CE CREDE MAMA DESPRE CURĂŢENIA COPILULUI?
Sa discutam putin despre ceea ce resimte o mama în timp ce încearca sa-l antreneze pe copil pentru a se pastra curat (multe carti si tratate de puericultura par sa lase de-o parte acest subiect). Momentul adevarului: tocmai a renuntat la scutece. Ce se întâmpla? Poate ca nimic pozitiv în primele zile. Copilul continua sa murdareasca mai multe perechi de chilotei pe zi si la atât se reduce rezultatul încercarilor. Ce poate gândi o 24224t1913y mama? Se simte, în general, dezarmata, stângace: " Ce usor parea în carte!" , se gândeste. "Înseamna ca , eu nu stiu cum sa procedez, înseamna ca nu sunt o mama prea buna. Poate ca nu sunt dotata pentru aceste lucruri!" Este absolut normal ca o mama sa aiba aceasta impresie, mai ales daca se afla la primul copil.
Ar trebui sa-si aminteasca, ca factorul cel mai important în încercarea de a face un copil sa se mentina curat, nu este atât îndemânarea mamei, cât dispozitia copilului pentru asimilarea acestei noi tehnici. Daca micutul nu este pe deplin pregatit, din punct de vedere fizic si psihologic, nu va reusi sa învete. Mama ar trebui, deasemenea, sa tina cont de faptul ca pentru învatarea unei tehnici presupune comiterea de greseli si extragerea continutului pozitiv al acestora ( învatarea din greseli). si pentru copil, acest antrenament urmeaza aceeasi cale. El va face multe greseli, dar, în timp, va reusi sa învete din ele.
Pâna acum expozeul meu a urmarit ceea ce poate face o mama în acest domeniu, deoarece era vorba de modul sau de actiune. Acum as vrea sa discutam despre ceva care scapa controlului unei mame: impresiile profunde, subconstiente, care se imprima în astfel de circumstante. Trebuie sa recunoastem faptul ca adultii si copiii nu au aceeasi viziune asupra deseurilor umane. Un copilas nu se simte deloc jenat de un scutec murdar. Poate gasi chiar agreabil mirosul acestuia si contactul cu el. Marea majoritate a mamelor nu par sa împartasasca acelasi entuziasm pentru scutecul în chestiune. Pentru copil, deseurile sale nu sunt altceva decât un fel de "pamânt maroniu". Îl va etala fara nici un complex ca pe orice alta substanta. Va manifesta chiar o doza de mândrie, deoarece EL este "autorul" acestei substante.
Ori, este foarte de dorit, sa-l învatati pe copil sa depoziteze acest "pamânt maro" în toaleta, decât sa se serveasca de el pentru o oarecare activitate artistica. Totusi, în masura posibilitatilor, trebuie sa ne ferim de a-i impune asupra acestui subiect sentimente de repulsie. Acest lucru ne poate parea dificil, în mare parte din cauza repulsiei care ne-a fost noua inoculata asupra excrementelor si urinei, când parintii nostrii ne-au învatat sa ne mentinem curati. Subconstientul nostru nu a "uitat" acea perioada.
De aceea, o mama se va simti putin diferit curatând un copil care tocmai s-a murdarit, decât facându-i baie, de exemplu. Ea poate lasa sa transpara o expresie de dezgust si chiar sa foloseasca expresii de genul: " Ce urât miros scutecele astea!", sau "Copilul miroase urât!" sau "Iar s-a murdarit banditul!"
Daca mama comunica asemenea sentimente de dezgust copilului, acesta se va simti într-adevar murdar sau "bandit" pentru faptul de a elimina deseurile corpului sau. Aceasta atitudine poate avea un efect dezastruos asupra dezvoltarii sexuale. Datorita faptului ca organele de eliminare se gasesc în imediata apropiere a organelor sexuale, atitudinea luata cu privire la unele, poate înfluenta în mod negativ atitudinea vis-ŕ-vis de celelalte. Copilul va ajunge repede sa gândeasca ca toate organele situate "mai jos" sau "acolo" sunt rele si dezgustatoare. Aceasta atitudine de rusine si dezgust poate ajunge sa împidice dezvoltarea unei atitudini sanatoase în privinta functiilor sexuale.
O mama nu-si poate controla sentimentele "adânci" în timp ce schimba sau curata un copil care s-a murdarit. Dar, pe cât posibil, daca simte dezgust sau aversiune, nu trebuie sa arate acest lucru. A parea ca considera aceste lucruri ca fiind normale, este cea mai buna atitudine. Daca îi sta în puteri.
Am tratat acest subiect în detaliu, deoarece în cei peste 20 de ani de experienta medicala si personala am fost uimit sa vad câti parinti încâlcesc si complica într-un mod inimaginabil ceea ce se reduce la a învata pe copil o noua tehnica. Daca nu va grabiti, daca începeti aceasta activitate cu spiritul destins, fara a parea ca îi acordati prea mare importanta, daca respectati semnalele biologice care indica faptul ca micutul are nevoie sa-si goleasca intestinele sau vezica, atunci, învatarea curateniei se poate obtine simplu, fara a ridica probleme psihologice.
|
