SEMNIFICATIA PSIHO-SOCIALA A JOCULUI
Caracteristica principala a jocului consta in faptul ca se desfasoara liber si poate sa devina o activitate creatoare, prin care copilul invata sa se afirme si sa cunoasca lumea inconjuratoare, dezvoltandu-si functiile latente, crescand, depasind, evoluand spre adolescenta si maturitate.
Evolutia jocului este o expresie a evolutiei copilului. Exista o multitudine de modalitati de clasificare a jocurilor in functie de diferite criterii, dar am ales aici tipuri de jocuri care reflecta puncte de vedere psihologice actuale, importante si relevante.
Un criteriu de clasificare este acela al specificitatii jocului in functie de nivel de dezvoltare la care se afla copilul:
v Jocul senzoriomotor (sensoriomotor play). Acesta se poate defini, in opinia lui Kathleer Stassen Berger (1986) drept jocul care se caracterizeaza prin placerea de a utiliza simturile si deprinderile motorii. Ne putem gandi, in acest caz, la incantarea pe care o traiesc copii, pe tot parcursul copilariei, atunci cand amesteca mancarea cu mainile, cand simt diferite texturi ale materialelor, cand amesteca cu mana taiteii cu carnea, cand privesc cerealele plutind in farfuria cu lapte, inainte sa se scufunde. De aceea copiii trebuie lasati sa experimenteze de la cele mai fragede varste, nu trebuie sa li se impuna nici o limita, atata timp cat "murdaria" pe care o fac este in scopul explorarii mediului si a situatiilor. Copii gasesc, de asemenea, o oportunitate pentru a se juca, oriunde, intr-o balta plina cu noroi, in cada de baie sau in cutia cu nisip.
Jocul senzorial este o modalitate prin care copilul isi exerseaza simturile, exploreaza, dar in acelasi timp, dezvolta o personalitate sanatoasa, neconstransa sau incorsetata intre anumite reguli care din acest punct de vedere sunt absolut nejustificate.
Jocul senzoriomotor angajeaza deprinderi motorii primare. Copiilor le place sa se balanseze, sa se dea pe tobogane, sa se catere prin copaci, sa alerge prin iarba. Toate aceste bucurii senzitive contribuie la posibilitatea copiilor de a intelege lumea fizica si legatura lor cu aceasta.
v Jocul care presupune anumite priceperi provenite din repetarea unor deprinderi (Mastery - play), este jocul prin intermediul caruia copiii au posibilitatea sa-si insuseasca noi deprinderi pe baza celor deja existente. De exemplu, o simpla plimbare pana la magazinul alimentar, poate devini, episod dupa episod, un joc care determina insusirea unor deprinderi, in speta deprinderea de a merge la cumparaturi.
Exact la fel se pot transforma deprinderile manuale, deja cunoscute in automatisme, pe baza lor formandu-se noi deprinderi. De exemplu, atunci cand copilul invata sa-si lege sireturile, mai intai invata sa-si tina corect sireturile, apoi priveste modelul executat de adult, se verbalizeaza actiunea, copilul realizeaza operatiunea dirijata verbal de adult, apoi o executa singur. Invatand sa-si lege sireturile la pantofi, stie apoi sa-si lege snurul de la haina, etc.
v Jocul "de-a luatul la tranta" (Rough - and - Tumble Play) este specific copiilor din gradinita, in special in cazul in care li se impune un anumit interval de timp sa stea linistiti sau sa respecte reguli de disciplina.
La prima vedere, aceste jocuri de tranta pot parea agresive, dar trebuie sa privim foarte atent expresia fetei copiilor implicati. "Incaieratii" intr-un astfel de joc aproape intodeauna zambesc sau rad in hohote.
Acest tip de joc este mai degraba o socializare a indivizilor dintr-un grup, pentru ca ei se joaca asfel doar (sau in special) cu cei cu care sunt familiarizati. Se poate oricand observa ca cei nou veniti intr-un grup, mai ales la gradinita, se vor implica mai putin intr-un astfel de joc decat in celelalte.
v Jocul "de-a supereroul" (Superhero play), (conform Brenda J. Boyd, 2001) este privit cu foarte multa atentie de adulti, parinti ori educatori. Este un tip de joc mai nou, "al zilelor noastre", inspirat de personaje TV ori din literatura pe care noi, adultii, le-o oferim. Profesorii copiilor mici isi exprima intr-o modalitate tot mai accentuata ingrijorarea fata de siguranta copiilor ce adopta roluri de genul mentionat si fata de violenta care este generata (ulterior) de aceste jocuri. Ca formatori si educatori este de inteles de ce acesti profesori isi exprima ingrijorarea, deoarece a crescut foarte mult comportamentul agresiv in grupele prescolare. Oricum interzicerea acestui joc nu este o solutie potrivita pentru copiii care sunt expusi programelor de televiziune nepotrivite.
Un alt criteriu de clasificare este cel social, care clasifica jocurile in functie de gradul de interactiune al subiectului cu ceilalti indivizi.
v Identificam, astfel, in primul rand, jocul social (Social play), care poate fi, conform Kathleen Stasser Berger:
jocul solitar: copilul se joaca singur, pare netulburat de un alt copil care se joaca alaturi;
jocul ca spectator: copilul se uita cum se joaca ceilalti;
jocul in paralel: copii se joaca similar cu aceleasi jucarii dar nu interactioneaza;
jocul asociativ: copiii interactioneaza, impart materialele, dar nu par sa joace acelasi joc;
jocul cooperativ: se joaca impreuna, interactioneaza, isi asteapta randul
Este normal insa, ca intr-o anumita situatie, un copil sa fie constrans de respectiva situatie, sa adopte un anumit tip de joc. Astfel, daca un copil este nou in grup, practica mai intai jocul ca spectator, de obicei folosind formule pentru a se autointroduce in joc: "Ce faceti acolo?" sau daca este un un copil mai curajos, "Pot sa ma joc si eu?".
De obicei, copiii cu un comportament agresiv nu practica un joc cooperativ pentru ca daca acest comportament este frecvent, partenerii de joaca le vor evita prezenta. Exista si copii care devin agresivi daca sunt tulburati in jocul solitar, agresivitate materializata in violenta verbala sau chiar in lovirea sau brutalizarea celor care intervin in jocul lor.
Si in cazul copiilor care practica jocul ca spectatori apar comportamente agresive, indreptate fie asupra celor care sunt implicati in joc, fie asupra a ceea ce au realizat acestia (exepmlu: darama constructia realizata de ceilalti).
v O alta modalitate a jocului social, tot conform autoarei citate mai sus, este jocul prin care copilul se transpune in pielea unui personaj (Dramatic Play).
Practicarea acestui joc coincide cu dobandirea gandirii simbolice de catre copil. Pe masura ce cresc copiii creeaza, elaboreaza scenarii pentru papusi si animale de plus.
Catherine Garvey (1977) a descoperit, studiind grupe de prescolari la joaca, faptul ca majoritatea scenariilor erau, simple, de tipul jocului parinte (mama / tata) - copil, iar daca erau de sex opus, jocul de-a sotia si sotul.
Alti copii au creat jocuri gen Hänsel si Gretel.
Jocul dramatic nu este numai distractiv. El ajuta copilul sa incerce rolurile sociale, sa-si exprime fanteziile si teama si il invata sa coopereze.
v Jocul intre frati (Sibling interaction). Se cunoaste deja existenta unei concurente intre frati, iar certurile sunt mai frecvente intre frati decat in relatiile cu alti copii. Totusi cercetatorii care si-au propus sa observe manifestarile agresive intre frati, in timpul jocului, nu au putut confirma ca loviturile ar fi mai frecvente.
In foarte multe familii relatiile dintre frati sunt influentate de atitudinea parintilor fata de copii, de modul in care accentueaza sau nu concurenta intre ei, daca ii compara sau ii incurajeaza spre cooperare.
In lumina celor prezentate, se impune de la sine concluzia ca jocul este important atat in copilarie cat si pe tot parcursul vietii.
In copilarie se dezvolta intelectul si capacitatea copilului de a se integra in comunitate, de a explora realitatea, de a pune in practica fanteziile si de a-si explora limitele; adultul practica jocul dupa reguli, aceasta ii da posibilitatea sa stabileasca interactiuni sociale cu semenii
|
