upa
ce Ochi-albastri pleca, Habarnam ramase un timp culcat, apoi
īsi aminti ca dorise sa vada din ce era facuta
papusa si era gata sa se dea jos din pat dar, chiar atunc 15215h718p i,
de cealalta parte a usii se auzira pasi si vorbe
soptite:
- Unde-i?
- Acolo.
- Ce face?
- Zace īn pat.
- E mort?
- Nu, cred ca traieste.
- Lasa-ma sa ma uit.
- Asteapta putin.
Habarnam arunca o privire spre usa si se gāndi ca cineva iscodeste prin gaura cheii.
- Haide, lasa-ma si pe mine, egoisto! Vreau sa ma uit si cu, se auzira din nou soaptele.
- Ba n-am sa te las deloc daca ma faci egoista. Īn spatele usii se produse framāntare.
- Asculta, nu te īmpinge asa! se auzi un suierat furios. Daca ma mai īmpingi o data te iau de par!
- Iar eu te iau de cozi si-o sa-ti trag si-un picior.
- Ce palarie nesuferita! Oricum o pui, tot degeaba. As fi vrut sa-mi fac o palarie cu boruri largi, īnsa nu mi-a ajuns materialul, asa ca au iesit īnguste; or, palaria cu boruri īnguste īmi face fata rotunda, ceea ce nu-i prea frumos.
- Ispraveste o data cu īnvārtitul asta īn fata oglinzii! Nu pot suferi cānd cineva se tot īnvārteste īn fata oglinzii, spuse prichinduta cu ochi albastri.
- Pai, atunci de ce au fost nascocite oglinzile, dupa parerea ta? īi raspunse cea cu parul blond.
Asezāndu-si palaria mult spre ceafa, ea īsi dadu capul pe spate si mijindu-si ochii īncepu sa se examineze īn oglinda.
- A-a-a-a! urla prichinduta cu coditele scurte, care īmpungeau ca niste tepi din ceafa.
- U-u-u! īi tinea isonul cealalta, care avea o funda mare, albastra, chiar īn crestetul capului.
Habarnam se scarpina īn cap si mormai īncurcat:
- Ia te uita ce chestie! Mi se pare ca le-am lovit vārtos cu usa.
De teama sa nu mai faca cine stie ce alta pozna īn noua casa, el se baga īn pat, hotarāt sa adoarma, dar pe coridor se auzira iarasi pasi. Usa fu deschisa si īn odaie īsi baga capul o alta prichinduta. Avea parul cārliontat, niste ochisori veseli, poznasi si o mutrisoara sireata, cu nasuc ascutit.
- Prichindelule! striga ea. Esti un bataus! Surprins, Habarnam se salta īn pat. Dar tot atunci usa se izbi cu zgomot si niste pasi grabiti se īndepartara bocanind. Habarnam ridica din umeri si mormai cu dispret:
- Ce īnchipuita!
īsi lasa capul pe perna si chiar īncepu sa picoteasca, īnsa usa se deschise din nou si īn odaie īsi baga capul aceeasi prichinduta cu parul cārliontat.
- Esti un bataus! repeta ca. Ha-ha-ha! Apoi usa fu trāntita cu zgomot. Habarnam tāsni din asternut si iesi īn goana pe coridor, dar acolo nu se mai afla nimeni.
- Bine! zise Habarnam amenintator.
Lua de pe masuta de scris o rigla de lemn si se ascunse dupa usa. N-a trebuit sa astepte mult. Curānd se auzira pasi pe coridor. Habarnam ridica rigla. Usa se deschise. Īn odaie pasi Ochi-albastri, care se pomeni lovita cu linia drept īn frunte.
- Au!
Ochi-albastri īsi acoperi fruntea cu māinile.
- De ce dai cu linia? īncepu ca sa strige. Acuma o sa-mi iasa o vānataie pe frunte!
- Poate ca, totusi, n-o sa-ti iasa nici o vānataie, raspunse Habarnam, trecāndu-si stānjenit rigla dintr-o māna īn alta.
- Ba da, o sa-mi iasa! Dumneata nu stii cāt de delicata sunt eu! Daca m-ai lovi doar cu un dop de pluta - si īndata se face vānataie.
- Putem lipi o bucatica de plasture, sugera Habarnam. Doar ai adus de la farmacie un plasture īntreg.
- Pentru dumneata l-am adus.
- O sa ajunga pentru toti, raspunse Habarnam. El lua plasturele si-l taie īn patru bucati.
- Pune-mi-1 mai repede, se framānta Ochi-albastri. Uite aici, aici... Ea īi īntinse fruntea si arata cu degetul unde trebuia pus plasturele. Habarnam īl aplica dar, observānd ca acesta se lipise strāmb, īncerca sa-l smulga de acolo.
- Mai īncet! Mai īncet! striga Ochi-albastri. O sa-mi māzgalesti toata fruntea cu plasturele asta dezgustator.
- Acum e bine, spuse Habarnam dupa ce termina. Ochi-albastri se duse īn fuga la oglinda:
- Bine, nimic de zis! Numai sa nu ma vada cineva cu plasturele pe frunte! si-acum, haide, arata-mi umarul. Unde e vānataia?
Ochi-albastri se straduia sa aplice bucata de plasture pe umarul lui Habarnam.
- N-am vrut deloc sa te lovesc pe dumneata, zise el.
- Dar pe cine?
Habarnam ar fi vrut sa spuna ca-l tot īntarāta o prichinduta necunoscuta, dar īsi dadu seama ca asta ar īnsemna sa pārasca.
- Nu, nimic, raspunse el. Pur si simplu am vrut sa vad daca poti pocni pe cineva cu linia asta.
- Voi, prichindeii, nu faceti altceva decāt sa va gānditi cum sa loviti pe cineva, iar cānd altcineva va pocneste pe voi, nu va place deloc... De ce zāmbesti? Ţi se parc caraghios ca am un plasture pe frunte?
Ea se apropie din nou de oglinda:
- īntr-adevar, e tare caraghios sa ai pe frunte un patrat din asta!
- Dar fa din el un cerc, o sfatui Habarnam. Ochi-albastri desprinse plasturele, īl taie rotund cu foarfeca si-l lipi iarasi pe frunte.
- Nu ti se pare ca-i mai bine asa? se īntoarse ea catre Habarnam.
- Bineīnteles, confirma el. Dupa parerea mea, īti sta chiar bine cu el. Cu pleoapele lasate Ochi-albastri īncepu sa se studieze īn oglinda.
- si acum, adu-mi pantalonii si camasa, īi ceru Habarnam.
- Du-te si te spala si dupa aceea īti vei primi hainele. Ochi-albastri īl duse pe Habarnam la bucatarie. Acolo, lānga un perete era un lavoar. Alaturi, īntr-un cui, atārna prosopul, iar pe o policioara se aflau sapunul si pasta de dinti.
- Uite, ai aici peria de dinti, si aici ai pasta de dinti. Trebuie sa te speli pe dinti, spuse Ochi-albastri īntinzāndu-i lui Habarnam periuta.
- Nu pot sa sufar pasta de dinti! bombani Habarnam.
- si de ce, ma rog?
- Are gust rau.
- Doar nu trebuie s-o manānci.
- Tot una-i. Ma pisca de limba.
- O sa te piste putin si-o sa-ti treaca.
Habarnam īncepu sa se spele īn sila pe dinti. Dadu de doua ori cu periuta, se schimonosi si scuipa cu scārba. Apoi īsi clati gura cu apa si īncepu sa-si sapuneasca māinile. Dupa ce termina cu māinile, puse sapunul pe policioara si īncepu sa se spele pe fata.
- si fata trebuie s-o speli cu sapun, spuse Ochi-albastri.
- Da-l īncolo! raspunse Habarnam. Īntotdeauna īmi intra īn ochi.
- Nu exista, te rog, spuse cu severitate Ochi-albastri. Altfel nu-ti dau hainele.
N-avea īncotro. Habarnam īsi sapuni putin fata si repede se apuca sa dea cu apa.
- Bār-r-r! se scutura el. Ce rece e apa!
Cu chiu, cu vai, īsi clati obrajii si, fara sa deschida ochii, īntinse māinile bājbāind pe perete.
Vazāndu-l, Ochi-albastri abia īsi stapāni rāsul.
- Ce cauti?
- P-prosopul, raspunse Habarnam tremurānd de frig.
- De ce tii ochii īnchisi? Deschide-i.
- Cum sa-i deschid, daca a-a-furisitul asta de sapun si-asa-mi intra īn ei?!
- Trebuia sa te clatesti mai bine.
Ochi-albastri lua din cui prosopul si i-l īntinse lui Habarnam. Acesta īsi freca fata cu prosopul si abia dupa aceea se hotarī sa deschida ochii.
- Ei, uite, acum esti incomparabil mai curat si chiar mai frumos, spuse Ochi-albastri si, observānd urmele de murdarie ramase pe prosop, īncheie: data viitoare va trebui sa te speli mai bine. Numai prima oara sunt mai īngaduitoare.
Ea īi aduse hainele si-i spuse:
- Īmbraca-te si vino sus, sa bei un ceai. Nu-i asa ca ti s-a facut foame?
- Strasnic, mi s-a facut o foame... recunoscu Habarnam. Cred c-as fi īn stare sa manānc un elefant īntreg!
- Bietul de tine! Ei, hai, vino repede, te asteptam.
|
