DEPARTAMENTUL ID - CREDIS
Grupa - PPP - II
Semestrul II
Lector Univ.
Student:
Analiza factorilor ce intervin în educatie la vârstele timpurii
alaturi de gradinita
"cheile" prin care isi structureaza si isi organizeaza coerenta propriei persoane, în raport cu lumea in care traieste.
În termeni de teorie a învatarii, putem spune ca de la nastere la 8 ani este o perioada de viata în care copilul învata predominant facând, desi nu vom neglija nici faptul ca el învata si prin observare si ascultare.
Educatia timpurie se realizeaza ca educatie informala (în familie, în relatii de vecinatate, în relatii comunitare, prin mass-media), ca educatie formala (în crese, gradinite si alte institutii de ocrotire si educatie) si sub forma educatiei nonformale (in cluburi sportive, cluburi ale copiilor, dar si prin biblioteci, muzee, activitati ale unor organizatii nonguvernamentale, etc.).
Fiecare copil este o persoana unica cu un temperament individual, stil de învatare, mediu familial, si modelul si temporizarea cresterii. Pe masura ce se dezvolta copiii, au nevoie de tipuri diferite de stimulare si interactiune pentru a-si exersa abilitatile de evolutie si a-si dezvolta unele noi. Este important sa observam ca abilitatile mentionate sub ''ce fac copiii'' nu ar trebui considerate drept universale, în special în termenii manifestarii lor în actiunea copiilor. De altfel, abilitatile au nevoie sa fie adaptate pentru a reflecta consideratiile culturale si sansele disponibile copiilor pentru a-si dezvolta abilitatile, cunostintele, si abilitatile în general asociate cu o varsta data.
Educatia este procesul prin care se realizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ si societate.
Educatia timpurie este educatia care priveste copiii de la nastere pana la 6-7 ani si care le ofera acestora conditii specifice pentru dezvoltarea lor generala în concordanta cu caracteristicile individuale si de varsta.
Educatia timpurie este cruciala pentru dezvoltarea si educarea ulterioara a copilului si se realizeaza prin folosirea unei metodologii si a unui curriculum adecvate, precum si a unui personal calificat în strânsa colaborare cu familia si serviciile de sanatate si protectie a copilului.
Focalizarea pe educatia timpurie si anii prescolaritatii este importanta deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvolta rapid , si daca procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu este mult mai dificil si costisitor sa compensezi aceste pierderi mai tarziu. Alegerile facute acum si actiunile intreprinse de parinti si societate în copilaria timpurie au o puternica si mai de durata influenta asupra progresului individual al copilului.
Educatia timpurie , ca prima treapta de pregatire pentru educatia formala , se ocupa de formare copilului de la nastere pana la intrarea în sistemul de învatamânt obligatoriu, 6-7 ani, si tine cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltarii fiecarui copil.
Fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice si particulare.
Între factorii si conditiile care intervin în educatia copilului am putea aminti trei considerati fundamentali în dezvoltarea psihica: ereditatea, mediul, educatia.
Ereditatea este un factor necesar al dezvoltarii psihice a copilului pentru ca ea asigura baza organica a fiecarui fenomen sufletesc. Ea actioneaza mai puternic la vârstele timpurii, în cazul formarii unor procese si functii psihice asa cum sunt cele senzoriale, perceptive, motrice, contribuie mai mult la dezvoltarea unor componente ale personalitatii cum ar fi temperamentul si aptitudinile.
Ereditatea este fundamentul pe care se construieste ulterior, este temelia care poate asigura o sustinere si poate creea un context favorabil sau dimpotriva poate genera fragilitate si vulnerabilitate catre o slaba capacitate de a construi si chiar catre o dezorganizare.
Fiecare copil vine pe lume cu o structura ereditara (se face un transfer al caracteristicilor parintilor, bunicilor, strabunicilor catre nou nascut), deci orice copil mosteneste prin ereditate o anumita configuratie anatomica, dar vine si cu anumite particularitati individuale, cu o anumita zestre intelectuala, zestre ce reprezinta premizele dezvoltarii lui ulterioare. Aceste predispozitii reprezinta doar puncte de plecare, ele pot evalua în directii diferite. Mediul si educatia sunt cele care hotarasc directiile îin care se vor realiza premisele înascute. Deci acelasi fond înascut poate forma în conditii de mediu si de educatie profiluri diferite. Temperamentul este determinat ereditar, aptitudinile si inteligenta sunt ereditare, dar se dezvolta prin educatie: un copil care s-a nascut cu sensibilitate pentru muzica daca mediul si educatia nu fac posibil transferul predispozitiei în aptitudini, acestea îl blocheaza pentru ca aptitudinile se dezvolta numai prin exersare, învatare.
Mediul social si cultural contribuie la realizarea premiselor ereditare. În copilarie pâna la intrarea la scoala o importanta influenta o are asupra dezvoltarii personalitatii mediul familial.
Pe de alta parte, mediul social este cel care lasa loc încurajarii si amenajarii potentialului cu care este înzestrat copilul. Mediul poate ajuta copilul în dezvoltarea sa oferindu-i resurse, contacte, posibilitati sau dimpotriva poate functiona ca o restrictie, anulând sansa copilului de a se dezvolta si de a progresa prin absenta unor resurse sau a unor beneficii.
Mediul cognitiv, cultural si afectiv - specific familiei - joaca un rol determinant pentru stimularile precoce, pentru achizitiile limbajului, pentru dezvoltarea intelectuala.
În acest sens sunt cunoscute cazurile "copiilor salbatici" parasiti de parinti imediat dupa nastere, crescuti de animale. Ele ofera un argument solid in legatura cu influenta mediului familial în dezvoltarea ontogenetica a individului.
Mediul este primul mare "transformator" care actioneaza asupra fondului ereditar al fiecaruia, îl activeaza si îl face sa contribuie la dezvoltarea psihica. Este factor de socializare pentru ca îin mijlocul celorlalti fiecare învata sa comunice, sa coopereze si sa colaboreze cu cei din jur.
Mediul poate exercita atât influente pozitive cât si negative care trebuie contracarate cu cel de-al treilea factor fundamental, educatia. El este un factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea deplina a fiintei umane. Influentele mediului au în general un caracter spontan,neorganizat; nu au o dirijare sistematica.
Educatia constituie o forma organizata si sistematica de influentare. Ea este parte integranta a mediului social-cultural si orienteaza procesul formarii omului asigurând o corelatie si unitate între om si mediu.
Educatia
este însasi motorul dezvoltarii. Ea este cea care da o
forma proprie si structureaza ceea ce copilul a dobândit nativ
sau prin experienta nemijlocita cu mediul din jurul sau. Fie
ca este informala
(dobândita în familie, în parc, la joaca, la muzeu) sau formala (la
gradinita, locuri special amenajate), educatia ofera
copilului acces la principalul instrument de crestere si
perfectionare în directia proprie fiecaruia în parte.
Educatia este un proces
deliberat de dezvoltare a capacitatii native ale indivizilor si de
inzestrare cu valori, comportamente, cunostinte utile pentru
integrarea in societate. Este o activitate creatoare, de constructie a
fiintei umane, este un proces evolutiv.
Actul educativ - act exterior - provoaca un act de învatare ce vine din interior si care sta sub influenta urmatoarelor conditii interne:
experientei anterioare de cunoastere, de actiune, de viata;
fondului genetic, luat ca ansamblu al predispozitiilor native,
intereselor, motivatiei.
aptitudinilor,
atitudinilor personale,
particularitatilor personalitatii sale,
stadiului de dezvoltare phisica si fizica atins la un moment dat,
stadiului de maturizare fizica si psihica.
ÎIn concluzie, efectele educatiei sunt în functie de întreaga istorie a devenirii individuale a fiecarui copil.
Familia, radacina educatiei, este un factor primordial de informare si de creare a copiilor. Ea are rolul de a-l introduce pe copil în societate, de a implementa practici educative, constructii cognitive. Familia implementeaza mai mult valori practice, decît teoretice.
Familia este mediul cel mai sanatos si are o influenta mare asupra copilului, care se dezvolta multilateral, cuprinzînd mai multe ramuri de activitate. Un mediu tonifiant, va ajuta la o întelegere mai adecvata a societatii, omenirii, o educatie buna va ajuta la crearea unui individ util societatii. O societate prospera va favoriza îmbogatirea individului cu valori si conceptii noi.
Familia are rol mai mult sa formeze decît sa aduca la cunostinta. Este foarte importanta educatia din copilarie, deoarece individul, ia primele impresii din mediul înconjurator, care, la vîrsta frageda a copilului, este familia. Tot din mediul familial, copilul, ca un burete, mai ia conduitele si obiceiurile celor din jur. Copilul va repeta si va imita oamenii din jur, va avea aceleasi pareri, idei, conceptii. Copilul va mima, gesticula exact ca persoanele din jur. Pe masura înaintarii în stadiul prescolaritatii, se constata diferentele individuale existente la nivel intelectual si socio-afectiv. Parintii se straduiesc sa fie cât mai buni cu copii lor. Muncesc pentru a reusi sa le ofere celor mici, ceea ce poate lor, le-a lipsit, dar uneori, însa, apare un usor dezechilibru între ceea ce parintii ofera copiilor si nevoile reale ale acestora, nevoi de comunicare, afectiune si siguranta.
Parintii fac totul pentru a-i educa pe cei mici, atât cum stiu si cât pot de bine. Acest -totul- semnifica pentru fiecare parinte, altceva. Adultul îsi construieste o strategie educativa pe masura ce copilul sau creste, strategie care fie se asemana cu cea adoptata în copilarie de parintii lui, fie este opusa acesteia. Aceasta practica educativa este dependenta de nivelul de cunostinte al parintelui, de atitudinile si convingerile sale, de conceptia acestuia despre lume si viata.
Stilul parental adoptat în educatia copilului îsi pune amprenta asupra dezvoltarii psihice a acestuia, principalele domenii comportamentale care o definesc fiind cel cognitiv si social-afectiv. Este adevarat ca vorbind despre interactiunea parinti-copii se au în vedere atât influentele parintilor asupra copiilor, cât si ale copiilor asupra parintilor. Influentele exercitate de ambele parti pot lua forma unei -spirale- relationale a carei continuitate depinde însa de eficienta stilului educativ parental. Este unul din factorii care influenteaza calitatea interactiunii parinte-copil.
mijloace de influentare:
a) reglarea directa a comportamentului copilului (de exemplu, încurajari, controlul efectuarii temelor, supravegherea executarii sarcinilor primite etc);
b) comunicarea cu copilul (schimbul de informatii, comunicarea de opinii, confidente etc);
c) cooperarea, participarea la activitati comune (vizite, iesiri, jocuri etc.).
Contributia familiei la realizarea acestor sarcini poate fi foarte diferita, de la o familie la alta, în functie de caracteristicile particulare ale familiei respective.
Gradinita este un alt factor ce intervine în educatia timpurie a copilului. Copilul, la intrarea în gradinita, are de înfruntat dificultatea integrarii într-un colectiv mare, diferit de cel familial, trebuie sa învete sa actioneze alaturi de copii de aceeasi vârsta si sa tina seama de indicatiile educatoarei. El nu manifesta dorinta de a se juca cu alti copii ori nu si-o exteriorizeaza din cauza timiditatii. Sub îndrumarea educatoarei, el învata sa se joace tot mai mult cu ceilalti. Se obisnuieste cu viata de colectivitate, desi la început se teme putin de ceilalti copii. "Ceilalti" reprezinta pentru el o amenintare, ca pe cineva care îl poate deranja, îi poate lua jucariile sau rasturna constructiile. Copilul trebuie sa gaseasca la gradinita un climat de siguranta ca sa se poata simti bine. Dificultatile începutului sunt absolut normale. Ele nu trebuie nici negate, nici minimalizate.
În principal, obiectivele socializarii copiilor în gradinita urmaresc familiarizarea copilului cu joaca si lucrul în echipa si vizeaza interiorizarea unor valori morale si a unor comportamente specifice altor grupuri sociale decât familia. Este important ca în cadrul grupului de prescolari sa se creeze un climat psihoafectiv benefic pentru valorificarea potentialului fiecarui copil în parte, iar acest lucru trebuie realizat înca de la intrarea copilului în invatamântul prescolar.
Un alt factor care intervine în educatia timpurie este Mass-media. Este vorba despre un ansamblu de mijloace de comunicare în masa bazate pe limbaje oral-vizuale, accesibile si cu o mare forta de influentare.
Cele mai cunoscute tipuri de "media" sunt: televiziunea, radioul, presa, cinematograful, tiparituri de mare tiraj (postere, benzi desenate, ilustratii s.a.) si chiar spectacole montate în aer liber care se adreseaza unui public foarte numeros.
Functiile mass-media în societatea contemporana sunt diverse:
. informare (exemplu, informatii politice, stiintifice etc.)
. culturalizare (mijlocire a "întâlnirii" cu poezia, teatrul, artele plastice etc.)
. socializare (stimulare a interactiunii sociale)
. educatie (de exemplu, programe educative de tip "tele scoala", documentare stiintifice etc.)
. divertisment (întâlniri sportive)
Pentru copilul mic televizorul are influente mai mult negative decât pozitive. Aparent inofensive si distractive, desenele animate încep sa-I îngrijoreze pe parinti din cauza limbajului si imaginilor violente."Boule, animalule, am sa-ti rup mâinile si picioarele! " suna o replica dintr-un desen animat pentru copii. Personajele mint, înseala si îsi adreseaza replici nepotrivite. Cu toate acestea cei mici urmaresc în continuare serialele de desene animate. La fel ca si în filme exista si desene animate cu multa violenta, oameni care ucid cu arme de foc, fete care se bat cu baieti, împartind pumni si picioare celor care sunt împotriva lor.
Violenta desenelor animate trece în realitate. Parintii au o mare raspundere de ceea ce vad copiii lor. Ei trebuie sa ,"selecteze" programele pentru copii, pentru ca la aceasta varsta copiii au admiratie pentru cei puternici si curajosi (acesta este un lucru foarte bun) dar ei se pot identifica si cu personaje deosebit de agresive care folosesc lupta ca scop în sine si ne mai miram de ce copiii nostri sunt atât de agresivi si au un comportament total neadecvat.
Computerul, poate fi un dusman al copilariei fericite atunci când este folosit în exces. Cercetatorii de la Universitatea Tohoku din Japonia au descoperit ca jocurile pe computer stimuleaza doar acele parti ale creierului responsabile cu miscarea si perceptia vizuala, si nu ajuta dezvoltarea altor arii importante.
Totusi, sa recunoastem ca putem obtine avantaje însemnate din utilizarea computerului de catre copii. Copiii care-l folosesc sunt mai inteligenti, deoarece îsi exercita mai mult mintea. Este mai ales un pretios mijloc de reformare, rapid si comod.
Exista
factori care influenteaza educatia copilului si care se
situeaza în afara unui cadru organizat: civilizatia
În concluzie, actiunea educativa a adultului, respectiv a parintelui asupra copilului, facuta cu responsabilitate, seriozitate, exigenta si afectiune este cea mai buna cale de urmat în formarea personalitatii copilului, în procesul de însusire a unui comportament pozitiv.
Bibliografie:
|
