabile de temperament si caracter. Intrarea în scoală, trecerea la o nouă formă de activitate si la un nou mod de viată vor influenta într-un mod determinant asupra formării în continuare a personalitătii.

Statutul de scolar cu noile lui solicitări, cerinte, sporeste importanta socială a ceea ce întreprinde si realizează copilul la această vîrstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalitătii lui atît în ceea ce priveste organizarea ei interioară cît si în ceea ce priveste conduita sa externă.

Pe plan interior, datorită dezvoltării gîndirii logice, capacitătii de judecată si rationament se pun bazele conceptiei despre lume si viată care modifică esential optica personalitătii scolarului asupra realitătii înconjurătoare. Ca personalitate, copiii se disting prinr-o mare diversitate temperamentală. Există copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi, lenti. Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational dă nastere la anumite compensatii temperamentale.

Un rol important în reglarea activitătii si relatiilor scolarului mic il au atitudine caracteriale. Educatorul trebuie să cunoască diversitatea carcterelor copiilor, observînd atent, meticulos, la clasă si în afara ei nu atît latura exterioară a faptelor copilului cît mai ales care a fost motivul faptei. În functie de aceasta măsura educativă poate să meargă de la sanctionarea faptei extrioare pînă la restructurarea sistemului de relatii care l-au determinat pe copil să se comporte astfel.