n cele
din urma umplerea balonului cu aer cald lua sfârsit.
stietot porunci sa fie dus de acolo cazanul si cu mâna lui
lega sfoara la tubul de cauciuc, pentru ca aerul cald sa nu ias&# 444t1918e 259;
din balon.
Dupa aceea le porunci tuturor sa se aseze în cos. Primul urca Grabila, în urma lui se avânta Gogoasa, care era cât pe ce sa cada peste capetele celor de jos. Pe lânga ca era rotofei, toate buzunarele îi erau doldora cu fel de fel de lucruri: ici o bucatica de zahar, dincolo un biscuit. Pe deasupra îsi mai încaltase, pentru orice eventualitate, si galosii, iar în mâini tinea umbrela. Cu eforturi unite Gogoasa fu urcat în cos, iar în urma lui începura sa se catere si ceilalti pitici. Zahar Zaharescu Limonada se agita în jurul cosului si-i ajuta pe toti sa se urce.
- Stati jos, va rog, spunea el, asezati-va cât mai comod. Este loc destul pentru toti în balon.
- Aseaza-te si tu, i se raspundea.
- Am timp, zicea Limonada. Important este sa luati loc voi. Serviabil, el îi sustinea pe toti de brat si-i ajuta sa urce.
În sfârsit intrara toti în cos. Doar Limonada ramasese jos.
- De ce nu urci? îl întrebara.
- Oare n-ar fi bine sa nu mai plec? raspunse Limonada. Ocup cam mult loc. si fara mine sunteti cam înghesuiti acolo. Ma tem sa nu se depaseasca greutatea.
- Nu te teme, n-o sa se depaseasca nici o greutate.
- Nu, fratilor, zburati fara mine. Eu o sa va astept aici. De ce sa va incomodez?
- Nu, fratilor, zburati fara mine. Eu o sa va astept aici. De ce sa va incomodez?
- Lasa, n-o sa incomodezi pe nimeni, îi raspunse stietot. Asaza-te. De vreme ce-am hotarât sa zburam, apoi sa zburam împreuna.
Limonada sui cam în sila în cos si atunci se întâmpla ceva cu totul neasteptat: cosul împreuna cu balonul se lasara brusc la pamânt.
- Ia te uita au zburat! izbucni în râs, de pe gard, Farâmita.
- si tu de ce râzi? se rasti la el Carbunas. Aici se întâmpla o nenorocire, iar el râde!
- Nu c nici o nenorocire, raspunse Lentila. Pur si simplu balonul este calculat pentru cincisprezece pitici. saisprezece nu poate ridica.
- Înseamna ca n-o sa zboare? întreba Carbunas.
- Va trebui sa dea jos pe careva, si atunci va zbura, spuse Lentila.
- Cu siguranta ca-l va da jos pe Habarnam, zise Gâzuta. Limonada, caruia îi era teama sa zboare cu balonul, spuse bucuros:
- Vedeti? Doar v-am spus ca o sa se depaseasca greutatea! Mai bine sa cobor.
Îsi si trecuse un picior peste marginea cosului pentru a coborî, dar îndata stietot lua un sac cu nisip si-l arunca din cos. Balonul deveni imediat mai usor si se înalta din nou. Abia acum au înteles cu totii de ce a poruncit stietot sa fie pusi în cos sacii cu nisip. Toata lumea batu din palme, iar stietot ridica o mâna si le adresa piticilor o cuvântare.
- Ramâneti cu bine, fratilor! striga el. Noi zburam în tinuturi îndepartate. Peste o saptamâna ne vom întoarce. Ramâneti cu bine!
- Mergeti cu bine! Mergeti cu bine! Drum bun! strigara piticii si începura sa-si agite mâinile si palariile.
stietot scoase din buzunar un briceag si reteza frânghia cu care era legat cosul de tufa. Balonul porni lin în sus, se agata cu o latura de creanga tufei, dar îndata se elibera si tâsni spre înaltimi.
- Ura! strigara piticii. Traiasca stietot si prietenii lui! Ura-a!
Bateau cu totii din palme si îsi aruncau palariile în sus. Prichindutele se îmbratisau de bucurie. Gâzuta si Ţintisoara se si sarutara, iar Margareta izbucni în plâns.
În timpul acesta balonul se ridica tot mai sus. Vântul îl mâna piezis. Curând e se prefacu într-o mica pata, care abia se mai deslusea pe cerul albastru. Lentila se catara pe acoperisul casei si începu sa urmareasca mica pata prin luneta sa. Lânga el, chiar pe marginea acoperisului, sedea poetul Floricica. Încrucisându-si bratele pe piept, el privea bucuria generala si, dupa câte parea, medita profund. Deodata îsi desfacu larg bratele si striga cu toata puterea:
- O poezie! Ascultati o poezie! În jur se facu îndata liniste. Îsi întoarsera toti capetele si începura sa-l priveasca pe Floricica.
- O poezie! sopteau piticii. O sa auzim o poezie. Floricica mai astepta putin ca sa se faca liniste deplina. Dupa aceea întinse o mâna catre balonul ce se îndeparta, îsi drese putin glasul si mai spuse o data:
- Poezie.
si începu sa recite poezia pe care o compusese chiar atunci:
Uriasul balon, cu aer umflat,
Nu degeaba în vazduh s-a-naltat.
Desi nu-i pasare calatoare
Prichindelul stie sa zboare.
Totu-i posibil de-acum înainte,
Ce bucurie, avem multa minte!
Vai, ce strigate au izbucnit! Din nou începura sa bata cu totii din palme. Prichindeii l-au tras pe Floricica de pe acoperis, si l-au purtat pe brate pâna acasa, iar prichindutele rupeau petale de flori si le presarau peste poet.
Din ziua aceea Floricica deveni atât de celebru, de parca el ar fi inventat balonul si ar fi zburat cu el în slavi. Poezia lui au învatat-o cu totii pe de rost si o cântau pe strazi. Multa vreme în ziua aceea se putea auzi ba ici, ba colo:
Totu-i posibil de-acum înainte,
Ce bucurie, avem multa minte!
|
